Morfologia externă la salmonide

Peştii din această familie au corpul alungit şi uşor comprimat lateral, lucru ce permite
acestora să înoate contra curentului, să efectueze demaraje rapide, să dezvolte viteze mari de
deplasare (10-20 km/h) şi să facă salturi apreciabile.
Corpul salmonidelor este format din trei regiuni anatomice, cap (regiunea craniană),
trunchi (regiunea mijlocie) şi coadă (regiunea caudală).
Capul este delimitat posterior de trunchi şi lateral de cavităţile branhiale, are formă
conică, este lipsit de solzi şi este uşor comprimat lateral. În partea anterioară a capului este
prezentă gura, extinsă până la nivelul ochilor, poziţionată terminal.
Ochii sunt mobili, fără pleoape sau glande lacrimale. Mobilitatea acestora permite
acoperirea unui câmp vizual larg, cu un unghi de peste 160° pe orizontală şi 150° pe verticală.
În faţa ochilor sunt situate cele două orificii nazale, fără rol respirator ci doar olfactiv. La
suprafaţă, narile sunt protejate de membrane fine (capace). În interiorul cutiei craniene există un
sac olfactiv căptuşit cu cili necesari percepţiei şi analizei mirosurilor substanţelor dizolvate în
apă, dar şi formării unui curent de circulare a apei.
Pe părţile laterale ale capului se găsesc oasele operculare, poziţionate simetric, care
protejează branhiile şi asigură circulaţia apei prin mişcări regulare. Sub opercule se observă
cavităţile branhiale cu arcurile branhiale, de culoare roşiatică şi cu rol în respiraţie.
Trunchiul are ca limite la partea anterioară fantele branhiale, iar posterior orificiul anal,
iar de la acest orificiu, spre partea posterioară, se găseşte coada. Pe corp se remarcă înotătoarele
şi linia laterală.
Înotătoarele sunt în număr de opt şi pot fi înotătoare neperechi şi înotătoare perechi. Cele
perechi sunt pectoralele şi ventralele şi corespun membrelor de la celelalte vertebrate.
Înotătoarele neperechi sunt dorsala, anala, caudala şi cea adipoasă. Remarcăm că la salmonide se
întâlneşte, între dorsală şi caudală, o înotătoare mai mică, fără rol locomotor, denumită
„adipoasă”. Această situaţie este caracteristică doar familiei Salmonidae (fig. 1.1.).
Înotătoarea dorsală este situată între înotătoarea caudală şi cap, această înotătoare oferă
stabilitate, astfel că peştii pot înota în linie dreaptă.
Înotătoarea anală este situată pe suprafaţa ventrală a peştelui între înotătoarele ventrale şi
cea caudală. Principalul rol al acestei înotătoare este de a oferi stabilitate şi de a menţine poziţia
normală de înot.
 Fig. 1.1. Morfologia externă la salmonide
Pectoralele oferă stabilitate peştelui atunci când înoată lent sau pluteşte şi sunt mereu în
mişcare. Aceste înotătoare sunt situate pe partea ventrală a peştelui, imediat în apropierea
deschiderii operculelor.
Toate înotătoarele sunt compuse dintr-o membrană întinsă pe nervuri (radii tari şi moi),
acestea se pot replia de-a lungul corpului, excepţie făcând înotătoarea caudală. În plus, fiecare
înotătoare are musculatură proprie şi un schelet propriu, fapt ce asigură o independenţa totală a
mişcărilor.
Numărul radiilor, în special din dorsală şi anală, constituie un criteriu de clasificare,
deoarece se păstrează constant în cadrul taxonomiei peştilor.
Coada este formată din pedunculul caudal, înotătoarele, caudală, anală şi adipoasă, fiind
delimitată anterior de orificiul anal. Înotatoarea caudală este de mare importanţă, ea este
responsabilă pentru exploziile de viteză, dar şi pentru încetinirea vitezei de deplasare. În funcţie
de specie şi vârstă, înotatoarea caudală a salmonidelor poate fi concavă, dreaptă sau convexă.
Tegumentul salmonidelor este compus din trei straturi: un strat exterior numit epidermă,
acoperit de o cuticulă (un înveliş foarte subţire, delicat, care acoperă solzii, adesea menţionat ca
stratul de mucus), un strat interior numit derm şi un strat slab reprezentat numit hipoderm.
Dermul este un strat mult mai gros şi mai complex decât epiderma. Acesta conţine celule
pigmentare, vase de sânge, nervi şi schelet dermic (solzii). Celulele pigmentare sunt de mai
multe tipuri; celule negre sau melanofore, celule argintii sau iridiofore şi celule galbene şi roşii
numite xantofore.
 Pielea sau tegumentul este prima barieră de apărare şi este responsabilă pentru
menţinerea integrităţii osmotice a peştelui. Pielea este, de asemenea, responsabilă pentru
hidratarea peştelui, precum şi pentru susţinerea solzilor.
Deoarece trăiesc în mediul acvatic, păstrăvii au un tegument caracterizat prin fenomenul
de mucogeneza (secreţia de mucus are rol protector şi facilitează deplasarea peştilor în apă).
Stratul de mucus în mare măsură are rol de protecţie şi de acoperire a solzilor peştelui.
Este capabil de a reţine particule mici din apă care ar putea irita peştele; paraziţi, bacterii şi unele
metale grele şi săruri. Producţia de mucusul creşte atunci când peştele devine stresat.
Solzii salmonidelor sunt de tip elasmoid cicloid, cu marginea liberă netedă, aceştia sunt
subţiri, elastici, transparenţi ce au forme şi dimensiuni diferite şi au apărut ca rezultat a unor
depuneri de natură calcaroasă şi constituie formaţiuni tegumentare cu rol protector şi de sporire a
hidrodinamismului.
La peşti solzii apar ca primordii în nişte incluziuni dermice, numite saci germinativi, cu
pereţii alcătuiţi din celule specializate pentru formarea solzului. Creşterea solzului are loc prin
depunerea carbonatului de calciu sub formă de inele care înconjoară centrul solzului, în celule
numite scleroblaste.
Solzii sunt fixaţi în derm şi aşezaţi unul peste altul, antero-posterior, crescând în
diamensiune pe tot parcursul vieţii peştelui.
Numărul lor, însumat pe linia laterală, poate da indicii pentru determinarea speciei. Solzii
pot servi şi la determinarea vârstei (fig.1.2.). Pe suprafaţa lor se disting inele concentrice al căror
număr indică vârsta.

a b
Fig. 1.2. Determonarea vârstei după solzi la salmonide
a. solz elasmoid-cicloid, b. raportul între mărimea solzului şi vârstă la păstrăv
 Practic, solzii se recoltează de la peşti vii sau conservaţi în sare, se spală 5-10 minute cu o
soluţie slabă de amoniac şi apoi cu lupa se numără inelele. Lăţimea lor poate fi influenţată de
condiţiile de existenţă în care trăiesc peştii. Astfel, în structura lor se disting inele mai înguste (de
iarnă) şi inele mai late (de vară).
Linia laterală este un organ de simţ caracteristic peştilor. Se găseşte pe ambele părţi ale
corpului şi este dispusă longitudinal, anterior până în regiunea cefalică, unde continuă cu
canalele infraorbitar, supraorbitar si mandibular, iar posterior până la baza înotătoarei caudale.
Nervii care inervează organele liniei laterale sunt nervii anterior sau facial, nervul mijlociu sau
glosofaringian şi nervul posterior sau vag.
Acest organ de simţ este alcătuit din celule senzoriale, cu ajutorul cărora peştii percep
direcţia curentului, distanţa, presiunea, trepidaţiile, intensitatea şi locul povenienţei excitaţiilor,
temperatura, reacţia apei, intensitatea luminii şi diversele obstacole.
Din punct de vedere anatomic, linia laterală este alcătuită dintr-un ansamblu de structuri
senzoriale tegumentare (muguri epiteliali) cu fibrele nervoase aferente. Sistemul liniei laterale
reuneşte organele periferice, nervii laterali şi centrii nervoşi.
Coloritul. În general, culoarea salmonidelor este mai închisă pe partea dorsală, moderată
pe părţile laterale şi mai deschisă pe partea ventrală. Coloraţia acestora se poate modifica în
funcţie de mediul în care traiesc, hrana consumată, lumină, starea de sănătate, calitatea apei,
perioada de reproducere, cantitatea de oxigen, vârstă, sex şi prezenţa substanţelor toxice în apă.
Culoarea păstrăvilor este o constantă a speciei, fiind dirijată de mediul intern al acestora,
precum şi de habitat, alimentaţie, vârstă şi stare fiziologică. Tegumentul este foarte bogat în
celule pigmentare denumite cromatofori, fiecare cromatofor conţinând un singur pigment.
Granulele de pigment îşi pot modifica poziţia la nivelul celulelor în concordanţă cu
excitaţiile sistemului nervos periferic, de care sunt inervate, astfel încât păstrăvii îşi pot modifica
culoarea sau intensitatea acesteia.
Anatomia salmonidelor
Din punct de vedere anatomic, trebuie subliniat faptul că salmonidele dispun de un sistem
muscular bine dezvoltat, care acţionează înotătoarele, participând împreună cu sistemul osos la
locomoţie; scheletul peştilor este osos. Din organizarea internă mai fac parte: sistemul nervos,
organele de simţ, aparatul digestiv, aparatul respirator, aparatul circulator, glandele endocrine,
aparatul excretor şi aparatul genital.
 Sistemul osos
Sistemul osos al salmonidelor este format din scheletul axial şi scheletul apendicular.
Scheletul axial, la rândul lui, este alcătuit din craniu, coloană vertebrală, coaste şi osicule
intramusculare, iar cel apendicular din scheletul înotătoarelor impare şi scheletul înotătoarelor
pare. Scheletul capului sau craniul reuneşte două componente esenţiale: neurocraniul, care
adăposteşte encefalul cu principalele organe de simţ şi splahnocraniul, care include arcul
mandibular, arcul hioidian şi pe cele branhiale.
Salmonidele au craniul alcătuit dintr-un număr mare de oase, de dimensiuni variabile (fig. 1.3.).

Fig. 1.3. Oasele craniului la salmonide (vedere laterală)

1. os nazal, 2. os frontal, 3. os parietal, 4. os opercular,5. os subopercular, 6. os interopercular, 7. os
preopercular, 8. arcuri branhiostege, 9. mandibulă, 10. os palatin, 11. maxilar, 12. premaxilar.

Scheletul facial este alcătuit din oase subţiri şi cuprinde arcul mandibular, care formează
fălcile şi cinci perechi de arcuri branhiale, între care se găsesc fantele branhiale. La unele specii, a
cincea pereche de arcuri branhiale formează arcul faringian, pe care sunt aşezate oasele operculare.
Dinţii salmonidelor sunt conici, ascuţiţi, cu vârfurile orientate spre interior, fiind plasaţi atât pe
limbă, osul palatin cât şi pe vomer, ceea ce ajută la o diferenţiere clară între genuri (fig. 1.4.). Numărul
acestora variază de la o specie la alta, dar la acelaşi individ este relativ constant pe tot parcursul vieţii.

a b c
Fig. 1.4. Dentiţia la salmonide
a. Salmo trutta fario, b. Salvelinus fontinalis, c. Oncorhynchus mykiss
 Scheletul trunchiului este principalul organ de susţinere al întregului corp la peşti, fiind
alcătuit din coloana vertebrală şi din coaste. Coloana vertebrală este diferenţiată în doua regiuni:
regiunea trunchiului şi regiunea cozii.
Salmonidele au vertebre tipice peştilor osoşi, corpul vertebrei fiind concav la ambele capete.
Vertebrele din regiunea dorsală au corpul scurt, iar apofizele au dimensiuni şi forme specifice, în timp
ce vertebrele caudale sunt bine individualizate, mai puţin dezvoltate şi cu o formă aparte (fig. 1.5.).

Fig. 1.5. Vertebră caudală

L – lungimea vertebrei, H - înălţimea posterioară a vertebrei
Numărul vertebrelor variază mult de la o specie la alta şi chiar între indivizii aceleiaşi
specii (fig. 1.6.).

Fig. 1.6. Scheletul la salmonide (radiografie)

Numărul coastelor variază în funcţie de specie, ele formează cavitatea generală şi se prind
de apofizele laterale ale coloanei vertebrale, în regiunea dorsală. Lungimea, gradul de curbură şi
poziţia de prindere a coastelor la coloana vertebrală sunt concordante cu tipul de hrănire şi cu
modul de viaţă al peştilor.
Scheletul înotătoarelor
Scheletul înotătoarelor pectorale este format din centura scapulară şi radii. Centura
scapulară este alcătuită din mai multe oase, prin intermediul cărora se prinde de craniu şi de
coloana vertebrală. Radiile sunt în număr variabil şi pot fi tari, neramificate cu vârful ascuţit, sau
moi şi ramificate la vârf.
 Scheletul înotătoarelor ventrale are în componenţă centura pelvină, care este prinsă de
musculatura corporală, şi un număr variabil de radii tari sau moi.
Cele trei înotătoare neperechi sunt alcătuite dintr-un endoschelet şi sunt legate de coloana
vertebrală prin intermediul unor oscioare numite pterigofere.
Înotătoarea adipoasă întâlnită la salmonide este complet lipsită de schelet sau de elemente
de susţinere rigide.
Sistemul muscular
Sistemul muscular este de origine mezodermică şi este alcătuit din muşchi striaţi şi
muşchi netezi. Muşchii netezi sunt prezenţi la nivelul intestinului, vezicii înotătoare, vaselor
sanguine, canalelor seminale şi la nivelul ochilor, acestia fiind capabili de efort mai mic faţă de
cei striaţi, dar pe o perioadă mai lungă de timp.
Muşchii striaţi sunt de două tipuri: muşchi scheletici şi muşchi cardiaci.
Musculatura scheletică a păstrăvilor poate fi împărţită în musculatura parietală, care este
responsabilă de mişcările corpului şi este situată în regiunea caudală, musculatura apendiculară,
responsabilă de mişcarea înotătoarelor, musculatura viscerală întâlnită la nivelul arcului
mandibular, inclusiv a operculelor, a arcului hioidian şi a arcurilor branhiale, musculatura
cutanee care este situată pe partea internă a tegumentului şi musculatura oculară.
Fibrele musculare care alcătuiesc musculatura striată măsoară în general de 10-15 mm
lungime şi au în componenţa lor între 800 şi 1000 de miofibrile
Musculatura trunchiului este alcatuită din doi muşchi longitudinali dorsali şi doi muşchi
ventrali, care sunt separaţi de linia laterală printr-un septum longitudinal (fig. 1.7.).

Fig. 1.7. Secţiune prin musculatura parietală la salmonide

1. sept vertical, 2. sept orizontal, 3. muşchi epaxiali, 4. muşchi hipaxiali
 Muşchii sunt alcătuiţi din mai multe segmente, numărul acestora fiind egal cu cel al
vertebrelor. Segmentele care poartă numele de miomere sunt separate între ele de o zonă de ţesut
conjunctiv (miosepte), care uneori se osifică formând oscioare în forma literei ,,Y”. În totalitatea
lor, muşchii formează carnea peştelui, care reprezintă aproximativ 2/3 din masa corporala totală.
Musculatura înotătoarei caudale este formată din 6 perechi de muşchi, a înotătoarelor
dorsală şi anală este alcătuită din câte 3 respectiv 4 perechi de muşchi, a centurei scapulare din
5 perechi, iar musculatura centurii pelvine are în componenţă 4 perechi.
Sistemul nervos
Sistemul nervos la salmonide este format din două părţi: o parte centrală şi o parte
periferică. Partea centrală cuprinde encefalul şi măduva spinării, iar partea periferică este formată
din două rânduri de ganglioni şi perechile de nervi.
Encefalul este cea mai importantă parte a sistemului nervos şi se prezintă sub forma unei
mase nervoase, redusă cantitativ, el reprezintând 0,1-0,2 % din masa corporală totală (fig. 1.8.).
La modul general, creierul salmonidelor pare primitiv, slab dezvoltat, emisferele
cerebrale care caracterizează creierul vertebratelor terestre fiind subdimensionate.
Părţile componente ale encefalului.
Telencefalul sau creierul mare este mai puţin dezvoltat comparativ cu cel al animalelor
terestre, fiind reprezentat de două emisfere cerebrale, pe suprafaţa cărora se găsesc amplasaţi
bulbii olfactivi şi centrii secundari ai mirosului.
Diencefalul sau creierul mijlociu este mai dezvoltat decât telencefalul şi este format din
hipotalamus, metatalamus, talamus, epitalamus, epifiză, hipofiză şi din sacul vascular.

Fig. 1.8. Encefalul la salmonide

1. lob olfactiv, 2. lob optic, 3. metencefal, 4. măduva
spinării, 5. cerebel, 6. hipotalamus,7. canal semicircular
Mezencefalul este cel mai important centru senzitiv şi motor, este „turnul de control” care
coordonează toate mişcările peştelui. Pe partea ventrală este amplasat analizatorul central auditiv
şi de echilibru, iar pe partea dorsală se gaseşte încrucişarea fibrelor optice cu nervul optic.
 Tot la nivelul mezencefalului sunt proiectate excitaţiile stato-acustice venite de la nivelul
liniei laterale şi a urechii interne.
Metencefalul sau cerebelul este puternic dezvoltat şi coordonează echilibrul percepţiei,
funcţia echilibrului şi are rolul de a menţine tonusul muscular.
Mielencefalul sau bulbul rahidian are rolul de a lega creierul de măduva spinării, fiind
considerat „centrul vieţii”, coordonând respiraţia, simţul tactil şi simţul gustativ.
Măduva spinării la salmonide se întinde pe tot traiectul canalului rahidian, având
volumul aproximativ egal cu encefalul, mai ales la exemplarele cu o creştere intensă.
Forma măduvei spinării este cilindrică, cu secţiune eliptică şi cu un canal central, numit
canal ependimar. Substanţa cenuşie are forma literei ,,Y” răsturnată şi prezintă coarne
anterioare şi posterioare, cele posterioare fiind însă slab dezvoltate (fig. 1.9).

Fig. 1.9. Măduva spinării la păstrăv

1. coloană dorsală, 2.canal ependimar, 3. neuron motor, 4. coloană
ventrală, 5. corn anterior, 6. coloană laterală, 7. corn posterior
Sistemul nervos periferic sau vegetativ face legătura cu toate organele interne, cu
glandele şi sângele, coordonând în mod autonom activitatea acestora. La salmonide sistemul
nervos vegetativ este foarte bine dezvoltat şi este format din nervii spinali, nervii cranieni şi din
sistemul simpatic, ce cuprinde două rânduri de ganglioni, aşezaţi pe ambele părţi ale coloanei
vertebrale, având rolul de a inerva musculatura netedă.
Aparatul digestiv
Aparatul digestiv este alcătuit din cavitatea bucală, tubul digestiv şi glandele anexe.
Cavitatea bucală (gura) serveşte la prinderea şi reţinerea prăzii, nu serveşte la
masticaţie şi la acest nivel nu au loc secreţii enzimatice. Gura este terminală şi comunică cu
exteriorul prin intermediul orificiului bucal, orificiu delimitat la partea anterioară de cele două
buze.
 Dinţii sunt ascuţiţi cu vârfurile întoarse spre interiorul gurii, au formă conică şi variază ca
număr, având rolul de a reţine prada. Ei se găsesc pe toate oasele ce delimitează cavitatea bucală,
pe limbă, pe arcurile branhiale şi pe oasele faringiene.
Limba salmonidelor este slab dezvoltată şi este reprezentată de o cută a epiteliului bucal,
este lipsită de muşchi proprii sau glande. Rolul limbii este tactil, gustativ şi de suport pentru
fixarea dinţilor.
Tubul digestiv. Din gura peştelui hrana trece în faringe, care este un segment foarte scurt,
format din mai multe oase faringiene. Rolul acestuia este de a reţine hrana, dar are şi implicaţii în
procesul de respiraţie, având în vedere că în această regiune se găsesc branhiile. Tot în această
regiune se găsesc tiroida şi timusul, glande cu secreţie internă.
Esofagul se prezintă sub forma unui tub drept, relativ scurt, dar cu pereţi musculoşi şi
deosebit de elastici, care se pot dilata. Aşa se explică faptul că salmonidele pot înghiţi şi
regurgita prăzi foarte mari.
Stomacul este bine dezvoltat la salmonide şi prezintă o porţiune anterioară mai
voluminoasă numită cardie, care comunică cu esofagul şi o porţiune posterioară mai puţin
dezvoltată numită pilor, care comunică cu intestinul prin intermediul orificiului pilor. La nivelul
orificiului pilor se întâlnesc o serie de prelungiri numite apendice pilorice, cu rolul de a mări
suprafaţa mucosei intestinale.
Musculatura stomacului este reprezentată de un strat circular intern şi unul longitudinal
extern, ceea ce permite stomacului să se dilate în funcţie de necesităţi. La nivelul epiteliului
stomacal se găsesc numeroase glande şi celule glandulare independente, cu rol în secreţia
pepsinei şi acidului clorhidric.
Rolul fiziologic al stomacului este de a reţine o perioadă de timp hrana înghiţită, care nu
a fost triturată şi de a o transforma sub acţiunea secreţiilor care au loc la acest nivel.
Intestinul are aspectul unui tub subţire, care începe la nivelul orificiului pilor şi se
împarte în două porţiuni, una anterioară reprezentată de intestinul subţire şi una posterioară
reprezentată de intestinul gros.
La salmonide intestinul subţire este scurt şi din punct de vedere fiziologic este alcătuit
din: mucoasă (cu celule glandulare), submucoasă (puternic vascularizată), musculoasă şi seroasă.
Intestinul gros este scurt, fiind separat de intestinul subţire de un cecum piloric.
Comunicarea cu exteriorul se face la nivelul oriflciului anal, situat la baza înotătoarei anale.
 Glandele anexe au un rol deosebit de important în digerarea hranei, datorită sucurilor
secretate şi în reglarea funcţiilor organice.
Ficatul este un organ glandular mare de culoare roşie-brună închisă, nelobat, situat în
regiunea inimii (fig. 1.10.). Acesta prezintă o vezică biliară, bine evidenţiată de culoare verde,
care se varsă în intestinul subţire, prin canalul coledoc.

Fig. 1.10. Organizarea internă la salmonide

Pancreasul este o glandă tubulară de mare importanţă pentru digestia salmonidelor şi este
poziţionat în vecinătatea ficatului. Acesta comunică cu intestinul prin intermediul unui canal
pancreatic. Rolul pancreasului este de secreţie a insulinei şi a mai multor enzime digestive, cum
sunt tripsina, lipaza şi amilaza.Tripsina are rol în digestia albuminoidelor, pe care le transformă
în peptone, lipaza ajută la digestie prin emulsionarea grasimilor, transformându-le în acizi graşi
şi glicerină, iar amilaza intervine în digestia hidraţilor de carbon.
Insulina este un hormon secretat în regiunea pancreasului (insulele lui Langerhans) şi are
rolul de a regla funcţiile ficatului.
Anexele aparatului digestiv sunt reprezentate de vezica înotatoare şi de splină.
Vezica înotătoare este o formaţiune situată între rinichi şi tubul digestiv (fig. 1.11.), ea
comunică cu esofagul prin intermediul unui duct pneumatic şi serveşte la menţinerea
echilibrului, precum şi la executarea mişcărilor peştelui pe verticală. Acest lucru realizându-se
prin intermediul unui mecanism de umplere sau eliminare a gazelor, prin care se produce o
schimbare a greutăţii specifice a peştelui.
 Fig. 1.11. Vezica înotătoare la păstrăv
Vezica înotatoare la salmonide este monocamerală şi este formată din două părţi
distincte, corpul roşu, sau organul secretor de gaze şi organul oval, care are rol în resorbţia
gazelor. Prin faptul că ocupă aproximativ 10% din volumul peştelui, vezica înotătoare se
defineşte a fi un organ cu funcţii multiple.
Splina este un organ hematopoetic, având strânse legături topografice cu aparatul
digestiv.
Aparatul respirator
La salmonide ca şi la majoritatea speciilor de peşti respiraţia are loc la nivelul branhiilor
interne, care se găsesc în cavităţile branhiale, dispuse pe arcurile branhiale. Branhiile sunt
protejate la exterior de două formaţiuni osoase numite opercule.
Unitatea funcţională este lama branhială, care este prevazută cu numeroase lamele branhiale,
ce au rolul de a mări suprafaţa de contact cu apa şi de a efectua un schimb de gaze eficient.
Salmonide au câte cinci perechi de arcuri branhiale curbate, convexitatea fiind orientată
posterior. Pe parte convexa a arcurilor branhiale sunt dispuse lamele branhiale, iar pe partea concavă
există două rânduri de proeminenţe epiteliale sau osoase, cunoscute sub numele de spini branhiali (fig.
1.12.), care alcătuiesc împreună o sită ce împiedică pătrunderea corpurilor străine în cavitatea branhială.

a b
Fig. 1.12. Aparatul respirator la salmonide
a. cavitatea branhială, b. structura unei branhii;1. arc branhial, 2. lamele branhiale, 3. spini branhiali
 Fiecare arc branhial este străbatut de câte o venă şi o arteră, vena fiind situată pe partea
internă a lamelor branhiale şi are rolul de a aduce sânge neoxigenat de la inimă, iar artera este
situată pe partea externă şi conţine sânge oxigenat. Schimbul de gaze are loc la nivelul lamelor
branhiale şi se realizează prin osmoză, odată cu intrarea şi ieşirea apei în şi din cavitatea
branhială.
Respiraţia este favorizată de mişcările ritmice ale operculelor, care formează o depresiune
în cavitatea buco-faringiană, ce duce la deschiderea orificiului bucal şi pătrunderea apei în
cavităţile branhiale, unde are loc schimbul de gaze.
Aparatul circulator
Aparatul circulator este alcătuit din două sisteme: sistemul sanguin şi sistemul limfatic.
Sistemul sanguin este format din inimă, artere, vene şi din sânge. Inima este un organ
vascular, situat în partea ventrală anterioară a corpului, imediat în spatele branhiilor, în cavitatea
pericardică şi este formată din două cavităţi (fig. 1.13.).
Cele două cavităţi ale inimii sunt reprezentate de un atriu şi un ventricul, ambele cavităţi
conţinând sânge venos. Atriul şi ventriculul comunică între ele prin intermediul orificiului atrio-
ventricular prevăzut cu valvule, care face ca sângele să circule doar într-un singur sens, din atriu
în ventricul.
Peretele inimii este format din trei straturi: la exterior se găseşte epicardul, intermediar
miocardul, iar la interior endocardul, prezentând grosimi diferite în funcţie de activitatea motorie
a inimii.

Fig. 1.13. Inima la salmonide

Circulaţia arterială. Sângele este pompat din ventricul în artera ventrală, înaintând până
sub aparatul branhial, unde se ramifică în mai multe artere branhiale. Aceste vase cu sânge
venos, la nivelul lamelor branhiale, se divid într-o reţea de capilare, care ulterior se adună la
nivelul arterelor epibranhiale. Arterele epibranhiale transportă din branhii sângele oxigenat până
la nivelul rădăcinilor aortice, din a căror confluenţa rezultă aorta dorsală. Prin intermediul acestui
vas, sângele oxigenat ajunge în diverse părţi ale corpului. Pe traseul ei, aorta dorsală se ramifică
în arterele subclaviculare, artera celiacă, artera mezenterică, artera renală şi artera iliacă.
Arterele subclaviculare alimentează cu sânge înotatoarele pectorale, artera celiacă
pulsează sânge la nivelul ficatului, stomacului şi vezicii înotătoare, iar artera mezenterică la
nivelul intestinului, al pancreasului şi aparatului genital. Rinichii sunt alimentaţi de artera renală,
înotătoarele ventrale de artera iliacă, iar creierul este alimentat cu sînge de cele două carotide
interne.
Circulaţia venoasă. Sângele încărcat cu dioxid de carbon este colectat de la nivelul
organelor şi ţesuturilor şi transportat la inimă. Din regiunea capului sângele este colectat de venele
cardinale anterioare sau jugulare, iar din regiunea trunchiului şi a cozii de către venele cardinale
posterioare (fig. 1.14.). Venele cardinale anterioare şi cele cardinale posterioare se unesc formând
conductele lui Cuvier, care la rândul lor se deschid în sinusul venos, înaintea atriului.
Sângele de la nivelul cozii este colectat şi transportat la inimă prin intermediul venei
caudale, iar de la intestine, sângele este colectat de vena intestinală, după care este condus la
ficat, prin vena port hepatică, apoi curge prin vena hepatică până la atrium.

Fig. 1.14. Aparatul circulator la salmonide

1. aorta ventrală, 2. inima, 3. vena port hepatică, 4. artera genitală, 5.vena genitală, 6. vena renală, 7. vena caudală, 8.
artera caudală, 9. vena cardinală posterioară, 10. aorta dorsală, 11. vena hepatică, 12. vena cardinală anterioară.
Circulaţia capilară. Din sistemul arterial sângele ajunge în reţeaua capilară, datorită
diferenţei de presiune a fluidelor. Ţesuturile sunt irigate şi hrănite prin intermediul numărului
mare de capilare existent, după care sângele care, a cedat oxigenul şi a preluat dioxidul de
carbon, este colectat de alte capilare şi condus către vene.
Sistemul limfatic este alcătuit din capilare limfatice, trunchiuri colectoare limfatice şi
ganglioni limfatici. De la capilarele sanguine, o parte din plasma sângelui trece în ţesuturi şi se
răspândeşte printre celule, fiind cunoscută sub numele de lichid interstiţial, care se adună în
capilarele limfatice şi constituie limfa.
Aparatul excretor
Aparatul excretor al salmonidelor este alcătuit din doi rinichi de culoare roşie, formaţi din
patru lobi foliari, care se găsesc în imediata apropiere a coloanei vertebrale.
Primii doi lobi foliari alcătuiesc rinichiul cefalic şi sunt situaţi în apropierea branhiilor,
iar cei doi lobi posteriori formează rinichiul abdominal, situat dorsal vezicii înotătoare.
Cei doi rinichi posedă în zona posterioară câte o ureteră, care se unesc la nivelul vezicii
urinare şi comunică prin intermediul uretrei cu orificiul exterior, situat posterior celui genital.
Rolul rinichilor este de a regla presiunea osmotică şi de a elimina din organism produsele
metabolice.
Aparatul reproducător
Aparatul reproducător la salmonide este alcătuit din organele genitale, organe ce se
diferenţiază în funcţie de sex, în ovare şi testicule (fig.1.15.). Organele genitale sunt aşezate în
partea dorsală a cavităţii generale, între intestin şi vezica înotătoare, având forma unor saci lungi
şi puternic vascularizaţi.
Aparatul genital femel
Ovarele sunt organe perechi, de culoare galben-roşiatică, dispuse pe toata lungimea
cavităţii generale a corpului, căpătând o dezvoltare maximă în perioada de reproducere. La
salmonide oviductele lipsesc, icrele mature cad în cavitatea generală, de unde sunt eliberate prin
orificiul genital. Ovarele salmonidelor au o dezvoltare considerabilă, putând să reprezinte până la
25 % din greutatea corporală a femelelor.
Aparatul genital mascul
Testiculele la salmonide sunt în număr de două, au culoarea alb-gălbuie şi sunt lipsite de
spermiducte; ele se deschid în partea posterioară a cavităţii interne, între rect şi uretră. Produsele
sexuale ale masculilor sunt spermatozoizii (lapţii). Spermatozoizii au capul rotunjit şi un flagel
lung, care-i ajută la deplasare. Este caracteristic faptul că, introduşi în apă, spermatozoizii mor
foarte repede (la păstrăv, în 23 secunde), iar în afara apei supravieţuiesc de la câteva ore până la
2-3 zile.
 femelă mascul
Fig. 1.15. Aparatul reproducător la salmonide

Organele de simţ
În lumea acvatică, peştii ocupă unul dintre locurile primordiale, iar o analiză a simţurilor
peştilor este mult mai dificil de efectuat, comparativ cu animalele terestre, deoarece
particularităţile cu care peştii sunt înzestraţi, sunt extrem de variate şi complexe.
Organele de simţ la salmonide sunt reprezentate de simţul chimic, cu ajutorul căruia
peştii analizează calităţile apei şi ale hranei, acesta cuprinde văzul, auzul, gustul şi simţul
tegumentar, care serveşte la transmiterea excitaţiilor tactile şi în echilibru.
Analizatorul vizual.
Organul vederii la salmonide, ca şi la celelalte specii de peşti, este reprezentat de ochi,
acesta este alcătuit din globul ocular, musculatura globului ocular şi musculatura ochiului, dar
este lipsit de pleoape şi glande lacrimale (fig. 1.16.).

Fig. 1.16. Ochiul la păstrăvul curcubeu

Cristalinul este sferic, rigid şi nu-şi poate modifica forma, spre deosebire de forma de
lentilă biconvexă întâlnită la vertebrele superioare, reglarea clarităţii imaginii funcţie de distanţă,
se realizează prin deplasarea înainte şi înapoi a cristalinului cu ajutorul muschilor suspensori.
Cristalinul delimitează în interiorul globului ocular o camera anterioară, umplută cu umoare
sticloasă.
Corneea este plată şi intră în contact cu cristalinul, iar retina nu aderă direct la sclerotică,
fiind despărţite de aparatul lacunar şi vascular.
Orificiul pupilar este larg şi permite ieşirea în afară a unei părţi a cristalinului, rezultând
un câmp vizual larg, de aproximativ 180°, respectiv o vedere aproape circulară. Cele două
câmpuri vizuale laterale, se suprapun în zona anterioară a capului realizându-se vederea
binoculară şi spaţială în sectorul de suprapunere de aproximativ 20-30°, întrucât obiectul vizat
este văzut cu ambii ochi (fig. 1.17.).

Fig. 1.17. Câmpul vizual la salmonide

Salmonidele percep diferite culori ale spectrului solar, inclusiv ultravioletele, nesesizate
de ochiul uman. Pot să perceapă roşul, verdele, albastrul şi galbenul, diverse gradaţii ale culorii
cenuşiu, negrul şi albul. Având în vedere structura mai puţin dezvoltată a ochiului, cât şi gradul
de tulburare a apei, acuitatea vizuală a salmonidelor în apele montane este cuprinsă între 8-10 m.
Din cauza „efectului oglindă” al suprafeţei apei şi a legilor reflexiei, peştii pot vedea
lumea din afara apei doar printr-o „fereastră circulară”, a carei extindere maximă este limitată de
un unghi de 98°. Toate ţintele aflate în afara unghiului de 98° şi situate în afara apei, nu sunt
văzute datorită „efectului oglindă”.
Analizatorul auditiv
Peştii nu posedă decât ureche internă sau labirint osos şi un canal endolimfatic ce se
prezintă mai mult sau mai puţin complet. Labirintul osos este alcătuit din trei canale semicirculare,
două fiind verticale dispuse paralel, iar al treilea este orizontal, care sunt unite la bază.
Capetele libere ale canalelor verticale şi orizontal, rămase libere, sunt uşor dilatate,
formând trei ampule ce includ nişte celule specializate denumite creste acustice sau auditive. În
zona crestelor acustice se formează nişte aglomerări calcaroase specifice, numite otolite.
 Urechea internă prezintă şi un labirint membranos format din trei vezicule (utricula,
sacula şi lagena), fiecare având cel puţin o maculă auditivă. În interiorul labirintului membranos
se găseşte un lichid vâscos numit endolimfa, care acoperă otolitele.
Recepţionarea diferenţiată a excitaţiilor la nivelul crestelor acustice şi a maculelor
auditive permit organismului să realizeze schimbările de poziţie în spaţiu.
Analizatorul gustativ
Dintre simţurile salmonidelor, gustul este cel mai puţin dezvoltat, fapt dovedit de felul în
care sunt atacate momelile artificiale, de către păstrăvi.
Organele gustative se găsesc la nivelul buzelor şi a cavităţii bucale şi sunt reprezentate de
chemoreceptori cunoscuţi sub numele de muguri gustativi. Fibrele terminale ale nervilor cranieni
pătrund în mugurii gustativi şi se ramifică la baza celulelor senzoriale specializate.
Analizatorul olfactiv
Organul olfactiv este reprezentat de epileliul olfactiv, situat pe partea dorsală a capului la
nivelul foselor nazale. Salmonidele au două fose nazale situate deasupra cavităţii bucale, acestea
au dimensiuni relativ mici şi au forma globuloasă. Fosele nazale sunt acoperite de un pliu
tegumentar, ce formează două deschideri, una anterioară numită narină anterioară, prin care
pătrunde apa şi una posterioară numită narină posterioară prin care iese apa.
Epiteliul olfactiv prezintă o suprafaţă mare de contact datorită pliurilor dispuse sub formă
de lame sau raze. Acest epiteliu nu deţine glande anexe, el percepând substanţele dizolvate în
apă, funcţie diferită de cea a gustului, cu care se confundă adesea.
Celulele olfactive din interiorul foselor nazale emit filete olfactive, care se desprind din
sacii olfactivi şi merg până la nivelul bulbilor olfactivi ai telencefalului.