Mijloace de învăţămînt

Prin mijloace de învățământ înţelegem un ansamblu de resurse sau instrumente materiale

şi tehnice, produse, adaptate ori selectate în vederea îndeplinirii sarcinilor instructiv-educative
ale procesului de învăţământ. Ele sunt investite de la început cu un anumit potenţial pedagogic,
cu funcţii specifice, ceea ce le deosebeşte de celelalte materiale ce intră în dotarea şcolii.
Mijloacele de învăţământ facilitează transmiterea unor cunoştinţe, formarea şi
consolidarea unor priceperi şi deprinderi, evaluarea unor achiziţii, realizarea unor aplicaţii
practice în cadrul lecţiilor sau altor forme de organizare a procesului de învăţământ.
În calitate de instrumente de acţiune sau purtătoare de informație, mijloacele de
învăţământ intervin direct în procesul de instruire, sprijinind şi amplificând eforturile de predare
ale profesorului şi pe cele de învăţare ale elevilor.
Mijloacele de învăţământ sunt foarte utile în activitatea didactică, deoarece au ca efect
atenuarea verbalismului predării, depăşirea formalismului, impunerea unui învăţământ activ şi
concret, practic, legat de cerinţele şi realităţile vieţii. Elevii sunt puşi în contact cu obiectele şi
fenomenele greu accesibile perceperii directe, cu aspecte ale realităţii rare sau greu sesizabile,
care nu pot fi desluşite decât prin prelucrări realizate cu ajutorul aparaturii tehnice sau a unor
instrumente speciale.
Alături de metodologia didactică, mijloacele de învăţământ reprezintă o subdiviziune a
tehnologiei instruirii şi autoinstruirii – un proces complex, care vizează toate etapele procesului
de învăţământ, urmărind legăturile stabilite între acestea: proiectare, realizare, (auto)evaluare,
(auto)reglare. Mijloacele de învățământ sunt instrumente de lucru indispensabile in transmiterea
informatiei ca activitate de predare, asimilare de cunostinte, formare de deprinderi, evaluare.
Asistam acum la o perfectionare si diversificare a mijloacelor de învățământ; ele se realizeaza
pe grade si tipuri de scoli, discipline de învățământ, teme, lectii sau activitati.
Sintagma „mijloace de învăţământ” se referă la ansamblul materialelor naturale - obiecte
din realitatea înconjurătoare în forma lor naturală: minerale, plante, animale, aparate, instalaţii
etc. sau realizate intenţionat : modele, planşe, hărţi, manuale, cărţi, fişe de lucru, chestionare,
teste, portofolii, jocuri didactice, care sprijină atingerea obiectivelor activităţii instructiv –
educative. De asemenea, sintagma „mijloace de învăţământ” include ansamblul cerinţelor
pedagogice de selectare şi integrarea lor în strategiile didactice, în viziune sistemică şi de
valorificare eficientă în procesul instructiv – educativ.
Mijloacele de învățământ ajuta la diversificarea activităților, a strategiilor didactice, la
creșterea eficientei învățământului. Ele stimulează participarea constienta, activa, creatoare a

1
copiilor, oferă modalități eficiente de înțelegere si asimilare a cunoștințelor, constituie un suport
material al gândirii, capabil sa le declanșeze forțele intelectuale si afective; sporesc posibilității
de investigare ale educatoarei si ale copiilor. O activitate nu poate fi performanta doar prin
utilizarea unor mijloace moderne daca nu intervin schimbări in concepția metodologica a celui
care le folosește. Un mijloc de învățământ nu poate avea valoare universala, nu reprezintă un
miracol si nici nu poate înlocui dascălul. Nu atât prezenta sau valoarea intrinseca a mijloacelor
de învățământ contribuie la creșterea eficientei activității, cat mai ales abilitatea cu care sunt
integrate in contextul tehnologiei didactice, măsura in care educatorul reușește sa valorifice
valentele lor pedagogice.
Cu cat metodologia de folosire a mijloacelor de învățământ va fi animata de spiritul
didacticii moderne, care pune accent pe copil ca subiect al propriei dezvoltări, cu atât acestea
vor fi mai eficiente in procesul educativ.
Perceperea prin mai multe simțuri, care asigura cunoașterea completa a obiectelor si
fenomenelor, a fost denumita de J.A.Comenius: "regula de aur" a cunoașterii. Numeroși
pedagogi au demonstrat necesitatea asigurării contactului copiilor cu realitatea concreta si
îmbinarea cunoașterii senzoriale cu cea rațională.
Apariția mijloacelor de învățământ audio-vizuale a constituit o treapta superioara in
dezvoltarea resurselor materiale ale activităților. Ele mijlocesc perceperea realității inaccesibile
copiilor precum si a obiectelor prea mici sau prea mari. Cercetările experimentale au stabilit
cantitatea de informații pe care o poate primi omul prin diferiți analizatori: verbal 1 %, tactil
1,5 %, olfactiv 3,5 %, auditiv 11 %, vizual 83 %.
Familiarizarea cu obiectele naturale sau elaborate si aptitudinea de a le folosi, influențează
învățarea. Resursele materiale folosite in actul didactic circula sub diferite denumiri: material
intuitiv, material didactic, mijloc de învățământ. Nu vorbim de înlocuirea unui termen cu altul
ci de diferențieri ale conținutului. Astfel:
- materialul intuitiv reprezinta materialul care reda in forma sa naturala realitatea
inconjuratoare (plante, animale, aparate etc.); poate fi adus in clasa sau poate fi "cunoscut"
in cadrul unor vizite, excursii;
- materialul didactic include atat materialul intuitiv cat si pe cel realizat intentionat pentru a
mijloci observarea realitatii greu accesibile sau inaccesibile (instalatii, mijloace audio-
vizuale). Acesta poate reproduce sau reconstitui obiectele si fenomenele reale avand functie
demonstrativa;
- mijloacele de învățământ reprezinta resursele materiale ale procesului de învățământ care
faciliteaza comunicarea, intelegerea, formarea notiunilor, deprinderilor sau abilitatilor,

2
 fixarea, evaluarea si aplicarea cunostintelor in practica. Ele influenteaza si faciliteaza
individualizarea invatarii. Oferind informatii bogate, bine selectate si prelucrate reusesc sa
stimuleze interesul pentru cunoasterea profunda a realitatii.

Incercand o clasificare a mijloacelor de învățământ dupa criterii pedagogice (dupa rolul

dominant pe care il au in activitate) putem semnala:
Mijloace de învățământ pentru comunicarea/transmiterea de informatii
audio-vizuale: casetofon, calculator, retroproiector,diaproiector, magnetofon, filme
didactice, cd-uri, dvd-uri, diapozitive, diafilme, discuri, etc);
b) materiale grafice: tablouri, planse, atlase, albume, portrete etc.;
- mijloace de învățământ pentru investigatie, exersare si formare a deprinderilor de lucru -
ajuta la invatarea prin descoperire, la exersarea deprinderilor practice (ex.: microscop, jocuri
didactice, aparate pentru educatie fizica, instrumente muzicale etc.);
- mijloace de învățământ pentru rationalizarea timpului activitatii (ex.:sabloane, stampile
didactice, harti de contur, xerox, calculator etc.);
- mijloace de învățământ pentru evaluarea rezultatelor (teste, fise, matrici etc.)
- modele: mulaje, globuri;
- naturalizari - animale impaiate, mase plastice, colectii de roci, seminte, plante, insecte etc.;
Mijloacele de învățământ indisolubil legate de metodele didactice sunt cu atât mai
eficiente cu cat înglobează o valoare cognitiva si formativa mai mare, care sa contribuie la
realizarea obiectivelor pedagogice propuse.

3
 Fiecare mijloc de învățământ in parte, poseda anumite virtuți, dar poate fi eficient numai
atunci când este folosit corect in ansamblul strategiei didactice.

Sistemul mijloacelor de învăţământ

Ordonate după funcţia pedagogică pe care o îndeplinesc cu precădere, aceste mijloace
pot fi grupate astfel:

A. Mijloace informativ – demonstrative, ce reprezintă surse de informaţie, pot servi la

transmiterea unei informaţii noi, la exemplificarea sau ilustrarea noţiunilor, la concretizarea
ideilor. După forma şi gradul de apropiere sau depărtare de experienţa concretă a învăţării,
acestea pot fi împărţite în:

- materiale intuitive naturale, reale, de tipul diferitelor specimene reţinute din mediul
înconjurător: colecţii de plante, de insecte, de minerale, de roci, metale, preparate pentru
microscop, obiecte tehnice, instrumente, aparate, unelte, maşini etc.

- substitute tridimensionale ale realităţii, adică obiecte elaborate sau construite special în
scopuri didactice, care imită, reproduc sau reconstituie obiecte şi fenomene reale, făcându-
le accesibile observării (obiecte îndepărtate în timp şi spaţiu, cu dimensiuni foarte mari sau
foarte mici, cu o evoluţie îndelungată în timp sau foarte rapidă, inaccesibilă simţurilor umane
în condiţii normale). Din această categorie fac parte: mulaje, machete, corpuri geometrice,
globul terestru, forme de relief miniaturizate, aparate şi maşini cu piese demontabile etc.

- substitute bidimensionale ale realităţii, adică materiale sau reprezentări figurative, ce redau
imaginea obiectelor reale. Din această categorie fac parte: ilustraţii, fotografii, albume,
tablouri, desene, documente, atlase, planşe, reproduceri de artă, imagini audio-vizuale
obţinute prin proiecţia de diapozitive, diafilme, folii transparente, filme, emisiuni de
televiziune, înregistrări audio. Perceperea acestor imagini este de regulă însoţită de trăirea
unor impresii, a unor stări afectiv-emoţionale favorabile receptării cu interes şi curiozitate a
celor explicate de profesor. Aceste mijloace introduc o notă de varietate în activitatea
didactică, ajutând la prevenirea oboselii şi plictiselii, la redresarea atenţiei atunci când
aceasta slăbeşte.

- reprezentări simbolice, care concentrează o mare cantitate de informaţie şi simbolizează date

reale, raporturi, proporţii, cantităţi. Din această categorie fac parte: reprezentări grafice,
scheme, desene pe tablă, formule matematice, note muzicale, numere, cuvinte scrise şi orale
etc. Cu cât elevii vor stăpâni mai bine asemenea simboluri, cu atât vor putea să se ridice mai

4
 repede de la concret la nivelul superior al cunoaşterii abstracţiunilor, la sesizarea
esenţialului, dar vor putea parcurge şi drumul invers, al concretizării, al ilustrării prin
exemple concrete a simbolisticii.

B. Mijloace de exersare şi formare a deprinderilor, care asigură efectuarea experienţelor,

exersarea diferitelor operaţii intelectuale, practice, tehnice, artistice, deprinderea
exprimării corecte. Din această categorie fac parte diferite tipuri de jocuri de construcţii
tehnice şi de creaţie, truse de piese demontabile, aparate şi instrumente de laborator, aparate
pentru educaţie fizică şi sport, instrumente muzicale etc.

C. Mijloace de raţionalizare a timpului în cadrul lecţiilor: hărţi de contur, şabloane, ştampile

didactice, fişe de lucru;

D. Mijloace de evaluare a rezultatelor învăţării: teste, instalaţii complexe de testare şi

verificare a cunoştinţelor.

O parte din mijloacele didactice menţionate devin utilizabile prin intermediul unei
aparaturi tehnice: epiproiector (pentru proiectarea imaginilor opace, respectiv a ilustraţiilor,
fotografiilor, hărţilor), diaproiector (pentru proiectarea diapozitivelor), retroproiector (pentru
folii transparente), cineproiectorul (pentru peliculă cinematografică), video (pentru imagini
înregistrate cu camera de luat vederi), televizorul (pentru imagini televizate), casetofonul
(pentru înregistrări pe casete audio), calculatorul (pentru documente computerizate),
videoproiectorul (pentru afişarea documentelor computerizate) etc. Toate acestea alcătuiesc
mijloacele tehnice audio – vizuale (hardul), iar utilizarea lor frecventă marchează acordarea
învăţământului la evoluţia tehnică a societăţii moderne.

Coordonata esentiala in învățământul modem o constituie adoptarea unei atitudini

creatoare a educatorului si mutarea accentului de pe transmiterea informatiilor pe activitatea
experimentala a copiilor.

Există tendinţa de a pune semnul egalităţii între tehnologia didactică şi mijloacele tehnice
de instruire: aparate, instalaţii, calculatorul, camera de luat vederi etc. Acestea din urmă, oricât
de performante ar fi, sunt inutilizabile în lipsa unor produse intelectuale. Ele nu reprezintă decât
suportul tehnic pe care îl vor folosi profesorii pentru a realiza ceea ce au gândit şi planificat în
procesul de învăţământ. Pentru a pune de acord ritmul lent, uniform al modificărilor din
domeniul educaţiei cu ritmul continuu şi accelerat al schimbărilor ce se petrec în viaţă, Gaston
Berger observa că este necesar a dota învăţământul cu mijloace tehnice similare cu cele care se
utilizează în afara şcolii.

5
 Pregătirea psihopedagogică şi metodică a cadrelor didactice are în vedere mai mult o
iniţiere în metodele de predare şi mai puţin în modalităţile de utilizare a mijloacelor tehnice de
instruire. Un program de formare iniţială a cadrelor didactice în privinţa metodologiei utilizării
mijloacelor tehnice de instruire trebuie să cuprindă familiarizarea cu acestea şi exersarea în
tehnica mânuirii lor. Se impune formarea unor abilităţi de mânuire a aparatelor, pentru a preveni
apariţia greşelilor frecvent întâlnite :
 erori de punere în funcţiune/oprire a aparatelor, datorită necunoaşterii operaţiilor şi
succesiunii lor;
 cauzarea unor defecţiuni la aparate şi a unor timpi de stagnare în activitate;
 greutatea comutării atenţiei de la activitatea cu mijloacele tehnice la conţinutul logic al
lecţiei;
 stângăcie în utilizarea comentariului vorbit care însoţeşte imaginile proiectate;
 suprapunerea nepotrivită a comentariului vorbit cu imaginea vizuală, în cazul în care
imaginea este suficient de relevantă sau, alteori, lipsa comentariului, atunci când imaginile
nu sunt suficient de explicite.
Întâmpinând dificultăţi ca cele menţionate, profesorii tind uneori să limiteze activităţile
cu elevii la procedee tradiţionale, mai ales expozitive.
Pornind de la particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor şi de la caracteristicile
situaţiei de instruire, profesorul proiectează şi organizează secvenţe de instruire care să
contribuie într-o măsură cât mai mare şi cât mai eficient la formarea şi informarea elevilor,
recurgând la mijloace de învăţământ pe care le consideră cele mai adecvate şi mai eficiente.
După Constantin Cucoş, mijloacele de învăţământ sunt împărţite în două mari categorii:
Mijloace de învăţământ ce cuprind mesaj didactic;
Mijloace de învăţământ care facilitează transmiterea mesajelor didactice;
Indiferent de clasificarea acestora, mijloacele de învăţământ se dovedesc a fi utile în
măsura în care sunt integrate mecanic în contextul lecţiilor. Ele nu pot înlocui niciodată actul
de predare – învăţare, iar folosirea lor prezintă avantaje şi dezavantaje ce trebuie conştientizate
de fiecare cadru didactic.
În prima categorie de mijloace de învăţământ , cele ce cuprind mesaj didactic, se pot
include următoarele mijloace:
Obiecte naturale, originale:- animale vii sau conservate, ierbare, insectare, diorame,
acvarii
Obiecte substitutive, funcţionale şi acţionale : machete, mulaje,- modele

6
 Suporturi figurative şi grafice: hărţi, planşe iconice, albume fotografice, panouri
Mijloace simbolico – raţionale : tabele cu formule, planşe cu litere, cuvinte, scheme
structurale sau funcţionale
Mijloace tehnice audio – vizuale: diapozitive, filme, CD-uri, benzi audio, benzi video
Printre mijloacele de învăţământ care favorizează transmiterea de informaţii didactice se
pot enumera următoarele:
- instrumente, aparate şi instalaţii de laborator
- echipamente tehnice pentru ateliere
- instrumente muzicale şi aparate sportive
- maşini de instruit şi calculatoare electronice
- jocuri didactice
- simulatoare didactice
- instalaţii pentru laboratoare fonice
Mijloacele de învăţământ se dovedesc a fi utile în măsura în care sunt integrate organic
în contextul lecţiilor şi li se imprimă o finalitate pedagogică.
Eficienţa utilizării mijloacelor de învăţământ ţine de inspiraţia şi experienţa didactică a
profesorului în a alege şi a –şi sprijini discursul pe un suport tehnic.
Mijloacele de învăţămînt au rolul de a uşura transmiterea unor informaţii, formarea unor
calităţi, evaluarea unor cunoştinţe noi, realizarea unor experimente practice în procesul de
învăţare-predare.
Mijloacele de învăţămînt uşurează punerea în contact a elevilor cu obiectele şi fenomenele,
care sunt greu disponibile înţelegerii directe. Aceste fenomene şi obiecte nu pot fi explicate
decît prin prelucrări ample şi prin intermediul unor tehnici şi mijloace specifice.
Mijloacele de învăţămînt au rolul nu numai de a informa, de au uşura, de transmitere a unor
cunoştinţe, dar un alt scop al ei, este de a dezvolta alte deprinderi la elevi, ca: selectarea,
mînuirea, rostul unor instrumente pentru o înţelegere mai pronunţată a unor aspecte sau
dimensiuni.
Mijloacele de învăţămînt cer şi sprijină operaţiile gîndirii, dezvoltă căutarea şi cercetarea,
imaginaţia şi creativitatea elevilor. în acelaşi timp stîrneşte curiozităţi în rezolvarea unor
probleme, motivînd atunci, cînd elevul păşeşete pe un teritoriu nou, necunoscut.
Mijloacele de învăţămînt prin aportul său adus educaţiei, uşurează cultivarea frumosului şi
esteticului, a echilibrului sufletesc. Ele se pot grupa în următoarele categorii:
- mijloace de învăţămînt, ce includ mesaj didactic;
- mijloace de învăţămînt, care uşurează transmiterea mesajelor didactice.

7
 în prima categorie pot exista mijloacele:
- obiectele naturale, originale: animale vii, ierbare, acvarii, etc;
- obiecte nenaturale: machete, modele, mulaje, etc;
- suporturi grafice: hărţi, planşe, panouri, etc;
- mijloace simbolice: tabele cu formule, planşe cu litere, scheme structurale;
- mijloace tehnice: dispozitive, filme, discuri, casete video sau audio.
A doua categorie, conţine următoarele mijloace:
- instrumente, instalaţii de laborator;
- echipamente tehnice, calculatoare, maşini de instruire;
- instrumente muzicale şi aparate sportive, etc;
Mijloacele de învăţămînt pot fi de ajutor, în cazul în care sunt incluse organic, în cadrul
lecţiilor şi au un rol pedagogic. Ele nu pot înlocui predarea propriu-zisă, în care rolul principal
îl joacă profesorul, prin funcţia de coordonator şi observator.
Mijloacele de învăţămînt, la rîndul lor, au plusuri şi minusuri, observate pe parcursul
utilizării acestora în educaţie.
Avantajele sunt:
- mijloacele tehnice înlocuiesc explicaţiile verbale, oferind un suport vizibil, care ajută pe
elevi să perceapă nişte valori inacceptabil de înţeles pe cale tradiţională, trezesc interese şi
motivaţii, întăresc cunoştinţe, iar timpul de învăţare este redus.
Dezavantajele sunt:
- Mijloacele tehnice crează o standartizare în înţelegerea şi interpretarea cunoştinţelor noi,
dezvoltă o receptare pasivă, denaturări a diferitor fenomene.
De-a lungul întregii sale evoluţii omul a învăţat. La început el a învăţat din experienţa
trecutului ca mai apoi să se treacă, încetul cu încetul, la un învăţământ desfăşurat într-un cadru
organizat. În etapa actuală a dezvoltării societăţii omeneşti, acest cadru organizat este ceea ce
numim sistemul de învăţământ.
Pregătirea psihopedagogică şi metodică a cadrelor didactice are în vedere mai mult o
iniţiere în metodele de predare şi mai puţin în modalităţile de utilizare a mijloacelor tehnice de
instruire. Un program de formare iniţială a cadrelor didactice în privinţa metodologiei utilizării
mijloacelor tehnice de instruire trebuie să cuprindă familiarizarea cu acestea şi exersarea în
tehnica mânuirii lor. Se impune formarea unor abilităţi de mânuire a aparatelor, pentru a preveni
apariţia greşelilor frecvent întâlnite :
 erori de punere în funcţiune/oprire a aparatelor, datorită necunoaşterii operaţiilor şi succesiunii
lor;

8
 cauzarea unor defecţiuni la aparate şi a unor timpi de stagnare în activitate;
 greutatea comutării atenţiei de la activitatea cu mijloacele tehnice la conţinutul logic al lecţiei;
 stângăcie în utilizarea comentariului vorbit care însoţeşte imaginile proiectate;
 suprapunerea nepotrivită a comentariului vorbit cu imaginea vizuală, în cazul în care imaginea
este suficient de relevantă sau, alteori, lipsa comentariului, atunci când imaginile nu sunt
suficient de explicite.
Întâmpinând dificultăţi ca cele menţionate, profesorii tind uneori să limiteze activităţile
cu elevii la procedee tradiţionale, mai ales expozitive.

Deci învăţământul poate fi privit şi ca sistem. În fig.I.1, învăţământul are date de intrare
(flux de intrare), un proces şi date de ieşire (flux de ieşire). Fluxul de intrare în sistem îl
constituie resursele şi mijloacele: resurse umane ─ personal didactic, personal administrativ,
colaboratori, elevi1, şi resurse materiale ─ spaţii şcolare, utilităţi şi înzestrări tehnice. Procesul
este cel care angajează resursele menţionate mai sus în vederea atingerii obiectivelor: acesta
este în cazul nostru procesul de învățământ. Fluxul de ieşire este reprezentat de către persoanele
instruite care îşi însuşesc deprinderi şi cunoştinţe conform obiectivelor stabilite iniţial ori
conform cererii pieţei în materie de educaţie.

Subliniem faptul că fluxul de ieşire este constituit din persoane instruite deoarece în ultima
vreme se vehiculează din ce în ce mai mult termenul de învăţământ continuu. Se apreciază că
omul va trebui să înveţe pe tot parcursul vieţii datorită faptului că cererea socială de educaţie
este tot mai diversificată şi tot mai complexă antrenând atât conversii profesionale cât şi
specializări repetate. Datorită acestui fapt nu numai tinerii (care sunt totuşi majoritatea) sunt
aceia care sunt formaţi în cadrul procesului de învăţământ, ci şi alte persoane, de cele mai
diferite vârste.

Locul mijloacelor de învăţământ în procesul de didactic

9
După multe secole de pedagogie empirică, acum, în pragul celui de-al treilea mileniu, apare
necesitatea de a face din activitatea de predare-învăţare o ştiinţă aplicată. Pentru a avea un
învăţământ care să răspundă cerinţelor pieţei în materie de educaţie s-au întreprins şi se
întreprind în continuare cercetări pedagogice, cercetări care au ca obiect de studiu procesul de
învăţământ ca atare. Datorită specificului acestei lucrări, procesul de învăţământ ilustrat în
fig.I.2 (I.Radu, 1995) este abordat aici mai cu seamă prin prisma uneia din componentele sale
- Mijloace, tehnici - şi mai puţin prin prisma procesualităţii interne
Din fig.I.2 distingem:

• Obiectivele procesului de învăţământ: reprezintă cerinţele în materie de educaţie ale

societăţii în momentul prezent şi viitor. Acestea se află pe primul loc şi sunt elaborate în
strânsă concordanţă cu opţiunile şi priorităţile sociale majore. Obiectivele sunt trasate la
începutul acţiunii şi primesc valenţe palpabile la încheiere, atingerea lor fiind pusă în lumină
de rezultatele procesului.
• Agenţii acţiunii: sunt resursele umane implicate în procesul de învăţământ. La bază, această
a doua componentă include profesorii şi elevii, părinţii şi alte persoane fiind "cooptaţi" în
susţinerea aceluiaşi efort comun. În rândul acestor resurse umane, pe primul loc se află
profesorii, care sunt aceia care, conştienţi fiind de faptul că noua bogăţie a societăţii, resursa
ei strategică este informaţia, trebuie să faciliteze elevilor accesul spre cultură şi spre sistemul
socio-economic.
• Conţinuturile materiilor parcurse: conţinutul învăţământului se poate defini ca un
subsistem al sistemului de învăţământ şi stă la baza întregului proces educaţional.

10
• Mijloace şi tehnici: acestea au introdus şi vor introduce schimbări notabile în derularea
procesului educaţional fiind destinate înlesnirii predării cunoştinţelor şi deprinderilor.
Actualmente putem vorbi de o tehnologie didactică fără a o confunda însă cu aparatura sau
cu instrumentarul pe care profesorii şi elevii le utilizează pentru obţinerea unor rezultate
concrete. Integrarea lor în practica procesului instructiv-educativ nu trebuie să fie un scop
în sine, ci doar un mijloc de îmbunătăţire a calităţii predării şi învăţării.
• Formele de organizare: cea mai răspândită modalitate de efectuare a procesului de instruire
a devenit în timp organizarea sa pe clase şi lecţii. În etapa actuală sistemul de învăţământ
este organizat pe clase şi lecţii cu toate că se înregistrează şi o tendinţă de diversificare.
Activitatea de predare-învăţare se desfăşoară în şcoli şi este prestată în condiţii determinate.
• Câmpul relaţional care se stabileşte în cadrul procesului: Relaţia profesor-elevi este cea mai
importantă relaţie care se stabileşte în cadrul procesului didactic. Această relaţie este acea care,
prin exigenţă şi profesionalism duce la bun sfârşit materializarea valenţelor formative, şi de ea
depinde atmosfera de muncă şi climatul activităţilor şcolare. Este o relaţie interpersonală şi de
calitatea ei depinde dezvoltarea simţului de răspundere al elevilor. Profesorul este acela care
trebuie să ştie să se apropie de elevi, să-i cunoască, să-i înţeleagă, să observe succesele şi să
determine cauzele insucceselor. Relaţia elevi-elevi este o consecinţă a faptului că procesul
instructiv-educativ se desfăşoară preponderent cu clasa, dar şi în cadrul altor forme colective
de organizare (cercuri, formaţii sportive, cenacluri, brigăzi cultural educative etc.). Acest tip de
relaţie este o relaţie de grup. Clasa, cercul, formaţia sportivă etc. este locul unde se stabilesc
multiple raporturi de interacţiune şi anume: de competiţie sau cooperare, de atracţie sau
respingere, de dominare sau indiferenţă etc Relaţia elevi-alte persoane este o consecinţă directă
a evoluţiei pe plan structural a procesului de predare-învăţare. Învăţământul este în plin proces
de transformare şi înnoire iar acest lucru se datorează evoluţiei societăţii în general dar cu
precădere datorită dezvoltării reţelelor de cele mai diverse tipuri. Vorbeam de reţele: ce poate
fi mai performant decât comunicarea utilizând mediul online? Exploatarea facilităţilor internet-
ului contactează, pe lângă o mare cantitate de informaţie, şi mulţi oameni care "stau" în spatele
acestui munte de informaţie. Relaţiile care se stabilesc în Internet sunt rezultatul progresului pe
linie ştiinţifică şi de cercetare dublate de reuşita tehnologiilor performante care au izbutit în
ceea ce până mai ieri era imposibil.
• Rezultatele procesului de învăţământ: cuantifică ceea ce s-a reuşit să se pună în practică
dintre obiective. Fluxul de ieşire din sistemul de învăţământ îl reprezintă persoanele
instruite.Rezultatele procesului de instruire face apel la metode de evaluare, primind astfel

11
expresie cantitativă/calitativă. Trebuie ştiut că verificarea şi cuantificarea rezultatelor atinse de
către elevi este parte integrantă a activităţii didactice.
• Timpul: procesul de învăţământ are loc în timp (ore de curs/seminar/lucrări, zile şi săptămâni
de şcoală, semestru, an şcolar).
Trebuie precizat de la bun început faptul că, urmare a utilizării mijloacelor de instruire,
învăţământul a înregistrat schimbări substanţiale. Acestea sunt reflectate în teoria şi practica
şcolară fiind cunoscute sub numele de tehnologie didactică. Termeni precum învăţământul
programat, individualizarea instrucţiei, mijloace audio-vizuale şi învăţământ asistat de
calculator (IAC) au devenit teme tot mai întâlnite în literatura de specialitate.
1
În unele cazuri s-a observat tendinţa de a echivala tehnologia didactică cu mijloacele de
învăţământ, mai precis cu mijloacele tehnice de instruire, îndeosebi acelea cu un înalt nivel de
tehnicitate precum aparatele audio-video sau computerele. Aceste aparate, oricât de complexe
şi performante ar fi ele, minuni ale tehnicii după cum li se mai spune, sunt însă doar instrumente
pe care profesorii le utilizează pentru obţinerea rezultatelor fixate prin obiectivele procesului
de învăţământ. Aparatura nu poate fi utilizată fără produsele intelectuale asociate - cunoscute
sub denumirea de software - şi nici fără stăpânirea deprinderilor specifice. Se constată deci, că
tehnologia didactică are o sferă mai largă decât cea acoperită de mijloacele tehnice de instruire.
Prin natura sa dinamică, învăţământul se confruntă cu foarte multe probleme la care însă tehnica
şi tehnologia oferă soluţii dintre cele mai ingenioase. Nu este de mirare că, în funcţie de modul
de abordare, s-au format diverse opinii, unele dintre ele chiar contradictorii. În acest sens
exemplele, fie într-o extremă fie în alta, sunt edificatoare:
• mijloacele tehnice de instruire vor înlocui profesorii şi vor transforma copii în roboţi;
• mijloacele tehnice de instruire vor scoate educaţia din impas şi vor permite sfârşitul
corvezilor la şcoală;
• niciodată nimic nu va putea înlocui cartea ca instrument fundamental în educaţie.
În cele mai multe cazuri adevărul se află undeva la mijloc şi se poate spune că un învăţământ
performant se poate obţine numai apelând la mijloacele tehnice de instruire în armonie cu
mijloacele de învăţământ tradiţionale.
Dinamica sistemului de învăţământ impune, fie în perimetrul larg al şcolii fie doar într-un
segment particular revizuirea unei discipline mai vechi, introducerea unei discipline noi sau
introducerea unui nou mijloc de învăţământ. În treacăt fie spus, recunoaştem în acestă formulare
câteva dintre orientările reformei învăţământului, demarat la nivel guvernamental şi susţinut

12
atât financiar cât şi prin cooperări inter-instituţionale. Cu toate că în mod frecvent se efectuează
modificări sau se introduc unele inovaţii în sistemul de învăţământ, se constată arareori o
ruptură netă între vechi şi nou în materie de educaţie.
Revoluţia tehnico-ştinnţifică a făcut posibilă apariţia pe piaţă a o mulţime de aparate electrice
şi electronice performante, lucru care până acum câţiva zeci de ani era doar de domeniul
imaginaţiei unor cunoscuţi scriitori de science-fiction. Observarea acestor tendinţe a dus la
concluzia că învăţământul trebuie să fie dotat cu mijloace tehnice similare cu cele care se
utilizează în afara şcolii (G.Berger, 1973).
Dacă se face o inventariere a tehnicilor de care dispune învăţământul, se disting patru generaţii
de mijloace de învăţământ care sunt de fapt tot atâtea stadii în inovaţia instrucţiei. Să le trecem
în revistă, aşa cum au fost ele văzute de W.Schramm (1977).
Prima generaţie a mijloacelor de învăţământ include tabla, manuscrisele, obiectele de muzeu
etc. Fiind anterioare tehnicilor de informare propriu-zise acestea sunt vechi precum
învăţământul însuşi şi pot fi utilizate doar direct prin acţiunea comună profesor-elev.
A doua generaţie include purtătoarele de informaţie gata elaborate precum manualele şi textele
imprimate care oferă elevilor cunoştinţele fără necesitatea prezenţei autorului/profesorului. Este
o acţiune mediată prin intermediul unui cod (scrisul) concretizat în textul tipărit.
A treia generaţie a mijloacelor de învăţământ a apărut odată cu descoperirea utilităţii maşinilor
în procesul de comunicare. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX îşi fac
apariţia tehnicile foto (atât procesul negativ cât şi cel pozitiv), tehnicile audio (înregistrări/redări
sonore pe diverse suporturi), tehnicile din cinematografie şi tehnicile de transmisie prin unde
electromagnetice care au dus la dezvoltarea programelor de radio şi de televiziune.A patra
generaţie a mijloacelor de învăţământ beneficiază de suportul metodologic al dialogului direct
om-maşină, în particular elev-maşină. Este vorba despre acel demers care se desfăşoară
îndeosebi în învăţământul programat.
Generaţia a V-a: presupune folosirea calculatorului electronic.

În momentul de faţă suntem la generaţia a VI-a constituită din reţele de calculatoare locale,
regionale sau mondiale (internet), din alte tehnologii informaţionale şi comunicaţionale oferite
de reţele GSM.Clasificarea după criteriul istoric nu este singura, mai există şi alte criterii de
clasificare. Şi anume:
 criteriul analizatorului căruia i se adresează, mijloacele fiind vizuale, auditive, audiovizuale;
 criteriul funcţiei pedagogice

13
Aceasta este constituită din calculatoarele electronice, cunoscute şi sub denumirea de
computere sau ordinatoare. Dacă până nu demult unii dintre autori prevedeau doar un
învăţământ asistat de calculator, azi putem vorbi fără putinţă de a greşi că învăţământul trebuie
să integreze computerul în propriul sistem. Argumentele în favoarea acestei afirmaţii sunt:
• toate ţările avansate din punct de vedere economic au dotat şcolile cu o puternică
infrastructură bazată pe utilizarea computerelor în procesul de învăţământ;
• reforma învăţământului, în viziunea factorilor responsabili din România, cuprinde o
puternică infuzie de capital menită să asigure o dotare corespunzătoare a instituţiilor de
învăţământ. Primul loc este ocupat de tehnica de calcul în paralel cu integrarea acesteia
în reţele locale, regionale şi naţionale (ex. RoEduNet), tot acest efort fiind conjugat în
scopul integrării europene şi compatibilizării performanţelor învăţământului autohton
cu cel continental şi mondial;
• marile reţele de transmisiuni radio, TV, telefonie cablată şi/sau digitală, transporturi,
hoteluri – ca să cităm doar câteva – fac eforturi constante de implementare a proceselor
informaţionale, de comunicare şi de decizie pe baza aplicaţiilor (programelor) rulate pe
computere (legate ele însele în reţea).
Atât diriguitorii cât şi beneficiarii acestor structuri trebuie să aibă o bună pregătire în domeniile
respective, deci este de datoria învăţământului să se "alinieze" acestor cerinţe.
Dezvoltarea mijloacelor de învăţământ în ansamblul lor, dar mai cu seamă a celor tehnice,
constituie o replică la ideea că activitatea didactică s-ar putea restrânge numai la transmiterea
verbală a cunoştinţelor. Însă mijloacele tehnice de instruire au răpit limbajului verbal privilegiul
de a fi unicul instrument de predare a cunoşinţelor; acestea le conferă deja o valoare pedagogică
semnificativă (I.K.Davies, 1975).
Valoarea pedagogică a mijloacelor tehnice de instruire a dus însă şi la unele exagerări. Datorită
unui entuziasm excesiv, A.G.Oetinger afirmă (1970) că acestea sprijină procesul didactic tot
atât de mult cât telescopul sau microscopul au extins vederea umană. Recurgerea la
experimentul pedagogic duce însă şi la alte concluzii, afirmaţia fiind discutabilă. Cu toate
acestea, experienţa dobândită prin utilizarea sistematică a mijloacelor tehnice de instruire a dus
la următoarea concluzie: dacă rezultatele obţinute sunt pozitive sau nesemnificative acestea
depind mai mult de utilizator decât de aparatură.
În acest context se cuvin câteva consideraţii asupra formaţiei profesorilor cu referire expresă
asupra pregătirii lor psihopedagogice şi metodice. În cele mai multe cazuri se constată lacune
în privinţa modalităţilor concrete de utilizare a mijloacelor tehnice de instruire. O anchetă
derulată pe această temă a scos în evidenţă faptul că dacă o inovaţie nu este suficient de bine

14
cunoscută de către profesori apar dificultăţi în aplicarea ei. Apare aşa-numitul refuz din
ignoranţă (A.Huberman, 1978): "Nu ştiu cum să umblu cu aparatul de proiecţie"; "Nu ştiu ce
materiale audiovizuale sunt disponibile".
Depistarea dificultăţilor specifice la utilizarea mijloacelor tehnice de instruire contribuie foarte
mult la ameliorarea procesului de formare. În acest sens este utilă trecerea în revistă a celor mai
frecvente greşeli (M.Ionescu, 1995):
• erori la punerea în funcţiune / oprirea aparatelor, datorită necunoaşterii operaţiilor şi a
succesiunii lor; cauzarea unor defecţiuni la aparate şi a unor timpi de stagnare în activitate;
• greutatea comutării atenţiei între activitatea cu mijlocul tehnic, conţinutul logic al lecţiei şi
activitatea propri-zisă a elevilor;

• stângăcia în utilizarea comentariului vorbit (descrieri, explicaţii etc.), care însoţeşte imaginile
proiectate;
• suprapunerea neeconomicoasă a expunerii în detaliu cu imaginea vizuală, care şi singură îşi
relevă semnificaţia, sau, dimpotrivă, lipsa comentariului vorbit în situaţii care îl impun etc.
Pentru evitarea unor astfel de situaţii se impune, aşa cum apare în multe tratate de specialitate,
un program de formare a formatorilor. Acesta trebuie să cuprindă:
• noţiuni despre mijloacele tehnice avute în vedere;
• procedeele de utilizare a mijloacelor tehnice respective la clasă;
• iniţiere în tehnica mânuirii aparaturii;
• derularea de aplicaţii practice în scopul formării deprinderilor;
• elaborarea de proiecte de activitate didactică în care să se prevadă secvenţe de predare-
învăţare cu ajutorul mijloacelor tehnice.
În perioada actuală, procesul instructiv-educativ apelează tot mai mult la mijloacele tehnice de
instruire. Acestea au introdus şi vor introduce schimbări notabile în derularea procesului
educaţional fiind destinate înlesnirii predării cunoştinţelor şi deprinderilor. Actualmente putem
vorbi de o tehnologie didactică fără a o confunda însă cu aparatura sau cu instrumentarul pe
care profesorii şi elevii le utilizează pentru obţinerea unor rezultate concrete.
Introducerea şi utilizarea mijloacelor tehnice de instruire a dat naştere la opinii contradictorii.
Oricum însă, integrarea lor în practica procesului instructiv-educativ nu trebuie să fie un scop
în sine, ci doar un mijloc de îmbunătăţire a calităţii predării şi învăţării. Decizia de a utiliza un
anume mijloc tehnic de instruire trebuie să fie rezultatul anticipării mentale şi apoi al
experimentului didactic. În acelaşi timp nu putem vorbi de mijloace tehnice de instruire fără a
avea un personal capabil să le stăpânească şi să le mânuiască.

15
Caracterizarea generală a mijloacelor tehnice de instruire şi funcţiile acestora
Ca definiţie, mijloacele tehnice de instruire sunt dispozitivele şi tehnicile născute din revoluţia
mijloacelor de comunicare (C.H.Blook, 1972). În sens restrâns, literatura pedagogică
semnalează că mijloacele tehnice de instruire sunt un ansamblu de procedee - mecanice, optice,
electrice şi electronice - de înregistrare, păstrare şi transmitere a informaţiei. Ele pot fi utilizate
în scopuri didactice, individual sau în combinaţie, pe lângă profesor, manual sau tablă.

Mijloacele tehnice de instruire includ aparatură specializată de proiecţie, de înregistrare/redare

audio, instruire programată, computere şi alte elemente care fac distincţia între echipamente şi
produsele intelectuale capabile să le pună în valoare. Conform clasificării lui Schramm este
vorba despre aparate şi instalaţii cuprinse în a treia şi a patra generaţie.

Din cele de mai sus rezultă că definiţia mijloacelor tehnice de instruire nu se poate situa numai
la nivelul caracteristicilor tehnice şi/sau tehnologice; ea trebuie să ia în considerare şi trăsăturile
specifice atribuite acestora prin prisma ştiinţelor educaţiei. Luând în consideraţie şi acest punct
de vedere, mijloacele tehnice de instruire se constituie din ansamblul aparatelor, instalaţiilor, a
procedeelor şi cerinţelor pedagogice de utilizare a lor, la care profesorul şi elevii recurg în
scopul de a uşura perceperea, înţelegerea, fixarea şi consolidarea cunoştinţelor, consolidarea
abilităţilor practice (M.Ionescu, V.Preda, 1983). Se cuvine deci precizarea locului şi rolului
mijloacelor tehnice de instruire în procesul instructiv-educativ prin stabilirea valorii lor
psihopedagogice. Contribuţia mijloacelor tehnice de instruire la realizarea obiectivelor
procesului de învăţământ este condiţionată de aportul pe care acestea le oferă în plus faţă de
mijloacele şi metodele tradiţionale.

Funcţiile mijloacelor de învăţământ:

Dezvoltarea ansamblului mijloacelor de învăţământ, valorificarea lor eficientă în
activităţile didactice şi soluţionarea unor probleme practice ale instrucţiei şi educaţiei, au
demonstrat şi demonstrează că activitatea didactică nu se restrânge la transmiterea verbală a
cunoştinţelor şi că limbajul verbal nu constituie unicul instrument de predare al cunoştinţelor.
În funcţie de caracteristicile situaţiei de instruire se utilizează mijloacele de învăţământ ale căror
funcţii şi virtuţi le fac eficiente în contextul educaţional respectiv:
Functia de comunicare/informare de facilitare a transmiterii unor informaţii, a unor
cunoştinţe teoretice, consta in insusirea mijloacelor de învățământ de a comunica informatii
despre obiectele si fenomenele studiate. Mijloacele audiovizuale pot reproduce si transmite intr-

16
o anumita unitate de timp o cantitate sporita de informatie comparativ cu alte mijloace de
învățământ. Folosite rational, condenseaza simtitor expunerea, o fac mai atragatoare, dinamica
si interesanta.
Functie ilustrativ-demonstrativa: pot prezenta experimente, operatii de lucru, modele de
comportare. Demonstrarea cu ajutorul materialului natural contribuie la formarea unor
reprezentari si notiuni clare, precise.
Funcţia stimulativă – dezvoltarea motivaţiei interne a elevilor pentru studiu, în trezirea
curiozităţii şi a dorinţei de cunoaştere; Filmele didactice, diapozitivele, emisiunile de radio si
televiziune, creatiile literarartistice, trezesc interesul si curiozitatea copiilor, imbogatesc viata
afectiv-emotionala a acestora. Copiii sunt impresionati si manifesta simpatie fata de personajele
pozitive, manifestand ura, dispret sau dezaprobare fata de cele negative. Prin declansarea unor
impresii, stari afective, mijloacele de învățământ indeplinesc functia stimulativa.
Funcţia formativă – de familiarizare a elevilor cu mânuirea, selectarea unor instrumente,
de solicitare a operaţiilor gândirii, de stimulare a căutării şi cercetării, de dezvoltare a
imaginaţiei şi creativităţii elevilor; este asigurată de contribuţia lor la exersarea şi dezvoltarea
gândirii şi a operaţiilor acestora: analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea etc;
Functia de comunicare/informare de facilitare a transmiterii unor informaţii, a unor cunoştinţe
teoretice, consta in insusirea mijloacelor de învățământ de a comunica informatii despre
obiectele si fenomenele studiate. Mijloacele audiovizuale pot reproduce si transmite intr-o
anumita unitate de timp o cantitate sporita de informatie comparativ cu alte mijloace de
învățământ. Folosite rational, condenseaza simtitor expunerea, o fac mai atragatoare, dinamica
si interesanta. Funcţia informativă – este datorată faptului că mijloacele de învăţământ oferă în
mod direct, un volum de informaţii despre diferite obiecte, fenomene, procese, evenimente;
Funcţia ilustrativă şi demonstrativă – este exercitată atunci când mijloacele de învăţământ
sunt valorificate ca material demonstrativ, ca substitute ale realităţii, însoţind explicaţiile
profesorului; mijloacele pot prezenta experimente, operatii de lucru, modele de comportare.
Demonstrarea cu ajutorul materialului natural contribuie la formarea unor reprezentari si
notiuni clare, precise.
Funcţia de investigare experimentală şi de formare a priceperilor şi deprinderilor
intelectuale şi practice – este asigurată în contextele educaţionale cu caracter experimental, în
care elevii îşi formează şi exersează priceperi şi deprinderi intelectuale şi practice;
Funcţia ergonomică – este funcţia de raţionalizare a eforturilor profesorilor şi elevilor în
timpul activităţilor de predare – învăţare, respectiv: de reducere a ponderii acţiunilor repetitive,
rutiniere, de eficientizare a acţiunii de organizare şi ghidare a activităţilor elevilor;

17
 Funcţia substitutivă sau de şcolarizare la distanţă – prin programe TV sau prin documente
computerizate, care acoperă necesităţile unor categorii ale populaţiei, cu trebuinţe specifice de
instruire şi educare (însuşirea scris-cititului, a unei limbi străine, educaţia părinţilor etc.).
este asigurată de facilităţile pe care le oferă unele mijloace de învăţământ, care permit realizarea
învăţământului la distanţă (de exemplu televiziunea, computerele, reţele de calculatoare,
Internet);
Funcţia de evaluare – este datorată faptului că unele mijloace de învăţământ pot servi la
verificarea şi evaluarea nivelului de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, competenţe ale elevilor,
Această funcție consta in capacitatea lor de a masura, a diagnostica si a aprecia rezultatele
copiilor.;
Funcţia estetică – este asigurată în contextele educaţionale în care elevii receptează,
înţeleg şi evaluează frumosul, respectiv valori cultural – artistice, morale, sociale; Functia
estetica decurge din posibilitatea unor mijloace de învățământ (albume dupa opere de arta,
mijloace audio-vizuale) de a contribui la dezvoltarea gustului estetic, la imbogatirea culturii
artistice a copiilor.
Funcţia de orientare a intereselor elevilor – de clarificare a opţiunilor, de stabilizare a
acestora, chiar de cristalizare a unor drumuri profesionale; este realizată în secvenţele în care
mijloacele de învăţământ le oferă acestora informaţii în legătură cu anumite profesiuni şi status-
uri, imagini, comentarii.
Mijloacele de învățământ contribuie la rationalizarea eforturilor copiilor potrivit
dezvoltarii somatice si psihice, le asigura ritmuri de invatare in raport cu particularitatile
psihoindividuale, datorita functiei ergonomice pe care o au.

Funcţiile mijloacelor tehnice de instruire

Funcţiile mijloacelor tehnice de instruire (M.Ionescu, 1995):

Funcţia de comunicare - tehnicile audio-vizuale sunt instrumente de comunicare. Ele oferă
profesorului importante facilităţi de transmitere a informaţiilor. Densitatea de informaţii creşte
şi elevii beneficiază de posibilităţi sporite de percepere şi receptare a informaţiilor complexe.
Funcţia demonstrativă - mijloacele tehnice de instruire se adresează percepţiei senzoriale,
asigură o bază mai bogată şi mai ilustrativă în comparaţie cu mijloacele tradiţionale. Datele şi
faptele reale sunt înlocuite cu materiale didactice mult mai uşor accesibile fiind create premisele
de vizualizare a unor fenomene ascunse observaţiei directe.

18
Funcţia de motivare a învăţării - mijloacele tehnice de instruire, în special computerul,
provoacă interesul, stârnesc curiozitatea şi împing elevul la acţiune. Cu ajutorul mijloacelor
tehnice de instruire elevii pot cunoaşte mai bine, mai repede şi cantitatea de informaţii este mult
diversificată, este multi şi pluridisciplinară, multisenzorială ceea ce se materializează printr-o
curbă a învăţării mult mai ascendentă.
Funcţia formativă şi estetică - utilizarea mijloacelor tehnice de instruire necesită o structurare
şi o sistematizare crescută a informaţiei iar profesorul este obligat la un plus de rigurozitate, cu
efecte benefice asupra elevilor. Vizualizarea imaginilor provoacă o ascuţire a simţului estetic şi
permite punerea în evidenţă a unor procese şi fenomene "ascunse" observării pe cale directă.
Elevii sunt îndemnaţi să analizeze, să compare şi să surprindă esenţialul.
Funcţia de evaluare a randamentului elevilor - mijloacele tehnice de instruire contribuie la
perfecţionarea şi optimizarea modului de cuantificare a rezultatelor atinse de către elevi. Astfel
se remarcă eliminarea subiectivismului, amplificarea calităţilor diagnostice şi prognostice ale
notării. Introducerea dispozitivelor mecanice, electrice sau electronice în scopul determinării
performanţelor în procesul de învăţământ nu mai reprezintă o noutate. Spre exemplu, la Johnson
& Wales University din SUA, cele mai multe verificări se fac pe bază de chestionare prelucrate
pe maşini de evaluare (Test Scoring Machine) Scantron.
Funcţia de şcolarizare substitutivă - pune în evidenţă utilizarea mijloacele tehnice de instruire
în scopul efectuării învăţământului la distanţă, formă care actualmente are un nivel ridicat al
cererii. Acesta este adecvat învăţământului continuu şi se adresează tuturor categoriilor sociale,
fiind posibil datorită existenţei reţelelor naţionale şi internaţionale de radio, televiziune, de
telefonie şi de computere, coordonarea activităţii lor făcându-se prin sateliţi.
Din perspectiva funcţionalităţii pedagogice (după I.Cerghit) a mijloacele de învăţământ au fost
clasificate în:
 mijloace informativ – demonstrative (ierbare, insectare, obiecte, aparate, ilustraţii,
fotografii, planşe,tabele etc);
 mijloace de exersare şi formare (aparate, instrumente, instalaţii);
 mijloace de raţionalizare a timpului (hărţi, şabloane, maşini de multiplicat);
 mijloace de evaluare a rezultatelor învăţării (teste, maşini de testare, calculatoare).
Unii autori clasifică mijloacele de învăţământ după criteriul prezenţei sau absenţei mesajului
didactic se disting astfel:
a) mijloace de învăţământ care includ mesajul didactic.

19
 Această categorie include mijloace de învăţământ cu mesaje didactice şi se concretizează
în toate mijloacele care reproduc anumite trăsături caracteristice obiectelor:
 mijloace de învăţământ care redau în forma naturală obiectele şi fenomenele realităţii:
plante, roci, substanţe;
 mijloace de învăţământ sub formă de materiale grafice: hărţi, diagrame, tablouri, planşe;
 mijloace de învăţământ sub formă de modele substanţiale, funcţionale şi acţionale:
machete, mulaje, modele, blocurile logice ale lui Dines;
 tehnici audio vizuale; discuri, benzi magnetice.
b) mijloace de învăţământ care facilitează transmiterea mesajelor sau informaţiilor
didactice: tabla magnetică, diapozitive.
c)
Taxonomia mijloacelor tehnice de instruire
Deoarece mijloacele tehnice de instruire servesc la realizarea unor funcţii pedagogice, se
consideră utilă clasificarea din fig.I.5 care cuprinde şi mijloacele tradiţionale (M.Ionescu,
1982).

Dacă supunem atenţiei atât analizatorii solicitaţi cât şi aparatele şi materialele suport ale
informaţiilor (M.Ionescu, V.Chiş, 1995), mijloacele tehnice de instruire se clasifică astfel:
• mijloace tehnice vizuale
• mijloace tehnice audio
• mijloace tehnice audio-vizuale

Mijloace tehnice vizuale

Epiproiectorul– este un aparat de proiecţie prin reflexie a materialelor didactice care se află
"aşternute" pe suport opac;
Epidiascopul– este un aparat de proiecţie prin reflexie sau prin transparenţă a materialelor
didactice care se află pe suport opac sau transparent;

20
Retroproiectorul– este destinat proiecţiei materialelor didactice care se află pe suport
transparent sau, prin combinarea cu un adaptor LCD (Liquid Cristal Display), la proiectarea
imaginii care este pe ecranul unui computer. Este unul dintre cele mai utilizate mijloace tehnice
de instruire la ora actuală şi se integrează oricărei metode didactice;
Proiectorul – este destinat proiecţiei peliculei cinematografice
Documatorul – este un aparat destinat citirii microfilmelor.
Mijloace tehnice audio
Radioul – este un aparat de redare a sunetului transmis pe calea undelor electromagnetice;
Magnetofonul – este un aparat specializat pe înregistrarea şi redarea sunetului prin utilizarea
benzii magnetice. Magnetofonul este utilizat îndeosebi în aplicaţii profesionale;
Casetofonul – este un aparat specializat pe redarea (eventual şi înregistrarea) sunetului care se
află pe bandă magnetică încorporată într-o casetă;
Reportofonul – este un casetofon de mici dimensiuni, de regulă folosind o casetă specială şi
care înregistrează sunetul prin intermediul unui microfon încorporat;
CD-player-ul – este un aparat specializat pentru redarea sunetelor şi filmelor înregistrate pe un
disc compact prin intermediul unei tehnologii digitale. Trebuie specificat că toate computerele
actuale sunt prevăzute cu unităţi CD – acestea au denumirea de CD-ROM (Compact Disk -
Read Only Memory). Aceste unităţi sunt compatibile cu standardele industriale şi pot reda
sunetele de pe discurile audio digitale (CD - Digital Audio), pot citi programele software,
facilitează vizualizarea de pe discurile compacte foto (Photo CD) şi respectiv vizionarea
filmelor de pe discurile compacte video (Video CD).
Mijloace tehnice audio-vizuale
Camera de luat vederi (camcorder) – este un aparat destinat înregistrării imaginilor care se
pot vizualiza prin intermediul unui obiectiv. Înregistrarea se efectuează pe casete video în care
se află bandă magnetică cu caracteristici asemănătoare celei de magnetofon, casetofon sau
reportofon însă la un alt nivel de calitate;
Video Recorder-ul – este un aparat capabil să înregistreze şi să redea un semnal video care
provine de la un alt aparat video, o videocameră, de la un aparat TV sau chiar de la un computer;
Video Player-ul – este un aparat capabil doar să redea conţinutul unei casete video;
Proiectorul LCD (Liquid Cristal Display) – este destinat numai pentru proiecţia prin
transparenţă a imaginii care apare pe monitorul computerului. Proiectorul LCD se cuplează
direct la computer şi se fixează pe un retroproiector obişnuit;
Proiectorul multimedia (fig.I.11) – este un aparat asemănător din punct de vedere constructiv
cu proiectoarele automate de diapozitive. Ele se fabrică în două versiuni: una este pentru cuplare

21
directă la computer iar cealaltă este independentă şi utilizează informaţiile de pe un mediu de
stocare precum discheta floppy. Deoarece utilizează tot o tehnologie bazată pe afişarea cu
cristale lichide, foarte multe surse bibliografice (mai ales în mediul Internet) citează acest gen
de aparate printre proiectoarele LCD. Alături de computer, acest mijloc tehnic de instruire va
constitui cu siguranţă una dintre cele mai frecvente opţiuni de utilizare în scopuri educaţionale.

În categoria aparatelor audio-vizuale am introdus şi computerul deoarece odată cu apariţia, dar

mai ales răspândirea tehnicii multimedia, acesta este capabil să înregistreze şi să redea sunetele
şi imaginile video digitale.
Computerul este cel mai complex mijloc tehnic de instruire deoarece:
• lucrează cu programe (software) special concepute;
• prelucrează textele;
• prelucrează imagini provenite de pe discuri compacte foto, de la aparate foto clasice şi digitale,
camere de luat vederi, aparatura video şi TV;
• prelucrează sunetele provenite de pe discurile compacte audio, de la microfon, radio,
magnetofon, casetofon, reportofon, aparatura video şi TV;
• este capabil să redea filme video asemănătoare cu cele TV şi cinematografice. Filmele sunt
special concepute în tehnologie digitală;
• prin cuplare la un proiector LCD sau la un proiector multimedia, el poate înlocui cea mai mare
parte a aparaturii de proiecţie amintită la mijloace tehnice vizuale;
• prin conectare în reţele, poate vehicula orice informaţie de la şi către orice utilizator, exemplul
cel mai actual fiind mediul Internet.

Valenţe psihopedagogice în utilizarea mijloacelor de învăţământ

În şcoală, formarea personalităţii elevului este supusă permanent influenţei pe care profesorul
o exercită asupra sa. Cunoaşterea modului în care elevul evoluează de-a lungul procesului
instructiv-educativ este o condiţie prealabilă care angajează profesorul în orice activitate de
natură didactică. Procesul de formare a elevului presupune intervenţia profesorului prin crearea
situaţiilor didactice favorabile învăţării şi optarea în funcţie de situaţia şcolară dată pentru unul
sau altul din mijloacele de învăţământ. Opţiunea este dependentă în mare măsură de cunoaşterea
valenţelor psihopedagogice ale mijloacelor de învăţământ. Acestea sunt (M.Ionescu, 1995):

Valenţe psihopedagogice ale mijloacelor de învăţământ

22
 Crearea de către cadrul didactic a unor situaţii didactice favorabile pentru formarea
personalităţii elevilor impune optarea conştientă pentru unul sau altul dintre mijloacele de
învăţământ aflate la dispoziţia sa, ceea ce depinde în mare măsură de valenţele psihopedagogice
ale acestor mijloace. În şcoală, formarea personalităţii elevului este supusă permanent influenţei
pe care profesorul o exercită asupra sa. Cunoaşterea modului în care elevul evoluează de-a
lungul procesului instructiv-educativ este o condiţie prealabilă care angajează profesorul în
orice activitate de natură didactică. Procesul de formare a elevului presupune intervenţia
profesorului prin crearea situaţiilor didactice favorabile învăţării şi optarea în funcţie de situaţia
şcolară dată pentru unul sau altul din mijloacele de învăţământ. Opţiunea este dependentă în
mare măsură de cunoaşterea valenţelor psihopedagogice ale mijloacelor de învăţământ.
Profesorul trebuie să aibă în vedere câteva aspecte care îl vor ajuta să aleagă cele mai potrivite
mijloace de învăţământ: (M.Ionescu, 1995):
a) Evaluarea eficienţei mijloacelor de învăţământ. Aceasta se studiază în condiţii
experimentale, iar rezultatele experimentelor indică modificările observate la elev din punct de
vedere al gradului de stăpânire a materiei, din punct de vedere motivaţional, al activizării, al
aspectelor formative etc.
Educatorul care doreşte să fie competent în procesul de formare a elevului trebuie să-şi
pună întrebările de mai jos:
• Care mijloace de învăţământ stimulează capacităţile elevului şi produce dezvoltarea sa
completă?
• Ce facilităţi ale mijloacelor de învăţământ se înscriu în cerinţele psihologiei învăţării la
diferite vârste?
• Cum să integrăm aceste mijloace de învăţământ în ansamblul metodelor pedagogice
pentru a asigura eficienţa lor maximă?
S-a constatat însă că personalitatea şi competenţa profesorului îşi pun amprenta asupra
eficienţei oricărui mijloc de învăţământ. El este motivat de interese care ţin de natura propriei
personalităţi şi/sau de conjunctura specifică locului său de muncă.
A. Funcţia mediatoare a mijloacelor de învăţământ. Instrumentele pedagogice se interpun
între logica ştiinţei şi logica elevului, facilitează comunicarea dintre profesor şi elev, dezvoltând
capacitatea celui din urmă de a înţelege realitatea şi de a acţiona adecvat asupra ei.
B. Valoarea pedagogică a mijloacelor tehnice de învăţământ. Modul de transmitere a
cunoştinţelor, de mediere a achiziţionării şi a operaţionalizării lor trebuie urmărit şi sub aspectul
randamentului şcolar aşteptat. Valoarea pedagogică a mijloacelor didactice este condiţionată de
următorii factori:

23
  nivelul motivaţiei şcolare şi al cunoştinţelor anterioare necesare asimilării noilor
cunoştinţe;
 capacitatea de învăţare şi inteligenţa generală a elevilor;
 modul de structurare a programelor, caracterul relevant, sistematic şi logic al ideilor
care urmează să fie desprinse şi asimilate;
 caracterul activ al predării – învăţării;
 verificarea activităţii mentale a elevului, asigurarea conexiunii inverse, a repetiţiei şi a
exersării.
C. Alegerea mijloacelor de învăţământ specifice. Alegerea mijlocului de învăţământ
adecvat realizării obiectivelor propuse, la o clasă de elevi cu anumite particularităţi de vârstă şi
individuale, presupune cunoaşterea mecanismelor interne, psihologice ale tipului de învăţare
care intervine în condiţiile folosirii mijloacelor de învăţământ. În scopul atingerii obiectivelor
procesului instructiv-educativ, prin alegerea adecvată a mijloacelor de învăţământ, trebuie să se
ţină seama de particularităţile clasei de elevi şi de cunoaşterea mecanismelor psihologice a
tipului de învăţare care intervine în condiţiile concrete de la clasă. Fiecare mijloc de învăţământ
reprezintă o modalitate specifică de organizare şi transmitere a cunoştinţelor, motiv pentru care
profesorul este cel care trebuie să găsească răspunsurile la întrebările de mai jos (M.Ionescu,
1982):
• Ce influenţă au imaginile, simbolurile şi semnele asupra procesului memoriei (fixarea,
păstrarea şi actualizarea cunoştinţelor)?
• Care este relaţia optimă dintre concret şi abstract în procesul înţelegerii?
• Care este rolul schematizării şi al esenţializării materialului în procesul învăţării?
După cum s-a mai amintit, profesorul este acela care "produce" instrumentele pedagogice
şi situaţiile didactice. El îndrumă şi organizează activitatea elevului adresându-se percepţiei şi
stimulându-i activitatea mintală. Prin urmare, la alegerea mijloacelor de învăţământ, se va ţine
cont de contribuţia acestora la transmiterea de informaţii noi și formarea unor aptitudini şi
deprinderi intelectuale care sunt instrumentele asimilării de noi cunoştinţe.
Suporturile prezentate cu mijloacele de învăţământ nu sunt simple materiale intuitive: ele
devin utile numai dacă sunt utilizate efectiv. Mijloacele de învăţământ îşi îndeplinesc funcţia
didactică numai dacă ele contribuie la problematizări, analize, clasificări etc. şi deci asigură
procesului de predare-învăţare un caracter complementar.
Tot în contextul alegerii mijloacelor de învăţământ specifice mai trebuie semnalat un lucru
de loc de neglijat. Creşterea eficienţei procesului instructiv-educativ nu intervine de la sine prin

24
utilizarea unui singur mijloc de învăţământ, oricât de bine conceput sau performant ar fi acesta.
Procesul didactic are loc în mediul complex al şcolii şi pentru asigurarea eficienţei scontate,
utilizarea mijlocului de învăţământ trebuie luată în considerare într-un ansamblu de metode şi
procedee (V.Creţu, M.Ionescu, 1982).
Cerinte psiho-pedagogice ale mijloacelor de învățământ:
- sa fie realizate in concordanta cu prevederile programei si cu particularitatile de varsta ale
copiilor;
- sa transmita intr-o anumita unitate de timp, 0 cantitate mare de informatii;
- sa stimuleze cat mai multi analizatori pentru perceperea cat mai completa a obiectelor si
fenomenelor, ce conduc la formarea unor notiuni si concepte noi;
- sa ofere posibilitatea reproducerii diferitelor fenomene din natura;
- sa stimuleze capacitatea de investigare, inventivitatea si creativitatea copiilor;
- sa ajute la formarea unor deprinderi de activitate independenta;
- sa contribuie la rationalizarea eforturilor de predare ale educatorului si de invatare ale
copiilor.
Cerinte tehnico-economice:
- sa permita integrarea lor facila in activitate si intr-un timp relativ scurt;
- sa nu puna in pericol sanatatea copiilor;
- sa fie prezentate intr-o forma estetica atractiva (design modern, culori ergonomice);
- sa fie rezultatul unui concept logic sub aspect functional, 0 exprimare armonioasa in forma,
o justa dimensionare a elementelor componente;
-
Modalitati de evaluare a eficientei folosirii mijloacelor de învățământ in activitate:
- gradul de participare al copiilor la activitate;
- in ce masura au stimulat interesul pentru invatare ;
- contributia adusa la formarea abilitatilor practice ;
- masura in care au creat motivatii pentru investigare ;
Gradul de receptare al mesajului de catre copii, cu cele doua laturi ale sale: semantica
(idei, concepte, notiuni) si ectosemantică (stari afective, reactii emotionale, mimica, gesturi).
Necesitatea cunoasterii complexe a realitatii inconjuratoare, cresterea volumului de
informatii, complexitatea crescuta a mediilor de invatare de astazi, determina necesitatea
utilizarii metodelor si mijloacelor moderne in procesul de învățământ.
Se recomandă asocierea mai multor mijloace de învățământ, integrarea tehnologiilor
digitale in actul didactic, pentru ca din imbinarea virtutilor acestora, sa se ajunga la

25
eficientizarea activităților instructiv-educative, la reducerea limitelor fiecarui mijloc de
învățământ.
Valenţele psihopedagogice ale mijloacelor de învăţământ se referă la faptul că ele asigură
caracterul intuitiv, concret – senzorial, şi sugestiv al activităţii de învăţare și asigură
transmiterea şi însuşirea de informaţii bogate, bine selectate şi prelucrate din punct de vedere
didactic;
Mijloacele de învăţământ dobândesc valoare de instrumente pedagogice – se interpun
între logica ştiinţei şi logica elevului, înlesnesc şi optimizează comunicarea între profesor – elev
şi interacţiunile care se stabilesc în clasă.
Concluzia imediată este necesitatea recurgerii la un sistem al mijloacelor de învăţământ.
Este necesară deci, cunoaşterea în detaliu a ceea ce există pe piaţă, a câtorva dintre
caracteristicile lor tehnice şi a valenţelor lor psihopedagogice.
Mijloacele tehnice de învăţământ, prin valenţele lor psihopedagogice, asigură în mod specific
contactul, conştientizarea şi înţelegerea cunoştinţelor care trebuiesc asimilate; în acelaşi timp
ele motivează învăţarea şi însuşirea deprinderilor. Dacă ne referim doar la mijloacele audio-
vizuale se constată că la unele materii precum geografia, botanica, biologia etc. rezultatele
obţinute sunt considerabil mai bune la lotul experimental decât la cel de control. Îmbunătăţirea
performanţelor a fost constatată atât la elevii buni cât şi la cei mai slabi, cu specificarea faptului
că cei din prima categorie, deci elevii buni au avut un beneficiu mai mare.

În contrast cu cele de mai sus, s-a constatat că elevii inteligenţi şi cu capacitate mare de învăţare
sunt capabili să asimileze materia şi să aibă rezultate foarte bune indiferent de modul în care a
fost ea predată. În schimb, la elevii mai puţin dotaţi, deci cu o capacitate mai mică de învăţare,
s-a dovedit că cel mai important factor care determină asimilarea materiei este modul de
prezentare şi de prelucrare a conţinutului.

Mijloacele tehnice de instruire solicită simultan mai multe canale senzoriale fiind caracterizate
prin complexitate şi bogăţie informaţională. Ele ameliorează rezultatele procesului de
învăţământ şi capacitatea elevului de a percepe, înregistra, prelucra şi interpreta mesajul
informaţional. Comunicarea prin intermediul mijloacelor tehnice, mai ales a celor audio-
vizuale, măreşte densitatea de informaţii transmise şi receptate în unitatea de timp, mijloceşte
obţinerea informaţiilor accesibile pentru o varietate mai largă de tipuri umane, determină ca un
număr mai mare de elevi să-şi formeze reprezentări corecte şi ajută substanţial la aflarea
informaţiilor de ultimă oră.

26
În altă ordine de idei, toată lumea a auzit de mediul Internet şi răspândirea fără precedent în
istorie a acestui mijloc global de comunicare. Se spune că Internet-ul este deopotrivă subesimat
şi supraestimat. Însă orice om avizat şi cu preocupări care ţin cont de dinamica proceselor vă
poate spune că această invenţie este pe cale să transforme tot ce se leagă de activitatea umană.
Ea are capacitatea să schimbe totul, de la elementara nevoie de a ne juca până la întreaga
structură organizaţională a marilor companii transnaţionale. Marea parte a activităţilor precum
şi managementul superstructurilor nu pot să se bazeze doar pe bunul simţ sau pe învăţământul
tradiţional: ele trebuie să constituie preocuparea unui sistem de învăţământ bazat pe Internet.

Dezvoltarea tehnică şi tehnologică a făcut deja posibilă apariţia învăţământului bazat pe Web,
unul dintre serviciile mediului Internet. În consecinţă nu este de mirare faptul că unele instituţii
derulează anchete privind utilizarea tehnologiei didactice.

27
 Utilizarea calculatorului
Utilizarea calculatorului în educatia şcolarilor permite transmiterea şi asimilarea noilor
cunoştinţe într-un mod atractiv pentru copii. Procesul de educație este mult mai eficient. Copiii
învaţă jucându-se, sunt puşi în situaţia de găsi repede soluţii şi de a lua decizii pentru rezolvarea
problemelor. Calculatorul este un mijloc de instruire care ţine atenţia copilului activă pe tot
parcursul activităţii de învăţare.Imaginaţia, intră într-o nouă fază de dezvoltare, capătă noi
aspecte.
Formarea competenţelor descrise prin programa şcolară nu este posibilă doar prin
utilizarea unor strategii clasice de predare-învăţare-evaluare. Instruirea diferenţiată individuală,
pe nivel de vârstă, cu ajutorul softului educaţional, poate fi o alternativă de succes.
Folosirea calculatorului în procesul instuctiv educativ constituie o modalitate de creştere
a calităţii predării şi învăţării. Operarea pe calculator reprezintă o nouă strategie de lucru a
dascălului cu copiii, prezintă importante valenţe formative şi informative, este un nou mod de
instruire. Prin intermediul computerului se oferă copiilor justificări şi ilustrări ale proceselor şi
conceptelor abstracte, ale fenomenelor neobservate sau greu observabile. Alături de mijloacele
didactice clasice, calculatorul este un instrument didactic ce poate fi folosit în scopul
eficientizării tuturor activităţilor de la lecție. Interesului copiilor se menţine pe tot parcursul
activităţilor, folosind acest mijloc didactic.
În procesul instructiv educativ, jocul este principala formă de organizare a procesului
instructiv-educativ, iar calculatorul, este pentru copil, un alt mod de a învăţa jucându-se, este
parte din spaţiul socio-cultural al lui, care îl pun în situaţia de a găsi rapid soluţii, de a se adapta
la o lume în care informaţia circulă, îi influenţează limbajul şi comunicarea non-verbală şi totul
cu paşi repezi.
Învăţarea asistată de calculator reprezintă o cale de instruire eficientă. Experienţele
cognitive şi de exprimare care îi introduc pe copii în lumea oferită de programele multimedia
trebuie să fie în concordanţă cu mediul educaţional din care provin ei. Prin aceste activităţi,
oferim copiilor şanse egale la educaţie, indiferent de mediul în care cresc şi se dezvoltă.
Prin utilizarea calculatorului, procesul de predare-învăţare-evaluare capătă noi
dimensiuni şi caracteristici, permite transmiterea de noi cunoştinţe şi sugerează semnificaţiile
acestora. Strategiile de predare-învăţare folosite pot sprijini şi stimula procesele învăţării active.
Cunoaşterea este un drum ce se deschide pe măsură ce înaintăm. Procesul de învăţare devine
mai interesant şi mai plăcut prin intermediul calculatorului. Imaginile viu colorate, însoţite de
texte sugestive, permit dezvoltarea limbajului şi a vocabularului celor mici. Bagajul de
cunoştinţe generale creşte, pornind de la noţiuni simple, cum ar fi culorile şi, cântece, precum

28
şi a unor proverbe şi zicători și poate să ajungă și la rezolvarea de probleme de matematică,
explicarea formulelor fizice si de la chimie. Noţiunile elementare, cum ar fi animale domestice
şi sălbatice, anotimpuri, etc., încep să aibă înţeles de la vârste fragede, dându-le astfel
posibilitatea să le înveţe mult mai uşor.
Soft-urile sunt bine structurate, copilul poate alege orice etapă din cele prezentate cu
ajutorul mouse-ului, sau poate repeta anumite secvenţe, pentru a ajunge să cunoască şi să
înţeleagă toate noţiunile cuprinse în jocul respectiv.
Soft-ul educaţional realizat pentru copii poate fi educativ, distractiv şi interactiv. De
exemplu, folosind dorinţa copilului de a citi, este invitat într-o „Călătorie misterioasă la
bibliotecă”, unde are mai multe variante de joc. Preşcolarii îşi pot consolida cunoştinţele,
rezolvând sarcinile primite. Personajul îi cere copilului să analizeze imaginea de pe ecran, să
compare forma şi mărimea cărţilor prin alăturare vizuală şi apoi să le aşeze pe rând în rafturile
bibliotecii. Imaginile individuale se prezintă pe rând şi copilul trebuie să facă apel, fie la
imaginea de ansamblu care i se prezintă când greşeşte, fie la cunoştinţele dobândite anterior.
Jocul se desfăşoară interactiv, calculatorul îl sfătuieşte pe cel ce se joacă, să se gândească bine
şi îl încurajează să încerce din nou, dacă a greşit. Răspunsurile corecte sunt răsplătite cu strigăte
de bucurie, aplauze şi laude. După ce rezolvă toate sarcinile softului, copilul este lăudat,
aplaudat şi primeşte recompensă o medalie). În alte jocuri interactive, este recompensat cu o
diplomă pe care îşi scrie numele sau cu sarcina de lucru.
Unul dintre obiectivele utilizării softurilor educaționale încă din învăţământul preşcolar
este pregătirea pentru şcoală, cu multele aspecte pe care le îmbracă: motivaţional, intelectual,
afectiv, fizic, completate şi prin activităţi comune, complementare, individuale, în care este
utilizat calculatorul, ca mijloc de învăţământ integrat în acestea. Folosind tastele, copiii se
familiarizează cu literele, încep să scrie cuvinte simple, numele şi prenumele, învaţă mult mai
uşor cifrele şi rezolvă probleme simple de adunare şi scădere cu 1-2 unităţi, într-un mod foarte
plăcut de ei.
Metoda instruirii asistate de calculator oferă accesul comod şi eficient la informaţiile şi
cunoştinţele cele mai noi, este o metodă nouă şi eficientă de predare-învăţare-evaluare a
cunoştinţelor şi de formare permanentă.
Unele reprezentări pot fi reproduse doar prin intermediul calculatorului, care oferă
metode şi tehnici privind grafica, animaţia, sunetul. De exemplu, evoluţia unor fenomene fizice,
chimice, biologice, etc., care se desfăşoară dinamic, nu pot fi reprezentate sau studiate, decât
folosind calculatorul.

29
 Utilizând softurile potrivite in demersul intructiv-educativ elevul este pus în situaţia de a
rezolva sarcini, care altfel ar părea inaccesibile, dar atmosfera plăcută de lucru, caracterul ludic
al acţiunii, posibilitatea îndreptării greşelilor, „stimulentele” primite: încurajări, aplauze,
imagini cadou, diplome de învingător, medalii, situarea în fruntea clasamentului, melodii, îi
creează copilului emoţii pozitive, bucuria că a rezolvat singur o sarcină şi îl responsabilizează,
trecând de la învăţarea pasivă la cea activă, în care îşi însuşeşte cunoştinţe, acţionând într-o
strânsă relaţie de comunicare interactivă calculator-copil. Mişcarea imaginilor, culorile diferite,
dialogul, spiritul de glumă şi de joc, fac ca factorii stresanţi, inhibatori să dispară, iar copilul să
acţioneze fără constrângeri.
Prezentarea şi organizarea conţinuturilor, în situaţii de învăţare asistate de calculator,
trebuie să se facă în funcţie de cerinţe instructive, care facilitează şi optimizează învăţarea. În
învăţământul tradiţional, profesorul dispune de posibilităţi multiple pentru a verifica şi stimula
învăţarea. Rostul unui program de învăţare, este de a formula sarcini, de a oferi scheme de
abordare a informaţiei, de a realiza feed-back-ul, dar şi de a motiva copilul pentru continuarea
instruirii. Materialele audio-vizuale pun la dispoziţie resurse valoroase pentru sistemul de
învăţare. Instruirea asistată de calculator este folositoare, dacă copilul este activ şi motivat, el
învaţă fiind implicat şi provocat să se gândească la ceea ce i se prezintă.
Calitatea interacţiunii cu copilul este o caracteristică de primă importanţă a unui soft
educaţional; de ea depinde măsura în care se produce învăţarea.
Pedagogia modernă pune în prim plan copilul, cu trebuinţele şi nevoile lui de dezvoltare.
Copiii vor să se descurce singuri şi vor în acelaşi timp ca persoanele în care au încredere să-i
orienteze şi să-i ocrotească. Educatorul dovedeşte competenţă dar şi dragoste pentru copii,
atunci când le oferă posibilitatea de a avea iniţiativă.

30
 Instruire asistată de calculator
Utilizarea calculatorului in procesul de învățământ devine o necesitate in conditiile
dezvoltarii accelerate a tehnologiei informatiei. Pentru noile generatii de elevi si studenti, deja
obisnuiti cu avalansa de informatii multimedia, conceptul de asistare a procesului de învățământ
cu calculatorul este o cerinta intrinseca.
Calculatorul este perceput pe rand, ca o jucarie, o unealta, o resursa de informatii.A intrat
deja in obisnuinta zilnica utilizarea calculatorului, pentru comunicare, informare, instruire.
Conceptul de asistare a procesului de învățământ cu calculatorul include:
-predarea unor lectii de comunicare de cunostinte;
-aplicarea, consolidarea, sistematizarea noilor cunostinte;
-verificarea automata a unei lectii sau a unui grup de lectii.
Numita de unii ca “inovatia tehnologica cea mai importanta a pedagogiei moderne”,
instruirea asistata de calculator (IAC) contribuie la eficienta instruirii, este un rezultat al
introducerii treptate a informatizarii in învățământ.
Interactiunea elev-calculator permite diversificarea strategiei didactice, facilitand accesul
elevului la informatii mai ample, mai logic organizate, structurate variat, prezentate in
modalitati diferite de vizualizare. De fapt, nu calculatorul in sine ca obiect fizic, ingloband chiar
configuratie multimedia, produce efecte pedagogice imediate, ci calitatea programelor create si
vehiculate corespunzator, a produselor informatice, integrate dupa criterii de eficienta metodica
in activitatile de instruire.
Modernizarea pedagogica implica deci, existenta echipamentelor hardware (calculator),
a software-lui (programelor) si a capacitatii de adaptare a lor, de receptare si valorificare in
mediul instructional.

31