Limbajul şi Gâ ndirea

Gândirea se defineşte ca proces cognitiv de însemnă tate centrală în reflectarea realului

care prin intermediul abstractiză rii şi generaliză rii coordonate în acţiuni mentale extrage şi
prelucrează informaţii despre relaţiile categoriale şi determinative în forma conceptelor,
judecă ţilor şi raţionamentelor.
Gâ ndirea şi limbajul aparţin sistemului intelectual, sunt strâ ns legate şi se
intercondiţionează , deşi nu sunt fenomene identice. 

Limbajul este un fenomen individual de natură fiziologică şi psihologică .

Componentele: emiţă tor, mesajul, codul, canalul de transmisie, receptorul.
Limbajul realizează dobâ ndirea semnificaţiilor obiectelor şi fenomenelor lumii
înconjură toare, făcâ nd posibilă dezvoltarea gâ ndirii pentru care el joacă rolul unui instrument
indispensabil. Procesualitatea gâ ndirii duce la: idei, concluzii, sisteme cognitive încheiate.
Gâ ndirea are patru caracteristici de ansamblu: flexibilitatea, fluiditatea, originalitatea şi
elaborarea.
Noţiunea este instrumentul de bază al gâ ndirii, este condensarea selectivă sau
integrarea de informaţii despre însuşirile generale şi esenţiale ale anumitor clase de obiecte. 
Adesea in incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica fiinta dotata cu
gandire si limbaj.
Gandirea si limbajul se afla intr-o stransa legatura, ele evoluand prin interconditionarea
pe tot parcursul dezvoltarii umane.
După cum s-a vă zut, limbajul are o strâ nsă legă tură cu activitatea de formare a
operaţiilor gâ ndirii prin interiorizarea acţiunilor, dar şi cu dezvoltarea gâ ndirii prin intermediul
controverselor. Deşi cele doua procese nu se suprapun, ele sunt intim legate şi au o
dezvoltare complementara evidentă .

Existenţa limbajului este o expresie a culturii noastre, a uneltelor şi

simbolurilor dezvoltate de umanitate. Învă ţarea limbajului (a semnelor) este posibilă datorită
socializă rii indivizilor umani. Relaţia gâ ndire-limbaj a fost amplu studiată de că tre Vîgotski.
Savantul rus a susţinut că la copilul foarte mic, odată cu dezvoltarea limbajului începe si
dezvoltarea gâ ndirii acestuia. Vîgotski descrie trei stadii în dezvoltarea limbajului care, pe
mă sura evoluţiei lor devin tot mai intim legate cu gâ ndirea. Fiecare dintre aceste stadii în
dezvoltarea limbajului are funcţii proprii.
 Primul stadiu (0-2 ani) – stadiul limbajului social sau al vorbirii externe. În acest
stadiu legă turile limbajului cu gâ ndirea sunt mai puţin evidente. Copiii utilizează
acest tip de limbaj pentru a controla comportamentul celor din jur şi pentru a
exprima gâ nduri simple,emoţii, dorinţe.
 Al doilea stadiu (3-7 ani) – stadiul limbajului egocentric. Acest tip de limbaj
este„podul” între limbajul primitiv si public, specific primului stadiu şi limbajul
sofisticat, interior, specific celui de-al treilea stadiu. În acest stadiu, copiii îşi
vorbesc lor înşişi, fă ră a ţine cont dacă cineva îi ascultă sau nu. Practic, ei gâ ndesc
cu voce tare, în încercarea de a-şi direcţiona propriul comportament.
 Al treilea stadiu – stadiul limbajului interiorizat, pentru sine. Este tipul de limbaj
utilizat de copiii mari si adulţi. Prin acest tip de limbaj individul îşi poate
direcţiona gâ ndireaşi propriul comportament. Dezvoltarea acestui tip de limbaj
permite dezvoltarea tuturor formelor gâ ndirii şi desfă şurarea funcţiilor mentale
superioare. Pentru a fi capabil de limbaj coerent, copilul trebuie să şi-l
însuşească şi acest proces se poate realiza numai în strâ nsă interdependenţă cu
gâ ndirea.
La început cuvintele nu spun nimic copilului sunt doar sunete care îi
direcţionează  atenţia. Prin asocierea cuvintelor cu obiecte reale se înlesnesc operaţiile gâ ndirii:
comparaţia,analiza, sinteza. Treptat, fiecare termen devine un punct de cristalizare,de fixare a
semnificaţiilor. Gâ ndirea poate progresa bazâ ndu-se pe anume centre fixe de organizare a
sistemului de relaţii  în jurul cuvintelor. Astfel iau naştere noţiunile. Unul din obiectivele
principale ale educaţiei intelectuale constă în a-i face pe tineri sa nu se gră bească în a judeca un
fenomen după aparenţa sa imediată , ci să caute esenţa lucrurilor. În această direcţie, un rol
foarte important îl au controversele.

Legatura dintre gandire si limbaj se evidentiaza insa si in situatiile in care diferite

perturbari ce se pot produce in cadrul unuia, influenteaza negativ si pe celelalte; altfel spus,
afectarea accidentala a mecanismului complex al gandiri ( intalnite in boli psihice ) se manifesta
si prin dificultati ale comunicarii.

Operatiile gandirii sunt transformari mintale ale obiectelor si fenomenelor care nu pot fi
prelucrate decat prin intermediul limbajului: analiza ( desfacerea intregului in partile
componente ) ca si sinteza ( refacerea intregului ) necesita utilizarea limbajului; comparatia
( relevarea asemanarilor si a deosebirilor dintre obiectele gandirii pe baza unui criteriu
deasemenea si abstractizarea ( retinerea unor insusiri prin renuntare la altele) si generalizarea
(formarea claselor pe obiecte si fenomene ) presupune interventia limbajului ca suport sau
instrument pentru vehicularea semnificatiilor corespunzatoare.
Intelegerea ,ca functie a gandirii ce consta in stabilirea de legaturi intre noile informatii
si cele vechi,n-ar fi posibila fara sprijinul limbajului.
Rezolvare problemelor este regimul in care functioneaza, de regula, gandirea;aceasta
este imposibila in absenta verbalizarii care este prezenta pe tot parcursul sau in punerea
problemei ( reformularea datelor) , emiterea ipotezelor,intocmirea planului mental,rezolvarea
propriu-zisa si eventual, verificarea.
La nivelul personalitatii, limbajul in toate formele sale, este un indicator cert al
capacitatii intelectuale: bogatia vocabularului, corectitudinea gramaticala, cursivitatea logica a
flexivitatii si fluentei gandirii. Dovada intelegerii si deci a functionalitatii gandirii nu se poate
face decat prin intermediul verbalizarii, exteriorizarii prin limbaj a ideilor.
In concluzie, unitatea de interactiune (reciproca) a gandirii si limbajului poate fi
considerata un punct de pornire cu rol central in intelegerea interdependentei tuturor
fenomenelor in cadrul complexului sistem psihic uman si a integrarii acestuia in mediul socio-
cultural care il conditioneaza.