SCRISOAREA BUCLUCAŞĂ

(Intreaga acţiune se desfăşoară într-un loc

deschis. Poate fi o sală de clasa)

Un grup de copii veseli fac planuri pentru

vacanţa de iarnă:

ROMANITA: – Eu merg la munte!

RAUL: – Eu rămân în oraş fiindcă în fiecare zi
voi merge la patinaj. Mă pregătesc pentru
concurs.
MARIA T.– Şi eu particip la acest concurs,
aşa că vom merge împreună la
antrenamentele zilnice.
CRISTI– Eu am promis bunicilor mei că
vacanţa de iarnă am să mi-o petrec la dânşii!
Locuiesc la ţară şi este minunat. Abia aştept
să mă joc cu pisicuţa Griuţa şi cu Lăbuş, un
câine alb cu o pată maro pe spate. Au si o
văcuţă! In satul acela am o mulţime de
prieteni pe care sunt nerăbdător să îi revăd!
ERIC– Ce frumos trebuie să fie! Si eu voi
merge la bunici, dar la vară. Acum rămân
acasă fiindcă mi-am propus să citesc mai
multe cărţi ale căror titluri m-au făcut tare
curios.
ALBERT – Văd că toţi aveţi ceva planificat,
dar cred că nimeni nu are o perspectivă a
vacanţei mai frumoasă ca a mea!!!
SOFIA – Măi să fie? M-ai făcut curioasă. Ce
poate să fie aşa deosebit încât să crezi că tu
eşti „cel mai-cel mai”?
ALBERT: Eheeee! Eu am o mătuşă în
Provincia Laponia din Fiinlanda şi în vacanţa
aceasta m-a invitat împreună cu toată familia
acolo ca să-l vedem pe Moş Crăciun la el
acasă!!!
TOTI : Adevărat???
ALBERT – Sigur şi precis! Sută-n sută…
Garantat !
SOFIA – Intr-adevăr este extraordinar!
ROMANITA: – Albert, ştii, mi-a venit o idee!
Dacă tu mergi în Laponia, nu vrei să duci cu
tine scrisorile noastre pentru Moş Crăciun?
– TOTI: DA, da, da!!!
RAUL:– Ce idee bună!! Le vei pune direct în
cutia poştală specială a lui Moş Crăciun! Aşa
vor ajunge mult mai repede şi sigur nu se vor
rătăci!
– ALBERT: Da, nu am nimic împotrivă, chiar
mă bucur să pot face ceva pentru voi. Doar
îmi sunteţi colegi!
MARIA T.– Uite eu ti-o voi da chiar acum,
fiindcă era scrisă.
– TOTI (care mai de care, dezordonat, se
grăbesc să îi dea scrisorile) : Şi eu… şi eu… şi
eu ! (Relu ia scrisorile de la toţi)
– CRISTI: Eu nu mai pot întârzia fiindcă am
de făcut bagajul. Chiar aztăzi vom pleca.. (Ies
toţi din scena în directii diferite, făcându-şi
semne de rămas bun cu mâna, strigând : în
mod neorganizat):
– Pa! La revedere! Pe curând! Sărbători
fericite!
– (Intră 2 povestitori):
– SARA Hm! Observi ce linişte este? Parcă
nici nu-mi vine să cred!
–IRINA Aşa esrte, dar e firesc: elevii sunt în
vacanţă şi şcoala într-adevăr pare pustie fără
ei.
– SARA Nimic din gălăgia perioadelor de
cursuri. Şi totuşi cineva se bucură! Nu ştii
cine?
IRINA – Păi… spre exemplu:
SARA – Uşile! Uşile răsuflă uşurate că nu mai
sunt trântite!
IRINA – Pereţii! Şi ei se bucură! Nu-i vezi
cum se privesc uimiţi ? Nici nu le vine să
creadă că nu se mai freacă nimeni de ei !
SARA – Balustrada! Şi ea se bucură fiindcă se
se simte în sfârşit „balustradă” şi nu tobogan!
IRINA – Parchetul e vesel şi el fiindcă nu mai
stă pe post de patinoar.
SARA – Aaa! Şi geamurile! Mai ales
geamurile care nu mai tremură de teamă că o
minge le poate face ţăndări.!
IRINA – Ne-am luat cu vorba şi deja au
trecut câteva zile de vacanţă.
SARA – Oare ce- or mai face colegii noştri ?
(In timp ce prezentatorii se retrag intră un grup de copii,
mai mic decât cel initial vorbind între ei în timp ce din
directia opusă vine un alt elev fluturând o scrisoare):
– CRISTI:-Hei!! Am primit prin curier rapid o
scrisoare de la Relu. Este pentru noi toţi. Am,
citit-o ce-i drept , dar …hm! Sunt niste
probleme cu scrisoarea aceasta….dar mai bine
las să vedeţi singuri!
– Citeşte-o,! Citeşte-o!
– CRISTI: Aşaaa: Dragii mei MOLEGI …..
ROMANITA:– Ce? Cum ai zis?
CRISTI. Păi… aşa scrie aici: dragii mei MO-
LEGI. Probabil a vrut să scrie dragii mei
colegi, dar voi nu ştiţi cum caligrafiază Relu?
– TOTI ( dând din mână a lehamite) Daaaaaa!
MARIA T.– – Parcă scrie cu picioarele!
– CRISTI: Deci : Dragii mei molegi. Am
ajuns cu bine în Rovaniemi –FORAŞUL din
Laponia în care LĂCUIEŞTE mătuşa mea.
ERIC – Aoleuuuu! Stai aşa că nu înţeleg
nimic: Cum ai zis? A ajuns cu bine în foraşul
în care lăcuieşte mătuşa?
RAUL: – Ei, nu… Precis a vrut să spună că a
ajuns în oraşul în care locuieşte mătuşa! Nu
LĂCUIEŞTE!
MARIA T. – AAAaaa! Da, mai departe!
CRISTI – RENUL nu a fost aglomerat şi am
stat pe nişte TOCURI la fereastră…
RAUL:– Păi a mers călare pe ren?
SOFIA – Nuuuuu cu trenul , dar a mâncat o
literă. Pe T şi trenul s-a transformat în ren…!
ROMANITA:– Bine , bine, dar mai departe
zice că a stat pe nişte TOCURI la fereastră!
MARIA T.– – Probabil pe LOCURI la
fereastră dar a nu făcut din bucla literei „ l”
decât o liniuţă şi a ieşit „t”
– CRISTI: Nu mă mai întrerupeţi! Deci…. am
stat pe tocuri la fereastră aşa că am putut
PLIVI toate peisajele fără nici un fel de
probleme. Nu ne-a scăpat nimic!
SOFIA – Vrei să spui că el şi familia lui au
PLIVIT tot, fără să le scape nimic… chiar aşa
în mersul trenului?
RAUL: – Uf! Ce nu înţelegi?: A PRIVIT nu a
PLIVIT peisajele! A scris L în loc de R!
– CRISTI (citeşte mai departe) Hai ascultaţi
mai departe: Când a oprit trenul în BARĂ.. (se
opreste puţin în timp ce ,
– TOŢI exclamă: Aoleu! A oprit trenul în bară?
A fost un accident feroviar?
ROMANITA: – Nu…a vrut să spună : „Când a
oprit trenul în gară”.
– CRISTI :Când a oprit trenul în bară , pe
peron ne aştepta MĂTURA mea şi cei doi
MERISORI. I-am îmbrăţişat cu mare drag.
SOFIA Mătura lui?: şi merişorii? I-a
îmbrăţişat cu drag? Dar cine i-a dus înainte
pe peron ?
ROMANITA:– Nuuuu! Precis că a nu a vrut
să spună că îl aştepta pe peron MĂTURA ci
mătuşa şi nu cei doi MERIŞORI, ci cei doi
verişori.
RAUL:– Daaaa! Vai şi amar cu scrisul lui! Ne
trebuie un translator!
– CRISTI: Mai departe: Oraşul este minunat:
străzile sunt ZEMOASE şi copacii sunt
ÎMBROBODIŢI cu CECURI multicolore care
LAMINEAZĂ trecătorii.
MARIA T.– – Stai aşa că aici chiar că nu mai
înţeleg nimic. Mai zi o dată:
– CRISTI: străzile sunt ZEMOASE şi copacii
sunt ÎMBROBODIŢI cu CECURI multicolore
care LAMINEAZĂ trecătorii.
ROMANITA:– Adică vrea să spună că străzile
sunt zemoase adică ude?
SOFIA – Nu zemoase ci frumoase, dar… aşa
scrie el!
– Şi copacii nu sunt îmbrobodiţi ci împodobiti.
Cu becuri multicolore nu cu cecuri.
RAUL:– Care laminează trecătorii? Adică îi
striveşte aşa… ca la desene animate ?
MARIA T.– – Nu !!! Nu laminează ci îi
luminează a vrut să zică!!!
ROMANITA:– Aaaaahh! E o intreagă
aventura cititul acestei scrisori!
– CRISTI: (citeşte) In vitrine sunt o mulţime
de ŢUCURI de nu mai ştii ce să ALERGI.
SOFIA – Pe asta am înţeles-o eu! Vroia să
spună: lucruri nu ţucuri şi alegi nu alergi. M-
am plictisit rău!
– CRISTI Mai este puţin:” Fiindcă era târziu
am mers direct la mătuşa acasă . Ne-a
ospătat cu mămăliguţă cu PETE DE APĂ
DULCE şi prăjitură cu cremă de … CUCI.
– Mătuşa şi mama au băut o limonadă
DEMENTĂ, iar eu cu verişorii mei am băut
câte un ceai îndulcit cu FIERE , în care am pus
multă TĂMÂIE… A fost minunat!
SOFIA —Bleah!, bleah! Ce porcărieeee! Ce
gusturi ciudate au cei din Laponia!!!
– – Stai , stai… ai spus mămăliguţă cu PETE
de apă dulce, dar eu nu cred că a mâncat o
mămăligă pătată. Eu cred că a vrut să spună
PEŞTE adică a mâncat mămăliguţa cu peşte
de apă dulce…
MARIA T.– – A….
RAUL:– Şi prăjitura cu cremă de cuci? Poate
că era aperitiv… dar CUCII sunt comestibili?
ROMANITA:– Ha, ha, ha! Era vorba de
prăjitură cu nuci presupun!
– Şi Ceaiul era indulcit cu miere nu cu fiere .
Si au adăugat lămâie nu tâmâie.
SOFIA – Vezi că abia înţelegem ce scrie ? Si
mai zice că este în clasa a II a. I se părea că
este nedreptăţit când primea o notă mică din
cauza felului în care scrie!
ROMANITA:– Simt că îmi pierd răbdarea, dar
te rog citeşte mai departe
– CRISTI Unde am rămas… da… „Eram foarte
obosiţi aşa că ne-am CUŞCAT pe nişte
canapele de PILE şi ne-am învelit cu
PATURILE cele mai mari pe care le avea
mătuşa.
MARIA A. – S-au Cuşcat pe nişte canapele din
pile? Aaaaa!… Probabil s-au culcat, dar vai de
spinările lor sărmanii! Să se culce pe canapele
de pile!?!!. Cum or arăta canapelele acestea?
O fi pilă lângă pilă… sau cum? Că nu înţeleg.
ROMANITA:– Stiu şi eu…
RAUL:– A! Staţi că precis este vorba despre
canapele de PIELE pe care s-au culcat şi s-au
învelit cu… aoleu! cu paturile cele mai mari!!!
MARIA T.– – Dar cum de s-au învelit cu
PATURILE cele mari? Au dormit pe sub paturi?
SOFIA – Nuuuuu! Eu cred că a scris A in loc
de Ă. Era vorba de pături! S-au învelit cu
pături!!
– CRISTI … Ia te uită! Zice în continuare că a
dormit ca-n FÂNUL lui Avram!
SOFIA – Dar cine este Avram? . Vreun cioban
şi are căpiţe cu fân în care dorm oamenii?
ROMANITA:– Hei.hei! Nu ştiţi expresia „ Mă
simt ca-n sânul lui Avram”care se foloseşte
atunci când vrei să spui că cineva se simte
foarte bine ? Cred că de fapt asta a vrut să ne
spună : că a dormit ca-n SÂNUL lui Avram!
– CRISTI deja am transpirat citind aşa
încâlcitură. Văleu! Ia… ia… ia uite ce scrie
aici…” In graba plecării am uitat acasă
scrisorile pe care mi le-aţi dat pentru Moş
Crăciun, dar să nu vă faceţi griji pentru că eu
am ţinut minte tot ce a cerut fiecare dintre
voi şi i-am scris eu o singură scrisoare în
numele vostru .
– TOTI CU FEŢE SPERIATE: Vai de noi şi de
noi! Mai bine nu i le dădeam! Cine ştie ce
aiureli o să scrie!
– CRISTI Gata, uite că .. in sfârşit încheie
scrisoarea:RAG mult. MIE să vă scriu, dar
acum trebuie să ies la LIMBARE cu matuşa
fiindcă afară LINGE frumos. Al vostru BELU !
ROMANITA:– Cum adică RAGE MULT?
SOFIA – Incerc si eu să descifrez. A! Uite:
aici cred că a mancat o litera, a scris mi-a
împreunat si a pus şi un punct aiurea. A vrut
să spună: DRAG MULT MI-E să vă scriu dar
– trebuie să ies la … limbare … adică la
plimbare cu MĂTUŞA FIINDCĂ LINGE
AFARĂ…phiii doar nu linge mătuşă-sa pe
afară! Trebuia să pună virgulă după mătuşă şi
să scrie ninge afară, nu linge afară. Şi uite
cum semnează : Işi zice BELU în loc de Relu.
De acum Belu să-l strigăm până când o învăţa
să scrie corect.
– CRISTI : (Aruncând scrisoarea jos) Abia
aştept să vină înapoi. Am să merg la el zilnic
şi am să fac dictare cu el până când o învăţa
să scrie corect.
ROMANITA:– Da, ai dreptate, este un lucru
bun. Dar trebuia să facem noi demult treaba
asta. O să vină Moş Crăciun şi cine ştie ce a
scris Relu ! Mi-e şi frică să gândesc
– (Copii toţi ies din scenă vociferând)
– TOTI:aşa ceva nu se poate! Lasă că vine el
înapoi…
– (Intră povestitorii):

SARA Aşa se întâmplă când nu se dă

importanţă felului în care scriem. Chiar şi la
calculator! O mulţime de greşeli ! Este
adevărat că poţi atinge greşit tastele, dar
nimic nu ne împiedică să recitim ce am scris
şi să corectăm.

IRINA Ca să nu mai vorbim de temele pe

care le avem de făcut, lucrările la examene,
testele… Degeaba cunoaştem subiectul dacă
vom scrie un cuvânt greşit care să denatureze
răspunsul!
SARA – Mai sunt situaţii în care elevii au
folosit cuvinte fără să le cunoască perfect
sensul, sau au uitat să pună o virgulă, sau nu
pun cuvintele corect în frază din neatenţie
dând naştere la interpretzări greşite. Imi
amintesc că într-o lucrare de control un elev
scria:
IRINA – Impăratul avea o livadă mare şi un
măr în fund. Sau ;”creierul este un organ
oarecum indispensabil capului”
SARA – Ha-ha-ha! Cred că pe-asta ar trebui
să o ştie şi ALBERT !!!!.
IRINA – Sau: Un fiu trimite telegramă tatălui
şi-i cere să-i trimită urgent două paturi, când
de fapt îi trebuiau două pături!
SARA – De-asta stau şi mă gândesc la
scrisoarea pentru Moş Crăciu pe care a scris-o
Relu în numele colegilor lui. Oare o fi scris
corect?
IRINA – Rămâne să vedem acum, fiindcă
Moş Crăciun tocmai a sosit la ei….
(Se retrag povestitorii şi din directii diferite
se intră în scenă. Dintr-o parte copiii , din
cealaltă parte Moş Crăciun cu un sac mare…)
– Copiii TOTI:scandează)Moş Cră-ciun! Moş
Cră-ciun!
ALBERT – Moş Crăciun: Ho-ho-ho! Bine v-am
găsit dragii Moşului! Cât de mult îmi plac
copiii când sunt voioşi! Tare îmi place să vă
aud glăscioarele! Vreţi să îmi cântaţi ceva?
– TOTI: Daaaa!
– ( copiii cântă „Moş Crăciun cu plete dalbe
sau orice alt cântec despre Moş Crăciun)
ALBERT – Moş Crăciun: Ce mult mi-a plăcut!!
Eiiii… Măi copii, Spiriduşii mei mi-au povestit
multe despre voi. Şi bune şi mai puţin bune…
dar eu am mare încredere în voi şi sunt
convins că vă veţi corecta greşelile, aşa că am
încercat să vă îndeplinesc dorinţele. Am primit
scrisoarea voastră. Aveţi gusturi destul de
ciudate, dar… dacă voi aţi cerut, eu … am
încercat să aduc tot. Şi ca să nu mai pierdem
vremea, că am muuuuult de umblat, am să
vă strig pe fiecare în ordine…
–Moş Crăciun strigă fiecare copil: MARIA
AONICESEI, ţie ţi-am adus darul pe care l-ai
cerut, dar să ştii că spiriduşii mei au căutat
mult până au găsit. Iată, aici în cutie este
CĂPUŞA cerută de tine..
(-toţi râd) O căpuşă?
MARIA A.– Poftim? Căpuşă? Dar eu am
cerut o PĂPUŞĂ!
ALBERT – Moş Crăciun: Imi pare rău , dar
uite, am scrisoarea aici: Priveşte ce scrie!
(Toţi privesc şi spun: Da, aşa scrie…
– (MARIA A. ia cutia şi se îndepărtează
plângând)
– ANDREI, tu trebuie să fii un copil foarte
vrednic! Tu cureţi vasele cu TIX?
– ANDREI : Eu? Nu!
ALBERT – Atunci mama ta? Pentru dânsa
mi-ai cerut TIX ?
– ANDREI: Nu…. eu am cerut un PIX
deosebit, care să aibă patru mine diferite
ALBERT – … of, of… aşa scrie…..! Ia-l!Altceva
nu ţi-am adus.
– ANA, tu mergi afară la sania mea. Ceea ce
mi-ai cerut tu este prea voluminos si nu
puteam pune în sac. O să-ţi dea darul
spiriduşul meu care mă ajută . .
– (ANA iese bucuroasă)
– ALBERT. VLAD, la tine este o problemă. Ce
mi-ai cerut tu n-am putut aduce. Cum ai
crezut tu că pot aduce un CANION?
– VLAD: Moş Crăciun, cum puteam cere aşa
ceva? Canionul este o vale îngustă și adâncă,
între doi pereți verticali, săpată de apa unui
râu! Eu am cerut un CAMION!!!
– ALBERT. Vizibil necăjit. Of, of! Eu am adus
numai ce scrie aici.
VLAD– Camion, canion… ! Este scris M în loc
de N.
(Copiii sunt din ce în ce mai neliniştiţi,
şuşotesc între ei şi fac gesturi care exprimă
supărarea, grija.)
ALBERT – M. Crăciun: DAVID, tu ce faci
băiatule cu o haină ROASĂ? Uite, ţi-am adus-
o!
– DAVID Moş Crăciun , eu am vrut o haină
GROASĂ!
ALBERT (Se ia cu mâinile da cap) Aşa ceva
nu mai mi s-a întâmplat. Sunt atât de supărat
încât îmi vine să plec de aici! Să golesc totuşi
sacul fiindcă trebuie să merg şi la alţi copii!
– (Tocmai intră ANA furioasă ) Moş Crăciun!
Spiriduşul mi-a dat din sanie o… Oaie! Ce să
fac eu cu oaia?
ALBERT In scrisoare scrie negru pe alb că tu
îţi doreşti o MIOARĂ, adică o oiţă . Mioare se
numesc oile mai tinere.
– ANA: dar eu am cerut o VIOARĂ, nu o
mioară! (plânge)
– ALBERT Nu, nu, nu! Aşa ceva nu se poate.
N-am să mai vin nicodată la voi !
– (M. C. Este din ce în ce mai supărat) Poftim!
ANASTASIA îmi cere o SURCICĂ de
GUINEEA! Am trimis spiriduşul tocmai în
Guineea să-i aduc o surcică ANASTASIEI !
Poftim, ia-o!
– ANASTASIA Moş Crăciun, nu te supăra,
dar eu am acasă un purceluş de guineea şi
am vrut să am pereche. Eu am cerut purcică
de guineea , nu surcică de guineea!
ALBERT Nici nu mai comentez. V-am spus că
sunt taaaare supărat. Poate la CRISTI am
adus ce mi-a cerut. Ia această cuşcă mică. Ai
un hamster?
– CRISTI: Nu Moş Crăciun, eu nu o CUŞCĂ
mică ci o puşcă mică am vrut.
ALBERT –Nici nu mai vreau să aud! Luaţi-vă
lucrurile aşa cum le-aţi cerut şi să plec mai
repede de aici. MARA! Ai aici în această cutie
cei doi doi CÂRCEI din sârmă ceruţi.
– MARA, izbucnind în plâns. Eu vroiam
CERCEI, nu cârcei!
– ALBERT : RAUL mi-a cerut un TREIULEŢ.
I-am adus un treiuleţ din carton sclipitor, dar
acum mă gândesc să vă dea doamna
învăţătoare la toţi câte un treiuleţ în catalog
pentru felul în care scrieţi să ţineţi minte!.
– TOŢI! Moş Crăciun, Moş Crăciun , te rugăm
să nu mai fii supărat. Nu noi am scris, ci
colegul nostru care a fost în Laponia.
ALBERT ( Se mai inseninează puţin.) Aaaaa!
Aşadar un singur copil a făcut toate aceste
greşeli. Trist, foarte trist, dar bine că nu
sunteţi toţi la fel, fiindcă eram hotărât să nu
mai vin deloc. Totuşi şi voi sunteţi vinovaţi. V-
aţi amuzat probabil de greşelile de scriere ale
colegului vostru în loc să luaţi atitudine şi să-l
ajutaţi să înţeleagă cât este de important să
scrie corect. Uite ce se poate întâmpla. Să vă
fie învăţătură de minte şi la anul să aveţi grijă
cum scrieţi. Aaaaa! Uitasem ! Ho-ho-ho!
(râde ) . Mai am aici în sac din partea celui
care a scris , un dar comun. Dar acum stau şi
mă întreb oare ce o fi vrut de fapt să ceară.
– TOTI: Dar ce a scris ? Ce a scris?
ALBERT (Se scutură de atâta râs) Pentru
fiecare dintre voi câte o pereche de SCAIEŢI !
– TOTI: Scaieţi?
ALBERT râde şi scutură sacul din care cad o
mulţime de scaieţi, sau pachetele in care se
presupune că sunt scaieţi)
– Moş Crăciun, cred că nu SCAIEŢI, ci
SCARPEŢI a vrut să ne aduci. Hotărâsem
împreună ca la orele de sport să fim încălţaţi
toţi la fel.
MARIA A. Precis a vrut să ne facă o surpriză!
ALBERT Şi v-a făcut într-adevăr o maaaare
surpriză.
MARA – O să-i facem şi noi o surpriză când va
veni. O să-l aşteptăm toţi în gară şi fiecare o
să avem câte o mătură în mână. Ba o să ne
arătăm foarte supăraţi dacă nu le pupă pe
toate.
ALBERT – Mos. Crăciun. : Cum aşa?
ANDREI – Păi el ne-a scris că în gară în oraşul
din Laponia l- a aşteptat mătura şi cei doi
merişori
ANASTASIA – Şi a fost atât de fericit încât i-a
îmbrăţişat pe toţi. Noi ne vom preface că nu
am înţeles că el a vrut să spună că era
aşteptat de mătuşa şi cei doi verişori şi-i vom
zice că ne-am gândit să-i repetăm bucuria de
a fi aşteptat la fel şi în gara de la noi, ba chiar
de mai multe mături pe care să le şi sărute !

ANDREI - La fel ca acolo! Exact cum ne-a

scris! Şi-i arătăm scrisoarea pe care a scris-o.
– (Toţi râd)
– Toţi: Moş Crăciun, îţi promitem că de acum
înainte vom da importanţa cuvenită scrisului
şi sigur îl vom ajuta şi pe Relu .
ALBERT – Mos Crăciun: Ei, aşa vă vreau!
Este târziu, dar inca mai am putin timp la
dispozitie sa vad si un dans. Am auzit ca aveti
cea mai frumoasa echipa de dans!

ROMANITA: Da, asa este! Se numeste

“Colibri” Dance.

Dans baieti!

ALBERT: He,he,he! Dar stiu ca tare haiosi

mai sunteti!

SOFIA: Nu stiu ce sa zic, Mos Craciun! Noi

trebuia sa dansam!

ALBERT: Incercati acum si voi!

Dans fete!