Sunteți pe pagina 1din 4

Magia FIZICII

Scenariul concursului
Moderatorul 1. Bună ziua, stimaţi oaspeţi, prefesori şi elevi !
Moderatorul 2. Vă spunem bine aţi venit. Astăzi, ne-am adunat aici pentru a fi
martori activi ai unei frumoase competiţii. Suntem prezenţi la concursul „Magia
fizicii”, unde vor încerca să-şi demonstreze ingeniozitatea 6 elevi din clasa a IX-
a.

Moderatorul 1. Suntem bucuroşi că vă avem alături de noi. În clasa a VI-ea


am început să studiem fizica şi pînă acum nu putem înţelege ce fel de
ştiinţă este aceasta, este oare folositoare sau interesantă? Astăzi ne-am
întrunit să răspundem la aceste întrebări .
Moderatorul 2. Pregătindu-ne de concursul de astăzi ne-am pus încă o
întrebare: Ce este întrecerea? Şi am ajuns la concluzia, că întrecerea este
mediul sub influenţa căruia toată masa de oameni prezentă se descompune în
concurenţi şi suporteri.
Moderatorul 1. Forţele de interacţiune dintre concurenţi sunt opuse ca direcţie şi
egale ca modul.
Moderatorul 2. Concurenţii învingători sunt încărcaţi cu sarcină pozitivă, iar cei
învinşi cu sarcină negativă. Juriul este electric neutru.
Moderatorul 1. Juriul de astăzi este alcătuit din: ( Sunt numiţi ):
1. Guţu Galina, specialist-metodist, la DRTÎS Rîşcani,
2. Iuzu Efim, profesor de fizică, gr. did. II, la liceul teoretic Varatic,
3. Colţun Angela, director gimnaziul Pociumbeni,
4. Rotaru Lilia, lider sindical,
5. Dimitriu Alina, diriginte la clasa a IX-a,
Moderatorul 2. Rog membrii juriului să se ridice şi punînd mîna pe acest aparat
fizic (maşină electrostatică ) să rostească jurămîntul.
Juraţi în numele marilor fizicieni să apreciaţi corect întrecerea?Juriul :
“Jurăm” ! Mulţumesc, vă rog să luaţi loc.
Moderatorul 1. Iar acuma, sunt invitaţi în scenă concurenţii:
Catan Irina, Macovschi Elena, Tanasiuc Silvia,
Moderatorul 2. Baibarac Valentin, Rusu Alexandru, Şochin Cătălin.
Moderatorul 1. Celor cuprinşi de emoţie le zicem: Toate cîte-s pe pămînt
cedează efortului şi curajului.
Moderatorul 2. Nu vă temeţi că nu ştiţi, temeţi-vă că nu veţi putea învăţa.
Moderatorul 1. Toate victoriile încep cu victoria asupra ta.
Moderatorul 2. ,,Dacă aş fi Albert Einştein, probabil că -aş deţine multe
răspunsuri. Sunt însă un elev de clasa a VIII-a, mă înconjoară o lume plină de
mistere . Cît de multe lucruri aş vrea să aflu şi să aplic..."
Moderatorul 1. Scopul fizicii este descrierea, explicarea şi prevederea
fenomenelor naturii pentru a le putea stăpîni şi folosi. Dezvoltarea fizicii a fost
stimulată de necesităţile practice ale oamenilor. La rîndul lor descoperirile şi
realizările fizice stau la baza dezvoltării tehnicii; metodele de cercetare fizice şi
aparatele create de fizicieni se aplică în toate domeniile.
Moderatorul 2. Contribuţia muncii unui fizician stă în spatele tuturor ştiinţelor
şi tehnologiilor moderne; rezultatele cercetărilor sunt folosite în domenii ca
producerea energiei, transporturi, telecomunicaţii, industria constructoare, în
medicină, adică în viaţa de zi cu zi.
Moderatorul 1. Prima rundă a concursului de astăzi este „ Din istoria
fizicii”. Concurenţii vor povesti despre oameni, ce au făcut istoria - fizicieni
renumiţi.
Moderatorul 2. Punctajul maxim acumulat la această rundă va fi de 10
puncte. Şi acum, într-un ceas bun, să începem concursul!
(Concurenţii povestesc, pe rînd, despre cîte un fizician.)
Moderatorul 1. Mulţumim mult concurenţilor. (se adresează moderatorului 2)
.... Vreau să-ţi dau o problemă: Odată, Vasile, elev în clasa a VI-a , după ce a
studiat la lecţia de fizică interacţiunea corpurilor a ieşit în pauză. În coridor
Ionel, elev în clasa a III-a alerga , s-a ciocnit cu Vasile, l-a dat jos şi a zbughit-o
afară.
Întrebare: Cu ce scop după acest caz, Vasile o ora şi jumătate s-a fugărit după
Ionel?
Moderatorul 2. Răspuns: Ca să transpună în practică legea naturii, conform
căreia acţinea nu poate fi numai din partea unui corp. Şi că, orice acţiune
provoacă reacţiune.
Moderatorul 1. Iar acuma sunt invitaţi în scenă elevii clasei a VI-a cu un recital
de poezii.
Moderatorul 2. Mulţumim mult. Rugăm membrii juriului să anunţe rezultatele
primei runde.
Moderatorul 1. Se începe runda a doua „ Fulger”. Clod Levi-Stross,
antropolog francez spunea „Savant nu-i acela, care dă răspunsuri corecte, dar
acel ce pune corect întrebările”. Concurenţilor li se propun cîte 5 întrebări fulger,
cu răspuns „da” sau „ nu”.
Moderatorul 2. Prin tragerea la sorţ fiecare concurent îşi alege setul de
întrebări. Răspunsul trebuie să fie dat timp de 30secunde. Fiecare răspuns corect
se apreciază cu 1 punct.
(Fiecare concurent extrage fişa cu întrebări, răspunde la întrebări)
Moderatorul 1. Iar acuma sunt invitaţi în scenă elevii clasei a VII-a cu sceneta
„ Judecata asupra inerţiei”.
Moderatorul 2. Mulţumim mult. Rugăm membrii juriului să anunţe rezultatele
după runda a doua.
Moderatorul 1. ,,Fizica este un miracol, ea ne ajută să înţelegem mai bine lumea
în care traim."
Moderatorul 2. ,,Fizica este un drum al descoperirilor, care ne cucereşte clipă de
clipă ..."
Moderatorul 1. Se începe runda a treia „ Ce? Unde? Cînd?”
Moderatorul 2. Fiecare concurent îşi alege de pe panou întrebarea dorită.
Fiecare răspuns corect se apreciază cu numărul de puncte acordat întrebării
selectate. Începe runda concurentul cu cele mai multe puncte acumulate pînă
acuma. Răspunde concurentul care a ridicat primul mîna. Ştafeta trece la
concurentul care a răspuns corect. Concursul continuă pînă se epuizează toate
întrebările.
Moderatorul 1. Mulţumim mult. Iar acuma sunt invitaţi în scenă elevii clasei a
VIII-a cu un recital de poezii.
Moderatorul 2. Rugăm membrii juriului să anunţe rezultatele după runda a treia.
Moderatorul 1. Fizica - ştiinţă despre natură.
Moderatorul 2. Fizica – ştiinţă experimentală. (se adresează moderatorului 1) ..
.. Vreau să-ţi dau şi eu o problemă: Nicolai prindea fetiţele, le scufunda în
băltoacă şi stăruitor măsura adîncimea scufundării fiecărei fetiţe.
Anatol stătea alături, privea cum fetiţele se bălătăcesc în băltoacă şi rîdea.
Întrebare: Prin ce se deosebesc acţiunile lui Nicolai de cele a lui Anatol şi cum
se numesc aceste acţiuni în fizică?
Moderatorul 1. Răspuns: Şi matematicienii, şi istoricii vor numi acţiunile
acestor elevi – huliganism şi acesti elevi ar fi pedepsiţi rău. Din punct de vedere
a fizicii Nicolai efectua experienţe, iar Anatol făcea observări.
Se începe runda a patra „ Experiment distractiv”
Moderatorul 2. Fiecare concurent a pregătit să ne demonstreze cîte un
experiment şi să-l explice din punct de vedere fizic. Punctajul maxim acumulat
la această rundă va fi de 10 puncte.
( Fiecare concurent demonstrează cîte un experiment şi-l explică)
Moderatorul 1. Pasionat de fizică a fost şi „luceafărul” poeziei noastre. Iar
acuma este invitată în scenă eleva clasei a VI-a Baibarac Valeria cu poezia „La
steaua” de M. Eminescu.
Moderatorul 2. Mulţumim mult. Rugăm membrii juriului să anunţe rezultatele
după runda a patra.
Moderatorul 1. Se începe runda a cincea „ Domino fizic”.
Moderatorul 2. Fiecare concurent prin tragere la sorţ , alege plicul în care sunt
piese de domino-fizic. Timp de 3min. trebuie să formeze cît mai multe formule
cu piesele date. Punctajul acumulat la această rundă va fi egal cu numărul de
formule corect formate.
(Fiecare concurent extrage cîte un plic cu piese dominouri fizice, formează cu
ele formule, timp de 3min.)
Moderatorul 1. Mulţumim mult. Rugăm membrii juriului să verifice formulele.
Moderatorul 2. Rugăm membrii juriului să anunţe rezultatele după runda a
cincea.
Moderatorul 1. ,,Fizica este un caleidoscop, un permanent joc al mintii, o
înlănţuire de ghicitori, explorări şi desigur, o provocare.
Moderatorul 2. Pentru ca finaliştii să-şi mai adune forţele, şi să se mai relaxeze,
va avea loc concursul suporterilor. Pentru ei am pregătit nişte ghicitori.
Fiecare răspuns corect se apreciază cu 1punct şi cel care a răspuns poate să-l
acorde unuia dintre concurenţi sau să acumuleze el puncte.
( profesoara citeşte ghicitorile pentru suporteri)
Moderatorul 1. Rugăm membrii juriului să anunţe totalurile concursului.
Moderatorul 2. Se oferă cuvîntul D-nei Guţu Galina – preşedintele juriului.
Moderatorul 1. Azi am deschis încă o pagină a fizicii enigmatice.
Toate cunoştinţele care ni le oferă fizica sunt utile pentru viaţă.

S-ar putea să vă placă și