Anexa – fragmente de text Războaiele daco-romane

„Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor,

asupra cărora în vremea aceea domnea Decebal. Acesta era foarte priceput la planurile de

război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi pentru

a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească

izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere… Eu îi numesc daci pe oamenii pomeniţi mai

sus, cum îşi spun ei înşişi şi cum le zic şi romanii.”

Traian „era un om cu totul deosebit, mai ales prin dreptatea şi bărbăţia sa,

precum şi prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vânjos (începuse să domnească abia

de la vârsta de 42 de ani) şi înfrunta toate greutățile cot la cot cu ceilalți, iar cu sufletul era la

înălţime, deoarece nici nu se lăsa purtat de îndrăzneala tinereții, dar nici nu era împiedicat de

bătrâneţe…”

Decebal a pierdut primul război cu romanii şi a fost obligat să accepte condiţii

grele de pace, fără a lăsa însă armele. Traian a construit un pod peste Dunăre şi s-a pregătit

pentru o nouă înfruntare pe care a purtat-o: „mai mult cu chibzuială decât cu înfocare,

biruindu-i pe daci după grele şi îndelungi strădanii. El însuşi dădea multe dovezi de pricepere

la comandă şi de vitejie, iar oştenii trecură, împreună cu dânsul, prin multe primejdii, şi

dădură dovadă de vrednicie. (...) Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara

sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizo nier, îşi curmă

zilele. Capul său fu dus la Roma. În felul acesta, Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi

Traian stabili în ea oraşe de colonişti.” (Dio Cassius, Istorie romană)