Sunteți pe pagina 1din 2

Biobibliografie Dumitru Tiutiuca

Împlinirea vârstei de 75 de ani a fost aniversată de profesorul universitar


Dumitru Tiutiuca şi printr-o apariţie editorială cu profunde implicaţii sufleteşti.
Volumul, intitulat simplu „Bio-bibliografie”, reprezintă pentru autor un prilej de
introspecţii, de rememorări şi de reevaluări, iar pentru cititori o incursiune în viaţa
cunoscutului cadru didactic gălăţean,.
Volumul surprinde cele mai importante momente din viaţa profesorului
Dumitru Tiutiuca, care se dezvăluie cititorilor în cel mai autentic şi direct mod cu
putinţă, textul fiind însoţit pe alocuri de fotografii de familie sau ale personalităţilor
care i-au influenţat cariera şi viaţa.
Dincolo de datele autobiografice specifice unei asemenea lucrări şi cele
referitoare la parcursul profesional, putem parcurge impresionanta bibliografie de
autor ce cuprinde atât cărţi şi cursuri universitare, cât şi studii în volume colective sau
articole apărute în importante reviste literare şi de cultură, precum „Convorbiri
literare”, „Ateneu”, „Antares”, „Porto-Franco” sau în cotidiane locale precum „Viaţa
nouă”, unde a susţinut rubricile „Monumente ale literaturii universale” şi „Gândesc,
deci exist”, sau în ziarul local „Acţiunea”, unde a întreţinut rubrica săptămânală
„Insomnii pentru Week-end”, continuată ulterior în publicaţiile „Libertatea” din
Brăila, respectiv „Dunărea de Jos” şi „Observator” din Galaţi.
Cadru didactic atât la Universitatea „Dunărea de Jos”, cât şi la Universitatea
„Danubius” din Galaţi, profesorul universitar Dumitru Tiutiuca a fost recompensat
de-a lungul timpului cu numeroase premii şi distincţii pentru performanţele sale
literare, dintre care amintim doar Premiul I, pe ţară, la secţiunea Eseu, acordat de
Ministerul Culturii pentru cartea „Eseul. Personalitatea unui gen” în anul 1980.
O altă secţiune a volumului ne oferă posibilitatea de a afla opiniile unor
personalităţi ale lumii culturale şi academice din ţară şi din străinătate despre opera
prof. univ. Dumitru Tiutiuca, printre aceştia numărându-se profesorul universitar şi
istoricul de teatru Ion Zamfirescu, criticul literar Dumitru Micu, criticul şi
eminescologul Ioana M. Petrescu, criticii literari Constantin Trandafir şi Theodor
Codreanu, filosoful Giani Vattimo şi mulţi alţii.
Într-o altă secţiune a cărţii, autorul simte nevoia unei sistematizări a domeniilor
aprofundate în opera sa, dintre care amintim: „Teoria literaturii”, „Eseul şi eseiştii
români”, „Mihai Eminescu şi marii clasici”, „Comunicare, retorică, jurnalism”,
„Teoria şi practica presei”, „O nouă dimensiune: fractologia”, fiecare dintre aceste
preocupări fiind justificată şi argumentată în mod corespunzător şi relaţionată,
bineînţeles, de activitatea didactică.
„Convorbiri colocviale”, o ultimă secţiune a volumului, oferă prilejul unor
rememorări care ne pun faţă în faţă cu „păreri, convingeri , atitudini” ale autorului,
esenţiale pentru parcursul său uman, dintre care punctăm: norocul de a-l fi avut ca
îndrumător pe marele pedagog, prof. univ. dr. docent Ion Zamfirescu sau existenţa la
Galaţi a unei foarte bune biblioteci, „V.A. Urechia”, cu fondul său preţios de carte.
Sunt prezente şi o serie de cugetări despre viaţă şi societate în general ale prof.
Dumitru Tiutiuca, în care se vor regăsi cu siguranţă mulţi dintre cei care îi vor
parcurge cartea.
Lăsăm cititorilor acestei cărţi prilejul de a aprofunda personalitatea domnului
profesor doctor Dumitru Tiutiuca, autentic model uman şi profesional, urându-i
acestuia mulţi ani de viaţă şi de realizări şi de acum încolo.

S-ar putea să vă placă și