TEMA III

PROCESE COGNITIVE SUPERIOARE

3.1.GÂNDIREA

Este considerată drept nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informației
despre lumea externă şi despre noI înşine.
Omul gândeşte:
- în prezența obiectelor;
- în absența obiectelor, pe baza capacității de a înlocui un obiect cu un simbol al lui.
Orice proces de gândire presupune informații despre:
- însuşirile generale ale obiectelor şi claselor de obiecte;
- relațiile dintre obiecte şi clase.
Pe baza gândirii omul realizează înțeţegerea, explicarea şi previziunea unor fapte.
Inţelegerea poate avea caracter spontan, ca operație de integrare rapidă, de recunoaştere,
de semnificare, sau caracter discursiv, ca activitate mentală de durată, care antrenează
înformații, experiență, integrare, transfer.
Găndirea are:
a) caracter mijlocit, pentru că nu operează direct asupra realității, ci asupra informaţiei
furnizată de percepții şi reprezentări;
b) caracter abstract, pentru că acționează în direcția stabilirii însuşirilor generale şi
esențiale ale obiectelor;
c) structură în cadrul căreia putem deosebi:
c1 - un sistem de noţiuni, judecăti şi raționamente;
c2 - un sistem de operaţii (evaluare; cunoaştere; memorare);
c3 - un sistem de produse (unități, clase, relații, transformări).
Definirea gândirii, se poate realiza în diferite:
- reflectare generalizată şi mijlocită a obiectelor şi fenomenelor şi a relațiilor dintre ele;
- activitate specific umană;
- proces de rezolvare a problemelor pe care le ridică viaţa și activitatea omului (în această
accepțiune, conținutul noțiunii ,,gândire” se apropie de întelesul noțiunii ,,inteligenţă”:
cercetarea inteligenței a fost reallzată de J. Piaget și apoi de A. Binet, acesta din urmă
alcătuind, la inceputul secolului trecut testele de inteligență, utilizate inițial în Franţa.)
Obs. Operaţiile gândirii, nu sunt înnăscute, ci se formează în timpul vieți omului,
pornind de la acţiuni efective cu obiecte materiale și apoi cu înlocuitori ai acestora
(simboluri, semne)-interiorizare.
Def. Interiorizarea este procesul de transformare a acțiunii exterioare, materiale, în
operații și acțiuni materiale interioare.
Obs. Interiorizarea este considerată unul din macanismele fundamentale ale gândirii.
Ca operații ale găndirii se menționează:
a) analiza - operație de descompunere pe plan mental a unui obiect în părțile din care
este compus; se desfășoară cu ajutorul cuvintelor;
b) sinteza - operatie inversă analizei: constă în reunirea pe plan mental, a unor elemente
într-un întreg;
c) comparaţia - operaţie de stabilire pe plan mental a asemănărilor sau deosebirilor între
două sau mai multe obiecte; se realizează pe baza unor criterii; când criteriile se referă
la trăsăturiri esenţiale ale obiectelor, rezultă o comparație mai valorasă;
1
d) abstractizarea - operație de evidențiere pe plan mental a unor însuşiri, concomitent
cu omiterea intenţionată a altora; presupune analiza, sinteza, comparația;
e) generalizarea - operație de unificare într-un model a însuşirilor abstrase şi de
extindere a lor asupra unei clase întregi de obiecte; presupune operațlile menţonate
anterior.
f) concretizarea - operație inversă abstractizării, presupune mişcarea gândirii de la abstract
la concret, de la general la particular.
Produsele gândirii:
-apar ca rezultat al operaţiunilor gândirii;
-constau în noţiuni, judecăţi, raţionamente;
a) noţiunea
- este produsuł de bază aí gândirii;
- se fixează prin cuvânt;
- reuneşte pe plan mintal însuşirile caracteristice ale unei clase de obiecte; toate obiectele
care posedă însuşirile din conţinutul noțiunii formează sfera noţiunii;
- noțiunile se ierarhizează de la cele cu sferă mică dar conținut bogat, la cele cu sferă largă
dar conținut sărac;
notiunile se clasifica în: empirice (reflectă însuşiri concrete, întâmplătoare, diferite de la
individ la individ): ştiinţifice (reflectă trăsături generale, esenţiale ale obiectelor şi
fenomenelor - aceleaşi pentru toți indivizii); concrete şi abstracte;
- noţiuni ce se formează în condițiile dezvołtării psihice, prin acurnulare de experiență,
prin însuşirea limbii şi culturii;
b) judecata - include mai multe notiuni între care există anumite raporturí;
formularea ei este însoțită de o stare afectivă;
c) rațonamentele - sunt formate din judecãți; se combină la rándul lor in teorii;
Intelectul şi procesele superioare
a) Intelectul
- desemnează sistemul de relații, activități şi procese psihice superioare (inteligență,
gândire, memorie, limbaj, imaginație);
- într-o formă elementară este prezent şi la animale şi constã în capacitatea de a
distinge adecvat stimuli din câmpul perceptiv, în capacitatea de a stabili relații între
stimuli prin raportare la stările proprii de necesitate, în capacitatea de a elabora scheme
anticipative de desfăşurare a acţiunilor pentru atingerea obiectivelor;
- la om, atinge un nivel superior de dezvoltare întrucât prelucrează mijlocit informația,
elaborează generalizări şi abstractizări, descoperă legi şi relații între fenomene.
b) Gândirea şi rezolvarea problemelor
- gândirea se pune în mişcare când apare o problemă pentru rezolvarea căreia se pot folosi
procedee algoritmice (succesiunea de paşi strict determinați a căror respectare duce la
obţinerea rezultatului) sau procedee euristice (din fiecare punct se desprind mai multe căi
posibile din care, pe baza unor criterii, se alege una potrivită).
c) Tipologia gândirii
- tipul de gândire analitic, despică firul în patru-,,tetrapiloctomic”;
- tipul de gândire sintetic, se concentrează pe întreg, pe ansamblu, cu subestimarea
detaliilor.
3.2. LIMBAJUL

- reprezintă una din manifestările esenţiale ale vieţii psihice a omului;

- este una din trăsăturile esenţiale ale omului în raport cu alte vieţuitoare;
2
- facilitează existența omului ca ființa socială;
- este o formă speclfică de activitate prin care se realizează comunicarea între oameni prin
intermediul limbii- a mecanismelor vorbirii;
Comunicarea
- este prezentă în toată lumea vie, prin culoare, parfum, sunete;
- la om, presupune: un emiţător, un receptor, un mesaj- canalul prin care se transmite
mesajul şi conexiunea inversă prin care emiţătorul primeşte informații despre înțelegerea
mesajului de către destinatar.
Mesajul este transpus într un cod care la om este limba (un sistem de semne şi reguli,
determinat istoric şi utilizat de o comunitate). Folosirea individuală a limbii reprezintă
limbajul. Termenul ,,limbaj” se referă şi la alte coduri: limbaj matematic, artistic, non-
verbal.
Ca fenomen psihic, în accepția de comunicare cu ajutorul limbii, limbajul se învață în
primii ani de viață şi presupune integritatea analizatorului auditiv, a celui vizual, a
aparatutui fono-articulator, a centrilor nervoşi specializaţi.
Formele limbajului
a) Limbajul pasiv, demonstreazà prezența recepţiei auditive şi a înțelegerii mesajelor orale;
pe baza lui copilul de un an este capabil sa execute ordine simple;
b) Limbaiuł activ, constă în pronunţarea cuvintelor şi în construirea de propoziții şi
fraze.
Limbajul pasiv se menține toată viața, omul înțelegând mai mult decât exprimă; una
din formele limbajului pasiv este citirea, ca receptare vizuală şi înțelegere a mesajelor
scrise.
Limbajul activ se prezintă ca:
- Limbaj oral (vorbirea) – generat cu ajutorul aparatutui fono-articulator
- Limbaj scris – reproducerea fonemelor în formă grasfică
- Limbaj extern
- Limbaj intern
Limbajul oral
- este o formă a limbajului, prezentă la toți subiecții normali; pe baza lui se realizează
citirea, scrierea şi limbajul intern;
- se desfăşoară într o situatie concretă care influențează comunicarea;
- beneficiază de completări, reveniri, corectări;
exprimã idei dar şi stări afective ale emițătorului, de aici rezultând expresivitatea vorbirii
pentru care se folosesc mijloace precum intonaţia, accentul, pauzele.
Pe parcursul desfãşurării limbajului oral se pun în evidenţă gradul de instruire al celui ce
vorbeşte (prin modul de organizare a frazelor şi lungimea acestora) caracterul momentului
în care are loc vorbirea (solemn sau obişnuit) identitatea de statut a partenerilor sau
distanța socială dintre aceştia.
În functie de numărul participanților limbajul oral se clasifică în:
a) dialog (între doi parteneti)
b) monolog
- public, susținut de o singură persoană în prezența unui auditoriu (este mai dificil decât
dialogul şi trebuie pregătit din timp);
- solilocviu, semn al unei boli psihice.
Limbajul scris
3
- este o formă a limbajului activ, extern;
- apare pe la 6-7 ani, dar spre deosebire de limbajul oral, care se îovaţă spontan, acesta
necesită intervenția unei persoane capabile să dirijeze învățarea;
- presupune asocierea sunetelor organizate în cuvinte cu semnele grafice corespunzătoare
şi realitatea la care se referă;
- redactarea scrisă se cere pregătită pentru că nu se poate reveni asupra organizării
informaţiei după ce ea este transmisă.
Limbajul intern
- este sonor, pentru sine;
- se formează în jurul vârstei de 5 ani;
- coordonează limbajul vorbit şi scris.
Funcţiile limbajului
a) de comunicare - 1ace posibilă cooperarea între oameni;
b) cognitivă - prin cuvinte se realizează înțelegerea superioară a lumii externe şi a propriei
persoane;
c) de reglare – se tormulează scopuri, se orientează atenția, se declanşează efortul
voluntar;
d) instrument de influențare a acțiunii celorlalţi (funcție pragmatică);
e) functie ludică (jocul de cuvinte);
f) funcție de detensionare nervoasă (prin însemnări într-un jurnal).
Tulburări ale limbajulul
a) alalie: incapacitatea producerii vorbirii;
b) agrafie: incapacitatea producerii scrisului;
c) alexie: incapacitatea de a citi;
d) balbâială: tulburare a ritmutui vorbirii in care apar poticniri, repetări de sunete ori
silabe.

3.3. MEMORIA

Omul utilizează trecutul şi experiența lui în permanenţă pentru că altfel ar însemna

să reia viața cu fiecare moment, ca fiind ceva nou.
Reactualizarea trecutului se face cu ajutorul procesului psihic numit memorie (de la
latinescul “memoria” minte, istorie, poveste); atributul ,,mnezie” ptivitor la memorie, este
derivat din numele dat de greci zeiței memoriei, ,,mnemozine’.
Definire: memoria este un proces psihic cognitiv superior, care îixează, păst eazã şi
reactualizeazà experìența sub formă de amintiri.
Conţinutul memoriei:
- imagini a (e obiectelor, fenomenelor, situațiilor;
- trăiri afective;
- scheme ale acțiunilor externe (tricotat, scris);
- operații precum cele de adunare, scădere, analiză gramaticală;
- cuvinte, idei, reguli.
Caracteristici ale memoriei
- selectivitatea, determinată de motivație, de starea generală a organismului, de caracterul
optimist sau pesimist al persoanei; pe baza selectivității memoria devine relativ fidelă
atunci când reactualizează conţinutul celor memorate, este activă, pentru că materialul
memorat in trecut se reorganizează după criterii prezente ale activității;
4
- memoria se produce în legătură cu percepţia si conștiinţa timpului (informația
actualizată este însotită de conștiința apartenenței ei la trecut, în caz contrar amintirile
devenind halucinații);
- memoria este inleligibilă , presupune ca materialul să fie înteles și prelucrat cu ajutorul
gândirii, fiind folosite în acest sens procedee mnemotehnice (intre care asociațiile între
cifre, nume sau date, pentru a uşura reținerea):
- memoria interacționează cu celelalte fenomene psihice (atentie, voință);
- memoria face posibilă reglarea comportamentului, asigurând continuitate acțiunilor;
- materialul memorat intr-un anumit moment al vieții poate deveni punct de referință, jalon
pentru viitor (prima zi de școală sau întâlnirea cu un om deosebit).
Forme de memorare
A. după prezența sau absența intenţiei de a memora, vorbim de:
a) memorare voluntară (realizată conştient, pe baza unui scop, folosind repetarea) și
b) memorare involuntară (pe baza căreia se obține cel mai mare volum de amintiri);
B. după prezența sau absența gândirii, vorbim de:
a) memorare logică (materialul de memorat se fragmentează în unități, se organizează
după alte criterii; se găsesc legături cauzale) și de:
b) memorare mecanică (se revin informatii fără înțelegerea lor) necesară în anumite
faze ontogenetice.
Păstrarea informatiei achiziționate prin memorare reprezintă a doua etapă; trăinicia
ei depinde de particularitătile materialului de memorat (inteligibil sau fără sens) și de
condițiile în care a fost achiziționat.
Pierderile din materialul memorat se datorează uitării; aceasta este normală și
necesară în anumite limite (se uită de obicei detaliile, ceea ce nu se mai utilizează, ce nu
place, dar uneori se uită și informaţii utile).
Reactualizarea este a treia etapă; ea presupune extragerea informaţiei din memoria
latentă sub formă de amintire şi se realizează fie pain recunoaştere, fie prin reproducere.
Însuşirile memorei
- volumul, respectiv cantitatea de ínformații memorate şi păstrate;
- elasticitatea, respectiv capacitatea de reorganizare a memoriei la primirea de noi
informații;
- trăinicia, respectiv durata păstrării;
- fidelitatea, respectiv gradul de corespondență dintre informația memorată şi cea
reactualizată:
- promptitudinea, respectiv viteza cu care se reactualizează ìnł ormația necesară într-o
activitate.
Memorie şi învățare
Învățarea este prezentă in acțiuni diferite: mersul biped, dobândirea (lmbajului,
exersarea deprinderilor, etc. In fiecare caz ea presupune dobândirea unui comportament
nou ca urmare a unui antrenament special, pe parcursul căruia este necesară memoria cu
calitățile ei.
Învățarea se poate realiza prin imitație sau prin forme dirijate, voluntare (în cadrul
învățării şcolare se folosesc tehnici diferite de predare - învățare - evaluare).

5
 3.4. IMAGINAŢIA

Pe parcursul vieții, omul se confruntă cu situații deosebite de de cele anterioare, care

fac necesară elaborarea unor scheme comportamentale noi, descoperirea unor soluții noi
de rezolvare a problemelor. În astfel de situații el foloseşte un proces psihic specific lui,
imaginația.
Definire: imaginația este procesul psihic cognitiv superior de elaborare a unor imagini,
idei şi proiecte, prin combinarea şi transformarea experienței (după unele accepțiuni
,,fantezia” reprezintă un termen sinonim pentru imaginație).
Specificul imaginaţiei este dat de faptul că pe Iângă reproducerea realității, îi adaugă
acesteia ceva nou. In același timp, dacă memoria spre exemplu este cu alât mai valoroasă,
cu cât este mai fidelă realității care i-a determinat conţinutul, imaginaţia este mai apreciată
cu atât mai mult cu cât produsele ei se remarcă prin originalitate şi diferenţă față de ceea
ce există deja.
În actele creatoare şi în rezolvarea de probleme, imaginaţia este asociată cu inteligenţa,
respectiv cu capacitatea minţii umane de a stabili relații între elemente distincte şi aparent
fără legătură.
Procedeele imaginației
a) amplificarea sau diminuare: constă în mărirea sau micşorarea mentală a dimensiunilor
unei structuri inițiale (aşa au luat naştere spre exemplu personaje ca Setilă sau Tom
Degețel);
b) multiplicarea sau omisiunea: constă în modificarea pe plan mental a numărului de
elemante ale unui întreg (de exemplu balaurul cu 7 au 9 capete);
c) aglutinarea: constă în asambłarea pe plan mental a unor părți uşor de recunoscut,
aparținând unor obiecte sau fiinţe diferite (ex: Sfinxul animal cu cap de femeie şi corp
de leu);
d) diviziunea: constă in fragmentarea mentală a părților corpului sau a unor funcții ale
acestora şi realizarea tehnică a unora din părțile rezultate (ex. cupa excavatorului);
e) schematizarea: constă in omiterea deliberată a unor insuşiri şi evidențierea altora (ex.
Caricatura uneì persoane);
f) tipizarea: analiza unui grup, izolarea unnei însuşiri comune, combinarea acesteia cu
trăsături particulare într-o imagine nouă (Hagi Tudose);
g) empatia: punerea imaginară in locul cuiva; este o modalitate care ajută la înțelegerea
celor de lângă noi;
Formele imaginaţiei
A)dupa prezența sau absența intenției deosebim:
a) imaginaţia involuntară (visul din timpul somnului și reveria) şi: b)imaginaţia voluntară
(imaginația reproductivă, creatoare, visul de perspectivá);
B) după gradul de implicaţe a subiectului se deosebesc: a) imaginaţia pasivă (visul din
timpul somnului) şi: b) imaginaţta activă (formele voluntare).
Obs. Visul din timpul somnului este a formá involuntară şi pasivă a imaginației.
Continutul visului este determinat de stimuli din mediul extern sau intern (stimuli organici,
idei dominante, stări emoționałe). Interpretarea viselor a lost propusă de Sigmund Freud
(1900) care considera că visul permite exprimarea dorințelor pe care omul refuză să le
recunoască (,,dorinţe refulate”).
Reveria:
- se desfãşoară în stare de veghe:
6
- presupune elaborarea unor imagini şi idei combinate în funcție de dorințele subiectului;
- percepția timpului este alteratã;
- este însoțită uneori de stări afective positive prin care se întrezăreşte satisfacerea
imaginară a dorințelor, alteori de stări negative afective în care subiectul vizualizează
dezastre ate propriei vieţi.
Imaginaţia reproductivă - constă în elaborarea mentală a imaginilor unor obiecte sau
fenomene existente in trecut sau prezent, dar care nu au fost percepute direct de către
subiect; imaginile rezultă din combinarea şi transformarea informației stocate în memorie,
pe baza descrierii verbale sau a unei scheme oferite de altcineva.
Imaginaţia creatoare
- este o formă activă, voluntare şi constructivă;
- presupune a motivaţie puternică şi este favorizată de trăiri emoționale intense:
este orientată spre ce este posibil, spre nou, spre viitor;
- are ca faze:
prepararea (colectarea de informaţii, schiţări de planuri);
incubaţia (la nivel conştient este întreruptă preocuparea de găsire a unei solutii şi
activitatea este comutată la nivel inconstient; apariția ,,ideii salvatoare” poate fi
favorizată prin somn, plimbări, însingurare);
iluminarea (găsirea bruscă a ideii în momente din cele mai neaşteptate); varificarea
(elaborarea produsului astfel încât el să fie acceptat).
Relaţiile imaginaţiei cu celelalte fenomene psihice
a) cu memoria, din care se extrag idei şi imagini ce vor fl prelucrate şi combinate;
b) cu gândirea care oferă informații despre real şi existent până la posibilul logic şi pe care
imaginația le aduce până la posibilul utopic;
c) cu limbajul, folosind în sens figurat limbajul natural sau construindu-şi forme specifice
precum limbajul artistic, plastic, muzical.
Prin specificul ei de desfăşurare imaginaţa explorează necunoscutul, inexistentul, în
anumite limite chiar incredibilul, lărgind orizontul cunoaşterii umane.