CAPITOL-ŢĂRILE ROMÂNE ŞI STATELE VECINE ÎN EVUL MEDIUȋ

Încӑ de la constiutuirea lor, ȋn sec XIV, Ţӑrile române s-au aflat n vecinatatea unor mari
puteri expansioniste. Este vorba de:

-Regatul Poloniei ȋn nord;

-Regatul Ungariei ȋn vest;

- Imperiul Bizantin şi apoi Imperiul otoman ȋn sud.

În faţa acestor ameninţӑri, domnii români au urmӑrit ȋn politica externӑ douӑ obiective:

-apӑrarea autonomiei Ţӑrilor Române;

-apӑrarea integritӑtţii teritoriale a spaţiului.

Pentru realizarea acestor obiective domnii români au apelat atât la mijloace diplomatice
cât şi la mijloace militare. Din aceastӑ perspectivӑ s-au detaşat relaţiile dintre Ţӑrile Române şi
Imperiul otoman. La sfârşitul sec XIV, otomanii au ajuns cu politica expansionistӑ pe linia
Dunӑrii, din acest moment reprezentând un real pericol. Natura relaţiilor româno-otomane a fost
reglementatӑ de „Capitulaţii”. Acestea erau ȋnţelegeri verbale ȋntre domnitorii români şi sultan şi
cuprindeau obligatţi reciproce. Domnitorii români recunoșteau suzeranitatea sultanului.
Otomanii se obligau să nu atace țările românești și să le ofere protecție împotriva tătarilor.

Ţӑrile Române aveau o serie de obligaţii faţӑ de Imperiul otoman:

-Tribut sau haraci – reprezenta o sumӑ de bani platitӑ anual şi ȋnţeleasӑ ca o

rӑscumparare a pacii;

- Mucarerul, a fost un obicei introdus în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în Țara

Românească și Moldova, conform căruia un domn trebuia să fie confirmat de sultanul
Imperiului Otoman după trei ani de domnie, conducătorul principatului românesc fiind nevoit
în acest scop să plătească o sumă de bani.
 - Peșcheșurile erau daruri anuale, trimise la Poartӑ de ziua sultanului şi a Marelui Vizir.
De multe ori valoarea acestora depӑşea valoarea tributului. Se trimiteau şoimi dresaţi
pentru vânӑtoare, cai de rasӑ, miere, ţesӑturi, etc
- Obligaţii economice – Ţӑrile Române erau obligate sӑ aprovizioneze Poarta cu cereale,
oi, miere, cearӑ, cherestea, etc.

În ciuda eforturilor diplomatice relaţiile româno-otomane au luat şi forma unor

confruntӑri militare.

1) Caracterul luptelor antiotomane

 Ţările Române au devenit adevărate porţi ale creştinătăţii, prin eforturile depuse pentru

oprirea expansiunii în Europa a Imperiului Otoman.

 Luptele purtate de statele române , între secolele XIV-XVI-lea, se numesc cruciade

târzii.

2) Tactica de luptă antiotomană

 Luptele antiotomane, fac parte din categoria luptelor asimetrice, deoarece turcii erau
mai numeroși decât românii.
 Pentru a face față atacurilor otomane, domnitorii români au evitat luptele în câmp
deschis, adoptând tactica de luptă, numită gol demo-economic, care implica---arderea
recoltelor, otrăvirea fântânilor, retragerea populației în zonele muntoase, atragerea tucilor
în locuri mlăștinoase, hărțuirea adversarului.
 3) Alianțele antiotomane

 Pentru a face face față, turcilor, domnitorii români au încheiat alianțe

antiotomane, cu statele creștine vecine---Ungaria, Polonia
 Aceste alianțe aveau rol defensiv.
 Uneori aceste alianțe nu au fost încheiate pe picior de egalitate, domnitorii români
deveneau vasalii regilor maghiari sau poloni.

4) Domnitorii români implicați în luptele antiotomane

 Țara Românească---- Mircea cel Bătrân ( anii domniei---1386-1418)

Vlad Ţepeş ( 3 domnii--1448; 1456-1462; 1476)
Mihai Viteazul (anii domniei ---1593-1601)
 Moldova---- Ștefan cel Mare (anii domniei---1457-1504)
 Transilvania----Iancu de Hunedoara (anii domniei 1441-1456)