2.

Determinarea conductivităţii şi a pH-ului soluţiilor de electroliţi

Scopul lucrării
Se determină constanta de disociere Kd, gradul de disociere  şi pH-ul pentru un electrolit slab,
acidul acetic (CH3COOH), pentru a studia variaţia conductivităţii şi a pH-ului acestuia cu concentraţia.

Principiul lucrǎrii:
Electroliţii sau conductorii de ordinul II sunt substanţe care în stare topită sau prin dizolvare într-
un solvent polar conduc curentul electric cu transport de materie, deoarece se desfac în particule cu sarcini
electrice pozitive sau negative, numite ioni.
Procesul de desfacere sub formă de ioni mobili a electroliţilor poartă numele de disociere
electrolitică şi are loc anterior şi independent de trecerea curentului electric. Procesul de disociere
electrolitică este un proces de echilibru, care se realizează între ioni şi molecule nedisociate ale
electrolitului.
Proprietatea unui electrolit de a conduce curentul electric se numeşte conductibilitate electrică, iar
mărimea fizică asociată fenomenului se numeşte conductivitate.
Tipuri de electroliţi:
 Reali
 Potenţiali
Electroliţii reali sau ionofori în stare solidă cristalizează în reţea ionică (de exemplu: NaCl, KCl) şi
deci, ionii preexistă în reţeaua cristalină. Legătura
ionică din cristale poate fi stabilizată fie prin
topirea substanţei şi astfel, rezultă o topitură ionică
conductoare, fie prin dizolvarea într-un solvent
polar adecvat, când ionii trec în soluţie, ca urmare a
interacţiunii lor cu moleculele dipolare din solvent,
prin formare de legături ion-dipol, rezultând ioni
solvataţi (hidrataţi, dacă solventul este apa).
De exemplu:
+H2O
Na+Cl- Na+hidratat+Cl-hidratat

Electroliţii potenţiali sau ionogeni, în stare

solidă cristalizează în reţele moleculare. În
nodurile reţelei cristaline sunt moleculele polare, formate din atomi legaţi covalent. Ionii apar la
dizolvarea electrolitului în apă sau în alt solvent polar, ca urmare a
accentuării polarităţii legăturii covalente şi a ruperii ei, sub acţiunea
moleculelor polare de solvent.

De exemplu: H   Cl   H 3O   Cl hidratat

H 2O 

Electroliţii ionofori disociază complet în ioni atunci când sunt

dizolvaţi în solvenţi polari. Cei ionogeni disociază complet când
polaritatea legăturii covalente este mare şi parţial, când polaritatea
legăturii este mică.

Soluţiile de electrolit sunt conductori ionici (de ordin II) şi la fel ca în cazul
conductorilor de ordin I (metalele) li se aplică legea lui Ohm :
E  RI (1)
unde, E - tensiunea exprimată în volţi, [V];
R - rezistenţa exprimată în Ohm, [];
I - intensitatea curentului exprimată în amperi [A].

Rezistenţa conductorilor de ordin I (conductori electronici sau metalici) este dată de relaţia:
l
R (2)
S
unde,  - rezistivitatea sau rezistenţa specifică, [∙cm] ;
l - lungimea conductorului sau distanţa dintre electrozi, [cm];
S - secţiunea conductorului, [cm2].

Din relaţia (2) se obţine :

S
  R (3)
l
Conductanţa, G este mărimea inversă rezistenţei, R şi se exprimă în [-1] sau Siemens [S].
1 RG (4)
Conductivitate, , exprimatã în [ ∙cm ] sau [S∙cm ], este
-1 -1 -1

mărimea inversă rezistivităţii  şi reprezintă conductanţa unui cm3 de

soluţie de electrolit ce se găseste între electrozii inerţi având aceeaşi
suprafaţă de 1cm2 şi aflaţi la distanţa de 1cm.
 1  (5)

Pentru a măsura conductivitatea electrică a soluţiilor de

electrolit se folosesc celule de conductivitate. Măsurarea se efecuează montând celula de conductivitate la
aparate numite conductometre. Conductometrul
este legat de o celulă de conductivitate, formată
dintr-un vas de sticlă, în interiorul căruia sunt
montaţi în poziţie fixă doi electrozi din metal inert
(Pt), având suprafeţe egale. Celulele de
conductivitate sunt caracterizate de o mărime
numită constanta celulei, K.
K l S (6)
unde, l - distanţa dintre electrozi, [cm];
S - suprafaţa electrozilor, [cm2].
Conductivitatea soluţiilor de electroliţi
variază cu concentraţia   f c  , crescând odată cu
creşterea concentraţiei, atingând un maxim şi apoi
scăzând cu creşterea în continuare a concentraţiei.

Proprietatea soluţiilor de electrolit de a conduce curentul electric poate fi caracterizată şi evaluată

cantitativ prin conductivitatea lor electrică.
Pentru compararea din punct de vedere al conductivităţii electrice soluţiilor de electroliţi diferiţi se
defineşte o altă mărime, conductivitatea echivalentă, , care reprezintă conductivitatea ionilor, , raportată
la un echivalent-gram de electrolit dizolvat într-un volum, V (cm3), de soluţie.
    V , unde V  1 C reprezintă diluţia (7)
 C (8)
 V este volumul exprimat în cm3 de soluţie ce conţine un echivalent chimic din electrolitul considerat,
iar C este concentraţia normală a lui.
V  1000 C (9)

iar   1000 C [-1cm2/echiv.] sau [S∙cm2 / echiv.] (10)

Conductivitatea echivalentă  creşte cu diluţia şi tinde către o valoare maximă limită 0, atinsă la
diluţie infinită, când disocierea electrolitului este completă. Pentru determinarea lui o se determină  la
diferite concentraţii alei unei soluţii de electrolit şi se extrapolează la C = 0.
Disocierea unui electrolit se exprimă cantitativ prin două mărimi:
 Constantă de disociere Kd - egală cu constanta de echilibru a procesului reversibil de echilibru ce
are loc între ioni şi molecule nedisociate ale electrolitului.
 Grad de disociere  - o mărime fizico-chimică introdusă de Arrhenius ce reprezintă raportul dintre
numărul de molecule disociate şi numărul total de molecule dizolvate şi se exprimă prin raportul dintre  şi
0.
   0 (11)

Kd şi  reprezintă un criteriu de clasificare a electroliţilor:

Kd > 1 şi  = 1 - electroliţi tari practic complet disociaţi în soluţii de concentraţii cuprinse între 0,1 şi
0,001M;
Kd < 10-2 şi  < 0,5 – electroliţi slabi chiar şi în soluţii de concentraţii mai mici de 0,01 M;
10-2 < Kd < 1 şi 0,5 <  < 0,8 – electroliţi medii.
Kd = 2C / (1- ) - legea diluţiei lui Ostwald (12)
Legea diluţiei lui Ostwald exprimă legătura dintre Kd şi  şi se aplică doar pentru electroliţii slabi,
deoarece în cazul electroliţilor tari,  creşte cu diluţia si nu se mai obţin valori constante pentru Kd.
Înlocuind pe  din relaţia (11) în relaţia (12) se obţine:
K d  2 C  0  0    (13)
Electroliţii pot fii: acizi, baze sau săruri. În continuare sunt prezentate procesele de disociere în cazul
electroliţilor tari:

Disociere Disociere Disociere

acid tare bază tare sare
H2SO4 → 2H+ + SO4 2- Cu(OH)2 →Cu2+ + 2HO- NiSO4→ Ni2+ + SO42-
C H2   C SO 2  CCu2   C HO
2

C Ni2   C SO 2 
Kd  4
Kd  Kd  4

C H 2 SO4 CCu (OH ) 2 C NiSO4

unde, “C” este concentraţia electroliţilor

În cazul electroliţilor slabi: Apa este un electrolit foarte slab, doar o moleculă de apă din
550.000.000 disociază:
H2O ⇄ H++ HO- sau 2H2O ⇄ H3O++ HO-
[ H  ]  [ HO  ]
deoarece ionul de H+ nu se găseşte liber. Constanta de disociere va fi: K d  ;
H 2O

dar, Kd[H2O]= const. = [H+]·[HO-] = Kw = produsul ionic al apei. La 250C, Kw=10-14 [mol/L2]. Pentru apa
neutră, [H+] = [HO-] = 10-7[mol/L].
Faţă de apa neutră soluţiile pot fi: - acide, dacă [H+] > 10-7
- bazice, dacă [H+] < 10-7.

În lucrarea de fată se va studia constanta de disociere a electrolitului slab acid acetic (CH3COOH).
 Reacţia de disociere: CH3COOH ⇄ H+ + CH3COO-
Constanta de disociere, Kd, va fi:

C CH COO  C H
  C 2
Kd  3

C CH COOH
3
1 (14)

Aciditatea unei soluţii se poate exprima prin mărimea fizico-chimică numită pH.

În cazul soluţiilor ideale, pH   lg C H    (15)

sau în cazul soluţiilor reale, pH   lg a H  (16),

unde, aH+- concentraţia activă sau activitatea;
aH   f  CH  (17)

CCH COO  C H     C (18)

3

unde, f – factor de activitate al electrolitului, depinde de natura substanţei, de temperatură şi de concentraţie.

Tinde către 1 când diluţia creşte: f  1 şi a   c  a  c .
Pentru soluţii apoase, pH Є (0÷14). Dacă pH < 7 soluţiile au caracter acid, dacă pH > 7 soluţiile
au caracter bazic. Pentru pH = 7 soluţiile au caracter neutru.

Aparatură şi substanţe: conductometru - inoLab® pH/Cond 720 (fig. 1), electrod de conductivitate,
electrod de pH, pahare Berzelius, soluţii de CH3COOH de concentraţii diferite.

Mod de lucru
 electrodul de conductivitate aflat în paharul Berzelius ce conţine apă distilată se scoate şi se şterge cu
hârtie de filtru;
 electrodului de pH se spală în apă distilată, apoi se şterge cu hârtie de filtru;

Fig. 1. Conductometru - inoLab® pH/Cond 720

 se conectează conductometrul la reaţeaua de alimentare cu

curent electric;
 electrodul de conductivitate se cuplează la conductometru. Se
porneşte aparatul, apăsând butonul “ON/OFF“ şi apoi butonul “▲▼,
până apare scala de citire a conductivităţii  exprimată în [μS/cm];
 electrodul de conductivitate se introduce pe rând în 4 pahare
Berzelius ce conţin soluţii de CH3COOH (0.001M, 0.01M, 0.1M şi
1M) în ordinea crescătoare a concentraţiei. Pentru a face prima citire de conductivitate se apasă butonul
“AR” până ce apare pe ecranul aparatului în dreapta jos scris “AR”. Apoi se apasă “Enter” şi începe să
clipească pe ecran “AR”. Se aşteaptă ca acesta să rămână fix pe ecran după care se notează valoarea
conductivităţii măsurat în tabelul de mai jos. Se procedează în acelaşi mod pentru toate citirile de
conductivitate;

 electrodul de pH se cuplează la aparat. Se porneşte aparatul, apăsând butonul “ON/OFF“ şi apoi

butonul “▲▼, până apare scala de citire a pH-ului;
 electrodul de pH se introduce pe rând în cele 4 pahare Berzelius ce conţin soluţii de CH3COOH în
ordinea crescătoare a concentraţiei şi se citesc valorile pHmăsurat.
 după terminarea determinărilor se opreşte aparatul, se spală electrodul de conductivitate şi cel de pH.
Electrodul de conductivitate se introduce în paharul Berzelius cu apă distilată, iar cel de pH in paharul cu
KCl sat.

Rezu ltate şi calcule

 Se va completa tabelul următor cu datele experimentale obţinute:

C λmăsurat Λ
Soluţie  Kd CH+ pHcalculat pHmăsurat
[M] [S/cm] [S∙cm2]
0.001
0.01
CH3COOH
0.1
1

Pentru soluţiile de electrolit slab, (CH3COOH) se calculează:

 conductivitatea echivalentă  cu ajutorul relaţiei (10);

 gradul de disociere  folosind relaţia (11), ştiind că valoarea conductivităţii echivalente limită
0= 380 Scm2;
 constantă de disociere Kd pe baza relaţiei (14);
 concentraţia ionilor de hidrogen, (CH+) cu relaţia (18) şi pHcalculat cu relaţia (15).

Se verific daca valorile pHcalculat sunt de acelasi ordin de marime cu pHmăsurat.

Referatul va conţine obligatoriu calculele (cu precizarea uitãţilor de

mãsurã), tabelele de date completate şi rãspunsurile la întrebãri.

Întrebãri:
1. Ce este un electrolit sau conductor de speţa II?
2. Care este diferenţa dintre electroliţii reali (sau ionofori) şi cei potenţiali (sau ionogeni)?
3. Ce este conductivitatea şi care sunt unitãţile sale de mãsurã?
4. Care este legea diluţiei a lui Ostwald şi pentru ce tip de electroliţi se aplicã?
5. Ce este pH-ul şi ce valori poate lua?
6. Pentru soluţia de electrolit studiata de CH3COOH, cum variazã conductivitatea în funcţie de
concentraţie?
 Exerciţii: Cadrul didactic va indica pentru fiecare student în parte câte un exerciţiu.

1. O celulă de conductivitate are următoarele caracteristici: suprafaţa electrozilor S = 2 cm2, iar distanţa
dintre cei doi electrozi l = 2,5 cm. Concentraţia soluţiei din celulă fiind 1N, iar rezistenţa ei R = 50 , să
se calculeze conductivitatea, conductivitatea echivalentă şi gradul de ionizare al electrolitului. Se
cunoaşte  = 125 -1cm2.
2. Rezistenţa unei soluţii ce conţine 0,1echiv.g KCl la 1000 cm3 soluţie, la 25oC este R1 =
3468,9 ; conductivatatea acestei soluţii este  = 1,285 x10-2 -1cm-1. O soluţie 0,1N dintr-o
substanţă oarecare, în aceeaşi celulă de conductibilitate are rezistenţă R2 = 4573,4 . Să se
calculeze conductivitatea echivalentă a acestei soluţii.
3. Cunoscând conductivitatea echivalentă limită  = 130 -1cm2 şi  = 0,99 pentru o soluţie de KCl,
să se calculeze concentraţia acestei soluţii. Se dă  = 0,130 -1cm-1.
4. Rezistenţa unei celule de conductivitate cu soluţie de KCl, determinată experimental este R
= 100 . Ştiind că pentru soluţia de KCl 0,02N,  = 0,024  cm , să se calculeze constanta celulei
-1 -1

şi conductivitatea echivalentă a soluţiei.

5. O celulă de conductivitate cu constanta de 0,2 cm-1 conţine o soluţie de KCl de concentraţie 0,5 N şi
are o conductivitate de 0,05 -1cm-1. Ştiind că gradul de disociere este 0,78 să se calculeze:
rezistenţa soluţiei, conductivitatea echivalentă, conductivitatea echivalentă limită şi conductanţa
soluţiei.
6. O celulă de conductivitate conţine o soluţie de KCl 0,01 N şi are o rezistenţă de 2573  la
25o C. Conductivitatea echivalentă a KCl este de 141, 27 -1cm2Echiv-1. Aceeaşi celulă introdusă în
CH3COOH 0,2 N are o rezistenţă de 5085  la 25o C. Să se calculeze: constanta celulei, conductivitatea
soluţiei de KCl, conductivitatea şi conductivitatea echivalentă soluţiei de CH3COOH.
7. O celulă de conductivitate are doi electrozi cu suprafaţa de 0,9 cm2 situaţi la distanţa de 1,25 cm unul faţă
de altul. Rezistenţa unei soluţii de electrolit 0,01 N măsurată cu această celulă este 995,6 . Să se
calculeze: conductivitatea specifică, constanta celulei, conductivitatea echivalentă şi conductivitatea
echivalentă limită ştiind că gradul de disociere este 0,65,
8. Să se calculeze gradul de disociere a unui electrolit de concentraţie 0,75 N, având o rezistenţă de de 2,5
 măsurată într-o celulă de conductivitate cu constanta 0,05 cm-1 şi conductivitatea limită  = 125 -
1
cm2Echiv.-1.
9. Să se calculeze concentraţia unei soluţii de KCL având gradul de disociere 0,99, conductivitatea
echivalentă limită 125 -1cm2Echiv.-1 şi conductivitatea de 0,130 -1cm-1.
10. Să se calculeze pH-ul apei ştiind că gradul de disociere a apei la temperatura de 25o C este 1,8
-9
x 10 . Scrieţi reacţiile de disociere ale apei.