Abordarea interdisciplinară prin jocuri didactice

1 5 i u l i e 2 0 0 4 • D o i n a - M a r i a n a H a r b a t e s c o • Ş c o a l a N r. 1 2 B o t o ş a n i ( B O TO S A N I ) • R o m a n i a

Motto: „Consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu o
lumină proprie.”
(Plutarh)
Învăţământul românesc, aflat în continuu proces de reformă, îşi defineşte liniile directoare ale
politicii educaţionale concordantă cu cea europeană.
Pentru compatibilizarea procesului nostru de învăţământ cu reperele comunitar-europene, se
impune o modernizare a acestuia prin transformări esenţiale atât în optica gândirii pedagogice,
cât şi în tehnologia didactică, înţeleasă prin abordarea procesului didactic sub raportul
scopurilor şi obiectivelor riguros elaborate, al conţinuturilor şi strategiilor adecvate, în scopul
asigurării calităţii sistemului de învăţământ.

Este necesară o abordare interdisciplinară a conţinutului învăţământului, luându-se în

considerare transformările metodologice şi structurale care au loc în ştiinţa contemporană şi o
orientare tot mai fermă spre o formare interdisciplinară a personalităţii umane în vederea
integrării sale într-o societate democratică dinamică.

„Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o

problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă şi o
combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.” (C. Cucoş, 1996)

Activităţile interdisciplinare au pronunţate valenţe formative. Ele contribuie la dezvoltarea

intelectuală, socială, emoţională, fizică şi estetică a copilului, cultivă încrederea în forţele proprii
şi spiritul de competiţie. Între aceste activităţi, un loc aparte îl ocupă jocul didactic, cea mai
sigură cale de acces spre sufletul copilului, spre minunata lui lume de gânduri şi vise. Pentru
copil, aproape orice activitate este joc. „Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul
vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică cere să respire şi, în consecinţă,
să acţioneze.” (E. Claparede)

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini didactice din domenii de
cunoaştere diverse, într-o structură unitară, axată pe învăţare. El imprimă activităţii didactice un
caracter dinamic şi atrăgător, induce o stare de bucurie şi de destindere care previne monotonia
şi oboseala şi fortifică energiile intelectuale şi fizice ale elevilor.

Jocurile didactice care mi-au permis o reuşită abordare interdisciplinară şi pe care le-am folosit
la clasă cu succes fac parte din categoria metodelor active de predare-învăţare şi sunt jocurile
de rol. Ele se bazează pe simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, fenomene etc., iar, prin
practicarea lor, elevii devin actori ai vieţii sociale pentru care se pregătesc. Punând elevii să
relaţioneze între ei, jocul de rol îi activizează din punct de vedere cognitiv, afectiv şi motric-
emoţional, iar interacţiunile dintre participanţi dezvoltă autocontrolul eficient al conduitelor,
comportamentelor şi achiziţiilor. Jocul de rol evidenţiază modul corect sau incorect de
comportare în anumite situaţii şi reprezintă o metodă eficientă de formare rapidă şi corectă a
convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor .

Pe lângă obiectivele cognitive specifice unor activităţi, jocul de rol contribuie la realizarea unor
obiective atitudinal-valorice. Astfel, jocul de rol:

 facilitează socializarea elevilor;

 îi familiarizează cu modul de gândire, trăire şi acţiune, specific anumitor status-uri
profesionale, culturale, ştiinţifice etc.;

 le dezvoltă capacitatea de a rezolva situaţii problematice dificile, capacitatea empatică şi

de înţelegere a opiniilor, trăirilor şi aspiraţiilor celor din jur.
De asemenea, jocul de rol oferă oportunităţi pentru validarea unor comportamente sau pentru
sancţionarea altora şi pentru exersarea lucrului în echipă şi a colaborării.

În proiectarea, pregătirea şi utilizarea jocului de rol, se parcurg următoarele etape metodice:

a. identificarea situaţiei interumane care se pretează la simulare prin jocul de rol;

b. modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului astfel:

1. ca o povestire în care un narator povesteşte desfăşurarea acţiunii şi diferite personaje o
interpretează;
2. ca o scenetă în care personajele interacţionează, inventând dialogul odată cu derularea
acţiunii;
3. ca un proces care respectă în mare măsură procedura oficială;

c. alegerea partenerilor şi instruirea lor în legătură cu specificul şi exigenţa jocului;

d. distribuirea fişelor cu roluri prestabilite de învăţător sau la alegerea participanţilor;

e. învăţarea individuală a rolurilor şi conceperea propriului mod de interpretare ;

f. interpretarea rolurilor de către toţi participanţii;

g. dezbatere cu toţi participanţii a modului de interpretare şi reluarea secvenţelor interpretate

nesatisfăcător.

Învăţătorul are un rol deosebit de important în utilizarea jocului de rol. El proiectează scenariul,
implicând în această activitate şi elevii, distribuie rolurile pornind de la aspiraţiile, aptitudinile şi
preferinţele fiecărui participant, organizează activităţi pregătitoare, creează o atmosferă plăcută
de lucru pentru a-i stimula pe interpreţi şi a evita blocajele emoţionale în preluarea şi
interpretarea rolurilor, conduce modul de desfăşurare al jocului de rol. Un astfel de joc solicită
din partea cadrului didactic, pe lângă aptitudini pedagogice speciale, aptitudini regizorale şi
actoriceşti.

Sunt cunoscute şi practicate două tipuri de jocuri de rol: jocuri de rol cu caracter general şi jocuri
de rol cu caracter specific. Din prima categorie fac parte: jocurile de reprezentare a structurilor,
jocurile de decizie, jocurile de arbitraj, jocurile de competiţie. Din a doua categorie fac parte:
jocul de-a ghidul şi vizitatorii, jocul de negociere, jocul de-a învăţătorul şi elevii etc.

În continuare, vom supune analizei câte un joc de rol pentru fiecare dintre categoriile amintite
mai sus.

Procesul literar (joc de rol cu caracter general) este o dezbatere, de pe poziţii extreme:
acuzare – apărare, a unor aspecte problematice dintr-o operă literară, folosind elemente de
procedură şi de limbaj specifice universului administrativ-juridic. El se poate realiza, fie pe baza
unei dramatizări elaborate de un profesionist al condeiului şi atunci punerea în scenă se face
după toate regulile montării unui spectacol de teatru, fie pe baza unor alocuţiuni gândite şi
redactate de cei ce urmează să le rostească. Aceştia vor emite opinii personale cu privire la
personajele incriminate, izvorâte din contactul direct cu opera literară, iar procedura juridică va fi
ajustată după necesitate şi posibilităţi.

În urma studierii lecturii Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă, în cadrul disciplinei opţionale
,,Literatură pentru copii,” la clasa a doua, am realizat un proces literar având ca inculpată pe
vulpe şi ca acuzator pe urs. Procesul s-a desfăşurat pe baza alocuţiunilor gândite şi redactate
de elevii care urmau să le rostească, sub supravegherea şi îndrumarea învăţătorului. S-au
pregătit din timp aceste alocuţiuni, precum şi unele ,,probe edificatoare” constând în desene
care să zugrăvească faptele săvârşite de inculpată sau întâmplările prin care a trecut
acuzatorul.

Pentru desfăşurarea procesului literar, elevii sunt dispuşi în bănci după modelul unei săli de
judecată. Două jucării mari de pluş, reprezentând ursul şi vulpea, sunt aşezate în băncile
rezervate acuzatorului şi acuzatei. Un „aprod” anunţă intrarea preşedintelui completului de
judecată: „Onorată asistenţă, Preşedintele!” Asistenţa se ridică în picioare pentru a-l saluta.
Preşedintele – învăţătorul implicat direct în jocul de rol – pune în temă auditoriul cu cazul ce va
fi judecat: vulpea este acuzată că a săvârşit numeroase abateri de la regulile de bună purtare,
pricinuind vătămări corporale altui personaj, ursul.

Se procedează, în continuare, la audierea martorilor acuzării şi ai apărării, alternativ. Aceştia îşi

prezintă depoziţiile şi le susţin prin desene care o surprind pe inculpată în flagrant delict, sau în
ipostaze favorabile cazului judecat. Are loc un dialog cu caracter polemic, în care martorii
acuzării o învinuiesc pe vulpe că este prefăcută, hoaţă, lacomă, egoistă, prezentând desene ce
o surprind prefăcându-se moartă , furând peşte, ducând peştele la vizuină , păcălind ursul şi
râzând de el atunci când îl vede fără coadă. Martorii apărării spun despre vulpe că este isteaţă,
demnă de laudă, harnică şi prevăzătoare, precum şi veselă din fire şi prezintă „probe” cu vulpea
cărând din greu sacul cu peşte, gătindu-şi singură mâncarea, râzând de ursul cu privire de
prostănac, victimă a propriei credulităţi.

Urmează pauza de deliberare, care, pentru activizarea întregii asistenţe, este folosită pentru
efectuarea unui sondaj de opinie de către un elev pregătit în prealabil, precum şi intonarea unui
cântec dedicat celor două personaje, cântec ce redă, în linii mari, acţiunea poveştii şi
caracterizarea personajelor.

Se prezintă rezultatele sondajului de opinie, apoi intră din nou Preşedintele. El punctează
greşelile făcute de vulpe, dar şi calităţile ei şi dă sentinţa. Pentru greşelile săvârşite, vulpea este
condamnată să stea ea însăşi, în noaptea geroasă ce se anunţa, cu coada în baltă şi să prindă
peşte. În timpul „pescuitului”, vulpii i se cere să reflecteze asupra proverbelor: „Pentru ca să
mănânci peşte, trebuie să intri în apă” şi „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.

Acest proces literar a implicat discipline ca: literatura pentru copii, educaţia plastică şi educaţia
muzicală şi a avut un pronunţat caracter formativ. Elevii şi-au putut dovedi competenţele de
analiză critică a unor fapte săvârşite de animale personificate, au luat decizii juste, au învăţat să
se exprime corect, şi-au îmbogăţit mijloacele de expresie cu termeni juridici, şi-au manifestat
originalitatea în exprimarea opiniilor, au dovedit receptivitate şi toleranţă faţă de interlocutori.

Din categoria jocurilor de rol cu caracter specific, voi prezenta jocul interdisciplinar Ghidul şi
vizitatorii. Scenariul acestui joc a fost proiectat ca o povestire, în care un narator (conducătorul
excursiei – învăţătorul) povesteşte desfăşurarea acţiunii, iar diferite personaje (elevii cu rol de
ghid şi elevii cu rol de vizitatori) o interpretează. Am creat acest joc în ideea valorificării
materialelor adunate de elevi în excursia-lecţie pe traseul: Botoşani – Suceava – Ciprian
Porumbescu – Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Moldoviţa – Suceviţa – Putna.

Tema excursiei a fost: „Monumente istorice, culturale şi turistice din Bucovina”. S-au vizitat:
Cetatea de Scaun a Sucevei, Casa Memorială „Ciprian Porumbescu”, Biserica Voroneţ,
Rezervaţia geologică „Pietrele Doamnei”, Rezervaţia de codri seculari de la Slătioara,
Mănăstirea Moldoviţa, Ansamblul mănăstiresc Suceviţa şi Mănăstirea Putna. Elevii clasei a
patra şi-au notat, pe tot parcursul drumului, locurile pe unde au trecut, obiectivele vizitate,
impresiile şi informaţiile dobândite.

Jocul de rol amintit s-a desfăşurat în cadrul unei lecţii de evaluare interdisciplinară, întrucât a
implicat disciplinele: istorie, religie, geografie, ştiinţe, literatură şi muzică. Rolul de conducător al
excursiei a fost conceput şi jucat de învăţător, iar rolurile de ghid al fiecărui obiectiv vizitat au
fost concepute de elevi, corectate şi completate de învăţător. Elevii care nu au primit rol de ghid
s-au constituit în grupul de vizitatori. Jocul s-a desfăşurat sub forma unei excursii imaginare pe
harta judeţului Suceava. Locurile vizitate au fost marcate prin intermediul unor vederi cu
obiectivul vizitat.

Pe parcursul excursiei imaginare, a intervenit învăţătorul pentru a indica traseul, pentru a

răspunde la întrebările excursioniştilor şi pentru a atrage atenţia asupra frumuseţilor naturii
bucovinene, a pitorescului port popular, asupra unor îndeletniciri specifice zonei, ca olăritul sau
încondeierea ouălor de Paşti, asupra ospitalităţii, generozităţii şi credinţei în Dumnezeu a
oamenilor de aici.

Întrucât ultimul obiectiv vizitat a fost Mănăstirea Putna, cea care adăposteşte mormântul lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt, de la a cărui moarte se împlinesc anul acesta 500 de ani, jocul s-a
încheiat cu un cântec închinat marelui străbun.

Practicarea acestui joc a dat frumuseţe, bogăţie şi viaţă învăţării şcolare, a dezvoltat
componenta originalităţii gândirii, fantezia, încrederea în sine, spiritul de competiţie, a cultivat
sentimentul dragostei faţă de patria şi poporul român.

Jocul este, deci, „un impuls irezistibil, prin care copilul îşi modelează propria-i statuie”. (Jean
Chateau – „Copilul şi jocul”)