Sunteți pe pagina 1din 3

Determinarea constantei de disociere (kd) şi a gradului de disociere (α ) din

măsurători de conductivităţi

Principiul lucrării:
Proprietatea unei substanţe de a conduce curentul electric poate fi caracterizată prin conductivitatea sa
electrică.
Electroliţii sunt substanţe care prin dizolvare într-un solvent polar se desfac în particule cu sarcini
electrice pozitive sau negative, numite ioni. Trecerea electroliţilor sub formă de ioni se numeşte disociere
electrolitică. Procesul de disociere electrolitică este un proces de echilibru, care se realizează între ioni şi
molecule nedisociate ale electrolitului. Constanta de echilibru a electrolitului, în disocierea electrolitică se
numeşte constantă de disociere şi se notează Kd. Electroliţii pot fi: acizi, baze sau săruri.
Procesul de disociere în cazul electroliţilor tari este:
- disocierea unui acid tare:
H2SO4 → 2H+ + SO4 2- (1)
C H + ⋅ C SO 2 −
2

Kd = 4
(2)
C H 2 SO4
- disocierea unei baze tari:
Cu(OH)2 → Cu2+ + 2HO- (3)
C Cu 2 + ⋅ C 2
HO −
Kd = (4)
C Cu ( OH ) 2
- disocierea unei sări:
NiSO4 → Ni2+ + SO42- (5)
C Ni 2 + ⋅ C SO 2 −
Kd = 4
(6)
C NiSO 4
unde “C” este concentraţia electroliţilor
Procesul de disociere în cazul electroliţilor slabi este:
CH3COOH → H+ + CH3COO- (7)
i c 0 0
e c-cα cα cα
C CH COO ⋅ C H − +
Kd = 3
(8)
C CH COOH 3

Gradul de disociere al unui electrolit este notat cu α şi reprezintă raportul dintre numărul de
molecule disociate şi numărul total de molecule. Constanta de disociere şi gradul de disociere constituie
criteriul de clasificare a electroliţilor.
Electroliţii tari au Kd > 1 şi α = 1, ceea ce înseamnă că ei sunt complet disociaţi în soluţii de
concentraţii cuprinse între 0,1M şi 0,001M. Electroliţii slabi au Kd < 10-2 chiar în soluţii de concentraţii mai
mici de 0,01M, iar α < 0,5.
O alta marime ce caracterizează soluţiile de electrolit este pH, reprezentând logaritmul cu semn
schimbat din concentraţia ionilor de H şi poate lua valori între 0-14.
pH = − lg H + [ ]
Electroliţii cu pH cuprins între [0-7) sunt acizi, cele cu pH ∼ 7 sunt neutri, iar cele cu pH curins între
(7-14] sunt baze.
Pentru orice electrolit: pH + pOH = 14 , unde pOH = − lg [ HO − ]
Datorită faptului că soluţiile de electroliţi conţin ioni pozitivi (cationi) şi ioni negativi (anioni), ele
conduc curentul electric. Aceste soluţii de electrolit sunt conductori ionici (de ordin II) şi la fel ca în cazul
conductorilor de ordin I li se poate aplică legea lui Ohm.
E=RI (9)
unde : E este tensiunea exprimată în volţi (V);
R este rezistenţa exprimată în Ohm (Ω );
I este intensitatea curentului exprimată în amperi (A).
Rezistenţa conductorului de ordin I este dată de relaţia :
l
R=ρ (10)
S
unde : ρ este rezistivitatea;
l este lungimea conductorului sau distanţa dintre electrozi în cm;
S este secţiunea conductorului.
Din relaţia (10) se obţine :
S
ρ =R (11)
l
Mărimea inversă rezistenţei (R) se numeşte conductanţă (G) şi se exprimă în Ω -1 sau Siemens (S).
Mărimea inversă rezistivităţii (ρ ) se numeşte conductivitate (λ ) şi se exprimă în Ω -1cm-1 sau Scm-1.
λ = 1/ρ (12)
Pentru soluţiile de electrolit, conductivitatea electrică (λ ) reprezintă conductanţa (G) unei coloane de
soluţie de 1cm înălţime şi o secţiune de 1cm 2, cu alte cuvinte conductivitatea electrică a unei soluţii de
electrolit reprezintă conductanţa 1cm3 de soluţie ce se găseste între electrozii inerţi având aceeaşi suprafaţă de
1cm2 şi aflaţi la distanţa de 1cm.
Pentru a putea compara din punct de vedere al conductivităţii electrice soluţii de electroliţi diferiţi se
defineşte conductivitatea echivalentă (Λ ), care reprezintă conductivitatea λ raportată la un echivalent gram
de electrolit dizolvat într-un volum V (cm3) de soluţie.
Pentru a măsura conductivităţile electrice ale soluţiilor de electrolit se folosesc aparate numite
conductometre. Conductometrul este legat de o celulă de conductivitate, formată dintr-un vas de sticlă, în
interiorul căruia sunt montaţi în poziţie fixă doi electrozi din metal inert (Pt), având suprafeţe egale.
Celulele de conductivitate sunt caracterizate de o mărime numită constanta celulei (K).
K=l/S (13)
unde: l reprezintă distanţa dintre electrozi şi suprafata lor (S)
Λ =λ V (14)
unde: V = 1 / C şi reprezintă diluţia
Λ = λ /C (15)
unde : V este volumul exprimat în cm3 de soluţie ce conţine un echivalent chimic din electrolitul considerat,
iar C este concentraţia normală a lui.
V = 1000 / C (16)
Λ = 1000λ / C (Ω cm /echiv.) (Scm / echiv.)
-1 2 2
(17)
Conductivitatea echivalentă (Λ ) creşte cu diluţia. La diluţii mari, Λ rămâne constantă şi se numeşte
conductivitate echivalentă limită (Λ ∞) sau (Λ o).
Pentru determinarea lui Λ ∞ se determină Λ la diferite concentraţii ale unei soluţii de electrolit şi se
extrapolează la C = 0.
Gradul de disociere (α ) se exprimă prin raportul dintre Λ şi Λ ∞ :
α =Λ /Λ∞ (18)
Legea diluţiei lui Ostwald exprimă dependenţa Kd de α :
Kd = α 2C / (1- α ) (19)
Înlocuind pe α din relaţia (18) în relaţia (19) se obţine :
Kd = Λ 2C / Λ ∞(Λ ∞ - Λ ) (20)
Scopul lucrării: se va urmări variaţia conductivităţii cu concentraţia pentru un electrolit slab
(CH3COOH) şi se va calcula gradul de disociere (α ) şi constanta de disociere (Kd). De asemenea, se masoara
pH-ul soluţiilor de CH3COOH.
Aparatură şi substanţe:
Aparatură: conductometru CONSORT C-830, celula de conductivitate legată de conductometru cu constanta
K = 0,9. Substanţe: soluţii CH3COOH de concentraţii diferite
Modul de lucru:
- în 4 pahare Berzelius se găsesc soluţii de CH3COOH de concentraţii 0,001N, 0,01N, 0,1N şi 1N, iar în
altul se găseşte o soluţie de 0,01N KCl, folosită pentru calibrarea conductometrului;
- celula de conductivitate se spală cu apă distilată de 2 – 3 ori, după care este introdusă în paharul cu KCl
0,01N, unde va sta 10 ÷ 15 minute;
- se porneşte conductometrul, apăsând butonul « ON/OFF » şi apoi butonul « MODE », până apare scala de
citire a conductanţei (λ ) în mS/cm;
- Se introduce celula de conductivitate, pe rând, în paharele cu soluţii de CH3COOH de concentraţii 0,001N,
0,01N, 0,1N şi 1N, în ordinea creşterii concentraţiei.
- se deconecteaza electrodul de conductivitate de la bornele aparatului si se conecteaza electrodul de pH,
efectuandu-se citiri succesive ale pH-ului pentru fiecare solutie de CH3COOH in parte.
Calcule şi rezultate:
Se măsoară conductanta λ şi apoi se calculează, Λ , α şi Kd, ştiind că Λ ∞ = 380 Scm2. De asemenea se
măsoara şi se calculeaza valorile pH-ului. Valorile obţinute se vor trece în tabelul de mai jos :

λ Λ Kd cH+ pHcalc
Soluţie Concentraţie α pHmas
-1 2
[Scm ] [Scm ]

0,001

0,01N
CH3COOH
0,1N

1N

Probleme:
1. O celulă de conductivitate are următoarele caracteristici: suprafaţa electrozilor S = 2 cm2, iar distanţa dintre cei
doi electrozi l = 2,5 cm. Concentraţia soluţiei din celulă fiind 1N, iar rezistenţa ei R = 50 Ω , să se calculeze
conductivitatea, conductivitatea echivalentă şi gradul de ionizare al electrolitului. Se cunoaşte Λ ∞ = 125Ω -1cm2.
2. Rezistenţa unei soluţii ce conţine 0,1echiv.g KCl la 1000 cm3 soluţie, la 250C este R1 = 3468,9 Ω ;
conductivatatea acestei soluţii este λ = 1,285 x10-2 Ω -1cm-1. O soluţie 0,1N dintr-o substanţă oarecare, în
aceeaşi celulă de conductibilitate are rezistenţă R2 = 4573,4 Ω . Să se calculeze conductivitatea echivalentă a
acestei soluţii.
3. Cunoscând conductivitatea echivalentă limită Λ ∞ = 130 Ω -1cm2 şi α = 0,99 pentru o soluţie de KCl, să se
calculeze concentraţia acestei soluţii. Se dă λ = 0,130 Ω -1cm-1.
4. Rezistenţa unei celule de conductivitate cu soluţie de KCl, determinată experimental este R = 100 Ω .
Ştiind că pentru soluţia de KCl 0,02N, λ = 0,024 Ω -1cm-1, să se calculeze constanta celulei şi
conductivitatea echivalentă a soluţiei.
5.Să se calculeze pH-ul pentru: (a) 0,1 M NH4Cl (aq); (b) 0,1 M CH3COOH(aq); c) 0.25 M CH3COOH
6.Calculaţi pH-ul unei soluţii de acid acetic de concentraţie 0,1 M, cunoscând valoarea constantei de
disociere kd =1,8 x 10-5. Calculaţi pH-ul unei soluţii de amoniac 0,1 N, cunoscând valoarea constantei de
bazicitate kb =1,17 x 10-5.