Studenta gr.

3509
Turanscaia Irina
 Contenţia reprezintă menţinerea rezultatelor
obţinute în urma tratamentului ortodontic pentru
un timp suficient de îndelungat, în vederea
păstrării acestora.

 Contenţia - “menţinerea dinţilor în poziţie ideală

estetic şi funcţional” ( Joondeph şi Riedel).

 Contenţia este o etapă pasivă necesară

menţinerii rezultatelor tratamentului şi prevenirii
recidivei.
 Ţesuturile parodontale sunt afectate de deplasarea
ortodontică a dinţilor şi necesită o perioadă de
reorganizare după îndepărtarea aparatului
ortodontic.

 Dinţii pot prezenta o poziţie instabilă după

tratament, iar presiunea ţesuturilor moi determină
tendinţa la recidivă.

 Modificările produse prin creştere pot influenţa

rezultatul tratamentului ortodontic.
 Dinţii care au fost deplasaţi tind să revină la poziţia iniţială;
 Eliminarea cauzelor care au provocat anomalia previne recidiva;
 Malocluzia trebuie să fie hipercorectată, ceea ce constituie un factor
de siguranţă;
 Obţinerea unei ocluzii corecte constituie un factor care asigură
menţinerea dinţilor în poziţie;
 Osului şi ţesuturilor adiacente trebuie să li se asigure timpul necesar
reorganizării, în funcţie de noua poziţie a dinţilor;
 Dacă incisivii inferiori sunt verticali pe osul bazal mandibular, există
o mare probabilitate ca ei să rămînă corect aliniaţi;
 Anomaliile tratate în perioada de creştere recidivează mai rar;
 Cu cît s-au deplasat mai mult dinţii, cu atît şansele de recidivă scad;
 Forma arcadei dentare, în special a celei mandibulare, nu poate fi
modificată durabil prin tratament cu aparate ortodontice.
 Stabilizarea dinţilor în timpul reorganizării tisulare;

 Favorizarea stabilirii unei ocluzii corecte (contenţia

menţine dinţii în poziţia corectată);

 Limitarea efectelor unei patologii noi sau a celei

existente;

 Cînd o altă patologie (direcţia defavorabilă de

creştere a mandibulei, dezechilibrul muscular) riscă
să reproducă anomalia, contenţia se opune
recidivei;
 Cauza anomaliei;
 Numărul de dinţi deplasaţi;
 Morfologia coronară a dinţilor, contactele aproximale;
 Mărimea arcurilor dentare şi armonia lor;
 Rapoartele de ocluzie;
 Vîrsta pacientului, diferenţele de sex;
 Rapiditatea corecţiei, metabolismul celular, modificările
structurale şi funcţionale ale ţesuturilor;
 Presiunea musculară, corelaţia tratamentului cu creşterea,
dezvoltarea şi cu funcţiile aparatului dento-maxilar;
 Folosirea aparatelor mobile care nu depind de dinţi;
 Mobilizabile
 Mobile

 Fixe

 Aparatele mobile
Deşi aparatele mobile sunt aparate active, ele pot
servi pentru contenţie, deoarece după tratamentul
ortodontic pot fi necesare anumite deplasări
dentare. După obţinerea deplasărilor ele se menţin
ca aparate de contenţie.
o Cel mai folosit aparat mobilizabil de contenţie este
menţinătorul lui HAWLEY, conceput în 1920.
o El se compune din placă (palatinală sau linguală) prevăzută cu
croşete Adams pe primii molari permanenţi şi arc vestibular
cu bucle în dreptul caninilor.
o Aparatul Hawley în combinaţie cu elastice poate fi folosit
pentru închiderea spaţiului dintre incisivi.
o În caz de extracţie a PM₁ menţinătorul se poate folosi pentru
a ţine spaţiul închis. În acest caz arcul vestibular este fixat de
croşetele Adams.
o Alte variante: extinderea arcului vestibular de-a lungul
întregii arcade cu croşete circulare pe MM₂; arcul vestibular
iese din placă între I₂ şi C, fixîndu-se pe el o extensie distală
– pentru controlul poziţiei caninilor.
o Menţinătorul poate fi prevăzut cu un platou retroincizal în
scopul controlării înălţimii ocluziei la pacienţi ce au avut
ocluzie adîncă.
o Clip-on retainer-ul (menţinător cu clame) sau
wraparound (înfăşurător) - denumit aşa de anglo-
saxoni –care constă dintr-o bară de plastic întărită
cu sîrmă care merge de-a lungul feţelor vestibulare
şi linguale ale dinţilor, ce fixează fiecare dinte în
poziţie corectă.
o Este indicat cînd parodonţiul deficitar impune
solidarizarea dinţilor.
o Menţinător cu clame de la canin la canin – variantă
a aparatului, este folosit în regiunea frontală
inferioară pentru realinierea incisivilor neregulaţi în
cazul că s-a produs o uşoară înghesuire după
tratament.
 Ca aparat mobilizabil de contenţie mai
poate fi folosit şi pozitionerul.
 Se folosesc atunci cînd se întrevede o instabilitate a dinţilor,
impunîndu-se o contenţie prelungită.
 Există patru indicaţii majore pentru folosirea lor (Proffit):
A. Menţinerea poziţiei incisivilor inferiori în timpul creşterii
tardive (se indică o bară linguală fixă solidarizată pe canini,
ce trece pe suprafaţa linguală a incisivilor deasupra
cingulum-ului). Aparatul poate fi prevăzut cu inele pe canini
sau poate fi fixat pe feţele linguale ale acestora prin colaj.
B. Menţinerea dinţilor în contact după închiderea unei
diasteme. Se face cu ajutorul unui arc dublu răsucit colat pe
centrali;
C. Menţinerea spaţiului pentru punţi – cu ajutorul unei bare din
sîrmă fixată prin colaj pe feţele proximale ale dinţilor
limitrofi breşei;
D. Menţinerea contactelor dentare după extracţii la adulţi – cu
ajutorul unui arc lingual format din mai multe fire
răsucite,fixat prin colaj.
 Cînd o relaţie ocluzală nu este stabilă după un
tratament ortodontic, se aplică un aparat de
contenţie pînă cînd ţesuturile de susţinere s-au
reorganizat în întregime.

 Planul de tratament este divizat în următoarele

categorii:
o Contenţia nu este necesară;
o Contenţie pe termen scurt;
o Contenţia pe termen mediu;
o Contenţie permanentă.
 Angrenaje inverse frontale şi laterale corectate, cu
realizarea unei supraacoperiri corespunzătoare;

 Anomalia a fost tratată prin metoda extracţiilor

seriate;

 Corectarea anomaliei s-a făcut prin întîrzierea

creşterii maxilare sau scheletale, iar pacientul a
depăşit vîrsta de creştere.
 Durează 3-6 luni, timp în care se reorganizează ţesuturile de susţinere.
Este indicat un aparat mobilizabil, purtat numai noaptea pe perioada
contenţiei.
 Putem folosi aparatele:
o placa Hawley pentru arcada superioară;
o aparat fix la arcada inferioară, cu îndepărtarea progresivă a elementelor de fixare;
o Pozitionerul confecţionat din acrilat.
o Headger maxilar Kloen;
o Aparat vestibulo-oral cu tracţiune cervicală sau occipitală.
 Contenţia pe termen scurt se recomandă în:
o Cazuri de clasa I tratate non-extractiv;
o Cazuri de clasa I şi II tratate prin extracţie dentară, pînă ce se asigură echilibrul
muscular;
o Ocluzii adînci corectate de clasa I sau II;
o După tratamentul ocluziei deschise;
o Înclinaţii severe ale planului ocluzal;
o Corectarea timpurie a dinţilor rotaţi, ectopici sau existenţa dinţilor supranumerari;
o În clasa II/2, după terminarea tratamentului, pentru a permite adaptarea
musculară.
 Este indicată cînd adaptarea ţesuturilor moi durează o lungă
perioadă de timp sau cînd se decide stabilizarea ocluziei şi evitarea
apariţiei înghesuirii incisivilor inferiori:
o după tratament prin expansiune la mandibulă pentru a menţine alinierea
dinţilor;
o în spaţieri dentare considerabile sau generalizate;
o După rotaţii severe la adulţi sau malpoziţii vestibulo-orale severe.

 Durează 1-5 ani.

 Se poate folosi un aparat ortodontic fix segmentar, plăcile Hawley,
mai rar – pozitioner individualizat.
 Se utilizează menţinători flexibili, compuşi din sărmă torsadată
fixată cu composite. Se menţine 12-18 luni. În alte situaţii se
menţine pînă la vîrsta de 16-19 ani la băieţi şi 14-17 la fete.
 Se impune o igienă orală riguroasă şi control periodic al aparatului.
 Se justifică doar în cazuri excepţionale:

 despicături labio-maxilo-palatine, cînd

proteza serveşte ca aparat de contenţie;

 La pacienţi adulţi cu probleme parodontale.

 Contenţia este necesară tuturor pacienţilor care au purtat
aparate ortodontice fixe pentru corectarea tulburărilor intra-
arcadice;
 În cazul pacienţilor la care creşterea s-a încheiat, contenţia
trebuie să fie completă în primele 3-4 luni şi trebuie
continuată cel puţin 12 luni, o anumită perioadă de timp în
fiecare zi, pentru a permite remodelarea structurilor
parodonţiului;
 Dacă potenţialul de creştere e important, este necesară
contenţia parţială pînă la terminarea creşterii.
 Se pot utiliza: aparate mobilizabile, aparate fixe segmentare
şi forţe extra-orale.
 Definiţie: Recidiva - reprezintă tendinţa de
reîntoarcere la poziţia iniţială şi la starea de
echilibru prezentă la pacient înaintea
tratamentului anomaliei dento-maxilare.
Recidiva este o revenire totală sau parţială
la anomalia iniţială, cu imagine spaţială
tridimensională variată.
 Recidiva – reprezintă reapariţia anomaliei
după rezolvarea ei clinică.
 Insuccesul – presupune nerealizarea scopului
propus şi apariţia unor modificări clinice
datorită fenomenelor de creştere după ce
anomalia a fost tratată.
Clinic, recidiva poate fi: identică cu situaţia
iniţială, diferită parţial sau total.
 Ţesuturile gingivale şi periodontale afectate de
deplasarea ortodontică a dinţilor, care necesită
timp de reorganizare după îndepărtarea aparatului;

 Poziţia instabilă a dinţilor după tratament, ceea ce

face ca presiunile ţesuturilor moi să ducă la o
tendinţă constantă de recidivă;

 Modificările provocate de creştere influenţează

rezultatele tratamentului ortodontic.
 Persistenţa factorilor etiologici;
 Vîrsta nepotrivită la care se intervine terapeutic;
 Indicaţii şi aplicarea incorectă a aparatelor
ortodontice;
 Nerealizarea echilibrului ocluzo- articular;
 Presiunea molarilor de minte;
 Lipsa cooperării din parte pacientului;
 Pacientul nu poartă aparatul de contenţie;
 Predominarea tiparului morfogenetic;
 Persistenţa factorilor miofuncţionali aberanţi.
 Factori exogeni:
 Disfuncţiile aparatului dento-maxilar;
 Obiceiuri vicioase;
 Caria dentară.
Factori endogeni:
 Ereditatea ( nu poate fi influenţată);
 Tulburări neuro-endocrine;
 Factori dismetabolici.
 Cele mai bune rezultate se obţin la pacienţii în
plină fază de creştere (5-9 ani, 11-12 ani) în cazul
anomaliilor de cauză exogenă.
După 12 ani se vor folosi aparate active şi o
contenţie mai îndelungată, deoarece riscul lor de
recidivă este mai crescut.

 Anomaliile de cauză endogenă trebuie tratate cît

mai precoce şi supravegheate pînă la adolescenţă.
 Recidiva apare datorită plasticităţii crescute a osului alveolar şi
modificărilor lig.periodontal sub acţiunea componentelor active
ale aparatelor ortodontice.
 Deplasarea dintelui trebuie să fie lentă pentru a permite
producerea paralelă a proceselor de apoziţie şi resorbţie.
 Trebuie să ţinem cont de elementele ce pot fi modificate, de
potenţialul de creştere restant şi de direcţia acestuia. Pot fi
utilizate atît forţe continue, cît şi intermitente.
 Trebuie să oferim ţesuturilor de susţinere posibilitatea de
reorganizare în funcţie de noua poziţie a dinţilor. Tendinţa la
recidivă este diminuată prin utilizarea tratamentelor lente (
Chateau) !!!
 Menţinerea aparatelor de contenţie pe durată suficientă, în
funcţie de gradul deplasărilor efectuate.
 Frecvenţa recidivelor este mai mare în cazul aparatelor
mobilizabile şi funcţionale incorect recomandate şi aplicate, şi
mult mai rare în cazul aparatelor fixe.
o O terapie ortodontică trebuie să urmărească
obligatoriu realizarea unei ocluzii echilibrate.
o Trebuie asigurat echilibrul favorabil al
următoarelor elemente:
-înclinarea pantei tuberculului articular;
-supraocluzie incisivă;
-poziţia planului de ocluzie;
-înclinarea suprafeţei palatinale ale incisivilor
superiori;
-înălţarea ocluziei.
 Factorii loco-regionali:
 Factorii osoşi;
 Factori ligamentari;
 Factori musculari;
 Modificări ale dimensiunii arcadei;
 Factorii dentari şi ocluzali;
Factorii generali:
 Tipologia pacientului;
 Creşterea post-ortodontică;
 Cooperarea cu pacientul;
 Cauze generale.
 În disjuncţiile maxilarului superior, în urma realizării unei
expansiuni, se produce recidivă dacă arcada dentară este
plasată pe o bază osoasă îngustată.
Factorii ligamentari
 La aplicarea unei forţe se observă o deplasare imediată a
dintelui, cu o producţie de fibre pe partea în tensiune şi o
dezorganizare a fibrelor existente de partea presiunii. Fibrele
periodontale aflate în tensiune au tendinţa să inverseze
direcţia mişcării spre poziţia iniţială. Ele pot să se
reorganizeze timp de 8-9 săptămîni.
 Recidiva poate apărea imediat după tratamentul activ, dacă
deplasarea dentară a fost recentă şi rapidă. De aceea este
important să oferim timp suficient fibrelor să se reorganizeze
şi osului să se remineralizeze.
 Musculatura oro-facială contribuie la realizarea morfologiei
bazelor osoase şi a arcadelor dentare, a echilibrului dento-
facial în desfăşurarea diferitor funcţii.
 Orice perturbare a echilibrului muscular poate să antreneze
anomalii ale arcadelor alveolo-dentare.
 Recidiva poate să apară datorită persistenţei presiunilor
musculare anormale orale şi peri-orale în timpul activităţii şi
în repaus:
- incompetenţă labială;
- hipotonicitatea orbicularilor;
- deglutiţii atipice;
- respiraţia orală;
- tulburări de fonaţie;
- obiceiuri vicioase.
 Lărgirea distanţei intercanine- pentru a evita recidiva trebuie să
aşezăm caninii astfel, încît coroanele să se găsească într-un spaţiu
mai larg decît baza apicală(în mediu 26,5mm;≤26.5mm –recidiva
este rară; >26.5mm – recidiva se instalează în 40% cazuri).
 Factorii dentari :
- Volumul dentar ( atît microdenţia, cît şi macrodenţia pot realiza
dezechilibre dento-alveolare).
- Forma dinţilor, prin raportul între dimensiunile M-D şi cele V-O
pot constitui factori de recidivă.
 Evoluţia molarilor 3 permanenţi ;
 Rapoartele dentare intraarcade ( dinţii plasaţi în echilibru cu forţele
musculare intra- şi extraorale);
 Rapoartele dentare interarcade (" cheia de ocluzie Angle“ , ocluzia
echilibrată - factor de stabilitate);
 Creşterea post-ortodontică.
o Modificările de creştere facială pot continua în a 2-a decadă de viaţă
pentru fete şi în a 3-a decadă – pentru băieţi. După un tratament
ortodontic, creşterea postpubertară interesează atît maxilarul, cît şi
mandibula (Singer).
o Putem deosebi două tipuri de creştere mandibulară:
-cu rotaţie anterioară;
-cu rotaţie posterioară.
 Tipologia generală a pacientului poate influenţa producerea recidivei.
Izard defineşte 3 tipuri de “normal” în raport cu planurile frontale anterior
(Dreyfus) şi posterior (Simon): - tip orto-frontal;
- tip trans-frontal;
- tip cis-frontal.
Siguard a descris 4 tipuri constituţionale:
- tip muscular, la care cele trei etaje sunt egale;
- tip cerebral, cu predominarea dezvoltării etajului superior;
- tip respirator, cu predominarea dezvoltării etajului mijlociu;
- tip digestiv, cu predominare dezvoltării etajului inferior.
 Tipologia facială
 Distingem trei tipuri:
 mezoprosop;
 leptoprosop;
 euriprosop;
 Tipologia determină direcţia de creştere:
o Creşterea în jos – rotaţie facială posterioară, tip dolicofacial (Ricketts);
o Creşterea spre înainte – rotaţie anterioară, tip brachyfacial (Ricketts).
 Cooperarea cu pacientul
o Rezultatul unui tratament ortodontic este influenţat de cooperarea cu
pacientul.
o Cooperarea copilului depinde de vîrstă, caracterul său, personalitatea sa,
de influenţa mediului familial şi şcolar.
o Lipsa cooperării poate duce la eşecul tratamentului ortodontic sau la
recidivă.
o Riscul de recidivă este mai mare la copilul instabil, fără voinţă, astenic.
 Tulburările endocrine pot să acţioneze: direct sau
indirect.

 Tulburările funcţionale ale hipofizei şi tiroidei pot

să antreneze tulburări de creştere şi să fie cauza
unor anomalii dento-maxilare.

 La terminarea unui tratament ortodontic înainte de

sfîrşitul creşterii, trebuie să ţinem cont de
tulburările endocrine, deoarece putem asista la o
accelerare sau la o întîrziere a creşterii.
După Chateau (1975) cel mai des recidivează:
 Anomaliile tratate prin expansiune bimaxilară
(endognaţie, macrodonţie, etc.);
 Supraocluziile incisive;
 Toate malpoziţiile dentare, în special rotaţiile şi
meziopoziţiile molare.
N.B.!
 Ceea ce s-a corectat prin tratament etiologic
tinde să nu recidiveze.
 În tratamentele în care se recurge la extracţii
rezultatele sunt deosebit de stabile – argument
major în favoarea aşa numitei “ filozofii a lui
Tweed”.
Vă mulţumesc pentru atenţie!