Iacob Lucian Cătălin - Importanța Operei Sfântului Dionisie Areopagitul Pentru Spiritualitatea Bizantină

Universitatea București
Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul
Școala Doctorală
Rezumat teză de doctorat
Importanța operei Sfântului Dionisie Areopagitul pentru

spiritualitatea bizantină
Coordonator: Pr. Prof. Dr. Emanoil Băbuș
Doctorand: Pr. Iacob Lucian Cătălin
București
2017
1
Cuprins
Introducere .............................................................................................................................................. 5
I. Autorul, scopul și sensul scrierilor areopagitice ................................................................................ 12
I.1. Autorul Corpusului Areopagitic .................................................................................................. 12
I.2.Explicația pseudonimului ............................................................................................................. 13
I.3.Datarea Corpusului Areopagitic ................................................................................................... 20
I.4.Datarea corpusului și tradiția apocrifă ......................................................................................... 24
I.5.Despre diferitele teze pentru identificarea autorului corpusului .................................................. 28
I.6.Diferite ipoteze pentru sursele filozofice ale Corpusului Areopagitic și critica lor ..................... 34
I.7.Contextul apariției Corpusului Areopagitic ................................................................................. 38
I.8.Neoplatonismul ............................................................................................................................ 42
I.8.1. Relația dintre Corpusul Areopagitic și filozofia neoplatonică ............................................. 46
I.8.2.Terminologia dionisiană și cea neoplatonică ........................................................................ 50
I.8.3. Procesie, conversie și stabilitate la Sf. Dionisie Areopagitul și în filozofia neoplatonică ... 53
I.8.4. Unirea cu Dumnezeu la Sfântul Dionisie Areopagitul și în filozofia neoplatonică ............. 56
I.8.5.Teurgia și ierurgia la Sf. Dionisie Areopagitul și în filozofia neoplatonică .......................... 60
I.9. Alte curente religioase existente din timpul apariției Corpusului Areopagitic ........................... 63
II.Viziunea teologică a Sfântului Dionisie Areopagitul ........................................................................ 66
II.1.Sfânta Scriptură –izvor al viziunii dionisiene ............................................................................. 67
II.2. Baza scripturistică a doctrinei areopagitice ............................................................................... 73
II.3. Învățătura despre Treime – dogmă centrală în gândirea Sfântul Dionisie Areopagitul ............. 74
II.4. Numele divine............................................................................................................................ 79
II.5.Tema cunoașterii în gândirea dionisiană .................................................................................... 84
II.6. Relația dintre cunoașterea catafatică și cunoașterea apofatică .................................................. 87
II.7. Teologia simbolică a Sfântului Dionisie Areopagitul ................................................................ 91
II.8. Ierarhia cerească ........................................................................................................................ 93
II.9. Ierarhia bisericească................................................................................................................... 98
II.10. Botezul ................................................................................................................................... 102
II.11. Sfânta Euharistie .................................................................................................................... 104
II.12. Descrierea ritualului Sfintei Euharistii .................................................................................. 107
II.13.Taina Sfântului Mir................................................................................................................. 109
II.14. Hristologia Corpusului Areopagitic ....................................................................................... 111
II.14.1. Influențe neoplatonice în alcătuirea hristologiei dionisiene ........................................... 113
III. Arta bizantină și influența dionisiană ............................................................................................ 116
III.1. Etapele esteticii bizantine ....................................................................................................... 120
III.1.1. Perioada macedonenilor .................................................................................................. 124
III.1.2. Epoca comnenilor și a paleologilor ................................................................................. 126
III.2. Neoplatonismul și arta bizantină ............................................................................................ 126
III.3. Elemente dionisiene în arta bizantină ..................................................................................... 129
III.4. Simbolismul............................................................................................................................ 132
2
III.5. Aportul adus de scrierile dionisiene în realizarea doctrinei cu privire la icoane .................... 134
III.6. Valoarea estetică a Sfintei Liturghii ....................................................................................... 139
III.7. Sfânta Sofia și scrierile dionisiene ......................................................................................... 142
III.8. Societatea bizantină și Corpusul Areopagitic ............................................................................. 150
III.8.1. Locul Împăratului în societatea bizantină ........................................................................ 155
III.8.2. Împăratul și Biserica ........................................................................................................ 157
III.9. Concepte dionisiene regăsite în societatea bizantină .............................................................. 159
IV. Influența Corpusului Areopagitic asupra scriitorilor bizantini din secolele VI-VII. ..................... 166
Sf. Maxim Mărturisitorul și Sf. Ioan Damaschin ............................................................................... 166
IV.1. Sfântul Maxim Mărturisitorul ................................................................................................ 166
IV.1.1. Teme teologice ale operei Sf. Maxim Mărturisitorul ...................................................... 167
IV.1.2. Sf. Maxim Mărturisitorul și Sf. Dionisie Areopagitul..................................................... 168
IV.I. 3. Învățătura despre logoi .................................................................................................... 177
IV.1.4. Învățătura despre Ființă și energii ................................................................................... 181
IV.1.5. Hristologia Sf. Maxim și legătura cu tratatele areopagitice ............................................ 183
IV.1.6. Influența Sf. Dionisie asupra Sf. Maxim în ceea ce privește apofatismul ....................... 184
IV.1.7. Extazul divin ................................................................................................................... 186
IV.1.8. Îndumnezeirea ................................................................................................................. 187
IV.2. Sf. Ioan Damaschin ................................................................................................................ 189
IV.2.1. Doctrina Sf. Ioan Damaschin .......................................................................................... 192
IV.2.2. Gândirea apofatică........................................................................................................... 192
IV.2.3. Simbolismul .................................................................................................................... 194
IV.2.4. Sf. Treime ........................................................................................................................ 195
IV.2.5. Creația ............................................................................................................................. 196
IV.2.6. Hristologia ....................................................................................................................... 198
IV.2.7. Sf. Ioan Damaschin și iconoclasmul ............................................................................... 199
IV.2.8. Învățătura Sf. Ioan Damaschinul despre icoane și influența areopagitică ....................... 201
IV.2.9. Influența dionisiană în mariologia Sf. Ioan Damaschinul ............................................... 203
V. Influența Corpusului Areopagitic în opera scriitorilor bizantini din secolele VIII – IX – Sf. Teodor
Studitul și Sf. Simeon Noul Teolog..................................................................................................... 205
V.1. Disputa iconoclastă .................................................................................................................. 208
V.2. Sfântul Teodor Studitul – apărător al icoanelor ....................................................................... 213
V.2.1. Influența Corpusului Areopagitic în rezolvarea disputei iconoclaste ............................... 217
V.2.2. Influența Sfântului Dionisie Areopagitul în opera Sfântului Teodor Studitul .................. 219
V.3. Sfântul Simeon Noul Teolog – influența areopagitică ............................................................ 225
V.3.1. Doctrina Sfântului Simeon Noul Teolog .......................................................................... 227
V.3.2. Sf. Dionisie și influența sa asupra operei Sf. Simeon Noul Teolog.................................. 232
V.3.3. Despre ordine și ierarhie ................................................................................................... 232
V.3.4. Sf. Simeon și Sf. Dionisie despre vederea lui Dumnezeu ................................................ 237
V.3.5. Alte paralele între Corpusul Areopagitic și scrierile simeoniene ..................................... 239
VI.Influența Corpusului Areopagitic în opera scriitorilor bizantini din sec. XII-XV: Sfântul Grigorie
Palama și Sf. Nicolae Cabasila ............................................................................................................ 246
VI.1.Viața și opera Sf. Grigorie Palama .......................................................................................... 246
3
VI.1.1.Teologia isihasmului ........................................................................................................ 250
VI.1.2. Influența Corpusului Areopagitic în opera Sf. Grigorie Palama ..................................... 252
VI.1.3. Esență și energii .............................................................................................................. 257
VI.1.4. Teologia apofatică în scrierile Sf. Grigorie Palama ........................................................ 262
VI.1.5. Contribuția areopagitică la precizarea doctrinei îndumnezeirii....................................... 263
VI.2. Sf. Nicolae Cabasila ............................................................................................................... 265
VI.2.1. Viața și opera Sf. Nicolae Cabasila ................................................................................. 265
VI.2.2. Influența scrierilor areopagitice în opera Sf. Nicolae Cabasila ....................................... 268
VI.2.3. Sfintele Taine și corpusul dionisian ................................................................................ 273
Concluzii ............................................................................................................................................. 280
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................. 292
4
Rezumatul tezei de doctorat:
Importanța operei Sfântului Dionisie Areopagitul pentru spiritualitatea bizantină
Teza de doctorat cu titlul Importanța operei Sfântului Dionisie Areopagitul pentru

spiritualitatea bizantină este structurată în șase capitole precedate de o introducere și urmate
de concluzii și bibliografie. În introducere am făcut precizări despre delimitarea temei și
cadrul de cercetare, prin precizarea unei serii de autori patristici care au folosit scrierile
dionisiene și prin enumerarea celor șase Sfinți Părinți: Maxim Mărturisitorul, Ioan
Damaschin, Teodor Studitul, Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Nicolae Cabasila, ale
căror opere vor fi analizare pentru a se demonstra influența tratatelor dionisiene asupra
gândirii lor și implicit în conturarea spiritualității bizantine. De asemenea, a fost expus stadiul
cercetărilor corpusului areopagitic de la apariția sa în istorie în anul 532 la sindoul convocat
de împăratul Justinian și până în perioada modernă, cu referiri la parcursul răsăritean al
scrierilor.
Metoda de lucru în vederea tratării temei alese este studierea operei Sf. Dionisie
Areopagitul și a Sfinților Părinți posteriori lui prin compararea și identificarea temelor
comune și a modului în care scrierile dionisiene au fost folosite. Pe lângă scrierile patristice
posterioare Sf. Dionisie Areopagitul, un capitol special a fost dedicat problemelor ridicate de-
a lungul timpului cu privire la autorul operei areopagitice, la explicația pseudonimului, la
ipotezele produse pentru idenficarea acestuia, dar și relația scrierilor sale cu neoplatonismul.
De asemenea, au fost indentificate principalele teme al viziunii teologice și nu în ultimul rând
modul în care ele au contribuit la formarea artei bizantine.
În capitolul I, Autorul, scopul și sensul scrierilor areopagitice, se regăsesc informații

despre epoca în care a fost alcătuit Corpusul Areopagitic, despre ipotezele care au fost
propuse pentru identificarea autorului scrierilor areopagitice, dar și aprecieri cu privire la
raportul dintre tratatele dionisiene și filozofia neoplatonică.
Cercetarea modernă a operei areopagitice începe de la tezele celor doi cercetători 1 H.
Koch și J. Stiglmayr care în secolul al XIX-lea susțin că autorul Corpusului Areopagitic este
1
A se vedea lucrarea lui Hugo KOCH, Pseudo-Dionysius Areopagita in seinem Beziehungem zum
Neoplatonismus und Mysterrienwesen, Frany Kirchheim (ed), Mainz, 1900; J. STIGLMAYR, „Der
Neuplatoniker Proclus al Varlage des sogen. Dionysius Areopagita in der Lehre vom Uebel”, Historisches
Jarbuch, t. 16, (1895), pp. 253-273 și 721-748 (De asemenea, J. STIGLMAYR, „Das Aufkommen der ps.-
dionysischen Schriften und ihr Eindringen in die christliche Literatur bis zum Lateranconcil 649. Ein zweiter
Beitrag zur Dionysios-Frage”, IV Jahresbericht des offentlichen Privatgymnasiums an der Stella matutina zu
5
altul decât ucenicul Sf. Ap. Pavel, convertit în Areopag, eveniment descris în FA. XVII, 34,
deoarece autorul lor folosește pentru a-și exprima viziunea teologică teme neoplatonice, dar și
terminologie care nu se regăsea în primul secolul creștin. De la aceastea precizări, cercetătorii
au pornit în căutarea misteriosului autor, fiind avansate nu mai puțin de 21 de teze2. Printre
personalitățile care au fost propuse ca autori ai Corpusului Areopagitic se numără: Sever de
Antiohia, Petru Fullo, Petru Iberul, Sergius de Reshaina, filozoful Damascius, Proclus,
Iamblichus, Ioan de Scythopolis etc. Alte teze afirmă că în spatele marelui teolog se ascunde
de fapt un monah origenist sau chiar un filozof păgân care dorește să introducă învățături
străine de creștinism3. Cercetătorii ortodocși, ca A. Golitzin4 și A. Louth5, fără a avansa un
nume sau altul au văzut în autorul mistic un continuator al tradiției ortodoxe, care se
delimitează de principalele învățături neoplatonice. O atenție specială a fost acordată tezei lui
C. Stang6 și a lui G. Kocijancic7, care oferă o explicație interesantă pentru alegerea
pseudonimului din perspectiva teologiei apofatice, pornind de la afirmația Sf. Ap. Pavel, care
spune în Ga II, 20: ,,Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”. Ceea ce înseamnă că
alegerea pseudonimului este dorința de a sluji Dumnezeului necunoscut, iar această atitudine
se răsfrânge și asupra sinelui, care trebuie și el să devină necunoscut, prin renunțarea la tot
ceea ce îl limitează. Astfel, autorul scrierilor areopagitice devine o ,,extensie” a autorității
duhovnicești din perioada apostolică. Acestei interpretări i se adaugă și o întreagă tradiție a
pseudonimiei în care autorul nu se raporta la scrierea sa asemenea scriitorilor moderni, care o
vad ca o proprietate, ci din punct de vedere religios împlinind modelul hristic al renunțării și
smereniei.
Feldkirch, Sausgruber, Feldkirch, 1895, p. 3-96. O descriere detaliată a acestei poziții este prezentată în
Dictionnaire de Spiritualite Tom III, Beauchesne, Paris, (1957), p. 247, precum și în Alexander GOLITZIN,
Dionisie Areopagitul, Mistagogul, Deisis, p. 20.
2
Acest număr este propus de Pr. Prof. Dr. Gheorghe DRĂGULIN, ,,Eclesiologia tratatelor areopagitice” Studii
Teologice, Seria a II-a , nr. 1-4, (1979), p. 65.
3
Ronald F. HATHAWAY, Hierarchy and the Definition of order in the Letters of Pseudo-Dionysius, Martinus
Nijhoff, The Hague, (1969), p. 31.
4
A. Golitzin, Ex introibo ad altarem Dei. The Mystagogy of Dionysius the Areopagite with Special Reference to
its Predecessors in the Eastern Christian Tradition, Analeckta Vlatadon 59, Tesalonic, (1994), p. 44. Apud. Diac.
Ioan I. ICĂ JR, De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice
bizantine, Ed. Deisis, Sibiu, 2011, p. 145.
5
A. Louth, Dionisie Areopagitul. O introducere, Deisis, Sibiu, (1997) apud. Diac. Ioan I. ICĂ JR, De la Dionisie
Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine,..p. 149.
6
Charles M. STANG, „Dionysius, Paul and the significance of the pseudonym”, Modern Theology, nr. 24, 4,
(2008), pp.541-555.
7
Gorazd KOCIJANCIC, „The identity of Dionysius the Areopagite: a philosophical approach”, în Dionysius the
Areopagite between Ortodoxy and heresy, Filip Ivanovic ed., Cambrige Scholars (2011),.pp. 3-11.
6
În ceea ce privește datarea operei marelui mistic este acceptat anul apariției lor în
mijlocul disputelor dintre monofiziți și ortodocși din 532, iar ca dată pentru scrierea lor a fost
avansat anul 487, anul morții lui Proclus, citat în scrierile areopagitice.8
Un element important tratat în capitolul I este descrierea contextul istoric al apariței
Corpusului Areopagitic, fiind abordată amploarea pe care erezia monofizită a dobândit-o,
aceasta fiind înțeleasă ca un factor de dezbinare. Din acest punct de vedere putem să
înțelegem rapida receptare a scrierilor, care datorită universului teologic prezentat răspundeau
provocărilor societății bizantine în jurul dogmei hristologice și numeroaselor provocări ale
neoplatonismului, fiind folosită pentru dobândirea unei unități a ideilor religioase a Imperiului
bizantin. Este adevărat că Areopagitul folosește o terminologie caracteristică filozofiei
neoplatonice, însă aceasta este golită de conținutul păgân și folosită pentru a expune mesajul
Evangheliei9. În acest sens, a fost oferit un exemplu cât se poate de clar cu privire la diferența
dintre viziunea teologică a Sf. Dionisie Areopagitul și neoplatonism. În filozofia lui Plotin,
prin triada procesie-conversie-stabilitate era explicat modul în care funcționează ierarhic toate
existențele, cele inferioare primind existența și cunoașerea de la cele superioare, acest raport
fiind înțeles prin învățătura despre emanație, care vedea în ,,înaintările” (proodoi) din cadrul
procesiei de fapt mici dumnezei10 (Kosmos noetos). Însă, Sf. Dionisie tratează în scrierile sale
despre caracterul nonsubstanțial al relației dintre treptele ierarhiilor, folosind pentru a explica
metafoara soarelui, a luminii, a razelor. Totodată, el se distanțează de viziunea filozofică prin
așezarea la baza concepției sale teologice a iubirii divine și nu a unui proces mecanic, așa cum
era înfățișată creația în neoplatonism11.
O altă diferență sesizată între gândirea neoplatonică și dionisiană se referă la modul
unirii cu Dumnezeu. Dacă Proclus concepe unirea în sfera lumii create, ca o mișcare firească,
impersonală a ființelor spre sursa lor, Dionisie spune despre unirea cu divinitatea că are loc
dincolo de intelect, mai presus de minte, accentuând dimensiunea personală a procesului, fără
însă a confunda creatul cu necreatul12. Nu în ultimul rând a fost sesizată diferența dintre
modul în care Iamblichus înțelegea teurgia ca o lucrarea a zeilor și Sf. Dionisie care o descrie
8
Episcop Alexander Golitzin, Dionisie Areopagitul mistagogul: o lectură monahală, Ed. Deisis, Sibiu, (2015),
p. 16.
9
. Eric D. PERL, Theophany, The neoplatonic philosophy of Dionysius the Areopagite, State University of New
York Press, (2007), p. 2.
10
Episcop Alexander Golitzin, Dionisie Areopagitul mistagogul: o lectură monahală, Ed. Deisis, Sibiu, (2015),
p. 122.
11
Episcop A. GOLITZIN, Dionisie Areopagitul, mistagogul ....p. 151.
12
S. K. WEAR, Dionysius the Areopagite and the Neoplatonic Tradition: Despoiling the Hellenes, Alderhot,
2007, p. 119.
7
ca o lucrare mântuitoare săvârșită de Hristos pe care oamenii o primesc și o repetă în
Biserică.13
În primul capitol am dorit să demonstrăm că scrierile dionisiene răspund provocărilor
la care a fost supusă Biserica atât prin intermediul ereziilor, cât și prin curentele filozofice,
prin așezarea la credinței creștine la baza progresului intelectual la care a ajuns filozofia în
secolele V-VI.
În capitolul II, Viziunea teologică a Sfântului Dionisie Areopagitul, se

evidențializează faptul că sensul scrierilor areopagitice este acela de a arăta cum întrega
creație se poate împărtăși de bunătatea lui Dumnezeu, în mod ierarhic. Deoarece, lumea este o
imagine a ierarhiei cerești. Un aspect fundamental subliniat este folosirea Sf. Scripturi ca
sursă principală de către marele autor mistic, în contextul acuzelor de neoplatonism14. Mai
mult, temele teologice dionisiene au corespondență și în cultul divin, cadrul liturgic fiind
acela care oferă cea mai potrivită exegeză biblică.15 Sf. Dionisie accentuează învățătura
despre Sfânta Treime, care se manifestă printr-o iubire care coboară către făpturi și le cheamă
la împărtășirea din viața divină.16 Dumnezeu coboară în mod proniator spre oameni și îi ridică
pe cei care își doresc comuniunea cu El. Coborârea este explicată prin intermediul
procesiunilor și al energiilor, prin care oamenii primesc îndumnezeirea și comunică cu El17. În
același sens, numele divine sunt daruri ale Lui de care ne putem împărtăși 18, ele sunt așezate
în jurul Ființei divine, ca un fel de iradiere. Sfântul Părinte afirmă că nu există o contradicție
între numele divine și transcendența divină, deoarece numele divine descriu numai
manifestările divinității în creație19. Astfel, Sf. Dionisie vorbește despre mai multe nume
divine cum ar fi : Bunătatea, Frumusețea, Înțelepciunea, Pacea, Sfințenia, Unul, etc. Totodată,
Areopagitul descrie rugăciunea ca fiind modul prin care oamenii pot avea acces la viața
divină, ea fiind înțeleasă în contextul dialogului dintre Dumnezeu și om, ca un răspuns pe care
omul îl oferă lui Dumnezeu.20
Învățătura despre cunoaștere lui Dumnezeu este o altă temă deosebit de importantă
pentru viziunea teologică a marelui mistic. Sf. Dionisie Areopagitul afirmă că despre
13
Sarah Klitenic WEAR, Dionysius and the Neoplatonist Tradition,..., p. 101.
14
Rene ROQUES, l’ Univers dionysien, Ed. Aubier, Paris, (1954), p. 210.
15
Rene ROQUES, l’ Univers dionysien ...p. 215.
16
Bernard MCGINN, The Essential Writings of Christian Mysticism, Modern Library Classsics, 2006, p. 284.
17
Pr. Daniel Pupăză, Ed. Nemira, București, (2014), p. 73.
18
Sf. DIONISIE AREOPAGITUL, ND III, 1, p. 144. PG 3, 680 B.
19
Sf. DIONISIE AREOPAGITUL, ND V, 2, p 158, PG 3, 816 CD.
20
Marilena VLAD, „Damascius and Dionysius on Prayer and Silence”, in Platonic Theories of Prayer, J. Dillon
și Andrei Timotin(ed), Ed. Brill, Leiden-Boston, (2016), pp.209-210.
8
Dumnezeu se poate vorbi în două moduri, fie afirmând toate atributele pozitive la cel mai
înalt grad, fie prin negarea lor cu scopul de a indica că Dumnezeu este total diferit față de ceea
ce putem noi exprima despre El. În esență, Sf. Dionisie arată că în sfera cunoașterii lui
Dumnezeu ponderea cea mai mare nu o are capacitatea intelectuală a celui ce încearcă să
cunoască, ci experierea lui Dumnezeu21. De aceea, în viziunea sa, punctul cel mai înalt al
teologiei este atunci când misticul, ajuns la capătul posibilităților sale, abandonează lucrarea
intelectului pentru a intra în întunericul necunoașterii.22
Sf. Dionisie Areopagitul explică valoarea pe care o au simbolurile în cadrul cunoașterii
lui Dumnezeu, ele pot fi: simboluri asemănătoare, cele care afirmă ceva despre Dumnezeu și
neasemănătoare, cele care sunt total nepotrivite pentru Dumnezeu, dar care au rolul de a ridica
puterile sufletești spre Dumnezeu.23 Cu ajutorul simbolurilor se aduce în slujba lui Dumnezeu
tot ceea ce este luat din sfera simțurilor, într-un cadru liturgic.24
Sf. Dionisie Areopagitul afirmă că întreaga creație este curprinsă într-o ierarhie, o
ordine sacră. Există astfel, ierarhia cerească și cea bisericească. Ele sunt împărțite în trei
ordine a câte trei trepte. Scopul ierarhiei cerești și a ierarhiei bisericești este acela de a uni
fiecare treaptă cu Dumnezeu.25 Fiecare membru aflat pe o treaptă mai înaltă sau inferioară
trebuie să treacă printr-un proces spritual care are trei stadii: curățirea, iluminarea și
desăvârșirea. Un membru al ierarhiei aflat pe una dintre treptele superioare are datoria de a
împărtăși celor aflați pe treptele inferioare din cunoașterea sa26, însă aceasta nu înseamnă că
este anulată cunoașterea directă a lui Dumnezeu. În Ierarhia Bisericească sunt cuprinse și
Sfintele Taine care sunt înțelese ca lucrări prin care devenim parte a trupului lui Hristos și
putem ajunge la îndumnezeire. Sfânta Liturghie este pentru Areopagit cea mai importantă
taină săvârșită în Biserică deoarece prin împărtășirea de Trupul și Sângele lui Hristos se
împarte și se înmulțește unitatea cea sfântă.27
În capitolul al III-lea, Arta bizantină și influența dionisiană, se indică principalele

componente ale artei bizantine cum ar fi: moștenirea greco-romană, predilecția pentru ordine
și proporție, dimensiunea spirituală a artei ca principal mijloc de a transmite ideea că lumea
21
Ilsen BULHOF, „Echoes of an Embarrassment: Philosophical Perspectives on Negative Theology An
Introduction”, p.10.
22
A. LOUTH, Originile Tradiției mistice creștine de la Platon la Dionisie Areopagitul, Ed. Deisis, Sibiu,
(2002), p. 228.
23
A. LOUTH, Originile tradiției mistice creștine..p. 226.
24
A. LOUTH, Originile tradiției mistice creștine.., p.235.
25
Sf. DIONISIE AREOPAGITUL, IB I, 1, p. 71. PG 3, 372 A.
26
Sf. DIONISIE AREOPAGITUL, IC III, 3, p. 20, PG 3 168 A.
27
Sf. DIONISIE AREOPAGITUL,IB III, iii, 12, p. 84. PG 3, 444A.
9
văzută este o imagine a celei cerești28. O altă dimensiunea este relația dintre artă și puterea
imperială, care își găsea astfel cel mai bun mod de expresie29. Nu se poate vorbi despre arta
bizantină fără să nu analizăm latura ei eclesială care reprezenta mesajul Evangheliei, fiind
materializarea dogmelor Bisericii30.
În cadrul expunerii despre arta bizantină a fost analizat și raportul acestei cu
neoplatonismul, unii cercetători au văzut în curentul filozofic amintit un element care a dus la
formarea acesteia31, însă ideea a fost infirmată de către alți critici care au sesizat diferențele de
fond care există între cele două domenii32. Un bun exemblu este modul în care neoplatonismul
înțelegea rolul idolului. Neoplatonicii considerau că are valoare în el însuși, însă spre
deosebire de această viziune arta bizantină prezintă icoana în cadrul relației prototip-icoană-
credincios, putând accent pe simbolurile transcendente33. Mai mult, în gândirea neoplatonică
opera de arta stă într-o permanentă legătură cu sufletul universal, prin legea simpatiei, idee
contrară gândirii creștine care înțelege icoana ca pe o oglindă în care se reflectă originalul.34
Punctul principal al acestui capitol îl reprezintă analiza modului în care teme
areopagitice ca: ierarhie, lumină și apofatism, au influențat arta bizantină. Dionsie explică
rolul elementelor estetice în ridicarea sufletului spre Dumnezeu, mai ales că ele sunt folosite
pentru transmiterea ierarhică a cunoașterii35. Marele mistic dezvoltă tema simbolismului prin
precizarea că simbolurile sunt o expresie a bunătății și iubirii divine pentru umanitate36,
deoarece ele fac perceptibilă lumina divină, iar omul pentru a-l înțelege trebuie să facă un
permanet act de contemplare. Pentru a demonstra modul în care au fost folosite temele
dionisiene în arta bizantină a fost dată ca exemplu Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol,
în special panourile de marmură care decorează marea biserică și care prin dispunerea lor
trimite la tema mistică a pătrunderii lui Moise în întunericul dumnezeiesc și la vederea luminii
28
Gervase MATHEW, Byzantine Aesthetics, Ed. John Murray, London, (1963), p. 1.
29
Henry MAGUIRE, „The Heavenly Court, în Byzantine Court Culture from 829 to 1204”, Dumbarton Oaks
Research Library, Washington, D.C., (1997), p. 247.
30
Otto DEMUS, Byzantine Mosaic Decoration, Boston Book & Art Shop, Boston, (1964), p.5.
31
A. Grabar, Plotin et les origines de lèsthetique medieval, Cahiers Archeologiques 1, 1946, 15-34.
32
P. A. MICHELIS, „Comments on Gervase Mathews „Byzantine Aesthetics”, Bristish Journal of Aesthetics,
Vol IV, nr.3, (1964), p. 253.
33
P.A. MICHELIS, „Neo-platonic philosophy and byzantine art”, The Journal of Aesthetics and Art Criticism,
vol. XI, p. 255.
34
P.A. MICHELIS, „Neo-platonic philosophy and byzantine art”...p. 31.
35
Victor BYCHKOV, „Byzantine Aesthetics”, în Enciclopedia of Aesthetics, vol I, Ed. M. Kelly, Oxford,
(1998), p. 323 (pp. 321-323.).
36
Mosche BARASCH, Icon, Studies in the History of an idea, New York University Press, NY, (1995), p. 174.
10
divine37. Modul în care arhitecții aleg să folosească lumina în arhitectura Sfintei Sofia ne face
să înțelegem că aceasta avea un rol deosebit de important deoarece ea exprima tema
incognoscibilității divine, dar și unirea cu Dumnezeu38.
În timpul Imperiului Bizantin arta a avut un rol special, ea materializa ideile despre
ierarhia societății. Modul în care Împăratul este văzut ca locțiitor al lui Dumnezeu, iar curtea
sa este imaginea curții cerești a fost cel mai bine reprezentat prin artă, acolo unde lumea
noastră și lumea cerească sunt descrise ca fiind permeabile, deoarece ființele angelice sunt
înfățișate ca purtând haine bizantine, iar împărații fac parte din curtea cerească a lui Hristos 39.
Pe lângă artă, un alt element caracteristic al societății bizantine este ceremonialul care
are ca trăsătură noțiunea de ordine (taxis) și în cadrul căruie este evidențiată poate cel mai
bine autoritatea imperială și relația cu ceilalți membrii ai ierarhiei, care se se poate observa
prin locul pe care îl ocupă o persoană în cadrul ceremonialului în raport cu Împăratul.
Procesia este o altă tema dionsiană pe care o putem regăsi în ceremonialul bizantin, mai ales
în timpul procesiunilor imperiale cu prilejul diferitelor sărbători religioase. De asemenea, o
trimiterea la Corpusul Areopagitic este explicarea autorității imperiale prin legătura pe care
împăratul o are cu Hristos, Cel care este prezentat de Dionisie ca Începătorul ierarhiei.
În capitolul al IV-lea, Influența Corpusului Areopagitic asupra scriitorilor bizantini

din secolele VI-VII. Sf. Maxim Mărturisitorul și Sf. Ioan Damaschin, se compară opera
Sfinților Părinți: Maxim Mărturisitorul și Ioan Damaschin cu scrierile dionisiene pentru a
demonstra că viziunea teologică areopagită a avut un rol important în conturarea principalelor
teme ale gândirii celor doi sfinți scriitori amintiți.
Sfântul Maxim Mărturisitorul folosește Corpusul Areopagitic pentru definirea
eclesiologiei și a hristologiei, deoarece el folosește mențiunile Sf. Dionisie din Epistola a IV-a
cu privire la modul teandric al existenței lui Hristos. Sf. Maxim afirmă că Hristos este simbol
în sine40, firea umană simbolizând-o pe cea divină, el chiar va folosi termenul ,,teandric”
37
Uros T. TODOROVIC, „Transcendental Byzantine Body. Reading Dionysius the Pseudo-Areopagite, Gregory
of Nyssa and Plotinus in the Unfolded Marble Panels of Hagia Sophia”, în The Ways of Byzantine Philosophy,
Mikonja Knezevic(ed), Sebastian Press, Alhambra, California, 2015, p. 202. ( pp.197-227).
Nadine SCHIBILLE, Hagia Sophia and the Byzantine Aesthetic Experience, Ed. Routledge, London and New
38
York, 2016, p. 171.
39
Henry MAGUIRE, „The Heavenly Court, în Byzantine Court Culture from 829 to 1204..., p. 248.
40
Ysabel de ANDIA, „Transfiguration et Thelogie negative chez Maxim le Confesseur et Denys l Areopagite”,
în Denys lÀreopagite et sa posteriorite en Orient et en Occident, Actes du Colloque International Paris , 21-24
september 1994, Institut dÈtudes Augustiniennes, Paris, (1997), p. 312.
11
pentru exprimarea reciprocității firii divino-umane41. Totodată, Sf. Maxim folosește gândirea
dionisiană pentru a face precizări în privința simbolului, dar și despre cunoașterea catafatică și
apofatică, ele nu trebuie să fie înțelese ca având efect doar la nivel intelctual, ci de fapt are loc
o mutare existențială de la cugetarea lui Dumnezeu din făpturi la nivelul mai înalt al experierii
Lui42. Și în învățătura despre logoi Sfântul Maxim se folosește de scrierile dionisiene, în care
Areopagitul descrie modelele sau rațiunile preexistente în Dumnezeu, dinainte de veacuri. Sf.
Maxim va folosi concepțiile dionisiene pentru a descrie o serie de teme cum ar fi: stabilitate-
procesie-reîntoarcere43, atributele divine. Prin faptul că așează pe primul loc bunătatea, toate
celelalte atribute pot fi subînțelese44. Sf. Maxim îi urmează Sf. Dionisie și în ceea ce privește
extazul divin, ca manifestare a lui Dumnezeu prin iubire, sufletul având o stare pasivă, dar
trăită ca particulară și veșnică. Maxim adâncește această învățătură spunând că modul în care
Dumnezeu iese din Sine este sub forma lui eros și agape, El intră întru-un dialog cu cei care
manifestă dorința de a se îndepărta de patimi, deoarece harul divin nu anulează efortul
uman.45
În același capitol a fost comparată opera Sf. Ioan Damaschinul cu tratatele
areopagitice. Scrierile teologice ale Sf. Ioan au fost caracterizate ca având un profund caracter
eclezial, el urmează întru totul tradiției, pe care o înțelege ca o receptare a credinței
apostolice46. De asemenea, îi urmează Sf. Dionisie Areopagitul prin modul în care înțelege
cultul creștin ca formă de apropiere a omului de Dumnezeu47. Sf. Ioan folosește gândirea
dionisiană cu privre la apofatism și inefabilitatea divină, de asemenea utilizează negațiile
deoarece aceasta impiedică cugetarea omenească să facă un idol din cunoașterea divină, de
aceea îi urmează Sf. Dionisie în explicarea expresiilor antropomorfe ale lui Dumnezeu48. În
scrierile sale, vorbește despre Sf. Treime în termenii dionsieni pentru a explica raportul dintre
multitudinea atributelor divine și Ființa divină simplă și necompusă. Asemenea Areopagitului
41
Irineu POPA, Mitropolitul Olteniei, „Teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul ca fluiditate harică ce iradiază
din inspirația Sfintei Treimi” în Studia Theologica vol. I – Teologie și Spiritualitate în gândirea Sfântului Maxim
Mărturisitorul, Craiova, (2009), p. 8. ( pp. 8- 46).
42
Adam G. COOPER, „Maximus the Confessor on the structural dynamics of revelation” în Vigiliae
Christianae, Brill, Leiden, (2001), p. 168. (pp. 160-186).
43
Torstein Theodor TOLLEFSEN, The Cristocentric Cosmology of St. Maximus the Confessor, Oxford
University Press, New York, (2008), p. 75.
44
Torstein Theodor TOLLEFSEN, The Cristocentric Cosmology of St. Maximus the Confessor,.., p. 163.
45
Lars THUNGBERG, Omul și Cosmosul în viziunea Sf. Maxim Mărturisitorul, trad. Remus Rus, EIBMBOR,
(1999), pp. 134.-135.
46
Michael van PARYS, „La theologie comme relecture de la tradition: saint Jean de Damas” în Irenikon, nr. 2-3.
(2006), p. 224.
47
Andrew LOUTH, „The Reception of Dionysius in the byzantine world: Maximus to Palamas”, în Modern
Theology, nr. 24, 4, (2008), p. 588.
48
Andrew LOUTH, Sf. Ioan Damaschinul, trad. pr. prof. Ioan Ică sn și diac. Ioan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu,
(2010), p. 52.
12
el așează bunătatea pe primul loc între atributele divine, fiind cel mai potrivit nume pentru
descrierea dumnezeirii49.
În ceea ce privește precizările hristologice, Sf. Ioan Damaschinul utilizează corpusul
areopagitic, în special Epistola a IV-a, acolo unde este explicată ,,activitatea teandrică” pentru
a arăta greșeala ereziei monotelite50. Din gândirea dionisiană preia și învățătura despre simbol
pentru a lămuri sensul venerării icoanelor, care au ca principal rol ridicarea minții de la cele
materiale la cele spirituale. Totodată, Sf. Ioan folosește sensul anagogic al icoanei și afirmă
posibilitatea materiei de a transmite harul divin51.
Capitolul al V-lea, Influența Corpusului Areopagitic în opera scriitorilor bizantini

din secolele VIII-IX. Sfântul Teodor Studitul și Sf. Simeon Noul Teolog, începe printr-o
prezentare a evoluției icoanei în istoria Bisericii prin oferirea câtorva repere pentru o mai
bună înțelegere a iconoclasmului, fiind expuse ca posbile explicații dorința împăraților de a
dezvolta cultul imperial, care nu era o noutate a perioadei iconoclaste, ci era o veche tradiție
care se dorea reînviată52.
În lupta sa contra iconoclaștilor, Sf. Teodor Studiul folosește opera areopagitică atât
pentru precizarea noțiunii de simbol cât și pentru modul de înțelegere al apofatismului, pentru
descrierea raportului dintre prototip și icoană și cinstirea care i se cuvine acesteia prin
afirmarea ipostasului unic al lui Hristos.53 Pe lângă scrierile sale pentru apărarea icoanelor, Sf.
Teodor folosește tratele areopagitice pentru a explica îmbrățișarea hainei monahale. El citează
Epistola a VIII-a a Corpusului Areopagitic împotriva celor care voiau să trimită la moarte pe
ereticii manihei, dar și împotriva celor se opuneau iconoclaștilor care reveneau la ortodoxie54.
Sf. Simeon Noul Teolog este al doilea autor analizat în acest capitol, în numeroasele
sale scrieri folosește și el viziunea teologică a misteriosului autor al secolelor V-VI, mai ales
în ceea ce privește iluminarea divină, unirea cu Dumnezeu și ierarhia bisericească55. De
asemenea, folosește scrierile dionisiene pentru a-și preciza poziția cu privire la posibilitatea ca
monahii să poată dezlega păcatele oamenilor, folosind Epistola a VIII-a din tratatele
49
SF. IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, cap. I, 9...p. 33. PG 94, 835 B.
50
SF. IOAN DAMASCHIN, Dogmatica,III, 19...pp. 136-137. PG 94 1079 A.
51
Dimitrios PALLIS, A critical presentation of the iconology of St. John of Damascus in the context of the
byzantine iconoclastic controversies, p. 183. (pp. 173-191).
52
. W. BERNARD „The emperor cult and the origins of the iconoclastic controversy”, în Byzantion, tom XLIII,
Bruxelles, 1974, p. 28.
53
Filip IVANOVIC, Symbol and icon, Ed. Eugen, Oregon, Pickwick publication, 2010, p. 69.
54
Ep. 489. 14-29 apud. Roman CHOLIJ, Theodore the Stoudite: The Ordering of Holiness, Oxford Scolarship,
2009, p. 155
55
Istvan PERCZEL, „Denys L areopagite et Symeon le Nouveau Theologien”, în Denys Areopagite et sa
posterite en Orient et en Occident....p. 341.
13
dionisiene56. Cu toate că sunt și elemente distincte în prezentarea Tainei Spovedaniei la cei
doi Sfinți Părinți, totuși, sunt numeroase asemănări cum ar fi necesitatea ca cel care dezleagă
păcatele oamenilor să ajungă la o măsură duhovnicească foarte înaltă, adevăratul preot trebuie
să dobândească iluminarea Sf. Duh, să fie smerit și răbdător și să primească vederile
dumnezeiești. Sf. Simeon vede în fiecare om o lume în mic care trebuie modelată după chipul
Bisericii, astfel o stricare a rânduielilor bisericești demonstrează o dezordine lăuntrică a
omului57. Noul Teolog urmează Areopagitului și în ceea ce privește exprimarea realităților
veșnice care stau în spatele obiectelor care împodobesc Biserica, sărbătorile și Sfintele Taine.
Toate aceste sunt înțelese ca luminări ale Sfântului Duh.58
Se poate constata o influență dionisiană și în ceea ce privește modul în care Simeon
înțelege extazul divin. Sf. Simeon îl numește pe Dumnezeu ,,Unul”, iar pentru a surprinde
caracterul mistic al unirii vorbește despre caracterul supraluminos al unirii. Înaintarea mistică
nu mai este exprimată cu ajutorul urcării pe munte a lui Moise, ci el folosește un exemplu al
unui om care coboară în ,,oceanul de lumină dumnezeiască”. (IC IX, 1) 59. Teme dionisiene în
scrierile simeoniene se regăsesc și în descrierea învățăturii despre Sfânta Treime, Numele
divine, și despre prezența Sf. Duh pe care îl aseamănă cu o rază a Soarelui sau cu o frânghie,
așa cum a descris și Sf. Dionisie Areopagitul.
În capitolul al VI-lea, Influența Corpusului Areopagitic în opera scriitorilor bizantini

din sec. XII-XV. Sfântul Grigorie Palama și Sf. Nicolae Cabasila, este analizată disputa
isihastă care îi are ca oponenți pe de o parte pe monahul Varlaam, Achindin și filozoful
Nichifor Gregoras, iar pe de altă parte pe Sf. Grigore Palama, ierarhul isihast din secolul XIV.
El este cel care aduce lămuriri importante cu privire la raportul dintre Ființa divină și energiile
necreate, despre cunoașterea lui Dumnezeu, despre vederea Sfintei Lumini, despre rugăciunea
neîncetată, dar și despre îndumnezeire, care este scopul spiritualității creștine. În expunerea sa
teologică, sfântul isihast accentuează dimensiunea personală a efortului de a dobândi
îndumnezeirea care este o datorie a tuturor celor care au primit Sf. Taina a Botezului. Pentru
apărarea spiritualității ortodoxe, Sf. Grigore Palama folosește Sf. Scriptura, dar și operele
56
Ierom. Alexander GOLITZIN, Mistagogia –experiența lui Dumnezeu în Ortodoxie, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p.
133-159.
57
Alexander GOLITZIN, Mistagogia –experiența lui Dumnezeu în Ortodoxie..., p. 139.
58
Sf. SIMEON NOUL TEOLOG, Discursuri teologice și etice, Discursul XIV ...p. 376; Traites Theologiques et
Ethiques XIV, SC 129, 93 – 100, p. 429.
59
B. FRAIGNEAU-JULIEN, Les sens spirituels et la vision de Dieu selon Symeon le Nouveau Theologien,
Beauchesne, Paris, p. 177.
14
scriitorilor sfinți dinaintea lui, între care se numără și Sf. Dionisie Areopagitul, care este
descris întotdeauna în termeni elogioși.
Influența Areopagitului a fost pusă la îndoială de unii cercetători, între care se numără
John Meyendorff și Prof. A. Ritter, care vorbesc despre o ,,corecție hristologică” adusă de
Palama operei dionisiene cu privire la modul ierarhic al primirii cunoașterii divine, care ar fi
mediată de ierarhiile cerești și descrisă ca atare în IC IV, 2 și IC VIII, 260. Astfel, Sf. Grigore
Palama de fapt ar încerca să indice că Hristos este cel care transmite cunoașterea, iar nu
ființele cerești din jurul lui Dumnezeu. Alți cercetători, cum sunt A. Golitzin și I. Romanidis
neagă teza ,,corecției hristologice” deoarece spun ei, Sf. Dionisie niciodată nu afirmă că actele
mântuitoare cum ar fi: Întruparea Domnului, Nașterea Domnului au avut loc prin intermediul
puterilor cerești, chiar dacă ele au fost prezente la aceste evenimente. Rolul îngerilor a fost
numai de a explica oamenilor actul divin care se lucra pentru ei și de a transmite care este
voia divină.61
Pentru a clarifica raportul dintre Ființă și energii în fața acuzelor lui Valaam care
susținea că numai esența divină este necreată, Sf. Grigorie Palama folosește Corpusul
Areopagitic, în special ND II, 7, unde sunt explicate paradigmele divine, care sunt descrise ca
puteri ce îndumnezeiesc, făcătoare de viață și de înțelepciune în dependență de Ființa divină.
Totodată, Sf. Grigorie Palama spune că este absolut necesar să existe cel puțin o energie
divină necreată care a dus la producerea substanței în cosmos, fără această precizare nu s-ar
putea vorbi despre ființa divină, căci pentru a recunoaște că esența divină există veșnic trebuie
să vorbim despre procesiunea veșnică a energiei lui Dumnezeu, chiar dacă creația nu este
eternă62. Teologul isihast folosește în demonstrația sa mai multe concepte dionisiene așa cum
sunt distincțiile (διακρισει), procesiunile (προοδοι), participările (μετοχαι). Contribuția Sf.
Grigorie Palama în precizarea raportului dintre ființă și energii este deosebit de important
deoarece o eroare ar fi afectat modul în care erau prezentate posibilitățile omului de a-L
cunoaște pe Dumnezeu, care se împărtășește în mod personal prin intermediul energiilor Sale.
Învățătura despre energii rezolva raportul dintre transcendeța divină și imanența, deoarece
Dumnezeu în Ființa Sa este total transcedent, însă prin intermediul energiilor Sale este
imanent, existând astfel posibilitătea îndumnezeirii omului. Sf. Grigorie continuă învățătura
60
A. GOLITZIN, „Dionysius the Areopagite in the Works of Gregory Palamas. On the Question of A
Christological Correctve and Related Matters”, în St. Vladimir Theological Quarterly 46, 2-3, ( 2002), p. 169.
(pp. 163-190 ) .
61
A. GOLITZIN, Dionysius the Areopagite in the Works of Gregory Palamas: On the Question of a
”Christological Corrective” and Related Matters......p. 170.
62
D. Glenn BUTNER, jr, „Communion with God: An energetic defense of Gregory Palamas”, Modern
Theology, vol. 32, nr. 1, (2016), p. 27.
15
apofatică a Sf. Dionisie deoarece afirmă că Dumnezeu poate fi cunoscut prin experiența
mistică, prin curăția sufletului. Momentul întâlnirii erosului divin este descris de Sf. Grigore
asemenea lui Sf. Dionisie, înfățișând experienței lui Moise care pătrunde în întunericul cel
supraluminos, dar și prin descrierea vederii luminii divine pe Muntele Tabor de către
ucenici63.
Opera Sfântului Nicolae Cabasila este ultima analizată în cadrul lucrării de doctorat
din perspectiva influenței gândirii Sf. Dionisie Areopagitul. Sf. Nicolae Cabasila și-a pus în
slujba Bisericii întreaga erudiție, rămând în memoria Bisericii prin cele două scrieri: Despre
Viața în Hristos și Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii. Principala temă pe care și-a propus să o
dezbată a fost modul în care omul poate atinge îndumnezeirea, care poate fi atinsă prin
intermediul Sfintelor Taine64. Chiar dacă Sf. Nicoale Cabasila îl citează de puține ori pe
Dionisie cu numele, se poate constat că aproape la fiecare temă tratată sunt folosite scierile
Areopagitului. Primul indiciu că teologul din secolul al XIV-lea a folosit opera dionisiană este
numărul mare al termenilor specifici Corpusului Areopagitic, mai ales când tratează despre
iubire, sunt folosite toate superlativele formate cu prepoziția (υπερ – supra ceresc;
supranatural)65. Sf. Nicoale Cabasila este influențat de scrierile dionsiene atunci când vorbește
despre simbolism în cadrul cultului divin66, mai ales despre latura contemplativă a acestuia
care este o călăuză și o cale spre realitățile inteligibile. Când tratează despre Sfintele Taine el
folosește termenul ,,luminare” specific vocabularului dionisian, dar și folosirea sintagmei
,,bună mireasmă” pentru Sf. Mir amintește tot de gândirea Areopagitului din IB IV, II, ea
referindu-se la Hristos și la comunicarea darurilor Sf. Duh.67 Sf. Nicolae Cabasila vorbește
despre Sf. Euharistie ca fiind cea care este desăvârșirea celorlalte taine, efectele sale sunt
văzute în același fel atât de cei doi Sfinți Părinti, ca luminare și curăție.
Valoare Corpusului Areopagitic este dată mai ales de viziunea de ansamblu asupra
vieții creștine, care își are obârșia în iubirea lui Dumnezeu, care coboară și cuprinde întreaga
creație, atât lumea cerească, cât și pe cea văzută. Toate făpturile sunt chemate să se
63
Torstein Theodor TOLLEFSEN, Activity and participation in late antique and early christian thought, Ed.
Oxford Early Christian Studies, 2012, NY, p. 205.
64
Milan DORDEVIC, „Nicholas Cabasilas and his Sacramental Synthesis”, în The Ways of Byzantine
Philosophy, Mikonja Knezevic(ed.), Ed. Sebastian Press, Alhambra, California, (2015), p. 392.
65
Boris BOBRINSKOY, „Onction chrismale et vie en Christ chez Nicolas Cabasila”, Irenikon, 1959, Prieure
Benedictin DÀmay, Chevetogne, p. 7.
66
John MEYENDORFF, „Continuities and discontinuities in Byzantine Religious Thought”, Dumbarton Oaks
Papers, vol 47, 1993, p. 81.
67
Boris BOBRINSKOY, „Onction chrismale et vie en Christ chez Nicolas Cabasila”...pp. 14-15.
16
împărtășească de bunatatea divină, începând cu îngerii, cu treptele clerului și credincioșii
Bisericii.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția sinodală, București, 2010.

2. CLEMENT ALEXANDRINUL, Scrieri II –Stromatele, trad. Pr. D. Fecioru, în PSB 5,
EIBMBOR, București, 1982, 593 p.
3. DENYS L’ARÉOPAGITE, La Hiérarchie Céleste, în Sources Chretiennes vol. 58, Ed. G.
Heil și M. De Gandillac, Paris, 1958, p. 74.
4. DIONISIE AREOPAGITUL Sf., Opere complete, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Paideia,
București, 1996, 286 p.
5. DIONYSII AREOPAGITAE, Opera Omnia Quae Exstant, în Patrologia Graeca, vol. 3, J.-
P. Migne (ed), Paris, 1857.
6. GREGORY PALAMAS, The Triads, ed. John Meyendorff, Paulist Press, New Jersey, 1983,
192 p.
7. GRIGORIE PALAMA Sf., Omilii vol I, Ed. Anastasia, București, 2012, 276 p.
8. IDEM., „Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie”, în Filocalia, vol. VII, trad. Pr. D.
Stăniloae, EIBMBOR, București, 1977.
9. IDEM, Viața și opera în Filocalia vol. VII, EIBMBOR, 1977, 317 p.
10. Heil, G. Ritter,. Pseudo Dionysius Areopagita, De Coelesti Hierarchia, De Ecclesiastica
Hierarchia, De mystica Theologia, Epistulae, vol.II, De Gruyer (2012), Berlin/Boston, 212
p.
11. IOAN DAMASCHIN, Despre Sf. Treime, Ed. Sophia, București, 2008, 192 p.
12. IDEM, Dogmatica, trad. D. Fecioru, ed. Scripta, București, 1993.
13. IDEM, Cultul Sfintelor Icoane, cele Trei tratate contra iconoclaștilor, trad. Pr. Prof. D.
Fecioru, EIBMBOR, București, 1998.
14. JOANNNIS DAMASCENI, Opera omnia quae exstant, în Patrologia Graeca, vol. 94, J.-P.
Migne, Paris, 1864.
15. MAXIM MĂRTURISITORUL, Capete despre dragoste, a treia sută, 99, în Filocalie, vol
II, trad. Pr. D. Stăniloae, 2005.
17
16. IDEM, Capete gnostice, trad. Walther Alexander Prager, Ed. Herald, București, 2008, 288
p.
17. IDEM, Mistagogia, trad. Pr. D. Stăniloae, IBMBOR, București, 2017, 236 p.
18. IDEM, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia vol. III, Ed. Humanitas, București, 2003.
19. IDEM, Scrieri și Epistole hristologice și duhovnicești, trad. Pr. Prof. D. Stăniloae,
IBMBOR, București, 2012, 542 p.
20. IDEM, Ambigua, trad. Pr. Prof. D. Stăniloae, EIBMBOR, București, 2006, 536 p.
21. MAXIMI CONFESSIRIS, Opera Omnia, în Patrologia Graeca, vol. 90-91, J-P Migne,
Paris, 1863.
22. NICOLAE CABASILA Sf, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, IBMBOR, București, 2011, 396 p.
23. IDEM, De vita in Christo libri septem, în Patrologia Graeca, vol. 150, J.P. Migne, Paris,
1863.
24. NICOLAUS CABASILA, De divino altaris Sacrificio, în Patrologia Graeca, vol. 150, J.P.
Migne, Paris, 1863.
25. PROCLOS, Elemente de teologie, trad. Alexandru Anghel, Ed. Herald, București. 2007,
26. PSEUDO DIONYSIUS, The Complete works, trad. Colm Luibheid, Paulist Press, New
York, 1987, 336 p.
27. SIMEON NOUL TEOLOG Sf., Discursuri teologice și etice, Scrieri I, ediția a II-a, Ed.
Deisis, Sibiu, 2001.
28. IDEM, Imne, Epistole și Capitole, Scrieri III, trad. Diac. Ioan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu,
2001, 432 p.
29. IDEM, Imnele iubirii dumnezeiești, trad. Părintele Dumitru Stăniloae, Studii de Teologie
Dogmatică Ortodoxă, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991.
30. IDEM, Cateheze, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, 376 p.
31. SYMÉON LE NOUVEAU THÉOLOGIEN, Catéchèses, trad. Joseph Paramelle în Sources
Chrétiennes, nr. 113, Ed. Cerf, Paris, 1965.
32. IDEM, Traités Théologiques Ethiques, în Sources Chrétiennes, nr. 122, Cerf, Paris, 1966.
33. IDEM, Traités Théologiques, în Sources Chrétiennes, nr. 129, trad. J. Darrouzes, Les
Editions du Cerf, Paris, 1967.
34. IDEM, Catéchèses, în Sources Chrétiennes, trad.nr. 104, Joseph Paramelle, ed. Cerf, Paris,
1954.
35. TEODOR STUDITUL Sf., Iisus Hristos prototip al icoanei sale, Ed. Deisis, Alba Iulia,
1994,
18
36. THEODORE THE STUDITE ST., On the Holy Icons, St. Vladmirs Seminary Press,
Crestwood, New York, 1981, 115 p.
37. THEODORI STUDITAE, Opera Omnia, în Patrologia Graeca, vol. 99, J.-P. Migne (ed),
Paris, 1860.
Lucrări generale și dicționare:
1. *** New Catholic Encyclopedia, ediția a II-a, vol. I, Ed. Thompson Gale, Washington
D.C, 2002.
2. *** New Catholic Encyclopedia, ediția a II-a, vol. IX, Ed. Thompson Gale, Detroit,
2002.
3. *** Dictionary of Byzantium, vol. II, Ed. Oxford University Press, 1991.
4. AUDI, Robert, The Cambridge Dictionary of philosophy, ediția a II-a, Cambridge
University Press, 1999, 1039 p.
5. BARASCH, Moshe, Icon, Studies in the History of an idea, New York University
Press, NY, 1993, 308 p.
6. BARBER, Charles, Contesting the Logic of Painting. Art and Understanding in
Eleventh-Century Byzantium, Brill, Leiden Boston, 2007, 216 p.
7. BAYET, Charles, Byzantine Art, Ed. Parkstone Press International, New York, 2009,
200 p.
8. BĂBUȘ, Pr. Prof. Dr. Emanoil, Bizanțul, Istorie și spiritualitate, Ed. Sophia,
9. BECK, Hans-Georg, Istoria Bisericii Ortodoxe din Imperiul Bizantin, Ed. Nemira,
10. BELLINI, Enzo, Maxime Interprete de Pseudo-Denys LÀréopagite, în Maximus
Confessor – Actes du Symposium sur Maxime le Confesseur Fribourg, 2-5 septembre
1980, editori Felix Heinzer și Christoph Schonborn, Editions Universitaires, Fribourg,
1982.
11. BLOWERS, Paul M., Exegesis and Spiritual Pedagogy in Maximus the Confessor: An
investigation of the Quaestiones ad Thalassium, University of Notre Dame Press,
1991, 288 p.
12. BOUYER, L., The spirituality of the New Testament and the Fathers, Seabury, New
York, 1982.
19
13. BRADSHAW, David, Aristotle East and West, Metaphysics and the Division of
Christendom, Cambridge University Press, New York, 2007, 312 p.
14. BREMMER, Jan N., Initiation into the Mysteries of the Ancient World, Walter de
Gruyter, Berlin-Boston, 2014, 242 p.
15. BRUN, Jean, Neoplatonismul, Ed. Teora, București, trad. Cătălin Angelina, 2000.
16. BRYER, Anthony și HALDON, John, Byzantium in the iconoclast era (ca 680-850):
the sources, Centre for Byzantine, Ottoman and Modern Greek Studies, University of
Birmingham, Ashgate, Aldershot, 2001, 324 p.
17. CARABĂ, Vasile Adrian, O teocrație atipică: Bizanțul, introducere la cartea lui
Steve Runciman, Teocrația bizantină, Ed. Nemira, București, 2012.
18. CHOLIJ, Roman, Theodore the Stoudite: The Ordering of Holiness, Oxford
University Press, 2009, 292 p.
19. CLAYTON, Mary, The Apocryphal Gospels of Mary in Anglo-Saxon England,
Cambridge University Press, 2006, 368 p.
20. CLEMENT, E., Filosofia de la A la Z. Dicționar enciclopedic de filosofie, Ed. All,
21. CLOȘCĂ, Pr. Dr. Ciprian Marius, De Docta Ignorantia, Ed. Lumen, Iași, 2009, 360 p.
22. CONGOURDEAU, Marie-Helene, Syméon le Nouveau Théologien, în Dictionnaire de
Spiritualité, tome XIV, Beauchesne, Paris,1990.
23. CONGOURDEAU, Marie-Hélène, Théodore Stoudite, în Dictionnaire de Spiritualité,
tome XV, Beauchesne, Paris, 1991.
24. COOPER, Adam G., The body in St. Maximus the Confessor, Ed. Oxford University
Press, 2005, 300 p.
25. CORRIGAN, Kevin, Evagrius and Gregory: mind, soul, and body in the 4th century,
Ashgate Studies in Philosophy & Theology in Late Antiquity, 2009, 256 p.
26. CRAINIC, Nichifor, Cursuri de mistică, Ed. Deisis, Sibiu, 2010, 736 p.
27. CRAINIC, Nichifor, Sfințenia - împlinirea umanului, Ed. Mitropolia Moldovei și
Bucovinei, Iași, 1993, 222 p.
28. CRÎȘMĂREANU, Florin, Analogie și hristologie, Editura Universității Alexandru
Ioan Cuză, Iași, 2014, 426 p.
29. CROUZEL, Henri, Origen, în Encyclopedia of Religion, ediția a II-a, Macmillan
Reference, 2005.
30. DALMAIS, Irene-Henri, Maxime le Confesseur, în Dictionnnaire de Spiritualité, vol.
X, Beauchesne, Paris, 1980.
20
31. DANIEL, PF. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teologie și Spiritualitate, Ed.
Basilica, București, 2009, p.
32. DARROUZES, J., Syméon le Nouveau Théologien, Chapitres théologiques gnostiques
et pratiques, Editions du Cherf, Paris, 1957.
33. DEMUS, Otto, Byzantine mosaic decoration aspects, Boston Book & Art Shop,
Boston, 1955, 97 p.
34. DIX, Dom Gregory, The Shape of the Liturgy, Bloomsburry T&T Clark, 2015, 816 p.
35. DRĂGULIN, Pr. Dr. Gheorghe, Identitatea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul cu Ierom.
Dionisie Smeritul (Exiguul), Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991.
36. DURANDUS, William, The Symbolism of Churches and Church Ornaments, a
translation of the first book of the Rationale Divinorum Officiorum, New York,
Charles Scribners Sons, 1893, 346 p.
37. EASTMOND, Antony, Art and Identity in 13th Century Byzantium, Hagia Sophia and
the Empire of Trebizond, Ashgate Publishing Art, 2004, 246 p.
38. ECO, Umberto, Art and Beauty in the Middle Ages, trad. Hugh Bredin, Yale
University Press, New Haven and London, 2002, 144 p.
39. ELIADE, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, trad. Cezar Baltag, Univers
Enciclopedic, 2000.
40. ELSNER, Jas, Art and the Roman Viewer The Transformation of Art from the Pagan
World to Christianity, Cambridge University Press, 1995, 399 p.
41. Enciclopedie de filosofie și științe umane, trad. Luminița Cosma, Ed. All Deagostini,
2004.
42. EPIFANOVICI, Prof. S. L., Sf. Maxim Mărturisitorul și teologia bizantină, trad. Pr.
Marcel Coja, Ed. Evanghelismos, București, 2009, 224 p.
43. FANNING, Steven, Mystics of the Christian Tradition, Ed. Routledge, New York,
2001, 304 p.
44. FARRELL, Joseph P., Free Choice in Saint Maximus the Confessor, St. Tikhns
Seminary Press, 1989, 252 p.
45. FECIORU, D., Introducere la Dogmatica Sf. Ioan Damaschin, ed. a III-a, Ed. Scripta,
București, 1993.
46. FLORIAN, Mircea, Îndrumare în filosofie, Editura I.V.Socec , București, 1920.
47. FRAIGNEAU-JULIEN, B., Les sens spirituels et la vision de Dieu selon Symeon le
Nouveau Theologien, Beauchesne, Paris, 1985, 204 p.
21
48. GERSH, S. E., Kinesis Akinetos: A study of spiritual Motion in the Philosophy of
Proclus, Ed. Brill, Leiden, 1973.
49. GILSON, Etienne, Christian Philosophy, an introduction, Pontifical Institute of
Mediaeval Studies, Torondo, 1993, 139 p.
50. GOLITZIN, Alexander, Mistagogia — experiența lui Dumnezeu în Ortodoxie. Studii
de teologie mistică, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, 272 p.
51. IDEM, Sf. Simeon Noul Teolog: viața, epoca, gândirea în Simeon Noul Teolog, în
Discursuri teologice și etice, Scrieri I, Ed. Deisis, 2001, 542 p.
52. IDEM, Dionisie Areopagitul mistagogul – o lectură monahală, Ed. Deisis, Sibiu,
2015, 520 p.
53. GRABAR, A., The Art of the Byzantine Empire, Ed. Greystone Press, New York,
1967, 225 p.
54. GREGORY, Timothy E., A History of Byzantium, Blackwell Publishing, Malden,
2005, 480 p.
55. HALDON, J. F., State and society before Heraclius, University Press, Cambridge,
1993, 510 p.
56. IDEM, The Palgrave Atlas of Byzantine History, Palgrave Macmillan, 2010, 200 p.
57. HATHAWAY, Ronald F., Hierarchy and the Definition of order in the Letters of
Pseudo-Dionysius, Martinus Nijhoff, The Hague, 1969.
58. HORN, Cornelia B., Asceticism and Christological Controversy in Fifth-Century
Palestine. The Career of Peter the Iberian, Oxford University Press, New York, 2006,
544 p.
59. ICĂ jr, Diac. Ioan I., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului –
integrala comentariilor liturgice bizantine, Ed. Deisis, Sibiu, 2011, 490 p.
60. IVANKA, Endre v., Elenic și creștin în viața spirituală a Bizanțului timpuriu, Ed.
Nemira, București, 2012, 144 p.
61. IVANOVIC, Filip, Symbol & Icon, Pickwick Publications, Eugene, Oregon, 2010, 116
p.
62. KAPLAN, Michel, Bizanț, Ed Nemira, București, 2010, 384 p.
63. KARAZAFIRIS, Nicholas, Maximos the Confessor, în Encyclopedia of Religion, vol.
IX, Ed. Thomson Gale, 2005.
64. KAZHDAN, Alexander P, ed, The Oxford Dictionary of Byzantium, Vol. III, Oxford
University Press, 1991.
22
65. KITZINGER, Ernst, Byzantine Art in the Making, Ed. Harvard University Press,
Cambridge, Massachusetts, 1995, 184 p.
66. KLAUCK, Hans-Josef, The Religious Context of Early Christianity - A Guide to
Greco-Roman Religions, T&T Clark Edinburgh, 2000, 544 p.
67. KLITENIC WEAR, Sarah, Dionysius the Areopagite and the Neoplatonist Tradition,
Ed. Ashgate, Hampshire, 2007, 142 p.
68. KRIVOCHEINE, Basile, Dans la lumiere du Christ. Saint Symeon Le Nouveau
Theologien (949-1022). Vie - Spiritualité - Doctrine, Ed de Chevetogne, 1980, 426 p.
69. KRUEGER, Derek, Writing and Holiness, The Practice of Authorship in the Early
Christian East, University of Pennsylvania Press, Philadelphia, 2004, 312 p.
70. LAMPE, G., A Patristic Greek Lexicon, Oxford University Press, 1969, 1616 p.
71. LARCHET, Jean-Claude, Sf. Maxim Mărturisitorul, o introducere, Ed. Doxologia,
trad. Marilena Bojin, Iași, 2013, 400 p.
72. LIVINGSTONE, E. A., The Oxford Dictionary of the Christian Church, Ediția a III-a,
Oxford University Press, 1997, 1840 p.
73. LOSSKY, Vladimir, Teologia mistică a Bisericii, trad. Pr. Vasile Răducă, Editura
Bonifaciu, 1998, 288 p.
74. LOT-BORODINE, Myrrha, Un maître de la spiritualité byzantine au XIV siècle-
Nicolas Cabasilas, Editions de lÒrante, Paris, 1958.
75. LOUTH, A., Dionisie Areopagitul. O introducere, Ed. Deisis, Sibiu, 1997, 224 p.
76. IDEM, Introduction în St. John of Damascus, Three Treatises on the Divine Images,
St Vladimir s Seminary Press, Crestwood, New York, 2003.
77. IDEM, A., Originile Tradiției mistice creștine de la Platon la Dionisie Areopagitul,
Ed. Deisis, Sibiu, 2002, 270 p.
78. IDEM, Dionisie Areopagitul – o introducere, trad. rom Sebastian Moldovan, Editura
Deisis, Sibiu, 1997, 224 p.
79. IDEM, Maximus the Confessor, Ed. Routledge, London & New York, 1996, 244 p.
80. IDEM, Sfântul Ioan Damaschinul. Tradiție și originalitate în teologia bizantină, Ed.
Deisis, Sibiu, 2010, 584 p.
81. LUTTWAK, Edward N., The Grand Strategy of the Byzantine Empire, Harvard
University Press, Cambridge, 2009, 512 p.
82. MACRIDES, Ruth, MUNITIZ, J. A. și ANGELOV, Dimiter, Pseudo-Kodinos and the
Constantinopolitan Court: Offices and Ceremonies, Ed. Ashgate, 2013.
23
83. MAGUIRE, Henry, Images of the court, în The Glory of Byzantium Art and Culture of
Middle Byzantine, editor Helen C. Evans și William D. Wixom, The Metropolitan
Musem of Art, New York, 1997, 601 p.
84. MARIEV, Sergei și STOCK, W.-M., Aesthetics and Theurgy in Byzantium, De
Gruyter, 2013, 239 p.
85. MATHEW, Gervase, Byzantine Aesthetics, Ed. John Murray, London, 1963, 189 p.
86. MATHEWS, T., The Clash of Gods: a Reinterpretation of Early Christian Art,
Princeton, 1999, 256 p.
87. MATSOUKAS, Nikolaos, Istoria filosofiei bizantine, Ed. Bizantină, București, 2011,
326 p.
88. MCGINN, Bernard, The Essential Writings of Christian Mysticism, Modern Library
Classsics, 2006, 592 p.
89. IDEM, The Growth of Mysticism: Gregory the Great Through the 12 Century, New
York, Crossroads, 1994, 648 p.
90. MEADE, David G., Pseudonymity and Canon: An Investigation Into the Relationship
of Authorship and Authority in Jewish and Earliest Christian Tradition, William B.
Eerdamans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1986, 264 p.
91. METSA, Pekka, Divine Presence in the Eucharistic Theology of Nicholas Cabasilas,
Publications of the University of Eastern Finland, Joensuu, 2010.
92. MEYENDORFF, John, Introduction in Gregory Palamas, The Triads, Paulist Press,
1983.
93. IDEM, Sfântul Grigore Palama și mistica ortodoxă, Ed. Humanitas, București, 2007,
186 p.
94. MIQUEL, Pierre, Culte des Images, în Dictionnaire de spiritualité, tome VII,
Beauchesne, Paris, 1971.
95. MORESCHINI, Claudio, Istoria filosofiei patristice, trad. Alexandra Cheșu, Mihai
Silviu Chirilă și Doina Cernica, Ed. Polirom, Iași, 2009, 744 p.
96. MORRIS, Ian și SCHEIDEL, Walter, The Dynamics of Ancient Empires, State Power
from Assyria to Byzantium, Oxford University Press, Oxford, 2009, 400 p.
97. NASRALLAH, P. Joseph, Saint Jean de Damas son epoque – sa vie –son oeuvre, Ed.
Harissa, 1950.
98. NYGREN, A., Agape and Eros, trad. engl. P.S. Watson, Ed. Rev Westminster,
Philadelphia, 1953, 764 p.
24
99. O`MEARA, Dominic J., Platonopolis. Platonic Political Philosophy in Late Antiquity,
Clarendon Press, Oxford, 2003, 264 p.
100. OAKES, Edward T, ed., The Cambridge Companion to Hans Urs von Balthasar,
101. OSTROGORSKY, George, History of the Byzantine state, trad. Joan Hussey, Rutgers
University Press, New Jersey, 1969, 736 p.
102. PANOFSKY, Ewind, Arhitectură gotică și gândire scolastică, trad. Mariana Vazaca,
Ed. Anastasia, 1999, 156 p.
103. PATRONOS, Georgios, Îndumnezeirea omului, Ed. Bizantină, trad. Sabin Preda,
104. PEERS, Glenn, Trupuri imateriale, reprezentări bizantine ale îngerilor, trad. Maria
Yvonne Băncilă, Ed. Nemira, București, 2011, 312 p.
105. PERL, Eric D., Theophany, The neoplatonic philosophy of Dionysius the Areopagite,
State University of New York Press, 2007, 176 p.
106. PUPĂZĂ, Pr. Daniel, Taina Frumoasului și a Binelui după Sfântul Dionisie
Areopagitul, Ed. Nemira, București, (2014), 528 p.
107. RAYEZ, Andre, Utilisation du corpus dionysien en Orient, în Dictionnaire de
Spiritualité, Tome III, Beauchesne, Paris, 1957.
108. RIST, J. M., Platonism and its christian heritage, Variorum Reprints, Londra, 1985,
318 p.
109. ROLT, C. E., Dionysius The Areopagite on the Divine Names and the Mystical
Theology, The Macmillan Company, New York, 1957, 232 p.
110. ROMANIDES, Pr. Prof. Dr. Ioannis, Teologia Patristică, Ed. Metafraze, București,
2012, 296 p.
111. ROQUES, Rene, Lùnivers dionysien. Structure hiérarchique du monde selon le
pseudo-Denys, Ed. Aubier, Paris, 1954; 382 p.
112. ROREM, Paul și LAMOREAUX, John C., John of Scythopolis and the Dionysian
Corpus, Annotating the Areopagite, Clarendon Press, 1998, 304 p.
113. IDEM, Biblical and Liturgical Symbols within the Pseudo-Dionysian Synthesis,
Pontifical Institute of Mediaeval Studies, Toronto, 1984, 176 p.
114. IDEM, Introducere cartea lui Christian Schafer, The Philosophy of Dionysius the
Areopagite, Ed. Brill Leiden, Boston, 2006.
115. IDEM, Pseudo-Dionysius a Commentary on the Texts and an introduction to their
influence, Oxford University Press, 1993, 288 p.
25
116. ROZEMOND, Keetje, La christologie de Saint Jean Damascene, Buch-Kunstverlag
Ettal, 1959, 117 p.
117. RUNCIMAN, Steven, Teocrația bizantină, trad. Vasile Carabă, Ed. Nemira,
București, 2012,
118. RUS, Remus, Dicționar enciclopedic de Literatură creștină din primul mileniu, Ed.
Lidia, București, 2003, 900 p.
119. SACKS, David, Encyclopedia of the Ancient Greek World, Facts on File, 2005, 412 p.
120. SCHAFFER, Christian, The Philosophy of Dionysius the Areopagite, An Introduction
to the Structure and the Content of the Treatise On the Divine Names, Ed. Brill
Philosophia Antiqua, Leiden-Boston, 2006, 216 p.
121. SCHIBILLE, Nadine, Hagia Sophia and the Byzantine Aesthetic Experience, Ed.
Routledge, London and New York, 2016, 296 p.
122. SCHONBORN, Christoph, Icoana lui Hristos, Ed. Humanitas, București, 2011, 272 p.
123. SCHULTZ, Hans J, The byzantine liturgy, New York, Pueblo Publishing Company,
1986, 284 p.
124. SCRIMA, André, Despre isihasm, Ed. Humanitas, București, 2003, 304 p.
125. SEDLEY, David, The Cambridge Companion to Greek and Roman Philosophy,
126. STĂNILOAE, Părintele Dumitru, „Introducere” în Filocalia vol. VI, EIBMO, 1977.
127. IDEM, Sfântul Grigorie Palama Viața și scrierile lui, în Filocalia VII, EIBMBOR,
București, 2004.
128. IDEM, Ascetica și Mistica Bisericii Ortodoxe, EIMBOR, București.
129. IDEM, „Introducere” la Ambigua Sf. Maxim Mărturisitorul, EIBMBOR, București,
2006. pp. 25-37.
130. IDEM, Introducere în Ambigua, EIBMBOR, București
131. STEPHENSON, Paul, The Byzantine World, Routledge, New York, 2010, 640 p.
132. TANASEANU-DOBLER, Ilinca, Theurgy in Late Antiquity, the invention of a Ritual
Tradition, Ed. Vandenhoeck and Ruprecht, 2013, 320 p.
133. TATAKIS, Basile, Filosofia bizantină, trad. din lb. fr. Eduard Florin Tudor, Ed.
Nemira, București, 2010, 400 p.
134. TATARKIEWICZ, W., A History of six ideas, an essay in Aesthetics, Martinus
Nijhoff, Varșovia, 1980, 400 p.
135. TĂUȘAN, Grigore, Filosofia lui Plotin, Editura Agora, Iași, 1993, 260 p.
26
136. THUNBERG, Lars, Antropologia teologică a Sf. Maxim Mărturisitorul, Ed. Sophia,
137. THUNBERG, Lars, Divinisation de l`homme selon Saint Maxime le Confesseur,
Cogitatio Fidei, nr. 194, 1996, 768 p.
138. THUNBERG, Lars, Omul și Cosmosul în viziunea Sf. Maxim Mărturisitorul, trad.
Remus Rus, EIBMBOR, 1999, 181 p.
139. TOLLEFSEN, Torstein Theodor, Activity and participation in late antique and early
christian thought, Ed. Oxford Early Christian Studies, 2012, NY, 240 p.
140. IDEM, Torstein Theodor, The Christocentric Cosmology of St. Maximus the
Confessor, Oxford University Press, New York, 2008, 256 p.
141. TURNER, H.J. M., The Epistles of St. Symeon the New Theologian, Oxford University
Press, New York, 2009, 224 p.
142. VAN DEN DAELE, Albert, Indices Pseudo-Dionysiani, Lovain, Bibliothèque de
l'Université, 1941, 154 p.
143. VANNESTE, J., Le Mystere de Dieu, Desclee de Brouwer, Bruges, 1959.
144. VLAD, Marilena, Damascius and Dionysius on Prayer and Silence, in Platonic
Theories of Prayer, editori J. Dillon și Andrei Timotin, Ed. Brill, Leiden-Boston, 2016.
145. VON BALTHASAR, Hans Urs, Cosmic Liturgy, Ignatius Press, San Francisco, 2003,
424 p.
146. WHITTAKER, Thomas, Neoplatonismul – un studiu asupra istoriei elenismului, trad.
Alexandru Anghel, Ed. Herald, București, 2008, 272 p.
147. YANNARAS, Christos, Libertatea Moralei, trad. Mihai Cantuniari, Ed. Anastasia,
Studii și articole:
1. ABLES, Scott, Did John of Damascus Modify his Sources in the Expositio fidei? În
Studia Patristica, LXVIII, pp. 355-361.
2. ALFEYEV, Bishop Hilarion, „The Deification of Man in Eastern Patristic Tradition” în
Colloquium, vol. 36, 2004, pp. 109-122.
3. IDEM, The Patristic Background of St. Symeon The New Theologian`s Doctrine of the
divine Light, în Studia Patristica, vol. 31, Ed. Peeters, Leuven, 1997, pp. 229-238.
27
4. ARTHUR, Rosemary A., The Dating of the Dionysian Corpus în Studia Patristica nr.
48, Leuven, 2010, pp. 171-175.
5. ATHANASOPOULOS, Constantinos, The Validiy and Distinctness of the Orthodox
Mystical Approach, în Philosophy and Theology and its Opposition to ,,Esse ipsum
subsistens”, Revista Portuguesa de Filosofia, vol. 68, 2012, pp. 695-714.
6. BARDY, G., Autour de Denys lÀreopagite, în Recherches de science religieuse, tome
XXI, 1931, Paris, pp. 201-204.
7. BECHTLE, Gerald, A Neglected Testimonium on the Chaldaean Oracles, în The
Classical Quarterly, vol. 56, nr. 2, Cambridge University Press, pp. 563-581.
8. BEGGIANI, Seely J., Theology at the service of mysticism: Method in Pseudo-
Dionysius, în Theological Studies, vol. 57, 1996, pp. 201-223.
9. BEKOS, John, Cabasilas, the Divine Liturgy and Political Governance: A Polis as
Liturgy, în Studies in Christian Ethics vol. 25, nr. 4, 2012, pp. 405-417.
10. BENEVICH, Grigory, Maximus the Confessor polemics against anti-origenism, în
Revue d`histoire ecclesiastique, Louvain-la-neuve, 2009, pp. 5-14.
11. BERNARD, C. A., Les formes de la theologie chez Denys lÀreopagite, în
Gregorianum, nr. 59, 1978, pp. 39-69.
12. BERNARD, L. W., The emperor cult and the origins of the iconoclastic controversy, în
Byzantion, tome XLIII, Bruxelles, 1974.
13. BIRIUKOV, Dmitry, On the topic of Participation in the Divine Essence according to
St. Symeon the New Theologian in the Patristic Context. În Scrinium, vol. XI, 2005, pp.
295-305.
14. BLOWER, Paul M., The Logology of Maximus the Confessor in his Criticism of
Origenism, în Origeniana Quinta, editor Robert J. Daly, Leuven University Press,
1992, pp. 570-576.
15. BOBRINSKOY, Boris, Onction chrismale et vie en Christ chez Nicolas Cabasila, în
Irenikon, Prieure Benedictin DÀmay, Chevetogne, 1959, pp. 6-22.
16. BOGDANOVIC, Jelena, Rethinking the Dionysian Legacy in medieval
architecture:East and West, în Dionysius the Areopagite between Orthodoxy and
Heresy ed. Filip Ivanovic, Cambridge Scholars, 2011, pp. 109-134.
17. BOULARAND, E., Euharistie dàpres Pseudo-Denys, în Bulletin de litterature
ecclesiastique, tome LVIII, Toulouse, 1957, pp. 193-217.
28
18. BRADLEY, George, An Arrangement of Sunlight at Hagia Sophia, în Poetty, vol. 134,
nr. 2, 1979, pp. 86.
19. BRANIȘTE, Pr. Prof Dr. Ene, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, în
Sf. Nicolae Cabasila, tâlcuirea Sfintei Liturghii, EIBMO, Bucureşti, 2011.
20. BRUBAKER, Leslie, Byzantine art in the ninth century: theory, practice, and culture,
în Byzantine and Modern Greek Studies, vol. XIII, 1989, pp. 23-94.
21. BRUBAKER, Leslie, In the beginning was the Word: Art and Orthodoxy at the
Councils of Trullo (692) and Nicaea II, 787, în Byzantine Ortodoxies – Papers...pp. 95-
102.
22. BUCUR, Bogdan G., Foreordained form All Eternity: The mystery of the Incarnation
Accordin to Some Early Christian and Byzantine Writers în Dumbarton Oaks Papers,
vol. 62, 2008, pp. 199-215.
23. IDEM., The theological reception of Dionysian Apophatism in the Christian East and
West: Thomas Aquinas and Gregory Palamas, în Downside Review, vol. 125, 2007, pp.
131-145.
24. BULHOF, Ilsen, Echoes of an Embarrassment: Philosophical Perspectives on Negative
Theology An Introduction, în Flight of the Gods. În Philosophical Perspectives on
Negative Theology, Fordham University Press, New York, 2000, pp.1-57.
25. BUTNER, Jr, D. Glenn, Communion with God: An energetic defense of Gregory
Palamas, în Modern Theology, vol. 32, nr. 1, 2016, pp. 20-44.
26. BYCHKOV, Victor, Byzantine Aesthetics, în Enciclopedia of Aesthetics, vol I, Ed. M.
Kelly, Oxford, 1998, pp. 321-323.
27. CAMERON, Averil, Images of Authority: Elites and Icons in Late Sixth-Century
Byzantium, în Past & Present, vol. 84 (1), 1979, pp. 3-35.
28. CATTOI, Thomas, Salvific Asymmetry: Anhypostasy and icon veneration in Theodore
the Studite s Antirrhetici în Studia Patristica LI, 2011.
29. CHATAL, Ladislav, The concept of grace in Dionysius the Areopagite, în Studia
Patristica LXVIII, Peeters Publishers, 2013, pp. 69-80.
30. CHRYSSAVGIS, John, The prayer of Liturgy in the Orthodox Church, în Theology
Today vol. 58, 2001, pp. 412-426.
31. CONGAR, Yves, Le Pere, source absolue de la divinite, în Istina 25, Paris, 1980, pp.
237-246.
29
32. COOPER, Adam G., Maximus the Confessor on the structural dynamics of revelation,
în Vigiliae Christianae, Brill, Leiden, 2001, pp. 160-186.
33. CRAIG, R.N. S., Nicholas Cabasilas: An Exposition of the Divine Liturgy, în Studia
Patristica, vol. II, Cross, Berlin, 1957, pp. 21-28.
34. DE ANDIA, Ysabel, Symbole et mystere selon Denys lÀreopagite, în Studia
Patristica, nr. 37, Leuven, 2001, pp. 421-451.
35. IDEM, Transfiguration et Thelogie negative chez Maxim le Confesseur et Denys l
Areopagite, în Denys lÀreopagite et sa posteriorite en Orient et en Occident, Actes du
Colloque International Paris , 21-24 september 1994, Institut dÈtudes Augustiniennes,
Paris, 1997.
36. DE BEAUREGARD, M.A. Costa, Aspects de làscetisme dans lòrthodoxie
contemporaine: le cas de la Roumanie Author în Archives de sciences sociales des
religions, nr. 75, Ehess Stable, 1991, pp. 39-54.
37. DE VOGEL, Cornelia J., Greek Cosmic Love and the christian love of God. Boehius,
Dionysius The Areopagite and the author of the Fourth Gospel, în Vigilae Christianae,
nr. 35, North Holland Publishing Company, 1981, pp. 57-81.
38. DEMETRACOPOULOS, John A, In Search of the Pagan and Christian Sources of
John of Damascus Theodicy, în Byzantine Theology and its Philosophical Background,
editor Antonia Rigo, Brepols Publishers, 2012, 229 p.
39. DES PLACE, Edouard, Le Pseudo-Denys lÀreopagite, ses precurseurs et sa posterite,
în Dialogues d`histoire ancienne, vol. 7, nr. 1, 1981, pp. 323-332.
40. IDEM, La theologie negative du Pseudo-Denys: ses antecedents platoniciens et son
influence au seuil du Moyen Age, în Studia Patristica, vol. XVII, Oxford, Pergamon
Press, 1982, pp. 81-92.
41. DODDS, E.R., New Light on the Chaldaen Oracles, în Harvard Theological Review,
pp. 263-273.
42. DORDEVIC, Milan, Nicholas Cabasilas and his Sacramental Synthesis, în The Ways
of Byzantine Philosophy, ed. Mikonja Knezevic, Ed. Sebastian Press, Alhambra,
California, 2015.
43. DRĂGULIN, Pr. Gheorghe, Eclesiologia tratatelor areopagitice și importanța ei
pentru ecumenismul contemporan, teză de doctorat, în Studii Teologice, nr.1-4, 1974.
44. ELLIOTT, Curtis, Mission as Ascetic Experience: Hesychasm and the Anthropology of
Segei Horujy, în Mission Studies 28, 2011, pp. 228-243.
30
45. ELSNER, Jas, Iconoclasm as Dicourse from Antiquity to Byzantium, în The Art
Bulletin, College Art Association, vol. 94, nr. 3, pp. 368-394.
46. EVANS, D.B. The christology of pseudo-Dionysios the Areopagite, în Acta Antiqua,
Akademiai Kiado, Budapest, 2001, pp. 147-155.
47. FISHER, Jeffrey, The Theology of dis/similarity, Negation in Pseudo-Dionysius, în
Journal of Religion, vol. 81, nr. 4, The University of Chicago Press, 2001, pp. 529-548.
48. FOKIN, Alexey R., The Doctrine of the ,,Intelligible Triad” in Neoplatonism and
Patristics, în Studia Patriastica, Vol. LVIII, editor Markus Vinzent, vol. VI, pp. 45-72.
49. GERSH, Stephen E., Ideas and energies in Pseudo-Dionysius the Areopagite, în Studia
Patristica, XV, nr, 1, 1984, pp. 287-300.
50. GHARIB, G., Nicolas Cabasilas et lèxplication symbolique de la liturghie, în Le
Proche-Orient chretien, nr. 10, 1960.
51. GIVEN, Gregory, Anchoring the Areopagite: An intertextual Approach to Pseudo-
Dionysius, în Studia Patristica, vol. LXVIII, Markus Vinzent(ed.), 2016, pp. 155-172.
52. GOLITZIN, A., Hierarchy versus Anarchy? în St. Vladimir`s Theological Quarterly,
vol 38, nr. 2, 1994, pp. 131-179.
53. IDEM, „On the Other Hand”, St. Vladimir`s Theological Quarterly” 34, nr 4, (1990),
pp. 305- 323.
54. IDEM, Dionysius the Areopagite in the Works of Gregory Palamas: On the Question of
a ”Christological Corrective” and Related Matters, în Vladimir Theological Quarterly
46, 2-3, 2002, pp. 163-190.
55. IDEM, Revisiting the ,,suden”: Epistle III in the Corpus Dionysiacum, în Studia
Patristica vol. XXXVII, ed. Peeters, Leuven, 2001.
56. IDEM, The mysticism of Dionysius Areopagita: Platonism or Christian?, în Mystics
Quarterly, vol. 19, nr. 3, pp. 98-114.
57. GRABAR, A., Plotin et les origines de lèsthetique medieval, în Cahiers
Archeologiques 1, 1946, pp. 15-34.
58. GRAEF, Hilda, The spiritual director in the thought of Symeon the New Theologian, în
Kyriakon, Festschrift J. Quasten, ed. Josef A. Jungmann, pp. 608-614.
59. GRIFFITH, Rosemary, Neoplatonism and Christianity: Pseudo-Dionysius and
Damascius, în Studia Patristica, 29, 1997, pp. 238-243.
60. GRONDIHS, L. H., Sur la terminologie dionysienne, în Bulletin de lÀssociation
Guillaume Bude: Lettres d`humanite, vol. 18, nr. 4, 1959, pp. 438-447.
31
61. GRUMEL, V., Autor de la question pseudo-dionysienne. In: Revue des etudes
byzantines, tome 13, 1955, pp. 23-24.
62. GUROIAN, Vigen, Notes Toward an Eastern Orthodox Ethic, în The Journal of
Religious Ethics, vol. 9, nr. 2, Ed. Blackwell Publishing, 1981, pp. 228-244.
63. IDEM, The gift of the Holy Spirit: Reflections on Baptism and Growth in holiness, în
Studies in Christian Ethics,vol. 12, 1999, pp. 23-34.
64. HAMKEY, Wayne J., ,,Ad. Intellectum ratiocinatio”: Three Procline logics, The
Divine Names of Pseudo Dionysius, Eriugena`s Periphyseon and Boethius Consolatio
philosophiae a communication to the Twelfth International Conference on Patristic
Studies, Oxford, în Studia Patristica, vol. XXIX, editor E. A. Livingston, Leuven,
Peeters, 1997, pp. 244-252.
65. HARRINGTON, Michael. Body and the Discursive in the anthropology of Dionysius
the Areopagite and his first scholiast, în Studia Patriastica, vol. XLIII, pp. 147-162.
66. HAUKEN, A. I., Incarnation and Hierarchy: The Christ according to Ps-Dionysius, în
Studia Patristica, vol. XV, nr. 1, Berlin, 1984, pp. 317-320.
67. HAUSHERR, I., Le pseudo-Denys est-il Pierre LÌberien?, în Orientalia Christiana
Periodica, vol. XIX, Roma, 1953, pp. 247-260.
68. HORN, G., Comment Denys le Ps. Areopagite Interprete lÈcriture, în Recherches de
Science Religieuse, Vol XX, 1930, Paris, pp. 45-48.
69. IDEM, Amour et extase dàpres Denys lÀreopagite, în Revue dàscetique et de
mystique, 1925, pp 278 -289.
70. HORNE, Brian, Homo Hierarchicus and ecclesial order, în International Journal for
the Study of the Christian Church, nr 7, 2007, pp.16-28.
71. HORNUS, Jean Michael, Les recherches recentes sur le pseudo-Denys lÀreopagite, în
Revue d`Histoire et de Philosophie Religieuses, tom. XXXV, 1955, pp. 404-448.
72. IDEM, Les recherches dionysiennes de 1955 a 1960, în Revue D`histoire et de
Philosophie Religieuses, tome XLI – 1961, pp. 22- 81.
73. HOU, Dennis, The infinity of God in the Biblical Theology of Denys the Areopagite, în
International Journal of Systematic Theology, vol. 10, nr. 3, 2008, pp. 249-266.
74. HOVORUN, Chiril, Influence of Neoplatonism on Formation of Theological
Language, în Studia Patristica, editor Markus Vinzent, vol. VI, Peeters, Leuven, 2013,
pp. 13-18.
75. HUNT, H. Penthos and Repentance in Symeon the New Theologian, în Studia
Patristica, vol. 35, pp. 114-21.
32
76. ICĂ, Diac. Ioan I., Studiu introductiv, în Sf. Maxim Mărturisitorul și tovarășii săi întru
martiriu, Ed. Deisis, Sibiu, 2005.
77. IDEM, Studiu introductiv, în Sf. Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice,
Scrieri I, ediția a II-a, Ed. Deisis, Sibiu, 2001.
78. IDEM, Studiu introductiv, în Sf. Nicolae Cabasila, Cuvântările teologice: la Iezechiel
– Hristos –Fecioara Maria, Scrieri I, Ed. Deisis, Sibiu, 2010, 236 p.
79. IERODIAKONOU, Katerina, The greek concept of Sympatheia and its Byzantine
Appropriatio in Michael Psellos, în The Occult Sciences in Byzantium, editor Paul
Magdalino, Maria Mavroudi, La Pomme dòr, Geneva, pp. 59-62.
80. INGE, W.R., The permanent influence of neoplatonism upon Christianity, în The
American Journal of Theology, vol IV, nr. 2, 1990, The University of Chicago Press,
pp. 328- 344.
81. IVANOVIC, Dr. Filip, Man`s position in Cosmos according to Dionysius the
Areopagite and Gregory Palamas, în Triune God: Incomprehensibile but Knowable-
The Philosohical and Theological Significance of St. Gregory Palamas for
Contemporary Philosophy and Theology, ed. Constantinos Athanasopoulos, Cambridge
Scholars Publishing, Newcastle upon Tyne, 2015.
82. IDEM, Dionysius the Areopagite on Justice, în Studia Patristica, vol. LXVIII, Peteers,
2013, pp.231-236.
83. IDEM, The ecclesiology of Dionysisus the Areopagite, în International Journal for the
Study of the Christian Church, Vol. 11, nr.1, p. 31.
84. JAMES, Liz și WEBB, Ruth, To Understand ultimate Things and enter secret places:
Ekphrasis and art in Byzantium, în Art History vol XIV, nr. 1, 1991, pp. 1-17.
85. IDEM ....and the Word was with God...What makes art Orthodox? În Byzantine
Ortodoxies – Papers from the Thiry-sixth Spring Symposium of Byzantine Studies,
University of Durham, 23-25 March 2002, editor Andrew Louth și Augustine Casiday,
Ed. Ashgate, pp. 103-110.
86. JANOWITZ, Naomo, Theories of Divine Names in Origen and Pseudo-Dionysius, în
History of Religions, vol 30, nr, 4, 1991, pp. 359-372.
87. KARRAS, Valerie, The Incarnational and Hypostatic Significance of the Maleness of
Jesus Christ According to Theodore of Stoudios, în Studia Patristica, ed. Ed. Elizabeth
Livingstone, Leuven, 1995, pp. 320-324.
88. KAZHDAN, Alexander și MAGUIRE, Henry, Byzantine Hagiographical Texts as
Source on Art, în Dumbarton Oaks Papers, vol. 5, 1991, pp. 1-22.
33
89. KENNA, Margaret E., Icons in Theory and Practice: An Orthodox Christian Example,
în History of Religions, Ed. The University of Chicago Press, vol. 24, nr. 4, 1985, pp.
345-368.
90. KNEZEVIC, Mikonja, Authority and Tradition. The case of Dionysus Pseudo-
Areopagite in the writing ,,On divine Unity and Distinction” by Gregory Palamas, în
The ways of Byzantine Philosophy, Sebastian Press, Alhambra California, 2015, pp.
375-390.
91. KOCIJANCIC, Gorazd, The identity of Dionysius the Areopagite: a philosophical
approach, în Dionysius the Areopagite between Orthodoxy and Heresy, ed. Filip
Ivanovic, Cambridge Scholars, 2011, pp. 3-11.
92. KRAUSMULLER, Dirk, The Procession of the Holy Spirit from the Divine Substance:
Observations about the trinitarian Theology of Symeon the New Theologian and
Nicetas Stathatos în Greek Orthodox Theological Review, vol. 60, nr. 3-4, 2015, pp.
75-91.
93. KRIVOCHEINE, B., La theme de lìvresse spirituelle dans la mystique de saint
Symeon le Nouveau Theologien, în Studia Patristica, vol. V, Berlin, 1962, pp. 368-376.
94. LADNER, Gerhart B., Origin and Significance of the Byzantine Iconoclastic
Controversy în Mediaeval Studies, nr. II, 1940, pp. 127-149.
95. LILLA, Salvatore, Pseudo-Denys LÀreopagite, Porhire et Damascius în Y. De Andia,
Denys LÀreopagite et sa posterite en Orient et en Occident, Paris, Etudes
Augustiniennes, 1996, pp. 117-152.
96. IDEM, The notion of infinitude in Ps. Dionysius Areopagita, în Journal of Theological
Studies, nr. XXXI, 1980, pp. 93-103.
97. LIZ, James, Color and Meaning in Byzantium, în Journal of Early Christian Studies,
vol. XI, nr. 2, 2003, pp. 223-233.
98. LOENERTZ, R.J., Chronologie de Nicolas Cabasilas 1345-1354, în Orientalia
Christiana Periodica, vol. 21, 1955, pp. 205-231.
99. LOLLAR, Joshua Gareth, To see into the life of Things – the contemplation of nature in
Maximus the Confessor`s Ambigua to John, vol. I, Graduate School of the University of
Notre Dame, 2011.
100. LOSSKY, Vladimir, La notion des ,,analogies” chez Denys le pseudo-Areopagite”,
Archives d`histoire doctrinale et litteraire du Moyen Age, 1931, pp. 179-209.
101. LOT-BORODINE, Myrrha, La doctrine de làmour divin dans lòeuvre de Nicolas
Cabasilas, în Irenikon, vol. 26, 1953, pp. 376-389.
34
102. LOURIE, Basil, Peter The Iberian and Dionysius the Areopagite: Honigmann –van
Esbroek`s Thesis Revisited, în Scrinium VI, 2010, pp. 143-212.
103. LOUTH, A., Pagan theurgy and Christian sacramentalism in Denys the Areopagite,
în The Journal of Theological Studies, 37, Oxford, 1986, pp. 432-438.
104. IDEM., St. Denys the Areopagite and St. Maximus the Confessor: a question of
influence, în Studia Patristica, vol. 27, Livingstone E. A., 1993, pp. 166 – 174.
105. IDEM, The Ecclesiology of Saint Maximos the Confessor, în International Journal for
the Study of the Christian Church, ed. Routledge, vol. 4, nr. 2, 2004, pp. 109-120.
106. IDEM., Truly Visible thing are Manifest images of invisible Things: Dionysios the
Areopagite on Knowing the Invisible, în Seeing the invisible in Late Antiquity and the
Early Middle Ages, editor G. de Nie, Utrecht Studies in Medieval Literact, pp. 15-24.
107. IDEM, Beauty will save the World, the formation of Byzantine Spirituality, în
Theology Today, nr. 61, 2004, pp. 67-77.
108. IDEM, Justinian and his Legacy (500-600), în The Cambridge history of the Byzantine
Empire c. 500-1492, editor Jonathan Shepard, Cambridge University Press, Cambridge,
2009, pp. 97-129.
109. IDEM, St. Denis the Areopagite and the iconoclast conroversy”, în Denys l Areopagite
et sa posterite en Orient et en Occident, et. Ysabel de Andia, Institut d Etudes
Augustiniennes, Paris, 1997.
110. IDEM, The Byzantine empire in the seventh century, în The New Cambridge Medieval
History vol. I, c.500-c.700. ed. By Paul Fouracre, Cambridge University Press, 2005,
pp. 291-316.
111. IDEM, The eastern Empire in the sixth century, în The New Cambridge Medieval
History, vol. I, c.500-700, ed. Paul Fouracre, Cambridge University Press 2005, pp. 93-
117.
112. IDEM, The Reception of Dionysius in the Byzantine World: Maximus to Palamas, în
Modern Theology, nr. 24, 4, 2008, pp. 585-599.
113. IDEM, Theodori Studitae Epistulae, 2. Vols, în The Journal of Theological Studies,
vol. 45, nr.2, 1994.
114. MACCORMACK, Sabine, Christ and Empire, Time and Ceremonial, în Byzantion 52,
Bruxelles,1982, pp. 287-309.
115. MADEY, Johannes, La christologie dans la liturgie de lÈglise de lÈglise syro-
orientale comme expression de la christologie, în Istina XLIII, 1998, pp. 111-126.
35
116. MAGUIRE, Henry, Style and Ideology in Byzantine Imperial Art, în Gesta, vol. 28, nr.
2, 1989, pp. 217-231.
117. IDEM, The Heavenly Court, în Byzantine Court Culture from 829 to 1204, Dumbarton
Oaks Research Library, Washington, D.C., 1997.
118. MAJESKA, George P., The Emperor in his Church: imperial Ritual in the Church of
St. Sophia, în Byzantine Court Culture from 829 to 1204, Dumbarton Oaks Research
Library, Washington, D.C., 1997, pp. 13-38.
119. MANGO, Cyril, Historical Introduction, în Iconoclasm, editori A. Bryer & J. Herrin,
John Goodman & Sons Printers Birmingham, pp.1-7.
120. MATHEWS, Thomas F., Religious Organization and church architecture, în The
Glory of Byzantium, op.cit., pp. 21- 81
121. MCGOLDRICK, Patrick, Liturgy: The Context of Patristic Exegesis în Scriptural
Interpretation in the Fathers: Letter and Spirit, editor Thomas Finan, Ed. Four Courts
Press, 1995.
122. MEDLEY, Mark S., Do This: The Eucharist and Ecclesial Selfhood, În Review and
Expositor, vol. 100, 2003, pp. 383-401.
123. MEIJERING, E. P., și ARMSTRONG, Hillary, Plotinian and Christian Studies în
Vigiliae Christianae, nr. 34, p. 138.
124. MEYENDORFF, John, „Notes sur lìnfluence dionysienne en Orient”, în Studia
Patristica, II, 1957, pp. 547-552.
125. IDEM, Wisdom-Sophia: Contrasting Approaches to a Complex to a Complex Theme,
Dumbarton Oaks Pappers, Vol 41, Studies on Art and Archeology in Honor of Ernst
Kitzinger in His Seventy-Fifth Birthday (1987), pp. 391-401.
126. IDEM, Continuities and discontinuities in Byzantine Religious Thought, în Dumbarton
Oaks Papers, vol 47, 1993, pp. 69-81.
127. MESYATS, Svetlana, Iamblichus Exegesis fo Parmenides Hypotheses and his
Doctrine of Divine Henads, în Iamblichus and the foundations of Late Platonism, editor
Eugene Afonasim și John Dillon, John F. Finamore, Leiden Boston, 2012, pp. 168-169.
128. METALLIDIS, George, Theology and Gnoseology and the formulation of Doctrine in
St. John Damascene, în Studia Patristica, vol. XLII, 2003, pp. 341-346.
129. IDEM, Theodore of Studium against the iconoclast: the arguments of his letters în St.
Vladimir`s Theological Quarterly, nr. 46, 2002, pp. 191-208.
130. MICHELIS, P. A., Comments on Gervase Mathews „Byzantine Aesthetics” în British
Journal of Aesthetics, Vol IV, nr.3, 1964, pp. 253-262.
36
131. IDEM, P.A., Neo-platonic philosophy and byzantine art, The Journal of Aesthetics
and Art Criticism, vol. XI, nr. 1, 1952, pp. 21-45.
132. MIGUEL, P., La Conscience de la grace selon Simeon le Nouveau Theologien, în
Irenikon, vol. 3, Chevetogne, 1969, pp. 314-342.
133. MILLINER, Matthew J., Iconoclastic Immunity Reformed/orthodox Convergence in
Theological Aesthetics in Theodore of Studios în Theology Todoy, vol. 62, 2006, pp.
501-514.
134. MOUZELIS, Nicos, Self and Self-Other Reflexivity: The apophatic Dimension în
European Journal of Social Theory, Sage Publication, 2010, pp. 271-284.
135. MUKSURIS, Stylianos, Economia and Eschatology: The Mystagogical Significance

of the Byzantine divine Liturgy`s Prothesis Rite in the commnetaries of Saints Nicholas
Cabasilas and Symeon Thessalonike, Durham theses, Durham University,
http://etheses.dur.ac.uk/1960/ 23 septembrie 2016.
136. MURPHY, Gannon, Reformed theosis? În Theology Today, vol. 65, 2008, pp. 191-
212.
137. NEED, Stephen W., Verbal Icons Metaphor, Incarnation and Imagination, în SPCK
vol. 110, 2007, pp. 101-109.
138. NEES, Lawrence, Art and Architecture, în The New Cambridge Medieval History, vol
II, c. 700-c.900, editor Rosamond McKitterich, Ed. Cambridge University Press, 1995,
pp. 809-844.
139. NEWHEISER, David, Ambivalence in Dionysius the Areopagite: The limitations of a
Liturgical Reading, în Studia Patristica, vol. XLVIII, 2010, pp. 211-216.
140. NEWHEISER, David, Eschatology and the Areopagite: Interpreting the Dionysian
Hierarchies in Terms of Time, în Studia Patristica LXVIII, 2013, Peeters, pp. 215-221.
141. OUSTERHOUT, Robert, An apologia for Byzantine Architecture, în Gesta vol
XXXV, nr. 1, The University of Chicago Press on behalf of the International Center of
Medieval Art, pp. 21-33.
142. PALLIS, Dimitrios, A critical presentation of the iconology of St. John of Damascus
in the context of the byzantine iconoclastic controversies, în The Heythtop Journal, vol.
56, nr. 2, 2015, pp. 173-191.
143. PARRY, Kenneh, Theodore Studites and the Patriarch Nicephoros on Image-Making
as a Christian Imperative. În Byzantion vol. 59, 1989, Past & Present, No. 84 (Aug.,
1979), pp. 164-183.
37
144. PELIKAN, J., Odiseea Spiritualității dionisiene în Studii Teologice, nr 1, 2009, pp.
289-304.
145. PENTCHEVA, Bissera V., Hagia Sophia and multisensory aesthetics, în Gesta, The
University of Chicago Press, vol. 50, nr. 2, 2011, pp. 93-111.
146. PERCZEL, Istvan, Denys L areopagite et Symeon le Nouveau Theologien, în Y. De
Andia, Denys LÀreopagite et sa posterite en Orient et en Occident, Paris, Etudes
Augustiniennes, 1996, pp. 341-357.
147. PERCZEL, Istvan, The Pseudo-Didymian De trinitate and Pseudo-Dionysius the
Areopagite: A preliminary Study, în Studia Patristica, vol. LVIII, 2013, pp. 83-108.
148. PERZEL, Istvan „The Earliest Syriac Reception of Dionysius” în Re-thinking
Dionysius the Areopagitce, S. Coakley și C.M. Stang(ed), Wiley-Blackwll, Malden,
(2009), pp. 27-41.
149. PODOLAK, Piedro, La composition du corpus dionysiacum et son authenticite
supposee, în Apocripha, 22, 2011, pp 167-184.
150. POP, Călin, Multiplele Prezentificări ale Unului în Parmenide (2), în Studia
Theologica II, 2 2004, pp. 117-146.
151. POPA, Irineu, Mitropolitul Olteniei, Teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul ca
fluiditate harică ce iradiază din inspirația Sfintei Treimi în Studia Theologica vol. I –
Teologie și Spiritualitate în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul, Craiova, 2009,
pp. 8- 46.
152. PURPURA, Asley: ,,Pseudo” Dionysius the Areopagite`s Ecclesiastical Hierarchy:
Keeping the Divine Order and Participating in Divinity, în Studia Patristica, LXVIII,
Peeters Publishers, 2013, pp. 223-229.
153. RADDE-GALLWITZ, Andrew, Pseudo-Dionysius, The Parmenides, and the Problem
of Contradiction, în Plato`s Parmenides and its heritage, editor John D. Turner și
Kevin Corrigan, Society of Biblical Literature, Atlanta, pp. 243-254.
154. RHODES, Michael Craig, Handmade: A critical analysis of John of Damascus
Justification for venerating icons, în The Heythrop Journal, 2013, pp. 347-359.
155. RODLEY, Lyn, The Byzantine Court and Byzantine Art, în Court Culture in the Early
Middle Ages: The Proceedings of the First Alcuin Conference, Ed. Brepols Publishers,
2003, pp. 255-273.
156. ROJEK, Pawel, The Logic of Palamism în Andrew Schumann, în Logic in Orthodox
Christian Thinking, 2013, Ontos Verlag, pp. 38-81.
38
157. ROMANIDES, John, Notes on the palamite controversy and related topics în The
Greek Ortodox Theological Review, Vol. VI, nr. 2, 1960-1961, Holy Cross Greek
Orthodox Theological School Press, Brookline, pp.186-205.
158. ROQUES, Rene, A propos des sources du Pseudo-Denys, în Revue d`Histoire
Ecclesiastique, tome LVI, Loivain, 1961, pp. 449-465.
159. IDEM, Le sens du bapteme selon Pseudo-Denys, în Irenikon, tome XXXI, 1958, pp.
427-449.
160. IDEM, Note sur la notion de theologia chez le Pseudo-Denys lÀreopagite, în Revue
dÀscetique et de Mistique, pp. 200-212.
161. IDEM, Pierre LÌberien et le ,,Corpus” dionysien, în Revue de l`histoire des religions,
tome 145, nr. 1, 1954, pp. 69-98.
162. IDEM, Symbolisme et theologie negative chez le Pseudo-Denys în Bulletin de
lÀssociation Guillaume Bude, vol. I, nr.1, 1957, pp. 97-112.
163. RUSSELL, Norman, Theosis and Gregory Palamas: Continuity or Doctrinal Change?
În St. Vladimir`s Theological Quarterly, vol. 50, nr. 4, 2006, pp. 357-379.
164. RUTHERFORD, Janet, Pythagoras, Byzantium and the Holiness of Beauty, în Irish
Tehological Quarterly, vol. 71, Sage Publications, 2006, pp. 302-319.
165. SAFFREY, Henri-Dominique, „lieu objectif entre le Pseudo-Denis et Proclus”, Studia
Patristica 9, (1996), p. 98-105.
166. IDEM, Nouveaux Liens Objectifs entre le Pseudo-Denys et Proclus, în Revue des
Sciences Philosophiques et Theologiques, nr. 63, 1979, pp. 3-16.
167. SALAVILLE, S., Introduction, în Nicolas Cabasilas, Explication de la Divine
Liturgie, Sources chretiennes, nr 4, Edition du Cerf, Paris, 1943, pp. 406.
168. SCHIBILLE, Nadine, A Quest for Wisdom, în New Light on Old Glass: Recent
Research on Byzantine Mosaics and Glass, editor Chris Entwistle, The British
Museum, 2013, pp. 53-57.
169. SHAW, G., Neoplatonic Theurgy and Dionysius the Areopagite, Journal of Early
Christian Studies, vol VII, nr. 4, 1999, pp. 573-599.
170. IDEM, Neoplatonic Theurgy and Dyonysius the Areopagite, în Journal of Early
Christian Studies, vol. VII, nr. 4, 1999, pp. 573-599.
171. SHELDON-WILLIAMS, I.P., Henads and Angels: Proclus and the ps.-Dionysius, în
Studia Patristica, nr. 11, 1972, pp. 65-71.
172. SHERWOOD, Polycarp, „Denys lÀreopagite”..Dictionnaire de spiritualite, Tom III,
Beauchesne, Paris, (1957), pp. 296-297.
39
173. STANG, Charles M., Dionysius, Paul and the significance of the pseudonym, în
Modern Theology, nr. 24, 4, 2008, pp. 541-555.
174. STEEL, C, ,,Proclus et Denys. De lèxistence du mal”, în Denys lÀreopagite et sa
posteriorite en Orient et en Occident, Actes du Colloque International Paris, Institut
dÈtudes Augustiniennes, Paris, (1997), pp. 89-90.
175. TODOROVIC, Uros T., Transcendental Byzantine Body. Reading Dionysius the
Pseudo-Areopagite, Gregory of Nyssa and Plotinus in the Unfolded Marble Panels of
Hagia Sophia, în The Ways of Byzantine Philosophy, editor Mikonja Knezevic,
Sebastian Press, Alhambra, California, 2015, pp. 197-227.
176. TORRANCE, Alexis, Precedents for PalamasÈssence-Energies Theologt in the
Cappadocian Fathers în Vigiliae Christianae, vol. 63, Ed. Brill, 2009, pp. 47-70.
177. TSIRPANLIS, Aimilianos, The Anthropology of Saint John of Damascus, în
Θεολογια, 1967, pp. 533-549.
178. VAN PARYS, Michael, La theologie comme relecture de la tradition: saint Jean de
Damas în Irenikon, nr. 2-3, 2006.
179. VAN ROSSUM, Joost, Priesthood and Confession in St. Symeon the New Theologian,
in St. Vladimir`s Theological Quarterly, vol. 20, nr. 4, Crestwood, New York, 1976, pp.
220-228.
180. VANNESTE, J., La theologie mystique du pseudo-Denys lÀreopagite, în Studia
Patristica, vol. V, 1962, pp. 401-415.
181. VON IVANKA, Endre, La signification historique du Corpus Areopageticum, în
Recherche de Science religieuse, tome XXXVI, 1949, pp. 5-24.
182. VON SCHONBORN, Christoph, La saintete de lìcone selon S. Jean Damascene, în
Studia Patristica, Pergamon Press, Oxford, 1982, pp. 188- 193.
183. WEBB, Ruth, Ekphrasis, Amplification and Persuasion in Procopius`s Buildings, în
An Tard, vol. VIII, 2000, pp. 67-71.
184. WESCHE, Keneth Paul, Christological Doctrine and Liturgical Interpretation in

Pseudo Dionysius în St. Vladimir s Theological Quarterly, 33, 1989, pp. 53-73.
185. WILLIAMS, A. N., The Logic of Genre: Theological Method in East and West în
Theological Studies, vol. 60, 1999, pp. 679-707.
186. WILLIAMS, Sheldon, Henads and Angels: Proclus and the Ps. Dionysius în Studia
Patristica nr. 11, 1972, pp.65-71.
40
187. ZINKOVSKY Kyrill and Methody, Hierarchic Antropology of Saint Maximus the
Confessor, în International Journal of Ortodox Theology, nr. 2, 2011, pp. 43-61.
Resurse digitale: NICOLAE CABASILA, Viața în Hristos, IBMBOR, București, 264 p. (ediție
electronică – www.saintjohnro.org, site accesat în data de 24.02.2014).
41

Iacob Lucian Cătălin - Importanța Operei Sfântului Dionisie Areopagitul Pentru Spiritualitatea Bizantină

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Iacob Lucian Cătălin - Importanța Operei Sfântului Dionisie Areopagitul Pentru Spiritualitatea Bizantină

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea București

Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul

Rezumat teză de doctorat

Importanța operei Sfântului Dionisie Areopagitul pentru

Coordonator: Pr. Prof. Dr. Emanoil Băbuș

Doctorand: Pr. Iacob Lucian Cătălin

Teza de doctorat cu titlul Importanța operei Sfântului Dionisie Areopagitul pentru

În capitolul I, Autorul, scopul și sensul scrierilor areopagitice, se regăsesc informații

În capitolul II, Viziunea teologică a Sfântului Dionisie Areopagitul, se

În capitolul al III-lea, Arta bizantină și influența dionisiană, se indică principalele

În capitolul al IV-lea, Influența Corpusului Areopagitic asupra scriitorilor bizantini

Capitolul al V-lea, Influența Corpusului Areopagitic în opera scriitorilor bizantini

În capitolul al VI-lea, Influența Corpusului Areopagitic în opera scriitorilor bizantini

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, ediția sinodală, București, 2010.

Lucrări generale și dicționare:

135. MUKSURIS, Stylianos, Economia and Eschatology: The Mystagogical Significance

184. WESCHE, Keneth Paul, Christological Doctrine and Liturgical Interpretation in

S-ar putea să vă placă și