Octavian Goga este un reprezentat de seama al literaturii romane de la sfarsitul secolului XIX si

inceputul secolului XX.

Poezia Apostolul a fost publicata, in 1904 in revista “Luceafarul” si inclusa apoi in volumul de debut,
numit “Poezii”, in anul 1905.

Tema : Principalele teme ale creatiei lui Goga sunt poezia programatica, poezia sociala, natura. In
cadrul celei de-a doua teme care se axeaza in principal pe prezentarea taranului, rob al pamantului,
dar si viitor infaptuitor al dreptatii nationale, se remarca portretizarea intelectualilor de la sate,
considerati adevaratii lideri ai romanilor (“Apostolul”, “Dascalul”, “Dascalita”)

Titlul poeziei este un substantiv comun articulat, avand rezonante biblice. Eldesemneaza o persoana
foarte importanta in viata satului, ridicata la rangul de simbol preotul

Poezia este compusadin sase strofe a cate opt versuri

– ea poate fi structurata in trei parti: pastelul inserarii, prezentarea comunitatii satesti careia se
remarca figura emblematica a batranului preot, revenirea simetrica la descrierea naturii

1. Prima Parte – debuteaza cu o comparatie sugestiva :”Ca o vecernie domoala/Se stinge zvonul din
dumbrava”

La venirea serii, cand soarele personificat “pleoapa..inchide”, zgomotele din natura se estompeaza
treptat, sonoritatea lor fiind comparata cu cea a slujbei religioase de seara. Natura suplineste astfel
nevoia spirituala a satenilor, caci ei traiesc vremuri grele, de restriste si prefateaza “jalnica poveste”
pe care o va rosti “apostolul” comunitatii.

2. Oamenii se strang cu totii intr-un loc privilegiat, aflat in “inima” satului, numit de poet, printr-un
termen popular “podmol”, adica mai inalt, abrupt, ros de ape sau prispa, vatra de lut.

– ei au aproape un element al naturii ocrotitoare, “frăgarul din ulita”(frăgarul- regionalism de la dud)

Portretul preotului, numit printr-o sintagma oximoronica, “mosneag albit de zile negre”, sugereaza
intelepciunea lui si capacitatea de a fi liderul spiritual pentru sateni. El a trait experienta unor vremuri
mai bune si poarta cu sine, “pe pieptarelul de lana” simbolul acestora, “un ban de la-mparatul”, ca o
dovada palpabila ca soarta tuturor poate fi schimbata in bine.

Preotul imprima oamenilor starea sa de liniste sufleteasca: se aseza “domol”, sprijinindu-se “incet”
de toiag”

Misiunea sa in lume este aprobata de Hristos, fiindca el e mesagerul divinitatii pe pamant si preia
totodata durerea neamului sau numita metaforic “jalnica poveste”, incercand sa-i schimbe soarta
prin indrumare spirituala. Jalea din sufletele oamenilor devine evidenta prin prezentarea
manifestarilor exterioare:”fusul se opreste-n mana/Induiosatelor neveste”, “mosnegii oti framanta
lacrimi”, “feciorii strang praseaua/Cutitului la cingatoare”.

Mosnegii, nevestele, feciorii sunt reprezentanti a trei generatii care nutresc acelasi sentiment al
revoltei.

Preotul sintetizeaza “patimile” comunitatii sale din care deriva “dorul” unei “razbunari sfinte”.
Versul “Batranul mag inalta fruntea” completatde epitetul “sfant”, atribuit graiului sau, accentueaza
ideea profundei sale credinte in puterea divina, singura care ii poate salva viata.

Vorbele spuse de mesagerul lui Dumnezeu sunt izvor de lumina(viata, speranta), sursa “norocului”
9destinul prielnic) pentru un “neam sfarsit de jale”.

Dorinta de a face dreptate, insuflata de batran, are o rezonanta profunda in “inimi” si “piepturi”, fiind
preluata de intreaga fire, chiar si de natura. Glasul sau devine “strigator” pentru ca mesajul sa fie
preluat de “vant” si dus catre Cer, catre largul albelor vaduhuri”.

Comuniunea dintre cer si pamant este evidenta iar elementele de pastel din final sunt raspunsul
Divinitatii la cuvantul batranului. Poetul creeaza astel o imagine vizuala inedita din “cetatuia
stralucirii”, sunt trimise “razele de luna”, ca o promisiune sfanta, raze care “impletesc cununa” aurie
pe fruntea preotului la rangul de apostol al Cerului, “hirotonit”(investit) de insusi Creatorul Suprem.

Exclamatia retorica de la final sintetizeaza pretuirea pe care o au romanii ardeleni, in randul carora se
integreaza si Goga, pentru cel care intuieste destinului neamului sau, caruia ii insufla speranta intr-o
soarta mai buna: drept vestitorule apostol/Al unei vremi ce va sa vie!”