ȘCOALA GIMNAZIALA SĂUCA

G. P.N.CEAN

ESEU DESPRE CORESPONDENTE CELEBRE

,,Vasile Alecsandri , cele mai frumoase scrisori,,

PENTRU PORTOFOLIU EVALUARE

Întocmit Bălaj Elena Minodora

Profesor invățământ preșcolar

G.P.N. Cean,Scoala Gimnazială Săuca

Judet Satu Mare

 II. ,,Corespondente celebre

Vasile Alecsandri

,,Cele mai frumoase scrisori,,

În literatura română,genul epistolar nu a fost des folosit ,asa cum s-a

intâmplat in literatura franceză.El s-a dezvoltat,totusi,prin insasi existența unor
epistolari talentați ca, Costache Necruzzi-care a inaugurat la noi,scrisorile
literare-M.Kogalniceanu,Ion Ghica,Al.Odobescu si alti scriitori ai secolului al
XIX-lea,printre care, Vasile Alecsandri se situeaza in frunte ca un epistolier de
mare clasă.
De la scrisoarea naivă adresată tânărului elev,compusa dupa toate
canoanele școlii franceze a lui Cuenim(1834),până la seninele scrisori ale
bătrânului ,care,in 1890 scria lui Ion Ghica ,,Cât despre noi,dragul meu ,care am
platit din plin cu persoana noastra în timpuri grele și care am avut multumirea
de a vedea eforturile noastre incununate de succes,indreptând țara pe calea
progresului ,este timpul să ne retragem sub cort...,, ,corespondența nu reprezinta
deosebiri prea mari .
Varietatea infinita a scrisorilor se datorează mai puțin vieții sufletești în
evoluția ei ,cât schimbarilor intervenite în schimbărilor intervenite in condițiile
de viata ale poetului si relațiilor numeroase ,Alecsandri fiind un veritabil artist în
găsirea tonului celui mai adecvat ,pentru a se adapta sensibilității
corespondentului său.
Este ciudat cum o corespondenta care cuprinde pagini întregi de istorie trăită,
pagini de munca literara,de mărturisiri,nu a găsit chiar de la
început,înțelegerea meritată.
La apariția in 1904,a primului volum de corespondență, editat de Ilarie Chendi
si Eugen Carcalechi,Nicolae Iorga s-a grăbit să tragă concluzii pripite ,afirmând
că ,, Cine s-ar aștepta să găsească părerile poetului asupra chemării sale
literare,ideile sale asupra marilor întrebări ale vieții,portrete bine schițate ale
contemporanilordescrieri meșteșugite despre cărțile văzute de dânsul,s-ar inșela,,
.
Se nega deci,tocmai ceea ce corespondența poetului a dezvăluit posterității -
conștiința chemării sale ca scriitor,cunoașterea adâncă a sufletului
omenesc,contactul strâns cu contemporanii din țară și străinătate ,calitatea
literară a scrisului,numeroase aluzii livrești etc..
.
Cultivarea corespondenței a fost pentru Alecsandri o necesitate a
temperamentului său comunicativ ,și , indirect ,si nepremeditat o artă.
Alecsandri nu a fost un solitar,si refugiul său la Mircești nu a insemnat o izolare
de lume,ci ancorarea în mediul cel mai propice și indispensabil creatiei
literare.Dar de aici gândul său a pornit permanent ,pe calea micilor misive spre
acei a căror lipsă o simțea ,de la care aștepta veștile care să-l țină în legatură cu
lumea dinafară ,cum și să-l apropie de toate nevoile ,durerile sau bucuriile
prietenilor si familiei .

Poetul mărturisea lui Iacob Necruzzi (1875,septembrie) că, pentru a scrie ,

îi trebuia o anumită ambianță ,,Căci precum știi nu lucrez vara nici de frică,ci
numai iarna când viscolește pe afară ,mă așez la birou și iau pana în mână .
Acum nu cred să se găsească nici măcar destulă cerneală în călemare pentru ca
să pot termina aceasta scrisoare,,

Corespondența însă,nu a neglijat-o niciodată ,chiar dacă, și pentru aceasta i se

păreau mai nimerite anumite momente ,,Astăzi -scrie el lui Alexandru
Hurmuzaki (1865,ianuarie 30)- e una din acele zile de iarnă în care,focul sobei
pare a se mândri de importanța sa,căci el ține locul soarelui .Afară ninge cu
viscol ,pământul s-a invelit cu blană albă,o blana ce-ți insuflă fiori înghețați,
Numai câțiva corbi se zăresc negrind și se aud cârîind prin aer ....Ei râd de ger
și trag palme cu aripele lor peste fața iernei .
Acum,doar e vreme să graim impreună ca doi vechi amici care au multe de
spus,, .
Pasaj demn de a fi subliniat pentru frumusețea iernii și pentru
autocaracterizarea corespondenței ,,o convorbire în scris,, .

Din programul zilnic al vieții de la Mircești ,fiica poetului își amintește că,
După-amiaza era consacrată lecturii si corespondenței ,, foarte întinse ,căci
tatăl meu răspundea maimarilor lumii cu aceeași exactitate ca și celor mici,, .
Grija era ca scrisorile să fie gata înainte de plecarea poștii rurale ,daca nu,un
om călare era trimis inadins la gară să le ducă .
În obișnuitele șederi la Castelul Peleș,diminețile erau consacrate corespondenței
,,de la ora opt imi iau ceaiul ,pe urma imi fac corespondența până la ora zece. ,,

....
Scrisorile sunt pentru poet ,un instrument al raporturilor sale sociale si
personale ,mânuit cu artă ,în scopuri diferite .
Un larg capitol il reprezintă corspondența diplomatică, de care s-a achitat în
mod magistral ,făcând de exemplu din scrisorile adresate domnitorului
Alexandru Ioan Cuza ,în timpul misiunilor diplomatice la Napoleon al III-lea si
la Victor Emanuel ,adevarată istorie ,de pe urma lor ,ascris mai târziu ,,Istoria
misiilor mele politice,, .

Al capitol il formeaza corespondența sa literară care ,deși redusă față de cea a

prietenului său Ghica ,inițiatorul ciclului ,insumează câteva piese de reala
valoare artistică,dintre care ,una servește chiar de introducere ediției de
,,Scrisori,,a lui Ghica ,din 1883 ,dupa cum tot o scriere literara este si ,,Românii
și poezia lor,, adresată lui Alexandru Hurmuzaki.
În afara acestor doua categorii distincte ,restul corespondenței se prezintă
variată ca speță ,formă și farmec.

Este sigur faptul că, Vasile Alecsandri nu a scris cu constiința că scrisorile

sale vor fi vreodată destinate circulației literare .De aici și grabnica sa alarma
când ,în 1889 ,află de la Alexandru Papadopol Calimah că Ion Ghica are intenția
să publice în ,,Revista nouă,, ceva din statornica lor corespondență

,,Îmi place să cred că este doar o glumă ,în caz contrar te rog să nu public
nimic din corespondența noastră particulară pînă ce nu iau cunoștință de ea și
nu mă conving eu însumi daca scrisorile acestea merită să fie tipărite,, .

Alecsandri a acceptat publicarea corespondenței numai în anumit scop.

Publicitatea scrisorilor i-a servit in rarele sale încercări de polemică sau
protest ,ca în cazul scrisorii adresate lui Ulyse de Marsillac ,in ,,La voix de la
Roumanie,, in urma învinuirilor ce i se aduc în presă,după apariția piesei
,,Rusaliile,, sau in cazul scrisorii in versuri adresate generalului Florescu,cel
nedreptățit de liberali in 1877 .
A mai fost dat publicității scrisori de mulțumire către alegători sau către
admiratorii săi care,mai cu seamă dupa succesul său de la Montpellier ,l-au
copleșit cu laudele lor .

Scrisorile prefață sau articol rămîn cele mai interesante ale genului.
Ideea de prefață i-a repugnat lui Alecsandri căci,iată ce-i scria prietenului
său Alex.Cantacuzino cneazul ,in noiembrie 1879 ,, Am evitat în această
scrisoare tot ceea ce putea avea aerul unei justificări ,pentru că ,imi repugnă să
explic eu însumi cititorilor mei ceea ce sunt datori să înteleagă ei .
Sînt autori care fac greșeala de a pune în fruntea lucrărilor lor explicarea
fiecărui paragraf. După parerea mea ,înseamna să te situezi în pozitia unui
vinovat care se apără.... ,,

....

O mare parte a corespondenței este redactată într-o franceză perfectă,restul

în română,mai precis ,într-un autenticși pitoresc grai moldovenesc .

Facilitatea și arta cu care poetul isi scrie scrisorile nu rezulta însă din
frumusețea limbii franceze ,care își are ,faptul că Alecsandri nu folosește clișee
,că exprimarea sa este spontană,personală,armonioasă.
Cu originalul sau talent își ingăduie invenții ,care dau personalitate stilului
,introduce expresii traduse direct din limba română,alcatuiește ,cuvinte ca
,,sarmalerons,, ,dupa modelul franțuzesc al lui ,,saucisserons,, ,cuvântul
,,autoresse,, de dragul încântătoarei scriitoare americane Bianca Roosvelt ,si ,mai
cu seamă ,jocuri de cuvinte ,făcute adesea numai de hazul potrivirilor ,dar de
mai multe ori pentru a atinge fin o țintă satirică sau umoristică ,ca atunci când
cere să nu se confunde ,,l art scenique ,, cu ,,l arsenique ,, , ,,les paladins ,, cu ,,les
baladins,, , ,, le colosse,, cu ,,le molosse,, ,etc.
....
 Scrisorile sale ,de la orice vârstă,sunt marcate de un profund sentiment
patriotic ,care s-a manifestat nu numai când participa direct la viața politică,ci
permanent ,inclusiv in timpul ,,refugiului,, său de la Mircești ,deși,cum e și
firesc,entuziasmul poetului patriot și constiinta că,glasl său exprimă sentimentul
nației întregi ,se vădesc mai puternic în timpul războiului de independență .
,, Despărțindu-mă de fiica mea ,mă întorc la țarara mea ca să fiu cu totul al
ei .Am nevoie să fiu scutit de orice preocupare personala ,pentru ca să admir în
voie vitejia îndârjită a tinerei noastre armate. Ce lucru uimitor! Nu-i așa? Simpli
țărani,smulși de la plug ,să devină dintr-odata eroi . Inima mea a luat proporții
care mă înnăbușă ,de când cu cele petrecute la Grivița.În sfârșit, suntem cineva
în lumea asta !,, (Către Aglae Allaux,1877,octombrie5).

Bibliografie

,,Alecsandri -cele mai frumoase scrisori,, ,Text ales si stabilit

,traducere,prefața,tabel cronologic,note si indici de Marta Anineanu
Editura Minerva ,colectia ,,Biblioteca pentru toți,, ,1972 ,București .

1. Date biografice
 Primii ani

Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei

Alecsandri, născută Cozoni. După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821,
1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut
în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru
Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe raza județului Bacău. A avut un
frate, Iancu Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri, căsătorită cu Constantin
Rolla, boier și om politic român, militant înfocat pentru Unirea Principatelor
Române (1859) și ministru în mai multe rânduri în guvernele Moldovei.

Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie
și unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început
învățătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida.

Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul
Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de
Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și
admirație și pentru care a scris Chirițele și o mare parte din Cânticelele comice.

Anii de formare

Vornicul Alecsandri, Vasile și Iancu

În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care

viitorul domn Al. I. Cuza și pictorul Ion Negulici, a fost trimis la
studii la Paris, unde și-a dat bacalaureatul în anul 1835. În 1837 s-a
pregătit pentru un bacalaureat în științe, urmând cursurile Facultății
de Inginerie, pe care nu a terminat-o. În 1838 apar primele încercări
literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit
rameau, Serata. În anul următor s-a întors în țară și a ocupat un post
în administrație până în 1846. Împreună cu Costache Negruzzi a
făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspirație pentru
nuvela romantică Buchetiera de la Florența.

În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi a

luat conducerea teatrului din Iași și și-a început activitatea de
dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa
dramatică însumează circa 2000 de pagini, rămânând cel mai
rezistent compartiment al activității sale literare și va constitui baza
solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în principalele
sale direcții tehnice: comedia străină și drama istorică. În noiembrie
s-a jucat Farmazonul din Hârlău iar în februarie 1841, Cinovnicul și
modista, ambele preluate după piese străine.
Din 1842 datează importanta sa călătorie în munții Moldovei, în
urma căreia descoperă valoarea artistică a poeziei populare. Scrie
primele sale poezii în limba română pe care le va grupa mai târziu în
ciclul Doine și care sunt foarte strâns legate de modelul popular din
care au luat naștere.

În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica scoate

săptămânalul Propășirea, în care poetul va publica versuri ce vor fi
incluse în ciclul Doine și lăcrimioare, iar în 11 ianuarie se reprezintă
piesa Iorgu de la Sadagura, comedie de rezistență în dramaturgia
scriitorului.

În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o cunoaște pe

Elena, sora prietenului Costache Negri, de care se îndrăgostește și
căreia, după moartea timpurie din 1847 (la doar 2 ani după ce a
cunoscut-o), îi dedică poezia Steluța și apoi întreg ciclul de poezii
Lăcrămioare.

Exilul

Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848.

Mișcarea revoluționară din Moldova a avut un caracter pașnic (fiind
denumită în epocă „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la o
întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul
Petersburg din Iași, a fost adoptată o petiție în 16 puncte adresată
domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactată de către Vasile
Alecsandri.

După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat.

După ce călătorește prin Austria și Germania se stabilește la Paris,
unde se întâlnește cu alți militanți pașoptiști munteni; din perioada
exilului datează poeziile Adio Moldovei și Sentinela română.

În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în

Bucovina, iar în toamna aceluiași an, la Paris.

Scrie primele „cântecele comice” (Șoldan Viteazul, Mama Anghelușa)

și câteva scenete comice și muzicale. Se întoarce în țară în luna
decembrie.

Anii de maturitate
Nicolae Bălcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo în
1852. Între anii 1852-1853, Alecsandri rămâne pentru mai multă
vreme în Franța. În vara anului 1853, pornește spre sudul Franței,
într-o călătorie spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Maroc,
Madrid, o călătorie care va lăsa urme în creația sa poetică, în gustul
pentru exoticul mauro-hispanic.

În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată,

Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai
târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860 se stabilește la Mircești, unde
rămâne până la sfârșitul vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a
fost plecat din țară în misiuni diplomatice.

În 1882 este ales președinte al secției de literatură a Academiei.

Călătorește în Franța pentru a primi premiul oferit de felibri; este
sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe ambasadorul României la
Londra, prietenul său Ion Ghica. Pleacă la Paris în 1885, ca ministru
al României în Franța. În 1889, primește vizita poeților francezi Sully
Prudhomme și Leconte de Lisle.

Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, după o lungă
suferință, fiind înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la
Mircești.

Activitate culturală

A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova,

redactând împreună cu Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei
naționale din Moldova, principalul manifest al revoluționarilor
moldoveni.

În 1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care

au colaborat moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo,
dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu.

În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor

externe; va fi trimis în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în
scopul recunoașterii Unirii.

Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.

Alecsandri și Junimea
În 1863 ia naștere la Iași societatea Junimea, al cărui membru
onorific a fost până la sfârșitul vieții. În anul 1867 este ales membru
al Societății literare române, devenită Academia Română.

Cu ocazia serbărilor de la Putna din 1871, poetul trimite două

cântece care au însuflețit marea masă de oameni: Imn lui Ștefan cel
Mare și Imn religios cântat la serbarea junimei academice române. În
același an Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare studiul
Direcția nouă în poezia și proza românească în care spune: „În fruntea
noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei
noastre literare în generația trecută, poetul <Doinelor și
lăcrimioarelor>, culegătorul cântecelor populare păruse a-și fi
terminat chemarea literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din
mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult
mai grele ce o petrecuse izolat în literatura țării, poetul nostru reînviat
ne surprinse cu publicarea Pastelurilor ... “

Opera. Evoluție și tendințe

În 1843 apare, în Albina Românească, Tatarul, prima poezie care va

face parte din ciclul Doine și lăcrămioare. Tot acum scrie poeziile
Baba Cloanța, Strunga, Doina, Hora, Crai nou. În 1848 scrie poezia
Către români, intitulată mai târziu Deșteptarea României.

În 1850, după o absență de aproape doi ani, Vasile Alecsandri se

întoarce în țară; publică în revista Bucovina poeziile populare Toma
Alimoș, Blestemul, Șerb sărac, Mioara, Mihu Copilul. Începe sa
lucreze la ciclul Chirițelor cu Chirița în Iași. Aceasta va fi urmată de
Chirița în provincie (1852), Chirița în voiagiu (1864) și Chirița în balon
(1874). La Teatrul Național se joacă Chirița în Iași sau Două fete ș-o
neneacă.

În 1852 apare volumul Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești).

Adunate și îndreptate de d. V. Alecsandri. Tipărește primul volum de
teatru Repertoriul dramatic, care conține piesele Iorgu de la Sadagura,
Iașii în carnaval, Peatra din casă, Chirița la Iași, Chirița în provincie.
În 1853 apare volumul Poezii poporale. Balade adunate și îndreptate
de V. Alecsandri, partea a II-a. Publică la Paris primul volum de
poezii originale: Doine și lăcrimioare. În 1856 apare în Steaua
Dunării, revista lui Kogălniceanu, poezia Hora Unirii.

În 1874 publică Boieri și ciocoi, una dintre cele mai importante

comedii, o frescă socială de dimensiuni considerabile. Tot în
Convorbiri literare publică nuvela Călătorie în Africa. În 1875 se
editează Opere complete, cuprinzând Poezii (I-III) și Teatru (IV). În
1876 se publică volumul Proza. În 1877, odată cu poezia Balcanul și
Carpatul începe seria Ostașilor noștri. În 1878 apare volumul Ostașii
noștri, închinat eroismului românilor în războiul din 1877. În 1881
apare ultimul volum din Opere complete, care cuprinde ciclurile
Legende nouă și Ostașii noștri. Tot în anul 1881, cu prilejul
încoronării regelui Carol I, Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului
regal român”.

În evoluția artistică a lui Alecsandri se pot distinge cel puțin trei

momente, trei vârste aflate în deplină corelație cu epoca plină de
transformări prin care trece societatea românească a acelor timpuri.

Debutul său stă sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric
(Buchetiera de la Florența, Doine și lăcrimioare) dar și al unei
necruțătoare critici a ridicolului social în piesa Iorgu de la Sadagura
sau în ciclul "Chirițelor". Acest romantism tipic, caracteristic
literaturii române din perioada pașoptistă, are în literatura lui
Alecsandri cea mai înaltă măsură în Balta albă și în Deșteptarea
României și, de cele mai multe ori se prelungește prin unele texte
până după Unire.

O a doua etapă, așa-zisă de limpezire, de obiectivare a viziunii și a

mijloacelor artistice, se poate observa începând cu prozele călătoriei
în Africa și terminând cu expresia artistică matură din pasteluri și
din unele legende.

Cea de-a treia etapă îl face să revină spre teatru, cu o viziune în

general romantică, viziune filtrată însă printr-un echilibru al
sentimentelor, printr-o seninătate a înțelegerii care îl apropie de
clasicism. Epoca în care trăiește Alecsandri este fundamental
romantică, dar fără îndoială că a vorbi despre clasicism și romantism
la modul concret (implicând așadar o conștiință și practică concretă),
e o aventură la fel de mare ca aceea de a descoperi marile curente
europene într-o literatură cu altă evoluție culturală și istorică decât
cele din vestul Europei.
După 1840, când psihologia romantică pătrunde mai adânc, poetul
începe să sufere de ceea ce s-a numit <<sentimentul incomplenitudinii,
dar, în aceeași măsură, suferă de teama de dezordine în lumea fizică și
morală. Haosul îi provoacă viziuni negre. Lângă senzația de axfisie și
dorința de expansiune stă, mereu, un treaz sentiment al ordinei, stă
voință (la Grigore Alexandrescu, Heliade, mai ales) de a împăca
elementele în <<sfadă>>.[8]

Marile convulsii istorice modelate de marile modele culturale

imprimă începuturilor poeziei românești o configurație dialogică. Pe
de-o parte revolta și idealurile, transfigurate în așa zisele universuri
compensative: revoltă, erotică, sentimente ale individualului raportat
la lume, tipic romantice, construite pe marile modele ale literaturii
occidentale (Lamartine, Victor Hugo etc), iar pe de altă parte tentația
de a imprima acestei mișcări de emancipare o ordine, o coerență,
care nu putea fi găsită decât în marile modele ale literaturii clasice,
adică în încercarea de a obiectiva viziunea și mijloacele artistice,
inițial, iar mai apoi în luciditatea interogării lumii, în gustul
contrastelor tragice născute de interacțiunea dintre epoci, de ruptura
dintre ele.

Pastelurile

Alecsandri începe să publice pasteluri în 1868, în diverse numere ale

Convorbirilor literare.

Astfel de încercare de obiectivare a viziunii sunt pastelurile lui

Alecsandri. Pastelul este o specie a genului liric cunoscută - în această
formă - numai în literatura română, creată și dusă la celebritate de
Alecsandri însuși, într-un ciclu de versuri care i-a dat numele:
"Pasteluri", publicate în revista Convorbiri literare, în cea mai mare
parte între 1868 și 1869.

Pastelul preia de la poezia descriptivă a primilor romantici nu numai

ideea corespondenței dintre sentiment și tabloul de natură, ci și pe
aceea a privirii unui peisaj sub unghiul mișcător al marilor cicluri
naturale, al anotimpurilor, care îl luminează și-l însuflețesc mereu de
altă viață, în alte nuanțe; pe de altă parte, supune descrierea unui
proces de obiectivare caracteristic poeziei post romantice, încercând
să o apropie de trăsăturile unei opere plastice. Pastelul este mai
degrabă un tablou realizat cu ajutorul limbajului (la origine pastelul
însemna un desen în creion moale, ușor colorat). Acest tip de poezie
manifestă preocupare pentru satisfacerea unor exigențe specifice:
compoziție, colorit, echilibru.

Alecsandri a dat formă concretă unei tendințe care preexista în

poezia românească (găsim elemente de pastel la Asachi, Heliade,
Alexandrescu). El va fi urmat de mai toți poeții sensibili la elementul
pictural, la peisaj, indiferent de orientare estetică: Alexandru
Macedonski, George Coșbuc, Ion Pillat, Vasile Voiculescu.

Pastelurile lui Alecsandri evocă natura așa zis domestică, adică tot ce
constituie cadrul obișnuit al unei vieți patriarhale, idilice. Elementele
descriptive apar aici nu incidental, ca un cadru al unui conflict de
natură romantică, ci sunt scopul elementar al acestei poezii. Natura
nu mai este un refugiu, ca în marea poezie romantică, ci cadrul
natural privit cu obiectivitate descriptivă. Pastelurile devin în acest
sens imnul plin de încredere adresat adevăratei țări, satului și
adevăratelor valori ale acestuia: munca, rodnicia, robustețea și
sănătatea morală. Melancolia romantică este înlocuită aici cu
încredere în armonia naturală, cu o adevărată credință naturistă
(vezi poeziile dedicate primăverii: Câmpia scoate aburi; pe umedul
pământ / Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt. Căldura
pătrunde în inimi și natura iese din amorțeală, sosesc cocorii din
țările calde, țăranii muncesc câmpul. Universul generat va fi unul al
armoniei și al ciclurilor firești ale naturii.

TEATRUL NATIONALA DIN IASI ,,VASILE ALECSANDRI,,

IMAGINE DIN 9 NOIEMBRIE 2019 , album foto Bălaj E.Minodora

A utorul dramatic

În perioada 1878 - 1879, la conacul sau de la Mircești, scrie drama

istorică romantică Despot-Vodă. Premiera a avut loc în octombie 1879
pe scena Teatrului Național din București. Piesa fusese citită în
cenaclul Junimii din 8 mai 1879, printre auditori aflându-se Mihai
Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale. Pe data de 30 septembrie
1880, i s-a jucat drama Despot Vodă. La Montpellier este premiat
pentru poezia Cântecul gintei latine. Scrie feeria națională Sânziana și
Pepelea.

Începe să lucreze în 1882 la piesa Fantâna Blanduziei, pe care o va

termina anul următor. Sunt celebre epistolele pe care Ion Ghica i le
trimite. În 1884 piesa Fântana Blanduziei este reprezentată la Teatrul
Național din București.

Scrie și citește în cenaclul Junimea drama Ovidiu. În 1885, Teatrul

Național prezintă drama Ovidiu a lui Vasile Alecsandri.

În 1886, Titu Maiorescu a publicat în Convorbiri literare articolul

Poeți și critici; acesta se încheie cu o privire sintetică asupra operei lui
Alecsandri:

„A lui liră multicoloră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deștepta

din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce stă valoarea unică
a lui Alecsandri? În această totalitate a acțiunilor sale literare“.

Volume de teatru. Comedii

 Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă (1850)

 Teatru românesc. Repertoriul dramatic al d-lui Vasile Alecsandri
(1852)
 Chirița în provincie (1855)
 Chirița în voiagiu (1865)
 Chirița în balon (1875)

Volume de poezie

Poezii poporale. Balade (Cîntice bătrânești) adunate și îndreptate de

Vasile Alecsandri, Volumul I (1852)
  Poezii poporale. Balade (Cîntice bătrânești) adunate și îndreptate
de Vasile Alecsandri, Volumul II (1853)
 Doine și lăcrimioare, 1842-1852 (1853)
 Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile
Alecsandri (1866)

Proze

 Istoria unui galben

 Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
 Iașii în 1844
 Un salon din Iași
 Românii și poezia lor
 O primblare la munți
 Borsec
 Balta-albă
 Călătorie în Africa.
 Un episod din anul 1848

Proze din periodice

 Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

 Melodiile românești
 Prietenii românilor
 Lamartine
 Alecu Russo
 Dridri, (roman scris în 1869, publicat în 1873)
 Din albumul unui bibliofil
 Vasile Porojan
 Margărita, (nuvelă scrisă în 1870, din ea fiind publicată numai
un mic episod în 1880)
 Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

Drame

 Cetatea Neamțului sau Sobiețchi și plăeșii români (1857)

 Lipitorile satelor (1863)
 Sgârcitul risipitor (1863)
 Despot Vodă, dramă istorică (1880)
 Fântâna Blanduziei (1884)
  Ovidiu (1890)

Opere complete

 Opere complecte: Poesii, Proză, Teatru, 1875

Prezență în antologii

 Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual

Edition (English/Romanian) / Testament - Antologie de Poezie
Română Modernă - Ediție Bilingvă (Engleză/Română) - (Daniel
Ioniță, Editura Minerva 2012 - ISBN 978-973-21-0847-5)

Preluare site WIKIPEDIA