Limbajul reprezintă principala modalitate de exprimare a conținuturilor existente în

ansamblul vieții psihice, astfel încât acesta se dezvoltă de-a lungul ontogenezei pentru a putea
face posibilă adaptarea individului uman la mediu. În acest sens, în literatura de specialitate
limbajul este definit ca un „instrument” (Zlate, 2004) care mijlocește comunicarea, dar și o
activitate inter-umană.

Având o importanță majoră în cadrul sistemului psihic, limbajul, ca activitate inter-umană sau
instrument care mijlocește comunicarea, interacționează cu restul proceselor psihice, între ele
existând relații de inter-dependență. Astfel, gândirea, procesul psihic cognitiv superior
operează cu conceptele în plan mintal elaborate cu ajutorul limbajului. Totodată, evoluția
limbajului are loc prin intermediul proceselor gândirii, a memoriei, imaginației, etc.

Pentru a fi posibilă operarea cu concepte în plan mental, informațiile vehiculate cu ajutorul

limbajului sunt procesate în primul rând prin intermediul simțurilor asupra cărora se exercită
acțiunea stimulilor. Stimulii care acționează asupra simțurilor formează o imagine senzorială
ce devine înmagazinată în sistemul mnezic cu ajutorul gândirii. Toate aceste informații
senzoriale sunt vehiculate cu ajutorul limbajului, pentru a facilita comunicare inter-umană și
implicit adaptarea la cerințele externe ale mediului.

În acest sens, dezvoltarea limbajului începe în ontogeneză timpuriu, de la primele contacte

ale nou-născutului cu mediul și lumea externă. Începând cu vârsta de 2 luni, copilul începe să
emită sunete guturale (Golu, 2015), care exprimă reacțiile sale la acțiunile din jurul său. În
acest fel, el continuă să emită sunete, să le imite și să le repete (Golu, 2015).

Conform „Scalei pentru nivelul de dezvoltarea limbajului”, maturizarea limbajului se

realizează de-a lungul mai multor etape principale, precum etape de vârstă 6-9 luni, 9-12
continuând până la 36 luni.

în perioada 6-9 luni, copilul începe să articuleze silabe, să aibă reacții vocale referitoare la
diverse acțiuni și să vocalizeze în raport cu obiectele. Conform teoriei dezvoltării cognitive a
lui Piaget, perioada 0-2 ani instituie stadiul senzorio-motor (Golu, 2015). În decursul acestui
stadiu, copilul se dezvoltă cognitiv prin intermediul senzațiilor și percepțiilor pe care și le
formează odată cu expunerea la mediu. Principala modalitate de cunoaștere și învățare a lor o
reprezintă simțul tactil, prin intermediul cavității bucale. În raport cu manipularea obiectelor,
copilul prezintă reacții în comportament, dar și reacții vocale de surpriză, satisfacție, etc.

Perioada 6-9 luni reprezintă perioada lalalizării, în cadrul căreia copilul reușește să
silabisească și să lege două silabe într-o structură sonoră, cu înțeles. Începe să distingă
cuvintele cunoscute de cele necunoscute și se adaptează celor cunoscute prin expresivitate.

Toate aceste reacții vocale sunt posibile datorită unui mediu bogat și stimulant pentru copil,
astfel încât acesta să-și poată însuși primele forme de comunicare prin intermediul imitației.
Perioada 9-12 luni instituie pronunțarea câtorva cuvinte bisilabice, denumirea printr-o silabă
și recunoașterea obiectelor, răspunsul la unele sarcini și ordine si chiar refuzul.

Copilul aflat în această perioadă de dezvoltare prezintă reacții la privirea în oglindă și

reușește să imite cuvinte la cerere.

Începând cu perioada de vârstă de 12 luni, copilul devine capabil să înțeleagă o cerere verbală
și s-o execute. Totodată, înțelege sensul cuvintelor plasate în context, nefiind capabil să
înțeleagă sensurile metaforice ale unor expresii. Este posibilă în perioada 12-18 luni
pronunțarea cuvintelor, până la 20 cuvinte, acestea fiind utilizate în propoziții simple, care au
rolul de a solicita anumite obiecte, acțiuni sau de recunoaștere a jucăriilor și obiectelor
cunoscute.În acest fel, înțelege gesturile adultului, precum și interdicția.

Perioada de 18-24 luni arată o evoluție în dezvoltarea limbajului prin mărirea numărului de
cuvinte învățate, cărora copilul le recunoaște semnificația și reușește să le utilizeze în
propoziții. Acesta învață denumirea părților corpului uman și reușește să le indice. Datorită
nivelului mai dezvoltat de înțelegere și recunoaștere, copilului îi plac poveștile, reușește să
recunoască personajele dintr-o carte, putând distinge la cerere până la 7 imagini din 10. În
privința propozițiilor, acestea sunt alcătuite dintr-un substantiv și un verb și indică acțiuni și
obiecte cunoscute. Astfel, apar primele tentative de alcătuire a frazelor, numărul de cuvinte
înțelese și reproduse ajunge la 100 cuvinte, iar cuvintele de legătură din propoziții apar pentru
prima dată în această perioadă. Această perioadă ilustrează utilizarea pronumelor și adresarea
despre sine prin intermediul prenumelui.

Relațiile spațiale sus-jos și stânga-dreaptă sunt dobândite în cadrul acestei perioade de

dezvoltare a limbajului.

Începând cu perioada 24-36 luni se organizează structura gramaticală a limbii vorbite.

Datorită tranziției către stadiul preoperațional, conform lui Piaget, copilul reușește să-ți
formeze primele concepte mentale, acest fapt făcând posibilă memorarea cuvintelor și
înțelegerea timpurilor verbale. Totodată, flexionează cuvinte, în ceea ce privșete cazul,
numărul și genul lor și să înțeleagă o înșiruire de propoziții. Pronumele personal este utilizat
frecvent, iar copilul folosește fraze cu relații de subordonare.

Dezvoltarea limbajului începe timpuriu în ontogeneză datorită gânguritului care are loc la
10-12 săptămâni și a murmurului, în jurul vârstei de 4 luni. Odată cu primele reacții vocale,
copilul prezintă reacții față de vocile celorlalți (Golu, 2015).
Bibliografie

Golu, F. (2015). Manual de psihologia dezvoltării. Editura Polirom: Iași;

Zlate, M. (2004). Manual de psihologie. Clasa a X a. Editura Aramis: București;

Păunescu, C. (1984). Tulburări de limbaj la copii. Editura Medicală