Invierea Mantuitorului dupa Evanghelia de la Ioan (titularizare )

CAPITOLUL 20
Învierea Domnului. El Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor şi la opt zile, după aceea, lui Toma.
1. Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă,
fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
2. Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au
luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus.
3. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.
4. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a
sosit cel dintâi la mormânt.
5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.
6. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,
7. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o
parte, într-un loc.
8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
9. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.
10. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre
mormânt.
12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde
zăcuse trupul lui Iisus.
13. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu
şi nu ştiu unde L-au pus.
14. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
15. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis:
Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.
16. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)
17. Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi
le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
18. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei.
19. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau
adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe
Domnul.
21. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.
24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în
mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi
pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
26. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus,
uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în
coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
28. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
 29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
30. Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea
aceasta.
31. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să
aveţi viaţă în numele Lui.

In. 20, 19) Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate,
unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace
vouă!

Era seară mai mult prin durere, decât prin vreme. Era seară pentru minţile întunecate de norul
negru al durerii şi al tristeţii, deşi vestea învierii a dat o slabă licărire amurgului, însă Domnul
încă nu strălucise în toată strălucirea Sa.
(Petru Hrisologul, Predica 84,2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

(In. 20, 19) Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate,
unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace
vouă!
Probabil că atunci când ucenicii au auzit aceste lucruri de la Maria, fie n-au crezut-o, fie dacă au
făcut-o, ar fi spus că Hristos nu i-ar fi considerat vrednici de o asemenea viziune, chiar dacă El le
promisese că-i va întâlni în Galilea. De s-a întâmplat aceasta, Hristos nu a mai lăsat nici o
singură zi să treacă pentru ca ei să nu mai stăruie asupra acestei idei şi să devină neliniştiţi. Mai
degrabă, i-a adus la o stare de dorinţă puternică prin conştiinţa că El a înviat şi prin ceea ce ei au
auzit de la femei. Şi când ei erau însetaţi să-L vadă şi le era frică mare (care îndeosebi le-a făcut
tânjirea mai mare), El atunci, când era seară, S-a arătat pe Sine înaintea lor. Şi a făcut aceasta
într-un mod minunat.
De ce a apărut în timpul serii? Probabil pentru că atunci ei erau deosebit de înfricoşaţi.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 86,2

(In. 20, 20) Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii,
văzând pe Domnul.

Aşa cum Hristos a înviat în materia trupului şi a arătat ucenicilor Săi semnele cuielor şi gaura din
coasta Sa (acum, acestea sunt semnele acelui trup care a înviat din morţi), aşa trebuie El de
asemenea, se spune, să ne învieze şi pe noi prin puterea Sa (1 Corinteni 6, 14). Ce sunt, atunci,
trupurile muritoare? Pot fi ele suflete? În nici un caz, pentru că sufletele sunt spirituale, în
comparaţie cu trupurile muritoare... Noi trebuie aşadar să concluzionăm că moartea este
pomenită în legătură cu trupul.. Acest trup, după plecarea sufletului, devine fără suflare şi
neînsufleţit şi se descompune treptat în pământul din care a fost luat. Aceasta este atunci, ceea ce
este muritor. Şi în legătură cu aceasta, Pavel spune, El va face vii şi trupurile voastre
muritoare(Romani 8, 11).
(Sfântul Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor 5

(In. 20, 21) Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu
pe voi.

Hristos spune că a trimis pe apostoli aşa cum Tatăl L-a trimis pe El, ca ei să poată înţelege pe
deplin misiunea lor: aceea de a chema pe păcătoşi la pocăinţă şi de a avea grijă de cei care au fost
prinşi de cel rău, fie că este vorba de trup sau de suflet. Ucenicii, în toate relațiile lor de pe acest
pământ, nu au căutat în nici un fel să-şi urmărească propria dorinţă, ci dorinţa Lui, a Celui care i-
a trimis. Ei au fost chemaţi să elibereze prin învăţătura lor lumea de păcat, atât cât le-a fost cu
putință. Şi într-adevăr, noi vom vedea că ucenicii au fost râvnitori să arate gradul cel mai înalt de
înflăcărare în săvârşirea tuturor acestor lucruri. Nu-i este greu lumii să vadă aceasta, dacă
privește cu atenţie în Faptelor Apostolilor şi spre cuvintele Sfântului Pavel.
(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 12.1, traducere pentru
(In. 20, 22) Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt!

Ucenicii Domnului au primit Duhul Sfânt în trei momente: înainte ca El să fie preaslăvit prin
pătimiri, după ce a fost preaslăvit prin înviere şi după înălţarea Sa. Prima dintre acestea Îl arată
pe Hristos, vindecător al bolnavilor şi izgonitor al duhurilor rele şi tot El face și acea suflare
asupra lor de după înviere, care a fost limpede o insuflare divină. La fel și împărţirea din
momentul de faţă a limbilor de foc. Prima L-a arătat într-un chip vag, a doua în mod expres, iar
cea de acum, pe deplin, de vreme ce El nu mai este prezent doar sub forma energiei, ci real, unit
cu noi şi sălăşluind în noi.
(Sfântul Grigore de Nazianz,
(In. 20, 23) Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.

Ce daruri cu adevărat minunate! Într-adevăr, nu doar dăruieşte tărie peste lucruri şi puterea de a
face semne şi minuni, ci și acceptă ca Dumnezeu să îi poată numi pe ei judecători, şi prin urmare,
slugile primesc de la El puterea care este proprie numai Lui. Dreptul exclusiv de a ierta şi a opri
păcatele Îi aparţine doar lui Dumnezeu şi israeliţii uneori au ridicat această obiecţie împotriva
Mântuitorului, spunând: Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? (Marcu 2, 7).
Domnul le-a dat această putere cu dărnicie celor care L-au cinstit pe El.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 7. 20. 22-25, In. 20, 24) Iar Toma, unul din cei
doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.

Nu întâmplător ucenicul nu era prezent. Mila dumnezeiască a poruncit ca un ucenic îndoielnic,

prin pipăirea rănilor trupului Învăţătorului său, să vindece în noi rănile necredinţei. Necredinţa lui
Toma este mai de folos pentru credinţa noastră decât credinţa altor ucenici. Deoarece pipăirea prin
care este adus la credinţă confirmă credinţa din sufletele noastre, dincolo de toate întrebările.

(Sfântul Grigore cel Mare, A patruzecea Evanghelie

In. 20, 25) Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea,
în mâinile Lui, semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi
pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.

David se referă la suferinţa lui Iisus şi la cruce într-o pildă de taină în Psalmul 22, 16-22: Străpuns-
au mâinile Mele şi picioarele mele.… și tu tot susţii că acest psalm nu se referă la Hristos pentru
că în orbirea ta, nu ajungi să realizezi că nimeni din neamul evreiesc care a fost numit Împărat sau
Hristos nu a avut vreodată mâinile sale sau picioarele străpunse fiind viu sau mort în această tainică
înfăţişare ‒ care este, prin cruce‒ decât acest singur Iisus.(Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful,

(In. 20, 26) Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus,
uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!

Pentru aceasta obișnuim și noi să ne adunăm cu sfințenie în biserică în ziua a opta. Iar, pentru a
adopta limbajul alegoric, aşa cum ideea o cere cu necesitate, noi într-adevăr încuiem uşile
(încuiatul uşilor se întâmpla la slujba bisericilor antice, în timpul euharistiei – n.tr.), dar Hristos
tot ne vizitează şi se arată nouă tuturor, nevăzut ca Dumnezeu şi văzut în Trup. Ne permite să ne
atingem trupul Său, dându-ni-L nouă. Pentru că prin harul lui Dumnezeu suntem lăsați să
participăm la Sfânta Euharistie, primindu-L pe Hristos în mâinile noastre, pentru ca noi să credem
cu tărie că El cu adevărat a ridicat templul trupului Său… Participarea la tainele dumnezeieşti,
pentru a ne umple pe noi cu binecuvântări dumnezeiești, este o adevărată mărturisire şi pomenire
a morţii lui Hristos şi a ridicării din nou pentru noi şi din iubire pentru noi. Prin urmare, după
atingerea trupului lui Hristos, să ocolim toată necredința în El ca o completă pieire şi să găsim
fundamentul în deplina siguranţă a credinţei.(Sfântul Chiril al Alexandriei,Se cuvine a ne întreba
cum un trup ferit de stricăciune a arătat semnele cuielor şi a fost cu putință a fi atins de niște mâini
muritoare, dar să nu vă tulburaţi întrebându-vă aceasta. Ceea ce a avut loc s-a întâmplat din
bunăvoinţă, pentru că ceea ce a fost atât de mic şi uşor încât să intre prin uşile încuiate, a fost cu
totul lipsit de orice densitate. Această minune a fost arătată pentru ca învierea să fie crezută şi
pentru ca oamenii să ştie El că era Însuşi Cel răstignit, şi nu altul, care a înviat în locul Său. De
aceea, El a apărut purtând semnele şi de aceea şi mănâncă. Cel puţin apostolii au făcut aceasta în
mod repetat ca o dovadă a învierii, spunând: noi, care am mâncat şi am băut cu El. Aşa cum atunci
când vedem pe Hristos mergând pe apă înainte de răstignire, noi nu spunem că trupul Lui este de
altă natură, ci de aceeaşi ca a noastră, tot așa și după înviere, când vedem pe Hristos cu semnele
cuielor, nu spunem că este muritor.El S-a arătat astfel pentru ucenicii Săi.

(Sfântul Ioan Gură de Aur

In. 20, 28) A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Așadar, să-și mărturisească greșeala cei ce mai înainte tăgăduiau că Cel răstignit era Dumnezeu.
Pentru că dumnezeiasca Scriptură le-o porunceşte şi îndeosebi Toma, care, după ce a văzut pe El
urmele cuielor, a strigat: Domnul meu şi Dumnezeul meu.(Sfântul Atanasie cel Mare,

(In. 20, 29) Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut.
Iisus i-a spus lui:pentru că M-ai văzut pe Mine, Toma, ai crezut. Fericiţi sunt cei care n-au văzut
şi au crezut. Aceste cuvinte erau deosebit de pertinente şi ne pot fi de mare ajutor. Ucenicii au
demonstrat încă odată ce mare grijă are Hristos de sufletele noastre, pentru că El este bun şi, aşa
cum spune Scriptura: vrea ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1 Timotei
2, 4). Chiar şi aşa, acest cuvânt al Său ne poate surprinde.

Ca de obicei, Hristos trebuia să fie răbdător cu Toma când a spus că el nu va crede, şi cu ceilalţi
ucenici când au crezut că au văzut un duh. Datorită dorinţei Sale de a convinge întreaga lume, El
de bună voie le-a arătat semnele cuielor şi rana din coasta Sa. Pentru că El, fără îndoială, îi dorea
și pe aceia care aveau nevoie de asemenea semne ca sprijin pentru credinţa lor. Și chiar a și mâncat,
deşi nu avea nevoie de aceasta… Cel care se încrede în ceva ce nu a văzut, crezând în cuvântul
învăţătorului său, prin credinţa prin care el cinsteşte pe cel pe care învăţătorul său îl proclamă lui,
este vrednic de mare cinste. Aşadar, fericit este cel care crede mesajul sfinţilor apostoli care, aşa
cum spune Sfântul Evanghelist Luca, au fost martorii faptelor lui Hristos şi slujitorii lumii. Dacă
noi dorim viaţa veşnică şi tânjim după un lăcaş în Cer, trebuie să-i ascultăm. (Sfântul Chiril al
Alexandriei,

(In. 20, 30) Deci şi alte minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea
aceasta.

Pentru că, în ceea ce priveşte timpul de dinainte de înviere, a fost necesar ca multe semne să fie
făcute, ca ei să poată crede că El este Fiul lui Dumnezeu, la fel a trebuit şi după înviere, pentru ca
ucenicii să creadă că Hristos a înviat.Un alt motiv pentru care evanghelistul a adăugat și
cuvintele în prezenţa ucenicilor Săi, este pentru că Hristos le-a vorbit după înviere.Și tot El va
spune: lumea nu Mă va mai vedea.(Sfântul Ioan Gură de Aur,

(In. 20, 31) Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi,
crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.

Acest paragraf indică sfârşitul cărţii. Dar apoi există totuşi relatarea modului în care Domnul Însuşi
S-a arătat la Marea Tiberiadei şi la prinderea peştelui unde este făcută o trimitere deosebită asupra
tainei Bisericii şi a caracterului său în timpurile viitoare la învierea de obște a celor adormiţi. Prin
urmare, eu cred că este aşezat în acest mod pentru a da o deosebită proeminență faptului că sfârșitul
cărţii a fost întrerupt, aşa cum a fost, şi că acest sfârşit trebuia să fie o prefaţă a relatării care urma
pentru a da acesteia într-o anumită măsură o poziţie de mai mare însemnătate.

(Fericitul Augustin, Tratate la Evanghelia după Ioan 122

Invierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferentiaza
crestinismul de orice alta religie. Celelalte religii au capi muritori, in vreme ce Capul Bisericii
este Hristos, Care a inviat din morti. Invierea lui Hristos a insemnat innoirea firii omenesti,
replamadirea neamului omenesc si trairea realitatii eshatologice. Nu putem vorbi despre Inviere
in afara Rastignirii, deoarece Rastignirea si Invierea sunt cei doi poli ai vietii
mantuitoare, asa cum se canta in Biserica: „a venit, prin Cruce, bucurie la toata lumea.
Totdeauna binecuvantand pe Domnul, laudam Invierea Lui”, sau: „Crucii Tale ne inchinam,
Hristoase, si sfanta Invierea Ta o slavim”.
Hristos a inviat in primele ore ale duminicii. Nu cunoastem timpul exact cand a avut loc
Invierea Sa, pentru ca nimeni nu L-a vazut in acel ceas. Faptul a fost constatat dis-de-
dimineata, pe cand era inca intuneric, de femeile mironosite care mergeau la mormant ca sa
unga trupul lui Hristos cu miresme. Asadar, duminica, adica prima zi din saptamana, este
ziua Invierii lui Hristos. Daca sambata Hristos a biruit stapanirea mortii, duminica a facut
cunoscuta tuturor Invierea Sa si faptul ca El este biruitorul mortii si al diavolului.Dupa Inviere,
Hristos S-a aratat femeilor mironosite si ucenicilor Sai. Unii isi pun intrebarea de ce anume
Hristos nu S-a aratat tuturor oamenilor, dar mai ales celor care L-au rastignit sau celor care
l-au negat invierea, pentru a-i face si pe acestia sa creada in El.
Daca s-ar cunoaste substanta teologiei ortodoxe, asemenea intrebari nu ar mai
aparea. Aratarea lui Hristos nu se face pentru spectacol sau pentru ca omul sa fie fortat sa
creada. De fiecare data, o asemenea aparitie are un anumit scop si o motivatie precisa.

Mai intai, trebuie sa notam faptul ca Hristos nu vrea sa oblige pe nimeni sa creada. Apoi, aratarea
lui Dumnezeu este un moment crucial in viata omului. In cealalta viata, la cea de-a Doua
Venire a lui Hristos, cu totii il vor vedea pe Dumnezeu, dar pentru cei care vor fi curatiti si
pregatiti pentru aceasta, El va fi lumina, in vreme ce pentru oamenii necurati El va fi
iad. Acelasi lucru s-ar fi putut petrece si in situatia de fata. Asadar, Dumnezeu S-a ascuns din
dragoste de oameni fata de cei care L-au rastignit sau care n-au crezut in El.

Aratarea lui Hristos in slava se face numai si numai pentru a-i indruma pe oamenii care sunt
pregatiti pentru indumnezeire si pentru slavire. Ucenicii erau preggatiti si tocmai de aceea, cu putin
inaintea Patimilor Sale, Hristos le-a spus: Acum voi sunteti curati pentru cuvantul pe care vi L-am
spus (Ioan 15, 3). Auzind cuvantul lui Dumnezeu vreme de trei ani, initiindu-se in tainele
imparatiei cerurilor si alungand demonii, ucenicii au parcurs etapa curatirii lor interioare.
De aceea, ei au fost pregatiti pentru primirea indumnezeirii si pentru impartasirea din harul
Invierii. Dar, mai mult decat atat, asa cum vom vedea in continuare, si dupa Inviere Hristos
i-a pregatit pentru impartasirea intr-o masura mult mai mare din indumnezeire si din
vederea de Dumnezeu, care avea sa se petreaca in ziua Cincizecimii. Aratarea lui Hristos
catre ucenicii Sai nu a fost un fapt care s-a petrecut numai pentru acestia, deoarece stim
ca toti cei care trec un anumit prag al vindecarii si al curatirii lor personale se invrednicesc
sa se impartaseasca din Inviere si sa-L vada pe Hristos inviat din morti. In aceasta lumina
trebuie sa intelegem spusele Sfantului Apostol Pavel, care are certitudinea faptului ca si lui
i S-a aratat Hristos inviat din morti.

Se stie ca pe vremea Invierii lui Hristos, Sfantul Apostol Pavel era zelot iudeu, el venind la
credinta in Hristos abia dupa Cincizecime. Asadar, prin aceste cuvinte, el se refera la o
aratare a lui Hristos inviat din morti care s-a petrecut dupa Inaltarea Sa si dupa Cincizecime.

Acest fapt ne arata ca vederea lui Hristos inviat din morti depinde de starea duhovniceasca
a omului, exemplele in acest sens continuand de-a lungul intregii istorii a omenirii. Pe
parcursul veacurilor, au existat tot timpul martori ai Invierii lui Hristos.

Cine poate vedea Invierea lui Hristos?

La aceasta intrebare Sfantul Simeon Noul Teolog raspunde: "Cei mai multi oameni cred in
Invierea lui Hristos, dar foarte putini sunt cei ce o au si o vad in chip curat; cei ce n-au vazut-
o insa nici nu se pot inchina lui Iisus Hristos ca unui Sfant si Domn, caci "nimeni, zice, nu
poate sa spuna ca Iisus este Domn decat numai in Duhul Sfant" [1 Co 12,3], si altundeva:
"Duh este Dumnezeu si cei ce se inchina Lui trebuie sa I se inchine in Duh si Adevar" [In 4,
24]. Caci nici preasfanta cantare, pe care o avem acum in fiecare zi in gura, nu spune:
"Invierea lui Hristos crezand ", ci: "Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului
Domnului Iisus, Unuia Celui fara de pacat".

Cum deci Duhul Sfant ne indeamna sa zicem acum: "Invierea lui Hristos vazand", ca unii
ce am vazut-o, desi n-am vazut-o, de vreme ce Hristos a inviat o data pentru totdeauna acum
o mie de ani, si nici atunci nu L-a vazut cineva Inviind? Oare dumnezeiasca Scriptura vrea
ca noi sa mintim? Sa nu fie! Dimpotriva, ea ne indeamna mai degraba sa spunem adevarul:
si anume ca in fiecare din noi, cei credinciosi, are loc Invierea lui Hristos, si aceasta nu o
data, ci in fiecare ceas, atunci cand, precum spuneam, Insusi Stapanul Hristos invie Intru
noi, stralucind si scanteind cu scanteierile nestricaciunii si Dumnezeirii.