Caracterizare Harap-Alb

Ion Creanga este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alaturi de Mihai Eminescu, I.L.Caragiale si Ioan
Slavici. „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un basm cult, publicat in revista „Convorbiri literare”. Opera pornește
de la modelul basmului popular, căruia i se adaugă anumite note originale la nivelul stilului, al naratiunii, al constructiei
personajului si al viziunii care umanizeaza fantasticul.

Tema o reprezinta lupta dintre bine si rau, specifica basmului. Subtema este marturizarea lui Harap-Alb, protagonistul
parcurge o aventura eroica imaginara, un drum al maturizarii necesar pentru a deveni imparat, astfel basmul capata o
caracteristica de bildungsroman. Motivele narative sunt superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug,
muncile, demascarea raufacatorului (Spânul), pedeapsa, casatoria.

Harap-Alb este personajul principal individual al operei deoarece participă la toate momentele acţiunii, iar toate
celelalte personaje se comportă în funcţie de comportamentul său. Harap-Alb este personaj pozitiv, simbolizând forţele
binelui, protagonist, în raport cu Spânul care este antagonist . Este un erou atipic de basm deoarece este lipsit de insusiri
supranaturale, fiind construit realist, ca o fiinta complexa, care nu poseda calitati exceptionale, invata din greseli si
progreseaza. Totodată, este şi un personaj eponim, căci numele său dă titlul operei, evidenţiindu-se astfel din start ponderea
mare pe care acest personaj o are în desfăşurarea acţiunii.

Statutul initial al eroului este cel de neinitiat. Mezinul craiului este naiv, nu stie sa distinga adevarul de minciuna. Desi are
calitatile necesare unui viitor imparat, acestea nu sunt individualizate de la inceput, ci si le descopera prin intermediul
probelor la care este supus, cand dovedeste generozitate, prietenie, loialitate in respectarea juramantului, curaj,
responsabilitate.Din punct de vedere social, statutul protagonistului se modifica din incipit pana la final. La inceput este
infatisat la inceput ca fiind mezinul Craiului, facand parte dintr-o familie de vita nobila, după întâlnirea cu Spânul isi pierde
acest statut, devenind sluga, ca mai apoi spre finalul textului sa isi recapete adevărata identitate nobila, ajungând in cele din
urma Imparat. Sub aspect moral, deși este protagonistul basmului, nu este înzestrat doar cu calitati, ci si cu defecte. Asadar,
înainte de maturizarea sa da dovada de superficialitate, judecând după aparente, fiind egoist si las, pentru ca ulterior sa
ajungă o persoana generoasa, curajoasa, înțeleapta. Psihologic, reprezintă tipul tanarului in formare, având la început o
personalitate slaba, cu o fire introvertita. Pe parcurs îsi dezvoltă însă personalitatea datorită probelor la care este supus de
Span, dobandind calităti precum curajul, încrederea în sine însusi.

Conflictul exterior al textului este unul dublu, fiind vorba pe de o parte de un conflict general, specific basmului, (bine-
rau) si pe de o alta parte, de un conflict particular, intre Harap-Alb si Spân. Apare si un conflict interior intre cele doua
ipostaze ale protagonistului, starea de neinitiat si statutul de initiat la care aspira.

Portretul protagonistului, Harap-Alb, este construit prin procedee de caracterizare directa (de catre narator, de catre
celelalte personaje si prin autocaracterizare) si de caracterizare indirecta (prin ganduri, fapte, limbaj, vestimentatie,
sentimente, mediul in care traiesc, nume si prin relatiile cu celelalte personaje).

Caracterizarea directă este realizată din perspectiva naratorului care îi subliniaza lipsa de maturitate („fiul craiului, boboc
în felul său…”, „credul”, „naiv”) şi din perspectiva altor personaje. Sfânta Duminică i se adresează cu apelativul „luminate
crăişor”, şi-l consideră ”slab de înger”, ”mai fricos decât o femeie”, ”găină plouată” . Calul evidențiază şi el un defect al
personajului ”nu te ştiam aşa de fricos”. Spânul îl dispreţuieşte – „slugă vicleană ce-mi eşti”. Apare si autocaracterizarea
”Razi, tu, razi Harap-Alb”.

Cele mai multe trasaturi reies din caracterizarea indirecta prin fapte, limbaj, atitudine, comportament din relatiile sale cu
celelalte personaje. Portretul lui Harap Alb insumeaza atat calitati, cat si defecte, lucru atipic pentru un personaj de
basm. Harap-Alb este un personaj care evoluează de la naivitate la maturizare cu ajutorul probelor.

La inceput tanarul da dovada de inocenta si lipsa de maturitate. Fiu iubitor si dornic sa obtina aprecierea tatalui, se supara
si se intristeaza atunci cand tatal sau il considera la acelasi nivel cu fratii sai. In intalnirea cu Sfanta Duminica isi arata lipsa de
experienta neffind capabil sa distinga realitatea. In cele din urma se dovedeste a fi milostiv fata de Sfanta Duminica, iar fapta
lui buna este rasplatita de aceasta care il povatuieste sa ceara de la tatal sau calul, armele si hainele acestuia si il va ajuta pe
tot parcursul calatoriei. Se dovedeste impulsiv atunci cand loveste calul cel slabanog, nerecunoscand caracterul sau
fantastic. Da dovada de curaj in momentul in care reuseste sa treaca proba tatalui sau, dar incalca sfaturile acestuia de a se
feri de omul span si din cauza naivitatii si lipsei de experienta cade in capcana spanului si devine robul acestuia. Pe parcursul
calatoriei isi descopera atribute precum generozitatea si bunatatea (protejeaza albinele si furnicile), curajul si destoinicia (in
proba salatilor si a cerbului), capacitatea de a-si face prieteni adevarati (Gerila, Flamânzila, Ochila, Setila sau Pasari-Lati-
Lungila).

O trasatura de caracter a protagonistului este loialitatea. In secventa coborarii in fantana, profitand de naivitatea
tanarului, Spanul il inchide pe acesta intr-o fantana si ii cere, pentru a-l lasa in viata, sa faca schimb de identitate, sa devina
robul lui si sa jure „pe ascutisul palosului” sa-i dea ascultare intru toate „pana cand va muri si iar va invia”, conditionare
paradoxala, dar care arata si modul de eliberare. De asemenea, Spanul ii da fiului de crai numele de Harap-Alb. Fiul craiului îşi
schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de slugă. Schimbarea numelui si a identitatii reprezinta inceputul
initierii spirituale. Dupa juramantul depus, Harap Alb isi respecta cuvantul dat, nu-l tradeaza niciodata, dovedind loialitate si
credinta fata de stapanul sau.

O alta secventa o constituie intoarcerea catre curtea Imparatului Verde. Pentru erou drumul acesta este cea mai dificilă
dintre probe pentru că se îndrăgosteşte de fata Imparatului Ros, dar îşi dovedeşte loialitatea faţă de Spân si ramane
credincios jurământului făcut, nu isi dezvaluie adevărata sa identitate. Ajunsi curtea lui Verde-Imparat, fata Imparatului Ros
il demasca pe Span, iar acesta, crezand ca Harap-Alb a divulgat secretul, ii taie capul dezlegandu-l astfel de juramant. Eroul
este inviat de fata cu ajutorul obiectelor magice si devine imparat. Decapitarea lui Harap Alb este ultima etapa si finalul
initierii. Nunta si schimbarea statutului social (devine imparat) confirma maturizarea eroului. Harap Alb isi respecta cuvantul
dat de a nu divulga identitatea Spanului pâna când va muri si va învia.

Numele personajului este un oximoron care evidentiaza schimbarea statutului social al personajului. Personajul
dobandeste acest nume dupa incalcarea sfatului parintesc in scena în care Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în
fântână. Numele are dubla semnificatie, primul termen „Harap” inseamna sluga neagra si face trimitere la fata afisata a
personajului (sugerand robie, dar si maturizare), iar al doilea termen „Alb” simbolizeaza inocenta, sinceritate, dreptate, dar si
originea nobila a tanarului si face trimitere la fata adevarata a personajului (singura care ii cunoaste fata adevarata este
Sfanta Duminica pentru ca i se adreseaza personajului cu apelativul „Luminate craisor”). Apare in mai multe ipostaze care
corespund etapelor drumului initiatic, la inceput „fiul craiului” ( mezinul naiv), pe parcursul calatoriei – Harap-Alb
(invatacelul), iar la sfarsit – imparatul (initiatul).

In concluzie, Harap Alb nu este un personaj fantastic tipic basmului, ci este un erou care excelează prin puterile lui umane
si nu cele supranaturale. Personajul Harap-Alb, creat de Ion Creangă, rămâne un simbol al binelui, al frumosului şi
adevărului. Evolutia sa reflecta conceptia despre lume a autorului prin umanizarea fantasticului. Modalitatile de constructie
a personajului Harap Alb reflecta ambele teme ale basmului, atat confruntarea dintre fortele binelui si ale raului, cat si tema
initierii protagonistului.