ccccccccccccLimbajul şi Gândirea

„
 se defineşte ca proces cognitiv de însemnătate centrală în reflectarea realului

care prin intermediul abstractizării şi generalizării coordonate în acţiuni mentale extrage şi
prelucrează informaţii despre relaţiile categoriale şi determinative în forma conceptelor,
judecăţilor şi raţionamentelor.
Gândirea şi limbajul aparţin sistemului intelectual, sunt strâns legate şi se
intercondiţionează, deşi nu sunt fenomene identice.

 
 este un fenomen individual de natură fiziologică şi psihologică.
Componentele: emiţător, mesajul, codul, canalul de transmisie, receptorul.
Limbajul realizează dobândirea semnificaţiilor obiectelor şi fenomenelor lumii
înconjurătoare, făcând posibilă dezvoltarea gândirii pentru care el joacă rolul unui instrument
indispensabil. Procesualitatea gândirii duce la: idei, concluzii, sisteme cognitive încheiate.
Gândirea are patru caracteristici de ansamblu: flexibilitatea, fluiditatea, originalitatea şi
elaborarea.

 este instrumentul de bază al gândirii, este condensarea selectivă sau
integrarea de informaţii despre însuşirile generale şi esenţiale ale anumitor clase de obiecte.
Adesea in incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica fiinta dotata cu
gandire si limbaj.
Gandirea si limbajul se afla intr-o stransa legatura, ele evoluand prin interconditionarea
pe tot parcursul dezvoltarii umane.
După cum s-a văzut, limbajul are o strânsă legătură cu activitatea de formare a
operaţiilor gândirii prin interiorizarea acţiunilor, dar şi cu dezvoltarea gândirii prin intermediul
controverselor. Deşi cele doua procese nu se suprapun, ele sunt intim legate şi au o
dezvoltare complementara evidentă.

Existenţa limbajului este o expresie a culturii noastre, a uneltelor şi

simbolurilor dezvoltate de umanitate. Învăţarea limbajului (a semnelor) este posibilă datorită
socializării indivizilor umani. Relaţia gândire-limbaj a fost amplu studiatăde către Vîgotski.
Savantul rus a susţinut că la copilul foarte mic, odată cu dezvoltarea limbajului începe si
dezvoltarea gândirii acestuia. Vîgotski descrie trei stadii în dezvoltarea limbajului care, pe
măsura evoluţiei lor devin tot mai intim legate cu gândirea. Fiecare dintre aceste stadii în
dezvoltarea limbajului are funcţii proprii.
Œc Primul stadiu (0-2 ani) Ȃ stadiul limbajului social sau al vorbirii externe. În acest
stadiu legăturile limbajului cu gândirea sunt mai puţin evidente. Copiii utilizează
acest tip de limbaj pentru a controla comportamentul celor din jur şi pentru a
exprima gânduri simple,emoţii, dorinţe.
Œc Al doilea stadiu (3-7 ani)cȂ stadiul limbajului egocentric. Acest tip de limbaj
esteǷpoduldz între limbajul primitiv si public, specific primului stadiu şi limbajul
sofisticat, interior, specific celui de-al treilea stadiu. În acest stadiu, copiii îşi
vorbesc lor înşişi, fără a ţine cont dacă cineva îi ascultă sau nu. Practic, ei gândesc
cu voce tare, în încercarea de a-şi direcţiona propriul comportament.
Œc Al treilea stadiu Ȃ stadiul limbajului interiorizat, pentru sine. Este tipul de limbaj
utilizat de copiii mari si adulţi. Prin acest tip de limbaj individul îşi poate
direcţiona gândireaşi propriul comportament. Dezvoltarea acestui tip de limbaj
permite dezvoltarea tuturor formelor gândirii şi desfăşurarea funcţiilor mentale
superioare. Pentru a fi capabil de limbaj coerent, copilul trebuie să şi-l
însuşească şi acest proces se poate realiza numai în strânsă interdependenţă cu
gândirea.
La început cuvintele nu spun nimic copilului sunt doar sunete care îi
direcţionează atenţia. Prin asocierea cuvintelor cu obiecte reale se înlesnesc operaţiile gândirii:
comparaţia,analiza, sinteza. Treptat, fiecare termen devine un punct de cristalizare,de fixare a
semnificaţiilor. Gândirea poate progresa bazându-se pe anume centre fixe de organizare a
sistemului de relaţii în jurul cuvintelor. Astfel iau naştere noţiunile. Unul din obiectivele
principale ale educaţiei intelectuale constă în a-i face pe tineri sa nu se grăbească în a judeca un
fenomen după aparenţa sa imediată, ci să caute esenţa lucrurilor. În această direcţie, un rol
foarte important îl au controversele.

Legatura dintre gandire si limbaj se evidentiaza insa si in situatiile in care diferite

perturbari ce se pot produce in cadrul unuia, influenteaza negativ si pe celelalte; altfel spus,
afectarea accidentala a mecanismului complex al gandiri ( intalnite in boli psihice ) se manifesta
si prin dificultati ale comunicarii.

Operatiile gandirii csunt transformari mintale ale obiectelor si fenomenelor care nu pot fi
prelucrate decat prin intermediul limbajului analiza ( desfacerea intregului in partile
componente ) ca si sinteza ( refacerea intregului ) necesita utilizarea limbajului; comparatia (
relevarea asemanarilor si a deosebirilor dintre obiectele gandirii pe baza unui criteriu
deasemenea si abstractizarea ( retinerea unor insusiri prin renuntare la altele) si generalizarea
(formarea claselor pe obiecte si fenomene ) presupune interventia limbajului ca suport sau
instrument pentru vehicularea semnificatiilor corespunzatoare.
Intelegerea ,ca functie a gandirii ce consta in stabilirea de legaturi intre noile informatii
si cele vechi,n-ar fi posibila fara sprijinul limbajului.
Rezolvare problemelor este regimul in care functioneaza, de regula, gandirea;aceasta
este imposibila in absenta verbalizarii care este prezenta pe tot parcursul sau in punerea
problemei ( reformularea datelor) , emiterea ipotezelor,intocmirea planului mental,rezolvarea
propriu-zisa si eventual, verificarea.
La nivelul personalitatii, limbajul in toate formele sale, este un indicator cert al
capacitatii intelectuale: bogatia vocabularului, corectitudinea gramaticala, cursivitatea logica a
flexivitatii si fluentei gandirii. Dovada intelegerii si deci a functionalitatii gandirii nu se poate
face decat prin intermediul verbalizarii, exteriorizarii prin limbaj a ideilor.
In concluzie, unitatea de interactiune (reciproca) a gandirii si limbajului poate fi
considerata un punct de pornire cu rol central in intelegerea interdependentei tuturor
fenomenelor in cadrul complexului sistem psihic uman si a integrarii acestuia in mediul socio-
cultural care il conditioneaza.