Conceptul de “război hibrid” nu are o definiție unanim acceptată și este folosit cu

precădere de analiștii și oficialii occidentali. Unii folosesc termenul pentru a se referi

doar la tactici neregulate, alții folosesc cuvântul “hibrid” pentru a descrie o întreagă
gamă de tactici atât neregulate cât și neconvenționale folosite în cadrul aceluiași câmp
de luptă, pe când alții folosesc termenul pentru a descrie doctrina Războiului de Nouă
Generație promovată de generalii ruși1.

Există voci care cataloghează termenul drept un cuvânt de jargon fără însemnătate sau
un cuvânt exhaustiv care ne ajută prea puțin în a înțelege cu exactitate natura
amenințării venind din partea Federației Ruse. Cu toate acestea, nenumăratele
documente elaborate cu privire la războiul hibrid și activitățile asociate acestuia par să
descrie același set de acțiuni pe care Rusia le-a desfășurat în Ucraina, Georgia și alte
state învecinate și despre care se crede că ar continua și pe viitor să le folosească. Aceste
acțiuni, și implicit termenul de “război hibrid”, sunt descrise ca fiind acțiuni sub acoperire
sau neoficiale, sprijinite de forțe convenționale sau chiar forțe nucleare, cu scopul de a
influența politica internă a statelor vizate2.

Federația Rusă a popularizat conceptul de “război hibrid” în 2014, în momentul în care a

anexat Crimeea, însă, în realitate, această nouă formă de proiectare a puterii datează
încă din 2008, de pe vremea conflictului dintre Federația Rusă și Georgia. La vremea
aceea, Kremlinul a putut să experimenteze elemente de război hibrid, pentru ca, ulterior,
să aplice în Ucraina lecțiile învățate atunci.

În mod strategic, conflictul din 2008, din Georgia, s-a desfășurat într-un moment de
declin al influenței și puterii militare rusești din  Europa de Est – incluzând aici și
Caucazul, delimitat de restul Europei, din punct de vedere geografic, de Marea Neagră.

Kremlinul se confrunta cu două amenințări: Organizația Tratatului Nord-Atlantic/NATO

și Uniunea Europeană/UE. Prima amenințare este privită ca fiind tip militar prin faptul că,
în eventualitatea unui conflict, statele membre NATO beneficiază de prevederile
Articolului 5 al Tratatului de la Washington care include posibilitatea unui răspuns
imediat din partea aliaților, incluzând aici și câteva puteri nucleare precum Statele Unite
ale Americii, Marea Britanie și Franța. În fața unei astfel de amenințări, Federația Rusă ar
renunța la posibilitatea oricărei intervenții militare.

1
Mark Galeotti, “The ‘Gerasimov Doctrine’ and Russian Non-Linear War,”
https://inmoscowsshadows.wordpress.com/2014/07/06/the-gerasimov-doctrine-and-russian-non-linear-war/
2
https://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/research_reports/RR1500/RR1577/RAND_RR1577.pdf
Cu toate acestea, liderii de la Moscova au găsit o breșă în algoritmulde gândire al
Aliaților, și anume faptul că Articolul 5, referitor la clauza apărării colective, nu poate fi
invocat decât în cazul în care un “agresor” poate fi identificat legal, ceea ce înseamnă că
un război civil într-un stat membru NATO nu ar intra sub incidența Articolului 5.

În acest context, liderii ruși s-au grăbit să găsească un mod de a exploata această breșă,
ceea ce a condus la intensificarea dezvoltării războiului cibernetic și creșterea
potențialului de declanșare a unui război civil în rândul statelor membre NATO,
folosindu-se –spre exemplu- de revendicările regionale ale unor minorități precum
minoritatea vorbitoare de limbă rusă din Estonia3.

Acțiunile subsumate războiului hibrid sunt diferite prin faptul că nu sunt recunoscute
drept politici oficiale, precum și prin faptul că scopul lor primar este de a influența
politicile interne ale unui stat și nu vizează în mod obligatoriu forțele armate ale statului
în cauză. Având în vedere aceste caracteristici, războiul hibrid necesită modalități de
răspuns diferite față de cele utilizate în cazul altor amenințări de tip militar – spre
exemplu acordarea unei importanțe mai mari creșterii gradului de reziliență al
societăților vizate de subversiuni politice4.

O serie de lucrări au criticat utilizarea termenului de hibrid sau chiar utilitatea acestuia în
înțelegerea acțiunilor desfășurate de Federația Rusă. Este pusă sub semnul întrebării
concentrarea asupra elementelor ieșite din comun ale războiului hibrid, bazându-se pe
controversatul rezultat al războiului hibrid rusesc din Ucraina. Un exemplu în acest sens
îl constituie declarația lui Ruslan Pukhov, director al unui think-thank rusesc, conform
căruia “nu este dificil de observat că aceste definiții ale războiului hibrid, în speță
caracterizarea acțiunilor Federației Ruse din 2014, nu sunt ancorate în realitate 5”.

Indiferent de termenul utilizat pentru descrierea acțiunilor desfășurate de Federația

Rusă, este imperios necesară descrierea concretă a amenințării pentru a putea fi analizat
impactul asupra statului victimă. Acțiunile subsumate războiului hibrid cuprind războiul
cibernetic, propaganda, războiul prin proxy și o invazie convențională asociată cu o
subminare politică.

3
http://www.eurasianet.org/node/85521
4
https://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/research_reports/RR1500/RR1577/RAND_RR1577.pdf
5
Ruslan Pukhov, “Nothing ‘Hybrid’ About Russia’s War in Ukraine”, https://themoscowtimes.com/articles/nothing-
hybrid-about-russias-war-in-ukraine-46913
“Conflictele cibernetice” și “războiaiele cibernetice” servesc drept exemple privind
utilizarea noilor tehnologii ca instrumente subsumate amenințării hibride. Practic,
“războiul cibernetic” se referă la un atac cibernetic desfășurat de un stat (sau de un actor
non-statal) împotriva infrastructurii IT a altui stat. Un exemplu în acest sens este
tentativa Federației Ruse din 2007 de a bloca virtual infrastructura de internet a Estoniei
ca răspuns la hotărârea Estoniei de a dărâma un monument sovietic ridicat în centrul
orașului Talinn6. De asemenea, website-urile guvernamentale precum și câteva website-
uri ale mediului de afaceri au fost grav afectate de acest tip de războiu cibernetic în
momentul în care operațiunilor militare rusești din Georgia li s-au adăugat operațiuni
cibernetice. Acest incident a fost urmat de adăugarea unor operațiuni cibernetice
campaniei militare rusești din Georgia, din 20087.

Așa-zisa utilizare a unui virus informatic sofisticat pentru a sabota programele Iranului
de dezvoltare a unor arme nucleare – Stuxnet-, de către Israel (potrivit anumitor
presupuneri), a adus în atenție atât avansul tehnologic, posibilitățile, precum și
potențialul acestor noi instrumente prin intermediul cărora se pot desfășura acțiuni
ostile8.

Intensificarea utilizării unor astfel de atacuri de către China împotriva Statelor Unite ale
Americii, NATO, Uniunii Europene și altor state a determinat Statele Unite ale Americii să
adopte, în 2010, formarea unui Comandament central al Războiului Cibernetic (United
States Cyber Command/USCYBERCOM) cu scopul de a “desfășura în spațiul cibernetic
întregul spectru de operațiuni militare menite să aniheze acțiunile de acest tip și să
asigure libertatea de acțiune a Statelor Unite ale Americii și a Aliaților în spațiul
cibernetic”.9

Demn de menționat ar fi faptul că, în 2016 10, statele membre NATO au recunoscut
spațiul cibernetic drept un domeniu operațional, echivalent al domeniilor maritim,
terestru sau aerian. Cel mai important aspect al acestui pas îl constituie faptul că din acel
6
Traynor, I. “Russian accused of unleashing cyberwar to disable Estonia”,
https://www.theguardian.com/world/2007/may/17/topstories3.russia
7
Sascha-Dominik Bachmann, “Hybrid Wars: The 21st -Century’s New Threats To Global Peace And Security”,
https://poseidon01.ssrn.com/delivery.php?
ID=42602200902002607602712511909309402303702107006302504902909608110900008906808800909900903
30490610450220490951181131081151240740420340440500850991170651171210811241080390420481130880
65098028119120127001120114123115118118095028109119125121103121093124127&EXT=pdf
8
Kroft S. “Stuxnet: Computer worm opens new era of warfare”, http://www.cbsnews.com/news/stuxnet-
computer-worm-opens-new-era-ofwarfare-04-06-2012
9
http://www.stratcom.mil/Media/Factsheets/Factsheet-View/Article/960492/us-cyber-command-uscybercom/
10
https://ccdcoe.org/nato-recognises-cyberspace-domain-operations-warsaw-summit.html
moment un atac cibernetic îndreptat împotriva unuia dintre Aliați poate activa
prevederile Articolului 5 al Tratatului de la Washington. Secretarul General al NATO, Jens
Stoltenberg, a declarat că recunoașterea spațiului cibernetic drept domeniu operațional
înseamnă că “NATO va coordona și organiza într-un mod mai efficient eforturile aliaților
de apărare împotriva atacurilor cibernetice. De asemenea, va ajuta națiunile să își
protejeze rețelele”.11 Până în 2019, termenul limită de implementare a deciziilor
Summitului de la Varșovia, din 2016, decizia NATO va imputernici comandanții militari să
utilizeze instrumentele cibernetice alături de celelalte instrumente convenționale de
apărare pentru a face față actualelor provocări de securitate, precum utilizarea
instrumentelor cibernetice ca parte a operațiunilor hibride.

Conceptul acordă organizației dreptul de a explora noi modalități în care instrumentele

cibernetice pot fi folosite ca și capabilități de sine stătătoare în cazul în care prin
utilizarea acestora se pot obține rezultate operaționale mai bune decât ca urmare a
utilizării unor mijloace convenționale. În altă ordine de idei, această decizie permite
Alianței să analizeze modul în care capabilitățile cibernetice offensive pot fi utilizate în
sprijinul operațiunilor pe care le desfășoară12.

11
https://breakingdefense.com/2016/06/nato-declares-cyber-a-domain-nato-secgen-waves-off-trump/
12
http://www.atlanticcouncil.org/blogs/new-atlanticist/nato-s-cyber-domain-concept-shows-increased-maturity-
in-understanding-of-cyber-threats