Sunteți pe pagina 1din 2

Circuite cu diode stabilizatoare de tensiune

A. Dioda stabilizatoare de tensiune (dioda Zener)


 Simbolul dispozitivului este cel din fig.2.1, iar caracteristica statică este reprezentată în fig.2.2.
Atunci când este polarizată invers, în zona de străpungere (zona A-B), o astfel de diodă îşi menţine
tensiunea la borne aproape constantă (în jurul valorii UZT), pentru o variaţie importantă (de la IZK până
la IZM ) a curentului invers (IZ ) ce o străbate. Tensiunea nominală de stabilizare se notează cu UZT .

B. Stabilizatorul de tensiune continuă cu o diodă Zener


 Circuitul se mai numește stabilizator parametric de tensiune continuă (SP).
 Funcţia circuitului
Stabilizatoarele de tensiune continuă sunt circuite electronice capabile să furnizeze la ieşire o tensiune
UO aproximativ constantă, atunci când tensiunea de intrare UI, curentul IO de ieșire şi temperatura
mediului ambiant (Ta) au variaţii precizate.
 Schema de principiu a cicuitului este cea din fig.2.3a, în care R este rezistenţa care asigură polarizarea
diodei Zener DZ în zona de stabilizare a caracteristicii statice (zona A-B din fig. 2.2), iar RL este
rezistenţa de sarcină a stabilizatorului de tensiune continuă (notat cu SP în fig.2.3.a).
 Funcţionare
Pentru explicarea funcţionării circuitului, se studiază, pe rând, efectul variaţiei unei singure mărimi
dintre acelea care influenţează tensiunea de ieşire a stabilizatorului.
De exemplu, se consideră că UI creşte, iar IO (sau RL) şi Ta rămân constante. Ca urmare, curentul prin R
creşte şi el, iar această creştere de curent este suportată integral de DZ ( IZ creşte la fel de mult, cu
condiția ca IZ < IZM ). În noile condiții, UO=UKA  constantă.
 Cei trei indicatori de performanţă ai stabilizatorului de tensiune continuă sunt coeficientul (factorul) de
stabilizare (S0), rezistenţa de ieşire a stabilizatorului (RO), coeficientul de temperatură al tensiunii
stabilizate (KT).

1
1 U O U O
Relaţiile de definiţie sunt următoarele:  , RO   ,
S0 U I I  ct; T  ct I O U  ct; T  ct
O a I a

U O
KT  .
Ta U  ct; I  ct
I O
 Variaţia totală a tensiunii de ieşire este determinată de variațiile U I , I O şi Ta :
1
U O   U I  R O  I O  K T  Ta .
S0
Pentru ca ΔUO să fie cât mai mică (UO aproximativ constantă) , este de dorit ca S0 să fie cât mai mare,
RO cât mai mică şi K T cât mai mic.

C. Limitatorul de amplitudine (LA)


Limitatoarele de amplitudine realizează funcţia de limitare a tensiunii de ieşire la o valoare prescrisă. Astfel
de circuite sunt utilizate pentru schimbarea formei semnalelor sau ca circuite de protecţie. Pentru realizarea
limitatoarelor, se folosesc diode redresoare şi/sau diode stabilizatoare de tensiune.
Limitatorul bilateral de amplitudine (LA în fig.2.4) este realizat cu două diode Zener (DZ1 şi DZ2), ale
căror tensiuni la borne (în zona de stabilizare) sunt UZ1, respectiv UZ2.
Se consideră neglijabile rezistenţa dinamică rd a fiecărei diode în conducţie directă şi rezistenţa dinamică
rz a fiecărei diode în zona de stabilizare.
Se presupune că LA are ieșirea în gol și tensiunile de prag Uγ ale diodelor DZ1 şi DZ2 sunt egale.
 Funcţionare
 Dacă ui  UZ1+ Uγ, dioda DZ1 este polarizată invers şi stabilizează tensiunea la borne, iar DZ2 este
polarizată direct, în zona de conducţie a caracteristicii statice. Se poate considera că uO = UZ1+ Uγ.
 Dacă ui  - (UZ2+ Uγ), dioda DZ2 este polarizată invers şi stabilizează tensiunea la borne, iar DZ1
este polarizată direct, în zona de conducţie a caracteristicii statice. Se poate considera că
uO = - (UZ2+ Uγ).
 Dacă - (UZ2+ Uγ) < ui < UZ1+ Uγ, curentul prin diode este neglijabil (ambele fiind blocate) şi
uO = ui.
 Aplicând la intrare o tensiune alternativă sinusoidală, se obţine la ieşire o tensiune limitată în ambele
alternanţe. Formele de undă ale celor două tensiuni sunt reprezentate în fig.2.5.