Motivaţia şcolară

a)Definirea noţiunilor

• „Motivaţia învăţării se defineşte ca totalitatea mobilurilor care susţin

energetic, activează şi direcţionează desfăşurarea procesului de învăţare. Ea
conferă sens şi coerenţă actelor de învăţare şi se trăieşte subiectiv ca stare de
tensiune. Tensiunea rezultă din confruntarea trebuinţelor celui care învaţă cu
modul cum îşi reprezintă dificultatea conţinutului, cerinţele, situaţiile şi
rezultatele activităţii de învăţare.
• Indiferent dacă interacţiunea cu sursa de informaţie este călăuzită de
intenţia vădită de a învăţa, ca în cazul participării active la lecţie, sau dacă
decurge ca o învăţare latentă, implicită, lipsită de intenţia expresă de a învăţa, în
toate cazurile există o motivaţie a învăţării, un "de ce" al acesteia.
• Identice sau asemănătoare în veriga lor externă, executoare, conduitele de
învăţare se deosebesc profund ca sens subiectiv, ca valoare psihologică pentru
subiect, ca rezonanţă individuală în care se traduc. Substratul motivaţional
activează sau inhibă conduitele de învăţare, le amplifică sau le diminuează, le
prelungesc sau le scurtează durata şi, mai ales, le fac să aibă ecouri şi urmări
diferite pentru cei care le practică ( B. Zörgö ). “

(DUMITRIU GHEORGHE)

b) Teorii si modele explicative

Factorii motivaţiei învăţării şcolare

• „Analiza motivelor învăţării este necesară deoarece ne lămureşte de ce se

produce învăţarea, care sunt cauzele ei, ne edifică asupra receptivităţii subiectului
faţă de cunoştinţe şi a gradului lui de angajare în sarcinile de învăţat, care poate fi
una formală, aparentă sau serioasă, autentică, de conţinut. Ne edifică asupra
cazurilor de neînvăţare, de învăţare slabă sau neeficientă, ne permite să vedem
probabilitatea transformării procesului de învăţare în efecte formative pozitive sau
negative etc.
• Factorii motivaţiei învăţării pot fi:aspiraţia spre un nivel de performanţă
ridicat; dorinţa de a obţine note (calificative) mari; ambiţia de a-i depăşi pe alţii;
atitudinea favorabilă sau nefavorabilă faţă de rolul învăţării pentru destinul
personal; sentimentul datoriei; aspiraţia de a ocupa un loc fruntaş în ierarhia
clasei; plăcerea de a primi laude din partea adulţilor (cadre didactice, părinţi etc.);
ataşamentul faţă de un obiect de învăţământ sau de un profesor; aspiraţia spre un
anumit status profesional; dorinţa de a obţine anumite recompense materiale,
premii; teama de eşec; interesul de a cunoaşte; satisfacţia învăţării şi plăcerea de a
învăţa etc. “
(DUMITRIU GHEORGHE)

c) Perspective de abordare:

- Abordarea experimentală a motivaţiei:

Se realizează din două perspective:

a)      Motivaţia ca variabilă de control ;

b)     Motivaţia ca variabilă dependentă;

Motivaţia ca variabilă de control- procesul acesta a fost depistat in

cercetările lui Thorndyke şi a demonstrat prin legea efectului modul în care
motivaţia întăreşte comportamentul.

Motivaţia ca variabilă dependent- studiile cu privire in acest sens vizează o

varietate de trebuinţe: foame, sete, securitate…acestea conţin studii cu o
încărcătură psihologică mai consistentă.

 Concluzii

Problema motivaţiei nu trebuie înţeleasă într-un mod simplu, ci în

termenii mai complecşi ai unui proces idiosincretic. Altfel spus, nu există un
comutator magic al motivaţiei, care să determine oamenii să dorească să înveţe, să
lucreze mai mult, să acţioneze într-o manieră mai responsabilă.
Facilitarea şi nu controlul ar trebui să ne ghideze ideile, când încercăm să
schimbăm anumite comportamente în şcoală. Chiar când o persoană este într-o
poziţie de autoritate, cum este
profesorul, eforturile de-a motiva elevii vor avea un succes mai semnificativ, dacă
relaţia profesor – elev este considerată una de colaborare între persoane ce pot, sau
nu să împărtăşească aceleaşi sentimente, expectanţe şi scopuri. Astfel intervenţiile
motivaţionale ce nu respectă scopurile, emoţiile şi convingerile unei persoane
legate de o anumită situaţie pot produce efecte pe termen scurt, dar pe o perioadă
mai mare de timp aceste intervenţii pot să eşueze.

3.REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:

Motivaţia învăţării şcolare, Studiu asupra preadolescenţei DOINA

VINTILESCU, Ed. Facla 1977;
Motivaţie şi învăţare, Studiu asupra motivelor Învăţării şcolare în ciclu
gimnazial, IOAN NEACŞU, Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1978;
Curs de psihologie generala. Vol. 2 : Limbaj si gindire ; Memorie si
imaginatie ; Motivaţie şi afectivitate ; Atenţie, voinţă, deprinderi / Paul Popescu-
Neveanu (1977)
 MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

STRUCTURA TEMEI

1.PARTEA TEORETICĂ

1.1. Noțiuni fundamentale (comunicarea; conflictul)

1.2 Roluri

1.3 Tipuri

1.4 Condiţii

2.STUDIU DE CAZ

2.1Situaţie conflictuală într-o clasă de elevi

3. REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Definirea noțiunilor

Rolul comunicării

Comunicarea reprezintă un ansamblu de noțiuni ce au în comun transmiterea de

informații sub formă de mesaje, gesturi, simboluri între două sau mai multe
persoane.

Tipuri de comunicare

Există patru tipuri de comunicare:

1. Partenerii implicați în comunicare

- comunicare interpersonală
- comunicare intrapersonală
- comunicare publică
- comunicare în grup
2. Statutul interlocutorilor
- Comunicare orizontală
- Comunicare verticală
3. Codul folosit
- Comunicare paraverbală
- Comunicare nonverbală
- Comunicare verbală
- Comunicare mixtă
4. Natura conținutului
- Referențială
- Operațional/ Metodologică
- Atitudinală
„Comunicarea umană este plină de probleme şi dificultăţi. Cât de des
spunem sau auzim fraze de tipul: Nu am vrut sa spun asta! ; Încă nu sesizezi ce
vreau să spun! ; Se pare ca nu ai priceput ceea ce vreau să spun!” .
 Ori ce de câte ori încercăm să comunicăm, ceva adesea ne stă în cale şi nu
suntem înţeleşi aşa cum am dori. Chiar dacă ne-am făcut înţeleşi tot nu reuşim să-i
facem pe ceilalţi să se comporte sau să gândească cum sperăm.

Comunicarea presupune patru scopuri principale:

 Să fim receptaţi
 Să fim acceptaţi
 Să fin înţeleşi
 Sa provocăm o reacţie

Condiţiile comunicării

Pentru ca o comunicare să fie optimă trebuie să îndeplinească anumite

condiţii:

 Esența mesajului să fie oferit de cantitatea de informative cuprinsă de mesaj

şi să fie înțeles de ambii vorbitori.
 Expresivitatea comunicării să fie elaborate şi asigurată prin elemente de
paraverbal;

Conflictul

Este ceva specific omului în viața de zi cu zi.

“Conflictele sunt dezacorduri în ceea ce priveşte atitudinile, scopurile, sunt

o ameninţare a valorilor personale, a stilului de luptă pentru putere.”

Dumitriu Gh.

Conflictele pot fi abordate pe căi pozitive sau negative.

Într-un conflict o deosebită importanţă au sentimentele deoarece ele nu pot fi

controlate îndeosebi cele neconştientizate; Dacă se cunosc motivele conflictului
indiferent de situaţie el va fi rezolvat.

Conflictul poate fi reprezentat astfel:

 Rezolvarea conflictelor

Conflictele interioare pot fi rezolvate prin cunoaşterea de sine şi

intercunoaştere; pentru a rezolva conflictele interpersonale mai întâi trebuiesc
rezolvate cele intrapersonale..
 Studiu de caz

Situaţie conflictuală apărută într-o clasă de elevi

Cristina, elevă în clasa a VI-a , învaţă la toate orele, temele făcute la toate
materiile, într-un cuvânt o elevă conştiincioasă. Într-o zi a avut neplăcerea de a-i fi
rău şi nu a reuşit să-şi facă temele. Reacţiile colegilor n-au ezitat să apară,
adresându-i Cristinei cuvinte destul de jignitoare: eşti dusă cu capu` , tocilară,
ochelaristă. Ea fiind dezarmată s-a apărat spunând că se folosesc de ea şi a plecat
de la şcoală chiar dacă conştientiza că-şi va lua absenţe.

 Soluţionarea conflictului
Descrierea problemei:

Colegii Cristinei dezvoltă un vocabular destul de vulgar atunci când aceştia nu au

de unde copia temele.

 Ce simt persoanele implicate în conflict

Cristina se simte folosită de către colegi şi totodată şi frustrată, iar colegii săi sunt
furioşi pe această situaţie.

 Rezolvarea conflictului
- Diriginta va încerca să afle motivul absentării Cristinei;
- Identificarea problemei, de ce s-a creat conflictul între Cristina şi colegii
săi;
- Anunţarea familiei şi luarea unor măsuri în consiliu, susţinerea părinţilor;
- Realizarea unor proiecte pe echipe;
- Diferite teme în funcţie de nivelul lor de înţelegere;
- Responsabilitatea colegilor;
 Elaborarea unui plan de acţiune
În orele de dirigenţie se stabileşte câte o temă pentru fiecare săptămână în
care elevii vor învăţa să se respecte, să devină prieteni, să facă voluntariat, să nu se
mai jignească şi să se înţeleagă cât mai bine.

Elevii au ca obiectiv în aceste săptămâni tematice să înveţe să facă diferenţa

între comportamentul agresiv şi cel pasiv în comunicare; să analizezealternative de
răspunsşi să ofere soluţii noi. Elaborarea orelor de consiliere trebuie să se realizeze
astfel încât elevii să exprime ceea ce simt, pentru a nu da curs conflictelor ci
încercarea de a rezolva problemele.
 BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

 Motivaţia învăţării şcolare, Studiu asupra preadolescenţei DOINA

VINTILESCU, Ed. Facla 1977;
 Motivaţie şi învăţare, Studiu asupra motivelor Învăţării şcolare în ciclu
gimnazial, IOAN NEACŞU, Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1978;
 Curs de psihologie generala. Vol. 2 : Limbaj si gindire ; Memorie si
imaginatie ; Motivaţie şi afectivitate ; Atenţie, voinţă, deprinderi / Paul
Popescu-Neveanu (1977)
 Cojocariu, V. (2004). Teoria şi metodologia instruirii, Bucureşti, E.D.P. ;
 Cojocariu, V. (2001) Introducere în pedagogie. Teoria şi metodologia
curriculum-ului, curs, Universitatea din Bacău ;

 Potolea, D., (2002). Conceptualizarea curriculum-ului. O abordare

multidimensională în Pedagogie, Fundamentări teoretice şi demersuri
aplicative, Păun, E., Potolea, D. (coord.), Iaşi: Polirom;
 Dumitriu, Gh., Dumitriu, C. (2003). „Problematica sistemului şi a procesului
de învăţământ”, În Teoria şi metodologia instruirii, Teoria şi metodologia
evaluării, Suport de curs. Bacău: Universitatea din Bacău.
 Călin, M. (1995). Procesul instructiv-educativ. Însuşirea şcolară. Bucureşti:
E.D.P.
 Raţă Gloria, Didactica educaţiei fizice şcolare, Bacău, Editura “Alma
Mater”,ISBN 973-8392-39-X, Bacău, 2004

 Paul Constantinescu, Sisteme ierarhizate, Ed. Academica, Bucureşti, 1986

 Adrian Gagea, Curs de informatică şi statistică, A.N.E.F.S, Bucureşti, 1996
 Grapă Florin, Curs Informatizare, Bacău
 Grant, W. Rezolvarea conflictelor, TEORA, Bucureşti, 1998
 Dumitriu, Gh. --Suport curs, Managementul comunicării.
 Laura Maria, Comunicare şi conflict: managementul comunicării în
soluţionarea amiabilă a conflictelor