„Riga Crypto și lapona Enigel” de Ion Barbu

-modernism-ermetism-

Alături de Tudor Arghezi și de Lucian Blaga, Ion Barbu dă conceptului modern de

poezie noi valori, impunând o viziune poetică originală. Opera „Riga Crypto și lapona Enigel”
este publicată inițial în 1924, iar apoi este integrată în ciclul „Uvedenrode” din volumul „Joc
secund” în 1930. Poezia, prin problematică și mijloace artistice, anunță dezvoltarea ulterioară
a operei lui Barbu.
Poezia „Riga Crypto și lapona Enigel” este ilustrativă pentru modernism, mișcare
cultural-artistică manifestată în perioada interbelică și caracterizată prin introducerea unor teme
profunde și prin utilizarea unor procedee artistice inovatoare. În poezie se observă totodată,
eliminarea sentimentului, nerespectarea granițelor dintre genuri și speciile literare și limbajul
ambiguu, încurcat.
Textul literar conține o înșiruire de metafore, de structuri gramaticale ce fac trimitere la
ascundere: „nu voia să înflorească”, „lasă-așteaptă de te coace”, „eu de umbră mult mă tem”,
fapt ce duce la integrarea textului în ermetism, expresie a unei tendințe de încifrare a mesajului
exprimat, pentru a iniția cititorul. Criticul literar Alexandru Paleologu, în „Introducere în poezia
lui Ion Barbu” explică poezia ermetică: „stă sub semnul lui Hermes, zeu al cuvântului, al
iscusinței și al mijlocirii (…) Denumirea de ermetic aplicată sensurilor dificile vine din alchimie
(…) De aici termenul s-a extins în folosirea vulgară la tot ce pare cloturat, inaccesibil”. Poezia
este subintitulată „baladă” însă răstoarnă conceptul tradițional, realizându-se în viziune
modernă, ca un amplu poem de cunoaștere.
Tema principală a poemului o reprezintă condiția omului superior și drama cunoașterii
și a incompatibilității dintre două ființe care aparțin unor regnuri diferite. Iubirea este văzută ca
modalitate de descoperire a lumii și de evidențiere a două mentalități diametral opuse, o opoziție
între materie și spirit sau instinct și rațiune. Universul poetic este construit prin intermediul unor
motive literare cum ar fi: somnul și visul, fântâna, transhumanța sau călătoria inițiatică trecerea
ireversibilă a timpului, nunta etc. Toate acestea pun în centrul atenției două moduri de a fi: omul
de geniu care aspiră spre absolut și care dorește depășirea propriei condiții și conștientizează
care este destinul său și de aceea refuză iubirea, și ființa inferioară care ascultă de glasul
instinctelor primare și încearcă să ispitească pe ceilalți și în același timp să acceadă într-o altă
sferă a cunoașterii care însă, îi este inaccesibilă, datorită limitării sale.
Un prim aspect relevant pentru construirea temei o reprezintă momentul întâlnirii dintre
riga Crypto și lapona Enigel în spațiul „vitalității fecunde” (Ioana Em. Petrescu) al poienii,
definit prin: „în pat de rîu și-n humă unsă”, „ aer ud”, „covoare de răcoare”. Făptura feminină,
ispitită de somn și vis, pare un oaspete deosebit în regatul umbros și umed, stăpânit de riga
Crypto. Cele două personaje alcătuiesc un cuplu bizar, elementul care întreprinde o călătorie
inițiatică. Umbra răcoroasă stă sub semnul mediocrității, al instinctualității primare și al
afectelor, în timp ce soarele după care tânjește lapona Enigel, simbolizează cunoașterea absolută
și rațiunea.
Metafora „sufletul fântână” reprezintă conștiința și intelectul, având capacitatea de a
forma sau ascunde imaginea lumii exterioare care se reflectă în plan interior printr-un complex
proces de cunoaștere. „Sufletul fântână” este rezervorul forței omului prezentat ca: „fiară
bătrână” pentru că împreună cu conștiința, acolo zac ascunse ca prelungiri ale lucidității, și
răutatea, cruzimea sau puterea de a sacrifica făpturile pe care le consideră inferioare.
Titlul “Riga Crypto și Lapona Enigel” conține numele celor două voci lirice, anticipând
antiteza între trăirea instinctuală a omului mediocru și drama omului superior. Apare motivul
cuplului, Crypto este entitatea ce nu are acces la cunoaștere, în sensul închiderii prin aluzia la
adjectivul “criptic”, în timp ce Enigel este numele ființei umane care aspiră la depășirea
condiției. Subtitlul “baladă” este doar un pretext pentru a da o valoare exemplară, excepțională
aventurii de cunoaștere a protagoniștilor. Textul rămâne însă liric deși se caracterizează prin
existența unui vag fir epic, a dialogului dintre cele două voci lirice, precum și a celor două măști
lirice aflate în antiteză.
Opera conține 2 secvențe epice în care se trece de la o povestire mai restrânsă la una mai
amplă. Secvența întâi cuprinde primele 4 strofe și arată cadrul unei nunți reale, iar secvența a
2-a se întâmplă pană în finalul operei și prezintă în mod alegoric povestea imposibilă de iubire
dintre o ființă vegetală și una umană. Secvențele sunt unite între ele prin simbolul central al
nunții cu semnificația evoluției și trecerea de la o secvență la alta se realizează prin substantivul
„cămară”, spațiu închis, umbros și răcoros, din care se ajunge la mediul de viață al ciupercii.
Prologul conturează în puține imagini atmosfera de la spartul nunții. Primele patru strofe
constituie rama nunții povestite și reprezintă dialogul menestrelului cu “nuntașul fruntaș”.
Menestrelul (un trubadur medieval, un bard, caracteristic spațiului romantic apusean) e îmbiat
să cânte despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali, reprezentanți a doua regnuri diferite
„Enigel si riga Crypto”. Menestrelul este caracterizat de tristețea și îndărătnicia specifice celui
care știe că va strica petrecerea.
„Cântecul larg” definește povestea de iubire imposibil de spus datorită finalului trist la
o nuntă în care veselia trebuia să predomine. În ciuda dorului primit, menestrelul va rosti
cântecul la finalul petrecerii când atenția nu va fi atât de canalizată asupra lui. Se remarcă 2
moduri de zicere a cântecului “cu foc l-ai zis acum o vară/ Azi, zi-mi-l stins, încetinel”.
A doua secvență surprinde în mod alegoric povestea imposibilă de iubire dintre ființa
vegetală și cea umană, ele fiind văzute prin calea inițiatică de atingere a idealului. Secvența
debutează cu definirea celor două medii existențiale văzute antitetic. Riga Crypto este regele
bureților sterp și incapabil să-nflorească datorită formarii sale doar în fază incipientă. Veșnicul
tron al umezelii îl caracterizează și este urât de supuși datorită lipsei fertilității.
În paralel, este surprinsă Enigel, ființa umană dornică de a-și părăsi locurile dominate
de gheață într-un proces simbolic al transhumanței. Cei doi se întâlnesc pe mușchiul pădurii,
simbol al lumii vegetative refuzate de fată. Cele trei chemări ale lui Crypto pot fi asemănate cu
ale fetei de împărat din „Luceafărul”, poemul fiind numit în mod simbolic “Luceafăr întors”.
Prima chemare cuprinde referiri la bogățiile din lumea vegetală “uite fragi ție dragi”.
Răspunsul fetei face referiri la continuarea drumului spre soare, simbol al absolutului și al
cunoașterii “eu mă duc sa culeg fragi fragezi mai la vale”.
A doua chemare face referire la depășirea condiției, Riga Crypto dorind să fie cules ca
simbol al nuntirii. Prin nuntă s-ar putea realiza depășirea condiției parcurgându-se drumul de
inițiere de la vegetal la uman. Fata îl refuză și această dată, considerându-l umed și plăpând
“Stai așteaptă de te coace”.
Prin ultima chemare, drumurile celor doi se despart definitiv deoarece Riga Crypto vede
în soare un coșmar existențial “visuri sute de măcel, mă despart e roșu mare”, “pete are fel de
fel”, iar fata vede în soare cel mai de preț pentru pământeni “mă-nchin la soarele înțelept/ că
sufletu-i fântână-n piept/ și roata albă mi-e stăpână/ ce zace-n sufletul fântână”. Apar aici două
simboluri încifrate ce acordă nuanța ermetică modernismului barbilian: roata – simbol al
cercului, al ciclului înscris, fântâna – simbol al cunoașterii de sine în aspirația către absolut.
Datorita refuzului fetei, Riga este supus luminii solare, cea care îl omoară, simbolic
devenind din ciuperca plăpândă o ciuperca otrăvitoare. Riga va nunti ca o ciupercă otrăvitoare,
asemeni lui nereușind sa-si depășească statutul si condiția.
Limbajul artistic este foarte conturat, prezența inversiunilor “mult-îndărătnic”, “zice-l-
aș” și a vocativelor din prima parte a baladei, evidențiază oralitatea textului. Menestrelul este
portretizat prin intermediul unei comparații “mai aburit ca vinul”, dublată de un epitet “vinul
vechi”, care sugerează starea de grație necesară rostirii poetice. Enumerația “pungi, panglici,
beteli cu funtă” simbolizează valoarea estetică a textului. Pentru portretizarea celor două
personaje ale baladei se folosește epitetul: Crypto este “sterp si nărăvaș”, lapona fiind “mică”,
“liniștită” și “prea-cuminte”. Dialogul dintre riga Crypto și lapona se desfășoară în regim liric
și prin repetiții: “Eu mă duc să culeg/ Fragi fragezi mai la vale”. Limbajul dintre cei doi se
realizează pe baza antitezelor, conturându-se drama rigăi Crypto: soare/ umbră, întuneric/
lumină, uscat/ umed, somn/ veghe. Se observă abundența metaforelor “Că sufletul nu e fântână/
Decât la om, fiara bătrână/ Iar la făptura mai firavă/ Pahar e gândul cu otravă.”
În concluzie „Riga Crypto şi lapona Enigel”, de Ion Barbu este o poezie modernă, în
care autorul își prezintă viziunea despre lume dintr-o dublă perspectivă. La nivelul formei
polemizează cu literatura înaintașilor, alegând să scrie o baladă. Se pot remarca și elemente
specifice liricii barbiene, cum ar fi motivul soarelui, motivul increatului, motivul oglindirii.
Limbajul este o sinteză a limbajului poetic anterior, folosind atât cuvinte populare, care
subliniază caracterul de baladă al poeziei, cât și metafore simbol, care atrag atenția asupra
sensului alegoric. Prin intermediul acestui poem, Barbu neagă o întreagă tradiție literară:
înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este un miracol în sine, poetul prezintă drama
incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii.