Evanghelia după Marcu

Prof. Dr. Gherman Alexandru-Paul

Evanghelia după Marcu este cea mai scurtă dintre cele patru Evanghelii, cea mai concisă, dar și foarte
expresivă. Simbolul Evangheliei este leul, probabil pentru că ea începe cu predica Sfântului Ioan
Botezătorul, care strigă ca un leu în pustie.
Autorul
Autorul este Marcu, care mai poartă numele de Ioan, fiind amintit de multe ori în cărțile Noului
Testament când cu numele evreiesc de Ioan, când cu cel roman de Marcu. El era din Ierusalim, unde
mama sa, Maria, avea o casă, în care Mântuitorul, împreună cu ucenicii Săi, au mâncat Cina cea de Taină
și unde s-a instituit Sfânta Euharistie. Marcu L-a cunoscut pe Domnul Isus Cristos, L-a văzut și ascultat.
După o veche tradiție, Marcu ar fi părăsit Roma în timpul persecuției lui Nero, plecând în Egipt, unde
a predicat și a murit ca mucenic la Alexandria (a cărei biserica o înființase) pe la anul 89.
Autenticitate
Mărturii interne
Autenticitatea ei este confirmată de mărturii interne luate din însuşi cuprinsul evangheliei. Propoziţiile
sunt legate cu (şi) precum obişnuiesc iudeii în vorbire. Cunoştinţa instituţiilor şi a geografiei Palestinei ne
arată că autorul ei este un iudeu. Descrierea amănunţită a locurilor, persoanelor şi împrejurărilor în care s-
au petrecut unele fapte din viaţa Mântuitorului ne arată că istorisirile sunt luate de la un autentic martor
ocular. Ioan Marcu a scris Evanghelia a doua în principal după predica Sfântului Apostol Petru, al cărui
ucenic a fost. Predica (kerygma) sfântului Petru se regăsește în această evanghelie. De asemenea, unii
autori consideră pasajul Marcu 14, 51-52 ca o semnătură ascunsă a autorului: „Iar un tânăr mergea după
El, înfăşurat într-o pânzătură, pe trupul gol, şi au pus mâna pe el. El însă, smulgându-se din pânzătură, a
fugit gol.” Acest detaliu al tabloului prinderii lui Isus în grădina Ghetsimani, care nu se regăsește în
celelalte evanghelii, l-ar descrie chiar pe tânărul Marcu, care i-ar fi urmat pe ascuns pe Mântuitorul și pe
Apostoli, Cina de Taină petrecându-se în casa familiei lui Marcu.
Mărturii externe
Ioan Marcu a scris evanghelia după predica sfântului apostol Petru, al cărui ucenic a fost. Acest fapt
ni-l atestă direct Papia, episcop de Ierapole din Frigia, pe la anul 140. Clement al Alexandriei.
Evanghelia a doua este folosită de Clement Romanul, Iganţiu al Antiohiei, Iustin Martirul, Origen şi
Tertulian. Este menţionată de Fragmentul Muratori şi în listele Sfinţilor Părinţi: Atanasie cel Mare,
Chiril al Ierusalimului şi Grigore de Nazianz.
Locul şi timpul
Marcu a scris evanghelia sa din Roma, locul unde a predicat Petru în ultima perioadă a vieţii sale.
Dovada este amănuntul care putea interesa numai pe creştinii din Roma că Simon Cirineanul, care a dus
crucea Mântuitorului, era tatăl lui Alexandru şi Ruf (Mc15.21), iar aceştia locuiau în Roma. (Rom16.13)
Se știe că Evanghelistul Luca scrie Evanghelia sa la anul 63-64, iar acesta, la rândul său, consultase
Evanghelia după Marcu.
Timpul când a fost scrisă evanghelia este pe la sfârşitul primei captivităţi a Sfântului Pavel la Roma
(61-63) când apare şi sfântul apostol Petru la Roma şi când Marcu este rugat de creştini să le redea în
scris predica apostolului.
Scopul
Scopul urmărit de autor este să convingă pe creştinii proveniţi dintre păgâni că Domnul Cristos este
Fiul lui Dumnezeu. Pentru acest motiv el le redă viaţa şi faptele Mântuitorului, aşa precum le-a spus
apostolul Petru în predica sa. Dovada că se adresa unor oameni străini de Ţara Sfântă este faptul că
explică diverse lucruri:,,Muntele Măslinilor din faţa Templului”(13.3), anumite expresii aramaice
,,Effata!ceea ce înseamnă deschide-te”(7.34), ,,spălarea mâinilor până la cot înainte de masă”(7.3), ,,la
Paşti se jertfea mielul pascal”(14.12”; se înlocuiesc cuvintele greceşti cu sinonimele lor latine, care
circulau la Roma şi Italia: ,,doi bani, adică un codrant”. Din pricina faptului că Marcu se adresa creştinilor
1
proveniţi dintre păgânii ce locuiau la Roma şi Italia, el nu pune accent pe Vechiul Testament sau pe
învăţătura Domnului Isus Cristos, ca Matei, ci pe faptele Sale, căci faptele mai deosebite impresionau pe
păgâni. De aceea, evanghelistul Marcu aminteşte minunile prin care se izgoneau demonii căci păgânii
aveau o mare frică de demoni (1.39, 6.7, 3.15, 16.17), apoi minunile prin care se anunţă săturarea
oamenilor, liniştirea mării, învierea morţilor. Aşadar evanghelia lui Marcu este o evanghelie a faptelor.
Stilul
Stilul este lapidar, neglijent, precis, ca o stenogramă, are o oralitate certă; vocabularul e sărac şi de o
calitate îndoielnică, greaca alexandrină e împănată cu latinisme şi aramaisme, diminutive şi locuţiuni pe
care un scriitor adevărat nu le cultivă. Din toate evangheliile, textul evangheliei după Marcu este cel mai
viu, mai direct, mai deschis, mai spontan, mai sincer, în contact mai intim cu realitatea imediată. Marcu e
tot atât de ingenuu faţă de personajele scrierii sale. Dacă dumnezeirea Mântuitorului trebuie să rămână, în
ochii multora şi pentru o bună vreme, ceea ce unii exegeţi au numit „secretul mesianic“, omenitatea Lui e
îngroşată uneori până la contrarietate. Apostolilor nu li se trec cu vederea slăbiciunile, şovăielile, dubiile,
incapacitatea lor omenească de a recepta imediat şi clar mesajul Învăţătorului. În Evanghelia după Marcu,
Cristos este lucrarea divină printre oameni, dar Fiul Omului este eroul însingurat al unei drame divine.
Stilul este simplu, expresiv, plin de amănunte, iar povestirile și descrierile sunt captivante, deși scurte.
Planul Evangheliei
Evanghelia a doua cuprinde 16 capitole și se împarte în două părți. Este precedata de o introducere.
 Introducere (cap. 1, 1-13): Mântuitorul este prezentat ca Fiu al lui Dumnezeu.
 Partea I, cap. 1-9: se descrie activitatea Domnului Cristos în Galileea.
 Partea a II-a (cap. 10-16): istorisește activitatea Mântuitorului în drum spre Ierusalim și în
Iudeea, încheindu-se cu Patimile, Moartea, Învierea și Înălțarea Sa la cer.
Învățăturile evangheliei
Învățături dogmatice
El este recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu de Tatăl (1, 11) la Botez, la Schimbarea la Fata (9, 7)
 este recunoscut și de demoni (1, 23-24; 3, 11; 5, 7)
 Mântuitorul are conștiința mesianității Sale, că este Fiul lui Dumnezeu, prin minunile pe care le
săvârșește (1, 31; 2, 9; 4, 39; 5, 30; 6, 41-43, 7, 31-35; 8, 22 s.u.);
 El își încununează opera prin Jertfa de pe cruce (15, 27) și proslăvirea prin înviere (15, 6, 9) și
înălțarea la cer (16, 19);
 se afirma pronia divină (4, 26-29).
Învățături morale
 modestia și spiritul de jertfă pentru păstorul de suflete (6, 8-9);
 adevărata curățenie (7, 20-23);
 valoarea și forța morală a credinței (7, 28-30; 11, 23);
 prețuirea curățeniei morale a tinerilor (12, 34);
 urmarea lui Cristos, mijloc de a moșteni viața veșnică (10, 29-30);
 condamnarea bogăției (10, 24-25);
 se recomandă smerenia și curățenia sufletească (10, 15);
 urmarea lui Cristos cere suferință (8, 34);
 modestie și slujire (9, 35);
 în așteptarea Parusiei Domnului, sau a celei individuale, este necesară o perpetuă priveghere(13,
37).