Cornelia Buzdugan-Haşeganu

(16 nov. 1903, Galaţi – 7 iun. 1947, Braşov)

Purtând un nume cu rezonanţă în istoria literaturii, Cornelia Buzdugan-Haşeganu era fiica

poetului, publicistului şi avocatului C. Z. Buzdugan şi a Elizei Buzdugan (Rosiade înainte de
căsătorie), profesoară în învăţământul gimnazial gălăţean şi ferventă susţinătoare a mişcării
feministe din Galaţi. Crescută în casa de pe strada Heliade Rădulescu nr. 5 (actuala stradă a Gării),
acolo unde aveau loc frecvent întâlniri literare, Cornelia Buzdugan a deprins din copilărie gustul
pentru creaţia lirică. În aceste saloane literare a avut prilejul să le cunoască pe poetele Alexandrina
Scurtu şi Alice Soare, să îl întâlnească pe criticul de artă Nicolae Argintescu-Amza şi pe fratele său,
profesorul Ion Argintescu sau pe pictorul Nicolae Mantu, precum şi alte personalităţi ale mediului
cultural de la malul Dunării.
A debutat publicistic în 1919, în perioada liceului, în paginile revistei gălăţene Dunărea, cu
poezia „Galben trandafir”, sub pseudonimul Nelia Corbu. După terminarea studiilor secundare,
Cornelia Buzdugan a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, avându-l printre
profesori pe criticul literar Mihail Dragomirescu.
La Bucureşti a frecventat şi cunoscutul Cenaclu literar „Sburătorul”, condus de Eugen
Lovinescu, prezentându-şi creaţiile alături de Cella Lahovary, Margareta Delavrancea, Sonia
Zarifopol şi alte condeie feminine ale epocii.
După ce a urmat cursurile Seminarului Pedagogic din Bucureşti, a devenit, asemenea mamei
sale, profesoară, în primii ani desfăşurându-şi activitatea la Şcoala Secundară de fete „Mihail
Kogălniceanu” din Galaţi, la catedra de limba franceză, limba română şi istorie, apoi la Liceul
„Principesa Ileana” din Cluj. A debutat editorial cu volumul „Chenar pe marginea războiului”, în
1942. Membră a Asociaţiei Publiciştilor Români şi a Cercului literar „Utopia” din Cluj, i-a fost
decernat premiul pentru poezie de către Institutul de Literatură din Bucureşti în 1925.
A desfăşurat o intensă activitate literară şi publicistică, colaborând la multe dintre
publicaţiile vremii: Adevărul literar şi artistic, Ardealul tânăr, Căminul, Convorbiri literare, Cuget
clar, Darul vremii, Dunărea, Hyperion, Licăriri, Universul literar, Viaţa literară etc.
După evenimentele declanşate de Dictatul de la Viena, Cornelia Buzdugan s-a stabilit la
Braşov alături de soţul ei, publicistul Ilie Haşeganu. Bolnavă de plămâni în ultimii ani ai vieţii,
profund marcată de distrugerile războiului, a transpus suferinţele vieţii în multe dintre poeziile sale,
în care a îmbinat versurile de inspiraţie religioasă cu cele dedicate universului intim, compoziţii
delicate, sensibile, apreciate de Perpessicius ca o lirică „de pură feminitate, brodată cu delicateţă şi
artă”.