Bancassurance

Apariţia fenomenului de bancassurance nu poate fi atribuită în primul rând nici băncilor, nici instituţiilor de asigurări.
Apropierea celor două sectoare s-a produs ca urmare a mutaţiilor survenite în cererea şi oferta de servicii financiare.
Convergenţa bancherilor şi a asigurătorilor către platforme comune este determinată în cazul fiecărei ţări de specificul local, de
influenţa exercitată de autorităţile de supraveghere şi de reformele de la nivel central.
Introducerea monedei Euro şi proliferarea canalelor de distribuţie având ca vector Internetul, determină presiuni asupra preţului de
vânzare al serviciilor financiare. Astfel, asocierea băncilor
şi a companiilor de asigurări vizează în primul rând eficacitatea şi reducerea costurilor activităţilor acestora.
6.1 Conceptul de bancassurance
Conform dicţionarului financiar al prestigiosului cotidian economic online laTribune.fr, bancassurance este un model de
dezvoltare al sectorului financiar în vogă din anii 90. Modelul se bazează pe apropierea dintre
bănci şi companiile de asigurări în scopul constituirii de poluri financiare puternice.
Definirea conceptului de bancassurance are un aspect funcţional şi unul instituţional. Primul aspect defineşte conceptul de
bancassurance ca pe un set de produse bancare şi de asigurări. Cel de-al doilea vizează modul în care este organizată colaborarea
dintre bănci şi companiile de asigurări. Pentru client, bancassurance semnifică un pachet de produse financiare ce merg dincolo de
vânzările încrucişate între cele două sectoare.
Organizarea instituţiilor de bancassurance presupune o legislaţie adecvată şi în acelaşi timp control din partea organismelor de
supraveghere bancară şi de asigurări. Forma efectivă sub care se manifestă în perioada actuală
conceptul de bancassurace este cea a apropierii dintre industria bancară şi cea a asigurărilor. Apropierea are ca scop utilizarea în
comun a infrastructurilor şi a canalelor de distribuţie. Conceptul de bancassurance este de origine franceză. Mai poate fi întâlnit în
limba germană sub denumirea de Allfinanz iar în engleză ca Financial Services.
Bancassurance exprimă efortul băncilor de a pătrunde în anumite domenii, rezervate până acum doar companiilor de asigurări.
Modalităţile specifice de realizare sunt:
� Înfiinţarea de societăţi de asigurare de către bănci;
� Cooperarea cu societăţi de asigurare deja existente pe piaţă;
Prin intermediul propriilor canale de distribuţie băncile vând şi produse de asigurare tradiţionale cum sunt: asigurări de viaţă,
asigurări pentru răspundere civilă şi asigurări de bunuri.
În practică s-a constatat în ultimii ani şi tendinţa inversă, manifestată de marile companii de asigurare care se apropie de bănci.
Conceptul numit assurfinance priveşte marile grupuri de asigurări Allianz, proprietar al Dresdner Bank sau AGF care a lansat în
anul 2000 Banque AGF în Franţa.
6.2 Evoluţia fenomenului de bancassurance
Reunirea de servicii financiare ce combină funcţii de plasament, finanţare şi asigurări pare astăzi de-a dreptul
revoluţionară. Se consideră aproape unanim că bancassurance a apărut în secolul al XII-lea în republica Veneţia. „Împrumuturile
maritime” acordate negustorilor combinau caracteristicile creditului actual cu
asigurările şi operaţiunile la termen1. În 1863, ideea a fost reluată şi pusă în practică în Elveţia când
societatea de asigurări Helvetia şi băncile Credit Suisse şi Basler Handelbank au fondat Compagnie Suisse de Reassurance. După cel
de-al doilea război mondial conceptul de bancassurance a început să câştige din ce în ce mai mult teren. În 1965, banca britanică
Barclays a creat divizia de asigurări de viaţă
Barclays Life. În Statele Unite, procesul de dereglementare început în anii 90, a permis fuziunea dintre Citibank şi Travellers Group
în 1998, apărând astfel cel mai mare grup de servicii financiare integrate la
nivel global.
Asigurări moderne de bunuri şi persoane
În Europa continentală expansiunea bancassurance a fost favorizată de directiva CE92 care prevedea formarea pieţei unice, iar
legislaţia permite alianţele dintre bănci şi companiile de asigurări2. S-au afirmat două tendinţe de bază. Prima este modelul clasic de
bancassurance care urmăreşte degajarea de sinergii la nivelul
exploatării prin cooperări, achiziţii şi fuziuni.
Cea de-a doua tendinţă se manifestă sub forma pachetelor de servicii destinate acoperirii nevoilor financiare ale clienţilor. Serviciile
sunt furnizate de reţele ce includ bănci, asigurători şi curtieri independenţi.
Cel dintâi model s-a afirmat în Franţa, iar cel de-al doilea în Olanda.
Prima bancă ce a lansat servicii financiare integrate de bancassurance a fost Crédit Mutuel. Motivul apariţiei acestui tip de servicii
este asigurarea creditelor acordate întreprinderilor. Celelalte bănci franceze au preluat modelul, aşa că vânzarea de poliţe de
asigurare la ghişeele băncilor s-a dovedit un succes.
Crédit Agricole vinde contracte de asigurare de viaţă şi non viaţă prin intermediul filialelor sale Predica şi Pacifica. Grupul Banques
populaires desface produse de asigurare la ghişeele băncilor. La fel şi poşta franceză prin polul său destinat serviciilor financiare.
Reuşita bancassurance în Franţa a fost favorizată de o serie
de factori:
� Fiscalitatea atractivă la produsele de asigurări de viaţă;
� Marea densitate a reţelei bancare;
� Numărul relativ redus de puncte de desfacere ale companiilor de asigurare comparativ cu băncile;
� Scepticismul francezilor faţă de sistemul de asigurări sociale, care a creat un mediu favorabil băncilor.
Bancassurance
Vânzarea produselor de asigurări de către agenţii independenţi este foarte dezvoltată în Olanda.
Conştienţi de avantajul concurenţial în faţa unor grupuri bancare puternice curtierii şi-au impus statutul de independenţă. ING
Group, Rabobank şi Fortis utilizează acest canal de distribuţie. In funcţie de nevoile clienţilor sunt utilizate şi alte canale de vânzare
ca marketingul direct. Marile companii de bancassurance oferă pe lângă produsele bancare clasice şi produse de asigurare de viaţă şi
non viaţă standardizate în cadrul pachetelor de servicii financiare.
În Elveţia serviciile de bancassurance s-au extins şi către sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii. Sunt acoperite nevoile financiare
de exploatare sau nevoi specifice definite împreună cu organismul de bancassurance.
6.3 Motivaţiile operaţiunilor de bancassurance
Sintetizând, operaţiunile de bancassurance au motivaţii diferite pentru companiile de asigurare şi pentru bănci.
Societăţile de asigurări se angajează în afaceri bancare sau urmăresc apropierea de băncile comerciale pentru că:
� Liberalizarea şi dereglementarea pieţelor financiare determină creşterea presiunii concurenţiale;
� Saturarea pieţelor pentru asigurările de răspundere civilă şi a asigurărilor de bunuri duce la căutarea unor noi pieţe de desfacere;
4 Packaging-ul bancar este unul dintre vectorii bancassurance prin vânzarea produselor
financiare complementare sub formã de „pachete” care cuprind de la carduri bancare pânã
la asigurãri şi servicii de monitorizare a imobilelor.
Asigurări moderne de bunuri şi persoane
� În procesul globalizării riscurile depăşesc de multe ori capacitatea financiară a asiguratorilor tradiţionali;
� Produsele de asigurare sunt vândute prin reţeaua băncilor de detaliu cu costuri mai mici decât cele ale companiilor de asigurare;
� Marile întreprinderi îşi asigură o parte din riscuri prin crearea unor societăţi proprii de asigurare6 care duc la
reducerea pieţei potenţiale pentru asigurători. Băncile urmăresc prin apropierea de societăţile de asigurări
următoarele obiective:
� Companiile de asigurări au dezvoltat tehnici avansate de gestionare a riscurilor ce pot fi exploatate de marile bănci;
� Progresele înregistrate de tehnologiile informatice permit managementul portofoliilor de clienţi de o manieră mult mai ţintită şi
mai organizată;
� Societăţile de asigurări mobilizează mai puţine fonduri proprii decât băncile pentru acoperirea creanţelor;
� Globalizarea presupune gestionarea în cadrul unor structuri comune a operaţiunilor de bancă, asigurări şi pieţe de capital;
� Marile întreprinderi se refinanţează mai ieftin de pe pieţele financiare sau îşi constituie bănci proprii – in house banking –
concurând cu băncile de afaceri.
Serviciile financiare îndeplinesc funcţii atât la nivel micro cât şi macroeconomic. Producţia de servicii financiare este supusă mai
multor constrângeri dintre care enumerăm: presiunea exercitată de concurenţă, concentrarea din cadrul marilor grupuri bancare şi de
asigurări, apariţia unor noi pieţe, evoluţia economiilor emergente şi procesele de restructurare ale sistemelor de asigurări sociale.
Obligaţia de creştere a băncilor şi a companiilor de asigurări până la atingerea taliei critice şi expansiunea internaţională se
desfăşoară după mai multe axe care urmăresc complementaritatea şi reducerea costurilor.
Tabelul de mai jos ilustrează formele de cooperare în cazul
industriei bancare şi a asigurărilor.
Persoanele fizice şi juridice au nevoi a căror acoperire necesită servicii financiare. Ele angajează venituri distribuite eşalonat în timp
şi în acelaşi timp creează valoare care trebuie gestionată. Pentru a răspunde acestor nevoi băncile oferă instrumente de plată,
plasamente şi finanţări sub formă de împrumuturi. Complexitatea serviciilor creşte cu cât clienţii au o talie mai mare. Pe lângă
produsele de bază citate mai sus, băncile le furnizează marilor clienţi servicii financiare personalizate. Societăţile de asigurări îşi
asumă riscurile clienţilor în schimbul plăţii de prime care sunt plasate conform legislaţiei urmărind o dispersie a incertitudinii.
Atât băncile cât şi companiile de asigurări sunt intermediari financiari care le permit clienţilor o repartiţie a utilităţii monetare în
timp.
Serviciile de intermediere financiară oferite în comun de bănci şi asiguratori pot fi sintetizate astfel:
� Plasamente → achiziţionarea de obligaţiuni şi titluri de stat de pe pieţele naţionale şi internaţionale;
� Finanţări → punerea la dispoziţia clienţilor a unor facilităţi sindicalizate de volume mari;
� Asigurări → vânzarea lor în cadrul pachetelor de produse financiare prin intermediul ghişeelor bancare;
� Intermediere pe pieţele financiare;
� Consiliere → a clienţilor privind gestionarea patrimoniului;
� Gestiune → managementul în comun al portofoliilor.
Prin plata de prime de asigurare întreprinderile şi persoanele fizice renunţă la maximizarea actuală a consumului lor pentru a face
faţă cheltuielilor prevăzute şi neprevăzute din viitor.
Economisirea şi asigurarea servesc la efectuarea cheltuielilor viitoare cu precizarea că depozitele bancare pot să nu le acopere
integral spre deosebire de primele de asigurare ce pot compensa într-o măsură importantă pierderile de venituri.
6.4 Restructurea financiară şi perspectiva conceptului integrat de bancassurance
La originea procesului de concentrare bancară se regăseşte presiunea exercitată asupra marjelor şi a costurilor marilor instituţii
financiare. Scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară la mijlocul anilor '90 şi anii de stagnare economică au determinat întârzieri,
amânări sau neonorări ale obligaţiilor ce decurg din relaţiile de credit. Deteriorarea calităţii portofoliilor bancare a accelerat procesul
de concentrare financiară. Procesul este de abia într-o fază incipientă şi este accelerat de ridicarea barierelor de intrare de pe anumite
pieţe care protejau
până acum actorii naţionali. Băncile şi companiile de asigurări tradiţionale trebuie să facă
faţă concurenţei grupurilor industriale ca Siemens, Wolkswagen, Olivetti, sau de distribuţie (Carrefour), care şi-au dezvoltat
propriile activităţi financiare. Rolul de intermediar financiar al băncilor ca şi distribuirea
resurselor prin intermediul creditului scade în importanţă. Societăţile comerciale preferă forme de finanţare alternative prin recurgere
la emisiuni pe pieţele de capital sau leasing industrial. Instituţiile bancare se orientează către retail, însă produsele oferite se
banalizează, iar publicul nu mai este interesat de o bancă anume. Cartea câştigătoare va fi jucată de băncile furnizoare de soluţii
complete de bancassurance, care vor oferi clienţilor produse personalizate nevoilor la un cost cât mai rezonabil. In cadrul
economiilor dezvoltate industria asigurărilor este caracterizată de saturarea pieţei în ceea ce priveşte asigurările de răspundere civilă
şi cele de bunuri. Această situaţie se răsfrânge asupra primelor plătite de asiguraţi care sunt tot mai mici. Soluţiile de ieşire din criză
în ultimii ani vizează pătrunderea pe pieţele emergente. În România cităm
exemplul companiei Allianz-Tiriac.
Creşterea nivelului de viaţă este corelată direct cu nivelul primelor de asigurare plătite. Remarcăm cazul Elveţiei care depăşeşte cu
mult celelalte ţări dezvoltate în ceea ce priveşte primele pe locuitor.
Creşterea bunăstării individuale marchează o scădere a apetitului pentru risc şi implicit o preocupare sporită de minimizare a
acestuia prin contractele de asigurare încheiate. Existenţa întreprinderilor pe termen lung nu este condiţionată doar de succesul lor pe
piaţă ci şi de capacitatea de gestionare a riscurilor legate de finanţare, exploatare şi afacere. Dereglementarea pieţelor financiare a
dinamizat afacerile, însă le-a făcut mult mai
complexe şi mai riscante.
În Elveţia de exemplu, în anii 90, din 32000 de întreprinderi nou create peste 4000 au intrat în stare de faliment. Modificarea
peisajului riscurilor este legat şi de implicarea în activităţi internaţionale pe pieţe cu potenţial dar insuficient cunoscute.Societăţile de
asigurări se confruntă în prezent cu riscuri noi, greu previzibile:
� Riscuri speciale ce decurg din angajarea responsabilităţii întreprinderii faţă de alte întreprinderi, salariaţi sau stat;
� Riscuri de imagine apărute în anii 90 în legătură cu asocierea mărcii de anumite activităţi sau proiecte;
� Riscuri legate de personalul angajat, manifestate prin nepricepere, necunoaştere a procedurilor, rea voinţă sau fraudă;
� Dezvoltarea unor produse fără cerere pe piaţă ca urmare a unor cercetări de marketing incomplete;
� Riscuri legate de tehnologia informaţiei8;
� Riscuri ecologice;
� Riscuri provocate de dispariţia unor persoane din topmanagementul firmei;
� Riscuri provocate de restructurări;
� Riscuri generate de manifestări publice ( concerte, sport…);
� Riscuri generate de acte teroriste.
Prezenţa acestor riscuri face dificilă estimarea potenţialelor câştiguri în detrimentul valorii întreprinderilor. Asigurările clasice nu
acoperă decât riscurile ce pot fi măsurate. Se pune atunci întrebarea cine va acoperi aceste riscuri. Rezolvarea problemei a dus la
inovarea unor instrumente speciale. Întreprinderile se pot asigura ele însele împotriva riscurilor neconvenţionale.
S-au dezvoltat aşa numitele societăţi captive cu sedii în Luxembourg, Jersey, Guernesey sau Liechtenstein, ce concurează
asiguratorii tradiţionali pe anumite segmente de piaţă. Unul din instrumentele de gestionare a riscurilor cel mai cunoscut, conceput
de aceste societăţi este sistemul TAR ( transferul alternativ al riscurilor) TAR permite reunirea într-un singur pachet de gestiune de
tip bancassurance a riscurilor legate de exploatare, de bilanţ şi de calitatea afacerii.
Convergenţa soluţiilor prezentate de bănci şi companiile de asigurări creşte posibilităţile de reducere a incertitudinii cu care se
confruntă întreprinderile.
Grupurile integrate de bancassurance ridică o serie de probleme autorităţilor de reglementare şi supraveghere în ceea ce priveşte
definirea fondurilor proprii. Supravegherea solvabilităţii companiilor de asigurări vizează
verificarea capacităţii lor de efectuare a despăgubirilor plătitorilor de prime în conformitate cu sumele asigurate.
În cazul băncilor se urmăreşte siguranţa plasamentelor şi existenţa strict corelată a fondurilor proprii cu riscurile asumate. Definirea
fondurilor este diferită pentru bănci şi companiile de asigurări. De asemenea nici cerinţele în materie de lichiditate nu sunt aceleaşi.
Realitatea este că activele bancare sunt mai mari consumatoare de fonduri proprii decât cele ale societăţilor de asigurări.
Soluţiile de bancassurance permit creşterea capacităţii de asumare de riscuri a băncilor prin folosirea cerinţelor de fonduri proprii
mai reduse ale asigurărilor. Cooperarea dintre bănci şi companiile de asigurări în cadrul platformelor comune ridică o serie de
probleme privitoare la secretul bancar ca urmare a utilizării aceloraşi baze de date privitoare la
clienţi. Evaluarea fondurilor proprii ale conglomeratelor de bancassurance se realizează în raport cu riscurile asumate la nivelul
grupului.
În ţara noastră conceptul de bancassurance poate câştiga teren în următorii ani prin procesul de concentrare bancară.
Cel mai cunoscut operator de bancassurance de la noi este grupul olandez ING Nederlanden. Există şi companii de asigurări
constituite de bănci, însă procesul este abia la început.
6.5 Teste tip grilă pentru evaluare a cunoştinţelor
1.Convergenţa bancherilor şi a asigurătorilor în cadrul instituţiilor de bancassurance este determinată de:
1 - specificul fiecărei ţări;
2 - scăderea volumului de prime încasate;
3 - influenţa autorităţilor de supraveghere;
4 - reformele la nivel central;
5 - reformele la nivel local.
Combinaţia corectă este:
a) 1 + 2 + 3,
b) 1 + 2 + 4,
c) 1 + 3 + 4,
d) 2 + 4 + 5,
e) 2 + 3 + 5.
2.Apropierea companiilor de asigurări de bănci corespunde structurii de:
a) bancassurance;
b) assurfinance;
c) financial services;
d) allfinanz;
e) societăţi captive.
3.Reuşita bancassurance în Franţa a fost favorizată de:
a) Fiscalitatea atractivă la produsele de asigurări de viaţă;
b) Marea densitate a reţelei bancare;
c) Numărul relativ redus de puncte de desfacere ale companiilor de asigurare comparativ cu băncile;
d) Scepticismul francezilor faţă de sistemul de asigurări sociale, care a creat un mediu favorabil băncilor;
e) Marea densitate a curtierilor în asigurări.
Care este varianta incorectă?
4.Societăţile de asigurări se angajează în afaceri bancare sau urmăresc apropierea de băncile comerciale pentru că:
a) Liberalizarea şi dereglementarea pieţelor financiare determină creşterea presiunii concurenţiale;
b) Saturarea pieţelor pentru asigurările de răspundere civilă şi a asigurărilor de bunuri duce la căutarea unor noi pieţe de desfacere;
c) In procesul globalizării riscurile depăşesc de multe ori capacitatea financiară a asiguratorilor tradiţionali;
d) Produsele de asigurare sunt vândute prin reţeaua băncilor de detaliu cu costuri mai mari decât cele ale companiilor de asigurare;
e) Marile întreprinderi îşi asigură o parte din riscuri prin crearea unor societăţi proprii de asigurare care duc la reducerea pieţei potenţiale pentru
asigurători. Alegeţi varianta incorectă.
5.Băncile urmăresc prin apropierea de societăţile de asigurări următoarele obiective:
a) Companiile de asigurări au dezvoltat tehnici avansate de gestionare a riscurilor ce pot fi exploatate de marile bănci;
b) Progresele înregistrate de tehnologiile informatice permit managementul portofoliilor de clienţi de o manieră mult mai ţintită şi mai organizată;
c) Societăţile de asigurări mobilizează un volum de fonduri proprii mai mare decât băncile pentru acoperirea creanţelor;
d) Globalizarea presupune gestionarea în cadrul unor structuri comune a operaţiunilor de bancă, asigurări şi pieţe de capital;
e) Marile întreprinderi se refinanţează mai ieftin de pe pieţele financiare sau îşi constituie bănci proprii – in house banking – concurând cu
băncile de afaceri. Alegeţi varianta incorectă.
6.Creşterea nivelului de viaţă în ţările dezvoltate este corelată direct cu:
a) nivelul înalt al primelor de asigurare plătite (de exemplu Elveţia);
b) numărul redus de asiguraţi;
c) nivelul modest al primelor plătite;
d) numărul mic de ghişee bancare;
e) lipsa încrederii în sistemele financiare naţionale.
7.Societăţile de asigurări se confruntă în prezent cu riscuri noi,
greu previzibile numite şi riscuri operaţionale:
1. Riscuri speciale ce decurg din angajarea responsabilităţii întreprinderii faţă de alte întreprinderi, salariaţi sau stat;
2. Riscuri de imagine apărute în anii 90 în legătură cu asocierea mărcii de anumite activităţi sau proiecte;
3. Riscuri de piaţă;
4. Riscuri legate de personalul angajat, manifestate prin nepricepere, necunoaştere a procedurilor, rea voinţă sau fraudă;
5. Dezvoltarea unor produse fără cerere pe piaţă ca urmare a unor cercetări de marketing incomplete;
6. Riscuri legate de tehnologia informaţiei;
7. Riscuri de credit;
8. Riscuri ecologice;
9. Riscuri provocate de dispariţia unor persoane din topmanagementul firmei;
10. Riscuri de rată a dobânzii;
11. Riscuri provocate de restructurări;
12. Riscuri generate de manifestări publice;
13. Riscuri de lichiditate;
14. Riscuri generate de acte teroriste.
Care dintre combinaţiile de mai jos nu se referă la riscurile greu previzibile şi cuantificabile?
a) 1 + 3 + 4 + 11,
b) 3 + 7 + 10 + 13,
c) 9 + 10 + 12 + 14,
d) 6 + 8 + 9 + 13,
e) 1 + 4 + 6 + 9 + 10.

6.6 Răspunsuri corecte

testul 1 2 3 4 5
1
2
3
4
5
6
7