Poporanism

„Apostolul”
de Octavian Goga

Apostolul
Octavian Goga

Poetul și-a exprimat în mai multe ocazii convingerile despre rolul scriitorului și finalitatea artei.
Esența crezului său artistic constă în înțelegerea poeziei ca armă de luptă împotriva asupririi naționale și
sociale. În ,,Mărturisiri literare”, poetul făcea următoarea afirmație: ,,Eu, grație structurii mele sufletești,
am crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să fie luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog
al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui și se transformă
într-o trâmbiță de alarmă”. Luând atitudine împotriva apărătorilor principiului artă pentru artă, Goga
proclamă ideea că viața este supremul călăuzitor al artei, el fiind partizanul declarat al artei militante
puse în slujba poporului.

Goga a intenționat să realizeze o monografie lirică a satului ardelean - intenția aceasta avea la
bază o cunoaștere directă și complexă a realităților satului din Transilvania de la sfârșitul secolului XIX și
începutul secolului XX, apăsat de subjugarea socială și națională. Încă din copilărie sufletul poetului a
vibrat puternic la toate durerile satului, scrisul lui devenind „cântarea pătimirii noastre”. În poeziile lui
Goga apare un sat apăsat de nedreptăți, cu oameni supuși unei exploatări crude; amintim în acest sens
poeziile: „Plugarii”, „Clăcașii”, unde țăranul este văzut ca un rob al pământului. Într-o mărturisire
literară, Octavian Goga preciza că sentimentele lui de revoltă față de nedreptățile suferite de românii
ardeleni l-au împiedicat să scrie o poezie idilică și optimistă: „Eu am văzut în țăran un om chinuit al
pământului, n-am putut să-l văd în acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în pastelurile sale și nici n-
am putut să-l văd încadrat în acea lumină și veselie ale lui Coșbuc”. Un alt aspect al monografiei lirice a
satului ardelean, configurat în creația bardului de la Rășinari, îl constituie suita de portrete și evocări ale
unor figuri caracteristice mediului rural; amintim în acest sens: „Dascălul”, „Dăscălița”, „Apostolul”. În
aceste texte apar „luminătorii” satului care nu sunt prezentați numai ca niște răspânditori de cultură, ci
și ca niște răzvrătitori ai mulțimilor oprimate.

Octavian Goga debutează cu volumul „Poezii”, apărut în 1905, care a avut un mare răsunet în
rândul contemporanilor. A fost cel mai important volum de versuri, în el împletindu-se, într-o sinteză
fără precedent în literatura noastră, glasul Ardealului și glasul pământului. A mai publicat volumele: „Ne
cheamă pământul”, „Din umbra zidurilor”, „Cântece fără țară”.

Poezia „Apostolul” apare în volumul „Poezii” în 1905 și este una din cele mai reprezentative
creații ale poetului. Titlul denumește de fapt îndrumătorul spiritual al poporului, mesagerul care seară
de seară strânge poporul în jurul lui. Din punct de vedere compozițional, poezia poate fi împărțită în trei
tablouri.

1
 Poporanism
„Apostolul”
de Octavian Goga

Tabloul întâi include prima strofă și se prezintă apariția apostolului. Poetul descrie o atmosferă încărcată
de mister, sugerată și de elemente ca: soarele, dumbrava, frăgarul. Peste sat s-a lăsat o liniște ca de
mormânt și apare bătrânul sprijinit de cârjă – îl putem substitui la nivel simbolic cu Moise, asemenea
personajului biblic devine îndrumătorul, călăuzitorul neamului său asuprit:

„Ca o vecernie domoală

Se stinge zvonul din dumbravă,

Pleoapa soarele-și închide

Sus, pe-o căpiță de otavă.”

Frăgarul din „podmolul bisericii” sugerează verticalitatea, biserica este un simbol al centrului, un
axis mundi, unește spațiul teluric cu cel celest spre care se îndreaptă nădejdea poporului obidit. Aici se
adună tot norodul:

„Norodul a cuprins podmolul

Lângă frăgarul din uliță –

De cârjă sprijinit răsare

Bătrânul preot la portiță.”

Partea a doua a poeziei cuprinde următoarele patru strofe și prezintă portretul apostolului,
„moșneag albit de zile negre” cu „genele cărunte”. Din acest portret se desprinde înțelepciunea lui
acumulată odată cu trecerea timpului, epitetele „albit” și „cărunt” amintesc de alb – simbol al purității și
sacralității cu care este aureolat apostolul. Acesta are o dubla misiune: să-l slujească pe Dumnezeu,
căruia i-a jurat credință, să îndrume oamenii pe calea iubirii divine, dar și să fie confident al poporului
din care face parte și pe care are datoria de a-l călăuzi spre libertate:

„Domol, în mijloc se așază,

Și sprijinind încet toiagul,

Clipind din genele cărunte,

Începe-a povesti moșneagul.”

Apostolul prezintă norodului povestea neamului său, el știe să vorbească tuturor vârstelor din
preajma sa, răscolind amintirile și dorul tuturor celor prezenți în „podmolul” bisericii.

2
 Poporanism
„Apostolul”
de Octavian Goga