Prof. Dr.

Nuţu RoŞca:,,Eminescu şi Maramureşul”

Eminescu s-a referit de multe ori la Maramureş şi mai ales la istoria acestui
ţinut şi la voievozii descălecători. Mă voi opri asupra unui erou din Maramureş, pe care
l-a evocat Eminescu şi anume asupra lui Dragoş Vodă Descălecătorul.

Mihai Eminescu l-a avut în atenţie pe întemeietorul domniilor moldovene în câteva

scrieri. Acestuia i-a consacrat poemul Dragoş Vodă cel Bătrân şi Drama Bogdan-
Dragoş. În scrierea O cestiune mai mult caracteristică, poetul prezintă situaţia
dificilă în care se afla Dragoş Vodă în Maramureş din cauza persecuţiilor străine, îl
aminteşte într-o variantă a poemului Scrisoarea III şi în alte scrieri, iar în poemul Mii
de stele … Dulce sară… personajul principal este fata lui Dragoş Vodă, o „dulce
zână din poveşti” (1). Mai amintim articolul Înfiinţarea unei mitropolii.

Ca şi Vasile Alecsandri, Eminescu s-a inspirat pentru poemul Dragoş Vodă cel Bătrân dintr-
o baladă populară. în acest poem, Eminescu îl prezintă pe erou în toată măreţia lui de
domnitor, într-un sfat al ţării, înconjurat de marii sfetnici şi, printr-o licenţă poetică îl
aşează în cetatea Sucevei: „Dragoş Vodă cel Bătrân / Pe Moldova e stăpân / Şi domnind
cu toată slava / Şade-n scaun la Suceava” (2).

Drama Bogdan-Dragoş are ca personaje mai mulţi membri ai dinastiei Drăgoşeştilor:

Dragul (Dragoş), voievod de ţară din Maramureş, apoi Sas, Balcu, Drag, Dragomir, Ştefan
şi alţii. Din această dramă reproducem aici un fragment semnificativ privitor la voievodul
Dragoş şi la trecerea lui, cu mulţime de maramureşeni, în Moldova: „Din lungi cărări de
codri, din munţi cu vârfu-n nouri / Ieşit-au Dragoş Vodă îmblânzitori de bouri; / Mulţime
curgătoare s-a fost întins pe vale / Şi buciumele sună şi oile-s pe cale, / Nainte merg
moşnegii cu pletele bogate / Ţinând toiage albe în mâinile uscate / Astfel ieşeau tot
rânduri venind din verzii ramuri / Copii-ciobani de turme, moşnegi-păstori de neamuri /
Şi au întins moşia spre răsărit şi-amiază / Prin unde marea sfarmă de ţărm a ei talază; Au
cucerit cu plugul, cu vârful dragii săbii; / Pân la Cetatea Albă limanul de corăbii; / Sute de
ani stătut-au stăpâni până la Nistru/ Luptând cu răsăritul, cu cuibul cel sinistru/ Pe unde
vin în roiuri în veci renăscătoare / Limbi spurcate şi rele, barbarele popoare, / Sfărmându-
se la graniţi de ziduri de cetate / Stă neclintit Moldova ţesând la pânza vremii, / Viteji îi
erau fiii şi purtătorii stemii, / Cei dătători de lege ş-aşezători de datini, / Lumine din
lumine, Muşatini din Muşatini / Sunt vulturi ei din vulturi” (3).

Sub numele literar, Bogdan-Dragoş, dat de Eminescu, poetul îl aminteşte pe Dragoş Vodă
în mai multe scrieri, printre care şi într-o variantă a poemului Scrisoarea III. Aici Dragoş
Vodă, Basarabii şi Muşatinii sunt evocaţi drept întemeietori ai Ţărilor Române: „Rămâne-
n noapte sfântă în umbră Basarabii/ Din dulce neclintire, pană, să nu-i datini/ începători
de vremuri, purtând viteze săbii / Şi tu Bogdane-Dragoş şi voi marilor Muşatini” (4).
În scrierea intitulată O cestiune mai mult caracteristică, Eminescu, ca şi alţi literaţi şi
istorici, arată că „papii Onorie, Grogorie IX, Inocenţiu VI, Bonifaciu VIII, Benedict al XII-
lea trimiteau scrisori peste scrisori regilor ungureşti ca să convertească cu sila pe români
la legea catolică şi regii îşi dădeau în direcţia aceasta silinţe demne de o cauză mai bună,
toate acestea fără nici un folos.

Lucrul ajunsese atât de departe încât sub Ludovic cel Mare o parte a românilor din
Maramureş se lehamitiseră cu totul de vexaţiunile continue şi, conduşi de Dragoş Vodă
ieşiră din ţară şi fondară principatul Moldovei” (5).

Prin articolul înfiinţarea unei mitropolii, Eminescu spune că „o mare parte din românii din
munţii despre nord au părăsit, sub Dragoş Vodă patria lor, a Maramureşului, pentru că un
rege catolic voia să le impună confesiunea catolică” (6).

Şi din aceste puţine rânduri rezultă cât de profund a înţeles poetul Mihai Eminescu
specificul Maramureşului.

Prof. Dr. Nuţu RoŞca

NOTE

1. Mihai Eminescu, Opere, voi. VI, Literatura populară, Ediţie critică de Perpessicius,
Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1963, p. 128.

2. Ibidem,p. 107-109.

3. Idem, vol. VIII, p. 120.

4. Ibidem, vol. II, p. 287.

5. Idem, vol. X, 196.

6. Idem vol. XIII, p. 299.

EMINESCU ŞI MARAMUREŞUL

Autor: Prof. Dr. Nuţu Roşca

Ca şi Vasile Alecsandri, Eminescu s-a inspirat pentru poemul Dragoş Vodă cel
Bătrân dintr-o baladă populară. În acest poem, Eminescu îl prezintă pe erou în toată
măreţia lui de domnitor, într-un sfat al ţării, înconjurat de marii sfetnici şi, printr-o
licenţă poetică îl aşează în cetatea Sucevei: „Dragoş Vodă cel Bătrân/ Pe Moldova e
stăpân/ Şi domnind cu toată slava/ Şade-n scaun la Suceava” (2).

Drama Bogdan-Dragoş are ca personaje mai mulţi membri ai dinastiei

Drăgoşeştilor: Dragul (Dragoş), voievod de ţară din Maramureş, apoi Sas, Balcu,
Drag, Dragomir, Ştefan şi alţii. Din această dramă reproducem aici un fragment
semnificativ privitor la voievodul Dragoş şi la trecerea lui, cu mulţime de
maramureşeni, în Moldova: „Din lungi cărări de codri, din munţi cu vârfu-n nouri/ Ieşit-
au Dragoş Vodă îmblânzitori de bouri;/ Mulţime curgătoare s-a fost întins pe vale/ Şi
buciumele sună şi oile-s pe cale,/ Nainte merg moşnegii cu pletele bogate/ Ţinând
toiage albe în mâinile uscate/ Astfel ieşeau tot rânduri venind din verzii ramuri/ Copii-
ciobani de turme, moşnegi-păstori de neamuri/ Şi au întins moşia spre răsărit şi-
amiază/ Prin unde marea sfarmă de ţărm a ei talază; Au cucerit cu plugul, cu vârful
dragii săbii;/ Pân la Cetatea Albă limanul de corăbii;/ Sute de ani stătut-au stăpâni
până la Nistru/ Luptând cu răsăritul, cu cuibul cel sinistru/ Pe unde vin în roiuri în veci
renăscătoare/ Limbi spurcate şi rele, barbarele popoare,/ Sfărmându-se la graniţi de
ziduri de cetate/Stă neclintit Moldova ţesând la pânza vremii,/Viteji îi erau fiii şi
purtătorii stemii,/ Cei dătători de lege ş-aşezători de datini,/ Lumine din lumine,
Muşatini din Muşatini/ Sunt vulturi ei din vulturi” (3).

Sub numele literar, Bogdan-Dragoş, dat de Eminescu, poetul îl aminteşte pe Dragoş

Vodă în mai multe scrieri, printre care şi într-o variantă a poemului Scrisoarea
III. Aici Dragoş Vodă, Basarabii şi Muşatinii sunt evocaţi drept întemeietori ai Ţărilor
Române: „Rămâne-n noapte sfântă în umbră Basarabii/ Din dulce neclintire, pană, să
nu-i clatini/ Începători de vremuri, purtând viteze sabii/ Şi tu Bogdane-Dragoş şi voi
marilor Muşatini” (4).

În scrierea intitulată O cestiune mai mult caracteristică, Eminescu, ca şi alţi literaţi

şi istorici, arată că „papii Onorie, Grogorie IX, Inocenţiu VI, Bonifaciu VIII, Benedict al
XII-lea trimiteau scrisori peste scrisori regilor ungureşti ca să convertească cu sila pe
români la legea catolică şi regii îşi dădeau, în direcţia aceasta, silinţe demne de o
cauză mai bună, toate acestea fără nici un folos.

Lucrul ajunsese atât de departe încât sub Ludovic cel Mare o parte a românilor din
Maramureş se lehamitiseră cu totul de vexaţiunile continue şi, conduşi de Dragoş
Vodă ieşiră din ţară şi fondară principatul Moldovei” (5).

Prin articolul Înfiinţarea unei mitropolii, Eminescu spune că „o mare parte din
românii din munţii despre nord au părăsit, sub Dragoş Vodă patria lor, a
Maramureşului, pentru că un rege catolic voia să le impună confesiunea catolică” (6).

Şi din aceste puţine rânduri rezultă cât de profund a înţeles poetul Mihai Eminescu
specificul Maramureşului.

NOTE
1. Mihai Eminescu, Opere, vol. VI, Literatura populară, Ediţie critică de
Perpessicius, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1963, p.
128.

2. Ibidem, p. 107-109.

3. Idem, vol. VIII, p. 120.

4. Ibidem, Vol. II, p. 287.

5. Idem, vol. X, 196.

6. Idem vol. XIII, p. 299.

Eminescu a fost prin Maramureș, în 10 – 11 august 1869,pe vremea în care avea 20 de ani, împreună cu Iosif Vulcan,

însoțit de domnișoara Constanța Dunca de Șieu, una din primele scriitoare feministe din
România. Eminescu ajunge la adunarea Astrei de la Sibiu care a făcut o amplă acțiune în Șomcuta Mare, o
conferință susținută de aceasta din urmă despre rolul femeii în societate,
după care a ajuns în 15 august la Moisei, la mănăstirea din localitate, după
care în 16 august a trecut Prislopul spre Bucovina.

În drumul său spre Moldova Eminescu s-a oprit în Budești pentru a lua masa
la un preot, Ioan Chindriș. Trebuie spus că această Constanța Dunca spune
că Eminescu s-a născut în 21 mai 1849, de Sfinții Constantin și Elena.

Peste 100 de intelectuali printre care mulți preoți și avocați, toți au fost la Șomcuta Mare, pentru că aici a venit Iosif
Vulcan ca să țină conferința despre poezia populară. În studiul meu voi reda o mare parte din conferința lui Iosif Vulcan
și se va putea vedea că „Doina” lui Eminescu este inspirată din poezia populară. Acolo se vorbește despre omida care a
mâncat cornii, se vorbește despre corbi, despre tătari, și despre revolta extraordinară împotriva străinilor care ne-au luat
teritoriile, și despre apelul pe care-l face poetul Eminescu la domnitorul Ștefan cel Mare să se trezească, să lase grija
schitului în seama mitropolitului pentru că țara are nevoie de el.

Lucrurile cele mai frumoase care amintesc despre Eminescu sunt publicate în numerele 32, 33 și 34 din Revista Familia
din august-septembrie 1869, unde Iosif Vulcan scrie că a fost desemnat să aleagă Regina Balului de la Șomcuta. La
Șomcuta s-au discutat foarte multe: s-a discutat înființarea unui gimnaziu românesc la Seini, s-a pus în discuție și s-a
acceptat să avem o catedră de limba și literatura română în cadrul Universităţii de la Viena etc. Între cele două zile s-a
organizat un bal cu peste 600 de tineri, iar Iosif Vulcan a fost desemnat să aleagă Regina Balului. În articolul lui Iosif
Vulcan, acesta spune că i-a cerut junelui Eminescu, care a venit cu el, să îl ajute în jurizarea acestor fete frumoase.
În această întâlnire a Astrei vine și Constanța Dunca de Șieu, care s-a născut la Botoșani, în 1841. Este verișoara
academicianului Ioan Mihaly de Apșa. Această femeie face studii la Viena și la Paris, este prima absolventă de studii de
filosofie la Sorbona, iar la 17 ani publică romanul „Elena” și devine foarte cunoscută în lumea literară a Parisului. Prima
fotografie a ei este publicată într-un album cu personalitățile Parisului, în 1862, când avea aproape 20 de ani. Ea este
premiată de Alexandru Ioan Cuza, are rădăcini în Șieul din Maramureș, toate neamurile ei se trag din Bogdan Vodă,
însă bunicul ei a plecat la studii din Șieu în Galiția, de acolo se căsătorește la Iași și are o funcție foarte importantă la
Curtea Moldovei. Când Alexandru Ioan Cuza va face legea Învățământului, această Constanța Dunca de Șieu va fi con-
sultată și îl ajută foarte mult în realizarea acestei legi din 1864. Este prima directoare a primei școli de fete de la
București, este prima feministă din România și vine în Maramureș să țină o prelegere despre rolul și rostul femeii în
societate.
Partea cea mai frumoasă este legată de un articol de-al ei, în numărul 6 al Adevărului din 1877, care se intitulează
„Botezul lui Eminescu”. Acolo scrie că Mihai Eminescu s-a născut la curtea boierului Balș, în localitatea Dumbrăveni, la
27 kilometri de Botoșani și la 10 kilometri de Ipotești, unde tatăl poetului era administratorul acestei imense moșii de 100
de mii de hectare. Constanța Dunca de Șieu avea 8 ani. În articolul din Adevărul relatează cum a fost botezat Eminescu.
Ea spune că Eminescu s-a născut în 21 mai 1849, de Sfinții Constantin și Elena. Ea spune că în ziua în care s-a născut
Eminescu a cules toată ziua flori, iar prietenul ei Alexandru Miți Balș, fiul boierului Balș, a adunat într-o cutie fluturi. Când
a fost pus copilul în leagăn, ea a venit și a presărat flori peste prunc, iar boierașul a deschis cutia cu fluturi și
le-a dat drumul peste el. În articolul ei, ea spune că așa l-a botezat simbolic pe Eminescu. Ea acolo a crescut pentru că
tatăl ei era un om important la curtea boierului din Moldova, iar boierul Balș era rudă cu mama ei. Dar ea, de fapt, se
trage din familia Dunca din Șieu.
A fost prezent la acest „botez” și tatăl lui Mihai Eminescu. Există o fotografie cu Eminescu la vârsta de 9 ani, împreună
cu tatăl său, la Cernăuți.
Primul om care a scris despre urmele lui Eminescu în Maramureș, Grațian Jucan, un eminescolog născut în 1929 la
Câmpulung Moldovenesc. Despre Constanța Dunca scrie profesorul universitar Iulian Negrilă, care descoperă un
fragment din acest articol al ei, în Tribuna Nouă din 1924, care apărea la Arad.

După acest botez, după această legătură cu Eminescu, ea ajunge la Șomcuta Mare tocmai la întâlnirea la care a
participat și Eminescu. După acest succes răsunător de aici, la care a participat și Gheorghe Barițiu, președintele Astrei
care a ținut un discurs despre Istoria Transilvaniei, Constanța Dunca va ține o conferință pentru femei și la Sighet. Ea
era deja profesoară vestită la București, la prima școală de fete din România. Se pare că Eminescu a venit până la Sibiu
însoțind-o pe această domnișoară care l-a botezat când ea avea 8 ani, cu flori și cu fluturi. În trăsurile care au mers spre
Sighet a fost și Eminescu, dar el și-a continuat drumul prin Maramureș și a trecut spre Bucovina pentru a merge acasă.
În 13 ianuarie 1885, Iosif Vulcan publică în numărul 2 din Revista Familia prima biografie a lui Mihai Eminescu. Titu
Maiorescu îi cere detalii surorii Aglaia a lui Mihai Eminescu, iar aceasta îi spune într-o scrisoare: „Dacă vrei o biografie
amplă și sinceră despre viața lui Mihai, citește articolul lui Iosif Vulcan din Revista Familia”. Iosif Vulcan spune că
Eminescu s-a născut în luna mai 1849, și tot aici spune că tatăl lui Eminescu i-a trimis o scrisoare în care îl roagă să îi
spună dacă știe pe unde rătăcește fiul lui. Iosif Vulcan i-a răspuns că Eminescu a fost cu el la Șomcuta și că se
îndreaptă spre casă, dar și că a venit vremea să-l susțină financiar pentru că au înființat catedra de limba română la
Viena, iar acest tânăr ar merita să devină primul student de aici.
De ce apare oficial că Eminescu s-a născut în 15 ianuarie 1850? Matei Eminescu, fratele lui mai mic cu 6 ani, care a fost
erou în Războiul de Independență, spune că Eminescu s-a născut în primăvara anului 1849. Aglaia, sora lui, spune că
în copilărie, mama lor mereu le spunea că dacă l-ar mai fi ținut un pic, la botez Mihai aproape că ar fi putut el să-l aplece
pe preot cu barba în apa în care l-a botezat. eci, Eminescu a fost botezat destul de mare. Nu există niciun act oficial al
nașterii sale, dar există data botezului, în 20 ianuarie 1850. În mod normal, botezul se făcea la 5 zile după naștere, de
aceea preotul a trecut că s-ar fi născut la 15 ianuarie. Dar este de fapt, un fals! George Călinescu s-a folosit de acest
detaliu pentru a-i scrie viața romanțată. Călinescu a fabricat sintagma „Luceafărul poeziei românești”, ori anul 1850 era
considerat în zodiac Anul planetei Venus, ceea ce înseamnă Anul Luceafărului. Lui Călinescu i-a convenit de minune
acest an, deci anul acesta, 2019, sărbătorim 170 de ani de la nașterea poetului.
Eminescu a declarat că s-a născut în 20 decembrie 1849, când a fost primit ca membru al Junimii. În actele de școală
de la Cernăuți apare data de 14 decembrie 1849, dar mama lui mereu le spunea copiilor că s-a născut „pe vremea
cireșelor”, în 1849.

Zilele trecute l-am sărbătorit pe Eminescu la Ieud, împreună cu câțiva bucureșteni, printre care și celebrul eminescolog
al zilelor noastre, Nicolae Georgescu, cel care a scris „Cartea Trecerii”, care a cercetat timp de 40 de ani documentele
despre Eminescu, pentru că este și profesor universitar, dar și bibliotecar la Biblioteca Academiei. Acesta a declarat
printre altele că „Eminescu nu are o casă a lui” și că își dorește foarte mult ca această casă a lui Eminescu să se
construiască la Ieud Maramureș. Se știa prea puțin că Eminescu a călătorit prin Maramureș, așa că acum, povestea se
potrivește ca o mănușă cu intenția de a se construi o Casă a lui Eminescu la Ieud.

Cel mai tare document, este vorba de volumul 6 din „Opere - Literatura populară”, publicat la Biblioteca Academiei, la
București, în 1863, de către Perpessicius, la pagina 13, Perpessicius scrie că „Eminescu a fost la Șomcuta Mare să
audieze conferința lui Iosif Vulcan „Poporul Român în poezia sa” și întors și ajuns în toamnă student la Viena, în jurnalul
său își notează: trebuie să mă întorc în Maramureș și să țin patru conferințe. De aceea, în piesa lui de teatru „Dragoș
Bogdan” apare însemnarea că „într-un fel sau altul toți ne tragem din Maramureș”.
Cu toate astea nu a mai reușit să ajungă în Maramureș.

”Eminescu, peregrin prin Maramureș”, autor Nicoară Mihali.

Este o carte interesantă pentru că vine cu demonstrații și cu noutăți, cu un Eminescu mai
puțin cunoscut, cel mai important cu Eminescu aflat pe un drum de inițiere pe care l-a făcut
în tinerețea lui (probabil) și în Maramureș. Cartea are 168 de pagini, o ediție de lux, însoțită
de 24 de ilustrații care reprezintă familia lui Eminescu, cele cinci iubiri pe care le-a avut și
oamenii care, se presupune, l-au purtat prin Maramureș. Autorul ne spune că Mihai
Eminescu a ajuns în Maramureș pe vremea când avea doar 20 de ani, însoțind o femeie
frumoasă, Constanța Dunca de Șieu, și că a participat la Șomcuta la o conferință, după care
ar fi ajuns la Moisei, apoi a trecut Prislopul spre Bucovina. În drumul său spre
Moldova, Eminescu s-ar fi oprit în Budești, pentru a lua masa la un preot”, precizează prof.
dr. Ioan Dorel Todea.