Logopedia prin jocuri si exercitii.

Activitatea logopedica studiaza limbajul,previne tulburarea

acestuia,creeaza conditii pentru o mai buna adaptare a copilului la mediu in vederea integrarii
acestuia in colectivitate. In urma evaluarii preliminare se constata care sunt cauzele care
provoaca tulburarea de limbaj, care sunt pasii care trebuie urmati in vederea unei recuperari.

Terapia tulburarilor de limbaj are ca activitati urmatoarele planuri care impun dezvoltarea
armonioasa a copilului:

1. Educarea respiratiei si a echilibrului inspir-expir.

2. Educarea auzului fonematic.
3. Exercitii speciale pentru muschii obrajilor,a limbii, a buzelor.
4. Fise de lucru si jocuri pentru dezvoltarea orientarii spatio-temporare, pentru cunoasterea
schemei corporale.
5. Dezvoltarea muschilor fini ai mainii,optimizarea coordonarii oculo-motorii in vederea
realizarii unui scris caligrafic.
6. Dezvoltarea planului cognitiv si a procesului imaginativ.
7. Dezvoltarea vocabularului pasiv si activ,a limbajului impresiv si expresiv.
8. Terapie specifica in vederea rezolvarii dificultatilor in realizarea calculului matematic.
9. Terapie specifica recuperatorie in vederea rezolvarii balbaielii.
10. Intocmirea unui plan de recuperare individualizat in functie de nevoia fiecarui copil.
11. Consilierea familiei copilului.

Planul de recuperare cuprinde fise de lucru , exercitii complexe care se aplica individualizat in
functie de tulburare si de gravitatea ei.

Tulburarile de limbaj au un caracter tranzitoriu si sunt corectabile prin metode specifice

logopedice. Acestea au o frecventa mai mare in perioada de constituire a limbajului ca urmare a
fragilitatii aparatului fono-articulator si a sistemelor cerebrale implicate in vorbire.

Tulburarile de limbaj au tendinta de a se consolida si agrava in timp, ca deprindere negativa,

producand efecte negative asupra personalitatii si comportamentului copilului , putand fiind
traite dramatic de catre acesta pe fondul frustrarii si anxietatii.

ANEXA 8 la Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr.5235 / 01.09.2008

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
CENTRUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM ŞI
EVALUARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
ARIA CURRICULARĂ:
„TERAPII SPECIFICE ŞI DE COMPENSARE”
TERAPIA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ
PROGRAMĂ ŞCOLARĂ
Clasele I – a X-a
Curriculum DEFICIENŢE MINTALE SEVERE,
PROFUNDE ŞI/ SAU ASOCIATE
Aprobat prin ordin al ministrului
nr. 5235 / 01.09.2008
Bucureşti, 2008
Terapia tulburărilor de limbaj Clasele I – a X-a 1
NOTA DE PREZENTARE
Copiii cu deficienţe mintale severe, profunde şi/ sau asociate se caracterizează printr-o diversitate de
forme de manifestare la nivel anatomo-fiziologic, comportamental, cognitiv, psihic şi social. Pentru a
relaţiona cu lumea înconjurătoare, ei au nevoie adesea de mijloace alternative de exprimare şi comunicare.
Datorită complexităţii structurii limbajului şi rolului esenţial atât al procesului de comunicare, cât şi
a expresivităţii limbajului, acestea din urmă pot afecta structura personalităţii, având implicaţii negative în
planul randamentului şcolar şi al relaţiilor interpersonale. Ca urmare, apare necesară terapia tulburărilor de
limbaj ca domeniu de intervenţie distinct. Eficienţa acesteia este condiţionată de realizarea programelor
terapeutic - recuperatorii printr-o strategie educaţională adecvată particularităţilor individuale şi de vârstă,
potenţialului psihofizic al fiecărui copil. Intervenţia compensatorie, ştiinţific proiectată şi desfăşurată
sistematic, va determina progrese în dezvoltarea vocabularului şi în diminuarea frecvenţei tulburărilor de
limbaj şi va influenţa pozitiv întreaga evoluţie personală, pregătind elevul pentru viitoarea integrare socială.
Prezenta programă se dovedeşte a fi un ansamblu informaţional unitar de modele de intervenţie şi
structuri operaţionale subordonate obiectivelor - cadru, urmărite în activitatea terapeutică.
Prin conţinuturile structurate în această programă, se urmăreşte:
- crearea unui mediu educaţional deschis tuturor copiilor cu deficienţe mintale severe, profunde şi/
sau asociate;
- asigurarea unui mediu comunicaţional care să determine manifestarea liberă a elevului în diverse
contexte;
- asigurarea flexibilităţii activităţilor educaţionale şi de învăţare- terapie;
- respectarea individualităţii fiecărui copil/elev implicat în activităţile de terapie;
- realizarea parteneriatului socio-educaţional cu familia;
În cazul copilului cu deficienţe mintale severe, profunde şi/ sau asociate, intervenţia de natură
logopedică este complexă, acoperind sfera achiziţiilor limbajului primar şi pe cea a corectării sunetelor
deficitare şi a disfoniei, dar centrându-se pe formarea, exersarea şi dezvoltarea comunicării, în general.
Programa de TTL, elaborată pentru copiii cu deficienţe mintale severe, profunde şi/ sau asociate,
constituie un adevarat instrument de lucru pentru terapeut, acesta raportandu-se în permanenţă la zona
proximei dezvoltări a fiecărui copil în parte.
Activităţile de terapia tulburărilor de limbaj debutează cu activităţi centrate pe formarea abilităţilor
prelingvistice, cu accent pe dezvoltarea abilităţii de ascultare şi pe comunicarea nonverbală (mimică, gestică
şi pantomimă) şi imagistică. În etapa ulterioară, se formează, se precizează şi se dezvoltă vocabularul
(introducerea noţiunilor integratoare/ vocabularului tematic) până la dezvoltarea capacităţii de integrare
propoziţională (cu sprijin obiectual/ imagistic şi verbal).
Activităţile de învăţare propuse în aceasta programă au un statut orientativ. Terapeutul nu e obligat
să le parcurgă în întregime, având libertatea de a-şi alege acele activităţi de învăţare care corespund cel mai
bine potenţialului psihologic al copiilor cu care lucrează sau de a folosi alte exemple care i se par mai
potrivite pentru atingerea obiectivului propus. Se recomandă individualizarea demersului terapeutic, astfel
încât să se găsească soluţii profesionale pentru nevoile de şcolarizare impuse de diferenţele de dezvoltare
psihologică şi emoţională ale tuturor elevilor cu dizabilităţi mentale severe, integraţi în şcoala specială.
Elevul cu deficienţă mintală severă poate să comunice cu alte persoane atunci când:
- exprimă un comportament nonverbal adecvat contextului; îşi exprimă intenţia de comunicare prin
mimică,
- gest, imagine, desen;
- operează cu structuri sintactice simple şi esenţiale;
- adresează enunţuri/ întrebări inteligibile;
- oferă răspunsuri logice la întrebările puse;
- redă, prin cuvinte proprii, cu sprijin psihopedagogic, conţinutul unor texte scurte şi accesibile;
- îşi exprimă opiniile în legătură cu fapte şi întâmplări cunoscute etc.
Terapia tulburărilor de limbaj Clasele I – a X-a 2
CICLUL PRIMAR ŞI SECUNDAR (CLS. I-X)
OBIECTIVE CADRU:
1. Exersarea abilităţii de receptare a mesajului verbal şi nonverbal
2. Formarea, exersarea abilităţii de structurare a mesajului oral
3. Formarea abilităţilor în plan lexico-grafic
4. Dezvoltarea comunicării în context social-integrator
Terapia tulburărilor de limbaj Clasele I – a X-a 3
A. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE TERAPIE/
ÎNVĂŢARE
1. Exersarea abilităţii de receptare a mesajului verbal şi nonverbal
OBIECTIVE DE
REFERINŢĂ
EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE TERAPIE/
ÎNVĂŢARE
1.1 Receptarea semnalelor/stimulilor
din mediul apropiat, cu acordarea de
semnificaţii corespunzătoare
􀂃Exerciţii de ascultare şi identificare a unor semnale sonore
(zgomote, sunete, onomatopee)
- exerciţii de localizare şi de denumire a zgomotelor
specifice mediului ambiant sau provocate;
- exerciţii de identificare şi reproducere a sunetelor emise
de animale (onomatopee);
- exerciţii de diferenţiere a sunetelor emise de diverse
instrumente muzicale;
- exerciţii de recunoaştere a vocii persoanelor familiare;
􀂃Exerciţii de identificare a stimulilor vizuali
- exerciţii de identificare obiectuală şi imagistică;
- exerciţii-joc de clasificare, seriere, grupare, sortare după
un criteriu (culoare, formă, mărime);
􀂃Exerciţii de recunoaştere a stimulilor olfactivi şi gustativi
- exercitii de identificare a diferitelor fructe si alimente
după miros / gust;
􀂃Exerciţii de discriminare tactilă
- joc didactic- recunoaşterea obiectelor (mulaje fructe,
forme geometrice prin pipait, in prezenta/absenta vazului)
􀂃Exerciţii de antrenare asociată a analizatorilor
􀂃Exerciţii de receptare a unor mesaje vizând comportamentul de
ascultător / privitor : “Să ascultăm !; Să privim !; Să mirosim !; Să
pipăim!”
1.2 Educarea şi exersarea auzului
fonematic
􀂃Exerciţii de emitere independentă a fonemelor
􀂃Exerciţii de rostire de silabe, cuvinte
􀂃Exersarea simţului ritmic (bătăi din palme, jocuri cu ritm şi
mişcare, structuri euritmice)
􀂃Exerciţii de diferenţiere auditivă
􀂃Exerciţii de diferenţiere a sunetelor surdă-sonoră
􀂃Exerciţii -joc de rostire a perechilor paronimice
􀂃Exerciţii-joc de analiză fonetică, cu localizarea fonemelor în
cuvânt
1.3 Ascultarea şi înţelegerea mesajelor
orale scurte exprimate de terapeut
􀂃Exerciţii de ascultare şi reacţie:
- reacţionează la prezenţa unor obiecte, persoane, animale ca
surse sonore prin: întoarcerea capului, fixarea privirii,
menţinerea contactului vizual şi auditiv; se întinde/ atinge/
arată cu degetul sursa sonoră; se manifestă prin vocalize,
onomatopee, reacţii verbale simple;
- reacţionează la atingerea/ zâmbetul adultului, la pronunţarea
numelui său prin: fixarea privirii cu menţinerea contactului
vizual şi auditiv, se întinde spre adult, zâmbeşte, reacţinează
prin vocalize, reacţii verbale simple;
- reacţionează la denumirea unor obiecte familiare/ părţi ale
corpului, la comenzile simple ale adultului (uite!, ia!, dă-mi!)
prin: îndreptarea privirii către obiectele/ părţile corpului
denumite; atingerea/ indicarea/ denumirea acestora,
preluarea de la adult sau aducerea obiectelor denumite,
mişcarea părţilor corporale indicate de adult;
- menţine suficient contactul vizual şi auditiv în timpul
comunicării;
Terapia tulburărilor de limbaj Clasele I – a X-a 4
OBIECTIVE DE
REFERINŢĂ
EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE TERAPIE/
ÎNVĂŢARE
1.3 Ascultarea şi înţelegerea mesajelor
orale scurte exprimate de terapeut
􀂃Exerciţii aplicative de executare de comenzi verbale simple
(„Pune mâna pe masa!” Aşază mingea pe raft!” etc.)
􀂃Exersarea unor comenzi verbale potrivite la mediu ambiant
(„Închide uşa!”, „Adună jucăriile în coş!”)
􀂃Exerciţii de ascultare şi înţelegere a unor mesaje accesibile,
însoţite de suport concret- intuitiv (obiectual/ imagistic)
􀂃Exerciţii de formare a comportamentului de ascultător (exerciţii –
tip postaudiţie privind punerea în corespondenţă cuvânt – obiect /
imagine şi enunţ scurt – imagine / acţiune)
􀂃Joc de rol cu imitarea unor acţiuni/ simularea unei convorbiri
telefonice (roluri situaţionale)
1.4 Utilizarea în comunicare a
modelelor de exprimare nonverbală
(mimică, gesturi)
􀂃Exerciţii de identificare a unor modele de exprimare nonverbală:
- citirea expresiilor mimico-faciale (bucurie, tristeţe, supărare,
etc.) de pe faţa terapeutului/ în imagini sugestive;
- perceperea şi preluarea unui model gestual/ mimico-gestual;
􀂃Exerciţii pentru dezvoltarea abilităţii de a elabora răspunsuri
emoţionale, exprimate mimico-gestual (plăcere, bucurie, tristeţe,
etc)
􀂃Exerciţii de asociere suport imagistic – expresie mimico-facială;
􀂃Jocuri cu marionete
􀂃Jocuri de rol
1.5 Dezvoltarea abilităţii de imitare a
unor activităţi/ modele acţionale
oferite de terapeut (alternarea rolului şi
imitare)
􀂃Exerciţii de imitare a unor sunete, gesturi, expresii mimicofaciale,
acţiuni, cuvinte din repertoriul terapeutului
􀂃Joc de alternare a rolurilor în comunicare (alternarea rolurilor de
ascultător/ vorbitor): terapeutul imită tot ceea ce face copilul
(zâmbeşte, se încruntă, râde - abordând o mimică adecvată) şi
invers
􀂃Organizarea de jocuri de grup, schimbând rolurile copiilor (jocuri
de-a v-aţi ascunselea, cu mingea, de-a prinselea,…)
􀂃Joc de rol pe teme diferite, cu oferirea de modele
comportamentale nonverbale
2. Formarea, exersarea abilităţii de structurare a mesajului oral
OBIECTIVE DE
REFERINŢĂ
EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE TERAPIE/
ÎNVĂŢARE
2.1 Exersarea aparatului fonoarticulator
􀂃Exerciţii de coordonare generală
􀂃Antrenamente ludice de exersare a aparatului fono-articulator
(gimnastică maxilară, linguală, pentru buze, obraji, văl palatin etc.)
2.2 Exersarea inspir-expirului 􀂃Exerciţii-joc de respiraţie nonverbală (suflatul în lumânare,
umflarea balonului, utilizarea jucăriilor de suflat etc. )
􀂃Exerciţii-joc de respiraţie cu emiterea vocalelor/ silabelor deschise
(aaa... - eeee - iiii ... - maaa... – meee... – miii..)
􀂃Exerciţii pentru reglarea ritmului respirator şi pentru realizarea
echilibrului inspir-expir
􀂃Exerciţii de expir prelungit cu rostirea unui material verbal gradat
ca dificultate (cuvinte, propoziţii ex.: „Ce frumos miroase
floarea!”)
2.3 Exersarea vocii
(întindere, intensitate, rezistenţă)
􀂃Exerciţii de vocalizare în registru mediu, acut şi grav
􀂃Exerciţii de vocalizare în ritm lent, moderat, rapid şi cu intensitate
diferită (în şoaptă, obişnuit, tare)
􀂃Reproducerea unei linii melodice simple (emitere vocalică)
Terapia tulburărilor de limbaj Clasele I – a X-a 5
OBIECTIVE DE
REFERINŢĂ
EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE TERAPIE/
ÎNVĂŢARE
2.4 Formarea abilităţii de vorbire
reflectată şi independentă:
- la nivel fonematic;
- la nivel de cuvânt;
- la nivel propoziţional;
􀂃Întărirea sunetelor existente deja în repertoriu
􀂃Emiterea de sunete noi prin imitaţie (vorbire reflectată)
- exerciţii de articulare vocalică (vocala deschisă „a”; rotunjite
labiale „o”, „u”; nerotunjite, nelabiale „e” „i”, „ă”, „î”);
- exerciţii de articulare a consoanelor:
a) sunetele „l” (laterală) şi „r” (vibrantă);
b) sunetele labio-dentale („f”-„v”), lingo-dentale („s”-„z”),
prepalatale („ş”-„j”; „ce”-„ci”-„ge”-„gi”);
c) sunetele bilabiale („p”-„b”-„m”);
d) sunetele alveolare („t”-”d”-„n”);
e) sunetele palatale („che-chi-ghe-ghi”);
f) sunetele guturale („c”, „g” şi” h”);
􀂃Exerciţii de reproducere de sunete onomatopeice produse de
diferite obiecte şi animale (copilul va imita cum face câinele: hamham;
pisica: miau; telefonul: ţrr, ploaia: pic-pic; albina: zzz etc.)
􀂃Exerciţii şi jocuri cu silabe deschise, duble (ma-me-mi-mo-mu,
ma-ma, ta-ta, pa-pa, bu - bu, pu - pu, …), logatomi;
􀂃Exerciţii de exprimare la nivelul cuvântului - formarea,precizarea
repertoriului personal prin însuşirea cuvintelor care semnalează:
- recurenţa: repetă verbal şi acţional (încă, din nou, mai, altul,
nici unul, da, hai);
- prezenţa: salută sau atrage atenţia asupra unei persoane/ obiect
aflat în raza sa vizuală (da, uite, iată, bună!, colo, aici, este, a!,
aha!, oh!);
- dispariţia: comentează dispariţia unei persoane/ lucru din
câmpul său vizual („nu-i”, „pa!”, „plecat”, „dus”, „la
revedere!”);
- respingerea/ refuzul: exprimă respingerea faţă de ceva care se
apropie de el / ce îi este oferit („nu”, „nu-nu”);
- acţiunea şi rezultatul ei: foloseşte cuvinte care denumesc
acţiuni sau care exprimă rezultatul acţiunii efectuate („pune”,
„ia”, „face”, „stă”, „se sparge”, „doarme”, „cade”, „se loveşte”
etc);
- entitate (fiinţe/ lucruri): foloseşte cuvinte care denumesc
persoane, animale sau lucruri cunoscute („mama”, „tata”,
„eu”, „pisi”, „cuţu”, „mâna”, „pâine” etc)
- atribute/ senzaţii / stări emoţionale: utilizează cuvinte care
descriu o persoană, animal sau lucru, inclusiv propriile senzaţii
sau stări emoţionale („frumos”, „murdar”, „roşu”, „rotund”,
„moale”, „tare”, „cald”, „rece”,”vesel” etc);
- noţiuni integratoare/ vocabular tematic (schema corporală,
legume, fructe, animale, culori etc.)
- exerciţii de asociere imagistică – „parte-întreg”; asociere
funcţie/utilitate–„organ/obiect”; asociere „material- obiect”;
„meserii- unelte” etc.;
- exerciţii-joc de antonimie, sinonimie, omonimie (ex: „Dacă
nu-i aşa, cum e?”);
􀂃Exerciţii de integrare propoziţională simplă care exprimă:
- solicitarea (cere un obiect):”Vreau apă/ Dă-mi cana!”etc
- non-prezenţa (comentează despre ceva/cineva care nu mai este
prezent): „Nu (e) mama”; „Nu (e) păpuşa!”
- dispariţia (comentează dispariţia unei persoane/lucru pe care
nu-l mai vede): „Tata pa!”; „Tata plecat”; „Lapte gata!”;
Terapia tulburărilor de limbaj Clasele I – a X-a 6
OBIECTIVE DE
REFERINŢĂ
EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE TERAPIE/
ÎNVĂŢARE
2.4 Formarea abilităţii de vorbire
reflectată şi independentă:
- la nivel propoziţional;
„Mama la revedere;
- respingerea/ refuzul („nu papa”/ „nu doarme”, etc);
- agent –acţiune/ rezultatul acţiunii: „mama spală”; „pisi (e)
jos”;
- acţiune-obiect direct al acţiunii: „bate toba”; „bea apă”; „pupă
copilul” etc;
- acţiune -localizare: „mergi acolo!”
- acţiune - beneficiar: „arată-mi!”
- entitate - localizare (fără utilizarea prepoziţiei): „pisi coş” etc;
- posesia: „mama copilului”; „patul păpuşii”
- entitate - atribut: „mingea roşie”; „fata (e) bună”; „eu ud”
etc.;
􀂃Exerciţii de utilizare a pronumelui personal „eu”, însoţit de verbele
„a vrea”, „a vedea”, „a a avea”
􀂃Exerciţii de integrare propoziţională, după suport obiectual şi/sau
imagistic, cu o anumită structură:
- subiect + nume predicativ: „Păpuşa este mică.”;
- subiect + verb + adverb: „Maşina merge repede.”/ „Mama
vine acasă”;
- subiect + verb + complement: „Ana bea apă”;
- exerciţii de completare a propoziţiilor lacunare (suport
imagistic/ sprijin verbal);
- exerciţii de alcătuire de propoziţii enunţiative, interogative,
exclamative cu suport imagistic/cuvinte date;
- exerciţii de selectare şi reproducere a unei propoziţii
enunţiative/interogative/ exclamative dintr-un enunţ audiat;
- exerciţii de completare a unui enunţ cu început dat;
2.5 Corectarea pronunţiei sunetelor
deficitare şi a tulburărilor de voce
􀂃Exerciţii de impostare corectă a fonemelor pronunţate deficitar:
- punerea aparatului fono-articulator în poziţie corectă de
articulare;
- demonstraţia articulatorie;
- emiterea prin imitaţie/ pronunţie reflectată (după terapeut/
coleg) şi concomintentă;
􀂃Exerciţii de emitere, fixare şi consolidare a sunetului
􀂃Exerciţii de introducere a sunetului în silabe, cuvinte, propoziţii
􀂃Automatizarea sunetului în cuvinte şi propoziţii
􀂃Exerciţii pentru exersarea ritmului corect al vorbirii
􀂃Exerciţii pentru controlul intensităţii vocii
􀂃Exerciţii pentru controlul înalţimii vocii
􀂃Exerciţii pentru controlul timbrului vocii
􀂃Exerciţii pentru controlul rezonanţei sunetului
􀂃Exerciţii pentru realizarea controlului emoţional
􀂃Exerciţii de control al calamburului, cuvintelor nepotrivite
􀂃Exerciţii de reglare a discursului (ca lungime, adecvare,
interlocutor)
Terapia tulburărilor de limbaj Clasele I – a X-a 7
3. Formarea abilităţilor în plan lexico-grafic
OBIECTIVE DE
REFERINŢĂ
EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI DE TERAPIE/
ÎNVĂŢARE
3.1 Pregătirea actului grafic
3.1.a) antrenament psihomotor
3.1.b) formarea abilităţii de a urmări
cu privirea în sensul convenţional al
actului citirii (stânga-dreapta)
􀂃Exerciţii de relaxare musculară
􀂃Exerciţii de coordonare motrică generală
􀂃Exerciţii-joc pentru motricitatea fină la nivelul mâinilor şi a
degetelor:
- exerciţii - joc în plan acţional: aşezarea pionilor pe tabla cu
găurele, a mărgelelor pe aţă; simulare cusături pe planşa cu
găurele; incastrare etc.;
- exerciţii-joc de flexie-extensie a degetelor (ex: „ploaia”,
„batem toba”, „cântăm la pian” etc.);
􀂃Exerciţii de antrenare-stimulare a musculaturii fine a mâinilor/
degetelor (fineţe, precizie, coordonare oculo-motorie şi control
motric):
- exerciţii de apucare, frământare, modelare a plastilinei,
de pliere a hârtiei etc.;
- exerciţii de imitare cu mâna/degetul/ creionul a poziţiilor
orizontală, verticală, oblică;
􀂃Exerciţii de prehensiune (prindere corectă a instrumentelor de
scris): efectuarea de mâzgălituri, cercuri – spirale, „ghemuleţe”,
zigzag-uri
􀂃Exerciţii antepregrafice:
- divertisment grafic exprimat in mâzgălituri în diverse direcţii şi
planuri (vertical, orizontal), zigzaguri în formă de linii, linii
frânte, linii curbe, haşurări în spaţii determinate (tăbliţa de scris,
foaie bloc mare/ mică de desen; caiet de geografie/ biologie, caiet
tip);
- desen figurativ: desen dupa şablon (trasare de contururi şi
umplerea spaţiului – cu fond, prin haşurare de linii), desen
lacunar şi desen după obiecte familiare prin asociere/redare de
figuri geometrice (ou, casă, scară etc);
􀂃Exerciţii-joc de aliniere a obiectelor într-o anumită succesiune şi de
denumire a lor de la stânga la dreapta
􀂃Exerciţii-joc de mutare/ translare a obiectelor/ jucăriilor de la
stânga la dreapta („Pune merele în coş!”)
􀂃Exerciţii- joc de aşezare de jetoane de la stânga la dreapta
􀂃Exerciţii de formare a progresiei stânga-dreapta fără mişcarea
capului (de ex., focalizarea unui obiect în mişcare – minge, bilă,
siluetă etc. de la stânga la dreapta, fără mişcarea capului)
􀂃Exerciţii de focalizare a unei mişcări de la stânga la dreapta (vom
desena cu o creta linii grafice alternative –
llllllll mmmmmmm uuuuuuuuuu......)
3.2 Însuşirea schemei corporale şi
fixarea lateralităţii
1. Exerciţii de cunoaştere a schemei corporale proprii/ a partenerului
􀂃Exerciţii-joc de identificare şi numire a elementelor principale şi
de detaliu ale schemei corporale proprii şi ale partenerului: în
oglindă / pe un coleg sau pe o păpuşă / în imagini
􀂃Exerciţii de observare a alcătuirii corpului:
- exerciţii de motricitate generală, cu antrenarea diferitelor părţi ale
corpului;
- exerciţii de folosire a fiecărui segment al corpului;
- joc didactic cu vocabular imagistic – noţiuni corporale (Loto
imagistic „schemă corporală”);EFICIENTA ACTIVITATII LOGOPEDICE

1. 1. Continutul muncii logopedice

Activitatea logopedica pare a fi, la prima vedere, un simplu proces de antrenament miofunctional
pentru dezvoltarea motricitatii organelor periferice de articulare a sunetelor. Miscarile foarte fine
ale aparatului fonoarticulator, implicate in pronuntarea sunetelor, sunt cu mult mai complexe si
mai dificile, decat am fi tentati sa credem pe baza usurintei cu care le folosim in actul vorbirii, in
lipsa unor cunostinte teoretice. h1r20rb
Dificultatile de formare a unor deprinderi de pronuntare corecta se pot asemana cu greutatile
intampinate in invatarea unei limbi straine, la care aspectul fonetic al pronuntiei sunetelor difera
de cel din sistemul fonologic al limbii materne.
Munca logopedica este grea si dificila pentru ca este un proces psihopedagogic de destramare,
desfiintare, de inlaturare a unor lanturi de deprinderi defectuoase de pronuntie, mai mult sau mai
putin batatorite, si de restructurare a vorbirii.
Realizarea acestui proces nu se poate face numai prin metoda fonologica sau articulatorie prin
care se insusesc unele cunostinte de ortofonie si prin care se pune in miscare tehnica vorbirii si se
declanseaza educatia vorbirii. Aceasta metoda acorda prioritate exercitiilor de articulatie
realizate pe baza perceptiei vizuale a miscarilor , in fata oglinzii. Limitele metodei fonologice
sunt: prin aceasta metoda se realizeaza o corectare de suprafata, o corectare exterioara,
nedurabila pentru ca ea nu schimba modelele vechi de vorbire, interioare, neuro -; musculare.
Aceasta metoda este completata de metoda psihopedagogica care are drept obiective:
1 -; elaborarea modelului mintal, corect, de vorbire, prin modelarea, pe plan psihic, a formelor de
realizare periferica a articularii sunetelor
2 - eliminarea modelor gresite de vorbire, prin antrenarea miscarilor articulatorii corecte, la
nivelul organelor periferice ale vorbirii prin antrenarea proceselor psihice in analiza si sinteza
fonematica pentru formarea perceptiilor si reprezentarilor auditiv -; motrice ale sunetelor. In
vorbire noi nu percepem miscari fiziologice, sunete fizice, ci miscari si sunete purtatoare de sens,
deci foneme (Fonemul este sunetul cu sens).
Fonemele sunt o realitate psihologica, un echivalent psihic, prin care sunetele sunt interpretate
cerebral si se pregateste actul de comunicare.
Pronuntarea nu este determinata de actiunea organelor periferice, ci de modul cum sunt solicitate
si sistematizate posibilitatile lor functionale de catre anumite mecanisme cerebrale. Activitatea
aparatului fonoarticulator se desfasoara in intregime sub controlul scoartei cerebrale, aceasta
avan atat un rol declansator cat si unul reglator in actul vorbirii. Rolul predominant al
mecanismelor cerebrale in pronuntie este demonstrat practic prin posibilitati largi de compensare
a emisiei sunetelor prin utilizarea functiei altor organe din aparatul, fonoarticulator.
Aceste posibilitati de compensare a unor malformatii, pareze, sau a lipsei totale a unor structuri
anatomice din traiectul faringo-bucal de articulare a sunetelor stau la baza procesului
psihopedagogic de elaborare a pronuntiei la persoanele cu dislalie de tip mecanic.
Prin imbinarea celor doua aspecte ale actului de vorbire, cel exterior, acustico-articulatoriu si cel
interior, de reflectare pe plan psihic a acestor forme exterioare, se realizeaza educatia pronuntiei
corecte la dislalici. In aceasta consta continutul muncii logopedice cu dislalicii.
3 - reechilibrarea personalitatii logopatului prin lichidarea , prin masuri psihopedagogice , a
consecintelor negative a tulburarilor de limbaj asupra dezvoltarii psihice si asupra intregii
personalitati.
Inlaturarea modelelor defectuoase de vorbire si dobandirea unei experiente corecte nu este
simpla. Dislalicul poate deveni un inhibat in comportament si in vorbire, susceptibil si nervos.
Educatia logopedica bazata pe principii nepedagogice atenteaza la sanatatea mintala a
logopatului, atragand dupa sine un intreg cortegiu de complicatii neuro-psihice.
Iata de ce atunci cand se face educatia vorbirii trebuie sa se aiba in vedere atat vorbirea cat si
vorbitorul de o numita factura psihica.

1. 2. Motivatia educatiei timpurii

Orientarea in logopedie spre o corectare a pronuntiei la o varsta cat mai frageda are o motivatie :
a) psihoterapeutica b) social -; economica

a) Motivatia psihoterapeutica este data de

1. plasticitatea mare a proceselor corticale care pot asigura mai usor modelarea pronuntiei
2. modelele defectuoase de vorbire nu sunt consolidate si pot fi usor inlaturate si inlocuite cu
deprinderi noi, corecte
3. complicatiile neuro-psihice, la varstele mici, inca nu au aparut.

b)Motivatia social-economica are urmatoarea explicatie: corectarea vorbirii la varstele mici se

face mai rapid si evita un tratament logopedic de lunga durata si deci costisitor (nu atat material
cat psihic - prin urmele pe care le lasa, uneori pentru toata viata)
Deci eficienta educatiei vorbirii este asigurata prin interventia timpurie, in perioada de achizitie a
vorbirii (varsta 4-5 ani)
Terapia dislaliei inchide, pe langa terapiei limbajului expresiv si o psihoterapie, a
comportamentului. Privita din aceasta perspectiva moderna , corectarea dislaliei, ca de altfel
corectarea oricarei tulburari de limbaj, este un mijloc de realizare a unui scop suprem acela al
dezvoltarii normale a personalitatii pentru a se putea adapta nevoilor scolare si sociale.
Corectarea dislaliei urmareste :
- imbunatatirea pronuntiei
- stimularea gandirii
- activarea vocabularului
- activarea cunostintelor
- pregatirea psihologica pentru scoala
- incadrarea armonioasa in colectiv
- participarea activa la lectii
- ridicarea eficientei la invatatura
Prin urmare se realizeaza o coeziune cat se poate de buna intre exigentele tehnicii logopedice si
cunostintele generale ale logopatilor. Material verbal parcurs la lectii trebuie prelucrat atat sub
aspectul pronuntiei cat si al continutului, al accesibilitatii.
Iata de ce orientarea in tratamentul logopedic este atat de complexa. Deosebirea esentiala fata de
orientarea anterioara consta in sublinierea factorilor psihopedagogici in educatia vorbirii, fara a
neglija factorii fonetico-fonologici.

1. 3. Componentele muncii logopedice de educare a tulburarilor de limbaj

Actul de pronuntie are o natura motrica si una senzoriala. Corectarea pronuntiei se desfasoara pe
doua coordonate, potrivit naturii actului de pronuntie : a. dezvoltarea motricitatii organelor de
vorbire, asigurata de zona verbo -; motorie b. dezvoltarea auzului fonematic asigurata de zona
verbo -; auditiva
Prin imbinarea celor doua componente se realizeaza perfectionarea progresiva a capacitatii
reglatoare a proceselor corticale asupra informatiilor motrico-kinestezice si auditive venite de la
periferia mecanismelor de pronuntie a sunetelor.
Prin procesele psihice de invatare si memorare a miscarilor articulatorii si a efectului lor acustic
se imprima modele de pronuntare corecta a sunetelor in sistemele neuronale verbo -; motorii.
Pronuntarea este un sistem senzorial -; motric automatizat, cu dispozitie bilaterale de reglare in
care emisia si receptia sonora se acomodeaza reciproc. Intre emisia sonora a sunetului articulat si
perceptia lui sonora se stabileste un circuit care se integreaza intr-o unitate complexa senzorial-
motorie cu o semnificatie fonematica.
Pentru pronuntarea fiecarui sunet sunt necesare variate conexiuni senzorial motrice , care vor fi
receptionate, dobandite in mod diferit in raport de: a) dezvoltarea auzului b) dezvoltarea
motricitatii organelor respiratorii c) dezvoltarea motricitatii organelor fonatorii d) dezvoltarea
motricitatii organelor articulatorii e) de capacitatea de simbolizare si intelegere a sensului
structurilor sonore in ansamblul lor si a fiecarui sunt izolat ca unitate fonetica distincta.
Atat pentru persoanele cu o vorbire normala, cat si pentru cei cu tulburari de limbaj se impune un
antrenament, de durata, al organelor de emisie si receptie sonora pentru insusirea mecanismelor
de pronuntie corecta a sunetelor. Orice schimbare intr-una din verigile sale: motorie, senzoriala
se rasfrange intr-o anumita masura asupra intregului proces de pronuntie.
O imbunatatire la nivelul perceptiei auditive a sunetelor prin exercitii de dezvoltare a auzului
fonematic atrage dupa sine, pe baza efectului lor acustic, o dirijare mai precisa a miscarilor
articulatorii sau ameliorarea preciziei miscarilor de articulatie, ca urmare a exercitiilor de
dezvoltare a motricitatii organelor articulatorii, contribuie pe cale kinestezica , la imbunatatirea
pronuntiei , la dezvoltarea capacitatii de diferentiere acustica a sunetelor deci la perfectionarea
auzului fonematic.
Exercitiile de dezvoltare a motricitatii articulatorii si a auzului fonematic se recomanda in terapia
logopedica a tuturor cazurilor de dislalie, accentul cazand mai mult pe una dintre laturi, in
functie de formele de dislalie. In cazul dislaliei functionale de natura motorie de ex. , accentul se
pune pe miogimnastica organelor fonoarticulatorii, pe cand in cazul dislaliei functionale, de tip
senzorial, accentul cade pe exercitii de dezvoltare a capacitatii de identificare si de diferentiere a
sunetelor deficitare, pe antrenamentul auditiv.
In cazul dislaliei organice, de tip mecanic, corectarea se face predominant prin aplicarea unor
exercitii de dezvoltare a motricitatii organelor deficitare, pentru a deveni capabile sa realizeze
miscari articulatorii necesare pronuntiei corecte a sunetelor. Atunci cand recuperarea functionala
a defectelor organice nu se poate obtine are loc fenomenul compensator de formare a unor functii
(Asa cum am aminti in prima parte). Dislalia organica -; audiogena. Corectarea se face in primul
rand prin antrenamentul auditiv, pentru dezvoltarea capacitatii de diferentiere auditiva a
sunetelor. Pentru a suplini deficientele de auz se recurge, pe langa antrenamentul auditiv si la
exercitii pentru dezvoltarea mecanismelor compensatorii prin antrenarea altor analizatori valizi.
Ex. : tactil , vizual.
Daca analizatorul senzorial, verbo-auditiv si analizatorul verbo-motor, sunt perfect sincronizati si
functioneaza in conditii bune, vorbirea copilului logopat va ajunge sa depaseasca dificultatile
inerente articulatiei si sa realizeze o pronuntie corecta. Adeseori insa , dorita complexitatii si a
unor dificultati la nivelul mecanismelor neuronale ale analizatorului verbo-auditiv se produc
anumite intarzieri in dezvoltarea acestei componente , anumite imprecizii in functionarea acestei
componente la urmare, copilul logopat va incerca sa reproduca modelul sonor care in unele
situatii poate fi corect, iar in alte situatii poate fi gresit.

Daca sincronizarea dintre cele doua componente lipseste atunci e posibil ca in cazul unui model
auditiv corect, in reproducerea modelului verbal , datorita unui insuficient control, realizat din
partea analizatorului verbo -; senzorial, pronuntia sa se realizeaza deficitar. Daca cei din mediul
apropiat copilului, fie ca nu sunt suficient avertizati asupra mecanismelor dezvoltarii limbajului,
fie ca manifesta o atitudine de indiferenta sau mai grav, se amuza de vorbirea imperfecta a
copilului, atunci , treptat , se fixeaza miscarea intr-o deprindere articulatorie gresita.
In acest mecanism e de retinut faptul ca, daca controlul auditiv nu se instituie din timp, pentru a
trezi motivatia interna a copilului pentru o vorbire corecta si frumoasa, atunci se vor fixa
deprinderi gresite de vorbire, care pe plan auditiv vor fi identificate de logopat cu modelele
auditive corect formate. De exemplu logopatul percepe din vorbirea adulta sunetul “ s ”. Daca nu
va fi atentionat asupra greselii pe care o face in vorbire, copilul va sesiza in vorbirea altora
pronuntarea alterata, dar nu o sesizeaza in propria lui vorbire, pentru ca ii lipseste educatia in
acest sens