Vîlcu Andreea

Clasa a XII-a H

Varianta 26
Subiectul I

A.

1. Sensul din text al locuțiunii „dând dovadă” este acela că regina Maria și-a arătat calitățile sale
diplomatice în legătură cu întărirea legăturii dintre România și Anglia.

2. Lansarea campaniei de recunoaștere internațională a statului român reîntregit, așa cum reiese din
text, consta în întrevederile oficiale sau informale cu suveranul englez, Woodrow Wilson, și cu
reprezentanții presei europene.

3. Activitatea diplomatică a reginei presupune susținerea și aplicarea intereselor României, ca exemplu

în acest sens este opunerea acesteia ca țara să participe la război alături de Puterile Centrale și
susținerea alianței cu Antanta, în scopul unificării tuturor provinciilor românești.

4. Unul dintre dezideratele politicii externe ale reginei Maria a fost recunoașterea internațională a
statului român reîntregit.

5. Dorința testamentară a reginei Maria a fost aceea ca trupul sa-i fie înhumat la biserica episcopală de
la Curtea de Argeș, dar inima acesteia să-i fie păstrată într-o raclă din capela Stella Maris a palatului regal
de la Balcic, locul acesteia de suflet.

B.

Maria a României a fost o principesă de coroană și regină a României, în calitate de soție a Regelui
Ferdinand I al României. În opinia mea, aceasta a fost o personalitate complexă a țării, aceasta făcând
parte la unificarea provinciilor românești.

În primul rând, regina Maria a fost o personalitate complexă a țării, dând dovadă de calități
diplomatice prin întărirea legăturii României cu Anglia, dar și susținerea intereselor României, prin
participarea țării la război alături de Antanta în scopul susținerii de către aceasta a unirii provinciilor
românești. În text ne este prezentată și campania pe care aceasta a lansat-o, de recunoaștere
internațională a statului român reîntregit.

În al doilea rând, din experiența culturală, regina Maria a României a fost o personalitate complexă,
dar și puternică a țării. Aceasta a fost alături de soldați pe front, în Primul Război Mondial, a fost alături
și de cei răniți, în spitale și în toate posturile sanitare. Regina Maria și-a îndeplinit datoria față de țară,
dar mai ales de poporul acesteia, încurajând și ridicând moralul locuitorilor dar și a celor care decideau
soarta României.

În concluzie, regina Maria a fost o personalitate complexă a țării, întruchipând aspirațiile cele mai
înalte ale conștiinței românești.

Subiectul al II-lea

Poezia „Încă un ceas” de Ileana Mălăncioiu se încadrează în curentul neomodernism prin prezența
elementelor abstracte în formă concretă, cum sunt de exemplu metaforele „tăcerea ... hohotitoare” sau
„marginea ... norilor”. Metaforele reprezintă principalele elemente pe care poetul le folosește pentru a
Vîlcu Andreea
Clasa a XII-a H

exprima viziunea subiectivă asupra gamei largi de trăiri omenești, astfel, poeta experimentează la nivelul
expresiei poetice, într-o încercare de autodefinire a sinelui. Un alt element care încadrează textul în
curentul neomodernism este prezența ingambamentului în scopul evidențierii conjuncției „și”, care
amplifică sentimentul de tristețe al eului liric.

În concluzie, poezia „Încă un ceas” de Ileana Mălăncioiu aparține neomodernismului, având

caracteristicile acestuia prezentate mai sus.

Subiectul al III-lea

Marin Preda este un reprezentant de seamă al literaturii române de după al Doilea Război Mondial,
din perioada contemporană. Proza sa scurtă de factură socială anticipează marile creații românești,
dintre care se evidențiază romanul „Moromeții”.

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu personaje numeroase și acțiune
complexă, desfășurată pe mai multe planuri narative și dezvoltând conflicte puternice. „Moromeții” este
un roman realist de factură psihologică, el prezintă, în mod veridic, viața socială dintr-un sat de câmpie,
raportată la cazul particular al destrămării unei familii, dar care se extinde la prezentarea întregii
colectivități. Ampla creație înglobează elemente specifice romanului tradițional, îmbinate cu cele
moderne.

Perspectiva narativă obiectivă a naratorului neimplicat, care relatează la persoana a treia, este
asociată cu perspectiva personajului-reflector, Ilie Moromete, în primul volum, și Niculae, fiul acestuia,
în cel de-al doilea volum, și cu cea a personajelor-martor, care aduc lămuriri suplimentare despre ceea
ce se petrece dincolo de prim-planul acțiunii. Perspectiva subiectivă o dublează astfel pe cea a
naratorului, diminuându-i obiectivitatea.

Primul volum al romanului apare în 1955, iar cel de-al doilea, în 1967. Ca tematică generală,
ansamblul epic se axează pe descrierea satului românesc din Câmpia Dunării, care trece prin numeroase
prefaceri sociale. Tema socială se asociază cu cea a timpului neiertător și cu cea a familiei. Criticul literar
Eugen Simion identifică drept temă centrală a romanului „libertatea morală în lupta cu fatalitățile
istoriei.”

Titlul romanului este reprezentat de numele unei familii, cu focalizare asupra membrilor ei, exponenți
ai mediului rural, surprinși în pragul unor prefaceri sociale radicale, de dinaintea celui de-al Doilea
Război Mondial, și supuși transformărilor istorice de după acest eveniment istoric marcant.

Compoziția romanului se remarcă prin complexitate, maniera epică suferind modificări de la un volum
la celălalt. Primul prezintă destinul unui singur personaj, la care se raportează și celelalte. Ritmul narativ
este lent și creează impresia de stabilitate a vieții sociale patriarhale. Volumul al doilea, se axează pe
reliefarea unei întregi colectivități, supuse schimbărilor, iar ritmul epic devine alert. Cu toate acestea,
romanul constituie o unitate, prin surprinderea veridică a imaginii satului românesc, prin conturarea
destinelor personajelor centrale.

Incipitul se realizează prin referire la tema timpului. La început, timpul pare îngăduitor cu oamenii: „În
Câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, se pare că timpul avea cu
Vîlcu Andreea
Clasa a XII-a H

oamenii nesfârșită răbdare, viața se scurgea aici fără conflicte mari.”. Verbul „se pare” sugerează că
această imagine a timpului răbdător este doar o iluzie a lui Ilie Moromete care va fi contrazisă de toate
întâmplările care se petrec pe parcursul primului volum, mai ales că în familia țăranului mocnesc
numeroase conflicte, pe care el încearcă să le domine prin autoritate, ironie, detașare și, uneori, chiar
prin atitudine agresivă. Motivul timpului viclean anunță o criză ce urmează să apară, declanșată fiind de
istorie, care aduce modificări esențiale ale tiparului existențial tradițional.

Finalul primului volum este construit simetric față de incipit. Astfel, timpul devine necruțător și
intolerant, mai ales că evenimentele istorice care vor urma vor supune satul unor transformări
ireversibile: „Trei ani mai târziu, izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial. Timpul nu mai avea răbdare.”.
Motivul timpului răbdător și al timpului nerăbdător conferă sfericitate primului volum al romanului, care
cuprinde o epocă încheiată din viața satului tradițional românesc.

Un triplu conflict va destrăma familia lui Moromete. Este mai întâi dezacordul dintre tată și cei trei fii ai
săi din prima căsătorie: Nilă, Paraschiv și Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea.
Fii cei mari își disprețuiesc tatăl fiindcă nu știe să transforme în bani produsele economiei rurale, precum
vecinul lor Tudor Bălosu, care se adaptează mai ușor noilor relații capitaliste.

Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția lui. Moromete vânduse în timpul
secetei un pogon din lotul soției, promițându-i în schimb, trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor cei
mari, care își urau mama vitregă, Moromete amână îndeplinirea promisiunii. Din această cauză, femeia
simte „cum i se strecoară în inimă nepăsarea și sila de bărbat și copii”, găsindu-și inițial refugiul în
biserică, dar în al doilea volum, Catrina îl părăsește pe Ilie, după ce află de vizita lui la București.

Al treilea conflict este cel dintre Moromete și sora sa, Guica, care și-ar fi dorit ca fratele văduv să nu se
mai recăsătorească, în felul acesta, ea s-ar fi stabilit în casa lui Moromete, ca să se ocupe de gospodărie
și de creșterea copiilor, pentru a nu rămâne singură la bătrânețe. Faptul că Moromete se recăsătorește
și că își construiește o casă departe de gospodăria ei, îi aprinse ura împotriva lui, pe care o transmite
celor trei fii mai mari. Guica are o influență negativă asupra nepoților și va contribui la grăbirea prăbușirii
familiei.

Un alt conflict secundar este acela dintre Ilie Moromete și fiul cel mic, Niculae. Copilul își dorește cu
ardoare să meargă la școală, în timp ce tatăl, care trebuia să plătească taxele îl ironizează: „altă treabă n-
avem noi acuma! Ne apucăm să studiem” sau susține că învățătura nu-i aduce niciun beneficiu. Pentru a-
și realiza dorința de a studia, băiatul se desprinde treptat de familie.

Există în primul volum al romanului „Moromeții” câteva secvențe narative de mare profunzime, care
susține temele cărții. O secvență semnificativă pentru ilustrarea relațiilor dintre personaje este aceea a
serbării școlare la care Niculae ia premiul întâi. Deși își iubește copiii și le vrea binele, Moromete își
cenzurează orice manifestare de afecțiune față de ei. Neinteresat cu adevărat de preocupările și situația
fiului cel mic, el nu știe că băiatul e bolnav, și se așteaptă ca Niculae, care era trimis zilnic cu oile, să
rămână repetent. Spre surprinderea lui, copilul ia premiul întâi. Stinghereala lui Niculae, când primește
premiul pe scenă, criza de friguri care îl cuprinde în timp ce încearcă să recite o poezie, toate acestea îi
produc lui Moromete o emoție puternică, iar gesturile de mângâiere sunt schițate cu stângăcie.

Scena cinei este o schiță a psihologiei Moromeților. Descrierea cinei se realizează lent, prin
acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din existența familiei tradiționale,
Vîlcu Andreea
Clasa a XII-a H

indusă de un tată autoritar, dar semnele din text dezvăluie adevăratele relații dintre membrii familiei.
Ilie Moromete pare a domina o familie formată din copiii proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza
averii. Așezarea în jurul mesei sugerează evoluția ulterioară a conflictului, iminenta destrămare a
familiei: „Moromete sta parcă deasupra tuturor”.

Pe fondul conflictelor interne și asaltat de multitudinea datoriilor, el se hotărăște să taie salcâmul din
curte pentru a-l vinde vecinului său înstărit, Tudor Bălosu. Acesta râvnește de mult timp la copacul
falnic, dar, la întrebarea adresată lui Moromete, anume dacă îl vinde, i se răspunde cu o previziune
asupra vremii, care nu are, în aparență, vreo legătură cu subiectul discuției: „Să ții minte că la noapte o
să plouă!”. În esență, așteptarea ploii reprezintă speranța că se va coace grâul, și, din vânzarea lui la un
preț bun, familia Moromete și-ar putea achita datoriile. Întrucât previziunile nu se îndeplinesc,
sacrificarea copacului devine iminentă. Criticul literar Eugen Simion afirma că tăierea salcâmului are „o
valoare premonitorie”, căci el simbolizează unitatea familiei, fiind „în lumea obiectelor ce reprezintă
tatăl în viața familiei”, anume „un punct stabil de referință”.

Scena din poiana lui Iocan este reprezintă pentru modul în care este văzut Moromete în sat. Poiana lui
Iocan este locul în care Moromete discută situația țării, pornind de la lectura ziarelor. Simpatia spontană
cu care este întâmpinat Moromete, faptul că discuțiile nu încep în absența lui, greutatea cuvântului său
dovedesc că prestigiul său este real și recunoscut. Trăsăturile care îi conferă acest statut sunt:
inteligența, ironia, umorul, fantezia, spontaneitatea, sociabilitatea, spiritul analitic.

Volumul al doilea este mai dens și cu o problematică mai amplă decât primul. Acest volum este
structurat în cinci părți și prezintă viața satului într-o perioadă de un sfert de veac, timp în care lumea
rurală cunoaște un violent proces de destrămare. Din roman al unui destin (volumul I), „Moromeții”
devine romanul unei colectivități, ce are în prim-plan două evenimente devastatoare pentru viața
satului: reforma agrară din 1945 și transformarea socialistă a agriculturii după 1949, fenomen abuziv și
violent.

Ilie Moromete, țăran mijlocaș, încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai modest, pământul
familiei sale. Surprinzător prin profunzimea interioară, acesta privește lumea cu un ochi pătrunzător,
descoperind în lucruri banale o lumină care pentru ceilalți nu se aprinde: „Tatăl (...) avea ciudatul dar de
a vedea lucrurile care lor le scăpau, pe care ei nu le vedeau.”. În relație cu fiul său, Niculae, dă dovadă de
lipsă de înțelegere , deoarece îl trimite cu oile împotriva voinței sale, în loc să-l lase să-și continuie
studiile. În volumul al doilea, simțindu-se vinovat că nu l-a lăsat pe Niculae să meargă la școală,
Moromete încearcă să stabilească un dialog cu el, pe care acesta îl refuză: ruptura este, astfel,
ireversibilă. Acest conflict dintre Niculae și tatăl său, simbolizează, de fapt, discrepanța dintre două
mentalități: pe de-o parte, Niculae reprezintă o mentalitate colectivistă, dogmatică, socialistă, pe de altă
parte, Moromete, „cel din urmă țăran” (N. Manolescu), este reprezentatul unei societăți libere,
tradiționale.

Prin „Moromeții”, Marin Preda continuă tradiția romanului românesc de inspirație rurală, dar în același
timp se distanțează de aceasta, propunând o viziune nouă, grație talentului narativ excepțional. Opera
sa devine: „romanul unei colectivități și al unei civilizații sancționate de istorie” (Eugen Simion).