Procesele psihice – definire, clasificare, descriere

- continuare -

Memoria

Memoria este un mecanism ce se deruleaza in timp, parcurgand in

dinamica sa o serie de procese.

1. Encodarea

Encodarea reprezinta primul proces parcurs de mecanismele

mnezice in dinamica lor. Traducerea informatiei se realizeaza prin
intermediul unui cod, de aceea natura encodarii va fi dependenta de
natura codului. Exista trei tipuri de coduri: vizuale, auditive si
semantice, deci trei tipuri de encodare:

- Encodare vizuala – care face apel la codul de imagine;

- Encodare auditiva – care foloseste codul sunet;

- Encodare semantica – ii este specific codul propozitiei.

2. Stocarea

Stocarea este procesul de retinere (pastrare, conservare) a

informatiilor pana in momentul in care este necesara punerea lor in
disponibilitate.
 Durata stocarii este extrem de variabila, uneori ea este foarte
scurta, alteori medie, iar uneori foarte mare. Durata variabila a
stocarii a stat la baza distingerii diferitelor tipuri de memorie: de
scurta durata (MSD) si de lunga durata (MLD) si memoria de durata
medie, interpusa intre primele doua.

3.Recuperarea

Recuperarea este procesul memoriei care consta in scoaterea la iveala

a continuturilor encodate si stocate in vederea utilizarii lor in funcie de
necesitati.

Imaginatia

Imaginatia este capacitaea omului de a produce imagini. Ea inseamna

fie simpla reproducere a senzatiilor in lipsa obiectelor care le-au
provocat, fie creatiile libere ale fanteziei umane.

Formele imaginatiei

In functie de prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar,

imaginatia este:

- Voluntara – caracterizata prin prezenta scopului si a efortului

voluntar;

- Involuntara
 Imaginatia voluntara este superioara imaginatiei involuntare prin
focalizarea si conducerea constienta, in schimb ea este mai saracacioasa
datorita conformarii la modelele rationale.

Imaginatia involuntara beneficiaza de aporturile structurilor

inconstientului, care dispun de un grad mai mai mare de flexibilitate.

Dupa starea de activism a subiectului, exista:

- Forme pasive ale imaginatiei (visul din timpul somnului si

reveria);

- Forme active ale imaginatiei (imaginatia reproductiva si imaginatia

creatoare, visul de perspectiva).

Dupa tipul de activitate in care se incadreaza, exista: imaginatie

artistica, literara, tehnico-stiintifica, muzicala, etc.

Dupa tipul de reprezentari dominante: imaginatie plastic-vizuala,

auditiv-motrica.

In toate aceste forme de imaginatie sunt utilizate o varietate de

procedee care duc la rezultate diferite cantitativ si calitativ.

Motivatia

Motivatia are in vedere aspectele care stau la baza actiunilor noastre:

cum ajungem sa actionam si ce factori ne influenteaza actiunile.
 Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii
individului, o forta motrica a dezvoltarii psihice si umane. Ea
sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe, facand-o mai mult
sau mai putin permeabila la ea.

Trebuintele:

- Sunt sursa primara a actiunii;

- Sunt structuri motivationale bazale si fundamentale ale

personalitatii, fortele ei cele mai puternice, reflectand echilibrul
bio-psiho-social al omului, la solicitarile mediului exterior.

Trebuintele pot fi clasate in:

- Fiziologice (necesare mentinerii echilibrului intern);

- Psihologice (rezulta din relatiile subiectului cu situatiile).

In functie de continut si geneza, trebuintele pot fi:

- Primare (innascute) cu rol de asigurare a integritatii fizice a

organismului;

- Secundare (formate in decursul vietii) cu rol in asigurarea

integritatii psihice si sociale a individului.

In categoria trebuintelor primare sunt incluse:

a) Trebuinte biologice sau organice (foame, sete, sexuale);

 b) Trebuinte fiziologice sau functionale (de miscare, relaxare,
descarcare).

In categoria trebuintelor secundare sunt incluse:

a) Trebuinte materiale (de locuinta, confort);

b) Trebuinte spirituale (de realizare a propriei personalitati);

c) Trebuinte sociale (de comunicare, cooperare, integrare).

Satisfacerea trebuintelor se soldeaza cu reducerea tensiunilor.

Nesatisfacerea lor duce la dilatarea sau exacerbarea lor, fie la stingerea
lor prin saturatie. Nesatisfacerea lor pe o perioada mai mare de timp
poate periclita existenta fizica si psihica a individului.

Functiile motivatiei

1.Functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui

dezechilibru psihologic sau fiziologic. In aceasta faza, starea de
necesitate persista, dar nu declanseaza actiunea. De obicei, aceasta
functie este specifica trebuintelor.

2. Functia de mobil sau factor declansator al actiunii.

3. Functia de autoreglare a conduitei, prin care se imprima conduitei

un caracter activ si selectiv.

Motivatia sustine activitatea organismului pentru un timp mai scurt

sau mai indelungat.
 Afectivitatea

P. P. Neveanu definea afectivitatea ca ,,fenomen de rezonanta a lumii

in subiect, care se produce in masura si pe masura dispozitivelor
rezonante ale subiectului si este totodata vibratia subiectului in lumea
sa’’.

In cadrul proceselor afective nu conteaza obiectul, cat valoarea si

semnificatia pe care acesta o are pentru subiect.

Emotiile se declanseaza avand la baza informatii din mediul extern.

Piaget arata ca inteligenta si afectivitatea sunt inseparabile, afectivitatea
avand rolul de sursa energetica, de care depinde functionarea
inteligentei. Ea este tensiunea intregului organism, soldata cu efecte de
atractie sau respingere.

Relatia dintre afectivitate si motivatie a fost sustinuta de multi autori,

care sustineau ca intre cele doua procese exista o stransa interactiune.

Afectivitatea este prezenta incepand cu pulsatiile inconstientului si

terminand cu realizarile ultimative ale constiintei, de aceea este
considerata componenta bazala, infrastructurala a psihicului si nota lui
definitorie.

Comunicare si limbaj
 Limbajul reprezinta cel mai important instrument de comunicare.
Orice societate umana poseda un limbaj si orice persoana cu nivel
intelectual normal achizitioneaza limba materna. Cel mai frecvent
limbajul este definit ca activitate psihica de comunicare intre oameni,
prin intermediul limbii.

Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale,

gramaticale) ce dispun de o organizare ierarhica potrivit unor reguli de
ordonare. Limba este un sistem inghegat de cuvinte si reguli
gramaticale. In raport cu individul ea este un dat obiectiv si nu depinde
de existenta in sine a individului ci de existenta activitatii umane.

Intre limba si limbaj exista cel putin 2 diferente importante:

1. In timp ce limba e un fenomen social, limbajul este un fenomen

individual, realizandu-se atat in plan fiziologic, cat si in plan
psihologic;

2. Daca limba este extraindividuala, limbajul este mijlocul de

vehiculare al limbii.

Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de

schimb intre doua sau mai multe persoane, doua sau mai multe grupuri.

Esentiale pentru actul comunicarii sunt:

1. Relatia dintre individ sau dintre grupuri;

 2. Schimbul, transmiterea si receptarea semnificatiei;

3. Modificarea intentionata sau neintentionata a comportamentului

celor angajati in comunicare.

Comunicarea vehiculeaza imagini, notiuni, idei, faciliteaza

manifestarea conduitelor afective. Prin comunicare se transmit trebuinte,
aspiratii, sunt initiate sau stopate activitatile.

Diferenta dintre comunicare si limbaj consta in sfera lor: comunicarea

datorita faptului ca se realizeaza atat prin mijloace verbale, cat si
nonverbale, are o sfera mai larga decat limbajul, care este o comunicare
verbala realizata prin mijloace lingvistice. In ciuda acestui fapt, cele
doua fenomene sunt strans legate intre ele.

Formele comunicarii

Dupa numarul de persoane care participa la procesul comunicational

exista:

Comunicare interpersonala (se desfasoara intre doua persoane, capata

o nuanta personala atunci cand partenerii se afla in relatii intime,
reciprocitate sau o nuanta profesionala, cand partenerii se cunosc mai
putin);

Comunicare de grup care poate fi impartita in:

- Comunicare intragrup (desfasurata in interiorul grupului);

 - Comunicare intergrup (intre grupuri).

Dupa prezenta sau absenta unor obiective, exista:

Comunicare incidentala (persoana furnizeaza informatii fara intentia

de a o face);

Comunicare consumatorie (apare ca o consecinta a unor stari

emotionale sau motivationale ale unui individ fiind expresia directa a
acestor stari);

Comunicare instrumentala (urmareste modificarea conduitei

receptorului);

Comunicare comuniune (partenerii comunica cu bucurie reciproca,

doar pentru a ,,sarbatori’’ intalnirea lor).

In functie de instrumentele comunicarii exista:

Comunicare verbala;

Comunicare nonverbala.

Comunicarea nonverbala se realizeaza prin intermediul mijloacelor

nonverbale, dintre acestea cele mai abordate fiind comunicarea prin
corp, spatiu si imaginea.

Comunicarea prin corp este cea mai complexa deoarece corpul poate
deveni un produs voluntar mascat, travestit. Ea recurge la mijloace ca:
mimica, aparenta fizica, gesturi.
 Mimica are un rol important in comunicarea nonverbala. Privirea se
distinge ca element central al fetei care tradeaza stari de admiratie,
iubire, ura.

Comunicarea prin spatiu – exista patru tipuri de distante care regleaza

comunicarea:

- distanta intima (corp la corp) – mama - copil alaptat;

- distanta personala (45 - 75 cm);

- distanta sociala (125 - 210 cm);

- distanta publica (3 – 7 - 8 m).

Comunicarea prin imagini – e mult mai eficienta deoarece afecteaza

un numar mai mare de persoane.

Atentia

Caracterizarea generala a atentiei

Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin

energetic activitatea. Atentia este o functie prin care se modeleaza
tonusul nervos, necesar pentru desfasurarea celorlalte procese si structuri
psihice. Prezenta ei asigura o buna receptie senzoriala si perceptiva a
stimulilor, o intelegere profunda a ideilor, o capacitate mnezica mai
fidela. Lipsa atentiei duce la omisiuni in receptarea stimulilor, la erori in
raspunsuri si la confuzii in descifrarea sensurilor.
 Definitia atentiei

Atentia este activitatea psihica ce consta in orientarea spre obiecte si

fenomene inconjuratoare si care asigura reflectarea lor deplina si precisa
in creierul omului.

Insusirile atentiei:

Volumul atentiei

Reprezinta cantitatea de elemente asupra carora atentia se poate

concentra simultan. Volumul mediu al atentiei este de 5 -7 elemente. El
poate fi influentat favorabil de urmatoarele conditii:

a) Organizarea in structuri cu sens a elementelor respective. Se

constata ca un grup de litere, daca este organizat intr-un cuvant cu
sens, se receptioneaza in numar mai mare si mai bine;

b) Complexitatea elementelor de receptionat;

c) Interesul puternic al subiectului pentru ceea ce percepe determina

cuprinderea, in campul atentiei sale, a unui numar mai mare de
elemente.

d) Antrenamentul special si experienta profesionala cresc volumul

atentiei.
 Stabilitatea atentiei

Se refera la peristenta in timp a posibilitatilor de a mentine atentia

asupra unui obiect, fenomen sau actiune. Aceasta insusire se dezvolta
odata cu varsta.

Concentrarea atentiei

Presupune delimitarea intre un factor de excitatie intensa si zonele

apropiate.

Distributivitatea atentiei

Este acea insusire care permite desfasurarea concomitenta a mai

multor activitati, cu conditia ca macar una dintre ele sa fie relativ
automatizata.

Mobilitatea sau flexibiliatea atentiei

Consta in deplasarea sau orientarea ei de la un obiect la altul.

Vointa

In psihologie, vointa a fost derivata fie din gandire, fie din afectivitae.

In ,,Dictionarul de psihologie’’, vointa este definita ca aptitudine de

actualizare si realizare a intentiilor proprii.
 In functie de natura sarcinilor, efortul voluntar se poate concentra mai
mult in plan intelectual sau motor, dar include ambele verigi, in proportii
diferite.

Specificul psihologic al vointei consta din efortul voluntar ce se

mobilizeaza in atingerea scopului si din dinamica acestui efort.