PLOŞNIŢELE CEREALELOR

RASPlNDIRE în ţara noastră, ploşniţele cerealelor sînt răspîndite în majoritatea jadeţelor,

nivelul numeric al populaţiei fiind mai mare sau mai mic în funcţie de condiţiile agroclimatice.
Zona în care acest dăunător produce pagube sesizabile an de an este situată în partea de sud si
sud-est a ţării, cuprinzînd teritoriul de şes din Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea
şi sudul Moldovei, unde în mod frecvent primăvara, în culturile de grîu, se găsesc peste 3—4
exemplare/m2. Speciile ce formează populaţia acestui dăunător, existente la noi în ţară sînt:
Eurygaster integriceps, E. austriaca şi E. maura, iar din genul Aelia, A. acuminato, şi A. rostrata.
în zona de atac, specia predominantă este Eurygaster integriceps, care reprezintă peste 88% din
totalul populaţiei genului Eurygaster,
DESCRIERE ŞI RECUNOAŞTERE P l o ş n i ţ e l e a d u l t e din genul Eurygaster au o
formă ovală, mai mult sau mai puţin lată, iar capul de formă triunghiulară, aplecat înainte.
Antenele, destul de lungi, sînt formate din 5 articole inegale. Rosîrul este lung, depăşind în mod
frecvent baza abdomenului. Scutelul foarte mare, atingînd şi chiar depăşind extremitatea
abdomenului, adăposteşte elitrele şi aripile în timpul repausului. Picioarele sînt relativ scurte.
Lungimea corpului la Eurygaster integticeps este de 12 ± 1,5 mm, la E. austriaca 14 ± 2,5 mm,
iar la E. maura 9,5 i l mm. La Eurygaster integriceps şi E. maura, cele 2 şanţuri de pe cap care
conturează clipeusul sînt paralele şi nu se unesc, pe cînd Ia E austriaca ele se unesc înainte de a
ajunge la marginea extremităţii anterioare a capului. Capul la Eurygaster maura este de formă
mai ascuţită clecît la E. integriceps şi la E. austriaca care este mai bont. La Eurygaster
integriceps şi la E. maura cele două perechi de şanţuri care brăzdează laturile corpului se unesc la
baza nronotului, în timp ce la E. austriaca ating baza acestuia fără a se uni. Adulţii din genul Adia
se caracterizează prin forma lor alungită, aproximativ eliptică. Corpul are o lungime de 7—10
mm la A. acuminato şi de 11,0—12,5 mm la A. rostrata, cu un colorit galben. Pe femurele
picioarelor mediane şi posterioare se disting 2 pete de culoare neagră la Aelia acutninata şi o
singură pată neagră la A. rostrata. O u l la speciile genului Eurygaster are forma unui butoiaş de
culoare verde - deschis la început, iar pe parcursul dezvoltării embrionare culoarea se închide şi
devine evidentă o pigmentaţie cafenie-rosietică înainte de eclozare. La Adia sp., ouăle sînt mai
mici decît cele de la Eurygaster sp. şi au o culoare crem-deschis. L a r v a , după ecloziune, trece
prin 5 vîrste, avînd dimensiuni variabile, în funcţie de stadiul în care se găseşte, avînd acelaşi
mod de hrăni re ca şi noii adulţi.
CICLUL DEZVOLTĂRII
Ploşniţele cerealelor au un mod de viaţă asemănător, au o singură generaţie pe an şi
iernează în stadiul de adult, avînd ca preferinţă pădurile de stejar. Adulţii hibernanţi părăsesc
locurile de iernare de obicei în cursul lunii aprilie, dar în mod diferit de la un an la altul, în
funcţie de condiţiile climatice, în condiţii favorabile (timp călduros şi lipsit de precipitaţii)
migrarea poate începe încă din a doua jumătate a decadei a IlI-a a lunii martie. Maximul părăsirii
locului de iernare poate avea loc în una din decadele lunii aprilie, în funcţie de evoluţia vremii în
această perioadă. Durata migrării poate îi de 9 pînă la 38 zile. Copulatja are loc_la cîteva_zile de
la apariţia adulţilor în culturi, desîăşurîndu-se apoi în toată perioada de viaţă a adulţilor
hibernanţi. Pontele sînt depuse la un interval de cel puţin 20 zile de la începerea migrării,
depunerea eşalonîndu-se pe o perioadă de 22— 55 zile. Ouăle sînt depuse în grupe de 14, pe 2
rînduri chiar şi 3. Incubaţia prezintă o amplitudine foarte mare în fiecare an, avînd locTm 7—25
zile, în funcţie de temperatură. Perioada intensă de eclozare se produce după 20 mai. Larvele
apărute se dezvoltă, şi se transformă în adulţi după 36—49 zile, timp în care ele trec prin 5 vîrste.
începînd din vîrsta a IVa, larvele desfăşoară o intensă activitate de hrănire pe boabele de grîu.
Această activitate este continuată de către noii adulţi (care apar în perioada 15 iunie — 5 iulie)
încă un timp de 10—12 zile deja apariţie, după care urmează migrarea la locurile de iernare. în
condiţiile din ţara noastră, majoritatea adulţilor se găsesc retraşi în decadele I —a Il-a ale lunii
august.
MODUL DE DĂUNARE
Culturile de grîu în timpul vegetaţiei sînt atacate atît de către adulţii hibernanţi cît şi de
indivizii din noua generaţie (larve şi adulţi noi), hrănirea îăcîndu-se pe toate organele aeriene ale
plantei (tulpină, frunze, spic). După apariţia adulţilor hibernanţi în cultură, sînt vătămate frunzele
si tulpinile; ca urmare frunza centrală şi, într-un stadiu mai avansat, tulpina sa îngălbenesc si se
usucă începînd de la locul înţepăturii. Atacul produs deasupra ultimului nod, în timpul formării
spicului în burduf, atrage după sine îngălbenirea, vestejirea şi chiar distrugerea spicului. Dacă
atacul s-a produs după ce spicul a ieşit din burduf şi pînă la legat, acesta se albeşte. Hrănirea şi
atacul indivizilor din noua generaţie (larve şi adulţi) au loc pe boabele în formare şi pe cele deja
formate pînă la recoltarea lor. Boabele aflate în ultima fază de dezvoltare şi înainte de recoltare si
care au fost atacate pot fi recunoscute, deoarece locul înţepăturii este marcat de un punct negru
încon-iur_de_Q_Jon2l3ec.QToTată, în interiorul căruia au acţionat enzi-fnele secretate de
ploşniţe pentru absorbirea substanţelor nutritive. Părţile din bob înţepate devin cretoase şi albe,
iar dacă se rade în acel loc uşor cu unghia sau cu un ac, endospermul fiind sîărîmicios se
desprinde uşor si cade în bucăţi mici, pînă ce unghia sau acul întîlneşte ţesutul sănătos al
bobului.