Conferinta Vol 2 2017

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
Conferinţa Tehnico-Ştiinţifică
a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi Studenţilor
16 – 18 noiembrie
Volumul II
Chişinău 2017
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
Conferinţa Tehnico-Ştiinţifică
a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi
Studenţilor
16 – 18 noiembrie
 Facultatea Tehnologia Alimentelor (p. 3 –50)

 Facultatea Textile şi Poligrafie (p. 51 – 137)
 Facultatea Construcţii, Geodezie și Cadastru (p. 138 – 379)
 Facultatea Urbanism şi Arhitectură (p. 380 – 443)
 Facultatea Inginerie Economică şi Business (p. 444 – 528)
Chişinău 2017
CZU 62+378.662(478-25)(082)=135.1=111=161.1
C 65
Conferinţa Tehnico-Ştiinţifică a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi Studenţilor,

16-18 noiembrie, 2017 : [a Universităţii Tehnice a Moldovei : în vol.] / Univ. Tehn. a
Moldovei. – Chişinău : Tehnica-UTM, 2018 – . – ISBN 978-9975-45-543-5.
Vol. 2. – 529 p. : fig., tab. – Texte : lb. rom., engl., rusă. – Rez.: lb. rom., engl. –
Bibliogr. la sfârşitul art. – ISBN 978-9975-45-545-9.
1 disc optic (CD-ROM) : sd., col.; în container, 15 x 15 cm.
Cerinţe de sistem: Windows 98/2000/XP, 64 Mb hard, Adobe Reader
62+378.662(478-25)(082)=135.1=111=161.1
C 65
Bun de tipar 30.05.18 Formă electronică

Coli de tipar 66,0 Comanda nr. 54
U.T.M., 2004, Chişinău, bd.Ştefan cel Mare, 168

Editura „Tehnica-UTM”
2045, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9
ISBN 978-9975-45-543-5 © UTM, 2018

ISBN 978-9975-45-545-9 (Vol. II)
ANALIZA COMPARATIVĂ A CALITĂŢII PERELOR ŞI PIERSICELOR
USCATE PRIN METODA DE CONVECŢIE
Anastasia BARAN, Mihaela ŞTIRBU,
Mihai MELENCIUC, Vitalie VIŞANU, Silvia RUBŢOV
Universitatea Tehnică a Moldovei
Abstract : Importanţa fructelor asupra organismului, poate fi estimată prin aportul lor de vitamine şi surse
nutritive. Fructele sunt principalul furnizor de vitamine în organism. Păstrarea acestora în stare proaspătă
este un proces foarte specific. Astfel păstrarea fructelor în stare conservată a devenit o prerogativă în Industria
Alimentară.Uscarea este una din metodele de conservare. Calitatea fructelor uscate este determinată de
siguranţa lor şi indicii organoleptici. Siguranţa este determinată de inocuitatea produselor, valoarea lor
energetică şi valoarea nutritivă precum şi de biodisponibilitatea acestora. Indicii organoleptici sunt factori
decesivi în preferinţele consumatorilor. Calitatea fructelor uscate depinde de metoda şi regimul termic de
uscare. În R.Moldova se utilizează uscarea prin convecţie, prin conducţie, cu gaz etc. În lucrarea dată sa
analizat calitatea fructelor uscate prin metoda uscării convective.
Cuvinte cheie: calitatea, siguranţa, pere, piersici, uscare, regim, păstrare,
I. Introducere
Pentru cercetarea procesului de uscare s-au utilizat drept obiect de studiu perele soi Abate şi piersici soi
Redhaven. Perele Abate este un soi de toamna, foarte dulce şi aromat. Cea mai mare pondere în compoziţia
fructelor de păr o constituie apa – 78-88%, fiind factorul ce determină perisabilitatea fructelor. Dintre
substanţele organice, glucidele sunt cele care reprezintă 50 % din masa uscată. Perele sunt recomandate în
raţia zilnică, pentru proprietăţile biologice, însă uscarea ca metodă de păstrare permite mărirea perioadei de
păstrare a perelor.
Piersicul Redhaven este un soi de piersic de bază cultivat în Republica Moldova. Piersicile sunt apreciate
atât pentru consum în stare proaspătă, dar şi industrializată ca dulceaţă, compoturi, gemuri, nectar, fructe
congelate etc. Datorită perisabilităţii naturale a fructelor, piersicii nu pot fi păstraţi în stare proaspătă o perioadă
îndelungată de timp, de aceea se recurge la metode de păstrare precum uscarea.
II. Materiale şi metode

Ca material pentru cercetare sa utilizat perele soi Abate şi piersici soi Redhaven. Metoda de uscare utilizată
în condiţii de laborator este uscarea convectivă. Uscarea convectivă reprezintă un proces prin care încălzirea
şi evaporarea în vederea reducerii umidităţii materialelor se face cu ajutorul aerului umed sau cald sau a gazelor
de ardere fierbinţi. Ca agentul de uscare la uscarea prin convecţie este gazul încălzit. În procesul de uscare
gazul încălzit are două funcţii: una este absorbirea umidităţii, iar alta este cedarea căldurii. Pe parcursul
efectuării acestei cercetări fructele a fost supuse uscării prin convecţie la mai multe regimuri termice: 60°C,
70°C, 80°C, 90°C, 100°C. Pentru determinarea regimului termic optim recomandat au fost efectuate analizele
a calităţii fructelor uscate: determinarea substanţei uscate totale/a umidităţii, ce presupune uscarea probelor
într-o capsulă pînă la obţinerea unei mase constante a reziduului uscat (ISO 6540:2010); determinarea
conţinutului vitaminei C prin metoda fotocolorimetrică în produsul proaspăt şi descreşterea conţinutului în
produsul uscat. S-a analizat activitatea enzimei polifenoloxidaza, prin metoda titrimetrică de laborator.
Determinarea numărului total de microorganisme, ce presupune aprecierea indirectă pe baza numărului de
colonii generate de celulele microorganismelor după termostatare la 37oC timp de 48 ore (GOST 9225-84).
Ulterior s-a apreciat calitatea senzorială în baza scării de punctaj, ce presupune evaluarea fiecărei caracteristici
în parte printr-un punctaj de la 0 la 5 puncte. Cercetările au avut loc în cadrul Universitatăţii Tehnice a
Moldovei în blocul nr.5 Departamentul ,,Alimentaţie şi Nutriţie’’ şi în blocul nr.6 Departamentul ,,Procese,
Maşini şi Aparate Industriale“.
III. Rezultate şi discuţii

În cadrul cercetărilor au fost supuse uscării pere şi piersici soi Abate şi respectiv Redhaven. S-a constatat
că uscarea fructelor la temperaturi înalte, stopează procesul de respiraţie a fructului (fig.1) deshidratîndu-l pînă
la cantitatea de apă minim admisă. Pentru acceptarea fructelor uscate în comerţ, umiditatea lor trebuie să fie
de la 23% pînă la 18% conform Reglementărilor Tehnice pentru fructele uscate aprobate de Guvern Nr.
1523 din 29.12.2007. În procesul de uscăre nu s-au utilizat agenţi de conservare, sau aditivi alimentari. În
3
vederea optimizării procesului de uscare, s-a analizat masa uscată, vitamina C, activitatea enzimei
polifenoloxidaza şi microflora fructelor uscate, iar ulterior fructele au fost supuse unui control organoleptic.
Conţinutul SU/Umiditate
100 90
80
80 Masa Masa
70
uscata uscata
60
60
50
Umidi
40 Umidit
40 tatea
30
atea
20 20
10
0 0
0 50 60 70 0 50 60 70
a) b)
Fig. 3 Modificarea substanţei uscate/umidităţii în funcţie de regimul termic: a)piersici b) pere
Analizînd umiditatea, prin metoda standard la etuvă, a produsului în stare proaspătă în comparaţie cu
umiditatea fructelor uscate s-a constatat regimul termic optim. Pentru uscarea perelor se recomandă
temperatura 65 oC, iar pentru uscarea piersicilor se recomandă 60 oC. Analizele s-au efectuat în laborator, cu o
marjă de eroare ±0,2%. Fiind cercetată şi analizată vitamina C în fructe în stare proaspătă şi uscate sa constatat
o diminuare în conţinutului vitaminei C în fructele uscate. Acestea fiind pentru pere în stare proaspătă 6mg/%
iar în procesul de uscare această cantitate sa diminuat pînă la 3,1mg/%. Vitamina C în piersici în stare proaspătă
este 4,25mg/% iar în procesul de uscare cantitatea vitaminei C sa diminuat pînă la 3,2mg/%. Această diminuare
se explică prin instabilitatea termică vitaminei C, care la temperaturi mai mari de 650C îşi pierde din activitate.
Astfel în urma acestei analize se recomandă regim de uscare a fructelor 60-650C.
mg/
mg/ %
%
6
5 5
4 4
vitamina C
3
Conţinutul
3
vitamina C
Vit. C
Conţinutul
2 2 Vit. C
1 1
0 0
0 50 60 70 0 50 60 70
Regim termic Regim termic

a) b)
Fig.2 Modificarea conţinutului vitaminei C în funcţie de regimul termic: a) piersici b)
pere
Ulterior s-a determinat activitatea enzimei polifenoloxidazei, care are o influenţă în aspectul fizic, inhibarea
activităţii acesteia se manifestă prin culoarea fructului. Prin metoda titrimetrică de laborator sa determinat
activitatea enzimei în fructele proaspete în comparaţie cu activitatea enzimei în fructele uscate (fig.3). În pere
proaspete activitatea enzimei este 5,1UE, iar în cele uscate 1,7UE, în piersicii proaspeţi activitatea enzimei
este 4,1UE, iar în piersicii uscaţi este 2,5UE, astfel inactivarea enzimei duce ulterior la obţinerea unei culori
atractive a fructelor.
5
Activitatea Enzimei
6
Activitatea Enzimei
4 5
4
3 Piersici Pere
3
2 2
1
1
0
0 0 50 60 70
0 Regim
50 termic
60 70
Regim termic
a) b)
Fig.3 Activitatea enzimei polifenoloxidaza în fructe uscate
Astfel se recomandă regim termic pentru uscarea perelor şi piersicilor 60-650C în vederea obţinerii unui
aspect plăcut.
4
Analizînd microflora fructelor uscate s-a confirmat inocuitatea metodei de uscare. Astfel s-au obţinut date
ce confirmă lipsa unor agenţi patogeni – mucegai, bacterii ş.a. Fiind supuse analizelor organo-leptice fructele
uscate au fost apreciate şi admise către consum.
Concluzii :
Cercetările teoretice şi experimentale realizate au condus la formularea următoarelor concluziilii:
 Regimul termic de uscare prin convecție recomandat este pentru piersici – 60 C, pentru pere 65 C;
 Conținutul SU totale recomandate conform RT Nr . 1523 din 29.12.2007 se atinge după 4 ore de
prelucrare a fructelor;
 Pierderile vitaminei C constituie pentru piersici - 25%, pere 50% ;
 Calitatea organoleptică a fructelor uscate, corespunde cerințelor fiind apreciată în limitele 4,5-5,0
puncte pe scara de punctaj de 5 puncte;
 Analiza microbiologică a confirmat inocuitatea fructelor uscate.
Bibliografie
1. Ciobanu V. si Nicolescu S. Prăsada Conferinţa, oportunitate de afaceri pentru fermierii si investitorii
din Romania, Bucuresti, 2003.
2. Brad I, 1995, Efectele terapeutice ale prăsadelor şi benificiile lor.
3. Biochimia. Manual: VRABIE Tatiana, conf. univ., dr., MUSTEAŢĂ Grigore, conf. univ., dr., decan
FTMIA.
4. SM SR EN ISO 4388:2014 Microbiologia produselor alimentare şi furajelor.
5. 60:2005. Fructe proaspete. Piersici si nectarine: conditii tehnice. - Ed. oficiala. - Взамен SM
60:2000; Введ. с 15.03.2006. - Ch.: Dep. Moldovastandard, 2005. - 9 p. - 33.601
6. Popa S.,Manziuc V., Braghiş A., Cumpanici A. Producerea piersicilor Chişinău 2016, p.208.
7. Ciumac J. Merceologia produselor alimentare.Chişinău :Editura Tehnica,UTM,1995.-p 167.
5
IMPACTULUI UTILIZĂRII METABISULFITULUI PENTRU PĂSTRAREA
STRUGURILOR DE MASĂ
Anastasia BARAN, Tatiana CAPCANARI,
Ina GRIZA, Olga DESEATNICOVA
Abstract: Soiurile de struguri pentru masă, destinate consumului în stare proaspătă se caracterizează prin
particularităţi botanice şi agrobiologice specifice. Majoritatea soiurilor pentru masă se caracterizează printr-
o rezistenţă joasă la diferite condiţii nefavorabile ale mediului şi, în special, la ger. În vederea optimizării
factorilor de păstrare a strugurilor de masă, a fost aplicată o metodă nouă de păstrare - păstrarea în lădiţe
cu peliculă perforată cu utilizarea covoraşelor cu bioxid de sulf în scopul protecţiei împotriva procesului de
deteriorare, pierderilor în masă, păstrării calităţii şi valorii nutritive acestora.
Cuvinte cheie: proces tehnologic, rezistenţă, bioxid de sulf, păstrare
I. Introducere
Sectorul vitivinicool este unul prioritar și strategic pentru economia Republicii Moldova. Soiurile de
struguri pentru masă, se caracterizează prin particularități botanice și agrobiologice specifice. Majoritatea
soiurilor pentru masă se deosebesc printr-o rezistență joasă la diferite condiții nefavorabile ale mediului și, în
special la ger. Aceste soiuri necesită o tehnologie de cultivare, recoltare și comercializare a producției mai
complexă. În vederea îmbunătățirii acestor condiții se folosesc tot mai multe metode noi de păstrare, cu mai
puține pierderi cu evitarea contaminării produsului pe durata păstrării cu diferiți factori patogeni.
II. Materiale și metode

Drept metodă de lucru pentru cercetare s-a utilizat metoda covoraşelor cu bioxid de sulf. Aceasta fiind o
metodă nou utilizată în Republica Moldova, principiul de bază a căruia este păstrarea strugurilor cu bioxid de
sulf, neavând contact direct cu produsul. Covoraşele conţin metabisulfit de sodiu închis între foi de hârtie de
diferită permeabilitate. Umiditatea din cadrul pachetului de struguri este absorbită de către covoraş şi
reacţionează cu metabisulfit de sodiu şi eliberează SO2. Eliberarea din covoraş al SO2 are loc rapid, atingînd
unpicul după 24 h şi apoi scade în 1 săptămână. În fig.1 este prezentat mecanismul de acţiune a covoraşelor cu
bioxid de sulf.
Pentru obținerea datelor experimentale s-au utilizat struguri de masă –soi Moldova, ce a fost recoltat la
sfârşitul lunii august 2016, în partea centrală a Moldovei. Strugurii au fost achiziţionați de la producătorul local
din Republica Moldova (STAS 25896-83). În realizarea cercetărilor au fost utilizate metode standard de
deteminare a masei uscate, rebut tehnologic și pierderi de masă.
Camera cu capacitatea de 100-120 t a fost umplută în 3-4 zile şi completată cu soi ampelografic. La păstrare
au fost depozitate 120 tone, soi de struguri Moldova.
Fig. 1. Mecanismul de acționare a metabisulfitului
Termenii şi condiţiile de păstrare sunt: temperatura se recomandă să fie constantă pe toată perioadă de
păstrare, umiditatea relativă a aerului în spaţiul de păstrare a strugurilor de masă corelează cu particularităţile
biologice ale soiului şi oscilează între 85-90%. Circulaţia aerului cu viteza de 0,2 m/s asigură o bună
uniformitate în toate ambalajele din celulă a temperaturii, umidităţii relative a aerului şi omogenizarea
6
proporţiei de bioxid de sulf în timpul sulfitării. Prealabil strugurii au fost prerăciți, pentru a evita transpirarea
acestora și șocul termic al produsul.
Drept comparație între pierderile înregistrate s-a folosit o metodă de păstrare des întîlnită în R.Moldova –
sulf amorf. Principiul aceste metodei constă în arderea sulfului în depozit, unde sunt depozitați strugurii.
Această metodă urmărește înlocuirea oxigenului din aer cu sulf, astfel oprind dezvoltarea agenților
patogeni, precum Botrytis Cinerea. Însă utilizînd această metodă strugurii sunt supuși contactului direct cu
agentul de păstrare, care poate fi depozitat în struguri, iar ulterior consumat. Încă un dezavantaj al acestei
metode sunt emisiile de sulf în atmosferă în procesul de ardere.
III. Rezultate și discuții

În cadrul cercetărilor au fost supuse depozitării 120 tone de struguri, soi Moldova, prin metoda covoraşelor
cu bioxid de sulf şi în depozite frigorifice. S-a constatat, că păstrarea strugurilor la temperaturi relativ joase,
stopează procesul de respiraţie şi alte procese biochimice, dezvoltarea microorganismelor fitopatogene,
păstrează calităţile comerciale ale ciorchinilor.
Anume aspectul verde al ciorchinelui a fost obţinut şi în urma păstrării strugurilor cu aplicarea covoraşelor
cu bioxid de sulf. S-a constatat, că masa produsului după păstrare, s-a micşorat nesemnificativ (2,6 %), în
comparaţie cu alt metode de păstrare cu sulf amorf (5-7%). În urma analizelor microbiologice nu au fost
depistate boli criptogamice, ca Botritis Cinerea, strugurii şi-au păstrat calităţile organoleptice în starea iniţială.
După certificare sanitară nr. 1077, din 07 septembrie 2016, normativele sanitaro-epidemiologice de stat, a
fost luată decizia de admiterea comercializării strugurilor.
Tabelul 1. Determinarea pierderilor pe toată perioada păstrării

PNM RT Total
Proces
% T % t % t
Depozitare
0,3±0,01 0,18±0,01 0,2±0,01 0,11±0,01 0,7±0,02 0,418±0,01

Păstrare
0,6±0,01 0,71±0,01 0,4±0,01 0,47±0,01 1,4±0,01 1.66±0,02

Realizare
0,3±0,01 0,22±0,01 0,2±0,01 0,15±0,01 0,7±0,02 0,52±0,01
Total 1,2±0,02 1,11±0,01 0,8±0,01 0,74±0,01 2,8±0,02 2,60±0,02
Notă: PNM –Perisabilitatea Naturală a Masei, RT – Rabat Tehnologic
Luând în considerație datele experimentale obținute timp de 5 ani, la păstrarea strugurilor de masă utilizînd
metoda covorașelor, se poate conluziona că pierderile sunt mici, în comparație cu alte metode utilizate.
Din fig.2 se observă anul 2012, 2013 și 2016 fiind înregistrate cele mai mici pierderi de masă, utilizând
metoda covorașelor. Iar anul 2014 din motivul condițiilor climaterice, pierderile sunt mai mari.
7
4
3,5
3
2,5
2 Covorașe cu Sulf
1,5 Sulf amorf
1
0,5
0
2012 2013 2014 2015 2016
Fig. 2. Pierderile de masă a strugurilor de masă soi Moldova

în procesul păstrării după diferite metode
Un factor important în eficacitatea acestei metode sunt condițiile climaterice al anului de roadă, contitatea
de precipitații pe tot parcursul anului și cu 2 săptămîni înainte de recoltare, timpul de înaintea depozitării și
temperatura de prerăcire.
Concluzii:
Cercetările teoretice și experimentale realizate în cadrul cercetării au condus la formularea concluziilor:

1. S-a justificat oportunitatea utilizării covorașelor de sulf pentru păstrarea strugurilor de masă datorită
inofensivității metodei.
2. S-a stabilit, că pierderile de masă pe toată perioada de păstrare sunt mai mici (2,6%) în comparație cu
pierderile înregistrate la păstrarea strugurilor cu sulf amorf.
3. Cercetarea conținutului de sulf în struguri după păstrare indică o normă minimă admisă pentru consum,
ceea ce este dovedit prin certificat de laborator, precum că cantitatea de sulf rămasă în produs este
minimă admisă, conform Normelor de Siguranță și Sanitarie
Bibliografie
1. Revista Viticultura şi Vinificaţia în Moldova, Nr.3 (15), Chişinău, 2008.
2. A. Jamba, B.Carabulea. Tehnologia păstrării şi industrializării produselor horticole. Chişinău, 2002,
318p.
3. Berzan G. Refacerea Viilor. Vătămate de accidente climatice şi boli fiziologice. Bucureşti MATS
2003, 160 p.
8
INFLUENȚA PELICULILOR ALIMENTARE OBȚINUTE DIN IZOLATUL
PROTEIC DIN SOIA ASUPRA GRADULUI DE OXIDARE
ALINA Boiștean, AURICA CHIRSANOVA
Rezumat: Obiectivul acestei cercetări este studierea impactului acoperirii cu peliculele alimentare asupra
calității miezului de nucă. Aceasta constă în dezvoltarea unei soluții de formare a peliculei și analizarea
impactului acesteia asupra calității și a termenului de valabilitate a miezului de nuci. În vederea prevenirii
râncezirii ca o consecință a oxidării non-enzimatice, se face referire la obținerea unor filme mai stabile care
au activitate antioxidantă asupra lipidelor nucilor.
Cuvinte cheie: Nuci grecești, miez de nucă, peliculă alimentară, microorganisme, izolat proteic de soia.
1. Introducere
Nucile reprezintă o bogăție reală din ce în ce mai căutată de antreprenori și consumatori din întreaga
lume, în urma unei compoziții echilibrate. In ele se conțin de doua ori mai mulți antioxidanți, decât in orice
alte nuci – alune, migdale, nuci pecan, fistic, acaju, nuc brazilian. Este de remarcat faptul, ca antioxidanții
nucilor grecești sunt mult mai calitativi si vitamina E (antioxidant) e de 2-15 ori mai puternica, decât din alte
nuci. Un alt avantaj este ca ele se consuma adesea crude, in nucile prăjite calitatea antioxidanților este mai
slaba. [1].
În ultimii ani se observă o creștere semnificativă a suprafețelor/ plantațiilor nucifere în Republica Moldova.
Potrivit celor mai recente date statistice, în anul 2016, suprafața livezilor de nuci era de 25.000 de hectare.
Aceasta a crescut considerabil în ultimii 10 ani, în anii 2005-2006 constituind circa 5.000 de hectare. Suprafața
livezile de nuci a început să se extindă din anul 2012, depășind producția de piersici și vișini. [6].
Conceptul acoperirii cu pelicule comestibile reprezintă o provocare pentru crearea de noi materiale de
ambalare. Acest lucru se întâmplă deoarece acoperirile comestibile sunt disponibile cu o gamă largă de
proprietăți care pot ajuta la atenuarea problemelor legate de alimente. Peliculele alimentare pot fi produse din
materiale care au proprietăți comestibile [2,3].
Compușii utilizați pentru prepararea peliculelor comestibile pot fi clasificați în trei categorii: hidrocoloizi,
lipide și compuse. Peliculele hidrocoloide au proprietăți bune de barieră împotriva oxigenului, dioxidului de
carbon și lipidelor, dar nu și împotriva apei. Majoritatea peliculelor bazate pe hidrocoloizi au, de asemenea,
proprietăți mecanice care au fost folosite pentru produse alimentare fragile [4].
Cu toate acestea, potențialele funcții și aplicații ale peliculelor necesită o atenție sporită. Sunt necesare
cercetări extinse pentru metode de formare a peliculelor și metode de îmbunătățire a proprietăților lor și a
aplicațiilor potențiale.
2. Materiale și metode
2.1. Materiale
Pentru cercetări au fost utilizate nuci grecești Juglans regia L., soiul ”Kogălniceanu”, recolta 2016-2017.
Nuci au fost depozitate respectând condițiile prevăzute în actele normative, valabile pentru teritoriul Republica
Moldova[8]. Condițiile au fost create pentru toate probele aceleași. Pentru a compara datele obținute a fost
utilizată Hotărârea de Guvern nr. 174 din 02.03.2009 privind aprobarea Reglementarilor tehnice "Fructe de
culturi nucifere, cerințe de calitate și comercializare" [7].
2.2. Metode de cercetare

Cercetările au fost efectuate în laboratorul științific al Departamentului de Alimentație și Nutriție, UTM.
Experimentele au fost realizate în două etape: obținerea miezului acoperit cu pelicule alimentare și
determinarea valorii indicilor de peroxid acestuia.
2.2.1. Etapa de obținere a miezului acoperit cu pelicule alimentare

Pregătirea probelor pentru studiul ulterior a constat din trei etape. În prima etapă s-a pregătit miezul de
nucă pentru acoperirea: miezul a fost uscat în termostat pentru a reduce umiditatea. În a doua etapă a fost
9
pregătită soluția de acoperire a miezului, iar a treia etapă a constat în imersarea miezului de nucă pregătit în
soluția de acoperire timp de 15 secunde și uscarea ulterioară. Pentru acoperirea dublă operația a fost repetată.
I. Pregătirea miezului Juglans Regia L. care urmează să fie acoperit
Decojirea Sortarea miezului conform Uscarea miezului la t= 37 ° C timp de 24 ore

nucilor GOST 16833-2014 pentru a reduce umiditatea sub 5%
II. Prepararea soluției de formare a peliculei alimentare biodegradabile
Dizolvarea IPS Denaturarea proteinei pe Adăugarea Adăugarea

baia de apă la t = 90 ° C Temperare timp de 12 gelatinei extractului de
în apa distilată ore la t = 20 ± 2 ° C
și τ = 30 min dizolvate ghimbir
III.Acoperirea miezului de nuci (Juglans Regia L.) cu pelicula alimentară biodegradabilă
A doua
Imersarea
Uscarea nucilor imersie a
miezului de Uscarea nucilor
Amestecarea acoperite în etuvă miezului de
nuca în la t=37 º C timp
soluției la t=37 º C timp de nucă în
soluție timp de 30 min.
30 de minute soluție timp
de 15 s
de 15 s
Fig.1 Schema de pregătire a probelor pentru cercetare
2.2.2. Determinarea valorii indicilor de peroxid a miezului de nucă acoperită cu peliculă alimentară
biodegradabilă
Pentru a determina indicii de peroxid, eșantioanele au fost supuse unei investigații utilizând metoda din
documentul normativ GOST 26593-85 [9]. Determinările s-au efectuat în dinamică, pe parcursul a 60 de zile.
Pentru a evalua nivelul de oxidare a lipidelor, s-a determinat valoarea indicelui de peroxid care poate fi
exprimată prin numărul de grame de iod molecular eliberat de peroxizii din 100 g de lipide tratate cu soluție
de iodură de potasiu.
În mediul acid, peroxizii au proprietatea de a elibera iodul molecular al iodurii de potasiu. Iodul molecular
eliberat prin reacția dintre hidroperoxizi și iodura de potasiu este foarte activ și poate fi legat de legăturile
duble ale acizilor grași nesaturați ai gliceridelor, ceea ce va duce la o eroare în determinarea indicelui de
peroxid.
În vederea blocării acestei reacții, titrarea s-a realizat în mediu cloroform cu acid acetic glacial în raport
de 2: 1. Aciditatea creată practic blochează legarea iodului molecular prin legăturile duble ale acizilor grași
nesaturați.
Determinările au fost efectuate în triplicat, indicele de peroxid fiind exprimat în mMol / kg s-a
determinat conform formulei:
(1) ;
Vo – volum de soluție de tiosulfat de sodiu, utilizat pentru determinarea peroxizilor în proba martor, ml;
V1 – volumul soluției de tiosulfat de sodiu utilizat pentru determinarea peroxizilor în proba cercetată,
ml;
c- concentrația soluției de tiosulfat de sodiu utilizat;
m - masa probelor analizate, g ;
1000- coeficientul de recalculare a rezultatului în mMol/kg ;
3. Rezultate și discuții
În timpul procesului de oxidare a lipidelor conținute în fructe cu coajă lemnoasă, apar o serie de
compuși chimici cum ar fi: peroxizi, aldehide, cetone etc. Ca rezultat, în alimente apare un miros și un gust
neplăcut, care caracterizează gustul rânced.
10
În procesele de oxidare a lipidelor în faza inițială, apar peroxizi, care ulterior sunt transformați în
hidroperoxizi, epoxizi etc. Conținutul de peroxizi și hidroperoxizi caracterizează prospețimea grăsimilor.
Indicele de peroxid rezultă din oxidarea tuturor acizilor grași nesaturați și oferă informații globale despre
starea de oxidare a grăsimilor în faza inițială. În plus, acest indice indică natura peroxidului și originea acestuia.
De obicei crește și atinge valoarea maximă în faza formării sale și scade brusc în timpul degradării, cinetica
reacțiilor la descompunere fiind mai mare decât cea a formării. În același timp, temperatura are o influență
directă asupra vitezei reacțiilor. La temperaturi scăzute, viteza de formare a peroxizilor este mai mare decât
cea a degradării, în timp ce temperaturile ridicate condiționează procesul inversat.
Probele aflate in studiu au fost examinate in vederea urmaririi in evolutie valorii indicilui de peroxid a
miezului de nuci acoperite păstrate Nuci acoperite cu pelicule alimentare, precum și nucile neacoperite din
același lot au fost păstrate timp de o lună, de la 24 martie 2017 până la 24 aprilie 2017 în aceleași condiții.
14
12
10
8
6
4
2
0
Neacoperite IPS 3,0 g IPS 3,25 g IPS 3,5 g
1 zi 8,75 8 7 6,25
31 zile 10,5 9,5 8,5 8,75
60 zile 11,5 10,75 11 10
Fig.2 Evoluția valorii indicii de peroxid a miezului de nucă acoperită cu pelicula cu un singur strat și
neacoperit în timpul depozitării
Fig.3 Evoluția valorii indicii de peroxid a miezului de nucă acoperită cu pelicula cu două straturi și
neacoperit în timpul depozitării
În figurile 2 și 3 sunt prezentate valorile indicilor de peroxid obținute pentru probele de miez de nuci
acoperite o dată și de două ori, cu soluții de izolat proteic de soia în cantități 3,0 g, 3,25 g și 3,5 g, și nuci
neacoperite în timpul de 1 zi, 31 de zile și 60 de zile de depozitare. Astfel nucile au fost examinate imediat
după acoperire, după 1 lună și după 2 luni. S-a observat că există o anumită diferență între miezul care a fost
acoperit cu pelicule alimentare și cel neacoperit, precum și o creșterea relativă a valorii indicelui de peroxid în
timpul depozitării. Probele analizate au fost alese dintr-un singur lot, și după rezultatele prezentate de mai sus,
putem concluziona, că pelicula alimentară a influențat pozitiv asupra proprietăților de conservare ale miezului
de nucă.
Concluzii
Acoperirea fructelor de cultură nuciferă cu pelicule alimentare este un subiect actual, care poate rezolva
problema legată de calitatea nucilor și să prevină schimbările negative în timpul depozitării, precum și
prevenirea comercializării miezului de nuci într-o stare neambalată. Peliculele comestibile au un efect pozitiv
asupra calității miezului de nucă, în special a proprietăților lor de conservare, datorită efectului lor antioxidant,
11
valoarea peroxidului, conținutul de umiditate și aciditatea miezului acoperit de asemenea au înregistrat valori
reduse față de cele ale miezului neacoperit.
Soluția de acoperire alimentară reprezintă un rezultat destul de aproape de neutralitate și nu modifică
proprietățile senzoriale ale nucilor, în special gustul miezului de nucă. Miezul acoperit de 2 ori cu pelicula
alimentară are proprietăți antioxidante mai bune, comparativ cu miezul acoperit cu un singur strat, ce asigură
o conservare mai bună a miezului.
Pe măsură ce crește concentrația izolatului proteic, miezul de nuci este mai protejat de acțiunea factorilor
externi. Soluția de IPS (3,5 g) având o vâscozitate mai redusă IPS, acoperă întreaga suprafață a miezului, prin
urmare, stratul de proteine reprezintă o barieră împotriva formării peroxizilor, hidroperoxizilor și a epoxizilor,
formarea de acizi liberi și absorbția vaporilor. Vâscozitatea soluției pentru formarea filmului este invers
proporțională cu valoarea indicelui de peroxid, aciditatea și umiditatea miezului de nuci, deoarece o vâscozitate
mare nu poate asigura o acoperire completă a suprafeței miezului.
Dovezi ale proprietăților superioare de conservare indică existența miezului de nuci acoperit cu peliculă ce
conține 3,5 g IPS + 0,5 g gelatină, înregistrând cea mai scăzută valoare a peroxidului, umiditatea sub limita
admisibilă și aciditatea care se dezvoltă mai lent.
Cu toate acestea, acoperirea cu pelicule alimentare doar încetinește procesul de degradare a miezului, dar
nu îl poate împiedica. În timpul păstrării, indicatorii de calitate se apropie destul de mult de limita admisibilă
și chiar o depășesc. Datele prezentate sunt actuale pentru piața Republicii Moldova, cercetările necesită a fi
continuate în vederea îmbunătățirii compoziției peliculelor alimentare.
Bibliografie
1. AKHTAR, Muhammad Javeed, JACQUOT, Muriel, JASNIEWSKI, Jordan, “Antioxidant capacity and
light-aging study of HPMC films functionalized with natural plant extract”, Carbohydrate Polymers,
Vandoeuvre-lйs-Nancy Cedex, 2012, 1150-1158.
2. ATARES, L., JESUS, C., TALENS, P., “Characterization of SPI-based edible films incorporated with
cinnamon or ginger essential oils”, Journal of Food Engineering, Valencia, 2009, 384-391.
3. ATARES, L, BONILLA, J., CHIRALT, A., “Characterization of sodium caseinate-based edible films
incorporated with cinnamon or ginger essential oils”, Journal of Food Engineering, Valencia, 2010, 678-
687.
4. ATARES HUERTA, LM, PEREZ, Masia, CHIRALT, A.,” The role of some antioxidants in the HPMC
film properties and lipid protection in coated toasted almonds”, Journal of Food Engineering, Valencia,
2011, 649-656.
5. BALDWIN Elizabeth A., “Use of edible coating to preserve pecans at room temperature”, HORT
SCIENCE, Byron 2006, 188-192.
6. Anuarul Statistic al Republicii Moldova (2016). http://www.statistica.md
7. HG 174 din 02.03.2009 privind aprobarea Reglementarilor tehnice "Fructe de culturi nucifere, cerințe de
calitate și comercializare" http://www.justice.gov.md
8. ГОСТ 16833-2014 (UNECE STANDARD DDP-02:2001) Ядро ореха грецкого. Технические условия.
http://docs.cntd.ru
9. GOST 26593-85 Vegetable oils. Method for determination of peroxide value. http://docs.cntd.ru
12
ASPECTE A UTILIZĂRII SPIRULINEI ÎN INDUSTRIA DE COFETĂRIE
Nadejda BREAHNA, Maria STURZA, Adelina DODON dr., conf. univ.,

Valentina BANTEA-ZAGAREANU dr., conf. univ.
Abstract: Cercetările efectuate relevă importanța utilizării spirulinei în industria de cofetărie, accentul
fiind pe fabricarea biscuiților Macarons. Scopul urmărit este de a substitui coloranții artificiali cu coloranții
naturali, evaluând caracteristicele fizico-chimice și organoleptice ale produsului. La adăugarea spirulinei în
diferite concentrații și sub diferite forme de agregare s-au obținut rezultate care indică aportul acesteia asupra
caracteristicilor de calitate a biscuiților, beneficiile adaosului fiind exprimate prin valoarea nutritivă și
energetică a produsului.
Cuvinte cheie: Spirulina - produs autohton, produse de cofetărie, biscuiți Macarons, analiza senzorială,
indici fizico-chimici.
Introducere
O alimentație echilibrată reprezintă unul din factorii esențiali pentru menținerea stării de sănătate și pentru
funcționarea corectă a organismului. Un factor important reprezintă alimentația adecvată și sănătoasă prin
crearea de produse alimentare cu utilizarea materiilor prime de înaltă calitate și a substanțelor biologic active
de origine naturală, fără a dăuna ecologiei.
Algele au intrat ferm în dieta alimentației umane acum câteva decenii. Algele reprezintă o sursă importantă
de vitamine, minerale, antioxidanți și coloranți alimentari. Utilizarea lor în alimentație asigură culoarea
produselor, creșterea valorii nutritive, îmbunătățesc textura și rezistența la oxidare. Una din cele mai valoroase
alge din întreaga lume este microalga spirulina, datorită conținutului de compuși bioactivi [1].
Spirulina este o algă verde, foarte bogată în proteine și reprezintă una din cele mai vechi forme de viață
de pe pământ. Conținutul de proteine din spirulină reprezintă 55-70 % și 5-6 % lipide și este bogată în acid
γ-linoleic, constituind 36 % din cantitatea totală de acizi grași polinesaturați, de asemenea conține vitamine,
minerale și pigmenți [2]. Spirulina conține în compoziția sa trei pigmenți: carotenoide, clorofila și fitocianina,
care ajută la sintetizarea multor enzime necesare pentru a regla metabolismul organismului uman.
Utilizarea spirulinei în industria alimentară, și anume în cofetărie, influențează pozitiv caracteristicele de
calitate și valoarea nutritivă a produsului finit. Aceste produse au culoare și aromă specifică și conțin cantități
mari de vitamine și microelemente datorită utilizării colorantului natural - clorofila, având beneficii asupra
organismului uman. Din studiile anterioare, produsele de cofetărie ce conțin în rețeta de fabricație spirulină
(ex. bomboane), includ și alte materii cum ar fi: zahăr-tos, pectină și agar-agar.
Salehifar și colab. au investigat efectele microalgelor spirulinei utilizate în producția de biscuiți tradiționali
iranieni (0,5, 1,0 și 1,5 %) asupra proprietăților nutriționale, culorii și texturii. Rezultatele au indicat
posibilitatea producerii de biscuiți fortificați (1,0-1,5 %) cu caracteristici nutriționale și senzoriale dorite [3].
Biscuiții fac parte din grupa produselor de cofetărie care datorită gustului, aspectului, texturii, modului de
preparare și depozitare ocupă un loc important în alimentația oamenilor și sunt utilizați pe scară largă de toți
consumatorii. Utilizarea microalgelor de spirulină la producerea biscuiților oferă produsului un conținut înalt
de substanțe nutritive, o culoare naturală intensă și caracteristici funcționale, cum ar fi activitatea antioxidantă.
Cercetarea constă în studiul influenței spirulinei asupra procesului tehnologic de producere a biscuiților cu
scopul optimizării indicelui nutritiv şi caracteristicilor de calitate a produsului.
În baza studiului documentar s-au propus următoarele obiective: stabilirea procesului de fabricare a
biscuiților cu adaos de spirulină; optimizarea concentrației de spirulină folosită la producerea biscuiților;
evaluarea indicilor de calitatea a produselor obținute.
1. Materiale și metode de analiză

Pentru cercetare, în calitate de materie primă, s-a utilizat făina de migdale obținută prin măcinarea
migdalelor [4], zahăr-tos [5], zahăr-pudră [5], ouă de găină [6], apă [7] și spirulina, obținută în condiții de
laborator. Cercetările de cultivare și explorare biotehnologică a spirulinei au fost desfășurate în cadrul
Laboratorului Interdepartamental de Cercetări Științifice “Ficobiotehnologie” a Universității de Stat din
Moldova și Academiei de Științe a Moldovei (Rudic, 2004).
13
Calitatea materiei prime și auxiliare a fost apreciată în laboratorul tehnologic a departamentului TPA.
Rezultatele obținute au fost evaluate în conformitate cu documentele normativ-tehnice în vigoare. Pentru făina
de migdale s-a determinat conținutul de umiditate [8]. Pentru analiza senzorială a făinii de migdale s-au
apreciat: aspectul, mirosul, culoarea și gustul, conform [9]. Pentru probele de coacere, biscuiții Macarons, s-
au urmărit caracteristicele organoleptice și fizico-chimice.
2. Rezultate și discuții
În cadrul Departamentului Tehnologia Produselor Alimentare, Facultatea Tehnologia Alimentelor a
U.T.M. s-au efectuat cercetările bazate pe prepararea biscuiților Macarons cu adaos de spirulină.
Inițial a fost analizată organoleptic făina de migdale. În tabelul ce urmează sunt prezentate caracteristicele
organoleptice și fizico-chimice a făinii de migdale care corespunde cu datele din literatura de specialitate [4].
Tabelul 1. Caracteristici de calitate a făinii de migdale

Indicatori Caracteristica/ Valoarea
Caracteristici organoleptice
Aspect Particule fine, fără prezența particulelor mucegăite sau substanțe
străine.
Miros Caracteristic miezului de nuci, fără miros străin.
Culoare Galben deschis, până la cafeniu deschis.
Gust Dulce, caracteristic miezului de nuci, fără nuanțe de gust străin.
Caracteristici fizico-chimice
Umiditate, % 6.24 ± 0.14
Calitatea materiilor auxiliare corespunde cerințelor indicate în documentele normativ-tehnice.

Tehnologia de fabricare a biscuiților Macarons prevede fierberea siropului de apă și zahăr până la
temperatura de 110 ℃, baterea albușului timp de 5-6 min până la mărirea volumului de 3-4 ori. Prin adăugarea
în albușul bătut a siropului se obține bezeaua care își menține forma, are o consistență spumoasă, vâscoasă,
omogenă și lucioasă. Ulterior, are loc mixarea bezelei cu făina de migdale și zahăr pudră [10]. Făina de migdale
este cernută preventiv pentru înlăturarea impurităților.
La această etapă este adăugată și spirulina în diferite concentrații (1-2 %), sub formă de pulbere și pastă.
Se recomandă introducerea ei în produse de cofetărie sub formă de pastă, pentru o omogenizare mai bună și
pentru a obține o hidratare completă a particulelor de spirulină în amestecul de rețetă. Coacerea are loc la
temperatura de 150 - 160 ℃ timp 15 – 20 min. Coacerea la o temperatură mai înaltă duce la formarea unei coji
groase cu crăpături mari și miez lipicios [11].
Probele experimentale sunt reprezentate în figura 1 și 2.
Fig. 1. Proba martor
a) b) c)
Fig. 2. Probele experimentale cu adaos de spirulină sub formă de pastă 1 % P1 (a) și 2 % P2 (b) și,
respectiv, proba P3 (c) cu 1,5 % spirulină sub formă de pulbere față de masa făinii
Conform cerințelor normative [12], biscuiții trebuie să corespundă indicilor specificați în tabelul ce
urmează:
14
Tabelul 2. Caracteristica senzorială a biscuiților
Indici de calitate Caracteristica
Aspect exterior Suprafața netedă, aspect bine-definit, contur vizibil, fără defecte
Consistența Structură poroasă uniformă, fără goluri, miezul elastic
Culoare Uniformă
Miros Caracteristic ingredientelor folosite, fără miros străin
Gust Caracteristic ingredientelor folosite, fără gust străin
În cadrul Departamentului Tehnologia Produselor Alimentare s-a format o comisie de degustători compusă
din 7 examinatori care a efectuat analiza senzorială a probelor de coacere.
Aspect exterior Proba martor (PM)

5
4
3
2 Proba 1 +1 % adaos de spirulină
Gust Consistența sub formă de pastă
1
0
Proba 2 +2 % adaos de spirulină
sub formă de pastă
Proba 3 +1,5 % adaos de

Miros Culoare
spirulină sub formă de pulbere
Fig. 3. Diagrama de profil a biscuiților Macarons
Conform datelor ilustrate în figura 3, putem constata că proba 3 cu 1,5 % spirulină sub formă de pulbere a
fost apreciată cu cel mai mare punctaj privind aspectul exterior, miros și gust, iar proba 1 cu 1 % adaos sub
formă de pastă este favorizată din punct de vedere a consistenței și a culorii.
Aprecierea organoleptică a biscuiților Macarons denotă, că cei mai avantajoși pentru consum sunt biscuiții
cu 1,5 % adaos de spirulină, exprimată prin acumularea punctajului maximal de 4,2 pentru descriptorii
analizați.
Proba martor (PM)

5
4 Proba 1 +1 % adaos de spirulină sub formă
de pastă
3
Proba 2 +2 % adaos de spirulină sub formă
2 de pastă
Proba 3 +1,5 % adaos de spirulină sub formă
1
de pulbere
0 PM P1 P2 P3
Fig. 4. VariațiaPpunctajului mediu total al biscuiților Macarons
PpppppP
De asemenea, pentru probele examinate s-au analizat indicii fizico-chimici, cum ar fi umiditatea
produselor, care are o importanță majoră asupra formării structurii produsului finit.
15
Proba martor (PM)
8
7 Proba 1 +1 % adaos de spirulină sub
6 formă de pastă
5 Proba 2 +2 % adaos de spirulină sub
4 formă de pastă
3 Proba 3 +1,5 % adaos de spirulină sub
2 formă de pulbere
1
PPM P1 P2 P3
Fig. 5. Variaţia umidității a biscuiților Macarons
Conform figurii 5, conținutul de umiditate a biscuiților Macarons cu adaos de spirulină se modifică în

comparație cu proba martor, cu 0,2 - 0,3 %. Odată cu creșterea concentrației de la 1 % la 2 % putem constata
că adaosul de spirulină și forma de agregare a acesteia influențează nesemnificativ valorile obținute.
3. Concluzii
Studiul documentar realizat a permis evidențierea beneficiilor spirulinei asupra organismului uman,
valorii nutriționale și calității produselor de cofetărie. S-au obținut biscuiții Macarons cu adaos de spirulină
care influențează pozitiv caracteristicele organoleptice și valoarea nutritivă a produsului finit. În baza analizei
senzoriale și evaluării diagramei de profil, a ieșit în evidență proba 3 cu 1,5 % adaos de spirulină sub formă
de pulbere, acumulând punctajul mediu total de 4,2. Produsul este caracterizat prin suprafață netedă, aspect
bine-definit, contur vizibil, fără defecte, cu structură poroasă uniformă, fără goluri, cu miez elastic, gust dulce
și culoare verde. Analiza indicilor fizico-chimici s-a axat pe determinarea conținutului de umiditate, s-a ajuns
la concluzia că spirulina influențează nesemnificativ valoarea acesteia. Luând în considerație rezultatele
obținute s-a constatat faptul că spirulina are o capacitate bună de absorbție a apei și se recomandă introducerea
ei în produse de cofetărie sub formă de pastă.
Producerea biscuiților Macarons cu adaos de spirulină ar fi o alternativă bună pentru includerea în
alimentație pentru diversificarea sortimentului de produse de cofetărie.
Bibliografie
1. Kovač, D. J., Simeunović, J. B., Babić, O.B., Mišan, A.Č., Milovanović, I.L. Algae in food and feed. Journal
of the Institute of Food Technology in Novi Sad. Volume 40, Issue 1. 21-32
2. Belay, A. The potential application of Spirulina (Arthrospira) as a nutritional and therapeutic supplement in
health management. J Am Nutraceut. Assoc 2002, 5: 27-48.
3. Salehifar M., Shahbazizadeh S., Khosravi Darani K., Behmadi H., Ferdowsi R., Possibility of using
microalgae Spirulina Platensis powder in industrial production of Iranian traditional cookies. 2013; 7: 63-
72.
4. H.G. Republicii Moldova nr. 174 din 01.03.2009 „Fructe de culturi nucifere. Cerințe de calitate și
comercializare”.
5. H.G. Republicii Moldova nr. 774 din 03.07.2007 „Zahăr. Producerea și comercializarea”.
6. H.G. Republicii Moldova nr. 1208 din 27.10.2008 Norme sanitare-veterinare privind comercializarea
ouălor pentru consum uman.
7. H.G. nr. 934 din 15.08.2007 cu privire la instituirea Sistemului informațional automatizat „Registrul de
stat al apelor minerale naturale, potabile și băuturile nealcoolice îmbuteliate”.
8. ISO 6540:2010 Determinarea substanței uscate totale și a umidității.
9. BS ISO 6658-2005 – Sensory Analysis – Methodology – General quidance.
10. www.andychef.ru/recipes/macaron/
11. Buteikis, N. G., Jukova, L. L., Tehnologia prigotovleniea mucinih konditerskih izdelii. 2001; 116-118
12. GOST 24901-2014 Biscuiți. Condiții tehnice.
16
INDICII DE CALITATE AI PRODUSELOR LACTATE FERMENTATE
FABRICATE DIN LAPTE DE CAPRĂ AUTOHTON
Irina GURMEZA, Viorica BULGARU, Olga GUTIUM
Abstract: Scopul lucrării este analiza indicilor de calitate a produselor lactate fermentate fabricate din
lapte de capră autohton. Au fost determinat indicii organoleptici, care au prezentat caracteristici de Produs
cu însușiri senzoriale agreabile, specifice, bine conturate, nu prezintă defecte perceptibile, indicii fizico-
chimici au valori apropiate de cele prezentate în documentele normative specifice acestei categorii de produse
lactate, indicii microbiologici – numărul total de germeni, ucf/ml produs (pentru iaurt 2x107 – 2,8 x107, chefir
1,9 x107, lapte bătut 1,4 x107, Reajenca 2,9 x107), drojdii prezente doar în chefir 2,1x104ufc/ml, mucegai lipsă.
Сuviпtе cheie: lapte de capră, indicii microbiologici, factori fiziologici, factori externi
1. Introducere
Produsele lactate acide sunt populare în întreaga lume atât datorită caracteristicilor senzoriale plăcute, cât
şi potenţialului pe care îl au pentru menţinerea şi chiar îmbunătăţirea sănătăţii consumatorilor.
Produsele lactate acide sunt fabricate din lapte şi/sau produse lactate prin acţiunea unor microorganisme
specifice care determină reducerea pH-ului şi coagularea.
Microorganismele utilizate trebuie să fie viabile, active şi în număr important în produsul finit în
momentul vânzării la consumator.
Obţinerea de produse calitative la nivel mondial, diversificarea gamei sortimentale de produse lacatate
acide presupun utilizarea de ingrediente şi procese noi, mai puţin familiare sectorului de prelucare a laptelui
din ţară.
Tehnologia de fabricare a produselor lactate fermentate permite utilizarea drept materie primă laptele
obținut de la diferite rase de animale. În acest context laptele de capră datorită compoziției chimice echilibrate
este o materie primă indicată pentru fabricarea acestor produse.
Laptele de capră este considerat superior laptelui de vacă, datorită efectelor nutritive, tonifiante şi
antirahitice, antianemice şi antiinfecţioase. Gustul şi mirosul sunt specifice, plăcute, în caz de întreţinere şi
mulgere igienică şi de furajare corespunzătoare, mai ales sub aportul sortimentelor de nutriţie. [1] Datorită
fineţii globulelor de grăsime, laptele de capră este uşor de absorbit de vilozităţile intestinale, deci are o
digestibilitate mai ridicată. Sub acţiunea sucului gastric, proteinele coagulează în flocoane fine, sunt uşor
asimilate, la fel şi lactaza. Laptele de capră fiind mai bogat în calciu, fosfor, acid citric, potasiu şi magneziu şi
având un conţinut ridicat de vitamina A este indicat în alimentaţia copiilor şi bătrânilor.[2]
Dezavantajul laptelui de capră în cazul utilizării lui la fabricarea produselor lactate fermentate este
probabilitatea apariției gusutului specific de lapte de capră, această problemă poate fi ameliorată prin
întreținerea animalelor în condiții de igienă. [3,4,5]
Conform datelor statistice mondiale, cea mai mare cantitate din laptele de capră- materie primă este
utilizată pentru fabricarea brînzeturilor. Cu toate acestea laptele de capră este folosit la fabricarea unei game
de produse lactate diverse care includ produsele lactate fermentate, producători majoritari fiind Statele Unite
ale Americii și Noua Zeelandă. [3]
Lapte bătut
Laptele bătut este de obicei făcut din lapte degresat (mai puțin de 0,5% grasime) folosind produs secundar
din unt (zară) obținut prin batere din smîntînă. Laptele Acidophilus se face datorită activității L. acidophilus,
care este capabil să transforme o parte mare din lactoză în acid lactic (2%).
Chefir
Chefirul este un produs acid, ușor spumos obținut din lapte de capră pasteurizat, standardizat după
conținutul de grăsimi sau parțial degresat care a trecut printr-o fermentație acidă și alcoolică combinată de
bacterii simbiotice, acid lactic și granule de drojdii de chefir. Produsul finit, chefirul, conține 0,6-0,8% acid
lactic și 0,5-1,0% alcool.
Iaurt
Iaurtul, unul dintre principalele produse fermentate din lapte de capră, poate fi realizat din lapte degresat,
cu conținut scăzut de grăsime sau lapte integral. Acesta se face practic în același mod ca și laptele bătut, cu o
17
altă combinație de microorganisme pentru fermentare la o temperatură de incubare mai mare. Iaurtul din lapte
de capră este mai fin și mai puțin vîscos și de multe ori îi lipsește aroma tipică a iaurtului din lapte de vacă. [3]
Lucrarea are drept scop analiza indicilor de calitate a produselor lactate acide din lapte de capră autohton
și anume analiza senzorială (aprecierea calității senzoriale în baza scării de punctaj); analiza fizico-chimică a
produselor lactate fabricate (aciditate titrabilă, pH, substanță uscată totală, grăsime, conținut de proteine, etc.);
analiza indicilor microbiologici (numărul total de microorganisme, prezența mucegaiurilor, a drojdiilor).
2. MATERIALE ȘI METODE
Materiale
Lapte de capră colectat de la ferme de creștere a caprinelor din zona de centru a Republicii Moldova, în
perioada lunilor primavera și vară, 2017.
Culturi starter de fermentare specific fabricării iaurtului, chedirului, laptelui acru.
Metode
Determinarea indicilor organoleptici ai laptelui
Prin control organoleptic se examinează aspectul, culoarea, mirosul, consistenţa, gustul laptelui, precum
şi impurităţile din lapte.
Principiul metodei. Cercetarea laptelui cu ajutorul organelor de simţ (văz, miros, gust).
Aprecierea calității senzoriale în baza scării de punctaj.
Principiul metodei: Evaluarea fiecărei caracteristici organoleptice prin comparare cu scări de punctaj de
0....5 puncte și obținerea punctajului mediu al grupei de degustatori. (ISO 6658:2005)
𝑃𝑚𝑝 = 𝑃𝑚𝑛𝑝 × 𝑓𝑝 , (1)
unde: Pmnp – punctajul mediu neponderat (media aritmetică a rezultatelor);

fp – factorul de pondere (arată cu cît participă o caracretistică senzorială la calitatea totală senzorială a
produsului).
𝑃𝑡𝑝 = ∑ 𝑃𝑚𝑝 (2)
Determinarea acidităţii titrabile (GOST 3627)

Principiul metodei: constă în neutralizarea substanţelor acide din lapte cu soluţie de 0,1n NaOH (KOH)
folosind ca indicator fenolftalina.
Aciditate (ºT) = 10·V, (3)
unde:V- este volumul de NaOH 0,1 N folosit al titrare.
Determinarea acidităţii active (SevenGO SG2 ELK)
Principiul metodei constă în determinarea valorii pH al laptelui cu ajutorul electrozilor de sticlă.
Determinarea conținutului de grasime se face prin metoda acido-butirometrica, (GOST 5867).
Determinarea conţinutului de proteine din lapte
Principiul metodei constă în blocarea grupărilor amilice ale proteinelor cu aldehidă formică şi eliberarea
grupărilor carboxilice, care se neutralizează cu soluţie de 0,1n NaOH.
Determinarea conţinutului de substanşă uscată totală. Analizatorul de umiditate MAC, Radwag).
Principiul metodei. Metoda de determinare a conţinutului de substanţă uscată în analizatorul de umiditate
MAC constă în uscarea cu IR a probei pe un suport de aluminiu al aparatului până la obținerea unei mase
constant a reziduului uscat.
Determinarea numărului total de germeni (NTG/ml; ufc/ml), STAS ISO 4833-2003. [6,7,8]
3. REZULTATE ȘI DISCUȚII
Astăzi, pentru laptele de capră este un interes aparte datorită compoziției chimice specifice, care conduce
spre a fi considerat o materie primă de calitate înaltă indicată pentru prelecrarea la scară industrială în produse
lactate pentru copii, bătrîni precum și pentru alte grupuri de consumatori (Haenlein, 1992, 1996, 2004; Boza
and Sanz Sampelayo, 1997; Park, 2006). [9]
Rezultatele evaluării senzoriale sînt prezentate în figura 1. Produsele fabricate au fost apreciate ca fiind
„foarte bune” și caracterizate astfel: „Produs cu însușiri senzoriale agreabile, specifice, bine conturate, nu
prezintă defecte perceptibile” și corespunde descriirilor indicilor organoleptici pentru categoria respectivă de
produse lactate înscrise în HG 611 Lapte și produse lactate.
18
19
18,8
Punctajul acordat
18,6
18,4
18,2
18
17,8
17,6
Iaurt clasic Iaurt cu Lapte batut Bautura Chefir
bifidobacterii Reajenca
Sortmentul de produse lactate fermentate din lapte de capră
Fig. 1. Punctajele medii totale ale sortimentului de produse lactate fermentate din lapte de capră
Tabelul 1. Indicii de calitate ale produselor lactate fermentate din lapte de capră
Produse lactate fermentate
Nr.
Caracteristici Iaurt Iaurt cu Lapte Băutură
crt. Chefir
clasic bifidobacterii bătut Reajenca
Caracteristica fizico-chimică
1 pH 4,74 4,72 4,4 4,4 4,79
2 Aciditate titrabilă, oT 89 84 81 82 85
3 Substanță uscată totală, % 12,37 13,37 11,96 16,06 14,56
4 Grăsime, % 4,1 4,2 2,5 2,5 2,5
5 Conţinutul de proteine, % 4,46 4,3 4,65 4,66 5,82
Caracteristica microbiologică
Numărul total de 2x107 2,8x107 1,4x107 2,9x107 1,9x107
6 microorganisme acidolactice,
ufc/ml produs
7 Drojdii, ufc/ml produs 2,1x104
8 Mucegai lipsă lipsă lipsă lipsă lipsă
Caracteristica senzorială
lichid, moderat de lichid omogen, cu coagulul
vîscoasă; la adăugarea nedeteriorat – la obţinerea prin
ingredientelor de gust – procedeul cu fermentare în
cu prezenţa acestora termostat. Se admite formarea
gazului în formă de bule unitare,
9 Aspect, consistență
condiţionată de microflora
normală. Pe suprafaţa produsului
lactat acid se admite separarea
neînsemnată a zerului, maximum 2
% din volumul produsului.
lactat acid; la adăugarea puţin înţepător
8 Gust și miros zahărului sau altor
îndulcitori – gust dulce
de la albă pînă la albă cu nuanţă puţin cremă sau
9 Culoare corespunzătoare culorii ingredientului sau colorantului
introdus, uniformă în întreaga masă a produsului
Laptele de capră este o materie primă indicată în fabricarea produselor lactate acide datorită compoziției
sale chimice. Proteinele laptelui de capră are o digestibilitate mai înaltă față de alte tipuri de lapte și este mai
tolerabil (în cazul alergiilor), (Bevilacqua et al., 2001; Lara-Villoslada et al., 2004; Sanz Ceballos, 2007).
Deasemenea, grăsimea laptelui de capră este mai usor digestibilă (Alfe´ rez et al., 2001; Haenlein, 2001), și
poate fi considerată o sursă important utilizată în diferite procese metabolice (Boza and Sanz Sampelayo, 1997;
19
Sanz Ceballos, 2007) și chiar pentru combaterea unor boli metabolice(Babayan, 1981; Garcı´a Unciti, 1996;
Vela´zquez et al., 1996). [9]
Valorile pH-ului, acidității titrabile, a conținutului de grăsime, proteine și SUT corespund caracteristicilor
produselor lactate fermentate înscrise în documentele normative pentru acestă categorie de produse, HG 611
Lapte și produse lactate.
4. Concluzii
Consumul de produse lactate acide a atins o nouă dimensiune în ultimii ani, datorită efectelor benefice
asupra sănătăţii, efecte demonstrate de ani de cercetări nutriţionale şi medicale. Laptele de capră, datorită
compoziției chimice echilibrate, este o materie primă indicată pentru fabricarea produselor lactate fermentate.
Acest aspect s-a expus asupra rezultatelor obținute pentru probele de produse lactate acide din lapte de capră
fabricate care se înscriu în valorile descries de documentele normative (HG 611 lapte și produse lactate).
Bibliografie
1 Taftă. V. Producţia şi reproducţia caprinelor. Editura Bucureşti: CERES,1996, p.190.
2 Iancu, R. M. - Tehnologii neconvenționale, conforme cu reglementările europene, de îmbunătățire a
calității nutritive și igienice a laptelui de capră. Rezumat al tezei de doctorat. Cluj-napoca, Romania
2011. p. 4-26. http://usamvcluj.ro/files/teze/2011/iancu.pdf
3 Park, Y.W., Juarez, M., Ramos, M., Haenlein, G.F.W. Physico-chemical characteristics of goat and
sheep milk. Small Rumin Res., 68:88-113, 2007.
4 Hernández-Ledesma, B., Ramos, M., Gómez-Ruiz, J.A. Bioactive components of ovine and caprine
cheese whey. Small Ruminant Research 101, 196-204, 2011.
5 Peres, C., Tacito, L. A., Rodrigo, P. L. An evaluation of the physicochemical, microbiological and
sensory properties of goat cheese. African Journal of Dairy Farming and Milk Production ISSN: 2375-
1258 Vol. 3 (1), pp. 120-125, January, 2016. Available online at www.internationalscholarsjournals.org
© International Scholars Journals.
6 GOST 9225-94. Lapte și produse lactate. Metode de analize microbiologice.
7 GOST 10444.15-49. Produse alimentare. Metode de determinare a microorganismelor mezofile aerobe
și facultative anaerobe.
8 GOST 30518-97. Produse alimentare. Metode de determinare numărul de microorganism din grupa
bacteriilor coliforme.
9 Ceballos, Laura Sanz, et al. Composition of goat and cow milk produced under similar conditions and
analyzed by identical methodology. Journal of Food Composition and Analysis 22, 322–329, 2009.
20
INDUSTRIA DE PANIFICAŢIE –
ȘI INDICII STATISTICI ÎN APLICARE
Aliona DUHLICHER, Pantelemon FRĂSÂNEANU, Grigore DUHLICHER
Abstract: Una din ramurile strategice ale economiei naţionale a Republicii Moldova este industria de
panificaţie. Pentru a asigura performanţe înalte în ramura dată, ca și în orice alt domeniu de activitate, este
necesară o adaptare a acesteia la schimbările, ce au loc în cadrul mediului în care funcţionează. Pentru a
putea asigura aceste nivele superbe, este nevoie de monitorizat şi efectuat un control permanent al activității
date. Însă, pentru aceasta este important de cunoscut în esenţă profundă particularităţile domeniului de
activitate, ca specificul, apartenenţa sa în cadrul economiei naţionale.
Cuvinte-cheie: Industria. Industria de panificaţie. Indici statistici. Indicii prețurilor. Indicii volumului
fizic. Indicii valorii producției. Fenomene şi procese. Economie naţională. Ramuri strategice.
Una din ramurile strategice ale economiei naţionale a Republicii Moldova este industria de panificaţie.
Pentru a putea asigura nivele superbe, este nevoie de monitorizat şi efectuat un control permanent al activității
date și pentru aceasta este important de cunoscut în esenţă particularităţile domeniului de activitate, ca
specificul, apartenenţa sa în cadrul economiei naţionale. Numai printr-o înţelegere a fenomenelor şi proceselor
ce parcurg în domeniu, se poate uşor de orientat în sistem şi de luat deciziile respective, privind funcţionarea
cât mai eficientă a lui, privind direcţionarea activităţii spre o tendinţă optimistă de dezvoltare, prin
implementarea diverselor măsuri raţionale şi alternative, depistate în urma monitorizării şi controlului exercitat
asupra activităţii date. Este de constatat că, cadrul economiei oricărei ţări se redă printr-un ansamblu de
activităţi economice (vezi sursa [3]), care sunt desfăşurate sub aspect tehnologic şi social-economic, necesare pentru
viaţa şi activitatea oamenilor. În funcţie de aceasta, volumul lor de activitate diferă de la o activitate la alta, de
la o perioadă la alta, dar diversitatea se redă şi în dependenţă de utilitatea lor în viaţa şi activitatea oamenilor
şi/sau a societăţii (vezi tabelul T.1).
T.1. Contribuţia genurilor de activităţi în crearea PIB a RM pe perioada 1995…2016

Valoarea indicatorilor în anul
Indicatorii
1995 2012 2013 2014 2015 2016
0 1 2 3 4 5 6
1. Produsul intern brut (preţuri curente), mil. 100510
1 6480 27619 112049 122563 134476
lei: ,5
2 ritmul de creştere de bază, % 100 581,0 1551,1 1729,2 1891,4 2075,2
3 ritmul de creştere în lanţ , % 100 117,5 113,9 111,5 109,4 109,7
1.
4 valoarea adăugată brută, total: 89,0 84,0 83,3 84,3 84,8 85,2
1.
5 ritmul de creştere de bază a valorii, % 100 550,4 1457,5 1645,2 1808,4 1993,9
1. Agricultură, vânatului şi
6 29,0 16,4 12,3 13 12,2 12,2
silvicultura
8 3-5 Industria: 25,0 15,8 14,3 15,1 15,2 15,1
9 ritmul de creştere de bază a ponderii, % 100 63,1 59,1 60,4 61,0 60,3
11 4. Industria prelucrătoare 23,0 13,3 11,7 12,1 12,3 12,2
12 ritmul de creştere de bază a ponderii, % 100 58,6 24,5 24,7 25,4 20,9
14 7. Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul 8,0 10,4 13,6 13,7 13,7 14,3
16 →17 Alte activităţi 20,0 27,8 31,4 28,1 29,2 29,4
Sursa: Prelucrat de autori în baza informaţiei surselor [2, 3].
Notă: Numerotaţia activităţilor corespunde numerotării din CAEM [3] și extrasul activităților este prezent în
tabelul T.1.1.
21
Datele expuse în T.1, ne permite să urmărim rolul activităţilor dezvoltate în crearea PIB-lui, ce se
exprimă prin ponderea fiecărei activităţi în totalul acestui produs. Urmărind evoluţia, observăm că, cu fiecare
an de activitate, volumul activităţilor dezvoltate se modifică, iar ponderea remarcată vorbeşte despre
modificarea rolului activităţilor în totalul economiei. Este de constatat că, Industria de Panificaţie are
apartenenţa generală către industria și respectiv apare ca componentă de bază în cadrul economiei naţionale a
RM.
T.1.1. Nomenclatorul activităţilor Economiei şi a domeniului Industriei RM

Secţiune Diviziune Grup Cla Subcl
Cod Denumirea activităţii economice
-X - 00 ă să asa
0 1 2 3 4 5 6
1 I. Activităţile Sferei producţiei materiale
2 1. A 01-02 Agricultura, economia vânatului şi silvicultura
3 2. B 05 Pescuitul, piscicultura
10-37, 40- Domeniul industriei
4 3-5 C- D -E
41
5 3. C 10-14 Industria extractivă
6 4. D 15-37 Industria prelucrătoare
7 DA 15-16 Industria alimentară, a băuturilor şi a tutunului
8 15(…) Industria alimentară şi a băuturilor
15.6( Fabricarea produselor de morărit, amidon, produse
9
…) amidon
15.8( Fabricarea altor produse alimentare
10
…)
15.8 15.81 Fabricarea pâinii şi a produselor de patiserie
11
1 .0 proaspete
15.8 15.82 Fabricarea pesmeţilor, biscuiţilor cu păstrare de
12
2 .0 lungă durată
15.9( Fabricarea băuturilor
13
…)
16 16.0 16.0 16.00 Fabricarea produselor de tutun
14
0 .0
15 5. E 40-41 Energie Electrică Şi Termică, Gaze Şi Apă
16 6. F 45 Construcţii
17 9. I 60-64 Transporturi şi comunicaţii
18 II. Activităţile Sferei neproductivă
7- Comerţ cu ridicata şi cu amânuntul; repararea
19 G 50-52
17
Sursa: Prelucrat de autori în baza informaţiei sursei [3].
Din excursul efectuat în baza datelor din T.1. am urmărit locul industriei de panificaţie în cadrul economiei
naţionale și putem constata că ramura dată este o componentă de bază a industriei alimentare şi a băuturilor,
este o subramură a industriei alimentare, este o ramură specifică a industriei prelucrătoare, este o componentă
a industriei, ce în măsură utilității contribuie la viaţa social-economică a societăţii, contribuie la creşterea
economică şi la sporirea progresului economic şi social. Prin sectorul dat populaţia este asigurată cu producţie
de primă necesitate, cu pâine, dar şi alte produse de patiserie proaspete. Însă este de necrezut faptul, că aşa
producţie de o importanţă strategică, ca fabricarea pâinii, nu este scoasă ca o activitate aparte în tot setul de
activităţi, dar vine ca o componentă a elementului structural „Fabricarea altor produse alimentare”, inclusiv pe
lângă „fabricarea zahărului”. Este de menționat că, „Fabricarea produselor de morărit și a produselor din
amidon” vine ca activitate specifică aparte cu codul ei nemijlocit DA15.6, în cadrul Industriei alimentare și a
băuturilor – DA15, iar Panificația de bază, nu vorbim de „Fabricarea pesmeților și biscuiților cu termen de
păstrare de lungă durată – DA15.82” sau de „Fabricarea macaroanelor, tăiețeilor și produselor făinoase
analoage – DA15.85”, este situată în clasificator în compartimentul DA15.81, adică vine ca o clasă aparte în
grupa DA15.8 – „Fabricarea altor produse alimentare”.
În T.2, propunem evoluția industriei de panificație pe anii 1995…2015, pentru a putea urmări volumul de
activitate și dezvoltarea în timp(vezi tabelul T.2).
22
T.2. Evoluția valorii producției fabricate a Industriei de Panificație a RM în perioada 1995…2016
Volumul indicatorilor în anii din dinamică
Indicatorii
1995 2012 2013 2014 2015 2016
0 1 2 3 4 5 6
1. Volumul producției industriale în prețuri
1 4265,2 36362,2 39403,3 43548,0 45654,9 48138,8
curente, mil. lei:
1. industria prelucrătoare, total:
2 3564,6 30147,7 31707,3 35452,3 37706,6 40035,9
1
3 1.1.1. industria alimentară: 2415 16187,1 11966,9 13440,3 13823,7 13558,9
1.1.1.1 industria alimentară și a
4 2252 15587,6 11521,5 13107,7 13600,2 13338,8
. băuturilor:
fabricarea pâinii;
fabricarea prăjiturilor și a
5 1.1. 232 1370,2 1488,8 1542,4 1698,9 1786,6
produselor proaspete de
patiserie
Sursa: Prelucrat de autori în baza informației surselor [2] si [4] .
După cum observăm din datele T.2., volumul de activitate a ramurii s-a modificat esențial față de bază-
anul 1995, vedem o tendință continuă de creștere a mărimii volumului pe parcursul dinamicii analizate. Am
vrea să admitem, că din analiza efectuată față de domeniu, volumul este practic în creștere în toți anii de la
bază până la moment.
Însa, pentru a vedea nivelul de dezvoltare în timp, care s-a înregistrat pe ramura pe parcursul dinamicii
1995...2016, vom folosi teoria indicilor agregați ai dinamicii.
*** În continuare propunem indicii agregați ai valorii producției fabricate. Pentru aceasta este nevoie de
cunoscut nivelul producției anului de baza sau precedent în preturi curente și nivelul producției anului
curent în preturi curente și raportul dintre nivelul anului curent și cel precedent sau de baza și este indicele
dat, primul va caracteriza modificarea în lanț, al doilea - modificarea de baza(vezi tabelul T.3).
T.3. Indicii agregați a valorii producției a Industriei de Panificație a RM în perioada 1995…2016

Indicatorii
1995 2012 2013 2014 2015 2016
0 1 2 3 4 5 6
1. Indicii agregați ai valorii producției fabricate a
1 - - - - - -
Industriei, %:
2 1.1. de baza - de anul 1995 100 590,6 641,7 664,8 732,3 770,1
3 1.2. în lanț - fata de anul precedent 100 105,1 108,7 103,6 110,1 105,2
2. Indicatori în exclusivitate - volumul producției,
4 - - - - - -
mil. lei:
5 2.1. anul curent în prețuri curente 232 1370,2 1488,8 1542,4 1698,9 1786,6
6 2.2. anul precedent în prețuri curente 232 1303,7 1370,2 1488,8 1542,4 1698,9
7 2.3. anul de baza în prețuri curente 232 232 232 232 232 232
Sursa: Prelucrat de autori în baza informației sursei [2].
Urmărind datele, la condițiile anului 2016, valoarea producției de panificație în anul curent față de perioada de
bază a crescut de 7,7 ori, unde în lanț este în creștere doar de 1,50 ori.
Este de admis, că volumul de activitate este evaluat în prețuri curente și valoare data este influențată de doi
factori de baza, de modificarea volumului fizic și de modificarea prețurilor la producția fabricată, și această
valoare nu ne dă poziția corectă privind evoluția producerii cu seama - producției în expresie naturală.
*** În continuare propunem indicii agregați ai volumului fizic al producției fabricate. Pentru aceasta este
nevoie de cunoscut nivelul producției a anului precedent în preturi curente în funcție de analiza curenta
și nivelul producției anului curent în preturi comparabile, fie ale anului de baza, fie în lanț, și raportul
dintre nivelul anului curent în preturi comparabile în lanț și a anului precedent sau raportul dintre nivelul
anului curent în preturi comparabile de baza și a anului baza și sunt indicii dați, primul va caracteriza
modificarea în lanț, al doilea - modificarea de baza(vezi tabelul T.4).
23
T.4. Indicii agregați ai volumului fizic a producției Industriei de Panificație în perioada 1995…2016

Indicatorii
1995 2012 2013 2014 2015 2016
0 1 2 3 4 5 6
1. Indicii agregați ai volumului fizic al producției,
1
%:
2 1.1. de baza - de anul 1995 100 138,3 145,1 143,2 152,2 156,1
3 1.2. în lanț - fata de anul precedent 86,0 97,7 104,9 98,7 106,1 102,6
4 - - - - - -
mil. lei:
5 2.1. anul precedent în prețuri curente 232 1303,7 1370,2 1488,8 1542,4 1698,9
6 2.2. anul curent în prețuri comparabile-anul 1995 232,0 321,3 337,1 332,7 353,0 362,2
2.3. anul curent în prețuri comparabile-anul
7 232,0 1275,0 1437,3 1469,4 1636,5 1743,1
precedent
Urmărind rezultatele obținute, observam ca volumul fizic de activitate a industriei analizate față de anul de
bază este cu 56,1% mai mare, pe când valoarea era cu 670% mai mare, iar în lanț este în creștere doar cu 2,6%.
Deci, capacitatea de producție pentru așa serie nu s-a schimbat esențial.
După cum observăm, indicele de creștere a producției fizice nu este la fel ca cel al indicelui de creștere a
producției în expresie valorică, acest moment impune, că valoarea este influențată în medie de
creșterea/diminuarea prețurilor de realizare a producției finite.
*** În continuare propunem indicii agregați ai preturilor producției fabricate. Pentru aceasta este nevoie de
cunoscut nivelul producției a anului curent în preturi curente și în preturi comparabile, fie în preturile
anului de baza, fie în lanț, și raportul dintre nivelul în preturi curente și a nivelului în preturi comparabile
de baza sau în lanț și sunt indicii dați, primul va fi de baza, al doilea - în lanț(vezi tabelul T.5).
T.5. Indicii agregați ai preturilor producției Industriei de Panificație a RM în perioada 1995…2016

Indicatorii
1995 2012 2013 2014 2015 2016
0 1 2 3 4 5 6
1. Indicii agregați ai preturilor producției
1
fabricate:
2 1.1. de baza - de anul 1995 100 426,4 441,7 463,6 481,3 493,3
3 1.2. în lanț - fata de anul precedent 100 107,5 103,6 105,0 103,8 102,5
4 - - - - - -
mil. lei:
5 2.1. anul curent în prețuri comparabile-anul 1995 232,0 321,3 337,1 332,7 353,0 362,2
2.2. anul curent în prețuri comparabile-anul
6 232,0 1275,0 1437,3 1469,4 1636,5 1743,1
precedent
7 2.3. anul curent în prețuri curente 232 1370,2 1488,8 1542,4 1698,9 1786,6
Dacă analizam nivelul indicelor obținuți, prin care se urmărește dinamica celui de-al doilea factor de influență
a valorii producției fabricate și anume a prețurilor de realizare, atunci putem admite că față de anul/perioada
de bază valoarea producției a fost influențată cu fiecare an de creșterea prețurilor, deoarece nivelul indicelor
este mai mare ca 100%. Este de admis, ca din analiza efectuata fata de domeniu, numai câțiva ani din seria
totala 1995-2016 au înregistrat nivele mai mici ca 100% sau mai mare ca 1, dacă ne referim la exprimarea în
coeficient a indicatorilor analizați și anume 2002 - 99,2%, 2003 - 98%, 2005 - 94,9% și anul 2009 - 96,6%.
Dacă urmărim valorile anului 2016 în comparație cu anul 1995, atunci vedem ca preturile au crescut de 4,9
ori, pe când producția fizică a crescut cu doar 1,5 ori. Deci, pentru fiecare perioadă curentă, este evidentă
influența modificării prețurilor asupra valorii producției fabricate și putem admite că valoarea producției
fabricate a fost influențată în medie de creșterea prețurilor.
24
În așa fel, putem admite că valoarea producției fabricate a domeniului dat, adică a industriei de panificație,
este dependentă de ambii factori de bază, și de cantitatea producției fabricate și de nivelul prețurilor.
De aceea considerăm optimal că, una din direcțiile principale de menținere și/sau amplificare a rezultatelor
cantitative finale, este diversificarea și modernizarea continuă a sortimentului de producție din parte
producătorilor domeniului dat, în funcție de posibilitățile de plată a cumpărătorilor, și de modernismul
consumului și stilul de viață a consumatorilor în lumea contemporană. Respectiv, considerăm că în funcție de
aceasta se va conduce la creșterea volumului de activitate, atât la nivel de agent economic, cât și la nivelul
industriei și se va contribui la creșterea economiei naționale, desigur într-o manieră eficientă.
Deci, în final am vrea să admitem că, în lucrarea dată, s-a arătat valoarea în viața social-economică a
comunității a industriei de panificație și s-a arătat esența și aplicarea nemijlocita a indicilor statistico-economici
în analiza unui anumit domeniu sau a unei anumite activități economice din cadrul economiei naționale. Ce
tine de industria analizata este o activitate economică în cadrul cărei se fabrică pâinea și alte produse proaspete
de patiserie, este un gen specific de activitate, din cadrul activităților industriei prelucrătoare alimentare și este
o componentă a industriei alimentare și a băuturilor. Dar necătând că, industria de panificația contribuie
esențial sau nu în viața social-economică a societății, este de constatat că, prin rolul producției de bază, ce-o
asigură pe piață, ea este și trebuie considerată o industrie strategică.
Ce tine de indicii utilizați, putem menționa ca, sunt niște indicatori relativi, ce pot fi exprimați și procentual și
ca coeficient. Indicatori care se determină în baza a doua perioade - a perioadei curente și de baza, fie
precedentă, fie un oarecare an/perioadă din trecut care va veni ca baza de comparare (vezi sursa 1). Anume prin ei
se urmărește dinamica indicatorilor analizați și în cazul dat - valoarea producției finite. Deci, dacă vrem sa
urmărim dinamica unor indicatori agregați, dacă vrem sa analizam în timp indicatori cantitativi și indicatori
calitativi, apoi aplicam teoria indicilor statistici ai dinamicii, teoria indicilor agregați ai dinamicii.
Bibliografie
1. Duhlicher A. și alții. Aspecte și proceduri contemporane de analiză a economiei – direcție de sporire a

competitivității și creșterii economice. În: Meridian Ingineresc. Chișinău, nr. 4, 2009, p. 92.
2. Anuarul Statistic al Republicii Moldova. http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=263&id=2193
3. Clasificatorul Activităților din Economia Moldovei.
http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=385&.
4. Situația social-economică a Republicii Moldova.
http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=263&id=2209.
25
ESTIMAREA POLUĂRII APEI POTABILE ȘI IMPACTUL EI ASUPRA
FACTORULUI UMAN
Maria-Magdalena DULGHERU
Abstract: Lucrarea propusă are drept scop evaluarea și aprecierea potențialului redox din apa potabilă
și impactul lui asupra organismului uman. Estimarea poluării apelor potabile cu unele componente
minerale, ioni ai metalelor grele cum ar fi Pb2+ și ionii de nitrat, NO3-.
Cuvinte cheie: pH-ul , Eh-ul , potential redox , OVP-metru, microhidrină, antioxidante
1. Noţiuni generale : Apa, similar aerului este o substanţă indispensabilă vieţii, oricărei ramuri de
activitate economică. De aceea este absolut necesar de a atrage atenţia la puritatea apei consumate. S-a
constatat însă, apa utilizată în deosebi în activităţile umane are un grad de poluare destul de avansat, în
dependenţă de locul unde se gaseşte, de împrejurimile apropiate, de clima locului, etc.
Poluarea apei este o problemă serioasă pentru ecologiaTerei în general. Ar trebui să fie rezolvată, atât
pe scară largă – la nivelul statului şi întreprinderilor, cât şi mai îngustă, la nivelul fiecărei fiinţe umane.
Poluarea se consideră şi se produce atunci cand, in urma introducerii anumitor substante – solide,
lichide, gazoase, radioactive se constată anumite modificari fizice, chimice sau biologice, improprii sau
periculoase pentru sanatatea publică [1].
Unele din principalele cauze privind poluarea apelor sunt apele uzate menagere, ploile acide, care apar în
rezultatul contactului gazelor de eşapament (oxizi de sulf şi de azot) cu atmosfera, deşeurile solide; poluarea
chimică în urma lucrările agricole sau industriale, care conduc la poluarea apelor cu nitraţi, fosfaţi, pesticide
şi ioni de metale grele toxice (plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu). Zonele populate şi în
special oraşele deasemenea pot contribui la poluarea apei. Eroziunea solului produsă de apă, de precipitaţii,
de inundaţii şi alunecările de teren pot fi la fel dăunătoare pentru că introduc în apă foarte multe nutrimente,
care rezultă cantităţi mari de materie organică. Astfel, poluarea apelor cu nitrati si fosfati a devenit tot mai
ingrijorătoare in ultimul timp, mai ales in tarile agricole.
2. Studiu de caz
Actualitatea temei reiese din procesul de acidifiere a organismului uman datorită consumului de apă
poluată și de calitate joasă.
Scopul lucrării este evaluarea și aprecierea potențialului redox prin studierea anumitor parametri (Eh,
pH) din apa potabilă, care reflectă cantitatea totală relativă a reactivilor oxido-reducători din mediu, estimarea
prezenţei anumitor poluanţi în apă și impactul lor asupra organismului uman.
Studierea potențialului redox, (Eh) ne permite să stabilim mediile soluțiilor [2] în care sunt posibile
existența elementelor chimice cu valență variabilă într-o formă determinată , precum și să evidențiem condițiile
în prezența cărora este posibilă migrarea metalelor. Indicele de hidrogen, pH-ul indică cantitatea ionilor de
hidrogen, H+ și de hidroxil, OH- aflați într-o soluție, astfel indicând mediul acid sau bazic al soluțiilor apoase.
Eh-ul reflectă cantitatea totală relativă a reactivilor oxido-reducători din mediu. Potențialul redox va
avea o sarcină negativă numai într-un mediu anaerob, când în loc de O2 va fi present de exemplu H2S.
3. Metode materiale şi aparate

Metodele de determinare a unor proprietăţi si componente în apa potabilă naturală şi din comerţ,
utilizate, fac parte din domeniul analizei chimice prin care a fost posibil de determinat nivelul
oxidant/antioxidant al lichidelor, starea mediului existent.
Reactivi chimici utilizaţi
Ditizol, soluţie de iodură de potasiu pentru determinarea ionilor de plumb.
Microhidrină pentru îmbunătăţirea calităţii apei.
Reactivul Griss amestecat cu pulbere de Zn pentru determinarea nitraţilor.
Modul de lucru
− se iau 50 ml apă de analizat,
− se scufundă cei doi electrozi ai ORP-metrului în proba de apă,
26
− se determină Eh-ul apei.
Citirea se face peste 20 – 30 sec. Totodată se face măsurarea pH-nlui în aceeaşi apă. ORP-metrul este
un aparat, denumit şi Potenţial Redox, cu ajutorul căruia se poate măsura potențialul redox (Eh) , valoarea
pH-ului și temperatura soluțiilor. Acest echipament poate determina proprietățile antioxidante ale apei potabile
(dacă valoarea indicată este poyitivă (+) soluţia are proprietăţi oxidante, valoarea negativă (-) indică o soluţie
reducătoare/antioxidantă). Determinarea nitraților a fost efectuată cu ajutorul reactivului Griss și cu reducător
de amestec de metal (pulbere de Zn), care reduc nitrații până la nitriți, iar apariția culorii roz cu anumite
intensități ne indică prezența nitraților în apă.
Ionii de plumb au fost determinaţi prin analiza calitativă cu ditizol şi soluţie de iodură de potasiu
4. Rezultate şi discuţii
Apa de la robinet și cea îmbuteliată au valori ORP pozitive, ceea ce înseamnă că nu au capacitate
antioxidantă și nu pot ajuta corpul în neutralizarea acidității. Din acest motiv valoarea potenţialului redox este
foarte importantă. ORP reprezintă măsura încărcăturii electrice a apei. O valoare a pH-ului mai mare rezultă
dintr-o valoare ORP mai scăzută (negativă). S-a constatat, că valorile Eh-ului în celula umană este de -70mV,
iar în laptele matern -100mV. Cu cât este mai negativ potențialul redox cu atât scad valorile pH-ului, adică se
trece în mediul bazic. Astfel mediul acid este oxidant iar cel bazic este reducător. Apa care are potentialul
redox negativ este o apa favorabila organismului, iar cea cu Eh pozitiv (tab.1) este toxica organismului
deoarece in ea se contin radicali liberi, care pot rezulta din anumite transformгri ale poluanюilor.
Prin consumul de alimente şi băuturi care posedă valoare ORP pozitivă, fluidele din organismul nostru
sunt afectate în mod nefavorabil.
Radicalii liberi sunt particule chimice instabile care au tendinţa de a devini stabile. Ele pot deveni stabile
atunci când ,,fură” un electron de la o altă substanță din apropiere, transformînd substanța respectivă într-un
radical liber, împiedicând funcționarea corespunzatoare a ei.
Adăugarea la probele analizate a Microhidrinei (produs farmaceutic), care are proprietate de
antioxidant, în componența chimică a cărui se conțin ioni de hidrogen ,,împachetați” duce la neutralizarea
radicalilor liberi.
Prezenţa componentelor minerale în apa potabilă [3] , cum ar fi ionii metalelor grele sau anionii acizilor
minerali de asemenea este nefavorabilă organismelor vii.
Interes de testare a apei a fost asupra conţinutului de ioni de plumb şi de nitraţi (tab.2).
Tabelul 1Valorile determinate ale potențialului redox şi pH-ului din apele potabile naturale si carbogazate
Sursa de apă pH Eh
Fântâna arteziană – 200m 7,96 - 54,2
Izvor (Bolohan) 7,64 - 41,1
Fântână (Bolohan) 7,62 - 39,1
Izvor (Pelivan) 7,41 - 30,5
Fântână (Pelivan) 7,96 - 61,7
Fântână (Peresecina) 7,74 - 37,3
Apa carbogazată ”Om” 5,08 +121,2
Apa carbogazată ”Gura 5,68 +74,7
căinarului”
Apa carbogazată ”Dorna” 6,08 +69,0
Apa carbogazată ”Моршиньска” 4,86 +124,3
Apa plată ”Izvorul minunilor” 6,38 +26,6
Apa carbogazată cu Microhidrină 9,6 - 174
Plumbul poate ajunge în apă prin intermediul unor scurgeri din conducte fisurate şi deteriorate, sau din
componentele unor sisteme vechi de transport a apei. La copii, plumbul poate produce (printre altele), boli
mentale şi neurologice. Ba mai mult, consumul regulat de ordinul miligramelor poate avea consecinţe grave,
deoarece ionii de plumb, fiind foarte toxici au proprietăţi cumulative si nu pot fi eliminati totalmente din
organism, care conduc la anumite maladii, cum ar fi: crampele, slăbiciunele, migrenele, pierderea poftei de
mâncare, anemia, tensiunea arterială ridicată şi problemele renale şi hepatice. Ele sunt destul de neplăcute, dar
cel mai insidios aspect al plumbului este că el poate fi devastator pe termen lung, ca urmare a unor doze care
sunt prea scăzute pentru a cauza simptome vizibile.
27
Prezenţa nitraţilor în apă, în concentraţii mari este unul din factorii care condiţionează creşterea bruscă
a afecţiunilor cronice ale ficatului, maladii ale aparatului digestiv şi menţinerea lor în perioada vizată la nivel
înalt, care dăunează capacităţii celulelor de a transporta oxigenul prin sânge.
Tabelul 2. Conținutul de ioni de nitrați si de plumb din unele surse de apa potabilă naturală şi carbogazoase
Sursa de apă NO3- Pb2+
Izvor (Bolohan) Roz intens ++

Fântână (Bolohan) Roz deschis ++++
Izvor (Pelivan) Roz ++
Fântână (Pelivan) Roz ++
Fântână (Peresecina) Roșu aprins ++++
Apa carbogazată ”Om” Roz slab Lipsește
Apa carbogazată ”Gura Roz intens Lipsește
căinarului”
Apa carbogazată ”Dorna” Lipsește Lipsește
Apa carbogazată ”Моршиньска” Lipsește Lipsește
Apa plată ”Izvorul minunilor” Lipsește Lipsește
Fertilizatorii cu azot sunt sursa numărul 1 de nitraţi din apa potabilă, pe când cea de-a doua sursă
principală o reprezintă deşeurile umane, apoi ingrasamintele chimice, detergenюii,
pesticidele organofosforice, ploile acide, etc [4]. Acestea pot contribui la contaminarea atât a apelor potabile
urbane, cât şi a celor îmbuteliate.
Este constatat faptul că nitraţii, în rezultatul diversilor modificări, se transformă în nitrozamine şi
nitrozamide, care posedă proprietăţi cancerigene.
Concluzii
 Factorul principal care reglează reacțiile de oxido-reducere este activitatea electronilor sau a așa
numitului proces redox (Eh);
 Între Eh și pH există o corelație, astfel valorile potențialului redox sunt pozitive când forma oxidată
este în cantitate mai mare decât cea redusă (mediul acid) și sunt negative în cazul când forma
reducătoare este în cantitate mai mare decât cea oxidată ( mediu alcalin);
 În urma cercetărilor experimentale ale unor produse alimentare de diferită natură se menționează că
Eh-ul tuturor produselor diferă de cel din organismul uman, astfel ele pot manifesta anumite modificări
asupra corpului biologic.
 Unele substanțe active chimic (Microhidrina și Coral Mine) pot influiența calitatea apei potabile,
structurează moleculele de apă și o încarcă cu un potential redox negativ, specific celulei umane și
sunt capabile să neutralizeze radicalii liberi.
 Un consum de alimente ecologice în stare proaspătă cît și consumul apei de calitate formează și
menține un echilibru redox, iar deteriorarea acestui echilibru conduce la dereglări serioase de sănătate.
Recomandări pentru a împiedica poluarea apei

 Folosirea filtrelor de apă capabile să rețină metalele grele din apă, inclusiv ionii de Pb2+;
 Schimbarea instalațiilor de apă dacă acestea conțin conducte cu conţinut de plumb;
 Utilizarea produselor ecologice cu un potențial redox sănătos;
 Limitarea sau оncetarea folosirii pesticidelor, insecticidelor єi a оngrгєгmintelor chimice;
 Interzicerea folosirii substanюelor chimice оn apropierea surselor de apг.
Bibliografie:
1. Duca Gh., Gladchi V., Romanciuc L. Procese de poluare şi autopurificare a apelor naturale.
Chişinău, 2002.
2. Luca C., Duca Al., Crişan J. Chimia analitică instrumentală, Ed, Bucureşti, 1983.
3. V.Guţanu, R.Taran, Chimia şi tratarea apei, Chişinău, U.T.M., 2000.
4. Toma Liana Doina, Ecologie şi protecția mediului. Ed. "PIM", Iaşi; 2009.
28
SUBSTITUTION DU SUCRE DANS LE FROMAGE CREME AU
CHOCOLAT
Dorina GHEORGHITA
Université Technique de Moldavie
Résumé:Il y a un grand intérêt pour l’industrie laitière à trouver de nouveaux ingrédients pour
améliorer les caractéristiques nutritionnelles et organoleptiques du fromage à la crème. Cette étude vise à
obtenir des informations sur l'efficacité des édulcorants en tant que substitut du sucre dans le fromage à la
crème avec du chocolat. Le fromage à la crème avec du chocolat ont été fabriqués dans différentes
combinaisons de 3 types des édulcorants. Les résultats indiquent que l’isomalt a révélé des propriétés
particulièrement bonnes pour la substitution partielle (15%) du sucre dans la formule originale du fromage,
contrairement aux autres édulcorantes testés.
Mots clés: édulcorants de charge, édulcorants intenses, stévia, isomalt, maltitol, sucre, fromage crème
au chocolat.
1. Introduction
Le changement des habitudes alimentaires et le mode de vie sédentaire ont conduit à une augmentation de
l’obésité dans le monde entier, 12% de la population adulte étant obèses (OMS, 2012). Selon les estimations actuelles
de l’Organisation pour l’alimentation et l’agriculture (FAO, 2012) prévoient que la consommation quotidienne de
calories va passer de 2.803 kcal/habitant/jour pour l’année 2000 à 3050 pour 2030. Le gouvernement, les
professionnels de santé et les détaillants font continuellement des pressions sur les fabricants d’aliments pour réduire
la valeur calorique de produits riches en sucre et graisses [4].
Pour l’industrie laitière, il existe différentes stratégies de transformer les recettes traditionnelles en versions à
faible teneur en gras ou à faible teneur en sucre: (a) en réduisant son contenu et / ou (b) en utilisant des ingrédients qui
imitent leurs propriétés fonctionnelles. Néanmoins, il est encore un défi pour les technologues alimentaires de préserver
les attributs sensoriels d’origine du produit traditionnel tout en atteignant des faibles teneurs en calories. Le fromage
crème au chocolat est un produit versatile, qui permet l’addition ou l’exclusion d’un ou plusieurs composants. Sa
structure est liée directement à la composition, mais surtout aux interactions entre les constituants. Cette structure se
développe à différents niveaux d’échelles, de la molécule à l’organisation macroscopique.
Le sucre joue un rôle crucial dans le fromage crème au chocolat, en le transformant dans un dessert délicieux.
Toutefois, il fournit beaucoup de calories vides, sans vitamines et minéraux, qui doit être remplacé par des sources
plus sains. Le saccharose a une valeur calorique de 4 kcal/g et un pouvoir sucrant de 1. Le développement du fromage
contenant des édulcorants à basses calories pourrait donc permettre aux consommateurs de profiter d’un aliment sucré
avec moins de calories. L’inclusion de cet aliment dans le régime à place des produits contenant du sucre, pourrait
aider à favoriser la perte de poids et le maintien du poids. Les sucres à faible teneur en calories sont les édulcorants,
offrant la même douceur que le saccharose et fournissant moins d’énergie.
On distingue deux classes d’édulcorants: édulcorants intenses et les édulcorants de charge. Les édulcorants
intenses ont un pouvoir sucrant très élevé, de plusieurs dizaines à plusieurs milliers de fois supérieur à celui de
saccharose. En raison de ce grand pouvoir sucrant, ils sont utilisés dans des quantités qui sont une infime fraction du
poids de saccharose nécessaire pour obtenir la même douceur. A l’inverse, les édulcorants de charge ont généralement
un pouvoir sucrant (de 0,5 à 1) proche de celui de saccharose. Cela revient à dire qu’ils sont généralement un peu
moins sucré que le saccharose, mais sont utilisés en quantités semblables au saccharose pour sucrer les produits [2].
Lors de l’investigation, de la classe des édulcorants intenses on a utilisé les glycosides de stéviol. Les glycosides de
stéviol sont un groupe de molécules puissamment sucrées, produites dans les feuilles de la plante Stevia rebaudiana
Bertoni [2].
Il a été découvert plus de 20 glycosides de steviol, les principaux étant Stévioside, Rébaudioside A, Rébaudioside
C et Dulcoside A, et chacun est environ 200 et 300 fois plus sucré que le saccharose. Cependant, le stévioside (environ
6-10%) et rebaudioside A (2-4%) ont été les deux principaux glycosides de stéviol trouvés dans les feuilles séchées, et
donc, le plus souvent trouvé dans les formulations de Stevia [3].
Depuis Décembre 2011, les glycosides de stéviol (E 960) ont été autorisés à utiliser comme additif alimentaire et
édulcorant dans l’UE. Un apport quotidien de 4 mg/kg de poids corporel, exprimée en équivalents de stéviol, a été
défini comme acceptable (Anex II to Regulation EC, No 1333/2008). Son utilisation dans diverses catégories des
29
aliments est réglementée, par exemple, dans les produits aromatisés laitiers fermentés, crème glacée, produits de
chocolat, produits de boulangerie fine, marmelades, nectars de fruits, boissons aromatisées, édulcorants de table,
compléments alimentaires et aliments diététiques destinés pour de traitements médicaux spéciales et le contrôle du
poids.
La principale classe de composés utilisés comme édulcorants de charge sont les polyols, qui fournissent
approximativement 2.4 kcal/g. Leur utilisation à plus de 10g/100g peuvent entraîner des effets secondaires gastro-
intestinaux chez les personnes sensibles. Lors de cette recherche ont a étudié deux polyols, notamment l’isomalt et le
maltitol. Isomalt est un mélange équimolaire de deux alcools disaccharidiques, l’alpha-D-glucopyranosyl-alpha-(1-
6)-sorbitol et d’alpha-D-glucopyranosyl-alpha-(1-6)-mannitol. Il est obtenu industriellement par hydrogénation
catalytique de l’isomaltulose [1] et présente environ 50% de la douceur de saccharose [5]. Maltitol ne se trouve pas
dans la nature, mais est produit par hydrogénation du maltose obtenu à partir d’amidon [1] et son pouvoir sucrant étant
d’environ 90% du pouvoir sucrant du saccharose [5].
2. Matériels et méthodes
Les essais ont été éffectué sur un fromage de type mascarpone avec du chocolat blanc qui se fabrique sous la
marque Chocobo, par Innolact. La formulation du fromage crème au chocolat se base sur les études réalisé de Lucey
et al., 2011. Premièrement, un volume du lait pasteurisé a été mélangé avec du crème fraiche et protéine du lait
(Proticuard 60) dans le robot de cuisine, thermomix. Le mélange a été chauffé jusqu’à 50 °C pendant ~7 minutes, avec
une vitesse de rotation de 2 – 2.5 tours par seconde.
On a ajouté du chocolat blanc, du sucre, d’inuline, d’acide sorbique dans un conteneur. Le sucre a été mélangé
avec l’acide sorbique et l’inuline pour ne former pas des grumeaux dans la base laitière. Puis, les composants secs ont
été ajoutés à la base laitière et chauffés pendant 20 minutes, 50 °C. Le pH de la composition a été ajusté à pH 6.10
avec de solution d’acide citrique. Ensuite, le mélange a été pasteurisé de 50 °C à 80 °C, puis homogénéisé à 500 Bar.
On a finalisé par l’emballage du fromage crème au chocolat en conteneur de 100 g et le stockage des échantillons à
4°C, jusqu’à l’analyse. Les analyses physico-chimiques et de texture ont été effectuées 24 h après fabrication: mesure
et suivi de l’acidité (ISO 22113:2012); détermination de l’extrait sec total (NT 14. 110:1987); détermination de la
matière graisse, protéines et glucides (FTIR Analyses); analyse sensorielle du fromage (selon la Norma polonaise PN-
ISO 4121:1998 et ISO PN-6658:1998). On avait utilisé comme édulcorants:
SG 95 – composition des glycosides de stéviol, édulcorant naturel, sans calorie;
Sigma D - mélange de glycosides de stéviol adapté aux produits laitiers;
Maltilite P200 - maltitol cristallin sous forme d’une poudre blanche, goût frais et doux;
Isomalt ST - mélange de saccharides hydrogénés.
Le sucre a été remplacé en totalité ou partiellement, comme suite:
Tableau 1: Composition des échantillons à faible teneur en sucre
Nom d’échantillon Nom d’édulcorant Edulcorant, % Sucre, %
Echantillon 1 Sg 95 0.1 0
Echantillon 2 Sigma D 0.1 0
Echantillon 3 Maltilite P200 1.8 15
Echantillon 4 Isomalt ST 3 15
Echantillon 5 Isomalt ST 3.5 15
3. Résultats et Discussions
En remplacent le sucre par du stévia, on a obtenu un produit suffisamment sucré. Toutefois, un goût, proche de
la réglisse et un peu amer, a été remarqué, pour ça on ne le peut pas utiliser comme produit sucrant dans le fromage
crème au chocolat. Les composés chimiques trouvés dans la stévia interagissent avec les deux récepteurs doux et
amers, conduisant de cette façon à l’apparition d’arrière-goût amer qui n’est pas approprié. Chez les humains, les
papilles gustatives sur la langue contiennent des récepteurs pour identifier des composés chimiques doux et amers. Il
y a seulement un récepteur qui identifie les goûts sucrés, mais il y a 25 récepteurs différents pour les goûts amers. La
substitution total de saccharose a diminué la dureté instrumentale, a changé la couleur du produit-blanc pur, parce que
le stévia (et les autres édulcorants) ne peut (peuvent) pas provoquer une réaction Maillard et a changé le gout, devenant
artificiel.
A partir de ces observations, une substitution totale de sucre ne va pas satisfaire complètement les consommateurs
qui voudront trouver dans le produit un goût naturel auquel ils ont été habitués. Une solution plus satisfaisante est de
ne pas remplacer tout le sucre par les édulcorants, mais garder une quantité de 15 ou 10% dans le produit. Dans les
expérimentes suivants, quand on a utilisé 15% de sucre et 1.8% de maltitol, le résultat a été un produit assez sucré,
30
crémeux, avec une bonne texture. Néanmoins, un goût légèrement d’amidon est senti, probablement, dû au fait que le
maltitol s’obtient par hydrogénation chimique du maltose, sucre de malt, préparé industriellement à partir d’amidon.
L’utilisation de l’isomalt a révélé des propriétés particulièrement bonnes pour cette application. Les échantillons
(avec 15% sucre et 3% isomalt) ont un goût agréable, propre et neutre. La sensation en bouche et le goût sont similaires
à celles du saccharose, étant donné que le saccharose est le composant de cristallisation de la formule. En même temps,
une amélioration de texture est identifiée, le produit étant un peu plus firme et visqueux. L’évaluation sensorielle de la
texture était en bon accord avec les mesures instrumentales.
Comme, l’isomalt se dissout plus lentement dans la bouche et le produit se caractérise par un goût plus durable.
L’utilisation d’isomalt présent et d’autres avantages, étant un produit non-hygroscopique, soin n’est pas nécessaire lors
de la manipulation, d’empêcher l’absorption d’humidité. Aussi, l’isomalt ne perd pas sa douceur et ne dégrade pas
pendant la pasteurisation du fromage crème au chocolat. Le remplacement du saccharose par l’isomalt se traduit par
une réduction de calories, comme montre le tableau 2.
Tableau 2:Réduction d’apport calorique pour le fromage crème au chocolat, en utilisant un édulcorant de charge
Valeur nutritive (pour 100 g)
Fromage crème au chocolat (30% de sucre) Fromage crème au chocolat (15% de sucre et 3% d’isomalt)
Calories 268 kcaл (1120 kJ) Calories 214 kcal (915 kJ)
Lipides 13.4 g Lipides 13.4 g
Protéines 4.4 g Protéines 4.4 g
Glucides 32.7 g Glucides 20.6 g
Fibres aliment. 0.7 g Fibres aliment. 0.7 g
Sel 0.2 g Sel 0.2 g
La valeur calorique obtenue par un remplacement du 15% saccharose est de 20% inférieure à celle du produit
classique. Le taux de glucides a diminué avec 40% (en utilisant la valeur calorique de 2.4 kcal/g pour l’isomalt en vertu
de la législation européenne). La réduction calorique total corresponde aux normes de la législation imminente, qui
permet une réduction calorique jusqu’au 30% pour les produits autorisés.
L’augmentation de la dose d’isomalt (3.5, 4 %), en gardant la même dose de sucre, apporte plus de douceur au
produit. Les échantillons avec 10% sucre et 4% isomalt, aussi sont caractérisé par un gout plus sucré. La diminution
du sucre à 10%, en mélangeant avec 3% isomal, ont développé un produit moins sucré, qui ne va pas être apprécie par
les consommateurs.
Isomalt est de 5 fois plus cher que le sucre standard et légèrement augmente le coût total du produit. Ainsi, le défi
pour le spécialiste du marketing assisté par le membre R&D sera de concevoir un produit dans lequel le consommateur
ne se concentre pas sur la comparaison de prix avec le produit à base de sucre. Toutefois, le fromage crème au chocolat
doit être commercialisé pour les avantages supplémentaires que les apportent l’isomalt. Les petites portions de produit
avec ce polyol peuvent également réduire le risque d’effets secondaires gastro-intestinaux, tant qu’il agit et comme
une fibre.
En conclusion, on a remarqué que l’utilisation de l’isomalt (3%) a révélé des propriétés particulièrement bonnes
pour la substitution partielle (15%) du sucre dans la formule originale du fromage, contrairement aux autres
édulcorantes testés (2 types de stévia, maltitol). Le produit a reçu une évaluation positive lors de l’analyse sensorielle
effectué par 10 panelistes. Par conséquent, les variations de la composition chimique, de la texture et de la couleur
produite par la substitution la réduction de la teneur en sucre n’ont pas affecté négativement l’acceptabilité du
fromage crème au chocolat.
Bibliographie
1. Bornet FRJ (1994). Undigestible sugars in food products. The American Journal of Clinical Nutrition, 59 (suppl),
763S-9S.
2. Fry JC (2012). Natural low-calorie sweeteners. 41-75, Connect Consulting, UK.
3. Morlock GE, Meyer S, Zimmermann BF, Roussel JM, Benno F (2014). High-performance thin-layer
chromatography analysis of steviol glycosides in Stevia formulations and sugar-free food products, and
benchmarking with (ultra) high- performance liquid chromatography. Journal of Chromatography A, 1-31.
4. Navarro V., Serrano G., Lasa D., Luis Aduriz A., Ayo J. (2012). Cooking and nutritional science: gastronomy
goes further. International Journal of Gastronomy and Food Science, 1, pp. 37-45
31
STABILISATION DES ÉMULSIONS PAR DES MICELLES DE CASÉINES.
APPROCHE RÉDUCTIONNISTE
Sanda MICLEUŞANU2, Maître de conf., Thomas CROGUENNEC1,
Maître de conf., Aurica CHIRSANOVA2
Unité Mixte de Recherche AGROCAMPUS OUEST – INRA

«Science et Technologie du Lait et de l’Œuf»1;
Université Technique de Moldova2
Résumé: Pour émulsifier, c’est-à-dire rendre stable cinétiquement deux phases non miscibles, les
industriels de l’agroalimentaire utilisent la technique qui consiste à émulsifier une phase dans l’autre en
couplant une agitation mécanique à l’utilisation d’un composé émulsifiant, stabilisant l’interface formée. Dans
le lait, quand la matière grasse est émulsionnée, il se forme une interface qui est constituée de protéines laitières
(micelle de caséine et protéines de lactosérum). Toutefois, la plupart des micelles ont tendance à s’étaler
progressivement à l’interface des globules gras, fragilisant ainsi l’interface. En identifiant, à l’échelle
nanométrique, des moyens qui limitent l’étalement des micelles de caséines à l’interface, celles-ci resteraient
plus épaisses et les émulsions seraient plus stables.
Mots clés: émulsion, interface, micelles de caséines, microscopie à force atomique (AFM).
1. Introduction
Tout d'abord, une émulsion est un mélange de deux phases liquides, non miscibles, dispersées l’une
dans l’autre [1]. La production d’émulsion s’accompagne d’un accroissement considérable de l’aire
interfaciale et nécessite un apport d’énergie au système. Le système (l’émulsion) cherche naturellement à
réduire la quantité d’interface afin de diminuer cette énergie libre stockée à l’interface. Ainsi, les gouttelettes
nouvellement formées tendent à se rapprocher, puis à fusionner (coalescence) jusqu’à la séparation complète
des deux phases. Les mécanismes principaux de déstabilisation des émulsions sont: le crémage, la floculation
et la coalescence [2]. Pour répondre aux exigences du marché, les émulsions doivent résister à de nombreuses
contraintes technologiques lors de leur fabrication, stockage ou usage. Afin de ralentir les phénomènes
conduisant à la séparation de phase, les industriels laitiers ont toujours eu recourt à l’utilisation d’additifs
(lécithine, pectine, etc.). Aujourd’hui, les industriels tentent de supprimer ses additifs de leurs produits pour
satisfaire la demande des consommateurs (démarche «clean label»), sans pour autant affecter la diversité et les
caractéristiques des produits proposés. Dans le cas des émulsions, la stabilité est assurée par la présence de
particules fortement ancrées à l’interface et, l’énergie pour décrocher une particule d’une interface est
proportionnelle à la surface de contact entre la particule et la phase dispersée. Ainsi, plus les particules sont
grosses et en contact de la phase dispersée, plus il faudra d’énergie pour les déplacer de l’interface. Plus les
particules sont hydrophobes, plus leur surface de contact avec une phase hydrophobe (huile) sera importante
et moins leur solubilité en phase aqueuse sera importante (auto-agrégation des particules).
Naturellement, dans le lait, les agrégats des micelles de caséines peuvent avoir une taille > 100 nm.
Ces micelles résultent de l’association de différentes caséines (αS1, αS2, β, κ), et de composants salins, formant
des ponts calciques entre caséines [3]. Cependant, il n’est pas exclu que les micelles de caséines s’étalent à
l’interface huile/phase aqueuse au moment de l’adsorption et perdent les propriétés de stabilisation.
De nombreuses études ont montré que les mélanges de protéines du lactosérum et de micelles de caséines,
particulièrement la β-lactoglobuline et la caséine κ (qui se retrouve à la surface de la micelle) peuvent former
des liaisons durant un traitement thermique. La formation d’agrégats purs de protéines du lactosérum est peu
probable et la majorité des protéines du lactosérum dénaturées interagissent avec la caséine κ pour former des
agrégats mixtes. En revanche malgré de nombreux travaux on ne sait toujours pas comment, ni sous quelle
forme (monomère, polymère) les caséines κ interviennent dans l’agrégation. Par contre il est clairement établi
que la caséine κ a un rôle important dans le contrôle de la taille et de la forme des agrégats [4]. Par ailleurs il
est indiqué que suivant les conditions de pH auquel est réalisé le traitement thermique, les
agrégats mixtes sont localisés soit à la surface des micelles de caséines soit solubilisés dans la phase solvante
[5]. Un des principaux objectifs était donc d’obtenir des agrégats mixtes fonctionnels de protéines de
lactosérum et de micelles de caséines afin de stabiliser des émulsions alimentaires. En sachant que dans
32
diverses conditions du milieu on peut obtenir différentes structures protéiques, nous avons fait varier le pH et
le rapport des micelles de caséines et des protéines de lactosérum traités ou non traités thermiquement.
La pensée et les méthodes réductionnistes aident à mieux expliquer les propriétés macroscopiques en termes
des composants microscopiques. Dans cette étude nous avons adopté une approche réductionniste et donc,
nous avons utilisé la microscopie à force atomique (AFM) comme un outil de recherche de la structure et les
mecanismes des micelles de caseine, comme molécules émulsifiantes.
Grâce à la microscopie à force atomique (AFM) nous avons pu déterminer et comparer les hauteurs, les
diamètres et l’angle de contact des micelles de caséines. Nous avons observé également l’aspect des micelles
adsorbées à une surface solide (modèle pour l’interface des globules gras), en captant des images à l’échelle
du nanomètre. La microscopie à force atomique est donc une technique qui permet d’analyser la topographie
de surface d'un échantillon [6].
2. Méthodes expérimentales
Pour l’ensemble des travaux, on a utilisé le lait natif, écrémé (~3,3 % protéines) et la poudre des isolats
de protéines de lactosérum (WPI) (72%) qu’on a dispersées (40g/L) dans une solution aqueuse de perméat
(PUF) (5,6%). Pour une partie des expériences on a utilisé le lait frais écrémé sans modification de la
composition en protéine: le rapport micelles de caséines/protéines de lactosérum est 80/20. Pour une seconde
série d’expérience, le rapport micelles de caséines/protéines de lactosérum a été modifié par ajout d’une
solution de WPI commercial reconstitué à 4% dans du PUF à 5.6% pour atteindre un rapport micelle de
caséine/protéines de lactosérum 40/60, puis dilué trois fois avec du PUF, pour obtenir une concentration proche
de celle des laits infantiles (substitut de lait maternel) (protéines 1,1 %). Le pH des solutions a été ajusté à pH
6.8 ou 6.3 en utilisant HCl 1 M ou NaOH 1 M. Ensuite, les solutions ont été réparties dans une série de tubes
de 1 mL. Un tube de chaque série a été placé à 4°C alors que les autres ont été placés dans un bain-marie réglé
à 80° C. Puis, après 20 minutes, les tubes ont été enlevés et mis tout de suite dans la glace pour stopper la
réaction de dénaturation/agrégation des protéines de lactosérum.
Pour l'analyse par microscopie à force atomique (AFM), les protéines sont immobilisées sur des plaques
2
recouvertes d'or. Des carrés (1 x 1 cm ) de verre pulvérisés d'or colloïdal (produit commercial Platypus
AU.0500.ALSI), découpées au diamant, ont été collés sur des lames de verre à puits (24h de séchage de la
colle en dessiccateur). Après collage, les lames sont immergées dans une solution de 11-MUA
(mercaptoundecanoic acid) dissous en éthanol absolu, pendant au moins 24h. Brièvement, les lames d’or
greffées de COOH sont rincées à l’éthanol puis à l’eau milli-Q (ultra-pure), puis exposées pendant 15-20 min
à un mélange contenant 0,4M EDC (1-ethyl-3-(3-dimethylaminopropyl)-carbodiimide) et de 0,1M NHS (N-
hydroxysuccinimide) solubilisés dans de l’eau milli-Q. Après la chimie EDC/NHS, les lames sont rincées de
nouveau à l’eau milli-Q et exposées aux solutions de protéines pendant ~ 30 minutes. Afin d’éliminer les
micelles non immobilisées, les lames sont rincées avec les perméats de même pH que les solutions (par
pipetage in-out): avec de PUF (5-6 fois) et avec du SMUF (2-3 fois). Mises dans des boîtes de Petri, les lames
sont déshydratées pendant quelques heures dans un dessiccateur à silice sous vide. Une fois secs, les
échantillons sont rincés avec une goutte d’eau milli-Q pour enlever les cristaux de sels provenant du SMUF et
ré-séchés avant l’imagerie.
Les images sont obtenues avec le microscope à force atomique MFP-3D-BIO, (Asylum Research,
Santa Barbara, USA) en mode contact intermittent ou « tapping » (mode AC), avec la sonde AC240TS. Chaque
échantillon a été étudié en choisissant au minimum 5 emplacements différents, et en appliquant différents
grossissements: dimensions des images variant de 10 x 10 μm à 1 x 1 μm. La résolution a été fixée à 256 x 256
pixel2. Les images sont analysées grâce au logiciel MFP3D. Le logiciel nous a permis de mesurer à la main
(pour plus de précision), le diamètre et la hauteur au sommet des objets.
4. Résultats et Discussions
L’objectif de ce travail était d’obtenir des micelles de caséines réticulées par des protéines de lactosérum
et de comprendre comment leurs caractéristiques influencent leurs propriétés d’adsorption à une surface
modèle. Ainsi, par AFM (microscopie à force atomique) nous avons déterminé et comparé la hauteur et le
diamètre des micelles de caséines non chauffées (non réticulées) et traitées thermiquement (réticulées) à 80
°C pendant 20 minutes. Pour cela, nous avons fixé sur des plaques d’or des micelles de caséine et de protéines
de lactosérum au ratio 80/20 et 60/40, ajustés à pH 6.8 ou 6.3.
L’AFM a donc permis de calculer l’angle de contact et d’obtenir une information en 2 (Fig. 1) ou en 3
dimensions des micelles de caséines (Fig. 2 et Fig. 3). Sur les figures, la barre positionnée à droite de
33
l’observation microscopique indique la hauteur des micelles. Des micelles individuelles avec un diamètre
d’environ ~300 nm avec une rugosité nanométrique typique sont facilement distinguées sur les surfaces d'or
analysées. Selon les images tridimensionnelles on observe que les micelles ont la forme d’une calotte sphérique
suite à leur adsorption sur la surface. Du fait que les micelles de caséine présentent un caractère déformable,
celles-ci s’étale au moment de l’adsorption sur la surface mais elles conservent le même volume. Ainsi l’AFM
a tendance à surestimer légèrement le diamètre des micelles de caséines par rapport au diamètre déterminé en
solution en raison de leur étalement lors du dépôt sur la surface d’observation.
Selon les résultats obtenus, pour les 2 rapports CM/PS étudiés à pH 6,8 les micelles réticulées sont plus
cohésives et ont un angle de contact plus important. Au contraire, à pH 6,3 on observe une augmentation de la
proportion des protéines de lactosérum associées à la micelle mais celles-ci empêchent peut l’étalement des
micelles sur la surface d’or. Ceci est peut-être dû à la solubilisation d’une partie du phosphate de calcium qui
participe à la cohésion de la structure micellaire. Finalement, les micelles de caséines présentant une
réticulation plus faible avec des agrégats de protéines de lactosérum (pH 6,8) sont malgré tout plus rigides,
ayant une hauteur et un angle de contact plus important.
34
En conclusion, les micelles de caséine sont des particules très sensibles à des variations des conditions du
milieu mais aussi à l’adsorption sur une surface telle que celle utilisé dans cette étude. Suite à ce travail on a
mieux compris les propriétés mécaniques des micelles de caséine modifiées à s’adsorber sur une surface
modèle, mais pour être plus exact et pour pouvoir répondre à de nombreuses questions il reste encore à
développer ces études. Il sera donc intéressant de mieux étudier la composition de la phase soluble après le
traitement thermique pour pouvoir apporter plus des informations sur la structure de l’assemblage formé. La
maitrise de la physico-chimie de ces assemblages constitue ainsi un fort enjeu pour pouvoir maîtriser les
propriétés et la qualité finale des produits destiné au consommateur.
Bibliographie
1. BECHER (P.). – Emulsions: theory and practice 2e éd. Reinhold Publishing Corp., New York (1965).
2. JEANTET R., CROGUENNEC T., SCHUCH P. et BRULÉ G., 2006, Science des aliments : Biochimie-
Microbiologie-Procédés-Produits, Vol 1 : Stabilisation biologique et physico-chimique, Tech & Doc,
Paris, 383 pp.  
3. JEANTET R., CROGUENNEC T., SCHUCH P. et BRULÉ G., 2007, Science des aliments : Biochimie
- Microbiologie - Procédés - Produits, Vol 2 : Technologie des produits alimentaires, Tech & Doc, Paris,
456 pp.  
4. Donato L., Guyomarc'h F. (2009). Formation and properties of the whey protein/kappa-casein
complexes in heated skim milk – A review. Dairy Science and Technology, 89, 3-29. DOI :
10.1051/dst:2008033  
5. Anema, S. G., Lowe E. K., Kim Lee S. (2004). Effect of pH at heating on the acid-induced aggregation
of casein micelles in reconstituted skim milk. Swiss Society of Food Science and Technology, 37, 779-
787.Anema, S. G. (2007). Role of κ- Casein in the Association of Denatured Whey Proteins with Casein
Micelles in Heated Reconstituted Skim Milk. Journal of Agricultural and Food Chemistry, 55, 3635-
3642.  
6. Francius G., 2011, AFM Express. Guide pratique pour la Microscopie à Force Atomique - exploration
du « nanoMonde » Les Cahiers de l'Ecole Doctorale Lorraine de Chimie et Physique Moléculaires,
Presses universitaires de Nancy, 38 p.  
35
PREPARATE CULINARE CONGELATE, O VARIETATE A SERVICIILOR
DE CATERING
Nina Mija, Antonina Cotic1, Valeriu Goraș, Lupoi Dionisie
Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Coopertist-Comercială din Moldova1
Rezumat: Obiectivul acestei cercetări a fost determinarea indicilor fizico-chimici și microbiologici ai

preparatelor finite de carne coaptă și congelată destinate serviciilor de catering în scopul asigurării
inocuității acestora pe parcursul păstrării de durată în stare congelată.Au fost propuse compoziții
condimentare cu efect acidifiant pentru marinarea prealabilăba cărnii de porc și pui. Calitățile organoleptice,
fizico-chimice și microbiologice ale preparatelor finite congelate au fost studiate pe parcursul a 180 zile
de păstrare, ambalare vacuum, la – 8 °C. A fost determinată perioada sigură de păstrare a produselor, care
este de 90 zile
Cuvinte cheie: preparate de carne congelate, cook-freeze, catering, indici fizico-chimici, Salmonella
spp.
Întroducere
În ultimii ani în spectrul serviciilor acordate de unitățile de alimentație publică s-a conturat și capătă
amploare sectorul serviciilor de catering. Termenul de catering provine de la englezescul to cater – a organiza
și în tratarea actuală a acestuia presupune furnizarea de servicii de alimentație sub formă de preparate semi-
finite și finite în afara localului restaurantului, pizzeriei etc., locația fiind indicată de comanditar (conferințe,
festivități de amploare, banchete). În rezultatul numeroaselor cercetări științifice [2,3,8] au fost stabilite cateva
scheme de procesare tehnologică a preparatelor culinare recomandate pentru serviciile de catering: sistemele
cook-chill și cook-freeze (Fig.1).
Prepararea completă a produsului
Condiționarea
Regenerarea
Servirea
Fig. 1. Schema tehnologică de procesare pentru sisteme de catering
Condiționarea preparatelor culinare în sistemul cook-chill este îndeplinită în regim de răcire rapidă
până la t=0..3 °C, termenul de valabilitate a preparatului este maximum 5 zile; în sistemul cook-freeze – în
regim de congelare rapidă până la t -5...-18 °C, termenul de valabilitate nu mai mic de 8 săptămâni.
Regenerarea în ultimul caz presupune decongelarea în aparat cu microunde până la t=+3 °C, apoi încălzirea la
70 °C pentru minimum 2 s. Avantajele acestor două sisteme sunt multiple – posibilitatea de procesare prin
metode industriale, formarea de stocuri semnificative de produs, regenerarea rapidă și deservirea concomitentă
a unui număr important de persoane [8].
Scopul cercetării actuale a fost de a elabora tehnologia și reteta de preparare a preparatelor culinare
din carne congelate și a verifica posibilitatea de păstrare a acestora fără de impiedimente pentru calitate.
36
Materiale şi metode
Cercetările au fost efectuate pentru preparate culinare de carne de porc și pui congelate și păstrare
la – 8 °C pe o perioadă de 180 zile. Modificările fizico-chimice și microbiologice au fost stabilite prin
intermediul următorilor indicatori: aciditate activă (pH la 20 °C cu pH-metru portabil, model HANNA HI
9124), cantitate de substanțe uscate, proteine solubile (în țesut muscular), glucoză liberă (în stratul superfeicial
al cărnii) [4, 6, 7], număr total de germeni, identificarea Salmonella, Escherichia Coli, fungi [2, 5]. Datele
experimentale obţinute au fost prelucrate prin metode statistice.
Rezultatele cercetării
Elaborarea tehnologiei și retetei. Conform recomandațiilor în tehnologiile cook-freeze sunt indicate
în special preparate naturale din carne sau pește fără de sos. Tehnologia de preparare a preparatelor de carne
congelată a inclus următoarele operații: inspectarea cărnii (antrecot de porc fără oase sau fele de pui), aplicarea
marinadei lichide (sos de soia, muștar boabe, piper multicolor boabe fragmentate, oregano, rozmarin, maioran,
coriandru măcinate), marinarea timp de 12 ore la + 3...4 °C, coacerea în dulap electric UNOX-XF 135
(τ=30....40 min. la t=180 °C), temperarea (t=18...20 °C), ambalarea în peliculă alimentară sub vacuum,
congelarea preparatelor la -18 °C, păstrarea în stare congelată.
Regenerarea se va face la locul destinației prin intermediul serviciului de catering și va include:
condiționarea în aparat cu microunde, după care urmează porționarea, arangarea pe platou și servirea cu sos,
legume marinate etc. (Fig. 2).
a b c
Fig. 2. Etapele preparării antrecotului de porc: a – marinarea cărnii; b – antrecot copt; c – antrecot
servit pe platou
Estimarea calității preparatelor prin testări fizico-chimice. La păstrarea în stare congelată a

preparatelor finite de carne se observă o ușoară creștere a cantității de substanțe uscate (cu 8,8…12,4%),
datorate efectului de evaporare a apei și unelor modificări distructive a macrocompușilor (tabelul 2).
Tabelul 2. Modificarea indicilor fizico-chimici ai preparatelor de carne congelată la păstrare

Denumirea Sunstanțe Proba pentru pH Proteine Glucoză
preparatului finit uscate,% catalază solubile în liberă, %
congelat apă, %
Antrecot de porc 38,24±0,16 Negativă 6,56±0,12 0,487±0,16 0,647±0,16
copt, 0 zile de
păstrare
Antrecot de porc 41,91±0,21 Negativă 6,47±0,14 0,300±0,16 0,468±0,16
copt, 180 zile de
păstrare
File de pui copt, 0 31,74±0,22 Negativă 6,50±0,17 0,449±0,16 0,576±0,16
zile de păstrare
File de pui copt, 36,48±0,14 Negativă 6,40±0,10 0,412±0,16 0,360±0,16
180 zile de păstrare
37
pH-ul se află în scădere, fapt ce denotă acumularea de acid lactic și a aminoacizilor liber ca rezukltat
al reacțiilor proteolitice enzimatice. Cantitatea de proteine solubile scade în rezultatul dezvoltării microflorei
de suprafață. În spectrul proteinelor solubile se regăsesc în special proteinele sarcoplasmatice, diverse izoforme
ale miozinei [9]. Microorganismele care se dezvoltă la suprafața cărnii consumă în primul rând glucoza din
stratul superficial al cărnii, deaceea glucoza este în descreștere. Proba de identificare a enzimei catalaza pe
parcursul păstrării a fost negativă, indicator care denotă lipsa reacțiilor de destructive în strat profund.
Menționăm că cu toate că au fost înregistrare anumite modificări în compoziția cărnii la păstrare,
aceștea nu au defavorizat esențial calitatea și indicii organoleptici ai preparatelor de carne congelate.
Estimarea calității preparatelor prin testări microbiologice

Investigațiile microbiologice ale preparatelor congelate de carne au demonstrat un nivel relativ
scăzut de dezvoltare a bacteriilor mezofile după 180 zile de păstrare în stare congelată, de până la 1000/g
pentru carnea congelată de porc și 300/g carne congelată de pui, cantități ce se încadrează în limitile de
siguranță stabilite pentru preparatele culinare congelate ≤ 10000/g [1, 10] (Fig. 3). Dinamica dezvoltării
microorganismelor a fost următoarea: în primele 2 luni de păstrare a probelor în regim de conservare la rece
a b
3-5 colonii de culoare albă și galbenă Un număr mare de colonii pe întreaga
(NTG=30/g). suprafață a ceștii (NTG=1000/g).
Fig. 3. Germeni depistați în: a – carne de porc coaptă, 0 zile la – 8 °C; b – 180 zile la – 8 °C
nu s-a produs o dezvoltare intensă a microorganismelor, flora era reprezintată prin bacterii sub formă de
bastonașe și spori. După 60 zile de păstare numărul de spori a zcăzut, în schimb a crescut numărul total de
germeni, în special la preparatele din carne de porc, factori favorizanți fiind vascularizarea sporită a carnii de
porc în comparație cu cea de pui, și structura mai afânată a cărnii de porc.
În probele cercetate nu au fost depistate microorganisme patogene, inclusiv salmonele (Fig. 4), ceea
ce corespunde criteriilor de siguranță alimentară. Salmonelele spp, Eschericia coli, Proteus fiind
microorganisme de origine intestinală sunt rezponsabile de contaminarea internă a cărnii [3] cu impact
determinant în apariția intoxicațiilor alimentare. Deaceea este absolut necesar verificarea probelor de carne
la prezența acestora. Identificarea salmonelei a fost efectuată pe două medii nutritive, conform recomandațiilor
ISO [5].
a b
Fig. 4. Identificarea salmonelelor: a - mediu nutritiv (XLD-xiloză-lizină-agar deoxilat); b - mediu

nutritiv (BSA – bismut-sulfit-agar)
Imaginile obținute pe medii nutritive specifice nu denotă prezența bacteriilor Salmonella spp, pentru
care este caracteristică o dispersare a bastonașelor sub formă de litera S.
38
Astfel, tehnologia cook-freeze și rețetele nou elaborate pentru preparatele de carne sperăm vor
facilita dezvoltarea serviciilor de catering, iar indicii fizico-chimici și microbilologici ai calității acestora
vor servi ca date de referință la testarea calității în condiții de practică.
Concluzii
1. Preparatele de carne finisate și congelate au un termen sigur de păstrare cu durata de 90 zile la - 8 °C;
2. Modificările fizico-chimice esențiale observate pe durata păstrării sunt: descreșterea cantității de
proteine solubile (cu 50% pentru preparatele congelate de porc și cu 20% - preparatele congelate de
pui), descreșterea cantității de glucoză în țesut muscular (cu 28% pentru preparatele congelate de porc
și cu 37,5% - preparatele congelate de pui), creșterea acidității active (cu 0,8 unit. pH pentru
preparatele congelate de porc și cu 0,6 unit. pH - preparatele congelate de pui);
3. Preparatele de carne congelate prezintă siguranță microbilogică pe durata păstrării. Salmonella,
Escherichia coli și fungi nu au fost depistate după 180 zile (P 0.05).
4. Indicatorii fizico-chimici și microbiologici ai preparatelor de carne congelate pe parcursul a 90 zile de
păstrare sigură corespund normelor legislative.
Bibliografie
1. Regulament UE 2073/2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare.

2. AHTAR, A., ANAL, A. Izolation of Salmonella from ready-to-eat poultry meat and evaluation of it
survival at low tempreture,microwaving, and simulated gastric fluids. In: J. Food Sci. Tech., 2015,
V.52, Nr. 5, p. 3051-3057.
3. BANU, C. Procesarea industrială a cărnii. Buc.: Ed. Tehnică, 2003.-643 p.
4. BARBU, L. Contribuții la cunoașterea calității cărnii ce pasăre și la valorificarea superioară a
acesteia. Teză de doctorat. Iași: UȘAMV, 2010. -80 p.
5. ISO 6579:2002. Microbiology of food and animal stuffs. Detection of Salmonella spp.
6. FERREIRA, V.C., MARTINS, T.D. Physicochemical and microbiological parameters of dried salted
porc meat with different sodium chloride levels. In: Food science and technology, Campinas, 2013, v.
33, Nr.2, p. 382-386.
7. NOUR,V. Metode de analiză și control în industria cărnii și produselor din carne. Craiova: Ed. Sitech,
2004- 120 p.
8. SOLETSKA. A, KRASOTA, A. Prospects of applying vacuum technology in the manufacture of
culinary poultry meat products. In: Food and Enviroment safety (Suceava), 2015, V. XV, p. 3-9.
9. ZELECHOWSKA, E., PRZYBYLSCKI, W. Technological and sensory porc guality in relation to
mascle and drip loss protein profiles. In: Eur. Food Res.Tech., 2012, V.234, p. 883-894.
10. CAHПиН 2.3.2.-1078-01. Гигиенические требования безопасности пищевых продуктов.
39
ЭКСТРАКЦИЯ БИОЛОГИЧЕСКИ АКТИВНЫХ ВЕЩЕСТВ ИЗ
ЛЕПЕСТКОВ САФЛОРА КРАСИЛЬНОГО (Cárthamus Tinctórius)
Александра САВЧЕНКО1, Алексей БАЕРЛЕ1, Павел ТАТАРОВ1, Раиса ИВАНОВА2

1
Технический Университет Молдовы
2
Институт Генетики и Физиологии Растений Академии Наук РМ
Резюме: Исследовалась экстракция и электронные спектры биологически активных веществ из

лепестков Сафлора Красильного, перспективных для пищевой промышленности. Установлено, что
лепестки содержат значительные количества жёлтого красителя, а также тёмно-оранжевый
пигмент, предположительно картамин. Из лепестков был выделен биополимер, аналогичный по
свойствам пектину или альгинату. Выделенный биополимер обладает высокой влагоудерживающей
способностью и поэтому интересен для применения в пищевой промышленности.
Ключевые слова: Сафлор, натуральные красители, экстракция, электронные спектры, биополимеры
Введение
В настоящее время в пищевой промышленности используются в основном синтетические
красители, которые не всегда безопасны для здоровья человека. В связи с этим в ЕС было принято
решение о перспективе полного перехода на натуральные пигменты. Перспективным источником
природных красителей является индийское растение Сафлор [1], уже культивируемое в Румынии и
России. Исследования по районированию Сафлора в Молдове были начаты в 2016 году сотрудниками
Института Генетики и Физиологии Растений АН РМ.
Материалы и методы:
Экстракцию пигментов из лепестков Сафлора осуществляли в гидромодуле 1:10…1:20 при
температурах 20…50ºС. Для корректировки рН применяли 1%-ные растворы лимонной и соляной
кислот, гидроксида натрия. Для осаждения пигментов использовали пищевой ректифицированный
этиловый спирт и концентрированную соляную кислоту (ЧДА). Электронные спектры исследовали на
спектрофотометре LLG-uni SPEC 2 (Lab Logistic Group Gmbh, Германия).
Обсуждение результатов
Известно, что пигменты Сафлора представляют собой сложные органические соединения,
состоящие из остатков фенольных соединений, связанных моносахаридами (Рисунок 1). Такие
вещества водорастворимы и часто обладают биологической активностью [2].
Рис.1. Изменения строения красителей, Рис.2. Схема экстракции биологически

протекающие в лепестках Сафлора активных веществ из лепестков Сафлора
40
Схема выделения пигментов из лепестков Сафлора (Рисунок 2) разработана на основании хорошей
растворимости пигментов в воде [1]. Лепестки экстрагировались при рН = 2,7…11,3 и температуре
20…50°С, в течение 15 минут. В результате были получены прозрачные экстракты желтого или тёмно-
оранжевого цветов. При понижении температуры желтый пигмент образовывал мелкодисперсную
фазу. Методами центрифугирования и фильтрования желтый пигмент отделялся от маточного раствора
и высушивался на воздухе; выход составил не менее 5% от массы лепестков. Оставшийся маточный
темно-оранжевый раствор предположительно содержал пигмент картамин, который не выпадал в
осадок. Для выделения этого пигмента, мы применили метод, неявно обозначенный в литературе,
используя в качестве осадителя соляную кислоту. При рН около 2,0 из раствора неожиданно выделился
сильно окрашенный гидрогель. Мы предположили, что образование гидрогеля происходит благодаря
наличию пектиноподобных веществ в экстракте лепестков. Это предположение подтвердилось тем,
что при осаждении щелочных экстрактов лепестков этиловым спиртом в соотношении 1:1 тоже
происходило осаждение гидрогеля. Нами было установлено, что масса пектиноподобного
биополимера составляет не менее 10% от массы лепестков.
Рис.3. Электронные спектры поглощения экстрактов Сафлора
Полученные экстракты жёлтого и оранжевого пигментов имели очень высокую интенсивность

цвета, поэтому были разбавлены, соответственно в 600 и в 2400 раз. Даже при таких высоких степенях
разбавления наблюдалось очень сильное поглощение при длине волны 398 нм, что говорит о высокой
красящей способности пигментов (Рисунок 3). Полученные данные позволяют оценить значения
коэффициентов молярной экстинкции сафлорового жёлтого, ε(СЖ) ~ 1,8·105, и тёмно-оранжевого
красителя, предположительно картамина, ε(К) ~ 7,2·105.
Выводы:
1. Лепестки растения Сафлора являются богатым источником для получения водорастворимых
пигментов. Пигмент сафлоровый жёлтый экстрагируется водой и легко может быть выделен из
экстракта в твёрдом виде; его выход составляет более 5% от массы лепестков;
2. Анализ электронных спектров показал, что пигменты, экстрагируемые в кислой и щелочной средах,
обеспечивают очень высокую интенсивность окраски водных растворов. Оценочное значение
коэффициентов молярной экстинкции составляет сотни тысяч (1,8 … 7,2 · 105 ), то есть, имеет такой
же порядок, как экстинкция чистых антоцианов или каротиноидов;
3. Помимо жёлтого и тёмно-оранжевого пигментов, в лепестках Сафлора содержится рН-активный
полисахарид (около 10% от массы сухих лепестков), который обладает высокой
влагоудерживающей способностью (около 3000%), представляющий большой практический
интерес для пищевой промышленности.
Библиография:
1. B.A. JADHAN, A.A. JOSHI. Extraction and quantitativee estimation of Bio Active Component (Yellow
and Red Carthamin) from dried Safflower petals. Ind. J. of Sci. and Techn. ., 2015.
2. Toshiro WATANABE, Naoki HASEGAWA, Akira YAMAMOTO, Shiro NAGAI, and Shigeru TERABE.
Separation and Determination of Yellow and Red Safflower Pigments in Food by Capillary
Electrophoresis. Bioscience, Biotechnology, and Biochemistry, 2014.
41
STUDIUL CALITĂȚII VINURILOR OPBȚINUTE DIN SOIUL CABERNET-
SAUVIGNON DIN PODGORIILE PURCARI
Iurie SCUTARU, Aliona SCLIFOS, Alexandra LEȘANU
Abstract: În această lucrare a fost studiat calitatea vinurilor obținute din soiul Cabernet - Sauvignon din
podgoriile Purcari
Cuvinte cheie: must, vin roșu, soiul, indici fizico –chimici, fermentarea alcoolică, control, temperatura,
zaharitate
Introducere
Calitatea vinurilor roșii depinde nu numai de calitatea materiei prime ci şi de modul de vinificare . Prin
aplicarea unor tehnologii corespunzătoare de lucru se pot obține vinuri roșii cu o culoare roșie intensă, aromă
curată, personalitate şi tipicitate de soi, extractivitate, armonie gustativă, lipsă de duritate şi gust amar, bogate
în componente cu efect benefic asupra consumatorului. Alegerea adecvată a sistemului de vinificare, a
parametrilor de lucru şi a tratamentelor aplicate poate îmbunătăţi calitatea vinurilor roșii din podgoria Purcari.
Modul de procesare al strugurilor roșii a influenţat conținutul în substanțe fenolice, antociani, intensitatea
coloranta, nuanța, şi calitatea vinurilor care s-au obţinut
Calitatea vinului, este un concept foarte complex ca mod de exprimare, cât și ca mod de formare a acestei
caracteristici ce își are originea în calitatea strugurilor, fiind totodată puternic influențată de modul de
conducere a fiecărei faze tehnologice, care contribuie la evoluția și formarea vinurilor ( 1,2).
Vinurile de Purcari sunt rodul tradiţiilor milenare în domeniul vinificaţiei din Republica Moldova. Astfel,
pe parcursul secolelor Moldova este patria unor vinuri extraordinare.
Fig.1 Microzona Purcari
Microzona Purcari este binecunoscută datorită compoziției deosebite a solului: porțiuni de teren cu sol
lutos-argilos, acoperite cu un strat subțire de cernoziom, sau cernoziom lutos, având pe alocuri un conținut
sporit de carbon
Calitatea şi caracteristicile vinurilor roşii din podgoria “Purcari ” se datorează în mod esenţial condițiilor
de cultivare ale viței de vie, mediului geografic cu factorii săi naturali şi umani. Soiul Cabernet, deşi la origine
aparţin Franţei, şi-au găsit la Purcari a doua patrie. Podgoria Purcari dispune de condiţiile necesare cultivării
soiului producător de struguri din care se pot obţine vinuri roşii de înaltă calitate şi cu denumire de origine
controlată. Condiţiile ecoclimatice din podgoria Purcari, caracterizate prin resurse heliotermice bogate, sunt
deosebit de favorabile culturii soiurilor de viţă de vie producătoare de vinuri roşii. La aceasta contribuie, de
asemenea, relieful, expoziţia S-E a pantelor, solurile.
În condițiile din țara noastră Cabernet-Sauvignon produce vinuri care egalează cele mai bune vinuri
franțuzești. Poate fi vinificat și în amestec cu alte soiuri, îmbunătățind calitățile acestora.
42
Fig. 2. Soiul Cabernet- Sauvignon
Soiul în viticultură constituie cel mai important factor determinant al dezvoltării eficiente a viticulturii
ca ramură a producţiei agricole şi industriale. Şi e greu să găsim o astfel de ramură în agricultură în care soiul
ar fi avut o influenţă atît de mare asupra producţiei finite, ca în viticultură.
În vinificaţie, însă producţia finită-vinul aproape întotdeauna reflectă soiul, particularităţile lui şi vinul de
regulă e denumit după materialul iniţial sau după locul unde se cultivă ( 3, 4,5)
1. Materiale şi metode
În lucrarea dată s-a recurs la studiul calității vinurilor obținute din soiul Cabernet-Sauvignon din
podgoriile Purcari, unde vinurile materie primă au fost analizate în laboratoarele întreprinderii în cauză și la
departamentul Oenologie a UTM. Pentru a obține vinuri de calitate, s-a urmărit evoluția procesului de
maturare a strugurilor până la momentul optim de recoltare.
În calitate de obiecte de cercetare au servit:
- vinul materie primă din soiul Cabernet-Sauvignon obținut prin criomacerare;
- vinul materie primă din soiul Cabernet-Sauvignon obținut prin metoda tradițională;
- vinul materie primă din soiul Cabernet-Sauvignon obținut prin termomacerare;
În lucrare s-au studiat indicii importanți ai mustului din soiul Cabernet- Sauvignon: conținutul de
zaharuri, conținutul de acizi titrabili și pH mustului la începutul fermentării alcoolice ( 6). Pentru determinarea
indicilor fizico–chimici şi de calitate a vinului materie primă roșii s-au utilizat metode de analiză conform
standardelor în vigoare, precum şi recomandate de OIVV:
2. Rezultate şi discuţii
Vinurile obținute din soiul Cabernet - Sauvignon studiate au însușiri organoleptice și fizico-chimice
pozitive și pot fi utilizate ca materie primă pentru producerea vinurilor.
În lucrare s-au studiat indicii importanți ai mustului din soiul Cabernet – Sauvignon obținuți prin trei metode
( criomacerare, metoda tradițională și prin termomacerare) : conținutul de zaharuri, conținutul de acizi titrabili
și pH mustului la începutul fermentării alcoolice, care sunt reprezentați în tabelul 1
Tabelul 1. Indicii principali ai mustului din soiul Cabernet-Sauvignon la începutul fermentării
alcoolice
Soiul Conținutul de Conținutul de acizi titrabili, pH
zahăr g/dm3 g/dm3
Cabernet-
210 7,0 3,29
Sauvignon
În timpul fermentării alcoolice s-a efectuat controlul procesului în fiecare zi, determinând densitatea și
temperatura mediului. În Fig.3. este reprezentat controlul fermentării alcoolice a mustuielii prin criomacerare.
43
Fig.3. Graficul controlului fermentării alcoolice prin metoda de criomacerare
Obținerea vinurilor materie primă din soiul Cabernet - Sauvignon prin trei moduri de realizare a
tehnologiei a influențat asupra indicilor fizico-chimici și de aceea după sfârșitul fermentației a fost analizată
compoziția fizico-chimică a vinul materie primă.
Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul 2.
Tabelul 2. Caracteristica fizico-chimică a vinului materie primă tânăr

Concentrația în masă a
Concentrați Zaharurilor, Acizilor Acizilor Acidului sulfuros pH
Obiectul analizat a alcoolică, g/dm3 titrabili, volatili, liber/total,
% vol. g/ dm3 g/ dm3 mg/ dm3
Vinul materie primă
roșu prin 12,9 1,7 5,6 0,53 25,73/ 41,11 3,57
criomacerare
roșu prin metoda 12,8 1,6 5,2 0,53 25,92/52,17 3,49
tradițională
roșu prin 12,9 1,5 5,4 0,46 23,21/37,46 3,45
termomacerare
În condiţiile climatice favorabile coacerii strugurilor ale anului 2016, s-au obţinut din soiul Cabernet
Sauvignon vinuri seci cu un potenţial alcoolic variabil între 12,8 şi 12,9 % vol. Cu toate că strugurii au avut o
aciditate nu prea ridicată (7-8 g/L C4H6O6), vinurile, după fermentaţia malolactică şi de tratare, au dobândit o
aciditate echilibrată (5,2 – 5,6 g/L C4H6O6). Aciditatea volatilă s-a situat, indiferent de soi sau varianta de
macerare, între 0,46 şi 0,53 g/L CH3COOH. Acest component indică starea de sănătate a vinului şi posibilitatea
unei evoluţii normale a acestuia. Pentru a folosi o cantitate cât mai mică de SO 2, s-a determinat capacitatea
fiecărui vin de a combina anhidrida sulfuroasă, realizându-se în acest fel 37 – 52 mg/L SO2 total, din care 23
– 25 mg/L SO2 sub formă liberă ( 7).
Din tabelul dat se observă că compoziția vinului materie primă tânăr roșu este relativ omogenă și toți indicii
se încadrează în valorile reglementate de legislație.
44
Concluzii
1. Condiţiile ecoclimatice din podgoriile Purcari, caracterizate prin resurse heliotermice bogate, sunt
deosebit de favorabile culturii soiurilor de viţă de vie (Cabernet – Sauvignon) producătoare de vinuri
roşii cu acumularea cantităților mari de zaharuri și substanțelor fenolice, care favorizează vinuri de
înaltă calitate,cu colorație intensă.
2. Alegerea adecvată a sistemului de vinificare, a parametrilor de lucru şi a tratamentelor aplicate poate
îmbunătăţi calitatea vinurilor roșii din podgoria Purcari. Modul de procesare al strugurilor roșii a
influenţat asupra indiciilor fizico - chimici al vinurilor materie primă tinere ce se încadrează în valorile
reglementate de legislație.
Bibliografie
1. Angela Țîrdea, Constantin Țîrdea, Gheorghe Sîrbu, Tratat de vinificație, ed.” Ion Ionescu de la Brad”,
Iași, 2010, 766 p ;
2. Cotea V.V., Savciuc J. “ Tratat de oenologie”, vol II – Editura Ceres, Bucureşti, 1988. 632 p.
3. Cotea V. Tratat de oenologie. V.1 Vinificaţia şi biochimia vinului, Bucureşti: Cereş, 1985, 624 p
4. Carles Gules. Chimia vinului. Ediţia a treia prevăzută şi adusă la zi în limba română de Maria Gateş.
- Iaşi. Ediţia A.B.Csrl, 1995;
5. Registrul soiurilor de plante pentru anul 2016. Ediție oficială. Chișinau 2016.
6. Enochimie. Metode volumetrice de analiză. Indicații metodice pentru efectuarea lucrărilor de
laborator. Chișinău: UTM, 2006.
7. Pomohaci N., Sârghi C., Stoian V., Valeriu V. Cotea, M. Gheorghiţă, I. Nămoloşanu. Oenologie
volumul 1. Prelucrarea strugurilor şi producerea vinurilor. Editura Ceres, Bucureşti, 2000, 368p.
45
STRATEGII DE EDUCAȚIE NUTRIȚIONALĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Rodica SIMINIUC, Aurica CHIRSANOVA, Jorj CIUMC, Vladislav REȘITCA
Contexte: L’état nutritionnel de la population moldave demeure un problème majeur de santé publique et
socio-économique. Des pratiques alimentaires inadaptées en sont souvent à l’origine, notamment dues a la
méconnaissance des populations sur les pratiques recommandées en nutrition.
Objectif: Évaluer et analyser de l'état nutritionnel dans un contexte donné, développer des actions
d'information et d'éducation nutritionnelle
Mots clés: l'état nutritionnel, pratiques alimentaires, l’Indice de masse corporelle, l’éducation nutritionnelles
Résultats: Un diagnostic de l’état nutritionnel et des pratiques alimentaires d’un échantillon aléatoire d’élèves
et d’étudiants a été réalisé par voie de questionnaire (enquête quantitative transversale) accompagné de
mesures anthropométriques. La proportion des personnes interrogées dans les différentes classes déterminées
par l’Indice de masse corporelle (IMC) varient selon les caractéristiques socio-démographiques (sexe, âge,
niveau d’étude). En moyenne 16% de personnes sont en surpoids, 2% sont obèses au premier degré et 11% en
insuffisance pondérale.
Fig.1 IMC des repondants Fig. 2 Obesite pomme/poire
Le comportement alimentaire des personnes interrogées se caractérise par une absence de fractionnement des
repas. Les apports journaliers sont excessifs en lipides surtout saturés et en sucres simples. L’alimentation est
aussi le reflet de risques de carences en nutriments: en fer, en magnésium, en calcium, en vitamines C, B6, B2
et également en fibres. Ces déficiences peuvent être les conséquences directes de la faible consommation en
fruits, légumes et autres produits laitiers.
Fig.3 Nombre d’etudiant prenant le petit dejeuner
46
Les apports énergétiques totaux sont en moyenne en dessous des ANC, mais compte tenu de la faible activité
physique de la plupart des personnes interrogées, on peut considérer que l’alimentation reste hypercalorique.
Certaines stratégies évoquées dans la discussion sont: programmes visant à promouvoir des habitudes saines
et des compétences en matière d’alimentation, essentiellement axés sur des produits traditionnels locaux et
culturellement acceptables ; orientations et recommandations de régime alimentaire conjuguant l’éducation
en matière d’alimentation saine ; élaboration de matériel promouvant des aliments traditionnels nutritifs et les
différentes manières de les incorporer à la préparation des repas quotidiens
Conclusion : L’information et l’éducation nutritionnelles constituent des déterminants importants de la

consommation alimentaire, de bien-être et de sante publique. Les programmes d’éducation en nutrition doivent
reposer sur une démarche participative et viser à rendre les personnes intéressées acteurs de leur propre sante.
Références bibliographiques
1. Unité de surveillance et d’épidémiologie nutritionnelle(USEN). Etude nationale nutrition santé

(ENNS) 2006. Situation nutritionnelle en France en 2006 selon les indicateurs d’objectifs et les repères
du Programme nationale nutrition santé (PNNS). Saint-Maurice : InVS ; Paris : Cnam, Université Paris
13 ; 2007.
2. Godeau E, Arnaud C, Navarro F. La santé des élèves de 11 à 15 ans en France 2006. Données
françaises de l’enquête internationale Health Behaviour in School-aged Children. Inpes ed. Saint-
Denis : 2008.
3. Guignon N, Herbet JB, Danet S, Fonteneau L. La santé des adolescents scolarisés en classe de
troisième en 2003-2004 : premiers résultats. Études et résultats Drees 2007 ;573 :1-8.
4. Dubuisson C, Dufour A, Lafay L. Évaluation de la connaissance et de l’application de la circulaire du
25 juin 2001 relative à la composition des repas servis en restauration scolaire et à la sécurité des
aliments dans les établissements publics du second degré (2005-2006). Maisons-Alfort : AFSSA ;
2007.
5. World Health Organization. Obesity : Preventing and managing the global epidemic. Report of a WHO
consultation on obesity. Geneva : WHO, 2004 : Technical report series n° 894
6. Organisation mondiale de la santé. Cours sur l’évaluation de la croissance de l’enfant. Support pratique
– Peser et mesurer un enfant 2008. http ://www.who.int/childgrowth/training/pratique_peser.pdf
[consulté le 30 mars 2009].
7. 7.WHO Multicentre Growth Reference Study Group. WHO Child Growth Standards: length/height-
for-age, weight-for- age, weight-forlength, weight-for-height and body mass index-for-age: methods
and development. Geneva: World Health Organization, 2006.
8. Les documents sont disponibles par commande auprès de l’Inpes, service diffusion, et sont
téléchargeables sur www.inpes.sante.fr et wwww.mangerbouger.fr. (3) www.sante.gouv.fr/la-
nutrition-en-etablissement-de-sante-le-dossier.html ; www.mangerbouger.fr ; www.denutrition-
formation.fr. (4) Recommandations de bonne pratique - Surpoids et obésité de l’adulte. Prise en charge
médicale de premier recours. HAS, 2011.
47
FETEASCA NEAGRĂ REGINA VINURILOR ROȘII AUTOHTONE
Alexandra STRATAN, gr. MVV-171
Lucrarea prezintă rezultatele evaluări potențialului tegnologic a soiului de struguri Feteasca neagră
pentru aceasta sau cercetat doua vinuri din acest soi fabricate prin două procedeie tehnologice diferite, prin
metoda clasică și prin procedeul de termomacerație. Pentru aceste vinuri sau efectuat cercetării asupra
calitaților organoleptice, a indicelor fizico-chimici inițiali, cât și a indicelor fizico-chimici specifici.
Cuvinte cheie: vin roșu, complex polifenolic, antociani, leucoantociani, IPT, caracteristici cromatice.
Soiul Feteasca neagră se cultivă din cele mai vechi timpuri, fiind cosiderat un soi autohton, cu origini
străvechi „ Dacice“( Vitis silvestris) . A fost cultivat în podgoriile din Moldova încă de acum 1500-2000 ani
în urmă. Datorită calitaților sale deosebite se cultivă pe suptafețe întinse atât în Republica Moldoca cât și în
România. În Republica Moldova a fost introdus în lista soiurilor admise temporar pentru testare în condiții de
producție abia în anul 2007, iar în anul 2015 este omologat și introdus în Catalogul soiurilor de plante al RM
ca soi cu boabe negre pentru vin.
Fig.1 Reprezentarea soiului Feteasca neagră
Pentru efectuarea cercetării s-au fabricat două tipuri de vin din soiul Feteasca neagră după procedeie
tehnologice diferite. Primul vin a fost obținut prin procedeul de macerare-fermentare a mustuialei, iar al doilea
vin sa obținut prin procedeul de termomacerație. Pentru aceste 2 tipuri de vin sa determinat pricipalele
caracteristici organoleptice și fizico-chimice.
Caracteristica organoleptică şi fizico-chimică a vinurilor
Pentru a caracteriza pe deplin un vin şi a face concluzii corecte avem nevoie să facem cunoştinţa cu
însuşirile organoleptice a lui şi starea de sănătate, care determină indicii fizico-chimici ai vinului.
48
Tabelul 1. Analiza organoleptică a vinului
Denumirea
Cracteristicile organoleptice
vinului
Feteasca
Limpeditatea Culoarea Aroma Gustul
neagră
Limpede, fără Gustul caracteristic soiului ce
sediment şi Caracteristică soiului cu aduce parca a mură, este, în
Clasic incluziuni Roșie intensă nuanţe de coacăză neagră general, echilibrat, consistent
străine și de fructe uscate si viguros. Aciditatea
potrivită, relativ persistent
Gustul caracteristic soiului ce
Limpede, fără
Caracteristică soiului cu aduce parca a mură, este, în
sediment şi
Roșie foarte nuanţe de coacăză neagră general, echilibrat, consistent
Termomacerat incluziuni
intensă și de fructe uscate și în si viguros. Aciditatea
străine
special prune uscate potrivită, relativ persistent și
gust de ''copt''
Reeşind din caracteristica organoleptică a vinurilor materie primă obţinută putem să spunem că această
corespunde caracteristicilor organoleptice a vinurilor tinere. Toate vinurile au o limpeditate relativă, nu au
sediment şi incluziuni mecanice. Culoarea este de diferită intensitate la toate vinurile analizate, fiind cea mai
slabă la vinul Feteasca neagră (clasic) şi fiind cea mai intensă la Feteasca neagră (termomacerare). Aroma
vinurilor obținute din soiul Feteasca neagră este placută, complexă și originală, contribuind la aceasta si aroma
strugurilor din care provin si aminteste de cea a coacazelor negre sau sugerează aroma de prune uscate. Gustul,
ce aduce parca a mura, este, în general, echilibrat, consistent si viguros. Aciditatea potrivita, caracteristica
soiului, intervine benefic, lasand în urma o amintire placuta si persistentă. În condiţiile Moldovei din soiurile
tehnice acumulează cel mai mult compuşi fenolici aceasta să observă în gustul vinului şi să exprimă cu o
astringenţă înaltă, extractivitate şi persistenţă în gust îndelungată. Toate vinurile analizate au o caracteristică
organoleptică corespunzătoare soiului.
Pentru analiza vinurilor în continuare avem nevoie deasemenea cît de indicii fizico-chimici atît şi de indicii
specifici, deoarece reeşind din valorile acestor indici putem să caracterizăm vinurile şi să prognozăm care va
fi comportamentul lor pe viitor. În tabelul 2 sunt prezentaţi indicii fizico-chimici ai vinurilor materie primă
folosite pentru cercetare.
Tabelul 2. Indicii fizico-chimici de bază ai vinurilor materie primă

Feteasca Feteasca
Indicii
neagră(clasic) neagră(termomacerare)
Concentraţia alcoolică, % vol 14,4 14
Concentraţia în masă a zaharurilor, g/dm3 2,6 2,8
Concentraţia în masă a acizilor titrabili, g/dm3 7,7 7,1
Concentraţia în masă a acizilor volatili, g/dm3 0,90 0,93
Concentraţia în masă a acidului sulfuros liber,
26 13
mg/dm3
Concentraţia în masă a acidului sulfuros total,
80 65,5
mg/dm3
Concentraţia în masă a fierului, mg/dm3 6 6
Ph 3,72 3,76
Examinind rezultatele obţinute, putem sa facem concluzie că ambele vinuri au un grad alcoolic înalt, ce
este un factor binevenit şi care va putea asigura o stabilitate fizico-chimică a vinurilor. Aciditatea titrabilă este
în limitele admisibile pentru vinurile roşii. Aciditatea volatilă prezintă valori relativ înalte pentru vinurile
tinere, dar care nu depăşesc normele stabilite. Concentraţia în masă a acidului sulfuros liber şi total este relativ
joasă. În acelaşi timp, concentraţia în masă a fierului se încadrează în limitele admisibile.
Pe lingă indicii de bază am efectuat şi analizele indicilor specifici ai vinurilor materie primă analizate.
Aceşti indici caracterizează complexul polifenolic al vinurilor analizate. În tabelul 3 sunt prezentaţi indicii
fizico-chimici specifici ai vinurilor luate în studiu.
49
Tabelul 3. Indicii fizico-chimici specifici ai vinurilor materie primă
Feteasca neagră
Indicii Feteasca neagră (clasic)
(termomacerație)
Indicele polifenolic total, IPT, unit. 62,6 68,3
Intesitatea culori,Ic, unit. 16,73 21,04
R,% 51,8 48,7
G,% 35,0 36,1
B, % 13,2 15,2
Nc, unit. 0,68 0,74
Puritatea culoririși, dA 53,5 47,4
Antociani, mg/dm3 163,8 193,8
Conform datelor obținute vedem că, indicele polifenolilor totali diferă de la o metodă la alta, deci proba
de vin Feteasca neagră obtinută prin termomacerație indicele polifenolilor totali este cu 8,3% mai mare decât
în proba clasică. Această tendintă se manifestă și în cazul nuanței culorii. Intensitatea colorantă a vinurilor
cercetate a înregistrat valori majorate la proba de vin Feteasca neagră obținută prin termomacerație cu 20,5%
spre deosebire de proba de vin Feteasca neagră obținut prin metoda clasică. Conform datelor obținute putem
observa repartiția procentelor culorilor indididuale în culoarea sumară, astfel culorii roșii(R,%) îi revin 52%,
celei galgene(G,%) 35% și culorii albastre(B,%) 13% pentru vinul Feteaca neagră obținut prin metoda clasică.
Iar pentru vinul obținut prin procedeul de termomacerație avem următoarele tendințe a repartiția procentelor
culorilor indididuale în culoarea sumară, astfel culorii roșii(R,%) îi revin 48,7%, celei galgene(G,%) 36,1%
și culorii albastre(B,%) 15,2%. Antocianii totali reprezintă suma antocianiilor monomeri și cei polimerizați,
astfel se observă că conținutul de antociani la vinul Feteasca neagră obținut prin metoda de termomacerație
cu 15,4% mai mare decît la vinul obținut prin metoda clasică.
Concluzie:
Vinificarea strugurilor din soiul Feteasca neagră prin metode tennologice diferite (clasic și prin
termomacerație) a permis obținerea vinurilor cu caracteristici atât cromatice cât și a subtanțelor fenolice
diferite. Și anume vinul obținut prin termomacerație a manifestat un conținut mai ridicat atit în privința
caracteristicelor cromatice cât și a subtanțelor fenoloce în medie cu 9%.
Bibliografie
1. BERTRAND A., GAUTHIER M., SALAGOITY-AUGUST M., Étude de l’évolution des

anthocyanes en fonction de la durée de maceration. Connais. vigne et vin., 1982, vol. 16, no 2.
2. COTEA V.D., BARBU N., GRIGORESCU C.C., COTEAV.V., Podgoriile vinurile României,
București,2003.
3. ȚÎRDEA C., SÂRBU G., ȚÎRDEA Angela Tratat de vinificație Editura Ion Ionescu de la brad ,
Iași 2010
4. IANS PRIEWE, Vinul de la strugure în pahar, Editura Casa, Oradea, 2015.
5. Matthew Iukes, Cartea vinurilor, Editura Paralela 45, Pitești, 2015.
6. SÎRGHI C., ZIRONI R., Aspecte inovative ale enologiei moderne. Chişinău, Sigma, 1994.
50
TEHNOLOGII PORTABILE
Cătălina FILIP, Angela SCRIPCENCO
Abstract: The article presents some of the most innovative and performing wearable technologies such as:
The Hug Shirt, The Sound Shirt, Levi’s Jacket Commuter Line, Graphene dress, Solar Charged Jacket. The
technologies was studied in the case of how they work and what purpose they were created. Wearable
technologies have helped make healthcare reform possible to the government, from other side it make life
comfortable for different type of users. In this article are presented how the wearables evolution, moving
beyond devices and exploring new frontiers such as smart fabrics and clothes. Applications involve using a
fabric to perform a function such as integrating information into the textile.
Cuvinte cheie: wearable technology, smart clothes, Graphene dress, Hug Shirt, Sound Shirt, Solar charged
jacket.
Tehnologia portabilă (Wearable technology), este îmbrăcămintea inteligentă care poate interacționa cu
mediul și cu corpul uman, poate procesa informații și le poate transfera pe alt dispozitiv. Îmbrăcămintea
inteligentă face tehnologia universală, prin încorporarea acesteia în viața de zi cu zi. Pe parcursul istoriei și
dezvoltării calculatoarelor portabile, s-a încercat sporirea sau extinderea funcționalității îmbrăcămintei sau
crearea vestimentației ca accesorii capabile să asigure utilizatorilor o supraveghere continuă .
"Tehnologia și moda s-au unit pentru a crea ceea ce este acum cea mai inovativă îmbrăcăminte din lume
și ar putea deveni modelul pentru ceea ce milioane de clienți vor purta în viitor". Richard Paxton, manager
general de la Trafford Centre.
Cele mai inovative și performante tehnologii portabile sunt:
 The Hug Shirt – cămașa care ajută oamenii să transmită îmbrățisări la distanță (fig. 1)
În Hug Shirt sunt încorporați senzori care simt puterea, durata și locația atingerii, căldura pielii și rata
bătăilor inimii expeditorului, ulterior redând senzația de atingere, căldură și emoție a îmbrățișării până la
persoana îndepărtată. Este necesar doar de un Hug Shirt (rețeaua Bluetooth cu senzori și dispozitive de
acționare), un smartphone conectat la Bluetooth cu aplicația Hug Shirt în rulare, iar pe de altă parte un alt
smartphone și un alt Hug Shirt [1].
Fig. 1. The Hug Shirt [1]
51
 The Sound Shirt - cămașa care permite persoanelor cu deficiențe auditive să simtă muzica pe piele
lor (fig. 2 și 3)
Sunetul din opt tipuri diferite de instrumente este preluat de microfoane pe scenă [2]. Un software traduce
sunetul în date, iar aceste sunt trimise fără fir către Sound Shirt. În țesătura cămășii sunt încorporați 16 micro
electrozi care vibrează cu intensitatea exactă a muzicii, permițând simțirea muzicii. În acest fel, vioara poate
fi simțită pe brațe, iar tobele în zona omoplaților, creând o senzație de imersiune pentru o audiență cu deficiențe
auditive [3].
Fig. 2. Configurarea tehnică [3] Fig. 3. Cămașa Sound Shirt [3]
 Jeaca Levi’s Commuter Line - o nouă metodă de interacțiune cu smartphone-ul, folosind

tehnologia țesăturii senzoriale (fig. 4)
Project Jacquard - este o platformă, în care se prezintă designerilor șansa de a-și face hainele ,,inteligente”
din colecțiile lor. Jeaca a fost creată prin integrarea firele senzoriale în țesătura denim [4]. Nu sunt scumpe și
cel mai important pot fi folosite la mașini obișnuite de țesut sau de tricotat. Nu necesită utilaj special. Jeaca
inteligentă poate fi îngrijită ca și oricare alt produs vestimentar, poate fi spălată și uscată în mașina de spălat.
Fig. 4. Jeaca inteligentă cu fire senzoriale incorporate în țesătura denim


 Graphene dress - explorarea noilor proprietăți extraordinare ale graphene-ului (fig. 5)
Graphene este materialul câștigător al Premiului Nobel, care are următoarele caracteristici: ușor, conductiv,
transparent, puternic.
La confecționarea acestei rochii, graphene-ul a fost folosit pentru alimentarea luminilor LED și ca senzor
pentru a înregistra respirația purtătorului, în timp ce materiale din fire subțiri de neylon au fost folosite ca rama
rochiei. Luminile LED sunt alimentate de un microprocesor, care analizează modul de respirație și modifică
culoarea LED-urilor în conformitate cu aceasta. Respirațiile profunde transformă luminile de la purpuriu la
turcoaz, în timp ce cele mai ușoare fac ca LED-urile să treacă de la portocaliu la verde.
52
Fig. 5. Graphene dress
 Solar Charged Jacket – ușoară, extensibilă, impermeabilă și strălucește ca kryptonitul (fig. 6

și 7)
Solar Charged Jacket este realizată dintr-un material foarte sensibil care poate fi încărcat prin expunerea
în apropierea oricărei surse de lumină fie cea a soarelui sau a unei lanterne.
Tehnologia de bază care permite luminarea jachetei, este membrana impermeabilă, un strat ultra-subțire,
introdus într-o plasă translucidă care rezistă la pătrunderea apei și permite evacuarea transpirației. A fost
proiectat cu un compus de fluorescent care absoarbe rapid și stochează lumina, apoi o eliberează treptat,
devenind pe măsură întunecată [6]. Stocând lumina suficient, ea devine verde, cu cât mediul înconjurător
este mai întunecat cu atât luminează mai aprins [7]. Deoarece, fluorescența este proiectată în membrana în
sine, aceasta nu poate fi spălată.
Fig. 6. Jacheta în stare inițială Fig.7. Jacheta încărcată
 The Twitter Dress – prima rochie twitter Haute Couture (fig. 8)
O rochie maxi elegantă, de culoare neagră, confecționată din metri și metri de cel mai delicat șifon
francez. The Twitter Dress este decorată cu peste 2000 elemente triunghiulare de Hematite Swarovski, care
creează un decor sofisticat în jurul decolteului și spatelui [8].
Rochia include cel mai recent Cute Circuit Magic Fabric cu Micro LED-uri care creează animații
extraordinare și primește Tweeturi în timp real folosind hashtag #tweetthedress. Această rochie a fost creată
special pentru cântăreața americană Nicole Scherzinger de compania EE pentru a marca lansarea rețelei
super rapidă 4G în Marea Britanie.
53
Fig. 8. The Twitter Dress
 Ger Mood Sweater –sweaterul care arată emoțiile (fig. 9)
GER MOOD SWEATER interpretează emoțiile și afișează instantaneu nivelele de excitare cu un guler
iluminat. Este o abordare capricioasă a noilor forme de comunicare inspirate de corp [9].
The Galvanic Extimacy Responder (GER) este un senzor sensibil bazat pe GSR - răspunsul galvanic al
pielii care citește activitatea electrodermală. Acest senzor a fost folosit în testele clasice de detecție a
minciunilor pentru a arăta nivele de excitare. Senzorii sunt localizați pe mâini și citesc nivelurile de excitare,
apoi traduc datele într-o paletă de culori afective.
Fig. 9. GER Mood Sweater
Așa dar, tehnologiile portabile permit sporirea confortului purtătorului produsului vestimentare, prin
transformarea îmbrăcămintei în mijloc de comunicare, ceea ce poate fi utilizată în diferite domenii artă,
sănătate, precum și zi cu zi.
Bibliografie
1. http://cutecircuit.com/the-hug-shirt/ (accesat pe data de 16.12.2017).
2. https://sound-shirt.jimdo.com/english-1/( accesat pe data de 16.12.2017).
3. http://cutecircuit.com/soundshirt/ (accesat pe data de 16.12.2017).
4. https://atap.google.com/jacquard/levi/ (accesat pe data de 18.12.2017).
5. http://www.levi.com/US/en_US/features/levi-commuter-xgoogle-jacquard/ (accesat pe
18.12.2017).
6. https://www.digitaltrends.com/wearables/project-jacquard-google-io-2016/ (accesat pe
19.12.2017).
7. http://cutecircuit.com/graphene-dress/ (accesat pe data de 19.12.2017).
8. http://cutecircuit.com/graphene/ (accesat pe data de 19.12.2017).
9. https://www.vollebak.com/product/solar-charged-jacket/ (accesat pe data de 20.12.2017).
10. https://cutecircuit.com/the-twitter-dress/ (accesat pe data de 21.12.2017).
11. http://sensoree.com/artifacts/ger-mood-sweater/(aceesat pe data de 21.12.2017).
54
IMPRIMAREA 3D – UN NOU TREND ÎN CREAREA
BIJUTERIILOR UNICAT
Elena FLOREA-BURDUJA
Abstract: În ultimii ani, bijuteriile de autor câștigă tot mai mare teren în fața celorlalte produse. Tot mai multe
femei includ astfel de accesorii în ținutele lor, creând outfit-uri rafinate și pline de stil. Bijuteriile 3D sunt
printate și prezintă modele foarte complicate, care nu pot fi create prin metodele tradiționale. Imprimanta 3D
este un mijloc, foarte comod, care permite crearea unor astfel de bijuterii. Avantajele utilizării tehnologiilor
aditive în domeniul creării bijuteriilor unicat sunt multiple și includ: reducerea costurilor de creare și
confecționare a unui nou produs; optimizarea designului prin analiza modelului 3D, posibilitatea
personalizării bijuteriei, crearea unei bijuterii cu grad înalt de complexitate, micșorarea timpului de
producție.
Cuvinte cheie: 3D printing, 3D imprimare, bijuterii, schiță virtuală, generarea cod, postprocesare, capătul
de turnare, platforma de lucru.
1. Introducere
Crearea și confecționarea accesoriilor, până mai ieri, era un proces destul de complicat și anevoios.
Bijutierul, ținând cont de tendințele mereu schimbătoare, având ca suport practica obținută peste ani și utilizând
diverse unelte specializate, crea modele etalon, care erau adevărate opere de artă. Însă acest proces îndelungat
ducea la cheltuieli enorme de timp și materie primă.
Astăzi crearea și confecționarea accesoriilor poate fi realizată mult mai rapid prin imprimarea 3D.
Imprimarea 3D reprezintă o tehnologie nu atât de noua pe cat s-ar crede, însă care, în ultimul deceniu, a
devenit din ce în ce mai accesibilă maselor, stimulând inovația și creșterea eficienței în numeroase domenii
prin libertatea de proiectare, lipsa necesitații uneltelor, timp si costuri scăzute.
Crearea accesoriilor prin 3D imprimare permite obținerea unor forme complexe, 1 fără a utiliza matrice
speciale într-o perioadă scurtă de timp și de o calitate foarte înaltă (figura 1).
Fig. 1. Bijuterii obținute prin 3D imprimare
55
2. Imprimarea 3D
Imprimarea 3D este un proces de formare a unui obiect solid tridimensional de orice formă, realizat printr-
un proces aditiv, pentru așezarea tridimensională de straturi succesive de material după un model virtual 2,
3. Deși este adesea confundată cu mai vechiul proces de sculptare 3D, tehnologia 3D printing diferă radical
de aceasta, având în vedere că este vorba de depunerea unor straturi de material, nu de extragerea lor din blocul
inițial.
Există mai multe metode de aplicare a straturilor aditive de material, iar în funcție de acestea,
tehnologia 3D printing se împarte în:
- EXTRUDARE: FDM – fused deposition modeling, caracterizată în principal prin faptul că materialul
plastic sau metalul eutectic care se așază în straturi succesive este în prealabil topit;
- GRANULARE: DMLS – direct metal laser sintering sau SLS – selective laser sintering, utilizată
pentru construirea de prototipuri, numărul pieselor create fiind mic. Se folosește aliaj de metal care presupune
crearea de obiecte prin așezarea de straturi succesive de praf de metal și topirea lor cu ajutorul unei raze
electron în vid;
- POLIMERIZARE: SLA – stereolithography sau foto-solidificare, metodă prin care se solidifică (după
așezare în strat) un fotopolimer cu ajutorul luminii ultraviolete;
- LAMINARE: LOM – laminated object manufacturing, sau metoda prin care se lipesc cu adeziv
straturi extrem de subțiri de material de anumite forme, pentru ca în final să rezulte un obiect tridimensional.
Acest proces de imprimare poate fi efectuat doar la dispozitive specializate numite imprimante 3D, care
sunt capabile să materializeze obiecte în trei dimensiuni - lungime, lățime și înălțime / adâncime 4.
O imprimantă 3D este un dispozitiv apărut pentru prima data prin anii 80' ce permite crearea de obiecte
fizice compuse fie dintr-un singur material, fie dintr-o varietate de materiale precum plastic, metal, sticlă,
ceramică, rășină, s.a., obiectele având o formă geometrică tridimensională definită digital - după o schiță
virtuală de modelare 3D. Altfel spus, o imprimantă 3D este un robot industrial capabil de a crea obiecte fizice
sub control computerizat (fig. 2).
Fig. 2. Imprimanta 3D printand Turnul Eiffel în miniatură
Printarea 3D a unui obiect se realizează prin procesul de adiție de material, strat peste strat, pană când
obiectul este creat în totalitate - așa cum a fost definit digital. Fiecare astfel de strat poate fi văzut ca o secțiune
orizontală din obiect, mai exact o felie 2D, toate straturile fiind îmbinate gradual la un loc pentru a alcătui
forma finală a obiectului.
Pentru a putea printa 3D un obiect este nevoie de schița virtuală computerizată a acestuia, care fie este
creată folosind un program de proiectare asistată de calculator (CAD - Computer Aided Design) fie este
obținută prin scanarea 3D a obiectului - folosind un alt dispozitiv performant și recent apărut, asemănător
scanerelor uzuale, adică 2D, care are menirea de a construi computerizat, pe baza unor senzori, forma spațiala
a unui obiect. Deci pentru a printa un obiect 3D este nevoie, în primul rând, de un fișier care să definească
forma și caracteristicile interne ale acestuia.
Imprimanta 3D creează obiecte conform schiței computerizate ținând cont și de materialul, eventual
amestecul de materiale dorite pentru a forma compoziția interioară si exterioară a obiectului. Rezultatul
56
printării este de regulă de dimensiuni mici, majoritatea imprimantelor 3D destinate uzului personal sau
comercial putând imprima doar obiecte de până la 30x30x30 cm (lungime - lățime - înălțime), existând și
exemplare care permit imprimarea unor obiecte mai mari, de până la 60x60x60 cm în dimensiune.
3. Etapele de elaborare a unei bijuterii utilizând 3D imprimarea

Crearea și imprimarea unei bijuterii este un proces complex ce necesită abilități în utilizarea diverselor
soft-uri și a imprimantei 3D. Mai jos este prezentată schema procesului de creare și confecționare a unei
bijuterii (figura 3).
Etapa 1 Etapa 2 Etapa 3 Etapa 4

Schițarea virtuală Generarea Imprimarea Postprocesarea
computerizată 3D codului G 3D
sau Scanarea 3D
Fig. 3. Schema procesului de elaborare a unei bijuterii 3D
Analizând figura 3, observăm că procesul de creare și imprimare a unei bijuterii 3D este formată din 4
etape.
Etapa 1. Schițarea virtuală computerizată 3D

Schițarea virtuală computerizată a unui obiect se face în programe specializate de modelare 3D. Se cunosc
diverse soft-uri de modelare 3D. La alegerea acestuia trebuie de ținut cont ca soft-ul să fie simplu în studiere
și utilizare și să execute sarcinile puse la un nivel înalt. Există soft-uri ce pot fi utilizate gratis (Google
SketchUp, 3Dcrafted, 3Dtin, Anim8or, Blender, Art of Illusion, FreeCAD, etc) și soft-uri comerciale
(3DSMax, Alibre, AutoCAD, AutoQ3D, Maya, Solidworks, NetFabb, etc).
La crearea obiectelor 3D este necesar de a cunoaște caracteristicile de lucru a imprimantei 3D care o vom
utiliza.
Pentru a avea un obiect printat corect, trebuie sa se tină cont de anumite aspecte ca: grosimea pereților
pentru o printare calitativă și o culoare curată, dimensiunea golurilor din obiecte, lățimea stratului raportat la
grosimea obiectului, suprafața de imprimare, etc.
După schițarea virtuală computerizată în oricare soft de modelare 3D este necesar de a salva obiectul cu
extensia .stl, fiindcă majoritatea imprimantelor 3D utilizează astfel de format.
Formatul .stl este un format, des utilizat pentru păstrarea informației tridimensionale a obiectelor.
Etapa 2. Generarea codului G

Generarea codului G este un proces de prelucrare a schiței virtuale cu un anumit soft. Această prelucrare
constă în tăierea obiectului virtual în straturi orizontale subțiri care se transformă într-un cod G, ce poate fi
înțeles de imprimanta 3D. Adică, softul generează un set de comenzi, care arată imprimantei 3D cum și unde
trebuie de pus stratul de material pentru a obține obiectul printat.
Etapa 3. Imprimarea 3D
După etapa de generarea codului, obiectul virtual este trimis la imprimare. Aici, cu ajutorul capătului de
turnare ce se mișcă doar orizontal, se formează straturi de material pe platforma de lucru.
Procesul de imprimare 3D este foarte simplu. La început platforma de lucru se află în poziția de sus, iar
capătul de turnare suprapune pe ea straturi. După ce primul strat a fost aplicat, platforma se coboară cu distanța
grosimii stratului, iar capătul de turnare aplică următorul strat. Acest ciclu se repetă până când obiectul este
imprimat.
Etapa 4. Postprocesarea
Obiectele rezultate în urma printării modelului 3D computerizat au atașat un strat suport ce necesita
îndepărtare manuală. Stratul respectiv este construit din același material ca și obiectul, în timpul procesului, și
sprijină suprafețele orizontale. Altfel aceste suprafețe nu ar avea o baza pe care să fie construite de către capătul
de turnare.
57
Datorită compoziției materialelor plastice și a modului de turnare a imprimantei 3D, obiectele își păstrează
textura frumoasă inclusiv după postprocesare. Șlefuirea acestor materiale cu suprafețe abrazive nu este
întotdeauna recomandată. O metodă de finisare a suprafeței este folosirea acetonei.
Aceste 4 etape a procesului de creare și imprimare a unei bijuterii 3D, permit obținerea unei bijuterii
inrepetabile cu semnătură de autor (fig. 4) 5.
Fig. 4. Brățara din colecția “Cusături strămoșești 3D v1.0”

4. Concluzie
Astfel, analizând întregul proces de creare a unei bijuterii, putem observa următoarele avantaje ca:
- reducerea costurilor de creare și confecționare a unui nou produs;
- optimizarea designului prin analiza modelului 3D;
- posibilitatea personalizării bijuteriei;
- crearea unei bijuterii cu grad înalt de complexitate;
- micșorarea timpului de producție;
- economia de material.
Bibliografie
1. https://3d-daily.ru/design/20-must-have-3d-printed-jewelry.html (accesat pe data de 16.11.2017).
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Imprimare_3D (accesat pe data de 16.11.2017).
3. https://itpc.ro/ce-este-tehnologia-3d-printing/ (accesat pe data de 16.11.2017).
4. http://www.adibarbu.ro/2015/08/ce-este-imprimanta-3d-caracteristici-aplicatii-si-perspective.html
(accesat pe data de 16.12.2017).
5. http://www.print3dbucuresti.ro/bijuterii-etno-printate-3d/ (accesat pe data de 16.11.2017).
6. https://despretot.info/imprimanta-3d-definitie/ (accesat pe data de 16.11.2017).
7. http://juvelirum.ru/napechatannye-na-3d-printere-ukrasheniya-kak-gollivudskij-trend/ (accesat pe
data de 16.11.2017).
58
POLIMODA: НОВАЯ КОНЦЕПЦИЯ В РАЗВИТИИ ДИЗАЙНА ОДЕЖДЫ
Наталья ГРИГОРАШ, Анжела СКРИПЧЕНКО
Abstract: Fashion, trends - are a reflection of all that is happening in the world, in the political, social,
environmental spheres. This "consumer era" is the result of the trend of fast fashion, which in many areas
manifested itself negatively. The most important problems can be identified pollution of the environment, as
well as the depreciated attitude of a person to the product. More forced than the fashion trend is a slow fashion,
with a concept opposite to the fast fashion with the principle of buying less and less often, slow fashion finds
its investigators every day. Slow fashion is guided by a careful approach to the purchase of products - look at
its quality, the environmental friendliness of materials, where, by who and how the product was sewn. In the
modern world, a person has a moral responsibility for the products purchased - for its purchase from necessity.
Ключевые слова: fast fashion, slow fashion, экология, выбор, потребление, покупка.
1. Введение
Polimoda - международный университет дизайна и маркетинга находится в городе Флоренция,
Италия [2]. В своем числе насчитывает около 2000 студентов, 70 % из которых являются иностранцами.
Polimoda по мнению интернет ресурса Business of Fashion занимает восьмое место (2017 г.) в топ 10
лучших университетов моды и дизайна в мире, и первое место в Италии.
Международный университет дизайна и маркетинга имеет в числе преподавателей людей, которые
имели опыт или параллельно работают в лучших домах моды Италии, такие как GUCCI, Roberto Cavalli
и др. Одним из принципов университета является прямая передача опыта преподавателя студенту, для
более конкретного представления о принципах работы и жизнеспособности современных брендов. Так
же университет придерживается тактики обновления содержания обучения по мере появления
изменений в сфере моды в глобальном смысле. Так студент получает актуальную информацию о
последних трендах, что дает ему возможность двигается в ногу с современным миром. Одним из
современных трендов, которое появилось по мере необходимости, нежели как простое модное
движение является slow fashion. Polimoda, следуя своим принципам, так же следуют этому тренду и его
пропаганде.
2. Концепция Slow fashion

Slow fashion- или медленная мода - направление, которое стало выходом из ситуации,
сложившейся за несколько лет действия тренда fast fashion (быстрая мода). Концепция fast fashion
заключается в производстве одежды низкой стоимости в огромных объемах, и отвечающей последним
потребностям. Потребители приучены обновлять гардероб часто. Производители, выпускают
разнообразные коллекции, которые меняются каждую неделю и вынуждают потребителей обновлять
свой гардероб с выходом каждой новой коллекции, учитывая, что глобальные фаст фэшн бренды, такие
как H&M, Zara выпускают от 12 до 52 коллекций в год.
Производство такого объема продукции в большинстве своем происходит на территориях стран
третьего мира, где так называемая дешевая рабочая сила. Из-за отсутствия альтернатив люди
вынуждены работать на фабриках за низкую заработную плату и в опасных для жизни условиях. Одним
из самых трагичных случаев можно считать обрушение восьмиэтажного здания Рана-Плаза
24 апреля 2013 года, город Савара, Бангладеш с числом жертв около 1129 человек. Данный случай
положил начало в строжайшем соблюдении условий безопасности труда, и в 8 мая 2013 года 16
одёжных производств в Дакке и 2 в соседнем Читтагоне были закрыты министром текстильной
промышленности Бангладеш.
Потребительское отношение к текстильной продукции сделало данную отрасль одной из главных
причин загрязнения окружающей среды. Не только процесс производства наносит вред, но и проблема
утилизации использованного продукта.
Глубина чувства вины современных гигантов модного бизнеса такова, что данный подход к
производству одежды заставил задуматься о появившихся проблемах: этических и экологических.
Отношение к этой проблеме было выражено в ANTI_FASHION MANIFESTO by Lidewij Edelkoort,
59
документ который вынес на широкое обсуждение проблемы индустрии моды, такие как образование,
производство, безопасность труда и окружающей среды [1].
Slow fashion получил свое название в аналогии со slow food и в противовес fast fashion.
Некоторые примеры практики медленной моды:
1. Бойкотирование массового производства одежды («Fast-Fashion» или «McFashion»). То есть
принципиальный отказ от покупки продукции масс-маркета, пропагандирование движения slow
fashion.
2. Выбор в пользу местного производства одежды и ремесленных изделий для поддержания
малого бизнеса, честная торговля. Поддержание отечественного производителя так же в некоторой
мере положительно влияет на экономическую ситуацию в стране. Движение slow fashion в принципе
актуально для нашей страны.
3. Покупка винтажной одежды, пожертвование ненужной одежды. Так же движение предлагает
мероприятия, аналогичные с шопингом, под названием BARTERING (рус. Бартер, товарообмен) –, где
люди меняются одеждой или делают гараж-сейлы.
4. Выбор одежды из экологически рациональных, этично произведённых или переработанных
тканей. Производство синтетических тканей и полотен требует больших затрат ресурсов воды, и дают
выбросы химических испарений в воздух. Изделия из синтетических материалов так же
неблагополучны для организма человека ввиду своей негигиеничности. В плюс ко всему, таким
изделиям требуются десятки лет до полного разложения.
5. Выбор качественной одежды, которая будет служить долго и подлежит восстановлению, выбор
классического стиля вне сезонных трендов. Аналогично, из экологических соображений.
6. Самостоятельное производство — изготовление, ремонт, изменение и переработка
собственной одежды. Это не только благоприятная неприкосновенность к экологии, но и возможность
проявлять креативность, получить по-настоящему уникальное и идеально подходящее по всем
параметрам изделие, найти собственный стиль и быть модным даже с базовым гардеробом.
7. Замедление темпов потребления модной одежды: покупать меньше и реже. Главный принцип,
пропагандируемый идеологами медленной моды — покупать вдумчиво и не часто. Ответственный
покупатель обращает внимание на то, где, кем и при каких условиях было сшито изделие.
Не количество, а качество, не актуальность, а оригинальность, не внешний вид, а философия — эти
принципы пропагандируются адептами «медленной моды». Адептов slow fashion интересуют, где было
произведено то или иное изделие, из какого сырья, какими принципами руководствовались его
создатели. К примеру, они охотно покупают вещи, произведенные на территории своей страны,
поддерживая отечественного производителя. Для них в том числе важно, что производитель создает
рабочие места внутри страны, а не инвестирует в китайскую рабочую силу, стремясь увеличить
прибыль чужой страны. Разумеется, такая одежда может стоить недешево, но это не смущает
потребителей, нацеленных «покупать меньше, но с умом».
3. Выводы
Рассматривая мировые тенденции в индустрии моды, можно с уверенностью ожидать развитие
тренда медленной моды и у нас в стране. К этому есть все предпосылки: компания по поддержанию
отечественных производителей под брэндом DIN INIMA, систематическое проведение модных
показов отечественных производителей, рекламная компания по формированию гордости у
потребителя местной продукции. Производство одежды в Молдове никогда не сравнится по
эффективности с азиатскими компаниями, но существенное отличие местного производителя – это
оригинальный дизайн и качество изготовления. Такие характеристики присущи тренду медленной
моды, а нам потребителям остается лишь поддержать отечественного производителя.
Литература
1. http://www.edelkoort.com/2015/09/anti_fashion-manifesto/ (accesat pe data de 16.12.2017).
2. http://www.polimoda.com/ (accesat pe data de 16.12.2017).
3. https://www.businessoffashion.com/education/rankings/2017 (accesat pe data de 16.12.2017).
4. https://www.gazeta.ru/lifestyle/style/2011/08/a_3750977.shtml?updated (accesat pe data de
16.12.2017).
60
СОВРЕМЕННЫЕ СПОСОБЫ ОТДЕЛКИ ШВЕЙНЫХ ИЗДЕЛИЙ
Ясмин ШАББИР, Анжела БУШТЮК
Abstract: The article is devoted to the problem of finishing modern clothes in the context of fashion trends.
The most popular types of finishes in collections of clothes from haute couture and pret-a-porter are analyzed.
Were examined traditional and innovative types of finishes from finishing and applied materials are
considered. As a result of the analysis is demonstrated that finishing is one of the important aspects of creating
new fashion models. There is classification of types of finishes, in the form of a structural multilevel scheme.
Here are presented positive and negative properties of tissue types and recommended types of finishing in the
form of summary table.
Ключевые слова: декоративные элементы, отделки, текстильные материалы, гильоширование,

вышивка, перфорация.
В настоящее время к одежде предъявляют высокие требования. Потребитель уже не хочет просто
носить качественно изготовленную одежду, а желает с помощью неё выразить себя, подать себя в
новом обличие. В этом помогает современная отделка. На данный момент моделирование предлагает
использование разнохарактерных отделок. Иногда модели очень перегружены фактурой и отделкой,
но даже в перегруженности можно найти особенность того или иного изделия. С каждым годом, люди
все больше обращаются за новинками декорирования одежды с помощью различных элементов.
Актуальность обусловлена тем, что изучение способов изготовления отделки изделий является одной
из востребованных задач конструктивно-декоративного решения одежды.
В ранее проведенных исследованиях на основе теоретического осмысления многообразия видов
отделки была составлена их классификация [1]. Данная классификация представлена в виде
структурной многоуровневой схемы, где все виды отделки одежды рассматриваются по четырем
уровням:
1) по способу изготовления: поверхностная отделка, объемная отделка, дополнительные аксессуары;
2) по способу воздействия на материал: механическое воздействие, физико-химическое воздействие,
комбинированное воздействие;
3) по способу соединения (фиксации) отделки: ниточное соединение, клеевое соединение, сварное,
заклепочное, фиксация с помощью ВТО, фиксация с помощью ВТО и химических средств;
4) по ассортименту видов отделки: аппликация, вышивка, отделочные строчки и швы, отделочная
фурнитура, отделка шнуром, бейкой, бахромой, складки, драпировки, защипы, буфы, плиссе, гофре.
Вышивка Декорирование
Современные отделки
Перфорация Печворк
Рис. 1. Классификация современных отделок
61
Классификация современных видов отделки представлена на рисунках 1, 2.
Современные отделки
Вышивка Перфорация Декорирование Пэчворк

 гладью  вырезание ножницами  отделка пасмой  традиционный
 крестом  прорубание  тесьма  японский
 ришелье  лазерная обработка  шнуры  вязаный
 золотом  3-D печать  бахрома  крейзи
 бисером  гильоширование  буфы  квилтинг
 пайетками  сборки
 шелком  оборка
 синелью  воланы
 бути  драпировка
 патронташ
 швейная фурнитура
Рис. 2. Виды современных отделок
В большей или меньшей степени перечисленные виды отделок используются при проектировании
и изготовлении швейных изделий из различных материалов. Выбор того или иного вида отделки
зависит от вида, фактуры, свойств и стоимости материала, назначения изделия, его формы, а также от
ряда других факторов и для швейных изделий из различных материалов имеет свои особенности.
При выполнении отделки швейных изделий на этапе выбора материалов необходимо учитывать
основные свойства текстильных материалов (таб. 1).
Таблица 1. Характеристика и выбор ткани и вида отделки

Отрицательные Рекомендуемый вид
Вид ткани Положительные свойства
свойства отделки
хлопчатобумажная слабая осыпаемость, значительная вышивка, декорирование,
гигроскопичность усадка, нестойкость пэчворк
окраски, сильная
сминаемость
льняная высокая прочность, гигроскопичность значительная вышивка, декорирование,
усадка, сильная пэчворк
сминаемость
шерстяная малая сминаемость, гигроскопичность, низкая прочность, вышивка, декорирование
теплозащитность значительная усадка
шелковая высокая прочность, высокая значительная вышивка, декорирование
драпируемость, гигроскопичность осыпаемость,
значительная усадка
искусственная хорошая драпируемость, высокая значительная декорирование
гигроскопичность усадка, высокая
осыпаемость
синтетическая высокая прочность, малая высокая плавкость вышивка, перфорация,
сминаемость, слабая осыпаемость, декорирование, пэчворк
незначительная усадка
смесовая высокая прочность, малая значительная вышивка, перфорация,
сминаемость, незначительная усадка осыпаемость декорирование, пэчворк
Таким образом, при выборе отделки, входящей в композиционные элементы формы одежды
определенного стиля, необходимо определить не только вид отделки, но и технику ее выполнения.
Способы выполнения отделок разнообразны и зависят от вида материала и назначения изделия.
Развитие производства новых видов материалов с новыми свойствами и внешним видом вызывает и
появление новых видов отделки.
Литература
1. Крюкова, Н.А. Технологические процессы в сервисе. Отделка одежды из различных
материалов: учеб. пособие. – М.: ФОРУМ: ИНФРА-М, 2007. – 440 с.
2. Валери, Ван А.Ш. Декоративная отделка одежды. M.: Ниола-Пресс, 2008. - 128 с.
3. Амосова, Э.Ю. Формирование модных тенденций под воздействием инновационных
технологий // Текстильная промышленность. – 2010. – № 2. – c. 40-43.
62
APLICAȚII ALE METODEI ANALIZEI VALORII
ÎN INDUSTRIA DE CONFECȚII
Svetlana CHICU, Marina MALCOCI
Abstract: În lucrarea dată s-a utilizat Analiza Valorii pentru optimizarea produsului rochie pentru femei.
Analiza valorii este un ansamblu de tehnici și metode pentru reconceperea produselor, care urmărește
optimizarea realizării funcțiilor în sensul maximizării raportului dintre utilitatea și costul acestora.
Elementele cheie ale analizei valorii: analiza funcțională, costul funcțiillor/dimensionarea economică,
valoarea funcțiilor, reconceperea prin funcții, implementarea soluției. În urma analizei efectuate în studiul de
caz se poate constata că beneficiile utilizării metodei Analiza Valorii constau în următoarele: permite
creşterea eficacităţii întreprinderilor prin ameliorarea competitivităţii produselor; permite identificarea şi
micşorarea costurilor inutile; permite reconceperea produselor cu implicarea unor costuri minime.
Cuvinte cheie: costuri, funcții, importanță, consumatori, cerințe, analiză.
1. Introducere
Analiza valorii este un ansamblu de tehnici și metode pentru reconceperea produselor, tehnologiilor,
activităților, care urmărește optimizarea realizării funcțiilor în sensul maximizării raportului dintre utilitatea și
costul acestora [1].
Scopul analizei valorii [2]: reducerea costurilor de producție; satisfacerea în măsură sporită a cerințelor
utilizatorului; simplificarea proceselor de fabricație.
Elementele cheie ale analizei valorii: analiza funcțională, costul funcțiillor/dimensionarea economică,
valoarea funcțiilor, reconceperea prin funcții, implementare soluției [3]. Prin intermediul analizei valorii se
studiază bunurile pornind de la nevoia socială, de la funcțiile lor, de la serviciile pe care trebuie să la aducă
utilizatorului final.
2. Analiza valorii – studiu de caz

Pentru realizarea studiului de caz s-a utilizat un produs de îmbrăcăminte rochie pentru femei fabricată la
întreprinderea "Portavita" S.R.L. În continuare se prezintă etapele efectuate pentru a identifica posibilitățile de
reducere a costurilor de producție la produsul de îmbrăcăminte rochie pentru femei.
Etapa 1. Identificarea funcțiilor pentru produsul analizat. Fiecare produs are mai multe funcţii, însă
aceste funcţii pot fi utile sau inutile, ele participând la satisfacerea necesităţiilor consumatorului. Pentru
produsul analizat s-au identificat 22 de funcţii, acestea fiind prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1. Funcțiile produsului rochie pentru femei
Notaţia Notaţia Denumirea funcţiei
Denumirea funcţiei
făcută făcută
F1 Gradul de noutatea a modelului F12 Efort minim la purtare
F2 Concordanţa modelului cu stilul de viaţă şi F13 Confort psihosenzorial
vestimentar al purtătorului
F3 Aspectul produsului F14 Acoperirea corpului
F4 Estetica prelucrărilor tehnologice F15 Fixarea produsului pe corp
F5 Funcţia de reclamă F16 Rezistenţa la solicitări mecanice
F6 Purtător de informaţii F17 Rezistenţa la solicitări chimice
F7 Corespondenţa dimensională F18 Rezistenţa la uzură de suprafaţă
F8 Uşurinţa în îmbrăcare-dezbrăcare F19 Stabilitatea formelor şi a dimensiunilor
F9 Uşurinţa la deschidere şi închidere a produsului F20 Rezistenţa la acţiunea factoriilor biologici
F10 Absorbţia umidităţii F21 Întreţinerea uşoară
F11 Transferul umidităţii F22 Capacitatea de recondiţionare
Etapa 2. Dimensionarea tehnică a funcțiilor. S-a realizat consultarea unui eșantion de consumatori (zece
persoane), privind importanța funcțiilor modelului analizat, atribuind fiecărei din cele 22 de funcții identificate
o notă de la 1 la 22. Nota 1 fiind atribuită celei mai importante funcții și 22 celei mai puțin importante.
Rezultatul acestui sondaj se regăseşte în tabelul 2.
63
Tabelul 2. Stabilirea importanţei relative a funcţiilor
Consuma- 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Total Media Ponderea, Ordinea de
torul pj importanță
Funcția
F1 13 1 14 4 3 11 1 16 2 3 68 6,8 2,71 3
F2 12 2 3 8 9 12 2 4 5 10 67 6,7 2,67 2
F3 11 3 1 10 4 15 5 1 3 2 55 5,5 2,19 1
F4 1 5 2 19 10 1 3 9 15 16 81 8,1 3,22 4
F5 10 4 18 21 15 18 4 8 17 9 124 12,4 4,94 14
F6 19 11 15 20 16 6 14 22 10 7 140 14 5,57 19
F7 2 13 5 18 11 2 6 2 20 5 84 8,4 3,34 5
F8 8 12 19 5 12 3 18 10 9 3 109 10,9 4,34 7
F9 9 16 4 15 13 4 15 17 4 19 116 11,6 4,62 9
F10 10 6 21 13 14 13 13 20 13 12 135 13,5 5,38 16
F11 22 18 6 6 5 17 16 5 8 18 121 12,1 4,82 13
F12 6 10 7 14 6 19 19 21 19 21 142 14,2 5,66 21
F13 14 14 8 9 7 5 21 7 16 17 118 11,8 4,7 12
F14 15 17 16 17 1 6 17 13 12 4 117 11,7 4,66 10
F15 17 19 10 12 2 14 12 18 6 1 111 11,1 4,42 8
F16 16 7 9 7 8 7 20 11 1 20 106 10,6 4,22 6
F17 3 22 22 22 17 22 10 3 22 11 154 15,4 6,13 22
F18 18 9 17 11 18 8 11 12 11 22 137 13,7 5,46 18
F19 4 15 11 16 20 9 22 14 18 6 135 13,5 5,38 17
F20 7 20 12 1 21 20 9 6 7 14 117 11,7 4,67 11
F21 21 21 20 2 22 10 7 15 14 8 140 14,2 5,58 20
F22 5 8 13 3 19 21 8 19 21 15 132 13,2 5,26 15
Pentru o mai bună înțelegere a rezultatului obținut în figura 1 se prezintă o diagramă cu coloană.
Fig. 1. Ordinea de importanță a funcțiilor
În urma sondajului realizat s-a constatat că consumatorii pun preţ pe funcţia F3, adică pe aspectul
produsului, apoi urmând concordanţa modelului cu stilul de viaţă şi vestimentar al produsul, gradul de noutate
a modelului şi cea mai puțin importantă funcţie pentru ei este funcţia F17 - rezistenţa la solicitări chimice. S-
a decis ca funcția F17 să fie neglijată, deoarece consumatorii o consideră ca fiind cea mai puțn importantă. În
final au rămas 21 de funcții.
Etapa 3. Dimensionarea economică. Din documentaţia tehnică a produsului vizat s-a preluat şi s-a
analizat costul de achiziţie a materiei prime şi a materialelor auxiliare, precum şi costul manoperei pentru
fiecare operaţie tehnologică. Costurile pe grupuri de operaţii tehnologice s-au distribuit funcţiilor în
dependenţă de importanţa pe care aceasta o are (tabelul 3). Ulterior s-a calculat ponderea fiecărui cost în costul
total al produsului şi s-a constatat că cele mai mari costuri revin funcţiei F3 - aspectul exterior, care are şi cel
mai mare grad de importanţă.
64
Tabelul 3. Dimensionarea economică la unitatea de produs
Nr. Denumirea Cost. Cost. Cost. Repartizarea pe funcții în lei din costul total
cr. operațiilor mat. man. tot. F1 F2 F3 F4 F5 F6 F7 F8 F9
1 Asamblare 54 4.598 58.598 8.213 8.316 8.554 7.174 - - 6.118 3.124 2.943
2 Prelucrarea
produsului 0.25 0.831 1.081 - - - - 1.011 0.07 - - -
3 De finisat 0.03 0.371 0,401 - - 0.30 0.101 - - - - -
4 Ambalarea
produsului 5 0.065 5.065 - - 4.030 - 1.035 - - - -
5 Total 59,28 5,87 65,15 8,21 8,32 12,88 7,28 2,05 0,07 6,12 3,12 2,94
6 Ponderea, kj 91 9 100 12,61 12,77 19,77 11,18 3,15 0,11 9,4 4,79 4,52
Continuarea tabelului 3.
Nr. Repartizarea pe funcții în lei din costul total
cr. F10 F11 F12 F13 F14 F15 F16 F17 F18 F19 F20 F21
1 0.746 0.912 0.382 0.753 0.724 2.451 4.208 0.692 0.576 0.627 1.561 0.524
2 - - - - - - - - - - - -
3 - - - - - - - - - - - -
4 - - - - - - - - - - - -
5 0,75 0,91 0,38 0,75 0,72 2,45 4,21 0,69 0,57 0,63 1,56 0,52
6 1,16 1,4 0,59 1,16 1,11 3,76 6,47 1,06 0,88 0,97 2,4 0,8
Etapa 4. Analiza sistemică a funcțiilor. Scopul acestei etape este identificarea funcţiilor critice/
supradimensionate din punct de vedere economic, adică a funcţiilor ale căror costuri sunt mult mai mari decât
valoarea lor de întrebuinţare. S-a comparat pentru fiecare funcţie cele două categorii de ponderi determinate
la etapele anterioare: ponderea în valoarea de întrebuinţare (pj) cu ponderea în costul de producţie (kj) (tab. 4).
Tabelul 4. Analiza sistemică

Funcţia pj kj pj2 kj*pj a*pj kj-a*pj (kj-a*pj)2
F1 2,71 12,61 24,4036 34,1731 1,8157 10,7943 116,5169
F2 2,67 12,77 7,1289 34,0959 1,7889 10,9811 120,5846
F3 2,19 19,77 4,7961 43,2963 1,4673 18,3027 334,9888
F4 3,22 11,18 10,3684 35,9996 2,1574 9,0226 81,40731
F5 4,94 3,15 24,4036 15,561 3,3098 -0,1598 0,025536
F6 6,57 0,11 43,1649 0,7227 4,4019 -4,2919 18,42041
F7 3,34 9,4 11,1556 31,396 2,2378 7,1622 51,29711
F8 4,34 4,79 18,8356 20,7886 2,9078 1,8822 3,542677
F9 4,63 4,52 21,4369 20,9276 3,1021 1,4179 2,01044
F10 6,38 1,16 40,7044 7,4008 4,2746 -3,1146 9,700733
F11 4,96 1,4 24,6016 6,944 3,3232 -1,9232 3,698698
F12 6,66 0,59 44,3556 3,9294 4,4622 -3,8722 14,99393
F13 4,74 1,16 22,4676 5,4984 3,1758 -2,0158 4,06345
F14 4,66 1,11 21,7156 5,1726 3,1222 -2,0122 4,048949
F15 4,42 3,7 19,5364 16,354 2,9614 0,7386 0,54553
F16 4,22 6,47 17,8084 27,3034 2,8274 3,6426 13,26853
F17 6,46 1,06 41,7316 6,8476 4,3282 -3,2682 10,68113
F18 6,38 0,88 40,7044 5,6144 4,2746 -3,3946 11,52331
F19 4,67 0,97 21,8089 4,5299 3,1289 -2,1589 4,660849
F20 6,58 2,4 43,2964 15,792 4,4086 -2,0086 4,034474
F21 5,26 0,8 27,6676 4,208 3,5242 -2,7242 7,421266
Total 100 100 532,092 346,5553 - - 817,4346
65
Panta de regresie s-a calculat cu relația:
k j * p j 346,5553
a   0,6728;   33
p j
2
532,092
Suma de disproporții s-a calculat cu relația: S =∑(kj-a*pj)2 = 0,0817.
În urma calculelor efectuate suma disproporțiilor este mai mare de 0,01, astfel produsul trebue îmbunătățit.
În figura 2 este reprezentat poziţia funcţiilor faţă de bisectoare, în urma căruia vom putea stabili funcţiile
supradimensionale şi subdimensionale.
Fig. 2. Analiza sistemică

Analiza sistemică care permite clasificarea funcţiilor produsului în trei categorii a condus în condiţiile
experimentului efectuat să considerăm funcţiile în trei situaţii:
1. F3 este o funcţie supradimensionată, din punct de vedere economic se folosesc mulți bani, însă nu este
necesar de a mcșora suma alocată, deoarece în urma sondajului, privind preferințele consumatoriilor ea
reprezintă cea mai importantă funcţie.
2. F1, F2, F4, F5, F7, F8, F9, F11, F13, F14, F15, F16, F19 sunt bine dimensionate din punct de vedere economic.
3. F6, F10, F12, F17, F18, F20, F21 - funcții subdimensionate economic, ceea ce înseamnă că s-au alocat puțini
bani pentru funcțiile respective, aceasta se datorează faptului că funcțiile date nu sunt importante pentru
consumatori, ca rezultat nu este rentabil ca întreprinderea să investească în aceste funcții.
Se recomandă întreprinderii să pună accent pe funcţiile la care pretind consumatorii, pentru ca acel produs
sa fie cumpărat şi în acelaşi timp să nu fie investiţi bani în funcţiile la care consumatorii nici nu atrag atenţie.
3. Concluzii
În urma analizei efectuate în studiul de caz se poate constata că beneficiile utilizării metodei Analiza
Valorii constau în următoarele:
- Permite creşterea eficacităţii întreprinderilor prin ameliorarea competitivităţii produselor.
- Permite identificarea şi micşorarea costurilor inutile.
- Permite reconceperea produselor cu implicarea unor costuri minime.
Bibliografie
1. Condurache, Gh. Management aplicat. Managementul valorii produsului. Ed. Gh. Asachi, Iași.
2. Ciobanu, M. R, Condurache, Gh., Paraschiv, D. Ingineria Valorii. Ed. Tehnica-Info, Chişinău, 2001.
3. Ioniţă, I. Ingineria Valorii. Ed. Economica, Bucuresti, 2000.
66
PROPRIETĂŢI ESTETICE ŞI TACTILE ALE MATERIALELOR PENTRU
LENJERIA DE PAT
Svetlana CANGAŞ
Abstract: Lenjeria de pat este un produs care vegheză calitatea somnului. Calitatea lenjeriei de pat este foarte
importantă şi afectează în deosebi confortul tactil deaceea materia primă a materialelor din care această se
realizează cel mai frecvent este bumbacul. Lenjeria de pat poate fi confecţionată şi din ţesături de in şi foarte
rar mătase. Proprietăţile tactile ale lenjeriei de pat confecţionate din materiale de bumbac sunt dependente
de mulţi factori printre care modalitatea de fabricaţie, dar şi de cât de fine sunt fibrele de bumbac din care
este realizată aceasta. Proprietaţile estetice la fel sunt deosebit de importante pentru că afectează confortul
vizual care în ansamblu cu confortul tactil contribuie la un produs final de calitate.
Cuvinte cheie: Lenjerie de pat, confort tactil, confort estetic, bumbac, in.
Lenjeria de pat este un produs care se regăseşte în toate culturile şi în toate timpurile rămânând practic
intact ca formă, piese componente și nivel ridicat de utilizare din antichitate și pană în prezent. Designul însă
şi materialele din care se realizează lenjeria de pat s-au schimbat. Sursele de specialitate spun că probabil
primul material utilizat la confecționarea lenjeriei a fost pânza de in. Inul fiind o plantă cultivată de mii de ani
de egipteni. Procesul de cultivare însă se considera unul anevoios de acea peste o anumită perioada sa renunțat
la cultivarea în masa a acestei plante.
Lenjeria de pat din bumbac spun arheologii şi istoricii a apărut iarăși în Egipt, dar și în valea Indusului,
Mexic-acolo unde această plantă considerată miraculoasă era cultivată. Europenii până în secolul al XIV-lea
pentru confecționarea lenjeriei de pat foloseau însă lâna și pânză de in. În scopul protecției intereselor locale
au fost introduse și interdicţii în legislatie care împiedicau prelucrarea bumbacului. Din secolul al XIV-lea
contrar tuturor interdicțiilor în Europa începe să fie introdus bumbacul, care se cultiva în zona Mediteraneeană
transportat fiind spre Olanda unde se prelucra. Începând cu secolul al XIX-lea bumbacul în totalitate
acaparează teritoriul Europei dar și al Americii. Bumbacul apare cu diferite denumiri și anume: qutn-din arabă,
coton-franceză, cotton-Marea Britanie, cotone-Italia, algodon-Spania, algodao-Portugalia, kattun-Germania,
baumwolle, katoen, etc.
Alte materiale din care se realizează lenjeria de pat ar fi mătasea- un material considerat de lux, obținută
din producția viermilor de mătase și cunoscută în Europa începând cu Evul Mediu, adusă fiind în acea perioadă
din China teritoriu de origine al mătăsii.
Astăzi lenjeria de pat se produce din toate materialele nominalizate, dar se catologhează în dependenţă de
preţ pe diferite categorii de utilizare şi respectiv cerere în dependenţă de nivelul de asigurare financiară al
cumpărătorului. În acest context lenjeria din pânza de in şi mătase naturală este considerată lenjerie de lux la
care atât finisajul cât şi esteticul produsului sunt de calitate. Producătorii autohtoni pentru astfel de produse
propun decorul realizat în tradiţiile clasice cum ar fi: broderie, aşa numita găurică, volănaşe din material bază
sau dantelă, combinaţii ale materialelor în acelaşi produs echilibrate, plăcute paşnice. Ambalajul acestor
produse este de obicei un ambalaj pentru cadouri cum ar fi geantă, valiză care variază ca formă în dependenţă
de problema estetică abordată într-u set sau altul cu emblematica producătorului.
De o cerere foarte largă se bucură lenjeria de pat din bumbac. Piaţa Republicii Moldova propune un spectru
foarte larg al lenjeriei de pat din bumbac. Aceasta este comercializată în magazinele de firmă ale
producătorilor, buticuri în pieţele localităţilor, magazine pe roţi care circulă preponderent în localităţile cu
populaţie redusă sau sate mici şi saituri de comercializare pe internet. Producători care au acaparat un segment
considerabil al pieţii locale ar fi: ”Tirotex”, cu locaţia în partea stângă a Nistrului, şi care este una din cele
mai mari fabrici din R. Moldova, „Universcom S:A:”, „MILLitex”-confecţionează lenjerie la comanda
individuală, producători din România: „Fabrica din sat”, „Pucioasa” din Dâmbovița, „Avatex” care produce
articole textile printre care şi lenjerie de pat pentru hotel şi uz casnic, „Caressa”,etc., produse ale lenjeriei de
pat din Turcia, care la fel se regăsesc pe piaţă internă. Astăzi setul de lenjerie de pat include piese obligatorii:
cearceaf de pat, cearceaf pilotă şi feţe de pernă. Dimensiunea pieselor setului diferă în dependenţă de ţara de
realizare a lenjeriei de pat, destinaţie cum ar fi lenjerie de pat pentru hotel sau lenjerie de pat de uz casnic. În
acest sens se deosebesc lenjerii pat singulare (lenjerii Pat Single), lenjerii pat duble (lenjerii Pat Double),
67
lenjerii pat eurostandard, lenjerii Pat Matrimonial şi cel de tip familial cu două cearceafuri pilote (dimensiuni
prezentate în tabelul 1).
Tabelul 1. Dimensiunile pieselor componente ale setului lenjeriei de pat
Producător/ tip lenjerie Dimensiuni ale piselor lenjeriei de pat
R. Moldova Cearceaf pat Cearceaf sau husă pilotă Feţe de pernă
lenjerii pat singulare 215*145 mm 215*145 mm 70*70 mm
lenjerii pat duble 215*240 mm 215*175 mm 70*70 mm;
215*180 mm 50*70 mm
lenjerii pat eurostandard 215*240 mm 210*220 mm 70*70 mm; 50*70 mm
România
lenjerii Pat Single 1,6*2,2 m 1,5*2,1 m 0,5*0,7 m
lenjerii Pat Double 2,2*2,4 m 1,8*2,1 m 0,5*0,7 m
lenjerii Pat Matrimonial 2,4*2,6 m 2,1*2,2 m 0,5*0,7 m
Modelul cearceafului sau husei pilotă al lenjeriei de pat este diferit în dependenţă de ţara în care se
exportă. Cumpărătorul din Îtalia preferă huse cu sistem de închidere de tip şliţ, cumpărătorul din Germania
husele cu sistem de închidere cu nasturi, în R. Moldova, Rusia preferinţele majore sunt pentru huse de tip plic,
etc. Aspectul estetic al lenjeriei de pat, astăzi analogic vestimentaţiei poate fi încadrat în tendinţele modei şi
se modifică de la sezon la sezon. Este mult dependent de variaţia stilistică a designului de interior, dar şi de
alternanţă impusă de timp al desenului şi cromaticii textilelor utilizate pentru confecţionarea lenjeriei de pat.
Dacă în anii 70-90 ai secolului trecut lenjeria de pat se confecţiona din materiale de preferinţă cu desenul
mărunt pe fondalul alb, elemente de broderie de alb pe alb, atunci astăzi stilistica imprimeului este dependentă
de evenementele culturale de ultimă ora cum ar fi: imprimeul lenjeriei de pat pentru copii este dependent de
personajele desenelor animate în vogă. Motivul imprimeului poate fi încadrat şi în divizarea pe grupe de varste
ale copiilor, creşă, şcolari, adolescenţi etc. Pentru maturi imprimeul este influienţat de inovaţiile tehnice cum
ar fi telefoanele mobile cu posibilitatea de a realiza selfiuri oriunde şi oricînd, care au condus către imprimarea
pe lenjeria de pat a fotografiilor cu diverse peisaje, automobile etc.. Persistă şi imprimeul clasic cu buline,
dungi, dar la cu o totul altă scară, mult mai marită, creând senzaţia de transfer al desenului imprimat de pe
vestimentaţia anilor 70 caracterizată de contraste uneori destul de mustoase. Motivul imprimeului este încadrat
şi în tematica sezonieră. De exemplu iarna se propun seturi de lenjerii de pat cu peisaje înzăpezite de iarnă
înrămate în dantelă imprimată, care echilibrează răceala peisajului de iarnă. Desenul este de dimensiuni destul
de mari, uneori un singur motiv acoperind întreg cearceaful pilotă. Spre echilibrul estetic al setului lenjeriei
de pat cu desenul destul de impunător, toate piesele setului se realizează cu două feţe, a doua faţă se realizează
din material cu alt desen asortat cromatic şi conceptual. Analiza compoziţiei estetice se poate rezuma la
concluzia că în lenjeria de astăzi este de nelipsit accentul realizat prin dimensiuni destul de mari ale motivului
desenului, prin efectul de 3d al imprimeului şi prin conceptul desenului imprimat. Studiul realizat permite să
menţionăm că satisfacţia estetică a consumătorului este permanent monitorizată şi reflectată în designul
lenjeriei de pat.
Proprietăţile tactile ale lenjeriei de pat sunt influenţate de compoziţia fibroasă a textilelor, tipul de legătură
ale firelor ţesăturii, tipul de răsucire al firului din ţesătură, grosimea, desimea şi masa ţesăturilor precum şi
rezistenţă la alunecare a firelor în ţesătură - care contribuie şi la calitatea aspectului estetic al ţesăturilor.
Analiza propunerilor pieţii Republicii Moldova permite să menţionăm că de o cerere sporită se bucură lenjeria
de pat din grupa satinatelor, dat fiind că legătura firelor de tip atlaz conferă un luciu uşor şi plăcut, răcoros pe
timp de vară. Pentru perioadă de iarnă se propune lenjeria din flannel, cu compoziţia fibroasă de 100 %
bumbac, de legătura pânză cu firul uşor pufos, numită şi finet cu proprietăţi tactile foarte plăcute. Efect estetic
şi tactil plăcut oferă lenjeria de pat de legătura Jacquard realizată atăt din bumbac căt şi in, deseori încadrată
în lenjeria de lux. Ranforse, percale, crepul, pânza simplă de bumbac şi pânză lux de bumbac sunt acele textile
din care se realizează lenjeria de pat astăzi în Republica Moldova. Damascul este mai puţin întâlnit datorită
faptului că producătorii de bază din republică practic nu-l utilizează. În final putem afirmă că producătorii
autohtoni răspund cerinţelor estetice ale cumpărătorului de astăzi atăt pe piaţa locală căt şi pe piaţă
internaşională.
Bibliografie
1. http://www.tirotex.com (accesat pe data de 10.10.2017).
2. http://www.descopera.ro „O scurtă istorie a materialelor pentru lenjerii” (accesat pe data de
10.10.2017).
68
ROLUL ACTIVITĂȚILOR LOGISTICE DIN CADRUL
ÎNTREPRINDERILOR DE RAMURĂ
Elena SPÎNACHII, Marina MALCOCI
Abstract: În prezent logistica se referă la dirijarea fluxurilor umane, energetice, financiare și a altor fluxuri
care au loc în sistemele economice. Activităţile logisticii include două categorii: de bază și de susţinere.
Apartenenţa unei anumite activităţi la categoria activităţilor de bază, respectiv de susţinere nu este strictă. O
activitate de susţinere poate deveni activitate de bază, în funcţie de modificările care au loc la nivelul fiecărei
unităţi strategice de afaceri. În lucrarea dată se analizează activitățile logistice pentru 8 întreprinderi.
Încadrarea unei operaţiuni într-o categorie poate să difere de la o întreprindere la alta, în funcţie de obiectul
de activitate, dar și de modul de gestionare pe parcursul anilor.
Cuvinte cheie: logistica, activități, întreprindere, specialiști, dezvoltare.
1.Scurt istoric
Termenul „logistică” a fost utilizat pentru prima dată în domeniul militar [1-4].
La începutul secolului XX, logistica era considerată acea ramură a artei războiului, care se ocupă de
mişcarea şi aprovizionarea armatelor. În timpul celui de-al doilea război mondial armatele participante au
elaborat şi utilizat diferite modele de sisteme logistice, pentru ca materialele să ajungă la locul potrivit, atunci
când este necesar.
Creşterea progresivă a importanţei distribuţiei fizice şi logisticii a fost generată de diverse tendinţe
manifestate la nivel operaţional şi conceptual. Reevaluarea rolului distribuţiei fizice, respectiv logisticii, a fost
determinată, în principal, de următorii factori:
• sporirea în ritm rapid a cheltuielilor de transport;
• posibilităţile limitate de creştere a eficienţei producţiei;
• mutaţiile înregistrate în gestiunea stocurilor;
• înnoirea şi diversificarea fără precedent a producţiei;
• necesitatea organizării şi coordonării adecvate a fluxurilor informaţionale;
• utilizarea pe scară tot mai largă a calculatoarelor şi revoluţia informaţională;
• iniţiative referitoare la calitate;
• preocupările de protejare a mediului ambiant.
În perioada de început a încercărilor postbelice de definire a distribuţiei fizice, se înscrie perspectiva
Asociaţiei Americane de Marketing asupra acestui domeniu. Definiţia proprusă în anul 1948 consideră că
distribuţia fizică constă în „mişcarea şi manipularea bunurilor de la locul unde acestea sunt produse la cel în
care sunt consumate, sunt utilizate”[1].
Printre primele tentative de definire a distribuţiei fizice, se înscrie şi cea a lui Peter Drucker. În anul 1962,
acesta afirma că distribuţia fizică este un alt mod de a denumi întregul proces de afacere [1].
Încă de la sfârşitul anilor '60 ai secolului XX, definirea distribuţiei fizice a fost marcată de abordările
manageriale şi sistemice. Un exemplu este definiţia dată de specialistul american Donald I. Bowersox. În
viziunea sa, managementul distribuţiei fizice poate fi definit ca responsabilitatea proiectării şi administrării
sistemelor corporatiste, pentru controlul fluxului de materii prime şi produse finite. Principala implicaţie a
acestei definiţii a fost contribuţia la promovarea unui nou concept, utilizat astăzi în mod frecvent, cel de sistem
de distribuţie integrat [1].
În SUA, National Council of Physical Distribution Management (NCPDM), asociaţie profesională fondată
în anul 1962, a jucat un rol important în definirea distribuţiei fizice. De exemplu, conform versiunii din anul
1972 a definiţiei, distribuţia fizică este un termen care descrie integrarea a două sau mai multe activităţi, în
scopul planificării, desfăşurării şi controlării unui flux eficient de materii prime, produse semifinite şi produse
finite, de la punctul de origine la punctul de consum. Definiţia specifică faptul că aceste activităţi pot include,
fără ca lista să fie limitativă: tipul de servicii oferite clienţilor, previziunea cererii, comunicaţiile legate de
distribuţie, controlul stocurilor, manipularea materialelor, prelucrarea comenzilor, serviciul postvanzare şi cel
legat de piesele de schimb, alegerea amplasamentului fabricelor şi depozitelor, ambalajul, negocierea sau
reutilizarea elementelor recuperabile, organizarea transportului şi transportul efectiv al produselor, precum şi
deplasarea şi stocarea acestora [1].
69
Vehiculat în paralel cu termenul distribuţie fizică, termenul logistică a fost definit de numeroşi specialişti,
printre care James L. Heskett. În anul 1977, acesta considera că procesul logistic înglobează ansamblul
activităţilor implicate de fluxul produselor, coordonarea resurselor şi debuşeelor, realizând un nivel dat al
serviciului, la cel mai mic cost [1].
În anul 1991, organizaţia National Council of Physical Distribution Management (NCPDM)
recunoştea importanţa unui nou concept, cel de „logistică”. În conformitate cu definiţia formulată de această
organizaţie, logistica este un proces care constă în planificarea, realizarea şi controlul fluxului şi stocării
eficiente şi eficace a materiei prime, produselor în curs de prelucrare, produselor finite şi informaţiilor conexe
de la punctul de origine la cel de consum, în scopul adaptării la cerinţele clientului.
Logistica ca artă a complexului de dirijare cu fluxurile materiale și informaționale , începând cu materia
primă și terminând cu consunatorul final a apărut în Moldova odată cu necesitatea repartizării produselor.
Aceasta este legată de schimbările de pe piață și rolul principal al consumatorului în strategia marketingului.
Faptul că întreprinderile nu puteau obține profit numai din procesul de producție, i-a impus pe conducătorii
de întreprinderi să acorde prioritate problemelor lărgirii suprafețelor depozitelor, dezvoltării mijloacelor de
transport, metodelor de dirijare a fluxurilor materiale și informaționale legate de manipularea fizică a
mărfurilor [5].
În prezent logistica se referă la dirijarea fluxurilor umane, energetice, financiare și a altor fluxuri care au
loc în sistemele economice [6].
1. Activitățile logisticii
Activităţile logisticii include două categorii [1]: de bază și de susţinere.
Se consideră că activităţile de bază sunt operaţiuni cheie, care se desfăzoară în aproape orice canal
logistic, spre deosebire de activităţile de susţinere, care au loc în funcţie de condiţiile specifice ale firmelor
şi care contribuie la realizarea misiunii logistice.
Apartenenţa unei anumite activităţi la categoria activităţilor de bază, respectiv de susţinere nu este strictă.
O activitate de susţinere poate deveni activitate de bază, în funcţie de modificările care au loc la nivelul
fiecărei unităţi strategice de afaceri. Totodată, încadrarea unei operaţiuni într-o categorie poate să difere de
la o întreprindere la alta, în funcţie de obiectul de activitate.
În tabelul 1 se prezintă exemple de activităţi ale logisticii [1-4].
Tabelul 1. Activitățile logisticii
Activităţi de bază Activităţi de susţinere
Producerea Ambalarea
Cumpărarea Manipularea produselor
Gestiunea stocurilor Depozitarea
Prelucrarea comenzilor Transportul
Asigurarea standardelor de servicii pentru clienţi Activităţi legate de fluxurile informaţionale logistice
2. Analiza activității logisticii din cadrul întreprinderilor din Republica Moldova

În componența întreprinderilor analizate fac parte "Rotan" S.A., "Oldcom" S.R.L., "Lear Corporation"
S.R.L., "Artima" S.A., "Creator Iurie – Borș" S.R.L., "Ionel" S.A., "Confort" S.R.L., "Zorile" S.A.
Caracteristica acestor întreprinderi se prezintă în tabelul 2.
Tabelul 2. Caracteristica întreprinderilor de încălțăminte cu activitățile de bază și de susținere
Nr. Denumiriea Anul Denumirea Activități de bază Activități de susținere
crt. întreprinderii înființării sortimentelor
1 2 3 4 5 6
1 Pantofi, saboți, • Producerea • Marketing
"Rotan" S.A. 1996 sandale, cizme, • Cumpărarea • Ambalare
[7] ghete, papuci, • Prelucrarea comenzilor • Manipurarea producției
bocani etc. • Controlul calității • Asigurarea standardelor
• Transport de servicii pentru clienți
• Producerea la distanță • Colecrarea și reciclarea
• Producerea cuțitelor de deșeurilor
ștanță
70
Continuarea tabelului 2
1 2 3 4 5 6
Cizme, galoşi, • Producerea • Ambalarea
2 "Oldcom" 1994 ciupici, şoşoni, • Cumpărarea • Manipularea producției
S.A. [8] pâsle, ghete, şlapi, • Prelucrarea comenzilor • Depozitare
papuci, teniși etc. • Marketing
• Transport
• Magazine-
comercializare
• Standarde de calitate
• Producerea
3 "Lear 2010 Huse pentru mașini • Prelucrarea comenzilor • Ambalarea
Corporation" • Gestiunea stocurilor • Manipularea produselor
S.R.L. [9] • Asigurarea • Depozitarea
standardelor de servicii • Colectarea, depozitarea și
pentru clienți reciclrea deșeurilor
• Gestiunea stocurilor • Activităţi legate de
• Transport fluxurile informaţionale
• Marketing logistice
• Logistica
• Controlul calității
• Producerea
4 "Artima" S.A. 1945 Articole de • Prelucrarea comenzilor • Ambalare
[10] marochinărie: genți, • Asigurarea • Depozitare
valiza, genți de standardelor și serviciilor • Manipularea produselor
voiaj pentru clienți • Marketing
• Transport
• Producerea
5 "Creator Iurie 1988 Mobilă • Prelucrarea comenzilor • Ambalare
– Borș" SRL • Asigurarea • Depozitare
[11] standardelor și serviciilor • Manipularea produselor
pentru clienți
• Transport
6 Îmbrăcăminte • Producerea • Depozitare
"Ionel" S.A. 1945 pentru femei și • Cumpărare • Ambalare
[12] bărbați; ținute de • Prelucrarea comenzilor • Transport
lucru și uniforme; • Controlul calității • Închirierea spațiilor de
ținute de lucru și • Asigurarea producere
accesorii aferente; standardelor și serviciilor
echipamente pentru clienți
sportive.
• Gestionarea
magazinelor specializate
7 Mobilă capitonată • Producerea • Ambalare
"Confort" 1992 pentru birou, • Cumpărare • Depozitare
S.R.L. [13] bucătărie, • Preluarea comenzilor • Manipularea produselor
dormitoare • Controlul calității • Colectarea și reciclarea
• Asigurarea deșeurilor
standardelor și serviciilor
pentru clienți
• Gestionarea
magazinelor specializate
• Achiziționarea materiei
prime
• Transport gratuit al
mărfii și instalarea ei
• Marketing
71
Continuarea tabelului 2
1 2 3 4 5 6
Încălțăminte pentru • Închirierea spațiilor • Producerea
8 "Zorile" S.A. 1945 femei, bărbați, copii • Ambalarea
[14] • Manipularea produselor
• Depozitare
• Transport
• Activităţi legate de
fluxurile informaţionale
logistice
• Prelucrarea comenzilor
• Controlul calității
În urma analizei, s-a depistat că fiecare întreprindere este specifică prin activitățile pe care le efectuează.
De exemplu:
În acei 21 de ani de activitate întreprinderea "Rotan" S.A ca activitate de bază specifică este producerea.
Iar pentru întreprinderea "Zorile" S.A. în prezent activitatea de bază este închirierea spațiilor. Pe parcursul a
celor 62 de ani activitatea de produce s-a transformat treptat în activitate de susținere.
3. Concluzii
Logistica este funcţie importantă a fiecărei firme, ea generează valoare, avantaj competitiv, profit şi
creştere economică. Logistica cuprinde întreaga întreprindere cu scopul de a exercita o influență esențială
asupra numeroaselor subsisteme ale acesteia. Aplicarea logisticii este garanția competivității întreprinderilor,
iar în viitor este posibil ca să devină unica sursă de profit.
Pentru unele întreprinderi experiența acumulată le-a permis să se dezvolte de la întreprindere mică la una
medie. Activitatea de bază pe parcursul anilor poate să treacă în una de susținere. Uneori o activitate de
susținere poate să aducă mai multe venituri întreprinderii, dar nu trebuie să uităm de consumator.
O gestionare corectă permite o creștere a valorii întreprinderii, posibilitățile de reducere a cheltuielilor de
producție pentru obținerea profitului maxim, formarea conexității între producător și consumator, alegerea
variantei optime de implementare a resurselor tehnice pentru obținerea produsului prognozat.
Bibliografie
1. Bălan, C.. Logistica. Ed. URANUS, București, 2001.
2. Неруш, Ю. Н.. Логистика. Изд. Проспект, Москва, 2006.
3. Марусева, И. В., Котов, В.В., Савченко, И. Я.. Логистика. Изд. Лидер, Питер, 2009.
4. Сивохина, Н.П., Родинов, В. Б., Горбунов, Н. М.. Логистика. Изд. АСТ, РИК Русанова,
Питер, 2000.
5. Turcov, E., Petrovici, S.. Tehnologiile comerciale și logistica. Editura A.S.E.M., Chișinău, 2005.
6. Годзинский, А.М. Основы логистики. Учебное пособие. Изд. “Маркетинг”, М.,1995.
7. http://www.rotan.md/ (accesat pe data de 16.10.2017).
8. http://oldcom.md/ro/despre-oldcom/ (accesat pe data de 16.10.2017).
9. http://www.lear.md (accesat pe data de 10.10.2017).
10. http://artima.md/ (accesat pe data de 10.10.2017).
11. http://creator.md/despre-noi/ (accesat pe data de 11.10.2017).
12. http://ionel.md (accesat pe data de 11.10.2017).
13. http://confort.md (accesat pe data de 12.10.2017).
14. http://www.zorile.md/ (accesat pe data de 12.10.2017).
72
CONCEPTUL BRANȚULUI ȘI FUNCȚIONALITATEA ACESTUIA
Marina MALCOCI, Nadejda MUNTEANU
Universitatea Tehnică a Moldovei, Colegiul Tehnologic din Chișinău
Abstract: În componența încălțămintei se pot identifica un număr oarecare de repere specifice, dependente
de: tipul produsului de încălţăminte, modelul de încălţăminte, sistemul de confecţii etc. Dintre reperele
componente ale încălțămintei branțul face legătura între ansamblul superior și reperele ansamblului inferior.
Acest reper este supus unui ansamblu de acțiuni și solicitări, prin urmare, materialele din care se recomandă
obținerea acestui reper trebuie să posede: flexibilitate bună, rezistență la încovoieri repetate etc. În lucrare
s-a definit branțul, s-au stabilit 15 criterii de clasificare a acestuia și s-au analizat perfecționările lui.
Cuvinte cheie: branț, încălţăminte, ansamblu, subansamblu, clasificare, definiție.
1. Introducere
Orice articol de încălţăminte, proiectat constructiv, are o structură care reflectă alcătuirea sa din 2
ansambluri – ansamblul superior (AS) (este constituit în baza părţii dorsale a calapodului) şi ansamblul
inferior (AI) (este constituit în baza părţii plantare a calapodului) [1]. La rândul lor, fiecare din cele două
ansambluri, sunt constituite din trei subansambluri: exterior, intermediar şi interior.
Subansamblul exterior este cel mai diversificat sub raportul numărului și configurației reperelor
componente. Sub influența modei, precum și a altor factori tehnologici și economici, forma și dimensiunile
reperelor acestui subansamblu suferă modificări, conducând la apariția unor noi repere [2].
Subansamblul intermediar are rolul de a întări reperele mai puțin rezistente și de menținere a formei
spațiale a produsului în perioada utilizării lui.
Subansamblul interior cu rol în protejarea suprafeței dorsale și plantare a piciorului împotriva acțiunii de
erodare pe linia căsăturilor de îmbinare a reperelor, precum și din partea reperelor rigide ale subansamblului
intermediar.
În componenţa acestora se pot identifica un număr oarecare de repere specifice (fig. 1), dependente de:
tipul produsului de încălţăminte, modelul de încălţăminte, sistemul de confecţii şi varianta în care a fost aplicat.
1 este căputa 1;
2 – căputa 2;
3 – fâșie decorativă;
4 – ștaif rigid;
5 – bombeu:
6 – acoperiș de branț;
7 – branț;
8 – întăritură de branț;
9 – talpă.
Fig. 1. Structura încălțămintei
Dintre reperelor componente ale încălțămintei branțul face legătura între ansamblul superior și reperele
ansamblului inferior, constituindu-se în același timp ca suprafață de sprijin pentru picior. Acest reper este
supus unui ansamblu de acțiuni și solicitări: comprimare datorită greutății corpului; îndoiri repetate în zona
situată sub capetele metatarsienelor; acțiunea distructivă a transpirației și a frecării ca urmare a deplasării
73
relative a piciorului în interiorul încălțămitei [2]. Ca urmare, materialele din care se recomandă obținerea
acestui reper trebuie să posede: flexibilitate bună, rezistență la încovoieri repetate, proprietăți elasto-plastice
pentru a se putea forma spațial, proprietăți igienice, rezistență la uzură prin frecare.
2. Definirea branțului
Studiul bibliografic a permis identificarea următoarelor definiții ale branțului:
• Branțul este un reper cu funcții multiple, atât în fabricație, cât și în exploatare [3]; servește ca piesă de
legătură între partea de jos și partea de sus a încălțămintei [4]; reperul care face legătura între ansamblul
superior și reperele ansamblului inferior și constituie suprafața de reazem a piciorului [2; 5]; reper al
încălțămintei care are forma suprafeței interioare a tălpii încălțămintei [1]; detaliul interior pe care se sprijină
piciorul în interiorul încălțămintei [6].
• Acoperiș de branț – pentru asigurarea unui contact mai plăcut între picior și suprafața de sprijin și pentru
a înfrumuseța produsul [7]; acoperă suprafața branțului în întregime, ¾ sau ¼, se confecționează fie din piei
de căptușeală, țesături speciale cu rezistență mare la uzură [3]; reperul care se plasează peste branț în interiorul
încălțămintei și trebuie să fie confecționat dintr-un material care să corespundă următoarelor cerințe: să aibă
capacitate de absorbție, higroscopicitate, permeabilitate la vapori de apă, rezistență la uzură prin frecare,
rezistența culorii la frecare umedă și uscată [5]; reper de forma branțului principal, cu rol de îmbunătățire a
aspectului interior și proprietăților igienice a încălțămintei [1]; plasat în interiorul încălțămintei pe branț,
protejează piciorul de eventualele neregularități prezente pe suprafața branțului, îmbunătățește proprietățile
igienice și aspectul estetic al încălțămintei [2]; căptușește fața întregului branț [6].
• Branț aplicat – protejează talpa piciorului de țintele, șuruburile de fixare a tălpii încălțămintei, face
nesimțită neregularițățile branțului principal și îmbunătățește calitățile igienice ale încălțămintei [8].
• Branț principal – servește la fixarea feței, tălpii, ramei, tocului și a altor piese [8].
3. Clasificarea branțurilor
Analizând literatura de specialitate și tehnologiile moderne au fost identificate 15 criterii de clasificare a
branțurilor:
1. După tipul materialelor utilizate [7]: piele, materiale obținute din fibre colagenice, celulozice,
materiale textile impregnate, combinații de materiale.
2. După destinație [1]: de uz curent, de gală, sportivă, specială, ortopiedică, pentru persoane de vârstă
înaintată, pentru profilaxia anomaliilor piciorului, pentru militari, pentru lucru, pentru odihnă, pentru
călătorie, pentru casă.
3. În funcție de sistemul de confecție [1]: încălțăminte cu talpa cusută prin branț (C.B.), încălțăminte
cu talpa cusută pe ramă (C.R.), încălțăminte cu ramă întoarsă (R.I.), încălțăminte întoarsă (I.I.),
încălțăminte flexibilă (I.F.), încălțăminte trasă prin branț (T.B.), încălțăminte tubulară (I.T.),
încălțăminte cu talpa lipită (I.L.), încălțăminte cu talpa injectată (I.J.), încălțăminte cu talpa vulcanizată
(I.V.).
4. După sezon [1]: cald, rece, de tranziție, orice sezon.
5. După rol: menținerea bolții piciorului; menținerea stării de confort; profilaxia anumitor anomalii;
distribuirea echilibrată a eforturilor pe suprafața de reazem; creșterea duratei de utilizarea a tălpii etc.
6. După vârsta și sexul purtătorului [1]: sugari, copii mici, copii, fete, băieți, adolescente, adolescenți,
femei, bărbați.
7. După tipul încălțămintei [1]: sandale, saboți, pantofi, ghete, bocanci, cizme.
8. După construcția ansamblului superior [1]: mocasini, fără căptușeală, opinci, pantofi, saboți etc.
9. După numărul de straturi (fig. 2) [9]: un strat, două straturi, trei straturi, mai multe straturi.
10. După gradul de flexibilitate a materialelor: foarte flexibile, flexibile, mai puțin flexibile.
11. După modul de structurare: branț; branț, glenc și întăritură de branț; branț și acoperiș de branț, etc.
12. După caracterul fixării branțului în încălțăminte: fixate și nefixate.
13. După modul de finisare: clasice și acoperite cu un strat împotriva mirosurilor, antibacteriane etc.
14. După natura materialelor: naturale și chimice.
15. După forma spațială (fig. 3) [9]: plană și spațială.
74
1 strat 2 straturi Mai multe straturi Plan Spațial
Fig. 2. Exemple de branț după numărul de straturi Fig. 3. Exemple de branț după forma
spațială
4. Perfecționări aduse branțurilor

O încălțăminte confortabilă în exploatare trebuie să îndepinească o serie de cerințe de bază precum [2]:
forma și dimensiunile interioare să corespundă formei și dimensiunile piciorului consumatorului; masă și
rigiditate redusă; să asigure aderență tălpii la sol cu implicații asupra unui mers stabil; să mențină un
microclimate optim la nivelul piciorului; să fie sigură și inofensivă; să permită îndepărtarea electricității statice
acumulate pe suprafața piciorului etc. Însă o încălțăminte nu poate să îndeplinească mai multe cerințe (de ex.
îndepărtarea mirosului, încălzire, slăbire etc.), în acest scop producătorii de încălțăminte au elaborat branțuri
care pot fi introduse în interiorul acesteia și schimbate în dependență de necesitățile consumatorului (fig. 4).
Branțuri magnetice - Nikken Branțuri specializate de Branțuri cu sistem de control al

alergare temperaturii - Collonil SPACE
Branțuri de amortizare - AIR Branțuri ecologice Branțurile de slăbit
Branțuri încalzite electric cu Branțuri magnetice pentru Branțuri ortopedice din silicon -
telecomandă reflexoterapie Pedag gel
Branțuri de ski Branțurile casual - OrthoMove Branțuri din bumbac și fibră de

AirFlow cocos - ECCO
Fig. 4. Exemple de branțuri moderne
Branțurile magnetice (Nikken) au următoarele beneficii reduc sau elimină durerile din părţile inferioare
ale corpului: glezne, picioare, genunchi; reduc senzaţia de oboseală; îmbunătăţesc echilibrul și circulaţia.
75
Branțuri specializate de alergare sunt utilizate pentru ridicarea confortului în timpul alergării, datorită
formei și numărului de straturi din care este realizat.
Branțurile cu sistem de control al temperaturii (Collonil SPACE) la valori termice mari, absorb
căldura, restituind-o în mediul intern atunci când temperatura coboară.
Branțurile de amortizare (AIR) permit amortizarea șocurilor, datorită sistemului cu pernițe de aer și cu
o tehnologie de control a umidității.
Branțuri din bumbac și fibră de cocos (ECCO) / ecologice - absorb umezeala și păstrează picioarele
uscate.
Branțurile de slăbit sunt plăcuțe cu ridicături, care acționează pe unele puncte aflate pe talpă, fiind
capabile să schimbe energiile și fluxul lor.
Branțuri încalzite electric cu telecomandă - prezintă două trepte de funcționare +37°C și + 45°C, timp
de 5-8 ore, acestea pot fi puse în funcțiune la necesitate.
Branțuri magnetice pentru reflexoterapie acestea stimulează și masează piciorul în timpul utilizării, au
peste 250 de găuri care favorizează respirația piciorului și previne apariția mirosurilor.
Branțuri ortopedice din silicon (Pedag gel) sunt recomandate atât pentru persoanele active, cât și pentru
cei care stau mult timp în picioare. Scopul lor este de a reduce impactul articulațiilor de la genunchi, gleznă și
șold, ligamente și coloana vertebrală.
Branțuri de ski - stabilizează încheieturile, asigură transmisie maximă a forței și oferă o bună aderență,
alături de un control îmbunătățit, dispunând și de tratament antibacterian.
Branțurile casual (OrthoMove AirFlow) - permit o patrundere de 100% a aerului, absorb excelent
socurile, iar suportul pentru articulație poate fi reglat separat pentru fiecare picior în parte, prevăzute cu
tratament antibacterian.
5. Concluzii
• Autorii lucrării propun de utilizat următoarea terminologie pentru: branț - reperul care face legătura între
ansamblul superior și reperele ansamblului inferior și constituie suprafața de reazem a piciorului; acoperiș de
branț - plasat în interiorul încălțămintei pe branț, protejează piciorul de eventualele neregularități prezente pe
suprafața branțului, îmbunătățește proprietățile igienice și aspectul estetic al încălțămintei; branț aplicat –
reperul care poate fi introdus sau scos din interiorul încălțămintei la necesitate și trebuie să fie confecționat
din materiale care să corespundă următoarelor cerințe: să aibă capacitate de absorbție, higroscopicitate,
permeabilitate la vapori de apă, amortizare, menținerea temperaturii, prevenirea apariției mirosurilor etc.
• În urma studiului efectuat s-au stabilit 15 criterii de clasificare a branțurilor.
• Branțurile moderne sunt printre cele mai noi descoperiri care ne ofera confort și sănătate în același timp.
Acestea pot îndeplini mai multe cerințe concomitent, sunt ușor de întreținut și pot fi schimbate în dependență
de necesitățile consumatorului.
Bibliografie:
1. Robu, I., Cîrmanu, V., Malcoci, M. Bazele tehnologiei confecţiilor încălţăminte. Îndrumar pentru
lucrări de laborator. Partea I, lucrările 1-4. Editura UTM, Chişinău, 2010.
2. Mălureanu, G., Mihai, A. Bazele proiectării încălțămintei. Ed. Performatica, Iași, 2003.
3. Croitoru, D. F., Mălureanu, G., Volocariu, S.R., Harnagea, F. Îndrumar de practică pentru studenții
de la specialitatea Confecții din piele. IPI, Iași, 1993.
4. Cociu, V. Tehnologia confecțiilor din piele. Ed. Didactică și pedagogică, București, 1965.
5. Costea, M. Modelarea încălțămintei și prototiparea rapidă a componentelor profilactice. Ed.
Performatica, Iași, 2015.
6. Gheorghescu, C., Fica, A. Utilajul și tehnologia meseriei confecționer produse din piele și înlocuitori.
Ed. Didactică și pedagocică , București, 1988.
7. Dragomir, A. Materii prime pentru încălțăminte. Metode și mijloace de testare a calității. Ed.
Performatica, Iași, 2009.
8. Valeaev, A. Articole de încălțăminte. Merceologie. Ed. Lumina, Chișinău, 1992.
9. Палицкий, А. Я., Дейч, М. М. Изготовление обуви по индивидуальным заказам. Изд.
Легпромбытиздат, Москва, 1990.
76
STUDIUL MAȘINILOR DE CUSUT DIN INDUSTRIA DE ÎNCĂLȚĂMINTE
Marina MALCOCI, Veronică SACA
Abstract: În prezenta lucrare se analizează evoluția mașinilor de cusut încălțăminte, criteriile de clasificare
a acestora și indicatorii tehnico-economici ai operației de asamblare. În prezent pe piață putem întâlni diverse
firme constructoare de mașini de cusut încălțăminte. Tehnologiile propuse de aceștea au o evoluție
spectaculoasă de peste 160 de ani. Cu ajutorul mașinilor de cusut se pot realiza o varietate foarte mare de
cusături, acestea creează un aspect estetic plăcut, dar tot odată permite diversificarea produsului cu cheltueli
minime. Productivitatea muncii la utilizarea mașinilor de cusut crește de 10 ori, iar costul operației scade cu
3,7-5,7 lei.
Cuvinte cheie: întreprindere, dezvoltare, mașin de cusut, încălțăminte, criterii.
1. Evoluția mașinilor de cusut

Primele utilaje destinate realizării produselor din piele au fost maşinile de cusut.
În anul 1755, Charles Weissenthal brevetează primul ac ce se va utiliza la maşina de cusut [1]. Acest ac
avea două vârfuri, iar prin orificiul plasat la mijloc antrena întreaga lungime de ață folosită. Maşinile cu astfel
de ace au fost numite „maşini cu aţă scurtă”. Deşi aceste maşini au suferit numeroase îmbunătăţiri, datorită
lungimii reduse a cusăturii, nu s-au putut impune. Acelaşi Charles Weissenthal realizează şi acul cu orificiul
la vârf, ac ce a revoluţionat construcţia maşinilor de cusut [2].
În 1780 în Anglia a fost brevetată prima maşină ce realiza o cusătură în lanţ, folosind un ac pentru
perforarea materialului şi un cârlig pentru trecerea aţei prin orificiu. Maşina a fost utilizată la confecţionarea
cizmelor, iar apoi abandonată. După zece ani (1790), englezul Thomas Saint realizează din lemn, o maşină de
cusut în lanţ şi o maşină de brodat, ultima fiind considerată precursoarea maşinilor actuale [2; 3].
În 1810, Balthasar Krems brevetează o maşină de cusut în lanţ cu alimentarea continuă a firelor.
Deşirabilitatea cusăturii a impus continuarea cercetărilor. Numai între anii 1830 şi 1850 au fost depuse în
Anglia, America şi Franţa peste 30 de brevete pentru maşini de cusut. În Europa, cel mai mare interes l-a
prezentat maşina construită şi brevetată de francezul Bartholomeu Thimonier în 1830. Acesta împreună cu
alţii, înfiinţează la Paris o firmă ce fabrică maşini din lemn, folosite la confecţionarea hainelor militare. Aflând
despre aceasta, croitorii din Paris s-au revoltat în 1831, distrugând toate maşinile. În 1848, la aceaşi firmă
fondată de Thimonier, a fost construită o maşină de cusut din fier, ce realiza coaserea cu 300
împunsături/minut. Va urma o lungă perioadă de timp când în Europa nu se vor semnala progrese în construcţia
maşinilor de cusut [2; 3].
Peste ocean, în 1833, în New York City, Walter Hunt a realizat prima maşină cu cusătură de suveică.
Această maşină era acţionată manual, lungimea aței era limitată, iar aţa de la apucător nu putea fi tensionată.
Hunt nu şi-a brevetat maşina, aceasta fiind abandonată. Astfel că în anul 1843 Elias Hower practic o
reinventează. Acesta nu reuşeşte să-şi impună decât a doua maşină, realizată în 1846. Brevetul a fost cumpărat
de Wiliam Thomas care a utilizat maşina la coaserea umbrelelor. La această maşină se păstrează soluţiile
constructive pentru ac şi apucător, iar transportul este realizat sub forma unei bare cu ace, cu mişcare
intermitentă [2].
În anul 1842, Lerow brevetează o maşină cu apucător oscilant, prezentată şi premiată cu argint la expoziţia
„Massachutetts chantable Mecanics Associations” din 1850. Tot aici este prezentată o maşină realizată de
Wilson. Deşi este premiată cu bronz, aceasta se va dovedi mai bună faţă de maşina lui Lerow. Maşina
americanului Wilson avea ac curb, apucător oscilant cu două vârfuri, transportor cu mişcare de înaintare-
retragere şi picioruş de presare. Wilson devine asociatul fabricantului de maşini Wrecler şi în 1851 realizează
o maşină cu apucător rotativ, cu faze de formare a cusăturii asemănătoare cu cele de la maşini actuale. Acelaşi
Wilson brevetează în 1854 o maşină la care transportorul este acţionat în patru timpi iar pasul cusăturii şi
presiunea picioruşului de presare sunt reglabile. Acţionarea arborelui principal se realizează de la pedală.
Maşina a avut mare succes, până când, în 1905, Isaac Singer a perfecţionat o maşină cu ac drept, plasat
perpendicular faţă de materialul supus coaserii. Singer a realizat maşina sa în 11 zile, apoi cu ajutorul reclamei
şi a propagandei a impus-o în întreaga lume. Singer a fost primul care a vândut maşini de cusut în rate şi a
achiziţionat maşini uzate. În scurt timp, firma Singer-Company a ajuns cea mai cunoscută în domeniul
construcţiei maşinilor de cusut, având relaţii comerciale în întreaga lume [2]. Iar din 1900 Singer începe
77
fabricarea primelor mașini de cusut electrice. Firma Singer a fost fondată în anul 1851 ca o societate
comercială de fabricare și comercializare a mașinilor de cusut. De asemenea, pe parcursul anilor au apărut și
alte firme ce fabricau și comercializau mașini de cusut, de exemplu, Minerva (1881), Sansui (1922), Pfaff
(1933), Akai (1995) etc. [3].
2. Clasificarea mașinilor de cusut încălțăminte

Mașinile de cusut se clasifică după mai multe criterii și anume:
1. În funcţie de tipul de cusătură realizată [4; 5]: maşini ce realizează cusături de suveică (301, 304,306,
308, 314, 315, 321- 327), de brodat, de realizat cheiţe; maşini ce realizează cusături în lanţ: cu un fir (101,
103, 107); din două fire (401, 404, 409, 411- 417); maşini ce realizează cusături de acoperire (406, 407, 408,
410, 602, 605, 606, 607); maşini ce realizează cusături de surfilat şi încheiat-surfilat (502, 503, 504, 505, 506,
507); maşini pentru realizarea cusăturilor ornamentale: 209.
2. După gradul de mecanizare și automatizare (fig. 1) [4; 5]: maşini de cusut de uz casnic; maşini de
cusut industriale: maşini clasice; maşini rapide de cusut; maşini cu suplimentări constructive; maşini de cusut
speciale, cu cap de coasere perfecţionat; maşini semiautomate de cusut; maşini electronice de cusut; maşini
automate de cusut; roboţii de coasere.
Maşini de cusut de uz casnic Maşini de cusut industriale Maşini semiautomate de cusut
Maşini electronice de cusut Maşini automate de cusut Roboţii de coasere

Fig. 1. Mașini de cusut în funcție de nivelul de dotare tehnică [6; 7]
3. După forma capului de cusut (fig. 2) [4]: clasică; modificată.
Clasică Modificată
Fig. 2. Mașini de cusut după forma capului de cusut [6]
78
4. După forma platformei maşinii (fig. 3) [5]: masă plană; cu braţ; cu coloană; cu platformă ridicată;
monobloc.
Masă plană Cu coloană Cu braţ
Monobloc Cu platformă ridicată

Fig. 3. Mașini de cusut după forma platformei mașinii [6]
5. În funcţie de destinaţie (fig. 4): maşini de cusut pentru industria confecţiilor din ţesătură; maşini de
cusut pentru industria confecţiilor din tricotaje; maşini de cusut pentru industria confecţiilor din piele şi
înlocuitori (încălţăminte, îmbrăcăminte, marochinărie, mănuşi, curele); mașini de cusut produse din blană;
mașini de cusut pentru reparația încălțămintei.
Maşini de cusut pentru industria Mașini de cusut pentru reparația Mașini de cusut produse din
confecţiilor din piele şi înlocuitori încălțămintei blană
Fig. 4. Mașini de cusut în funcție de destinație [6]
6. În funcţie de natura materialelor: maşini de cusut materiale flexibile; maşini de cusut materiale rigide.
7. În funcţie de numărul de ace: cu un ac; cu 2 ace; cu 3 ace; cu mai multe ace.
8. În funcţie de forma acului: vertical; semicerc.
9. În funcţie de nivelul de dotare cu dispozitive anexate la mașină: dispozitive de limitare (limitatoare);
dispozitive de îndoire a marginilor; dispozitive de acoperire/paspoalare a marginilor; dispozitive combinate;
dispozitive speciale; dispozitive de tăiere a rezervei tehnologice.
3. Studiul influenței mașinii de cusut asupra indicatorilor tehnico-economici ai operației de

asambblare (un exemplu pentru mocasin)
În tabelul 1 se prezintă analiza comparativă a indicatorilor tehnico-economici ai operației de ansamblare a
reperelor (de exemplu, liră cu căpută).
79
Tabelul 1. Analiza comparativă a indicatorilor tehnico-economici la operația de asamblare
Nr. Indicatorii Tipul operației
crt. tehnico-economici manual mecanic
1 Numărul de muncitori, pers. 38 3
2 Timpul necesar prelucrării 22 min. 72 sec.
unui reper
3 Costul operației, lei 5-7 1,30
4 Productivitatea, per/8h 24 - 28 240
Analizând datele din tabelul 1 se constată că operația realizată mecanic va necesita mai puține cheltuieli
din partea întreprinderii pentru confecționarea încălțămintei mocasin. Cu ajutorul mașinilor de cusut se pot
realiza o varietate foarte mare de cusături, acestea creează un aspect estetic plăcut, dar tot odată permite
diversificarea produsului cu cheltueli minime (fig. 5). Dacă , în anul 1925 confecționarea încălțămintei dura
în jur de 48-60 de zile, pe când în prezent aceasta se confecționează timp de 35,78-103,85 min. [1].
Fig. 5. Exemple de cusături [7]
4. Concluzii
1) Pașii cu care evoluiază mașinile de cusut din industria de încălțăminte ne asigură că descoperirile în
acest domeniu vor continua, uimind specialiștii cu ceva nou și original.
2) În urma studiului efectuat, s-au stabilit 9 criterii de clasificare a mașinilor de cusut, față de literatura
de specialitate în care se prezintă doar 4 criterii de clasificare a acestora.
3) Productivitatea muncii la utilizarea mașinilor de cusut crește de 10 ori, iar costul operației scade cu
3,7-5,7 lei.
4) Operația de coasere efectuată mecanic se realizează în decurs de 72 secunde, față de operația manuală
– 22 minute.
5) Un flux tehnologic mecanizat necesită un număr redus de muncitori (de exemplu, 3 muncitori), față
de un flux tehnologic nemecanizat – 38 muncitori.
6) În anul 1925 confecționarea încălțămintei dura în jur de 48-60 de zile, pe când în prezent aceasta se
confecționează timp de 35,78-103,85 min.
Bibliografie
1. Лиокумович, В. Х. Структурный анализ качества обуви. Изд. Легкая индустрия, Москва,
1980.
2. Papaghiuc, V. Procese și mașini pentru confecții textile. Procese și mașini pentru pregătirea
tehnică a fabricației și croirea materialelor textile. Ed. "Gh. Asachi", Iași, 2000.
3. https://ru.scribd.com/doc/50116885/Istoricul-Masini-de-Cusut-Si-Chiar-Mai-Mult(accesat în data
de 10.09.2017).
4. Papaghiuc, V. Procese și mașini pentru coaserea materialelor textile. Ed. "Performantica", Iași,
2003.
5. Papaghiuc, V., Ionescu, I. Performanțe în domeniul coaserii materialelor textile. Ed. "Gh. Asachi",
Iași, 1999.
6. www.granucci.ru (accesat în data de 23.10.2017).
7. http://www.embroid.ru/mashiny_programmiruemoy_strochki/CEM_350.htm (accesat în
data de 15.11.2017).
80
CERINȚE IMPUSE ÎMBRĂCĂMINTEI SPECIALE
PENTRU COPIII NOI-NĂSCUȚI PREMATUR
Victoria DANILA
Abstract: Lucrarea dată are ca scop enumerarea cerințelor impuse produselor vestimentare pentru copiii
născuți prematur. Sunt evidențiate aspectele importante în ceea ce privește selectarea materialelor şi a
întregului proces de confecționare până la etapa finală-ambalarea produsului finit. În epoca noastră,
medicina este capabilă să creeze ceea ce a fost considerat miracol acum câțiva zeci de ani. Abilitatea de a
menține viața și sănătatea unui copil prematur este, fără îndoială, una dintre cele mai semnificative realizări
ale medicilor. Dar să nu uitam că procedurile medicale speciale nu sunt singurul lucru important pentru un
copil născut înainte de termen. Dacă copilul dvs. s-a născut prematur, este nevoie de o atitudine specială în
toate aspectele, inclusiv alegerea îmbrăcămintei.
Cuvinte cheie: îmbrăcăminte, copil premature, cerințe, produse funcționale.
1. Introducere
Perioada normala a unei sarcini este de
aproximativ 40 de saptamani. Un nou-nascut
la 38 de saptamani este pe deplin dezvoltat si
numit nou-nascut la termen. Un copil nascut intre
22 si 37 de saptamani complete de sarcina este
considerat nou-nascut prematur. Orice prematur
poate avea probleme de sanatate, dar cei născuți
înainte de 32 de săptămâni sunt cei mai supuși
unui astfel de risc.
Atunci cand vorbim despre prematuri ne
referim de fapt la orice nou-nascut care
cantareste la nastere 2 500 g sau mai putin.
Tinand cont de greutatea sa la nastere putem face urmatoarea clasificare [2]:

 prematurii de gradul I – au greutatea la nastere intre 2 500 g si 2 000 g;
 prematurii de gradul II – au greutatea la nastere intre 2 000 si 1 500 g;
 prematurii de gradul III – au greutatea la nastere intre 1 500 si 1 000 g;
 prematurii de gradul IV – au greutatea mai mica de 1 000 g.
Conform clasificării internaţionale, prematurii se împart în:
Nou născut Vârsta gestațională Greutatea la naștere

Prematur VG<37 săpt. (259 zile) Gn < 2500 g
Prematur mic VG<32 săpt. (154-224 zile) Gn < 1500 g
Prematur foarte mic VG<28 săpt. (154-196 zile) Gn < 1000 g
2. Cerinţe impuse produselor vestimentare pentru copiii prematuri

Printre primele cerinţe se numără stabilirea gradului de prematuritate a copilului.
Deoarece în funcţie de gradul prematurităţii se deosebesc şi tupurile de produse vestimentare utilizate la
îmbrăcarea copilului sau neîmbrăcarea acestuia.
Pentru o înţelegere mai clară, vom prezenta mai jos caracteristica copilului prematur:
81
Caracteristicile copilului prematur
Prematurul are capul mai mare in raport cu corpul si
comparativ cu nou-nascutul la termen, circumferinta
craniana depasind cu peste 3 cm pe cea toracica. Oasele
boltei craniene sunt despartite prin suturi largi, iar
fontanelele sunt mari. Fata este mica, triunghiulara, cu gura
mare si barbia ascutita. Parul este scurt, pufos, pana in a
37-a saptamână de sarcină. Dezvoltarea cartilajelor
urechilor are loc abia între a 36-a saptămână și a 40-a
săptămână de sarcină, așa că la prematurii foarte mici
pavilioanele urechilor sunt nereliefate, moi și deformate.
Gâtul este subțire, toracele îngust iar abdomenul este
voluminos.
Lipsa țesutului gras de sub piele este pusă în evidență de fața triunghiulară, zbârcită și pielea de pe membre,
ceea ce pune în evidență scheletul osos.
Pielea este roșie, lucioasă, încrețită, acoperită de lanugo abundent (mai ales pe frunte și pe spate, și de
vernix caseosa mai ales la cute. Vernix-ul este mai abundent la nou-născuți cu un grad mare de prematuritate.
Unghiile de la degetele picioarelor sunt scurte, cele de la mâni sunt însă aproape totdeauna la nivelul
vârfurilor degetelor.
Prematurul sta culcat ghemuit si doarme aproape tot timpul; mișcările respiratorii sunt adesea neregulate,
cu mici pauze; reflexele de supt si de înghițire sunt slab dezvoltate, iar in cazurile in care vorbim de o
imaturitate extrema pot lipsi complet.
Prematurul prezinta deficiente mari in funcțiile de baza ale organismului: termoreglarea (nu poate asigura
o temperatura constanta a corpului), respirația, coagularea sângelui, sistemele enzimatice, ale ficatului si
rinichiului, echilibrul acid bazic sau apărarea împotriva infecțiilor.
Aspectul prematurului se schimba in primele zile. Edemele dispar, ceea ce pune in evidenta lipsa țesutului
grăsos subcutanat, coastele proeminente, lipsa tonusului abdominal, etc.
Icterul este de cele mai multe ori mai intens si mai prelungit decât la nou-născutul la termen, si determina
o stare de somnolenta si apatie. Excepție fac momentele când sugarul este flamand. Greutatea scade la început
pentru ca mai apoi sa devina staționar zile sau chiar săptămâni.
După ieșirea din maternitate îngrijirea prematurului pune mari probleme in ceea ce privește alimentația,
menținerea temperaturii corpului, protecția împotriva infecțiilor, prevenirea carentelor de vitamine si fier, etc.
În calitate de părinte, personal medical sau oricare OM trebuie să se ia în considerare unele reguli atunci
când alegeți lucrurile pentru copilul născut premature [5,6].
Cerințe igienice speciale pentru hainele pentru nou-născuți, inclusiv prematuri sunt următoarele:
1. Produsele pentru nou-născuți (primele 28 de zile de viață), inclusiv copiii prematuri, trebuie să fie
confecționate numai din materiale naturale.
Este permisă utilizarea firelor chimice și a fibrelor sintetice pentru unele elemente ale produselor care nu
ating pielea copilului.
Materialul - din care sunt făcute lucrurile pentru cei mai mici - trebuie să fie hipo alergenic și higroscopic,
iar vopseaua de la amprente să nu fie abrazivă
2. Toate îmbinările elementelor îmbrăcămintei trebuie de cusut pe partea din față.
3. Este permisă utilizarea finisajelor din materiale sintetice (dantelă, cusătură, broderie, aplicații) pe haine
destinate uzului pe termen scurt (nu mai mult de 2 ore). Finisajul nu trebuie să vină în contact cu pielea
copilului.
4. Pentru indicatorii fizico - igienici, sanitar-chimici și toxicologi-igienici, hainele pentru nou-născuți și
copiii prematuri trebuie să respecte cerințele reglementării sanitare [1].
5. La proiectarea produselor destinate prematurilor, este necesar să se asigure:
- absența cusăturilor și nodurilor pe produse în locuri în care capul și corpul copilului pot intra în contact
cu suprafețele;
- absența butoanelor, în locuri adiacente corpului.
Glisoarele trebuie să aibă o căptușeală interioară suplimentară în zona picioarelor de 100% lână
Este inadmisibilă fabricarea articolelor purtate peste capul copilului.
6. Pe etichetele produselor finite trebuie să se prevadă inscripția: "Este necesară spălarea preliminară"[3].
82
Cerințe privind dimensiunea
Dacă lucrurile de pe copil sunt prea mari, va fi inconfortabil, iar pe pielea lui neobișnuit de subțire poate
apărea iritarea pielii. Purtați-vă copilul potrivit mărimii corespunzătoare.
Este o greșeală să credem că singura cerința pentru o astfel de îmbrăcăminte ar trebui să fie corespondența
dimensiunii sale cu parametrii copilului. Deși este important deoarece produse prea strânse și neelastice pot
provoca disconfort, și prea spațioase oferă pierdere de temperatură, nu se păstrează căldură.
Cu toate acestea, în plus față de dimensiune, ar trebui să acorde o atenție la o serie de alte cerințe.
Cerințe și proprietățile materialelor

De fapt, proprietățile igienice ale îmbrăcămintei pentru copii sunt foarte importante. Nu întâmplător, toate
hainele de copii sunt supuse certificării obligatorii. În lipsa unei concluzii sanitare - epidemiologice, pe baza
căreia se eliberează un certificat de calitate, vânzarea de îmbrăcăminte pentru copii este interzisă pe teritoriul
oricărei țări [4].
Materialele se caracterizează printr-o bună higroscopicitate, aceasta este o proprietate pozitivă a
materialelor folosite pentru straturile interioare de îmbrăcăminte. Pentru materialele de in, abilitatea de a
absorbi rapid și complet umezeala de pe suprafața corpurilor este, de asemenea, de mare importanță.
Higroscopicitate materialelor utilizate pentru straturile superioare ale îmbrăcămintei de iarnă trebuie să fie
minimă, astfel prevenind precipitarea acestuia în timpul de înmuiere.
O mare hidrofobi citate ar trebui să fie în țesătură, formând stratul superior al îmbrăcămintei și protejându-
l de zăpadă, ploaie, ceață.
Permeabilitatea la aer a țesuturilor, adică gradul de permeabilitate a aerului determină, în mare măsură,
caracterul adecvat pentru un anumit tip de îmbrăcăminte. Este exprimat cantitatea de aer (în cu. Inci), care
trece pe unitatea de timp (sec.) Per unitate de suprafață a țesăturii (1 sq. M) la o anumită presiune (h = 5 mm
Hg. V.).
Electrificarea îmbrăcămintei (capacitatea de a acumula încărcături electrostatice la dimensiunea pe care o
persoană o poate simți) depinde de compoziția sa fibroasă. Fibrele hidrofobe (cele mai multe fibre sintetice)
creează o electrificare ridicată în îmbrăcăminte. Țesături amestecate, în care o proporție semnificativă de fibre
hidrofile nu au o electron excibilitate ridicată.
Evaluarea toxicologică și igienică a produselor se efectuează în funcție de indicele de toxicitate, care
determină nivelul migrației substanțelor chimice. Indicele de toxicitate este determinat în maniera prescrisă și
trebuie să se situeze în intervalul 70 - 120%. Trebuie remarcat că nu există țesuturi care să nu elibereze
substanțe nocive. Chiar și pentru 100% din țesăturile de bumbac, cantitatea minimă de pesticide (din fibra de
bumbac în sine) și formaldehida (utilizată pentru vopsirea țesăturilor) este acceptabilă.
Figura 1. Produse vestimentare pentru copii prematuri
83
La realizarea studiului cu privire la cerințele înaintate îmbrăcămintei pentru copii, s-a ajuns la concluzia
că necesitatea stabilirii cerințelor date protejează sănătatea copilului, oferă confort, izolare termică și o creștere
şi dezvoltare fără a cauza iritații şi incomodități la purtare. În rezultat, se prezintă o colecție de produse
vestimentare pentru copiii născuți prematur, la care am ținut de cerințele sus menționate.
3. Concluzii
Cerințele de bază pentru îmbrăcămintea pentru copiii prematuri sunt confortul și siguranța. Astfel de
haine nu ar trebui să aibă cusături, noduri în acele locuri în care vine în contact cu pielea și capul. Sistemul de
închidere cel mai des folosit capsele nu trebuie să atingă corpul copilului, Produsele vestimentare nu ar trebui
purtate peste cap. Reieșind din aceste considerente în urma studiilor şi diverselor cercetări în cadrul secțiilor
de neonatologie s-au ținut cont de recomandările personalului medical şi al părinților, ca rezultat propunem
haine pentru copii născuți prematur, din materiale naturale "respirabile" care sunt absolut sigure pentru copil,
hipo alergenice și nu vor afecta pielea sensibilă. Cusăturile sunt prelucrate cu ușurință, cu suprafața exterioară.
Îmbrăcămintea elaborată îndeplinește un şir de cerințe care sunt prezentate mai sus.
Bibliografie
1. Norme și standarde sanitare -epidemiologice SanPiN 2.4.7./1.1.1286-03 "Cerințe igienice pentru
haine pentru copii, adolescenți și adulți" (aprobat de medicul șef de stat al Federației Ruse la 17 aprilie
2003).
2. http://www.mamicamea.ro/bebelusi/nou-nascutul-prematur.html#ixzz54jkHMQdH
3. https://toropigki.ru/13-odezhda-dlya-nedonoshennykh-i-malovesnykh-detej
4. http://www.tehbez.ru/Docum/DocumShow_DocumID_551.html
5. http://www.romedic.ro/copilul-prematur-0C435
6. http://www.mamicamea.ro/bebelusi/nou-nascutul-prematur.html#ixzz54jkHMQdH
84
PORTUL POPULAR: DE LA TRADIȚIE LA SOCIETATEA MODERNĂ
Lucia VIERU
Abstract: Costumul popular românesc constituie unul din elementele de bază ale societății materiale,
dezvoltându-se odată cu poporul român. În ultimii ani s-au remarcat frecvente reîntoarceri la motivele etnice
ale costumului popular, văzute ca o necesitate în ceea ce priveşte sfera inspiraţională, dar și ca referinţă
culturală prezentă în interiorul sistemului modei. Motivele etnice au o importanţă deosebită ca un simbol și
ca arhetip în moda contemporană. O cămașă/rochie etno stilizată este un element de continuitatea promovării
portului și valorilor tradiționale într-un mod inedit.
Cuvinte-cheie: Costum, tradiție, românesc, folclor, motive, etno, design, colecție.
1. Haina tradițională în istorie

Costumul popular românesc constituie unul din elementele de baza ale societății materiale, dezvoltându-
se odată cu poporul român. Cunoașterea acestuia permite înțelegerea caracterelor proprii ale poporului român
și contribuie esențial la definirea specificului etnic.
Primele dovezi istorice referitoare la portul românesc datează din perioada neolitica și din epoca bronzului,
regăsindu-le la niște statuete de lut ce înfățișează femei îmbrăcate în cămașă, catrințe și bete, găsite în necropola
de la Cârna, din sudul Olteniei. O alta sursa arheologica importanta o constituie monumentele romane
„Tropaeum Traiani“ de la Adamclisi, Dobrogea și „Columna lui Traian“ din Roma, pe care sunt întruchipate
imagini ale unor femei și bărbați a căror veșminte prezintă caracteristici întâlnite și la costumul popular din
ziua de azi.
Fig.1. Statuete din necropola Fig.2. Monumentul roman Fig.3. „Columna lui Traian“
de la Cârna„Tropaeum Traiani“ de la Roma
În secolul al XV-lea vestimentația era simplă, fiind lucrată în casă în întregime din pânze de in și cânepă,
materialele fiind rareori procurate de la iarmaroace. Deși aspectul și textura erau destul de aspre, piesele
vestimentare erau însuflețite și înveselite de ornamentele care le îmbogățeau prin cromatica vie și datorită
măiestriei și gustului estetic al țesătoarelor. Costumul popular era alcătuit în toate regiunile țării din cămașa
albă – aceasta constituind piesa de bază a portului românesc –, fusta la femei și pantaloni la bărbați, iar în
picioare se purtau opinci. Piesele complementare la femei sunt catrințele, fotele, vâlnicele și opregele, iar la
bărbați sunt chimirele (fâșii late de piele purtate în talie).
Cămașa este foarte importantă și prezintă, pe întinsul zonelor etnografice, o deosebită unitate de structură.
Cămașa concentrează cele mai multe elemente de împodobire, marchează, pregnant, prin decorul sau, diferența
de vârsta, contextul în care este purtata, starea sociala etc. și determina compoziția ornamentală a costumului.
Distincția în funcție de regiune se face prin anumite specificități ale croiului: încrețituri la gulersau la
mâneci.Există totuși o distincție a costumului popular, în funcție de regiune, ele se pot împărți simplu pe șapte
regiuni folclorice. (Fig.4.)
85
Fig.4. Costumul popular în funcție de regiunile istorice românești
Bineînțeles, că din rândul diferențelor regionale nu lipsesc broderiile și ornamentele care diferă în formă
și culoare de la zonă la zona, în funcție de clima, relief, iar cel mai de preț element transmis de-a lungul
timpului este broderia cu fir și mătase care împodobește fiecare piesă vestimentară în parte într-un mod unic.
Motivele utilizate sunt geometrice și vegetale.
Costumul popular era purtat de țărani în toate zilele, făcând însă distincția între hainele de muncă, cele de
sărbătoare, cele de nuntă, de înmormântare etc. În zilele noastre, hainele tradiționale capătă alte conotații,
păstrându-se doar ca un ansamblu rezervat sărbătorilor, nelipsit din manifestările de afirmare a creațiilor
populare sau adaptate stilului contemporan.
2. Evoluția ținutelor tradiționale

În ultimii ani s-au remarcat frecvente reîntoarceri la motivele etnice, văzute ca o necesitate în ceea ce
priveşte sfera inspiraţională, dar și ca referinţă culturală prezentă în interiorul sistemului modei. Prin această
reîntoarcere la motivele și elementele etnice persistă importanţa arhetipurilor de ordin cultural și social,
dezvoltate pe parcursul unei durate istorice importante, arhetipuri care şi-au păstrat sensul și esenţa până în
ziua de azi. Motivele etnice au o importanţă deosebită ca simbol și ca arhetip în moda contemporană.
Analiza acestor forme de expresie culturală susţine concluzia conform căreia reutilizarea acestor motive
determină constituirea unor produse de mare efect în moda contemporană. Este evidentă, în acest context,
importanţa sursei de inspiraţie, dar și prezenţa unei maniere pertinente de reaplicare și reinventare a acestor
elemente. Dar până când o haină se metamorfozează într-un produs de modă ea traversează fiecare etapă a
unui proces, uneori anevoios, de afirmare în domeniul designului vestimentar internaţional.
Deşi designerii contemporani lucrează în conformitate cu o viziune, apelând la o scară extinsă de stiluri și
folosind metode tehnologice actuale, ciclic se reîntorc la tehnicile tradiţionale şi la motivele folclorice etnice,
pe care le transformă şi le redimensionează, integrându-le astfel în spaţiul contemporan.
3. Inovații ale portului tradițional în creațiile designerilor autohtoni și internaționali

Designer-ul francez, Philippe Guilet, care a luat contact cu portul tradiţional românesc, a adus un omagiu
ţării prin intermediul colecţiei „Prejudecăţi 100% Ro” (Fig.5.). După multe luni de cercetare, discuţii cu diferiţi
meşteşugari şi foarte multă dăruire, totul pentru organizarea prezentării şi conceperea pieselor vestimentare.
Astfel, a luat naştere cel mai mare proiect de haute couture 100% românesc.
Joseph Altuzarra, designer-ul francez care deţine brand-ul american Altuzarra, s-a inspirat din costumul
românesc pentru colecția Resort 2015(Fig.6.). Colecţia cuprinde ţinute colorate, bluze care seamănă cu ia
românească şi fuste creion cu imprimeuri etno.
Și designerii români au fost inspirați de motivele populare. Adrian Oianu, unul dintre cei mai apreciați
creatori care se inspiră cu mândrie din portul tradițional românesc, a realizat mai multe colecții cu această
temă, printre care: „Suflecata pân’ la brâu” , „Bucurie”, ”La Pension”(Fig.7). Toate au ca sursă costumul sau
covorul românesc, ținutele fiind însoțite de desene brodate manual sub formă de pieptare și gulere din pânză.
86
Fig.5. Colecţia „Prejudecăţi 100% Ro” Fig.6. Colecția Resort 2015
Fig.7 Colecția ”La Pension”
În ultima perioadă, și în Republica Moldova a avut loc ”o explozie” de ținute etno stilizate din partea
designerilor autohtoni.
Colecțiile etno ale Valentinei Vidrașcu poartă o puternica amprentă a portului popular românesc. Una
dintre colecțiile sale vestite este ”Ileana Cosânzeana de Lux” (Fig.8), o colecție rafinată, feminină și într-un
ton etno specific., care cuprinde ii și rochii realizate din mătase, voal, tulle, velur, broderii și imprimeuri fine.
Cromatica ținutelor s-a bazat pe alb, crem, roșu și negru.
Elena Ețcu este omul care știe să aștearnă pe pânză cele mai autentice ornamente ale portului popular
național. Deși, este biochimist de specialitate, în 2015 a devenit designerul anului datorită colecției
”Etnopera”(Fig.9). În cadrul atelierului ”Tradiții Noi” prind aripi lucrări care străbat toată lumea. Prin creațiile
sale, își aduce contribuția în corectarea greșelilor intervenite de-a lungul timpului în portul popular, din punct
de vedere științific al etnografiei.
Fig.8. Colecția ”Ileana Cosânzeana de Lux”
87
Fig.9. Colecția ”Etnopera”
Orice persoană trebuie să aibă în garderobă o cămașă sau rochie etno stilizată pentru simplele motive că
un astfel de tip vestimentar te scoate din orice situație indiferent de eveniment, se asociază ușor cu orice piesă
vestimentară (fustă, pantaloni) sau accesoriu și nu, în ultimul rând, este continuitatea promovării portului și
valorilor tradiționale într-un mod inedit.
Bibliografie
1. http://semne-cusute.blogspot.md
2. http://www.fashionfreak.ro/tag/valentina-vidrascu/
3. http://adevarul.ro/locale/bistrita/cum-s-au-intors-hainele-contemporane-cateva-secole-urma-
ajutorul-motivelor-traditionale-valea-somesului-1_548be8f1448e03c0fdb415a2/index.html
4. http://www.marketwatch.ro/articol/14071/Creatia_vestimentara_de_inspiratie_folclorica_trend_rev
alorizat_de_moda_contemporana/
5. https://www.facebook.com/profile.php?id=523390836&sk=photos&collection_token=523390836
%3A2305272732%3A5
6. http://revistacultura.ro/nou/2012/06/hainele-traditionale-de-la-elementul-cutumiar-la-societatea-
moderna/
7. https://www.pinterest.com/pin/506584658065359038/?lp=true
8. http://www.marissacollections.com/blog/all-articles/runway-review-altuzarra-resort-2015/
9. https://www.pinterest.com/pin/336503403377790105/
88
PARTICULARITĂȚILE UTILIZĂRII TEHNOLOGIILOR ADITIVE ÎN
DOMENIUL CONFECȚIILOR
Veronica VERLAN, Marcela IROVAN
Abstract: The usage of innovative technologies has become one of the most widespread ways of diversifying
the current supply of clothing and footwear products. Therefore, using the 3D printing technologies in the
garment production is a remarkable example of the symbiosis of creativity and technology, which creates
unusual and fashionable clothing pieces. Although the 3D printing technology is a relatively new technology
and allows creating unique garments it must not neglect important features of clothing products such as cost-
accessibility, comfort and aesthetic appearance. The research on these aspects is prior to implement this
technology in the manufacturing process.
Key words: additive, manufacturing, advantages, technology, progress
Fabricarea Aditivă este definită de Asociaţia Americană pentru Testarea Materialelor ca “procesul de
îmbinare a materialelor, de obicei stratificat, în scopul de a realiza obiecte pornind de la modele de date 3D,
spre deosebire de metodologiile de fabricare substractive”. Tehnologia aditivă poate realiza geometrii
complexe, structuri și elemente interne, precum și modele imposibil sau foarte greu de realizat prin metode
tradiționale. Pentru crearea formelor sunt utilizate filamente de masă plastică de diverse culori, diversitatea
obiectelor obținute fiind influențate de necesitățile și abilitățile designerului.
Fabricarea aditivă este frecvent întâlnită în viața uzuală, însă sub denumirea ei mai cunoscută -
“imprimarea 3D”. La rândul ei, imprimarea 3D este cunoscută și prin intitulări mai mult sau mai puțin similare,
precum “fabricare rapidă” - RM sau “prototipare rapidă” – RP. Alte denumiri mai puțin uzuale sunt “fabricare
digitală”, “fabricare în straturi” sau “fabricare DMF”.
Utilizarea tehnologiei de imprimare 3D este un exemplu elocvent de simbioză dintre tehnologie și
creativitate, care oferă oportunitatea de a crea obiecte neobișnuite și unice. Deși reprezentă un proces accelerat
de design și manufactură, imprimarea 3D definește caracteristicile finale ale obiectelor imprimate prin
tehnologia aditivă.
Procesul tehnologic de printare 3D este efectuat cu ajutorul tehnologiei digitale de către o imprimantă și
include 3 etape generale: crearea obiectului într-un soft de tip CAD în variantă tridimensională, imprimarea
propriu-zisă a obiectului tridimensional și finalizarea procesului de imprimare prin curățarea obiectului
imprimat de praf și deșeuri apărute în cadrul procesului.
Tehnologia poate fi folosită în special pentru crearea de prototipuri și modele de probă, și își găsește
multiple aplicații în arhitectură, inginerie și construcții, design industrial, industria automobilelor, industria
mobilei, industria aerospațială, industria dentară și medicală, educație, sistemele informatice geografice,
inginerie civilă, industria bijuteriilor, precum și multe alte domenii.
Deși este tehnologie destul de costisitoare, imprimarea 3D este o opțiune destul de avantajoasă pentru a
face concurență metodelor tradiționale de realizare a obiectelor vestimentare datorită elementului de inovație
pe care îl aduce în cadrul designului și caracteristicilor formelor obținute. Totuși o analiză mai profundă a
particularităților integrării tehnologiei în cadrul confecției de produse vestimentare conturează câteva avantaje
și dezavantaje ce caracterizează posibilitățile fabricației aditive.
Deși cerințele necesare realizării produselor imprimate sunt destul de ridicate, utilizarea tehnologiei aditive
în industria de confecții prezintă o serie de avantaje ce opun rezistență numeroaselor particularități impuse:
1) Reducerea cantităților de deșeuri de producere. Elaborarea elementelor 3D are loc prin utilizarea
produselor software de 3D modeling, ceea ce presupune precizie a viitorului produs, astfel definindu-se un
nivel scăzut de deșeuri, acestea fiind obținute preponderent sub formă de rebuturi, ca surplus de plastic necesar
de a fi înlăturat după prelucrare sau sub formă de părți de filament ce sunt consumate pentru pregătirea
procesului de printare. Cantitatea scăzută de deșeuri produsă este destul de importantă pentru societatea de
consum contemporană. Astfel, se presupune că implementarea imprimării 3D ar permite eliminarea poluării
condiționate de industria textilă, precum și încurajarea manufacturii locale.
2) Utilizarea materiei primă reciclată sau reutilizată.Reciclarea deșeurilor obținute la imprimarea 3D nu
este pe larg aplicată, însă obținerea filamentelor din materiale reciclate sunt situații deja cunoscute –
89
companiile Adidas și Parley for the Oceans au lansat un nou tip de încălțăminte sport realizat din deșeuri
oceanice. O altă posibilitate de reciclare este încorporarea în viitoarele produse vestimentare a elementelor
preluate de la vestimente vechi, precum nasturi sau elemente decorative. Acestea pot fi reciclate și utilizate
sub formă de filamente pentru imprimarea 3D, sau ca obiecte ce pot fi incluse în obiectele imprimate în cadrul
procesului de adeziune.
3) Varietate vastă de culori și poluare scăzută. Întrucât produsul obținut prin printare 3D nu poate fi supus
unor procese de vopsire care ar păstra totodată proprietățile structurilor obținute, produsul de o anumită culoare
se obține din filamente colorate, astfel reducându-se necesitatea unei cantitpți mari de apă și solvenți, ce sunt
deseori nocivi pentru mediul înconjurător.
4) Costul materialelor este raportat doar la volumul de materie primă utilizată întrucât producerii minime
de deșeuri și obținerea formei exacte a obiectelor datorită modelării preliminare în produse software de 3D
modeling.
5) Obținerea creațiilor unice și personalizate ce pot avea forme imposibile pentru tehnologiile tradiționale.
Această caracteristică a produselor printate se datorează posibilităților nemărginite de obținere a formelor,
oportunități mărginite de tipul filamentului folosit și de abilitățile proiectantului.
Dintre dezavantaje utilizării tehnologiilor de imprimare 3D în domeniul confecțiilor pot fi numite:

1) Rigiditatea formei produsului datorită materiei prime limitate, rigide și incomode pentru confecțiile
vestimentare. Cele mai frecvent utilizate materii prime pentru obținerea obiectelor 3D sunt filamentele din
ABS (acrilonitril-butadien – stiren) și PLA (acid polilactic), ambele fiind termoplastice. Folosirea acestora va
influența rigiditatea obiectelor obținute și un grad mediu sau scăzut de maleabilitate și drapare a acestora,
flexibilitatea fiind necesară de obținut prin crearea unor structuri complexe celulare ce ar permite ”mișcarea”
produsului.Un alt aspect condiționat de materia primă și care influențează aspectul final al produsului este
legat de prezența colțurilor ascuțite ce pot crea un eventual disconfort purtătorului, impunând astfel încă o
etapă de prelucrare a produsului obținut - finisarea manuală prin șlefuire.
2) Necesitatea de posedare a cunoștințelor complexe în domenii diverse – design vestimentar, modelarea și
tehnologia confecțiilor, 3D modeling în software-uri specializate, cunoștințe despre proprietățile materialelor
chimice, abilități de utilizare și configurare a imprimantelor 3D și a procesului de imprimare etc. Combinarea
reușită a acestor cunoștințe permit elaborarea produselor vestimentare prin intermediul aplicării fabricației
aditive.
3) Operațiuni complexe de întreținere a echipamentului.Fiind un echipament destul de inovativ, imprimanta
3D necesită îngrijire specială de către tehnicieni instruiți în domeniu. Această îngirjire presupune întreținerea
fizică a imprimantei (ungerea tijelor, curățare de praf, verificarea conexiunilor părților componente), precum
și actualizarea continuă a softului utilizat. Aceste întrețineri pot fi îndeplinte doar de operatori instruiți.
4) Durata de pregătire a procesului mai lungă decât în cazul metodelor tradiționale. Deși ca tehnologie,
imprimarea 3D este considerată un mod rapid de cobținere a obiectelor, aceasta totuși reprezintă un proces mai
încetinit, al cărui oprire reprezintă un element de stopare al confecționării obiectului, procesul fiind necesar să
fie reluat de la început. De asemenea, o eventuală grăbire a procesului de imprimare aduce în consecință riscuri
ridicate de rebuturi.
Astfel, imprimarea 3D este o tehnologie ce se dezvoltă rapid și este atrăgătoare pentru diversificarea
modelelor elaborate, fiind totodată o modalitate de inovație și sustenabilitate a industriei de confecții, aspecte
importante pentru societatea contemporană care se luptă continuu cu catastrofe ecologice.
Bibliografie
1. https://all3dp.com/cura-tutorial-3d-printing/
2. Micallef J., Beginning Design for 3D Printing, ISBN-13 (pbk): 978-1-4842-0947-9, ISBN-13
(electronic): 978-1-4842-0946-2. Accesat la:
https://www.academia.edu/28871955/Design_for_3D_Printing_Beginning
3. https://all3dp.com/1/best-free-3d-printing-software-3d-printer-program/
4. http://slic3r.org/about
90
ELABORAREA PRODUSELOR DE ÎMBRĂCĂMINTE
PRIN APLICAREA TEHNOLOGIILOR DE IMPRIMARE 3D
Veronica VERLAN, Marcela IROVAN
Abstract: The study includes the analysis of the current 3D printing technologies which are used for obtaining
three-dimensional objects, the current directions of implementing this technology in the industry, as well as
the opportunities of applying this technology in the process of clothing’s creation. Therefore, this paper
concludes the study with the creation of a clothing product – a blouse for women, which is including a 3D
printed part confirming this way the possibility of creation of clothing products, which would integrate
innovative elements which were obtained by implementing the advanced technology of additive manufacturing.
Key words: additive, manufacturing, advantages, technology, progress
Diversificarea modelelor de produse vestimentare este o problemă mereu actuală pentru industria modei.
Inovarea și aplicarea câtor mai diverse tehnologii în confecționarea hainelor sunt direcții tot mai des întâlnite
în diversificarea ofertei pe piață. Elementele de noutate aduse confecțiilor sunt deseori motivate nu doar de
oferirea produselor diverse ca design, majoritatea fiind intenții condiționate de îmbunătățirea sustenabilității
industriei fashion prin micșorarea aportului negativ adus de industria textilelor și confecțiilor pentru societate
și mediul înconjurător – obținerea fibrelor textile din materie reciclate, obținerea coloranților inofensivi sau a
pigmenților a căror nimerire în apele reziduale nu ar provova catastrofe ecologice, scurtarea ciclului de
producere prin obținerea produselor prin tehnologii mai avansate gen obținerea unui produs tricotat complex
în întregime ș.a.
Aceste direcții de utilizare a tehnologiilor inovative și posibilitatea aducerii de elemente de inovație au
constituit direcțiile de bază ale cercetării de aplicare a tehnologiei aditive (printarea 3D) în tehnologia de
confecționare a produselor vestimentare. Printarea 3D este o tehnologie destul de frecvent întâlnită la
momentul actual, aplicarea acesteia fiind cercetată și încercată în diverse ramuri ale industriei, definindu-se
posibilități enorme ale tehnologiei – aplicare în construcții, medicină, mecanică, aeronautică, alimentație,
arhitectură, prototipare și chiar și în industria modei, această opțiune fiind analizată în cadrul acestei cercetări.
Inițial se propune caracterizarea tehnologiei și a aspectelor acesteia pentru înțelegerea mai profundă a
procesului de fabricație aditivă și posibilitățile de aplicare a acesteia la confecționarea produselor vestimentare.
Definirea acestor elemente vor constitui premise pentru analiza și obținerea de structuri ce ar putea înlocui
tradiționalele structuri textile țesute sau tricotate ce sunt utilizate la confecționarea hainelor. În urma analizei
structurilor obținute și observarea proprietăților acestora se propune îndeplinirea unei analize a posibilităților
de aplicare a tehnologiei aditive la crearea pieselor vestimentare prin integrarea elementelor printate și
definirea metodei de integrare a acestora în confecțiile textile.
În cadrul efectuării cercetării au fost identificate posibilități de aplicare a tehnologiei de printare 3D în
procesul de creare a produselor vestimentare, a fost confecționat un produs vestimentar ce integrează un reper
obținut prin intermediul imprimării 3D (figura 1).
Drept etape precedente asamblării produsului au fost analiza procesului de fabricație aditivă și specificul
imprimantelor 3D, aplicații ale tehnologiei în condițiile actuale ale industriei, precum și aplicațiile deja
existente acesteia în industria modei. Aceste etape au constituit premise de efectuare ale aplicațiilor realizate
în cadrul cercetării, și anume a mostrelor de structuri ce ar putea înlocui structurile tradiționale de textile
existente în industria de confecții. Elaborarea structurilor a permis definirea unui exemplu de structură ce ar
permite integrarea acesteia într-un produs vestimentar, astfel elaborându-se un sistem de modele ce ar avea
încadrate în cadrul produsului repere obținute prin fabricarea aditivă. Din sistemul elaborat a fost ales un model
ce a fost confecționat și expus cercetărilor ulterioare de studiere a obținerii reperelor tridimensionale pentru
imprimare. Reperele obținute prin imprimare necesită elaborare în produse software speciale ce permit crearea
de obiecte tridimensionale și prelucrare ulterioară a fișierelor într-un program de alt tip ce pregătește obiectul
pentru lansarea procesului la imprimantă (figura 2, figura 3).
91
Fig. 1. Aspectul exterior al produsului elaborat.
Fig. 2. Proiectarea reperului realizat prin tehnologia de imprimare 3D.
Fig. 3. Mostra reperul printat și secvență de produs cu reperul printat aplicat.
Deși imprimantele 3D sunt relativ costisitoare, consumă o cantitate considerabilă de energie în timpul
lucrului și necesită cunoștințe speciale de operare a tehnicii de calcul, este evident că utilizarea acestora pentru
crearea de produse vestimentare este o direcție inovativă de diversificare a aspectului confecțiilor și este o
metodă ce permite micșorarea cantităților de deșeuri datorită creării modelului într-un software unde sunt
definite dimensiunile și forma exactă a reperului. Această tehnologie are și avantajul de a necesita un spațiu
mic de lucru, iar împreună cu celelalte caracteristici, imprimarea 3D este avantajoasă pentru societatea curentă
care este în căutare de produse noi, inovative, ecologice și personalizate, cercetările în cauză definind
posibilitatea creării de produse vestimentare cu elemente printate 3D, obținându-se modele unice de piese
vestimentare ce combină metodele tradiționale a industriei de confecții și elementele de inovație de tehnologie
avansată.
Bibliografie
1. https://all3dp.com/cura-tutorial-3d-printing/
2. https://all3dp.com/1/best-free-3d-printing-software-3d-printer-program/
3. http://slic3r.org/about
92
APLICAREA PROPRIETĂŢILOR ŞIRULUI FIBONACCI ÎN
PROIECTAREA PRODUSELOR DE ÎMBRĂCĂMINTE PENTRU FEMEI
Marcela IROVAN, Irina TUTUNARU, Stela RUSU
Abstract: Studiile realizate au evidenţiat necesitatea stabilirii unor mijloace de proporţionare ale produselor
pentru femei în scopul proiectării raționale a elementelor decorative și constructiv-decorative, o direcție
actuală abordată de producătorii autohtoni pentru diversificarea sortimentelor de produse de îmbrăcăminte
pentru femei. Lucrarea tratează unele aspecte teoretice și experimentale ale problemei de proporţionare în
produsele vestimentare pentru femei, utilizând ca mijloc de soluţionare proprietăţile şirului Fibonacci.
Rezultatele cercetărilor permit recomandarea utilizării divizărilor constructiv - decorative care actualizează
produsele fără a influenţa negativ proporţiile naturale ale corpului.
Cuvinte cheie: produse pentru femei, dezvoltare de sortimente
În scopul proiectării produselor de îmbrăcăminte pentru femei se propune utilizarea proprietăţilor şirului
Fibonacci, format prin coeficientul , valoarea căruia pentru corpul proporţional este egală cu 1,618. În
corespondenţă cu relaţiile de construcţie a corpului proporţional, dictate de şirul Fibonacci, se pot obţine
proporţiile pentru determinarea poziţiei optime ale divizărilor orizontale ale corpului. În tabelul 1 sunt indicate
locul şi relaţiile de calcul ale divizărilor orizontale ale corpului, utilizând regula „secţiunii de aur”.
Tabelul 1. - Divizarea corpului conform regulii „secţiunii de aur”

Nr. crt. Sectorul corpului Notarea Relaţia de calcul
1. Înălţimea corpului AC -
2. Înălţimea liniei taliei BC AC / 
3. Linia taliei – punctul vertex AB AC – BC
4. Linia taliei – punctul rotulian BE BC / 
5. Punctul rotulian – sol EC BC - BE
6. Linia taliei – punctul digital BI BE / 
7. Punct digital - punctul rotulian IE BE – BI
8. Linia taliei – punctul pubian BF BI / 
9. Punctul pubian – punctul digital FI BI - BF
10. Linia taliei – punctul de la baza gâtului BD AB / 
11. Punctul de la baza gâtului – punctul vertex DA AB - BD
Aplicând proprietăţile şirului Fibonacci şi relaţiile de calcul din tabelul 1, în fig.1 se propune vizualizarea
divizărilor proporţionale ale corpului unei femei incluse în categoria de vârstă 18-29 ani, recomandate pentru
proiectarea artistico-constructivă a produselor vestimentare, tipodimensiunea 170-92-100.
Legile armonizării şi proporţionării permit determinarea poziţiei liniilor de divizare în interiorul
compoziţiei şi a elementelor constructiv-decorative în dependenţă de formă, siluetă, poziţia liniei taliei şi
volumul produsului în întregime. Poziţia liniilor orizontale de divizare ale reperelor de bază, utilizând
“secţiunea de aur” şi şirul Fibonacci poate fi determinată conform următorului algoritm (figura 1):
 poziţia liniei terminaţiei în funcţie de valoarea adaosului de lejeritate la nivelul liniei bustului poate fi
calculată cu relaţia AC = AA1* .
 poziţia liniei taliei în funcţie de lungimea produsului poate fi calculată cu relaţia AC / BC = BC / AB 
BC=AC/ .
 segmentul AB poate fi calculat cu relaţia AB = AC – BC.
 poziţia liniei de divizare a plătcii (DD1) poate fi calculată cu relaţia: AB /BD = BD /AD  BD = AB / .
În figura 2 se prezintă soluții recomandate privind amplasarea armonioasă a liniilor decorative și

constructiv-decorative în produse cu sprijin pe umeri pentru femei.
93
Fig. 1. Divizări proporționale ale corpului Fig. 2. Amplasarea liniilor orizontale și verticale de
divizare
De asemenea, la proiectarea unui produs putem determina amplasarea divizărilor verticale în dependență
de linia de simetrie. Dacă verticalele ajung până la talie, formând astfel un dreptunghi atunci: 𝐵8 𝐵7 = 𝐷7 𝐵7/𝜑;
𝐵7 𝑂2 = 𝐵8 𝐵7 /2.
În cazul când linia de relief începe de la platca și se prelungește până la linia taliei formând un dreptunghi,
atunci 𝐾1 𝐾2 = 𝐾1 𝐵10 / 𝜑 ; 𝐾1 𝑂1 = 𝐾1 𝐾2 /2.
La prelungirea liniilor de relief până la linia terminației produsului calculele pentru determinarea
amplasării optimale sunt analogice cu cele precedente.
Cu ajutorul legilor secțiunii de aur putem găsi amplasarea optimală și dimensiunile elementelor constructiv
- decorative. De exemplu, atunci când proiectăm clapa de la linia plătcii, lațimea ei se calculează după relația:
𝐾𝐵5 /𝐵5 𝐿 = 𝐵5 𝐿 /KL= 𝜑; 𝐵5 𝐿 = 𝐾𝐵5 /𝜑
Deoarece tradiţional în proiectarea produselor de îmbrăcăminte se preferă factorul antropometric,

diversificarea produselor fiind obţinută prin decorări sau divizări suplimentare, rezultatele cercetărilor permit
recomandarea utilizării divizărilor constructiv - decorative care actualizează produsele fără a influenţa negativ
proporţiile naturale ale corpului.
În procesul de determinare a poziţiei liniilor de divizare poate fi utilizată nu numai valoarea , ci şi alte
valori din şirul Fibonacci 2, 3, 5 şi 2, 3 …, în aceste cazuri creşte numărul de variante posibile de
divizare.
Bibliografie
1. Куренова, С. В., Савельева, Н. Ю. Конструирование одежды. Учебное пособие / Серия
,,Учебники, учебные пособия”. – Ростов н/Д.: Издательство Феникс, 2003
2. Куликова, Е. Г., Теркина, С. А. Новый метод художественного проектирование одежды. //
Швейная промышленность, N 5, 2005, стр. 35-37.
94
CLASIFICAREA ȘI FUNCȚIILE ELEMENTELOR DECORATIVE ȘI
CONSTRUCTIV-DECORATIVE ÎN ÎMBRĂCĂMINTEA PENTRU FEMEI
Stela RUSU, Marcela IROVAN, Irina TUTUNARU
Abstract: Dezvoltarea sortimentelor de produse vestimentare prin utilizarea elementelor constructive și

constructiv-decorative reprezintă o direcție actuală abordată de producătorii autohtoni de produse de
îmbrăcăminte pentru femei. Lucrarea tratează unele aspecte teoretice și experimentale ale problemei de
dezvoltare a sortimentelor de produse de îmbrăcăminte pentru femei prin prisma dezvoltării aspectului
exterior al produsului. Rezultatele cercetărilor permit recomandarea utilizării divizărilor constructiv -
decorative care actualizează produsele de îmbrăcăminte pentru femei fără a influenţa negativ proporţiile
naturale ale corpului.
Cuvinte cheie: decor, produse vestimentare pentru femei.
Utilizarea elementelor decorative și constructiv-decorative la proiectarea produselor vestimentare permite

de lărgit esențial sortimentul. Elementele decorative care au o legătură clară şi logică cu structura produsului
oferă satisfacţie vizuală şi psihologică. Acestea nu trebuie să fie, sau să pară a fi, ceva ataşat sau gândit în cele
din urmă, o completare târzie; ele au succes numai dacă apar ca o parte integrantă a structurii produsului şi ca
o completare a acesteia şi a purtătorului.
În mod usual în modelarea produselor vestimentare elementele decorative și constructiv-decorative au
funcții de garnisire a produselor, dar și de accentuare și armonizare a compoziției, având rol decorativ și
constructiv sau decorativ și utilitar.
Diversitatea elementelor de garnisire poate fi structurată în 8 grupe:
1) elemente de garnisire obținute prin realizarea diverselor tipuri de cusături de relief, pliuri, alveole,
drapaje, creți, plise, gofre, tighele de garnisire;
2) ganisirea produsului prin repere din material de bază sau decorativ: volănașe, volane, volănașe
duble, bieuri, vipuște, funde, clape, epoleți, etc.;
3) garnisirea produsului prin materiale special concepute: dantelă, șiret, șnur, panglică, flori, etc.;
4) garnisirea produsului prin furnitură: nasturi, catarame, capse și copci decorative, fermoare;
5) garnisirea prin broderie, aplicații, embleme;
6) garnisirea prin alte materiale: piei și blănuri naturale și artificiale, tricoturi, velur, etc.;
7) garnisirea reperelor produsului prin desen imprimat;
8) garnisirea produsului prin perforații.
Elementele care se includ în grupa 1 au utilizare frecventă în sortimente diverse de produse, acestea având
un rol important în procesul de proiectare a modelului, deoarece pot fi selectate în calitate de elemente de
creare sau de divzare a formei nou create. Aceste elemente sunt interdependente de construcție produsului și
determină în mare măsură consumul de materiale, iind relativ stabile și laconice. Unele elemente, de exemplu,
liniile de relief, cutele, tigelele decorative, sunt utilizate foarte frecvent, acestea având rol decorativ,
constructiv și utilitar. Astfel, tighelul decorativ cu funcția de accentuare a cusăturii, are rol de fixare a marginii
sau asamblării și asigură stabilitatea formei maginii sau asamblării; cutele completează forma produsului,
asigurând libertatea mișcărilor. Liniile de relief și tigelele decorative verticale oferă precizire reperelor, iar
drapajele alveolele și creții caracterizează formele moi, fiind deseori centrul compozițional.
Elementele care se includ în grupa 2 decorează forma, creând o percepere dinamică a suprafeței formei sau
accentuiază forma; unele elemente au uncții decorativă și utilitară, de exemplu, bordisirea marginii are rol de
garnisire a marginii și o metodă de prelucrare tehnologică. Elementele acestei grupe sunt utilizate pe larg în
produse din materiale unitone și cu desen imprimat pentru adulți și pentru copii. Elementele care se includ în
grupa 2 nu influențează dimensiunile și contururile reperelor de bază ale produsului, deaceea pot fi utilizate
pentru diversifcarea modelelor sistemelor proiectate pe același tipar de bază.
Elementele care se includ în grupa 3 - dantele și șireturi –pot fi utlizate în produse pentru copii și produse
pentru odihna activă cu rol de decor și oferă note naționale, în produse de ocazie –cu rol de accentuare al
caracterului festiv, în produsele de îmbrăcăminte uzuală, unde oferă un caracter laconic și stabilitatea
marginilor. Șireturile pot accentua divizările constructive, contururile reperelor.
95
Elementele care se includ în grupa a 4 – a – furnitura - prezintă elemente ale sistemelor de închidere cu
rol utilitar care determină comoditatea de utilizare a produsului. Deasemenea furnitura are un rol decoratic
important, în special, în produsele uzuale, produsele pentru odihna activă. Materialele furniturii trebuie să
corespundă destinației produsului, formei și liniilor de divizare, culorii și materialului produsului.
Elementele grupei a 5-a sunt cele mai decorative. Broderia poate fi manuală sau mecanică, realizată cu
fire, biser, paiete, etc, fiind utilizată în produse cu diversă destinație, având rol de centru compozițional.
Elementele din grupa a 6-a sunt utilizate în produse de ocazie, uzuale și pentru sport. Garnisirea cu alte
tipuri de materiale are rol decorativ, dar și utilitar, de exemplu, utilizarea în produse exterioare din blană a
fentelor și manșetelor din piei duce la creșterea rezistenței la uzură a produsului, iar utilizarea unor elemente
din tricot în produsele din piei artificiale determină creșterea indicatorilor de permeabilitate și corespondență
ergonomică a produsului. Elementele detașabile din materiale de garnisire asigură diversificarea sortimentală
cu efort minim.
Garnisirea reperelor prin desen imprimat (elementele din grupa a 7-a) poate fi recomandată pentru un
sortiment larg de produse din materiale sintetice, din materiale cu grad ridicat de deșirabilitare care face
imposibilă uneori utilizarea altor tipuri de garnisire.
Utilizarea concomintentă întrun produs de îmbrăcăminte a câtorva tipuri de elemente de garnisire impune
coordonarea acestora pentru a obține compoziții armonioase unitare.
Cercetările experimentale s-au orientat spre elaborarea sistemelor de produse vestimentare de tip rochie
pentru femei prin utilizarea elementelor decorative și constructiv-decorative - a elementelor de broderie și
dantele și a divizărilor constructiv – decorative amplasate conform legilor proporționării. Aceste elemente au
fost utilizate pentru accentuarea formei produsului sau a unor părți ale formei, pentru divizarea formei în părți
componente, pentru îmbinarea părților sau a câtorva forme individuale întrun tot unitar, pentru indicarea
direcției de percepere a formei. Produsele vestimentare elaborate și soluțiile constructiv-decorative
recomandate actualizează produsele de îmbrăcăminte pentru femei fără a influenţa negativ proporţiile naturale
ale corpului.
Bibliografie
1. Manualul inginerului textilist. Tratat de inginerie textilă. Volumul II. Editura AGIR, 2003.
2. Filipescu, E., Structura şi proiectarea confecţiilor. Iaşi, Ed. Performantica, 2003.
3. Kozlova, T.V. Modelirovanie i hudojestvennoe oformlenie jenskoi i detskoi odejdî. Moskva,
Legprombîtizdat, 1990.
4. Claire Wargnier., Focus on fashion details. Tom 1., / Esmod Editions, Paris, - 2008, 191 p., 978-2-
909617-16-9
5. Claire Wargnier., Focus on fashion details. Tom 2., / Esmod Editions, Paris, - 2008, 207 p., 978-2-
909617-17-6
96
ОСОБЕННОСТИ РАЗРАБОТКИ ОДЕЖДЫ
ДЛЯ БЕРЕМЕННЫХ
Татьяна ПОПОВ
Технический Университет Республики Молдова
Аннотация: Разработка одежды для беременных проходит в несколько этапов: на первом этапе
изучаются изменения, происходящие в организме беременной для того чтобы сформулировать
основные требования к одежде; на втором этапе изучаются конструктивные методы
формообразования одежды для беременных, с целью создания оптимальной конструкции изделия,
обеспечивающей функциональность, безопасность и комфорт в эксплуатации; на третьем этапе
изучаются технологические особенности разработки одежды для беременных.
Ключевые слова: беременные, размерные признаки, безопасность, комфорт, натуральный состав,

драпировки, складки, отделка.
Производство одежды для беременных требует особого внимания в изучении изменений,

происходящих в организме женщины. В первую очередь эти изменения происходят на
антропоморфологическом уровне. Значительнее всего изменяются такие размерные признаки, как Сг
(полуобхват груди), Ст (полуобхват талии), Сб (полуобхват бёдер), Вж (выступ живота) и Гт (глубина
талии). В зависимости от интенсивности их изменений срок беременных условно разделяют на три
периода: первый – 3-6 месяцев, второй – 6-8 месяцев, третий - 8-9 месяцев. В первый период
наблюдается незначительное и очень плавное увеличение основных размерных признаков, второй
период характеризуется интенсивным увеличением размерных признаков, а в третий период
происходят их максимальные изменения.
Помимо физиологических изменений, в организме женщины происходят и психоэмоциональные
изменения, что непосредственно влияет на предпочтения в одежде.
На основе маркетинговых исследований [2], были выявлены основные требования к одежде для
беременных: натуральный состав материалов; оптимальная конструкция изделий, обеспечивающая
функциональность, безопасность и комфорт в эксплуатации; цветовая палитра; многоцелевое
назначение; возможность использовать одежду в послеродовой период.
Так же были выявлены потребительские предпочтения женщин, ожидающих ребенка, в
отношении вариантов верхней одежды пальтового ассортимента:
Первый вариант: верхняя одежда (пальто, шуба, куртка), созданная специально на период
беременности, предусматривающая максимальное удобство для растущего живота и груди. Такой
вариант верхней демисезонной одежды для беременных не является экономичным, поскольку
повторно одеть такую одежду придется в случае повторной беременности (рис.1).
Рис.1. Пальто, созданное специально для беременных
Второй вариант: верхняя одежда (пальто) расширенного силуэта, не созданная специально для
периода беременности и являющаяся, по сути, безразмерной, пригодной для использования в до и
97
послеродовой период. К недостаткам такого варианта можно отнести то, что из-за большого живота
такое пальто будет подниматься и пропускать под себя холодный воздух (рис.2).
Рис.2 Пальто свободного силуэта
Третий вариант: верхняя одежда (куртка или пальто-пуховик) спортивного стиля, не созданная
специально для беременности, имеющая объемную форму, удобную для растущего живота и
защищающую от холодного ветра. Данный вариант является функциональным и пригоден для
использования в до и послеродовой период, но не всегда отвечает требованиям эстетичности (рис.3).
Рис.3 Пальто спортивного стиля
Для разработки одежды первого варианта используются такие конструктивные методы

формообразования, как:
 Драпировки (конструкция строится на обеспечении свободы в необходимых зонах за счёт
драпировки материалов);
 Коническое расширение конструкции (в основе конструкции лежит коническое расширение
элементов кроя);
 Складки (в основе конструкции лежит параллельное, либо параллельно-коническое
расширение элементов кроя);
 Свободный крой (крой и большие прибавки обеспечивают свободу облегания изделием);
 Метод конструктивизма (в основе метода лежит сложная конструкция) и др.
Технологические особенности разработки одежды для беременных подразумевают выбор
оптимальных методов обработки узлов, не доставляющих дискомфорт при эксплуатации изделия и
выбор материалов с высокими показателями качества, такими, как: волокнистый состав, фактура
материала, теплозащитные свойства и др.
98
На последнем этапе разработки одежды для беременных выбирается вид отделки изделия: принты
(позволяют создавать оптические иллюзии скрывающие объём живота), объёмная стёжка, пэчворк,
отделочные строчки, аппликации, оригами (позволяет создавать трансформирующиеся элементы
одежды).
Изучив местный рынок по степени насыщенности изделиями для беременных, были сделаны
выводы что данное направление швейной промышленности в нашей стране очень плохо развито;
крупные местные производители одежды для беременных отсутствуют; большая часть изделий
присутствующих на рынке турецкого, китайского и украинского производства, поэтому очень важно
уделить данному ассортименту внимание и наладить производство одежды для беременных в
промышленных масштабах.
Литература:
1. Козлова Е.В. Разработка конструкций одежды для беременных женщин с учётом срока
беременности. Швейная промышленность- № 6- 2013. С.43-47
2. https://cyberleninka.ru/article/n/osobennosti-formoobrazovaniya-odezhdy-dlya-beremennyh-iz-
kompozitsionnyh-materialov (открыто 11.12.2017)
3. https://cyberleninka.ru/article/n/rezultaty-marketingovogo-i-hudozhestvenno-konstruktivnogo-
analiza-verhney-odezhdy-dlya-beremennyh-zhenschin (открыто 12.12.2017)
99
OPORTUNITĂȚI PENTRU LANSAREA ȘI DEZVOLTAREA
PROPRIEI AFACERI
Iana MOCREAC, Angela GHELBET
Abstract: Posibilitatea de realizare a potențialului antreprenorial în Republica Moldova prin lansarea unei
afaceri mici, de multe ori poate fi zădărnicită de politica de finanțare aplicata sau de oportunitățile de
finanțare pe care se mizează. Accesul la finanțare devine un imperativ la nivel de stat, accentul migrând și
fiind abordat la nivel de Strategie de stat, prin politicile respective. Spectrul instrumentelor de finanțare au
evaluat de la cele clasice la moderne și inovative, lărgind posibilitatea accesării. Finanțarea afacerii prin
surse atrase din exterior devine o oportunitate reală atât pentru lansarea cât și pentru dezvoltarea unei afaceri
mici.
Cuvinte cheie: afacere, surse de finanțare, surse proprii, surse atrase, investitori, persoane fizice, finanțatori
instituționali, instrumente de finanțare.
Introducere
Accesul la finanțare este un subiect de interes deosebit pentru cercetători și o problemă de importanță
semnificativă pentru factorii de decizie din entitățile economice, independent de mărimea și genul de activitate
prestat.
O afacere lansată urmează a fi atent gestionată pentru a obține în final un beneficiu. Rezultatul unei munci
asidue, alături de abilități eficiente de gestionare, care la fel trebuie dezvoltate, constituie succesul și ”miracolul
din umbră” pe care uneori se contează prea mult. Reușita unei afaceri depinde de un conglomerat de factori,
printre care este și accesul la finanțare [1].
Pentru început, în special la etapa de căutare și acumulare a capitalurilor necesare, un întreprinzător va fi
pus în situația de a găsi cele mai reușite scheme de finanțare, sporind avantajele fiecărui tip de finanțare accesat
și diminuând efectele negative ale acestora. În plan economic aceste acțiuni se înscriu în categoriile conceptului
de investiție cu un rol hotărâtor în dezvoltarea ulterioară a întreprinderii deoarece investițiile sunt suportul
material al oricărei creșteri economice. În contextul cercetării respective, sursele de finanțare a investițiilor se
încadrează în tematica articolului și lărgește abordările aspectelor ce reflectă accesul la finanțare.
Prin investiție înțelegem o acțiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranța că în viitor se
vor încasa sume de bani mai mari sau se vor obține alte beneficii (eficiență economică și profit) [2].
Potrivit Strategiei naționale de dezvoltare ”Moldova 2020” accesul la finanțare este o prioritate iar,
principiul “Finanțe: accesibile și ieftine”, devine obiectivul autorităților pentru anul 2020 reprezentând
„dispunerea de un sistem financiar care să canalizeze în mod eficient resursele financiare de la gospodăriile
casnice care produc economii la agenții economici care sunt în căutare de mijloace pentru finanțarea ideilor
lor de afaceri (...)” [3].
Căutarea și acumularea de capital pentru finanțarea unui proiect sau afaceri este una dintre cele mai
importante etape în lansarea unei afaceri, de aceea se recomandă să se țină cont de următoarele:
 cunoașterea tipurilor de finanțare;
 analiza surselor de finanțare;
 importanța comparativă a acestora pentru demararea afacerii;
 evaluarea impactului.
Diversitatea modalităților și formelor de atragere a capitalului pentru a demara afacerea presupune analiza
tipurilor de finanțare. Acestea pot fi [4, 2]:
 capital personal sau mijloace proprii;
 participările în capital;
 creditul vânzătorului sau creditul marfar;
 ajutoare sau subvenții acordate fondatorilor de întreprinderi (de locuri de muncă);
 împrumuturile de onoare (fără garanție);
 împrumuturile (creditele) pe diferite termene;
 creditul fiscal.
100
Dacă e să ne referim la elementul financiar al acestora, investițiile conform originii se vor divide:
 surse proprii – rezultate din autofinanțare sau prin exploatarea capitalului propriu;
 surse atrase – credite, subvenții etc.
Drept concluzie relevantă privind sursele proprii și atragerea acestora pentru finanțarea unei afaceri poate
fi folosit un citat al celebrului Adam Smith în opera Avuția națiunilor. ”Când rezerva de bunuri pe care le
deține un om nu îi este suficientă decât pentru întreținerea timp de câteva zile sau săptămâni, rareori el se va
gândi să derive vreun fel de venit din ele… Dar, atunci când posedă stocuri suficiente pentru a se întreține luni
sau ani, el va încerca în mod natural să obțină un beneficiu din cea mai mare parte a acestora… Acea parte de
la care se așteaptă să-i aducă un venit se numește capitalul său” [5].
Oportunități pentru finanțarea afacerii proprii prin atragerea surselor

Ca oportunitate evidentă sunt considerate, conform tipologiei, ajutoarele sau subvenții acordate
fondatorilor de întreprinderi (de locuri de muncă). Conform sursei de finanțare aici se înscriu Programele
speciale de finanțare. Ca forme de cofinanțare a proiectelor acestea pot fi acordate în calitate de:
 credite rambursabile;
 credite parțial rambursabile;
 granturi.
Categoria cea mai râvnită este considerat grantul. Granturile se acordă prin scheme inovative de finanțare
ce se regăsesc în programe naționale cât și regionale.
La nivel național putem atrage atenția la următoarele proiecte.

PNAET - Programul național de abilitare economică a tinerilor [6, 7]
Este un program destinat persoanelor tinere, cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, care doresc să-şi dezvolte
abilități antreprenoriale, să lanseze sau să extindă o afacere proprie în zonele rurale sau să dezvolte o afacere
în domeniul agriculturii, producerii sau prestări de servicii. Componenta II a PNAET s-a derulat în perioada
2008-2018.
Scopul era în oferirea de instruire și consultanță antreprenorială precum și facilitarea obținerii unor credite
în valoare de până la 300.000 lei pentru investiții.
Beneficiari eligibili:
 Întreprinderi private noi înregistrate sub orice formă organizatorico-juridică care: asigură o contribuție
proprie nu mai mică de 30% in costul total al investiției;
 vârsta fondatorilor şi administratorului cuprinsă între 18-30 de ani inclusiv, la momentul solicitării
creditului;
 practica activitate de antreprenoriat în zona rurală (cu excepția mun. Chişinău şi mun. Bălţi);
Programul „Gestiunea eficientă a afacerii” (GEA) [6, 7]
Este un program destinat antreprenorilor de orice vârstă ce practică activități economice sub orice formă
de organizare juridică, care doresc să-şi sporească abilitățile în domeniul antreprenorial pentru asigurarea
gestionării eficiente a afacerii. De aceste cursuri de instruire pot beneficia și persoane fizice care sunt interesate
și motivate să inițieze o afacere proprie.
Scopul Programului constă în sporirea nivelului de cunoștințe a agenților economici pentru desfășurarea
unei activități economice eficiente.
Programul de atragere a remitențelor în economie "PARE 1+1" [8, 6, 7]
Programul ”PARE 1+1” are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale lucrătorilor
emigranți moldoveni în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova prin stimularea înființării şi
dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii de către lucrătorii emigranți şi beneficiarii de remitențe. Programul
va activa în baza regulii „1+1”, astfel fiecare leu investit din remitențe va fi suplinit cu un leu în forma de grant
din cadrul Programului-pilot.
Beneficiari eligibili sunt considerați cetățeni ai RM – lucrători emigranți din Republica Moldova sau rudele
de gradul I ale acestora care lansează sau dezvoltă afaceri pe teritoriul Republicii Moldova din remitențele
provenite de peste hotare.
Fondul special de garantare a creditelor (FGC) [9, 6, 7]
Este primul fond de garantare a creditelor din Republica Moldova și este creat și capitalizat din resursele
bugetului de stat. Se află în gestiune directă a Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici
și Mijlocii (ODIMM). Scopul constă în asigurarea accesului la finanțare pentru întreprinderile autohtone prin
emiterea garanțiilor financiare. Beneficiarii eligibili sunt întreprinderile autohtone determinate prin legea nr.
179 din 21.07.2016 cu privire la Întreprinderile Mici și Mijlocii.
101
Programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din
sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii [10, 6, 7]
Scop programului constă în stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării structurilor economice private
înființate de către femei prin facilitarea accesului acestora la finanțare, creșterea potențialului de accesare a
surselor de finanțare şi facilitarea accesului femeilor antreprenor la sursele de finanțare, în contextul
problemelor legate de menținerea echilibrului dintre obligațiile familiale şi cele profesionale şi al
prejudecăților existente la nivel local.
Programul - pilot ”Femei în Afaceri” [11, 6, 7]
Programul se regăsește în HG nr. 1064 din 16.09.2016 cu privire la aprobarea Programului – pilot ”Femei
în Afaceri”. Scopul Programului este oferirea suportului financiar și non-financiar prin acordarea granturilor
pentru investiții și servicii relevante pentru dezvoltarea afacerilor de către femei.
Programul este destinat femeilor care planifică să-și inițieze sau extindă afacerile, în special în zonele
rurale și va acorda suportul pentru femeile antreprenoare la 3 etape diferite de dezvoltare a afacerii:
1. Suport pentru inițierea afacerii;
2. Suport pentru afaceri nou create;
3. Suport pentru companiile în creștere.
Prioritate în cadrul Programului se va acorda afacerilor create și gestionate de femei:
 inovative (produs, proces, organizațional, design) și cu potențial de export;
 non-agricole din zone rurale, care nu cad sub incidența criteriilor de eligibilitate a suportului acordat
de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură;
 din domeniul industriei creative, agroturismului și meșteșugăritului;
 din domeniul producerii, tehnologiei informației și comunicații și care oferă servicii/produse
companiilor mari;
 din zone rurale.
La momentul publicării articolului, este în derulare primul apel privind finanțarea, în care au fost depuse
on-line, dosare de participare în concurs pentru acordarea unui grant 165 mii lei. Aportul fondatoarelor
constituie minimum 10 % din suma solicitată drept grant. Obligațiile financiare privind TVA sunt suportate
de către beneficiare.
În continuare sunt propuse instrumente de finanțare alternativă cu aplicabilitate la nivel mondial și în RM.
Tabelul 1. Instrumente de finanțare alternativă [1]

Nr. Denumirea Descrierea instrumentului Beneficiari Investitori
instrumentului
1. Creditarea peer to peer Tranzacții de creditare Persoane fizice (de Persoane fizice;
pentru consumatori obicei neasigurate) Finanțatori instituționali
2. Creditarea peer to peer Tranzacții de creditare IMM, start-up, Persoane fizice;
pentru afaceri proiecte de afaceri Finanțatori instituționali
3. Equity crowdfunding Tranzacții de achiziție a acțiunilor/ IMM, start-up, Persoane fizice;
obligațiunilor emise de companii proiecte de afaceri Finanțatori instituționali
4. Crowdfunding bazat Donații de mijloace bănești în Persoane fizice Persoane fizice
pe recompense schimbul unor recompense IMM, start-up,
proiecte de afaceri
5. Clearing Achiziția datoriilor pe facturi, IMM, start-up Persoane fizice;
creanțe, la prețuri mai mici decât Investitori instituționali
valoarea reală.
6. Crowdfunding Investiții ori credite subordonate Sectorul imobiliar Persoane fizice;
imobiliar pentru sectorul imobiliar Investitori instituționali
7. Crowdfunding bazat Donații mici pentru idei de afaceri, Persoane fizice; Persoane fizice;
pe donații elaborare de prototipuri, bazate pe IMM, start-up, Investitori instituționali
filantropie și responsabilitate. proiecte de afaceri
8. Titluri de valoare Achiziții de hârtii de valoare IMM, start-up Persoane fizice, Investitori
bazate pe datorie (obligațiuni sau creanțe) la rate fixe instituționali
9. Creditarea bilanțului Creditarea directă a companiei IMM, start-up Platforma on-line
IMM
10. Crowdfunding bazat Achiziții de hârtii de valoare, cotă în IMM, start-up Persoane fizice, Investitori
pe distribuirea profitul companiei, royality etc. instituționali
profitului
102
Informația conținută în tabel ne prezintă instrumente, inclusiv instrumentele financiare inovative cu privire
la finanțarea alternativă. Analiza experienței internaționale în promovarea instrumentelor financiare inovative
ne ajută să atingem scopul principiului “Finanțe: accesibile și ieftine”, enunțat în Strategia Moldova 2020. Ne
dă posibilitatea de a evalua diferite oportunități de implementare în Republica Moldova a instrumentelor
financiare moderne.
Obținerea fondurilor din programele speciale de finanțare necesită o pregătire prealabilă a demersului
antreprenorului!
Discuții și concluzii finale
Studiile în acest domeniu de interes au demonstrat că accesul simplificat la finanțare poate reduce sărăcia,
contribui la creșterea economică și generarea locurilor de muncă.
IMM se confruntă cu numeroase obstacole în a împrumuta fonduri, deoarece acestea sunt mici, mai puțin
diversificate și au structuri financiare mai slabe. Studierea politicilor și instrumentelor internaționale de
susținere a dezvoltării IMM reprezintă cadrul obiectiv pentru elaborarea recomandărilor de adaptare a politicii
de stat pentru facilitarea accesului la finanțare. Analiza focusată a oportunităților de implementare în Republica
Moldova a instrumentelor financiare inovative vor diversifica sursele de finanțare.
Recomandări:
Compararea avantajelor și dezavantajelor diferitor tipuri de finanțare;
Analiza surselor de finanțare disponibile în Republica Moldova;
Analiza riscurilor existente la garantarea creditelor.
Accesarea diferitor fonduri de finanțare, care reprezintă reale oportunități pentru lansarea și dezvoltarea
propriei afaceri.
Bibliografie
1. Cerbușca Viorica. Finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova: specificul
întreprinderilor inovaționale. Autoreferatul tezei de doctor în științe economice. Chișinău:
Departamentul Editorial-Poligrafic al Academiei de Studii Economice a Moldovei, 2016.
2. Gheorghiță Maria. Economia întreprinderii industriale. Chișinău: Cuvântul ABC. 2011.
3. Moldova 2020. Strategia națională de dezvoltare: 7 soluții pentru creșterea economică și
reducerea sărăciei. Legea nr. 166 din 11 iulie 2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
30.11.2012, nr. 245-247, art. 791. Denumire modificată prin LP 121 din 03.07.14. Strategia
națională de dezvoltare: 8 soluții pentru creșterea economică și reducerea sărăciei
4. Bugaian Larisa și alții. Antreprenoriat. Inițierea afacerii. Chișinău: UTM, ”Levința Angela” ÎI.
2010.
5. Smith Adam. Avuția națiunilor. București: Publica. 2011.
6. www.odimm.md.
7. www.civic .md.
8. Proiectul Pare 1+1.
https://www.odimm.md/index.php?option=com_content&view=article&id=127&
Itemid=68&lang=ro (vizitat 12.12.2017).
9. Fondul de garantare a creditelor. http://fgc.odimm.md/ (vizitat 02.12.2017).
10. Centrul de Consultanţă şi Asistenţă în Afaceri (CCAA).
https://odimm.md/component/content/article/175.html?format=html&lang=ro (vizitat 10.12.2017).
11. Programul Femei în Afaceri. https://odimm.md/femeiinafaceri (vizitat 10.12.2017).
103
PARTICULARITĂȚI CONSTRUCTIV – FUNCTIONALE ȘI CERINȚE
IMPUSE INCALTAMINTEI PENTRU DANS
Ana ISCHIMJI, Nicolai ISCHIMJI
Abstract: În lucrare se prezintă studiul particularităților constructiv-funcționale și stabilirea cerințelor

impuse încălțămintei pentru diferite tipuri de dans cu determinarea factorilor care influiențează acestea.
Pentru stabilirea particularităților s-au analizat funcțiile: ergonomice și estetice, care cuprind cerințele:
igienice, antropometrice, psihofiziologice și funcționale. Sunt prezentate modele de încălțăminte pentru dans,
elaborate în corespondență cu regulile Federației Internaționale de dans Sportiv – IDSF (International Dance
Sport Federation) precum și aspectele constructive ale încălțămintei impuse de dansul Step si Flamengo.
Cuvinte cheie: încălțăminte, dans, cerințe, particularități, Step, Flamengo.
1. Introducere
Dansul fie ca se numeste sportiv, popular, de bal sau pur și simplu dans, devenit istoric prin trecerea
timpului, a fost și continua să fie un mod placut de manifestare a mișcării estetice. Apariția dansului o putem
lega de apariția societății omenești, iar dezvoltarea lui se face în paralel cu evoluția culturii și civilizației umane
[ 7 ].
Particularitățile constructiv-funcționale impuse către încălțămintea pentru dansatori trebuie stabilite pentru
realizarea unei încălțăminte care se bazeaza pe particularitățile anatomo - fiziologice ale piciorului, ținându-se
cont de categoriile de vârstă a dansatorului. Avantajul alegerii tipului adecvat de încălțăminte are la bază
specificul formei apreciate a modelelor de calapoade.
Calitatea superioară a încălţămintei pentru dansatori este asigurată prin alegerea argumentată a tuturor
materialelor, prin responsabilizarea individuală a fiecarui lucrator: de creare, croire și de coasere a
încălţămintei de dans, și prin controlul permanent al calității produselor de către un personal calificat.
2. Funcțiile și cerințele impuse încălțămintei în dependență de tipul dansului

Pornind de la mișcările specifice ale diferitor tipuri de dans au fost analizate și stabilite cerințe către
încălțăminte și funcții de bază precum: ergonomice și estetice, dar sunt și de exploatare și cele sociale.
Funcția ergonomică ar cuprinde cerințe determinate de particularitățile anatomo-fiziologice și psiholocice
ale purtătoriolr de încălțăminte pentru dans, ca sunt în trie categorii:
 cerințe igienice
 cerințe antropometrice
 cerințe psihofiziologice
Cerințele igienice la încălțămintea pentru dans impune piciorul dansatorului s-a cuprindă unele afecțiuni
care sunt: capacitatea de ventelare (impermeabilitatea la umezeală mediului inconjurător, capacitatea de
absorbție a transpirației), asigurarea echilibrului termic, impermiabilitatea la praf, impermiabilitatea la apă,
permiabilitatea la aer si vopsire.
Avantajul alegerii încălțămintei corecte pentru dans nu este numai frumusețea și eleganta acesteia, cât mai
ales confortul și durabilitatea lor [ 1; 3; 7 ].
Sub noțiunea de confort se înțelege cerinţele antropometrice a picioarelor dansatorului la diferite tipuri de
dans are necesitatea de încălţăminte de dans. Capacitatea încălţamintei de dans asigura funcționarea normala
a piciorarelor dansatorului și a organizmului omului în diferite condiții ale mediului exterior si pe parcursul
unie anumit durate de exploatare în dans, nu numai în statică, dar şi în dinamică. La soluționarea acestei
problemei de elaborare a încălţămintei comode pentru dansatori în dinamică este necesar de utilizat rezultatele
cercetărilor ergonomice bazate pe studierea mişcărilor efectuate de dansator, reeşind din particularităţile
anatomo - fiziologice picioarelor dansatorului. Încălţămintea dansatorului nu trebuie: să erite pielea picioarelor
sau să creeze alte senzaţii neplăcute, să exercite presiuni asupra picioarelor, a arterelor şi vaselor, precum şi
circulaţia sângelui în capilare. Perturbarea circulaţiei sîngelui în vasele capilare pe o durată mai mare de timp
poate conduce la slăbirea tonusului muşchilor ce asigură mişcarea în articulaţiile picioarelor, urmată de
reducerea capacităţii de dansat [ 1 ].
104
Cerinţele psihofiziologice a încălţămintie de dans prevede următoarele funcţii: optice, olfatice şi acustice.
Caracteristicile funcţionale de bază li se alătură corespondenţa particularităţilor de sex, vârstă şi de tipul
dansului.
Încălţămintea pentru dans are necesitatea de satisfacere a funcţiei estetice în confomitate cu tipul dansului.
Sarcina designerului şi proiectantului este de a utiliza corect materialele, forma şi culoarea astfel încât noul
produs să îndeplinească o serie de cerinţe referitoare la originalitate, acurateţe stilistică şi compoziţională la
care se adaugă calitatea proiectări şi a executări. Condiţiile de desfăşurare a activităţii de creaţie în sectorul de
încălţăminte se împart în două domenii: designul calapodului şi designul produsului de încălţăminte pe baza
unui model de calapod.
Armonia compoziţională este dată de corelaţiile dintre care se pot face la nivelul produsului de încălţăminte
pentru dans:
 asocierea corespunzătoare a materialelor în funcţie de natură, culoare, comportarea la confecţionare şi
la purtare;
 armonia formei vîrfului cu foma şi înălţimea tocului;
 sistemul de închidere şi fixare pe picior în dependenţă de tipul încălţămintei;
 forma reperelor componente în strănsă legătură cu tipul încălţămintei şi forma calapodului.
Formele şi liniile compoziţionale, factura materialelor, ansamblul de elemente, ritmul, simetriei şi
asimetriei reperelor de încălţăminte, prin utilizarea culori ca element expresiv sau mai puţin expresiv în
dependenă de tipul dansului pot fi puse în evidenţa etică.
Cerinţele funcţionale impuse de condiţiile de mediu explotat şi în etapele intermediare ale exploatării care
sunt: încălţare, descălţare şi întreţinere. Capacitatea produsului, încălţăminte pentru dans, de a-şi păstra
proprietăşile atît pe durată de exploatare: rezistenţa la uzura materoâialelor, stabilirea formelor şi a îmbinărilor
cerinţele de păstrare pe perioada preconizată de utilizare [1; 5; 6 ].
3. Aspecte constructiv-funcționale ale încaltamintei pentru diferite tipuri de dans

S–a constatat că cu excepția baletului pentru celelalte tipuri de dans – încălțămintea recomandată este
pantoful decoltat în variantele urmatoare: cu sau fară curelușă peste rist; cu sau fară vârf; cu toc de înălțime
cuprinsă între 3-8 cm; cu căputa întreagă sau din barete.
Analiza metodelor de proiectare a încălțămintei a permis constatarea adecvată, mai fidelă, penrtu
proiectarea pantofilor decoltați, a metodei derect pe calapod, fiind urmată de metoda copieativă – grafică.
Construcția și structura încălțămintei de dans sportiv se realizează în baza regulilor stabilite de Federația
Internaționale pentru Dans Sportiv – IDSF (International Dance Sport Federation) în categorii de vârste (
Uvenal I-II; Junior I-II; Tineri + Adulți) [ 2 ].
În figura 1 sunt prezentate unele modele de încălțăminte cu aspect și particularități funcționale diferite la
dansul Tango și Rumba. Astfel pentru practicarea acestor dansuri este necesară o încălțăminte specială
particulară, care doar la prima vedere pare să fie obișnuită, și care constă în: primul rând un toc stabil; al doilea
rând branțuri speciale care susțin bolțile picioarelor și permite deplasarea ușoară pe tocuri înalte; și în al treilea
rând particularitatea pentru zona de călcâi se elaborează sau proiectează pe un calapod special.
Modelele de încălțăminte pentru dans sportiv cu barete penrtu femei sunt executate foarte profund și
prudent, de oarece degetele și bolțile piciorului trebuie să se îndoaie consecutiv. Sub zona de vârf și de călcâi
se aplică pernuțe moi. Tocurile trebuie să asigure stabilite și menținere maximală, cu înălțime de toc 4-8 cm,
și au o formă dreptunghiulară sau evazată (trapez), dar nicidecum ascuţite sau cui.
Tălpile la fel sunt speciale croite din velur cu o aderenţă mai bună şi care rezultă micşorarea alunicări
tălpilor în timpul dansului. În prealabil aceasta se scămoşează cu perii speciale.
105
Fig. 1 Modele de încălțăminte pentru dans. Aspect exterior și particularități funcționale [ 8 ].
Dar şi pantofii de dans sunt influenţaţi de tendinţele modei. Astăzi sunt actuale modelele din atlas de
culoarea bronz, care pantofiul permite contopitea piciorului într – o unitate comună.
Înafară de încălţămintea cu barete pentru dansatori se folosesc pantofi clasici. Ele arată la fel ca şi modelele
de încălţăminte de uz curent, dar sunt înzestrate cu repere pentru stabilitate şi amortizarea şocuriolr.
Pentru dansatorii de sex masculin se folosesc o încălțăminte cu un toc teşit sub un unghi, înălțimea de 3,5
cm, care pe de o parte protejează talpa iar pe de altă parte uşurează mişcarea de rotaţie. Pantofii sunt de culoare
neagra din piele naturală sau din lac și pentru dansul sportiv Latino Americane trebuie să fie flexibili [ 2; 4 ].
Aspectul exterior și particularitățile constructive a modelelor de încălțăminte pentru dansul pentru Step şi
Flamengo sunt perzentate în figura 2.
b)
a)
Fig. 2 Modele de încălțăminte pentru dansurile: a) Step; b) Flamengo [ 8 ].
Step şi Flamengo. este necesară încălţămintea personal concepută (vezi figura 2), care asigură sunite
speciale din contut formei sferice capacului de toc, care are capacitatea de menţinere a sarcinilor mari. Pe talpă
se aplică un branţ special, în zona vîrfului se înşurubează capace particulare. Între capac şi branţ este prezentă
umplutura, care produce din contul vacumului efect acustic.
La pantofii Flamengo în zona de vîrf a tălpi şi capacului de toc într-o anumită ordine sunt bătute cuile
metalice spiciale. Incaltamintea de acest tip de dans este din piele naturala de culoare neagra și rosie dar se
intilneste si culori combinate, negru cu alb [ 4 ].
106
4. Concluzii
Analiza funcțiilor și cerințelor impuse încălțămintei de diferite tipuri de dansuri a evedențiat necesitatea
stabilirii particularităților constructiv-funcționale ale acestora.
Determinarea și cunoașterea parametrilor constructiv-funcționale, permite conceperea, proiectarea și
confecționarea încălțămintei specifică diferitor tipuri de dans. Aceste aspecte pot contribui la lărgirea
sortimentelor de încălțăminte cu distinații speciale confecționată de producătorii autohtoni.
Bibliografie
1. Mălureanu, G., Mihai, A. Bazele proiectării încălțămintei. Ed.Performantica, Iași, 2003.
2. Batrincea, O., Irovan, M. Aspecte privind proiectarea costumului pentru dans sportiv. Volumul III-
a Conferința Tehnico-Științifică a Colaboratorilor, Doctoranzilor și Studenților, Chișinău 2006, p.334-
335.
3. Raru, A., Irovan, M., Florea-Burduja, E. Stabilirea cerințelor impuse produselor de îmbrăcăminte
cu efect terapeutic. Volumul III-a Conferința Tehnico-Științifică a Colaboratorilor, Doctoranzilor și
Studenților, Chișinău 2007, p.364-366.
4. Chiseleva, G. Dlea teatra i ne tolico. Revista Step, nr.6/2005, p. 90-91.
5. Orelovici, M. Jivi tanțuia. Revista Step, nr.2/2004, p. 53-55.
6. Azarova, N., Azarov, A. Iscustvo costiuma dlia balinîh tanțev.Revista Atelie, nr.2/2006, p. 22-25.
7. http://www.scoaladanssportiv.ro/despre-dans.html - accesat pe data de 21.12.2017
8. http://www.pantofidans.com/36,0,despre-noi.html- accesat pe data de 21.12.2017
107
ASPECTE TIPICE DE NON-CALITATE ÎNTÂLNITE
ÎN PRODUCEREA EDIȚIILOR DE CARTE LEGATE ȘI BROȘATE
Felicia GRECU, Mihaela MOSCOVCIUC
Abstract: În condițiile pieței și ale concurenței, identificarea și soluționarea problemelor de calitate ale
produselor tipografice la nivelul întreprinderii face parte tot mai mult din imaginea ei atât pe piața internă,
cât și externă. Depistarea la timp a defectelor și înlăturarea cauzelor care le generează poate conduce la
remedierea sau chiar prevenirea apariției acestor defecte. Lucrarea prezintă rezultatele monitorizări calității
producerii edițiilor de carte legate și broșate în cadrul unei tipografii specializate în producere de ediții de
carte.
Cuvinte cheie: calitate, defecte, defecte critice, defecte primare, defecte secundare
1. Introducere
Preliminar abordării problemelor tipice de calitate întâlnite în domeniul tipografic este necesară definirea
noțiunii de „calitate” și „defect”.
Există numeroase definiții ale termenului calitate, care exprimă un înțeles diferit pentru domenii diferite,
formulate de experți diferiți în calitate. Totuși, variantele de definiții acceptate mai frecvent sunt
următoarele [1]:
 „corespunzător pentru utilizare” (Cf. J.M.Juran);
 „conformitate cu cerințele” (Crosby);
 „proiectarea, producția sau servirea unui bun sau serviciu care să fie util cât mai economic posibil și
satisfăcător pentru beneficiar” (Ishikawa);
 „satisfacerea cererii clientului, bazându-se pe prevenirea caracteristicilor non-calității” (Rosander).
Conform ISO 8402-1986 (EN-28402-1991) „CALITATEA” reprezintă ansamblul caracteristicilor unei
entități materiale sau nemateriale care-i conferă aptitudinea de a satisface necesitățile exprimate [1].
În SR ISO 9000-2000, intitulat „Sisteme de management ale calității. Principii și vocabular”, noțiunea de
defect este definită ca: „nesatisfacerea unei cerințe sau a unei așteptări rezonabile privind utilizarea prevăzută,
inclusiv a celor referitoare la securitate". Același standard definește o noțiune ceva mai cuprinzătoare, folosită
uneori ca sinonim pentru cea de defect și anume „neconformitate”. Noțiunea de neconformitate este definită
ca fiind abaterea sau absența uneia sau mai multor caracteristici de calitate sau a elementelor sistemului
calității, în raport cu cerințele specificate, fiind vizate caracteristicile de calitate ale produselor.
2. Clasificarea defectelor tipografice

Procesul de producție din cadrul tipografiilor este unul destul de complex, iar apariția unor defecte mai
mult sau mai puțin grave sunt inevitabile.
Depistarea și înregistrarea defectelor tipice specifice fiecărei categorii de produse este necesară drept
premisă pentru evaluarea performanțelor de calitate ale acestuia, constituind baza de date necesară controlului
la fiecare post de lucru [4].
Controlul calității produselor tipogarfice pe fluxul de fabricație și prin inspecție finală constituie un factor
esențial de organizare și conducere a producției. Controlul se realizează prin examinare, măsurare, încercare,
analiză etc., a conformității produselor sau semifabricatelor cu prescripțiile tehnice, înscrise în documentația
care stă la baza fabricației.
Prin depistarea operativă a defectelor se poate introduce în producție comanda de reglare pentru corectarea
și prevenirea agravării defectelor sau chiar înlăturării apariției acestora.
Cea mai simplă clasificare a defectelor este cea după criteriul de gravitate (figura 1). După acest criteriu
sunt distinse următoarele grupe de defecte:
 defecte critice – produse sau semifabricate ce prezintă defecte de execuție grave, iremediabile;
 defecte primare/majore – produse sau semifabricate cu defecte de execuție remediabile;
 defecte secundare/minore –defecte care nu influențează disponibilitatea produsului.
108
Clasificarea defectelor după Gravitate
Defecte critice Defecte primare Defecte secundare
- text nelizibil; - cotor necentrat; - copertă/secțiuni

- maculatură în tiraj; - perforare strâmbă; înțepate;
- coli copiate; - nerespectarea - diferență de
- componente inversate; semnelor de fălțuire poziționare față-verso
- diverse tipuri de până la 3 mm; mai mică de 2 mm;
hârtie; - scame vizibile din - capitalband necentrat;
- falț în pagina tipărită; tipar; - falțuri strâns cusute;
- copertă ruptă, etc. - lipsa capitalband-ului. - format micșorat.
cu 1 mm, etc.
Figura 1. Clasificarea defectelor după gravitate
Defectele mai pot fi clasificate în dependență de procesul în care sunt generate (figura 2):
 pre-press – defecte care apar în rezultatul pregătirii necorespunzătoare a fișierelor pentru tipar,
precum și defecte care apar în procesul de obținere a formelor de tipar;
 defecte generate de client;
 defecte generate de tipografie
 press – totalitatea de defecte care apar în procesul de imprimare;
 post-press – totalitatea de defecte care sunt generate în etapa de broșare-copertare a produselor
poligrafice.
Defecte generate în etapa
Pre-press Press Post-press
- impoziție greșită; - variație cromatică între - surplus de termoclei

- plăci supradevelopate tipar și bunul de tipar între falțuri;
sau subdevelopate; aprobat de client; - lipsă pașilor la cusut;
- imagini cu rezoluție - registru de culoare - falțuri lipsă/dublate;
slabă, prost prelucrate și neconform; - colțurile copertei închise
convertite într-un profil - registru față-verso necorespunzător;
de culoare neconform; - forzaț ondulat, încrețit,
necorespunzător; - coli lipite, copiate; cu falț sau dezlipit;
- text apropiat de - pete de cerneală; - canal de articulație
marginea de tăiere, etc. - lac sau gliter necentrat. neuniform, etc.
- exfoliere tipar; etc.
Figura 2. Clasificarea defectelor în dependență de etapa la care sunt generate
3. Defecte de calitate întâlnite în tipografii

Problema calității produselor tipografice este foarte importantă pentru accederea pe piață a produselor
fabricate în acest sector al economiei.
Fiecare client are propria sa percepere a calității, cel mai adesea calitatea produsului este determinată de
principiul „îmi place” sau „nu îmi place”.
Apariția defectelor în procesul de producție poate fi cauzată de mai mulți factori:
 factorul uman: personal necalificat, disciplina scăzută sau condițiile de muncă proaste care cauzează
oboseală excesivă., etc.;
 materii prime: defecte ale materialelor sau materiale de proastă calitate
109
 utilaje: precizia utilajelor, starea de uzură a echipamentelor, etc.;
 metodologie: tehnologii învechite, nerespectarea condițiilor de funcționare ale echipamentelor, etc.;
 mediu: nerespectarea condițiilor de climat.
În figura 3 sunt prezentate defectele critice care au apărut timp de o lună într-o tipografie în care s-a realizat
cercetarea, cauzele care au generat apariția defectului și acțiunea corectivă întreprinsă pentru a înlătura
defectul.
Defectul Departamentul care Cauza Acțiuni corective

a generat defectul
Coperți inversate între 2
titluri de broșuri frezate
Post-press Neatenția Retipărirea blocurilor

muncitorului care și coperților
Registru de culoare alimentează mașina defectate, instruirea
neconform cu coperți muncitorului
Press Neatenția Instruirea

operatorului de la mașinistului.
mașina de tipar Tirajul a fost acceptat
Text nelizibil cu derogare
Press În timpul tirajului s-a Retipărirea cantității

luat un strat de hârtie defecte
și a presat cauciucul
Diferență față-verso 2-3 mm la grupul de negru
Press Furtun montat greșit Intervenția echipei de

la automat mentenanță pentru
Dublarea elementelor montarea corectă a
imprimabile furtunului
Press Cauciuc offset Curățarea

Blocuri adunate cu fascicule
murdar cauciucului offset
amestecate între titluri
Post-press Fascicule (secțiuni) Sortarea secțiunilor și

amestecate pe același adunarea ulterioară a
palet blocurilor, instruirea
operatorului mașinii
de falț privind metoda
Coli copiate (≈ 250) de aranjare pe palet
Press Uscarea mai lentă a Recuperarea prin

cernelii pe hârtie ștergerea cu solvent a
cretată și lipsa lacului colilor copiate pe
de protecție fonta albă
Figura 3. Defecte critice apărute în tipografie timp de o lună
110
Concluzii
În rezultatul analizei defectelor întâlnite timp de o lună în tipografie s-a putut constata că cea mai mare
parte a acestora au loc în etapa de tipărire, după care urmează etapa post-press.
Tiparul este un proces foarte complex, din acest motiv marea majoritate a defectelor apar anume la această
etapă. Foarte important este să se țină cont de calitatea cernelurilor, a hârtiei, a echipamentelor utilizate de
tipografie, de respectarea condițiilor de climat.
Pentru depistarea problemelor de calitate sunt efectuate controale interfazice pe fluxul de fabricației, iar în
cazul depistării unui defect se caută și soluții de recuperare. În dependență de gravitatea problemei, cantitatea
defectă se ia decizia de retipărire.
Una din cauze care generează apariția defectelor, după cum se poate observa din analiza efectuată este și
factorul uman, întrucât o instruire incorectă sau lipsa cunoștințelor de specialitate pot cauza erori grave. Astfel,
este necesară instruirea angajaților conform specializării necesare în scopul evitării consecințelor detractate.
O măsură preventivă pentru reducerea defectelor și micșorarea numărului de produse cu defecte este cea
legată de pregătirea operatorilor de mașini și a asistenților acestora. Pe lângă funcțiile legate strict de
setarea/reglarea mașinilor fiecare operator are misiunea să efectueze sarcini de control, din punct de vedere al
calității, a semifabricatelor sau produselor pentru a identifica eventualele abateri de calitate. În cazul depistării
unor abateri este necesară anunțarea imediată a persoanelor responsabile de verificarea calității produselor
pentru a interveni în timp real asupra soluționării problemelor.
Bibliografie
1. Calitate. Sursă disponibilă on-line: [https://ro.wikipedia.org/wiki/Calitate], accesat 12.09.2017.

2. Gheorghiu, I. Introducere în calitate. Sursă disponibilă: [http://www.sim.tuiasi.ro/wp-
content/uploads/Gheorghiu-ICPM.pdf], accesat 10.09.2017.
3. Noțiunea de defect, clasificare, standardizare. Sursă disponibilă:
[https://ro.scribd.com/document/126007154/detectarea-defectelor], accesat 17.09.2017.
4. Manualul inginerului textilist, volumul VII. Sursă disponibilă: [http://qserver.utm.md/carti_scanate/
carti/Carti_in_PDF/Manualul_inginerului_textilist_Vol_II/Sectiunea_VII/Cap_15.pdf], accesat
13.09.2017.
111
ANALIZA EVOLUȚIEI AMBALAJELOR PENTRU BOMBOANE
„BUCURIA” ÎN VEDEREA ELABORĂRII AMBALAJELOR-SUVENIR
Cristina CHIOSA, Viorica CAZAC
Abstract. Lucrarea prezintă rezultatele studiului privind identificarea posibilităților de soluționare

constructivă și estetică a ambalajelor pentru ciocolate. Inițial a fost studiată evoluția istorică a ambalajelor
pentru ciocolate cu axarea pe analiza conceptelor estetice și constructive ale fabricii de bomboane „Bucuria”
cu notorietate națională și internațională. Ulterior studiul a culminat cu elaborarea unor noi concepte estetice
și constructive de ambalaje-suvenir pentru ciocolate.
Cuvinte cheie: ambalaje, turism, soluții constructive, suvenire, soluții estetice.
1. Aspectul istoric al evoluției ambalajelor.

Primele ambalajele apar în antichitate și erau constituite din materiale naturale. Așa au apărut coșurile din
stuf, ploștile din piei de animale, cuferele din lemn, butoaiele din lemn, vasele din ceramică sau traistele țesute.
Odată cu extinderea utilizării acestor tipuri de ambalaje, au evoluat și alte domenii tehnico-științifice, ceea ce
a condus la descoperirea de noi materiale din care să se poată obține recipiente mai sigure și mai fiabile. așa
au apărut ambalajele din materiale procesate, cum ar fi vasele din sticla și din bronz. Primele indicii ale
utilizării hârtiei pentru ambalaje datează cu anul 1035 când un călător persan care vizita piețele din Cairo scria
impresionat, că mărfurile erau ambalate în hârtie de către comercianți și așa erau oferite clienților.
În epoca moderna, odată cu evoluția tehnologiilor au apărut și ambalaje din materiale mai rezistente. De
exemplu, tinicheaua care apare în secolul al XVIII-lea, iar monopolul asupra producției era deținut de Boemia.
Ambalajele din tinichea au fost aduse în Marea Britanie și au fost folosite cu preponderenta pentru ambalarea
tutunului. Ambalajele din carton încep să fie folosite în secolul al XVI-lea, iar cartonul pliabil modern începe
să fie folosit în anul 1839. Ambalajele pliabile încep să fie produse în scop comercial în anul 1817 în Anglia,
iar pungile din hârtie folosite în magazine sunt produse pentru prima data în Bristol, Anglia în anul 1844.
Secolul al XX-lea este cel al profesionalizării ambalajelor, care vine să completeze progresul fulminant al
metodelor și alternativelor de ambalaje. Se diversifică materialele de ambalare, astfel încât să ofere condiții
personalizate pentru categorii specifice de produse. Aceasta diversificare a determinat Universitatea din
Michigan din Statele Unite să lanseze chiar și o specializare de ingineriei ambalării. Consumul din ce în ce
mai mare de produse si, implicit, necesitatea de ambalaje a determinat apariția nevoii de reciclare. După anii
1980 eforturile de reciclare a ambalajelor devin din ce în mai vizibile, iar consumatorii sunt din ce în ce mai
conștienți de necesitatea de explorare sustenabila a resurselor. Totuși, abordarea sustenabila a gestionarii
deșeurilor mai are încă multe lucruri de pus la punct, la nivel global, până când să devina un proces a cărui
impact să se regăsească în îmbunătățirea calității vieții.
2. Geneza și evoluția ambalajelor alimentare.

Pentru o bună înțelegere a ambalajului, este necesară analiza istoriei sale și a evoluției materialelor încă
din epoca preistorică și până la transformarea în ceea ce constituie astăzi ambalajul – „un veritabil prim suport
media” [1].
Astfel, sursele de specialitate [1] menționează că ambalajul exprima stilul de viața și reflectă cultura
noastră materială, construind-se într-un adevărat „sistem al obiectelor”[2]. Potrivit antropologului Mary
Douglas în „The World of Goods”, „toate obiectele poarta o semnificație, dar în relație unele cu altele. A studia
ambalajul ca un obiect aparte înseamnă a-i reduce capacitatea de semnificare sau valoarea și de aceea, trebuie
analizat într-un context cât mai larg care să ii autentifice sensul” [3].
La începuturile epocii preistorice, mâncarea era consumată acolo unde era găsită, căci oamenii trăiau cu
ceea ce găseau în natura, tot ea fiind și sursa de identificare a ambalajelor. Astfel se face că primele ambalajele
alimentare derivă din scoici, tigve de dovleac, piei de animale sau frunze (figura 1).
112
Fig. 1. Ambalaje și vase pentru păstrarea produselor alimentare preistorice și din perioada medievală
Mai târziu, recipientele erau „fabricate” din materiale naturale, precum trunchiuri de copac scobite,
textile, etc. (Fig.1). Pe măsura descoperirii minereurilor și a compușilor, s-au dezvoltat metalele și olăritul,
conducând către noi forme de ambalaje.
Cronologia evoluției packaging-ului premodern (descris în articolul A history of packaging de Paula
Hook și John E Heimlich, Universitatea Ohio, 1998) urmând a relua pe scurt modul de constituire
 cu mai bine de 20.000 – materiale naturale modificate: ierburi, trestie, piei (fig. 1);
 acum 8000 de ani – vase ceramice, amfore - dezvoltate în Orientul Mijlociu (fig.1.);
 acum 5000 de ani – vase din lemn, butoaie, ambalaje, coșuri (fig.1.);
 acum 3500 de ani –vase din ceramica, olărit, inventarea rotii olarului;
 acum 2000 de ani – recipientele de sticla, procedeul obținerii recipientelor din sticla prin suflare,
inventată de fenicieni;
 acum 2000 de ani – invenția hârtiei și a fibrele de celuloză;
 anul 1809 – Nicolas Appert descoperă procedeul de conservare prin fierberea alimentelor în
borcane de sticla (fig.2.);
 anul 1810 – procedeul lui Nicolas Appert este aplicat cutiilor din tinichea;
 anul 1895 – inventarea în SUA a ambalajelor din carton rabatabil (fig.3.);
 anul 1926 – fabricarea foii de aluminiu menajer;
 anul 1930 – comercializarea benzii adezive din celofan, sub denumirea de Scotch (fig.4.);
 anul 1934 – American Can Company comercializează primele doze, pentru bere (fig.5.);
113
 anul 1951 - în Suedia se inventează strămoșul lui Tetra Pak, ambalaj tetraedric din hârtie
plastifiata, ce se poate arunca (fig. 6.);
 anul 1960 – Lesieur comercializează uleiul în sticle P.V.C. (policlorura de vinil);
 anul 1976 – compania Pepsi vinde primele recipiente PET (fig.7.);
Fig. 2.
Fig. 3. Ambalaj din carton rabatabil Fig. 4. Bandă adezivă, 1930
Fig. 5. Primele cutii de tinichea pentru bere, Fig.6. Ambalaje Tetra Pak, 1951
1934
Fig.7. Primul recipient PET
114
3. Istoricul ambalajelor pentru bomboanele produse de fabrica de dulciuri „Bucuria”
Marca comercială SA „Bucuria" reprezintă cartea de vizită a Republicii Moldova. Astăzi, aceasta este cea
mai mare întreprindere producătoare de produse de cofetărie din republică. De mai mult de şase decenii
compania SA „Bucuria" aduce bucurie copiilor și maturilor, corespunzând întru totul sloganului — „Cu noi
viața e mai dulce..."
Fig. 8. Marcă comercială din timpul RSSM Fig. 9. Marcă comercială actială, 2018.
Calitatea înaltă, ingredientele naturale testate şi sortimentul de producție deosebit de larg sunt principalele
componente ale succesului SA „Bucuria", care au glorificat compania nu numai în țară, ci şi departe de
frontierele ei. Varietatea mare de denumiri de bomboane, ciocolată, zefir, marmeladă, biscuiți, alte dulciuri
variate produse de SA „Bucuria" au devenit demult, împreună cu vinurile moldovenești, un simbol al
Republicii Moldovei. Astăzi, când din SA „Bucuria" es în mediu 37 tone de produse de cofetărie, este greu de
crezut că istoria „legendei dulci" a ţării noastre a început în îndepărtatul an 1946 cu asocierea câtorva
manufacturi mici.
Diversitatea dulciurilor fabricii SA „Bucuria” a fost remarcată nu doar la nivel gustativ, dar din la fel de
divers și din punct de vedere a soluționării estetice și constructive a ambalajelor (fig.10-16).
Fig. 10. Ambalaje elaborate și lansate în anul 1957 pentru bomboanele „Bucuria”
115
Fig. 11. Ambalaje elaborate și lansate în anii 1960 pentru bomboanele „Bucuria”
Fig. 11. Ambalaje elaborate și lansate în anii 1960 pentru bomboanele „Bucuria”
Fig. 12. Ambalaje elaborate și lansate în anii 1960-1970 pentru bomboanele „Bucuria”
116
Fig. 13. Ambalaje elaborate și lansate după anii 1990-prezent pentru bomboanele „Bucuria”
Concluzii
Analiza evoluției istorice a ambalajelor a permis constatarea existenței a diferitor forme și materiale cu
diverse predestinații.
Un interes aparte pentru prezentul studiu a fost atribuit ambalajelor pentru produsele alimentare. Acestea
sunt realizate din diverse materiale: lemn, argilă, textile, frunze, hârtie, tinichea, etc.
Continuitatea studiului vizează elaborarea conceptelor estetice și constructive de ambalaje suvenir pentru
bomboanele produse de SA „Bucuria”. Pornind de la aceste obiective s-au analizat conceptele inițiale de
ambalaje pentru produsele de cofetărie. Ambalajele identificate prezintă produse ce datează cu perioada
istorică a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Esteticul ambalajelor are particularitățile specifice
acelei perioade, cromatică contrastantă axată pe predominarea culorii roșii, elemente stilizate, naive, titluri și
imagini împrumutate din culturile învecinate, evitarea elementelor ce formează patrimoniul cultural specific
țării.
Compania SA „Bucuria” după anii ´90 a recurs la rebranding-ul stilistic al imaginii sale. Aceasta
reinventare a fost atestată și la nivelul ambalajelor produselor.
Pentru că, produsele companiei SA „Bucuria” se înscriu în elementele de imagine ale tării și prezintă
interes pentru turiști, următoarea etapă de studiu vizează elaborarea conceptelor estetice și constructive a
ambalajelor suvenir pentru ciocolate cu promovarea celor mai importante elemente patrimoniale culturale ale
tării recomandate a fi vizitate.
Bibiografie
1. Ambalaj. Sursă disponibilă pe [http://www.iqads.ro/dictionar/ambalaj.html.]

2. Juganaru, M. op. cit
3. Dagenais, B. Campania de Relatii Publice. Ed. Polirom, Iasi, 2003
117
POSIBILITĂȚI DE SOLUȚIONARE CONSTRUCTIVĂ
ALE TRUSELOR MEDICALE UZUALE
Vasile ȘCERBANIUC, Viorica CAZAC
Abstract: Sănătatea reprezintă o prioritatea personală, națională și internațională. Pornind de la cele

menționate și pentru că foarte mulți utilizatorii de vârstă tânără nu atribuie importanță semnificativă
necesității asigurării locuințelor cu truse medicale în speranța ca aceste truse medicale sunt departe de a fi
necesare și utile, prezentul studiu reflectă rezultatele analizei incidenței maladiilor și a măsurilor, mijloacelor
utile pentru acordarea primului ajutor medical. Toate atributele necesare pentru primul ajutor medical fiind
integrate în truse medicale soluționate constructiv astfel încât să ajute identificarea lesne a lor.
Cuvinte cheie: trusă medicală, soluții constructive, materiale, medicamente.
1. Istoricul truselor medicale.

Trusele medicale – prezintă un ansamblul de medicamente, pansamente și alte ustensile utile pentru
acordarea primului ajutor [8].
Trusele medicale sunt cunoscute lumii din cele mai vechi timpuri. Ele reprezentau un atribut indispensabil
al medicului care vizita pacientul la domiciliu.
În Japonia, în secolele XIV-XVI, în calitate de trusă portabilă a fost folosită așa numitul „Netsuke” (figura
1.1-1.2), aceasta constituind un element al costumului, sub forma unui amulet de contragreutate, care se purta
la brâu, haina neavând buzunare [8].
Fig. 1. „Netsuke” la brâul Fig. 2. Diversitatea truselor

costumului [1] tip „Netsuke” [2]
Evoluția truselor după criteriul estetic a fost influențat de tipurile de materiale utilizate, de stilurile
predominante în anumite perioade istorice (fig. 3-5). Componența acestora la fel a cunoscut o varietate diversă.
Astfel, conform surselor bibliografice [8] trusa medicală pentru casă, spre exemplu, cea fabricată de laboratorul
chimic Kuntsevo, reprezenta o cutie din lemn cu dimensiunile de 41x23,5 cm, acoperită cu lac de cireș.
Capacul superior era închis cu un lacăt. În trusa medicală se conțineau 39 de preparate medicale [8].
Fig. 3. Trusa medicală pentru călătorii a lui Pentru I [3] Fig. 4. Trusă medicală cu 2 nivele [4]
118
Fig. 5. Varietăți de truse medicale-rafturi, Abramtsevo [5, 6, 7]
2. Varietățile truselor medicale.

Analiza surselor bibliografice [1-8] a permis structurarea truselor medicale pot fi clasificate în 7 categorii
(tabelul 1):
truse medicale uzuale;
truse medicale turistice;
truse medicale speciale;
truse medicale colective;
truse medicale pentru automobile;
truse medicale cu destinație specială (în funcție de: loc, tipul transportului și meserie);
truse medicale pentru transport marin [1-8].
Tabelul 1. Tipurile şi varietățile truselor medicale [1-8].
Tipul truselor medicale Varietățile
1. Trusă medicală uzuală uzuală pentru acordarea primului ajutor;
mini;
universală;
trusă pentru nou născuți;
trusa mamei și a copilului;
trusa recomandată de „Crucea Roșie”.
2. Trusă medicală turistică turistică, pentru acordarea primului ajutor;
pentru convoaie de plute;
pentru canotaj;
pentru situații extreme;
pentru itinerare turistice.
3. Trusă medicală specială individuală;
sanitară;
de bord (tanc, navă cosmică, maritimă, etc);
multifuncțională, ajutor rapid;
set anti-arsuri.
4. Trusă medicală colectivă colectivă;
pentru oficiu;
pentru întreprinderile de producție.
5. Trusă medicală pentru automobile pentru acordarea primului ajutor;
pentru mașini;
pentru autobuse cu pasageri;
pentru călătorii pe distanțe lungi;
pentru vehicule care transportă mărfuri periculoase;
pentru vehicule speciale;
pentru vehicule de însoțire.
119
Tabelul 1. Continuare
Tipul truselor medicale Varietățile
6. Trusă medicală cu destinație specială acordarea primului ajutor la bordul navei aeriene;
acordarea primului ajutor în tren;
pentru pompieri.
7. Trusă medicală pentru transportul pentru bărcile de patrulare;
marin acordare primului ajutor pe apă;
pentru convoi de plute;
pentru nave mici;
pentru scufundări.
3. Posibilitățile de soluționare constructivă a truselor medicale uzuale.

În vederea identificării soluțiilor constructive a truselor medicale uzuale au fost utilizate metodele
asociative de generare a soluțiilor noi. Rezultatele selectate drept cele mai originale sunt prezentate în
figurile 6-10.
Fig. 6. Soluție constructivă 1 a truselor medicale Fig. 7. Soluție constructivă 2 a truselor medicale
uzuale: constituite din carton alb acoperit cu strat uzuale: cu deschidere în sus, cu separeuri, din carton
din polietilenă, cu sertare şi mânere, micro-gofrat. 1 - separeuri; 2 - instrucțiune şi spațiu
multinivelară. pentru depozitare; 3 - capac cu deschidere super.; 4 -
1 - mânere; 2 - sertare; 3 - perete. suport şi sistem de deschidere (din textile).
Fig. 8. Soluție constructivă 3 a truselor medicale uzuale: cu mânere, demontabilă, cu sistem de fixare,
elemente separate, portabilă. 1 - trusă portabilă tip valiză (în caz de deplasări); 2 - mânere; 3 - semi-
capac pentru integrarea elementului 1 în cutia de bază 5 prin sistem de fixare pe element magnetic 4.
120
Fig. 9. Soluție constructivă 4 a truselor medicale uzuale: cu separeuri, cu sistem de închidere, cu sistem
de deschidere în sus, ansambluri separabile.
1 - suport pentru sistemul de închidere pe bază de suport magnetic 2, 3 - separeuri; 4 - capac cu
deschidere în sus; 5 - element detașabil (separabil, cu 3 separeuri în interior).
Fig. 9. Soluție constructivă 5 a truselor medicale uzuale: din carton micro-gofrat, acoperit cu strat din
polietilenă, cu separeuri, tip constructor - asamblabilă, cu mânere, portabilă.
1 - mânere. 2 - sertar; 3 -perete suplimentar cu rol de rezistență şi separare; 4 - spațiu pentru preparate
sau
medicamente cu volum mare; 5 - separeuri; 6 - capac integru.
Concluzii
Necesitatea acordării primului ajutor medical nemijlocit la locul accidentului a condus la crearea
truselor speciale care conțin preparate şi medicamente, pansamente, instrumente medicale pentru acordare
primului ajutor medical. Acesta reprezintă motivul pentru care sunt produse a serie de truse medicale cu
diferită destinație.
Tratarea individuală în sistemul de sănătate este abordată ca o utilizare conștientă a preparatelor
farmaceutice eliberate fără prescripția medicului, pentru prevenirea sau tratamentul disfuncționalităților
și tulburărilor de sănătate recunoscute de utilizator însuși și ocupă una dintre cele mai importante obiective
în monitorizarea sănătății. Preferințele utilizatorilor în alegerea medicamentelor înseamnă, formarea unui
121
sortiment individual al trusei medicale uzuale, care trebuie să corespundă sortimentului optimal ale
grupelor de preparate, după datele şi indicațiile instituțiilor farmaceutice.
Truselor medicale se realizează din cele mai diverse materiale, ceea ce implică direct anumite costuri,
inclusiv funcție de valoarea acestora.
În cadrul studiului întreprins au fost elaborate 5 modele de truse medicale uzuale, pornind de la
necesitățile utilizatorilor.
Elementul inovativ al celei mai econome truse este faptul ca ea se va comercializa sub forma unei set
de desfășurate a elementelor component care poate fi asamblat simplu de către orice utilizator, fără
utilizarea adezivilor, şi câteva varietăți de soluționare estetică și constructivă a trusei sub formă de coli
autocolante. Prețul redus al trusei medicale se datorează utilizării cartonului, care are preţ destul de redus
în raport cu alte materiale. Multifuncționalitatea şi asamblarea individuală a trusei de către utilizator, îi
asigură astfel, un preţ redus și datorită excluderii operațiilor şi cheltuielilor în procesul de fabricație.
Bibliografie
1. COWING, L. Tiny traditions kept alive in carving. Resursă disponibliă on-line

[https://www.kansaiscene.com/2013/07/tiny-traditions-kept-alive-in-carving/]
2. Div IV. Netsuke. Resursă disponibliă on-line [http://www.buttoncountry.com/Div4Netsuke1.html]
3. МГМСУ им. А.И. Евдокимова. Кафедра истории медицины. Истории зубоврачевания и
стоматологии. Resursă disponibliă on-line [http://dental.historymed.ru/photo_gallery/index.php?
SECTION_ID=25&PAGEN_1=2]
4. Антикварный салон Доред. Мебель. Аптечка (Абрамцево). Resursă disponibliă on-line
[http://dored.ru/ishop/product/505]
5. Интернет магазин Мешок. Антиквариат и искусство. Мебель. Аптечка Абрамцево довоенная.
Resursă disponibliă on-line [https://meshok.net/item/51972008_АПТЕЧКА_АБРАМЦЕВО_
ДОВОЕННАЯ_24х18х8]
6. Поленова, Е.Д. Интернет магазин Мешок. Антиквариат и искусство. Мебель. Шкафчик,
Аптечка, Абрамцево. Resursă disponibliă on-line
[https://meshok.net/item/66262419_Шкафчик_аптечка_Абрамцево_Е_Д_Поленова]
7. Интернет магазин Ozon. Аптечка (Дуб, резьба, тонирование, Россия, Абрамцево, 80-е гг. XIX
века. Resursă disponibliă on-line [http://www.ozon.ru/context/detail/id/4261278/]
8. ГРИЦЕСИЧ, Н.Н., КУГАЧ. В.В. Из истории медицинских аптечек. Гродненское РУП
«Фармации». Витебский Государственный Медицинский Университет. Вестник фармации №2
(52) 2011.
122
NOI CONCEPTE DE EDIȚII DE CARTE ȘTIINȚIFICO-FANTASTICE
CU ELEMENTE COGNITIVE PENTRU COPII ȘI ADOLESCENȚI,
UTILIZÂND CERNELURILE INVIZIBILE
Cristina NEDELCEVA, Viorica CAZAC
Abstract: Conceptul elaborat presupune analiza minuțioasă a utilizării cernelurilor invizibile în edițiile de
carte științific-fantastice cu elemente cognitive pentru copii, pornind de la esența conținutului operei, pentru
a forma imagini și texte logice care să explice anumite detalii, ce pot fi greu înțelese de micii cititori. Ideea
vizează utilizarea unor notițe ajutătoare invizibile ochiului, liber. Imaginea sau textul, astfel, căpătând valoare
simbolică în momentul în care interacționează cu razele ultraviolete ce ajută la perceperea și vizualizarea
marcajelor.
Cuvinte cheie: cerneală invizibilă, raze UV, lanterna, carte.
Introducere
Lectura în viața copilului/adolescentului este primordială pentru că îl formează așa cum nimic altceva nu
cred că reușește. Oamenii de ştiinţă de la Oxford au demonstrat că, procesul de lectură antrenează abilităţile
cognitive ale creierului. De asemenea, lectura activează zonele creierului care nu sunt folosite în alte momente.
Când se citește, sângele intră în zonele creierului responsabile de concentrare şi cunoaştere. De remarcat este
şi faptul că acest efect nu apare atunci când este privit televizor sau se joacă pe calculator.
Nivelul de educație a tinerei generații determină nivelul de dezvoltare a întregii națiuni. În figura de mai
jos este reprezentată analiză grafică a timpului dedicat citirii edițiilor de carte în diverse state europene [1].
Fig. 1. Timpul dedicat citirii edițiilor de carte în diverse state europene
Moldovenii alocă în medie câte 17 minute pe zi pentru diverse forme de lectură, ceea ce e mai puţin în
comparaţie cu alte ţări din Uniunea Europeană, unde în medie se alocă circa 25 minute pe zi în acest sens. În
Republica Moldova, cea mai populară formă de lecturare este informarea prin intermediul calculatorului
(căreia se acordă în medie circa 10 minute pe zi), în timp ce pentru cititul edițiilor de carte tipărite se alocă de
două ori mai puţin (în medie 4 minute pe zi).
O problemă actuală o prezintă inițierea interesului tinerelor generații pentru lectură. Cauzele lipsei de
interes pot fi provocate de numeroși factori care variază de la caz la caz. Unul din ele, ar putea fi greutatea
copiilor și adolescenților de a înțelege conținutul cărților cu conținut amplu, ce prezintă o multitudine de
123
evenimente și fapte legate cauzal cum ar fi într-o ediție de carte științifico-fantastică, în care evenimentele
fantastice, ce prezintă o imaginație pură a autorului, sunt tratate verosimil prin amănunte științifice, ficțiunea
fiind dezvoltată de la un nucleu științific. Este necesar de menționat că, o ediție de carte ce presupune
transpunerea imaginației unei alte persoane, este dificil de înțeles și pentru maturi. Copii își pierd interesul
foarte rapid în fața unor lucruri pe care le vine greu să le interpreteze. Astfel, în cadrul prezentului studiu, s-a
conceput o ediție de carte ce a avut ca obiectiv reducerea dificultăților de interpretare de către micii cititori.
1. Tipurile de cerneluri invizibile și metodele de developare a lor.

În funcție de metoda de developare, cernelurile invizibile sunt clasificate [2] în (fig.2, 3.):
- cerneluri invizibile termosensibile;
- cerneluri invizibile developabile ca rezultat al reacțiilor chimice;
- cerneluri invizibile UV;
- cerneluri ce modifică suprafața hârtiei.
Tipuri de cerneluri invizibile

developate datorită:
modificarea suprafeței
căldurii reacțiilor chimice razelor UV hârtiei
- activată cu căldură; - activată ca rezultat al - developată sub acțiunea -aplicarea oricărui fluid
- la căldură acizii din pulverizării razelor UV, luminând va modifica fibrele
lichid își modifică substanțelor chimice; ușor ; sau dimensiunea
culoarea; - obținute din oricare 2 - obținute din suc de hârtiei, dezvăluind
- poate fi obținută din substanțe chimice lămâie, protecție solară, mesajul;
lichide organice, incolore; săpun, detergenți, ser. - expunerea hârtiei la
precum săpun, suc de lumina soarelui va
lămâie, mere, ceapă. readuce scrisul la
starea sa invizibilă.
Fig. 2. Clasificarea tipurilor de cerneală invizibilă în funcție de metoda de developare
Fig. 3. Model de pix cu cerneală invizibilă la un capăt și lanterna UV la celălalt capăt
124
2. Alegerea tipului de cerneală pentru ediția de carte concepută.
În rezultatul analizei tipurilor de cerneală invizibilă, a metodelor lor de developare și caracteristicile lor,
s-a constatat că cerneala invizibilă developată sub raze UV (fig.3), reprezintă cea mai bună soluție în acest
sens. Dat fiind faptul că, cerneala termosensibilă presupune developarea elementelor imprimabile prin metode
ce include flacăra lumânării, fierul de călcat etc., prezentând o metodă inofensivă atunci când aceasta vizează
edițiile de carte pentru copii. În același context, developarea prin reacții chimice prezintă o metodă nu mai
puțin periculoasă. Substanțele chimice sunt imprevizibile atunci când se află în mâinele copiilor care nu-i știu
proprietățile și metodele de securitate.
3. Prezentarea conceptului estetic al cărții proiectate.

La realizarea copertei ediției de carte științifico-fantastică, au fost utilizate elemente imprimate cu cerneală
invizibilă. Ce poate fi mai minimalist decât o copertă lipsită complet de elemente grafice și textuale?
Fig. 4. Soluționarea estetică a ediției de carte

”O călătorie spre centrul pământului„ de Jules Verne
Fig. 5. Exemplu de pagină din interior a ediției de carte

”O călătorie spre centrul pământului„ de Jules Verne
125
În figura 5 este prezentat un exemplu de pagină de interior al ediției cărții proiectate, conținând mesaje
ascunse. În partea stânga este reprezentată pagina de interior văzută la lumina zilei, și în partea dreaptă aceeași
pagină expusă razelor ultraviolete, ca urmare, se remarcă cum apare mesajul ascuns.
Concluzii
În cadrul studiului au fost analizați factorii de influență asupra necesității de lecturare în viața cognitivă a
unui copil/adolescent.
Pornind de la ideea că, notițele ascunse pot explica/exprima ideile unui text literar, a fost concepută o
ediție de carte pentru copii cu conținut științific-fantastic organizată secvențial, bazată pe studiul operei lui
Jules Verne ”O călătorie spre centrul pământului„ ce prezintă o multitudine de evenimente şi fapte legate prin
acțiuni cauzale și uneori posibil greu de înțeles de către copii. Acest moment a determinat adăugarea unor
notițe ajutătoare, incluse atât în text și imagini cât și pe câmpurile paginilor ediției de carte. Notițele sunt
invizibile ochiului liber, astfel imaginea sau textul capătă valoare simbolică în momentul în care sunt expuse
razelor ultraviolete.
Ideea lansată impune analiză profundă, atât din aspectul elaborării și imprimării cu cerneluri speciale, dar
și în vederea studierii conținutului operei, pentru a forma imagini și texte logice prin felul în care aceasta se
conturează şi se înfățișează sub o anumită formă, determinată de tipurile de relație ce se stabilesc între imagine
şi text şi a modului de transpunere a informațiilor în plan vizual, sub directa influență a razelor UV.
Dat fiind faptul că, ediția de carte conține multe elemente ce nu pot fi percepute de ochiul liber, conceptul
presupune integrarea în ediția de carte a unei surse de raze UV, fixată de cotorul ediției de carte.
Bibliografie
1. Utilizarea timpului. Sursa disponibilă online [http://www.statistica.md/public/files/publicatii

_electronice/Utilizarea_timpului_RM/Infografice/Timp_lectura.pdf]
2. Cerneluri invizibile. Sursă disponibilă online [http://www.acuz.net/html/Cerneluri_invizibile.html].
126
AMBALAJELE ECOLOGICE BIODEGRADABILE
ÎN PERCEPȚIA UTILIZATORILOR
Diana PETROV
Abstract: Lucrarea prezintă rezultatele studiului aspectelor generale cu referință la ambalajele ecologice,
clasificarea ambalajelor ecologice funcție de mai multe criterii de clasificare, rezultatele analizei atitudinii
utilizatorilor în raport cu aceste ambalaje. În același context, au fost studiate așteptările utilizatorilor
constatându-se că astăzi utilizatorii sunt bine informați cu referință la tendințele în materie de ambalaje
ecologice, pledând tot mai mult să utilizeze ambalaje ecologice contrar utilizării ambalajelor de natură
neorganică.
Cuvinte cheie: ambalaje ecologice, utilizatori, așteptări, analiză.
Introducere
„Trăim într-o lume ambalată. Alimentele noastre, cumpărăturile cotidiene ne sunt furnizate într-o infinitate
variată de materiale, combinații și forme. Ambalajul pătrunde în viața noastră într-o mie de feluri, mai mult
sau mai puțin subtile. Găsim ambalajul pretutindeni, în magazine, la noi acasă, dar și sub formă de deșeuri”[1].
Cu alte cuvinte, ambalajul devine o formă de exprimare a stilului de viața al consumatorului modern și reflectă
prin calitatea sa cultura noastră universală [2].
1. Ambalajele – interfețe și necesități

Din punct de vedere etimologic, cuvântul ambalaj vine de la prefixul francez „en” și de la substantivul
„balle”, al cărui sens era de strângere în balot, operațiune efectuată de cei angajați să grupeze mărfurile,
bagajele sau bunurile.
Conform definiției din „Small Business Encyclopedia”, ambalajul sau packaging-ul
(echivalentul cuvântului în engleză, pe care îl vom folosi pe parcursul lucrării de față) se referă la un recipient
sau un înveliș care păstrează un produs sau un grup de produse, permițând izolarea acestora de mediu spre a
le proteja, a le conserva, a le transporta ori a le pune în valoare în scopuri comerciale sau estetice.
Ambalajele comerciale denotă satisfacere a mai multor funcții importante:
1. protecția produsului pe durata tranportării, depozitării;
2. informarea cu referință la caracteristicile produsului, condițiilor de păstrare, fabricare;
3. promovarea produsului catre clientul final.
Packaging-ul este foarte important, atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărătorii de produse. În primul
rând pentru că poate preveni distrugerea, ruperea, furtul, dar, mai ales pentru că în același timp sporește
comoditatea utilizării sau depozitării și înlesnește identificarea produselor.
Dacă înainte de cel de-al Doilea Război Mondial problema ambalării era lăsată pe mâna tehnicienilor,
curând după aceea, companiile au devenit din ce în ce mai interesate de marketing si promovare ca metode de
convingere a clienților să-și achiziționeze singuri produsele. Drept rezultat, din ce în ce mai mulți industriași
încep să vadă packaging-ul drept un element integrant al strategiei de marketing orientate către seducerea
cumpărătorului. Astfel, „modul de ambalare a produselor, materialele din care sunt realizate ambalajele,
designul, etc. încep să influențeze decisiv succesul comercial al mărcii”
Aceasta creștere a interesului pentru packaging are loc odată cu transformările socio-economice survenite
pe glob. Pe măsură ce consumatorii devin mai educați și mai înstăriți, așteptările lor, dar și încrederea în produs
crește. Astfel, ambalajul trebuie să treacă testul raftului, acolo unde este expus către potențialul cumpărător și
trebuie să se facă remarcat. Nu este suficient doar să ofere informații, trebuie să și motiveze cumpărătorul în
decizia de achiziționare, căci, în fond, ambalajul reprezintă interfața dintre produs și consumator, cea care
creează o primă imagine. Ea poate conferi produsului distincție și siguranță în ochii consumatorului, sau îl
poate „ucide”, transformându-l într-un anonim.
127
produs
ambalaj
consu-
mator
Fig. 2. Ambalajul văzut ca interfață dintre produs și consumator
Specialiștii în ambalaje sunt de părerea că, modul în care este prezentat poate contribui în proporție de
20% la succesul produsului, dar și a afacerii în sine, conform unui articol din ziarul „Cotidianul” din 2006
(Fig. 3).
Ambalajul 20% Succesul
Fig. 3. Contribuția ambalajului la succesul promovării produsului.
De aceea putem concluziona că, astăzi „packaging-ul nu mai reprezintă exclusiv o problemă de
cercetare sau de dezvoltare a procedeelor de fabricație, ci devine din ce in ce mai mult o problema complexă
în care intră psihologia socială, comportamentul consumatorului, relațiile publice, publicitatea, design-ul”
[3] și putem adauga aici fără rezerve și antropologia culturala. Iar acest fapt îl face foarte interesant de
studiat în contextul globalizării piețelor și extinderii brandurilor, pentru că ne confruntăm, în primul rând,
cu bariere comunicaționale, tabu-uri sau valorizări diferite ale produselor în sine, care se vor reflecta în
ambalaj.
Nu greșim când afirmam ca majoritatea companiilor multinaționale trebuie sa gândească crearea unui
ambalaj la fel ca pe o campanie de relații publice, caci packaging-ul trebuie destinat, în același mod ca o
campanie de RP, unor publicuri neomogene ca poziționare geografica sau sociala: „furnizori, transportatori,
angajați, cumpărători potențiali, adversari, competitori si mai ales legiuitori”[4].
De asemenea, unul dintre cele mai importante aspecte ce trebuie avute in vedere, este condiționarea
culturala, practic raportul dintre „adevăr” și „fals” cultural în ceea ce privește distribuția si promovarea
unui produs global. Exemplul cel mai pregnant este ambalajul folosit de cele două mari companii
multinaționale, simboluri incontestabile ale consumerismului – Coca-Cola si McDonald’s (Fig. 4), datorită
modului în care reușesc, pe de o parte, să standardizeze și să uniformizeze o serie de produse la nivel
mondial, iar pe de altă parte să se adapteze pieței autohtone cu ajutorul strategiilor de comunicare potrivite
fiecărei culturi pe cale de a fi cucerita. Este foarte interesant de urmărit modul în care produsele nord –
americane își croiesc drum către alte colțuri ale globului și felul în care interpretează și se interpretează pe
sine în cultura „celuilalt”.
Ambalajul se constituie printr-un discurs tehnic – planul concret, determinat de aspectele sale fizice,
chimice și mecanice și unul simbolic – planul cultural, determinat de capacitatea de comunicare, înscriindu-
se astfel în sistemul obiectelor, definit de sociologul Jean Baudrillard în cartea sa „Sistemul obiectelor”.
128
a) b)
Fig. 4. Exemple de ambalaje folosite de cele două mari companii multinaționale:

a) Coca-Cola, b) McDonald’s
Fiecare dintre obiectele noastre practice e legat de unul sau mai multe obiecte structurale, însă într-un
anume fel aceste obiecte își abandonează continuu structuralitatea tehnică în folosul unor semnificații secunde,
alunencând din sistemul tehnologic în sistemul cultural.
2. Clasificarea ambalajelor ecologice

Ambalajul reprezintă unul din cele mai importante elemente constitutive ale produsului, deoarece un
produs bine ambalat poate reprezenta o garanție a protecției consumatorilor. Indiferent de natura din care este
alcătuit ambalajul, acesta trebuia să își păstreze funcțiile sale clasice: de protejare a produsului, de transport și
nu în ultimul rând de informare.
Fie că vorbim despre ambalaje ecologice sau ambalaje clasice, clasificarea acestora este asemănătoare,
diferența constând în materialul din care este confecționat.
Astfel, ambalajele ecologice pot fi clasificate după mai multe criterii reprezentate schematic în figura 5.
După sistemul de confecționare

ambalaje fixe ambalaje demontabile ambalaje pliabile
După tipul ambalajelor

plicuri stelaje pungi lăzi cutii flacoane
După destinație
ambalaje de transport ambalaje de desfacere ambalaje de prezentare
După specificul produsului ambalat

ambalaje pentru produse ambalaje pentru produse ambalaje pentru produse ambalaje individuale sau
alimentare nealimentare periculoase colective
După natura materialului din care este confecționat

ambalaje din hârtie și
ambalaje din lemn ambalaje din sticlă ambalaje din aluminiu ambalaje diverse
carton
Fig. 5. Clasificarea ambalajelor ecologice după criterii.
129
3. Accepțiunea ambalajelor ecologice din Republica Moldova în percepția utilizatorilor și
producătorilor.
Astăzi, în Republica Moldova sunt înregistrați, conform datelor oficiale, puțin peste 60 de producători
eco. Dacă să facem o mică comparație, doar în Europa sunt înregistrați peste 330000 producători eco. Totuși,
cea mai mare piață a produselor ecologice o deține SUA, urmată de Europa, în special Germania, Marea
Britanie, Franța, Italia, România și Turcia. O piață dezvoltată în acest sector o au și țările China și Canada.
Fructele și legumele sunt cele mai populare alimente, urmate de ouă (20% din cererea totală), carne, vin și
ceaiuri sau cafea. Cu certitudine putem spune, că la acest capitol și în Republica Moldova se atestă o creștere
a interesului în raport cu ambalajele eco. Cu toate acestea, producătorii eco autohtoni mai au mult de învățat
de la țările mai dezvoltate pe acest segment. Din păcate, în Republica Moldova se produce o cantitate
nesemnificativă de fiecare produs eco în parte, astfel fiind imposibilă acoperirea cereririi mare. Din acest
motiv, la noi în țară cea mai răspândită metodă de a comercializa sunt vânzările directe, după care -
livrările. Clienții care cumpără produse eco au, de obicei, un venit financiar înalt, au vârstă cuprinsă între 30-
63 ani, au copii și pun accent pe sănătate. Ultima caracteristică identifică țara noastră cu SUA, unde, la fel,
scopul primordial al omului care cumpără un produs eco este nutriția sănătoasă, spre deosebire de, par exemple,
Europa, unde consumatorii eco pun accentul pe mediul înconjurător, sau China, unde prestigiul determină
cumpărarea produselor bio.
Liza Mămăligă, fondatoare “Dulce Plai”, este producătoare nu doar a ambalajelor ecologice ci și a
produselor ecologice. Cu 160 de familii de albine se descurcă de minune o echipă relativ mică, dar unită,
compusă din doar 5 persoane. Ceaiul, mierea, lumânările, săpunul sunt produsele ecologice elaborate de marca
“Dulce Plai”. Unul dintre produsele aceste mărci, și anume săpunul natural de miere, este reprezentat în figura
6.
Fig. 6. Exemplu de ambalaj ecologic al mărcii autohtone „Dulce Plai”.
S-a observat faptul că, există din ce în ce mai mulți consumatori care sunt dispuși să plătească mai mult
pentru produse mai sănătoase și mai sigure, dar și consumatori care fac alegeri responsabile pentru că sunt
îngrijorați de viitorul plantei și de viața locuitorilor săi.
Concluzii
Rezultatele chestionării a 63 utilizatori cu referință la atitudinea cu referință la ambalajele eco, prin prisma
protecției mediului, au denotat că, 55% sunt interesați de ambalajele eco în vederea protecției mediului, 8%-
nu sunt interesați de acest aspect, 37% - nu denotă nici o atitudine.
Importanța folosirii ambalajelor pentru utilizatori s-a manifestat ca a fi foarte importantă pentru 34%, 9%-
absolut neimportantă, 37%-nici o atitudine.
În raport cu intenția de cumpărare în continuare, 49% din respondenți au răspuns afirmativ, 4%-nu, 20% -
nu sunt deciși în acest sens, 27% nu cunosc ce va urma.
Bibliografie
1. Guss, L. M art. L’emballage c’est aussi du marketing, rev. Emballage Magasin, 1985,
apud Mariana Juganaru,Implictiile corelatiei dintre estetica si calitate la marfurile alimentare pe
plan european, A.S.E, Facultatea de Comert, conducator stiintific Prof. Univ. Dr. Dumitru Dima,
Bucuresti, 1996, p. 28.
2. Pongracz, Eva The environmental impacts of packaging, Dissertation submitted for the degree of
Licentiate in Technology, Tampere, February 1998, p. 16.
3. Juganaru, M. op. cit., p. 37.
4. Dagenais, B. Campania de Relatii Publice, Ed. Polirom, Iasi, 2003, p. 148.
130
STUDIUL POSIBILITĂȚILOR DE SOLUȚIONARE CONSTRUCTIVĂ A
AMBALAJELOR INTELIGENTE PENTRU PRODUSELE DE PATISERIE
Viorica CAZAC, Constantin CALCATINGE
Abstract: Lucrarea prezintă rezultatele studiului privind analiza posibilităților de soluționare constructivă a
ambalajelor inteligente pentru produsele de patiserie ce pot oferi numeroase informații audio sau vizuale
privind produsul în sine, dar nu numai atât. În condițiile în care s-a apelat la tehnologii de imprimare
magnetică, producătorii își pot afișa pe ambalaj spoturi publicitare adresate consumatorilor sau orice altă
informație. Deosebit de utile s-au dovedit a fi informații precum modul de gătire a produsului, conținutul sau
nutritiv protejând produsul împotriva elementelor de alterare cum ar fi apă, emisiile, microorganismele,
praful, deteriorările mecanice etc.
Cuvinte cheie: ambalaje inteligente, utilizatori, soluții, informații
Introducere
În secolul când tehnologiile se dezvoltă rapid și creează produse de calitate înaltă din punct de vedere
tehnologic, după ordinea de distribuție, de comerț și de promovare, tehnologii informaționale au încetat de
mult să fie un secret. Diferențele dintre caracteristicile bunurilor este minimă și diferența de calitate este
comparabilă. Profesorii de la Stockholm School of Economics, Nordstrom Kjell si Jonas Ridderstrale susțin
că, în noua economie valoarea constă în cucerirea minților "Într-o eră de succes afecțiunea mai puțin depinde
de abilitatea de a convinge bazându-te pe fapte ... este necesar să se facă apel la dragoste, intuiție și dorință,
dar nu să pierdem puterea apelând la ideea de sens ".
Ambalajul a devenit în ultima perioada unul dintre cele mai importante criterii de achiziţionare a unui
produs. O bună prezentare a produselor comercializate creează o primă imagine, care are un rol esențial în
decizia de cumpărare.
1. Ambalaje inteligente – identitate.

Ambalajele active și ambalajele inteligente sunt rezultatul "gândirii în afara cutiei". În ultimele două
decenii, popularitatea ambalajului activ (AA) a marcat o schimbare semnificativă a paradigmelor în materie
de ambalaje; și anume, funcția de protecție a ambalajului a trecut din stare pasivă la cea activă. Anterior,
materialele pentru ambalare primare au fost considerate "pasive", ceea ce denotă că, acestea au funcționat doar
ca barieră inertă pentru protejarea produsului de interacțiunea oxigenului și a umidității. Recent, au fost create
o serie de materiale pentru ambalare noi, pentru a oferi protecție "activă" pentru produs.
Ambalajul activ a fost definit ca sistemul în care produsul, ambalajul și mediul interacționează în vederea
creșterii termenului de valabilitate sau asigurării anumitor caracteristici care nu pot fi soluționate altfel (Miltz
și alții, 1995). Alte surse, definesc ambalajul activ ca sistem de ambalare care modifică activ starea ambalajului
în tendința de creștere a duratei de valabilitate sau de îmbunătățire a siguranței alimentare, a proprietăților
senzoriale, menținând în același timp calitatea alimentelor (Vermeiren și altele 1999). Toate tehnologiile de
obținere a ambalajelor active presupun transformări fizice, chimice sau biologice pentru a modifica
interacțiunile dintre ambalaj, produs și spațiu în vederea obținerii rezultatelor așteptate (Rooney 1995; Brody
și alții 2001).
Ambalajul cu eliberare controlată este realizat prin prisma unui grup de tehnologii care utilizează
materialele pentru ambalare ca sisteme de livrare pentru eliberarea compușilor activi (cum ar fi antimicrobieni,
antioxidanți, enzime, arome, etc) pentru a proteja produsele de afecțiuni microbiene și a spori calitatea
alimentelor. Axarea inițială a fost pusă pe acțiunea antimicrobiană (Appendini și Hotchkiss; Suppakul și alții)
și ambalarea antioxidantă (Miltz și alții; Wessling și alții). Evoluția ulterioară a vizat dezvoltarea ambalajelor
antimicrobiene care conțin compuși naturali în locul aditivi sintetici (Suppakul și alții). Filmele selectiv
permeabile sunt filme ce respiră și permit controlul permeabilității oxigenului, a vaporilor de apă și a dioxidului
de carbon la viteze benefice pentru ambalarea în atmosferă modificată a produselor proaspete (Yam și Lee).
Potrivit Dicționarului American „Heritage”, cuvântul "inteligent" este definit ca "arătând o judecată și
raționalitate sănătoasă" și ca "având anumite capacități de stocare și procesare a datelor." O condiție prealabilă
luării deciziilor conforme este comunicarea eficientă - abilitatea de achiziționare, procesare și partajare a
informațiilor - ambalajul inteligent oferind contribuție semnificativă în acest sens. Astfel, ambalajul inteligent
131
poate fi definit ca sistem de ambalare capabil să realizeze funcții inteligente cum ar fi: detectare, sesizare,
înregistrare, urmărire, comunicarea și alte acțiuni ce ar facilita luarea deciziilor în contextul creșterii termenul
de valabilitate, sporirii siguranței, oferirii informațiilor și avertizării asupra posibilelor probleme.
2. Elemente inteligente integrate în ambalaje.

Elementele inteligente integratorii în ambalaje sunt structurate în: suporturi de date cum ar fi etichetele cu
coduri de bare, etichetele de identificare a frecvențelor radio (RFID) utilizate pentru stocarea și transmiterea
datelor și tip indicatori (indicatori de temperatură, indicatori ai prezenței gazelor, biosenzori,etc.) predestinați
monitorizării stării mediului extern.
Codurile de bare prezintă cea mai accesibilă formă de
suporturi de date și sunt puțin costisitoare. Pentru a răspunde
necesității crescânde de codificare a mai multor date în spațiu
mic, a fost lansată o nouă familie de simbolologii de coduri de
bare numită Symbol Space Redundant (RSS) (Uniform Code
Council 2004). Unele coduri de bare sunt potrivite pentru
identificarea produselor la comercializarea lor și pentru
trasabilitatea produselor în industria alimentară.
Codul de bare RSS-14 Stacked codifică întregul număr de a b
comerț global (GTIN) din 14 cifre și poate fi utilizat pentru Fig. 1. Coduri de bare:
produsele fabricate și comercializate în vrac, cum ar fi mere a- inactive și b-active [3]
sau portocale, unde limitarea spațiului impune utilizarea unor simboluri înguste. Codul de bare extins RSS
codifică până la 74 de caractere alfanumerice și acesta poate fi utilizat pentru produse cu măsurare variabilă
(Ex. carne și fructe de mare vândute vrac) pentru cazul în care este necesară furnizarea unui volum mare de
date sau pentru codificarea informațiilor suplimentare, cum ar fi data ambalării, numărul lotului și greutatea
ambalajului.
În fig. 1 sunt prezentate coduri de bare inactive (a) și active (b). Activarea codului de bare este valabilă
pentru produsele ce prezinta risc potențial (ITT) sau actual (patogenic) pentru sănătate, prin utilizarea
substanțelor cromofore cu reacție ireversibila, activate termic sau biologic. Ele pot fi “setate” pentru diferite
nivele timp-temperatura sau diferiți agenți biologici în intervalul de temp. -18 ÷ 82°C [3].
Etichetele RFID (Radio-Frequency Identification) prezintă o formă avansată de suport de date pentru
identificarea și trasabilitatea automată a produselor fără atingere, la distanță prin unde radio.
Etichetele RFID pot fi clasificate în două tipuri: etichete
pasive/inactive - alimentate din energia furnizată de aparatul
cititor și etichete active care au propriul lor acumulator pentru
alimentarea circuitelor microcipului și transmiterea semnalelor
către aparatul cititor/identificator. Etichetele active sunt mai
scumpe, au intervalul de citire de 100 de picioare (eng. foot) (în SI
1f=30,48cm), în timp ce etichetele pasive sunt mai puțin
costisitoare și au un interval de citire de până la 15 picioare.
Intervalul real de citire depinde de mai mulți factori, inclusiv de
frecvența de funcționare, puterea aparatului cititor și posibila
Fig. 2. Etichete RFID [5]
interacțiune cu obiectele monitorizate.
Etichetele conțin un microcip și o antenă mică, și permit ca datele să fie primite sau transferate prin
intermediul undelor radio, folosind identificatori pentru citire și scriere. Spre deosebire de codurile de bare
aceste tag-uri pot fi citite chiar dacă sunt murdare sau zgâriate, de la distanță sau atunci când nu sunt expuse
în locuri vizibile. În tag-urile RFID informațiile sunt încorporate în eticheta în sine, ceea ce permite imprimarea
de informații vizuale, și coduri de bare și codarea tag-ului să fie făcută într-un singur pas. Pentru acest scop se
folosesc imprimantele RFID. Este posibilă furnizarea lor sub formă de role sau perforate după o anumită
mărime.
Indicatori de timp-temperatură (TTI-time-temperature indicators) sunt reprezentați de etichetele
autocolante atașate pe recipientele de transport sau pe ambalajele individuale de consum. Aceste etichete oferă
indicații vizuale ale istoricului temperaturii pe tot parcursul livrării și depozitării, fiind utile pentru
132
avertizarea privind neconformitatea menținerii temperaturii
pentru produsele alimentare cum ar fi spre exemplu cele
refrigerate sau congelate. În același context, aceste etichete
sunt utilizate și ca "indicatori ai gradului de prospețime" prin
estimarea evoluției termenului de valabilitate al produselor
perisabile. Informațiile oferite de aceste etichete prezintă
modificările ce sunt percepute vizual prin valorația cromatică
tonală de la închis spre deschis, sau creșterea intensității
cromatice și difuzia unui colorant pe o scală gradată la
modificarea temperaturii, expirării termenului de valabilitate.
Există 3 tipuri de bază ale TTI-urilor disponibile în comerț:
indicatori de temperatură critici, indicatori istorici parțiali și
indicatori de istorie completă (Singh 2000).
În fig. 3 este prezentat un model de indicator TTI conform
căreia în funcție de regimul de temperatură și timp se modifică Fig. 3. Indicatori de timp-temperatură (TTI)
nuanța din interiorul simbolului. (USA)
Produsul nu mai poate fi consumat când nuanța din interior devine mai deschisa decât cea din exterior [3].
Indicatori de prospețime indică gradul de prospețime a produselor ambalate funcție de regimul de
temperatură ce schimbă nuanța cromatică în interiorul etichetei (fig. 4).
Etichetele Fresh-Check (USA)
Produs Consumare Produs

corespunzător imediată necorespunzător
Etichetele TRACEO (Franța) se autocoloreaza - devenind

opace –atunci când se ating condițiile critice sau in cazul în
care s-a depășit termenul de valabilitate (chiar dacă produsul
a fost ținut în condiții corespunzătoare) [4].
Etichetele Varkode (Israel)- etichetă de tip TTI, în funcție de

regimul de temperatură se schimbă codul de bare, după
criterii prestabilite. După depășirea condițiilor critice codul
avertizează acest fapt, dar poate fi citit. Se activează la
tragerea și scoaterea benzii roșii. Citirea se poate face cu
orice scaner uzual [4].
Fig. 4. Indicatori de prospețime [4, 6]
Indicatori de integritate indică prezența și starea gazului în spațiul capului ambalajului ce se schimbă
adesea ca urmare a activității produsului alimentar, a naturii ambalajului sau a condițiilor de mediu. Spre
exemplu, respirația produselor proaspete, generarea
de gaze prin microorganisme de degradare sau
transmiterea gazului prin materialele de ambalaj sau
scurgeri de pachete pot determina modificarea
compoziției de gaze din interiorul ambalajului.
Senzorii de gaze sub forma unor etichete ambalate sau
tipărite pe folii de ambalaj pot monitoriza
modificările compoziției gazului, oferind astfel un
mijloc de monitorizare a calității și siguranței
produselor alimentare. Senzorii de oxigen (fig. 5, 6)
sunt cei mai obișnuiți indicatori de gaze pentru
aplicațiile de ambalare a alimentelor, Fig. 5. Senzor de oxigen [4]
133
deoarece oxigenul în aer poate provoca randiditate
oxidantă, schimbarea culorii și distrugerea
microbiană. Unii indicatori de oxigen funcționează
prin modificarea de culoare în cazul scurgerilor de
gaze din ambalaje datorită diferitor manipulări.
Ahvenainen (1997), Smiddy și alții (2002) au utilizat
Fig. 6. Senzor de CO2 senzori de oxigen pentru a detecta sigilarea
necorespunzătoare sau deteriorarea calității ambalajelor cu atmosferă modificată care conțin pizza sau carne
de vită prefabricată. Senzorii de gaze pentru vaporii de apă, dioxid de carbon, etanol, hidrogen sulfurat și alte
gaze sunt de asemenea utili funcție de predestinație.
Biosenzorii. Spectrul larg al infecțiilor provocate de alimente se schimbă constant în timp, deoarece
majoritatea agenților patogeni cunoscuți sunt controlați atestându-se în același timp noi agenți. Există nevoia
de a detecta rapid, precis, a agenților patogeni și monitorizarea parametrilor calității alimentelor post-
procesare. În acest sens sunt recomandați pentru utilizare biosenzorii ce reprezintă un dispozitiv compact de
analiză care detectează, înregistrează și transmite informațiile referitoare la reacțiile biochimice. Acest
dispozitiv inteligent este alcătuit din 2 componente primare: un bioreceptor care recunoaște un element țintă
și un traductor care transformă semnalele biochimice într-un răspuns electric cuantificabil. Bioreceptorul este
reprezentat de un material organic sau biologic, cum ar fi o enzimă, un antigen, un microb, un hormon sau un
acid nucleic. Traductorul poate prelua multe forme (cum ar fi electrochimice, optice, acustice) în funcție de
parametrii măsurați. Unele caracteristici importante ale unui biosenzor sunt specificitatea, sensibilitatea,
fiabilitatea, portabilitatea și simplitatea.
SIRA Technologies (Pasadena, California, SUA) dezvoltă un biosenzor/cod de bare numit Sistem Sentinel
pentru detectarea agenților patogeni în ambalajele cu alimente (Ayala și Park 2000; Anonim 2004). În acest
sistem, un anticorp specific patogen este atașat la o parte a codului de bare care formează o membrană; prezența
bacteriilor contaminante va determina formarea unei bare închise localizate, ceea ce va face ca codul de bare
să nu poată fi citit la scanare. Toxin Alert (Ontario, California, SUA) dezvoltă, un
sistem de diagnostic numit Toxin Guard, care
încorporează anticorpi în structura ambalajelor din
material plastic pentru detectarea agenților patogeni.
Atunci când anticorpii întâlnesc un agent patogen țintă,
ambalajul afișează un semnal vizual clar pentru a alerta
consumatorul, comerciantul.
Senzori de prospețime, se bazează pe detecția Fig. 7. Senzor de prospețime
produșilor volatili rezultați în urma proceselor chimice
sau enzimatice ce au loc în produsul alimentar ambalat,
în timp (fig. 7).
Senzorii enzimatici (fig. 8) avertizează cu privire la
orice condiții timp-temperatura ce pot duce la formarea Fig. 8. Senzor enzimatic
in interiorul ambalajului de agenți patogeni, precum E-
coli. Se bazează pe o schimbare a culorii indusă de
scăderea pH-lui datorita hidrolizei enzimatice a unui
substrat lipidic.
Senzorii de temperatură, funcționează pe principiul
variației cromatice la modificarea temperaturii. Sunt
utilizat în etichetele sau ambalajele băuturilor. Spre
exemplu băuturile
reci au etichetele/ambalajele de culori intense, pe
măsura aflării lor în mediu, intensitatea cromatică
devine mai subtilă (fig. 9).
Fig. 9. Senzor de temperatură [3]
3. Constituiri structurale-compoziționale estetice de ambalaje pentru patiserie.

Pentru ca un produs sa ajungă pe piață și să fie vândut este necesar ca acesta să corespundă așteptărilor
utilizatorilor printre care să satisfacă aspirația estetică către care se tinde. Conceptul estetic derivă prezintă
rezultatul activității de creativitate. Creativitatea nu aparține însă doar artei, ea este puternic ancorată în
134
realitate şi pragmatism. Creativitatea în publicitate, etichete și ambalaje are caracter aplicativ determinat de
tipul produsului, forma acestuia, predestinația, cantitatea, asocierile și legăturile cu produsul vizat. Elaborarea
mesajului compozițional de valoare apărute ca rod al creativității structurale-compoziționale conduc la
creșterea vânzărilor de produse, credibile şi acceptate de utilizatori [1].
Pornind de la importanța formei ambalajelor pentru produsele de patiserie pentru esteticul lor, s-a decis
căutarea de forme și soluții constructive ale lor cu identificarea elementelor inteligente necesare de integrat.
În fig. 10-13 sunt prezentate elaborările de concepte estetice și constructive ale ambalajelor pentru
produsele de patiserie de concepție proprie.
Fig. 10 Ambalaj de formă paralelipipedă Fig. 11. Ambalaj de formă triunghiulară
Fig. 12. Ambalaj de formă decaedrală Fig. 13. Ambalaj de formă hexagonală
Concluzii
Ambalajul inteligent este o tehnologie emergentă care folosește funcția de comunicare a ambalajului pentru
a facilita luarea deciziilor în vederea obținerii avantajelor cu referință la calitatea produsului și siguranței
îmbunătățite a alimentelor. Tendința de diversificare și personalizare a ambalajelor pentru produsele de
patiserie presupun nu doar căutări de noi forme și soluții cromatice, tematice, fără de care nu ne putem lipsi,
dar și necesitatea integrării elementelor inteligente, pornind de la necesitate asigurării securității vieții
utilizatorilor.
Bibliografie
1. 25 примеров оригинальной упаковки. Resurs[ disponibilă online [http://www.dejurka.ru/

inspiration/25-examples-of-creative-packaging/]
2. Gîtin, L. Ambalaje și design în industria alimentară. Galați, 2010
3. Stânescu, P. Ambalaje și design în industria alimentară. Resursă disponibilă on-line
[http://www.tsocm.pub.ro/educatie/cepa/Ambalaje%20-%20CEPA%20-%20curs%2010.pdf].
4. Popa, M. Tendințe în ambalarea și procesarea produselor de panificație Resursă disponibilă on-line
[https://www.researchgate.net/profile/Mona_Popa/publication/287643644_TENDINTE_IN_AMBA
LAREA_SI_PROCESAREA_PRODUSELOR_DE_PANIFICATIE/links/567817db08aebcdda0ebbe
ca/TENDINTE-IN-AMBALAREA-SI-PROCESAREA-PRODUSELOR-DE-PANIFICATIE.pdf]
5. Freshuplabel. Resursă disponibilă on-line [http://www.freshuplabel.com/images/images/r01.jpg]
6. Reading Fresh-Check® Time Temperature Indicators. Resursă disponibilă on-line [http://www.fresh-
check.com/reading.asp].
135
ANALIZA INFLUENȚEI SOLUȚIONĂRII ESTETICE
ALE AMBALAJELOR ASUPRA VÂNZĂRII LOR
Magdalena ZAHARIA, Mihail ROMANCIUC
Abstract: Consumatorii de astăzi dispun de o gamă din ce în ce mai largă de produse şi servicii pe care le pot
achiziționa, iar producătorii trebuie să motiveze clienții pentru a cumpăra produsele. Atenția potențialului
client poate fi atrasă fie prin preț, calitate, cantitate, ambalaj, etichetă sau aspectul produsului.
Cuvinte cheie: aspect estetic, ambalaj, produs, consumator, vânzare, succes.
Introducere.
Cu ceva ani în urmă, fabricarea "unui produs bun" era un factor suficient pentru vânzări satisfăcătoare.
Astăzi, existența unui produs bun nu mai este de la sine un avantaj competitiv, deoarece există un şir de alţi
factori, care creează premise pentru succesul vânzărilor. Unul din cei mai importanți factori ce asigură
prezentarea de calitate a produselor este ambalajul. Inițial un element neutru, ambalajul s-a transformat treptat
într-un instrument fundamental de marketingului şi deseori este parte integrantă a produsului.
Ambalajul reprezintă totalitatea elementelor destinate să includă un produs și să asigure calitatea şi
integritatea produselor în decursul manipulării, transportului, depozitării, desfacerii şi a consumului acestora.
Ambalajul este privit ca un sistem format din două componente principale, una de protecție fizică, chimică,
mecanică şi biologică şi cealaltă de promovare a produsului [1-3].
1. Soluționarea estetică a ambalajelor în Republica Moldova.

Rezultatele unor studii denotă că, consumatorul este atras de produsul de pe raft datorită următorilor
factori: 35,5% - de ambalaj; 26% - de preţ; 20,5% - dacă produsul îi amintește de ceva; 18% - de
particularitățile produsului. Pentru a atrage consumatorul, ambalajul trebuie să producă impresie, să conțină
un mesaj care ar promova produsul. Pe lângă faptul că, ambalajele pentru produsele lactate trebuie să
corespundă normelor sanitare și cerințelor standardelor internaționale cu referință la inofensivitatea a lor, un
factor decisiv în formarea unui brand sau în succesul produsului în plan comercial este aspectul exterior al
produsului. Acesta este primul criteriu de care se ghidează în analiza unui produs nou sau existent cumpărătorii.
Deci, acest aspect trebuie tratat cu prioritate.
Cercetând produsele lactate de pe piața autohtonă s-au remarcat particularități distinctive dintre produsele
"Fabricat în Moldova" și cele importate (fig.1, 2). Cu toate acestea nu putem nega că soluționarea estetică a
ambalajelor produselor autohtone este în evoluție, considerând prezența estetică a acestor produse în anii
precedenți. De asemenea s-a constatat că, produsele autohtone sunt depășite la capitolul vânzări de produse
importate de la vecinii noștri. Aceștia își ambalează produsele în ambalaje mai plăcute estetic, cu toate că
conținutul produsului nu întotdeauna prezintă calități mai bune ca cele fabricate în Moldova.
Fig.1. Produs lactat „fabricat în Moldova” Fig.2. Produs lactat importat
Un caz aparte îl reprezintă ambalajele pentru înghețată. Este necesar de ținut cont de tendințele și
psihologia consumatorilor pentru a avea succes în vânzări. Acest lucru este explicat de faptul că, chiar și cei
mai exigenți părinți cedează la cererea insistentă a copiilor. Copiii reprezintă un segment de piață important
de consumatori, iar în ceea ce privește rolul lor în luarea deciziei de cumpărare acesta este foarte important, ei
necesitând o alimentație specială, părinții fiind astfel dispuși să cumpere ce este mai bun pentru copii lor.
Copiii, ca subiect al procesului decizional manifestă următoarele particularități: sunt foarte afectivi, atrași de
culorile vii, strălucitoare, diferențiază greu esențialul de neesențial, sunt indeciși etc. Dacă vânzătorii îi
tratează cu mult interes, ei le influențează hotărâtor decizia de cumpărare, aceștia din urmă fiind numiți
136
“motoare ale evoluției consumului în cadrul familiei”. Conform ultimului recensământ realizat în Republica
Moldova, în anul 2016, copii reprezintă 20,4 % din populație.
2. Factorii ce influențează asupra deciziei de cumpărare.

Alegerea unui produs depinde în mare măsură de veniturile consumatorului. Prețul şi politica de preț au o
influență hotărâtoare în procesul decizional de cumpărare. Acesta este dat de venitul care poate fi cheltuit,
economiile şi bunurile deținute, datoriile, înclinația spre cheltuire sau economisire. Însă un ambalaj de succes
nu este neapărat confecționat din materiale scumpe pentru a mări prețul produsului final fără necesitate. În
condițiile economice actuale, calitatea ambalajelor, pe lângă calitatea produselor, devine un factor important
în vânzarea acestora. Prezentarea unui produs trebuie să fie estetică, să atragă privirile asupra lui. Un design
bun, ce corespunde specificațiilor de marketing va contribui la succesul produsului. Nu trebuie ratată nici o
oportunitate de a integra în ambalaj avantajele așteptate de către consumator. La alegerea ambalajului se va
ține seama de criterii economice, urmând să ofere maximul de utilitate şi protecție, cu cheltuieli minime.
Ambalajul vinde marfa, daca este conceput de designeri pricepuți.
Succesul unui produs pe piață depinde în mare măsură și de felul în care acesta e prezentat. Conform
studiului întreprins s-a constatat că , 60% din deciziile de cumpărare sunt luate de consumatori în magazin, în
fața unui raft pe care îl "scanează" cel mult o secundă. În vestul Europei sau în Statele Unite, concepte precum
"smart packaging" sau "brand visibility" sunt preocupări la ordinea zilei pentru oamenii de afaceri. Producătorii
autohtoni de bunuri de larg consum și-au dat seama doar de câțiva ani că ambalajul le poate "vinde" marfa. Un
designer de ambalaje trebuie să fie în egală măsură un expert în tehnica materialelor, tehnici tipografice, dar
și comunicare, ecologie și chiar psihologie". Cercetătorii au stabilit că circa 50% din totalul cumpărăturilor în
magazinele cu autoservire se fac pe baza primelor impresii ale clienților provocate de ambalajele produselor.
3. Ambalajul ca element comercial

Mulți economiști consideră ambalajul drept element important al politicii de management al companiei
deoarece pe lângă calitățile sale, care protejează bunului, ambalajul mai presupune și o serie de alte calități
deosebit de importante cum ar fi promovarea produsului respectiv. Principalele funcții ale ambalajului modern
sunt structurate în: protecția fizică, păstrarea, comunicarea şi promovarea produsului, identificarea
conținutului, protecție sanitară, respectarea prevederilor legale şi respectarea normelor de consum – referitoare
la marcaj, indicații asupra conținutului, termenului de garanție, etc.
Dar în spatele unui ambalaj de succes care tinde să aducă importante contribuții la vânzarea produsului
respectiv, se afla o muncă imensă, care presupune cunoștințe bine stăpânite de management, curajul de ați
asuma riscul și, nu în ultimul rând, multă imaginație. La prima vedere pentru un cumpărător, ambalajul nu
reprezintă mare lucru. El urmează a fi oricum îndepărtat după folosirea produsului. Dar, de fapt lucrurile nu
stau de loc așa, ci, fără a exagera, lucrurile stau cu totul invers. De foarte multe ori ambalajul are prioritate, el
oferă informații despre produsul pe care îl conține, el ne oferă confortul utilizării produsului, și de asemenea
ne oferă garanție a calității. Autoservirea a determinat o schimbare în modul în care consumatorii i-au deciziile
de cumpărare. Produsele, cu ambalajele lor atractive, au devenit adevărați reprezentanți comerciali. Cu alte
cuvinte, design-ul ambalajului este criteriul după care consumatorul apreciază calitatea produsului. Fiind
accesibilă pentru percepție, forma produsului este o caracteristică distinctă, reflectând valoarea sa socială, iar
valoarea care își găsește expresia în formă, devine o valoare estetică. Ea provoacă omului o reacție emoțională
conștientă sau inconștientă, prin care se exprimă evaluarea senzorială directă a formei: forma atrage sau
respinge, place sau displace.
Concluzii
Nu trebuie acreditată niciodată ideea egalizării cheltuielilor pentru util, ieftin sau frumos. Ceea ce se cere
este însă armonizarea, echilibrarea costurilor respective, avându-se in vedere destinația produsului. Corelarea
trebuie să aibă în vedere destinația produsului, structura sa funcțională, mediul de folosire și contribuția la
ambianța estetică. Un ambalaj de succes trebuie să fie original, funcțional, memorabil și ușor de recunoscut,
acestea pornind de la rezultatele sondajului realizat conform căruia 35% din atractivitatea unui produs pentru
consumator este determinată de ambalaj și realizarea estetică a acestuia.
Bibliografie
1. Psihologia-consumatorului. Resursă disponibliă on-line [ www.scribd.com/doc/15895995/]
2. Purcarea, A. Ambalajul - atitudine pentru calitate. Bucureşti 1999. 211 pag.
3. Ambalajul. Resursă disponibliă on-line [http://www.scribd.com/doc/50776270/]
137
ESTIMAREA MODULUI DE DIVIZARE A FISURII ÎN
ELEMENTE FINITE DE DIFERITĂ FORMĂ
Anatolie TARANENCO, Viorica ȚIBICHI
Abstract: Examinând metoda ecuațiilor integrale pe frontieră, bazate pe soluții discontinue, pentru
determinarea coeficientului de intensitate a tensiunilor K I , în acest articol se estimează eficiența diferitor
tipuri de elemente finite, folosite la divizarea fisurilor în formă de poligon.
Cuvinte cheie: Fisură, coeficient de intensitate al tensiunilor, saltul deplasărilor, metoda soluțiilor
discontinue, element finit.
1. Introducere
În [1] și [2] au fost obținute valorile maxime ale coeficienților de intensitate ai tensiunilor pentru fisura
pătrată situată într-un corp tridimensional de dimensiuni mari, solicitat la întindere perpendicular pe planul
fisurii. Rezultatele obținute au fost comparate cu cele experimentale. În cele două lucrări au fost folosite
diferite tipuri de elemente finite, aici făcându-se o estimare a eficienței acestora.
2. Conceptul
Studiind un corp de dimensiuni mari în comparație cu dimensiunile fisurii (fig. 1) pentru determinarea
tensiunilor [3] s-a folosit relația:
 z2 z4 
 u z  ,  dd
1
 z   z0   1  6  15 (1)
 R3  R2 R4 
unde:  z0 - tensiunile din sarcina exterioară;
R - distanța dintre punctele arbitrare  x, y, z  și punctul  ,  situat în planul fisurii;
 - aria fisurii;
u z x, y   u z x, y,0  u z x, y,0 - saltul deplasărilor.
Fig. 1
Regiunea ocupată de fisură a fost divizată în elemente finite pătrate (fig. 2) [1] și elemente finite
triunghiulare (fig. 3) [2].
138
0 1
Fig. 2 Fig. 3
În limitele fiecărui element finit interior, numit de tip 0 (fig. 2, 3), salturile deplasărilor s-au considerat
constante:
uz x, y   const. (2)
Iar pentru elementele marginale, saltul deplasărilor s-a reprezentat sub forma (generalizat pentru ambele
cazuri):
f  x, y   f j 1  x d1 (3)
unde:
x, y  - sistem de coordonate global (fig. 4, 5);
f j - constantă dependentă de centrele de greutate x j , y j  ale elementelor;
x, y  - sistem de coordonate local, cu originea în centrul de greutate al elementului finit marginal
(tip 1, 2) și cu axa x perpendiculară pe latura marginală mn al acestuia (fig. 5);
d1 - distanța de la centrul de greutate la latura marginală mn .
Pentru determinarea coeficientului de intensitate al tensiunilor și a saltului deplasării (deschiderii fisurii)

s-a alcătuit un program special. Datele necesare pentru utilizarea programului și obținerea rezultatelor fiind:
- numărul de noduri și numărul de elemente finite în care a fost divizată regiunea
ocupată de fisură (NN, NE);
- coordonatele fiecărui nod;
- numărul elementului, tipul acestuia (interior sau marginal) și poziționarea lui prin
nodurile pe care le conține.
139
y
Fig. 4
y
n i
R ( θ)
 r
2 1
yj
j m
x
xj ξ
Fig. 5
3. Estimare. Rezultate
Divizarea în elemente finite pătrate este dictată numai de ordinul rețelei (numărul de elemente finite pe
marginea fisurii). Mărirea sau micșorarea ordinului rețelei poate fi generalizată printr-un program, lucrul
devenind mai puțin laborios.
Însă, această divizare este limitată, fiind utilă numai în cazul fisurilor pătrate și dreptunghiulare (fig. 6).
Fig. 6
Divizarea în elemente finite triunghiulare are un spectru mult mai vast de utilizare (în cazul tuturor
fisurilor poligonale, sau care pot fi aproximate cu un poligon). În cazul acestei divizări lucrul, necesar de
îndeplinit, este mult mai laborios, generalizarea fiind posibilă numai în cazuri particulare.
140
Mărirea numărului de elemente finite este posibilă atât pe întreaga fisură (fig. 3), cât și pe suprafețe care
intereasează mai mult (apropierea de centrul de greutate al fisurii) (fig. 7). Aceasta contribuie la mărirea
preciziei de calcul.
Fig. 7
Rezultatele obținute prin ambele metode de divizare, folosite pentru fisură pătrată, și comparate cu cele
experimentale sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1
Tipul elementului finit, numărul de elemente marginale pe o față pătrat, 9 triunghi, 5
[4]
Numărul de elemente 81 332
K I*  K I p a 0,7903 0,750 0,750

u*z  u z a -0,1162 -0,681 -
Bibliografie
1. Moraru, Gh. About the new approach in obtaining the integral equations for three dimensional bodies
with cracks. Proc. of the SISOM 2004, Bucharest, 2004.
2. Moraru, Gh., Țibichi V. The determination of the stress intensity factor three dimensional bodies. Proc. of
the XXth SISOM 2009, Bucharest, 2009, pp. 1–6.
3. Țibichi, V., Taranenco, A. Coeficientul de intensitate al tensiunilor pentru o fisură de tip fâșie pătrată
într-un corp tridimrnsional. In: Lucrările celei de-a 15-a conferințe naționalede construcții metalice cu
participare internațională. Iași 16-17 noiembrie 2017, pp.135-140. ISSN 2559-0812, ISSN-L 2559-0812.
4. Murakami Y. Stress intensity factors handbook. Elsevier Science & Technology, Amsterdam, 1986,
1566p.
141
SALTUL DEPLASĂRILOR ÎN FISURA DE TIP FÂȘIE PĂTRATĂ
DINTR-UN CORP DE DIMENSIUNI MARI
Anatolie TARANENCO
Abstract: Prezența defectelor de tip fisură în materialele elementelor de construcții implică riscul dezvoltării
și contopirii acestora la încărcări mari. Capacitatea de extindere a fisurii poate fi apreciată prin deschiderea
acesteia. În lucrare se prezintă rezultatele obținute la determinarea saltului deplasării pentru o fisură în formă
de fâșie pătrată.
Cuvinte cheie: Deschiderea fisurii, coeficient de intensitate al tensiunilor, metoda soluțiilor discontinue.
1. Introducere
În construcțiile reale se întâlnesc defecte de diferită origine, de aceea analiza propagării fisurilor, sub
acțiunea încărcărilor, necesită considerarea existenței acestora în material chiar de la început.
Detectarea defectelor, prin diferite metode, este posibilă în cazul controlului periodic în timpul
exploatării. Însă, fiecare metodă își are limita sa de detectare, permițând astfel prezența unor defecte de tip
fisură sub limită. Defectele tehnologice, cel mai des contribuie la apariția fisurilor de exploatare.
Unul dintre defectele cele mai frecvente în continuitatea oțelului laminat este stratificarea. Deosebit de
periculoasă este stratificarea în îmbinări sudate în formă de T și cruce, solicitate într-o direcție perpendiculară
pe planul de laminare. Prezența defectelor de tip fisură contribuie la micșorarea rezistenței materialului și a
siguranței construcției.
Prin cunoașterea valorii critice a coeficientului de intensitate al tensiunilor precum și a valoarii critice a
deschiderii fisurii se poate judeca despre capacitatea de extindere a acesteea, corespunzător despre rezistența
materialului. În lucrare se prezintă valorile critice ale saltului deplasării (deschiderea fisurii) și dependeța
acestuia de dimensiunile fisurii.
2. Utilizarea soluțiilor discontinue

Se consideră că corpul tridimensional este slăbit de o fisură în planul z  0 (fig. 1). Fisura este în formă
de fâșie pătrată şi ocupă regiunea  (fig. 2). Corpul este supus la întindere, la infinit, perpendicular planului
fisurii, marginile acesteea fiind libere de tensiuni.
Fig. 1 Fig. 2
Soluția problemei se prezintă ca sumă a stării de tensiune-deformație a corpului, solicitat de sarcina
exterioară și a stării rezultate de prezența saltului u z x, y   u z x, y,0  u z x, y,0 .
142
Tensiunile  z au fost scrise sub forma [2]:
1  z2 z4 
 z     3 1  6 2  15 4  u z  ,  dd
0
z (1)

R  R R 
Ecuaţia integrală pentru u z x, y  se obține din condiția  z x, y,0  0 , adică când marginile fisurii nu
sunt solicitate:
u z  ,  dd 2
   z0  x, y,0;  x, y   (2)
 1   
x    
3

 y  
2 2 2
Fisura tip fâșie pătrată a fost discretizată în elemente finite triunghiulare (fig. 2) și i s-a calculat saltul
deplasărilor u z x, y  a , coeficientul de intensitate al tensiunilor K1*  K I p a [1] pentru
a  0,1; 0,2; 0,3;...; 0,9; 1 când a  1 , și i s-a construit graficul variației saltului deplasărilor (fig. 3) în
funcție de lățimea fâșiei.
Fig. 3
Fig. 4
Bibliografie
1. Țibichi, V., Taranenco, A. Coeficientul de intensitate al tensiunilor pentru o fisură de tip fâșie pătrată într-
un corp tridimrnsional. In: Lucrările celei de-a 15-a conferințe naționalede construcții metalice cu
participare internațională, Iași 16-17 noiembrie 2017, pp.135-140. ISSN 2559-0812, ISSN-L 2559-0812.
2. Moraru, Gh., Țibichi V. The determination of the stress intensity factor three dimensional bodies, Proc. of
the XXth SISOM 2009, Bucharest, 2009, pp. 1–6.
143
VARIAȚIA EFORTURILOR ÎN SECȚIUNILE UNEI GRINZI PE MEDIU
DEFORMABIL ÎN FUNCȚIE DE FACTORUL TIMP
Viorica ȚIBICHI
Abstract: Sub acțiunea încărcărilor exterioare corpurile se deformează, iar dependența dintre acțiuni și
efectele acestora în timp poate fi studiată utilizând modele reologice. În lucrare se prezintă evaluarea
comportării în timp a grinzii pe mediu deformabil.
Cuvinte cheie: Mediu deformabil, model reologic, timp, presiune, moment încovoietor.
1. Introducere
Dependența dintre acțiunile care solicită corpul, deformațiile pe care le produc și modificarea în timp a
acestora poate fi descrisă de modele reologice care reflectă o anumită caracteristică sau mai multe caracteristici
ale acestuia.
Ecuația reologică a materialelor continue, în reologia liniară, este descrisă de ecuația diferențială:
  

F  ,  ,  ,  , E,    0 (1)
 
unde: (⸱) – derivata în raport cu timpul;
E – modulul de elasticitate;
η – vâscozitatea.
2. Studiu de caz
Pentru descrierea comportării unei grinzi din beton armat rezemată pe mediu deformabil s-a utilizat
modelul reologic Zener (fig. 1,2), cu constantele materialului grinzii H, E, n și ale mediului deformabil h, k,
n *:
E E E1  E2
* *
η η*
H  E2 , E  1 2 , n  h  E2 , k  , n* 
*
,
E1  E 2 E1  E 2 E1  E2
* *
E1  E2
* *
(2)
E1 η
2q
q q
E2
Fig. 1 Fig. 2
Ecuațiile diferențiale care reprezintă comportarea și conlucrarea grinzii și mediului sunt:

  4 w 4w
 nHI  EI  q  nq  p  np
 x 4 x 4 (3)
n* hw  kw  p  n* p

144
S-a examinat o grindă din beton armat (fig. 1,2) cu secțiunea transversală 40 60 cm2 și lungimea
L  3,6m cu următoarele caracteristici: E1  0,5775 105 MPa , E2  0,33 105 MPa , η  74  1016 P ;
H  0,33 105 MPa , E  0,21 105 MPa , n  81,543; care reazemă pe mediu vâsco-elastic (fig. 2) cu
E1  350,4 MPa , E 2  20 MPa , η*  1011 P ; h  20 MPa , k  18,92MPa , n*  0,0027; pentru
* *
care au fost determinate deplasările în timp [3], iar aici se prezintă variația presiunii pământului și a
momentului încovoietor maxim în grindă, până la stabilirea echilibrului dintre forțele exterioare și interioare.
p, Pa
12000
10000
8000
6000
4000
2000
L, m
0
0 0,6 1,2 1,8 2,4 3 3,6
Fig. 3 5 min. 5 h. 5 h.
5 zile 9 zile 11 zile
1 an ... 5 ani
Fig. 4
3. Rezultatele calculului
În urma calculului efectuat, rezultă că presiunea pământului și momentul încovoietor cresc cu o viteză
practic constantă și se stabilizează după a noua zi (fig. 4, 5, 6), realizându-se echilibrul dintre forțele exterioare
și interioare.

Viteza de creștere a presiunii pământului este p  6  10  2 Pa .
sec
După primele zece zile valoarile presiunii pământului și a momentului încovoietor din mijlocul grinzii
nu se schimbă, acestea fiind calculate pentru următorii cinci ani (fig. 4, 5).
p, kPa M, N  m
15 800
600
10
400
5
200
0 0
0 1 2 3 4 5
0 1 2 3 4 5 t, ani
t, ani
Fig. 5 Fig. 6
Bibliografie
1. Țibichi, V. Contribuții privind evaluarea interacțiunii statice și reologice la grinzile rezemate pe medii
deformabile// Teză de doctorat, UT Gh. Asachi, Iași, 1999.
2. Ungureanu N., Silion T., Gorbănescu D. Grinzi pereți rezemate pe suport deformabil// Buletinul I.P. Iași,
Tomul XXI (XXV), Fasc. 3-4, Sec. V Construcții. Arhitectură,1975.
3. Țibichi V. Evaluation of rheological behaviour of a beam resting on environment with viscoelastic
properties - Meridian ingineresc Nr.4, Chișinău 2016.
145
DETERMINARE VALORII ÎNCĂRCĂRII ULTIME LA PLĂCI PLANE
Elena SIDORENCO
Abstract: Se propune un program de calcul automat ce permite determinarea valorii încărcării ultime, destinat
planşeelor de beton armat (FEYL). Programul are la bază metoda cinematică de stabilire a capacităţii
portante, dezvoltată de Johansen şi utilizează în principiu algoritmul dezvoltat de Munro si Da Fonsecca. Sunt
prezentate două structuri pentru care se cunosc în literatura tehnică de specialitate valorile multiplicatorilor
încărcării. Valorile obţinute cu ajutorul programului propus au fost comparate cu cele clasice si s-a constatat
o bună concordanţă.
Cuvinte cheie: valoarea încărcării ultime, plăci plane, beton armat.
La ora actuală există programe performante de proiectare a structurilor. Dar având în vedere că trebuie să
se facă faţă unui număr foarte mare de structuri cu termene de existenţă depăşite s-a căutat realizarea unor
programe care să permită o reevaluare rapidă a structurilor, cu costuri minime, avându-se în vedere resursele
financiare limitate de care dispun cei abilitaţi cu întreţinerea lor.
Filozofia fundamentală propusă a fi adoptată în cazul evaluării, ca procedeu diferit de cel de proiectare, a
constat în determinarea rezistenţei ultime drept criteriu fundamental pentru ca o structură să fie considerată
funcţionabilă sau în faza de cedare. Criteriile de exploatare nefiind luate în considerare în mod obişnuit. Se
consideră că la o structură existentă în decursul timpului au putut fi puse în evidenţă toate problemele legate
de utilizarea sa şi că acestea au fost rezolvate prin programele de întreţinere. Deci metodele de analiză utilizate
trebuie să fie capabile să evalueze cât mai realist capacitatea ultimă a structurii.
Standardele curente de exploatare au în vedere că proiectarea şi evaluarea structurilor se realizează
folosind în mod obişnuit tehnici ale analizei liniar-elastice. Teoria clasică de analiză în domeniul elastic este
foarte bine cunoscută şi înţeleasă de ingineri, existând la ora actuală multe pachete de programe de calcul în
acest domeniu, în plus ea fiind considerată absolut satisfăcătoare pentru proiectare. Fiind o metodă ce conduce
la valori inferioare a încărcării de cedare, este evident că teoria va conduce la valori asiguratoare, fiind o
metodă sigură, din acest punct de vedere.
Dacă o structură a fost exploatată de-a lungul a multor ani şi nu apar semen evidente de distrugere,
inginerul evaluator poate fi sigur că structura poate suporta supraîncărcări semnificative, comparativ cu cele
aplicate deja pe structură. Evident acest lucru nu semnifică faptul că structura poate fi încărcată la la valoarea
maximă a încărcării şi că ea poate fi capabilă sa o şi susţină, atâta timp cât ea nu a fost niciodată supusă
încărcării limită legale. Totuşi ea arată că nu există un risc iminent de cedare pentru încărcări la care ea deja a
fost supusă. O ipoteză fundamentală este aceea că modul de cedarea se produce prin încovoiere, structura fiind
suficient de ductilă pentru a permite formarea unui asemenea mecanism. Cedarea prin forfecare se poate
produce într-un mod casant fără a fi anunţată iminenţa producerii ei.
Teoria Plasticităţii se bazează în acest caz pe observaţia că betonul cedează de-a lungul unor plane. Aceste
plane lunecă separat unele în raport cu celelalte în timpul cedării. Dacă se consideră că betonul este un material
ductil, capabil să asigure redistribuirea eforturilor de-a lungul planelor de cedare, atunci poate fi aplicată teoria
plasticităţii. Problema este cât timp această presupunere este valabilă. Criteriul de cedare Mohr-Coulomb
modificat, cu care se obţine valoarea tensiunii limită, este una dintre ipotezele cele mai puţin controversate.
Toate zonele delimitate de liniile de rupere sunt considerate rigide. Se poate considera că poate apare starea
plană de tensiune/deformaţie de-a lungul planelor de cedare, în funcţie de opţiunile utilizatorului.
Betonul simplu este un material casant, în timp ce betonul armat nu este neapărat casant. Cedarea prin
forfecare a grinzilor conţinând cantităţi rezonabile de armătură longitudinală şi transversală nu este în general
atât de casantă pe cât ne-am fi aşteptat. Depăşirea valorii ultime a încărcării produce o degradare a structurii
cu multă energie internă disipată în urma unei variaţii rezonabile a deplasărilor structurii. În astfel de cazuri,
teoria plasticităţii poate fi o alegere viabilă. Totuşi în cazurile în care armarea nu se găseşte în domeniul
“rezonabil” devine necesară discuţia privind utilizarea teoriei plasticităţii. De pildă, în fiecare din cazurile de
supra- sau subarmare a secţiunilor devine neadecvată o analiză plastică, datorită fragilităţii cedării. În plus,
absenţa etrierilor sugerează o severă limitare a ductilităţii unor astfel de structuri.
Încurajaţi de rezultatele obţinute la nivel mondial, s-a realizat un program de calcul automat FEYL (Finite
Element Yield-Line) ce permite determinarea valorii ultime a încărcării în cazul planşeelor de beton armat
146
cunoscându-se procentele de armare utilizate la armarea planşeului, modurile de rezemare şi evident
dimensiunile structurii.
În program se foloseşte de fapt tehnica de discretizare în elemente finite triunghiulare a planşeului. Pentru
o structură dată se poate realiza discretizarea automat. În fapt este vorba de programare liniară, problema
determinării valorii încărcării ultime fiind una de optimizare liniară, punându-se problema stabilirii valorii
minime a energiei disipate în structură. Este folosită metoda liniilor de rupere, iar drept criteriu de curgere cel
în trepte al lui Johansen.
O linie din planul plăcii în raport cu care se produc rotiri plastice şi de-a lungul căreia barele de armare
intră în curgere este considerată o linie de rupere. Se consideră că barele ce intersectează linia de rupere, după
ambele direcţii de armare, intră în curgere. Valoarea ultimă a momentului, ce apare după anumite unghiuri în
raport cu direcţiile de armare, se consideră că poate fi exprimată în funcţie de valorile momentelor ultime ale
celor două reţele de armare.
a)
mxy
Armarea elementului my
1 Linia de rupere în
“trepte”
Ax b)
1
mx
muy
x c
mxy Ay mxy b

 n
Linia de rupere reală mx
y mux

munt
mun
t
a
my
mxy
Fig.1
În fig.1a este reprezentat un element de placă supus acţiunii unor momente încovoietoare. În placă se
dezvoltă o linie de rupere a cărei direcţie este dată de t, care face unghiul α cu direcţia de armare y. Linia reală
de rupere este înlocuită de o linie frântă formată din drepte paralele cu direcţiile de armare x şi y ce “îmbracă”
linia reală de rupere. Se formează astfel reţeaua “în trepte”. În fig.1. b s-a desenat un element triunghiular abc
format de-a lungul liniei de rupere, pe laturile căruia se dezvoltă, conform ipotezei, valorile ultime pentru
momente (mux , muy). Valoarea momentului normal ultim (mun) se obţine din ecuaţia de echilibru pe direcţia
ab :
munab = muxaccos + muxbcsin → mun = muxcos2 + muysin2 (1)
Este evident că echilibrul elementului impune existenţa unui moment de torsiune munt de-a lungul liniei de
rupere, a cărui expresie este, în cazul general :
muntab = muxacsin – muybccos → munt = (mux – muy) sin cos (2)
147
Se observă că dacă mux = muy = mu (caz cunoscut sub denumirea de “armare izotropă”), atunci va rezulta
şi : mun = mu şi munt = 0.
Criteriul de curgere consideră că elementul atinge capacitatea sa de rezistenţă atunci când momentul
normal mn produs de momentele efective ce apar din acţiunea încărcărilor exterioare (mx , my şi mxy) devine
egal cu valoarea ultimă a momentului normal (mun).
Este necesar să reamintim expresiile momentelor încovoietoare şi de torsiune în raport cu axele rotite cu
unghiul α faţă de direcţia x a elementului iniţial (fig.2).
mn = mxcos2 + mysin2 + mxysin2 , mnt = ½ (mx – my)sin2 – mxy cos2 .
mxy
x my
c b

mx
n
t
mxy  mnt
y
mn
a
Fig. 2
În aceste condiţii, criteriul normal de curgere aplicat unui element, impune satisfacerea inecuaţiei :
mxcos2 + mysin2 + mxysin2 ≤ muxcos2 + muysin2 (3)
Dacă există mai multe benzi de armătură vom putea scrie :
n
m n   mi cos 2  i (4)
i 1
n
mns   mi sin  i cos  i (5)
i 1
În cazul betonului armat relaţia de calcul suficientă este (4) atâta timp cât singura deformaţie care se
produce este rotirea normală n.
Sub această formă, criteriul de curgere n-ar putea satisface cerinţele unei analize la starea limită; de aceea
este uzuală exprimarea momentelor de curgere în funcţie de momentele principale ce apar în orice punct al
unui câmp de tensiune. Una din raţiunile acestei exprimări este dată de faptul că momentele principale într-un
punct definesc complet starea de tensiune din jurul punctul respectiv.
Abordarea analizei stării limite plastice a plăcilor cu condiţii de plastificare liniarizate, prin intermediul
elementelor finite conduce la un sistem de ecuaţii liniar. Pot fi definite două programe liniare cu ajutorul unor
câmpuri de funcţii acceptate care în anumite condiţii fac ca respectivele programe să conducă la soluţii
apropiate valorii reale. În consecinţă metoda iniţială a liniilor de rupere poate fi asociată reprezentării prin
metoda elementelor finite prin impunerea ca liniile de rupere să se găsească pe liniile de contur ale reţelei.
Variabilele cinematice sunt asociate unui mecanism de cedare, care nu este necesar să reprezinte deformaţiile
dinainte sau după cedare. Pentru identificarea mecanismului de cedare se face presupunerea că deformaţiile
elementului sunt limitate pe contur de apariţia deformaţiilor plastice. Valoarea încărcării ultime poate fi
obţinută fără a fi necesară determinarea deformaţiilor elastoplastice în faza iniţierii cedării plastice, cu condiţia
ca deplasările să fie suficient de mici astfel încât analiza la starea limită să fie realizată pe structura
nedeformată. Este evident că nu se pune problema apariţiei fenomenului de pierdere a stabilităţii. În aceste
condiţii variabilele cinematice într-o formulare prin element finit a metodei liniilor de rupere sunt cele ce
definesc modurile de deformare. Soluţia problemei este valoarea încărcării care conduce la cedarea plastică
a modelului de element finit şi se obţine atunci când liniile de rupere ale modelului se regăsesc pe marginile
148
elementelor. Se obţin, de regulă, valori superioare încărcării de cedare. Doar în situaţia în care configuraţia de
cedare folosită iniţial coincide cu configuraţia finală de cedare, se obţine valoarea reală a încărcării ultime.
S-au efectuat și testări ale programului, comparându-se valorile obţinute pentru încărcarea ultimă cu
programul FEYL cu cele obţinute prin rularea aceloraşi structuri cu ADINA, respectiv prin compararea cu
rezultatele obţinute de alţi cercetători.
Se prezintă în continuare două astfel de teste :
1. Planşeu, armat izotrop, acţionat de o încărcare uniform distribuită. Configuraţia planşeului este
dreptunghiulară (fig. 3.a).
a) 3.75 1.875 b)
1.25 1.25
5.00
Stâlp
Pereti
5.00
Stâlp
7.50 7.50
Fig. 3
c)
Fig.3
După cum se observă el este simplu rezemat pe latura lungă superioară şi pe jumătate din latura lungă
inferioară, cealaltă jumătate fiind liberă. La colţul din dreapta jos rezemarea se realizează cu ajutorul unui
stâlp. În ceea ce priveşte celelalte două laturi, cea din stânga este liberă, existând un stâlp dispus la mijlocul
ei, în timp ce pentru cea din dreapta, există simplă rezemare pe jumătatea ei superioară, pe cealalta jumatate
latura fiind liberă. Există un gol interior în planşeu perecum şi două ziduri interioare (marcate cu linie
punctată) pe care placa se sprijină.
Baclund a analizat această placă, în lucrarea sa de doctorat, folosind un calcul biografic al structurii
(creşterea încărcării în trepte până la atingerea valorii de cedare) şi a obţinut pentru multiplicatorul încărcării
valoarea (6):
pu = 0,38 m → static = 0,38 (6)
Utilizarea programului FEYL, folosind discretizarea din fig.3b, a condus la configuraţia de cedare din
fig.3. c şi la o valoare a multiplicatorului încărcării egală cu (7) :
149
 = 0,405. (7)
Se observă că se depăşeşte doar cu 6,6 procente valoarea obţinută prin calculul static.
2. Placă de formă oarecare (fig.4), cu gol interior, acţionată de o încărcare uniform distribuită.
18.00
2.00 13.00 3.00
2.00
2.00
5.00
8.00
2.00
4.00
5.00
3.00
1.00
3.00
3.00
2.00
2.00 4.00 4.00 5.00 3.00
18.00
Fig.4
Pentru placa din fig.4 s-a găsit pentru multiplicatorul încărcării folosind o metodă performantă de
determinare prin metoda statică a valorii încărcării ultime valoarea (8) :
s = 0,148 (8)
Utilizându-se aceleaşi discretizări, ca şi în abordarea statică, prin utilizarea progrramului FEYL (fig.5a şi
5b) s-au obţinut rezultatele următoare :
– pentru o discretizare mai grosieră (fig.5a) valoarea multiplicatorului încărcării a fost (9) :
c1 = 0,153 , (9)
iar configuraţia de cedare este cea arătată în fig.5.b.

– pentru o discretizare mai fină (fig.6a) s-a obţinut :
c2 = 0,151 (10)

respectiv configuraţia de cedare din fig.6b.
Avantajul principal al programului de calcul este acela că oferă cu o relativă acurateţe valoarea încărcării
ultime pentru o placă, fără a fi necesare multe date de intrare. Un alt avantaj este acela că valoarea încărcării
ultime nu este puternic influenţată de gradul de discretizare al structurii, atâta timp cât cele două discretizări
sunt în vecinătatea configuraţiei de cedare.
150
a) b)
Fig.5
Fig.6
Cel mai mare dezavantaj este legat de faptul că fiind o metoda cinematică de calcul se obţin valori
superioare încărcării de cedare reale. Ca o primă măsură pentru remedierea acestui dezavantaj se aplică
rezultatelor regula celor 10 procente, în sensul că valoarea încărcării ultime obţinute prin utilizarea
programului este redusă cu 10% .
Bibliografie
1. Anderhaggen, E., Knöpfel, H. Finite element limit analysis using linear programming. International
Journal of Solids Structures, vol. 8, 1972, pp.1413-1431.
2. Bäcklund, J., Finite element analysis of non-linear structures, Thesis, Chalmers Tekniska Högskola,
Göteborg, 1973.
3. Ieremia, M. Elasticitate. Plasticitate. Neliniaritate. Editura PRINTECH, Bucuresti, 1998.
4. Iordache, D., Teza de Doctorat Contribuţii la teoria liniilor de articulaţii plastice la plăcile plane de
diferite forme şi cu diferite încărcari, Bucureşti, 17.11.2003.
5. Iordache, D., Ieremia, M. Determinarea valorii ultime a încărcării pentru plăci poligonale convexe,
Buletinul Ştiinţific al UTCB, Nr.3, 2003, pag.73-87.
6. Johansen, K.W. Yield Line Theory, Cement and Concrete Association, Londra, 1962.
7. Munro, J., Da Fonseca, A.M.A, Yield line method by finite elements and linear programming, The
Structural Engineer, June1978, No.2, Volume 56B, pp.37-44.
8. Park, T., Gamble,W., Reinforced Concrete Slabs, Wiley, 2nd Edition, Cap. 5,6,7,8.
9. http://www.rcc-info.org.uk/download/Yieldline/YieldLineExtract.pdf.
151
DESPRE RISCUL SEISMIC ȘI MĂSURI DE REDUCERE
Evgheni CUTIA
Abstract: Teritoriul Republicii Moldova periodic este afectat de cutremurile de pământ din zona Carpatică.
Pentru a reduce vulnerabilitatea seismică în RM este nevoie de adoptat o serie de măsuri care pot micșora
riscul seismic la minim. În lucrarea dată sunt prezentate doar cîteva din ele folosite de țările înalt dezvoltate
care sunt afectate de seism.
Cuvinte cheie: Vulnerabilitate seismică, hazard seismic, risc seismic, măsuri structurale, măsuri
nestructurale.
1. Introducere
Principalul pericol pentru dezvoltarea economico-socială a unei țări sunt cataclismele naturale.
Cutremurul de pământ este unul din aceste fenomene naturale, care poate provoca pagube majore: de la cedarea
structurilor până la schimbarea completă a reliefului teritoriului afectat.
Seismicitatea Republicii Moldova este determinată în special de cutremurele subcrustale de adâncime
intermediară Vrancea, de cutremurele de suprafaţă din Dobrogea de Nord – ambele zone localizate pe teritoriul
României, precum şi de cutremurele produse în zona Mării Negre [2]. În ultimii 100 de ani pe teritoriul
republicii s-au produs un șir de cutremure cu o magnitudine peste 6.5 grade pe scara Richter printre care se
poate de enumerat :
 Cutremurul din 6 octombrie 1908 - 7.1 grade după scara Richter
 Cutremurul din 22 octombrie și 10 noiembrie 1940 - 7.4 grade după scara Richter
 Cutremurul din 7 martie 1977 - 7.2 grade după scara Richter
 Cutremurul din 30 și 31 mai 1986 - 7.0 grade după scara Richter
 Cutremurul din 30 mai 1990 - 6.9 grade după scara Richter
Cele mai mari pagube au produs seismele din anii 1940, 1977, 1986 . Pentru a evita daune directe este
nevoie de implimentarea unor măsuri care vor putea duce la micșorarea riscului seismic.
2. Riscul seismic
Specialiști din diferite ramuri ale activității economice s-au preocupat cu cercetarea a noi metode de
minimizarea daunelor produse în urma unui cutremur major posibl. Astfel experții în geologie și seismologie
au încercat să explice natura cutremurilor și definirea din punct de vedere al sursei acestuia. Inginerii s-au
concentrat pe structuri noi și determinarea unor metode și soluții inovative în ingineria seismică. Echipele de
salvare sunt preocupate să planifice cele mai sigure şi eficiente trasee de asistenţă sau evacuare a populaţiei
din zonele afectate de cutremur [5] . Toți folosesc informații primite de la monitorizarea seismică a zonei
specifice. Aceste informații sunt colectate din înregistrările utilajelor speciale și cu ajutorul anchetelor
completate de cetățeni, cum ar fi anchetele publicate în ziarul ”Советская Молдавия” publicată în 1986 unde
populația era rugată să completeze datele pentru a estima intenstitatea cutremurului din diferite regiuni ale
țării.
Riscul seismic reprezintă probabilitatea de producere a pagubelor economice și sociale, ca un rezultat a
unui cutremur de pământ. Hazardul seismic şi vulnerabilitatea seismică reprezintă cele două componente
relevante în evaluarea riscului seismic. Hazardul seismic este o măsură a intensităţii fizice a cutremurului într-
o anumită locaţie geografică şi, respectiv, a probabilităţilor asociate acestor intensităţi, dependent de locaţie.
Vulnerabilitatea seismică reprezintă o măsură a degradării fondului construit, incluzând infrastructura şi
sistemele de utilităţi, fiind asociată cu o anumită locaţie [1]. Expunerea reprezintă totalitatea oamenilor, și
clădirilor aflate în zone de hazard seismic [4] . Așadar, putem spune că riscul seismic este un produs generic
dintre hazardul seismic, vulnerabilitatea seismică și expunerea la hazardul seismic . (vezi Figura 1)
Pentru prognozarea pagubelor posibile și luarea măsurilor necesare, menite să reducă daunele provocate
în urma unui seism se elaborează o hartă a riscului seismic. O astfel de evaluare ar fi imposibilă fără folosirea
tehnologiilor informatice avansate cum ar fi ArcGIS sau MapInfo. Cu ajutorul acestei hărți, se pot evedenția
sectoare cu o probabilitate înaltă de deteriorări la viitoare cutremure puternice. Harta riscului seismic se
152
recomandă la dezvoltarea infrastructurii orașului, la elaborarea planurilor de protecție împotriva cutremurilor
și alunecărilor de teren, la efectuarea lucrărilor urbanism, la alegerea tipului de măsuri de protecție antiseismică
ș.a.
Figura 1 Reprezentarea riscului seismic [4]
3. Măsuri de diminuare a riscului seismic

Deoarece cutremurile sunt niște evenimente aleatorii în timp, ele sunt imprevizibile și măsurile de
protecție trebuie să fie adoptate înaintea eventualului dezastru . Deosebim două tipuri de măsuri de protecție
antiseismică : structurale și nestructurale. Măsurile structurale este un ansamblu de lucrări directe efectuate
asupra unei structuri menite să majoreze gradul de fiabilitate a acestia. Printre așa tipuri de măsuri se pot
enumera : instalarea utilajelor speciale în structura portantă pentru a amortiza oscilațiile seismice, consolidarea
clădirilor existente prin cămășuire, montarea unei centuri antiseismice în jurul clădirii, executarea fundațiilor
speciale pentru amortizarea mișcărilor de pământ ș.a.
Cu toate că măsurile constructive joacă un rol foarte important în minimizarea vulnerabilității seismice a
clădirii, e nevoie de conștientizat că doar ele nu pot atenua daunele atunci când pericolul depășește nivelul la
care aceste structuri sunt proiectate să reziste [3] . Experința altor țări (România, Japonia, Italia, Grecia ș.a.) a
demonstrat limitile existente a sistemelor care s-au bazat prea mult pe măsuri structurale. Pagubele pot fi
coborâte la minim prin-un șir de abordări structurale și nestructurale, interpătrunzând, pot asigura evacuarea
în siguranță a locuitorilor unei zone afectate .
Printre măsuri nestructurale se pot enumera :
1. Informarea și antrenarea populației. Societatea joacă cel mai important rol în reducerea riscului
seismic. Populația trebuie să fie pregătită să reacționeze rapid și sigur la un eveniment major.
2. Elaborarea hărților riscului seismic pentru diferite regiuni a Republicii Moldova. Dezvoltarea unei
hărți de risc seismic poate ajuta autoritățile locale și naționale de a prognoza pagubile posibile, pentru
a se lua măsuri necesare de a reduce la minim daunele în urma unui eventual seism
3. Revizuirea normelor de proiectare existente. În contextul dezvoltării rapide a tehnologiilor și
metodelor noi în construcție, apar noi soluții și metode de proiectare antiseismică la care normele de
proiectare a Republici Moldova nu pot fi aplicate.
Bibliografie
1. Atanasiu M. Gabriela & D. Gâlea. Monitorizarea GIS a riscului seismic urban. Iași : Editura
Politehnium, 2005.
2. Ilieș, Ion. Sistemul integrat de monitorizare seismică România - Republica Moldova. Akademos.
3. Randerica, Ranghieri și Mikio, Ishiwatari. Learning from megadisasters. 1818 Street NW, Washington
DC 20433 : The World Bank, 2014.
4. http://www.mobee.info/despre-cutremure/ce-este-riscul-seismic
5. Toma, Ana-Matia. Monitorizarea riscului seismic în zone urbane aglomerate utilizând tehnologii GIS.
Iași : Teză de doctorat, 2012.
153
PROIECTAREA PLANȘEELOR DALĂ SUPUSE LA ACȚIUNI SEISMICE
CONFORM EUROCOD 2
Daniela DIGORI, Andrei DIGORI
Abstract: Planșeele dală reprezintă o soluție constructivă tot mai des folosită în practica de proiectare
actuală. Datorită avantajelor de ordin tehnologic și, deseori, economic, acestea sunt implementate nu doar în
zonele fără seismicitate, ci și în cele cu o seismicitate înaltă. Normativul de proiectare a structurilor din beton
Eurocod 2 reglementează, în linii generale, calculul planșeelor dală. Totodată, Universitatea Tehnică de
Construcții București a efectuat o cercetare prenormativă a acestor structuri și a elaborat un ghid de
proiectare ce permite calculul și analiza integrală a construcției cu o astfel de schemă constructivă.
Cuvinte cheie: Planșee dală, avantaje, seismicitate, străpungere, deformații.
1. Introducere
Planșeele dală oferă o serie de avantaje de ordin tehnologic față de schemele constructive clasice, printre
care se enumeră înălțimea semnificativ redusă față de planșeele cu grinzi și fața inferioară plană.
Cel mai important dezavantaj însă, generat de înălțimea redusă a planșeelor dală, constă într-o rigiditate
de ansamblu mult mai redusă la solicitări orizontale (mișcări seismice). Astfel, în zonele cu seismicitate
ridicată, rigidizarea structurii obligă dispunerea unor pereți structurali de beton armat sau a unor sisteme de
contravântuiri verticale.
În prezent, prevederi specifice pentru calculul acestor tipuri de structuri la acțiuni seismice nu sunt
evidențiate decât doar în codurile americane. Pe plan european abia se conturează necesitatea de cercetare a
proiectării seismice a planșeelor dală, iar România face pași concreți în această direcție, venind cu o cercetare
prenormativă a structurilor cu planșee dală proiectate în zone seismice.
2. Recomandări de proiectare a planșeelor dală în zone seismice

Se recomandă ca construcțiile proiectate în zone cu seismicitate ridicată sî fie prevăzute cu pereți
structurali capabili să preia acțiunile seismice orizontale.
Structurile cu planșee dală la care forțele orizontale sunt preluate de pereți structurali se vor proiecta astfel
încât deformațiile plastice potențiale să fie dirijate în stâlpi.
Pentru a ține cont de reducerea de rigiditate generată de fisurearea pronunțată a dalelor, se recomandă ca,
la verificarea deplasărilor laterale asociate stărilor limită de serviciu și ultime (SLS și SLU), rigiditatea
secțională a elementelor structurale din beton armat să se determine condorm tab. 2.1.
Tabelul 2.1
SLS
Componentele Componentele
Tipul elementului structurale contribuie la nestructurale nu ULS
rigiditatea de ansamblu interacționează cu
a structurii structura
Plăci 0.4 𝐸𝑐 𝐼𝑐 0.3 𝐸𝑐 𝐼𝑐 0.3 𝐸𝑐 𝐼𝑐
Grinzi perimetrale 0.6 𝐸𝑐 𝐼𝑐 0.4 𝐸𝑐 𝐼𝑐 0.4 𝐸𝑐 𝐼𝑐
Stâlpi 𝐸𝑐 𝐼𝑐 0.5 𝐸𝑐 𝐼𝑐 0.5 𝐸𝑐 𝐼𝑐
Pereți structurali 0.5 𝐸𝑐 𝐼𝑐 0.5 𝐸𝑐 𝐼𝑐 0.5 𝐸𝑐 𝐼𝑐
La construcțiile cu planșee dală din zone seismice se recomandă ca în fâșiile de reazem armăturile
longitudinale să traverseze continuu nodurile dală-stâlp, sau lungimea de ancorare a acestora să fie majorată
cu 50%.
De asemenea, se recomandă ca armarea transversală a îmbinărilor dală-stâlp să fie realizată doar cu
ajutorul armăturilor de străpungere verticale.
Se recomandă ca pereții rezemați direct pe placa planșeelor dală să fie alcătuiți ca elemente ușoare, fără
rigiditate și rezistență semnificative la acțiuni seismice.
154
Se recomandă evitarea soluțiilor de alcătuire în urma cărora pot apărea eforturi de întindere în planșeele
dală (datorate conlucrării pereților de compartimentare/închidere cu stâlpii și planșeele). Dacă însă se
utilizează o astfel de soluție, e necesară verificarea planșeelor dală și a planșeelor ciuperci la acțiunea verticală
suplimentară, rezultată din comportarea pereților.
3. Etape de proiectare a construcțiilor cu planșee dală la acțiuni seismice

1) Evaluarea încărcărilor verticale.
2) Evaluarea acțiunii seismice.
3) Stabilirea combinațiilor de încărcări.
4) Predimensionarea grosimii plăcii și a secțiunilor transversale ale stâlpilor și ale pereților structurali.
5) Verificarea deplasărilor laterale ale structurii la SLS și la SLU.
6) Determinarea grosimii minime a stratului de acoperire cu beton (𝑎𝑐,𝑚𝑖𝑛 ).
7) Determinarea eforturilor secționale (𝑀𝐸𝑑 , 𝑉𝐸𝑑 ) în secțiunile critice ale plăcii.
8) Dimensionarea armăturilor longitudinale ale plăcii.
9) Verificarea la străpungere a plăcii.
10) Dimensionarea armăturii de străpungere a plăcii, dacă aceasta este necesară.
11) Verificarea deformațiilor (săgeților) plăcii.
4. Exemplu de calcul a planșeului dală în zonă seismică

Date inițiale:
Este studiată o construcție de tip 𝑃 + 2𝐸, cu dimensiunile interax 18,20 × 26,05 𝑚2 și schema
constructivă alcătuită din panșeu dală cu groimea de ℎ = 20 𝑐𝑚, stâlpi interiori 0,60 × 0,60 𝑚2, pereți
structurali cu 𝛿 = 30 𝑐𝑚 și cadre perimetrale din stâlpi 0,50 × 0,50 𝑚2 cu grinzi 0,30 × 0,70 𝑚2 sau 0,30 ×
0,55 𝑚2 (vezi fig. 4.1, 4.2).
Clasa de beton a elementelor structurale este 𝐶35/45, iar clasa de armătură 𝐵𝑆𝑡500.
Stratul de acoperire a armăturilor cu beton a fost stabilit 𝑎𝑐 = 3 𝑐𝑚, din condiții de durabilitate, aderență
și rezistență la foc.
Au fost alcătuite următoarele combinații de încărcări:
 pentru calculul la rezistență: 1,35𝑃 + 1,5𝑈1 + 1,5 × 0,7𝑈2 ;
 pentru calculul deschiderii fisurilor: 𝑃 + 0,3𝑈1 + 0,4𝑈2 .
În urma analizei modelului 3D al construcției cu ajutorul programului ingineresc de calcul ETABS 2015,
au fost obținute următoarele eforturi secționale critice ale plăcii (vezi fig. 4.3 și 4.4):
𝑀𝐸𝑑,𝑐â𝑚𝑝 = 60 𝑘𝑁𝑚; 𝑉𝐸𝑑 = 945 𝑘𝑁;
𝑀𝐸𝑑,𝑟𝑒𝑎𝑧 = 130 𝑘𝑁𝑚; 𝑀𝑄𝑃,𝑐â𝑚𝑝 = 34 𝑘𝑁𝑚;
Fig. 4.1 Model 3D al construcției studiate Fig. 4.2 Plan etaj curent
155
Fig. 4.3 𝑀𝐸𝑑 etaj curent Fig. 4.4 Forțe axiale pe axa B.4
Algoritmul de calcul a planșeului dală:
1. Dimensionarea armăturii longitudinale

Valoarea de calcul a rezistenței la compresiune a betonului:
𝑓𝑐𝑘
𝑓𝑐𝑑 = = 23,3 𝑀𝑃𝑎 (1)
𝛶𝑐
Limita de curgere de calcul a armăturilor pentru beton armat:
𝑓𝑦𝑘
𝑓𝑦𝑑 = = 435 𝑀𝑃𝑎 (2)
𝛶𝑐
Înălțimea utilă:
𝑑 = ℎ − 𝑎𝑐 = 17 𝑐𝑚 (3)
Parametrii:
𝑀𝐸𝑑
𝑚= = 0,1928 ≤ 𝑚𝑙𝑖𝑚 = 0,35 (4)
𝑏𝑑2 𝑓𝑐𝑑
𝜉 = 1 − √1 − 2𝑚 = 1 − √1 − 2 · 0,0891 = 0,2161 (5)
Aria necesară a armăturii:
𝑓𝑐𝑑 𝑓𝑐𝑡𝑚
𝐴𝑛𝑒𝑐 = 𝜉 · 𝑏 · 𝑑 · = 19,7 𝑐𝑚2 > 𝐴𝑚𝑖𝑛 = 0,26 · · 𝑏 · 𝑑 = 2,83 𝑐𝑚2 (6)
𝑓𝑦𝑑 𝑓𝑦𝑘
Soluția adoptată de armare (superioară și inferioară) a plăcii în zona de reazem:

ø10, 200 𝑚𝑚 + ø22, 200 𝑚𝑚
ø10, 200 𝑚𝑚
𝐴𝑡𝑜𝑡,𝑠𝑢𝑝 = 22,9 𝑐𝑚2 > 𝐴𝑛𝑒𝑐,𝑠𝑢𝑝 = 19,7 𝑐𝑚2 ;

𝐴𝑡𝑜𝑡,𝑖𝑛𝑓 = 3,93 𝑐𝑚2 > 𝐴𝑛𝑒𝑐,𝑖𝑛𝑓 = 2,83 𝑐𝑚2
Soluția adoptată de armare (superioară și inferioară) a plăcii în zona de câmp:

ø10, 200 𝑚𝑚
ø10, 200 𝑚𝑚 + ø14, 200 𝑚𝑚
𝐴𝑡𝑜𝑡,𝑠𝑢𝑝 = 3,93 𝑐𝑚2 > 𝐴𝑛𝑒𝑐,𝑠𝑢𝑝 = 2,83 𝑐𝑚2 ;
156
𝐴𝑡𝑜𝑡,𝑖𝑛𝑓 = 11,6 𝑐𝑚2 > 𝐴𝑛𝑒𝑐,𝑖𝑛𝑓 = 8,52 𝑐𝑚2
2. Verificarea la străpungere a plăcii

Perimetrul stâlpului:
𝑢0 = 2(𝑐1 + 𝑐2 ) = 2400 𝑚𝑚 (7)
Perimetrul de control de bază:
𝑢1 = 2(𝑐1 + 𝑐2 ) + 4𝜋𝑑 = 4389 𝑚𝑚 (8)
Înălțimile utile pe direcțiile x și y:
𝑑𝑥 = ℎ − 𝑎𝑐 = 170 𝑚𝑚 (9)
𝑑𝑦 = ℎ − 𝑎𝑐 − ø = 148 𝑚𝑚 (10)
Înălțimea utilă efectivă:
𝑑𝑥 + 𝑑𝑦
𝑑= = 159 𝑚𝑚 (11)
2
Factorul de neuniformitate (cf. pct.6.4.2 din SR EN 1992-1-1):
β = 1,15
Efortul de străpungere la fața stâlpului, comparat cu efortul de străpungere maxim:
𝑉𝐸𝑑
𝜈𝐸𝑑,𝑢0 = 𝛽 = 2,85 𝑀𝑃𝑎 ≤ 𝜈𝑅𝑑,𝑚𝑎𝑥 = 0,5 · 𝜈 · 𝑓𝑐𝑑 = 6,02 𝑀𝑃𝑎 (12)
𝑢0 · 𝑑
Coeficientul efectiv de armare longitudinală:
𝜌𝑙 = √𝜌𝑙,𝑥 + 𝜌𝑙,𝑦 = 0,01485 (13)
Rezistența la străpungere a betonului:
0,5
𝜈𝑅𝑑,𝑐 = 𝐶𝑅𝑑,𝑐 · 𝑘(100 · 𝜌𝑙 · 𝑓𝑐𝑘 )1/3 = 0,896 𝑀𝑃𝑎 ≥ 𝜈𝑚𝑖𝑛 = 0,035 · 𝑘 1,5 · 𝑓𝑐𝑘 = 0,586 𝑀𝑃𝑎 (14)
Efotul de străpungere în lungul 𝑢1 :
𝑉𝐸𝑑
𝜈𝐸𝑑,𝑢1 = 𝛽 · = 1,55 𝑀𝑃𝑎 ≥ 0,4 𝜈𝑅𝑑,𝑐 = 0,358 𝑀𝑃𝑎 (15)
𝑢1 · 𝑑
Se impune armare transversală.
Rezistența efectivă de calcul a armăturilor de străpungere:
𝑓𝑦𝑤𝑑,𝑒𝑓 = 250 + 0,25𝑑 ≤ 𝑓𝑦𝑤𝑑 = 435 𝑀𝑃𝑎 (16)
Distanța maximă pe direcție radială între perimetrele de armături de străpungere:
𝑠𝑟 ≤ 0,75𝑑 ≈ 100 𝑚𝑚 (17)

Aria necesară a armăturilor de străpungere pentru fiecare perimetru din jurul stâlpului:
157
𝜈𝐸𝑑,𝑢1 − 0,3 𝜈𝑅𝑑,𝑐
𝐴𝑠𝑤 = · 𝑢1 𝑠𝑟 = 13,0 𝑐𝑚2 (18)
1,5 𝑓𝑦𝑤𝑑,𝑒𝑓
Distanța maximă pe direcție tangențială între armăturile de străpungere:
𝑠𝑡 ≤ 1,5𝑑 ≈ 200 𝑚𝑚 (19)
Aria necesară a unei bare de armătură:
√𝑓𝑐𝑘 𝑠𝑟 · 𝑠𝑡
𝐴𝑚𝑖𝑛
𝑠𝑤,1𝑏 = 0,08 · = 0,126 𝑐𝑚2 (20)
𝑓𝑦𝑤𝑑 1,5 sin 𝛼 + cos 𝛼
Numărul de armături de străpungere pentru fiecare perimetru de armături din jurul stâlpului:
𝐴𝑠𝑤
𝑛 = 17 𝑏𝑎𝑟𝑒/𝑝𝑒𝑟𝑖𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢 ≥ 𝑛𝑛𝑒𝑐 = = 2 𝑏𝑎𝑟𝑒/𝑝𝑒𝑟𝑖𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢 (21)
𝐴𝑠𝑤,1𝑏
Perimetrul de cotrol la care nu mai este necesar să se depună armături de străpungere:
𝑉𝐸𝑑
𝑢𝑜𝑢𝑡,𝑒𝑓 = 𝛽 · = 7631 𝑚𝑚 (22)
𝜈𝑅𝑑,𝑐 · 𝑑
Distanța de la conturul stâlpului până la perimetrul 𝑢𝑜𝑢𝑡,𝑒𝑓 :
𝑥𝑑 = 833 𝑚𝑚
Armătura transversală adoptată:

17ø10, 𝑠𝑟 = 100 𝑚𝑚, 𝑠𝑡 = 200 𝑚𝑚, dispuse pe distanța 𝑥𝑑 = 833 𝑚𝑚
𝐴𝑠𝑤,1𝑏 = 0,7854 𝑐𝑚2 ≥ 𝐴𝑚𝑖𝑛

𝑠𝑤,1𝑏 = 0,126 𝑐𝑚
2
Aria necesară a armăturii de integritate pe o latură a stâlpului:
𝑉𝐸𝐷 −05
𝐴𝑠1,𝑛𝑒𝑐 = (𝑓𝑦𝑑 𝑓𝑐𝑑 ) − 𝐴𝑒𝑥 = 9,37 𝑐𝑚2 (23)
8
Armătura de integritate adoptată pe latura stâlpului:

2ø25
𝐴𝑠1 = 9,82 𝑐𝑚2 ≥ 𝐴𝑠1,𝑛𝑒𝑐 = 9,37 𝑐𝑚2
3. Verificarea deformațiilor
Valoarea medie a rezistenței la întindere directă a betonului:
𝑓𝑐𝑡𝑚 = 3.2 𝑀𝑃𝑎
Modulele de elasticitate:
𝐸𝑐,28 = 1,05 𝐸𝑐𝑚 = 35,8 𝐺𝑃𝑎 (24)
𝐸𝑠 = 200 𝐺𝑃𝑎
Coeficientul de curgere lentă:
𝜙(𝑡, 𝑡0 ) = 𝜙0 · 𝛽𝑐 (𝑡, 𝑡0 ) = 1,91 (25)
158
𝜙0 = 𝜙𝑅ℎ · 𝛽(𝑓𝑐𝑚 ) · 𝛽(𝑡0 ) = 1,91 (26)
𝑓𝑐𝑚 = 43 𝑀𝑃𝑎 > 35 𝑃𝑎 (27)
𝑅𝐻
1 − 100
𝜙𝑅𝐻 = [1 + 3
𝛼1 ] 𝛼2 = 1,52 (28)
0,1√ℎ0
𝑅𝐻 = 50%
2𝐴𝑐
ℎ0 = = 40 𝑐𝑚 (29)
𝑢
𝐴𝑐 = 𝑏ℎ = 2000 𝑐𝑚2 (30)
𝑢 = 100 𝑐𝑚
35 0.7
𝛼1 = [ ] = 0.866 (31)
𝑓𝑐𝑚
35 0.2
𝛼2 = [ ] = 0.960 (32)
𝑓𝑐𝑚
35 0.5
𝛼3 = [ ] = 0.902 (33)
𝑓𝑐𝑚
16.8
𝛽(𝑓𝑐𝑚 ) = = 2.56 (34)
√𝑓𝑐𝑚
1
𝛽(𝑡0 ) = = 0.488 (35)
(0.1 + 𝑡00.2 )
(𝑡 − 𝑡0 ) 0.3
𝛽𝑐 (𝑡, 𝑡0 ) = [ ] =1 (36)
𝛽𝐻 + 𝑡 − 𝑡0
Modulul de elasticitate pe termen lung:
𝐸𝑐,28
𝐸𝑒𝑓𝑓 = = 12,3 𝐺𝑃𝑎 (37)
1 + 𝜙(𝑡, 𝑡0 )
Coeficientul ce ține de modulul de elasticitate:
𝐸𝑠
𝛼𝑒 = = 16,3 (38)
𝐸𝑒𝑓𝑓
Înălțimea axei neutre pentru elementul nefisurat:
𝑏ℎ2
+ (𝛼𝑒 − 1)(𝐴𝑠 𝑑 + 𝐴𝑠2 𝑑2 )
𝑋𝑢 = 2 = 10,3 𝑐𝑚 (39)
𝑏ℎ + (𝛼𝑒 − 1)(𝐴𝑠 𝑑 + 𝐴𝑠2 )
Momentul de inerție pentru elementul nefisurat:
159
𝑏ℎ3 ℎ
𝐼𝑢 = + 𝑏ℎ( − 𝑋𝑢 )2 + (𝛼𝑒 − 1)[𝐴𝑠 (𝑑 − 𝑋𝑢 )2 + 𝐴𝑠2 (𝑋𝑢 − 𝑑2 )2 ] = 76440 𝑐𝑚4 (40)
12 2
Momentul de fisurare:
0,9𝑓𝑐𝑡𝑚 𝐼𝑢
𝑀𝑐𝑟 = = 22,7 𝑘𝑁𝑚 < 𝑀𝑄𝑃 = 34 𝑘𝑁𝑚 (41)
ℎ − 𝑋𝑢
Secțiunea fisurează.
Parametrul:
2
𝑀𝑐𝑟
𝜉 = 1 − 0,5 ( ) = 0,777 (42)
𝑀𝑄𝑃
Înălțimea axei neutre pentru elementul fisurat și momentul de interție al acestuia:
2 0,5
𝑋𝑐 = {[(𝐴𝑠 𝛼𝑒 + 𝐴𝑠2 (𝛼𝑒 − 1)) + 2𝑏(𝐴𝑠 𝑑𝛼𝑒 + 𝐴𝑠2 𝑑2 (𝛼𝑒 − 1)] − (𝐴𝑠 𝛼𝑒 + 𝐴𝑠2 (𝛼𝑒 − 1))}⁄𝑏
(43)
𝑏𝑋𝑐 3
𝐼𝑐 = + 𝛼𝑒 𝐴𝑠 (𝑑 − 𝑋𝑐 )2 + (𝛼𝑒 − 1)𝐴𝑠2 (𝑑2 − 𝑋𝑐 )2 = 27819 𝑐𝑚4 (44)
3
Curbura de la încovoiere:
1 𝑀𝑄𝑃
=𝜉· = 8,54 · 10−5 𝑐𝑚−1 (45)
𝑟𝑛 𝐸𝑒𝑓𝑓 · 𝐼𝑐
Deformația totală din contracție:
𝜀𝑐𝑠 = 𝜀𝑐𝑑 + 𝜀𝑐𝑎 = 3,25 · 10−4 (46)
𝜀𝑐𝑑 = 𝑘ℎ1 · 𝜀𝑐𝑑,0 = 2,63 · 10−4 (47)
𝑘ℎ1 = 0,725, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 ℎ0 = 400 𝑚𝑚
𝑓𝑐𝑚
𝜀𝑐𝑑,0 = 0,85 [(220 + 110 · 𝛼𝑑𝑠1 ) · exp (−𝛼𝑑𝑠2 · )] · 10−6 · 𝛽𝑅𝐻 = 3,63 · 10−4 (48)
𝑓𝑐𝑚0
𝑅𝐻 3
𝛽𝑅𝐻 = 1,55 · [1 − ( ) ] = 1,356 (49)
𝑅𝐻0
𝑓𝑐𝑚0 = 10 𝑀𝑃𝑎
𝛼𝑑𝑠1 = 3; 𝛼𝑑𝑠2 = 0,13 (𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑙𝑎𝑠𝑎 𝑆 𝑑𝑒 𝑐𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡)
𝑅𝐻 = 50%; 𝑅𝐻0 = 100%

𝜀𝑐𝑎 = 2,5(𝑓𝑐𝑘 − 10) · 10−6 = 6,25 · 10−5 (50)
Curbura de la contracție:
1 𝑆𝑢 𝑆𝑐
= Ϛ · 𝜀𝑐𝑠 · 𝛼𝑒 + (1 − Ϛ)𝜀𝑐𝑠 · 𝛼𝑒 = 6,82 · 10−6 𝑐𝑚−1 (51)
𝑟𝑐𝑠 𝐼𝑢 𝐼𝑐
𝑆𝑢 = 𝐴𝑠 (𝑑 − 𝑋𝑢 ) − 𝐴𝑠2 (𝑋𝑢 − 𝑑2 ) = 40,9 𝑐𝑚3 (52)
160
𝑆𝑐 = 𝐴𝑠 (𝑑 − 𝑋𝑐 ) − 𝐴𝑠2 (𝑋𝑐 − 𝑑2 ) = 109 𝑐𝑚3 (53)
Curbura totală:
1 1 1
= + = 9,22 · 10−5 𝑐𝑚−1 (54)
𝑟𝑡𝑜𝑡 𝑟𝑛 𝑟𝑐𝑠
Deformația cvasi-permanentă:
1 𝐿
𝛿𝑄𝑃 = 𝐾𝐿2 = 3,30 𝑐𝑚 < 𝛿𝑙𝑖𝑚 = = 3,42 𝑐𝑚 (55)
𝑟𝑡𝑜𝑡 250
𝛽
𝐾 = 0,104 (1 − ) = 0,0489 (56)
10
𝑀𝐴 + 𝑀𝐵
𝛽= = 5,29 (57)
𝑀𝐶
Placa se deformează în limitele admisibile.
Concluzie
Respectând toate prevederile impuse de normativele de proiectare și efectuând calculul subliniat în ghidul
elaborat de câtre Universitatea Tehnică de Construcții București, planșeele dală pot fi proiectate și executate
în zonele cu seismicitate înaltă.
Clădirile cu această soluție constructivă sunt deseori mai raționale din punct de vedere tehnologic și
economic decât clădirile cu o schemă constructivâ clasicâ.
Bibliografie
1. Lozincă, E., dr. ing., Nuener; J., prof. univ. dr. ing. Proiectarea planșeelor dală supuse la acțiuni
gravitaționale și seismice (cercetare prenormativă; propuneri amendamente la EN 1992-1-1 și EN 1998-
1). Universitatea Tehnică de Construcții, București, 2011.
2. Bond, A.J., Brooker, O., Harris, A.J., Harrison, T., Moss, R.M., Narayanan, R.S., Webster, R. How to
Design Concrete Structures using Eurocode 2. The Concrete Centre.
3. SR EN 1992-1-1:2004. Eurocod 2: Proiectarea structurilor din beton. Partea 1-1: Reguli generale și
reguli pentru clădiri.
161
DETERMINAREA CARACTERISTICELOR PROPRII DE VIBRAȚIE A
STRUCTURILOR DISCRETE CU APLICAREA METODELOR NUMERICE
Alina PEREVEDNIUC
Abstract: În prezenta lucrare s-a propus să se studieze unele metode numerice de determinare a
caracteristicelor proprii de vibrație pentru structurile discrete, principiul de selectare în dependență de
particularitățile structurii. Metodele studiate au la bază aproximarea formelor proprii de vibrație și
corectarea lor succesivă printr-o operație de triere.
Cuvinte cheie: Caracteristici proprii de vibrație, pulsație fundamentală, formă proprie de vibrație
Întroducere
Determinarea caracteristicelor proprii de vibrație ale structurilor reprezintă o problemă fundamentală în
dinamica construcțiilor. Calculul exact al caracteristicilor proprii de vibrație ale unei structuri prin metode
matematice tradiționale de rezolvare este complicat, indeosebi în cazurile cînd sistemul are un număr ridicat a
gadelor de libertate.
I. Metoda RAYLEIGH
Metoda elaborată de Rayleigh are la bază legea conservării energiei și se bazează pe aproximarea
prealabilă a formelor de vibrație cărora urmează să li se determine pulsațiile corespunzătoare. Se folosește în
special la determinarea pilsației fundamentale a unui sistem oscilant cu un număr limitat sau infinit de grade
de libertate.
Rayleigh a formulat un principiu, care sună în felul următor: pulsația proprie a unui sistem conservativ,
care vibrează în jurul poziției de echilibru, are o valoare staționară în vecinătatea modului propriu
corespunzător. Această valoare staționară este totdeauna minimă pentru modul fundamental.
O aproximare satisfăcătoare a formei fundamentale se consideră deformata statică, ce provine de la
acțiunea încărcărilor gravitaționale mg aplicate pe direcția gardelor de libertate GLD a sistemului.
În cazul unui sistem discret cu „n” grade de libertate, masele m1 , m2 ,......,mk ,...,mn efectuează mișcările
x1 (t ), x2 (t ),......,xk (t ),..., xn (t ) pe direcția GLD (fig. 1).
Fig. 1
Expresia pulsației fundamentale, care poartă denumirea de Formula lui Rayleigh sau Cîtul lui Rayleigh:
n n
Q x k k Q x k k
12,R  k 1
n
g k 1
n
(1)
m
k 1
k x 2
k Q x
k 1
k
2
k
Pulsația obținută va coincide cu pulsația fundamentală reală numai în cazul în care variația amplitudinilor
𝑥𝑘 ale deformatei dinamice (1) are aceiași configurație geometrică cu forma proprie fundamentală.
Folosirea deformatei statice conduce la rezultate satisfăcătoare din punct de vedere practic, deoarece
pulsația obținută este cu 0...5% mai mare decît pulsația exactă.
1, RAYLEIGH  1, EXACT 1, R  (1...1,05)1, EX
162
II. Metoda DUNKERLEY-SOUTHWELL
Această metodă poate fi aplicată pentru sisteme cu un număr finit de grade de libertate și face posibilă
determinarea directă a pulsației fundamentale de vibrație.
Valoarea pulsației obținută prin aplicarea acestei metode are character aproximativ, care va fi cu atît mai
aproape de valoarea exactă, cu cît pulsațiile de ordin superior sînt mai mari în raport cu pulsația fundamentală.
Formula pulsației fundamentale, care caracterizeză metoda Dunkerley-Southwell are forma:
n
1 1
 (2)
 2
1, D k 1  kk2
Unde 11, 22 ,......,kk ,...,nn reprezintă pulsațiile reale ale sistemului cu n GLD (fig. 2)
Fig. 2
Valoarea pulsației fundamentale calculată cu formula Dunkerley-Southwell este inferioară valorii exacte.
1,DUNKERLEY  1,EXACT
Folosirea concomitentă a metodei Dunkerley-Southwell și Rayleigh permite să se delimiteze domeniul inferior și
superior de existență a pulsației fundamentale exacte.
1, D  1,EX  1,R
III. Metoda STODOLA

Se utilizează pentru determinarea simultană a formelor și pilsațiilor proprii ale sistemelor oscilante. Se
aplică atît sistemelor cu un număr limitat, cît și celor cu un număr infinit de grade de libertate. Obținerea
caracteristicelor proprii ale sistemului are la bază un proces ce permite trierea soluțiilor corespunzătoare unui
anumit mod de vibrație. Prin metoda Stodola se determină pulsația cea mai joasă și forma proprie respectivă.
Calculul pulsației fundamentale se face folosind relația:
n
x k
 
2 k 1
n
(3)
x
k 1
*
k
Unde xk - deplasări statice egale cu amplitudinile sistemului oscilant (fig. 3.1)

x k* - deplasările statice produse de forțele de inerție, pulsația proprie avînd o valoare arbitrară (fig. 3.2)
163
Fig. 3.1
Fig. 3.2
Pilsația proprie tinde către valoarea reală prin mărimi descrescătoare:
1(0)  1(1)  ...  1( j )  ...  1, EX
IV. Aplicarea metodei RAYLEIGH

Se vor determina caracteristicele proprii de vibrație pentru structurile cu 12 (fig. 4.1) și 6 nivele (fig. 4.2),
folosind această metodă numerică. Pe direcția GLD se aplică sarcini orizontale echivalente Qk maselor
structurii.
Fig. 4.1 Fig. 4.2
Aplicînd metoda lui Rayleigh, se obține valoarea pulsației fundamentale:
164
n n
Q x k k Q x k k
 2
1, R (12) g k 1
n
 57,761;  2
1, R ( 6 ) g k 1
n
 495,002
Q x
k 1
k
2
k Q x
k 1
k
2
k
1, R (12)  7,6 s 1 ; 1, R ( 6 )  22,249 s 1

Astfel putem determina perioada:
2 2
T(12)   0,826 s ; T( 6)   0,282 s
 
Deasemenea calculul structurilor reprezentate in figura 4.1 și 4.2 s-a efectuat în programul SCAD. Prin
urmare s-au obținut valorile reprezentate în tabelul 1 pentru structura cu 12 nivele și, respectiv, în tabelul 2
pentru structura cu 6 nivele.
Tabelul 1
Frecvența Masele modale (%)
Forma Valoarea proprie Perioada (s)
1/s Hz Mx My Mz
1 0,045 22,139 3,525 0,284 66,546 0 0
2 0,012 82,084 13,071 0,077 25,192 0 0,738
3 0,011 87,518 13,936 0,072 0,095 0 64,31
S 91,832 100 65,048
S – suma maselor modale
Tabelul 2
Frecvența Masele modale (%)
Forma Valoarea proprie Perioada (s)
1/s Hz Mx My Mz
1 0,131 7,642 1,217 0,822 64,143 0 0
2 0,029 34,572 5,505 0,182 20,815 0 0
3 0,02 51,116 8,14 0,123 0 0 72,585
S 84,958 100 72,586
S – suma maselor modale
Comparînd rezultatele obținute, putem afirma că valorile frecvențelor obținute prin metoda Rayleigh
deviaza cu (0,995 – 1,007)% de cele calculate cu programul SCAD.
Bibliografie
1. Mihail Ifrim. Dinamica structurilor și inginerie seismica. Editura Didactică și Pedagigică București.
2. Ray W. Clough, Joseph Penzien. Dynamics of structures. Мосва Стройиздат 1979
3. Horea Sandi Elemente de dinamica structurilor. Editura Tehnică
4. Madalina Calbureanu, Raluca Malciu. Dinamica structurilor ți elemente de inginerie seismică. Îndrumare
de laborator. Editura Universitaria 2015
5. Aurel Stratan. Dinamica structurilor și inginerie seismică. Timișoara 2014
165
CONSOLIDAREA ELEMENTELOR DIN BETON ARMAT.
STUDIU DE CAZ: BLOC DE LOCUINȚE S+P+3E+PH
DIN STR. P. MOVILĂ, 5, DIN MUN. CHIȘINĂU
Катарина МАМЕЙ
Резюме: В данной статье рассмотрены вопросы, связанные с обследованием, оценкой,

реконструкцией и усилением железобетонных элементов зданий. Были изучены факторы влияющие
на необходимость их усиления. Рассмотрен пример реконструкции существующего здания в случае
возведения дополнительных 3-х уровней. Подробно рассмотрены методы усиления железобетонных
колонн, получившие наибольшее применение в практике. Данная статья подготовлена с целью
определения оптимального способа усиления железобетонных колонн.
Ключевые слова: усиление железобетонных элементов, реконструкция, надстройка зданий,

железобетонная обойма, металлическая обойма, внешнее армирование углепластиком.
1. Усиление железобетонных элементов зданий

Необходимость усиления основных несущих элементов зданий вызывается воздействием
следующих факторов:
- эксплуатационный износ – потеря несущей способности от воздействия эксплуатационных
нагрузок;
- изменение эксплуатационного режима, увеличение нагрузки вследствие изменения
технологических процессов, перестройка помещений или надстройка зданий;
- приобретение конструктивных дефектов, возникающих в результате неправильной эксплуатации
конструкций или динамических воздействий;
- случайные повреждения – выход из строя отдельных конструктивных элементов при
эксплуатации, транспортировке или установке технологического оборудования.
2. Оценка состояния конструкций, требующих усиление

Перед тем как осуществляется надстройка здания проводиться обследование его состояния,
несущих элементов конструкций, фундамента и основание грунта, а именно:
- определение возможности и необходимости восстановления или усиления поврежденной
конструкции;
- установление степени аварийности существующих конструкций и возможности дальнейшего их
использования;
- определение необходимости усиления существующих конструкций при возрастающей
дополнительной нагрузке.
Оценка состояния конструкций, во избежание существования возможных трещин, избыточных
деформаций, дается в результате:
- обследования конструкций «по месту», желательно с фотофиксацией;
- изучения первоначального проекта
- поверочного расчета конструкций;
- испытаний (в случае необходимости) конструкций (определения марки бетона, арматуры).
Обследование технического состояния строительных конструкций здания, находящегося на
стадии консервации по ул. П. Мовилэ, 5, мун. Кишинэу, с целью определения возможности возведения
дополнительных 3-х уровней (Рисунок 1), проводилось аттестованным экспертом в соответствии с
Постановлением Правительства Республики Молдова №936 «Положение о технической экспертизе в
строительстве».
По результатам обследования было выявлено что существующие конструкции находятся в
удовлетворительном состоянии, осадочных деформаций и других отрицательных факторов не
обнаружено.
166
Однако, в связи с изменением конструктивных элементов реконструируемого здания, требуется
проверить несущую способность существующих колонн и по необходимости принять меры по их
усилению.
Данные, полученные в результате обследования, являются основанием для разработки рабочего
проекта.
Рисунок 1. Схема здания с устройством дополнительных трех уровней.

Источник: разработано автором на основании первоначального проекта.
3. Принятые способы усиления железобетонных колонн

Наибольшее распространение в практике реконструкции и усиления железобетонных колонн
получили 3 метода усиления: использование железобетонной обоймы, металлической обоймы и
усиление композитным материалом – углеволокном (Рисунок 2).
Рисунок 2. Сечения усиленной колонны различными способами усиления.

Источник: разработано автором.
3.1. Использование железобетонных обойм

Монолитный железобетон часто применяется для усиления железобетонных конструкций. Этот
метод усиления позволяют значительно увеличить несущую способность усиливаемых конструкций и
обеспечить устойчивость к воздействию агрессивной среды.
167
Обоймы состоят из арматуры и тонкого слоя (обычно 30—80 мм) бетона, на мелком заполнителе,
охватывающего усиливаемый элемент с четырех сторон.
Находим требуемую суммарную площадь арматуры усиления:
N1
 ( Rc   c1  A  Rsc  As'  m  Rc1   c1  A1 )

As1  , (1)
m  Rsc ,1
Определяем несущую способность усиленной колонны. Вычисляем продольную силу:
N f   ( Rc   c1  A  Rsc  As'  m( Rc1   c1  A1  Rs ,1  As ,1 )  (2)
Проверяем прочность усиленной колонны:

N f  N1' , если условие не выполняется, то необходимо увеличить толщину обоймы  , иди
диаметр дополнительной продольной арматуры.
Работы по усилению колонн железобетонной обоймой выполняются в следующей
последовательности:
- подготовку поверхности усиливаемой конструкции,
- установку арматуры и опалубки,
- укладку методом инъецирования мелкозернистой бетонной смеси и уплотнение ее,
- уход за бетоном в период достижения необходимой прочности
- разборку опалубки.
3.2. Использование металлических обойм

Металлические обоймы состоят из стоек углового профиля, соединительных планок и опорных
подкладок. В местах установки подкладок арматуру колонны обнажают и приваривают к подкладке и
стойке обоймы. Эффект усиления колонн достигается после монтажа и сварки соединительных планок.
Определяем расчетное продольное усилие N '  N1  N (3)
N
Вычисляем требуемую площадь сечения вертикальных уголков,   1,0 : As1  (4)
  Ry  m
Расчетная величина продольной силы, воспринимаемая вертикальными уголками:
N 'f    Ry  As1, f  m  N ' (5)
Если требуется увеличить резерв прочности усиленной колонны, необходимо увеличить площадь
сечения вертикальных уголков.
Работы по усилению колонн металлической обоймой выполняются в следующей
- вскрывается конструкция пола до верхнего обреза фундамента или уровня плиты перекрытия;
- выравнивается поверхность бетона по граням колонны;
- устанавливаются на цементно-песчаном растворе уголки и прижимаются с помощью струбцин;
- привариваются к уголкам поперечные планки;
- привариваются вверху и внизу конструкции упорные уголки;
- заделывается цементно-песчаным раствором зазор;
- оштукатуривается поверхность усиленной колонны по сетке.
3.3. Использование углепластика

Усиление строительных конструкций углепластиком осуществляется методом внешнего
армирования — наклеиванием на поверхность высокопрочного холста из углеродной ткани с помощью
168
адгезионного клея, в поперечном направлении, для повышения несущей способности при осевом
сжатии, путем создания эффекта обоймы композитным материалом.
Необходимая толщина оболочки:
bh 0,8  ( bu  0, 004)  R 'b ,hoop

t f  0,5  kh  ( ) , где kh  , при R 'b ,hoop  1,5  Rс (6)
bh R f   fu
При проектировании должно соблюдаться условие:
E f   f  0, 75  R f (7)
Несущая способность усиленной колонны проверяется по формуле:

   R  R 

R 'b ,hoop  Rb 2, 254   1  (558,18  l )    140, 6  l  1, 254  , где (8)
   Rb  

Rb 
 
Работы по усилению колонн внешним армированием углепластиком выполняются в следующей

- Поверхность колонны очищается и подготавливается для армирования.
- Дефектные и разрушенные участки восстанавливаются.
- Подготовленная поверхность увлажняется для устранения пыли.
- На поверхность наносится адгезионный клей и выполняется фиксация углеродного холста.
- В завершении выполняется нанесение специального запечатывающего слоя.
4. Выводы
Реконструкция и усиление зданий и сооружений являются одним из основных направлений в
строительстве на ближайшее будущее в условиях ограниченности земельных участков, материалов и
ресурсов, наличия малоэтажных строений, требующих модернизации в мун. Кишинэу.
Надстройка конструкции позволяет увеличить полезную площадь зданий без уплотнения площади
застройки, а это увеличивает возможность использования городских земель более рационально. Такие
строительные решения возможны даже на густо застроенной территории, что важно при
реконструкции центральных районов города.
Рассмотренные методы будут использованы при расчетах усиления конструкций. На основе
технико-экономических и технологических показателей будет выбран оптимальный способ усиления
колонн для объекта по ул. П. Мовилэ, 5, мун. Кишинэу.
Библиография
1. Каталог конструктивных решений по усилению и восстановлению строительных конструкций

промышленных зданий. Москва. 1987 г.
2. Е. В. Горохов, В. В. Кузнецов, В.В. Ларионов. Реконструкция промышленных зданий и
сооружений. Москва. Стройиздат. 1988 г.
3. CP C.01.03 – 2004 «Проектирование и строительство мансард».
4. В.И. Муленкова, Д.В. Артюшин Расчет и конструирование усиления железобетонных и
каменных конструкций. Пенза 2014 г.
5. Руководство по усилению железобетонных конструкций композитными материалами. Москва.
2006 г.
169
ЧИСЛЕННОЕ МОДЕЛИРОВАНИЕ И ОСОБЕННОСТИ ГИПАР
Григорий САРАНЧУК
Аннотация: Предлагается к рассмотрению один из методов решения проблем, возникающих при

проектировании пологих оболочек в форме гиперболических параболоидов, на этапах моделирования
расчетной схемы пространственных покрытий. Вначале аргументируется способ задания
архитектурных решений, которые будут служить в качестве исходных данных. Затем, на
конкретном примере, поэтапно приводится решение задачи. Помимо этого, обращается внимания на
особенности данной математической поверхности, а также их актуальность и способы применения
на стадии конструирования оболочки.
Ключевые слова: гипар, составная оболочка, линейчатая поверхность, критическая точка, кривизна
Гаусса, начало гиперболоида, пространственное покрытие.
Пологие оболочки являются более эффективным решением покрытия, нежели плоские

конструкции, с точки зрения расхода материалов и сочетания несущих и ограждающих свойств. Их
применение минимизирует ступенчатость передачи нагрузки к колоннам или другим несущим
вертикальным элементам, опирающимся на фундаменты. И это верно не только в отношении широких
пролетов. Дело в том, что для небольших параметров сетки колонн хорошо освоены методы
конструирования, унификации и типизации с использованием плоских несущих элементов. Поэтому
от них полностью отказываться нельзя. А для больших площадей с минимальным количеством
внутренних опор вопросы технологии возведения становятся менее существенными по сравнению с
проблемами нерационального увеличения строительной высоты и перерасхода материалов.
Эффективность работы оболочек по сравнению с горизонтальными плоскими плитами,
воспринимающих поперечную нагрузку, заключается в их неразвертываемости, что приводит не
только перераспределению усилий, но и к их реструктуризации, заключающейся в снижении модулей
изгибающих моментов (вызывающих более значительные напряжения) за счет появления нормальных
усилий (которым соответствуют куда менее высокие модули напряжений).
1. Способ формулирования исходных данных

Гиперболический параболоид (гипар) является поверхностью двоякой отрицательной Гауссовой
кривизны, описываемой следующим каноническим уравнением:
x2 y 2
z( x; y)   (1)
a 2 b2
Как видно, в нем имеется всего 2 константы, определяющие форму поверхности. Для примера на
рис. 1 приведен график гипара при a=b=1 .
Рис. 1. График поверхности при a=b=1
170
Но при такой форме уравнения (1) критическая точка гипара всегда будет находится в начале
выбранной системы координат. Таким образом, число независимых параметров уравнения
поверхности можно увеличить за счет придания ненулевых значений координатам начала
гиперболоида.
 x  x0   y  y0 
2 2
z  x; y     z0 (2)
a2 b2
Теперь в уравнении гипара (2) не две, а пять независимых констант, определяющих его
геометрию в данной системе координат, где x 0 ,y0 ,z0 - координаты критической точки.
Другими словами, это значит, что существует бесконечное количество комбинаций из пяти
некомпланарных точек, через которые можно провести один единственный гипар для определенной
системы координат. Задавая их положение в пространстве, можно весьма гибко регулировать
архитектурные параметры поверхности.
2. Определение параметров поверхности на конкретном примере

Допустим, стоит задача перекрыть окружность, радиусом 30 м, имея опоры только по ее периметру.
Решением может быть использование составной оболочки из восьми одинаковых и зеркальных гипар.
Рис. 2. План составной оболочки и расположение характерных точек
Рис. 3. Разрез А-А
Рис. 4. Разрез B-B
171
В таблице 1 представлены координаты пяти точек, которыми определяется архитектура
оболочки. Их расположение в пространстве которых указано на рисунках 2-4.
Таблица 1. Координаты характерных точек

Точка X (м) Y (м) Z (м)
1 0 0 20
2 15 0 17
3 30 0 10
4 21.2132 21.2132 16
5 10.6066 10.6066 16
Для того чтобы избежать столкновения с комплексными числами, запишем уравнение (2) в форме
полинома, заменив одни константы на другие для облегчения расчетов, как указано в выражениях (4).
z  x; y   Ax 2  Bx  Cy 2  Dy  E (3)
2 2
1 2x 1 2y x  y 
A= ; B= 20 ; C= 2 ; D= 20 ; E=  0  +  0  +z 0 (4)
 a   b 
2
a a b b
Используя данные таблицы 1 и выражение (3), составим систему из пяти уравнений относительно
параметров поверхности.
A×02 -B×0-C×02 +D×0+E-20=0

 2 2
A×15 -B×15-C×0 +D×0+E-17=0
 2 2
A×30 -B×30-C×0 +D×0+E-10=0 (5)
A×21.21322 -B×21.2132-C×21.21322 +D×21.2132+E-16=0

A×10.60662 -B×10.6066-C×10.60662 +D×10.6066+E-16=0

Решая систему (5), получаем следующие значения констант:
A=-0.0088888889 a=10.606602
B=0.0666666667 
 b=6.123724
C=-0.0266666724 или по формулам (4)  x 0 =-3.750000 (6)
D=0.4990188499  y =9.356601
  0
E=20.0000000000 z 0 =17.790440
После чего можно в явном виде записать искомое уравнение гипара, проходящего через каждую
из пяти точек, координаты которых описаны в таблице 1:
 x+3.7500 -  y-9.3566
2 2
z(x; y)= +17.7904 (7)

10.60662 6.12372
Имея это уравнение (7), можно определить аппликату для любой точки в плане (см. рис. 2), с
координатами в виде двух независимых переменных  x; y  . Таким образом, мы сможем получить
значения всех трех координат любой точки, принадлежащей этой поверхности. После чего ничто не
будет препятствовать возможности ввода данных об узлах и элементах в вычислительный комплекс
для прочностного анализа конструкций Методом Конечных Элементов, например, SCAD Office.
172
Рис. 5. Результат численного моделирования оболочки
3. Особенности гиперболических параболоидов

Такие оболочки являются дважды линейчатыми поверхностями. Определение положения в
пространстве прямых линий, которые в совокупности образуют гипар, позволят проектировать
покрытия такого типа из линейных элементов, что весьма облегчит этапы конструирования и
строительства оболочек в форме гипар.
 A
y1,2 (x)=   x+n (8)
 C 
 
±2 AC×n-B  x+  E+D×n-C×n 2 
A
z1,2 (x)=  D (9)
 C 
Формулы (8) и (9) являются уравнениями проекций двух пространственных прямых, полностью
принадлежащих гипару (3) и пересекающихся в точке, с координатами  x '; y ' . В них
A
n=y'± ×x' (10)
C
С их помощью становится возможным моделировать гипар только из линейных элементов.
Рис. 6. Одна восьмая оболочки, построенная из линейных элементов в двух направлениях
1. Байков В. Н., Дроздов П. Ф. Железобетонные конструкции, Спецкурс. Изд. 3. Москва 1981 г.

2. Милейковский И. Е., Купар А. К. ГИПАРЫ. Расчет и проектирование пологих оболочек покрытий
в форме гиперболических параболоидов. Москва, Стройиздат 1978 г.
173
СПИРАЛИ. ГРАФИКИ. СВОЙСТВА И ПРИЛОЖЕНИЯ
Вячеслав РУСУ, Аурика ПОПЕСКУ
Аннотация: В этой работе исследуются спирали: спираль Архимеда, логарифмическая спираль,

гиперболическая спираль, спираль Корню. Также свойства спиралей: длина и площадь одного витка.
Спираль Архимеда, логарифмическая спираль, гиперболическая спираль, спираль Корню имеют
множественное применение в жизни, зачастую их можно наблюдать в природе. Используются в
строительстве, архитектуре, океанологии, метеоисследованиях, геодезических работах.
Ключевые слова: спираль, приложения, свойства, формула, «золотой прямоугольник», кривая.
1. Спираль Архимеда.
Спираль была исследована Архимедом, в III веке до н.э., когда он экспериментировал с компасом.
Он тянул стрелку компаса с постоянной скоростью, вращая сам компас по часовой стрелке.
Кривую можно рассматривать как траекторию точки, равномерно движущейся по лучу,
исходящему из полюса, в то время как этот луч равномерно вращается вокруг полюса.
Спираль изображена на рисунках 1а и 1б.
1.1 Формула спирали: ρ=αφ (1.1.)
1 𝛽 2 3 3 2
1.2 Площадь фигуры: 𝑆 = ∫𝛼 𝜌 (𝜑) 𝑑𝜑; S= 𝜋 а (кв. ед.) (1.2.)
2 4
𝛽 𝑎
1.3 Длина спирали:𝐿 = ∫𝛼 √(𝜌´)2 + 𝜌2 𝑑𝜑; 𝐿 = 𝜋𝑎√4𝜋 2 + 1 + 2 ln|2𝜋 + √4𝜋 2 + 1| (ед. дл.) (1.3.)
Рис. 1а Рис. 1б Рис. 2а
2. Логарифмическая спираль.
Логарифмическая спираль была впервые описана Декартом. Декарт искал кривую, обладающую
свойством, подобным свойству окружности, так чтобы касательная в каждой точке образовывала с
радиус-вектором в каждой точке один и тот же угол.
Кривая, которая пересекает все лучи, выходящие из одной точки О, под одним и тем же углом.
Спираль строится с помощью «золотого прямоугольника».
Спираль можно рассмотреть на рисунках 2а и 2б.
2.1 Формула спирали: ρ=α𝑒 𝑚𝜑 (2.1.)
1 𝛽 𝑎2
2.2 Площадь фигуры: 𝐴 = 2 ∫𝛼 𝜌2 (𝜑) 𝑑𝜑; A=4𝑚 (𝑒 4𝜋𝑚 − 1) (кв. ед.) (2.2.)
𝛽 𝑎√1+𝑚2
2.3 Длина спирали: 𝐿 = ∫𝛼 √(𝜌´)2 + 𝜌2 𝑑𝜑; 𝐿 = (𝑒 4𝜋𝑚 − 1) (ед. дл.) (2.3.)
𝑚
Рис. 2б Рис. 3 Рис. 4
174
3. Гиперболическая спираль.
Плоская трансцендентная кривая.
Гиперболическая спираль получается при движении точки по вращающейся прямой таким
образом, что ее расстояние от центра вращения всегда будет обратно пропорционально углу поворота
прямой, измеренному от начального положения.
Гиперболическая спираль представлена на рис. 3
𝑎
3.1.1 Формула гиперболической спирали: ρ= (3.1.)
𝜑
1 𝛽 𝑎2 1 1
3.1.2 Площадь фигуры: А = ∫ 𝜌2 (𝜑) 𝑑𝜑;
2 𝛼
А=−
2
(
𝜑2
−
𝜑1
) (кв. ед.) (3.2.)
𝛽 √1+𝜑2
3.1.3 Длина спирали: 𝐿 = ∫𝛼 √(𝜌´)2 + 𝜌2 𝑑𝜑; 𝐿 = 𝑎 (− + ln(𝜑 + √1 + 𝜑 2 )) | 𝑡𝑡2 (ед. дл.) (3.3.)
𝜑 1
4. Спираль Корню (клотоида).

Кривая, у которой кривизна изменяется линейно как функция длины дуги. Длину клотоиды
рассчитать невозможно, так как она бесконечна. Это одно из самых главных свойств данной спирали.
Спираль видно на 4-м рисунке.
𝐴2
4.1 Формула спирали Корню: 𝜌 = (4.1.)
𝐿
𝑥 𝑥
4.2. Параметрические уравнения: 𝑆(𝑥) = ∫0 sin(𝑡 2 ) 𝑑𝑡 , 𝐶(𝑥) = ∫0 cos(𝑡 2 ) 𝑑𝑡 (4.2.)
5. Свойства и приложения.
5.1 Спираль Архимеда: винт; передача воды в оросительные каналы из водоемов; винтовой
ротор («улитка»), который используется в мясорубке. Приложения – геодезические механизмы,
космические и медицинские исследования.
5.2 Логарифмическая спираль: спираль раковин, моллюсков; штормы и ураганы; расположение
семечек в подсолнечнике, ромашки, капуста. Приложения – океанология, метеоисследования,
строительство и архитектура.
5.3 Гиперболическая спираль и спираль Корню: паутина паука; ножи в различных режущих
машинках; раковины улиток. Приложения – нахождение амплитуды колебаний (в оптике, в
строительстве, в строительстве мостов), интенсивности света с преградами и без, дорожное
строительство для расчета изгиба дорог в целях безопасности, спортивные гоночные трассы,
американские горки.
Рис. 5а Рис. 5б Рис. 5в Рис. 5г
Рис. 5д Рис. 5е Рис. 5ж
1. Weisstein, Eric W. Archimede’s spiral, 2000

2. Фихтенгольц Г.М., Курс дифференциального и интегрального исчисления; том I,II- М.: Наука, 1999
3. Виноградов, И.М., Математическая энциклопедия. т.3 - М.: «Советская энциклопедия», 1982
175
CURBE ÎNRUDITE CU CICLOIDA. PROPRIETĂȚI ȘI APLICAȚII
Andrei VALENTIN, Bacota TATIANA, Aurica POPESCU
Abstract : În această lucrare s-au investigat curbele înrudite cu cicloida : Epicicloida, Hipocicloida și
Cardioida. Se investighează și proprietățile curbelor, cum ar fi : ecuațiile parametrice, aria și lungimea lor.
Epicicloidele, Hipocicloidele și Cardioidele au multiple aplicații în viață, adesea ele pot fi observate în
arenele sportive. Nu este o excepție utilizarea lor în procesele mecanice.
Cuvinte cheie : Curbă, formulă, cuspidă, proprietăți, rază.
1. Cicloida
Cicloida este curba descrisă de un punct al unui cerc cînd acesta se rostogolește fără alunecare pe o
dreaptă, numită bază.
Cicloida este soluția problemei brahistocrone (adică este curba celei mai rapide descendențe sub
acțiunea forței gravitaționale) și a problemei tautocrone (adică perioada de timp în care o bilă care se
rostogolește în interiorul ei înainte și înapoi nu depinde de poziția inițială a bilei).
Fig.1 Primul si al doilea arc al cicloidei la rotirea cercului de raza ”a”
2. Epicicloida
Se numește epicicloidă o curbă descrisă de un punct M al unui cerc ce se rostogolește fără alunecare pe partea
exterioară a unui cerc fix. (Fig.2)
176
Curba roşie este o epicicloidă trasată în timp ce cercul mic (r = 1) se
rostogoleşte pe exteriorul cercului mare (R = 3).
Fig. 2
Dacă cercul mai mic are raza r, iar cercul mai mare are raza R = kr, atunci ecuațiile parametricepentru curbă
sunt:
(1.1)
(1.2)
Dacă k este întreg, atunci curba este închisă și are k cuspide.

Dacă k este număr rațional, adică k = p/q, atunci curba are p cuspide.
Dacă k este număr irațional, atunci curba nu se închide niciodată și umple spațiul din cercul mare cu excepția
unui disc de rază R − r în centrul cercului mare.
Exemple de Epicicloidă : cu 2 cuspide ( Fig.3a) , cu 3 cuspide (Fig.3b), cu 4 cuspide (Fig.3c)
Fig. 3a Fig. 3b Fig. 3c
3. Hipocicloida
În geometrie, o hipocicloidă este o curbă plană trasată de un punct fixat pe un cerc care se rostogolește în
interiorul altui cerc mai mare. (Fig.4)
177
Dacă cercul mai mic are raza r, iar cercul mai mare are raza R = kr,
atunci ecuațiile parametrice pentru curbă sunt date de :
cos((𝑘−1)𝑡)
X= r (k-1) (cos t + 𝑘−1
)
sin((𝑘−1)𝑡)
Y = r (k-1) (sin t - 𝑘−1
)
Fig. 4
Hipocicloida este un caz particular de hipotrohoidă, care este un caz particular de ruletă.
O hipocicloidă cu trei cuspide se numește deltoidă (Fig.5a). O hipocicloidă cu patru cuspide se
numește astroidă. (Fig.5b)
Fig. 5a Fig. 5b Fig. 5c
Fig. 6 Reprezentarea procesului de rostogolire fără alunecare
Daca puctul M nu este pe circumferinta cercului care se rostogoleste, ci in exteriorul acestui cerc , curba
obtinuta prin rostogolire fara alunecare este o hipocicloida alungita.
Fig. 7 Hipocicloidă alungită
Daca punctul este n interiorul cercului se va primi hipocicloida scurtata.
Fig. 8 Hipocicloidă scurtată
178
4. Cardioida
În geometrie, cardioida este o epicicloidă cu o cuspidă. Cardioida este o curbă plană descrisă de un punct de
pe un cerc ce se rostogolește, fără alunecare, pe un alt cerc exterior și de aceeași rază. (Fig.9)
Dacă se consideră a = b în reprezentarea

parametrică a Epicicloidei, se obține reprezentarea
parametrică a
Cardioidei :
x = α( 2cos φ - cos2φ )
y = α( 2sin φ - sin2φ )
Fig.9
Ecuația carteziană este:
(x2 + y2 – ax)2 = a2 (x2 + y2) , unde a este diametrul cercului mobil.
(1.3)
(1.4)
Aplicații
Diverse aplicatii tehnice , radio si telecomunicatii:
- Canale de drenare bazate pe proprietatile de brahistocronocitate si tautocronicitate;
In constructii, argitectura si design:
-Arene sportive;
-Pistele sporturilor de iarna;
-Podurile sălilor de concert, amfiteatrelor, ect.
In mecanica:
- Diverse profiluri ale rotilor dintate pentru asigurarea miscarilor line;
- Mecanisme precise precum ceasul;
- Mecanisme de transformarea miscarii de rotatie in miscare de translatie;
Bibliografie
1. Ch. D. Ionescu “ Teoriia diferențială a curbelor și suprafețelor cu aplicații tehnice.
2. Ghatak, A & Mahadevan, L. Crack street: the cycloidal wake of a cylinder tearing through a sheet,
Physical Review Letters, 91 ,2003.
3. Weisstein , Eric , Cicloidă, 25 martie 2005.
179
DISTANŢA DINTRE DOUĂ PUNCTE PE SFERĂ
Nicoleta JITARU
Abstract: The paper studies the problem of computing the distance between two points on the Earth globe
surface. For this purpose the spherical coordinates are used, which represent also the geographical
coordinates for this surface. The paper also shows the relationship between the spherical and cartesian
coordinates. An algorithm is elaborated using vectors, which computes the distance between any two points
on the surface of a sphere, therefore also on the surface of the Earth globe. A computer program is developed
as well to help do all the necessary calculations.
Cuvinte cheie: coordonate sferice şi geografice; produsul scalar.
Funcţia oricărui sistem de coordonate este de a determina poziţia oricărui punct din plan sau din spaţiu prin
două sau trei numere. În geografie aceste coordonate sunt latitudinea şi longitudinea, cu ajotorul cărora poziţia
oricărui punct de pe suprafaţa Pământului se determină în mod unic.
Sistemul cartezian de coordonate, introdus de savantul francez R. Decart (Rene Descartes, 1596 – 1650)
în sec. XVII, a însemnat, pentru matematică, începutul unei noi etape de dezvoltare. Fiind foarte simplu, acest
sistem este cunoscut astăzi oricărui elev de gimnaziu. Ideea de bază a sistemului a fost determinarea oricărui
punct din plan printr-o pereche ordonată de numere reale. Astfel, studiul multor obiecte de natură geometrică
a fost redus la studiul unor noţiuni pur algebrice şi invers.
În acelaşi timp, există un şir de probleme, inclusiv în matematică, pentru rezolvarea cărora sistemul
cartezian este incomod, greoi sau chiar inaplicabil. De exemplu, una din liniile, cunoscute încă de grecii antici,
spirala lui Arhimede, nu mai poate fi studiată printr-o ecuaţie în sistemul cartezian. În asemenea cazuri se
apelează la un alt sistem de coordonate – sistemul polar, care vine să-l completeze pe cel cartezian. O
generalizare a sistemului cartezian îl prezintă sistemul afin de coordonate.
Sistemul cartezian de coordonate este elaborat şi pentru spaţiu şi constă deja din trei axe OX, OY şi OZ.
Şi în acest caz el nu este unicul sistem de coordonate. În funcţie de necesitate, se mai folosesc coordonatele
cilindrice şi coordonatele sferice.
Fig. 1. Fig. 2.
Coordonatele sferice. Fie M(x,y,z) un punct arbitrar din sistemul cartezian OXYZ şi P proiecţia lui pe
planul XOY. Poziţia punctului P poate fi determinată şi de alte trei numere:  ,  şi  . În acest caz,  = OM,
 este unghiul dintre segmentul OP şi axa OX, iar  este unghiul dintre OM şi planul XOY (Fig. 1). Numerele
 ,  ,  constituie coordonatele sferice ale punctului M: M(  ,  ,  ). Legătura dintre coor-donatele
carteziene şi cele sferice se stabileşte cu uşurinţă:
x =  cos  cos  , y =  cos  sin  , z =  sin  . (1)
Ca şi coordonatele cilindrice, cele sferice îşi au domeniul lor de aplicaţie. Un interes deosebit îl prezintă
modelul coordonatelor sferice în geografie – coordonatele geografice.
180
Se ştie, că suprafaţa Pământului nu este o sferă perfectă, ci e turtită la poli. Raza Pământului în planul
ecuatorului este de 6378 km, iar de la centrul planetei până la fiecare pol ea este de 6357 km. Vom ad-mite,
totuşi, că Pământul este o sferă perfectă cu raza R  6367 km. În majoritatea problemelor, legate de
coordonate, eroarea care s-ar obţine este nesemnificativă. Vom considera că sistemul cartezian XOY are
originea în centrul Pământului, axa OZ e orientată spre polul nord. Atunci intersecţia planului de coordonate
XOY cu suprafaţa Pământului va coincide cu ecuatorul. Axa OX va fi orientată spre punctul de intersecţie a
ecuatorului cu meridianul Greenwich. Acest meridian a fost ales ca meridian 0 în anul 1884 la o conferinţă
internaţională a geografilor. El trece prin localitatea Greenwich, situată în apropierea Londrei, unind cei doi
poli ai Pământului.
Oricare punct de pe suprafaţa Pământului este determinat de două coordonate  şi  , a treia coordonată
fiind constantă:  = R = 6367 km.
Valorile lui  se vor depune de la meridianul 0: cu semnul “+” spre est (longitudinea estică) şi cu semnul
“-“ spre vest (longitudinea vestică). Astfel, -180o ≤ θ ≤ 180o. Valorile unghiului φ se depun de la ecuator: cu
semnul “+” spre nord (latitudinea nordică) şi cu semnul “-“ spre sud (latitudinea sudică). Prin urmare,
-90o ≤ φ ≤ 90o. Pentru oricare două puncte de pe suprafaţa sferică, distanţa cea mai scurtă nu este lungimea
segmentului ce le uneşte, ci lungimea celui mai mic arc, care se obţine la intersecţia suprafeţei sferice cu planul,
ce trece prin cele două puncte şi centrul Pământului. În continuare, se va expune o metodă de calculare a acestei
distanţe, bazată pe noţiunea simplă de produs scalar a doi vectori.
Fie M1(θ1, φ1) şi M2(θ2, φ2) două puncte arbitrare pe suprafaţa sferei. Conform formulelor (1), se află
coordonatele lor carteziene. Fie M1 (x1,y1,z1), M2 (x2,y2,z2). Se examinează vectorii a = OM 1 = (x1,y1,z1) şi
b = OM 2 = (x2,y2,z2) (Fig. 2) cu produsul scalar
a  b = x1 x2+y1y2+z1z2. (2)
Considerând, pentru început, că raza sferei este egală cu 1, se determină | a |  | b |  1 . Fie γ unghiul dintre
vectorii a şi b ; atunci a  b = cos  , adică   arccos (a  b) . Cunoscând unghiul  (exprimat în radiani)
şi revenind la raza sferei R = 6367 km, se află lungimea arcului căutat M 1M 2 =  R , adică exact distanţa
dintre punctele M 1 şi M 2 . Astfel, algoritmul de aflare a distanţei dintre două puncte prevede realizarea
următoareloir etape:
1. aflarea coordonatelor carteziene ale punctelor M1 şi M2;
2. calcularea produsului scalar a  b = OM 1  OM 2  cos  ;
3. aflarea unghiului γ;
4. aflarea distanţei dintre punctele M 1 şi M 2 .
Pentru efectuarea tuturor calculelor, s-a elaborat un program în Excel. În calitate de exemplu, se aplică acest
algoritm pentru a afla distanţele dintre oraşele Chişinău şi Paris.
Pentru Chişinău, longitudinea estică, θ1 = 28o55′, iar latitudinea nordică, φ1 = 47°. În coordonate carteziene,
x1 = 0,596969, y1 = 0,329771, z1 = 0,731354.
Pentru Paris, θ2 = 2 21´03", φ2 = 48o51'24", iar coordonatele carteziene,
o
x2 = 0,657391, y2 = 0,026988, z2 = 0,753066.

Conform formulei (2), se află produsul scalar, a  b = cos  = 0,952100, adică γ = 0,310765 (radiani). În final,
se obţine distanţa dintre Chişinău şi Paris, egală cu 1978,72 km. Acest rezultat este în deplină concordanţă cu
distanţa exactă dintre aceste oraşe, care, conform [2], este egală cu 1977,82 km.
În mod asemănător se află distanţa dintre Chişinău şi Roma (1417,09 km), dintre Chişinău şi Washington
(7977,51 km).
Bibliografie
1. Piskunov, N.S. Calcul diferenţial şi integral. Vol. 1. Chişinău, Ed. Lumina, 1992.
2. www. Distancecalculator.net.
181
REALIZAREA UNUI MEMORANDUM PENTRU ECO CONSTRUCȚII
Aurelia LEAHU
Universitatea Tehnică din Moldova
Rezumat: Acest articol științific prezintă succint activitatea mea de cercetare în cadrul Tezei de Masterat,
programul „Inginerie structurală” la Universitatea Tehnică din Moldova.
Prima parte a Tezei de Masterat intitulată „Construcția ecologică – calitate ridicată a mediului” are ca scop
prezentarea criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească o casă ecologică în contextul de protecție a
mediului, precum și principiile și tehnologiile de realizare utilizînd surse de energie regenerabile și materiale
ecologice, ținînd cont de încălzirea globală și răsfrîngerea acesteia asupra sănătății noastre.
Partea a doua – „Construcția ecologică cu consum redus de energie” prezintă tehnologiile ecologice orientate
spre eficientizarea și asigurarea autonomiei energetice prin realizarea caselor pasive sau caselor verzi. În
această parte găsim argumente ce vor influența la sigur asupra fiecăruia dintre noi: „De ce este bine să
construim o casă pasivă? Deoarece o casă pasivă produce mai multă energie decît consumă”.
Cuvinte-cheie: Eco-gestiune, casa pasivă, confort, sănătate, calitatea aerului, energia solară / eoliană
Introducere
Cucerirea naturii de către om de mult timp a pierdut scopul său ştiinţific, raţionalizator şi constructiv.
Astăzi această noţiune a devenit sinonim al supravieţuirii, deoarece oamenii tot mai mult intră într-o eră de
supraconsumare şi, dacă nu vom opri sau încetini acest proces, putem ajunge la o catastrofă globală.
Utilizarea iraţională a resurselor naturale, exploatarea forestieră necontrolată şi emisiile imense în urma
întreprinderilor industriale - toate acestea, mai devreme sau mai târziu pot aduce civilizaţia la un pas
de dezastru ecologic.
O ocazie de a reflecta asupra adevăratei stări de lucruri a devenit criza energetică mondială din 1974-1975.
Chiar atunci experţii au calculat că, la ratele curente de utilizare a surselor de energie naturale (petrol, gaze şi
cărbune), ele se pot termina în următorii 50 de ani. Anume în această perioadă s-a început dezvoltarea activă
a proiectelor, care ar putea compensa efectele negative ale civilizaţiei asupra mediului. Una din priorităţi au
devenit cercetările, care vizează îmbunătăţirea eficienţei energetice în toate sferele de activitate umană, mai
ales în sectorul construcției, renovării și reabilitării clădirilor.1
Eco-Casa – Casa viitorului
Casele ecologice şi sustenabile reprezintă o trăsătură caracteristică a arhitecturii contemporane în care grija
faţă de mediul înconjurător a devenit o prioritate şi, deşi acest domeniu funcţionează pe principiul inovaţiei,
acesta nu se aplică şi în categoria materialelor de construcție.
Astăzi, în lume construcțiile ecologice sunt construite din ce în ce mai des. Astfel, tot mai multe persoane
optează pentru casele construite din materiale naturale, aşadar din resurse regenerabile. Principiul de bază al
locuinţei ecologice este că ea trebuie să aibă capacitatea de a conserva resursele naturale și de a satisface
cerințele de confort, de calitate a vieții și de sănătate. Deci, clădirea ecologică trebuie să îndeplinească aceste
criterii în timpul punerii sale în aplicare cît și în timpul vieții sale până la demolare.
Abordarea calității ridicate a mediului are mai multe obiective, care pot fi rezumate în felul următor:
 Îmbunătățirea calității vieții utilizatorilor din punct de vedere al:
- confortului termic;
- calității aerului;
- utilizării iluminatului natural;
- izolării acustice;
- utilizării sistemelor naturale de ventilare, climatizare și încălzire.
 Limitarea daunelor locale / reducerea impactului asupra mediului / reducerea deșeurilor.
Calitatea ridicată a mediului (CRM) se referă la întreaga clădire și toate fazele ciclului său de viață.
O casă CRM face parte dintr-o abordare globală de dezvoltare durabilă, menită să reducă impactul direct
/ indirect asupra mediului unei clădiri. Scopul casei CRM este de a promova o soluție reală de economisire a
182
energiei pe termen atît scurt cît și lung. În schimbul unui cost suplimentar, putem beneficia de o locuință
sănătoasă, utilizînd minim energie, respectând mediul său imediat și planeta.
Principiile fundamentale ale unei construcții ecologice sunt:
 economia resurselor;
 reducerea poluării aerului, apei și solului;
 reducerea producției de deșeuri finale;
 relația satisfăcătoare a clădirii cu mediul imediat;
 calitatea mediilor de interior din punct de vedere al confortului și sănătății.3
Calitatea mediului înconjurător este împărțită în 14 obiective grupate în 4 teme (figura 1):
Fig. 1
În prezent, problema conservării energiei este pe prim plan. Deosebit de relevantă devine construirea
caselor care nu necesită costuri pentru încălzire, aşa-numitele eco-case sau casele pasive.
În climatul aspru al ţării noastre (Republica Moldova) eco-casa nu poate funcţiona fără încălzire, iar
construcţia sistemelor electrice pe baza resurselor regenerabile fără programe guvernamentale, documente de
reglementare şi stimulente fiscale pentru utilizarea surselor alternative de energie rămâne neatractivă. Dar
experienţa occidentală a dovedit că refuzul la reţele de inginerie pe scară largă şi al comunicaţiilor face
construirea eco-caselor mai ieftină în comparaţie cu alte tipuri de locuinţe.
Pentru eco-casă este caracteristic un microclimat special, fără radiatoare şi aer condiţionat, utilizarea
energiei solare şi surselor alternative de căldură, tratarea biologică autonomă a apelor uzate, utilizarea
sistemului de deşeuri biologice, folosirea apei de ploaie. Proprietăţi izolante ale pereţilor şi acoperişului,
fundamentului, eficienţa energetică a ferestrelor, sistemul de ventilaţie contribuie la păstrarea căldurii.
Prima condiţie a casei ecologice - pereţii groşi bine izolaţi. Se recomandă coeficienţii de transfer de
căldură : pereţii exteriori - 9-12, acoperiş - 14-16, fundație - 8-10 °C x m2 / Vt.
În eco-casele din SUA pereţii clădirilor verzi sunt fabricate din blocuri de paie şi lut. În Europa de
Vest, cadrul de lemn sau din piatră este izolat cu un strat gros (cel puţin 50 cm) din dale de piatră.
O altă condiţie importantă - coeficientul aerodinamic de transfer de căldură al ferestrelor - nu mai puţin
de 1,5 °C x m2 / Vt. Proiectarea profilului ferestrei ar trebui să aibă un coeficient scăzut de conductivitate
termică. Cele mai potrivite pentru eco-case sunt ferestrele din lemn cu geamuri dublu-termopan, umplut cu
gaz inert. Ferestrele cu suprafeţe mari de sticlă ar trebui să fie orientate spre sud. În timpul iernii, după apusul
soarelui, este mai bine să închidem ferestrele cu obloane, draperii grele pentru a reduce pierderile de căldură.
Un strat special de oxid de metal pe sticlă împiedică pătrunderea luminii solare şi reflectă căldura, provenind
în sediul casei.
O altă caracteristică a clădirilor verzi este ventilaţia forţată cu recuperarea căldurii.
183
Şi, în sfârşit, o altă condiţie importantă este utilizarea panourilor solare sau colectoarelor, funcţionarea
cărora se bazează pe efectul de seră.4
Un exemplu de casă ecologică este reprezentat mai jos (figura 2):
Fig.2
Scurt istoric
Prima casă energetic eficientă a fost construită în 1972 în Manchester (Statele Unite ale Americii),
după proiectul arhitecţilor Nicholas şi Andrew Isaac. Casa a fost de formă cub - această proprietate a redus
până la minim suprafaţa pereţilor exteriori, geamurile nu depăşeau 10%, pierderile de căldură au fost micşorate
printr-o soluţie arhitecturală.Un aluminiu reflector pe acoperişul plat, reducea încălzirea şi costul pentru
ventilaţie. Apa era încălzită cu ajutorul colectoarelor solare instalate pe acoperiş.
Scopul construcţiei acestei clădiri a fost identificarea efectului cumulativ de economisire a energiei în
urma utilizării soluţiilor arhitecturale şi de inginerie, care vizează economisirea resurselor energetice.
În 1979, a fost finalizat complexul «Econo-House» în Otaniemi, Finlanda. În această clădire, în afară
de soluţii complexe arhitecturale, ţinând cont de particularităţile de climă şi de locaţie, a fost folosit sistemul
de ventilaţie care funcţiona pe radiaţia solară, căldura a fost acumulată de jaluzele speciale şi geamurile
termopan. De asemenea, în sistemul de schimb de căldură al clădirii au fost incluse o instalaţie de încălzire
geotermală şi colectoare solare.1
Fig.3
184
Contrar aparenţelor, casele din baloţi de paie sunt foarte durabile. Construcţia acestora a început încă de la
mijlocul sec. al-XIX-lea în Nebraska, SUA, din motive de adaptare la un mediu în care nu se găsea cherestea,
iar transportul din alte zone era imposibil de efectuat. Creşterea popularităţii cimentului în perioada celui de-
al doilea Război mondial a dus la sistarea pentru un timp a acestui tip de construcţii.
Începând cu anii ‟80, interesul pentru construcţiile
din materiale naturale, ecologice şi sustenabile începe
să fie tot mai mare. Din ce în ce mai mulţi arhitecţi şi
constructori din toate colţurile lumii ajung să lucreze
cu baloţi de baie, experimentând şi dezvoltând în
acelaşi timp noi tehnici care folosesc acest material.
În prezent, numărul acestor case este de ordinul
miilor, ele găsindu-se mai ales în ţări precum SUA,
Franţa, Marea Britanie, Olanda, Norvegia sau
Australia. Odată cu creşterea interesului pentru casele
din baloţi de paie, a apărut şi un număr tot mai mare
de companii specializate în proiectarea şi realizarea
lor.2 Un exemplu de casă din baloţi de paie este
reprezentat în figura 4:
Fig.4
Casa pasivă - consum zero de energie
Casa pasivă este o casa care nu elimină noxe și este foarte bine izolată termic, cu ferestre cu trei foi pe
geam și protecție solară, asigurînd un mediu sănătos de viață, fără diferențe termice în același spațiu. Instalația
de ventilație este asigurată de o pompă de căldură aer-aer care preia aerul curat din afară, introducîndu-l într-
un schimbător de unde căldura, întîlnind aerul viciat expulzat, preia de la acesta cîteva grade, fiind ulterior
comprimat în compresorul pompei de căldură, intrînd în casă la temperatura dorită de proprietar. In acest mod,
se asigură și aerul proaspăt și căldura necesară.
Probabil vă uitați suprinși la designul acestei case, dar trebuie să știți că este o locuință a viitorului, care
produce mai multă energie decît consumă.
Fig.5
185
Din 2020, în Uniunea Europeană, cei care își vor construi case vor trebui să adere cît mai mult posibil
la politicile comunitare de reducere a consumului energetic. În consecință, casa din imaginile de mai jos este
un precursor al unui curent care cu siguranță va cîștiga teren în viitor.
Casa viitorului este creația firmei spaniole de arhitectură Ezar și este expusă în orașul Malaga, din sudul
Spaniei. Arhitecții au urmărit să sublinieze, dincolo de calitățile energetice ale proiectului, frumusețea unui
astfel de design neconvențional și cum liniile futuriste se pot îmbina armonios cu accente organice. Arhitectura,
prin forma sa unică, este una pasivă, menită să diminueze consumul de energie prin optimizarea expunerii la
soare. Casa este prevăzută cu panouri solare pentru a stoca surplusul de energie, în timp ce sistemele de aer
condiționat performante și cele de iluminat pun umărul la consumul redus de energie.
Materialele folosite în construcția acestui prototip de casă sunt toate reciclate și reciclabile. Fiecare din
cele două extremități ale casei are pereți acoperiți cu vegetație, o alegere care aduce un plus de eleganță
construcției și o integrează foarte bine în comunitatea în care se află.
Casa este dotată și cu un sistem de colectare a apei de ploaie care o ajută să folosească cu pînă la 50 la
sută mai puțină apă decît o casă obișnuită din prezent de aceeași dimensiune. Construcția înglobează și
tehnologia care îi permite să iși recicleze trei sferturi din deșeurile produse. Fiecare detaliu, inclusiv acustica
și poziționarea sistemelor de iluminat, este gîndit să ofere un confort sporit ocupanților. Arhitectura clădirii în
sine garantează ocupanților calitatea vieții, fiind un mediu, mai intîi de toate, sănătos.5
Etichete de calitate, norme, asociații
În prezent în lume, realizarea construcțiilor sunt supuse unor etichete (labels) de calitate / energetice,
astfel crescînd numărul clădirilor ecologice care pentru realizarea lor utilizează surse regenerabile și
reciclabile.
Mai jos voi expune tipurile de etichete și țările de unde provin acestea din urmă.
BBC-Effinergie (bâtiment basse consommation-Effinergie) - o asociație franceză creată în 2006, care
își propune să promoveze construcția și renovarea clădirilor cu consum redus de energie.
HQE-Effinergie (haute qualité environnementale-Effinergie) este o abordare voluntară de a controla
impactul asupra mediului generat de o clădire, asigurând în același timp ocupanților săi condiții de viață
sănătoase și confortabile pe întreaga durată de viață a clădirii.
Negawatt (Franța) – o etichetă impusă reglementării energiei în clădirile realizate înainte de 1975.
Minergie (Elveția) - o asociație elvețiană pentru profit, al cărei scop este reducerea consumului de
energie în clădire prin propunerea de utilizare rațională a energiei și utilizarea energiilor regenerabile.
Passivhaus - o etichetă germană de performanță energetică pentru clădiri.
Etichetele – "BUILDING AMERICA", "ZERO ENERGY HOMES", "LEADERSHIP ÎN
ENERGIE ȘI PROIECTARE ENVIRONMENTALĂ" – SUA.
LEED (Leadership in Energie si Design de Mediu) - certificare de mediu, echivalentul în America de
Nord a lui H.Q.E. (haute qualité environnementale – înaltă calitatea a mediului). LEED este unul dintre cele
mai populare programe de certificare a clădirilor verzi din întreaga lume. Dezvoltat de USGBC (Consiliul
SUA pentru Building Non-Profit pentru Construcții Durabile), acesta include un set de sisteme de rating pentru
proiectarea, construirea, exploatarea și întreținerea clădirilor, locuințelor și cartierelor verzi.
Eticheta – "Zero Utility Cost Housing" - Japonia.
Eticheta – "HYUGAzero" utilizată în următoarele țări: Spania, Danemarca, Austria, Suedia și
Australia.6
Aceste etichete reprezintă documente de reglementare, un fel de normative, conform cărora sunt
realizate și întreținute construcțiile ecologice, construcțiile pasive, construcțiile verzi și construcțiile "zero
energie".
186
Concluzie
Casa ecologică reprezintă un concept nou în Europa, dar mai este mult pînă la atingerea standardelor pe
care le presupune o casă ecologică. Ca și în cazul unei construcții pasive, o casă ecologică se caracterizează
prin faptul ca nu elimină noxe, cum se întampla în cazul construcțiilor clasice, noxe datorate încălzirii sau altor
activități și/sau tehnologii poluante.
Costurile întreținerii se diminuează doar în situația în care construcția ecologică e și pasivă, adică nu
generează noxe, situație în care s-a constatat că întreținerea, comparativ cu o casă tradițională încălzită cu gaze,
se înjumătățește în cazul caselor „verzi” și poate ajunge pînă la un sfert, în cazul unei case pasive. Pentru
încălzirea ei se utilizează surse regenerabile - instalații solare, fotovoltaice, centrale eoliene, pompe de caldură.
În practică, o casă pasivă este o clădire care este practic autonomă pentru nevoile sale de încălzire. Cum
este posibil acest lucru? De fapt, casa pasivă este mulțumită de câștigul solar, de intrarea metabolică (locuitorii,
mașinile) și o bună izolare.
Principalul avantaj al casei pasive este acela de a oferi o reducere semnificativă a costurilor de încălzire,
deoarece cazanul ar trebui să funcționeze teoretic doar câteva zile pe an. Mai puțin consumul de energie este,
de asemenea, mai puțin poluat din punct de vedere logic.
Deci, de acum înainte ar trebui să reflectăm asupra viitorului nostru sănătos, asupra „sănătății planetei”,
aplicînd în practică realizarea caselor ecologice, caselor pasive si caselor „verzi”. Deoarece numai astfel putem
salva tot ce ne înconjoară și menține calitatea vieții la un nivel destul de satisfăcător. Dați împreună să oferim
planetei încă o șansă la o calitate ridicată a mediului.
Bibliografie
[1]. http://ecology.md/md/page/case-eficiente-energetic-istoria-si-perspective-de-dezvoltare (18.11.2017)

[2]. http://www.earthsafedesign.com/case-din-baloti-de-paie/ (03.12.2017)
[3]. http://bio-habitat.forumgratuit.org/t8-la-maison-hqe-haute-qualite-environnementale
http://www.cjconsultants.com/HAUTE-QUALITE-ENVIRONNEMENTAL.html (18.11.2017)
[4]. http://ecology.md/md/page/eco-casa-casa-viitorului(18.11.2017)
[5]. http://casepractice.ro/casa-viitorului/ (18.11.2017)
[6]. http://www.projetvert.fr/labels-energetique/ (03.12.2017)
187
DEZVOLTAREA TEHNOLOGIEI BETONULUI ÎN ISTORIA
CONSTRUCȚIILOR
Zinaida TÎMBUR, Oleg CAZAC
Colegiul de construcții din Hîncești,

Rezumat: Materialele utilizate inițial în istoria clădirilor au fost argila, care în amestec cu materiale fibroase
formau un tip de beton argilos, puțin rezistent la umiditate. În evoluția construcțiilor din cele mai vechi timpuri
sa impus căutarea unor lianți hidraulici eficienți, de la cvazicimenturile pentru zidării în Grecia Antică la
inventarea romancimentului de către englezul James Parker. Un aport important în dezvoltarea betonului la
avut zidarului englez Joseph Aspdin, care în 1824 inventează cimentul portland. Din acest moment se începe
dezvoltarea tehnologiei contemporane a betonului.
Cuvinte cheie:James Parker, Joseph Aspdin, cement manufacturer, beton armat .
Dezvoltarea tehnologiei betonului este legata neitrerupt de istoria lianților. Cei mai timpurii lianți,
folosiți de oameni au fost pamintul argilos, care dupa amestecarea cu materiale fibroase (care joacă rolul
agregatelor), apa , prin uscare dobindeau o anumita duritate.
Folosirea argilei in constructii apare aproximativ 10 milenii i.e.n. Unde pe baza de paminturi argiloase
au fost preparate amestecuri de mortar si beton, care in acele vremuri erau pe larg folosite in constructii,
începînd de la simple bordee din pamint pina la temple-zicurate.
Prima dovada a folosirii unei forme de mortar de catre oameni a fost orașul antic Harappa din Pakistan
care fost construit in anul 2600 i.Hr. cu caramizi realizate in cuptor si cu un mortar din gips. Mortarul din gips
a fost folosit pentru constructia piramidelor egiptenesi pentru multe alte structuri antice. Gipsul necesita o
temperatura de ardere mai mica, astfel ca este mai usor de realizat decat mortarul din var si se intareste mai
repede, acestea fiind motivele pentru care a fost folosit in Antichitate. Totusi, mortarul din gips nu este la fel
de durabil ca celelalte materiale in conditii umede.
Excavarea unui apeduct subteran din Megara, Grecia a scos la iveala un rezervor imbracat cu un mortar
puzzolanic cu o grosime de 12 mm. Acest apeduct dateaza din jurul anului 500 i.Hr. Mortarul puzzolanic este
un mortar bazat pe var, dar este realizat cu un aditiv din cenusa vulcanica care permite intarirea acestuia sub
apa, fiind cunoscut si sub numele de ciment hidraulic. Grecii obtineau cenusa vulcanica din insulele grecesti
Thira si Nisiros sau din colonia greceasca Dicaearchia (Pozzuoli) de langa Napoli, Italia. Romanii au
imbunatatit ulterior utilizarea si metodele de preparare a ceea ce a devenit cunoscut ca mortar si ciment
puzzolani.
Materialele pietroase, oferite de natură rezistau bine la compresiune, dar se rupeau repede la solicitări
mai complicate şi în primul rînd la întindere. Din acest motiv, posibilităţile de a realiza deschideri sau suprafeţe
mai mari, erau limitate. Admirăm desigur echilibrul, proporțiile , valoarea artistică a capodoperelor arhitecturii
antice, cum este Partenonul din Atena
Este de presupus că din cele mai vechi timpuri, oamenii au cugetat asupra ideii tulburătoare de a conferi
pietrei elasticitate, ca şi asupra perspectivelor ce s-ar deschide construcţiilor, printr-o asemenea realizare.
Fâcînd un salt peste timp, prelucrarea superioară a oţelului a permis obţinerea unor performanţe
excepţionale. Oţelul are desigur proprietăţi elastice inegalabile, dar construcţiile realizate numai din oţel sînt
neeconomice, necesitînd protejarea permanentă împotriva coroziunii.
Folosirea armăturilor in construcții sub formă de ancoraje şi legături între blocurile masive de piatră, a
fost cunoscută încă din antichitate şi poate fi urmărită la multe monumente vechi sau ruine păstrate, la care
urma pieselor de bronz, fier sau alte materiale este încă vizibilă. Scopul acestor legături era în primul rînd acel
de a fixa centrul blocurilor (tamburii) care constituiau coloanele înalte; în cazul bolţilor sau arcelor legăturile
metalice constituiau şi ancorarea pereţilor şi reazemelor, cunoscută fiind rezistenţa redusă la eforturi de
întindere a zidăriilor şi mortarelor de legături (Fig.1).
Acumularea cunoștințelor legate de tehnica construcțiilor va conduce la apariția breslelor pe specialități,
alcătuite în special din meșteri laici. Edificiile gotice vor oglindi pătrunderea gîndirii raționale în tehnica
construcțiilor. Tehnica prelucrării pietrei va atinge un nivel neobișnuit, atît în confecționarea ornamentelor cît
și a elementelor constructive propriuzise. Pătrunderea gîndirii raționale în concepția edificiilor este evidențiată
188
de tendința de reducere a greutății bolților și zidurilor. Această ușurare a construcției va conduce la economii
însemnate de material, spațiu și manoperă. Asamblarea blocurilor de piatră în executarea zidăriilor gotice se
aseamănă din aceste puncte de vedere unei armături moderne din betonul armat.
Fig.1 Sisteme de execuție a pereților din zidărie în Grecia Antică
Cuvântul “beton” (< fr. béton) are la origine cunvântul latinesc “ bitumen, -inis” (s.n) care se folosea cu
sensul prim de "smoală”, “catran”, dar care avea şi accepţiunea mai largă de "materie", amestec ce se întăreşte
repede. Betonul a fost folosit încă din perioada civilizaţiilor antice. Numeroase studii efectuate asupra
materialelor utilizate în construcţia piramidelor egiptene au evidenţiat folosirea unui amestec, având o
compoziţie asemănătoare betonului, ca liant al blocurilor imense de piatră. În timpul Imperiului Roman se
folosea, de asemenea, un material de construcţie numit ”opus caementicum”, un beton ce se obţinea dintr-un
liant de provinență vulcanică, var, lut, nisip amestecat cu apă şi pietriș de cărămidă. Acest material a
revoluţionat arhitectura antică, permiţând trecerea de la susţinerea rectilinie spre arc şi curbă, fiind obţinute
structuri precum arcada, bolta sau cupola. Cu ajutorul betonului (opus caementicium) romanii au construit
minunile arhitectorale, pe care le putem admira şi astăzi: Coloseumul, Pont du Gard, Panteonul, blocuri de
locuinţe, băi publice, canalizari, poduri, şi multe altele.
În evidenţierea calităţilor betonului armat trebuie menţionat în primul rând aportul principalului
component – cimentul – procedeul de obținere a căruia a fost inventat în 1824 de către zidarului englez Joseph
Aspdin (1779-1855). Acesta a patentat cimentul Portland, obţinut din amestec de calcar şi argilă, materii prime
măcinate și transformate în pastă uscată, apoi arse până la degajarea completă a dioxidului de carbon și
obținerea clincherului, care apoi este macinat fin. Aspdin a infiinţat prima fabrică de ciment Portland în
Wakefield, Anglia. După apariţia cimentului Portlant, creat de Apsdin în Anglia, el sa comercializat rapid în
alte ţări datorită avantajele mortarelos pe bază de ciment, care sa răspîndit pe larg pe şantiere şi la lucrările de
construcţii din Europa. Asocierea mortarului de ciment şi nisip cu metalul, sub forma sîrmei de fier
constituind un schelet o utilizează Louis Lambot pentru o barcă expusă pe lac la Paris în anul 1848, care înscrie
în anul 1855 un brevet asociind armături cu mortar de ciment rămas fără urmări.
Primul care a înţeles avantagele utilizării betonului armat în construcții a fost grădinarul Joseph Monier,
care încă din anul 1848 crează vase, cuve sau bazine fixe şi mobile, de diferite forme şi mărimi pentru nevoile
activităţii sale, folosind armături metalice din sîrmă de fier înglobat în mortar de ciment Portland, Vassy sau
altul.
Brevetele înregistrate de Joseph Monier aveau o durată de 15 ani, expirau deci în anul 1882. Aceasta 1-
a condus pe Joseph Monier a dialoga între anii 1884 şi 1886 cedarea lor unor firme de specialitate: Adolf
Wayss din Berlin şi Rudolf Schuster din Viena care executau în Germania, Austria şi Elveţia importante
construcţii între care : pasajele boltite de 40 m deschidere avînd grosimi la chee de 25 cm, pasaj superior peste
Viena (3 deschideri a 9,00 m), diferite pasaje şi conducte etc.
După o întrerupere de cîţiva ani, Joseph Monier înscrie la 3 noiembrie 1876 un nou brevet în care
complectează şi clarifică ideile sale asupra rolului armăturilor în construcţiile de beton armat. Aceste brevete
se referă la execuţia de traverse de beton armat pentru calea ferată, grinzi drepte pentru plansee, canale şi
apeducte. Considerăm interesant a nota aici că profesorul Charles Rabut trata în anul 1897 în cursul său de
rezistenţă, posibilitatea introducerii unor eforturi iniţiale în unele elemente ale construcţiei (compresiuni sau
întinderi), cu scopul schimbării echilibrului static al sistemului (denumind-o Sinteza statică a construcţiilor).
Această idee aplicată după anul 1912 a condus mult mai tîrziu la dezvoltarea tehnicii pre- şi postcomprimării
construcţiilor din beton armat, metodă folosită în prezent.
Betonul armat poate fi considera minune a lumii moderne pentru ca el a schimbat infatisarea pamintului
si a facut lumea de astazi sa fie asa cum este frumoasa, interesanta si deosebita.
Bibliografie:
1. Alexandru Ciornei. Istoria clădirilor. Evoluția construcțiilor. Revista construcțiilor.nr.85, 2012; nr.91,
2013, www.revista construcțiilor.eu.
2. Emil Prajer.Betonul armat în România. Editura Tehnică, București,1979.
3. http://www.cementkilns.co.uk/cemkilndoc006.html
189
EFFICIENT BULDING CONSTRUCTIONS FROM ECOLOGOCAL
MATERIALS
Olvian CAZAC
Technical University of Moldova
Abstract: Housing constructions are a anthropogenic system of protection from external climatic influences.
The capacitive concept that characterizes the quality of a home is comfort which is determined by
microclimatic parameters like temperature and humidity. From the point of view of comfort, clay is a natural
building material which is superior in quality to other industrial building materials, but it also has main
disadvantages like mold fungus which can develop within mixtures of clay and as well as a low resistance of
clay building blocks to seismic activity. However, there is a solution to use clay for construction purposes by
strengthening of the clay construction elements with polymer fittings which will be elaborated further on in
this study.
Keywords: ecological housing, clay constructions, alternative construction techniques, ancient construction
techniques, indoor climate
1. Introduction
Housing constructions are a anthropogenic protection from outside weather influences. Human needs for
housing construction are fully merged with the concept of quality, which involves a complex of properties
that characterize the appropriateness of buildings which are used according to their functional purpose. The
capacitive concept that characterizes the quality of housing is comfort, which represents a combination of
factors, such as hygiene, safety and functionality. The traditional component of comfort is environmental
hygiene which is determined by microclimatic parameters such as temperature, humidity, radiation to and
from the surrounding objects and also the level of air pollution in a certain room.
Main exponents of microclimatic conditions are moisture and heat regime of the rooms. In moderate and
cold climates, people spend about 90% of their time indoors, which motivates people's aspirations to live in
a balanced and healthy indoor environment.
Quality of constructions and constructive quality of buildings has a significant impact on health and the feeling
of "comfort" of dwellers. This interdependence between the quality of building and the quality of life plays an
important role in modern constructions.
For the peoples’ convenienceindoor climate is not only important in winter but also during hot weather
- it is irrelevant whether the indoor temperature in summer reaches values of 25°C or35°C or even more . It
should be also noted that the psycho-physical efficiency decreases with increasing temperature above 25 0C.
When high temperatures become unbearable tihis often leads to installation of ventilation and insulation
systems. Studies show that PVC windows and air conditioning affects organisms and the air in a housing
construction is even more polluted than outside. Vapors emanating permanently from the paint on the walls,
the floor varnish or modem furniture made from PAL and PFL which produces harmful gases,sustained
between the window glasses and eventually affects human organs, likey for instance thelung or the skin and
airways. Air conditioning, piped recycled dust and microorganisms can cause severe allergies, especially in
sensitive individuals.
2. New systems of making art work

Researches made by Grandjean (1972) and Becker (1986) [1] have demonstrated that the relative humidity
of less than 40% over a period of time mucous membrane can dry out resulting in decreased cold resistance
and other related diseases. This is because normal epithelial tissue of the mucous membrane of the trachea
absorbs dust, bacteria, viruses, etc., and brings them into the mouth by a wave-like motion carried by
epithelial hairs. If this transport system is affected by absorption and dryness then foreign bodies can reach
the lungs and cause health problems. A high relative humidity up to 70%, has many positive consequences
for instance it reduces the dust content in the air, activates skin protection mechanisms against microbes,
reduces the life of many bacteria and viruses as well as odors and static load from the surfaces and objects of
the room. But besides its positive effects on the room itself a relative humidity of more than 70% is normally
felt uncomfortable for human beings due to the reduction of oxygen in the blood in a warm and humid climate.
If the air is cold and wet it may cause rheumatic aches as well. Fungi grow commonly in closed rooms where
190
humidity rises above 70% to 80%. Fungal spores in large quantities can cause various diseases and allergies.
Based on these observations, it was concluded that the moisture in a room should be at least 40 % and less
than 70%. People's desire to live in a balanced and healthy indoor environment determined the usage of
modem technologies of construction of clay material in buildings. This is because clay can absorb and release
moisture quickly and to a greater extent than any other building material which in turn keeps indoor climate
balance.
Experiments made by the “Forschungslabor für Experimentelles Bauen” (engl.: Building Research
Laboratory, or BRL) at the University of Kassel [1] shows that the first layer with a thickness of 15 cm of a
clay wall mending can absorb about 300g of water per m2 of the wall within 48 hours, if the environmental
humidity suddenly rises from 50% to 80%. However, blocks of limestone and pine wood of the same
thickness absorb only about 100g/m2, plaster from 26 up to 76g/m2. Measurements made over a period of
eight years in a newly built house in Germany, with all exterior and interior walls made of clay, have shown
that the relative humidity in the house was constantly 50% all year round. Fluctuations were only 5% to 10%
and thereby ensuring deflected healthy conditions with low humidity in summer and high in winter. From the
point of view of ensuring comfortable conditions of housing, clay is a natural building material which is
superior in quality compared to other industrial building materials like concrete, brick and other artificial
building materials.
Recently developed advanced techniques used for the constructions of clay demonstrate the value of not
only buildings out for its own purposes, but also for industrialized constructions made by entrepreneurs.
Advantages of clay to create comfortable conditions for life have caused a trend of increasingly strong
emergence of clay buildings. Moreover clay houses are preferred in comparison to conventionally built
houses of concrete or brick also because of considerations regarding an ecological and healthy living
environment, since clay is a natural material which can be used for building purposes without strong
processing.
Modem houses that have clay as main building material have a particular characteristic appearance. It can
be traditional or modem, simple or sophisticated, modest or impressive. Cob building spetialist Kevin
McCabe [2] has made a name for himself with his earth-houses architecture (Fig.1).
Fig. 1. New clay houses constructed cob building spetialist Kevin McCabea 1 mile from Ottery St Mary
town centre unique design of houses built of clay, based on the concepts of organic architecture.
191
Earth Houses by Kevin McCabe is based on the interpretation of year environmentally conscious,
ecological and progressive architecture. The use of clay allows him to create building shells which
encompass maximum space volume with a minimum of surface area, an ideal form for energy saving
purposes. McCabe’s constructions avoid right angles. Their spatial diversity overcomes the monotony of
standardized traditional designs. The curvy forms of the earth-houses are an ideal synthesis between form
and function. The emotional form is an homage to the natural environment. The home’s organic shape rolls
with the landscape. But like any other building material clay has its disadvantages too. The moderate
climatic conditions and high humidity, the elements of clay mixed with organic material can develop mold
funguses , that can release a strong specific smell. This, in extreme cases, can cause allergies. Therefore,
proper ventilation must be provided during construction so that the components of construction can dry
quickly. After the walls are completely dry, which can take several months or even a year or more,
depending on their thickness and climate, fungus does not produce spores. However, spore formations may
recur if the water passes through the wall or from the outside through leaks or condensation inside.
A disadvantage of construction elements of clay as a building material is low resistance to seismic loads.
In this context, it is noteworthy that research conducted by the Academy of Science of Moldova, after the
earthquake of August 31, 1986 (measuring 7-8 on the Richter scale) have established that many constructions
of clay were not affected seriously, compared to other constructions. Some buildings within 50 years have
suffered for example three earthquakes and could still be exploited after they have been repaired. It turned
out that in many cases, collapse of buildings during earthquakes have been caused not because of the use of
clay as a building material, but rather because of faulty structural design and execution of construction works
[3],
It turned out that houses that have roofs and walls light flexible due to ductility resistance structure resist
to earthquakes. The quality of earthquake-resistant structures can be expressed by the formula: quality =
resistance x structural ductility. This means that the lower the resistance of a given structure, the greater its
flexibility must be.
The buildings are mainly struck by the throttle horizontal ridge of earth movement. Vertical accelerations
created by seismic activity, represents less than 50% of the horizontal ones. The main danger during
earthquakes is that the walls form cracks, which result in danger of their collapse. Therefore, one of the main
structural tasks when designing earthquake-resistant buildings, is to ensure that the walls will not fall. In
traditional technologies for increasing resistance to seismic actions the clay walls should be strengthened
with elements of wood, steel or concrete.
The mentioned building elements have less flexibility than the clay wall. Under the action of seismic
activity deformations of clay building elements will not be uniform since the deformation of the building
elements will be smaller. In this case the elements will cause consolidation of clay shear walls that will cause
damage to the walls (Fig. 2).
To prevent this negative effect it is proposed to implement a new method of producing clay walls, namely
the use of building elements with equivalent flexibility of clay wall. The invention relates to methods of
implementation of the clay walls. The method increases the seismic resistance by strengthening constructions
of clay elements with a greater flexibility than the flexibility of the clay walls. The disadvantage of this
method consists in the appearance of the of clay walls which lead to cutting forces which cause damage.
Fig.2 Constructions behavior against seismic activity:

1-bearing construction with high flexibility; 2- reinforcing elements with great flexibility; 3 - seismic
action vector.
The problem, which is solved by the invention MD 615 Z2013.10.31 [4], is the strengthening of the clay
wall in a horizontal position with mesh wires (strands) of polypropylene with equivalent flexibility of a clay
192
wall flexibility. In the vertical positioned clay walls bar it is strengthened by polypropylene bars with
equivalent flexibility of clay wall flexibility. The invention is explained by figure 2, showing the
implementation of the intersection of two walls of packed clay.
3. Conclusion
The result consists in obtaining a packed clay construction with high resistance to seismic actions.
Therefore the main disadvantage of clay as a building material could be compensated by means of using
invention MD 615 Z2013.10.31 [4] This makes clay the prefered construction material for houses that shall
be longlasting accomodations by being restitent to environmental influences and which satisfy human quality
and comfort standards, especially regarding microclimatic parameters like temperature and humidity. Besides
ecological construction goals can be met by the utilisation of clay.
References
1. G. Minke, Das neue Lechmbau-Handbuch. Staufen, Germania, Germania (6th edition), 2004.
2. Kevin McCabe (2017): Cadhay. http://www.buildsomethingbeautiful.co.uk/project/cadhay/ (Access:
2017-11-20).
3. A. V. Drumea, N. V. Sebalin, N. N. Scladnev, S. S. Grafov, V. I. Oizerman (1990): The Karpatsky
Earthquake 1986. Publishing Science, Kishineu.
4. O. Cazac, V. Cazac, O. Cazac, S. Sochirca (2013): Process for the manufacture of a wall construction and
wall construction. /Patent application No.s 2012 0005/2011, MD615Z, 2013.10.31, Kishineu.
193
TACTICA STINGERII INCENDIILOR ÎN ÎNCĂPERI
Mihail CAPRĂ, Galina CAPRĂ
Abstract: Sunt analizate fenomenele termice, ce pot apărea în spațiile incendiate, factorii ce vor genera
aceste fenomene și care sunt simptomele apariției lor. Se descrie mecanismul dirijării cu fluxurile de gaze la
incendiu, poziționarea planului presiunilor egale, evacuarea produselor arderii din încăperi. În acțiunile
efective, șeful de țeavă, trebuie să optimizeze modul de refulare a mijloacelor de stingere, utilizate pentru
localizarea și stingerea incendiilor. Alegerea soluțiilor corecte de conducătorul intervenției, desfășurate
pentru înlăturarea sau micșorarea acțiunii sau a influenței factorilor periculoși a incendiului, privind
utilizarea tehnicilor de stingere.
Cuvinte cheie: roll-over, flashover, jeturi de refulare, tehnici de refulare, binom de intervenție, șef de
țeavă, metode de stingere, acțiune directă, acțiune combinată.
Incendiile în clădirile contemporane se dezvoltă după un scenariu diferit, față de incendiile petrecute în
spațiile clădirilor de tip vechi. Una din pricinile de bază este, că în spațiile contemporane sunt depozitate
cantități mari de materiale artificiale. În procesul de ardere acestea degajă un volum mare de gaze fierbinți,
care posedă o temperatură înaltă de ardere (până la 1000 oC) și nivel sporit de eliberare a energiei.
Apropo, la arderea construcțiilor din lemn se eliberează la fel o cantitate mare de substanțe combustibile,
ce aduce la arderea rapidă a comburantului (oxigenul). De aceea, lemnul începe să mocnească, din insuficiența
de oxigen necesar pentru arderea cu flacără, se vor degaja volume mari de gaze combustibile fierbinți. În
încăperile cu construcții din lemn se vor acumula monoxidul de carbon, metanul și hidrogenul.
Toate acestea motive cauzează posibilitatea exploziei a gazelor fierbinți sau răspândirea rapidă a
incendiului prin încăpere. Prima (ardere rapidă însoțită de flăcări) sau a doua (ardere lentă, fără flăcări)
modalitate de ardere se dezvoltă în dependență de suficiența sau insuficiența de oxigen, ce pătrunde în încăpere.
1. Inflamarea gazelor fierbinți (roll-over)
Inflamarea stratului de gaze fierbinți – aprinderea gazelor și produselor arderii acumulate, ce sunt în
stare ușor inflamabilă. Flăcările se intensifică în rulouri ce se îndreaptă spre stratul de fum de sub tavan. Acest
fenomen poartă denumirea de rool-over. Cantitatea de căldură degajată crește considerabil, ce duce la mărirea
temperaturii în încăpere. În același timp, fumul, prin componenții săi, constituie o sursă noua de combustibil
în dezvoltarea incendiului. Obiectele din jur se încălzesc, prin radiație și convecție, ating temperatura de
piroliză (descompunerea termică a legăturilor organice) și încep să degaje gaze combustibile fierbinți. Această
fază, poate fi accelerată de următorii factori, ce influențează viteza de ardere:
 gradul de afânare (depinde de raportul suprafață/volum);
 dispunerea materialelor în încăpere;
 temperatură;
 alți factori (prezența deschiderilor, suprafața liberă incendiată, configurația geometrică și
concentrația de oxigen).
Faza, denumită și ardere generalizată, este cea mai importantă etapă a incendiului, intensitatea și riscul
de propagare a incendiului sunt maxime. Arderea generalizată este consecința manifestării fenomenelor
termice (roll-over, flashover, backdraft). Unul din cele mai răspândite simptome acestui incendiu este flacăra
ascuțită. În procesul de ardere a gazelor de piroliză, la fel se formează o ardere turbulentă din contul schimbului
fluxurilor între stratul de fum și tirajul de aer.
Fenomenul termic, care corespunde desfășurării normale a unui incendiu apare în următoarele condiții:
 Arderea este alimentată cu oxigen în cantitate optimă.
Fenomenul se derulează pe următoarele etape:
 Stratificarea fumului și radiația inițială;
 Amplificarea radiației;
 Apariția fenomenului roll-over;
 Apariția fenomenului flashover.
194
 volumul se va afla în flăcări pe o durată de timp considerabilă;
 temperatura ambiantă atinge valoarea de 1000 o C.
Incendiul localizat într-o singură parte a volumului, transformă încăperea într-o vălvătaie considerabilă
ce implică următoarele riscuri:
- amenințarea vieții salvatorilor și a victimelor;
- destabilizarea dispozitivului de intervenție și salvare;
- propagarea incendiului.
2. Tehnici de stingere a incendiilor

Stingerea unui incendiu necesită oprirea procesului de ardere printr-o anumită tehnică.
Prin tehnică de stingere, se înțelege activitatea specifică, desfășurată pentru înlăturarea sau micșorarea
acțiunii sau a influenței factorilor ce determină arderea (materiale combustibile, oxigen, sursa de aprindere),
astfel:
 răcirea zonei de ardere;
 înlăturarea materialelor combustibile din zona de ardere;
 izolarea substanțelor combustibile;
 reducerea conținutului minim de oxigen.
3. Moduri de utilizare a jeturilor

Pentru o acțiune eficace, șeful de țeavă, trebuie să optimizeze modul de refulare al jetului de apă, ținând
cont de raza de acțiune, suprafața incendiată și implicit suprafața de răcire. Totodată, se va urmări întotdeauna
protecția binomului în condițiile apariției unei degajări puternice de căldură, a unui flash – over răspândit.
Cele mai utilizate moduri sunt:
- jetul prin impuls;
- jetul pulverizat;
- jetul compact.
Jetul prin impuls
Se caracterizează, printr-o refulare de scurtă durată a unui volum de apă asupra focarului. În acest mod,
refularea prin stratul de fum a jetului de apă, are ca rol, destratificarea fumului și evitarea extinderii focului.
De regulă, se folosește, în spații închise sau semideschise în mod special, pentru neutralizarea stratului de fum,
evitarea unei explozii sau inflamări a fumului prin răcire și producerea vaporilor de apă.
Jetul pulverizat
Jetul pulverizat, este jetul de apă, compus din picături, prin care se realizează o perdea de apă, cu rol de
absorbție a maximului de căldură. Permite, încetinirea fenomenului de piroliză, produce vapori, ce acționează
prin înăbușire (reduce cantitatea de oxigen liber). Se utilizează în mod deosebit pentru răcirea zonelor
incendiate și protecția materialelor sau structurilor.
Jetul compact
Se caracterizează, prin refulare neîntreruptă a substanțelor de stingere, cu o însemnată forță de șoc pe o
suprafață mică și după caz, la o distanță mare. Se utilizează de regulă la stingerea incendiilor de substanțe
solide, în anumite cazuri de lichide și gaze combustibile.
Se poate utiliza pentru:
- stingerea jeturilor de gaze din conducte, erupții etc.;
- stingerea incendiilor de lichide combustibile izolate care plutesc pe apă în „ochiuri” și cu grosimea
stratului de până la 5 cm;
- stingerea incendiilor izbucnite în rezervoare cu produse vâscoase;
- stingerea incendiilor în spații închise și care necesită cantități mari de apă;
- stingerea incendiilor de solvenți polari (metanol, etanol, butanol).
Stingerea se bazează pe reducerea prin diluare a presiunii substanței aprinse, precum și pe modificarea
proprietăților acestora care prin răcire și diluare își pierd capacitatea de ardere.
Aplicarea în spațiu a jetului compact, în funcție de situație, are ca rol măturarea unei suprafețe mari în
zona de ardere, bazat pe o acțiune combinată pentru izolarea flăcării și fumului. Șeful de țeavă, poate efectua
o măturare orizontală sau verticală, o mișcare în cerc, în opt sau folosind metoda literelor.
Șeful de țeavă, manipulează țeava făcând „opturi”, începând cu tavanul clădirii. Această tehnică, permite
o maturare globală a volumului continuu. El, poate realiza un „creionaj” marcând una din literele T, Z, O,
punctul de pornire al realizării literei fiind partea de sus. După ce trasează litera va închide țeava.
195
Trasarea literei, are ca obiectiv dirijarea jetului în spațiu, într-un mod dinamic, în funcție de configurația
locurilor și trasarea fiecărei litere. Spre exemplu, T poate fi folosită într-un culoar, Z într-o locație medie, cu
o „măturare” centrală asupra focului.
4. Tehnici de lucru ale binomului de intervenție

Poziția cea mai stabilă și comodă este poziția în picioare, pentru că permite o progresie rapidă și un mai
bun control de orientare a așezării. Membrii binomului se pot poziționa atât de o parte și de alta a furtunului
cât și de aceeași parte a furtunului.
Pentru a facilita o acțiune ofensivă, pentru pătrunderea în spațiul afectat, șeful de țeavă poate adopta o
poziție în picioare, cu furtunul pe umăr, ajutat de celălalt membru al binomului, care poziționează și el însuși
furtunul în poziția cea mai bună.
Într-o locație închisă sau semi-deschisă, în prezența fumului, înaintarea se va face în poziție ghemuită
sau în genunchi, dacă starea solului o permite (lipsa materialelor căzute, obiecte tăioase), pentru a rămâne sub
stratul de fum, la nivelul termic cel mai scăzut. Pentru o mai bună stabilitate, binomul poate adopta poziția în
genunchi, mai sigură.
În caz de nevoie (întoarcerea flăcării, flux termic, reizbucnirea focului, fenomen termic), binomul poate
lua o poziție culcat-ghemuit, în acest sens protejându-se sub acțiunea jetului țevii de refulare, împrăștiat la
debit maxim.
5. Modalități de amplasare ale binomului de intervenție în funcție de situația și locația incendiului

Întotdeauna, binomul de intervenție, va acționa asupra focarul principal, iar deplasarea spre acesta, se
va realiza în progresie, urmărindu-se protecția împotriva căderii, dislocării materialelor și a elementelor de
construcție, exploziilor etc.
În aer liber și în măsura posibilităților, binomul de intervenție, se poziționează pentru a realiza refularea,
la nivelul planului focului sau lejer deasupra, în afară fumului și radiației.
Binomul utilizează mijloacele de protecție și acoperire existente (pârți stabile ale unei construcții, după
un perete), pentru a securiza acțiunea sa.
Binomul, încearcă să efectueze acțiunea din partea neafectată (neatinsă de foc sau de fum) pentru a lucra
în cele mai bune condiții posibile și a împiedica orice propagare. În aer liber, acțiunea trebuie condusă, dacă
este posibil, în direcția vântului.
După aplicarea tehnicii inițiale, binomul de intervenție, se poate apropia de focar și va aplica un jet
pulverizat, succesiv, de scurtă durată, astfel antrenând substanțele de ardere și fumul. Șeful de țeavă, refulează
numai apa necesară pentru a limita producerea de pagube.
În cazul unei scurgeri de gaze, șeful de țeavă, are grijă să nu stingă flacăra, acumularea de gaze
combustibile fierbinți, poate provoca o explozie. Acțiunea șefului de țeavă constă în protejarea, dacă este
posibil, a elementele amenințate de foc.
În prezența fumului care limitează vizibilitatea, o flacără care emite un sunet ascuțit, constituie un
semnal de alarmă pentru binomul de intervenție, semnalând scurgeri de gaz.
6. Tehnici de pătrundere și de refulare a apei

Oricare ar fi tehnica utilizată, obiectivul principal este stingerea incendiului, fără a produce mai multe
pagube, în mod special, cele legate de utilizarea apei, pe care nu le-a produs focul însuși.
Acest rezultat, poate fi obținut de șeful de țeavă, printr-o utilizare rațională a jeturilor și debitelor de mijloace,
dar în mod egal și prin punerea în practică a tehnicilor adaptate situațiilor inevitabile, cu care se pot confrunta
(foc localizat, foc invizibil sau spațiu total închis).
Șeful de țeavă, va adopta tehnicile de refulare a apei, în funcție de situație:
- răcirea atmosferei pentru a diminua activitatea termică;
- neutralizarea spațiului, producând vapori;
- atacul în centrul focarului, utilizând raza de acțiune și forța jetului;
- utilizarea pereților despărțitori, pentru a devia un jet sau pentru a produce vapori.
Șeful de țeavă trebuie, ca prin intermediul apei refulate, "să controleze" focul şi fumul pentru a obține o
stingere rapidă și sigură, stopând propagările și limitând pagubele.
El trece la acțiunile următoare, observând rezultatele acțiunii anterioare, se repoziționează și schimbă tehnica,
dacă este necesar. Dacă siguranța lui este amenințată, binomul de intervenție se îndepărtează, protejându-se
eventual cu jetul țevii, sau părăsește spațiul, în cazul focului în spațiul închis sau semi-deschis.
196
7. Tehnici de acțiune pe timpul refulării substanțelor de stingere
Tehnicile de acțiune, de bază, utilizate, indiferent de locațiile incendiate din aer liber sau din spatiile
închise sau semi-deschise, sunt:
- acțiunea directă;
- acțiunea la înălțime;
- acțiunea indirectă;
- acțiunea combinată.
Acțiunea trebuie dirijată din exteriorul încăperii incendiate, în absența persoanelor din spațiile
adiacente, ținând cont de producerea vaporilor fierbinți de apă. De la realizarea unei ventilații tactice, care
generează evacuarea gazelor fierbinți și a fumului spre exterior, acțiunea directă asupra focarului, poate fi
întreprinsă în cazul, când spațiul devine vizibil.
Acțiunea indirectă, constă în proiectarea apei spre tavan, în jet pulverizat, începând din exteriorul
încăperii printr-o ușă sau fereastră. Apa trebuie refulată cu jeturi de scurtă durată. Această metodă poate fi
folosită atunci, când binomul nu vede focarul, nu poate intra în spațiul respectiv din cauza radiației și există
riscul de prăbușire a structurilor.
Acțiunea combinată, constă în asocierea atacului direct și indirect, manevrând țeava cu jetul pulverizat
asupra focarului și stratului de fum. Efectul total în spațiul incendiat, acționând în același timp la răcirea și la
izolarea atmosferei, cât și la acțiunea asupra focarului cu jeturile de apă. Această acțiune va genera o producere
a vaporilor supraîncălziți (acțiune de comprimare a gazelor și vaporilor, particulelor de fum, ce vor deplasa
masa dintr-o zonă în alta). Această acțiune trebuie de realizat din exterior, utilizând tehnica 8-urilor, a literelor
sau jetului adaptat. Riscul destratificării fumului este major, creând o agitație a spațiului incendiat. Binomul
de intervenție, trebuie să ia poziția in genunchi, pentru a permite aerului să pătrundă în spațiul respectiv sau
ieșirea fumului și gazelor deasupra lui. În timpul deplasării, servanții trebuie să rămână la sol, să controleze
podeala și să evalueze situația de-a lungul pereților.
Bibliografie:
1. P. Bălulescu, I. Crăciun. Agenda pompierului. Ediţia a 2-a. Editura Imprimeriei de Vest, Oradea 2009.
2. S. Calotă, G. Temian. Manualul pompierului. Editura Imprimeriei de Vest, Oradea 2009.
3. Ghid privind tehnica și tactica stingerii incendiilor. Inspectoratul general pentru situații de urgență.
București 2013.
4. Ghid al subunității de intervenție pentru stingerea incendiilor. I.S.U. Bucovina, Județul Suceava, 2013.
5. Молчадский И.С. Пожар в помещении. – М.: ВНИИПО, 2005.
6. Пожарная тактика при тушении пожаров в помещениях. Bernd Rotthauser (BOI), Feuerwehr
Essen, 2000.
7. Теребнев В. В., Подгрушный А. В. Пожарная тактика. Основы тушения пожара. М., Пожкнига
2009 г.
8. Sisteme de ventilare în caz de incendiu.
Disponibil: <http://mercor.ro/ Ventilarea_în_caz_de_incendiu_.html> {Accesat 10 noiembrie 2017}
197
INSTALAȚII ROBOTIZATE DE STINS INCENDII
Dana CIOBAN, Mihail CAPRĂ
Abstract: Sunt analizate instalațiile robotizate de stingere a incendiilor, care sunt tehnologiile moderne
automate sau conduse de la panoul de control. Se descrie tipul roboților de stingere a incendiilor, principiul
de funcționare, domeniul de utilizare. Nu se va accentua profund caracteristica tehnică a roboților de stingere
a incendiilor, ci dotarea lor și funcționarea acestora. Se va explica cum sunt conduse și eficacitatea acestor
roboți, care au redus timpul de detectare a incendiului, desfășurarea combaterii și stingerea incendiilor. S-a
efectuat analiza roboților: robot-sprinkler, robot- Pelican, robot-РУП.
Cuvinte cheie: robot de incendiu, țeavă cu afet, sprinkler, incendiu, senzor, hidrant de incendiu, echipament
tehnologic.
În ultimele decenii, odată cu dezvoltarea capacităților tehnice de stingere a incendiilor, a devenit posibilă
lichidarea incendiilor în cele mai dificile condiții, în care oamenii nu pot ajunge. Este vorba despre sistemele
automate de stingere a incendiilor, bazate pe sisteme robotizate, care au fost deja introduse în diferite orașe
pentru a proteja zeci de obiective periculoase și de dimensiuni mari - hangare, baze de petrol, complexe
sportive. Noile abordări ale tehnologiei de stingere a incendiilor, bazate pe utilizarea roboților de stins incendii,
care încorporează cele mai recente realizări ale științei și tehnologiei, au extins semnificativ capacitățile tehnice
ale sistemelor automate de stingere a incendiilor.
1. Robotul- sprinkler
Robotul de incendiu, prin intermediul unui monitor hidraulic, formează jeturi de apă pulverizată, furnizate
pentru distanțe considerabile în zona sursei de aprindere. Construcția acestuia permite modificarea direcției
jetului în intervalul 360 ° orizontal și 180 ° vertical, acoperind tot spațiul din jur în raza acțiunii sale. Unghiul
de pulverizare al jetului poate varia, de asemenea, de la 0 la 90 °, creând o gamă întreagă de jeturi.
Zona protejată de cel mai mic robot de incendiu cu un debit de 20 l/ s și o distanță de lansare a jetului de
50 m este de 7500 m2. Întregul consum al agentului de stingere, poate fi îndreptat spre sursa de aprindere și
poate oferi o intensitate de refulare mai mare de 1,2 l /(s • m2) pe o suprafață de 12 m2. La distanțe scurte se
adoptă un unghi de pulverizare de până la 30 de grade, ceea ce asigură o aprovizionare ușoară cu apă, care este
semnificativă, de exemplu, când se sting produsele petroliere, unde un jet puternic duce la intensificare și la o
arderea sporită.
2. Principiul de funcționare
În regim automat, sprinklerul robotizat, analizează coordonatele focarului, semnalizează și pornește

sistemul de pompare, de eliminare a fumului, oprește sistemul de ventilație. Responsabilul de stingere a
incendiilor preia controlul de la panou (telecomandă/radio).
În partea capului, există un detector inteligent de flacără, care funcționează atât în zona vizibilă, cât și în
cea infraroșie, cu un sistem de procesare a informațiilor, pentru a identifica aprinderea și a determina
coordonatele aprinderii, ținând seama de balistica jeturilor.
Instalațiile robotizate sunt utilizate:
- pentru toate zonele cu pericol de incendiu cu o suprafață mai mare de 1000 m2;
- pentru clădiri și structuri de mare înălțime (hangare pentru avioane, secții de producție, complexe sportive
și expoziții, complexe locative);
- pentru obiecte externe (depozite de produse petroliere și gaze lichefiate, terminale și dane pentru petrol,
estacade de încărcare-descărcare, stații de transformare );
- pentru răcirea structurilor metalice, secții de producție (hale de mașini ale CET, CNE, GRES).
Baza complexelor robotizate de stins incendii o constituie roboții de stins incendii. Prin cei mai cunoscuți
tipuri de roboți, și-au găsit cel mai larg, utilizarea roboților de incendiu, dotați cu țevi cu afet.
198
3. Robot de incendiu mobil cu acționare prin telecomandă
Sistemul de stingere a incendiilor cu roți sau șine, numit "Pelican" stinge incendiile la comandă de la
distanță, cu un jet de direcționare a apei, a cărui rază poate ajunge la 60 m. Stingerea incendiilor poate fi
efectuată și cu spumă aeromecanică. Robotul este adaptat la temperaturi extrem de ridicate. Pentru a asigura
manevrarea și coordonarea robotului, se utilizează un motor diesel, cu o putere de 59 cai putere (43,3 kW) cu
viteza de deplasare 5 km/ h. El este echipat cu:
- Sistem de supraveghere video;
- Panouri de comandă de la distanță cu canale redundante de comunicație;
- Pompă de apă și afet pentru lucrări de stingere a incendiilor;
- Sistem de anunțuri vocale.
4. Principiul de stingere a incendiilor
Pentru a efectua stingerea incendiilor, robotul Pelican, este dotat cu o țeavă cu afet, controlată de la
distanță. În procesul de stingere a incendiilor, operatorul poate folosi sisteme suplimentare, cum ar fi
supravegherea video, comunicarea difuzoarelor, irigarea cu apă a roților.
În sistemul de incendiu "Pelican", alimentarea cu apă se asigură, prin conectarea unui furtun de
incendiu de la autospecială, hidrant de incendiu, agent de spumare.
Țeava cu afet permite modificarea direcției de mișcare, intensitatea și intervalul jetului de răcire. Sunt
prevăzute două telecomenzi staționare pentru controlul țevii cu afet. Prima consolă este instalată direct pe țeava
cu afet, a doua pe ușa laterală sigilată a cabinei. Controlarea afetului este posibilă de la distanță folosind un
manipulator și un joystick de computer, situat în camera de comandă mobilă.
5. Robotul – РУП
„РУП” este proiectat pentru utilizare în exterior la temperaturile mediului de funcționare în limitele de la
+ 40 °C până la - 40 °C. Cu ajutorul lui este posibilă răcirea echipamentelor tehnologice și a structurilor
clădirilor. РУП este un complex de dispozitive automate, destinate stingerii incendiului și localizării, care
includ doi sau mai mulți roboți, un sistem pentru determinarea coordonatelor focarului și o unitate complexă
de software de control, care sunt conectate printr-un canal de comunicare informațională. РУП este conectat
la linia de apă sau spumă cu o presiune de lucru de la 0,8 până la 1,0 MPa. Atunci când se utilizează un sistem
de supraveghere video, lungimea liniei de comunicație prin cablu poate fi de 1000 m.
РУП permite:
- reducerea timpului de detectare a incendiului, desfășurarea combaterii și stingerea incendiilor;
- creșterea eficacității utilizării agentului de stingere;
- crește siguranța și productivitatea.
Bibliografie
1. NCM E 03.03-2003 Dotarea clădirilor și instalațiilor cu sisteme automate de semnalizare și stingere a

incendiilor.
2. Роботы для пожаротушения.
Disponibil: <http://www.firerobots.ru/ru/press-center/info/7774.html >{Accesat 12 noiembrie}.
3. Пожарные роботы и автоматическое пожаротушение.
Disponibil: < https://www.spektrprestig.ru/stati/pozharnaya-signalizacziya/pozharnyie-robotyi-i-
avtomaticheskoe-pozharotushenie.html > {Accesat 12 noiembrie}.
4. Brian Y. Lattimer, Ph.D. Issue 100
Disponibil:<http://www.sfpe.org/?page=FPE_ET_Issue_100&hhSearchTerms=%22robotics+and+firefig
hting%22 > { Accesat 13 noiembrie}.
5. Нормативные документы в системе МЧС
Disponibil : < https://fireman.club/normativnye-dokumenty/ > { Accesat 13 noiembrie}.
6. Роботизированная пожарная установка «ПЕЛИКАН»
Disponivil : < https://fire-robot.ru/ > { Accesat 13 noiembrie}
199
PERICOLUL DE EXPLOZIE-INCENDIU LA TRANSPORTAREA ȘI
PĂSTRAREA PRODUSELOR PETROLIERE
Dana CIOBAN
Abstract: Produsele petroliere sunt substanțe ușor inflamabile. Ele se folosesc în calitate de combustibile
casnice și industriale, agenți de răcire în instalațiile frigorifice, solvenți pentru uleiuri și în diferite sinteze
chimice. Transportarea și păstarea lor este însoțită de un pericol sporit de explozie-incendiu. Lucrarea se
referă la măsurile de prevenire a exploziilor și incendiilor, la modalitățile de transportare și păstrare
formulate în baza regulilor și normelor de prevenire a exploziilor și incendiilor. Sunt descrise condițiile de
formare a mediului exploziv la transportarea și păstarea produselor petroliere, precum și parametrii acestuia.
Cuvinte cheie: produse petroliere, explozie-incendiu, inflamabilitate, limita inferioară de explozie, limita
superioară de explozie, temperatura de autoaprindere, butelii de depozitare.
1. Transporatarea produselor petroliere. Transportarea cu autocamioane

Transportul buteliilor de la stația de îmbuteliere la centrele de distribuție sau direct la consumatori se
face cu autocamioane prevăzute cu stelaj special. Pentru a preîntâmpina exploziile și incendiile, buteliile se
așează numai în poziție verticală, evitânduse lovirea lor.
Autocamioanele pentru transportul buteliilor vor avea toba de eșapament în partea din față, prevăzută cu
site pentru reținerea scânteilor. În timpul transportării buteliile, atât cele goale, cât și cele pline vor avea
montate piulițele de siguranță și căpacele de protecție.
La distribuția buteliilor consumatorilor se va verifica etanșeitatea cu ajutorul emulsiei de săpun. Nu se va
întrebuința în acest scop chibritul aprins. Buteliile ce prezintă defecțiuni vor fi restituite centrului de distribuție
cu căpacele de siguranță și protecție montate. În cazul în care, din cauza ventilului defect, gazul nu poate fi
oprit nici după montarea piuliței de siguranță, se va face golirea buteliei întrun loc viran, departe de orice
sursă de foc.
Cauzele care pot da naștere la explozie-incendiu sunt legate de defecțiunile buteliilor și instalației, precum
și de lipsa de supraveghere sau prin neglijență, verificarea etanșeității cu flacăra deschisă, aprinderea
arzătoarelor după ce în prealabil au ieșit gaze, folosirea buteliilor fără regulator.
2. Transportul produselor petroliere pe conducte

Conductele de produse petroliere, în special cele de produse volatile, prezintă pericole mari de explozie-
incendiu în cazul ruperii conductei, întrucât vaporii produsului scurs din conductă se răspândesc pe suprafețe
mari, se aprind de la o sursă oarecare. Perimetrul focarului de incendiu este în funcție de datele de exploatare
ale conductei, de diametrul conductei și timpul până la închiderea vanelor de secționare.
Conform unei statistici, ruperea conductelor se datoreste în 36% din cazuri unor suduri defectuoase, 40%
- coroziunii, 20% - unor cauze externe (de exemplu lovirea de către un excavator) și 4% din cazuri unor cauze
necunoscute.
Pentru a putea preveni ruperile de conducte care transportă țiței sau produse petroliere volatile este necesar
a se lua o serie de măsuri speciale. Controlul de calitate al țevilor în timpul fabricației și înainte de montare
trebuie făcut de un specialist. Sudurile, atât cele de îmbinare a țevilor, cât și cele longitudinale vor fi probate
nedistructiv (prin gamagrafiere sau cu ultrasunete) în proporție de 100%. Se previn astfel sudurile
necorespunzătoare, care sunt cauză a numeroase ruperi de conducte. Presiunea de probă pentru conductele de
transportat produse petroliere trebuie să fie mai mare față de cea de regim, în raport cu alte conducte.
Coroziunea fiind una din cauzele importante de rupere a conductelor, se va efectua un control periodic al
conductei, pentru a determina schimbări în structura cristalină a materialului prin mijloace electronice sau cu
ultrasunete. Conductele vor fi prevăzute cu sisteme de protecție contra coroziunii.
La transportul produselor petroliere prin conducte trebuie luată în considerație și influența asupra celorlalte
conducte în cazul ruperii uneia din conducte. Ruperea conductei trece la apariția unui șant simetric în cazul
conductelor sudate longitudinal și de forma neregulată în cazul conductelor sudate în sprirală. Drept rezultat,
conducta se deplasează atât de mult, încat există pericolul influenței asupra conductelor paralele alăturate.
200
3. Depozitarea produselor lichide inflamabile. Pericolul de incendiu și surse de aprindere
Posibilitatea formării amestecurilor explozive în rezervoarele de produse petroliere este determinată de
existența în interiorul rezervorului a unui spațiu de vapori de produs și aer la suprafața lichidului. Concentratia
vaporilor în spațiul de deasupra lichidului este în funcție de temperatura inițială de fierbere a produsului și de
condițiile climatice.
La creșterea temperaturii în rezervor se produce o creștere a presiunii în spatiul de vapori, ca urmare a
vaporizării unei cantități suplimentare de produs. În condiții egale de temperatură, presiunea în spațiul de
vapori și deci concentrația vaporilor este mai mare în cazul depozitării unor produse cu punct de fierbere
scăzut. Din aceasta cauză produse petroliere volatile, cum sunt: pentanul, hexanul, heptanul, izo-octanul se
depozitează în rezervoare la o oarecare suprapresiune (peste 200 mm H2O), în timp ce produsele greu volatile,
ca petrolul lampant, motorina și uleiurile pot fi depozitate în rezervoare având comunicație liberă cu atmosfera.
Surse de aprindere. Cauzele principale ale aprinderii amestecurilor de vapori-aer din rezervoare sunt:
sarcinile electrostatice; descărcările atmosferice; producerea accidentală de scântei electrice; formarea sulfurii
de fier. Se vor examina pe rând aceste cauze, arătânduse măsurile de înlăturare a lor.
Sarcini electrostatice sunt inevitabile la mișcarea lichidului cu conductivitate scăzută. Sarcinile și
diferențele de potențial produse sunt însă inofensive, aflându-se în recipiente metalice legate la pământ și
lipsite de gaze. Zonele de lichid încărcate electrostatic se descarcă prin lichid sau prin suprafața acestuia, cu
atât mai repede, cu cât conductivitatea lor este mai mare și cu cât distanța față de părțile metalice legate la
pământ este mai mică la curgerea lichidelor inflamabile, vitezele ce depășește 1 m/s trebuie considerate
periculoase.
Descarcari atmosferice. Rezervoarele sunt predispuse de a fi lovite de trăsnet datorită formei lor rotunjite,
suprafeței exterioare mari și faptului că ies în relief față de solul înconjurător. La contactul direct al trăsnetului,
curentul de descărcare, ajungând până la 80000 A, produce încălzirea părților metalice ale rezervorului până
la topire, ceea ce provoacă aprinderea amestecului de vaporiaer din interior. Protecția rezervoarelor împotriva
descărcărilor atmosferice se realizează cu instalații de paratrăsnet.
Producerea de scântei electrice poate fi clasificată în două grupe. Prima grupă se referă la incendii
provocate de supraîncărcarea conductorilor, prin formarea de scântei la instalații prost montate sau datorită
unor neglijențe. În a doua grupă mai importantă figurează incendii provocate de scurtcircuite sau legături la
pământ cu defecte de izolație.
Formarea sulfurii de fier (FeS) rezultă în urma acțiunii hidrogenului sulfurat asupra fierului sub forma
unui praf de culoare neagră sau brună. Expusă la aer, sulfura de fier se oxidează spontan. Aceasta oxidare
degajă suficientă căldură pentru a inflama sulfura de fier, care este adusă în stare de incandescență.
4. Măsuri de securitate la depozitarea produselor petroliere

Pentru a evita scăpările de produse petroliere și răspândirea lor, care constituie principalul pericol de
incendii și explozii, la depozitare se vor lua o serie de măsuri:
Cuve de retenție. Rezervoarele izolate sau grupurile de rezervoare se prevăd cu cuve de retenție pentru a
împiedica revărsarea produsului în cazuri de avarie sau incendiu. Înălțimea digului de protecție, spațiul din
interiorul îndiguirii se calculează ca să încapă în el întreaga capacitate de lichid din rezervoarele grupei
respective sau a rezervorului izolat. Oglinda lichidului scurs trebuie sa fie cu 0,20 m sub înălțimea digului.
Rezervoarele având spațiul colector sub forma inelară format din peretele rezervorului și o manta exterioara
din oțel. Spațiul inelar acoperit, datorită pernei de aer realizează o izolație termică efecientă, care la produsele
ușor volatile, în cazul rezervoarelor cu capac fix, duce la scăderea pierderilor prin evaporare.
Reducerea spațiului gazos este una din măsurile principale împotriva scăpărilor de produse, aceasta se
realizează prin urmatoarele metode:
 Rezervoare „picatura de apa”. Forma ca o picatură de lichid ce stă pe o suprafață plană sub acțiunea
forțelor de tensiune superficială. Ele se folosesc în special pentru produse volatile, în cazul depozitării
îndelungate, fiind calculate la presiuni până la 2 at și vid de 500 mm H2O.
 Rezervoare cu capac plutitor. Căpacul plutește pe suprafața lichidului depozitat, coborânduse și
ridicânduse odată cu acesta. Rezervoarele cu căpac plutitor nu au spațiu gazos deasupra lichidului, cu
excepția unui spațiu mic din zona închizătorului, care fiind însă constant la orice poziție a capacului
nu reprezintă o sursă de pierderi. Rezervoarele cu capac plutitor au neajunsul că deasupra capacului
în spațiul cilindric, se pot acumula vapori de produse petroliere, în cazul unei etanșări
necorespunzătoare, ceea ce prezintă pericol de incendiu. El nu se recomandă pentru depozitarea
produselor foarte volatile ( izoctan, benzine de aviație) din cauza imposibilității de a se asigura o
închidere absolut etanșă a spațiului inelar.
201
 Rezervoarele cu capac „respirator”. Căpacul acestor rezervoare constă întro membrană de oțel
elastic cu grosime de 2-3 mm. Când rezervorul este gol, partea de mijloc a căpacului, sub propria
greutate, coboară și se sprijină pe suporți. La umplerea rezervorului sau la creșterea presiunii, căpacul
se ridică și volumul rezervorului crește. Variațiile de volum reprezintă 35%.
 Rezervoarele gazometrice cu capacul construit sub forma unui clopot.La creșterea presiunii în
rezervor clopotul se ridică. Etanșarea spațiului inelar dintre pereții clopotului și ai rezervorului se
realizează cu ajutorul unei închideri hidraulice. Pentru a nu permite pătrunderea diferitelor obiecte și
a precipitațiilor atmosferice, el este apărat de o manta exterioară. Poziția corectă a clopotului se
realizează cu ajutorul unor dispozitive de ghidare.
5. Măsuri generale
Conform HG Nr. 1159 din 24.10.2007 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice “Reguli generale
de apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova” RT DSE 1.01-2005 se prevăd măsuri:
1. Autocamioanele pentru transportarea produselor petrolieretrebuie să fie echipate cu mijloace adecvate
pentru stingerea incendiilor.
2. Sunt stabilite trasee şi programe pentru circulaţia autocamioanelor, locurile în care se permite staţionarea
sau parcarea acestora.
3. Autocisternele care transportă produse petroliere trebuie dotate cu prize de legare la pământ sigure, cu
mijloace de stingere a incendiilor de primă intervenţie şi marcate în conformitate cu gradul de pericol al
încărcăturii, iar ţevile de eşapament trebuie dotate cu stingătoare de scântei.
4. La transportarea substanţelor cu pericol de explozie-incendiu trebuie instalate simboluri de securitate.
5. La transportarea substanţelor cu pericol de explozie-incendiu se interzice:
− frânarea bruscă, izbiturile, zdruncinăturile;
− transportarea buteliilor cu GC fără saboţi de frână de protecţie;
− lăsarea mijloacelor de transport fără supraveghere.
6. Terenurile bazelor (depozitelor) de produse petroliere, staţiilor de pompare trebuie îngrădite cu garduri
cu înălţimea de minimum 2 m.
7. Digurile din jurul rezervoarelor, precum şi locurile de trecere peste ele trebuie întreţinute în stare perfectă.
Terenurile din interiorul îndiguirilor trebuie să fie nivelate şi acoperite cu nisip.
8. Se interzice:
− exploatarea utilajului şi a armăturii de închidere neetanşe;
− micşorarea înălţimii digurilor, stabilită în normativele de proiectare;
− exploatarea rezervoarelor deformate şi fisurate, precum şi a utilajelor, aparatelor de control şi
măsurare, conductelor de transport a produselor şi dispozitivelor staţionare de protecţie
împotriva incendiilor defectate;
− existenţa arborilor şi arbuştilor în interiorul îndiguirilor;
− instalarea rezervoarelor pe fundaţie combustibilă;
− supraîncărcarea rezervoarelor şi cisternelor;
− luarea de probe din rezervoare în timpul golirii sau turnării produselor petroliere;
− golirea şi turnarea produselor petroliere pe timp de furtună.
9. Supapele respiratoare şi opritoarele de foc trebuie verificate privind corespunderea lor prevederilor din
fişa tehnică, minimum o dată pe lună, iar la temperatura aerului sub 0 °C - minimum o dată în 10 zile.
Depozitele pentru păstrarea buteliilor cu GC trebuie să fie cu un singur nivel cu acoperişuri cu elemente
uşor zburătoare şi fără încăperi în pod. Ferestrele încăperilor de păstrare a buteliilor cu gaze trebuie vopsite în
alb sau dotate cu dispozitive incombustibile de protecţie contra razelor solare.
În cazul în care buteliile se păstrează pe terenuri deschise construcţiile de protecţie contra depunerilor
atmosferice şi razelor solare trebuie executate din materiale incombustibile.
Amplasarea instalaţiilor de butelii în grup se admite lângă pereţii exteriori plini (fără goluri). Dulapurile
şi cabinele în care se păstrează buteliile trebuie executate din materiale incombustibile şi să aibă ventilaţie
naturală, care exclude acumularea în ele a amestecurilor explozive. Buteliile cu GC trebuie păstrate separat de
buteliile cu oxigen, aer comprimat, clor, fluor şi de alţi oxidanţi, precum şi separat de buteliile cu gaze toxice.
Bibliografie: Acte normative:

1. HOTĂRÎRE nr. 1159 din 24.10.2007 Cu privire la aprobarea Reglementării tehnice “Reguli generale de apărare
împotriva incendiilor în Republica Moldova” RT DSE 1.01-2005.
2. NCM C.02.00 - 2015 Proiectarea construcțiilor, Construcții industriale.Clădiri de producție.
3. P. Bălulescu, I. Crăciun. Agenda pompierului. Ediţia a 2-a. Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2009.
4. S. Calotă, G. Temian. Manualul pompierului. Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2009.
202
FACTORII DE POLUARE A MEDIULUI INTERIOR AL CLĂDIRILOR ȘI
ACȚIUNEA LOR ASUPRA OMULUI
Ludmila EȘANU
Abstract: Viaţa socială este cea care impune o sporire a complexităţii necesităţilor omului pe care trebuie să
le satisfacă spaţiul organizat. Spaţiile clădirilor civile prin condiţiile pe care le asigură, au rolul de a crea o
calitate optimă a mediului interior, să asigure crearea condiţiilor favorabile de viaţă corespunzătoare
confortului termic al omului. În aerul unei încăperi pot apărea o serie de agenţi poluanţi proveniţi de la
ocupanţi, de la materiale de construcţie sau de la procese de fabricaţie. Aproape toate materialele de
construcţie, instalaţiile de ardere, sunt potenţial periculoase, dar dacă sunt mânuite şi instalate cu grijă,
munca poate fi realizată uşor şi sigur. În acest articol se atrage atenţia asupra problemelor de sănătate şi
siguranţă, care pot apare în legătură cu diversele materiale ce se pot utiliza pentru renovarea/modernizarea
unei clădirii.
Cuvinte cheie : igienă, locuintă, sanatate, factori, poluare, umiditatea relativă.
1. Factorii ce poluează mediul interior

Igiena clădirilor sau locuinţelor trebuie tratată începând cu redefinirea noţiunii de sănătate, de la simpla
apreciere "lipsă de boală" la complexul de factori ce determină bunăstarea fizică, psihică şi socială. Acest fapt
a dus la sporirea atenţiei acordate ambianţei în care omul trăieşte şi se desăvârşeşte ca individ şi personalitate.
În cadrul acestei ambianţe, locuinţei îi revine un rol important, reprezentând unul din factorii hotărâtori
pentru sănătatea şi confortul populaţiei.
Locuinţa reprezintă unitatea de mediu în care omul îşi petrece cea mai mare parte din viaţă, cât şi unul
dintre factorii de mediu care influenţează cu prioritate sănătatea şi confortul. În apariţia şi favorizarea
diferitelor îmbolnăviri sau stări de disconfort sunt responsabili diferiţi factori ai ambianţei de locuit.
În articolul acesta am redat problemle care sunt cauzate de instalațiile de ardere, nivelul de umiditate,
materiale de construcție și mobilier.
Diverse studii au arătat că aerul din interiorul clădirilor poate fi chiar mai poluat decât aerul exterior.
Factorii care determină în ce măsură poluanţii din mediul interior pot afecta sănătatea sunt:
 prezenţa, modul de utilizare şi starea surselor de poluare;
 nivelul poluării atât la interiorul cât şi la exteriorul clădirii;
 nivelul general de sănătate al ocupanţilor clădirii;
 gradul de ventilare din clădire.
Sursele de poluare ale aerului interior sunt :
 fumul de ţigară;
 materialele de construcţie (azbest, vată de sticlă etc.), finisaje (lacuri, vopsele etc.);
 mobilierul (ţesături, lacuri etc.);
 activităţile curente: gătit, curăţire, încălzire, refrigerare.
Aerul exterior; prin ventilare şi în absenţa filtrelor, poluanţii trec în mare parte la interiorul clădirii.
Astfel, există îmbolnăviri sau stări de disconfort în relaţie cu ambianţa termică, cu vicierea şi poluarea
aerului, cu carenţele de iluminat natural şi artificial, cu prezenţa zgomotului, cu diferite condiţii de
insalubritate.
De asemenea, există relaţii între diferite carenţe sanitare ale locuinţei şi frecvenţa infecţiilor respiratorii,
digestive şi cutanate, precum şi parazitoze, rahitism, reumatism, tulburări de vedere, boli neuropsihice,
accidente de locuinţă.
Pentru toate aceste afectări posibile ale stării de sănătate a populaţiei, se impune cu necesitate stabilirea
criteriilor sanitare ale locuinţei. Ele sunt în conformitate cu indicaţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi se
referă la:
- prevenirea bolilor transmisibile ce se poate realiza prin aprovizionarea cu apă potabilă, existenţa de
instalaţii sanitare adecvate, absenţa focarelor de insalubritate în interiorul sau în apropierea locuinţei; prezenţa
dotărilor capabile să conserve alimentele, împiedicarea pătrunderii insectelor şi rozătoarelor, realizarea unui
spaţiu suficient pentru a micşora riscul de contaminare prin contact;
203
- evitarea accidentelor şi intoxicaţiilor ce are la bază folosirea unor materiale de construcţie rezistente şi
care să evite incendiile, eliminarea riscului de intoxicaţie şi asfixie prin gaze, a electrocutării şi combustiei
(arderii) prin aparate electrice, asigurarea protecţiei împotriva căderilor, alunecărilor şi a altor cauze de
traumatism;
- satisfacerea nevoilor fundamentale fiziologice - menţinerea unei ambianţe termice care să evite atât
pierderea excesivă de căldură, cât şi supraîncălzirea, a unui iluminat natural şi artificial suficient, a însoririi
directe a încăperilor principale (aici îşi are locul vorba din bătrâni: "unde intră soarele nu intră doctorul"),
protecţie împotriva zgomotului şi vibraţiilor, realizarea unui spaţiu pentru a nu stânjeni mişcarea şi a permite
jocul copiilor;
- asigurarea cerinţelor socio-psihologice - posibilitatea de izolare a fiecărei persoane, satisfacerea unei
vieţi familiale normale şi ale nevoilor sociale ale individului şi familiei, existenţa unor echipamente şi dotări
care să uşureze activitatea gospodărească, a unui aspect plăcut al locuinţei şi împrejurimilor, asigurarea de
mijloace de transport corespunzătoare, existenţa spaţiilor libere pentru odihnă, recreare, joacă.
2. Probleme cauzate de instalaţiile de ardere

Probleme de sănătate pot apărea în legătură cu aproape toate tipurile de instalaţii. Se vor considera cu
precădere problemele care apar ca urmare a deteriorării calităţii aerului interior din cauza proceselor de ardere
a unui combustibil în instalaţii de încălzire, de preparare a hranei sau decorative. Problemele care pot apărea
includ dureri de cap, ameţeală, somnolenţă, ochi apoşi, respiraţie greoaie sau chiar moarte. Se atrage atenţia
că simptome similare pot avea cauze medicale sau cauze legate de poluanţi având altă sursă decât arderea
combustibililor.
Poluanţii cei mai comuni, produşi în instalaţiile de ardere din clădiri sunt: monoxidul de carbon; dioxidul
de azot; dioxidul de sulf; particule cu sau fără produşi chimici ataşaţi; hidrocarburi nearse; aldehide.
Instalaţiile cu evacuare sunt dotate cu un canal, coş sau alt element care să conducă gazele de ardere afară
din clădire. În cazul în care elementul de evacuare este blocat sau prost instalat, cantitatea de poluanţi care
pătrund în aerul interior este mare.
O ventilare corespunzătoare a clădirii micşorează, de asemenea, riscul de expunere la astfel de poluanţi.
Cerinţele sanitare ale ventilaţiei sunt:
- reducerea sau păstrarea microclimatului la nevoile confortului termic;
- înlăturarea alterărilor de compoziţie a aerului produse prin viciere sau poluare;
- evitarea producerii de nocivităţi sau disconfort.
Indicatorul vicierii aerului este bioxidul de carbon rezultat din respiraţie. Se apreciază astfel că aerul din
încăpere este viciat atunci când concentraţia bioxidului de carbon depăşeşte 0,l %.
Deoarece ventilaţia locuinţei se face aproape exclusiv în condiţii naturale, trebuie să se ţină seama de faptul
că încăperile nu reprezintă spaţii ermetic închise. Intre aerul din interior şi cel exterior se realizează un schimb
permanent (mai mare sau mai mic), având ca rezultat înlocuirea unei părţi din aerul încăperii. Acest schimb
natural depinde atât de unii factori fizici ai aerului (temperatură, presiune, direcţie şi viteză a curenţilor de aer),
cât şi de caracteristicile constructive (natura materialelor, amenajări).
Ventilaţia naturală eficientă se realizează prin aerisirea încăperilor în timpul deschiderii periodice a
ferestrelor sau uşilor.
O aerisire permanentă, fără alterarea microclimatului şi fără a necesita părăsirea încăperii, se poate realiza
cu ajutorul oberlihturilor.
În afara ventilaţiei naturale, uneori se impune folosirea sistemelor de ventilaţie artificiale.
3. Încălzirea locuinţei
În zona noastră climatică, măsurile de izolare termică a locuinţei nu sunt suficiente pentru a menţine
confortul termic în anotimpul rece. Câteva luni pe an, încălzirea locuinţei este o necesitate. Fără acest lucru,
solicitările termice ale organismului ar fi foarte mari, ar depăşi capacitatea lui de termoreglare şi ar produce
îmbolnăviri datorate frigului.
Cerinţele sanitare ale încălzirii sunt:
- ambianţa termică să corespundă la 17-21 grade de temperatură efectivă corectată;
- temperatura aerului să nu prezinte variaţii mai mari decât cele care sunt stimul adecvaţi pentru sistemul
de termoreglare (variaţii de 1-2 C 0 pe orizontală şi de 3 C 0 pe verticală între podea şi la 1,5 m deasupra ei);
- temperatura pereţilor interiori nu trebuie să aibă variaţii mai mari de 3 grade C faţă de temperatura aerului;
- umiditatea relativă să nu scadă sub 35 %;
- să nu prezinte risc de accidente şi nocivităţi (incendiu, zgomot, poluarea aerului).
Încălzirea poate fi locală şi centrală:
204
1. Încălzirea locală - diferite tipuri de sobe. Avantajele constau în faptul că realizează o temperatură
ambiantă ce corespunde nevoilor individuale şi o bună ventilaţie a încăperilor prin tirajul realizat.
Dezavantajele constau în încălzirea neuniformă, cu diferenţe mari de temperatură, murdărirea încăperilor,
poluarea aerului, pericolul de incendiu, consum de energie umană.
2. Încălzirea centrală - instalaţii de conducte cu insuflare de aer cald, calorifere cu apă caldă sau cu vapori
de apă, panouri radiante.
Avantajele sunt reprezentate de nivelul ridicat şi uniform al temperaturii corpurilor de încălzire, nu
poluează aerul, nu murdăreşte încăperea, are bun randament de utilizare a combustibilului, evită pericolul de
incendiu şi consumul de energie umană.
Pentru reducerea expunerii la poluanţii din produsele de ardere, este deosebit de important ca instalaţiile
de ardere să fie bine alese, instalate, utilizate, inspectate şi întreţinute. În ultima vreme au apărut pe piaţă
dispozitive detectoare de monoxid de carbon; se recomandă utilizare lor acolo unde gradul de ventilare este
redus iar procesul de ardere are loc în spaţiu deschis (de ex., în încăperile cu şeminee).
Utilizarea combinata a filtrelor sac (traditional) şi a filtrelor electrostatice conduce la eliminarea
particulelor de dimensiuni mari (praf, scame, etc), a unor contaminanţi de dimensiuni mici, precum şi a
bacteriilor şi unora dintre noxele generate în interiorul clădirilor. Aceste filtre au un consum electric mic în
raport cu eficienţa lor, sunt uşor de întreţinut şi curăţat. Pot fi folosite atât ca element de conductă de ventilaţie
cât şi ca element staţionar în clădirile lipsite de unităţi de aer condiţionat.
4. Probleme cauzate de nivelul de umiditate

Prea multă umiditate în aerul interior clădirii poate conduce la apariţia igrasiei, a mucegaiului sau a altor
medii bacteriologice. Acestea pot cauza la rândul lor o varietate de probleme de sănătate, de la reacţii alergice
până la atacuri astmatice şi pneumonii.
Nivelul de umiditate se manifestă asupra organismelor vii sub forma unei umidităţi relative, definită ca
raportul dintre conţinutul de apă din aer şi conţinutul maxim de apă pe care aerul considerat îl poate îngloba
la temperatura şi presiunea date.
Umiditatea poate apare sub formă de solid, lichid sau vapori. Excesul de umiditate poate fi cauzat de:
 Duşuri, prepararea hranei, spălarea şi uscarea rufelor, spălatul pe jos, etc.
 Scurgeri de la ţevi, încălţăminte umedă, stropitul pe lângă chiuvete.
 Schimbul de umiditate cu aerul exterior: umiditatea circulă de la interior la exterior sau invers prin
anvelopa clădirii, fie prin difuzie, fie prin schimbul de aer.
 Subsoluri umede, pereţi umeziţi de ploaie, scurgeri prin acoperiş.
Pe lângă problemele de sănătate, umiditatea ridicată cauzează clădirii prin apariţia ruginii, cojirea
vopselelor şi tencuielilor, dăunând în timp chiar şi structurii clădirii.
Dacă umiditatea ridicată creează probleme, trebuie spus că şi umiditatea prea scăzută are efectele ei. Sub
30 % umiditate relativă, persoanele simt un puternic disconfort care se poate manifesta prin senzaţia de
uscăciune, iritarea mucoaselor nasului şi cavităţii bucale, sângerări la nivelul nasului, infecţii. În general,
umiditatea este scăzută pe durata iernii. Pe de o pare, aerul rece exterior este uscat şi pătrunde în cantităţi mai
mari în clădire datorită diferenţelor mai mari de temperatură, pe de altă parte, utilizarea unor elemente de
încălzire uscate conduce la încălzirea uscată a aerului, adică la scăderea umidităţii sale relative. Reglarea
nivelului de umiditate se poate realiza în acest caz prin elemente umidificatoare.
Metodele de control al nivelului de umiditate fac parte din strategia de proiectare şi utilizare eficientă a
unei clădiri: bariere de aer, hidroizolaţii, ventilare corespunzătoare, elemente de construcţie care să ferească
pereţii de ploaie. Pentru ca clădirile să fie durabile şi confortabile, controlul fluxului de umiditate prin anvelopă
este foarte important. Elementele de construcţie precum scurgerile, acoperişul, şi hidro-izolaţia din subsol
protejează clădirea împotriva apei lichide. Controlul fluxului de vapori de apă protejează structura clădirii şi
asigură nivelul confortabil de umiditate la interior.
Controlul umidităţii se realizează pe trei căi, numite şi strategii:
 Tehnici de construcţie care menţin umiditatea departe de structura clădirii;
 Micşorarea producţiei de umiditate;
 Evacuarea la exterior a umidităţii în exces.
Întreaga anvelopă a clădirii trebuie să prevină pătrunderea umidităţii din exterior dar şi să permită
evacuarea excesului de umiditate produsă la interior.
205
5. Probleme cauzate de materiale de construcţie şi mobilier
Casele mai vechi pot conţine izolaţii care sunt parţial sau total realizate din azbest. Inhalarea azbestului
este asociată cu o întreagă varietate de cancer, chiar şi de la o singură expunere mai mare. Înainte de a se lucra
cu un astfel de material, trebuie aplicată o mască şi asigurată o ventilare locală corespunzătoare.
Multe dintre materialele de azi pun în libertate particule, fibre sau vapori, care pot fi dăunătoare pentru cel
care le instalează şi pentru oricine se găseşte în vecinătate. Chiar şi materialele naturale de tipul rumeguşului
sau prafului de tencuială pot fi dăunătoare.
Materialele de izolaţie fibroase de tipul fibrei de sticlă şi lânii minerale pot irita foarte uşor pielea, ochii şi
sistemul respirator. În farmacii, sunt disponibile creme speciale pentru protejarea pielii atunci când se lucrează
cu materiale fibroase. Metoda preferată pentru îndepărtarea fibrelor sau prafului este cea a aspirării acestora
cu un aspirator.
Izolaţia din polistiren rigid este în general un material inert, dar la tăiere poate produce particule periculoase.
Izolaţiile de poliuretan şi poli-izocianurat emană vapori dăunători în momentul producerii de panouri rigide şi
atunci când materialul este pulverizat la locul de montaj. Vaporii determină iritaţii ale ochilor şi pielii şi
probleme respiratorii, chiar şi la nivel de expunere minim.
Există o multitudine de materiale de chituit cu compoziţii chimice foarte diferite. Vaporii de la chituire pot
determina iritaţii respiratorii sau alte reacţii alergice. Din acest motiv, zona de lucru trebuie bine ventilată,
chiar şi pe perioada uscării.
Renovarea ridică probleme speciale de sănătate pentru cei cu alergii, astm sau sensibilitate la substanţe
chimice. Prin alegerea cu grijă a materialelor, expunerea la substanţe iritante poate fi evitată sau redusă. De
exemplu, izolaţiile din panouri rigide nu produc praf sau particule decât la tăiere, iar unele chituri au o perioadă
mai scurtă de uscare. Deasemenea, pentru cei cu sensibilitate la substanţe chimice sunt disponibile materiale
de finisare de tipul vopselelor şi baiţurilor cu toxicitate redusă.
Consideraţiile legate de sănătate pot constitui un factor important în luarea deciziei de a izola exteriorul
clădirii şi nu interiorul acesteia. Dacă operaţia are loc la interior, lucrul trebuie planificat astfel încât intervenţia
să se termine cât mai repede posibil.
Bibliografie
1. Алексеев С.В., Усенко В.Р., Гигиена труда – Москва: Медицина; 1988.

2. Gobovici Rafail. Igiena. Chişinău , Lumina, 1969.
3. Zanico N., Bazele medico-biologice ale activităţii vitale. Moscova; Academia, 2004,
4. Nicolae Opopol; Raisa Russu, Sănătatea mediului, Casa editorial-poligraﬁcă Bons Offces Chişinău ·
2006.
206
MODELAREA MATEMATICĂ A RISCURILOR DE INCENDIU ÎN
INSTALAȚIILE EOLIENE
Dmitrii VIERU, Ștefan TURCULET, Doina GRAPĂ
Universitatea de Stat de Educatie Fizică și Sport

Abstract: Insuficiența de resurse energetice a Republicii Moldova impune solutionarea problemei de montare
a instalațiilor de turbine eoliene. Amplasarea acestora la înălțime creează deficultăți la stingerea incendiilor,
iar riscul de apariție a unui incendiu persistă. Tot aici masele de aer la înălțimi de peste 50 m au o importanță
majoră la dezvoltarea incendiului și sporesc timpul de propagare.
Cuvinte cheie: incendii, mase de aer, turbine eoliene, incendii în turbinele eoliene.
1. Introducere
Clima și relieful Republicii Moldova permite montarea turbinelor eoliene de putere mare la înăltimea de
50 m deasupra solului. Viteza vântului pe teritoriul Republicii Moldova în perioada caldă este de minimum
4 m/s, fapt ce impune un studiu al maselor de aer care pot influența dezvoltarea unui incendiu în turbină. La
momentul actual sunt instalate turbine în raionul Edineț, regiunea orașului Bălti și se preconizează deschiderea
parcului eolian în raionul Rezina și UTA Găgăuzia [1].
Reieșind din faptul că, la înălțimea de 50 m deasupra solului masele de aer creează curenti de aer cu viteza
de minimum 4 m/s, iar turbina eoliană conform [2] reprezintă risc de incendiu vom modela matematic masele
de aer. Așadar conform [2, 3] probabilitatea apariției incendiului în instalatiile electrice se calculează conform
formulei:
Qi = QR.F • QP.E • QS.C • QM.C < 10-6 (1)
Ținând cont de numărul elementelor unei turbine eoliene și conform [2], formula generală de calcul a
probabilității de aprindere, de natură electrică, a unei turbine eoliene de putere mare corespunde relației:
6 6 5 5
Qi   QRF   QPE   QSC   QMC  10 6 , (2)
т 6 m 6 m 5 m 5
unde: QR.F - probabilitatea apariției incendiului caracterizată de regimul de funcționare, 1/an; QP.E -
probabilitatea că valoarea caracteristică parametrului electrotehnic (suprasarcină, scurtcircuit, rezistența de
trecere a contactelor) este în diapazonul factorililor periculoși la incendiu; QS.C - probabilitatea neacționării
aparatelor de protecție; QM.C - probabilitatea atingerii de către materialele combustibile a temperaturii critice
de aprindere.
2. Particularitătile turbinelor eoliene capabile la dezvoltarea incendiului

Prezenta vântului la înălțimi de peste 50 m indiferent de anotimp impune examinarea particularitătilor de
funcționare a turbinei eoliene. Aerodinamica unei turbine eoliene este prezentată în fig. 1.
{ Ψ
Q
P
Figura 1. Schema construcției paletelor unei turbine eoliene
Sub influenta forței aerodinamice creată de curentul de aer se produce un moment de rotatie ce pune
în mișcare paletele turbinei. Pe suprafața paletei, curentul de aer se mișcă cu viteza și unghiul ce poartă
207
denumirea de unghi de atac. În așa mod, curentul de aer care influențează dezvoltarea incendiului în turbina
eoliană depinde și de paletele turbinei.
Examinarea teoretică de mișcare a vântului se va examina conform schemei din fig.2. Vom face o
secțiune de formă inelară pe aria paletelor turbinei, de grosimea dr, și raza r. Aerul, ce se va închide în
intermediul acestei secțiuni, acționează asupra paletei, creând presiunea dPL și forța înconjurătoare dQ.
Conform teoriei acțiunii de mișcare a paletei amplasate pe inelul turbinei, exact cu aceleași forțe vor reacționa
asupra curentului de aer, în urma căruia va apărea viteza v și viteza inductată u1.
0 I II
dr
v v1 v 2
r
R
v v 1 v 2
Figura 2. Elementele inelare a paletei
În urma analizei s-a stabilit că curentul de aer acționează asupra suprafeței paletei cu viteza v (fig. 2).
Paletele rotorului se rotesc cu viteza v, procesul de rotire opune o rezistentă pentru masa curentului de aer, deci
viteza vântului se micșorează cu o valoare oarecare. În felul acesta pe secțiunea I-I o să avem v1  v  v1n ,
iar pe secțiunea II-II viteza vântului va avea valoarea v2  v  v2n , (unde v1 , v 2 sunt valorile inductate pe
aria sectiunii analizate). Presiunea curentului de aer are valori ridicate pentru perioada de timp ce se apropie
de paleta turbinei, dar odată ce a înconjurat masa de aer paleta, presiunea brusc se mincșorează, astfel acționând
asupra incendiului din interiorul turbinei.
Pentru intervalul de timp t = 1s avem vom scrie formula:
dPL  v  dm  v2  dm  (v  v2 )  dm, (3)
de unde
dm  2    r  dr    v1  const , v2  v  v2n
- v1 , v 2 - valorile inductate pe aria secțiunii analizate.
Masa aerului ce trece prin sectiunea inelară pentru t = 1 s;
dPL  2      v1  v 2n  r  dr;
(4)
dQ  2      v1  u 2n  r  dr.
Modelul descris permite modelarea matematică a incendiului într-o turbină eoliană datorită cunoașterii
maselor de aer, vitezei vântului, densitătii masei de aer și distorsiunii vântului create de palete.
3. Concluzii
În urma analizei particularitătilor s-a stabilit modalitatea de studiere a maselor de aer care influențează
asupra propagării incendiului în turbinele eoliene de putere mare. Se propune a lua în calcul metoda autorului
Г. Х. Сабинин, pentru calculul influenței maselor de aer asupra paletelor unei turbine cu modelarea unui
incendiu în turbinele eoliene.
Bibliografie
1. Vieru, D. Particularitătile racordării surselor regenerabile distribuite la reteaua electrică de joasă

tensiune. Conferinta știintifică Internatională a Doctoranzilor. Tendinte contemporane ale dezvoltării
știintei: viziuni ale tinerilor cercetători, 10 martie 2015, Chișinău, UnAȘM. Resp.ed. M. DUCA. Ch.:
Artpoligraf, 2015, 45. ISBN 978-9975-3036-4-4.
2. Turcan Irina, cond. șt. Vieru Dmitrii. Calculul probabilitătii de aparitie a incendiilor în turbinele eoliene
de puteri mari. Conferinta studentilor. Terorismul – Amenintare la adresa securitătii globale, 15 martie
2017, Chișinău, catedra PPS, USEFS. Tipocard Print, 2017, 84. SBN 978-9975-131-52-0.
208
EVALUAREA PERICOLULUI DE INCENDIU ÎN ÎNTREPRINDERILE
MICI ȘI MIJLOCII (I.M.M.)
Efim OLARU
Abstract: Studiul de caz urmărește scopul de a ajuta întreprinderile mici și mijlocii în stabilirea unui plan
integru de măsuri cu caracter organizatoric, tehnic, de exploatare și speciale pentru prevenirea incendiilor.
Toate persoanele trebuie să cunoască, că pe lângă flăcări și căldură, un incendiu degajă cantități
considerabile de produse ale arderii sub formă de gaze și particule aerosolice, adesea, extrem de toxice, care
pot provoca asfixie sau intoxicare, chiar dacă persoanele nu sunt expuse temperaturilor înalte sau flăcărilor.
Măsurile elaborate la etapa de proiectare și realizare a tuturor spațiilor întreprinderilor trebuie să permită,
în cazul unui eventual incendiu, evacuarea tuturor persoanelor până la momentul atingerii valorilor critice
de către factorii periculoși ai incendiului.
Cuvinte cheie: evaluare, întreprindere, risc, incendiu, produse toxice, evacuare, barieră antifoc, intervenție.
1. Introducere
Întreprinderile mici și mijlocii (I.M.M.) procedează foarte rar la o analiză a riscurilor, inclusiv a riscurilor
de explozie-incendiu și de incendiu, deși specialiștii serviciului de prevenire și sunt capabili, într-o măsură mai
mare sau mai mică, să aplice metode de evaluare simple.
Realizarea unei analize în cadrul activității de prevenire a incendiilor prezintă un triplu avantaj pentru orice
unitate economică:
1) se îndeplinește o obligație legală;
2) se contribuie la îmbunătățirea stării de bine a lucrătorilor și la crearea unui loc de muncă ferit de
posibilitatea unui incendiu;
3) bugetele nu prea mari pentru protecția împotriva incendiilor se vor cheltui mai eficace.
O analiza a riscurilor nu înseamnă eliminarea integrală a acestora dar, dacă sunt luate măsurile de precauție
necesare, riscul poate fi adus la un nivel acceptabil, dat fiind că analiza prevede identificarea tuturor factorilor
și a efectelor acestora asupra riscului. Prin urmare, orice activitate de prevenire trebuie începută cu descrierea
activității de producție și identificarea pericolelor, pentru a putea apoi să fie eliminate, controlate, evitate,
transferate în mai mici și în final, acceptate.
Studiul de față urmărește scopul să ajute IMM-urilor în stabilirea unui plan global de acțiuni pentru
prevenirea incendiilor. Cazul cercetat presupune o întreprindere cu o suprafață de circa 1500 m2, situată pe un
teren industrial. În clădire, pe etajul unde se află întreprinderea, mai există trei IMM-uri. Clădirea nu are
parcare subterană și nu este dotată cu instalație automată de stingere a incendiilor și nici cu instalație de
evacuare a fumului și a căldurii.
Primul pas care trebuie realizat este identificarea persoanelor care ar putea fi afectate. Se vor lua în
considerare lucrătorii permanenți, stagiarii, interimarii, antreprenorii, vizitatorii, serviciile de intervenție
(pompierii, poliția, ambulanța) și chiar vecinii, ultimii doar când are loc incendiul. Acest lucru este necesar
pentru a putea stabili, de exemplu, numărul de ieșiri, lățimea ușilor (ieșirilor), a scărilor și a ieșirilor de urgență
care să asigure evacuarea rapidă și în siguranță a clădirii în caz de incendiu. Este necesar să se cunoască în
prealabil numărul de persoane și locul unde se pot afla în mod normal. Numărul se identifică pentru întreaga
clădire, pe etaje, compartimente antifoc, locuri de adunare.
Toate persoanele trebuie să cunoască, că pe lângă flăcări și căldură, un incendiu degajă produse ale arderii
(gaze și particule aerosolice). Toți factori menționați pot să provoace arsuri, asfixie sau intoxicare.
Fumul și produsele arderii irită ochii, limitează vizibilitatea, fapt ce reduce rapiditatea evacuării. Oamenii
nu văd ieșirile sau indicatoarele de ieșire, tremură, neliniștea profundă îi împiedică să meargă în modul necesar.
Funinginea și particulele aerosolice, ce se conțin în produsele arderii, pot să provoace leziuni ireversibile
ale alveolelor pulmonare, ceea ce va împiedica buna funcționare a plămânilor. Inhalarea aerului fierbinte poate
provoca probleme de respirație pentru tot restul vieții.
Inhalarea fumului toxic dereglează aportul de oxigen și sistemul nervos. Gazele eliberate, incomplet arse,
printre care monoxidul de carbon (CO), iau locul oxigenului în sănge. Efectul nociv constă în aceea, că
209
alveolele pulmonilor asimilează mai ușor monoxidul de carbon din aer decât oxigenul. Acesta nimerind în
sânge, interacționează cu globulele roșii, formând o substanță nouă, așa-numită „carboxihemoglobină”, care
împiedică transportarea oxigenului spre celule și apar simptomele de sufocare (asfixie). Cele mai multe decese,
în cazul unui incendiu, se datorează anume sufocării.
Arsurile căpătate în timpul incendiilor pot avea urmări fatale. În funcție de gravitate, localizarea pe corp
și suprafața totală a acestora, victimele trebuie imediat spitalizate. Suferințele de la arsuri, în majoritatea
cazurilor, sunt enorme și există riscul de leziuni ireversibile. Rănile sunt, de multe ori, atât de grave, încât
victimele rămân cu sechele (tulburări) psihice serioase pentru toată viața. În cele mai grave cazuri, arsurile
provoacă moartrea.
Dacă elementele de construcție (tavane, despărțituri, geamuri, pereți, scări, acoperișuri etc.) se prăbușesc,
ca urmare a incendiului, oamenii pot să fie îngropați sub dărâmături. Acestia pot căpăta răni, contuzii, fracturi
și chiar moartea. În unele cazuri incendiile pot provoca explozii, iar unda de șoc poate proiecta persoanele și
elementele de construcție care pot afecta oamenii la distanțe considerabile.
Din cauza limitării vizibilității, provocată de fumul și produsele arderii, persoanele pot intra într-o
asemenea stare emoțională, încât să își piardă simțul de orientare. Flăcările și fumul din clădire, stingerea
luminii, închiderea bruscă a unei uși cu închidere automată, în caz de incendiu, sau vederea victimelor pot să
provoace o panică accentuată, individuală sau colectivă.
O serie de factori măresc pericolul la care sunt expuse persoanele aflate în incinta cuprinsă de flăcări. O
clasificare strictă a acestora este dificilă, deoarece, în multe cazuri, factorii de risc se suprapun.
Una din clasificările de bază, în procesul de analiză a riscurilor, ar fi divizarea acestora în factori colectivi
de risc și factori individuali de risc.
2. Factorii colectivi de risc

Nedescoperirea la timp a incendiului. Dacă lucrătorul care descoperă un început de incendiu în apropierea
locului său de muncă uită sa-și informeze mai întâi colegii sau dacă incendiul se declanșează într-un loc unde
nu este prezent nici un lucrător, el se poate dezvolta până la un nivel, la care nu mai poate fi controlat cu
ajutorul mijloacelor de primă intervenție și amenință viața oamenilor. Locul unde a izbucnit incendiul, timpul
care a trecut de la declanșare până la descoperirea acestuia, sistemul de alarmare, persoana care a descoperit
incendiul și natura materialelor și substanțelor care ard sunt, în acest caz, cei mai importanți factori de risc.
Imposibilitatea de a asigura evacuarea la timp. Într-un scenariu de evacuare se disting trei factori variabili
importanți: durata inițierii acțiunii de evacuare și momentul când factorii periculoși (de risc) ating valorile
critice.
Durata inițierii acțiunii de evacuare prezintă suma timpurilor de observare și de reacție. Cel mai des,
oamenii sesizează incendiul văzând fumul și/sau, flăcările, auzind zgomot de sticlă spartă, strigătele
persoanelor, un semnal de alarmă, sirenele autospecialelor de pompieri. Dacă în cadrul IMM-ului au fost luate
măsuri adecvate, timpul de observare poate fi redus la minimum. În legătură cu timpul de reacție (de câteva
secunde până la câteva zeci de minute) trebuie de accentuat că acesta depinde de factori psihici, de modul în
care se obțin informațiile despre incendiu sau se percepe acest fapt, de situația în care se află persoanele, de
anturaj. Cu alte cuvinte, se constată o anumită rezistență la evacuare. Cu cât timpul de reacție este mai mare,
cu atât persoanele, aflate în incintă, devin mai vulnerabile. În majoritatea cazurilor, timpul de reacție este mai
mare față de durata de deplasare.
Timpul de deplasare depinde de calea care trebuie parcursă până la zona de siguranță și de viteza deplasării.
Viteza depinde de numărul de persoane repartizate pe o ieșire de siguranță, adică de densitatea fluxului.
Momentul periculos este cel în care valorile limită pentru sănătate sunt depășite. Valorile limită se
stabilesc, în funcție de distanța maximă de evacuare, de către actele normative.
Pe lângă construcția arhitectonică și căile de evacuare cu care este prevăzută clădirea, alți factori importanți
sunt: persoanele care trebuie evacuate, sistemul de alarmă, decizia de a-l activa, eventualele obstacole de pe
traseul de evacuare.
Incendiile reale și exercițiile de evacuare demonstrează, printre altele, că mulți lucrători, în cazul unui
ordin de evacuare, își iau și lucrurile personale, ceea ce mărește durata evacuării și reduce viteza de evacuare.
Ca efect, oamenii sunt puși într-o situație periculoasă (de exemplu, coborâtul unei scări cu o servietă în mână).
Situația devine și mai dramatică, dacă persoanele se reîntorc în clădirea incendiată pentru a-și căuta bunurile.
Incapacitatea de a stinge incendiul. Dacă lucrătorii pot să stingă începutul de incendiu cu mijloacele de
primă intervenție din dotarea incintei, riscurile vor fi foarte mici. Dacă însă lipsesc mijloacele primare de
intervenție sau antrenamentul, sau nu există echipă de intervenție, consecințele pot fi catastrofice.
210
Incapacitatea de salvare. Dacă IMM-ul dispune de o echipă de intervenție, antrenată și dotată cu
echipament de protecție individuală, aceasta poate să repereze și să salveze persoanele rămase la locul
incendiului. Dacă echipa nu reușește acest lucru, atunci acțiunile de salvare sunt continuate de serviciile
specializate. Nu trebuie de uitat, însă, că acestea trebuie anunțate și că au nevoie de o anumită durată de timp
pentru a ajunge la locul intervenției.
Vecinii. Aceștia pot să desfășoare o activitate periculoasă, care să mărească riscul de incendiu. De
asemenea, dacă trebuie utilizate căi comune de evacuare, vor fi afectate rapiditatea și securitatea evacuării.
Incendiatorii. Se estimează că circa 40% dintre incendii sunt de origine criminală. Există multe motive
care conduc la astfel de acte (de regulă, ascunderea urmelor unei crime sau a unui furt de proporții, răzbunare
ș.a.). Sigur este faptul că, de regulă, incendiatorii folosesc materiale găsite la fața locului, deci este important
să se evite dezordinea.
3. Factorii individuali de risc

O simplă „inventariere” a persoanelor nu este suficientă. Trebuie să se țină seama de factorii care pot să
influențeze negativ descoperirea sau observarea incendiului, precum și securitatea și rapiditatea evacuării.
De exemplu, persoanele pot să cunoască bine întreprinderea (firma) sau nu (antreprenori, vizitatori etc.),
sunt mobile sau nu (în scaun de invalid, cu baston), sunt handicapate (mai ales acei cu tulburări de vedere și
de auz), femei însărcinate și suferinzi (afecțiuni cardiace, crize de epilepsie, de astmă etc.). Tuturor trebuie să
li se acorde o atenție deosebită. Utilizarea anumitor medicamente, alcoolul și drogurile au un efect nedorit
asupra comportamentului uman normal. Cunoștințele, pregătirea, antrenamentele, informarea referitoare la
prevenirea și combaterea incendiilor au o influență pozitivă asupra comportamentului persoanelor în caz de
incendiu.
Deși „panica” a fost încadrată la grupa factorilor colectivi de risc, ea poate fi considerată și ca un factor
individual de risc. Dacă o persoană cedează panicii, ea poate să o transmită și altora. Ca efect, individul și
grupul respectiv iau decizii imprevizibile, care măresc considerabil riscul. În astfel de situații, măsurile de
prevenire luate pentru a asigura evacuarea devin inutile. IMM-ul trebuie să acționeze așa, încât să se evite
situațiile care alimentează panica, iar dacă aceasta apare, trebuie imediat luată sub control.
În aceeași categorie de factori de risc, dar mai puțin grav, se încadrează și pierderea simțului de orientare.
Dacă nu sunt prevăzute panouri de securitate bine plasate și iluminate, persoanele se pot rătăcii și se pot expune
mai mult timp unei situații care le pune viața în pericol.
4. Identificarea pericolelor și evaluarea riscului

Dacă într-o IMM se elimină toate cauzele de incendiu, desigur că nu mai există acest pericol și starea de
bine a lucrătorilor nu este amenințată. Deoarece cunoaștem că „securitate absolută” și „risc nul” nu există
afirmația făcută anterior este o utopie, de aceea trebuie, în mod obligatorui să identificăm pericolele de
incendiu. Așadar, trebuie stabilite (detectate) toate sursele posibile de aprindere, pentru a le putea elimina într-
o măsura căt mai mare, precum și toate mărfurile, materialele, substanțele și produsele inflamabile, pentru a le
reduce la strictul necesar.
Conform legislației în vigoare toate clădirile și edificiile, în funcție de materialele din care sunt
confecționate elementele constructive, sunt împărțite în șase grade de rezistență la foc (RF) cele mai rezistente,
în caz de incendiu, fiind clădirile de gradul special și întâi de R.F. Materialele din care sunt confecționate
elementele constructive pot contribui la o dezvoltare rapidă a incendiului, să degaje prin descompunere și
ardere fum intens și produse toxice. Clasificarea materialelor de construcție conform combustibilității,
proprietăților fumigene și toxice, capacității de propagare a focului se efectuează în conformitate cu NCM
E.03.02 – 2013. Conform pericolului de incendiu toate elementele de construcție se împart în 4 clase:
 KO – nepericuloase la incendiu;
 K1 – puțin periculoase la incendiu;
 K2 – moderat periculoase la incendiu;
 K3 – periculoase la incendiu.
Clădirile sunt împărțite în compartimente rezistente la foc. Barierele antifoc (pereți, planșee, alte elemente)
trebuie să prevină (împiedice) extinderea incendiului și a produselor arderii din încăperea sau compartimentul
cu focarul de incendiu în alte încăperi (compartimente) și pe căile de evacuare. Gradul de RF poate să fie de
la 30 până la 240 minute. Este interivalul în care elementele de construcție își păstrează stabilitatea, izolarea
termică și etanșeitatea la flăcări și la produsele arderii. Ca urmare, salvatorii și serviciile de specialitate pot să
intervină relativ liniștiți, că construcția nu se va prăbuși.
211
Incintele interioare. Acestea sunt reprezentate de încăperile cu diversă destinație (birouri, arhivă, locul
pentru luarea mesei/cafelei, locul pentru depozitarea deșeurilor, diverse amenajări care includ echipamentele
de utilitate publică (electricitate, gaz, apă), decorațiuni și mobilier.
Procesele. Acestea includ agenții (combustibil, hârtii, accesorii de calculator, detergenți, material pentru
curățat, deșeuri, material de ambalat etc.), diverse mașini și agregate (aparate de încălzit, calculatoare,
imprimante, distribuitoare automate de băuturi, echipament de bucătărie, aspiratoare, aparate electrice, aparate
telefonice etc.), iar activitățile pot fi: lucrări de birou, curățenie, bucătărie, reparații efectuate de terți.
Evaluarea probabilității de declanșare a unui incendiu. Analiza riscului arată că probabilitatea unui
incendiu crește și că:
- pe lângă instalarea unui sistem de alarmă, este necesară și o instalație de avertizare automată, în caz de
incendiu, pe căile de evacuare sau în locurile unde persoanele nu se află permanent;
- locurile sau posturile de lucru trebuie să se afle cât mai aproape de o ieșire, deoarece fumul provenit de
la materialele polimerice și de la mărfurile aflate în incinte este negru și toxic;
- trebuie mărit numărul de ieșiri, deoarece exercițiul de evacuare a arătat că se depășește timpul permis;
- ușile care dau pe calea de evacuare trebuie să fie echipare cu închizătoare, deoarece rămân permanent
deschise;
- construcția, menționată în studiul de caz, nu este aptă să facă față fumului și căldurii, pentru că
intensitatea incendiului este prea mare;
- trebuie menținut în ordine utilajul special, care favorizează evacuarea cu succes a oamenilor în caz de
incendiu sau situație de avarie (sistemele de informare, iluminare, semnele de securitate etc.).
Evaluarea gravității urmărilor unui eventual incendiu. Nu există date exacte pentru a defini pericolul
de incendiu, în schimb se pot clasifica „daunele” posibile pentru lucrători, și anume:
- neglijabile: contuzii ușoare/stare ușoară de rău;
- ușoare: câteva răni ușoare;
- medii: mai multe răni ușoare;
- grave: câteva răni grave;
- foarte grave: câteva răni grave și maximum cinci morți;
- catastrofice: minimum cinci morți.
Riscul de incendiu. Acesta se determină ca produsul clasei probabilității declanșării incendiului la clasa
de gravitate a urmărilor, atât pentru oameni, cât și pentru întreprindere în integritate. În rezultatul analizei, în
formă de tabel, se interpretează grila de evaluare a riscului de incendiu, care este nu altceva, decât combinația
dintre gravitatea consecințelor și frecvența producerii lor. Conform normelor în vigoare, probabilitatea
incendiului la orice punct, cu pericol de incendiu, nu trebuie să depășească valoarea de 10-6, adică o milionime,
acesta fiind riscul acceptat de societate.
Bibliografie:
1. Ștefan PECE. Evaluarea riscurilor în sistemul de muncă. I.N.C.D.P.M., România.

2. Efim OLARU. Protecția împotriva incendiilor. Ciclu de prelegeri, U.T.M., 2000.
3. NCM E.03.02 – 2013. Protecția împotriva incendiilor a clădirilor și instalațiilor.
4. RT DSE 1.01 – 2005. Reglementarea Tehnică „Reguli generale de apărare împotriva incendiilor în
Republica Moldova”.
212
RISCUL IZBUCNIRII UNUI EVENTUAL INCENDIU
ÎN MUZEELE DIN REPUBLICA MOLDOVA
Ștefan TURCULEȚ, Ana-Maria TURCULEȚ
Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport

Abstract: Prezenta lucrare prevede o analiză a situației în domeniul apărării împotriva incendiilor în incinta
clădirilor muzeelor. În baza unei analize efectuate în perioada anilor 2012-2016, au fost stabilite riscurile de
incendiu la obiectivele muzeelor. Așadar, având în vedere particularitățile specifice ale acestor obiective au
fost întocmite soluțiile pe termen scurt, mediu și lung. Soluțiile pe termen scurt prevăd măsurile de regim, iar
cele pe termen mediu prevăd careva investiții privind elaborarea măsurilor spațial-constructive sau
inginerești. Un aspect al măsurilor propuse este și propaganda antiincendiară în timpul vizitărilor acestor
obiective care va avea un aspect benefic asupra păstrării regimului antiincendiar.
Cuvinte cheie: muzee, evaluarea riscului de incendiu, incendii, măsuri specifice.
1. Introducere
În Republica Moldova sunt 122 muzee protejate prin Legea Parlamentului nr. 1530 din 22 iulie 1993
privind ocrotirea monumentelor [1]. Monumentele sânt obiecte cu o valoare istorică, artistică sau științifică,
care reprezintă mărturii ale evoluției civilizațiilor de pe teritoriul Republicii, precum și ale dezvoltării
spirituale, politice, economice și sociale, și care sânt înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova
ocrotite de stat. Toate monumentele situate pe teritoriul Republicii Moldova fac parte din patrimoniul ei
cultural și natural și se află sub protecția statului.
Legislația Republicii Moldova privind ocrotirea monumentelor de către stat în domeniul ocrotirii
monumentelor, cuprinde asigurarea lucrărilor de evidență, studiere, punere în valoare, salvare și protejarea
contra incendiilor [2].
Conform [1] muzeele sunt instituțiile care achiziționează, conservă, colectează, păstrează în vederea
studierii, educării și delectării publicului, obiecte ce prezintă interes istoric, științific, artistic, de artă, relicve,
documente istorice, științifice, iar în clădiri sunt expuse obiecte (rare, prețioase).
Așadar, conform [3] monumentele istorice precum muzeele sălile de expoziție duрă pericolul de funcțional
de incendiu se atribuie clasei F. 2 (F 2.2.) [3].
Monumentele istorice sunt purtători de informație istorică, care sunt supuse distrugerii permanente a
factorilor antropogeni sau a factorilor naturali, așa precum: conflictele armate sau cele interetnice, cutremurele,
inundațiile, alunecările de teren, praful, aerul poluat, umiditatea, insectele, mucegaiul, vandalismul, furtul,
ignoranța, neinstruirea personalului, trecerea timpului, intervenția neprofesionistă a omului etc.
Distrugerea monumentelor istorice de incendii poate cuprinde factorul antropogen atît și factorul natural,
iar în urma acțiunii focului monumentele se distrug fără posibilități de restabilire cauza acestora fiind
proprietăților de oxidare și distrugere a materialelor și elementelor în timpul arderii și intervenția dificilă a
pompierilor.
2. Analiza încălcărilor normelor și regulilor de apărare împotriva incendiilor la muzee

Reieșind din cele menționate și ținând cont de posibilitățile de pierdere a valorilor spirituale și a
exemplarelor unice ce se păstrează în muzeele naționale pe parcursul perioadei anilor 2012-2016 au fost
evaluate încălcările ale normelor și regulilor de apărare împotriva incendiilor. În urma evaluării au fost
depistate încălcările de mai jos:
1) instalațiile electrice se exploatează cu încălcări ale normelor și regulilor de amenajare a instalațiilor
electrice, fapt ce conduce la apariția sursei de incendiu de natură electrică, iar prezența materialelor
combustibile (peisaje, cortine, machete, ornamente ș. m. d) contribuie dezvoltarea rapidă a incendiului;
2) încăperile obiectivelor nu sunt dotate cu instalație automată de semnalizare a incendiilor, fapt ce
conduce la depistarea întârziată a incendiului în încăperile fără prezența personalului, astfel influențând asupra
vitezei de răspândire a incendiului;
213
3) utilizarea focului deschis (așa precum lumânările, făcliile etc.) fără respectarea regulile și normelor de
apărare împotriva incendiilor reprezintă o sursă de foc;
4) lipsa asigurării cu mijloace primare de intervenție în caz de incendiu conduce la imposibilitatea
stingerii focarului la etapa inițială, cu pierderea controlului asupra incendiului;
5) edificiile nu sunt dotate cu instalații de protecție contra trăsnetului și sunt amplasate în zone fără
construcții înalte, capabile să protejeze fapt ce prezintă risc de incendiu pentru clădirile cu gradul III (trei) de
rezistență la foc cu acoperiș din țiglă metalică și pentru clădiri cu gradele VI (patru) de rezistență la foc;
6) lipsa hidranților de incendiu (pentru clădirile care necesită a fi protejate cu apeduct interior de
incendiu) fapt ce nu asigură capacitatea promptă de intervenție la etapa inițială;
7) blocarea căilor și ieșirilor de evacuare de pe etaje și din încăperi poate conduce la mărirea timpului de
evacuare a persoanelor sau lipsa posibilităților de evacuare cu pierderi de vieții omenești;
8) lipsa indicatoarelor pe căile de evacuare îngreunează evacuare iar lipsa planurile-schemă de evacuare
a persoanelor în caz de incendiu, poate induce persoana în panică și pierderea orientării în spațiu.
Problema de atragere a investițiilor și supraviețuirea muzeelor impune condiții de dezvoltare a turismului
transformând muzeele în clădiri multifuncționale în care sunt prezente restaurante, hotele, cafenele, terase, sau
magazine fapt ce au un risc de incendiu sporit datorita specificului determinat de diversitatea și de cantitățile
de materiale combustibile prezente prin fresce, exponate, fonduri de cărți, mobilier. Datorită vulnerabilității
acestor încăperi suplimentare la incendiu și influența distructivă a focului este necesar de prevăzut măsuri
suplimentare de protejare a obiectelor supuse cercetării.
3. Analiza riscurilor de apariție a incendiilor la muzee

Riscul izbucnirii unui eventual incendiu la clădirile muzeelor este determinat de:
1) multifuncționalitatea obiectivului, cu riscurile specifice de incendiu în sălile de expunere, depozite de
colecții muzeale, spații de producție;
2) prezența unor cantități mari de materiale combustibile, a decorurilor, exponatelor și mobilierului în
sălile de expoziție;
3) imposibilitatea intervenției privind modificarea structurii edificiilor și adoptarea unor soluții
constructive concrete, ce sunt necesare pentru a asigura și a îmbunătăți securitatea la incendiu sau să asigure
evacuarea persoanelor aflate în interior în condiții de securitate absolută;
4) lipsa, ne-întreținerea, neverificarea sau exploatarea cu încălcări a normelor rețelelor electrice de
iluminat și forța (îmbătrânirea, măsurarea rezistenței izolației cablurilor electrice ce nu se efectuează în
termenul stabilit, conexiunea firelor electrice este efectuată prin răsucire, folosirea siguranțelor necalibrate),
amplasarea conductoarele direct pe elementele de construcție sau decorurile combustibile;
5) lipsa, ne-întreținerea sau neverificarea instalațiilor de protecție paratrăsnet;
6) utilizarea unor substanțe inflamabile în operațiunile specifice de conservare - restaurare, inclusiv
impregnarea, pentru o mai buna păstrare la intemperii, a elementelor de construcție combustibile și a șarpantei
sau învelitorii acoperișurilor cu păcura, motorina sau ulei, fapt care facilitează aprinderea și propagarea cu
rapiditate a focului;
7) lipsa instrucțiunile privind măsurile de apărare împotriva incendiilor;
8) angajații nu sunt instruiți în domeniul apărării împotriva incendiilor;
9) frecventa necunoaștere ori nerespectare, de către angajați și a vizitatorilor a regulilor și normelor de
apărare împotriva incendiilor;
10) existența, a unor obiecte de cult de valoare, fapt ce poate determina unele persoane la acțiuni care,
reușind să sustragă diverse obiecte de preț (icoane, obiecte de cult, manuscrise, cărți, etc.), apelează la tehnica
incendierii pentru a acoperi sau a șterge urmele respectivei infracțiuni.
4. Analiza particularităților ce favorizează propagarea incendiilor în clădirile muzeelor

În baza riscurilor analizate mai sus s-au studiat particularitățile ce pot favoriza izbucnirea unui eventual
incendiu, dezvoltarea rapidă a acestuia și îngreunarea lucrărilor de salvare a echipelor de salvatori și pompieri.
Particularitățile ce favorizează propagarea incendiilor pe teritoriul Republicii Moldova sunt următoarele:
1) lipsa sau neasigurarea obiectivelor cu mijloace de primă intervenție în caz de incendiu și neinstruirea
personalului privind intervenția la stingerea incendiului;
214
2) neinstruirea angajaților privind informarea serviciului de salvatori și pompieri, iar greșeala majora
constituind o chiar încercarea de a stinge incendiul înainte de a da alarma;
3) amenajarea compact al construcției în ansamblu edificiilor din vecinătate pot favoriza propagarea unui
eventual incendiu la clădirile din vecinătate, concomitent fiind imposibil accesul autospecialelor de intervenție
la incendiu, date fiind gabaritele carosabilului sau lipsa acestora;
4) lipsa sau imposibilitatea alimentării de la sursele exterioare de alimentare cu apă a autospecialele de
intervenție în caz de incendiu (rezerve de apă, rampe de alimentare cu apă din eventuale surse naturale, dacă
ele există etc);
Totodată, au fost stabilite unele dificultăți care pot apărea la evacuarea în condiții de siguranță a
angajaților și vizitatorilor din muzee sau alte construcții adiacente datorita unui număr mare de vizitatori și
anume:
1) necunoașterii modalităților practice de evacuare și salvare;
2) existenței, în majoritatea situațiilor, a unei singure căi sau ieșiri de evacuare, fapt ce determina crearea
busculadelor;
3) sensului de deschidere a ușii de evacuare, în majoritatea cazurilor, contrar fluxului de evacuare;
4) existența, în interiorul muzeelor, a covoarelor, scaunelor, băncilor și altor elemente de mobilier ce sunt
nefixate de pardoseala;
5) existența unor puncte contradictorii între modalitățile de asigurare a pazei colecțiilor muzeale și a
apărării împotriva incendiilor (montarea gratiilor la uși și ferestre).
5. Măsuri de micșorare a riscului de apariție și dezvoltare rapidă a unui incendiu

Pentru micșorarea riscului de incendiu la obiectivele existente, în scopul evitării apariției incendiu, se
propun următoarele măsurile generale:
1) persoanele cu funcție de răspundere vor stabili sarcini și responsabilități angajaților privind apărarea
împotriva incendiilor, cu asigurarea timpului și condițiilor necesare conform obligațiilor ce le revin;
2) persoanele responsabile de apărarea împotriva incendiilor vor pune în aplicare, vor îndruma și controla
permanent modul de organizare și desfășurare a activității în domeniul, privind minimalizarea riscului de
izbucnire a unui eventual incendiu;
3) vor urmări permanent modul și stadiul de realizare a măsurilor de apărăre împotriva incendiilor
reflectate în documentația tehnică;
4) vor asigura instruirea în domeniul, efectuând activități periodice de pregătire cu ajutorul temelor
teoretice și exercițiilor practice;
5) vor întocmi planurilor de apărăre împotriva incendiilor (evacuare persoane și bunuri, depozitare a
materialelor periculoase, de intervenție) și vor verifica periodic nivelul de pregătire a angajaților;
6) vor evalua și prezenta spre aprobare conducerii sumele necesare privind procurarea și întreținerea
mijloacelor tehnice de prevenire și stingere a incendiilor din dotare. [4]
Pentru micșorarea riscului de incendiu la obiectivele existente, în scopul evitării apariției incendiu, se
propun următoarele măsurile tehnico-profilactice:
1) supravegherea permanentă a funcționării echipamentului și aparatelor electrice și scoaterea de sub
tensiune a rețelei electrice de forța și iluminat după ce au fost folosite;
2) interzicerea folosirii unor instalații electrice de iluminat sau încălzit (reșouri, aeroterme, aparate de
climatizare etc) defecte, fără capace de protecție;
3) verificarea instalațiilor electrice și a rezistență a conductoarelor;
4) interzicerea blocării cu obiecte a căilor de acces, ieșirilor de evacuare, locurilor de trecere, caselor de
scări;
5) ignifugarea materialelor combustibile și textile, cu excepția exponatelor (ce pot fi modificate sau
distruse în urma ignifugării);
6) încălzirea obiectivelor este necesar a fi una centralizată, iar materialele combustibile se vor amplasa
la distanțe de siguranță față de elementele de încălzire ale sistemei;
7) menținerea în stare de funcționare și verificarea periodică a instalației de protecție paratrăsnet;
8) executarea sistemei de încălzire a edificiilor va fi efectuată, pe cât e posibil, cu instalații de încălzire
centrală, iar materialele combustibile se vor amplasa la distante de siguranța fața de elementele încălzite ale
instalației;
215
9) înlocuirea, pe cît posibil, a materialelor combustibile cu cele incombustibile;
10) va fi adus la cunoștința tuturor vizitatorilor recomandările necesare privind asigurarea măsurilor de
apărare împotriva incendiilor, interdicții de a fumat în afara locurilor special amenajate;
11) se va interzice accesul publicului cu substanțe inflamabile sau explozive;
12) deplasarea vizitatorilor va fi indicată prin săgeți, începând cu ușa de la intrare în sălile de expunere
până la ieșire, iar circulația fiind doar într-un singur sens dirijat de ghid;
13) instalarea unor sisteme eficiente de detectare și semnalizare a incendiilor și asigurarea bunei
funcționari a acestora;
14) instalarea sistemelor automate de semnalizare și înștiințare în caz de incendiu, în funcție de valoarea
și importanța muzeelor;
15) instalarea sistemelor automate de stingere în caz de incendiu, eficiente și alegerea substanțelor de
stingere care să producă efecte secundare cât mai reduse asupra exponatelor protejate;
16) organizarea, din rândul angajaților, a unor formațiuni benevole de pompieri pentru intervenția în
cazurile de incendiu și efectuarea, de către acestea, cu periodicitate, a exercițiilor practice privind modului de
intervenție la stingere incendiilor și salvarea bunurilor expuse;
17) montarea unor gratii culisante numai la geamurile parterului, iar o excepție fiind monumentele istorice
la care gratiile formează elemente arhitecturale;
18) asigurarea accesului liber către edificii a autospecialelor de intervenție în caz de incendiu;
Pentru îmbunătățirea sistemelor pasive de protecție la incendiu a clădirilor ce constituie obiecte de
patrimoniu, în literatura de specialitate se propun diverse soluții: metode de compartimentare cu asigurarea
continuității în plan orizontal și vertical a elementelor rezistente la foc și a celor antifoc, fără a fi modificată
structura clădirii, asigurarea cailor de acces și evacuare, prin executarea scărilor exterioare din metal. [4]
Un alt moment, important fiind acordarea atenției cuvenite privind popularizarea, prin intermediul surselor
mass media sau prin alte mijloace specifice, a masurilor ce trebuie respectate la exploatarea acestor edificii, ca
modalitate de îmbunătățire a protecției și de sporire a respectului cetățenilor față de valorile culturale naționale.
6. Concluzie
Tendința de supraviețuire a muzeelor prin modificarea claselor funcționale de pericol de incendiu a
acestora și nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor existente, sporește riscul de apariție a
incendiilor. Datorită particularităților acestora și valorii incontestabile a materialelor păstrate, daunele
provocate în urma unui incendiu nu pot fi evaluate, iar pierderile spirituale și istorice a Republicii Moldova
sunt ireparabile. În așa mod, datorită analizei de mai sus au fost propuse un șir de măsuri, care au scopul de a
micșora riscul de incendiu datorită particularităților obiectelor studiate cu investiții minime și cu păstrarea
patrimoniului în starea sa inițial istorică.
Bibliografie
1. Legea nr. 1530 din 22.06.1993 privind ocrotirea monumentelor*, publicată în Monitorul Oficial 02.02.2010
art. 23.
2. Legea nr. 93 din 05.04.2007, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, publicată în Monitorul
Oficial Nr. 78-8, 08.06.2007 art. Nr : 358 data intrării in vigoare: 08.09.2007.
3. Normativ în construcții ,,NCM E 03.02-2014”, ,,Protecția împotriva incendiilor a clădirilor și instalațiilor”,
Publicat în Monitorul Oficial Nr. 134-141, 30.05.2014 art. Nr : 724.
4. Hotărîre Nr. 1159 din 24.10.2007 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice ,,Reguli generale de
apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova” RT DSE 1.01-2005, publicată în Monitorul Oficial
Nr. 171-174 , 02.11.2007, art. Nr : 1204.
216
UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR GEODEZICE LA MONITORIZAREA
ALUNECĂRILOR DE TEREN
Ana-Maria TOPOREȚ, Livia NISTOR-LOPATENCO
Abstract: În acest studiu au fost analizate tehnologiile geodezice pentru monitorizarea alunecărilor de teren
în scopul combaterii acestor hazarduri natural. Pentru determinarea gradului de accidentare în zona de risc
din or. Codru mun. Chișinău a fost creată rețeaua de monitorizare și efectuate două cicluri de măsurători.
Măsurătorile au fost compensate după metoda procedeului măsurătorilor condiționate, iar după obținerea
tuturor datelor compensante, cu ajutorul diferențelor de coordinate s-a concluzionat că zona studiată este
active din punct de vedere a alunecărilor și necesită intervenții pentru ameliorare.
Cuvinte cheie: monitorizarea, alunecări de teren, tehnologii geodezice, coordinate.
1. Introducere
Tendința globală de creștere a temperaturilor medii datorată efectului de seră are ca impact direct
desfășurarea hazardurilor naturale, în special a celor geomorfologice, în această categorie fiind încadrate și
alunecările de teren, iar Republica Moldova nu este deloc exceptată de la incidența dezastrelor și catastrofelor
naturale. Hazardele geomorfologice pot fi privite ca grupuri de amenințări asupra resurselor umane care rezultă
din instabilitatea formelor suprafeței Pământului. Amenințările derivă din răspunsul proceselor
geomorfologice, chiar dacă procesele respective își au originea la mare distanță de zona afectată.
Odată cu evoluția tehnologică, societatea umană a devenit capabilă să producă modificări majore pentru
împiedicarea acestor hazarde. Totodată a apărut necesitatea dezvoltării tehnologiilor geodezice care să asigure
asistența tehnică la monitorizarea alunecărilor de teren. Monitorizarea alunecărilor de teren este o acțiune de
o importanță radicală pentru inginerie și societate, deoarece poate preveni eventuale situații catastrofice. În
cadrul proiectelor de monitorizare se obțin date privind starea alunecărilor de teren și despre eventuale
fenomene atipice de comportare a acestora, informații care permit luarea deciziilor corespunzătoare în timp
util, înainte ca acestea să devină periculoase.
În studiul dat se cercetează metodele geodezice de monitorizare alunecărilor de teren și implementarea
lor în practică în zonele cu risc de alunecări de teren pentru determinarea gradului de accidentare și siguranța
exploatării ulterioare a acestor versanți.
Scopul principal al studiului îl reprezintă determinarea gradului de accidentare în zona cu risc de alunecări
de teren din or. Codru, mun. Chișinău, prin monitorizarea versanților în două cicluri de măsurători.
Obiectivele studiului sunt:
 analiza celor mai importante metode de monitorizare;
 alegerea metodelor și utilajului geodezic pentru efectuarea măsurătorilor
 satisfacerea cerințelor tehnice pentru monitorizările de teren;
 prelucrarea datelor obținute din teren;
 analiza datelor obținute în urma monitorizării alunecărilor de teren din diferite zone de risc ale
municipiului Chișinău.
2. Crearea rețelei geodezice

Pentru determinarea volumului de lucru, metodologia de lucru și instrumentele cu care să fie efectuate
lucrările se studiază documentația de proiect a versantului avariat și condițiile din teren.
In caietul de sarcini au fost specificate următoarele cerințe pentru crearea rețelei de monitorizare,
determinarea poziției punctelor caracteristice rețelei de monitorizare cu o precizie de ±3mm în plan orizontal
și ±5mm pe verticală (determinarea cotelor bornelor de control) și prezentarea analizei valorilor deplasărilor
maselor de pământ în urma efectuării a două cicluri de măsurători. Luând în considerare aceste cerințe s-a
decis ca rețeaua de monitorizare să fie proiectată după metoda poligonometrică, iar măsurătorile să fie
executate cu stația totală Nikon NPR-352.
La crearea rețelei geodezice pentru monitorizarea alunecărilor de teren s-a luat decizia de a proiecta 3
repere fixe (R1,R2,R3) și 32 puncte de control.
217
Reperele fixe reprezintă rețeaua de referință față de care se determină deplasările punctelor de control de
aceea este necesară amplasarea lor în zone care nu sunt supuse deplasărilor cauzate de alunecări de teren, astfel
după efectuarea cercetărilor la fața locului acestea au fost proiectate la aproximativ 110 m de zona instabilă .
Punctele de control au fost proiectate după metoda poligonometrică pentru a simplifica compensarea.
Bornele au fost îndesite pe tot teritoriul studiat supus deplasărilor maselor de pământ, astfel ca la finalizarea
elor două cicluri de măsurători sa putem face concluzii legate de deplasările maselor de pământ declanșate de
alunecările de teren.
În teren toate punctele caracteristice au fost materializate cu ajutorul bornelor de beton la adâncime de
3m
Fig.1 Schema rețelei de monitorizare [sursa autor]

3. Executarea măsurătorilor și compensarea lor
Pentru determinarea coordonatelor punctelor caracteristice ale rețelei de monitorizare la fața locului s-au
executat măsurători liniare, unghiulare de înaltă precizie cu ajutorul staţiei totale Nikon NPR-352.
218
Măsurătorile unghiulare şi liniare efectuate între punctele reţelei de monitorizare se compensează
utilizând procedeul măsurătorilor condiționate. Pentru aceasta au fost parcurși următorii pași:
 se calculează unghiurile orizontale din direcțiile orizontale măsurate și se grupează pe poligoane;
 se calculează neînchiderile unghiulare în toate poligoanele, foarte important este ca acestea să nu
depășească abaterea maximă admisibilă;
 se scriu ecuațiile sistemului normal al corelatelor și se rezolvă sistemul prin metoda matricială;
 se calculează valorile corelatelor după formula:
k = -N-1 ∙W (1)
 se calculează și compensează valorilor unghiulare;

 se trece la calculul creșterii de coordonate provizorii și determinăm coordonatele relative pentru fiecare
poligon în parte;
 se trece la calculul și compensarea creșterilor de coordonate;
 se calculează coordonatele definitive ale rețelei trasate provizoriu.
Aceeași metodă de compensare se aplică și la al doilea ciclu de măsurători.
Aprecierea stabilității punctelor de control, prin măsurători geodezice cu stația totală, se face prin
compararea valorilor coordonatelor din cele două cicluri de măsurători și obținem diferențele, astfel obținem
schimbările cauzate de alunecările de teren pe perioada studiată.
Pe baza măsurătorilor efectuate în două cicluri se prezintă tabelul cu diferențe de coordonate.
Tabelul 1 Diferențele de coordonate în cele două cicluri de măsurători. [sursa autor]

ΔX (m) ΔY (m) ΔH (m) ΔX (m) ΔY (m) ΔH (m)
PUNCT PUNCT
DIFERENȚE DIFERENȚE
Rp.1 0.000 0.000 0.000 Br.16 0.045 0.048 0.046
Rp.2 0.000 0.000 0.000 Br.17 0.038 0.041 0.045
Rp.3 0.000 0.000 0.000 B.18 0.034 0.031 0.036
Br.1 0.000 0.000 0.000 Br.19 0.034 0.032 0.038
Br.2 0.000 0.000 0.000 Br.20 0.035 0.032 -0.026
Br.3 0.000 0.000 0.000 Br.21 0.041 0.043 -0.029
Br.4 0.000 0.000 0.000 Br.22 0.049 0.046 -0.042
Br.5 0.000 0.000 0.000 Br.23 0.037 0.039 -0.038
Br.6 0.000 0.000 0.000 Br.24 0.021 0.023 -0.027
Br.7 0.000 0.000 0.000 Br.25 0.016 0.012 -0.021
Br.8 0.014 0.016 0.023 Br.26 0.021 0.024 -0.038
Br.9 0.018 0.022 0.026 Br.27 0.031 0.036 -0.046
Br.10 0.025 0.026 0.028 Br.28 0.046 0.042 -0.053
Br.11 0.031 0.039 0.033 Br.29 0.064 0.069 -0.057
Br.12 0.024 0.023 0.027 Br.30 0.056 0.058 -0.065
Br.13 0.011 0.013 0.009 Br.31 0.028 0.029 -0.044
Br.14 0.025 0.028 0.037 Br.32 0.019 0.014 -0.017
Br.15 0.031 0.034 0.039
În urma efectuării a două cicluri de măsurători și compensării acestora au fost obținute coordonatele
punctelor de control în urma analizării deplasărilor de coordonate în primul rând observăm că reperele au fost
amplasate corect în zone neexpuse alunecărilor de teren dat fiind că deplasările sunt egale cu 0. Dacă analizăm
deplasările de coordonate a punctelor de control observăm că bornele 1-7 de asemenea nu au fost influențate
de alunecări de teren, deci zona cuprinsă de acestea nu este zonă de risc. Celelalte borne de control toate au
suferit deplasări atât în plan orizontal, cât și vertical. Bornele 8-19 au cota de nivel mai mare ca anterior, iar
celelalte dimpotrivă au o scădere a nivelului. Aceste fenomene sunt prezentate în figura de mai jos.
219
0,08
0,06
0,04
Diferențele de coordonate (m)
0,02
ΔX
0 ΔY
ΔZ
-0,02
-0,04
-0,06
-0,08
Fig, 2 Schema diferențelor de coordonate [sursa autor]
4. Concluzie
În concluzie, se poate de menționat faptul că prezentul proiect de cercetare este unul actual, deoarece la
nivel național crește necesitatea monitorizării terenurilor afectate de alunecări de teren. Realizarea unui proiect
de monitorizare a zonelor afectate de alunecări de teren este important pentru siguranța exploatării terenurilor
din zone de risc. Putem considera ca în cadrul studiului de caz obiectivele propuse au fost realizate, prin
determinarea deplasărilor maselor de pământ din zona afectată din or Codru mun. Chișinău. Totodată este
important de precizat necesitatea studierii a mai multor zone de risc din municipiul Chișinău. În urma analizei
acestor date am puteam obține un tablou concret cu precizie înaltă a zonelor cu risc de alunecări din municipiu,
care ar asigura la exploatarea sigură a terenurilor și construcțiilor aflate pe ele.
Bibliografie
1. TRIFAN, Contribuții în domeniul analizei deformațiilor și deplasărilor construcțiilor și terenurilor,
București 2014;
2. HERBAN, Măsurarea și urmărirea deformațiilor în construcții, București 2013;
3. ONOSE, SAVU, NEGRILĂ, RĂBOJ, Topografie, București, 2014;
4. DRAGOMIR P. I. Bazele măsurătorilor inginerești, 2009;
5. MANEA, „Topografie”, București 2013;
220
OPTIMIZĂRI PRIVIND REALIZAREA ȘI EXPLOATAREA REȚELELOR
DE ILUMINARE STRADALĂ CU TEHNLOGII GIS
Vasile GRAMA, Irina BÎNZARI
Abstract: The quality of street lighting directly affects the safety and protection of citizens and goods. This
paper highlights the application of GIS technology through modeling and simulation as support for the design,
monitoring and administration of street lighting networks, having as a case study the city of Codru, from
Chisinau City Hall. The modeling of the lighting areas was done using the "Buffer" tool, and for multiple
simulations and analysis, the "Model Builder" procedure, ArcGIS software, was applied. Multiple analyzes
offer various optimization opportunities both for the location and operation of street lighting networks.
Cuvinte cheie: Tehnologii geoinformaționale, GIS, Buffer, ModelBuilder, date spațiale, iluminare publică,
securitate.
1. Introducere
Tehnologiile geoinformaționale au înregistrat o creștere esențiala în ultimii 20 ani, devenind tehnologii
puternice, importante deoarece influențează modul în care oamenii trăiesc, învață și descoperă lucruri noi. Ele
prezintă soluții moderne de administrare a resurselor si a patrimoniului, oferă decizii strategice, aceste unelte sunt
folosite în managementul facilităților publice cuprinzând aici rețelele electrice. Tehnologiile IT au o aplicabilitate
vastă în sectorul electroenergetic cu scopul garantării siguranței și protecției cetățenilor. Sistemul Informațional
Geografic (SIG/GIS) este un segment în domeniul tehnologiei informaționale, care oferă soluții combinate ale
datelor cu caracter grafic si a datelor descriptive (atribute). GIS joacă un rol important în gestionarea rețelelor
electrice, deoarece permite modelarea, afișarea, interogarea și înțelegerea datelor prin mai multe metode.
Studiul urmărește utilizarea tehnologii geospațiale pentru gestionarea eficientă a iluminatului stradal cu
scopul de a garanta securitatea, iar pentru succes e nevoie de organizarea datelor specifice despre starea fizică a
rețelelor și a normelor de exploatare. Prin urmare pentru a se lua decizii informațiile trebuie colectate și analizate
diverse situații prin instrumentele GIS, deoarece informațiile contribuie nu numai la servicii eficiente, ci și la
exploatarea și întreținerea rețelelor existente și la planificarea celor noi. SIG creează baze de date și dezvoltă o
hartă digitală cu date spațiale și date descriptive.
Este greu de imaginat operarea unei infrastructuri complexe fără a avea o imagine actualizată, chiar și în
timp real, procesul de construire a unei soluții GIS este o vizualizare întreagă cu toate detaliile atributive. În
momentul în care întreaga infrastructură administrativă este vizualizată în contextul geografic, datele sunt înțelese
rapid, ușor de partajat, iar deciziile sunt mult mai ușor de luat.
2. Problematica
Distribuția de energie pentru utilizatori din mediul urban și rural se confruntă cu probleme în mare din
cauza sistemului analog ce se folosește în administrarea rețelelor, fapt ce presupune multiple resurse umane si
financiare. Un sistem digital cu tehnici avansate permite analize, modelări și planificări a sistemului de luminat
astfel încât să se creeze un mediu avantajos de trai. Implicarea sistemului geoinformațional în monitorizarea
rețelelor electrice oferă funcții importante precum afișarea întregului sistem de iluminat, efectuarea unei
evaluări materiale și fizice, estimarea întreruperilor și pierderilor, informarea despre conexiuni și calcularea
noilor trasee de rețea. Utilizând instrumentele GIS apare posibilitatea de a înlătura sau diminua problemele
privind lipsa iluminării zonelor de interes public, eliminării factorului uman și sporirea eficienții în
administrarea rețelelor, prin identificarea operativă a întreruperilor, a stării funcționale a infrastructurii. Util
sunt aceste tehnici în cazul analizei accidentelor și a defectelor oferind timp pentru reacție și ușurând alegerea
acțiunilor optime pentru minimizarea pagubelor.
221
3. Metodologia modelarii și reprezentării
Orașul Codru se administrează de municipiul Chișinău și conform ultimului recesământului din anul
2014 populația localității este de 16170 de locuitori. Distanța directă pînă la Chișinău este de 6 km. Suprafața
localității Codru este de 2636,38 hectare (ha).
Pe raza orașului există o rețea de linii electrice aeriene de înaltă tensiune, medie și joasă. Este asigurat
cu energie electrică prin intermediul a peste 2000 piloni. Iluminarea stradală acoperă aproximativ 90% din
totalul suprafeței orașului. Starea liniilor de distribuție este satisfăcătoare și acoperirea iluminării stradale ar
trebui îmbunătățită. Sistemul de iluminat al orașului Codru este format din câteva mii de corpuri de iluminat
montaţi pe piloni de 9,5 - 12 m, dintre care de la 1,5 -1,8 m sunt în pământ. Felinarul are 7-8 m, compus din
unul sau două brațe de 0,5-2 m, fiecare braț având câte o lampă. Aproximativ 90% din totalul pilonilor au doar
un singur braț.
GIS oferă soluții moderne de administrare a resurselor și de optimizare a deciziilor strategice. O etapă
inițială este datelor necesare elaborării unei hărți GIS cu posibilități de interacțiune. Pentru acumularea
informațiilor necesare s-a folosit: 1) Harta de bază - ortofoto de înaltă rezoluție din 2011 a municipiului
Chișinău; Date despre localizarea rețelelor acumulate din teren; Plane generale, schițe de amplasare a rețelelor
de iluminare de la Î.M. „Lumteh” (figura 1).
Pentru a avea acces la ortofoto 2011 s-a folosit serviciul Web Map Service (WMS). Acesta un serviciu
WEB, ce reprezintă un protocol standard care funcționează cu ajutorul internetului pentru a afișa imagini sau
hărți georeferențiate și care sunt generate de către o bază de date GIS. Pentru a putea vizualiza setul de date
spațiale e necesar să se deschidă fereastra ArcCatalog din ArcMap (ArcGIS Software). Se conectează către
serverul care urmează să furnizeze serviciul de vizualizare a datelor.
După dublu click pe butonul „Add WMS Server” din secțiunea „GIS Servers” a ferestrei „ArcCatalog”
se completează cu adresa necesară conectării. Pentru a face legătura cu datele geospațiale de care e nevoie, în
primul rând trebuie să se completeze cu linkul de acces oferit de către geoportal la „URL”, apoi Click pe
butonul „Get Layers”, iar după ce se selectează toate straturile click butonul „OK”. Prin acest click este
adăugată în fereastra ArcCatalog o conexiune către serverul WMS. Astfel sunt accesibile toate straturile pentru
a se putea lucra asupra unei aplicații (figura 2). Pentru lucru de digitizare a rețelelor de iluminare s-a ales harta
cu cea mai înaltă rezoluție, ortofoto al municipiului Chișinău din 2011, unde se include și teritoriul orașului
Codru. Datorită acestei hărți cu ușurință se permite vectorizarea pilonilor de iluminare publică și rețeaua
electrică.
Figura 1. Schema rețelei de iluminare str. V. Apelor, Figura 2. Rezultatul conexiunii WMS
str. Soarelui
Scopul este de a reda situația reală de amplasare a rețelelor pe teritoriul orașului Codru si de a efectua
analize specifice. În prezent primăria administrează rețelele în format analogic, informația ce o deține este doar
pe hârtie și nu reprezintă în totalitate situația existentă pe teren din cauza lipsei evidenței la zi, numărul și
caracteristicile tehnice ale rețelelor. Studiul de caz propune elaborarea unei hărți GIS cu reprezentarea
iluminării stradale, care ar permite manipularea și analiza fiecărui segment din rețea, astfel pot fi depistate
riscurile și punctele slabe în întreținere lor.
Analizând zona localității (figura 3) s-a constatat că teritoriul este acoperit circa 90 % cu iluminare
stradală. Pilonii de iluminare ce formează rețeaua sunt așezați la distanțe diferite între 30-32 m și 50-52 m.
222
Pentru efectuarea analizelor s-a digitizat pilonii de iluminare si a urmat completarea stratului cu date
atributive, pentru a oferi o imagine clară asupra tipului de piloni (figura 4).
Figura 3. Iluminarea stradală or. Codru Figura 4. Atributele unui pilon
Un important element al oricărui sistem de iluminat din pactele de vedere conceptual este corpul de
iluminat, ce reprezintă un aparat electric, multifuncțional iar cel mai important este ca anume el redistribuie
fluxul luminos în spațiu. Diversitatea de instalații se împart în două categorii, în funcție de modul de repartizare
a luminii precum 1) Cu fază scurtă, în scopul iluminării obiectelor până la 10-15 m si 2) Cu fază lungă, în
scopul iluminării obiectelor îndepărtate, peste 20 m.
Toate străzile trebuie să dețină un număr suficient de piloni astfel suprafața totală va fi asigurată cu
iluminare. Pe parcursul studiului s-a constat că uneori sunt prea mari distanțele între piloni și ca urmare sunt
segmente rău iluminate sau chiar deloc. ArcToolbox oferă instrumente care ar veni în ajutor inginerului ce
monitorizează situația, oferind posibilitatea de a modela zona de iluminare în jurul fiecărui pilon ca rezultat
depistarea numărului de piloni necesari pentru fiecare stradă în parte (figura 5).
Figura 5. Situația în teren stradela 2 Schinoasa Deal Figura 6. Fereastra instrumentului Buffer
Pentru crearea zonelor de iluminare cu ajutorul Buffer-ului, s-a aplicat instrumentul ModelBuilder.
Pentru a crea un model corect e necesar de parcurs câțiva pași. Pentru început se deschide fereastra
ModelBuilder printr-un click din meniul standard, după ce se deschide se trage instrumentul Buffer din
ArcToolbox în fereastra de lucru. Următorul pas este de a introduce toate datele pentru o bună funcționare a
modelului. Astfel după dublu click pe instrumentul Buffer apare fereastra în care se completează cu stratul
asupra căruia se vor face analize cu rolul de Input (date de intrare), după se completează câmpul pentru (datele
de ieșire) output se indică zona de Buffer 15 m (figura 6).
Model Builder poate fi rulat integral sau anumite procese selectate. Pentru a începe procesul de rulare
se validează modelul, dublu click la datele de ieșire (Output) se bifează la Add To Display pentru ca rezultatele
să se includă în legendă. Ca rezultat final s-a obținut o zonă în jurul fiecărui pilon ce reprezintă suprafața de
iluminare, astfel cu ușurință din birou, de la calculator se depistează zona în care lipsește un pilon sau se
iluminează slab și necesită schimbarea sursei de lumină cu una mai puternică (figura 7).
223
Figura 7. Rezultatul utilizării zonei Buffer Figura 8. Punctele de alimentare
Cu ajutorul tehnologii geoinformaționale se poate efectua monitoringul rețelelor, astfel pot fi modelate
situații în care se produc întreruperi din cauze meteo sau deconectări de furnizare a luminii publice, pentru a
se analiza segmentele de străzi ce nu vor fi asigurate cu lumină având în vedere amplasarea punctelor de
alimentare.
Figura 9. Împărțirea în zone de alimentare energetică Figura 10. Simbolizarea pe categorii
Simbolizarea s-a făcut pe categorii, în baza numărului ID care îl au fiecare punct, acest lucru se poate
observa în figura 9.Toate punctele își alimentează rețele și pilonii proprii. Pentru a oferi o imagine clară asupra
conectărilor pe întreaga localitate rețeaua de iluminare și pilonii sunt simbolizați identic cu punctul său de
alimentare.
Metoda de simbolizare pe categorii (figura 10) se face în prin: dublu clik pe stratul ce urmează a fi
simbolizat, din fereastra Layer Properties se alege Symbology, odată ales în partea stângă a ferestrei se afișează
tipurile de categorii pentru a simboliza. Se alege Unique values, valoare de bază după care să se simbolizeze,
în cazul dat după Nr (număr). Clik Add All Values, se afișează toate numerele apoi se alege paleta de culori.
Dacă pe un segment de rețea are loc un accident sau transformatorul ce alimentează își pierde capacitatea de
lucru din diferite cauze, de exemplu meteo, atunci automat se deconectează iluminarea stradală până la
următorul segment de rețea.
4. Concluzii
Administrarea utilizând tehnologia GIS a rețelelor de iluminare poate fi dezvoltată într-o aplicație mobilă
de raportare a problemelor privind rețeaua de iluminare stradală și ar veni în ajutor datorită posibilităților
oferite cetățenilor de a se implica activ și să contribuie la monitorizarea rețelei electrice. Această aplicație ar
permite oricărui utilizator vizualizarea stâlpilor de iluminare din vecinătatea lor și să raporteze eventuale
probleme apărute. Raportarea s-ar putea face printr-o fotografie expediată de la locul accidentului direct pe
harta interactivă cu toate rețelele.
Bibliografie
1. Herbei, O., Herbei, M., SistemeInformaticeGeografice. Fundamenteteoreticeşiaplicaţii,

EdituraUniversitas, Petroşani, 2010
2. Mogoreanu, N., aparatu, S., Iluminatul public înmunicipiul Chișinău, EdituraViitorul, 2011
3. Grama V., L. Nistor-Lopatenco, A. Iacovlev. Aplicaţii ale Sistemului Geoinformaţional pentru elaborarea
și administrarea documentaţiei de urbanism. SINGRO 2016, Craiova 8-9 Septembrie 2016, Romania, 6.5
pagini (la editura), http://www.buletinulagir.agir.ro/numar_revista.php?id=137.
224
CONTRIBUȚII LA CREAREA UNUI SISTEM GEOINFORMATIONAL
ELECTORAL
Vasile GRAMA, Eugen GROZA, Ana UZUM, Daniel ISTRATI
Abstract: Noile tehnologii au creat o puternică schimbare de paradigmă atât in activitatea economică si
socială cât și activitatea politică ale partidelor, ce se manifestă in fiecare zi, cu precădere în campanii
electorale. Convergența internetului, a calculatoarelor și a instrumentelor media sociale au făcut politica un
proces imediat și interactiv. Prezentul articol exprimă un mod de administrare a activității politice sin punctul
de vedere a unei formațiuni, aplicând Tehnologia Informației (TI), prin intermediul Sistemului de Informații
Geografice (GIS), care este o tehnologie sofisticată de cartografiere, combinând partea grafică cu partea
descriptivă a domeniului. Politicienii pot revedea dintr-o privire situațiile politice fierbinți sau pot determina
in care cartiere să-și concentreze mesajul, de asemenea să monitorizeze și să prezică unele situații.
Cuvinte cheie: Tehnologii GIS/SIG, date spațiale, sectoare/secții de votare.
1. Introducere
Din punct de vedere istoric, pe durata evoluției timpului prin diverse metode s-a încercat redistribuirea
districtelor (sectoarelor) de vot care inițial se baza pe hărți desenate manual, deseori produse în mod privat.
Acest lucru a fost un proces dificil, a necesitat numeroase ore de om, ale căror rezultate echitabile fiind adesea
discutabile. "Districtele care rezultă adesea împătresc comunitățile coezive și produc legislaturi care reflectă
diversitatea și opiniile publicului. Astfel la zi Guvernele, partidele politice tot mai frecvent aplică tehnologii
moderne precum GIS/SIG ca platforme cu aplicații cartografice, ce implică cetățenii, să ofere transparență
responsabilizând factorii de decizii. Având in vederea că în RM frecvența campaniilor electorale este una înaltă
in prezenta lucrare se propune a examina și reflecta următoarele aspecte:
 Studiul practicilor de aplicare a Tehnologiilor GIS in managementul activității formațiunilor politice
si in managementul electoral;
 Delimitarea limitelor a circumstanțelor electorale si pregătirea hărților GIS specific locației care
conțin informații specifice secțiilor de votare, atât pentru autorități cât și pentru formațiuni politice;
 Crearea conceptual a unui sistem GIS politic/electoral util unei formațiuni politice prin dezvoltarea
BD grafice și atributive;
 Realizarea de analize spațiale privind amplasarea obiectelor in cadrul secției de votare, căile de acces,
găsirea celei mai apropiate secție de votare etc.
2. Metodologia realizării
Astăzi tehnologia cartografierii WEB are un loc central în organizarea alegerilor cât si a bunei campanii
electorale, inclusive a activității unei formațiuni politice privind consolidarea organizațiilor primare si a
recrutării noilor membri. Aplicarea in acest sens a tehnologiilor spațiale este considerată crucial în atingerea
succesului. GIS-ul aduce eficientă la fiecare etapă de management în cadrul unei formațiuni politice inclusive
si la fiecare pas al fenomenului de alegere, ce se exprimă prin acuratețe și obiectivitate:
 Actualizarea hotarelor sectoarelor de votare inclusiv ale datelor demografice ..
 Determinarea optima a secțiilor de votare din punct de vedere a locației, cailor de acces şi a tipului de
construcție;
 Furnizarea simplistă si transparenta a informației în special în ziua de alegeri etc.
Realizarea acestor deziderate impune urmarea a câteva etape principale in realizarea sistemului
informațional geografic politic/electoral precum:
 Colectarea datelor/informațiilor relevante (hărți, rapoarte, date statistice etc.);
 Elaborarea sarcinii tehnice a sistemului informațional geografic;
 Proiectarea sistemului GIS (a bazei de date grafice (strate tematice) și a bazei de date atributive ;
 Selectarea software pentru crearea si dezvoltarea aplicației;
225
 Testarea modului de funcționare a GIS politic/electoral.
Pentru realizarea sistemului propus se ia ca studiu de caz sectorul Buiucani, al municipiului Chișinău (fig.
1). Sursele de date sunt analogice (liste sectoarelor de votare, adresele secțiilor de votare (sursa CEC)) și în
format digital (geoportal.md (fig.2); open moldova street, google.com etc.).
Figura 1. Harta sectorului Buiucani, mun. Chișinău Figura 2. Interfata geoportal.md
Pentru delimitarea hotarelor sectoarelor de votare s-a ales software ArcGIS, elaborat de compania ESRI,
SUA. Având adresele clădirilor, caselor pentru fiecare sector de votare prin vectorizarea ortofotoplanului sau
creat strate tematice pentru fiecare sector (ex. Sec 87 fig. 3). Inițial este necesar sa fie clar identificate blocurile
de locuit, casele private, adresa secției de votare și căile de acces în cadrul sectorului. Etapa următoare include
actualizarea informației în teren, ce presupune apariția noilor case si completare cu date atributive precum
(număr de scări, număr de etaje, număr de apartamente, date de contact ale persoanelor cheie et.). Ca urmare
se actualizează harta (fig. 4) cu obiectele noi depistate şi se completează tabela de date atributive. Ca rezultat
se obține o harta tematică interactivă a sectorului Buiucani, mun. Chișinău, care poate fi actualizată continuu
cu date/informații. Harta in comun cu baza de date (grafică si atributivă) constituie fundamentul sistemului
informațional geografic politic/electoral.
Figura 3. Harta sectorului de votare 87 Figura 4. Actualizarea hărții sec. de votare 87
4. Concluzie
Lucrarea data prezintă o inițiative de promovare a tehnologiei GIS în RM pentru domeniul politic, care are
ca scop sa identifice avantajele aplicării tehnologiilor modern atât pentru autorități, conducerea formațiunilor
politice și pentru cetățeni.
Bibliografie
1. HERBEI, O., HERBEI, M., Sisteme Informatice Geografice. Fundamente teoretice şi aplicaţii, Editura
Universitas, Petroşani, 2010;
2. Cheryl Hanewicz, Utah Valley University. Geographic Information Systems and the Political
Process. February 28, 2012;
3. Keith Mann, Esri. Building a GIS-Based Election Support System
County handles a broad range of election activities.
226
FACTORII DE INFLUENȚA ASUPRA VALORII PROIECTELOR DE
CONSTRUCȚII
Doina-Cezara ALBU, Ion ALBU
Abstract: During the last years, the construction market in Chisinau has registered a high level of
development, especially on the segment of residential buildings, as evidenced by the National Bureau of
Statistics. Over the past two years, demand for apartments has fallen, while prices remain relatively constant.
This situation leads to the need for research and analysis of influential factors on construction projects. The
results of research represent the interest to developers, investors, beneficiaries and state institutions.
Cuvinte cheie: factori, analiză, proiect de construcție, populație, fond locativ.
Domeniul construcțiilor reprezintă un indicator al situației economice în țară, orice schimbare și tendință
macroeconomică afectează în mod direct proiectele de construcții.
Procesul analizei proiectelor de construcții poate fi divizat în câteva etape: determinarea problemei
analizei; studiul şi analiza preventivă a pieței; culegerea informației și analiza pieței; determinarea
factorilor ce influențează valoarea proiectului.
Doamnele A. Greaznova și M. Fedotova grupează factorii în informație externă și informație internă.
(fig.1)
Masivul
informațional
Informația Informația
externă internă
Analiza Analiza stării pieței Analiza

macroeconomică imobilului microeconomică
Fig. 1 Informația necesară în procesul analizei

La informația externă se referă factorii economici și social – politici, iar la informația internă se referă
factorii ce caracterizează amplasamentul, lotul de pământ, clădirea și încăperea (tabelul 1).
Tabelul 1. Clasificarea factorilor ce influențează valoarea proiectului de construcție

Informația externă Informația internă
1) factorii economici: 1) sectorul/raionul amplasării;
a) ritmul creșterii economiei; 2) lotul de pământ;
b) nivelul inflației; 3) clădirea;
c) indicele afacerilor; 4) încăperea;
d) climatul investițional; 5) amplasarea obiectului.
e) modificarea dobânzii și cursului valutar;
f) nivelul veniturilor populației;
g) etc.
2) factorii politici și sociali:
a) stabilitatea și prognozele situației politice;
b) încrederea acordată guvernului;
c) apropierea alegerilor și prognoza rezultatelor;
d) etc.
În baza factorilor externi, s-a efectuat o analiză asupra influenției acestor factori în Republica Moldova.
Factorul de bază fiind cel economic și demografic, în fig. 2 se observă ca salariul mediu este în creștere, iar în
fig. 3 se poate evidenția clar o rată a emigrațiilor în creștere.
227
6000 5084
4610,9
5000 4172
3765,1 1500
4000
1000
3000 500
2000 0
1000 2013 2014 2015 2016
Bărbați 1201 1119 1032 1211
0
2013 2014 2015 2016 Femei 1384 1255 1204 1296
Fig. 2 Evoluția salariului mediu, lei Fig. 3. Numărul emigranților pe sexe
Fondul locativ în Republica Moldova este în creștere pe cînd populația stabilă este într-o scădere
nesemnificativă (fig. 5). În figura 4 este evidențiat clar faptul că populația în anul 2016 a fost satisfăcută în
mare parte cu fond locativ.
24,5 4000000 3559497 3557634 3555159 3553056
3500000
24
3000000
23,5 2500000
2000000
23 24,1
1500000
22,5 1000000
22,8 22,9
22,7 500000
22 0
2013 2014 2015 2016 2013 2014 2015 2016
Fig. 4. Asigurarea populației cu fond locativ, Fig. 5. Populația stabilă, persoane
m2/loc.
În urma analizei efectuate putem menționa că în Republica Moldova factorii principali ce afectează ramura
construcțiilor sunt cei demografici și economici.
În ultimii 5 ani se înregistrează o creștere a fondului locativ pe când populația continuă să emigreze din
țară.
Valoarea proiectelor de construcție depinde direct de potențialul de a fi răscumpărat mai târziu, în cazul
cînd în țară se atestă o cerere în scădere la bunuri imobile și populația stabilă este satisfăcută, valoarea
proiectelor de construcție va scădea considerabil.
Bibliografie
1. Albu I., Albu S., Țurcanu N., Analiza factorială a valorii de piață a imobilului rezidențial, CEP USM,
Chișinău, 2007
2. HOTĂRÎRE Nr. 958 din 04.08.2003 despre aprobarea Regulamentului provizoriu privind evaluarea
bunurilor imobile
Disponibil: ˂ http://lex.justice.md/viewdoc.php?id=305725&lang=1˃ [Accesat 9 Noiembrie 2017]
3. Statistica pe domenii
Disponibil: ˂ http://www.statistica.md/#idc=34&˃ [Accesat 8 Noiembrie 2017]
228
ȘOMAJUL IN REPUBLICA MOLDOVA
Tatiana BACOTA, Marcela BOTNARU
Abstract: În lucrarea data se va examina șomajul în Republica Moldova și caracteristicile esențiale ale
acestuia. La fel vor fi prezentate noțiunile de populație activă din punct de vedere economic, populația
ocupată, rata de activitate a populației și salariat, formele de șomaj înregistrate în Republica Moldova și
cauzele acestuia, rata de șomaj pe grupe sexe și vârstă. Vor fi prezentate informații despre timpul în care își
găsește de lucru un moldovean și rata șomajului în țările europene.
Cuvinte cheie: șomaj, rata de ocupare a populației, salariat, populație activă, populație ocupată, angajat,
angajator, șomaj ciclic.
Ce este șomajul
Conform legii Republicii Moldova "Privind utilizarea forței de muncă", sunt considerați șomeri toți cei
care caută un loc de muncă, care au vârsta de muncă, care au înregistrate cereri de angajare la oficiile forței de
muncă si care nu au fost satisfăcute din lipsa de locuri de muncă.
Șomeri - conform recomandărilor Biroului Internațional al Muncii sunt persoanele de 15 ani și peste, care
în cursul perioadei de referință îndeplinesc simultan următoarele condiții:
 nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri;
 sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diverse metode pentru a‐ l găsi:
înscrierea la oficiile forței de muncă sau la agenții particulare de plasare, demersuri pentru a începe o activitate
pe cont propriu, publicarea de anunțuri și răspunsuri la anunțuri, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate etc.;
 sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s‐ ar găsi imediat un loc de muncă. În
această categorie de populație sunt incluse, de asemenea:
o persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care așteaptă să fie rechemate la lucru sau care
au găsit un loc de muncă și urmează să înceapă lucrul la o dată ulterioară perioadei de referință;
o persoanele care în mod obișnuit fac parte din populația inactivă (elevi, studenți, pensionari), dar care
au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă și sunt disponibile să înceapă lucrul.
Noțiuni generale
1. Populația activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forța de muncă
disponibilă pentru producția de bunuri și servicii în timpul perioadei de referință, incluzând populația ocupată
și șomerii.
2. Populația ocupată cuprinde toate persoanele de 15 ani și peste, care au desfășurat o activitate economică
sau socială producătoare de bunuri sau servicii de cel puțin o oră în perioada de referință (o săptămână), în
scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii
3. Rata de activitate a populației – proporția populației active de 15 ani și peste în populația totală de
aceeași categorie de vârstă.
4. Salariat este considerată persoana care‐ şi exercită activitatea în baza unui contract de muncă într‐ o
unitate economică sau socială – indiferent de forma ei de proprietate – sau la persoane particulare, în schimbul
unei remunerații sub formă de salariu, în bani sau în natură, sub formă de comision etc. Prin convenție cu acest
statut au fost înregistrați şi militarii în termen.
În dependență de cauzele care îl creează, deosebim următoarele forme de șomaj:
a) șomaj ciclic sau conjunctural, care apare în perioadele de criză economică sau datorită altor crize
specifice unei conjuncturi;
b) șomajul structural, datorat schimbărilor care au loc în cadrul structurilor (de ramură, teritorială,
socială) economiei, mai ales sub incidența revoluției tehnico-științifice, crizei energetice etc.
c) șomajul tehnologic, format pe baza schimbărilor ce au loc prin înlocuirea unor tehnologii vechi cu
altele noi, prin centralizarea unor capitaluri și reorganizarea unor întreprinderi, procese însoțite de restrângerea
locurilor de muncă;
229
d) șomajul sezonier cauzat de întreruperi ale activităților puternic dependente de factori naturali, cum sunt
cele din agricultură, construcții, etc.;
e) șomajul fricționai (tranzitoriu) care corespunde perioadei necesare trecerii de la un loc de muncă la
altul sau pentru căutarea primului loc de muncă.
Tabelul 1. Rata șomajului pe sex şi mediul de trai în Republica Moldova, a. 2016
Sursa: Anuarul Statistic al Republicii Moldova, a. 2016
Bărbați Femei Rural Urban
Fig. 1 Rata șomajului pe sexe
Sursa: Date prelucrate de autor
În tabelul 1 este examinată situația șomajului în Republica Moldova după sex și după mediul de trai. Astfel
observăm că o rată sporită a șomajului se înregistrează în rândul bărbaților de circa 5,71%, adică de două ori
mai mult decât rata șomajului în rândul femeilor. Ce ține de rata șomajului în mediile rural + urban, o rată mai
sporită este înregistrată în mediul urban 6,10% ceea ce constituie de circa trei ori mai mult decât in mediul
rural.
230
Tabelul 2 Rata șomajului pe grupe de vârstă în Republica Moldova
Sursa: Anuarul Statistic al Republicii Moldova, a. 2016
Conform Tabelului 2 numărul cel mai mare a șomerilor este încadrat în limitele de vârstă 25-35 ani pe
motiv că persoanele ce se încadrează în această limită sânt de regulă emigrații care preferă salariilor
insuficiente din Republica Moldova salariile europene. O pondere mică o au persoanele care se află la limita
de vârstei de pensionare și cele trecute de această vârstă, pe motiv că persoanele care sânt aproape de vârsta
de pensionare fie că sânt proprietari de pământ, ceea ce exclude statutul de șomer, fie că mai lucrează ultimii
ani în câmpul muncii.
6 5,6
5,1
5 4,9
4,3
4
3,9
3
0
2012 2013 2014 2015 2016
Fig. 2 Rata șomajului în Republica Moldova în perioada 2012-2016
În cât timp își găsește de lucru un șomer în Republica Moldova
Un programator își găsește de lucru în 2-3 zile în Republica Moldova, pe cînd unui arhitect, constructor,
telefonist poate să-i ia și ani de zile ca să scape de statutul de șomer. Faptul că cererea nu corespunde cu oferta
este cea mai mare problemă a pieței muncii din Republica Moldova. Pe plan mondial, șomerii din Singapore
o duc cel mai bine, căutarea unui job la ei durează cam 8 săptămâni. Șefii vor subalterni foarte pricepuți care
să lucreze mult și pe bani puțini, iar muncitorii vor puține responsabilități și salariu mare.
231
25,00%
20,00%
15,00%
10,00%
5,00%
0,00%
Romania Franta Belgia Spania Germania
Fig. 3 Rata șomajului în țările europene pentru anul 2016

4.Concluzie
Datele oficiale arată că rata șomajului în ultimii ani în Republica Moldova este în creștere. Aceasta tendință
se datorează fluctuației în masă a populației peste hotarele țării. Deși existența a 13000 de locuri vacante
înregistrate anual doar în municipiu Chișinău demonstrează existența pieței muncii, șomerii refuză aceste
oferte. De altă parte tendința spre standardele europene marginalizează angajatorii, care la rândul lor măresc
creițele față de potențialii angajați. Din cauza salariului necompetitiv tinerii refuză să se angajeze în
întreprinderile din Republica Moldova, preferând munca la negru peste hotare. O alta cauză ar fi faptul că
angajatorii solicită personal cu experiență și mai puțin tineri absolvenți ai instituțiilor de învățământ.
Recomandări
1. Angajarea studenților și tinerilor ce vin la practică.

2. Asigurarea training-urilor pentru angajați.
3. Creșterea pe scara ierarhică a angajaților.
4. Asigurarea unui salariu decent pentru angajați.
Bibliografie
1. Ignat I., Pohoaţă I., Luţac G., Pascariu G., Economie politică, Editura economică, București, 2003
2. Anghelescu C. ş. a. Economie, Editura economică, București, 2003
3. Dobrotă N., Aceianu M.I., Ocuparea forțelor de muncă în România, Editura Economică, a. 2007
4. Ciornîi N., Blaj I. Economia firmelor contemporane, Chișinău, 2002
5. Statistica.md Rata șomajului în Republica Moldova 2012-2016
Disponibil: <http://www.statistica.md > [Accesat la 15 Noiembrie 2017].
232
STATISTICA ÎNREGISTRĂRII BUNURILOR IMOBILIARE ÎN
REPUBLICA MOLDOVA
Marina BECCIV, Antonina SECUREANU
Abstract: Dezvoltarea pieței imobiliare presupune înregistrarea tuturor tipurilor de bunuri imobile
precum și înregistrarea tuturor tranzacțiilor cu aceste bunuri care se realizează pe piața imobiliară
secundară. Evoluția pieței pe parcursul anilor a cunoscut o fluctuație a prețurilor, trecând atât prin asalturi
cât și probleme majore precum criza mondială, ceea ce a marcat substanțial politica consumatorului de a lua
decizii. Prezentul articol are drept scop analiza dinamică și structurală a înregistrărilor bunurilor imobile
efectuate de ÎS ”Cadastru”. În urma examinării fluxului de înregistrări la ÎS ”Cadastru” se poate conclude
asupra stabilității și dezvoltării pieței mobiliare a țării.
Cuvinte cheie: Piața imobiliară, construcții, clădiri, tranzacții imobiliare, vînzare-cumpărare.
1. Examinarea înregistrărilor efectuate de către ÎS ”Cadastru”
Cadastrul bunurilor imobile reprezintă un sistem unic multifuncțional de înregistrare de stat a bunurilor
imobile, a drepturilor asupra acestora, de estimare a valorii acestora [1].
Sistemul informațional automatizat al Cadastrului bunurilor imobile trebuie să asigure îndeplinirea
funcțiilor de bază ale unui sistem informațional tipic, așa cum aceste funcții sânt definite în Concepția
sistemului informațional unificat al autorităților publice, precum și executarea funcțiilor specifice stabilite
conform destinației sistemului.
În acest context unul din blocurile de funcții numit “Înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra
acestora” presupune îndeplinirea următoarelor funcții [1]:
 înregistrarea bunurilor imobile;
 înregistrarea drepturilor de proprietate;
 înregistrarea grevărilor.
Următoarea figură reflectă dinamica înregistrărilor bunurilor imobile în Republica Moldova efectuate de
ÎS ”Cadastru” în anii 2009-2016.
480000
460000
numarul înregistrărilor
436184 459577
440000
420000 407522
417645
400000
375778
380000 371900
375853
360000
340000 341300
320000
300000
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Anii
Fig. 1. Dinamica înregistrărilor bunurilor imobile efectuate de ÎS ”Cadastru” în anii 2009-2016

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor www.statistica.md
Numărul de servicii de înregistrare a bunurilor imobile efectuate de ÎS ”Cadastru” în anii 2009-2016 spre
o tendință de creștere sporind în perioada analizată de la 371900 până la 459577 de servicii, ceea ce constituie
o creștere cu circa 23,6%.Pe parcursul perioadei analizate numărul de servicii de înregistrare a bunurilor
233
imobile efectuate de ÎS ”Cadastru” sporește față de nivelul anului precedent, excepția constituind doar anul
2010, an în care acest indicator s-a redus cu circa 8,23% față de nivelul anului precedent. În linii largi creșterea
numărului de servicii de înregistrare a bunurilor imobile efectuate de ÎS ”Cadastru” se apreciază pozitiv.
Aplicând procedura de ajustare analitică a fost determinată ecuația matematică a liniei trendului pentru
seria ce atestă evoluția înregistrărilor bunurilor imobile efectuate de ÎS ”Cadastru” în perioada 2009-2016:
y=331500+14827t (1)
În baza ecuația liniei trendului, și anume în baza coeficientului de regresie concludem că numărul
serviciilor de înregistrare a bunurilor imobile efectuate de ÎS ”Cadastru” crește anual cu circa 14827 de servicii.
În așa fel putem conclude că piața serviciilor imobiliare are o sporire semnificativă ceea ce evidențiază
participarea activa a populației în domeniul tranzacțiilor și investițiilor a bunurilor imobiliare.
Principalele tranzacții cu bunurile imobile înregistrate la ÎS ”Cadastru” sunt:
 vânzarea-cumpărarea,
 schimbul,
 moștenirea,
 donarea,
 transmiterea în calitate de contribuție în capitalul statutar,
 ipoteca, arenda.
2. Analiza evoluției tranzacțiilor cu bunuri imobile
La începutul dezvoltării pieței imobiliare, cea mai des utilizată tranzacție era privatizarea, astfel potențialii
participanți ai viitoarelor tranzacții au căpătat drepturi private de proprietate, fapt ce reprezintă o condiție
fundamentală în petrecerea unei tranzacții.
Odată cu evoluția în timp a economiei de piață pe teritoriul Republicii Moldova, o pondere considerabilă
au acumulat-o tranzacțiile de vânzare cumpărare fiind urmate de ipoteca. Ultima la rândul ei fiind una nu într-
atât de favorabilă datorată faptului că politica de plasare a dobânzii este una foarte agresivă. Un aspect
important în evoluția oricărui tip de tranzacție îl reprezintă intermediarii, de care nu în ultimul rând depinde
dacă un cumpărător potențial va lua o decizie pozitivă ori nu.
În fig. 2 este prezentată evoluția tranzacțiilor cu bunuri imobiliare înregistrate de către ÎS ”Cadastru” în
perioada 2009-2017.
350000 331889
318594
289273 298656
300000 286819 277354 276539
250000 244181
249690
200000
150000
100000
50000
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Fig. 2: Evoluția tranzacțiilor cu bunuri imobiliare înregistrate de către ÎS ”Cadastru” în anii 2009-2017
Conform figurii de mai sus se observă un trend ascendent al numărului de tranzacții înregistrate anual. Pe
perioada analizată numărul minim de tranzacții înregistrat i se atribuie anului 2010, pe cînd cel maxim anului
2016. Anul 2017 nu poate fi supus analizei deoarece trimestrul IV al acestui an încă nu a fost supus analizei.
Numărul de tranzacții înregistrate în anul 2010 a scăzut cu 13% comparativ cu anul 2009, această decădere
se datorează influenței crizei economice mondiale. În anul 2011 se observă o creștere cu 11% față de anul
precedent. Anul 2012 înregistrează o scădere cu 0,3% față de anul precedent. În anul 2013 observăm o creștere
cu 4% față de anul precedent, se observă o creștere lentă dar sigură. Anul 2014 înregistrează o creștere cu 2%
față de anul 2013. O creștere de aproximativ 7% este înregistrată în anul 2015, acest fapt demonstrează un ritm
234
mai mare de creștere. Anul 2016 a înregistrat cea mai mare creștere în număr de 331889 ceea ce reprezintă cu
4,2%mai mult decât anul precedent .
seria ce atestă evoluția tranzacțiilor cu bunuri imobiliare înregistrate de către ÎS ”Cadastru” în perioada 2009-
2016:
y=251638+8770t (2)
În baza ecuația liniei trendului, și anume în baza coeficientului de regresie concludem că numărul
tranzacțiilor cu bunuri imobiliare înregistrate de către ÎS ”Cadastru” crește anual cu circa 8770 de tranzacții.
În așa fel putem conclude că piața serviciilor imobiliare are o sporire semnificativă ceea ce evidențiază
participarea activa a populației în domeniul tranzacțiilor și investițiilor a bunurilor imobiliare.
3. Dezvoltarea ipotecilor în Republica Moldova
Una din categoriile de tranzacții înregistrate la ÎS ”Cadastru” care atestă dezvoltarea pieței imobiliare
primare este ipotecă.
Ipotecă - drept real în al cărui temei creditorul este în drept să ceară satisfacerea creanțelor sale, cu
preferință față de ceilalți creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor imobile depuse în ipotecă, în cazul în
care debitorul omite să execute obligațiile garantate cu ipotecă. Pot fi obiect al ipotecii doar bunurile imobile
aflate în circuit civil, deținute în proprietate și înregistrate în Registrul bunurilor imobile. [1, art. 3].
În fig. 3 este prezentată evoluția numărului de ipoteci înregistrate de către ÎS ”Cadastru” în perioada 2009-
2016.
Fig. 3: Evoluția numărului de ipoteci înregistrate de către ÎS ”Cadastru” în perioada 2009-2016.

seria ce atestă evoluția tranzacțiilor cu bunuri imobiliare înregistrate de către ÎS ”Cadastru” în perioada 2009-
2016:
y=15122+1308t (3)
În baza ecuația liniei trendului, și anume în baza coeficientului de regresie concludem că numărul de ipoteci
înregistrate de către ÎS ”Cadastru” crește anual cu circa 1308 unități. În așa fel putem conclude că piața
serviciilor imobiliare are o sporire semnificativă ceea ce evidențiază participarea activa a populației în
domeniul tranzacțiilor și investițiilor a bunurilor imobiliare.
Creditele ipotecare sunt destinate persoanelor, în special tinerilor, care doresc să își construiască sau să își
cumpere propria lor locuință. Aceste credite oferă posibilitatea clienților să achiziționeze propriul bun imobil
cu condiția rambursării lunare a unei sume de bani conform contractului de credit. Acest tip de credit este
convenabil familiilor ce au un venit stabil lunar și doresc să își întemeieze propriul cuibușor.
Ipotecilor le pot fi atribuite următoarele trăsături juridice [6]:
235
 Este un drept real accesoriu. Acest drept acordă titularului său posibilitatea de urmărire a bunului în
mâinile oricui s-ar afla și atribuie un drept de preferință pentru satisfacerea creanței sale înaintea celorlalți
creditori. Ca drept accesoriu, ipoteca însoțește obligația pe care o are debitorul față de creditor, a cărei soartă
o împărtășește integral. Ea nu este un drept real dezmembrat. Proprietarul continuă să dețină toate atributele și
avantajele proprietății.
 Este o garanție imobiliară, adică se referă strict la bunurile imobile.
 Este supusă principiului specializării presupune determinarea prin contractul de ipoteca a caracterului
cert al valorii creanței garantate.
Creditele ipotecare se pot caracteriza printr-un șir de avantaje, și anume [6]:
 Posibilitatea de a renegocia condițiile creditului sunt mult mai lejere. Băncile comerciale vor fi mult
mai dispuse de a face schimbări în contractul de creditare în comparație cu un alte tipuri de credit. De regulă
băncile comerciale sunt mult mai receptive în restructurarea creditelor ipotecare pentru persoanele ce nu își
pot achita toate obligațiile. Băncile comerciale vor avea pierderi mari dacă clientul acestuia nu este capabil să
ramburseze creditul integral, în special în cazul creditelor ipotecare unde suma creditului este foarte mare.
 Imobilul achiziționat va deveni și gajul creditului. Unul dintre avantajele majore ale creditului ipotecar
este că nu este necesară punerea în gaj a unui imobil pe care beneficiarul deja îl deține sau a oricărui bun ce
are o valoare necesară pentru a putea acoperi suma totală al creditului.
Pe lângă un șir de avantaje menționate, creditele ipotecare au și niște avantaje, și anume [6]:
 Creditele ipotecare sunt cele mai scumpe credite de pe piața bancară. În comparație cu celelalte credite
oferite de către băncile comerciale, creditele imobiliare au cea mai mică rată a dobânzii. La prima vedere
creditele ipotecare devin foarte atractive pentru clienții ce doresc să devină proprietarii unei locuințe proprii,
însă realitatea este cu totul altceva. Aceste credite au o mulțime de comisioane și costuri suplimentare ascunse
ce generează costuri adăugătoare.
 Creditele ipotecare au dobânda nominală flotantă. Pentru că acest tip de credit este de lungă durată,
rata nominală a dobânzii este flotantă. Acest credit este dezavantajat prin faptul că băncile au dreptul să
modifice rata dobânzii pentru utilizarea creditului în funcție de rata de refinanțare a BNM, de rata inflației, de
rata dobânzii interbancare Euribor/Libor sau de evoluțiile pieței.
 Creditul este pe o durată foarte lungă, chiar până la 30 de ani. Deși unii cred că durata mare al creditului
este un avantaj, durata enormă a creditului în primul rând îl face mai scump, iar în al doilea rând în această
perioadă se pot întâmpla diverse schimbări radicale care vor influența asupra posibilității rambursării creditului
la timp.
Concluzionând rezultatele cercetării se poate afirma că piața imobiliară a Republicii Moldova atestă o
tendință de creștere, cu toate că ritmurile de dezvoltare a acesteia se modifică anual, fapt determinat de
influența multiplelor factori de ordin economico-politic.
Bibliografie
1. LEGE Nr. 142 cu privire la ipotecă din 26.06.2008, publicată la 02.09.2008 în Monitorul Oficial Nr. 165-166
2. ORDIN Nr. 20 din 11.02.2008 despre aprobarea Concepției sistemului informațional automatizat “Cadastrul
bunurilor imobile”
3. Țurcan Iu., Țurcan R., Statistica ramurii. Note de curs, Editura UTM, Chișinău, 2015
4. Date statistice privind evoluția tranzacțiilor cu bunuri imobiliare 2009-2017
Disponibil: <http://www.cadastru.md/images/downloads/statistica/tr.iii_2017.pdf> [Accesat 15 Noiembrie 2017 ].
5. Caracterele juridice ale ipotecii
Disponibil:<https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/garantarea-executarii-bligatiilor/ipoteca/ >
[Accesat 15 Noiembrie 2017].
6. Avantajele si dezavantajele ipotecii
Disponibil:<http://www.bancamea.md/news/creditul-ipotecar-3-avantaje-i-3-dezavantaje-ale-acestui-imprumut >
[Accesat 15 Noiembrie 2017].
236
EXPERIENȚA MONDIALĂ PRIVIND SELECTAREA
EVALUATORILOR PENTRU COLABORARE CU INSTITUȚIILE DE
CREDITARE
Corina BURDUJA
Abstract: Studiul este efectuat pentru determinarea problemelor actuale gajării în Republica Moldova, fiind
examinate relațiile dintre beneficiar – evaluator- instituție bancară. Sunt cercetate problemele actuale a
gajării, măsurile luate pentru înlăturarea acestora, temeiul de colaborare și criteriile de selectare a
evaluatorilor de către instituțiile bancare. Evaluatorul se află la mijloc, fiind răspunzător atât față de
solicitantului de credit, cât și față instituției de credit, de aceea este extrem de important să fie evaluate aceste
relații, fiind înlăturate orice neînțelegeri sau confuzii din cadrul acestora.
Cuvinte cheie: gaj, evaluator, beneficiar, consumator, instituție de creditare, criterii, colaborare, măsuri.
În viața de toate zilele membrii societății au necesitatea vitală de a intra în diferite raporturi juridice, în
special cu caracter obligațional. Asumarea unei obligații de către o persoană are ca finalitate atât efectul pe
care l-au urmărit pârțile, anume executarea unei prestații determinate, cât și un alt efect, care constă în faptul
că debitorul este ținut să execute obligația cu toate bunurile, fie ele mobile sau imobile, existente sau viitoare.
Aceasta înseamnă – creditorul dobândește un drept asupra patrimoniului debitorului care îi conferă o anumită
garanție împotriva riscului insolvabilității acestuia, insolvabilitate caracterizată prin depășirea activului
debitorului de către totalul datoriilor ce îi revin.
Creșterea rapidă a sectorului de gaj a survenit în pofida lipsei unui cadru juridic pe deplin dezvoltat și
coerent. De aceia au fost adoptate deja măsuri de reforme esențiale pentru a spori eficiența unor pârți aparte
ale sistemului, cum au fost cele referitoare la înregistrarea bunurilor imobile, exercitarea drepturilor ipotecare
și gajarea proprietății imobiliare în temeiul unor acorduri de garanție. Sectorul dat fiind modificat și întărit a
dus la modificările a unor legi care și constituie cadrul juridic domeniului.
Activitatea în domeniul creditării este reglementată de Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994,
Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107 din 06.06.2002, Legea cu privire la gaj nr.449, de alte acte
normative. Metodologia de evaluare a obiectelor supuse ipotecării este prevăzută în Standardele Europene de
Evaluare (EVS), Standardele Internaționale de Evaluare (IVSC).
Băncile ar fi bucuroase să sporească atractivitatea creditării, numai că pentru aceasta au deocamdată
posibilități limitate. În primul rând, depozitele sunt, în principal, pe termen scurt (astăzi, cetățenii nu își
păstrează banii la bancă cu deceniile); în al doilea rând, sunt oarecum greu accesibile liniile de credit
internaționale serioase; în al treilea rând, nu este dezvoltată piața derivatelor instrumentelor financiare. Cu
toate acestea, sectorul financiar moldovenesc nici gând nu are să renunțe la creditarea cu gaj.
Procesul depunerii în gaj a unui bun imobil este unul complicat, care întrunește în sine mai multe etape
și diferiți participanți. După ce beneficiarul a depus cererea, Banca studiază amănunțit documentațiile necesare,
și verifică posibilitatea bunului imobil de a fi supus gajării. Dacă banca este satisfăcută la această etapă,
urmează efectuarea evaluării independente de către evaluatori, pentru a stabili valoarea imobilului gajat, și la
rândul său și valoarea creditului oferit. Anume la această etapă este evidențiat rolul evaluatorului în procesul
gajării. Evaluatorul trebuie să corespundă următoarelor criterii: calitate, timp, responsabilitate și bună credință.
În urma evaluării, se întocmește și se semnează contractul de gaj, se autentifică notarial, și respectiv, se
eliberează suma creditului stipulat în contract. În continuare, debitorul este obligat să respecte termenii și
plățile indicate în contract.
237
Studierea de către bancă posibilitatea dacă bunul imobil poate fi supus gajării
Efectuarea evaluării independente
Întocmirea și semnarea contractului de gaj
Autentificarea notarială a contractului de gaj
Înregistrarea la OCT
Respectarea termenilor de înregistrare

Fig. 1 Procesul depunerii în gaj a bunurilor immobile
Evaluatorul trebuie să înțeleagă că clientul său este banca, în ciuda faptului că serviciile de evaluare
plătește beneficiarul. Banca este consumatorul final al raportului și utilizează rezultatele evaluării pentru a lua
o decizie de creditare, și, evaluatorul fiind găsit vinovat în exagerarea valorii garanției, va pierde un client care
ar furniza în mod regulat comenzi.[1]
În Republica Moldova, doar o singură banca îndeplinește rolul de beneficiar al evaluărilor, și anume
ProCreditBank. Pentru a micșora riscurile, această instituție colaborează direct cu evaluatori, evidențiind
cerințele specifice față de rapoartele de evaluare. În fiecare an ProCreditBank organizează tender pentru a
selecta întreprinderi de evaluare pentru colaborare. Datele obligatorii prezentate de către întreprinderile de
evaluare sunt prezentate mai jos.
Tabelul 1 Datele obligatorii prezentate de către întreprindere pentru participarea la tender

Nr. Criterii Prevederi
Pachetul de documente (Denumirea, adresa, telefon,
Copia Extrasului din Registrul de Stat al persoanelor
juridice cu privire la administrator și fondatori, Copia
Certificatului de înregistrare a Companiei, Copia
1 Date despre participant
Licenței pentru genul de activitate necesar pentru
executarea lucrărilor, Copia certificatelor de atestarea
a evaluatorilor care activează și întocmesc rapoarte de
evaluare din numele companiei, etc)
2 Raportul financiar consolidat Pentru perioada ultimelor 3 ani
Numărul total al angajaților;
Lista evaluatorilor deținători ai certificatului de
atestare (valabil la data depunerii actelor)
Lista evaluatorilor asistenți/stagiari
Lista reprezentanților în centrele raionale a RM
Certificat privind confirmarea capacității
3 Denumirile precedente ale Companiei
prestării calitative a serviciilor
Portofoliu (lista companiilor pentru care au fost
prestate servicii similare celor ce constituie obiectul
prezentei cereri de ofertă)
Experiența profesională al angajaților/evaluatorilor
(diplome, certificate, etc)
4 Scrisori de recomandare Minim 3 referințe recente din partea clienților
Separat pentru fiecare an de gestiune și categorie de
Numărul lucrărilor de evaluare efectuate
5 bunuri evaluate (apartamente/complex
pe parcursul ultimilor 2 ani
comercial/încăperi ne locative etc)
Se prezintă lista serviciilor oferite, prețul și termele de
6 Lista serviciilor oferite
executare a rapoartelor
7 Alte informații ce ar constitui un avantaj Exemplu unui Raport de evaluare etc
238
În cazul cînd Banca nu este beneficiarul evaluării, ea poate acționa ca o parte terță a contractului pentru
evaluare, în calitate de co-client al raportului. În acest caz, Banca, de regulă, va participa la formarea scopului
evaluării și valorilor urmărite. Contractele trebuie să conțină clauze foarte clare cu privire la responsabilitățile
fiecărei pârți dacă își încalcă obligația de respectare a independenței. Trebuie să existe clauze care să protejeze
banca în condițiile în care evaluatorul "face exces" de independență, la fel cum trebuie să existe clauze care să
penalizeze orice fel de presiune a reprezentanților instituțiilor de credit asupra nivelului valorii obținute,
deoarece este necesar să crească încrederea reciprocă a celor două părți.[2]
Pentru a se proteja de evaluări necalitative și pentru a îmbunătăți eficiența procesului de creditare,
Comisia Asociației Băncilor din Rusia au elaborat criterii de selecție al evaluatorilor pentru colaborare cu
instituțiile de creditare, astfel Banca poate alege de sine stătător evaluatori anumiți ca parteneri. Criteriile de
selecție a evaluatorilor pentru stabilirea parteneriatelor ar trebui să fie publice și să se bazeze pe indicatori
obiectivi.[2]
Tabelul 2 Criterii de selectare ale evaluatorilor elaborate de Asociația Băncilor din Rusia
Nr. Categorii Criterii Prevederi
Întreprinderea trebuie să activeze pe piață de cel
Experiența de lucru puțin 3 ani și/sau să fie angajați doi evaluatori cu cel
puțin 3 ani de experiență în evaluare
Dovada experienței evaluatorului în lucrul cu
instituțiile de credit poate fi recunoașterea publică a
Experiența în colaborarea
partenerului de către instituția bancară, confirmarea
cu instituțiile de creditare
într-o scrisoare sau cu o listă a rapoartelor efectuate
de evaluator în scopul gajării.
La alegerea unui evaluator se recomandă verificarea
1 Criterii generali
existenței: hotărârilor judecătorești care confirmă
incompetența sau neprofesionalismul al
evaluatorilor, cauzele penale inițiate împotriva
Reputația evaluatorului
evaluatorilor și legate de activitățile lor profesionale,
sancțiunile disciplinare ale organizațiilor și
asociațiilor de auto reglementare în domeniul de
evaluare.
Pentru o încredere mai mare, evaluatorul trebuie să
Asigurarea profesională
își asigure activitatea.
existența unui sistem de standarde (cerințe) pentru
calitatea rapoartelor sau instrucțiuni interne detaliate
Existența sistemelor de
privind procesul de evaluare;
control al rapoartelor de
verificarea rapoartelor de către un evaluator
evaluare
certificat;
existența feedback-ului de la clienți.
Criterii
Posesia evaluatorului a unor active este factorul
2 structurali și
preferabil în momentul alegerii. Poate fi luat în
tehnici
Baza tehnico-materială considerare faptul că întreprinderea dispune de
bunuri imobile, echipamente de birou și alte bunuri
necesare pentru efectuarea serviciilor de evaluare.
Accesul la diferite baze Accesul evaluatorului la bazele de date cu informații
de date, existența propriei de piață este considerat un avantaj în selectarea de
baze de date către bancă a evaluatorilor.
Existența la întreprindere a evaluatorului specializat
în diferite domenii este considerat un avantaj. Atunci
Specializarea
când se evaluează imobil special, se recomandă
evaluatorului
apelarea la evaluatori specializați direct în acest
Criterii
3 segment al pieței.
specifici
Este interzis ca banca să influențeze formarea
prețului serviciilor evaluatorului. Nu este permisă
Price - list
dependența prețului serviciilor de evaluare de
rezultatul final al evaluării.
239
În România, la fel au fost identificate anumite probleme în relațiile dintre instituția bancară și evaluatori.
Asociația ANEVAR împreună cu Banca Națională a României au luat măsuri pentru a stopa practicile nedorite.
Acțiunile întreprinse de către ANEVAR sau în curs de desfășurare care justifică necesitatea reevaluării
relațiilor dintre evaluatori și instituțiile bancare, oferind și unele soluții de rezolvare, sunt următoarele:
 Standardele ANEVAR 2014 conțin 3 ghiduri de evaluare noi: GME 630 – Evaluarea bunurilor
imobile, GME 620 – Evaluarea mașinilor, echipamentelor și instalațiilor, și GME 600 – Evaluarea
întreprinderii, care reprezintă instrumente necesare atât evaluatorilor, cât și verificatorilor.
 Este în curs de elaborare un “raport de evaluare” care va arăta în mod practice modul de aplicare a
cerințelor minime de calitate ale unui raport de evaluare.
 Este în curs de finalizare și apoi implementare o bază de date realizată de către ANEVAR, în care vor
fi preluate informațiile transmise de către toți evaluatorii agreați de către instituțiile de creditare.
 Este în curs de elaborare materialul de curs privind “Verificarea evaluării” care va da posibilitatea
absolvenților acestora să devină verificatori de evaluări.
Un reprezentant al ANEVAR va participa la grupurile de lucru de profil organizate de către Asociația
Română a Băncilor pentru a exista un schimb de informații reciproc, care să ajute în luarea deciziilor comune.
Elaborarea unui website/reviste care va conține informații de pe piață, analiza vânzărilor, articole și opinii
de la evaluatori/firme recunoscute.[1]
Experiența din Canada privind reglementarea relațiilor dintre evaluatori și instituțiile bancare este una
deosebită, dar extrem de eficientă. Pentru reglementarea acestor relații este responsabilă Societatea
Evaluatorilor din Canada. Din această Societate fac parte peste 5 000 de asociați din Canada, și din alte țări.
Conform prevederilor legislative acestei țări, Societatea Evaluatorilor din Canada reprezintă un intermediar
între instituțiile bancare și întreprinderile de evaluare. Ori de câte ori, banca are nevoie de evaluare, se
adresează la această Asociație, iar ea, la rândul său, înaintează întreprinderea, sau specialistul care va efectua
această evaluare, conform specializării, profesionalismului și altor criterii specifice.
Asociația garantează că evaluatorii recomandați vor îndeplini următoarele cerințe:
 Menținerea un nivel mai înalt de integritate și profesionalism.
 Acționează într-un mod care inspiră un sentiment de încredere și protejează interesul public;
 Prestarea serviciilor de calitate înaltă în domeniile lor de competență
 Respectarea principiilor și standardelor profesionale și etice.[3]
Concluzie
În urma studierii experienței internaționale sa constatat că cea mai eficientă colaborare dintre evaluatori și
instituțiile bancare va exista atunci cînd vor exista anumite criteriile publice bazate pe indicatori obiectivi.
Banca trebuie să se implice mai intens în procesul de evaluare, acționând ca o parte terță a contractului pentru
evaluare, în calitate de co-client al raportului.
Evaluatorul se află la mijloc, fiind răspunzător atât față de solicitantului de credit, cât și față instituției de
credit. Armonia va exista atunci când va exista respectul adevărat și reciproc între cei trei participanți, iar acest
respect ar trebui să provină din convingerea că niciunul dintre cei trei nu poate funcționa fără ceilalți.
Bibliografie
1. VASCU A., Reevaluarea relației Instituției de credit – Evaluator, Revista “Valoarea oriunde este ea”
Nr.4, România, 09.2014, p.13
2. Рекомендации по критериям отбора оценщиков для долгосрочного сотрудничества с банками,
Разработаны Комитетом АРБ по оценочной деятельности, Москва - 2009
Disponibil: <http://www.ocenchik.ru/docs/267.html> [Accesat 01 Noiembrie 2017]
3. Website-ul oficial al Societății Evaluatorilor din Canada
Disponibil: <https://www.aicanada.ca/fr/> [Accesat 13 Noiembrie 2017]
240
APLICABILITATEA METODELOR DE EVALUARE TEHNICĂ A
CONSTRUCȚIILOR
Vasile CARAUȘ
Abstract: Odată cu dezvoltarea continuă a pieței imobiliare și a noilor tehnologii de construcție și

reconstrucție a imobilelor, utilizarea și aplicarea corectă a metodelor de determinare a uzurii construcțiilor
contribuie la aprecierea corectă a stării tehnice a construcției și formularea unor recomandări
corespunzătoare în vederea soluționării problemelor apărute. Articolul dat are drept scop studierea uzurii
fizice a construcției și a metodelor de determinare a acestea, în scopul identificării celui mai eficient procedeu
de calcul pentru obținerea unui rezultat corect.
Cuvinte cheie: evaluare tehnică, uzură fizică, metode de calcul a uzurii fizice.
Introducere
Evaluarea tehnică (expertiza tehnică) a construcției - complex de măsuri pentru determinarea și evaluarea
caracteristicilor reale ale construcției, în scopul asigurării funcționalității și posibilității utilizării în continuare
a construcției, consolidării sau post utilizării. Specialistul atestat aplică una sau mai multe metode, respectând
standardele internaționale pentru a estima valoarea de piață a unui imobil și fundamentând rezultatul final în
cadrul unui raport de evaluare.
Care sunt situațiile în care este necesară evaluarea tehnică a imobilelor?
 Evaluare pentru vânzarea sau cumpărare de construcții;

 Evaluare tehnică pentru alipirea la calcan;
 Evaluare tehnică pentru modificări interioare;
 Evaluare tehnică pentru (extindere), renovare, consolidare și supraetajare;
 Pentru garantarea creditelor la bănci (se aplică atât pentru persoanele fizice cât și cele persoane
juridice);
 Pentru asigurarea anumitor bunuri ( poate fi necesară atât persoanelor fizice cât și persoanelor
juridice).
Metode de determinare a uzurii fizice a construcției
Printre metodele de determinare a uzurii fizice pot fi menționate următoarele:

 Metoda normativă
 Metoda vârstei efective
 Metoda interpolării
 Metoda nominală
 Metoda grafică
Metoda nominală
(1)
Unde:
Uf – uzura fizică (%);
Vcr. – vârsta cronologică;
DNE – durata normativă de exploatare.
241
Metoda vârstei effective
(2)
Unde:
Uf – uzura fizică (%);
VE – vârsta efectivă;
DVF – durata de viață fizică.
Metoda interpolării
Unde:
Ufelem. – uzura fizică a elementului (%);
Umin. – uzura minimă (%);
Umax. – uzura maximă (%);
Sdet. – suprafața deteriorată (m2);
Selem. – suprafața elementului (m2).
Metoda grafică (ciclogramelor)
Fig. 1 Graficele după care se determină uzura fizică a rețelelor inginerești
Tabelul 1 Metodele uzurii fizice (Uf) și caracteristicile acestora

Metoda Caracteristici
Presupune determinarea mărimii uzurii fizice în baza analizei stării tehnice
Metoda normativă
a elementelor constructive de bază ale clădirii.
Se aplică când sub influența acțiunii umane construcția suportă modificări
Metoda vârstei efective
în afara normelor de întreținere și de exploatare.
Este o metodă ce permite estimarea Uf cu o precizie mai mare folosind
Metoda interpolării
normele în contracție și rezultatele inspectării în teritoriu.
Se folosește pentru totalitatea elementelor constructive în cazul când sunt
Metoda nominală
respectate toate normele de exploatare și întreținere ale acestora.
Se aplică pentru un număr limitat de elemente constructive pentru care în
Metoda grafică (ciclogramelor) timp s-a efectuat monitorizarea și s-au elaborat ciclograme (grafice) de
comportare a uzurii fizice în timp.
242
Studierea documentației
Inspectarea la fața locului
Măsurarea defectelor
Compararea rezultatelor în urma inspectării cu normativele
Aplicarea formulelor de calcul
Formularea concluziilor și a recomandărilor
Fig. 2 Etapele inspectării și determinării uzurii fizice:
Concluzii și recomandări
Tabelul 2 Recomandarea metodelor de determinare a (Uf) pe elemente constructive

Denumirea Metode de calcul a uzurii fizice
elementului Normativă Vârstei efective Ciclogramelor Interpolării
Fundație + + +/- -/+
Pereți + + -/+ +
Planșee + + -/+ +
Pardoseli + + - +
Acoperiș + + + +
Goluri + + - +
Rețele inginerești + + + -/+
Utilizând metodele expuse pentru a determina gradul de uzură a construcțiilor, ulterior este mai simplu de
a stabili măsurile de reabilitare a elementelor constructive sau a clădirii întregi sau de a calcula valoarea
acesteia în baza uzurii aflate.
Bibliografie
1. Ведомственные строительные нормы ВСН 53-86(р), „Правила оценки физического износа жилых зданий”
Disponibil <http://www.ocenchik.ru/docs/943.html > [Accesat 14 Noiembrie 2017 ]
2. Ведомственные строительные нормы ВСН 58-88(р), Положение об организации и проведении реконструкции,
ремонта и технического обслуживания зданий, объектов коммунального и социально-культурного
назначения
Disponibil < http://docs.cntd.ru/document/871001224 > [Accesat 14 Noiembrie 2017]
3. Методика определения физического износа гражданских зданий
Disponibil: <http://khabroo.ru/d/357920/d/metodika-opredeleniya-fizicheskogo-iznosa-grazhdanskih- zdaniy.pdf >
[Accesat 14 Noiembrie 2017]
4. Albu I. Deprecierea valorii construcțiilor. Buletinul Institutului de Cercetări Științifice în Construcții, 6, 2015, p. 217-
226
5. Albu S. Evaluarea drepturilor asupra proprietăților imobiliare. Editura „Tehnica-UTM”
6. 2014, p. 104-120
7. HOTĂRÎRE Nr. 936 din 16.08.2006 pentru aprobarea Regulamentului privind expertiza tehnică în construcții
Disponibil < http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=317131 > [Accesat 14 Noiembrie
2017]
243
POLITICA DE PROMOVARE ȘI FORMARE A PREȚULUI PE PIAȚA
CONSTRUCȚIILOR
Paula COROI
Abstract: Nowadays, in order to maintain a viable business, the manager need to identify the most effective
ways of promoting their products and services in a permanently changing and dynamic environment.
Therefore, the firms are building a solid base composed from strategies adopted in the conditions of
environment, particularly based on offer-request. A big impact in this process plays the price on the
construction market, that in turn, is determined by a number of factors subsequently listed in the article. So,
that is why the manager always monitors the changes on the construction market.
Cuvinte-cheie: politica de promovare, politica de preț, mix de marketing, condiții de piață, ofertă, cerere, bun
imobil, concurență.
Principala problemă cu care se confruntă firmele în prezent constă în identificarea celor mai eficiente
modalități de lansare a unor afaceri viabile și de menținere a acestora, în condițiile unui mediu de afaceri în
permanent schimbare. Prin urmare, firmele își desfășoară activitatea într-un mediu instabil și dinamic,
rezultând astfel necesitatea unei adaptări permanente a activității la cerințele mediului extern, la cerințele și
restricțiile care se manifestă pe piețele pe care firmele sunt prezente. Adaptarea organizațiilor la condițiile
concrete ale mediului extern nu se poate face în condițiile absenței marketingului.
Pentru ca o firmă să-și desfășoare activitatea pe piață în condiții optime, trebuie pe de o parte să analizeze
piața pe care acționează, iar pe de altă parte să-și adapteze activitatea, astfel încât să poată fructifica
oportunitățile pieței, evitând eventualele dificultăți. Capacitatea unei firme de adaptare la cerințele mediului
depinde de potențialul material, uman, financiar si informațional. Pentru o eficientă ridicată a activității firmei
este necesară analiza evoluției în timp și spațiu a resurselor interne, precum și a factorilor externi (analiza
concurenței, a furnizorilor, a clienților etc.)
Politica de marketing a firmei definește cadrul general de acțiune al acesteia, în vederea realizării întregii
sale activități. Politica de marketing este alcătuită dintr-o sumă de strategii și instrumente concrete de acțiune
(tactici). Trebuie să menționăm că, politica globală de marketing se concretizează la nivelul anumitor
"secvențe" ale activității firmei, de unde și denumirile: politica de produs, politica de preț, politica de distribuție
și politica promoțională. Specialiștii consideră că politica de marketing a firmei este determinată, în mod
hotărâtor, de două categorii distincte de factori, și anume: factori exogeni și factori endogeni. În categoria
factorilor endogeni se situează, de regulă, cei 4 P, și anume: produs, prețul, plasarea și promovarea.
Transpunerea în practică a politicii de marketing a firmei presupune o combinare optimă a tuturor factorilor
enunțați anterior, atât a celor exogeni, cât și a celor endogeni (rezultând, în acest ultim caz, ceea ce denumim
în mod curent mixul de marketing). Cei 4P constituie variabilele cheie prin care organizația poate acționa în
vederea obținerii impactului maxim asupra pieței și consumatorului și reflectă modul în care sunt antrenate
diferite componente ale resurselor de care dispune organizația pentru obținerea efectelor scontate, în cadrul
modelului prezentat de McCarthy, toate cele patru componente sunt de aceeași importanță, iar pentru a reuși,
firmele nu trebuie să neglijeze nici una dintre componente, ci dimpotrivă, să le trateze ca pe un întreg. Mai
multe studii efectuate de-a lungul timpului au reliefat însă că elementele mixului de marketing au o importanță
diferită în cadrul companiilor chestionate. Spre exemplu, dacă cercetarea lui Jon Udell din 1964 a scos la iveală
că pe primul loc în topul celor mai importante politici legate de marketing se situează produsul, profesorul
american Robert Robicheaux a descoperit ulterior că prețul a fost considerat cea mai importantă componentă
de marketing. Politica de promovarea se desfășoară în două direcții principale:
Promovarea produselor - prin totalitatea mijloacelor și metodelor utilizate în orientarea, informarea
potențialilor clienți asupra produselor noi sau îmbunătățite, începând de la ideea de produs nou și până la
lansarea lui pe piață, pentru dezvoltarea unei atitudini pozitive față de produs.
Promovarea vânzărilor - prin ansamblul acțiunilor si mijloacelor de captare a atenției potențialilor
cumpărători, de către punctele de vânzare, în scopul impulsionării vânzărilor. Se realizează prin mai multe
tipuri de acțiuni, denumite mijloace sau forme promoționale, cum ar fi: publicitatea, promovarea directă, relații
publice, merchandising, promovarea vânzărilor, alte acțiuni.
244
Fig.1. Grafic strategia de piața în cadrul politicii de marketing
Politica de promovare cuprinde un ansamblu de acțiuni, prin care se realizează fluxul de informații între
agentul economic și mediul înconjurător in care-si desfășoară activitatea . Agenții economici recurg la forme
moderne de comunicare permanenta cu consumatorii si la o ampla difuzare de informații despre produsele si
serviciile oferite pe piața. De asemenea trebuie subliniata necesitatea respectării calității acțiunilor de
promovare si a mesajelor transmise, care să nu atingă interesele consumatorilor. În multe cazuri, in activitatea
de promovare se încalcă cu buna știința regulile marketingului, respectiv se aluneca spre înșelătorie, necinste,
se transmit mesaje si informații incorecte despre produsele si serviciile lor.
Formele de promovare sunt foarte diferite in funcție de conținut, scop, produs, servicii, printre care
enumeram:
a. publicitatea;
b. relațiile publice (mai ales in plan psihologic).
Publicitatea este considerata cea mai importanta acțiune in cadrul promovării si cuprinde masurile ce au
drept scop prezentarea produselor si serviciilor (verbal, vizual, scris) imaginea si marca de comerț. Prin aceste
mijloace, consumatorii sunt informați despre activitatea firmei de construcții, informații de preț, metode de
plata, oferte de vânzare a apartamentelor s.a.
Publicitatea se poate realiza prin:
- presa (cea mai folosita );
- televiziune(cea mai eficienta);
- afișe, panouri, însemne luminoase, tipărituri, pliante, prospecte;
- participări la târguri si expoziții;
- Internet;
Agenții economici au la dispoziție suficiente instrumente de utilizare in relațiile cu publicul, dintre care
enumeram:
1. Stabilirea si dezvoltarea relațiilor mass-media pentru promovarea imaginii societății si a prestigiului pe
piața.
2. Evocarea unor evenimente deosebite cum ar fi: aniversarea înființării societății, inaugurarea unui
obiectiv, lansarea unor produse si servicii în prezența publicului.
Promovarea vânzărilor se realizează in funcție de obiectivul stabilit printr-o serie de acțiuni cum ar fi:
reducerea prețurilor, introducerea unor beneficii gen loc de parcare gratuit sau selectarea unor apartamente la
etaj 4-5 cu preț redus, promovarea vânzărilor rămâne o latura importanta a activității de piața, a întreprinderii
si exprima eforturile de atragere si stimulare a interesului consumatorului pentru “produsele” firmelor de
construcții cointeresate.
Prețul si politica de preturi ocupa un loc central in relațiile agentului economic cu piața, jucând un rol
determinant in actul de vânzare–cumpărare .La stabilirea prețului unui produs sau serviciu este o decizie
majora pentru fiecare agent economic, cu influența directa asupra întregii activității economice . Trebuie de
explicat mai întâi câteva categorii economice legate de formarea prețului.
245
a)Valoarea este legata de producția de mărfuri (produse sau servicii) si reprezintă totalitatea cheltuielilor
materiale si forța de munca (inclusiv profitul), înglobate într-un produs sau serviciu.
b) Valoarea de întrebuințare reprezintă capacitatea unui produs sau serviciu, de a satisface o trebuința a
consumatorului, de a fi utila cuiva si numai in virtutea acestui fapt, pot fi vândute la piața de mărfuri sau piața
serviciilor .
c) Prețul este expresia valorii in forma băneasca, acesta cuprinzând costurile materiale, salariile si
contribuțiile aferente si profitul. Prețul se formează la piața in mediul de concurenta, fără a tine cont de costurile
individuale, ci de costurile medii recunoscute de piața.
Prețul serviciului imobiliar cuprinde o serie de costuri (salarii, chirie, cheltuieli de transport, publicitate,
telefoane, pliante, etc.) si este mai dificil de calculat datorita ne ritmicității vânzării serviciului. Majoritatea
cheltuielilor fac parte din categoria costurilor fixe care se efectuează indiferent daca sunt tranzacții încheiate
sau nu, într-o anumita perioada cum ar fi: telefoane, chiria, publicitatea, lumina, cheltuieli auto etc. La aceasta
se mai adaugă rata inflației care trebuie avuta in vedere in mod permanent la lansarea ofertei.
Prețul produselor îndeplinește un rol important pe piața:
1.Recupereaza costurile produsului si serviciului, prin vânzare;
2.Protejeaza resursele materiale si financiare;
3.Stimuleaza cererea si oferta;
4.Influenteaza volumul vânzărilor, încasărilor si odată cu aceasta si a profitului;
5.Elimina dezechilibrele dintre cerere si oferta si armonizează interesele consumatorului.
Obiectivul fundamental al strategiei de preț îl constituie asigurarea vânzării produselor si serviciilor,
recuperarea costurilor si obținerea profitului .Strategia de preț, ca instrument de marketing depinde de
obiectivele propuse si poate fi:
1. Strategia prețului înalt pentru produse si servicii, produse modernizate, produse de calitate înaltă, vile
si apartamente de lux;
2. Strategia de pătrundere pe piață, cu stabilirea unor preturi mai reduse pentru cucerirea unui segment de
piață;
3. Strategia prețului de menținere pe piață, cu practicarea unor preturi moderate, de echilibru ;
La stabilirea uneia din variantele de preț menționate, se are in vedere, costurile de producție, cererea, oferta
si cota de profit. Stabilirea prețului la imobile-este o operațiune foarte complexa si trebuie avut in vedere o
serie de factori:
- vechimea imobilelor existente (materiale folosite, rezistenta seismica, de cine este ocupat );
- poziția geografica in oraș/zona;
- arhitectura –finisaje, acoperiș;
- distanta de mijloace de transport in comun, de scoli, parcuri, piețe de aprovizionare;
- fluxul de autovehicule in zona, gradul de poluare;
- costuri de întreținere (încălzire proprie, termoficare );
- număr de etaje (etajele superioare la blocurile înalte sunt mai puțin cerute fiind invocate motive de
întrerupere a apei, căldurii, liftului, probleme de acoperiș la ultimul etaj );
- modul cum sunt împărțite apartamentele, orientarea apartamentului;
- eventualele modificări efectuate in apartament, in sensul creșterii confortului (parchet, tâmplărie PVC,
obiecte sanitare moderne).
Analiza prețului se va face la o anumita data, care sa reflecte situația pieței in acel moment, si cu un
cumpărător si un vânzător hotărât. Nici vânzătorul si nici agentul imobiliar nu trebuie sa forțeze acceptarea
unui preț nerealist, in afara pieței. Prețul de vânzare – care tine seama de elementele enumerate se finalizează
in condițiile pieței.
În privința pieței terenurilor, trebuie menționat ca ocupa un loc important in tranzacțiile comerciale. In
prețul terenurilor se iau in considerare mai mulți factori ce influențează prețul, cum ar fi; poziția terenului in
zona; suprafața si forma geometrica a terenului; vecinătățile; situația juridica a terenului; zona in care se afla
terenul; cai de acces, gradul de poluare. Deși terenurile nu sunt un rezultat al muncii, totuși se vând si se
cumpăra. Multe terenuri au fost amenajate, altele fertilizate, împrejmuite, existenta unor construcții, pomi
fructiferi, astfel ca si terenul are munca incorporata. Trebuie subliniat totuși, ca terenurile sunt limitate, mai
ales cele din orașe destinate construcțiilor, si in virtutea acestui fapt, prețul capătă un puternic accent de preț
de monopol. Cu toate elementele menționate mai sus, preturile terenurilor sunt stabilite la piață in funcție de
cerere si oferta.
Strategia marketingului imobiliar reprezintă un ansamblu de obiective si modalități de realizare, ca
împreuna cu resursele materiale si umane alocate, sa acopere nevoile pieței. Strategiile de marketing cuprind:
246
a) Diferențierea serviciilor imobiliare: prestatorul de servicii imobiliare se confrunta cu o puternica
concurenta, astfel încât trebuie sa-si pună ca obiectiv realizarea unei diferențieri fata de celălalt. Această
diferențiere strategica se refera la: preț, condiții de ofertare, diferențe in imaginea societății. Agentul economic
trebuie sa chibzuiască bine nivelul de comision ca sa nu graveze prea mult prețul tranzacției. Prețul trebuie
echilibrat si amortizat cu calitatea serviciilor prestate,
b) Diferențierea ofertei: oferta trebuie individualizată, in raport cu concurenta, însoțita de date tehnice,
comerciale, informații de preț, variante posibile avantaje. Se mai pot adaugă servicii suplimentare legate de
procesul de vânzare–cumpărare sau închiriere, evitarea unor deplasări, o deservire civilizata in realizarea
tranzacției,
c) Diferențiere in capacitatea de comunicare: in modul de prezentare a agenției, capacitate de negociere
d) Diferențiere intre așteptările clientului si comportamentul agentului imobiliar: sa fie activ, sa prezinte
cu mare interes, atent in discuții, sa dovedească buna pregătire profesionala, diplomație. Aceasta tine de
calitatea prestației imobiliare, care depinde de: corectitudinea agentului imobiliar; receptivitatea si dorința de
a veni in ajutorul cumpărătorului, prezenta unor materiale publicitare.
Bibliografie
1. Politici de Marketing,2015
Disponibil:<http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/POLITICI-DE-MARKETING95.php>
[Accesat 07 Noiembrie 2017];
2. Politica de preț, 2016
Disponibil:<http://www.scritub.com/management/marketing/POLITICA-DE-PRET32967.php> [Accesat
07 Noiembrie 2017];
3. Politica de preț, 2016
Disponibil: <https://conspecte.com/Marketing/politica-de-pret.html> [Accesat 07 Noiembrie 2017];
4. 4.Strategii de Marketing
Disponibil:<https://www.academia.edu/7316231/POLITICI_%C5%9EI_STRATEGII_DE_MARKETIN
G> [Accesat 07 Noiembrie 2017].
247
ROLUL STATULUI ASUPRA INVESTIȚIILOR IMOBILIARE
Elena CURJOS
Abstract: Real estate investment plays important role in the process of repletion of social needs. Investment
processes research in the property market allows to elicit general mechanism of its development and to
determine features of investment activity management. Are defines role of state in regulation investment of
real estate market of Moldova, and factors influencing on state regulatory level are analysed. Its describes
role and significance of administrative and economic methods of state regulation in real estate market. Some
policy measures are recommended to improve regulatory environment.
Cuvinte cheie: investiții imobiliare, economie, stat, dezvoltare, piață, eficiență, legislație.
Investițiile constituie factorul primordial pentru dezvoltarea și modernizarea unei economii naționale și,
implicit, a celei mondiale. Pentru a realiza aspirațiile de creștere economică în Republica Moldova, trebuie să
se creeze o economie modernă și competitivă în convergență cu strategia de dezvoltare europeană şi cu
orientările acesteia spre o evoluție durabilă, inclusiv în ceea ce privește coeziunea economică, pentru ca
investițiile imobiliare să producă rezultatul așteptat.
Investițiile imobiliare joacă un rol foarte important în procesul de dezvoltare a unui stat în general și
satisfacerea necesităților sociale în particular. O analiza detaliată a funcționării pieței imobiliare, a specificului
și particularităților bunurilor imobile pe piață, formează concluzia că, în condițiile unei dezvoltări economice
eficiente este necesară implicarea statului în cadrul dezvoltării proceselor investiționale pe piața imobiliară.
Astfel, acțiunile principale ale statului ce influențează investițiile pieței imobiliare se realizează prin
metode administrative (directe) și economice (indirecte). Cele directe se realizează prin stabilirea unor cerințe
obligatorii îndreptate spre participanții pieței imobiliare, asigurarea transparenței și informării egale a
participanților pieței, menținerea și respectarea legislației. Astfel reglementarea directă este privit ca un sistem
de norme legale și organe de stat care asigură aplicarea lor.
Reglementarea indirectă de stat asupra investițiilor imobiliare se realizează prin metode ca: aplicarea
politicii fiscale, politicii monetare, politicii în domeniul formării și utilizării bugetului de stat, gestionarea cu
proprietățile statului.
Rolul reglementării de stat în cadrul investițiilor imobiliare este determinat de un șir de factori.
În primul rând, în ceea ce privește orice instabilitate, în special în contextul crizei financiare globale, rolul
statului ca factor de stabilizare crește în mod inevitabil.
În al doilea rând, lipsa de dezvoltare a infrastructurii de piață, a condus la o concurență la nivelul de
dezvoltare economică și socială între regiuni, în special, au format diferite niveluri ale valorii specifice a
proprietății, și, prin urmare, a dus la oferte favorabile sau nefavorabile de investiții.
Și în al treilea rând, dezvoltarea relațiilor de parteneriat dintre stat și organismele financiare internaționale
pentru atragerea linilor de creditare și garantare a investițiilor.
Reglementarea de stat a investițiilor pe piața imobiliară ar trebui să fie combinată cu auto-reglementarea.
Necesitatea reglementării guvernamentale nu este condiționată doar de faptul că statul este o autoritate de
gestionare, dar, de asemenea, că el este cel mai mare proprietar de bunuri imobiliare și participant al pieței
imobiliare.
Deci, în cadrul investițiilor imobiliare, statul îndeplinește următoarele funcții:
 inițiator legislativ și ideologic (concepției de dezvoltare a pieței și programul de punerea în aplicare a
acesteia);
 investitor în sectoarele prioritare ale producției de materiale, construcției locative și sfera socială și
culturală;
 participant principal în acordarea certificatelor și autorizațiilor;
 reglementator ce stabilește regulile de funcționare a pieței imobiliare care reunește participanții pieței;
 arbitru suprem în litigiile dintre părți prin intermediul sistemului judiciar;
 controlor al stabilității și securității investițiilor, ș. a.
Acțiunile statului în domeniul investițiilor imobiliare au o influență majoră în atractivitatea investițiilor,
astfel s-a realizat o cercetare privind cele mai atractive piețe pentru investiții imobiliare din lume atât din
248
aspectul economic (prețurilor) cât și al politicilor promovate de stat. Conform figurii 1, pe pozițiile de top sunt
SUA, Marea Britanie și Turcia, în acest context, trebuie menționat că în clasamentele internaționale Republica
Moldova, după atractivitatea investiților imobiliare, s-a situat pe locul 63 din 189.
Hong Irlanda Israel Noua Norvegia Singapore Suedia Turcia Marea SUA
Kong Zeelandă Britanie
Fig. 1 Clasamentul celor mai atractive țări privind investițiile imobiliare
În ciuda numeroaselor probleme economice apărute la nivel mondial, țările sus numite rămân etalon al
stabilității și dezvoltării pe piețele mondiale. Principalii factori care vorbesc în favoarea investițiilor în
domeniul imobiliar din aceste țări sunt legislația echitabilă, un regim fiscal convenabil, fiabilitatea,
transparența și siguranța investițiilor.
S-a realizat o analiză comparativă a fluctuației indicatorilor investițiilor imobiliare pe anii 2011-2016 în
Republica Moldova și în Marea Britanie, rezultatele în procente sunt reprezentate în figura 2.
15
10
%
5
0
-5
2011 2012 2013 2014 2015 2016
Moldova 12 -0,2 4 3 -0,11 -0,12
Anglia 1,2 -0,6 -0,3 0,6 3,5 2,5
Fig. 2 Ritmul de creștere al investițiilor 2011-2016, în %
Deci, conform graficului se observă o stabilitate mai mare a investițiile efectuate în Anglia, în Moldova se
observă o tendință de micșorare a investițiilor imobiliare în ultimii ani și acest fapt este bine conturat în grafic.
În concluzie, la momentul actual rolul diriguitor al statului de stabilire și dezvoltare a mecanismelor pe
piața imobiliară, tot mai mult ia forma de necesitate. Necesitatea reglementării guvernamentale nu este
condiționată doar de faptul că statul este o autoritate de gestionare, dar, de asemenea, că el este cel mai mare
proprietar de bunuri imobiliare și participant al pieței Este necesară elaborarea și promovarea activă a politicii
cu privire la investiții, ținând cont de obiectivele strategice și de condițiile naționale, dar și de experiența
mondială în acest domeniu.
Bibliografie
1. Дохина, Р. Основные тенденции государственного регулирования на современном этапе

развития рыночных отношений. Академия управления ТИСБИ, 2009
2. Инвестиции в недвижимость за рубежом
Disponibil: < http://pammtoday.com/investicii-v-nedvizhimost-za-rubezhom.html> [Accesat 11
Noiembrie 2017]
3. Полянский, А., Соловьев, М.,. Систематизация механизмов государственного регулирования на
рынках недвижимости, Недвижимость и инвестиции. Правовое регулирование. 2001
Disponibil:< http://dpr.ru/journal/journal_7_4.htm >[Accesat 10 Noiembrie 2017 ]
4. Biroul Național de statistică
Disponibil: < http://www.statistica.md/category.php?l=ro&idc=134& > [Accesat 11 Noiembrie 2017]
249
METODE DE ANALIZĂ CELEI MAI BUNE UTILIZARI
A BUNULUI IMOBIL
Ana CURTEAN, Tatiana SĂNDUȚA
Abstract: Principiile de evaluare reprezintă baza economică pentru determinarea valorii diferitelor tipuri de
proprietate. Principiul celei mai bune utilizări a bunului imobil sintetizează toate principiile estimării valorii
bunului imobil. El este principiu determinant la selectarea factorilor și caracteristici ale obiectului, ce
influențează asupra valorii de piață. În lucrare se analizează principalii și factori ce determină cea mai bună
utilizare, principalele criterii de analiză a celei mai bune utilizări, precum și metodele moderne de analiză
celei mai bune utilizări a bunului imobil.
Cuvinte cheie: cea mai bună utilizare, criteriile analizei CBU, teren liber, teren construit, valoare reziduală,
fezabilitate, productivitate
Cea mai bună utilizare a unei proprietăți, mai mult decât orice altceva, este ceea ce îi determină valoarea
și se definește ca fiind acea utilizare care, dintre utilizările alternative corespunzătoare și probabile este cea
mai profitabilă. [1]
Conform Standardelor Internaționale de Evaluare, cea mai buna utilizare este definită ca fiind:
„utilizarea rezonabilă, probabilă și legală a unui teren liber sau construit care este fizic posibilă,
fundamentată adecvat, fezabilă financiar și are ca rezultat cea mai mare valoare” [2].
Forțele de piață formează valoarea de piață, astfel încât analiza forțelor semnificative pentru determinarea
celei mai bune utilizări este esențială pentru procesul de evaluare. Atunci când scopul efectuării unei evaluări
este de a forma o opinie asupra valorii de piață, analiza celei mai bune utilizări identifică utilizarea cea mai
profitabilă și cea mai competitivă a unei proprietăți imobiliare.
Cea mai bună utilizare a unui teren nu este determinată printr-o analiză subiectivă a deținătorului
proprietății imobiliare, a constructorului sau a evaluatorului; cea mai bună utilizare este determinată de forțele
competitive de pe piața în care este localizată proprietatea.
Testele de posibilitate fizică și permisivitate legală trebuie aplicate înaintea testelor de fezabilitate
financiară și productivitate. Proprietatea este întotdeauna evaluată pe baza celei mai bune și profitabile utilizări,
care poate fi sau nu poate fi utilizarea prezentă. Valoarea terenului este bazată pe cea mai bună utilizare a
proprietății ca fiind disponibilă și gata de a fi dezvoltată pentru acea utilizare. Îmbunătățirile sunt evaluate
conform modului în care ele contribuie (sau nu) la valoarea terenului. Cea mai bună utilizare trebuie să apară
într-un viitor rezonabil și nu poate fi îndepărtată sau speculativă. [4]
În cursul analizei, evaluatorul trebuie să facă distincția între cea mai bună utilizare a terenului ca fiind liber
și cea mai bună utilizare a proprietății ca fiind construită.
La luarea deciziei privind cea mai bună utilizare a bunului imobil este necesar de analizat următorii factori
(Fig.1).
Criteriile analizei CMBU
•Permisibilă legal
•Posibilă fizic
•Fezabilă financiar
•Maximum productivă
Fig. 1 Criteriile analizei celei mai bune utilizări a bunului imobil
Permisibilă legal
În toate cazurile, evaluatorul trebuie să determine care utilizări sunt permise de lege. El trebuie să analizeze
reglementările privind zonarea, restricțiile de construire, normativele de construcții, restricțiile privind
construcțiile din patrimoniu și siturile istorice, impactul asupra mediului.
Închirierea pe termen lung poate afecta cea mai bună utilizare a proprietății din cauza unor clauze în
contractul de închiriere.
250
Normativele de construcții și condițiile de impact asupra mediului, pot avea influențe asupra fezabilității
utilizării, dacă nu o scot înafara legii:
 reglementările privind zonarea,
 restricțiile de construire,
 normativele de construcții,
 restricțiile privind construcțiile din patrimoniu și siturile istorice,
 impactul asupra mediului [3, pag. 3]
Posibilă fizic
Selecția celei mai bune utilizări a bunului imobil trebuie să se bazeze pe realizarea lui fizică. Principalii
factori pentru analiza realizării fizice sunt dimensiunile, forma, suprafața, structura geologică a terenului și
particularitățile naturale a terenului (topografia); flora, landșaft și designul clădirilor, starea terenului și căile
de acces, atât și riscul calamităților naturale (cutremuri de pământ, inundații) influențează asupra variantei
presupuse de utilizare a terenului.
Evaluatorul va considera capacitatea și disponibilitatea utilităților publice (canalizare, apă, linie de
transport energie electrică, gaze, agent termic, etc.) Structura geologică a terenului poate împiedica (sau face
foarte scumpă) anumite utilizări ale proprietății, cum ar fi: clădiri cu regim mare de înălțime, subsoluri
multiple, etc.
Este necesar de luat în considerare starea clădirilor și construcțiilor pentru determinarea posibilității
exploatării lor în viitor cu altă destinație. [4]
Fezabilă financiar
Utilizările care au îndeplinit criteriile de permisibile legal și posibile fizic, sunt analizate mai departe pentru
a determina dacă ele ar produce un venit care să acopere cheltuielile de exploatare, obligațiile financiare și
amortizarea capitalului. Toate utilizările din care rezultă fluxuri financiare pozitive sunt considerate ca fiind
fezabile financiar. [5]
Criteriul de oportunitate financiară reprezintă o rentabilitate pozitivă a capitalului investit, adică un
randament egal cu sau costuri mai mari pentru compensarea costurilor pentru întreținere, obligații financiare
și investiției inițiale.
Pentru a determina fezabilitatea financiară, evaluatorul va prognoza veniturile generate de proprietate, din
care se va scădea cheltuielile de exploatare (inclusiv impozitul pe profit), rezultând venitul operațional net. Se
va calcula rata de capitalizare a capitalului propriu și dacă aceasta este mai mare sau egală cu cea așteptată de
investitori pe piață, atunci utilizarea este fezabilă. [4]
Maximum productivă
Productivitatea maximală – este valoarea maximală a terenului, care nu depinde de ceia este el liber (de
facto sau condițional) sau cu clădiri și construcții.
Realizarea acestui criteriu presupune că din toate variantele permise de cadrul legal, posibile fizice,
fezabile financiar se va alege așa un mod de utilizare, care asigură în primul rând valoare maximală a terenului,
care este baza imobilului.
În dependență de varianta selectată de utilizare a bunului imobil, metodele de estimare a terenurilor pot fi
diferite. Alegerea metodei depinde de gradul de reorientare a destinației prezente imobilului evaluat, nivelului
de risc variantei analizate, ratei de rentabilitate, perioadei de recuperare a capitalului, termenului de execuție a
variantei de utilizare a bunului imobil presupusă.
Cea mai bună utilizare potențială a terenului este de obicei utilizare pe termen lung și se presupune că va
rămâne aceeași pe durata de viață economică sau utilă a construcțiilor.
Cea mai bună utilizare a terenului liber
Caracteristicile esențiale ale amplasamentului rămân neschimbate chiar dacă pe teren se află sau nu un
imobil (destinația imobilului poate fi schimbată). Prin urmare, valoarea terenului este elementul conducător
iar valoarea proprietății imobiliare este în funcție de venitul adus de acest teren. Când potențialii cumpărători
doresc să achiziționeze o proprietate pentru folosință personală, motivația lor principal o reprezintă beneficiile
obținute prin obținerea satisfacției dorite, prestigiu și intimitate. Cumpărătorii investitori sunt motivați de
profitul net sau acumularea de capital și chiar de unele facilități fiscal. [4, pag. 17]
Cea mai bună utilizare a terenului considerat liber presupune că terenul este liber sau poate fi eliberat prin
demolarea construcțiilor. În această ipoteză, pot fi identificate utilizări care creează valoare și evaluatorul poate
începe selecția de proprietăți comparabile și apoi să estimeze valoarea terenului.
Dacă valoarea terenului liber e mai mare decât valoarea terenului construit, cea mai bună utilizare este
terenul liber. Cea mai bună utilizare a unui anumit lot de teren nu este determinată printr-o analiză subiectivă
de către proprietar, promotor sau evaluator; cea mai bună utilizare este conturată de forțele competitive pe
251
piață care fundamentează și valoarea de piață. Cea mai bună utilizare a terenului considerat liber trebuie să
țină cont de utilizarea actuală și toate utilizările potențiale. Valoarea terenului este determinată de utilizarea
potențiala și nu de utilizarea actuală. Aproape orice clădire poate fi demolată (excepție pot fi cele din
patrimoniu) și aceasta se face când ea nu mai adaugă valoare terenului. Reglementările referitoare la
construcțiile din patrimoniu fac uneori imposibilă demolarea și prin urmare un regim fiscal special poate duce
la creșterea valorii lor, păstrând utilizarea actuală ca fiind cea mai bună utilizare.
Cea mai bună utilizare a terenului construit
Cea mai bună utilizare a terenului construit este legată de utilizarea ce ar trebui dată unei proprietăți
imobiliare prin construcțiile ce-i aparțin.
Cea mai bună utilizare a unei proprietăți ca fiind construită poate fi continuarea utilizării existente,
renovarea sau reabilitarea, extinderea, adaptarea sau conversia la o altă utilizare, demolarea parțială sau totală,
ori o combinație a acestor alternative. [5]
Cea mai bună utilizare a terenului construit aici există două motive:
 identificarea utilizării proprietății care va asigura cea mai înaltă fructificare a capitalului investit
 identificarea proprietăților
Metode de analiză CMBU
Terenul este considerat liber și de la estimarea coeficientului de capitalizare se pot utiliza trei metode. [5]
Prima metodă se presupune că ratele de capitalizare pentru terenuri și clădiri sunt diferite. Aplicăm metoda
reziduală.
Etapele aplicării acestei metode sunt:
 Se estimează venitul operațional net ce poate fi obținut în urma exploatării bunului imobil complex,
în baza plăților de arendă de piață pentru bunurile imobile analogice bunului imobil complex parte componentă
a căreia este terenul evaluat – 𝑉𝑂𝑁𝑏𝑖𝑐 ;
 Se calculează valoarea de reconstituire sau valoarea de înlocuire a îmbunătățirilor existente pe terenul
evaluat sau ce urmează a fi construit - 𝑉𝑐 ;
 Se determină rata de capitalizare pentru construcții - 𝑟𝑐 ;
 Se determină venitul operațional net anual alocabil construcțiilor pe baza ratei de capitalizare aferente
- 𝑉𝑂𝑁𝑐 ;
𝑉𝑂𝑁𝐶 = 𝑉𝑐 𝑥𝑟𝑐 (1)
 De determină venitului operațional net anual rămas (rezidual), care este alocat numai terenului –
𝑉𝑂𝑁𝑡 = 𝑉𝑂𝑁𝑏𝑖𝑐 - 𝑉𝑂𝑁𝐶 (2)
 Se determină rata de capitalizare pentru teren - 𝑟𝑡
 Se estimează valoarea terenului prin capitalizarea venitului operațional net alocat terenului la rata de
capitalizare a terenului.
𝑉𝑡 = 𝑉𝑂𝑁𝑡 : 𝑟𝑡 (3)
A doua metodă caracterizează, de asemenea, terenul condițional liber, dar ratele de capitalizare pentru
clădiri și terenul sunt egale.
Pentru a obține concluzia CMBU determinăm valoarea terenului după următorul algoritm:
condițional liber sau ce urmează a fi construit - 𝑉𝑐 ;
 Se estimează venitul operațional net ce poate fi obținut în urma exploatării bunului imobil complex,
în baza plăților de chirie de piață pentru bunurile imobile analogice bunului imobil complex parte componentă
a căreia este terenul evaluat – 𝑉𝑂𝑁𝑏𝑖𝑐 ;
 Se determină coeficientul total de capitalizare - 𝑟𝑡𝑜𝑡 ;
 Se estimează valoarea bunului imobil complex prin capitalizarea venitului operațional net generat de
bunul imobil complex
𝑉𝑏𝑖𝑐 = 𝑉𝑂𝑁𝑏𝑖𝑐 : 𝑟𝑡𝑜𝑡 (4)
 Se estimează valoarea terenului ca fiind diferența dintre valoarea estimată a proprietății și valoarea de
reconstituire sau de înlocuire a îmbunătățirilor
𝑉𝑡 = 𝑉𝑏𝑖𝑐 - 𝑉𝑐 (5)
A treia metodă presupune că terenul este considerat liber și este cunoscut prețul de piață pentru vânzare
bunurilor imobile cu aceeași destinație.
Pentru a obține concluzia CMBU determinăm valoarea terenului după următorul algoritm:
252
 Se determină valoarea de piață a bunului imobil finalizat cu o anumită destinație, care se poate construi
pe un teren analizat - 𝑉𝑏𝑖𝑐 ;
conațional liber sau ce urmează a fi construit – 𝑉𝑐 ;
 Se determină valoarea terenului ca diferența dintre prețul de vânzare a bunului imobil și valoarea de
reconstituire sau de înlocuire a îmbunătățirilor
𝑉𝑡 = 𝑉𝑏𝑖𝑐 - 𝑉𝑐 (6)
Terenul este considerat ca fiind construit, se folosesc două metode.
Prima metodă - Terenul este considerată ca fiind construit, clădirile necesită unele îmbunătățiri.
Pentru a obține concluzia CMBU:
 Se calculează venitul operațional net generat de bunul imobil - 𝑉𝑂𝑁𝑏𝑖𝑐 ;
 Se calculează rata totală de capitalizare - 𝑟𝑡𝑜𝑡 ;
 Se evaluează valoarea proprietății prin capitalizarea venitul operațional net
𝑉𝑏𝑖𝑐 = 𝑉𝑂𝑁𝑏𝑖𝑐 ∶ 𝑟𝑡𝑜𝑡 (7)
 Determinarea costului de îmbunătățire a obiectului 𝐶𝑟𝑒𝑐
 Se calculează creșterea (scăderea) valorii proprietăților în funcție de îmbunătățiri
𝑉𝑏𝑖𝑐 𝑟𝑒𝑐 = 𝑉𝑂𝑁𝑏𝑖𝑐 - 𝐶𝑟𝑒𝑐 (8)
A doua metodă - terenul este considerat ca fiind construit, dar nu are nevoie de îmbunătățiri
Pentru a obține concluzia CMBU:
 Se calculează venitul operațional net generat de bunul imobil 𝑉𝑂𝑁𝑏𝑖𝑐 ;
 Determinarea ratei totale de capitalizare 𝑟𝑡𝑜𝑡 ;
 Se evaluează valoarea proprietății prin capitalizarea venitului operațional net
𝑉𝑏𝑖𝑐 = 𝑉𝑂𝑁𝑏𝑖𝑐 : 𝑟𝑡𝑜𝑡 (9)
Prevederile de mai sus ale analizei standard a celei mai eficiente utilizări este aplicabilă la toate tipurile de
bunuri imobiliare. Cu toate acestea, în procesul de revizuire și identificare a celui mai eficient tip de utilizare
este necesar pentru a citi specificul unei anumite proprietăți. In acest caz, metodele de analiză considerate
CMBU este necesar să se adapteze. [5, pag. 79]
Concluzii
Analiza celei mai bune utilizări identifică utilizarea cea mai profitabilă și cea mai competitivă a unei
proprietăți imobiliare, determinarea căreia capătă o amploare pe piața imobiliară.
Alegerea metodelor de analiză CMBU se efectuează pentru terenurile considerate libere sau construite și
depind de gradul de reorientare a destinației prezente imobilului evaluat, nivelului de risc variantei analizate,
ratei de rentabilitate, perioadei de recuperare a capitalului, termenului de execuție a variantei de utilizare a
bunului imobil presupusă.
Este rezonabilă de efectuat analiza CMBU în evaluarea bunului imobil cu scopul development-ului sau
reconstrucției la elaborarea proiectului investițional și planului de afaceri. În alte cazuri analiza CMBU nu este
eficientă deoarece nu este necesar ca fiecare evaluare să fie transformată în proiect investițional costisitor.
Bibliografie
1. Hotărârea Guvernului R.M. despre aprobarea Regulamentului provizoriu privind evaluarea bunurilor
imobile Nr. 958 din 04.08.2003. Monitorul Oficial al R.M. nr.177din 15.08.2003
2. IVS, Standardele Internaționale de Evaluare 2011, editura ANEVAR, 2011;
3. Sanduța Tatiana. Evaluarea terenurilor: Practicum. Univ. Tehn. a Moldovei, Fac. Cadastru, Geodezie și
Construcții, Catedra Evaluarea și Managementul Imobilului. – Chișinău: Tehnica-UTM, 2017. – 196 p.
4. Оценка недвижимости: учебное пособие / Т.Г. Касьяненко, Г.А. Маховикова, В.Е. Есипов, С.К.
Мирзажанов. –М.: КНОРУС, 2010. – 752 с.
5. Criteriile analizei celei mai bune utilizări
Disponibil:<http://ruminref.eu/index.php?newsid=252705> [ Accesat 7 Noiembrie 2017].
6. Cea mai bună utilizare a terenului liber precum și terenului cu construcții
Disponibil: <https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/analiza-celei-mai-bune-utilizari-studiu-de-
caz-teren-barbu-vacarescu-122825.htm>[Accesat 7 Noiembrie 2017].
253
PRACTICA INTERNAȚIONALĂ ÎN EVALUAREA DREPTURILOR DE
PROPRIETATE PARȚIALE
Petru EȘANU, Svetlana ALBU
Abstract: Evaluarea drepturilor parțiale de proprietate reprezintă una din cele mai dificile laturi în domeniul
evaluării bunurilor imobile. Putem distinge puține cazuri similare pe piață și există riscul de a întâmpină
numeroase aspecte complexe care se învârt în jurul drepturilor unui proprietar asupra bunului, ce cauzează
dificultăți. Domeniul dat este slab dezvoltat pe piața serviciilor din Republica Moldova, specialiștii
confruntându-se cu problema insuficienței materialelor metodologice. Prin analiza practicilor internaționale
este posibilă formarea unor concluzii care vor juca un rol important în modernizarea legislației în domeniul
evaluării.
Cuvinte cheie: coproprietate, arendă, drept parțial, drept de proprietate.
Dreptul de proprietate este, conform Codului civil al RM, dreptul unei persoane de a se bucura și dispune
de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
Dreptul de proprietate privat este definit ca dreptul real principal care conferă titularului său atributele de
posesie, folosință și dispoziție asupra bunului apropiat în formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod
absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor materiale și limitelor juridice.
Aceste trei forme indică prin sine câte o parte din dreptul deplin de proprietate și respectiv, posesia este
dreptul de a stăpâni bunul, folosința cuprinde atât utilizarea bunului, cât și culegerea fructelor acestuia,
dispoziția are două elemente: dispoziția materială asupra bunului(în cazul bunurilor corporale (care exprimă
posibilitatea de a modifica forma lucrului, a transforma, distruge sau consuma substanța acestuia) și dispoziția
juridică (ce exprimă posibilitatea înstrăinării în tot sau în parte a dreptului de proprietate).
Dreptul de proprietate deplin cuprinde în sine un complex de drepturi parțiale care pot fi transmise prin
diferite forme, de aceea evaluatorul trebuie să identifice cât mai corect tipul de drept format și modul în care
el a fost format.
Complexul de drepturi parțiale la fel poate fi explicat de dezmembrămintele dreptului de proprietate
privată, ceea ce semnifică acele drepturi reale deținute asupra unui bun al altei persoane. Ele conferă titularului
lor numai o parte din atributele dreptului de proprietate, de regulă cel al folosinței bunului. Acestea sunt
dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitație, dreptul de servitute și dreptul de superficie.
Fig.1 Schema clasificării drepturilor parțiale de proprietate în legislația RM [1]
254
Experiența Federației Ruse
Metodologia acestei țări remarcă o dezvoltare în acest domeniu însă nu fără ajutorul materialelor venite de
peste ocean unde domeniul evaluării a apărut și s-a dezvoltat cu tempouri mult mai avansate decât în spațiul
post sovietic.
Se disting interese asupra proprietății, juridice și economico-financiare care determină formarea drepturilor
parțiale asupra bunurilor imobile precum:
 Proprietatea persoanelor fizice și juridice poate fi prezentată ca drept parțial de proprietate asupra unui
obiect determinat în formă de condominiu, co-proprietate indivizibilă, cooperativă.
 Aspectul juridic este aplicat în cazul contractului de arendă cînd un proprietar transferă o parte din
drepturi asupra proprietății pentru o anumită perioadă
 Aspectul economico-financiar subliniază modul de finanțare a bunului imobil, fie aceasta o investiție
privată în comun sau contractul de ipotecă
Referindu-ne în special la specificul evaluării dreptului de arendă se vor analiza ambele părți, cât arendașul
atât și arendatorul. Pe parcursul evaluării drepturilor juridice și a celor de proprietate care au apărut în urma
contractului de arendă se vor lua în considerație următorii factori:
Factori 1.Raportul dintre plata de arendă indicată în contract și a celei

determinate în urma analizei pieței;
luați în
considerație 2.Perioada de funcționare a contractului;
la analiza
contractului
3.Situația financiară a arendașului;
de arendă:
4.Împărțirea cheltuielilor între arendaș și arendator
Fig. 2 Factori recomandați spre atenția evaluatorilor în metodologia federației ruse [3]
Acești factori pot influența substanțial la alegerea de către evaluator a ratei de actualizare.
În cazul în care se evaluează drepturile arendatorului cînd contractul de arendă este de lungă durată iar
plata de arendă este fixă și sub nivelul prețurilor de piață se va lua suma plăților anuale curente actualizate la
rata de risc plus rata inflației și actualizarea valorii de piață a bunului la data încetării contractului.
Exemplu practic: Se consideră o farmacie care este supusă exproprierii în favoarea statului și este
necesară evaluarea pierderilor proprietarului din cauza încetării contractului de arendă. Din informația expusă
se observă că valoarea bunului va fi constituită din suma valorii de piață a bunului și a mărimii pierderii
arendatorului.
Se vor utiliza următoarele metode de calcul:
 Metoda analizei vânzărilor comparabile;
 Metoda capitalizării veniturilor;
În urma efectuării evaluării sa stabilit o valoare de piață de 127 000 dolari. Mai departe a fost calculată
mărimea pierderii profitului arendatorului.
Etapele calculului pierderii profitului și logica studiului:
1. Indicatorii retrospectivi al activității farmaciei pentru anul precedent;
2. Indicatorii au fost recalculați în dolari;
3. Se formează prognoza schimbării venitului companiei
4. Se va considera că în locul nou se vor micșora veniturile sub influența a doi factori:
5. Afacerea va începe în loc nou de la zero
6. Se vor pierde din clienții fideli din apropierea locului vechi
7. Cheltuieli suplimentare suportate pentru căutarea unui loc nou, efectuarea reparației, reprimirea
licențelor pentru comercializarea produselor farmaceutice și a utilajelor medicale;
255
8. Fluxurile viitoare presupuse de bani se vor capitaliza la data evaluării la rata de capitalizare de 23 %.
Astfel valoarea finală a bunului este de 184 000 dolari.
Experiența SUA
Legislația SUA la fel distinge mai multe cazuri de formare a drepturilor parțiale de proprietate precum,
proprietatea în de vălmășire a soților, fiind membru al familiei sau vânzarea ori darul unei părți din proprietate
unei părți terțe.
Pentru a asimila procedura de evaluare a drepturilor parțiale de proprietate în SUA se vor analiza
următoarele cazuri:
Cazul 1: Proprietatea Williams
Se evaluează dreptul a 50 % din terenul agricol rural de 0,95 ha . Proprietatea în total a fost evaluată la
suma de 1 096 000 dolari. Excluzând 50 % obținem 548 000 dolari. Pentru a diviza imobilul dat și a înregistra
bunurile formate în registrul bunurilor imobile au fost suportate costuri de 40 000 dolari.
A fost aplicată o rată pentru pierderea de timp în vederea divizării proprietății (aproximativ 17 luni), rata
constituind 22,67 % din prețul a 50% din proprietate (127 000 dolari). Sumând rata pierderii timpului cu
costurile de înregistrare se va obține un rezultat aproximativ de 30 % . A mai fost scăzut și comisionul
realtorului 10% .
Generalizând calculele obținem următoarea relație:
1
𝑉𝑑𝑟,𝑝𝑎𝑟ț. = 2
𝑃𝑟𝑒ț − 𝑇𝑎𝑥𝑎 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑟𝑒𝑔𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑜𝑟 − 𝑅𝑎𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝑎ș𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎𝑟𝑒 − 𝑃𝑟𝑜𝑐𝑒𝑛𝑡 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑡𝑜𝑟 (1)
Valoarea dreptului de proprietate de 50% a bunului reprezintă aproximativ 307 000 dolari.
Cazul 2: Neighbourhood Shopping Center
Se analizează un bun imobil comercial, solicitantul evaluării dispunând de dreptul la venit de 50% din
dreptul total. Bunul dat generează un VON de 360 000 dolari anual. În urma evaluării a fost stabilită o valoare
de piață de 3 mln dolari la o rată de capitalizare de 12%. În acest caz la fel au fost excluse costurile de divizare
de 40 000 dolari și aplicat un cost al vânzării de 5% (realtor) din prețul corectat. Se aplică aceeași relație ca și
la cazul precedent și se va obține o valoare a dreptului parțial de 1 387 000 dolari.
Experiența Franței
Practica Republicii Franceze în evaluarea drepturilor de arendă oferă un spectru de informații privind
metodele aplicate precum:
Evaluarea la m2
Pentru a aplica metoda dată se va căuta un spațiu cu aceeași utilitate și cunoscând valoarea unui m2 se va
aplica un șir de ponderi pentru anumite suprafețe, spre exemplu subsolul pentru rezerve va primi o pondere
0,30, holurile blocurile sanitare 0,10, bucătăria 0,25 etc.
Metoda dată este utilizată mai rar pentru determinarea valorii dreptului de arendă.
Metoda diferențierii
Reprezintă una din cele mai aplicabile metode în practică. Ea constă în compararea valorii curente a arendei
cu una probabilă obținută de la un ocupant potențial la prețurile curente de piață. Dacă valoarea plății de arendă
cu locatarul curent este mai mică decât cea de piață, diferența lor va fi împărțită la rata de capitalizare pentru
perioada restantă.
Spre exemplu plata curentă a arendei unui bun imobil este de 25 000 euro pe cînd după analiza pieței se
stabilește că la moment prețul de piață pentru arenda unui spațiu similar este de 40 000 euro atunci calculând
diferența obținem 15 000 euro. Perioada restantă a contractului este de 8 ani iar rata de capitalizare este de 8%
atunci vom obține:
15000
𝑉𝑑𝑟.𝑎𝑟𝑒𝑛𝑑ă = 0,08
= 187 500 𝑒𝑢𝑟𝑜 (2)
256
Concluzie
Procesul de evaluare a drepturilor de proprietate parțiale este unul destul de complicat, considerând faptul
că lipsesc cazuri de vânzări comparabile sau pot apărea dificultăți în acceptarea metodologiei adoptate pentru
a ajunge la rezultat. În articolul dat au fost analizate un șir de cazuri din trei țări diferite ce arată caracterul
specific al acestei forme de evaluare iar deciziile finale luate pentru a fi aprobate, s-a bazat pe faptul că o
argumentare a cifrelor cât mai aprofundată reprezintă cea mai importantă calitate a evaluatorului. Evaluarea
imobilului fiind un domeniu relativ nou pentru Republica Moldova, încă în curs de dezvoltare, este necesar de
subliniat că studiul practicilor internaționale aprofundat în probleme încă neabordate nici de metodologii nici
de legislație are un impact benefic. Organele competente ar trebui să absoarbe precum un burete informația
din surse care stau la dispoziție din țări mai dezvoltate pentru a putea prelua și adapta la condițiile pieței
autohtone.
Bibliografie
1. Codul Civil al Republicii Moldova din 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86 art. Nr : 661
2. C. Donald Wiggins, DBA, and Sidney B. Rosenberg, PhD The Appraisal Journal- Volume LXIX
(October 2001).
3. Оценка частичных прав на недвижимость
Disponibil : <http://www.bibliotekar.ru/biznes-8/37.htm> [Accesat 13 Noiembrie.2017].
4. L'ÉVALUATION DU DROIT AU BAIL
Disponibil: <https://www.cession-commerce.com/fiches/evaluation/l-evaluation-du-droit-au-bail-8.html>
[Accesat 13 Noiembrie.2017].
257
METODA VALORICĂ LA DETERMINAREA UZURII FIZICE A
BUNURILOR IMOBILE
Ana CURTEAN, Irina BULAT
Abstract: Determinarea uzurii fizice, ca parte componentă a deprecierii acumulate, reprezintă un pas
important în estimarea valorii de piață a bunurilor imobile atât pentru evaluator, cât și pentru proprietar.
Pentru specialiști, etapa respectivă generează informație cu referire la diminuarea valorii, iar pentru
proprietari – soluții de îmbunătățire a întreținerii și exploatării clădirilor. În acest context, se consideră
important de a studia metoda valorică la calcularea uzurii fizice. Prezentul articol include necesitatea, scopul
și metodologia de aplicare a metodei valorice. De asemenea, a fost studiat un caz concret, pentru a putea
formula concluziile de rigoare.
Cuvinte cheie: depreciere acumulată, uzură fizică, uzură recuperabilă, uzura nerecuperabilă, valoare de
reconstituire, metode de calcul a uzurii fizice, lucrări de reparație, reparație amânată
Deprecierea acumulată a bunurilor imobile este compusă din trei elemente: uzura fizică, deprecierea
funcțională și deprecierea economică. Dacă ultimele două sunt determinate de condițiile pieței imobiliare,
tehnologiile implementate în construcții și așteptările pe care le au consumatorii față de un bun anumit, atunci
uzura fizică depinde în mare măsură și de modul în care a fost întreținută clădirea.
Conform Regulamentului provizoriu privind evaluarea bunurilor imobile [1], uzura fizică reprezintă o
reducere a valorii bunului imobil care se datorează deteriorării lui sub influența factorului timpului și altor
factori externi (factorii fizici, chimici, exploatarea incorectă a clădirii, întreținerea nesatisfăcătoare a
construcției (etc.).
Uzura fizică poate fi recuperabilă și nerecuperabilă. Deprecierea recuperabilă reprezintă deprecierea,
înlăturarea căreia este posibilă din punct de vedere fizic și eficientă din punct de vedere economic. Deprecierea
recuperabilă include cheltuielile legate de înlăturarea elementelor uzate, în urma căreia valoarea bunului imobil
va crește. Deprecierea nerecuperabilă este deprecierea, cheltuielile pentru îndepărtarea căreia vor fi mai mari
decât creșterea probabilă a valorii bunului imobil în urma înlăturării elementelor deprecierii.
Conform aceleiași surse[1], metodele de determinare a uzurii fizice sunt: metoda normativă, metoda vârstei
efective și metoda valorică. Dacă primele două se folosesc mai des, despre metoda valorică se poate spune că
are o utilizare limitată.
Esența metodei este că se calculează suma cheltuielilor pentru înlocuirea elementelor de construcție (în
valoare monetară) pentru a elimina uzura. Apoi, această sumă este comparată cu valoarea de reconstituire a
bunului imobil la data evaluării, ținând cont de deprecierea acumulată pe care o are la moment. [4]
•Determinarea valorii de reconstituire a bunului imobil, considerat a fi nou

1
•Determinarea deprecierii acumulate

2
•Elaborarea listei lucrărilor de reparație și determinarea cheltuielilor pentru

3 efectuarea lor
•Aplicarea formulei și efectuarea concluziilor

4
Fig. 1 Procesul de aplicare a metodei valorice la determinarea uzurii fizice recuperabile
Dacă ar fi să facem o analiză a avantajelor și dezavantajelor aplicării acestei metode, se poate de menționat
că acestea depind de tipul bunului imobil, cunoașterea prețurilor pentru înlocuirea unor materiale de
258
construcție. Această metodă permite calcularea imediată a uzurii elementelor sau a clădirii în ansamblu în
valoare monetară. Întrucât calculul deprecierii se face pe baza costurilor reale rezonabile pentru aducerea
obiectelor uzate într-o stare aproape nouă, rezultatul poate fi considerat destul de precis. [5]
- metoda poate fi utilizată - rezultatul reprezintă doar

pentru determinarea uzurii partea recuperabilă a uzurii
fizice a elementelor fizice;
constructive, cît și pentru - utilizare limitată, generată de
întreaga clădire; insuficiența informației despre
- rezultatul are o precizie prețurile lucrărilor de
înaltă; construcție-montaj și
- include soluții pentru experiența evaluatorului de a
diminuarea uzurii fizice și elabora devize de cheltuieli.
majorarea valorii
Fig. 2 Avantajele și dezavantajele metodei valorice la determinarea uzurii fizice a bunurilor immobile
Problemele de aplicare ar fi cele considerate mai sus drept dezavantaje care se completează cu necesitatea
de a fi un evaluator competent, utilizând cunoștințe ample și din domeniul construcțiilor. Prin inspectarea
bunului imobil se determină procentul de uzură al fiecărui element de construcție, care se transferă apoi în
valoare. Metoda valorică este utilizată pentru a determina deprecierea fizică recuperabilă.
Pentru a observa procesul de calculare a uzurii fizice prin metoda valorică am simulat un studiu de caz în
care drept obiect al evaluării a fost selectat un magazin cu două nivele amplasat în satul Trebisăuți, raionul
Briceni. Clădirea a fost dată în exploatare în anul 1980, fiind construită din blocuri de calcar, acoperită cu foi
de ardezie, gradul de capitalizare 1. Volumul constructiv este de 2725,5 m3.
Fig. 3 Obiectul supus evaluării
259
Tabelul 1 Calculul valorii de reconstituire a bunului imobil (magazin)
Valoarea pentru
Denumirea indicatorilor Valoarea totală
o unitate
Volumul clădirii, m3 2725,5
Costul construcției a unui m în prețurile anului 1969, ruble
3
27,1 73861,05
Coeficientul de corecție la materialul de construcție autohton
0,96 70906,61
(piatră de calcar)
Costul construcției în prețurile anului 1969 cu evidența
1,04 73033,81
seismicității, ruble
Costul construcției în prețurile anului 1984, ruble 1,19 86910,23
Costul construcției în prețurile anului 1991, ruble 1,5 130365,3
Costul construcției la data evaluării (trimestrul III, anul 2017),
36,959 4818173
lei
Valoarea clădirii cu evidența cheltuielilor indirecte, lei 1,05 5059081
Valoarea clădirii cu evidența beneficiului investitorului, lei 1,05 5312035
Valoarea clădirii cu evidența TVA, lei 1,2 6374443
Valoarea de reconstituire clădirii cu evidența deprecierii

3751359
acumulate, lei
Valoarea de reconstituire a fost calculată cu ajutorul indicilor comasați ai valorii de reconstituire [6]. La
costul construcției au fost adăugate cheltuielile indirecte și beneficiul investitorului, care au fost considerate
de 5% fiecare. Uzura fizică a fost calculată cu ajutorul metodei normative fiind egală cu 41,15 % (tabelul 2).
Depreciere funcțională și economică nu a fost depistată la obiectul evaluării. Astfel, valoarea de piață calculată
în cadrul abordării prin cost reprezintă suma de 3751359 lei.
Tabelul 2 Calculul uzurii fizice a construcției prin metoda normativă

Greutatea Ponderea uzurii
Uzura fizică a
Denumirea elementului specifică a valorii fizice a elementelor
elementelor %
elementelor, % în total, %
Fundații 6 30 1,8
Pereți 31 30 9,3
Planșee 10 25 2,5
Pardosea 12 50 6
Acoperiș 6 55 3,3
Goluri 11 55 6,05
Lucrări de finisare 4 55 2,2
Instalații tehnico-sanitare 17 50 8,5
Alte lucrări 3 50 1,5
Total 100 41,15
Pentru determinarea uzurii fizice recuperabile, a fost elaborată lista lucrărilor de reparație, efectuarea
cărora ar putea majora valoarea bunului imobil:
 repararea rețelei electrice și instalarea sistemului de alimentare cu gaze naturale;
 înlocuirea acoperișului și a elementelor de scurgere;
 restaurarea finisării interioare;
 instalarea scării modulare pentru accesul în pod;
260
 înlocuirea golurilor de uși și ferestre.
Lista reparațiilor este într-o strânsă legătură cu doleanțele și așteptările beneficiarului de aceea, la acest
capitol evaluatorul trebuie să preconizeze operații benefice, atât pentru îmbunătățirea stării construcției, cât și
pentru satisfacerea așteptărilor beneficiarilor. Cheltuielile pentru reparația construcției trebuie să fie bine
argumentate, luându-se în calcul o valoarea medie a materialelor, cât și a forței de muncă. Pentru a determina
suma cheltuielilor pentru reparații a fost utilizat un calculator online. [2, 3]
Următorul calcul a fost făcut pentru a însuma totalitatea cheltuielilor pentru reparația bunului evaluat.
Astfel, uzura fizică recuperabilă determinată prin metoda valorică constituie 1027875 lei.
Pentru a demonstra faptul că este recuperabilă, adică eficientă din punct de vedere economic, este necesar
de a compara rezultatul cu valoarea de reconstituire existentă la data evaluării.
𝑉𝑡𝑟 1027875
∆𝑉 = 𝑉𝑟
∗ 100% = 3751359 ∗ 100% = 27,40% (1)
Cifra de 27,40% reprezintă creșterea minimă a valorii bunului imobil după efectuarea lucrărilor de reparație
menționate, pentru ca suma de 1027875 lei să fie considerate uzură recuperabilă.
Concluzie
Metoda valorică este una dintre cele mai precise metode la care evaluatorul are un volum mai mare de
lucru. Acesta trebuie să dispună de cunoștințe atât în domeniul evaluării tehnice, cât și în domeniul fezabilității
costului construcției. Rezultatul obținut prin această metodă exprimă valoare monetară de uzură care poate fi
recuperată.
În urma calculelor s-a observat că efectuarea lucrărilor de reparație ar putea genera o creștere a valorii cu
27,4%. În cazul în care se constată creșterea respectivă se poate concluziona că efectuarea reparațiilor este
eficientă din punct de vedere economic. În caz contrar, proprietarului nu i se recomandă efectuarea lucrărilor
respective.
În scopul menținerii stării tehnice a construcțiilor, în corespundere cu prescripțiile tehnice, reducerea
gradului de risc al construcțiilor, este necesar ca acestea să fie exploatate în conformitate cu legea privind
calitatea în construcții.
Bibliografie
1. Hotărârea Guvernului R.M. despre aprobarea Regulamentului provizoriu privind evaluarea bunurilor
imobile nr. 958 din 04.08.2003. Monitorul Oficial al R.M. nr.177 din 15.08.2003
2. Calculator online de estimare a cheltuielilor de reparație
Disponibil : <http://www.calculatortermopan.com/calculator-pret-pvc/57/> [Accesat 09 Noiembrie
2017].
3. Prețuri la lucrări de construcții și reparații
Disponibil : <http://construct.md/ro/pages> [Accesat 09 Noiembrie 2017].
4. Определение износа объекта недвижимости
Disponibil : <http://market-pages.ru/ocenkanedvij/22.html> [Accesat 05 Noiembrie 2017].
5. Износ объекта недвижимости
Disponibil : <http://www.ocenchik.ru/docs/3.html> [Accesat 08 Noiembrie 2017].
6. Сборники укрупненных показателей восстановительной стоимости зданий и сооружений для
переоценки основных фондов, по состоянию на 1 января 1969г.
Disponibil : <http://upvs.kwinto.ru/interpr.php?link=_000139.htm> [Accesat 08 Noiembrie 2017].
261
HIMERA ECONOMICĂ PE PIAȚA IMOBILIARĂ
Irina FIODOROVA, Svetlana ALBU
Abstract: An economic bubble is one of the most unknown subjects in economy. Though there is already
happened a lot of them during past four centuries, scientists still cannot agree on the causes of the
phenomenon, its main characteristics and methods to avoid it. This article contains some ideas upon these,
description of the most important real estate bubbles in the world, including recent crash in 2009. Study
includes analysis of real estate market from Moldova and the conclusion about presence of a bubble on it at
the moment, as well as in 2009.
Cuvinte cheie: Economic bubble, himera economică, activ, piața, preț real, preț de tranzacție.
Termenul “economic bubble” a fost tradus din engleză în limba română ca “himera economică”, traducerea
exactă ar fi fost “balon de săpun economic”. În economie “balon” reprezintă diferența între prețul real și prețul
tranzacției unui activ. La fel, acesta reprezintă și o situație pe piață, cînd activele sunt supraevaluate. În timp
real este aproape imposibil de a constata supraevaluarea acestora și ca rezultat unii agenți încep să speculeze.
Până acum toate himerele economice au fost depistate post-factum. [1]
Bunurile imobile, fiind active specifice prin lichiditatea scăzută și durata de viața îndelungată, reprezintă
o investiție foarte atractivă pentru orice persoană. Uneori, bunurile respective sunt supraevaluate pentru a
aduce profit mai mare proprietarului. Așadar, și pe piața imobiliară este posibil un balon economic, care cînd
explodează (aducerea prețului la cel real), creează panică între investitori, care planificau un câștig mare.
Pentru categoria dată de active se definesc două tipuri de himere: imobiliare în general și rezidențiale.
Acestea, de obicei, sunt mai periculoase pentru economie decât cele pe burse de valori, deoarece consecințele
lor sunt mai grave. Frecvența himerelor pe piața financiară este o dată la 13 ani iar durata acestora este de
aproximativ 2,5 ani și duce la micșorarea PIB-ului cu 4%. Himerele imobiliare sunt cu mult mai rare, dar
durata lor și deducerea PIB-ului este dublă în cel mai bun caz. [5]
Analizând ciclul de viață a pieței imobiliare, se poate de introdus fenomenul de himeră imobiliară, care
este reprezentat în figura 1. Totodată, nu fiecare punct maxim va fi considerat punctul exploziei balonului,
deoarece un ciclu imobiliar complet este egal cu 8-12 ani.
Fig. 1. Ciclul de viață a pieței imobiliare
262
Ca și alte procese destul de durabile, o himeră are etape de dezvoltare:
Schimbare. Orice criza economică se începe cu o schimbare pe piață, care, la rândul său, are aport în
creșterea dorinței de a investi în bunurile imobile.
Boom. Prezența creditelor disponibile stimulează antreprenori, care produc mult și realizează în timp scurt
activele supuse vânzării.
Euforie. Având câștiguri mari, investitorii nu mai acordă atenție opiniei analiticilor, care spun că
tranzacțiile viitoare sunt supuse riscurilor mai mari.
Obținerea câștigurilor. Investitorii cu experiență înțeleg că piața este instabilă și încep să scoată obiectivele
sale din circuitul economic.
Panica. Reprezintă însăși explozia balonului. Aceasta poate fi declanșată de mai multe cauze: investitorii
atrași au observat acțiunile celor cu experiență; schimbarea politicii de creditare; orice informație nouă, etc.
Din cauza panicii, prețul activelor scade brusc, iar pierderile participanților pieței cresc. [2]
Caracteristicile și cauzele
Economiștii au discutat mai multe teorii despre apariția himerelor pe piețe, dar toate au eșuat cînd au fost
comparate cu situații reale. Studiind practica respectivă, au fost evidențiați factorii ce caracterizează existența
pericolului de himeră rezidențială, care sunt patru la număr [3]:
Mărimea plăților de arendă: exprimată prin rata de capitalizare egală cu raportul dintre profitul anual
generat de bun și prețul lui de piață. Dacă acest indicator este mai mic de 3%, atunci prețul obiectului dat este
supraevaluat, dacă raportul este cuprins între 4% și 10% - prețul este optimal și obiectiv, dar dacă această
valoare depășește 15% - prețul este subevaluat.
Mărimea plăților de ipotecă: exprimată prin raportul dintre plata ipotecară anuală și salariul mediu anual
pe economia țării.
Rentabilitatea înaltă în domeniul construcțiilor: cînd vânzarea apartamentelor și caselor finisate sau la
cheie aduc un profit cu mult mai mare decât valoarea investițiilor. Dezvoltatorii încep să construiască mai
multe clădiri noi, care generează oferta excesivă și scăderea prețului în continuare.
PIB pe cap de locuitor: cu cât este mai mare diferența între PIB pe cap de locuitor și prețul unui apartament
sau a unei case, cu atât este mai mare probabilitatea că obiectivul respectiv este supraevaluat. Acest factor este
aplicabil numai în analiza țărilor dezvoltate.
Unii savanții din domeniu consideră că studierea indicatorilor de pe piață pot răspunde la întrebarea
principală: există la moment himeră pe piață sau nu? Totodată, momentul exploziei balonului nu a fost prevăzut
niciodată, iar inerția așteptărilor a profitului investitorilor este motivul principal, care influențează asupra
bănuirii fenomenului. Oare, atunci, prevenirea acestuia este o soluție?
Studiind teoriile, au fost depistate câteva cauze, care pot duce la crearea situației riscante [5]. Cauzele
respective sunt generate de factorii cererii și ofertei. Factorii de ofertă sunt legați în mare parte de restricții în
construcții:
Legislative: artificial se duce la micșorarea suprafețelor noi-create, ce micșorează oferta și lichiditatea pe
piața imobiliară. Totodată, legislația poate fi un instrument foarte util în controlul situației pe piață, exemplu
fiind statele europene.
Independente: în cazul monopolului pe piață sau conspirațiilor companiilor de construcții;
Natural-geografice: din cauza reliefului sau altor factori fizico-geografici; în centrul orașelor nu mai este
pământ liber și disponibil, dar dacă este atunci prețul lui este foarte mare, obiectul vânzării fiind un deficit pe
piață.
Majoritatea factorilor de cerere sunt legați de existența surselor de finanțare:
 Creșterea considerabilă a veniturilor reale a populației;
 Dezvoltarea sistemului ipotecar;
 Rentabilitatea scăzută a pieței financiare.
Pe lângă cele menționate mai sus, cererea neadecvat excesivă sau migrarea populației poate fi o cauză a
himerei pe piața imobiliară.
Himere imobiliare în lume
Istoria mondială enumeră diferite himere economice începând cu secolul XVII. Primă himeră înregistrată
în Olanda, care a început în anul 1634 și s-a terminat în anul 1637, a fost legată cu bulbe de lalea, care au fost
importate din Turcia. Cererea pentru bulbele respective era foarte mare, pe cînd numărul lor a fost limitat.
Prețul unui bulb creștea de 20 de ori lunar, cel mai mare preț înregistrat a fost egal cu prețul unei case de locuit.
263
Oameni vindeau tot, ce aveau, pentru a obține lalele rare. Consecințele himerei date au fost tragice pentru toți:
cei care au reușit să facă bani nu au avut posibilitatea să-i investească în altceva, deoarece s-a început depresie
în economie, iar alți participanți au rămas și fără profit, și fără avere.[1]
Prima himeră imobiliară a avut loc nu așa demult, comparând cu cea de bulbi, în anii 20 a secolului trecut.
Locul desfășurării evenimentului – statul Florida, SUA. În acele timpuri oameni plecau în Europa la odihnă,
dar această tendință a fost schimbată împreună cu creșterea demografică și mărimea veniturilor populației. În
scurt timp, Florida, care a fost un stat agricol, a devenit în vogă: reprezentanții clasei mijlocii procurau loturi
de teren și construiau case de locuit sau vile. Cererea a început să crească, la fel ca și prețul terenului. Numai
în anul 1925 prețurile au crescut cu 400%. În anii 1923-1926 volumul construcțiilor în stat a sporit de 5 ori.
Atunci, notând situația pe piață, aproape toți proprietarii bunurilor imobile în Florida au pus acestea spre
vânzare cu preț „de piață”. La începutul anului 1926 cererea a scăzut și investitorii doreau cât mai repede să
scoată activele de pe piața riscantă. Prețurile au scăzut drastic, oferta fiind în exces în lipsa cererii. În
septembrie situația a fost schimbată direct de natură: uraganul a distrus toate casele. Acest eveniment a adus
criza și în alte domenii: bănci, ce au finanțat cumpărarea caselor prin credit, companii de asigurare, care au
fost nevoite să achite plățile pentru prejudicii. [1]
Următorul balon imobiliar, care a avut loc în același timp și pe piața financiară, a fost înregistrat în Japonia,
între anii 1986 și 1991, perioadă în care prețurile creșteau cu un multiplicator considerabil. Scăderea prețurilor
a continuat 10 ani, după ce balonul a explodat, prețul minim fiind înregistrat în anul 2003. Principale cauze ale
apariției himerelor pe ambele pitei în Japonia sunt profitabilitatea înaltă a tuturor întreprinderilor și poziției
stabile a yenei pe piața valutară, care au fost posibile politicii aplicate după al doilea război mondial. În anii
80 au fost prognozate numai situații optimiste, atunci băncile au început să elibereze credite riscante, iar
investitorii – să speculeze atât pe bursa de valori, cât și pe piața imobilului. Etapa de euforie a fost destul de
lungă și imposibil de determinat din cauza că Japonia așa și a rămas un stat închis. Pe parcursul dezumflării
baloanelor, japonezii au pierdut trilioane de dolari. Această perioadă grea pentru ei a fost urmată de criza din
2009, care a influențat nu numai Japonia, dar toată lumea.
Criza din 2009 la fel este legată cu himera imobiliară, și a afectat nu numai una, dar mai multe țări ale
lumii (aprox. 95). Aceasta a început în 2007, dar economiștii diferitor țări vorbeau despre criză încă în 2005.
Principalele state în cauză sunt SUA și Regatul Unit. În primul – 23.1% din toate casele rezidențiale au fost
supraevaluate, devenind gaj al creditelor neperformante. În Marea Britanie principale obiecte supraevaluate
constituiau cele comerciale. Valorile acestora au fost supraevaluate cu 35% comparativ cu situația din 2010.
O decizie semnificativă, care a ajutat la restabilirea economiilor naționale, a fost luată de către bănci: condițiile
de creditate au devenit mai dure. Dar, nu toate țările, care au avut o creștere a prețurilor au aplicat aceste
condiții, și există pericolul că pe piața lor persistă un balon, care într-un moment dat va exploda. [4]
Himera pe piața Republicii Moldova
Republica Moldova este un stat tânăr și posibilitatea apariției himerei pe piață este relativ mică. Totuși,
Moldova a suferit criza din 2009, ca și alte țări. În perioada post crizei au fost depistate o mulțime de credite
neperformante, gajurile cărora erau bunuri imobile supraevaluate. La fel, prețurile pe piața imobiliară au scăzut
radical, cum este prezentat în fig. 2.
Fig. 2. Evoluția prețurilor pe piața imobiliară a RM [6]
264
Cu părere de rău, anume în perioada crizei mondiale pe piața Republicii Moldova s-a schimbat valuta de
referință din dolari în euro, și este destul de dificil de analizat perioada până în 2007.
O săritură a prețurilor, precum este și în cazul himerelor, a fost bruscă și neargumentată. Dar, pe piața
autohtonă era prezent și un alt factor – investițiile persoanelor cetățeni moldoveni care lucrau peste hotare și
erau sursa principală de cerere.
Desigur, ca pe orice economist care studiază întrebarea himerelor economice pe piață, ne interesează
întrebarea: există la moment pe piață o himeră sau nu? Conform fig. 2 este evident, că prețurile pe piața
imobiliară sunt nu pur scăzute, dar chiar minimale pe parcursul ultimilor 10 ani. Dar, neștiind această evoluție,
putem efectua o analiză a caracteristicilor himerei imobiliare, e.g. tabelul 1, care confirmă ipoteza bazată pe
evoluția prețului.
Tabelul 1. Caracteristicele pieței imobiliare din Moldova, toamna 2017

Denumirea caracteristicii Valoarea Comentarii
În urma analizei pieței, s-a constat, că imobilele au
Mărimea plăților de arenda 5,8% ... 9,1%
preț adecvat și nu sunt supraevaluate
Banca nu va accepta eliberarea creditului, dacă
Mărimea plăților de ipotecă 0,87
mărimea această va depăși 0,7.
Rentabilitatea înaltă în domeniul Nu este un indicator reprezentativ, în anul 2015 rata
19,6 (2015) [7]
construcțiilor de baza a crescut de 2 ori, ajungând la 19,5%
Indicatorul nu este relevant, deoarece RM este o
PIB pe cap de locuitor 440$
țară în curs de dezvoltare.
Concluzii
Evaluatorii sunt cei, care exprimă opinia profesională asupra valorii unui activ, bazând-se pe analiza pieței.
Himerele imobiliare sunt foarte periculoase pentru ei, deoarece ei sunt primii care sunt învinuiți în criză.
Generalizând, ajungem la concluzia că nu în orice situație urmează a fi raportată valoarea de piață, ci în multe
cazuri evaluarea activelor ar trebui finalizată prin expunerea asupra valorii juste sau valorii reale.
În Republica Moldova a fost himeră imobiliară, în anii 2007-2009, care a coincis cu criza globală. Reacțiile
corecte din partea băncilor, ca și în practica mondială, au adus rapid economia în starea normală, dar la moment
piața este în stagnare.
În urma analizei tuturor factorilor, caracteristicilor a himerelor imobiliare și a evoluției economiei
naționale, s-a constatat, că apariția oricărei crize, inclusiv și fenomenului studiat, depinde direct de economia
mondială, și anume de economiile țărilor care sunt parteneri economici de export-import, cum ar fi țările EU,
Ucraina, Rusia, și din care vin investiții.
Bibliografie
1. Чиркова Е., Анатомия финансового пузыря, 2010 г.

Disponibil: <https://www.e-reading.club/book.php?book=1007597> [Accesat 11 Noiembrie 2017]
2. Зароченцев А., Кравченко Е., Экономические пузыри: сущность, виды, причины появления,
«Экономические науки», №44-1б 20.04.2016
Disponibil: <http://novainfo.ru/article/5372> [Accesat 11 Noiembrie 2017]
3. How to avoid buying into a bubble
Disponibil: <http://www.globalpropertyguide.com/real-estate-school/How-to-avoid-buying-into-a-
bubble> [Accesat 11 Noiembrie 2017]
4. Market Crashes: Housing Bubble and Credit Crisis (2007-2009)
Disponibil: <https://www.investopedia.com/features/crashes/crashes9.asp> [Accesat 11 Noiembrie 2017]
5. Real Estate Bubble
Disponibil: <https://en.wikipedia.org/wiki/Real_estate_bubble> [Accesat 11 Noiembrie 2017]
6. Analitica
Disponibil: <http://nikaimobil.md/analitic.php?year=2016> [Accesat 11 Noiembrie 2017]
7. Statistica
Disponibil: <http://www.statistica.md/search.php?go=1&l=ro&q=rentabilitatea> [Accesat 11 Noiembrie
2017]
265
FORMAREA PREȚURILOR ÎN CONSTRUCȚII
Igor GHEORGHIȚA
Abstract: În domeniul construcțiilor prezenţa preţului este evidentă, fiindcă în categoria de preţ sunt întrunite
toate problemele de dezvoltare cum ar fi: producţia, mărfurile, munca, informaţia, capitalul, investiţiile,
transporturile, serviciile, folosirea pământului etc. Aceste realităţi au făcut şi fac din problema analizei naturii
preţurilor în construcții o formă frecventă de investigare ştiinţifică a lor. Articolul dat are drept scop studierea
a metodelor de formare a prețurilor în construcții, în scopul identificării celei mai eficiente metode de formare
pentru obținerea unui rezultat corect.
Cuvinte cheie: preț, resurse, indici, metode de formare a prețurilor în construcții.
Introducere
În literatura de specialitate prețul este considerat sumă de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul
unei unităţi de bun economic sau sumă de bani pentru transferarea drepturilor de proprietate de la o persoană
la alta.
Prețurile în construcții reprezintă un rol foarte important asigurînd recuperarea costurilor și obținerea
profitului. Politica de stabilire a prețurilor în construcții face parte din politica generală a prețurilor și se
bazează pe principiile comune de stabilire a prețurilor pentru toate industriile.
Întreaga activitate în construcţii este influenţată puternic de acţiunea particularităţilor sub care se
desfăşoară procesul de producţie şi care îi atestă caracterul de ramură distinctă aeconomiei naţionale,
particularităţi care se desprind din natura producţiei, a obiectului construit şi a procesului de producţie. [1]
În literatura de specialitate aceste particularităţi sunt prezentate astfel: [2]
 Caracterul de unicat al obiectului de construcţie,
 Procesul de producţie în construcţii este mobil, în timp ce produsul (obiectul de construcţii) este fix
(legat de sol),
 Procesul de producţie din construcţii se desfăţoară, în general, sub cerul liber,
 Durata ciclului de producţie este relativ mare,
 Diversitatea mare a lucrărilor și materialelor de construcţii,
 Complexitatea mare a procesului de producţie,
 Greutatea mare a obiectelor de construcţii,
 Durata de viaţă a obiectelor de construcţii este foarte mare,
 Posibilitatea apariției rebutului,
 Consum mare de materiale.
Preţul este una din cele patru variabile clasice ale mixului de marketing, care are cea mai mare influenţă
în activitatea întreprinderii în general, a celei de marketing, în mod special, deoarece el afectează nemijlocit şi
promt: profitul, volumul vînzărilor, cota de piaţă şi poziţia pe care aceasta o ocupă pe piaţă în complexul
economic naţional.
Ca expresie a informaţiilor furnizate reciproc de către participanţii la schimb, în economia contemporană,
întîlnim şi alte posture ale preţului, ce poartă numele de:
 tarif – în cazul serviciilor.
 taxă – în cazul plăţilor la bugetul de stat sau alte instuţii financiare.
 impozit – ca preţ al dreptului de a cîştiga bani.
 comision – pentru agenţii comerciale.
 primă – în cazul asigurărilor sociale.
 chirie – pentru utilizarea temporară a unui spaţiu
 onorariu – în cazul unui liber profesionist.
 cotizaţie – pentru apartenenţe la o organizaţie.
 amendă – pentru contravenienţi.
266
 penalizare – pentru nereguli.
 cauţiune – ca preţ al libertăţii temporare.
 rată – în cazul unei plăţi eşalonate.
 salariu – ca preţ al muncii.
 dobînda – ca preţ al banilor împrumutaţi.
 garanţii – pentru amanetare.
 mită – preţ al bunăvoinţei, favorizării.
Obiectivele stabilirii prețurilor cuprind: [3]
 asigurarea unui anumit profit;
 furnizarea unui anumit volum de vânzări;
 conservarea poziției existente a companiei;
 eliminarea concurenților;
 introducerea pe piață a produselor noi.
 Nivelul prețurilor se apreciază în urma: [3]
 definirea cererii;
 estimarea costurilor și stabilirea unei limite de preț mai mici;
 analiza prețurilor și a caracteristicilor produselor concurente;
 alegerea metodelor de stabilire a prețurilor și estimarea limitei de preț superioare;
 dezvoltarea politicii de prețuri;
 stabilirea prețului pentru produsele companiei pentru o anumită perioadă.
În domeniul construcțiilor se aplică următoarele metode de formare a prețurilor
1. Metoda de resurse
2. Metoda de resurse și indici
3. Metoda indicelui de bază
4. Metoda segregării
Metoda de resurse
Metoda de resurse– esența metodei este de a suma toate costurile și se realizează la prețurile și tarifele
curente pentru resursele și lucrările necesare pentru implementarea proiectului de construcție. Pentru estimarea
finală a costurilor, sunt rezumate costurile estimate pentru materiale, produse, structuri, costul livrării lor
optime pe șantier, consumul de energie electrică și alți transportatori de energie, costurile de exploatare a
mașinilor, costurile forței de muncă. Toate tipurile de costuri sunt luate din documentația proiectului sau din
surse de reglementare.
Tabelul 1 Avantajele și dezavantajele metodei de resurse

Avantaje Dezavantaje
-posibilitate de a determina cu o mare exactitate a -complexitatea calculelor,
prețului, -justificarea problematică a prețurilor curente
-eficiența maximă a metodei asigurată prin acceptate pentru calcul.
utilizarea tehnicii de calcul și a mijloacelor de
programare,
-vizibilitatea prețurilor,
-minimizarea prețurilor.
Metoda de resurse și indici

Metoda de resurse și indici - combină sistemul indicilor de preț și metoda de resurse pentru construcții.
Indicele prețurilor se referă la raportul dintre prețurile de bază și prețurile curente.
Atunci când se aplică metoda indicelui de resurse sub formă de date inițiale, pentru determinarea costurilor
se utilizează următorii indicatori:
1. Numărul de zile lucrătoare, pentru a determina mărimea salariilor lucrătorilor care efectuează o anumită
lucrare privind întreținerea mașinilor de construcții.
2. Timpul pentru care mașinile au fost folosite în construcții.
3. Numărul de materiale, produse, părți, precum și structuri utilizate.
267
Tabelul 2 Avantajele și dezavantajele metodei de resurse și indici
-corectitudine înaltă, -complexitatea calculelor,
-formarea prețurilor reale, -se poate aplica doar pentru obiectele în curs de
-poate fi utilizată de oricine în cazurile cu finanțare execuție.
proprie.
Metoda indicelui de bază

Metoda indicelui de bază - această metodă de determinare a valorii totale a întregii construcții se bazează
pe aplicarea sistemului de indicatori actuali și prognozați în raport cu valoarea calculată la nivelul prețului de
bază. Cu alte cuvinte, costul lucrărilor și costurilor necesare, determinat la nivelul de bază, este înmulțit cu
factorii de conversie.
Tabelul 3 Avantajele și dezavantajele metodei indicelui de bază

-complexitate redusă, -se poate aplica doar pentru construcțiile deja
-poate fi utilizată de oricine în cazurile cu finanțare construite,
proprie. -în comparație cu metoda resurselor putem obține o
abatere de 5-10%,
Metoda segregării
Metoda segregării - metoda de stabilire a prețurilor se folosește, în general, pentru fundamentarea
prețurilor unor produse asemănătoare celor practicate de firmele concurente. La stabilirea preturilor se vor lua
in calcul nu numai prețurile practicate pe piață, ci si diferențele calitative ale produselor și deosebirile in
condiții de comercializare. Stabilirea prețurilor în raport cu prețurile concurenților presupune parcurgere a
următoarelor etape.
•Identificarea și asigurarea surselor de informare asupra costurilor de producție și preturilor practicate de
firmele concurente, precum si a oricăror alte informații cu privire la produsul respectiv;
•Selecționarea si actualizarea datelor, luându-se în considerare și tendințele în evoluția;
•Efectuarea calculelor de preț și corectarea acestora in funcție de diferențierile constructive, funcționale;
•Analiza prețului astfel obținut și corectarea acestuia in funcție de posibilitățile de realizarea acestuia și
alți factori.
Tabelul 4 Avantajele și dezavantajele metodei segregării

-proces de determinare mai simplu în comparație cu -eficiența scăzută
celelalte metode. -imposibilitate de a determina cu o exactitate mare
a prețului,
-lipsa accesului la informația despre bunurile
concurenților,
-lipsa obiectelor analogice.
Alegerea metodei de întocmire a prețurilor este determinată în fiecare caz specific, în funcție de
disponibilitatea datelor inițiale, cerințele actualele și actele normative.
Concluzii
Prețul serviciilor și produselor de pe piața construcțiilor este unul dintre cei mai importanți indicatori care
afectează în mod semnificativ poziția economică a firmei. Prețul afectează dezvoltarea producției de
construcție, sporind eficiența activității întreprinderii. Principala funcție a prețului este exprimarea cantitativă
a valorii produselor de construcții create. Astfel, ca instrument de măsurare, prețul determină costurile forței
de muncă social necesare în organizarea proceselor materiale și a tranzacțiilor financiare. În plus, aceasta
îndeplinește și o funcție stimulativă pentru a reduce costurile de muncă, materiale pentru a-și îmbunătăți
268
eficiența. Astfel, pentru a stabili prețul pentru un oarecare produs sau serviciu trebuie de ales metoda cea mai
efectivă în determinarea prețurilor. Cel mai des aplicată în practică este metoda resurselor. Metoda resurselor
este și singura metodă de calcul a prețului permisă pentru construcțiile finanțate din buget.
Bibliografie
1. Цены и ценообразование, Маховикова Г.А., Желтякова И.А., Пузыня Н.Ю.

2. Ценообразование в строительстве
Disponibil<https://ru.wikipedia.org/wiki/Ценообразование_в_строительстве>[Accesat 13 Noiembrie
2017].
3. Ценообразование в строительстве
Disponibil < http://cons-systems.ru/tcenoobrazovanie-v-stroitelstve> [Accesat 14 Noiembrie 2017 ].
269
DEZVOLTAREA PIEŢEI TERENURILOR AGRICOLE CU PLANTAŢII
MULTIANUALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Doina GARPATI
Abstract: Prezentul articol include în sine rezultatele analizei datelor statistice privind plantațiile multianuale,
și analiza unui segment de piață. Segmentul analizat reprezintă ofertele terenurilor agricole cu plantații
multianuale din Republica Moldova, selectate în perioada noiembrie – octombrie 2016. Analiza segmentului
dat are drept scop de a stabili prețul minim și prețul maxim pentru un hectar de teren agricol cu plantații pe
culturi și pe zone, prețul unui hectar în dependență de suprafață și de a stabili nivelul de dezvoltare a fiecărei
zone.
Cuvinte cheie: piață, plantații multianuale, oferte, preț, tranzacții.
Plantațiilor multianuale le revine un rol principal în ramura agriculturii și în economia de piață a țării
noastre. Pe parcursul ultimilor ani tot mai mult se extind suprafețele acestora, îndeosebi a plantațiilor de măr,
prun și nuc. Ceea ce înseamnă că plantarea acestor tipuri de culturi prezintă un deosebit interes pentru
investitori.
Studierea Fondului Funciar pe categorii de terenuri și după modul de folosință
Fondul funciar al raionului Hâncești se extinde pe o suprafață de 147 213,47 ha, dintre care 92 708,08
ha sunt terenuri agricole sau 63% din numărul total de terenuri. Plantațiile multianuale se extind pe o
suprafață de 18 589,38 ha din numărul total de terenuri agricole, inclusiv livezile pe o suprafață de 5
057,05 ha sau 5,45 % din numărul total de plantații multianuale. Cota plantațiilor de prune din totalul
livezilor din raionul Hâncești constituie 9% sau 416 ha. [2]
Examinarea repartiției plantațiilor multianuale după zone
Conform datelor de pe statistica.md suprafața totală a plantațiilor de prune în zona de Centru și Sud sunt
în creștere, pe când în zona de Nord acestea înregistrează o scădere (fig. 1). În anul 2016 suprafața livezilor de
prune crește cu 106 % în zona de Centru față de anul 2015, și respectiv cu 102% pentru zona de Sud.
În zona de Nord suprafața acestora scade în 2016 cu 90 % comparativ cu anul 2015. Această scădere se
poate justifica prin faptul că zona respectivă nu este prielnică pentru acest tip de plantații. [3]
Fig. 1 Suprafața totală a plantațiilor de prune din Republica Moldova pe zone, anul 2012 – 2016
Din analiza datelor statistice s-a constatat că în zona de Nord predomină mai mult plantațiile de măr,
acestea având o suprafață de 17 442 ha. La fel și în zona de Centru a republicii predomină plantațiile de măr,
suprafața acestora fiind de 5 483 ha, iar în sudul țării predomină plantațiile pomicole de prun cu suprafața de
2 555 ha. [3]
270
Tabelul 1 Tipuri de culturi pe zone
Zona Nord Zona Centru Zona Sud

Denumirea plantației
Suprafața, ha
Măr 17 442 5 483 1 647
Păr 103 346 75
Gutui 18 42 15
Vișin 242 341 103
Cireș 784 885 280
Cais 361 536 228
Piersici 91 480 1 941
Pruni 2 436 4 866 2 555
Nuc 1 975 4 470 1 843
Fig. 2 Suprafața terenurilor agricole cu plantații multianuale pe zone și în raionul Hâncești, anul 2016
În Raionul Hâncești suprafața livezilor de prune comparativ cu anul 2015 care constituia 319 ha, în anul
2016 a crescut cu 100 hectare sau cu 131 %. Din 419 ha de terenuri agricole cu plantații de prun 267 sunt în
proprietatea întreprinderilor agricole și 152 ha sunt în proprietatea gospodăriilor țărănești (de fermier). În
Raionul Hâncești predomină plantațiile de prune acestora revenindu-le 419 ha sau 48 % din numărul total de
plantații. [3]
Analiza tranzacțiilor cu terenuri agricole
Analizând numărul tranzacțiilor înregistrate la Oficiul Cadastral Teritorial în Raionul Hâncești se observă
că numărul tranzacțiilor de vânzare – cumpărare scad comparativ cu anul precedent cu 99 %, deși până în anul
2015 au fost în creștere. Această scădere se poate explica prin faptul că proprietarii de terenuri agricole preferă
să încheie un contract de donație sau moștenire pentru a evita achitarea impozitelor, sau un contract de schimb
pentru comasarea parcelelor în vederea extinderilor acestora. Tranzacțiile de moștenire înregistrează o creștere
271
pe toată perioada analizată, în anul 2016 cresc cu 130 % față de perioada precedentă. La fel și tranzacțiile de
donație/schimb sunt în creștere, în anul 2016 acestea sunt cu 117 % mai multe față de anul 2016 [2].
Tabelul 2 Tranzacțiile cu terenuri agricole în raionul Hâncești (2012 – 2016)

Tranzacții 2012 2013 2014 2015 2016
Vânzare -
2 362 3 871 4 139 3 747 3 734
cumpărare
Moștenire 1 823 2 777 2 797 3 554 4 582
Donație/schimb 1 340 1 522 1 670 2 074 2 421
Total 5 525 8 170 8 606 9 375 10 737
Fig. 3 Tranzacțiile cu terenuri agricole în raionul Hâncești anii 2012 – 2016
Analiza pieței terenurilor agricole cu plantații multianuale din Republica Moldova
În urma analizei pieței terenurilor agricole cu plantații multianuale se poate conchide că aceasta este slab
dezvoltată, așa cum s-au identificat puține oferte. Total pe republică s-au identificat 24 de oferte dintre care: 6
în zona de Nord, 12 oferte în zona de Centru și 6 în zona de Sud. Reieșind din numărul total al ofertelor
selectate se observă că cea mai dezvoltată este zona de Centru (tabelul 3).
Fig.4 Numărul de oferte cu terenuri agricole cu plantații multianuale în Republica Moldova pe zone, anul
2016
272
Tabelul 3 Ofertele terenurilor agricole cu plantații multianuale din Republica Moldova, octombrie –
noiembrie, anul 2017
Denumirea Prețul de ofertă a unui hectar, euro

Zona Numărul de oferte
plantației Preț minim Preț maxim
Nuc 2 3 000 5 294
Zona de Nord Măr 2 5 000 5 405
Mixte 2 2 500 3 053
Total - 6 - -
Nuc 5 8 039 16 667
Zona de Centru Prune 3 5 000 7 500
Mixte 4 5 788 8 366
Total - 12 - -
Nuc 2 3 750 5 500
Zone de Sud Piersic 2 2 444 3 500
Mixte 2 3 000 5 625
Total - 6 - -
De asemenea, în urma analizei s-a determinat prețul minim si prețul maxim de ofertă a unui hectar de
plantații multianuale, pe tipuri de culturi și pe zone, și prețul în dependență de suprafață (tabelul 3). Cel mai
mare preț este pentru plantațiile de nuc în zona de Centru, acesta constituind 16 667 euro/1 ha. Iar cel mai mic
preț este pentru plantațiile de piersic în zona de Sud, acesta fiind de 2 444 euro/1ha.
În zona de Nord, Centru și Sud pentru plantațiile de nuc se observă că prețul crește cu creșterea suprafeței.
Pentru plantațiile de prune în zona de Centru, plantațiile de piersic în zona de Sud, și mere în Zona de Nord
prețul scade cu creșterea suprafeței.
Concluzii şi recomandări
La etapa actuală pomicultura este una dintre cele mai dezvoltate ramuri ale agriculturii din Republica
Moldova, suprafaţa totală a plantaţiilor pomicole pe ţară fiind de 61 539 ha, ceea ce constituie o pondere
considerabilă în economia ţării. În concluzie se poate menţiona că piaţa planaţiilor multianuale este slab
dezvoltată, sunt puţine oferte expuse spre vânzare, şi problema prioritară este că aceasta nu este cercetată.
1. Îmbunătăţirea relaţiilor internaţionale pentru dezvoltarea exportului şi reducerea la minim a embargourilor;
2. Motivarea noilor antreprenori de a investi în domeniul agricol prin elaborarea anumitor programe şi
adoptarea unor legi care să reglementeze activitatea agricolă;
3. Evidenţa de către Administraţiile Publice Locale a terenurilor agricole cu plantaţii multianuale şi
sancţionarea pentru neprelucrarea lor;
4. Monitorizarea respectării normelor ecologice şi fito – sanitare.
Bibliografie
1. Codul Funciar nr 828 din 25.12.1991 / MO al RM nr. 107 din 04.09.2001

2. Ofertele terenurilor agricole cu plantații multianuale
Disponibil:
<https://999.md/ro/list/realestate/land?o_42_258=1040&applied=1&eo=12900&eo=12912&eo=12885&
eo=13859&ef=44&ef=45> [Accesat 05 Noiembrie 2017].
3. Fondul Funciar pe categorii de terenuri și după modul de folosință
Disponibil: <http://cadastru.md/pentru-apl/cadastru-funciar-2016 > [Accesat 02 Noiembrie 2017].
4. Suprafața totală a plantațiilor multianuale la întreprinderi agricole și gospodării țărănești în profil
teritorial 2012 - 2016
Disponibil:
<http://statbank.statistica.md/pxweb/pxweb/ro/60%20Statistica%20regionala/60%20Statistica%20region
ala__16%20AGR/AGR020900reg.px/?rxid=b2ff27d7-0b96-43c9-934b-42e1a2a9a774> [Accesat 01
Noiembrie 2017].
273
EXPERIENȚA INTERNAȚIONALĂ ÎN DOMENIUL RECICLĂRII
BETONULUI UZAT
Elena IGNATIUC
Abstract: Utilizarea agregatelor primite în urma demolării construcțiilor în beton pot fi utile pentru protecția
mediului. Agregate reciclate sunt materialele viitorului. Aplicarea agregatelor reciclate a fost pornită într-un
număr mare de proiecte de construcții în multe țări Europene, Americane, Rusești și a țărilor asiatice. Multe
țări aplică legi și noi acte normative pentru creșterea gradului de utilizare a agregatelor reciclate la
producerea betoanelor. Articolul de față prezintă o analiză a implementării agregatelor reciclate în diferite
țări.
Cuvinte cheie: agregate, beton, demolare, reciclare, reutilizare.
Introducere
După cum știm unele materiale sunt refolosite pentru reciclare, cum ar fi: plasticul, sticla etc. În același
mod betonul poate fi folosit în mod continuu atât timp cât specificația și calitatea sa corespund cerințelor.
Reciclarea deșeurilor solide din construcții devine o opțiune tot mai importantă de gestionare a deșeurilor,
deoarece poate duce la beneficii atât economice și de protecție a mediului. Conservarea resurselor naturale,
economisirea de energie în producție și la transportare, și reducerea poluării sunt, de asemenea, avantajele de
reciclare
De ce betonul ? De ce reciclarea betonul? Betonul este un material din care să se facă construcții durabile
și eficiente din punct de vedere energetic. Cu toate acestea, chiar și cu un design bun, nevoile umane schimbă
astfel potențialele deșeuri vor fi generate. Betonul are proprietăți destul de unice și procedura de recuperare a
acestuia ”cade” de multe ori între definițiile standard de reutilizare și reciclare. Betonul este rareori capabil să
fie "reutilizat" în sensul de a fi reutilizat în forma sa originală, întreg. Nici nu este "reciclat" înapoi in
materialele sale de ”intrare” originale. Mai degrabă, betonul este mărunțit în blocuri mai mici sau agregate
pentru a fi utilizare într-o nouă viață.
Reciclarea betonului este o industrie bine stabilită în multe țări în general el putând fi zdrobit și reutilizate
ca agregate. Tehnologia de reciclare existente prin intermediul zdrobire mecanică este disponibil și relativ
ieftin. Aceasta se poate face atât în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare.
Cu cercetări suplimentare și dezvoltare în continuare, domeniul de aplicare al agregatelor reciclate poate
fi crescut. Cu toate acestea, chiar și cu tehnologia existenta, o creștere semnificativă a ratelor de recuperare
poate fi realizată în unele țări.
Beton – din ce este făcut și cât de mult este? Betonul este al doilea material cel mai consumat după apă
și este baza pentru mediul urban. Acesta poate fi estimat aproximativ că în anul 2009 s-au consumat la nivel
mondial între 21 și 31 de miliarde de tone de beton, comparativ cu mai puțin de 2 - 2,5 miliarde de tone de
beton în 1950.
Beton este fabricat din agregate grosiere (piatră și pietriș), agregate fine (nisip), ciment și apă. Produse
primare pot fi înlocuite cu agregate din beton reciclat. Cenușă volantă, zgură și silicea pot fi folosite ca
materiale cimentoase astfel reducând conținutul de ciment. Aceste materiale pot fi adăugate ca un ultim pas în
producția de ciment sau când se face betonul.
În țările dezvoltate, majoritatea betonului este pregătit pe cale industrială și vândut ca mix de beton
prefabricat. La o scară mai mică, și mai frecvent în țările în curs de dezvoltare, betonul se face pe șantier de
către întreprinzători privați.
Experiența internațională în domeniul reciclării betonului. Pentru a înțelege mai bine influența
reciclării betonului din construcții și demolări trebuie să studiem experiența țărilor mai dezvoltate în domeniul
dat.
Mai jos sunt prezentate datele privind procesul de reciclare și unele din realizări/implementări pentru unele
țări cu o experiență bună în domeniul dat.
274
Scoția - Aproximativ 63% din materiale au fost reciclate în 2000, restul de material de 37% fiind dispuse
în depozitele de deșeuri și situri exceptate.
Guvernul lucrează asupra specificațiilor de reciclare și a codului practic, normativ.
Se fac încercări pentru stabilirea legăturilor cu sistemul de planificare, informatizarea sistemului de transfer
pentru a facilita analiza datelor și facilitarea dialogului dintre agenții de adoptare a agregatelor secundare către
consultanți și contractori.
Danemarca - Potrivit Agenției Daneze de Protecție a Mediului (ADPM), în 2003, 30% din totalul
deșeurilor generate au fost deșeuri din construcții si demolări.
În conformitate cu ADPM în jur de 70-75% a deșeurilor generate din activitatea de demolare, 20-25% din
renovare și 5-10% din dezvoltarea noilor construcții.
Din cauza constrângerilor spațiilor de depozit pentru deșeuri, reciclarea este o soluție-cheie pentru țară.
Ordonanțe, plane de acțiune și acorduri voluntare au fost efectuate, de exemplu: reutilizarea asfaltului
(1985), sortarea deșeurilor de construcție și demolări (1995), etc.
Olanda - Mai mult de 40 de milioane de tone de deșeuri din construcții și demolări este generat, din care
80% este din cărămidă și beton. Aici în prezent gropile de deșeuri din construcție și demolări fiind interzise,
astfel procentul reciclării deșeurilor fiind foarte mare aproape de 100.
O serie de inițiative luate cu privire la reciclarea materialelor din 1993, cum ar fi prevenirea generării de
deșeuri, stimularea reciclării, promovarea materialelor de construcție, care au o viață mai lungă, produse care
pot fi ușor demontate, separarea la locul de sursă și interzicerea depunerii deșeurilor de la construcții și
demolări la gropile de gunoi.
Finlanda – au o legislație puternică și punerea în aplicare bună ceea ce înseamnă că toate materialele
reciclabile de la un șantier de demolare trebuie să fie reciclate.
Statele Unite ale Americii – Deșeuri din construcții si demolări reprezintă aproximativ 22% din totalul
deșeurilor generate în Statele Unite ale Americii. 38 de state din SUA folosesc agregate din beton reciclat
pentru bază la drumuri și 11 le reciclează in beton nou.
Reutilizarea și reciclarea deșeurilor din construcții si demolări este o componenta a practicilor holistice
mai mari numite practici durabile sau practicile de construcții Green Buildings.
Practicile de construcție Green Building pot include salvarea unui număr dimensional, folosind agregate
reciclate din beton zdrobit, șlefuirea cu ajutorul resturilor de ghips carton, etc.
Promovarea "deconstrucției" în loc de "demolare".
Deconstrucția înseamnă ”ruperea” planificată a unei clădiri, reutilizarea fiind principalul motiv.
Japonia - O mare parte din cercetare și dezvoltare în Japonia este axat pe materiale care pot rezista la
cutremur și pe prefabricare
85 de milioane de tone de deșeuri din construcții si demolări au fost generate în anul 2000, din care 95%
din beton este zdrobit și reutilizate ca pat de drumuri și material de umplutura, 98% din asfalt + beton și 35%
de nămoluri sunt reciclate.
Brazilia - are unele facilități de reciclare (mai ales in Sao Paulo și Belo Horizonte). Agregatele reciclate
sunt folosite în principal pentru drumuri. Există și o legislație de promovare a reciclării betoanelor din
construcții și demolări.
Singapore – Deșeul din construcții și demolări este colectat și reciclat separat. O companie privata a
construit un serviciu automat cu o capacitate de 3000000 tone pe an.
India – Utilizarea betonului reciclat în scop terasament la poduri, drumuri, etc. până la 3% la 4% din
producția totală.
Kosovo - a avut 10 de milioane de tone de moloz din construcții de la încheierea ostilităților. Un proiect a
fost înființată pentru a produce și de a promova agregatele reciclate pentru spori procesul de reconstrucție.
Pakistan – a fost aplicată experiența belgiană în domeniul dat pentru a promova și recicla construcțiile
demolate în urma cutremurelor din 2005.
Qatar și Emiratele Arabe Unite - au în curs de dezvoltare programe de reciclare pentru a produce
agregate. Costul de agregate virgine conduce procesul de dezvoltare în Qatar. În Emiratele Arabe Unite,
preocupările legate de mediu și restricții guvernamentale privind deșeurile sunt principalii factori.
China are un interes în creștere în reciclarea betonului și se estimează că aproximativ 90% din deșeurile
din construcții și demolări este recuperat, cu o rată de 95% pentru beton.
Pentru a înțelege mai bine care este impactul anumitor țări în ramura dată, vă sunt prezentate mai jos tabelul
cu date privind producerea anuală de deșeuri de beton din construcții și demolări și procentul reciclării în
diferite țări.
275
Tabelul 1 Producerea anuală de deșeuri de beton din construcții și demolări și procentul reciclării
Cantitatea produsă de Cantitatea reciclată de

Procentajul de
Țara deșeuri din Construcții și deșeuri din Construcții și
recuperare (%)
Demolări (Mt) Demolări (Mt)
Australia 14 8 57
Belgia 14 12 86
Canada - 8 -
Cehia 9 (inclusiv 3 de beton) 1 (beton reciclat) 45 (beton)
Anglia 90 46 50-90
Franța 309 195 63
Germania 201 179 89
Irlanda 17 13 80
Japonia 77 62 80
Olanda 26 25 95
Norvegia - - 50-70
Portugalia 4 minim Minim
Spania 39 4 10
Elveția 7 (inclusiv 2 de beton) 2 Aproximativ 100
Taiwan 63 58 91
Tailanda 10 - -
SUA 317 (inclusiv 155de beton) 127 (beton) 82
Fig. 1 Procentajul de reciclarea a agregatelor din totalul de agregat folosit
276
Concluzii
Reciclarea betonului din construcții și demolări este viitorul. Acest lucru fiind eficient atât la nivel
economic cât și la protecția mediului ambiant și a resurselor naturale epuizabile.
Din experiența țărilor înalt dezvoltate în care reciclarea deșeurilor din demolări este la un nivel înalt, se
poate sigur de afirmat că pentru a implementa această practică e nevoie de adoptat în primul rând legi și acte
normative care vor reglementa procesul și calitatea produselor finite. Pe lângă adoptarea legilor și actelor
normative ar fi bine de stabilit anumite stimulente economice pentru a permite infrastructurii date să se
dezvolte.
Bibliografie
1. Tushar R. Sonawane1, Sunil S. Pimplikar, Use of Recycled Aggregate Concrete, IOSR Journal of
Mechanical and Civil Engineering;
2. The Cement Sustainability Initiative, report, World Business Council for Sustainable Development;
3. S. R. Yadav, S. R. Pathak, Use of recycled concrete aggregate in making concrete, 34th Conference on
“Our World in Concrete & Structures”.
277
ALEGEREA MATERIALELOR TERMOIZOLANTE FOLOSIND
METODA GRAFICĂ
Dumitru IVANOV, lect. sup. Valeriu IVANOV
Abstract: Dat fiind progresul tehnologic şi apariţia unei multitudini de soluţii referitor la termoizolare, ne
propunem să analizăm 2 dintre acestea prin metoda comparaţiei. Şi anume: polistirenul şi vata minerală.
Ambele având atât plusuri, cât şi minusuri. Cel mai bun material poate fi determinat doar dacă se iau în calcul
toţi factorii şi rezultatele calculelor termofizice. Alegerea materialelor de asemenea necesită o analiză a
factorilor de căldură şi a umidităţii. Reeşind de la situaţia din ţară această temă este una actuală, dat fiind
politica energetică ce se impune la nivel naţional şi internaţional, dar şi din relaţia calitate-cost.
Cuvinte cheie: materiale termoizolante, eficiență energetică, rezistența termică, polistiren, vată minerală.
Majoritatea locuințelor din R. Moldova sunt situate în clădiri cu o vechime de 15-55 ani. Acestea au un
grad redus de izolare termică și o uzură avansată, fiind necesară consolidarea și reabilitarea termică a acestora,
în special a clădirilor de locuit multietajate și celor obşteşti. Prin reabilitare și modernizare termică se urmărește
îmbunatățirea performanțelor de izolare termică a elementelor de construcție care delimitează de mediul
exterior spațiile interioare încalzite, precum și creșterea eficienței energetice a instalațiilor interioare de
încalzire și de alimentare cu apă caldă de consum.
La începutul mileniului trei în R. Moldova se schimbă abordarea referitor la politica energetică.
Normativele ce reglementează calculele termofizice sunt: NCM E.04.03-2008 privind conservarea energiei
în clădiri, NCM E.04.01-06 protecţia termica a cladirilor şi CP E.04.05-2006 proiectarea protecţiei termice.
Conform Legii 721 privind calitatea în construcții, se impune reevaluarea gradului de confort termic și a
eficienței energetice pentru fiecare clădire existentă.
În cazul clădirilor obștești şi de locuit, repartiția consumului energetic este cu aproximație următoarea:
65% pentru încalzirea clădirii; 15% pentru apă caldă de consum; 10% pentru instalații electrocasnice; 10%
pentru iluminat artificial.
Din cele 100% de surse energetice pentru încalzire, cele mai mari pierderi de căldură le întâlnim la pereții
exteriori și acoperiș: câte 26-30%, ferestre - 20%, uși - 13% și subsol - 15%.
Urmărind scopul de a economisi energia - în exploatare trebuie să avem în vedere nu numai renovarea
clădirilor vechi dar și concepția globală cu un consum cât mai redus de energie pentru clădirile noi.
Pentru obținerea unui coeficient global cât mai mic este necesar ca elementele componente ale anvelopei
clădirilor să aibă rezistențe termice (R) cât mai ridicate sau, altfel formulat, coeficienți de transfer termic (U)
sau (K) cât mai mici, lucru ce poate fi realizat prin înglobarea unor straturi termoizolante din materiale eficiente
(având conductivități termice de calcul mai mici de 0,05 W/(mK)).
Protecția termică a pereților exteriori se realizează prin aplicarea pe fața exterioară a unui strat
termoizolant, fixat de structura de rezistență a peretelui și protejat cu un strat impermeabil la intemperii, dar
permeabil la vapori.
Calculul termotehnic are ca scop determinarea corectă a grosimii materialului termoizolant în conformitare
cu prevederile NCM (Normelor de Construcții din R. Moldova).
În functie de rezistență la transfer termic a elementului considerat, costurile de investiție în construcție
cresc proporțional cu mărirea grosimii termoizolației, în timp ce costurile de investitie în instalația de încalzire
și pentru cheltuielile de exploatare pe perioada de recuperare a investiției sunt proporțional descrescătoare.
Variația costurilor totale cumulate va avea întotdeauna un cost minim dacă se va alege grosimea optimă a
termoizolației.
O condiţie importantă pentru realizarea confortului interior o reprezintă dotarea clădirii cu un sistem de
încălzire care să furnizeze căldură pe perioada sezonului rece. Căldura furnizată trebuie să fie menţinută la
interiorul clădirii, astfel încât consumul de energie al sistemului de încălzire să fie minim necesar. Dar
caracteristica transferului de energie termică (sau căldurii, numită popular „transfer de căldură”) este aceea că
el este generat de orice diferenţă de temperatură şi poate avea loc în orice direcţie.
Mecanismele (sau modurile) de transfer al căldurii sunt conducţia termică, convecţia termică şi radiaţia
termică. Fluxul de căldură prin anvelopă se poate realiza prin unul, două sau toate cele trei moduri.
278
Conducţia termică apare într-un mediu staţionar (fie el solid, lichid sau gazos) prin transferul de energie
microscopică de la particulele componente (molecule, atomi) cu viteze mari spre cele cu viteze mici, ca urmare
a ciocnirilor inerente dintre particule. Ca urmare, conducţia termică se realizează mai bine prin solide şi lichide
decît în gaze, unde densitatea de particule este scăzută. Materialele izolatoare termic au adesea o structură
poroasă, cu spaţii umplute cu aer, reducând astfel fluxul de căldură prin anvelopă. Proprietatea materialelor de
a transfera căldura prin conducţie se numeşte conductivitate termică, iar valorile ei sunt dependente de
temperatură. În literatura de specialitate sunt prezentate valori sau expresii de calcul pentru conductivitatea
termică a majorităţii materialelor utilizate în inginerie.
Convecţia termică apare intre o suprafaţă şi un fluid în mişcare, realizându-se prin acţiunea combinată a
conducţiei termice prin fluid şi a mişcării macroscopice de ansamblu a fluidului. Aceasta din urmă este în mare
parte responsabilă de transportul de energie microscopică între suprafaţă şi fluid.
Radiaţia termică reprezintă energia emisă sub forma undelor electromagnetice, ca urmare a modificărilor
intervenite în configuraţia eelctronică a corpului emitor. Radiaţia termică se manifestă la orice nivel de
temperatură şi, spre deosebire de conducţie şi convecţie, nu necesită un mediu transportor.
Controlul fluxului de căldură prin anvelopă se realizează prin intermediul unui material izolator termic.
Acesta înveleşte anvelopa clădirii pentru a-i reduce pierderile de căldură spre exterior. Aerul în repaus nu este
bun conductor termic, astfel că el reprezintă în principiu un izolant relativ bun. Însă, în spaţii mai mari, precum
cavităţile din pereţi, căldura se poate pierde totuşi prin convecţie şi radiaţie. Rolul izolaţiei este exact acela de
a diviza volumul de aer în compartimente suficient de mici pentru a împiedica formarea curenţilor convectivi,
aerul rămânând în repaus. În acelaşi timp, materialul izolator reduce radiaţia de la o suprafaţă la alta a
compartimentului cu aer.
Cu ani în urmă, când tipurile de izolaţii erau extrem de limitate, măsura eficienţei stratului izolator era
grosimea lui. Azi, izolaţiile se aleg funcţie de rezistenţa lor termică, proprietate definită ca:
, (1)
Cu cât rezistenţa termică este mai mare, cu atât fluxul de căldură prin material este mai mic.
O locuinţă în care s-au realizat procesele de termoizolaţie, va avea o reducere a consumului de energie, dar
şi o economie la facturile de utilităţi.
O întrebare care aprinde spiritele în lumea izolaţiei este: „ce să alegem, vata minerală sau polistirenul?.
Coeficienții lor de transfer termic sunt similari, proprietățile de economisire a energiei sunt la fel, dar care
este cel mai bun material izolator: polistirenul sau vata minerală?
Principalele proprietăți ale polistirenului sunt:
Deși este un material artificial obținut prin procesarea petrolului. Polistirenul este foarte ușor și are
proprietăți mecanice bune. Are un coeficient de transfer termic de 0,041-0,05 W/kg mp, cel face un material
cu capacitate de izolare termică înaltă. Datorită structurii sale are proprietăți fonice joase. (este ușor și rigid
intrând foarte repede în rezonanță).
Prețul acestui material este mai mic față de alte materiale izolante.
Polistirenul are o rată mică de absorbție, fapt ce nu permite pereților să „respire”, deoarece etanșează
clădirea. Așadar, există riscul apariției mucegaiului și igrasiei. Din acest considerent nu e recomandată
aplicarea lui în interiorul încăperilor.
Temperaturile mai mari de +80C schimbă structura polistirenului. Temperaturile mari provoacă arderea cu
eliberarea substanțelor chimice, una din care este stirolul, foarte dăunător oamenilor.
Sustenabilitatea este, de asemenea, îndoielnica, având în vedere că, de-a lungul timpului, polistirenul
poate suferi modificări: se „așează” sau poate fi consumat de insecte, așadar are o rezistență mecanică
scăzută. Durata de exploatare dacă este aplicat în interior are 20-30 ani , exterior - 15-20 ani.
Proprietățile principale ale vatei minerale:
Vata minerală este rezistentă la temperaturi ridicate. Creată din piatră naturală, începe să se topească doar
la 2 ore după expunerea la temperaturi mai mari de 1000 ºC. Rezistența termică a lianților și a agenților
hidrofobi este la un nivel ca și a polisterenului. Vata minerală este clasificată ca fiind ignifuga. De asemenea,
e rezistentă la majoritatea substanțelor chimice. Coeficientul de absorbție a vaporilor este foarte înalt,
asigurând trecere liberă a vaporilor de apă. Acest tip de agenți limitează abilitatea de a absorbi apa prin acțiunile
capilare, precum și cea de a absorbi apa din atmosferă. Datorită structurii fibroase, vata minerală are capacități
bune de izolare fonică, satisfăcând standardele Europene EN 13162 și cele sus menţionate (NCM, R.
Moldova).
3. În fig. 1;2 sunt prezentate grafice izolării termice cu aplicarea polisterolului și a vatei minerale în urma
efectuării unui calcul termofizic:
279
R0tot  Rreg  2,684  2, 45 condiţia de calcul se respectă (vată minerală)
R0tot  Rreg  2, 454  2, 40 condiţia de calcul se respectă (polisteren)
2,684 (vată minerală) > 2,454 (polisteren)
Din datele obţinute rezultă că rezistenţa termică la vată minerală este mai mare.
Fig. 1. Stînga - graficul reprezintă repartizarea temperaturilor în secţiunea transversală

Dreapta- reprezintă variaţia grafică a presiunii de saturaţie a vaporilor de apă în
structura elementului proiectat.
Fig. 2. Stînga - graficul reprezintă repartizarea temperaturilor în secţiunea transversală

Dreapta- reprezintă variaţia grafică a presiunii de saturaţie a vaporilor de apă în
structura elementului proiectat.
Se observă că ambele construcţii asigură nivelul înalt de evacuare termică şi în structura materialului
portant nu se produce fenomenul de saturaţie a vaporilor de apă, adică formarea condensului.
Totuşi cu o mică diferenţă câsţigă vata minerală.
Având în vedere că vata minerală pierde la capitolul preţ faţă de polisteren, dar luând în considerare
celelante proprietăţi (din care cea mai importantă este securitatea vieţii umane) se merită alegerea acestui
material.
Când alegi un sistem de încalzire pentru o clădire, siguranței împotriva focului îi revine un rol important.
Sistemele bazate pe vată minerală ar trebui folosite pentru structuri înalte, clădiri cu factori de risc ridicat
(spitale, școli, zone de agrement și festivități sau alte structuri publice), pentru clădiri destinate depozitării
280
materialelor combustibile sau clădirile aflate în zone zgomotoase. Polisterenul trebiue exclus la efectuarea
lucrărilor de termoizolare la clădirile sus-menţionate.
Totuși, alegerea materialelor necesită o analiză a proceselor de căldură și de formare a umidității.
Fig. 3. Incendiu la Centru de Excelentă în Constructii din Chişinău
Se observă arderea polisterenului cu extindere pe verticală. Incendiul este oprit de făşia de vată minerală,
care se află in starea sa iniţială, fiind aproape intactă. Alegerea sistemului de termoizolare după criteriul cost,
prezentat fig.3 a fost unul greşit.
În concluzie, definiția celui mai bun material de izolare trebuie privita per ansamblu, cu efectuarea
calculelor în domeniul termofizic.
Bibliografie
1. NCM E.04.03-2008 Conservarea energiei în cladiri

2. NCM E.04.01-06 Protecţia termica a cladirilor
3. CP E.04.05-2006 Proiectarea protecţiei termice.
4. Н.М. Гусев. Основы строительной физики. Москва. Стройиздат. 1975
5. Архитектура гражданских и промышленных зданий, Том II. Основы проектированияю Москва.
Стройиздат. 1975.
6. Архитектурная физика. Москва. «Архитектура-С». 2007
281
GESTIUNEA FONDULUI LOCATIV (CHIRIA)
Natalia JOSAN
Abstract: Una din problemele cu care se confruntă societatea în economia de tranziție constă în gestiunea
fondului locativ. Pe parcursul ultimilor ani cetățenii au transformat locuința în afaceri, investind cu scopul
administrării acestora prin locațiune, închiriere sau arendă. În prezentul articol se studiază chiria și impozitul
din cedarea temporară a drepturilor de folosință a bunurilor din patrimonial personal. Scopul studiului este
de a cerceta piața imobiliară și anume darea în locațiune sau chirie a bunurilor locative și determinarea
modului, procentului si termenii de achitare a impozitului din cedarea drepturilor de folosință a bunurilor
imobiliare din patrimoniul personal.
Cuvinte cheie: chirie, locațiune, impozit pe venit, bun imobil, fond locativ, cod fiscal, grad de asigurare,
amendă, localități rurale, localități urbane.
Numeroase proprietăți imobiliare pot fi privite, concomitent, în două ipostaze: pe de o parte, ca investiții
imobiliare ce pot genera câștiguri (prin închiriere sau prin vânzarea la un preț mai ridicat decât cel la care
acestea au fost cumpărat), iar, pe de altă parte, ca bunuri ce pot produce un grad de satisfacție personal
(satisfacția determinată de faptul că locuiești într-un bloc locativ, că ai în proprietate un anumit imobil sau
teren etc.).
De exemplu, o clădire poate fi apreciată de proprietarul ei pentru că poate genera câștiguri prin închiriere
dar și pentru că îi oferă, personal, un grad de confort sau o priveliște încântătoare.
Cetățenii care dau în chirie imobile sunt îndemnați să achite impozitul de 5% din veniturile obținute din
această activitate. Persoanele care încheie contracte de locațiune sunt obligate să le înregistreze în termen de
trei zile la Inspectoratul Fiscal, iar în cazul neachitării impozitelor riscă să fie amendate. Declarațiile au fost
făcute în cadrul ediției a emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova.
Biroul National de Statistică informează că la 1 ianuarie 2017 fondul locativ al Republicii Moldova a
constituit 86830,6 mii m2. Localităților urbane le revin 37 895,8 mii m2 sau 43,6% din volumul total al fondului
locativ, localităților rurale – respectiv 48 934,8 mii m2 sau 56,4%.
Gradul de asigurare a populației cu spațiu locativ pe un locuitor, în medie pe țară, a constituit 24,4 m2, în
localitățile urbane – 25,0 m2, în localitățile rurale – 24,0 m2.
La 1 ianuarie 2017 pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 1 280,3 mii locuințe, din care în
localitățile urbane 529,2 mii unități, în localitățile rurale – 751,1 mii unități, dintre care aproximativ 125,3 mii
unități se dau în chirie în localităților urbane. [3]
Chiria spatiilor locative în municipiul Chișinău diferă în mare parte de sector și amplasare a blocului: în
apropriere de strada principală, de acces la transport public, magazine de produse alimentare, farmacii, școli,
grădinițe de copii etc.
În urma analizei pieței imobiliare putem prezenta următoarea sinteză a rezultatelor ofertelor de chirie a
apartamentelor pe sectoarele mun. Chișinău, tabelul 1.
Tabelul 1. Ofertele de chirie a spatiilor locative pe sectoarele mun. Chișinău

Suprafața Preț Preț Preț
Nr. de Tip
Nr. Sectorul medie, Tip bloc minim, maxim, mediu,
camere reparație
m.p euro euro euro
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 1 42 nou superioara 200 320 260
2 2 59 nou superioara 290 550 420
3 Centru 2 62 vechi superioara 230 390 310
4 3 101 nou superioara 250 800 650
5 4 134 nou superioara 750 1100 925
282
Tabelul 1. (Continuare)
1 2 3 4 5 6 7 8 9
6 1 46 nou superioara 230 460 345
7 1 43 veche superioara 150 250 200
8 Botanica 2 59 nou superioara 200 410 305
9 2 57 veche calitativa 180 220 200
10 3 94 nou superioara 370 500 435
13 Ciocana 2 71 nou superioara 215 350 282
15 3 89 nou superioara 350 560 455
17 1 52 nou superioara 240 350 295
Buiucani
18 2 54 nou superioara 180 310 245
19 3 79 nou superioara 420 550 485
21 1 54 nou superioara 250 320 285
22 Rîșcani 2 54 veche calitativa 200 300 250
24 3 45 nou superioara 300 410 355
Folosind informația din tabelul 1, reprezentăm grafic în fig. 1, prețul mediu de chirie a apartamentelor din
blocuri noi cu reparație de calitate superioara pe sectoare din mun. Chișinău.
700
600
500
Centru
400
Botanica
Ciocana
300 Buiucani
Riscani
200
100
0
1 camere 2 camere 3 camere
Fig. 1 Prețul mediu de chirie pe sectoarele mun. Chișinău
Potrivit specialiștilor, un contract de locațiune (închiriere) oferă anumite beneficii atât chiriașului, cât și
proprietarului bunului imobil. În cazul unul conflict sau litigiu, doar forma scrisă a contractului are valoare.
283
Locatorii, cei care dau în chirie, se pot asigura de prejudiciile ce pot fi cauzate de chiriași, prin inventarierea
bunurilor și menționarea în contract a tuturor nuanțelor juridice și economice.
Un element important îl constituie taxa pentru chirie, care, potrivit specialiștilor, nu poate fi majorată decât
o dată pe an, fiind justificată în baza inflației și a altor factori economici. În cazul în care contractul este
perfectat pentru o perioadă mai mare de trei ani, proprietarul este obligat să-l înregistreze la organul cadastral
teritorial.
În conformitate cu prevederile art.277 din Codul Fiscal, subiecți ai impunerii sunt persoanele juridice şi
fizice rezidenți și nerezidenți ai Republicii Moldova, și anume:
- proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova;
- arendașii care arendează un bun imobiliar agricol proprietate privată, dacă contractul de arendă nu
prevede altfel;
- deținătorii drepturilor patrimoniale (drepturilor de posesie, de gestiune și/sau de folosință) asupra
bunurilor imobiliare proprietate publică de pe teritoriul Republicii Moldova;
- arendașii sau locatarii bunurilor imobiliare ale autorităților publice și ale instituțiilor finanțate de la
bugetele de toate nivelurile;
- locatarii bunurilor imobiliare – în cazul contractului de leasing financiar.
Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât
veniturile din arendare, au obligația să înregistreze contractul de închiriere la organul fiscal, în termen de 30
de zile de la data încheierii contractului între părți, se arată în documentul citat. Tot atunci trebuie să fie depus
și formularul 220 „Declarația privind venitul estimat/norma de venit”. [1]
În cazul persoanelor fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din mai multe surse,
respectiv contracte de închiriere, depun câte o declarație estimativă pentru fiecare sursă. În situația închirierii
bunurilor deținute în comun, fiecare coproprietar completează și depune câte o declarație, corespunzător cotei
care îi revine din proprietate, se arată în documentul citat.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat menționează că declarațiile fiscale se completează în două
exemplare, astfel că originalul se depune la registratura organului fiscal competent sau la oficiul poștal, prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar copia se păstrează de către contribuabil.
Nu au obligația depunerii declarației privind venitul realizat, contribuabilii care realizează venituri din
cedarea folosinței bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părți este stabilită în lei,
nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real și la sfârșitul anului anterior nu îndeplinesc
condițiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activități independente.
În ghidul publicat recent pe pagina de internet www.monitprul.fisc.md, sunt detaliate modurile de stabilire
a veniturilor brute și nete realizate din cedarea folosinței bunurilor.
Venitul brut din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendarea
bunurilor agricole, reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură
stabilite potrivit contractului încheiat între părți, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării
acestora. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina
proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
În România venitul net din cedarea folosinței bunurilor se stabilește prin deducerea din venitul brut a
cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut și a contribuțiilor de asigurări sociale
de sănătate datorate, după caz. Pentru recunoașterea deductibilității cheltuielii stabilite forfetar, proprietarul nu
este obligat să prezinte organului fiscal documente justificative, se menționează în ghidul oficial al Agenției
Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). [4]
Impozitul anual datorat se stabilește, conform ghidului ANAF, de organul fiscal competent pe baza
declarației privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil. Organul
fiscal stabilește impozitul anual datorat pe baza declarației privind venitul realizat și emite decizia de impunere,
pe care o comunică contribuabililor.
În Republica Moldova diferențele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuale se
plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu
se calculează și nu se datorează sumele stabilite ca accesorii (dobânzi, penalități) potrivit reglementărilor în
materie privind colectarea creanțelor bugetare. [2]
Pentru veniturile realizate începând cu anul 2017, organul fiscal competent are obligația recalculării
venitului net anual/pierderii nete anuale, determinat/determinată în sistem real, pe baza datelor din
contabilitate, stabilit/stabilită potrivit „Declarației privind venitul realizat”, prin deducerea din venitul net anual
a contribuțiilor sociale obligatorii datorate. Impozitul anual datorat se calculează de organul fiscal de stat, pe
baza declarației privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 12% asupra venitului net anual.
284
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) vine cu un apel către cetățeni, persoane fizice, care dau în chirie bunurile
imobile, să se conformeze legislației și să achite impozitul în mărime de 7% din veniturile obținute.
Suma impozitului pe venit se va achita cel târziu la data de 2 a lunii curente sau în avans. În cazul în care
contractul a fost încheiat după data de 2 a lunii, termenul de plată în aceasta lună va fi a doua zi din momentul
încheierii contractului. Achitarea se va efectua în orice bancă comercială sau oficiu poștal al Republicii
Moldova.
Cetățenii care dau în chirie bunuri imobiliare sunt obligați să înregistreze contractele de locațiune în termen
de trei zile de la data încheierii la subdiviziunea structurală a Serviciului Fiscal de Stat în rază căreia își au
domiciliul.
Persoanele fizice care nu își vor onora obligațiile riscă amenzi și sancțiuni în conformitate cu prevederile
Codului Fiscal. [5]
Bibliografie
1. Declarația privind venitul estimat/norma de venit.

Disponibil:
<https://monitorul.fisc.md/editorial/cetaenii_indemnai_sa_achite_impozitul_din_darea_in_chirie _a_
imobilului.html> [Accesat 09 Noiembrie 2017]
2. Achitarea impozitului pe bunuri imobile.
Disponibil: <http://www.fisc.md/Upload/LinkedPDF/Impozit_2015_rom.pdf> [Accesat 11 Noiembrie
2017]
3. Taxe actualizate de achitare a impozitului din dare în chirie a imobilului.
Disponibil: < https://www.sfin.ro/actualitate/ce-taxe-platesti-cand-ai-venituri-din-chirii/> [Accesat 09
Noiembrie 2017]
4. Ghid privind impozitului din dare în chirie a imobilului.
Disponibil: <https://static.anaf.ro/static/21/Anaf/Ghid_chirii_2017.pdf˃ [Accesat 09 Noiembrie 2017]
5. Apel Serviciu Fiscal de Stat.
Disponibil: <https://sputnik.md/moldova/20170905/14378589/impozit-apartament-arenda-chirie.html>
285
ASPECTE JURIDICE PRIVIND EXPROPRIEREA BUNURILOR ÎN
REPUBLICA MOLDOVA
Anna LEȘAN

Abstract: Republica Moldova la etapa actuală continuă modernizarea rețelei de drumuri, rețelelor electrice
și de gaze naturale, rețele de telecomunicații. Analizând legislația națională în domeniu observăm că cadrul
legal prevede doar procesul exproprierii, acesta nu prevede exact cine determină cuantumul despăgubirii și
nu există o metodologie, unde pas cu pas este expusă modalitatea determinării cuantumului despăgubirii.
Astfel apare necesitatea completării și modificării cadrului legal pentru ca în procesul exproprierii mărimea
despăgubirii să fie estimată corect.
Cuvinte cheie: expropriere, despăgubire, valoare, proprietate.
Principalele aspecte în domeniul exproprierii bunurilor imobile este reglementată de următoarea legislație:
1. Constituția R. Moldova din 29.07.1994. În: Monitorul Oficial nr.1 din 18.08.1994.
2. Codul Funciar al Republicii Moldova. nr. 828-XII, din 25.12.91. În: Monitorul Oficial nr.107, 04.09.
2001.
3. Codul civil al R. Moldova nr.1107-XV din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial nr.82-86 din 22.06.2002.
4. Legea nr. 488 din 08.07.1999 exproprierii pentru cauză de utilitate public. în Monitorul Oficial Nr.
42-44 din 20.04.2000
5. Legea cu privire la prețul normativ si modul de vânzare-cumpărare a pământului, nr. 1308 din
25.07.1997. În: Monitorul Oficial nr.147-149, 06.12.2001.
6. Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea de evaluare, nr 989-XV din 18.04.2002. În:
Monitorul Oficial nr.102, 16.07.2002
7. Legea Republicii Moldova cu privire la formarea bunurilor imobile, nr 354 din 28.10.2004. În:
Monitorul Oficial nr. 233-236, 17.12.2004.
Constituția Republicii Moldova reprezintă actul juridic suprem ce reglementează procesul de expropriere,
astfel, „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, cu dreaptă și prealabilă
despăgubire”. [1]
Articolul 316 al Codului Civil prevede că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru
cauză de utilitate publică pentru o dreaptă și prealabilă despăgubire. [3]
La fel Codul Civil prevede că dreptul de proprietate este garantat. Întinderea acestei garanții privește orice
fel de proprietate, imobiliară sau mobiliară. Efectele garanției se răsfrâng în mod necesar și asupra altor
drepturi reale – dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitație, dreptul de servitute, dreptul de superficie,
fiindcă existența acestora presupun inevitabil și existența dreptului de proprietate. [3]
Codul Funciar de asemenea prevede că proprietarii terenurilor vor fi despăgubiți cu teren echivalent sau
în bani pentru daunele suferite și terenurile retrase în domeniul public.[2]
Conform art. 1 al Legii nr. 488 din 08.07.99 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prin
expropriere se înțelege transferul de bunuri și de drepturi patrimoniale din proprietate privată în proprietate
publică, transferul către stat de bunuri proprietate publică ce aparțin unei unități administrativ-teritoriale sau,
după caz, cedarea către stat sau către o unitate administrativ-teritorială a drepturilor patrimoniale în scopul
efectuării de lucrări pentru cauză de utilitate publică de interes național sau de interes local, în condițiile
prevăzute de lege, după o dreaptă și prealabilă despăgubire.[4]
În urma analizei principalelor acte legislative vedem că condiția principală în cazul exproprierii pentru
utilitate publică a bunurilor este o dreaptă și prealabilă despăgubire cu repararea tuturor pagubelor și
prejudiciilor apărute.
Astfel în procesul de determinare a cuantumului despăgubirii în cazul exproprierii conform legislației apar
următoarele noțiuni:
286
Legea exproprierii Codul
Legii nr. Codul civil
pentru cauză de utilitate funciar
1308 din 25.07.1997 cu privire
publică nr. 488 din 08.07.1999 la prețul normativ si modul de
vânzare - cumpărare a Avantaj Prejudiciul
pământului ratat efectiv
Despăgubirea
Venitul
Valoarea ratat
reală
Fig. 1 Principalele noțiuni în procesul de determinare a cuantumului despăgubirii în cazul exproprierii
Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilelor sau a drepturilor patrimoniale supuse
exproprierii și din daunele cauzate proprietarului sau titularilor de alte drepturi reale. La moment în legislația
națională nu există termenul de valoarea reală, astfel considerăm că cea mai corectă valoare în acest caz este
valoarea de piață.
Valoarea de piață a imobilelor, partea de bază a despăgubirii este calculată de către întreprinderile de
evaluare. Metodologia determinării valorii de piață a bunurilor imobile este expusă în Hotărârea Guvernului
despre aprobarea Regulamentului provizoriu privind evaluarea bunurilor imobile nr. 958 din 04.08.2003.
Un moment important la determinarea cuantumului despăgubirii este expus în art. 15, alin, 5 al Legii
exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr. 488 din 08.07.1999, “În cazul exproprierii de teren,
cuantumul despăgubirii nu trebuie să fie mai mic decât prețul normativ stabilit în baza tarifelor prevăzute de
legislație”.
Astfel, terenurile din localitățile rurale, unde piața imobiliară este slab dezvoltată, și valoarea de piață a
terenurilor este mică, comparativ cu terenurile amplasate în localități dezvoltate, unde piața este mai
dezvoltată, pot fi evaluate conform prevederilor Legii nr. 1308 din 25.07.1997 cu privire la prețul normativ
și modul de vânzare-cumpărare a pământului.
Concluzie
Evaluarea și determinarea cuantumului despăgubirii pentru exproprierea terenurilor pentru utilitate publică
este un proces foarte important, și foarte actual.
Modalitatea evaluării și determinării cuantumului despăgubirii, inclusiv determinarea mărimii prejudiciilor
și a venitului ratat este o întrebare actuală pentru evaluatori și specialiști din alte domenii, inclusiv experți
judiciari, dat fiind faptul că litigiile legate de mărimea cuantumului despăgubirii se soluționează în instanța de
judecată.
În dependență de corectitudinea determinării mărimii despăgubirii se va finisa procesul exproprierii cu
succes sau se va ajunge la o neînțelegere cu persoanele afectate de expropriere. Respectiv în cazul neînțelegerii
pe cale amiabilă a mărimii cuantumului despăgubirii, conform legislației naționale se va ajunge la un proces
de judecată. În cazul dispunerii pe cale judiciară a determinării mărimii cuantumului despăgubirii se va
prelungi însuși procesul de exproprierii planificat pentru a fi schimbat.
În conformitate cu alin. (4) art. 15 al Legii exproprierii pentru cauză de utilitate publică, despăgubirile ce
se cuvin proprietarului le determină experții. Astfel rezultă faptul că este necesar de concretizat care experţi
determină valoarea despăgubirii.
Bibliografie
1. Constituția R. Moldova din 29.07.1994. În: Monitorul Oficial nr.1 din 18.08.1994.
2. Codul civil al R. Moldova nr.1107-XV din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial nr.82-86 din 22.06.2002.
3. Legea R. Moldova nr.121-XVI din 04.05.2007 privind administrarea și dezetatizarea proprietății
publice. În: Monitorul Oficial nr.90-93/401 din 29.06.2007.
4. Legea nr. 488 din 08.07.1999 exproprierii pentru cauză de utilitate public. în Monitorul Oficial Nr. 42-44
din 20.04.2000
5. TEACĂ I, Managementul proprietății publice: Ghidul autorităților publice locale Chișinău 2015
pag.223.
Disponibil: ˂http://infoeuropa.md/files/managementul-propriietatii-publice.pdf˃ [Accesat la 06
Octombrie 2017]
6. TRANTEA G., Exproprierea de fapt prin intermediul planurilor urbanistice Disponibil:
˂http://niculeasa.ro/files/1352362953.pdf˃ [Accesat la 06 Octombrie 2017]
287
LOGISTICA ȘI APROVIZIONAREA ȘANTIERELOR DE CONSTRUCȚIE
Vasile PELIVAN
Abstract: Evoluția lucrărilor pe unul sau mai multe șantiere poate fi ușor compromisa daca materialele
necesare lucrărilor nu sunt la momentul oportun in locația unde este nevoie de ele. Aprovizionarea reprezintă
procurarea tuturor celor trebuincioase in procesul de producție , circulație sau pentru consum. Fiecare
întreprindere își alege forma de aprovizionare in funcție de caracteristicile activității sale. In funcție de tipul
materialelor si caracteristicile acestora se alege modalitatea optima de transportare, recepția acestora si
depozitarea lor in tipurile de depozite care satisfac condițiile de păstrare specifice materialelor.
Cuvinte cheie: aprovizionare, materiale , transport, depozitare , depozit ,material reciclat, reutilizare.
Aprovizionarea si pregătirea mărfurilor
Condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca procesele din cadrul unei companii de construcții sa se
desfășoare optim, fără întreruperi in activitate si cu un maximum de eficienta sunt multe si variate.
Aprovizionarea adecvata este una dintre aceste condiții. Evoluția lucrărilor pe unul sau mai multe șantiere
poate fi ușor compromisa daca materialele necesare lucrărilor nu sunt la momentul oportun in locația unde este
nevoie de ele. Aprovizionarea reprezintă procurarea tuturor celor trebuincioase in procesul de producție,
circulație sau pentru consum. Funcțiile aprovizionării sunt: stabilirea necesarului de aprovizionat; stabilirea
furnizorilor; contractare mărfurilor aprovizionate si lansarea comenzilor; primirea si recepția mărfurilor.
Aprovizionarea este prima faza a fluxului tehnologic, fără de care o întreprindere nu ar putea produce
sau vinde. Fluxul tehnologic reprezintă succesiunea operațiilor si proceselor prin care din materia prima se
obțin produse necesare pe piață. Fiecare întreprindere își stabilește propria politica de aprovizionare. Prin
politica de aprovizionare înțelege: Cu ce cantitate de mărfuri ne aprovizionam? Care sunt preturile acestor
mărfuri? Cum se aleg furnizorii? Ce forma de aprovizionare alegem?
Pentru o buna aprovizionare întreprinderea alege varianta care răspunde cel mai bine următoarelor
criterii: calitatea produselor; prețul produselor; termenele de livrare; condiții de plata; costurile aprovizionării;
garanția respectării contractului; serviciile ce însoțesc livrările.
Exista mai multe forme de aprovizionare: aprovizionare pe măsura apariției nevoilor de consum;
aprovizionare pe o perioada determinata; aprovizionare anticipata, in funcție de conjunctura pieței;
aprovizionare frecventa cu cantități mici; aprovizionare speculativa; aprovizionare cu materii prime pentru
care exista burse de mărfuri (metal, bumbac, cafea, zahar etc.)
Organizarea aprovizionării tehnico-materiale
Organizarea aprovizionări tehnico-materiale trebuie astfel condusa, încât sa contribuie la: asigurarea
completa, complexa, si la timp a unității economice cu mijloacele de producție; asigurarea condițiilor optime
de depozitare; alimentarea raționala a locurilor de munca; utilizarea raționala a resurselor materiale, respectând
normele de consum si stocurile de producție stabilite.
288
sistem funcțional
sistem de organizare pe grupe

materiale
Sisteme de aprovizionare
tehnico-materială
sistem de organizare în funcție de
destinația de consum a resurselor
materiale
sistemul mixt
Fig. 1 Sisteme de aprovizionare

Sursa: elaborate de autor
Exista următoarele sisteme de aprovizionare tehnico-materiala:[1]

a) sistem funcțional - care grupează activitățile compartimentului de aprovizionare pe următoarele sectoare:
sector de programare (întocmește programul de aprovizionare, stabilește graficele de alimentare a locurilor de
munca, organizează evidenta aprovizionări); sectorul de materiale (desfășoară activitate operativa de
aprovizionare propriu-zisa a secțiilor, atelierelor si locurilor de munca pe baza graficelor întocmite de sectorul
de aprovizionare); sectorul de depozite materiale (asigura recepția si păstrarea materialelor si le pregătește
pentru construcție). Sistemul funcțional se aplica pentru întreprinderile care folosesc o gama redusa de resurse
materiale. Are ca dezavantaj separarea activităților pe cele trei sectoare, ceea ce determina dispersarea
răspunderilor privind aprovizionarea tehnico-materiala.
b) sistemul de organizare pe grupe de materiale - presupune constituirea de sectoare de aprovizionare-
depozitare pentru fiecare grupa principala de materiale grupa materialelor chimice, grupa materialelor textile,
grupa materialelor lemnoase etc. Fiecare sector cuprinde totalitatea activităților de aprovizionare si depozitare
a grupei respective. Acest sistem de aprovizionare se aplica in întreprinderile mari, având avantajul ca reunește
organizatoric funcțiile de baza ale aprovizionări in același sector de aprovizionare-depozitare
c) sistemul de organizare in funcție de destinația de consum a resurselor materiale - presupune organizarea
de sectoare de aprovizionare-depozitare pentru fiecare secție. Avantajul principal al sistemului îl constituie
legătura directa dintre activitatea de aprovizionare-depozitare si activitatea secțiilor de producție
d) sistemul mixt de organizare a aprovizionări tehnico-materiale - presupune ca pentru unele resurse
materiale(materiale auxiliare) sa se constituie sectoare speciale de aprovizionare-depozitare pentru aceste
materiale, iar pentru materialele principale sa se organizeze sectoare care sa se ocupe cu aprovizionarea si
depozitarea pentru fiecare secție in parte.
Logistica transportării de mărfurilor și materialelor
Serviciile logistice cuprind un ansamblu de activități diverse. Dintre acestea transportul deține o pondere
semnificativă atât ca prezentă, cât mai ales din punct de vedere a costurilor. Opțiunile unei firme față de
transport sunt numeroase, dar diferite ca implicații: să aibă mijloace proprii de transport, să închirieze, să
recurgă la firme specializate, să aleagă o anumită modalitate de transport etc. Toate acestea trebuie analizate
într-un context specific, neputând fi date dinainte soluții șablon.
289
Modalități de transport
Transportul poate fi definit ca activitatea prin care se realizează deplasarea mărfurilor pe diferite distanțe
între diverse puncte. Principalele modalități de transport sunt: rutier, naval (pe apă), feroviar, aerian și prin
conduct.
O tendință tot mai des întâlnită în legătură cu transporturile o constituie extinderea transporturilor
combinate sau multinodale. Transporturile combinate presupun utilizarea a cel puțin două modalități de
transport și pot fi de tipul: piggyback – combină transportul rutier cu cel feroviar; fishy back – combină
transportul rutier cu cel naval; train ship – combină transportul feroviar cu cel naval; air truck – combină
transportul rutier cu cel aerian. Dintre aceste modalități de transport cea mai largă extindere și utilizare o are
transportul rutier, datorită mai ales flexibilității sale. Această flexibilitate a transportului rutier poate fi privită
prin prisma mărimii și capacității variabile a autovehiculelor, posibilității controlului temperaturii pe timpul
deplasării mărfurilor, caracteristicilor manipulării produselor (prin utilizarea unor echipamente de transport
intern), eliminării manipulărilor multiple ale produselor încărcate (transportul rutier se poate utiliza de la „ușa”
furnizorului la cea a cumpărătorului.
Logistica amplasării si distribuției materialelor pe șantier. Depozitarea materialelor
Procesul de depozitare cuprinde o serie de operații începând cu pregătirea depozitelor in scopul recepției
materialelor si continuând cu recepția propriu-zisa, depozitarea pentru o anumita perioada pregătirea pentru
eliberarea materialelor din depozit si apoi alimentarea locurilor de munca. Depozitarea materialelor se face in
spatii si incinte special organizate si amenajate in acest scop, împrejmuite si asigurate împotriva accesului
neautorizat. Fiecare antreprenor/subantreprenor are obligația de a amenaja, dota si întreține corespunzător
zonele proprii de depozitare in locația pusa la dispoziție de beneficiar, de a organiza descărcarea/încărcarea si
manipularea materialelor, de a asigura gestiunea tuturor bunurilor aprovizionate pentru realizarea lucrării.
Depozitele constau in spatii libere, delimitate prin împrejmuire cu gard si porți de acces dotate cu sisteme de
închidere si încuiere – pentru materialele care permit depozitarea in spatii deschise, precum si din containere
magazii metalice – pentru materiale si alte bunuri care necesita astfel de condiții de înmagazinare. Produsele
chimice, precum si produsele inflamabile si/sau explozibile vor fi identificate, iar pentru acestea se vor
prevedea spatii separate si condiții specifice de depozitare astfel încât sa fie asigurate condițiile de securitate
corespunzătoare. Depozitarea materialelor se va face ordonat, pe sortimente si tipo-dimensiuni, astfel încât sa
se excludă pericolul de răsturnare, rostogolire, incendiu, explozii etc, dimensiunile si greutatea stivelor vor
asigura stabilitatea acestora.
Tipuri de depozite
După caracterul activității principale pe care o îndeplinesc:[3]

a) depozite de colectare - in care se găsesc cantități mici de mărfuri, produse de mai mulți furnizori, in
vederea vânzării in cantități mari, unuia sau mai multor beneficiari;
b) depozite de repartizare - in care se păstrează cantități mari de marfa pentru a fi revândute in cantități
mici;
c) depozite de tranzit si transbordare - amplasate in gări, aeroporturi, porturi și servesc la păstrarea pe
perioade scurte de timp a mărfurilor in apropierea mijloacele de transport;
d) depozite pentru păstrarea sezoniera sau de lunga durata - destinate păstrării mărfurilor pentru o perioada
scurta de timp sau pentru perioade lungi de timp.
După felul construcției clădirii, sunt depozite: închise; semiînchise; deschise.
După particularitățile construcției si amenajării: depozite speciale (frigorifice, silozuri); depozite
universale.
Sisteme de depozitare, in funcție de caracteristicile mărfurilor, depozitarea poate fi: pe sol (mai multe
mărfuri vrac, mai multe mărfuri ambalate); pe rafturi; in containere; pe palete.
Operații de manipulare, încărcare-descărcare
Pentru efectuarea operațiilor de manipulare, transport si depozitare, conducătorul șantierului de munca

care conduce operațiile, stabilește masurile de securitate necesare si supraveghează permanent desfășurarea
acestora respectând prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii securității si sănătății in munca.
290
Operațiunile de încărcare-descărcare se vor executa numai sub conducerea unui responsabil, instruit pentru
acest scop si cunoscător al masurilor de securitate și sănătate în muncă. Descărcarea se va face in mod ordonat,
materialele așezându-se după specificul lor in grămezi sau stive
Deșeurile rezultate din activitatea de construcție
Deșeurile rezultate din activitatea proprie a fiecărui antreprenor si subantreprenor al acestuia se vor colecta
din frontul de lucru, se vor transporta si depozita temporar la punctul de colectare propriu din incinta
șantierului. Activitatea se va organiza si desfășura controlat si sub supraveghere, astfel încât cantitatea de
deșeuri in zona de lucru sa fie permanent minima pentru a nu induce factori suplimentari de risc din punct de
vedere al securității si sănătății muncii. O buna parte din deșeurile de pe șantier pot fi reutilizate in procesul
de producție.
Tabelul 1 Reutilizarea materialelor reciclate[2]

Deșeul provenit din
construcții sau Reutilizarea ca material reciclat
demolări
 Mărunțit, utilizat din nou la covor asfaltic sau ca strat de baza la
Covor asfaltic
drumuri
 îndepărtarea fierului din beton, mărunțire si utilizare ca agregat pentru
beton
Beton
 mărunțit si utilizat ca structura de umplere sau ca strat de baza pentru
drumuri
 Curățate, tăiate, utilizate pentru generarea de energie
Compartimentări de
 Utilizat ca fibre pentru produse de lemn
lemn
 Utilizat in agricultura ca amendament pentru sol
 După îndepărtarea cartonului se înmoaie si utilizează pentru noi pereți
Pereți de ghips - carton
 După mărunțire, utilizat ca produs de absorbție
Metale (cupru, otel,
 Reciclate, utilizate la fabricarea metalelor respective
aluminiu)
Plastice  Reciclate in noi produse din plastic
 Reciclate in fibre de sticla sau utilizate in locul nisipului ca material de
Sticla
pavare
Bibliografie
1. Gh .Basanu, Managementul aprovizionări si desfacerii , editura economica, București, 2004

2. Gh .Basanu, M.Pricop, Organizarea rațională a activității de depozitare a resurselor material si de
recuperare a celor reutilizabile, București, 1988
3. Paun Alan, Managementul construcțiilor 2, lucrare de curs, 2012
Disponibil: <https://ru.scribd.com/doc/82025736/MANAGEMENTUL-CONSTRUC%C5%A2IILOR>
291
EFICIENTIZAREA GESTIUNII RESURSELOR ÎNTREPRINDERII DE
CONSTRUCŢII
Alexandrina PETRICA
Abstract: Taking into account the present market conditions which are becoming more competitive, companies
cannot survive or cannot develop only through a controlled activity at the highest level. It was shown that the
critical factor in the success of a business in construction company is knowing and meeting relevant consumer
needs through a superior offer and marketing is the function of a company, responsable for defining categories
of consumers affected and how best to satisfy their needs and desires in a competitive and profitable level.
Cuvinte cheie: resurse, materiale forța de munca, ore-funcționare utilaj, mijloace de transport auto, alocarea
resurselor, nivelarea resurselor, metode analitice, optimizarea folosirii resurselor.
Realizarea cu succes a unui proiect de construcții, cu maximum de eficiență, indiferent de starea

societății de construcții, necesită planificarea, asigurarea, alocarea și urmărirea consumului resurselor
disponibile. Resursele utilizate în cadrul unui proiect de construcții cuprind pe lângă resursele umane, materiale
și resursele tehnice, respectiv: utilaje, mijloace de transport, echipamente și instalații. Obiectivul de bază al
managementului resurselor în cadrul firmei de construcții este de a aproviziona și a susține activitatea de pe
șantier astfel încât obiectivele privind programul de execuție să poată fi atinse iar costurile să se poată încadra
în bugetul prevăzut. Managerul șantierului poate obține productivitatea prevăzută și un maximum de
performanță din partea muncitorilor și a utilajelor numai atunci când resursele necesare sunt disponibile în
mod optim. Este responsabilitatea managerului de proiect să identifice și să stabilească necesarul de resurse
pentru proiect, atât pe termen lung, în cadrul planificării generale, cât și pe termen scurt, pentru planificarea
detaliată. În baza contractului de execuție, inclusiv anexele acestuia: proiect tehnic, caiete de sarcini, oferta
tehnică și financiară, se stabilesc resursele ce vor fi necesare, când trebuie să fie disponibile și în ce cantitate.
Disponibilitatea acestor resurse nu este întotdeauna sigură din cauza constrângerilor sezoniere, a
conflictelor de munca, a defecțiunilor utilajelor, mijloacelor de transport, instalațiilor, echipamentelor, a
întârzierii livrărilor. Pentru firmele de construcții contractele privind furnizarea materialelor, închirierea
echipamentelor, utilajelor și mijloacelor de transport trebuie perfectate astfel încât resursele să sosească la timp
și să cuprindă măsurile ce vor fi luate în condițiile nerespectării datelor de livrare.
Atunci când intervin întreruperi, conflicte de munca sau întârzieri, managerul de proiect trebuie să
găsească măsurile de remediere adecvate. Sunt cazuri în care anumite restricții legate de intervalele de
aprovizionare cu anumite resurse vor conduce la modificarea planului general de execuție a proiectului și
echipa de proiect trebuie să prevadă astfel de situații. Cu ajutorul echipamentelor și softurilor dedicate, de
calcul electronic, determinarea resurselor permite ca pentru fiecare proiect sau pentru mai multe proiecte ce se
derulează în același timp să se întocmească o serie de documente care reprezintă extrasele de resurse: materiale,
forța de munca, funcționare utilaj, mijloace de transport auto. Extrasele de resurse sunt generate în baza
consumurilor specifice pe unitatea de volum, de lucrare si a volumului de lucrări din antemăsurători. Extrasul
de materiale va cuprinde codul materialului, descrierea/denumirea materialului, unitatea de măsură, cantitatea,
prețul unitar al materialului, valoarea aferentă cantității, greutatea materialului și eventual numele furnizorului.
Succesul întreprinderii si gradul ei de competitivitate depinde in mare măsura de calitatea si motivarea
angajaților săi. Obiectivul gestionarii resurselor umane este de a previziona si pregăti evoluțiile cantitative si
calitative care vor afecta resursele umane pe termen mediu si lung, astfel in cat acestea sa poate fi adaptate la
nevoile întreprinderii. Planificarea necesarului de personal pentru proiectul de construcții se realizează in
funcție de structura lucrărilor contractate ce urmează a se executa. Practic, necesarul de personal se stabilește
încă din faza de ofertare – contractare. Totuși, fiecare firma de construcții își stabilește de obicei norme proprii,
adaptate particularităților sale. Astfel, pentru dimensionarea personalului direct productiv se au in vedere:
volumul producției preluat din listele cu cantități de lucrări; normele de munca; balanța timpului de munca
pentru un muncitor. Un principiu general de care trebuie ținut seama in conceperea unei politici de salarizare,
principiu ce își găsește o mare utilitate si in activitatea de construcții este corelarea oricărei creșteri de salariu
cu creșterea productivității muncii si a cifrei de afaceri, conceperea unor sisteme de remunerare stimulative
care sa coreleze cantitatea si calitatea muncii personalului cu salariile realizate.
292
Resursele necesare pentru realizarea unei anumite lucrări se reprezintă, de regulă, sub forma unor
histograme de resurse. Pentru fiecare resursa în parte se folosesc: profilul resurselor disponibile normale,
profilul resurselor disponibile excepționale și profilul resurselor necesare, care corespund programului de lucru
adoptat și care se obțin pe baza graficului de eșalonare calendaristică. Punerea de acord între profilul resurselor
necesare cu profilul resurselor disponibile reprezintă scopul elaborării histogramelor de resurse. Faptul că
resursele sunt limitate în timp impune realizarea programelor de execuție astfel încât să se optimizeze
consumul de resurse.
Deoarece nu toate resursele intervin cu aceeași pondere în desfășurarea lucrărilor apare necesitatea
stabilirii unor priorități în funcție de efectul economic asupra proiectului, în acțiunea de optimizare.
Îmbunătățirea programării resurselor se face prin alocarea și optimizarea folosirii resurselor. Alocarea
resurselor urmărește obținerea unor programe având durata de execuție minimă, ținând seama de cantitățile de
resurse existente Aceasta presupune repartizarea resurselor existente astfel încât profilul resurselor necesare
să nu depășească profilul resurselor disponibile. Pentru aceasta se modifică duratele de execuție ale activităților
ce dețin rezerve libere de timp având ca efect modificarea intensității resursei.
Pentru alocarea resurselor se pot folosi metode analitice sau euristice. Metodele euristice presupun
repartizarea resurselor fiecărei zile a calendarului lucrării și a fiecărei activități a acesteia, ținând seama de
următoarele condiții: respectarea disponibilului de resurse și a necesarului fiecărei activități; satisfacerea
relațiilor de succesiune între activități; urgentarea maximă a lucrărilor. Când nu este posibilă alocarea resursei
într-o anumită zi, pentru o anumita activitate, activitatea respectivă se amâna cu o zi. Acest mod de lucru
permite o alocare a resurselor pentru toate activitățile, indiferent de importanța lor în graficul rețea. Pentru a
aloca resursele în funcție de importanța activității (critică sau necritică) se stabilesc următoarele criterii de
preferință: rezerva totală; se acordă prioritate activității cu rezerva totală cea mai mică; deci, activitățile critice
au prioritate maximă și, ca atare, intervin în primul rând în procesul de alocare, în defavoarea celor necritice;
durata; se acordă prioritate activităților cu cele mai mici durate, avându-se în vedere restabilirea disponibilului
de resurse nestocabile într-o perioadă cât mai scurtă; termenul minim de începere, cel mai mic; termenul maxim
de începere, cel mai mic; termenul maxim de terminare, cel mai mic; rezerva totală plus durata, ceea ce permite
cumularea primelor două criterii.
Deoarece nu pot fi aplicate toate criteriile în același timp se aleg, în funcție de lucrare, un criteriu
principal și unul sau două criterii secundare, care se vor utiliza atunci când criteriul principal nu este suficient
în fixarea priorității de alocare pentru două sau mai multe activități de importanță egală.
Optimizarea resurselor urmărește obținerea unor durate minime de realizare a proiectelor, în condițiile
uniformizării consumului de resurse pe întreaga durată de execuție a proiectului, sau pe intervale de timp
determinate. Constă în stabilirea unui program de lucru a cărui durată să nu depășească lungimea drumului
critic dar care să prezinte un profil îmbunătățit al consumului de resurse. Aceasta se poate realiza prin
deplasarea activităților necritice în cadrul rezervelor lor libere de timp, astfel încât să se reducă sau elimine
vârfurile în consumul de resursă. Sunt frecvente situațiile în care se consumă concomitent două sau mai multe
resurse distincte (forță de muncă, materiale, ore funcționare utilaje etc.). În acest caz, se tratează câte o
histogramă pentru fiecare resursa. Pentru fiecare lucrare se poate alege o resursă principală, în funcție de care
să se încerce acțiunea de nivelare.
Deseori, nivelarea consumului unei resurse duce la accentuarea neuniformităților în consumul altei, sau
altor resurse. Minimizarea pierderilor rezultate din neuniformitatea folosirii resurselor cu tendințe
contradictorii se realizează prin determinarea cheltuielilor suplimentare totale minime. Pentru aceasta, se
proiectează câte o variantă nivelată pentru fiecare resursă și se determină cheltuielile suplimentare datorate
neuniformității celeilalte resurse. Dacă se urmărește stabilirea unei variante cu cheltuieli suplimentare minime
pentru folosirea forței de muncă și a utilajelor de construcții-montaj, se calculează mai apoi o variantă
economică pentru folosirea utilajelor și cheltuielile suplimentare generate de folosirea neuniformă a forței de
muncă. Optimizarea folosirii resurselor are ca obiectiv o astfel de reprogramare a acestora încât, daca este
posibil, în fiecare zi să se consume aceeași cantitate de resurse, egală cu raportul dintre volumul resursei pentru
toată lucrarea și mărimea drumului critic, exprimată în zile.
În condițiile unei piețe care devine tot mai competitiva, cum este piața contracțiilor, companiile nu pot
supraviețui sau nu se pot dezvolta decât printr-o activitate desfășurată la cel mai înalt nivel. S-a demonstrat că
factorul esențial în succesul unei firme îl reprezintă cunoașterea și satisfacerea consumatorilor vizați printr-o
ofertă superioară, iar marketingul este acea funcție a unei firme însărcinată cu definirea categoriilor de
consumatori vizați și a celor mai bune modalități de a le satisface nevoile și dorințele la un nivel competitiv și
profitabil. O strategie de marketing este necesară și chiar binevenită în orice firmă, care își dorește o organizare
si o dezvoltare cât mai eficienta a activității sale.
293
Viziunea strategică a întreprinderii moderne este tot mai mult impusă de condițiile noi în care își
desfășoară activitatea. Este vorba deopotrivă de condițiile interne ale întreprinderii: tehnice, organizatorice,
cât și de cele exterioare: creșterea - dimensiunilor întreprinderilor, lărgirea spațiului său de acțiune,
instabilitatea surselor de aprovizionare, multiplicarea interdependențelor cu mediul, ridicarea nivelului tehnic
al activității, modificarea formelor de organizare și conducere, a tehnologiilor. Strategia de marketing
desemnează liniile definitorii ale atitudinii și conduitei întreprinderii în vederea atingerii anumitor obiective.
În funcție de termenul de referință, strategia de marketing poate lua diverse concretizări: strategie pe piață,
strategie de produs, strategie de preț. Indiferent de profil si mărime, întreprinderea trebuie sa dispună de o
strategie proprie, care sa-i permită adaptarea eficienta la condițiile în permanenta schimbare ale mediului.
Elaborarea strategiei de piață constituie obiectul unor procese complexe si continue de informare,
analiza si decizie. Alegerea unei strategii de piață este rezultatul unei opțiuni din mai multe variante. Ea se
face în urma cercetării atente atât a mediului în care întreprinderea își desfășoară activitatea, cât si a resurselor
ei potențiale: umane, materiale si financiare.
În categoria factorilor de mediu se includ nu numai cei din întreprindere, ci și o serie de influențe
macroeconomice. Influenta factorilor de mediu se manifestă în fiecare etapă a procesului decizional, în mod
indirect, prin intermediul factorilor decizionali. Factorul uman este decisiv în adoptarea deciziilor, în
asigurarea unei calități și eficacități ridicate a tuturor activităților firmei.
Macro mediul întreprinderii cuprinde ansamblul factorilor de ordin general al mediului ambiant cu
acțiune economica, pe termen lung asupra activității firmei si asupra agenților economici cu care aceasta se
afla în contact nemijlocit.
Factorii economici ai mediului ambiant extern sunt caracterizați prin piață, puterea de cumpărare,
nivelul si ritmul dezvoltării economice, potențialul financiar. Piața internă și externă influențează
întreprinderea productiva pentru ca pe baza studiului cererii aceasta își va stabili obiectele ce urmează a fi
construite, cât va produce, pentru cine, calitatea, prețul produselor. Acest factor redă situația generală a
companiei, precum și a economiei în sectorul dat. În rândul acestora se includ caracteristici speciale ca:
profitabilitatea, lichiditatea, utilitatea etc., dar și caracteristici economice generale, ca: tendințele dezvoltării
ramurii, nivelul salariilor, veniturile populației, ratele de schimb valutar, rata dobânzii etc. Tot aici sunt
prevăzuți factorii care influențează cererea și oferta de imobile, capacitatea de cumpărare a populației, ca
purtători ai cererii etc.
Factorii tehnici si tehnologici sunt reprezentați în principal de nivelul tehnic al echipamentelor,
mașinilor, utilajelor, instalațiilor furnizate întreprinderilor de construcții. Aici apare necesitatea utilizării
utilajului performant (mașini, macarale, autospeciale), a materiilor prime de calitate înaltă (beton, cement), a
produsele noi apărute care facilitează activitatea (de exemplu, diverse substanțe auxiliare care previn
înghețarea betonului, ceea ce favorizează continuarea activității/construcțiilor până iarna târziu). Noile
tehnologii apărute pe piață creează noi modalități de a satisface clienții; acestea pot identifica și satisface nevoi
latente, modifică modelele cererii, de asemenea pot modifica natura concurenței, pot ajuta la descoperirea
noilor consumatori etc.
Factorii naturali – ecologici sunt reprezentați de componentele mediului înconjurător omului. Încă
din faza de proiectare a unei construcții și apoi în faza de construcție se tine seama de condițiile de relief și
relief, clima, flora, fauna, resursele subsolului, în general cadrul natural de desfășurare a vieții materiale. Orice
întreprindere este obligată să folosească numai tehnologii nepoluante și să-și organizeze astfel întreaga
activitate încât să protejeze mediul ambiant, dar să și combată degradarea lui.
Factorii sociali și culturali au așa aspecte ca: modificările în preferințele populației, clasa socială din
care face parte potențialul cumpărător, locul de muncă al clientului potențial mărimea familiilor, diferența
dintre păturile sociale sau dintre persoanele cu diferit nivel de educație.
Principalii indicatori luați în calcul la studierea factorului demografic pentru întreprinderile de
construcții sunt: numărul populației; rata natalității; variația numărului populației (tendințele istorice, curente
şi prognozate); vârsta persoanei (de regulă, în căutarea locuințelor sunt familiile tinere); componenta familiei
(în funcție de numărul persoanelor în familie va depinde cererea de locuințe).
Factorul geografic de asemenea este destul de important de a fi analizat de pe pozițiile întreprinderii
constructoare de imobil, deoarece foarte mare importanță pentru reușita unui nou proiect are zona sau
localitatea unde se construiesc aceste imobile, cererea fiind diferită pentru imobilul construit în localitatea
urbană versus localitatea rurală, în centru sau la periferie, în suburbii etc.
Pentru atingerea obiectivelor strategice întreprinderea poate utiliza toate resursele de care dispune.
Valoarea lor strategică trebuie determinată în funcție de avantajele sau dezavantajele fiecărei categorii de
resurse și, desigur, în corelație cu condițiile mediului de marketing al întreprinderii și, nu în ultimul rând, în
raport cu concurența. Poziția concurențială ocupată de întreprindere influențează adoptarea deciziilor
294
corespunzătoare poziției, iar la baza avantajului competitiv stau performanțele distinctive ale întreprinderii. La
firmele de construcții programarea resurselor trebuie să ia în considerare constrângerile furnizorilor,
prestatorilor de servicii și, după caz, subantreprenorilor în ceea ce privește asigurarea financiară. Programarea,
alocarea și optimizarea resurselor trebuie să aibă în vedere termene și date la care firma va dispune de resursele
financiare necesare derulării proiectului de execuție.
Scopul analizei gestiunii resurselor materiale este de a pune în evidentă posibilitățile pe care le are firma
de a-și asigura principalele materii prime care se consumă în mod curent în cadrul activității de bază și care
condiționează realizarea programului de construcție și implicit de satisfacere a cererii clienților.
Fiecare agent economic, pe parcursul activității sale a stabilit anumite legături. Pot să apară însă anumiți
factori care să întrerupă asemenea relații și în consecință să se ivească greutăți în aprovizionare. În asemenea
situații, departamentul de asigurări a firmei trebuie să dispună de o "soluție de rezervă", care în orice moment
să poată fi aplicată. Organizarea aprovizionării tehnico-materiale trebuie astfel condusă încât să contribuie la:
 asigurarea completă, complexă și la timp a unității economice cu mijloacele de muncă și obiectele
muncii;
 asigurarea condițiilor optime de depozitare a resurselor materiale;
 alimentarea rațională a locurilor de muncă cu resursele materiale necesare.
Antreprenorii generali trebuie sa își analizeze procedurile, prioritățile si modul de lucru cu subcontractanții
in condițiile in care industria construcțiilor devine tot mai complexa, iar cerințele clienților, din ce in ce mai
sofisticate. Sistemele de coordonare si supervizare pe care aceștia le pot adopta trebuie sa fie atât eficace, cat
si eficiente. Antreprenorii ar trebui sa înțeleagă ca o investiție in instrumentele de coordonare si control al
proiectelor si in aprovizionarea firmei eficient este similara cu investiția într-o tehnologie sau utilaj performant,
iar aceasta poate aduce beneficii importante cu costuri relativ mici.
Bibliografie
1. Condurache, F. A., Paval S., Managementul firmei de construcții, București, 2010.

2. Antreprenoriat, Cap VII, Resurse umane.
Disponibil: <http://caam.utm.md/files/docs/ANTREPRENORIAT_c7.pdf > [Accesat 9 Noiembrie 2017].
3. Managementul resurselor umane in cadrul proiectelor de construcții.
Disponibil: <http://www.creeaza.com/tehnologie/constructii/MANAGEMENTUL-RESURSELOR-
UMANE-914.php> [Accesat 9 Noiembrie 2017].
4. Managementul resurselor în firma de construcții aflată în insolvență.
Disponibil: <http://www.sinuc.utilajutcb.ro/III.14.pdf> [Accesat 9 Noiembrie 2017].
5. Managementul resurselor implicate in realizarea proiectelor de construcții.
Disponibil: <http://www.stiucum.com/management/managementul-resurselor-umane/Managementul-
resurselor-implic25938.php> [Accesat 9 Noiembrie 2017].
6. Strategii de Afaceri in Firma de Construcții.
Disponibil: <https://ru.scribd.com/doc/32281969/Strategii-de-Afaceri-in-Firma-de-Constructii> [Accesat
9 Noiembrie 2017].
295
ANALIZA ACTIVITAȚII DE CONSTRUCȚII-MONTAJ DIN R. MOLDOVA
ȘI TENDINȚE DE DEZVOLTARE
Ilie STAVER
Abstract: În articol este reprezentat situația pe piața construcțiilor din Moldova. Pentru studiul dat a fost
utilizate datele oferite de statistica.md in privința valorii construcțiilor realizate, precum și indiciile prețului
lucrărilor de construcții-montaj, precum și analiza pieței de pe lara.md. Decizia de a alege tema dată a fost
influențată de faptul că deși ramura construcțiilor deținea acum câțiva ani un rol central în dezvoltarea
economică a Republicii Moldova, cu o pondere de peste jumătate la formarea capitalului fix, în prezent situația
este dificilă pentru majoritatea dezvoltatorilor din ramură, care nu mai activează din cauza cererii reduse,
dar și a lipsei de bani.
Cuvinte cheie: lucrări de construcții-montaj, prețul, investiții, profit.
Este bine cunoscută importanța majoră a activității de construcție, activitate ce este aplicată practic în
întreagă sferă a vieții și activității umane. Ea creează condiții de locuit, de desfășurare a tuturor activităților
sociale, culturale și sportive ale oamenilor, de alimentare cu apă, de asigurare a transporturilor, de funcționare
a tuturor ramurilor a economiei naționale. Activitatea de construcții este susținută de o multitudine de
producători industriali, cum sunt: industria materialelor de construcții, mașinilor, utilajelor și echipamentelor
pentru construcții, industria metalurgică.
Unul dintre efectele principale ale trecerii de la economia centralizată la cea de piață a fost reducerea
drastică a investițiilor în domeniul locativ și, ca urmare, deteriorarea fondului locativ existent. O analiză
riguroasă a problemelor din domeniul locativ arată că aceste probleme continuă să se agraveze, mai ales în
cazul populației cu resurse financiare reduse. Finanțarea domeniului locativ rămâne în continuare o problemă
nerezolvată pentru o mare parte a populației.
În conceperea și fundamentarea activităților în construcția de locuințe din Republica Moldova un rol
esențial îl au modelele și sursele de finanțare aplicate. Actualmente, în practica mondială există mai multe
modele de finanțare a construcției de locuințe: finanțarea construcției prin ipotecă, modelul băncilor
comerciale, modelul băncilor ipotecare, piața secundară ipotecară etc., care au un grad diferit de dezvoltare în
țările lumii.
Decizia de a alege tema dată a fost influențată de faptul că deși ramura construcțiilor deținea acum câțiva
ani un rol central în dezvoltarea economică a Republicii Moldova, cu o pondere de peste jumătate la formarea
capitalului fix, în prezent situația este dificilă pentru majoritatea dezvoltatorilor din ramură, care nu mai
activează din cauza cererii reduse, dar și a lipsei de bani.
Folosindu-se de acest lucru, cei care își înființează companii de construcții, recurg la metoda construcției
blocurilor pe mijloacele financiare ale beneficiarilor. Ceea ce s-a dovedit a fi o practică ineficientă, deoarece
reprezentanții companiilor de construcții nu reușesc să își onoreze obligațiunile față de oameni, iar în
majoritatea cazurilor falimentează.
Orice activitate economică, inclusiv și în construcții tinde spre obținerea unor profituri, însă aceasta nu
poate fi realizată fără a fi folosite eficient resursele productive. Ca urmare rezultatul folosiri resurselor
productive va reflecta situația economică în întreprindere, cea ce depinde în mare măsură de costul de
producției.
Una dintre etapele elaborării unui proiect de construcție este calculația costurilor, prin care se stabilește
costul asociat fiecărei resurse, necesarul de resurse materiale, de oameni, de echipamente necesare executării
proiectului, cumulate conducând la prețul sau valoarea ofertei proiectului. Costul este in același timp un
element important in fundamentarea deciziei de acceptare sau respingere a unui proiect
Principialii indicatori al activității investiționale și darea în folosință a caselor de locuit din care, pentru
lucrări de construcții-montaj situația din Moldova și tendințele sale.
296
Numărul clădirilor – total 12.000,0 11.103,8
Volumul total al construcţiei clădirilor, mii m3
10.233,3
Suprafaţa totală a clădirilor, mii m2 9.881,2 10.130,4
4.000 900,0 10.000,0
8.784,6
850,0 7.950,3
3.000 8.000,0 7.078,8
800,0 6.047,1
6.000,0
2.000 750,0
700,0 4.000,0
1.000
650,0 2.000,0
0 600,0
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 0,0
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Fig.1 Indicatorii investiționali pentru lucariile de construcții-montaj și darea în folosință a caselor de

locuit
Conform datelor oferite biroul național de statistică investițiile în construcții scad acest fapt sar datora la
ușurința cu care poate fi înființată o companie de construcție cea ce îi face pe mulți să se avânte în domeniu
pentru a obține profit imediat. Deși în Republica Moldova există legea cu privire la licențierea genurilor de
activitate, ea este imperfectă. Oricine își poate înființa o companie de construcție fără să aibă în spate
experiență, management și o bază normativă. Ne cătând la toate neajunsurile care sunt. Suprafața totală a
clădirilor crește.
Deci reieșind din cele menționate am realizat un studiu a valori lucrărilor de construcții realizate in
antrepriză pe tipuri de obiecte astfel construcțiile rezidențiale reprezintă 32% din valoare totala a lucrărilor de
construcții noi realizate, circa 25% reprezintă construcțiile nerezidențiale, iar cea mai mare cotă parte
reprezintă construcțiile inginerești 43%
Observând astfel că piața este orientată spre crearea infrastructurii în mare parte drumurile naționale și
internaționale.
Analiza comparative a prețului lucrărilor de construcții-montaj
În domeniul construcțiilor cunoașterea pe deplin a formării corecte a costului de construcție,
garantează antreprenorului cât și beneficiarului exactitatea cheltuielilor, sau astfel spus,
preîntâmpinarea cheltuielilor suplimentare în procesul executării lucrărilor.
Obținerea de profit depinde de capacitatea întreprinderilor de a executa Lucrările de construcții
montaj de calitate superioară la un cost cât mai redus, pe care să le realizeze la preturi competitive,
valorificând, astfel, corespunzător, factorii de producție de care dispun, în condițiile în care nu au
posibilitatea de a acționa nici asupra prețurilor factorilor de producție pe care îi achiziționează, nici
asupra prețurilor la care își desfac propriile servicii.
Tabelul 1 Analiza comparativă a prețului lucrărilor de construcții-montaj pe trimestre

Prețuri curente la lucrări de construcții-montaj, în % față de perioada respectiva a anului
precedent
Anii\Trimestre I II III
2012 109,4 110,6 111,3
2013 110,6 108 107,8
2014 109,1 107,4 108,2
2015 107,7 107,9 108,3
2016 109,1 107,6 108,7
2017 109,5 107,3 106,3
medie 109,2333 108,13 108,43
297
Prețul este stabilit în raport cu aceeași perioadă a anului precedent în %. Observăm că prețul lucrărilor de
construiți montaj crește în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent.
Prețul realizat este suma diferitelor categorii de costuri și cheltuieli generate de execuția unei categorii de
lucrări de construcție și va cuprinde:
 Materiale încorporate – prețul materialelor aprovizionate și depozitate în șantier ținând cont de
stocurile existente (rămase) în șantier.
 Costul manoperei – numărul de ore de muncă multiplicat cu tarifele medii orare. Aceste tarife medii
cuprind:
 Salariile de bază;
 Taxe și impozite legale;
 Prime și alte bonificații;
 Cheltuieli de deplasare, cazare, diurnă etc.
 Cheltuieli cu utilajele - amortizări, reparații și întreținere, consumuri de combustibili și energie sau
cheltuieli de închiriere;
 Cheltuieli la nivel de șantier, respectiv o cotă parte aferentă fiecărei categorii de lucrări de construcții,
cuprinzând:
 Salarii personal de conducere și personal de șantier;
 Baracamente;
 Utilități (apă, telefon etc.);
 Transporturi de șantier.
 Cheltuieli generale ale firmei de execuție, cheltuieli financiare, profit - cotă parte aferentă fiecărei
categorii de lucrări de construcții.
În ciuda crizei din sectorul construcțiilor, în trimestrul III 2017 prețurile la lucrările de construcții-montaj
au înregistrat o creștere de aproape 6,3%. Cea mai mare majorare a fost înregistrată la lucrările de construcții-
montaj din domeniul telecomunicațiilor, electroenergetica și alte construcții
Este de remarcat că sectorul construcțiilor din țara noastră se confruntă cu probleme legate de cererea
scăzută și lipsa surselor ieftine de creditate. Cu toate acestea, datele statistice arată o creștere continuă a
prețurilor la lucrările de construcții-montaj.
Ce nu putem spune si despre prețul a unui metru pătrat de apartamente conform unui studiu realizat de
bursa imobiliară Lara.
550
545 545 545 545 545

545
540
538
535 534
530 530
530
528 528 528 528 528 528
525 523 523

523 523 523 523 523
520
515
510
Fig. 2 Prețul mediu a unui m2 pe perioada 2016-2017
298
Prețul a unui m2 scade asta se datorează faptului că piața este supraîncărcată creditele fiind scumpe, Acest
fapt va duce la o criză și mai mare pe piața construcțiilor locative.
Concluzii
Consider ca ar fi bine ca statul să se implice mai intens în domeniul construcțiilor prin anumite facilități
pentru investitori și beneficiari, adaptarea legislației și reglementărilor tehnico-economice la situația reală din
țară și realizarea premiselor pentru o concurență sănătoasă pe piața imobiliară.
Bibliografie:
1. Principalii indicatori ai activității investițional

Disponibil:<http://statbank.statistica.md/pxweb/pxweb/ro/40%20Statistica%20economica/40%20Statisti
ca%20economica__18%20CON__CON020/CON020100reg.px/table/tableViewLayout1/?rxid=b2ff27d7
-0b96-43c9-934b-42e1a2a9a774 > [Accesat 9 Noiembrie 2017].
2. Darea in exploatare a caselor de locuit :
Disponibil:<http://statbank.statistica.md/pxweb/pxweb/ro/40%20Statistica%20economica/40%20Statisti
ca%20economica__18%20CON__CON020/CON020200reg.px/table/tableViewLayout1/?rxid=b2ff27d7
-0b96-43c9-934b-42e1a2a9a774> [Accesat 11 Noiembrie 2017].
3. Prețul mediu a unui m2 de aprtament pe perioada 2016-2017
Disponibil: < http://www.lara.md/blog/?i=95> [Accesat 12 Noiembrie 2017].
299
INFLUENȚA FACTORULUI ECOLOGIC ASUPRA VALORII DE PIAȚĂ A
BUNURILOR IMOBILE
Valeria TVERDOHLEB, Tatiana SĂNDUȚA
Abstract: Analiza și luarea în considerare a influenței factorului ecologic asupra estimării valorii de piață a
bunului imobil reprezintă o viziune nouă în sfera științifică. Lucrarea în cauză se referă la importanța de a
studiat practica mondială de clasificare a factorilor ecologici și metodelor de estimare a influenței lor asupra
valorii bunurilor imobile. de a identifica corect componentele valorii beneficiilor de mediu și a costurilor de
poluare, precum și de a înțelege metodologia de evaluare a acestora, adecvată condițiilor moderne. În lucrare
sunt cercetați mai profund factorii ecologici de prima clasă, care sunt divizați în parametrii calitativi,
cantitativi și condiții naturale.
Cuvinte cheie: factor ecologic, evaluare, parametrii calitativi și cantitativ, restricții în utilizare a bunului
imobil, abordarea prin cost, abordarea venitului, abordarea prin piață.
Spre mijlocul secolului XX poluarea mediului înconjurător, pe lângă consecințele negative grave asupra
sănătății umane, a dus la pierderi semnificative ale materialelor, ceea ce a dus la o scăderea valorii de piață a
bunurilor imobile, la apariția unor costuri suplimentare asociate eliminării consecințelor daunelor, la pierderea
directă a veniturilor din scăderea calității și rentabilității diferitor categorii de terenuri sau obiecte naturale.
Resursele naturale - solul, subsolul, apele, flora și fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum și aerul din
spațiul de deasupra acestui teritoriu constituie patrimoniul național al Republicii Moldova [1].
În practica și teoria internațională a evaluării burilor imobile se acordă o importanță deosebită la influența
acestui factor asupra valorii bunurilor. Ei se remarcă ca un grup independent de factori care formează valoarea
de piață împreună cu factorii sociali, economici și politici. Prin factorii ecologici în contextul de evaluare a
bunurilor imobile înțelegem orice fenomen natural sau starea calitativă a mediului și componentele ei
individuale, precum și starea calitativă a bunurilor imobile în sine, care afectează valoarea sa de piață [4].
Conform practicii mondiale se pot evidenția trei clase de factori, care ar trebui luați în considerare la
estimarea valorii bunului imobil, ei sunt prezentați în tabelul 1.
Tabelul 1 Factori ecologici, care influențează valoarea bunului imobil

Nr. Clasa factorului Subclasa Explicații
1 2 3 4
1  componența chimică a materialului elementelor de construcție,
Parametrii nivelul poluării în încăperi;
calitativi  caracteristica ecologică a terenului aferent;
 amplasarea bunului imobil.
Caracteristica
ecologică a Parametrii factorii mediului înconjurător, care se măsoară în unități cantitative
imobilului cantitativi și accesibile pentru selectare.
Condiții naturale a localității:
Condiții  particularitățile climaterice;
naturale  condițiile hidrologice;
 parametrii geologici
2 Restricții în  restricții de mediu;
utilizare a bunului  cerințele și gravările condiționate de cadrul legislativ și normativ
imobil
3 responsabilitatea financiară și materială pentru pagubele ecologice
cauzate sau cheltuielile suplimentare pentru restabilirea calității
Obligații legale
mediului înconjurător poluat, eliminarea poluării, înlocuirea
tehnologiilor și utilajului.
Prima clasă „Caracteristica ecologică a imobilului”. Factorii ce influențează direct la valoarea bunului
imobil la momentul dat sau care pot schimba valoarea lui după identificarea lor în viitor, dacă în prezent nu
sunt identificați.
Acești factori pot fi divizați în parametrii calitativi, cantitativi și condiții naturale
300
La factorul ecologic se atribuie condițiile și parametrii mediului înconjurător precum poluarea de bază a
componentelor mediului - apei, aerului, solului inclusiv deșeurile radioactive, disponibilitatea prezenței
priveliștii frumoase a zonelor verzi, a unui mediu arhitectural atractiv, disponibilitatea sau absența prin
apropiere a depozitelor de deșeuri, instalații industriale nefavorabile neatractive și percepția individuală a
fiecărei persoane asupra calității mediului înconjurător [4].
Clasificarea factorilor ecologici este condiționată și în mare parte depinde atât de dezvoltarea progresului
științific și tehnologic, cât și de nivelul de dezvoltare social-economic a unei anumite regiuni.
Factorii ce influențează nemijlocit asupra bunului imobil sunt prezentați în fig. 1.
Factorii ecologici ce influențează nemijlocit

asupra bunului imobil
Pozitivi Negativi
• Disponibilitatea priveliștii frumoase; • Poluare chimică a resurselor naturale
• Topografia terenului; (deșeuri menajere, poluanți);
• Prezența parcului în apropiere; • Poluare fizică (iluminare, termică,
radiații);
• Tipul solului;
• Poluare mecanică (vibrații, zgomot,
• Relieful localității radiații);
• Factori naturali (radiația solară, zona
seismică)
Fig. 1 Factorii ecologici ce influențează nemijlocit asupra bunului imobil
Clasele de factori, luați în considerare la evaluarea bunurilor imobile sunt:

Factori ce influențează nemijlocit asupra valorii bunului imobil în prezent sau care pot modifica valoarea
acestuia după identificarea lor în viitor
Acțiunea factorilor la nivel local și regional [2].
La determinarea factorilor ecologici specificăm următoarele tipuri de poluări:
Mecanic. Aglomerarea (deșeurile) teritoriului (lotul de teren) obiectului evaluării, având impact negativ
mecanic, fără efecte fizice și chimice.
Chimic. Modificările proprietăților chimice în atmosferă, sol și apă, care influențează negativ atât la
obiectul de evaluare (scăderea productivității culturilor agricole pe terenurile respective, coroziunea
structurilor metalice ale clădirilor etc.) cât și la deținătorii proprietăților în cauză.
Fizic. Modificările proprietăților fizice a mediului înconjurător și proprietății imobiliare termici, (lumină,
zgomot, electromagnetică), radiații etc [4].
Analiza factorilor ecologici pozitivi se realizează cu scopul menționării a calității mediului natural
construit în jurul proprietății evaluate, pentru a spori valoarea de piață a bunurilor prin specificarea zonei cu
priveliște frumoasă, prin prezența vegetației naturale.
A doua clasă „Restricții în utilizare a bunului imobil”. Restricțiile în utilizare sunt legate de stabilirea
diferitor regime de restricții în utilizarea terenurilor și efectuarea zonării funcționale sau alteia, ce confirmă
acest regim. Stabilirea zonelor și restricțiilor de utilizare a terenurilor se reglementează cadrul legislativ de
protecție a mediului, fondului funciar, silvic, acvatic și urbanistic.
A treia clasă „Obligații legale” în Republica Moldova este legat până când numai cu evidențierea
datoriilor pentru plățile cauzate de restituirea daunelor provocate mediului înconjurător depistat la moment.
Acestea sunt plățile pentru poluarea apelor, aerului atmosferic și plasarea deșeurilor nocive pe teritoriul
întreprinderilor locurile autorizate.
Asupra valorii bunului imobil poate influența amplasarea în diferite locuri. În acest caz acțiunea economică
a factorilor ecologici poate să apară la nivel local sau regional.
Acțiunea factorilor la nivel local și regional sunt prezentate în fig. 2.
301
Fig. 2 Factorii ecologici la nivel local și regional
În funcție de măsurarea impactului ecologic asupra valorii bunului imobil trebuie de selectat tehnologii și
metode de calcul specifice. La estimarea valorii bunului imobil cu influența factorului ecologic pot fi utilizate
următoarele metode date în fig. 3.
Abordărilede evaluare a bunurilor cu evidența

factorului ecologic
Abordarea prin cost Abordarea venitului Abordarea prin piață
Bun imobil evaluat ca

Bunul imobil evaluat ca Factor ecologic ca
sursă de utilizare a
sursă de poluare element de comparație
resurselor naturale
- cheltuieli necesare
pentru lichidarea
efectelor ecologice -plăți obligatorii
negative; pentru poluarea
mediului -elemente de
- cheltuieli pentru
reabilitarea -plăți de compensare și comparație cu
asigurare în legătură caracter calitativ;
imobilului; cu utilizarea resurselor
- cheltuieli pentru -elemente de
-plata pentru tăierea comparație cu
achiziționarea unir copacilor în orașe și
noi tehnologii sau compensarea lor cu caracter cantitaiv
echipament de spații verzi
purificare
Fig. 3 Metodele de estimare a bunurilor imobile cu influența factorului ecologic
Abordarea prin cost. Abordarea cheltuielilor poate fi utilizată la determinarea volumului cheltuielilor
necesare pentru lichidarea efectelor ecologice negative, scăderea impactului negativ în cazul când bunul imobil
evaluat este o sursă de poluare. De exemplu, acesta poate fi întreprindere industrială, termoelectrocentrală
(GET),de aceia va fi necesar ca să suporte anumite cheltuieli pentru înlăturarea efectelor negative ecologice.
Acestea pot fi:
a) cheltuielile pentru reabilitarea imobilului;
b) achiziționarea unor noi tehnologii sau echipament de purificare;
c) cheltuieli pentru curățirea și regenerarea zonei;
302
d) îndepărtarea substanțelor periculoase, întreprinderea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea și
răspândirea lor în mediu.
Aceasta poate include măsuri cum ar fi: eliminarea, neutralizarea și curățirea substanțelor periculoase,
prevenirea răspândirii substanțelor toxice, nocive și substanțe radioactive cu ajutorul utilizării echipamentului
special de construcție.
La estimarea factorului ecologic a valorii unui bun imobil locativ poate fi utilizată abordarea cheltuielilor,
se estimează ca deprecierea funcțională, deoarece bunul imobil fiind amplasat într-o zonă poluată activă, este
necesar să se facă anumite îmbunătățiri. [3].
Abordarea venitului. Metoda venitului se folosește în asociere cu discontarea fluxurilor de numerar,
calculul de determinare a valorii nete a costurilor care formează un efect negativ a fluxului de numerar includ
plățile obligatorii pentru poluarea mediului, plățile de compensare și asigurare în legătură cu utilizarea
resurselor naturale, obținerea permiselor și licenței (de exemplu, plata pentru tăierea copacilor în orașe și
compensarea lor cu spații verzi, plata populației locale pentru prejudiciile provocate, plata pentru rambursarea
producției agricole și forestiere, dezvoltarea teritoriului etc.), precum și toate datoriile privind facturile
ecologice, impozitele și hotărârile judecătorești.
Abordarea prin piață. Folosind metoda analizei comparative a vânzărilor factorii ecologici sunt
considerați ca elemente de comparație, iar influența lor asupra valorii se va determina cu ajutorul ajustărilor
obiectelor analogice.
Numărul de elemente comparative ecologice poate fi destul de mare, iar alegerea lor se determină conform
accesului la informație autentică și accesibilă. În calitate de elemente comparative pot fi folosite caracterele
calitative și cantitative a elementelor selectate.
La caracterele cantitative se referă caracterul măsurabil a mediului natural. Indicatorii calitativi includ
caracteristicile ecologice și naturale legate de amplasare. Aceste caracteristici pot fi exprimate verbal sau în
scris. Uneori indicatorii calitativi pot fi transformați în cei calitativi cu ajutorul alocării și atribuirii valorilor
numerice, cum ar fi greutăți sau puncte. Caracteristica situației favorabile, nefavorabile, relativ favorabile etc.
Indicatorii ce caracterizează starea ecologică, ce sunt măsurați în mărimi cantitative și sunt disponibili, sunt:
indicele de poluare a aerului (IPA), volumul total de poluanți, depășirea de 5 ori a concentrației maxime
admisibile (CMA) de poluare a aerului atmosferic de către principalii poluanți, concentrațiile de substanțe
nocive în sol, nivelul zgomotului, disponibilitatea spațiilor verzi, radiația,
Concluzii
Până în prezent în cadrul metodologic evaluării bunurilor imobile în R. Moldova nu există o clasificare
clară factorilor ecologici și recomandări privind estimarea influenței lor asupra valorii bunurilor imobile.
Practica mondială totuși evidențiază trei clase de factori, care ar trebui luați în considerare la estimarea
valorii bunului imobil: Caracteristica ecologică a imobilului, Restricții în utilizare a bunului imobil, Obligații
legale.
Una dintre cele mai importante sarcini este de a identifica componentele valorii beneficiilor de mediu și a
costurilor de poluare, precum și de a înțelege metodologia de evaluare a acestora, adecvată condițiilor moderne
care vizează îmbunătățirea calității vieții oamenilor.
Bibliografie
1. Legea privind protecția mediului înconjurător Nr.1515 din 16.06.1993, MO nr.10 din 01.10.1993.
2. С.В. Грибовский, Е.И. Иванова, Д.С. Львов, О.Е. Медведева. Оценка стоимости не движимости.
М.: ИНТЕРРЕКЛАМА, 2003. 704 с. 10.
3. С.Н. Бобылев, О.Е. Медведева. Экология и экономика: Региональная экологическая политика. М.:
ЦЭПР, 2003. 271
4. Ю.В. Пластинина Эколого-экономическая оценка недвижимости.
Disponibil: http://elar.urfu.ru/bitstream/10995/28034/1/plastinina_2014.pdf [Accesat 14 Noiembrie
2017].
303
ОЦЕНКА ФИНАНСОВОГО СОСТОЯНИЯ СТРОИТЕЛЬНЫХ
ПРЕДПРИЯТИЙ РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА НА ОСНОВЕ АНАЛИЗА
ОПЕРАЦИОННОГО ЛЕВЕРИДЖА И ПОКАЗАТЕЛЯ БЕЗОПАСНОСТИ
Любовь УСТУРОЙ, Алина СТРАТИЛА
Ключевая идея: устойчивое финансовое состояние предприятия во многом определяется

оптимальным сочетанием его постоянных и переменных издержек, достаточным уровнем
рентабельности с учетом операционного риска. Соответственно, устойчивое финансовое состояние
является следствием грамотного, компетентного управления всей совокупностью факторов,
определяющих итоговые результаты экономико-финансовой деятельности любого предприятия.
Ключевые слова: безубыточный объем продаж, операционный леверидж, показатель безопасности

предприятия.
Введение
Взаимосвязь между объемом производства, постоянными и переменными издержками
определяется показателем операционного левериджа, от уровня которого зависит рентабельность и
финансовая устойчивость каждого предприятия [1, 2].
Пополнение основного капитала (долгосрочные активы) приводит к росту постоянных и
относительному сокращению переменных затрат и расходов предприятия. На предприятиях с более
высоким уровнем технической оснащенности производства, как правило, уровень операционного
рычага более высокий.
Показатель операционного левериджа определяется отношением темпов прироста операционной
прибыли к темпам прироста физического объема продаж в натуральных единицах или к темпам
прироста доходов от продаж.
Его уровень отражает степень чувствительности операционной прибыли к изменению объема
продаж. При его высоком значении, в зависимости от динамики производства продукции,
увеличивается либо безопасность предприятия, либо степень риска недополучения доходов от продаж,
необходимых для возмещения совокупных затрат и расходов.
С учётом того, что строительной продукцией являются различные виды строительно-монтажных
работ, расчет уровня операционного рычага следует осуществлять на основе данных об изменении
доходов от продаж, согласно следующей формуле:
УОЛ = ∆П % / ∆ Дпр %, (1)
где: УОЛ – уровень операционного левериджа;

∆П % – темпы прироста операционной прибыли;
∆ Дпр % – темпы прироста доходов от продаж.
Расчет и анализ операционного левериджа
Исходные данные, необходимые для определения показателя операционного левериджа
строительных предприятий РМ за 2014-2016 гг., представлены в таблице 1.
При определении данного показателя в расчетах была отражена вся сумма доходов от
операционной деятельности.
Приведенные в таблице 1 данные показывают, что за период с 2014-2016 гг. наблюдается
нестабильная динамика уровня операционного левериджа на строительных предприятиях. Данная
ситуация объясняется изменением соотношения постоянных издержек к переменным. В 2016 году
каждый процент прироста доходов операционной деятельности при сложившейся структуре затрат и
расходов обеспечил бы прирост операционной прибыли на 3,3 %.
304
Таблица 1. Исходные данные для определения показателя операционного левериджа.
Показатели 2014 2015 2016
Доходы операционной деятельности, млн.
14029 15934 15609
леев
Прибыль операционная, млн. леев 844 1430 1331
Индекс изменения доходов операционной
1,271 1,135 0,979
деятельности (цепной), пункты
Индекс изменения операционной прибыли
1,565 1,694 0,930
(цепной), пункты
Темп прироста доходов операционной
27,1 13,5 -2,1
деятельности, %
Темп прироста операционной прибыли, % 56,6 69,4 -7,0
Уровень операционного левериджа, % 2,1 5,1 3,3
Источник: рассчитана авторами на основе [3].
Однако, в условиях отрицательной динамики доходов операционной деятельности (снижение на

2,1 % в 2016 г. по сравнению с 2015 г.) операционная прибыль сократилась пропорционально степени
производственного риска (на 3,3 %).
Расчет влияния доходов операционной деятельности на операционную прибыль с использованием
операционного рычага осуществляется согласно следующей формуле:
∆П Доп = П0 * ∆ Доп * УОЛ /100 , (2)
где: ∆П Доп – отклонение операционной прибыли за счет изменения доходов операционной

деятельности;
П0 – операционная прибыль предшествующего периода;
∆ Доп – темп прироста доходов операционной деятельности;
УОЛ – уровень операционного левериджа.
За анализируемый период отклонение операционной прибыли за счет изменения доходов
операционной деятельности по годам составило:
∆П Доп 2014 = 539 * 27,1 * 2,1 / 100 = + 305 млн.леев;
∆П Доп 2015 = 844 * 13,5 * 5,1 / 100 = + 586 млн.леев;
∆П Доп 2016 = 1430 * (-2,1) * 3,3 / 100 = - 99 млн.леев.
Таким образом, повышая уровень операционного левериджа, руководству строительных
предприятий необходимо обеспечивать положительную динамику доходов операционной
деятельности, что будет способствовать укреплению финансового положения данных предприятий.
Расчет и анализ показателя безопасности
В аналитической практике наряду с расчетом вышеуказанного показателя целесообразно оценить
показатель безопасности предприятия.
Его уровень (относительное выражение показателя безопасности) показывает, на сколько
процентов фактический объем продаж выше критического, при котором рентабельность равна нулю
[1, 2].
Исходные данные, необходимые для расчета показателя безопасности строительных предприятий
РМ за 2014-2016 гг., а также дополнительные показатели, позволяющие комплексно подойти к оценке
финансового состояния хозяйствующих субъектов, представлены в таблице 2.
Сумма постоянных и переменных издержек строительных предприятий определяется
приблизительно, в целом для всего объема производства. В частности, текущие расходы соотнесены с
постоянными издержками, себестоимость продаж – с переменными.
305
Таблица 2. Исходные данные для расчета показателя безопасности.
Показатели 2014 2015 2016
Доходы операционной деятельности, млн. леев 14029 15934 15609
Переменные издержки, млн. леев 11191 12336 11954
Постоянные издержки, млн. леев 1994 2168 2324
Отношение постоянных издержек к
17,8 17,5 19,4
переменным издержкам, %
Доля переменных издержек в доходах
79,8 77,4 76,6
операционной деятельности, %
Доля постоянных издержек в доходах
14,2 13,6 14,9
Маржинальная прибыль, млн. леев 2838 3598 3655
Доля постоянных издержек в маржинальной
70,3 60,3 63,6
прибыли, %
Доля операционной прибыли в маржинальной
29,7 39,7 36,4
прибыли, %
Доля маржинальной прибыли в доходах
20,9 23,5 24,1
Доля операционной прибыли в доходах
6,0 9,0 8,5
Безубыточный объем продаж, млн. леев 9538 9223 9639
Показатель безопасности, млн. леев 4491 6711 5970
Коэффициент безопасности, пункты 0,320 0,421 0,382
Источник: рассчитана авторами на основе [3].
Приведенные в таблице 2 данные показывают, что за период 2014-2016 гг. наблюдается увеличение
доли маржинальной прибыли в доходах операционной деятельности, что, на первый взгляд,
оценивается положительно.
В то же время, наблюдается нестабильная динамика удельного веса постоянных затрат и расходов
в общей сумме маржинального дохода. Наиболее благоприятная ситуация с точки зрения финансовой
устойчивости предприятий складывалась в 2015 году, когда на каждый лей доходов операционной
деятельности приходилось всего 14 бань постоянных затрат и расходов (0,235 * 60,3).
Данная ситуация обеспечила достижение наилучшего значения безубыточного объема продаж за
рассматриваемый период, а, следовательно, и наибольшего уровня запаса финансовой устойчивости
(уровень безопасности составил 42,1 %).
Зависимость между доходами и прибылью (убытками) операционной деятельности строительных
предприятий по данным 2016 года представлена на графике (рисунок 1).
По горизонтали показываются доходы, по вертикали – прибыль (убытки) операционной
деятельности. Точка пересечения линии доходов с линией прибыли операционной деятельности
характеризует тот объем продаж, при котором будет обеспечен нулевой финансовый результат.
По графику видно, что доходы операционной деятельности не превышающие безубыточного
объема продаж (9639 млн.леев) не буду покрывать совокупные издержки предприятий, следовательно
производство будет убыточным.
Выводы
Оценка финансового состояния строительных предприятий за период 2014-2016 гг. на основе

анализа операционного левериджа и показателя безопасности позволяет заключить следующее.
1. Рост соотношения постоянных издержек к переменным издержкам в 2016 году привел к
снижению степени чувствительности операционной прибыли по отношению к темпам изменения
доходов операционной деятельности. На фоне сокращения доходов, данная ситуация способствовала
сдерживанию убытков операционной деятельности.
306
Прибыль операционная (убыток), млн. леев
3
Точка безубыточности
Прибыль
0 ●
Убытки 3 6 9 12 15 18
Доходы операционной деятельности,
млн. леев
-3
Фиг. 1. Зависимость между доходами операционной деятельности и прибылью (убытками)

строительных предприятий, 2016 г.
Источник: составлен авторами на основе данных таблицы 2.
2. Наиболее оптимальное сочетание переменных и постоянных издержек, обеспечивающих

преимущественную прибавку прибыли, отмечалось в 2015 году. Данный период характеризуется
снижением доли постоянных затрат на лей доходов операционной деятельности, сокращением
безубыточного объема продаж, увеличением зоны безопасности. Такая ситуация способствовала
улучшению финансового состояния строительных предприятий и их платежеспособности.
3. Повышение коэффициента безопасности в среднем на 9,5 % за 2014-2016 гг. свидетельствует о
снижении риска понести убытки в результате нехватки доходов для покрытия операционных издержек
строительных предприятий.
1. Савицкая, Г. Экономический анализ: Учебник. - 14-e изд., перераб. и доп. - М.: НИЦ ИНФРА-М,
2013. - 649 с. ISBN 978-5-16-006502-1.
2. Ţiriulnicova, N. ş. a. Analiza rapoartelor financiare: [manual]. Chișinău: Asociația Obștească “ACAP
RM”, 2011. – 400 p. ISBN 9975-9565-6-4.
3. Biroul National de Statistică. Banca de date statistice. Statistica economică. Antreprenoriat. Surse de date
administrative: Activitatea agenților economici după mărime și genuri de activitate.
Disponibil: <http://statistica.md> [Accesat 01 Noiembrie 2017].
307
TIPURI DE ACTIVITĂȚI PE PIAȚA IMOBILIARĂ
Valeria TVERDOHLEB, lect. univ. Irina BULAT
Abstract: Schimbările majore care au avut loc în Republica Moldova de la începutul procesului de privatizare
au determinat activarea proceselor în sfera imobiliară și au constituit o condiție prealabilă pentru formarea
pieței imobiliare. În demersul dezvoltării sistemului economiei de piață nevoile presante de rezolvare a
problemelor legate de proprietățile imobiliare a determinat apariția pe piață a diferitor tipuri de specialiști
în diferite tipuri de activități. În articolul dat sunt enumerate principalele activități de pe piața imobiliară,
precum și sunt evidențiate funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare specialist, pentru a asigura
bunului imobil o întreținere corectă.
Cuvinte cheie: piață imobiliară, bun imobil, management imobiliar, tranzacții imobiliare, development,
evaluarea bunurilor imobile, ciclu de viață al bunurilor imobile
Introducere
Unul din cele mai importante elemente ale sistemului economic al oricărui stat orientat spre piață este
piața imobiliară. În sens general, piața imobiliară exprimă ansamblul tranzacțiilor imobiliare dintre persoane
fizice sau juridice, ce se desfășoară într-un anumit spațiu, în cadrul căruia se confruntă cererea cu oferta
imobiliară, se formează prețurile, au loc negocieri și acte de vânzare-cumpărare, în condiții de concurență. [3]
Extinderea bunurilor imobiliare implicate în cifra de afaceri a pieței, complexitatea spectrului operațiunilor
efectuate pe piața imobiliară, apariția corespunzătoare acestor operațiuni a noilor tipuri de activități – toate
acestea indică faptul că piața imobiliară treptat trece la un nou nivel – nivelul de formare a unei pieți dezvoltate,
caracteristic țărilor cu economia de piață stabilită.
Apariția activității antreprenoriale în sectorul imobiliar se referă la prima jumătate a anilor 90 cînd s-a
început formarea pieței imobiliare interne. Caracteristicile principale ale dezvoltării pieței imobiliare în
această perioadă sunt:
 motivațiile clienților care formează cererea pe piață;
 bunul imobil este privit de instituțiile financiare ca obiect de investiție cu scopul de obține venit;
 nu sunt stabilite drepturile asupra bunului, cadru juridic și reglementarea pieței sunt slab dezvoltate.[2]
Descrierea întreprinderilor existente pe piața imobiliară
Majoritatea întreprinderilor care operează pe piața imobiliară continuă să fie reprezentate de organizații
multidisciplinare, care îndeplinesc simultan o serie de funcții. Totuși procesul de specializare a devenit deja
un fapt evident. Multe firme s-au separat în unități de structură pentru a lucra cu diferite tipuri de imobile,
pentru a efectua anumite operațiuni.
Odată cu dezvoltarea pieței imobiliare are loc formarea unei structuri mai extinse a mai multor tipuri de
activități. În fig. 1 sunt date principalele tipuri de activități pe piața imobiliară.
Activități pe piața imobiliară
Evaluarea
Tranzactii Managementul
bunurilor Development
imobiliare imobilului
imobile
Fig. 1 Tipuri de activități pe piața imobiliară
Aceste activități s-au dezvoltat pe parcursul diferitor perioade în diferite moduri, precum și au obținut un
diferit grad de importanță. În tabelul 1 sunt arătate principalele caracteristici ale fiecărei activități, precum și
diferențierile dintre acestea.
308
Tabelul 1 Caracteristicile de bază a activităților pe piața imobiliară
Tipuri de activități pe piața imobiliară
Criteriu de Evaluarea
Managementul Tranzacții Companii de dezvoltare
comparație bunurilor
imobilului imobiliare imobiliară (development)
imobile
Oferirea serviciilor
Gestiune complexă, de consultanță, Pregătirea și implementarea
sistemică a proprietății marketing și proiectelor de investiții în
imobiliare în toate Evaluarea publicitate în domeniul imobiliar,
Conținutul
etapele ciclului său de bunurilor domeniul vânzării, supravegherea asupra
serviciilor
viață, folosirea imobile locațiunii bunurilor construirii bunurilor,
economică efectivă a imobile, gestionarea eficientă a
bunurilor intermedierea bunurilor imobile
tranzacțiilor
Colectarea și
prelucrarea Selectarea
informațiilor despre imobilelor;
Estimarea
proprietăți imobiliare; organizarea
valorii de piață
Funcțiile de evaluarea, examinarea vizionării
și altor tipuri de Crearea unui obiect
bază ale și gestionarea bunurilor obiectelor;
valori ale imobiliar;
companiilor imobile; pregătirea și verificarea purității
bunurilor dezvoltarea conceptului de
care prestează punerea în aplicare a juridice a titlului de
imobile, în afaceri, darea în exploatare
acest tip de proiectelor privind bunuri imobile;
dependență de a bunului finisat
servicii construcția și asistență în
necesitățile
modernizarea elaborarea unui
proprietarului
clădirilor; vânzarea și contract de
închirierea de bunuri închiriere
imobile comerciale
Serviciile prestate de aceste companii au o legătură de corelație între ele, deoarece o întreprindere poate
activa sau presta servicii atribuindu-și mai multe funcții decât cele de bază.
Bunurile imobile din momentul fundamentării tehnico-economice până la dispariția fizică sau economică,
parcurge câteva etape:
 conceperea;
 construcția;
 exploatarea;
 demolarea bunului [1].
Este necesar de argumentat importanța implicării acestor întreprinderi pe parcursul ciclului de viață a
bunurilor imobile, precum și corelația dintre funcțiile companiei și etapele de viață. Practic în fiecare etapă de
viață a bunului imobil este necesar de apelat la toate activitățile expuse mai sus. În tabelul 2 sunt redate
principalele corelații dintre acestea.
Tabelul 2 Corelația dintre funcțiile întreprinderii și etapele ciclului de viață a bunului

Activitatea Managementul Tranzacții
Development Evaluare
Etapa imobiliar imobiliare
 analiza eficienței
proiectului;
 selectarea
amplasării; selectarea soluțiilor
 crearea optime de
evaluarea bunurilor
Conceperea bunului proiectului construcție pentru
crearea publicității viitoare în baza
imobil  estimarea generarea minimă a
proiectului
costurilor de cheltuielilor de
construcție; exploatare ulterioare
 alegerea
structurii de
finanțare
309
Continuare Tabelul 2
 monitorizarea
lucrărilor de
Construcția bunului construcție- evaluarea bunului
crearea publicității
imobil montaj; imobil nefinisat
 darea obiectului
în exploatare
 intermedierea
tranzacțiilor;
 organizarea
vizionării
 monitorizarea  gestiunea obiectelor;
determinarea valorii de
construcției; clădirilor;  servicii de
Exploatarea bunului piață la data evaluării,
 gestiunea  eficientizarea consultanță;
imobil luând în considerație
eficientă a cheltuielilor de  oferirea deprecie-rea acumulată
obiectelor exploatare informației
necesare cu
privire la
încheierea
tranzacției
crearea
stabilirea
îmbunătățirilor pe
Demolarea/lichidarea momentului de determinarea valorii
am-plasament, dacă
bunului lichidare a bunului reziduale
este cazul pentru
imobil
redezvoltare
Analizând tabelul de mai sus, se poate concluziona că toate activitățile au un grad sporit de importanță și
utilitate în fiecare etapă a ciclului de viață parcursă de bunul imobil.
Însă, dintre cele patru menționate, întreprinderile ce au ca gen de activitate developmentul construcțiilor
sunt cele mai complexe, deoarece includ aproape toate operațiile care se pot efectua cu bunurile imobile,
începând de la conceperea lui până la demolare.
Experiența Republicii Moldova
Cercetând piața imobiliară din Republica Moldova s-au identificat următoarele tipuri de activități,
menționate în tabelul 3.
Dintre aceste genuri de activitate, doar evaluarea bunurilor imobile și activitatea de construcții (inclusă în
development) sunt supuse licențierii, celelalte tipuri nu au nici măcar restricții în ceea ce privește certificarea
sau atestarea specialiștilor angajați.
De asemenea, sunt cazuri cînd agențiile imobiliare posedă licență în domeniul activității de evaluare a
bunurilor imobile, fără a presta acest gen de serviciu, fiind doar un prestigiu pentru atragerea clienților.
Tabelul 3 Activitățile prezente pe piața imobiliară din Republica Moldova

Numărul de întreprinderi în
Nr. Denumirea activității
Republica Moldova
1 Evaluarea bunurilor imobile 136 [4]
2 Tranzacții imobiliare 2741 [5]
3 Managementul imobiliar 10 [7]
4 Servicii de dezvoltare 19 [6]
Analizând activitatea de management al bunurilor imobile, s-ar putea de inclus în categoria dată toate
asociațiile de proprietari/coproprietari în condominiu, care se ocupă de gestionarea fondului locativ, însă
menționăm că aceste instituții nu dispun de un management profesionist, deoarece managementul presupune
obținerea eficienței maximale din utilizarea bunurilor imobile în interesul proprietarului. Luând în considerație
cheltuielile enorme ale locatarilor care locuiesc în blocurile cu sistem de încălzire centralizat pentru serviciile
comunale pe timp rece ,precum și disconfortul cauzat de alte probleme, duce la concluzia neprofesionalismului
acestor întreprinderi.
310
Concluzie
Activitățile menționate în lucrarea dată dispun de un grad de importanță sporit, necesitatea apelării la aceste
întreprinderi este esențială pentru a poseda necesarul de informație privitor la piața imobiliară precum și a
bunurilor imobile
În contextul dat nu se poate afirma despre saturația pieței de către participanții profesioniști. Distribuția
firmelor pe teritoriul unui oraș mare la fel este inegală. Specificăm și faptul că majoritatea acestor întreprinderi
operează în general în cadrul orașelor, amplasarea cărora este determinată de factorii de accesibilitate și
circulație a populației. În majoritatea țărilor occidentale, entitățile din cadrul pieței imobiliare tind să-și
localizeze activitățile pe întreg teritoriul.
Bibliografie:
1. Buzu, O., Matcov A. Evaluarea bunurilor imobiliare: teorie și practică, Chișinău: „Tipografia Centrală”,
2003. 258 p.
2. Асаул, А.Н. Оценка собственности. Оценка объектов недвижимости. Учебник / А.Н. Асаул. СПб:
АНО «ИПЭВ», 2012. 472 с.
3. Фридман, Дж., Ордуэй, Н. Анализ и оценка приносящей доход недвижимости / Пер. с англ. Москва:
Дело, 1995. 461 c.
4. Direcția licențiere a unităților de drept
Disponibil: <http://www.licentiere.gov.md> [Accesat 08 Noiembrie 2017]
5. Biroul național de statistică
Disponibil: <http://www.statistica.md> [Accesat 08 Noiembrie 2017]
6. Suport de dezvoltare a afacerii tale
Disponibil: <https://md.kompass.com/> [Accesat 08 Noiembrie 2017]
7. Numărul de întreprinderi imobiliare din Republica Moldova
Disponibil: <www.yp.md> [Accesat 08 Noiembrie 2017]
311
COSTUL ȘI CONDIȚIILE DE OFERIRE A CREDITELOR IPOTECARE
ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Ion ALBU, Petra VĂRZARU

Abstract: Currently, mortgage loans in the Republic of Moldova are intended for people who want to buy new
real estate. Real estate is a particular object of the real estate market and is the basis for the vital activity of
human and society as an entirely. The purpose of this article is the importance of studying and determining
the cost of mortgage loans offered by commercial banks in Moldova and highlight factors describing the
market situation.
Cuvinte-cheie: bun imobil, bancă comercială, credit ipotecar, creditor ipotecar, debitor ipotecar, costul
creditului, comision, rata dobânzii.
Locuințele reprezintă una dintre valorile de bază care oferă cetățenilor un sentiment de stabilitate și
securitate economică, care stimulează munca eficientă și productivă și formează în mare măsură atitudinea
cetățenilor față de stat, deoarece statul este garantul realizării dreptului constituțional al cetățenilor la locuință.
Principala problemă în formarea și implementarea politicii de locuințe este asigurarea disponibilității
locuințelor pentru cetățeni. Mecanismul care permite rezolvarea acestei probleme este creditarea ipotecară,
care a devenit principala pârghie a politicii de locuințe eficiente în țările dezvoltate. Importanța socio-politică
și economică a ipotecii se datorează în primul rând faptului că este orientată către segmentele sociale active și
capabile ale populației, care formează baza și sprijinul unei societăți civile civilizate - clasa de mijloc.
Ipoteca este un gaj de bunuri imobile pentru a-și asigura obligațiile față de creditor. În cazul creditării
ipotecare, beneficiarul primește un împrumut pentru achiziționarea de bunuri imobiliare sau în alte scopuri.
Obligația sa față de creditor este rambursarea creditului asigurat de bunul imobil procurat sau cel ce urmează
a fi construit.
Este necesar să se facă distincția între conceptul de creditare ipotecară și ipotecă, în care creditul este emis
de bancă cu garanția bunurilor imobile. Credit ipotecar - una dintre componentele sistemului ipotecar. Atunci
când obține un împrumut pentru cumpărarea de bunuri imobiliare în sine, proprietatea dobândită se transformă
într-o ipotecă (gaj) către bancă ca o garanție de rambursare a împrumutului.
Ipoteca este, de asemenea, o garanție a proprietății imobiliare existente a proprietarului de a primi un credit,
care va fi destinat fie pentru reparații sau construcții, fie pentru alte nevoi la discreția beneficiarului.
În cazul neîndeplinirii obligației principale, recuperarea se aplică numai bunurilor imobile ipotecate, iar
titularul are dreptul de a-și satisface pretențiile față de dezvoltator.
Deși în lumea occidentală creditele ipotecare sunt de zeci de ani utilizate cu succes, în Republica Moldova
acest tip de creditare a devenit posibil odată cu adoptarea legii privind Creditul ipotecar pentru investiții
imobiliare și actualmente acoperă o cotă de 3 % pe piață internă din volumul total de investiții în construcții
de locuințe.
Preţurile mari ale locuințelor îi determină pe mulți dintre moldoveni să apeleze la creditele ipotecare. Deși
inițial par mai accesibile, în urma calculării taxelor și a comisioanelor care, uneori, pot fi trecute cu vederea
de clienții neinformați ulterior se pomenesc că au de plătit mai mult decât se așteptau, parțial din cauza lipsei
de transparență a băncilor, dar și a ratelor flotante care se modifică periodic pe durata creditării. Oferta curentă
a ratelor unui credit ipotecar în valută națională variază între 8,5% și 12%, iar după calcularea comisioanelor
pot depăși 30% din suma împrumutată. Acest fapt se datorează veniturilor mici ale populației, deci, înainte
de-a semna un contract de creditare, ar fi indicat să se consulte un economist, finanțist sau un jurist.
În mecanismul de funcționare al sistemului de creditare al economiei naționale un rol important îl au
Băncile comerciale (fig. 1). [5] Ele sunt niște organizații multifuncționale ce activează în diferite sectoare ale
pieței capitalului de împrumut. Băncile acumulează partea de bază a resurselor de creditare și oferă clienților
ei un complex de servicii financiare, care includ creditarea, deschiderea depozitelor, decontări, vânzarea-
cumpărarea, păstrarea valorilor mobiliare și a valutei străine. [5]
312
Fig. 1 Clasamentul de eficiența a Băncilor Comerciale
Din figura 1 putem observa că cea mai mare eficiență din activitatea de acordare a creditelor pe parcursul
anului curent a înregistrat-o Moldova Agroindbank.
În urma analizei ofertelor băncilor comerciale din Republica Moldova pentru anii 2016/2017 au fost
sistematizate condițiile privind acordarea creditelor ipotecare ce sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1 Condiții de oferire a creditelor ipotecare

R.
T. Comision
Denumirea R. dob. dob. S. max., Comision
Nr. Banca max., de acord.
creditului %, 2016 %, lei de adm.%
ani %
2017
1 BCR Rezidențil 11 8,5 2 500 000 25 0,5 0,15 lunar
BCR
2 Moldova Imobiliar 13 10 70 % din 20 1,0 0,07 ,lunar
Agroinbank val. Imob.
3 Moldinkonbank Imobiliar de 12-14,5 9,5 100 % din 20 1,0 0,1 lunar
achiziție val. imob.
4 Victoriabank Casa Magică 12 11,44 70 % din 20 1,0 0,15 lunar
val. Imob.
5 Comerțbank Credit - 10,93 2 000 000 10 1,0 0
Ipotecar
6 FinComBank Ipotecă 12,5 11,35 100 % cu 20 1,0 0,15 lunar
locativă garanții
imobiliare
7 EuroCreditBank Casa Mea 12,08 12,04 2 500 000 20 1,0 0,15 lunar
8 Mobiasbanca Imobiliar în 12,95 - 12,9 70 % din 20 1,0 0,05 lunar

MDL 13,95 val. Imob.
9 Eximbank Famiglia 13,9 9,9 2 000 000 20 1,0 0,15 lunar
Sursa:[4]
Studiul ofertelor Băncilor comerciale din R. Moldova a permis scoaterea în evidentă a ratei dobânzii la
creditele ipotecare pentru anul 2017, care variază între 8,5% (BCR) și 12,95 % (Mobiasbanca), termenul
maxim de oferire a creditelor ipotecare în medie constituie 20 de ani cu suma maximă de oferire cu 70 % din
valoarea creditului. Comparativ cu anul precedent rata dobânzii creditelor ipotecare a scăzut considerabil,
intervalul de variație a ratei în anul 2016 fiind între 11% (BCR) și 17 % (Comerțbank).
Mai multe bănci comerciale din Republica Moldova se bucură de unele performanțe ce țin de creșterea
numărului de credite ipotecare, acest fapt este condiționat de scăderea rate dobânzii. Astfel, în trimestrul II al
anului curent mai multe bănci au lansat promoții pentru a stimula cererea față de creditele ipotecare. Astfel,
dobânzile reduse, mai ales pentru primul an, au atras cu 46% mai mulți clienți față de perioada similară a anului
trecut.
313
Prezintă interes costul creditelor ipotecare în timp (marja comercială a creditului). În tabelul 2 a fost
determinat costul unui credit cu aceeași valoare și dobânda oferită de Băncile Comerciale din Republica
Moldova.
Tabelul 2. Determinarea valorii creditului ipotecar

R. Comision S. de Supliment
Nr. Val.credit T., Comision
Banca D.%, accord., rambrsat ar achitat,
Crt. , lei ani adm-re,%
2017 % , lei %
1 BCR 500000 10 8,5 0,50 0,15 lunar 803634 37
2 MAIB 500000 10 10 1,0 0,07 lunar 858095 41
3 Moldinkonbank 500000 10 9,5 1,0 0,1 lunar 837294 40
4 Victoriabank 500000 10 11,44 1,0 0,15 lunar 721542 30
5 FinComBank 500000 10 11,35 1,0 0,15 lunar 746854 33
6 EuroCreditBank 500000 10 12,04 1,0 0,15 lunar - -
7 Mobiasbanca 10 12,95 1,0 0,05 lunar
500000 833124 40
8 Eximbank 10 9,9 1,0 0,15 lunar
500000 826854 39
Sursa:[4]
Cele mai avantajoase condiții de oferire a creditelor ipotecare sunt propuse de către Victoriabank, unde
costul creditului valorează 30 % din suma rambursată la finele perioadei, pe extremă este poziționată Banca
Comercială MAIB cu costul creditului de 41 % din suma rambursată la finele perioadei de gestiune.
Fig. 2 Reprezentarea grafică a costului creditului ipotecar

Sursa: [5;4]
Deși Moldova Agroindbank oferă credite ipotecare cu cel mai mare cost, ea este considerată cea mai
eficientă Banca Comercială de pe piață, acest fapt se datorează experienței mari pe piață finanțării
construcțiilor a acestei bănci, totodată aici se oferă cele mai mari credite.[5]
314
Concluzii
1) Obținerea unui credit ipotecar care corespunde posibilităților populației necesită o studiere cât mai
detaliată a pieței, pentru că fiecare bancă are o politică de marketing diferită.
2) Deși piața ipotecară în Republica Moldova este dezvoltată, actualmente sunt nouă Bănci Comerciale ce
oferă credite ipotecare, însă ele nu sunt cointeresate să ofere informație detaliată referitoare la condițiile de
contractare și consecințele creditării.
3) Instituțiile bancare nu stipulează date exacte despre suma creditelor ipotecare și despre perioada de
grație, astfel clientul este dezinformat încă de la etapa de informare.
4) Foma de achitare a creditelor trebuie sa fie revizuită, în politica Băncilor Comerciale și să fie stipulate
concret modalitățile de achitare a creditului. Daca creditul este oferit în lei, atunci rambursarea lui sa face la
fel în lei și să nu se facă referință la cursul valutar.
5) În activitatea bancară asigurarea creditului ipotecar nu este decât un „mit”, deoarece Băncile Comerciale
nu sunt interesate și nu luptă pentru clienții sa-i, totul se pune pe seama instanței de judecată, care adesea
durează foarte mult timp.
6) Banca comercială va acorda credit ipotecar pentru procurarea unei locuințe noi numai în cazul când au
un acord direct cu dezvoltatorul.
7) Suma creditului ipotecar acordat se calculează de la valoarea de piață, corect va fi dacă se va calcula de
la valoarea de deviz.
8) La acest moment pe piață continuă să se ofere credite ipotecare cu încălcări grave, și atât timp cât clientul
băncii acceptă condițiile creditării, trebuie sa-și asume toate riscurile de rambursare a creditului.
Bibliografie
1. Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107din 06.06.2002.

2. Legea nr.142 din 26.06.2008 cu privire la ipotecă.
3. Legea nr.449 din 30.07.2001 cu privire la gaj.
4. Structura portofoliului de credite pe sectorul bancar al R. Moldova.
Disponibil: <http://www.bnm.org/bdi/pages/reports/drsb/DRSB7.xhtml?id=0&lang=ro> [Accesat 12
Noiembrie 2017]
5. Trendul de reducere a creditării și majorarea ponderii creditelor neperformante.
Disponibil: <http://agora.md/stiri/35363/bnm-se-mentine-trendul-de-reducere-a-creditarii-si-exista-o-
majorare-a-ponderii-creditelor-neperformante> [Accesat 13 Noiembrie 2017]
315
TEOREMA LUI FIBONACCI
Antonina VRABIE
Abstract: Într-o lume în care învățămîntul academic susține în mod oficial evoluționismul ca teorie a apariției
Universului, lăsînd de înțeles că nu există Dumnezeu și că totul s-a creat de la sine în mod întîmplător, Șirul
lui Fibonacci este un argument (din miliardele de argumente pe care ni le pune la dispoziție Universul) că
nimic nu este creat la întîmplare, și toate se leagă, toate au la bază intelegența unui Creator, care nu ne obligă
sa-i acceptăm prezența, dar care ne lasă singuri să tragem concluzii din ceea ce vedem în Univers.
Cuvinte cheie: numărul de aur, proporția divină, dreptunghiul de aur, segmentul de aur, spirala de aur.
Introducere
Fibonnacci a fost un matematician ce a avut o contribuție importantă de la promovarea sistemului de

numerație arab, progresii, ecuații de gradul al doilea, pînă la interpretarea numerelor negative și a cifrei zero.
Însă ceea ce i-a adus recunoaștere internațională, nemurire, este descoperirea așa-numitului “Șir de numere al
lui Fibonacci“.
Pentru prima dată acest șir de numere a fost folosit de Fibonacci pentru a rezolva PROBLEMA
IEPURILOR pusă participanților de către Împăratul Frederik al II-lea la un concurs de matematică în Pisa.
Plecînd de la o singură pereche de iepuri și știind că fiecare pereche de iepuri produce în fiecare lună o
nouă pereche de iepuri, care devine productivă la vîrsta de 1 lună, să se calculeze cîte perechi de iepuri vor fi
după n luni. (de asemeni se considera că iepurii nu mor în perioada respectivă). Matimaticianul a presupus că
prima pereche nu s-ar fi reprodus decît în a doua lună și apoi ar fi dat naștere la cîte o pereche pe lună. În a
patra lună, primii lor urmași ar fi început să se înmulțească. După începerea procesului, numărul total de
perechi de iepuri la sfîrșitul fiecărei luni în decurs de un an ar fi fost: 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, 233.
Caracteristica Șirului Fibonacci. Șirul lui Fibonacci are la bază o singură regulă:
Șirul începe cu 0 și 1, iar pentru obținerea numărului următor, se adună cele două numere dinaintea lui: 0,
1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, 233, 377, 610,……
Șirul lui Fibonacci este legat direct de noțiunile: “numărul de aur“, “segmentul de aur“ “dreptunghiul de
aur“ și "spirala de aur“.
Ceea ce le unește pe toate aceste relații și principii descoperite în natură și aplicate ulterior de către om în
diverse științe este faptul că există o constantă care se repetă la infinit pe măsura creșterii șirului, și anume se
observă că raportul dintre un element al șirului și predecesorul său este un număr constant, “1,61803…“. Acest
număr reprezintă prin sine însuși constanta "ϕ“ (phi), supranumită și “proporția divină“ sau “numărul de aur“,
reflectînd simbolul divinității, armoniei și perfecțiunii în natură.
Printr-o construcție geometrică simplă, se poate împărți un segment de dreaptă în două părți asimetrice,
încît raporturile dintre părți și întreg și invers să satisfacă armonia ideală. Punctul C este secțiunea de aur al
segmentului AB.
Fig. 1 Segmentul de aur
316
Proporția divină a condus la construirea Dreptunghiului de aur, în care raportul laturilor este egal cu
numărul de aur.
Dacă am desena un arc de cerc din
pătratul cel mai mic și l-am continua trecînd
prin toate pătratele consecutiv de la cel mai
mic pre cel mai mare, am obține o "spirală de
aur".
Cunoscut încă din antichitate, numărul de
aur i-a fascinat pe marii înţelepţi deţinători ai
''cunoaşterii sacre'', filozofi, matematicieni,
alchimişti, preoţi, inspirând gânditori din
toate disciplinele, ca nici un alt număr din
istoria matematicii.
Fig. 2 Aplicație geometrică a Șirului Fibonacci
Multe cercetări demonstrează că întrega creaţie este structurată respectând proporţia perfectă a numărului
de aur. De fapt, multe indicii ne arată că ceea ce oamenii numesc "natura", întregul univers, este manifestarea
unei conştiinţe divine a frumuseţii, armoniei şi a perfecţiunii, care nu lasă nimic la voia întâmplării.
Numărul de aur este prezent aproape peste tot în jurul nostru: în bifurcația ramurilor plantelor și arborilor,
dispunerea geometrică a frunzelor și inflorescențelor unor plante (semințele de floarea soarelui, în conurile de
pin, de brad, ananas), la insecte (de pildă furnica are corp împărțit în 3 segmente după diviziunea de aur),
spirala generată de apă (vîrtejurile), mișcarea curenților de aer în spirală, cochilia melcului, în proporțiile
corpului uman (de exemplu raportul dintre distanța de la linia surîsului pînă la vîrful nasului și de la vîrful
nasului pînă labaza sa), în structura AND-ului, în arte(pictură, muzică, sculptură), etc.
Proporția diviă în arhitectură. Secțiunea de aur este baza construcției Universului, a viului, are ca scop
realizarea unei proporții armonice, care joacă un rol important în crearea armoniei construcției, astfel
raporturile gîndite prealabil pot crea o imagine unică, plăcută pentru viitor.
Momentele de vîrf ale exprimării în arhitectură, momentele de vîrf ale culturii materiale, antichitate sau
renaștere, sunt momente în care cultura materială a ținut cont și a integrat proporția de aur în realizarea unor
edificii. Numeroși artiști și arhitecți și-au proporționat operele pentru a ajunge cu aproximație la proporția de
aur, considerînd că rezultatul va fi mai valoros din punc de vedere estetic.
ϕ(Phi), numărul de aur, a fost folosit de omenire timp de secole în arhitectură. Utilizarea sa a început la
egipteni, în proiectarea piramidelor.
Unul din mari secrete ale piramidei
este acela că aceasta respectă prin
construcție proporțiile misteriosului
număr de aur. A fost descoperit că
aliniamentul celor trei piramide de la
Ghizeh formează o spirală de aur, iar
sfinxul se află pe axa de simetrie a
dreptunghiului de aur în care se înscrie
spirala dată.
Piramida lui Keops este cea mai
Fig. 3 Schema Piramidei lui Keops
impresionantă dintre toate celelalte
piramide, iar studiile efetuate asupra ei au
demonstrat că aceasta a fost construită
respectîndu-se proporțiile numărului de
aur.
Din desenul alăturat observăm că raportul dintre înălțimea piramidei și proiecția apotemei este egală cu
constanta de aur, raportul dintre apotema feței piramidei și înălțimea acesteia, precum și raportul dintre
apotemă și proiecția ei este egală la fel cu 1,618.
Grecii antici foloseau și ei magia numerelor în arhitectură, un bun exemplu este Panteonul din Atena, care
este una dintre cele mai faimoase clădiri ale lumii și unul dintre cele mai importante edificii ale civilizației
antice grecești. Principalul motiv care stă la baza frumuseții acestuia este proporția de aur. În cadrul acestei
317
construcții poți găsi secțiunea de aur atît în plan vertical, cît și orizontal. Atât întreaga fațadă a Partenonului,
cât și elemente din alte zone ale edificiului sunt înscrise în dreptunghiuri de aur.
Fig 4. Panteonul din Atena
În cea mai cunoscută biserică din Paris construită

în stil gotic, catedrala Notre-Dame de Paris, de
asemenea regăsim proporția divină. După cum se
observă în imaginea alăturată, înălțimea primului etaj
se raportă prin proporția de aur cu înălțimea etajului
doi, precum și parterul cu primul etaj.
Fig. 5 Catedrala Notre-Dame de Paris
Pe clădirea Taj-Mahal, din India, construită

între anii 1632-1653 și considerată cea mai
frumoasă clădire din lume, simbolul fiidelității
și al dragostei. Pe fațada acesteia obesrvăm
dreptunghiul de aur în mai multe locuri.
Fig. 6 Taj-Mahal
318
În Catedrala Sfîntului Vasile din or. Moscova,
observăm prezența proporției divine atît în
dimensiunile de gabarit ale construcției, cît și în
designul cupolelor, colorate în spirală.
Această structură are la baza creării sale
arhitecturale numărul de aur, unică pentru toate
cupolele sale și unindu-le într-o compozeție
proporțională.
Fig. 7 Catedrala Sf. Vasile, or. Moscova

Utilizarea acestei proporții în designul
construcțiilor continuă și în arhitectura modernă,
dovadă este Turnul CN Tower din Toronto,
construit între anii 1973-1976 și considerat cel mai
înalt turn de sine stătător din acea perioadă, unde
raportul dintre puntea de observație la 342m pînă la
înălțimea totală de 553,33m este egală cu phi.
Fig. 8 Turnul CN Tower
Această tendință a rapoartelor bazate pe valoarea lui ϕ are aplicații și in inginerie. Una dintre cele mai
familiare astfel de aplicaţii este în construcţia camerelor de sunet folosite pentru a asculta muzică sau
vizionarea filmelor, camere în care se doreşte eliminarea ecourilor şi rezonanţelor sonore. Inginerii de sunet
vorbesc despre raportul camerei de aur, care stabileşte dimensiunile ideale de bază pentru o cameră de sunet,
acestea fiind 10x16x26. Înălţimea camerei 10 x φ ≈16, care este lungimea camerei, iar 16 x φ ≈ 26, care dă
lăţimea camerei. Orice linie dreaptă diagonală care parcurge interiorul unui dreptunghi de aur se va reflecta la
infinit fără a-şi repeta traiectoria, deci undele sonore se dispersează într-o astfel de cameră cât mai eficient
posibil.
Concluzii
Cercetînd șirul lui Fibonacci m-am întrebat:

Cum de o teorie poate să-și găsească aplicare așa puternic în natură?
Cum de legile Universului se leagă așa de bine cu ceea ce este în capul omului?
Cum de omul poate descoperi o lege care deja există în natură?
Cîte taine are lumea în care trăim?
Șirul lui Fibonaci este una din miliardele de taine ale creației, este una din cheile ce ne ajută să deschidem
seiful ascuns al legilor care stau la baza Universului. Iar cel care observă legile naturii și le aplică în momente
în care creează obiecte de natură artificială, acela colaborează cu CREATORUL.
Bibliografie
1. Aplicațiile șirului Fibonacci în natură

Disponibil: < https://thraxusares.wordpress.com/2015/02/18/numerele-lui-fibonacci-si-proportia-de-
aur/> [Accesat 12 Noiembrie 2017]
2. Constanta Fibonacci
Disponibil: <https://ru.scribd.com/doc/40140138/Constanta-lui-Fibonaci> [Accesat 12 Noiembrie 2017]
3. Matematica, calea de înțelegere a creției. [Video]
Disponibil: <https://www.youtube.com/watch?v=IJ8Zt3cXVKI> [Accesat 12 Noiembrie 2017]
4. Secțiunea de aur în arte.
Disponibil: < http://ccdmures.ro/cmsmadesimple/uploads/file/rev8sp/igbr/igbr6.pdf > [Accesat 12
Noiembrie 2017]
319
GAMES AS A SERVICE
Ilie TIBICHI
University of European Studies of Moldova

Abstract: Gaming as a Service (GaaS) is distribution model where games are licensed through a subscription.
Today most individuals use some sort of this web based software. It has become the preferred model for many
video game developers like EA, Blizzard, etc.
Keywords: Gaming, service, developer, game, micro-transaction, server, license, subscription.
1. Introduction
Gaming is an industry that started to experiment with this business model in recent years. The big start
was when Video Game Developers made this transitions solely for financial purposes. This Business models
allows a constant flow of money as opposed to a one-time payment for a purchase of an offline physical game.
2. The types of GaaS

- Game subscriptions
A big number of Massively Multiplayer Online games (MMOs) use monthly subscription models. The
revenue supports the servers used to run the game, management and the development of new content added to
the game at different intervals.
- Game subscription services
The subscription services like EA/Origin Access and Xbox Game Pass provide access to a library of
digital games for a specific period based on your license (usually 1, 3 or 12 months). The customer of course
can go for a monthly subscription thus being able to play until he stops to renew the service. The games are
downloaded offline but access to them is granted only during the subscription period.
- Gaming on demand
Services like PlayStation Now allow players to play on their local devices while the games are run on
remote servers. This makes having a specific range of powerful hardware unnecessary. The drawback is that
you are required to have a specific internet speed and a constant and stable connection to the servers. The
geographical location of the consumer can play a big role here.
- Micro-transactions
Micro-transactions represent lower cost purchases relatively to the cost of a full game. The content varies
between different in-game items like weapons, vehicles, power-ups, in-game currency, etc. Some of these
items allow the player choose between spending in-game money or real world currencies. The developers
design their games to ensure that at least some portion of the consumers spend real money. This approach is
generally how free-to-play games operate but in the last 5 years it started to make its way to the fully priced
titles. Depending on the genre of the game some have their micro-transactions implemented in a way that
doesn’t directly affect gameplay or other players while others create an unfair advantage for those who spend
money compared to those that don’t. It is an issue especially concerning multiplayer games.
3. GaaS pros and cons

Table 1
Pros Cons
New regular content Internet Connection requirement
A constantly changing experience Server Dependency
Advanced Multiplayer Constant stream of user data
320
4. Distribution
GaaS doesn’t require physical distribution means as it is deployment is immediate. Most companies that
provide it have their own digital store where they sell their licenses. This business model renders third party
retailers unnecessary. The reported earnings of GameStop, a major retailer that relies on people buying
physical games that can be traded for something else later gave us an idea on just how fast the trend digital
games and GaaS are taking over.
This is very good news for the customers who want to get as much as possible out of their games. As the
developers are investing in games after launch to ensure those games are making as much money as possible,
the new content is designed to keep people interested for as long as possible while trying to add and stimulate
scenarios for fans to constantly spend money on licenses, subscriptions and micro-transactions.
Although many big publishers, like Activision and Take-Two, don’t mention “games as service” often, their
business model still revolves a lot around GaaS.
Big developers like Square Enix stated that they see GaaS model to go mainstream in the feature and that
they will approach it in their future projects [1]. Today publishers rely less on the $60 upfront cost. Current
reports say that revenue per user is expected to grow twice as fast. The full price tag is something fewer and
fewer consumers are interested in paying [2].
Conclusion
Although GaaS model is aimed to increase the revenue it will also eliminate various legal issues
concerning software licenses. It gives developers full control over their product over its lifespan. The consumer
doesn’t actually own a game, instead he owns a license to run the game for as long as the service is available.
This move is clearly for the good of the companies. The problem many customers have is that they essentially
have no authority over the products they buy. The opinions however are very divided. Some individuals want
a constantly changing gaming environment while others like to stick to the traditional unaltered offline
experiences.
References:
1. https://kotaku.com/top-video-game-companies-wont-stop-talking-about-games-1795663927
(27.12.2017).
2. https://www.vg247.com/2017/10/11/the-games-as-a-service-trend-has-tripled-the-industrys-value-report/
(27.12.2017).
321
CAPACITATEA DE MUNCĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI
Natalia CHIRIAC, Victoria ROTARU
Abstract: This article analyzes the work capacity of people with disabilities in accordance with the legislation
in force. Disability is regarded as a person with physical, mental or intellectual deficiencies, which in
combination with other obstacles can prevent their effective participation in social life. I expected to analyze
more intensely and unfold the theme on account of the fact that the company is based on certain stereotypes
without evidence and even erroneous. The problem of employing people with special needs may be due to
prejudices in society. I have proposed to carry out this idea and to discover to what extent their rights are
respected.
Key words: disability, employment, deficiency, employer, legislation.
„Nu există persoane cu dizabilități. Există societăți care

creează bariere și dificultăți pentru persoane cu diferite
necesități. Dizabilitatea se conține în însăși societatea, ci nu
în condiția fizică a fiecărui individ”.
(Simon Brisenden, 1986)
Introducere: Conform prevederilor Codului Muncii al Republicii Moldova, persoanele cu dizabilităţi

au dreptul de a munci şi de a acumula venituri la fel ca şi ceilalţi cetăţeni. Unul din drepturile fundamentale
ale persoanelor este dreptul la muncă, care pentru marea majoritate a populației reprezintă principala sursă de
venit. Articolul 43 alin. (1) al Constituției Republicii Moldova prevede că „orice persoană are dreptul la muncă,
la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva
şomajuluiˮ [4, art. 43, alin. (1)].
Metode şi material aplicate. Pentru realizarea studiului au fost aplicate metodele analizei şi
investigaţiei ştiinţifice. În perioada studierii am beneficiat de materiale teoretico-practice din domeniul
dreptului muncii a Republicii Moldova precum și acte normative naţionale.
Rezultate şi discuţii. Definiția de ,,dizabilitate” este oferită de mai multe acte normative naționale, dar
și de Convenția ONU.
Conform Legii Nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi,
dizabilitatea este termen generic pentru afectări/deficienţe, limitări de activitate şi restricţii de participare, care
denotă aspectele negative ale interacţiunii dintre individ (care are o problemă de sănătate) şi factorii contextuali
în care se regăseşte (factorii de mediu şi cei personali) [7].
Legislația națională definește persoana cu dizabilități drept acea persoană cu deficienţe fizice, mintale,
intelectuale sau senzoriale, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere/obstacole, pot îngrădi participarea
ei deplină şi eficientă la viaţa societăţii în condiţii de egalitate cu celelalte persoane [7].
Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități definește
„persoanele cu dizabilităţiˮ drept persoanele care au handicap fizic, mintal, intelectual sau senzorial permanent
care în interacţiune cu alte obstacole poate împiedica participarea lor eficientă la viața socială, în aceeaşi
măsură ca şi alţi cetăţeni [5].
Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au la bază următoarele principii [7]:
respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului; egalitatea de şanse; nediscriminarea;
solidaritatea socială; libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, asupra serviciilor şi
formelor de suport de care beneficiază; respectarea demnităţii inalienabile, a autonomiei individuale, a
libertăţii de a face propriile alegeri şi a independenţei persoanei; acceptarea persoanelor cu dizabilităţi ca parte
a diversităţii umane şi a umanităţii; participarea şi integrarea deplină şi efectivă în societate; egalitatea în
drepturi a femeilor şi bărbaţilor; respectarea capacităţilor de dezvoltare ale copiilor cu dizabilităţi şi a dreptului
acestora de a-şi păstra propria identitate.
Vorbind despre capacitatea de muncă a persoanelor cu dizabilități, este necesar de făcut câteva remarci.
În doctrina românească, se menționează că „nu pot încheia contract individual de muncă persoanele puse sub
interdicție din cauza alienației sau debilității mintale, întrucât acestea nu dispun de capacitate de exercițiu și,
deci le lipsește discernământul” [11, p. 28].
322
Ne raliem la poziția autorilor Boișteanu E. și Romandaș N., potrivit căreia persoanele cu dizabilități
dispun de capacitate juridică de muncă, însă volumul acestora este redus. Afirmația este bazată pe faptul că
persoanele cu dizabilități pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale și a capacității lor de
muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de dizabilitate și conform recomandărilor conținute în
programul individual de reabilitare și incluziune socială, emis de Consiliul Național pentru Determinarea
Dizabilității și a Capacității de Muncă sau structurile sale teritoriale [1, p. 142].
Este necesar de a face diferența între dizabilitatea intelectuală și bolile mintale, fapt pe care vom încerca
în continuare să-l argumentăm.
Dizabilitatea intelectuală este o stare caracterizată prin dificultăţi de învăţare şi înţelegere, cauzată de o
dezvoltare incompletă a inteligenţei. Această stare este permanentă și nu poate fi ameliorată cu ajutorul
medicamentelor. Dizabilitatea intelectuală poate fi determinată de factori genetici sau de mediu, însă nu de
factori psihologici sau sociali [3, p. 12].
Astfel, deși persoanele cu dizabilități intelectuale întâmpină anumite dificultăți de învățare, ele pot avea
un anumit grad de independenţă sau chiar pot deveni independente pe deplin. Acest lucru depinde de diverşi
factori, cum ar fi: educaţia, motivaţia, caracteristicile personalităţii, oportunităţile sociale şi profesionale,
precum şi condiţiile medicale. Educaţia şi terapia ce facilitează şi sprijină dezvoltarea pot îmbunătăţi într-o
mare măsură abilităţile şi independenţa lor [3, p. 13].
Boala mintală este o disfuncţie care afectează sentimentul şi comportamentul persoanei; aceasta necesită
îngrijire medicală şi psihoterapeutică. Ea poate fi vindecată sau ţinută sub control cu ajutorul medicamentelor
sau a altor sisteme de suport, fiind, de regulă, periodică.
Așadar, în rezultatul celor expuse mai sus putem conchide că între boala mintală și dizabilitatea
intelectuală există diferențe considerabile (vezi tabelul nr. 1). Dar cea mai mare diferență constă în faptul că,
dacă boala mintală poate fi vindecată (tratată medicamentos), dizabilitatea intelectuală este o stare caracterizată
prin dificultăţi de învăţare şi înţelegere şi durează o viaţă [3, p. 16].
Tabelul nr. 1. Dizabilitatea intelectuală versus boala mintală [3, p. 16].

Dizabilitate intelectuală Boală mintală
este o condiţie care durează întreaga viaţă este o disfuncţie care afectează sentimentele şi
comportamentul
nu se vindecă se vindecă
apare de obicei înainte de vîrsta de 18 ani poate apărea la orice etapă a vieţii
afectează coeficientul general de inteligenţă nu afectează nivelul intelectual, în afară de cazul în
care este însoţită de o dizabilitate
întîmpină dificultăți de învățare și înțelegere și are este menţinut un nivel bun de autonomie şi de
nevoie de suport pentru a le depăși funcţionare în societate
Legislația națională prevede că angajarea persoanelor cu dizabilități în câmpul muncii se realizează prin
mai multe forme.
O perspectivă ar fi angajarea la întreprinderi şi organizaţii în condiţii obişnuite. Aceasta presupune faptul
că persoanele cu dizabilități vor lucra în condiții egale cu ceilalți salariați iar unitatea în care vor lucra, trebuie
să asigure adaptarea aptă a locului de muncă.
O altă capacitate de încadrare în muncă a persoanelor cu dizabilități este munca la domiciliu. Condițiile
în care persoana va munci la domiciliu vor fi stabilite în contractul de muncă. Evident că în sarcina
angajatorului va fi obligația de a asigura cu materie primă sau ce urmează a fi desfășurată de către salariat.
Munca la domiciliu reprezintă o posibilitate avantajoasă și competentă, dar totuși aceasta limitează socializarea
de zi cu zi a salariatului cu colegii de muncă, ceea ce reprezintă un dezavantaj în implicarea efectivă în
comunitate.
O a treia modalitate de exercitare a dreptului la muncă de către persoanele cu dizabilități o reprezintă
angajarea acestora la întreprinderi specializate. Ca regulă, societăţile şi asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu
dizabilităţi creează întreprinderi specializate care angajează în muncă persoane cu dizabilităţi.
Este cunoscut faptul că majoritatea antreprenorilor din Republica Moldova se abțin atunci când este
vorba despre angajarea persoanelor cu dizabilităţi, deseori evitând acest subiect. Potrivit unui studiu realizat
de Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi, principalele motive din care angajatorii refuză
să angajeze persoanele cu nevoi speciale sunt gradul înalt de dizabilitate, lipsa capacităţii de muncă, lipsa
încrederii în forţele proprii a persoanelor cu dizabilităţi, productivitatea redusă a muncii etc. Totuși ideea e că
problema ce ține de angajare e atât pentru persoanele cu dizabilități cât și pentru angajatori [12]. La moment,
323
în Republica Moldova există mai multe legi care garantează dreptul persoanelor cu nevoi speciale la piaţa
locurilor de muncă.
Totodată, pentru a garanta accesul efectiv al persoanelor cu dizabilităţi în domeniul muncii legislaţia în
vigoare stabileşte pentru angajatorii cu mai mult de 20 de subalterni obligaţia de a oferi locuri de muncă pentru
persoane cu dizabilităţi în mărime de cel puţin 5% din numărul total de salariaţi [7], iar pentru realizarea acestui
deziderat Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi [5] impune măsuri de ,,adaptare rezonabilă”
a locului de muncă, refuzul de a întreprinde astfel de măsuri fiind catalogat ca formă de discriminare.
O altă categorie de facilităţi acordată întreprinderilor persoanelor cu dizabilităţi o constituie scutirile la
plata TVA care priveşte importul materiei prime, precum şi pentru mărfurile şi serviciile produse [8].
Date statistice privind angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități.
Potrivit datelor Biroului Național al Statisticii din R.M. pentru anul 2016 [10], numărul estimat al
persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova este de 182,0 mii persoane, inclusiv 11,7 mii copii cu vârsta
de 0-17 ani. Persoanele cu dizabilităţi reprezintă 5,1% din populaţia totală a ţării, iar copiii cu dizabilităţi
constituie 1,7% din numărul total al copiilor din Republica Moldova. Din numărul total al persoanelor cu
dizabilităţi aflate la evidenţa organelor asigurării sociale predomină persoanele care au vîrsta de 55-64 ani
(41,2%) şi 30-54 ani (38,4%).
Dacă ne referim la cauza care a determinat stabilirea dizabilităţii, constatăm că, în proporţie de 96 la
sută din cazuri, dizabilitatea a survenit în urma unei boli obişnuite şi aproape 2 la sută pe motiv de boală
profesională şi accidente de muncă (vezi tabelul 2). Fiecare al zecelea pensionar are dizabilitate severă (gradul
I).
Tabelul 2. Repartizarea pensionarilor cu dizabilităţi pe categorii şi grupe de vîrstă, 2011-2016
2011 2012 2013 2014 2015 2016

Total pensionari de dizabilitate, mii 135,8 136,5 136,4 136,7 136,3 135,4
inclusiv (%):
pe motiv de boală obişnuită 95,6 95,8 95,9 96,1 96,3 96,4
pe motiv de boală profesională şi accidente de
2,3 2,2 2,0 1,9 1,9 1,8
muncă
participanţi la lichidarea avariei de la Cernobâl 1,5 1,4 1,4 1,4 1,4 1,3
militari în termen 0,6 0,6 0,7 0,6 0,4 0,5
Distribuţia pensionarilor de dizabilitate pe
grupe de vîrstă, (%)
16-29 ani 1,4 1,5 1,5 1,4 1,4 1,3
30-54 ani 46,0 44,8 43,3 41,5 39,9 38,4
55-64 ani 39,5 40,4 40,9 41,0 41,1 41,2
65 şi peste 13,1 13,3 14,3 16,1 17,6 19,1
Codul muncii al Republicii Moldova, alte acte normative prevăd o serie de garanții pentru munca
persoanelor cu dizabilități, cum sunt:
a) interzicerea aplicării perioadei de probă [2, art. 62, lit. f)]. Această măsură se înscrie în aria
tratamentului diferențiat, fiind un procedeu de promovare a acestor categorii de persoane pe piața muncii. Pe
cale de consecință, în cazul în care, o persoană cu dizabilități va fi concediată pentru rezultatul nesatisfăcător
al perioadei de probă, o asemenea concediere trebuie calificată drept una ilegală;
b) suspendarea contractului individual de muncă în circumstanțe ce nu depind de voința părților pe
motiv de stabilire pe termen determinat a gradului de dizabilitate ca urmare a unui accident de muncă sau a
unei boli profesionale [2, art. 62, lit. f)];
c) suspendarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor în caz de îngrijire a copilului cu
dizabilităţi [2, art. 77, lit. e)];
d) durata redusă a timpului de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate (dacă
aceştia nu beneficiază de înlesniri mai mari), se stabileşte o durată redusă a timpului de muncă de 30 de ore pe
săptămână, fără diminuarea drepturilor salariale şi a altor drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare etc;
e) prestarea muncii de noapte, muncii suplimentare, a muncii în zilele de repaus de către persoanele cu
dizabilităţi severe şi accentuate se efectuează numai cu acordul lor scris [2, art. 103, alin. (6),art. 105, alin.
(2), art. 110, alin. (4)];
324
f) pentru persoanele cu dizabilităţi severe angajate în muncă, în cazul în care acestea nu beneficiază de
facilităţi mai mari, se stabileşte un concediu anual cu o durată de 40 de zile calendaristice, iar pentru persoanele
cu dizabilităţi accentuate – un concediu anual cu o durată de 32 de zile calendaristice [7, art. 39].
g) concedii de odihnă anuale suplimentare, cu durata de cel puţin 4 zile calendaristice, acordate
persoanelor cu dizabilităţi de vedere severe [2, art. 121, alin. (1)];
Concluzii: Integrarea persoanelor cu dizabilităţi în câmpul muncii e o problema complexă. Deseori, în
spatele aparenţelor de persoane neputincioase, în aceștia se ascund adevăraţi profesionişti, oameni talentaţi a
căror capacități acoperă obstacolele pe care le au. În acest sens, nu trebuie uitate persoanele cu dizabilităţi care
au lăsat o amprentă puternică asupra omenirii, precum: Ludwig van Beethoven – compozitor, Stephen
Hawking – fizician, Nick Vujicic – speaker motivațional etc.
Persoanele cu dizabilităţi au nevoie doar de nişte condiţii minime ca să-şi depăşească dizabilitatea şi să-
şi folosească abilităţile unice, pe care le au. Totuși s-a observat o schimbare favorabilă din partea legislației,
statului, s-au înființat anumite asociații, centre de voluntariat pentru tineri cu dizabilități, oportunități pentru
aceștia și multe lucruri frumoase care dau o speranță societății noastre.
Prin Hotărârea Guvernului R.M. nr.723 din 08.09.2017 cu privire la aprobarea Programului național de
incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2017-2022 [6], au fost stabilite mai multe acțiuni
privind atingerea obiectivelor Programului, printre care și Obiectivul 4. Sporirea ratei de angajare în câmpul
muncii a persoanelor cu dizabilități presupune următoarele acțiuni:
1) asigurarea măsurilor de orientare și formare profesională a persoanelor cu dizabilități în baza necesităților
individuale;
2) asigurarea cu servicii de reabilitare profesională a persoanelor cu dizabilități, inclusiv prin crearea
centrelor de reabilitare profesională, angajarea specialiștilor și formarea profesională a acestora;
3) stabilirea în legislația cu privire la ocuparea în câmpul muncii a unor măsuri de punere în aplicare a cotei
obligatorii la angajarea persoanelor cu dizabilități (5%) prin stimularea angajatorilor care creează, rezervă și
adaptează locurile de muncă la necesitățile persoanelor cu dizabilități, inclusiv, după caz, acordarea serviciilor
de angajare asistată;
4) organizarea și desfășurarea de evenimente care au drept scop promovarea ocupării în câmpul muncii a
persoanelor cu dizabilități, inclusiv a măsurilor de sensibilizare a angajatorilor, a organizațiilor sindicale și
patronatelor privind dreptul la muncă a persoanelor cu dizabilități, nediscriminarea la angajare, accesibilitatea
și acomodarea rezonabilă a locului de muncă.
Bibliografie:
1. Boișteanu E., Romandaș N. Dreptul muncii. Manual. Chișinău: Tipografia Centrală, 2014. 736 p.
2. Codul muncii al Republicii Moldova, publicat la 29.07.2003 în Monitorul Oficial Nr. 159-162 art nr: 648;
3. Comunicarea cu şi despre persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Ghid pentru jurnalişti. Programul
Comunitate Incluzivă-Moldova, Chişinău: Tipografia ARVA Color SRL, 2012. 88 p.
4. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994, publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr.1;
5. Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată prin Legea
nr. 166 din 09.09.2010.
6. Hotărârea Guvernului R.M. nr.723 din 08.09.2017cu privire la aprobarea Programului național de
incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2017-2022. În Monitorul Oficial al R.M. nr. 335-
339 din 15.09.2017.
7. Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi nr. 60 din 30.03.2012, publicat: 27.07.2012
în Monitorul Oficial Nr. 155-159 , art Nr: 508.
8. Legea Republicii Moldova pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal. Nr. 1417 din
17.12.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 25.03.2005, nr.000
9. Malcoci Ludmila, Munteanu Parascovia. Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi: Studiu
sociologic. Chişinău: Arva Color, 2017, 60 p.
10. Situaţia persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova la situația din 30.11.2017.
http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5821 (vizitat: 30.11.2017)
11. Țiclea Alexandru. Tratat de dreptul muncii. București: Universul juridic, 2011
12. Ziarul de gardă, https://www.zdg.md/editia-print/social/angajarea-persoanelor-cu-dizabilitati-din-r-
moldova-%E2%80%94-intre-realitate-si-ideal, (vizitat: 29.11.2017)
325
ANALIZA SALARIZĂRII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Nica GRAUR
Abstract: This article analyzes salary in the Republic of Moldova and the salary process according to the
legislation in force. Salary is considered as income, in fact the most profitable form of income. I designed to
analyze the salary in terms of its structure, consisting of basic salary, additional salary and other incentive
and compensation payments. Currently, other salaries are added to the salary according to the work done,
working hours, working conditions, length of service, etc. In the Republic of Moldova the salary is paid in the
national currency and the salary in kind is prohibited by law.
Key words: salary, work, employer, employee.
Introducere. Dreptul la salariu, corolarul dreptului la muncă, constituie o prerogativă fundamentală a

individului, afirmată la nivel solemn de ,,Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, care prevede că
,,oricine munceşte are dreptul la salariul echitabil şi suficient care să-i asigure lui şi familiei lui, o existenţa
conformă cu demnitatea umană”.
Salariul constituie o categorie economică, dar şi una de factură juridică. Prin salariu se înţelege preţul
muncii prestate în temeiul contractului individual de muncă exprimat, de regulă, în bani. Prestarea muncii şi
salarizarea muncii sunt obligaţiile principale ce rezultă pentru salariat şi, respectiv, pentru angajator, prin
încheierea contractului de muncă se stabileşte că pentru munca prestată, în condiţiile prevăzute în contractual
individual de muncă, fiecare persoană are dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului
respectiv [1, p. 89].
Metode şi materiale aplicate. La realizarea studiului au fost aplicate metodele analizei, sintezei,
comparaţiei şi investigaţiei ştiinţifice. În procesul cercetării am operat cu materiale teoretico-practice din
domeniul dreptului muncii naţional şi dreptului muncii românesc şi actele normative al Republicii Moldova.
Rezultate şi discuţii. Noţiunea de ,,salariu” este definită în mai multe acte normative. Astfel, potrivit
Legii Nr. 847 din 14.02.2002 cu privire la salarizare şi Codul Muncii al Republicii Moldova, salariul reprezintă
orice recompensă sau câştig evaluat în bani, plătit angajaţilor de către angajator sau de organul împuternicit de
acesta, în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca executată sau ce urmează a fi executată.
Cuvântul salariu îşi are sorgintea în latinescul salarium, care desemna, la origine, raţia de sare (sale)
alocată unui soldat; ulterior această noţiune a fost extinsă şi utilizată pentru a exprimă preţul plătit cetăţenilor
liberi care prestau diferite activităţi în folosul altor persoane. În afară de salariu, se mai utilizează noţiunile de
retribuție şi remuneraţie, care, de asemenea, au o provenienţă latină, precum şi cel de indemnizaţie [ 2, p. 560-
561].
O altă definiţie ne oferă autorii Teodor Negru şi Cătălina Scorţescu, precum că, salariul reprezintă orice
recompensă sau câştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual
de muncă, pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată [ 8, p, 180].
În opinia mea salariul reprezintă o suma de bani, care este dată drept recompensă, pentru o muncă
prestată sau care urmează a fi prestată, de către angajator pentru salariat.
Salariul este unul dintre elementele esenţiale ale contractului de muncă – alături de părţile, felul muncii
şi locul de muncă; salariul constituie obiect şi, în acelaşi timp, cauza a contractului individual de muncă.
Aşadar, salariul este obiect, deoarece reprezintă contraprestația angajatorului pentru muncă efectuată de
salariat şi este cauza pentru că, în vederea obţinerii lui, persoană fizică s-a încadrat în muncă [2, p. 562].
Legea salarizării reglementează următoarele principii ale salarizării:
– principiul negocierii salariului;
– principiul existenţei sau fixării salariilor minime;
– salarii egale la muncă egală;
– absenţa plafonării prin lege a salariilor la nivelul lor superior;
– principiul salarizării după cantitatea şi calitatea muncii;
– salarii diferenţiate în funcţie de nivelul de calificare profesională;
– diferenţierea salariilor în funcţie de vechimea în muncă;
– salarizarea în raport cu condiţiile de muncă;
– descentralizarea salarizării şi liberalizarea salariului;
326
– caracterul confidenţial al salariului;
– cointeresarea fiecărui salariat la sporirea eficienţei economice a activităţii individuale, printr-o reală
motivaţie a muncii;
– creşterea ponderii părţii variabile în totalul veniturilor din salarii;
– asigurarea protecţiei sociale a salariaţilor;
– salarizarea în funcţie de posibilităţile financiare ale angajatorului;
– salarizarea după importanța muncii şi complexitatea lucrărilor efectuate.
Salariul minim. Art. 43 al Constituţiei Republicii Moldova consfinţeşte dreptul fiecăruia la recompensă
pentru muncă fără nici o discriminare. Această înseamnă că este interzisă reducerea plăţii muncii lucrătorului
în dependent de sex, vârstă, rasă, naţionalitate, religie, apartenenţă la organizaţiile obşteşti.
Totodată muncitorului i se garantează menţinerea unui anumit nivel de recompense penru muncă, de
aceea statu stabileşte mărimea minimală de plata a muncii – salariul minim.
Salariul minim reprezintă mărimea minimă a retribuţiei evaluate în moneda naţională, mărime stabilită
de către stat pentru o muncă simplă, necalificată, sub nivelul căruia angajatorul nu este în drept să plătească
pentru norma de muncă pe luna sau pe ora îndeplinită de salariat [8, p. 185 ].
Salariul minim periodic este majorat luând în consideraţie costul vieţii, schimbările în bugetul minim
de consum şi starea social-economică din Republica Moldova [9, p. 220 ].
În salariul minim nu sunt incluse adaosurile, plăţile de stimulare, sporurile, compensările. Mărimea
salariului minim se garantează salariaţilor numai cu condiţia executării de către ei a obligaţiilor (normelor) de
muncă în orele de program stabilite de legislaţia în vigoare.
În conformitate cu prevederile Legii salarizării nr. 847-XV din 14 februarie 2002, Convenţia colectivă
(nivel naţional) nr. 9 din 28 ianuarie 2010, Hotărârea Guvernului nr. 165 din 09.03.2010, au fost stabilite
următoarele salarii minime:
Tabelul 1. Salariile minime anuale

Salariul/
Perioada Domeniul Salariu/oră
lună
01.04. 2007-31.12.2009 Toate domeniile 2,37 400
01.01. 2009- 31.01.2010 Toate domeniile 3,55 600
sectorul real 6,51 1100
agricultură şi silvicultură 5,86 990
1.02.2010- 30.04.2012
Personal auxiliar din agricultură şi 3,55 600
silvicultură
01.05.2012– 30.04.2013 Toate domeniile 7,70 1300
01.05.2013– 30.04.2014 Toate domeniile 8,28 1400
sectorul real 9,77 1650
01.05.2014- 30.04.2015
agricultură şi silvicultură 9,23 1560
01.05.2015- 30.04.2016 Toate domeniile 11,25 1900
01.05.2016- 30.04.2017 Toate domeniile 12,43 2100
01.05.2017- prezent Toate domeniile 14,09 2380
Fig. 1 Componența salariului.
327
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea salarizării nr. 847-XV/ 2002, salariul de baza se stabileşte sub formă
de salarii tarifare pentru muncitori şi salarii de funcţie pentru funcționari, specialiști şi conducători, pentru
munca executată în conformitate cu normele de muncă stabilite conform calificării, gradul de pregătire
profesională şi competenţei salariatului, calităţii, gradului de răspundere, pe care îl implică lucrările executate,
şi complexităţii lor.
Salariul suplimentar reprezintă o recompensă pentru munca peste normele stabilite, pentru munca
eficientă şi inventivitate şi pentru condiţii deosebite de muncă. El include adaosurile şi sporurile la salariul de
bază, alte plăți garantate şi premii curente, care se stabilesc în conformitate cu rezultatele obţinute, condiţiile
de muncă concrete, iar în unele cazuri prevăzute de legislaţie – şi luându-se în considerare vechimea în muncă
[2, p. 562].
De exemplu, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Convenţia colectivă generală nr. 1 din 3 februarie
2004, sporurile pentru vechimea în muncă, în unităţile cu autonomie financiară, au fost stabilite în felul
următor:
Tabelul 2. Sporurile în % pentru vechimea în muncă.

Vechimea în muncă Sporul, în % față de salariul funcției, ținându-se cont de
indemnizația de conducere
De la 2 la 5 ani 10
De la 5 la 10 ani 15
Peste 20 ani 30
Salarizarea pentru condiţii speciale de muncă. Codul Muncii al R.M. stabilește condiții diferite a
retribuirii muncii, în dependență de mai multe circumstanțe, după cum urmează:
– retribuirea muncii salariaţilor în vârstă de până la 18 ani şi a altor categorii de salariaţi cu durata redusă
a muncii zilnice, ţinându-se cont de durata redusă a muncii zilnice - în cazul salarizării pe unitate de timp,
angajaților în vârstă de până la 18 ani salariul li se plătește ţinându-se cont de durata redusă a muncii zilnice.
În același timp, munca salariaților minori care lucrează în acord este retribuită în baza tarifelor pentru munca
în acord stabilite salariaților adulți [2, p. 590].
– retribuirea muncii în caz de efectuare a lucrărilor de diversă calificare - după muncă de calificare mai
înalta;
– salarizarea cumularzilor, conform muncii realmente prestate sau timpului efectiv lucrat - mărimea
salariului tarifar şaua salariului funcției pentru cumularzi, precum și mărimea premiilor, a sporurilor, a
adaosurilor și a celorlalte recompense, determinate de condițiile de salarizare, se stabilesc în contractul colectiv
sau individual de muncă și nu pot depăși mărimile prevăzute pentru ceilalți salariați din unitatea respectivă.
– retribuirea muncii suplimentare - muncă suplimentară este remunerată în cuantumuri sporite în
comparaţie cu munca prestată în cadrul programului obişnuit de lucru. Potrivit dispoziţiilor art. 157 alin. (1)
din CM al RM, în cazul retribuirii muncii pe unitate de timp, muncă suplimentară, pentru primele două ore, se
retribuie în mărime de cel puţin 1,5 salarii de bază stabilite salariatului pe unitate de timp, iar pentru orele
următoare - cel puţin în mărime dublă. În cazul retribuirii muncii în acord cu aplicarea sistemului tarifar de
salarizare, pentru muncă suplimentară se plăteşte un adaos de cel puţin 50 la sută din salariul tarifar al
salariatului de categoria respectivă, remunerat pe unitate de timp pentru primele 2 ore, şi în mărime de cel
puţin 100 la sută din acest salariu tarifar pentru orele următoare, iar cu aplicarea sistemelor netarifare de
salarizare de 50 la sută pentru primele 2 ore şi, respectiv, 100 la sută din cuantumul minim garantat al salariului
pe unitate de timp în sectorul real pentru orele următoare (art 157 alin. (2) din CM al RM) [2, p. 593].
– compensaţia pentru munca prestată în zilele de repaus şi în cele de sărbătoare nelucrătoare – cu
condiția plății salariului mediu conform art. 111 alin. (1) din CM al RM, munca prestată în zilele de repaus şi
în cele de sărbătoare nelucrătoare este retribuită:
a) salariaţilor care lucrează în acord cel puţin în mărime dublă a tarifului în acord;
b) salariaţilor a căror muncă este retribuită în baza salariilor tarifare pe oră sau pe zi cel puţin în mărimea
dublă a salariului pe oră sau pe zi;
c) salariaţilor a căror muncă este retribuită cu salariu lunar cel puţin în mărimea unui salariu pe unitate
de timp sau a remunerației de o zi peste salariu, dacă munca în ziua de repaus sau cea de sărbătoare nelucrătoare
a fost prestată în limitele normei lunare a timpului de muncă şi cel puţin în mărime dublă a salariului pe unitate
de timp sau a remunerației de o zi peste salariu, dacă munca a fost prestată peste norma lunară.
328
În conformitate cu prevederile art. 158 alin. (2) din CM al RM, la cererea scrisă a salariatului care a
prestat munca în zi de repaus sau în zi de sărbătoare nelucrătoare, angajatorul poate să-i acorde o altă zi liberă
care nu va fi retribuită.
Modul de retribuite a muncii prestate în zilele de repaus şi în cele de sărbătoare nelucrătoare de sportivii
profesionişti, lucrătorii de creaţie din teatre, circuri, organizaţii . cinematografice, teatrale şi concertistice,
precum şi de alte persoane care participă la crearea şi (sau) la interpretarea unor Opere de artă, poate fi stabilit
în convenţiile colective, în contractul colectiv ori în cel individual de muncă (din CM al RM). 4,. art. 158 alin.
(3)]
– retribuirea muncii de noapte – pentru munca prestată în program de noapte (între orele 22.00 și 06.00),
se stabilește un adaos în mărime de cel puţin 0,5 din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului [2.
p. 594 ].
– modul de retribuire a muncii în caz de neîndeplinire a normelor de producţie – potrivit art. 161 alin. (1)
din CM al RM, în caz de neîndeplinire a normelor de producţie din vina angajatorului, retribuirea se face
pentru munca efectiv prestată de salariat, dar nu mai puţin decât în mărimea unui salariu mediu al salariatului
calculat pentru aceeaşi perioadă de timp. Totodată, în caz de neîndeplinire a normelor de producţie fără vina
salariatului sau a angajatorului, salariatului i se plătesc cel puţin 2/3 din salariul de bază (art. 161 alin. (2) din
CM al RM).
În vederea asigurării îndeplinii normelor de producţie, angajatorul este obligat, luând în considerare
prevederile art. 171 din CM al RM, să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice care au fost puse
la baza elaborării normelor de muncă şi să creeze condiţii de muncă necesare îndeplinirii normelor de
producţie. Dacă angajatorul a respectat şi a îndeplinit întocmai toate condiţiile tehnico-organizatorice din
domeniul normării muncii (de exemplu, starea bună a maşinilor, asigurarea la timp cu documentaţie tehnică
ş.a.), iar salariatul, din propria sa culpă, nu a îndeplinit normele de producţie, retribuirea se va efectua potrivit
muncii prestate (art. 161 alin. (3) din CM al RM) [2, p. 594].
– modul de retribuire a timpului de staţionare şi a muncii în caz de însuşire a unor noi procese de
producţie (art.163 CM) (cu excepţia perioadei şomajului tehnic), în cazul când salariatul a anunţat în scris
angajatorul despre începutul staționării, se efectuează în mărime de cel puţin 2/3 din salariul tarifar (salariul
funcţiei) pe unitate de timp stabilit salariatului, dar nu mai puţin decât în mărimea unui salariu minim pe unitate
de timp, stabilit de legislaţia în vigoare, pentru fiecare oră de staţionare.
– retribuirea muncii prestate în condiţii nefavorabile (art. 139 din CM al RM). În conformitate cu art. 139
alin. (1) din CM al RM, pentru munca prestată în condiţii nefavorabile salariaţilor li se stabilesc sporuri de
compensare în mărime unică pentru salariaţii de orice calificare care muncesc în condiţii egale la unitatea
respectivă. Mărimea concretă a acestor sporuri se stabileşte în funcţie de greutate şi nocivitate, în limitele
negociate de partenerii sociali şi aprobate prin convenţia colectivă la nivel naţional şi ramural, dar nu poate fi
mai mică decât cea prevăzută de Legea salarizării nr. 847-XV/ 2002. Aşadar, prin dispoziţiile înscrise în art.
15 alin. (2) din Legea RM nr. 847-XV/ 2002, legiuitorul a prevăzut: mărimea sporurilor de compensare pentru
munca prestată în condiţii nefavorabile nu poate fi mai mică de 25% din salariul minim pe ţară pentru lucrări
în condiţii grele şi nocive şi, respectiv, nu mai mică de 50% din salariul minim pe ţară pentru lucrări în condiţii
deosebit de grele şi deosebit de nocive. Totodată, partenerii sociali au abordat, de asemenea, problematica ce
vizează stabilirea mărimii sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile. În acest
sens, invocăm stipulaţiile art. 2 din Convenţia colectivă generală nr. 1 „Salarizarea angajaţilor aflaţi în relaţii
de muncă în baza contractelor individuale de muncă” din 03.02.2004, potrivit cărora angajaţilor care prestează
muncă în condiţii nefavorabile li se stabilesc, în funcţie de starea reală a condiţiilor de muncă, spor de
compensare, după cum urmează [2, p. 289]:
Tabelul 3. Mărimea sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile
Numărul de puncte în funcție de gradul de nocivitate, stabilite în Mărimea sporului, în lei

conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1335 din
10.10.2002
0,5-2,0 100
2,1-4,0 120
4,1-6,0 140
6,1-8,0 160
8,1-10,0 180
mai mult de 10 200
329
Modul de plată al salariului. În cadrul contractului individual de muncă, salariatul este creditorul
obligaţiei de plată a salariului, iar angajatorul – debitorul acestei obligaţii.
Potrivit art. 141 alin. (2) din CM al RM, salariul se plăteşte în moneda naţională. În plus art. 141 alin.
(3) din CM al RM interzice expres plata salariului în natură. Aşadar legiuitorul moldovean nu admite, în nici
un caz, posibilitatea plăţii salariului în natură. Cu titlu comparativ, relevăm faptul că legislaţia română admite,
în mod excepţional, plata în natură a unei părţi din salariu.
În conformitate cu prevederile art. 142 alin. (1) din CM al RM, salariul se plăteşte periodic, nemijlocit
salariatului sau persoanei împuternicite de acesta, în baza unei procure autentificate, la locul de muncă al
salariatului, în zilele de lucru stabilite în contractual colectiv sau individual de muncă, dar:
a) Nu mai rar decât de două ori pe lună pentru salariaţii remunerate pe unitate de timp sau în acord;
b) Nu mai rar decât odată pe lună pentru salariaţii remuneraţi în baza salariilor lunare ale funcţiei.
Totodată, atragem atenţia asupra faptului că plata salariului pentru o lucrare ocazională, care durează mai puţin
de 2 săptămâni, se efectuează imediat după executarea acesteia ( art. 142 alin. (4) din CM al RM).
La achitarea salariului, angajatorul este obligat să informeze în scris fiecare salariat despre părțile
componente ale salariului ce i se cuvine pentru perioada respectivă, despre mărimea şi temeiul reţinerii
efectuate, despre suma totală care urmează să o primească, precum și să asigure efectuarea înscrierilor
respective în registrele contabile ( art. 142 alin. (3) din CM al RM).
În caz de deces al angajatului, salariul şi alte plăți ce i se cuvin se plătesc integral soţului (soţiei), copiilor
majori sau părinţii defunctului, iar în lipsa acestora – altor moştenitori, în conformitate cu prevederile CC al
RM [ 2, p. 581-584].
Reținerile din salariu. Reţinerile din salariu se pot face numai în cazurile prevăzute de CM al RM şi
de alte acte normative. Astfel, potrivit art. 148 alin. (2) din CM al RM, reţinerile din salariu pentru achitarea
datoriilor salariaţilor faţă de angajator se pot face în baza ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărârii) acestuia:
a) pentru restituirea avansului eliberat în contul salariului;
b) pentru restituirea sumelor plătite în plus în urma unor greşeli de calcul;
c) pentru acoperirea avansului necheltuit şi nerestituit la timp, eliberat pentru deplasare în interes de
serviciu sau transferare într-o altă localitate ori pentru necesităţi gospodăreşti, dacă salariatul nu contestă
temeiul şi cuantumul reţinerilor;
d) pentru repararea prejudiciului material cauzat unităţii din vina salariatului (art. 338 din CM al RM).
În cazurile menţionate, angajatorul are dreptul să emită ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) de
reţinere în termen de cel mult o lună din ziua expirării termenului stabilit pentru restituirea avansului sau
achitarea datoriei, din ziua efectuării plăţii greşit calculate ori a constatării prejudiciului material. Dacă acest
termen a fost omis ori salariatul contestă temeiul sau cuantumul reţinerii, litigiul se va examina de către instanța
de judecată la cererea angajatorului sau salariatului.
În conformitate cu art. 149 alin. (1) din CM al RM, la fiecare plată a salariului, cuantumul total al
reţinerilor nu poate să depăşească 20 la sută, iar în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare (de exemplu, în
cazul urmăririi salariului în baza câtorva documente executorii) -50 la sută din salariul ce i se cuvine
salariatului. Totodată, menţionăm că, potrivit art. 149 alin. (3) din CM al RM, în caz de urmărire a pensiei
alimentare pentru copiii minori, suma reţinută nu poate fi mai mare de 70 la sută din salariul care se cuvine să
fie plătit salariatului. În acest sens, atenţionăm că textul normativ citat intră în conflict cu dispoziţiile art. 106
alin. (3) din Codul de executare al RM, potrivit cărora, în caz de urmărire a pensiei de întreţinere, a sumelor
pentru repararea prejudiciului cauzat prin schilodire sau printr-o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură
cu pierderea întreţinătorului, şi a sumelor pentru repararea daunei cauzate prin tâlhărie sau prin sustragere de
bunuri, reţinerea constituie nu mai mult de 70% din salariu şi din alte venituri.
Aşadar, concluzionăm că legislaţia privind procedura de executare prevede mai multe Cazuri în care pot
fi operate reţineri din salariu în cuantum de până la 70 la sută din Salariul angajatului.
În cele din urmă, notificăm că, luând în considerare dispoziţiile art. 150 din CM al RM, nu se admit
rețineri din indemnizația de eliberare din serviciu, din plăţile de compensare şi din alte plăţi care, conform
Codului de executare al RM, nu pot fi urmărite.
Concluzii
În ceea ce priveşte salarizarea în RM, statul garantează şi asigură persoanele care sunt încadrate în
câmpul muncii, cu plata cel puţin al salariului minim, stabilit în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru
un trăi modest şi pentru a-şi acoperi nevoile de zi cu zi. Pe lângă salariul propriu-zis, legea permite şi acordarea
unor alte compensații şi remunerații, care permit mărirea salariului. Salariul exprimă atât retribuţia muncii de
execuţie a acţiunii de producere sau serviciul prestat către consumator, cât şi facilitatea capacităţii forţei de
330
muncă consumată şi acceptată de proprietarii producţiei în favoarea posesorului forţei de muncă. El face parte
din gama instrumentelor de măsură a capacităţii de muncă şi este considerat instrument de plată pentru serviciul
prestat.
Bibliografie
1. Athanasiu Alexandru, Claudia Ana Moarcăș, Muncitorul şi legea, editura ,, Oscar print’’, 1999, pag. 292;
2. Boișteanu E., Romandaș N. Dreptul muncii. Manual. Chișinău: Tipografia Centrală, 2014. 736 p.
3. Codul civil al Republicii Moldova, publicat la 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86 art Nr : 661;
4. Codul muncii al Republicii Moldova, publicat la 29.07.2003 în Monitorul Oficial Nr. 159- 162 art Nr: 648;
5. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994, publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1;
6. Convenţia colectivă generală nr. 1 din 3 februarie 2004 salarizarea angajaţilor aflaţi în relaţii de muncă în
baza contractelor individuale de muncă. În Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 30-34 din 20.02.2004;
7. Legea salarizării nr. 847 din 14.02.2002, publicat : 11.04.2002 în Monitorul Oficial Nr. 50-52 art nr: 336;
8. Negru Teodor, Cătălina Scorţescu, Dreptul muncii (partea generală). Chișinău: Dinamo, 2004, 290 p.;
9. Romandaș Nicolae, Dreptul muncii, Chişinău: USM 1997, 410 p.
331
ANALIZA OBLIGAȚIEI ÎNTREPRINZĂTORILOR DE A OBȚINE
LICENȚA PRIN PRISMA DOCTRINEI ȘI PRACTICII
Mihaela STAMATI
Abstract: Obligația întreprinzătorilor de a obține licența este una dintre cele mai importante elemente din
activitatea agenților economici. Aceasta confirmă dreptul titularului licenței de practicare a genului de
activitate corespunzător. La rândul său, statul prin licența cuvenită își asumă responsabilitatea pentru
executarea calitativă și legală a tuturor obligațiilor licențiatului. Acest act oficial este o intervenție a statului
în activitatea economică ce servește baza juridică a acțiunilor întreprinse de către întreprinzători, astfel
limitând dreptul de activitate, dar și asigurând astfel respectarea sănătății și a tuturor intereselor
consumatorilor.
Cuvinte-cheie: obligație, licență, întreprinzător, activitate.
Introducere: Activitatea de întreprinzător își găsește o reglementare juridică desfășurată în diverse

acte normative existente. Acest fapt demonstrează implicarea directă a statului în activitatea societăților
comerciale prin impunerea anumitor reguli pe care fiecare agent economic este obligat să le respecte. Astfel,
pentru practicarea diverselor genuri de activitate, antreprenorul este obligat să obțină licența de stat.
Respectivul act, conferă întreprinzătorilor o practicare a activității dorite ocrotite de lege din toate punctele de
vedere. La rândul său, aceasta permite consumatorului de-a face cunoștință în întregime cu legalitatea juridică
și calitatea produsului sau a prestației oferite.
Conform prevederilor art.10 pct.2 din Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, unde este
stipulat faptul că ,,întreprinderea are dreptul să practice anumite genuri de activitate,
determinate de legislaţie, numai după ce a obţinut licenţa pentru genul respectiv de activitate.’’ [7, art.10]
Metodologie: La realizarea studiului temei respective au fost aplicate metodele analizei, deducției și
investigației științifice. În procesul cercetării am operat cu materiale teoretico-practice din domeniul dreptului
comercial, printre care sunt actele normative care au menirea de a reglementa un șir vast de relații juridice
comerciale.
Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, licența este o autorizație eliberată de administrație
prin care se permite practicarea unei anumite activități. [6, pag.209]
În viziunea autorilor Vladislav Rusu și Ghenadie Focșa, licența este un act oficial, emis de organul de
licențiere, ce confirmă dreptul titularului licenței de practicare a genului de activitate indicat în aceasta pe
parcursul unui termen stabilit și în condițiile respectării obligatorii a condițiilor licenței.[9, pag.35]
O altă definiție ne oferă autorii Baieș Sergiu și Roșca Nicolae, precum că, ca instituție juridică,
licențierea este o intervenție a statului în activitatea economică, o limitare a dreptului la activitate de
întreprinzător și o restrângere a capacității civile a subiectelor.[1, pag.65]
Legiuitorul ne oferă o definiție aparte, consființită în Legea privind reglementarea prin licenţiere a
activităţii de întreprinzător, în care este menționat că licența este un act administrativ cu caracter permisiv,
eliberat de autoritatea de licenţiere în procesul de reglementare a activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul
titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral
sau parţial, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere.[8, art.2]
Însă, în opinia autorului, licența este acel act oficial, eliberat de către organul de stat împuternicit, în
care sunt determinate drepturile deținătorului de-a practica un anumit gen de activitate și deasemenea ce
conferă o siguranță consumatorilor în ceea ce privește calitatea mărfurilor și a prestării serviciilor.
Pentru dobândirea licenței, cel ce o solicită trebuie să prezinte la autoritatea de licențiere personal, prin
scrisoare recomandată sau prin poșta electronică un set de acte fie în original, fie copii autentificate notarial.
Acestea sunt:
 Cererea de solicitare a licenței;
 Certificatul de înregistrare a întreprinderei;
 Actele de constituire ale întreprinderii;
 Actele ce confirmă pregătirea profesională a persoanelor și capacitatea acestora de a practica
activitatea pentru care se solicită licențierea ;
332
 Actele ce confirmă existența condițiilor corespunzătoare necesare pentru efectuarea lucrărilor,
fabricarea mărfurilor ori prestarea serviciilor pentru care se solicită licențierea;
 Bonul de aschitare a taxei pentru examinarea cererii.
 Acest act oficial, este eliberat de către Agenția Servicii Publice, dar legislația Republicii Moldova
menționează și alte autorități cu astfel de atribuții, printre acestea se numără:
 Banca Naţională a Moldovei;
 Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
 Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;
 Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei;
 Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
Fiecare dintre aceste organe, eliberează licența pentru genurile de activitate ce intră în compentența
lor. Astfel, analizând art.8 al Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător,
concludem că se supun reglementării prin licenţiere următoarele genuri de activitate:
1. de către Agenția Servicii Publice:
 activitatea de audit;
 activitatea de evaluare a bunurilor imobile;
 activitatea cu metale preţioase şi pietre preţioase; funcţionarea caselor de amanet;
 importul şi păstrarea alcoolului etilic; importul, păstrarea şi comercializarea angro a producţiei
alcoolice şi/sau a berii importate;
 fabricarea alcoolului etilic, a berii și a producţiei alcoolice, cu excepţia vinului, produselor obţinute pe
bază de must şi a produselor vitivinicole aromatizate în sensul Legii viei şi vinului nr. 57/2006, şi/sau
păstrarea, comercializarea angro a alcoolului etilic, a berii și a producţiei alcoolice, cu excepţia vinului,
produselor obţinute pe bază de must şi a produselor vitivinicole aromatizate în sensul Legii viei şi
vinului nr. 57/2006, produse de producătorii autohtoni;
 importul articolelor de tutun; importul şi/sau prelucrarea industrială a tutunului; fabricarea articolelor
din tutun şi/sau comercializarea angro a articolelor din tutun şi a tutunului fermentat;
 activitatea farmaceutică veterinară şi/sau asistenţa veterinară (cu excepţia activităţii desfăşurate de
serviciul veterinar de stat); [8, art.8]
2. de către Banca Naţională a Moldovei:
 activitatea băncilor;
 activitatea unităţilor de schimb valutar (altele decât băncile);
 activitatea de prestare a serviciilor de plată de către societăţile de plată, societăţile emitente de monedă
electronică, furnizorii de servicii poştale;
 activitatea de emitere de monedă electronică de către societăţile emitente de monedă electronică; [8,
art.8]
3. de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare:
 activitatea asigurătorilor (reasigurătorilor), brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare;
 activitatea de gestiune a activelor fondurilor nestatale de pensii;
 activitatea asociaţiilor de economii şi împrumut;
 activitatea profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare;
 activitatea birourilor istoriilor de credit; [8, art.8]
4. de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică:
 importul şi comercializarea cu ridicata şi/sau cu amănuntul a benzinei, motorinei şi/sau a gazului
lichefiat la staţiile de alimentare;
 producerea combustibilului regenerabil;
 producerea energiei electrice; operarea pieţei energiei electrice; transportul energiei electrice;
conducerea centralizată a sistemului electroenergetic; distribuţia energiei electrice; furnizarea energiei
electrice;
 producerea gazelor naturale; transportul gazelor naturale; distribuţia gazelor naturale; stocarea gazelor
naturale; furnizarea gazelor naturale; furnizarea gazelor naturale comprimate pentru vehicule la stațiile
de alimentare;
 furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi/sau de canalizare la nivel de regiune, raion,
municipiu, oraş şi, după caz, sat, comună;
 producerea, distribuţia şi/sau furnizarea energiei termice; [8, art.8]
333
5. de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia
Informaţiei:
 utilizarea frecvenţelor sau canalelor radio şi/sau a resurselor de numerotare în scopul furnizării
reţelelor şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice;
 serviciile de creare, implementare şi de asigurare a funcţionării sistemelor informaţionale automatizate
de importanţă statală, inclusiv a produselor program; [8, art.8]
6. de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului:
 activitatea de emisie pentru difuzarea serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră şi/sau prin
orice alte mijloace de telecomunicaţii decât cele radioelectrice terestre. [8, art.8]
Licența are o importanță juridica majoră, deoarece aceasta îi atribuie întreprinzătorului dreptul de a
activa în domeniul corespunzător pe piață și deasemenea ea devine și o siguranță pentru consumator, în ceea
ce ține de calitatea și legalitatea mărfurilor procurate sau a serviciilor prestate. Trebuie de menționat faptul, că
dobândirea actului corespunzător asumă un șir de responsabilități, deoarece ea poate fi atât refuzată, cât și
suspendată sau retrasă. Temeiurile ce servesc pentru acțiunile respective sunt analizate în tabelul nr.1
Tabel nr.1. Temeiurile pentru refuzul, suspendarea și retragerea licenței.

Temei pentru refuzul de a elibera Temei pentru suspendarea Temei pentru retragerea licenței
licența temporară şi reluarea (prin hotărâre jud.)
valabilităţii licenţei
- Prezentarea datelor eronate. - Cererea titularului de licență - Decizia cu privire la anularea
- Imposibilitatea autorizării privind suspendarea. înregistrării de stat a titularilor de
activității solicitate de întreprindere. - Neachitarea în termen a taxei penru licență.
- Rezultatele expertizei prin care s-a licență. - Depistarea unor date neautentice în
constatat lipsa condițiilor - Nerespectarea de către titularul de documentele prezentate autorității de
corespunzătoare pentru practicarea licență a termenului de depunere a eliberare a licenței.
de către agentul respectiv a cererii a dublicatului licenței - Transmiterea licenței unei altei
activității solicitate. pierdute. persoane.
- Desfășurarea de către filiala și/sau - Neînlăturarea în termenul stabilit a
a subdiviziunii separată a titularului circumstanțelor care au dus la
activității licențiate făra copie suspendarea licenței.
autorizată de pe licență. - Nerespectarea a doua oara a
prescripțiilor privind lichidarea
încălcărilor ce țin de condițiile
licenței.
Diferența dintre refuz, suspendare și retragere este una cu însemnătate mică, însă care poate modifica
în întregime înțelesul. Refuzul de-a elibera licența prezintă respingerea de către organul prealabil a cererii
solicitantului din anumite motive sau în baza temeiurilor analizate în tabelul nr.1. Suspendarea licenței nu este
nimic altceva decât întreruperea efectelor licenței pe o anumită perioadă de timp în baza unor anumitor
temeiuri, iar înlăturarea acestora, permite reluarea valabilității licenței. Și nu în ultimul rând, retragerea licenței
este o acțiune de anulare a valabilității licenței pentru titularul acesteia emis printr-o hotărâre definitivă a
instanței de judecată.
Organul de licenţiere, în baza declaraţiei pentru eliberarea licenţei şi documentelor anexate, adoptă
decizia privind eliberarea sau privind respingerea declaraţiei în cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării
acesteia, la fel poate fi prelungit termenul respectiv, doar în cazurile prevăzute de lege. Înformația respectivă
se comunică solicitantului cel târziu în ziua lucrătoare imediat după adoptarea deciziei.
Licența se eliberează pe un termen de 5 ani, însă sunt careva excepții pentru anumite genuri de
activitate pentru care se prezumă un termen de un an, 3 și 8, iar pentru genuri de activitate prevăzute expres în
legislație, termenul de valabilitate a licenţei se stabileşte prin legile care reglementează activitatea licenţiată
respectivă.
Pentru desfășurarea unor activități comerciale, este nevoie și de autorizația administrației publice
locale. În municipiul Chișinău, Primăria eliberează autorizația unității comerciale și/sau de prestări servicii:
a) pe un termen de până la 5 ani – pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii amplasate în
spații proprietate privată;
b) pe durata contractului de locațiune, dar nu mai mult de 5 ani – pentru unitățile comerciale și/sau de prestări
servicii amplasate în încăperi închiriate;
c) pe un termen de pînă la 3 ani – pentru gherete și pavilioane;
334
d) pe un termen de pînă la un an – pentru tarabe, tonete, remorci, automobile și alte unități de comerț ambulant
- provizoriu. [3, pag.26-27]
Activitatea de întreprinzător este efectuată în strictă conformitate cu legislația în vigoare. Aceasta se
bazează pe norme imperetive, care nu permit o derogare de la ea. Agenții economici care se eschivează de la
îndeplinirea tuturor obligațiilor impuse de lege, practică activitatea ilegală de întreprinzător. Aceeași
nerespectare a obligației de a obține licența se rezumă la o practicare ilegală a respectivei activități. La rîndul
său, aceasta este reglementată de Codul penal al RM și Codul Contravențional al RM.
Potrivit art. 2456 a Codului Penal RM, practicarea activităţilor profesioniste pe piaţa financiară
nebancară fără licenţă, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari, se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 850 la 2350 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea persoanei juridice. Aceleaşi acţiuni care au cauzat daune în proporţii deosebit de
mari, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1350 la 3350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la
3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la
7000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei
juridice. [5, art.2456]
O altă sancțiune cu privire la desfăşurarea unei activităţi de întreprinzător fără autorizaţie, licenţă sau
certificat, eliberate de autoritatea competentă în temeiul legii este consființită în art. 263 aln.(4) a Codului
Contravențional RM, în care se menționează că acțiunea în cauza se sancţionează cu amendă de la 100 la 300
de unităţi convenţionale. [4, art.263 aln.(4)]
Concluzie: Statul, declarând libertatea comerțului și a activității de întreprinzător, asigură și

reglementarea legalo-juridică a acestei activități, impunând antreprenorilor și intreprinderilor o mulțime de
obligațiuni pe care aceștia sunt nevoiți să le îndeplinească. Printre toate obligațiunile, o importanță deosebită
o are obținerea licențelor de stat pentru genul de activitate practicat. Analizând subiectul respectiv, pot
menționa că obligația întreprinzătorilor de a obține licența servește ca drept pilon în ceea ce ține de calitatea
și legalitatea produselor și a prestărilor de servicii într-o anumită comunitate. Aceasta, la rândul său, devine o
preocupare mondială în programul statului, prin care acesta își asumă responsabilitatea ca agentul economic
autorizat prin licență să-și execute obligațiile la un nivel înalt și doar în strictă conformitate cu legislația în
vigoare. Prin acest act oficial, emis de către organul împuternicit, consumatorul este pus pe piedistalul cel mai
înalt în care automat cele mai importante lucruri devin: sănătatea, protecția drepturilor și a întereselor legitime
ale acestora. Practicarea comerțului fără licență ar aduce societatea în cel mai mare haos, unde fiecare agent
economic și nu numai ar încălca respectarea ordinii publice și bunelor moravuri.
Bibliografie:
1. Baieș Sergiu, Roșca Nicolae. Dreptul Afacerilor Volumul I. Chișinău 2004, 453 pag.
2. Baieș Sergiu, Roșca Nicolae. Dreptul Afacerilor Volumul III. Chișinău 2011, 575 pag.
3. Bostan Ina. Drept Comercial. Chișinău: Tehnica-UTM, 2013, 220 pag.
4. Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008, publicat: 16.01.2009 în Monitorul
Oficial nr. 3-6.
5. Codul penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002, publicat: 14.04.2009 în Monitorul Oficial nr.72-
74.
6. Dicționar explicativ școlar. Chișinău: Știința, 2006, 461 pag.
7. Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845 din 03.01.1992, publicat: 28.02.1994 în Monitorul
Parlamentului nr. 2.
8. Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr. 451 din 30.07.2001,
publicat: 18.02.2005 în Monitorul Oficial nr. 26-28.
9. Rusu Vladislav, Ghenadie Focșa. Curs de drept comercial. Chișinău: ASEM, 2006,432 pag.
335
REGLEMENTAREA JURIDICĂ A SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN
MATERIA DREPTULUI MUNCII
Mihaela STAMATI
Abstract: Printre drepturile salariaţilor o importanţă considerabilă are securitatea şi sănătatea în muncă.
Acest drept ocroteşte angajatul de accidentarea la postul de muncă sau chiar îmbolnăvirea profesională prin
actele normative adoptate, precum şi prin organele abilitate. Practicarea unui proces dinamic al activităţii de
muncă, aduce la uzură fizică şi psihică a salariatului. Din acest motiv, el trebuie să fie pregătit şi instruit de
către persoanele speciale în toate nuanţele ce pot apărea pe parcursul muncii din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă. Prin urmare, aceasta se integrează în multitudinea activităţilor prin care în orice stat se
asigură protecţia socială, ca un element esenţial pentru garantarea unui nivel avansat al calităţii vieţii.
Cuvinte cheie: securitate, sănătate, accidente de muncă, boală profesională, risc.
Pentru fiecare salariat o importanță deosebită conturează securitatea și sănătatea în muncă conferite de
către angajator în limitele clauzelor prevăzute de contractul individual de muncă. Aceasta intră în obligațiile
de bază ale angajatorului să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă.
Analizând aprofundat mediul de muncă din care salariatul poate fi supus unor riscuri, observăm o
avansare considerabilă a protecției acestora. Protecția respectivă vine din partea legislației, a anumitor acte
normative ale căror norme privesc protecția securității și sănătății în materia dreptului muncii, printre care se
numără: Constituţia RM; codul muncii al RM; legea privind securitatea şi sănătatea în muncă; legea asigurării
pentru accidente de muncă şi boli profesionale; legea privind protecţia muncii etc. Acestea servind ca izvoare
de drept al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Potrivit art.1 al legii cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, aceasta cuprinde ansamblu de
activităţi având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii de lucru, apărarea vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice
şi psihice a lucrătorilor [5, art.1].
Este notoriu faptul că, în societatea contemporană, fiecare persoană poate fi supusă anumitor riscuri.
Conform legii cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, angajatorul este supus unui șir de obligații, care
poate înlătura aceste acţiuni:
În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru protecţia
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale, asigurarea informării şi
instruirii, precum şi pentru asigurarea organizării şi a mijloacelor necesare:
a) evitarea riscurilor profesionale;
b) evaluarea riscurilor profesionale ce nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor profesionale la sursă;
d) adaptarea locului de muncă în funcţie de necesităţile persoanei, inclusiv ale persoanelor cu dizabilităţi, în
special în ceea ce priveşte adaptarea rezonabilă a locului de muncă, alegerea echipamentelor de lucru, a
metodelor de producţie şi de lucru, în vederea atenuării muncii monotone şi a muncii normate şi reducerii
efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai puţin periculoase [5, art.10].
Asemenea, salariatul trebuie să presteze munca sa în strictă conformitate cu gradul său de calificare și
în funcție de pregătirea sa profesională, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât
să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională. Respectiv, acesta capătă careva drepturi
și obligații cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, care vor fi analizate în tabelul nr.1:
336
Tabel nr.1 Drepturile și obligațiile salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă
Drepturi Obligații
să aibă un post de lucru corespunzător actelor să utilizeze corect maşinile, aparatele, uneltele,
normative de securitate şi sănătate în muncă substanţele periculoase, echipamentele de transport şi
alte mijloace de producţie
să obţină de la angajator informaţii veridice despre să utilizeze corect echipamentul individual de
condiţiile de lucru protecţie pus la dispoziţie
să refuze efectuarea de lucrări în cazul apariţiei unui să excludă deconectarea, schimbarea sau mutarea
pericol pentru viaţa ori sănătatea sa până la înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de protecţie ale maşinilor
acestuia
să fie asigurat, din contul angajatorului, cu echipament să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor
individual de protecţie desemnaţi orice situaţie de muncă
să fie instruit şi să beneficieze de reciclare să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de
profesională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi/sau angajatorului orice caz de îmbolnăvire
muncă din contul angajatorului; a lor la locul de muncă sau orice accident de muncă
suferit de ei
să participe personal sau prin intermediul să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii
reprezentanţilor săi la examinarea problemelor legate desemnaţi
de asigurarea unor condiţii de lucru nepericuloase la
postul său de lucru
să fie supus unui examen medical să însuşească şi să respecte instrucţiunile de
securitate şi sănătate în muncă.
În mare parte, pentru că evitarea accidentelor de muncă să posede un grad mai înalt de protecţie, este
necesar ca fiecare lucrător să posede careva cunoştinţe medii în domeniul securităţii sau sa fie instruiţi. În
procesul de instruire a salariaţilor se succed următoarele etape:
Instruirea lucrătorilor
în domeniul securității
și sănătății în muncă
Instruirea
Instruirea
la
periodică
angajare
Instruirea
Instruirea la locul
introductiv-
de muncă
generală
Fig.1. Etapele procesului de instruire a salariaților
Ca formă primară a instruirii la angajare, instruirea introductiv-generală cuprinde toate persoanele care
solicită angajarea în câmpul muncii; stagiarii şi ucenicii. Scopul unei asemenea instruiri este Acela de a
informa despre activităţile specifice unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum
şi despre măsurile de protective şi prevenire la nivelul unităţii [1, pag.620].
Instruirea la locul de muncă oferă informaţii necesare care cuprind măsurile de protecţie la nivelul
locului de muncă în diferite circumstanţe. Conform prevederilor pct.65 din regulamentul privind modul de
organizare a activităţilor de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi prevenire a riscurilor profesionale,
evidenţiem ca instruirea la locul de muncă va cuprinde cel puţin următoarele:
1) informaţiile privind riscurile profesionale specifice locului de muncă şi/sau postului de lucru;
2) dispoziţiile instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul
de lucru;
3) măsurile la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind stingerea incendiilor şi evacuarea
lucrătorilor în cazul unui pericol grav şi imediat;
337
4) dispoziţiile instrucţiunilor privind acordarea primului ajutor în caz de accidentare în muncă;
5) demonstraţii practice privind lucrul pe care muncitorul îl va desfăşura, precum şi exerciţii practice privind
utilizarea echipamentului individual de protecţie, mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim
ajutor în caz de accidentare în muncă [3, pct.65].
Instruirea periodică are o formă mai simplă ce constă în faptul de-a reîmprospăta şi actualiza
cunoştinţele ce ţin de domeniul corespunzător, deasemenea fiind şi o verificare a fiecărui salariat despre
securitatea şi sănătatea în muncă. Această instruire este efectuată de către angajator, de obicei o dată la 6 luni.
Prin accident de muncă se subînțelege evenimentul care a produs vătămarea violentă a organismului
salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni
corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unor factori de risc
(însușire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant,
sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă), provocând pierderea temporară sau permanentă a
capacităţii de muncă ori decesul salariatului, survenit:
a) în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu;
b) înainte de începerea sau după încetarea lucrului, când salariatul se deplasează de la intrarea în incinta
întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (în continuare – unitate) până la locul de muncă şi invers, îşi schimbă
îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers, preia sau predă locul de
muncă şi mijloacele de producţie;
c) în timpul pauzelor stabilite, când salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său de muncă,
precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare;
d) în timpul deplasării de la domiciliu şi invers cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit, precum
şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport;
e) în timpul deplasării de la unitatea la care este încadrat salariatul, până la locul de muncă, organizat
în afara teritoriului unității, sau până la altă unitate şi invers, ori până în altă localitate şi invers, pentru
îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul
stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat;
f) în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza
ordinului sau dispoziţiei emise de angajator;
g) în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ori
pentru salvarea altui salariat de la pericol în circumstanţele specificate în punctele a), b), c), d) şi f) de mai sus.
h) în timpul instruirii de producţie sau practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator
şi instituţia de învăţământ, între angajator elevi şi studenţi.
Accident în afara muncii explică un eveniment care a produs daune organismului salariatului, ca urmare
a unui factor ce a adus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă sau la moartea persoanei
cuvenite, însă factorul nu are legătură cu îndeplinirea sarcinilor de muncă sau obligaţiilor sale de serviciu.
Aşadar, accidentele de muncă şi în afara muncii se clasifică în:
1) În funcţie de urmările produse asupra persoanei accidentate:
a) accidente care produc incapacitatea temporară de muncă, reprezintă un eveniment ce a provocat
pierderea parţială sau totală de către salariat a capacităţii de muncă pentru un interval de timp de cel puţin o
zi, cu caracter reversibil după terminarea tratamentului medical, confirmată de instituţia medicală în modul
stabilit [4, pct.5];
b) accident grav – eveniment care a provocat vătămarea gravă a organismului salariatului, confirmată de
instituţia medicală în modul stabilit [4, pct.5];
c) accident mortal – eveniment care a cauzat, imediat sau după un anumit interval de timp de la producerea
lui, decesul salariatului, confirmat de instituţia de expertiză medico-legală în modul stabilit [4, pct.5];
2) În funcţie de numărul persoanelor afectate:
a) accident individual, în urma căruia este afectat un singur salariat;
b) accident colectiv, în urma căruia sunt afectaţi, în acelaşi timp, în acelaşi loc şi din aceeaşi cauză,
minimum doi salariaţi [1, pag.629].
Boală profesională este o afecţiune care se produce în urmă exercitării unei profesii, ca drept cauză
servind anumiţi factori nocivi fizici, chimici, sau biologici preluaţi de la locul de muncă.
Cercetarea accidentelor de muncă se efectuează cu scopul de a clasifica accidentele de muncă, a
determina circumstanţele, cauzele şi încălcările actelor normative şi altor reglementări ce au condus la
accidentarea salariaţilor, a stabili persoanele care au încălcat prevederile actelor normative şi măsurile
corespunzătoare întru prevenirea unor asemenea evenimente.
Cercetarea accidentelor de muncă este pusă în sarcina următoarelor organe:
338
– Inspectoratul de Stat al Muncii – în cazul accidentelor grave şi mortale produse la locul de muncă [4,
pct.14];
– comisia angajatorului – în cazul accidentelor cu incapacitate temporară de muncă [4, pct.14];
– Inspectoratul de Stat al Muncii – în cazul accidentelor cu incapacitate temporară de muncă în situația în
care angajatorul nu dispune de posibilitatea de a constitui o comisie de cercetare a evenimentului [4, pct.14].
Cercetarea accidentelor, se finalizează cu întocmirea dosarului de cercetare care va cuprinde:
1) procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă;
2) procesul-verbal de cercetare a accidentului în afara muncii;
3) opiniile participanţilor la cercetarea accidentului;
4) declaraţiile accidentaţilor (dacă va fi posibil);
5) declaraţiile persoanelor care au obligaţia să asigure măsurile de protecţie a muncii la locul de muncă
unde s-a produs accidentul;
6) declaraţiile martorilor oculari;
7) fotografii şi scheme ale locului unde s-a produs accidentul
8) alte acte necesare pentru clarificarea circumstanţelor;
9) încheierea expertizei tehnice (dacă este necesar);
10) certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului;
11) concluzia medico-legală asupra cauzelor decesului accidentatului (în caz de accident mortal) [4, pct.
30].
Potrivit Biroului Național de Statistica a R.M., în anul 2016 371 salariați au fost victime ale
accidentelor de munca, dintre care 29 persoane au fost accidentate mortal [7].
În urma analizei temei respective, observăm o importanţă considerabilă a respectării securităţii şi
sănătăţii în muncă. Activitatea umană, indiferent de scopul ei, fiind în esenţă un proces dinamic cu consum de
energie, implică, pe lângă rezultatele pozitive, şi un impact negativ asupra executantului, ceea ce duce la uzură
fizică şi psihică a acestuia. Depăşirea posibilităţilor de muncă poate duce la mari pierderi umane, ceea ce vine
în defavorizarea comunităţii. Asemenea, este certă conştientizarea importanţei pe care o are fiinţa umană ca
principală resursă a existenţei şi progresului societăţii. În prezent, lumea lucrează aprofundat asupră
valorificării sănătăţii personale, asumându-şi din ce în ce mai mult responsabilitatea pentru calitatea fiecărui
om. În contextul celor menţionate scopul securităţii şi sănătăţii în muncă este de a reduce la minimum
probabilitatea afectării sau îmbolnăvirii angajatului şi satisfacerea acestuia prin acordarea tuturor condiţiilor şi
comodităţilor necesare pentru o muncă mai efectivă şi mai productive.
Bibliografie:
1. Boişteanu Eduard, Ramandaş Nicolai. Dreptul muncii. Chişinău: Tipografia centrală, 2015, 736 p.
2. Codul muncii al R. M. nr. 154 din 28.03.2003, publicat: 29.07.2003. În Monitorul Oficial nr.159-162.
3. Hotărârea Guvernului RM nr. 95 din 05.02.2009 cu privire la aprobarea unor acte normative privind
implementarea Legii securităţii şi sănătăţii în muncă. În Monitorul Oficial nr. 34-36 din 17.02.2009.
4. Hotărârea Guvernului RM nr. 1361 din 22.12.2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de
cercetare a accidentelor de muncă. În Monitorul Oficial Nr. 9-12 din 20.01.2006.
5. Legea cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă nr. 186 din 10.07.2008. În Monitorul Oficial nr. 143-
144 din 05.08.2008.
6. Ţiclea A. Tratat de jurisprudenţă în material dreptului muncii. Bucureşti-univers juridic 2011, 1264 p.
7. Biroul Național de Statistică a R.M.; www.statistica.md (vizitat la data de 29.11.2017).
339
BROKERUL VAMAL – INSTRUMENT CHEIE AL SISTEMULUI VAMAL
Nina SULĂ, Viorica URSU
Abstract: The market economy is based on international cooperation - ensured by the customs system of the
Republic of Moldova. In order to modernize and adapt the customs clearance techniques, the customs broker's
institution replaces the process of passing the customs border and simplifies the procedure of performing
formal and legal formalities. So, for exporters and importers, the customs broker is a key figure that facilitates
integration into the global customs policy - a link to the efficiency and development of customs activity.
Cuvinte cheie: broker vamal, autorizație, vămuire, import, export, depozit.
Economia de piață se bazează pe cooperarea internaţională - asigurată de către sistemul vamal al

Republicii Moldova. În scopul modernizării și adaptării tehnicilor de vămuire, datorită instituției brokerului
vamal, este substituit procesul de trecere peste frontierea vamală, simplificându-se procedura de îndeplinire a
formalităţilor cu caracter material şi juridic. Așadar, pentru exportatori şi importatori, brokerul vamal este o
figură cheie care va facilita integrarea în circuitul mondial a politicii vamale – ceea ce constituie o verigă de
eficientizare şi dezvoltare a activităţii vamale.
Cadrul legislativ ce reglementează instituţia brokerului vamal constituie Codul Vamal al Republicii
Moldova secțiunea 25, art.162-168 şi Regulamentul cu privire la activitatea brokerului vamal si a specialistului
în domeniul vamuirii aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr.1290 din 09.12.2005.
Dicţionarului explicativ [5] definește abstractizat și generalizat noțiunea de broker, ca fiind o persoană
fizică sau juridică autorizată, care se ocupă, în numele clienților, cu tranzacționarea valorilor mobiliare, a unor
mărfuri și servicii, în schimbul unui comision.
Conform Regulamentului cu privire la activitatea brokerului vamal: ,,Brokerul vamal este persoana
juridică, înregistrată în conformitate cu legislaţia R.Moldova, care deţine autorizaţie pentru activitate de
broker vamal, eliberată de Serviciul Vamal, şi care efectuează, în numele şi pentru terţe persoane, declararea
mărfurilor, prezentarea lor pentru vămuire, garantarea achitării şi achitarea drepturilor de import/export
cuvenite, precum şi alte operaţiuni de mediere în domeniul vamal [14, cap.I, pct.2].
Codul Vamal al Republicii Moldova [3, cap.V, sec.25, art.162], prevede că: Brokerul vamal este
persoana juridică, înregistrată în conformitate cu legislaţia, care deţine licenţă pentru activitatea de broker
vamal, eliberată de organul de licențiere, şi care, pe principiile reprezentării directe sau indirecte, declară
mărfurile, le prezintă pentru vămuire, efectuează şi alte operaţiuni vamale.
Astfel, acest act legislativ vine să completeze definiţia reliefată în Regulament, suplinind că brokerul
activează în temeiul ,, principiilor reprezentării directe sau indirecte a terţelor persoane”.
Potrivit Codului Vamal [3, art.1, pct 13] prin reprezentare directă se înțelege raportul în care brokerul
vamal acţionează în numele şi pe contul unei alte persoane; iar pct.13 explică faptul că prin reprezentare
indirectă se individualizează raportul în care brokerul vamal acţionează în nume propriu, dar pe contul unei
alte persoane.
Potrivit doctrinei dreptului vamal comunitar, termenul de reprezentant vamal, declarant şi broker vamal
sunt similare, diferenţiindu-se doar după sfera atribuţiilor exercitate. Astfel, noţiunea de declarant este relevată
de legislaţia vamală comunitară, ca fiind persoana care întocmeşte o declaraţie sumară sau o notificare
vamală de export în nume propriu sau numele unei terțe persoane [6, p.87].
Astfel, distingem următoarele trăsături esenţiale ale instituției brokerului vamal:
1. brokerul vamal trebuie dobândească calitatea de subiect al activităţii comerciale;
2. să fie înregistrată în Registrul de Stat al persoanelor juridice[7];
3. să deţină autorizaţie pentru activitatea de broker vamal, eliberată de Serviciul Vamal;
4. să efectueze în numele şi pentru terţe persoane operaţiuni în domeniul vamal;
5. operaţiunile în domeniul vamal, presupun: declararea mărfurilor, prezentarea lor pentru
vămuire, garantarea achitării şi achitarea drepturilor de import/export cuvenite, precum şi alte
operaţiuni;
6. să acționeze în baza principiilor reprezentării directe sau indirecte a terțelor persoane;
7. să opereze în temeiul actului juridic civil legal încheiat;
340
8. să exercite atribuţiile sale în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Codul vamal,
Regulamentului cu privire la activitatea brokerului vamal, tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte şi alte acte normative.
Așadar, obiectul de activitate al brokerului vamal constă în efectuarea în numele şi din contul unor terţe
persoane a operaţiunilor de vămuire a mărfurilor şi mijloacelor de transport, achitarea drepturilor de
import/export cuvenite şi în exercitarea altor funcţii de mediere în domeniul vamal, la solicitarea persoanei pe
care o reprezintă [10, pag.1].
Este de observant că, brokerul vamal întrunește funcția de agent intermediar care mijlocește eficient
operațiunile vamale dintre declarant și Serviciul Vamal.
Autoritatea legislativă națională prevede că: broker vamal poate fi orice persoană juridică, indiferent
de forma organizatorico-juridică a acesteia, adică nu dictează careva restricţii în ceea ce priveşte originea
capitalului persoanei juridice, care poate fi: străin, mixt sau autohton; şi nici nu impune organizarea activităţii
acesteia în anumite forme organizatorico-juridice expres determinate de cadrul legal.
Este justificativ faptul că, în vederea asigurării principiului legalității și siguranței înfăptuirii
operațiunilor vamale – această calitate de broker vamal o poate concentra doar persoana juridică, ca entitate
comercială.
Sub aspect comparat, regimul juridic al Romaniei și Federației Ruse, condiţionează activitatea
intermediarilor în vamă de faptul apartenenţei persoanei juridice la statul în care îşi desfăşoară activitatea.
Cu titlu plauzibil, putem exemplifica prevederile art.31 alin.(1) Cod Vamal al României [12, p.144]:
„orice persoană îşi poate desemna un reprezentant în relaţia sa cu autoritatea vamală pentru a întocmi actele
şi a îndeplini formalităţile prevăzute în reglementările vamale" și art.31 alin.(5) Cod Vamal al României, care
precizează că: „reprezentantul trebuie sa fie stabilit în România".
În scop probatoriu, art.11 pct.17 Cod vamal al Federaţiei Ruse [2, c.81], prevede că „brokerul vamal
este un intermediar care efectuează operaţiuni vamale din numele şi pe contul declarantului sau al altei
persoane, căreia îi revine obligaţia sau îi este conferit dreptul de a efectua operaţiuni vamale în conformitate
cu prevederile Codului vamal". La fel ca şi în România, legiuitorul rus a condiţionat faptul că își pot desfăşura
activitatea de broker vamal doar persoanele juridice de naţionalitate rusă. O altă particularitate specifică este
norma juridică care stabilește că nu se admite ca clientul să refuze propunerea brokerului vamal de a încheia
contractul, dacă acesta poate efectiv să presteze serviciile vamale respective, potrivit art.139 Cod vamal al
Federaţiei Ruse[2],. Raportând la cele menționate, deducem că contractul dintre brokerul vamal şi client în
acest stat este un act juridict public şi de adeziune.
Referitor la actul jurdic civil ce generează raporturi contractuale între părți, potrivit Codului Vamal și
Regulamentului sus-menționat, în cap.II pct.13, acesta este contractului de prestare a serviciilor încheiat cu
respectarea cerinţelor legislaţiei în vigoare, luând în considerație că este o convenție numită și reglementată
de Codul civil [4, cap.IX, art.970-979]. O clauză contractuală semnificativă evidențiată de Codul vamal
art.162, alin.(3) este că: convenția urmează să prevadă, în mod obligatoriu, tipul de reprezentare.
Potrivit literaturii de specialitate [11, p.148], caracterele jurdice care definesc această contract, sunt:
caracterul sinalagmatic, titlul oneros și respectiv conținutul patrimonial, caracterul consensual, caracterul
comutativ, caracterul negociabil și irevocabil.
Totuși, raporturile care se instituie între brokerul vamal şi client funcţionează după principiile
mandatului din dreptul civil. În consecinţă, dat fiind faptul că acesta intră în dubla natură a relaţiilor juridice,
i se incubă raspunderea de drept public- faţă de autorităţile vamale şi de drept privat- faţă de agentul economic
[11, p.209].
În sensul dat, brokerul vamal este un mandatar care împlineşte pentru clientul său formalităţile de
vămuire a mărfurilor.
Pentru valabilitate și opozabilitate, contractul se întocmește în formă scrisă – avînd în vedere că
Regulamentul prevede expres că contractul de prestări servicii se prezintă organelor vamale în scopul
justificării împuternicirilor brokerului vamal de a reprezenta declarantul vamal.
Brokerul vamal, în exercitarea atribuţiunilor sale, are ca principală obligaţie asigurarea respectării
legislaţiei vamale şi fiscale pentru operaţiunile efectuate în numele agenţilor economici. O altă particularitate
specială în acest domeniu este că, potrivit pct.47 din Regulament, el răspunde solidar cu agentul economic, în
condiţiile prevăzute de Codul vamal, de obligaţiile privind achitarea drepturilor de import sau de export şi altor
plăţi aferente prelungării termenului de achitare.
Reieșind din însemnătatea activității desfășurate, brokerul vamal răspunde în faţa organelor vamale
pentru acţiunile proprii şi, în funcţie de tipul reprezentării, pentru acţiunile persoanei pe care o reprezintă.
Angajatul care efectuează operaţiuni vamale în numele brokerului vamal, în cazul în care a comis o
contravenţie vamală, poate fi tras la răspundere contravenţională potrivit Codului contravenţional al
341
R.Moldova, iar brokerul vamal, în al cărui nume angajatul a efectuat operaţiuni de vămuire, este sancţionat
material conform prevederilor art.231, 232 Cod vamal [13].
Licenţierea activităţii de broker vamal se efectuează în conformitate cu Codul vamal art.163,
Regulamentului cu privire la activitatea brokerului vamal cap.III-V pct.15-39 și Legii privind reglementarea
prin licenţiere a activităţii de întreprinzător.
Așadar, procedura de solicitare a autorizației vizează adresarea agentului economic la Serviciul Vamal
cu o cerere la care se anexează rechizitele juridice ale persoanei juridice, informații referitoare la specialiştii
angajaţi, precum și coordonatele amplasării depozitului provizoriu. Serviciul vamal verifică autenticitatea
datelor prezentate în vederea stabilirii corespunderii lor cu cerinţele legislaţiei Republicii Moldova și
Regulamentului. Eliberarea autorizaţiei se efectuează în baza ordinului Serviciului Vamal. Termenul de
valabilitate a autorizaţiei este de 2 ani din data eliberării. Potrivit Regulamentului, cap.XV pct.105, autorizația
eliberată de către Serviciul Vamal se notează în Registrul de stat al brokerilor vamali.
Referitor la modalitatea de eliberare, anulare, suspendare și retragere a autorizației - Regulamentul în
cap.IV pct.15-39 cuprinde norme juridice ce determină aceste particularități.
Persoana juridică îşi încetează activitatea în calitate de broker vamal în cazul:
- anulării sau retragerii autorizaţiei;
- expirării termenului de valabilitate a autorizaţiei;
- lichidărea sau reorganizării agentului economic;
- din proprie iniţiativă, cu prezentarea cererii respective în formă scrisă;
- în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.
Principala formă a tranzacţiilor de comerţ o reprezintă exportul-importul de mărfuri, care se pot realiza
cu ușurință prin intermediul brokerului vamal, care furnizează un şir de avantaje eficiente pentru client [8,
p.62]:
1. va prezenta documentele necesare, va asista la vămuirea şi controlul marfurilor şi va plăti
taxele vamale de intrare şi ieşire în locul clientului său;
2. va acţiona în calitate de expert al agentului economic în relațiile internaţionale, pentru ca
marfa să fie destinată fără complicaţii sau întârzieri de frontieră;
3. prin informarea promtă, fluentizarea operaţiunilor vamale – va fi înlesnit considerabilă
procesul de vămuire a mărfurilor şi unităţilor de transport;
4. sunt îmbunătăţite considerabil operaţiunile vamale care se derulează, în sensul reducerii
cheltuielilor legate de efectuarea formalităţilor vamale, a riscului efectuării incorecte a unor operaţiuni vamale,
a numărului de plîngeri şi contestaţii din partea angajatorilor din Sistemul vamal [1];
5. prin intermediul raportului dintre brokerul vamal, ca entitate specializată în domeniul vamal
și Serviciul vamal – se sporește gradul de credibilitate între părţi;
6. sunt garantate realizarea principiilor de drept vamal, ca: principiul legalității, principiul
profesionalismului, principiul confidențialității și principiul calității serviciilor [9, cap.II, pct.4] – atât de către
brokerul vamal, cât și de colaboratorii vamali.
Consider că pentru exportator sau importator este indispensabil de a apela la serviciile unui broker
vamal, în scopul eficientizării, modernizării şi simplificării tranzacţiilor comerciale.
Pe lângă cele menționate, s-au atestat și unele dezavantaje ale instituției de broker vamal:
1. numărul de reorganizări şi reforme pe care le-a suferit instituţia brokerului vamal din
momentul înfiinţării sale în Republica Moldova, ar fi semne de instabilitate politică şi economică în acest
domeniu, ceea ce ar periclita activitatea acestei ramuri a economiei naţionale [16, p.31];
2. sferă serviciilor de brokeraj este relativ nouă în Republica Moldova, iar întreprinderile ce
prestează astfel de servicii nu sunt fortificate pe deplin, asemeni altor instituții comerciale, însă, urmează să se
dezvolte în timp;
3. un punct slab pentru întreprinderile mici şi mijlocii care nu dispun de resurse financiare
sufieciente ar fi faptul că preţurile pentru acordarea asemenelor serviciile de brokeraj sunt costisitoare.
Referitor la dispoziţiile cu caracter normativ în vigoare la momentul actual, dinamismul
raporturilor sociale va impune consolidarea calităţii de broker vamal şi dezvoltarea acestuia, atât sub aspect
legal, cât şi tehnic. Pe când înfiinţarea noilor întreprinderi ce vor desfăşura acest gen de activitate, va crea
concurenţa pe piaţa economică şi, prin urmare, se vor micşora considerabil preţurile.
În concluzie, luând în consideraţie faptul că politica economică a Republicii Moldova se îndreaptă
spre Uniunea Europeană, există posibilitatea progresului tranzacţiilor cu statele europene, iar aceasta ar tinde
spre apariţia unui contingent mai mare de agenţi economici care să solicite serviciile brokerilor vamali,
respectiv aceștia vor oferi servicii mai largi și calitative clienţilor. Această prognoză urmând să faciliteze
ridicarea nivelului de încasari în bugetul de stat.
342
Bibliografie:
1. Batcu V., Aplicarea regimului vamal de tranzit – poziţia brokerilor vamali, Publicația perioadică a
Serviciului vamal, 2011, Nr.3(21)
2. Бекяшев K.A., Моисеев Е.Г. Таможенное право: Учебное пособие. – Москва: Проспект, 2003, 368
с.
3. Codul Vamal al Republicii Moldova Nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000, Monitorul Oficial al RM Nr. 160-
162 din 23 decembrie 2000
4. Codul Civil al Republicii Moldova Nr. 1107 din 06.06.2002 publicat : 22.06.2002 în Monitorul Oficial Nr. 82-86,
cap.IX, art.970-979
5. Dicționar explicativ al limbii române: https://dexonline.ro/definitie/broker , vizitat la 03.04.2017, ora 18:10
6. Erhan I., Cîrnaţ T., „Drept vamal comunitar”, Editura Chişinău 2010, 368 pag.
7. Legea Nr. 220 din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor
individuali în Monitorul Oficial al RM Nr. 184-187 din 30.11.2007
8. Lucrare de licenţă: Rolul firmelor de brokeraj în activitatea de export-import în baza ÎS ,,Moldvama Grup”
pag.62 https://ru.scribd.com/doc/91187093/teza-de-licenta vizitat 10.10.2017 ora 19:56
9. Hotărîre Nr. 1161 din 20.10.2016 cu privire la aprobarea Codului de etică şi conduită a colaboratorului
vamal, Publicat: 28.10.2016 în MO Nr. 369-37 art Nr : 1257, cap.II, pct.4
10. Mîţu Gh., Unele consideraţiuni teoretice şi practice privind intermedierea în domeniul activităţii vamale,
"Revista Naţională de Drept", 2008, nr.9
11. Mladen C. „Drept vamal românesc și comunitar”, Editura Economică, București 2003, 469 pag.
12. Moţiu F.A., Aspecte juridice privind activitatea comisionarilor în vamă II Revista de Drept Comercial,
2004, nr.9, 256 pag.
13. Plenul Curţii Supreme de Justiţie HOTĂRÎRE cu privire la practica examinării în contencios administrativ
a litigiilor legate de aplicarea legislaţiei vamale nr. 4 din 24 decembrie 2010
14. Regulamentul cu privire la activitatea brokerului vamal şi a specialistului în domeniul vămuirii, aprob. prin
Hot. Guv.nr. 1290 din 9 decembrie 2005, Monitorul Oficial al RM Nr. 8-10 din 15.01.2008
15. Regulamentul (CE) nr.450-2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire
a Codului vamal comunitar
16. Sîrbu E., Licențierea activității brokerilor – mai multe plusuri decît minusuri?, Publicația perioadică a
Serviciului vamal, 2008, Nr.4(5)
17. Sîrghii V., Metodele de determinare a valorii în vamă, aplicate conform legislaţiei naţionale a Republicii
Moldova, “Legea şi viaţa”, 2013, nr.3, pag.3
18. Ursu V., Canţer O., Magu I. „Schiţe de contribuţie la monografia de drept vamal”, Editura Foxtrot,
Chişinău 2006, 112 pag.
343
TAXA VAMALĂ – PARTE COMPONENTĂ A POLITICII
COMERCIAL- FISCALE
Elena CARAMANUȚĂ, Viorica URSU
Abstract: Formation and implementation of the tariff customs policies in the Republic of Moldova is a
complex and systemic process. Among the state measures which regulate external economic activity, the
tariff regulations of import-export operations are the most important and the main element is the custom
free. The scientific analysis of these regulations are always up to date because they need to be regularity
improved and consistent with the current requirements established by the international principles and
regulations in the field. The actuality of the researched topic can also result from steps taken by Republic of
Moldova in order to join European Union. This determines the necessity and actuality of the reform
regarding the tariff regulation of the external economic activity in a legal framework.
Cuvinte cheie: taxă vamală, import, export, valoarea în vamă, politică vamală, tarif vamal, vamă, frontieră
vamal.
Apariţia taxei vamale se împleteşte organic cu formarea şi conturarea statelor în perioada de început a
orânduirii sclavagiste. Alături de un complex sistem de impozite, taxele vamele se justificau, iniţial, printr-un
scop pur fiscal, ca sursă de venituri ale aparatului de stat, derivând din dreptul suveran al statului, fiind menite
să aducă la suportarea cheltuielelor bugetare determinate de exerciţiul funcţiilor statului [3, p.22].
Cadrul legislativ ce reglementează taxa vamală este Codul vamal al Republicii Moldova din 20.07.2000
și Legea cu privire la tariful vamal nr.1380 din 20.11.2017. Astfel, Codul vamal al Republicii Moldova [4,
cap.1, art.1], definește taxa vamală ca fiind: “impozitul încasat de organul vamal conform Nomenclaturii
combinate a mărfurilor”. În literatura de specialitate sunt întâlnite mai multe definiţii privind taxa vamală.
Astfel, în opinia autorului C.Mladen, taxele vamale fac parte din cea mai răspândită şi cunoscută categorie de
venituri bugetare, ele reprezentând un impozit indirect, perceput de către stat asupra mărfurilor în momentul
trecerii graniţelor vamale ale ţării respective, deci o plată obligatorie datorată bugetului, fără echivalent în
serviciu sau prestaţie directă ori indirectă din partea statului sau a stalului plătitor[8, p.298]. La rândul său,
A.T. MoIdovan, menţionează că, taxele vamale sunt definite ca un impozit indirect pe care statul îl percepe
asupra mărfurilor în momentul când acestea trec graniţele vamale ale unei ţări, în vederea importului,
exportului sau tranzitului[ 9, p.115].
În condiţiile economiei de piaţă, taxele vamale constituie un mijloc de creştere a exporturilor, de lărgire
a cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice internaţionale. Într-o anumită măsură, plăţile vamale servesc la
formarea bugetului statutar. Un exemplu elocvent ar fi statistica efectuată în anul 2012 care prevedea că
bugetul Uniunii Europene ar fi crescut cu 10,8% datorită ponderii veniturilor din taxele vamale [7, p.262]. La
nivel comunitar, taxele vamale, fac parte din cea mai răspândită şi cunoscută categorie de venituri bugeare
comunitare. Scopul încasării taxelor vamale, este în primul rând, protejarea producătorilor comunitari şi a pieţii
interne. În al doilea rând, taxele vamale sunt încasate în scopuri fiscale, aducând venituri în bugetul UE. [6,
p.267]
Astfel, taxele vamale fac parte din cea mai răspândită şi cunoscută categorie de venituri bugetare, reprezentând
un impozit indirect perceput de către stat asupra mărfurilor în momentul trecerii frontierei vamale ale ţării
respective. Acestea se instituie asupra bunurilor şi produselor care intră şi ies din ţară, sau care tranzitează
teritoriul naţional. Spre deosebire de impozitul pe circulaţia mărfurilor care se aplică odată cu vânzarea sau
cumpărarea unor mărfuri, indiferent dacă ele sunt produse pe plan extern sau intern; taxa vamală se aplică
numai asupra produselor ce trec frontiera vamală a statului.
Taxele vamale percepute asupra importului produselor, produc efecte complexe care se înscriu în sfera
pur financiară, dar şi în cea economică. Astfel, taxele vamale au următoarele efecte [3, pag.14]:
- asupra venitului bugetar de formare a veniturilor statulului;
- de protejare a economiei naţionale sau producţiei interne;
- de redistribuire a veniturilor dintre diferite categorii de participanţi la activitatea economică
(consumatori, producători, stat);
344
- asupra raportului de schimb al ţării;
- de completitivitate;
- asupra veniturilor diferitelor categorii sociale;
- asupra balanţei de plăţi;
- asupra costurilor.
Astfel, taxa vamală reprezintă un mecanism al politicii vamale care influenţiază preţul mărfurilor
importate, astfel se tinde spre reducerea importului şi reducerea deficitului balanţei coomerciale. Fiind un
impozit indirect, taxa vamală îi determină pe consumatori să prefere bunurile economice autohtone, care sunt,
în principiu, mai ieftine[5, pag.9].
Scopul aplicării taxei vamale, conform legilaţiei vamale, constituie:
1. optimizarea structurii importului de mărfuri;
2. echilibrarea importului şi exportului de mărfuri, protecţia producătorilor de mărfuri autohtoni;
3. crearea condiţiilor favorabile pentru integrarea economiei Republicii Moldova în economia
mondială.
Taxa vamală constituie principalul instrument prin care se realizează impunerea vamală. Acesta este
folosit de către toate statele lumii, cuprinzând procentual nivelul taxei vamale ce se percepe asupra mărfurilor
importate sau exportate, în dependenţă de procedurile aplicate[5, p.5]. Conform literaturii de specialitate [ 6,
pag.265], taxele vamale întrunesc următoarele funcţii:
1. funcţia de stabilizare, are drept scop echilibrarea condiţiilor de concurenţă ce apar între mărfurile
comunitare şi cele de import, neacordând careva privilegii nici pentru unele din ele;
2. funcţia de protejare, are menirea de a proteja producătorul şi mărfurile autohtone de importul
mărfurilor din alte state;
3. funcţia de stimulare, are scopul de a încuraja importurile unor anumite categorii de mărfuri care de
obicei nu se produc în spaţiul statului respectiv sau se produc în cantităţi deosebit de mici încât nu pot
asigura cerinţele pieţii.
Taxa vamală pe lângă faptul că reprezintă un instrument vamal, aceasta îndeplineşte funcţii însemnate
şi în ramura fiscală şi comercială [3, pag.15].
Taxa vamală apare iniţial sub forma unui instrument simplu de politică fiscală în scopul formării
veniturilor statului. Din punct de vedere al politicii fiscale, taxa vamală este acordată în special în calitatea sa
de impozit perceput asupra tranzacţiilor cu produse care trec frontiera (export, import sau tranzit), calitatea în
care, perceperea acesteia este avantajoasă pentru un stat, întrucât ca impozit fiscal, taxa vamală majorează
veniturile bugetare.
Taxa vamală devine pe parcursul evoluţiei sale dintr-un instrument fiscal, un mijloc complex de politică
comercială, unul din cele mai utilizate instrumente pentru protejarea economiei naţionale. Astfel, politica
vamală contribuie la stimularea şi diversificarea producţiei interne şi exportului, la satisfacerea cerinţelor
economiei naţionale cu materii prime şi alşte mărfuri de import, la lărgirea cooperării economice şi tehnico-
ştiinţifice internaţionale.
Valenţele taxei vamale ca instrument de politică comercială se conturează odată cu dezvoltarea
industriei şi interesului statului de a proteja industria proprie de concurenţă străină. În rezultat, apare
pretecţionismul vamal, cu taxele mari la produse manufacturate şi taxe mici la materiile prime, încurajându-se
astfel importul de materii prime şi dezvoltarea noilor industrii. Printre cele enumerate, taxa vamală în cadrul
relaţiilor comerciale are următoarele sarcini:
1. de a susţine ramuri care sunt importante din punct de vedere social, strategic şi economic, nepermiţând
ca acestea să fie ectuate în mod nefavorabil de concurenţă străină;
2. de a proteja forţa de muncă şi locurile de muncă din anumite ramuri în faţa concurenţei cu produse
realizate în străinătate la costuri mai reduse;
3. de a conduce la reducerea importurilor, iar prin aceasta la stimularea producţiei interne şi majorarea
utilizării forţei de muncă autohtone şi respectiv, majorarea veniturilor producătorilor autohtoni;
4. de a se diversifica structura industrială a unei ţări prin utilizarea lor; spre exemplu: dacă statul
Republica Moldova doreşte să producă pe plan intern anumite produse, cel puțin pentru o perioadă de
timp determinată, să se restricţioneze importul de acel produs, încât producţia să fie apărată de
concurenţa din străinătate;
5. stabilirea taxelor vamale este necesară în lumea contemporană, pentru ca ţările să aibă
posibilitatea de a iniţia negocieri comerciale reciproce, bilaterale şi multilaterale. în cadrul acestor negocieri,
statele acordându-şi concesii ce constă în reducerea reciprocă a nivelului taxelor vamale la importul anumitor
produse.
345
Legea cu privire la tariful vamal al Republicii Moldov [7, cap.I, art.3 ] prevede în art.3 următoarele tipuri de
taxe vamale:
1. ad valorem, calculată în procente faţă de valoarea în vamă a mărfii;
2. specifică, calculată în baza tarifului stabilit la o unitate de mărfă;
3. combinată, care îmbină tipurile de taxe vamale specificate la punctele 1) şi 2);
4. excepţională, care, la rîndul ei, se divizează în:
- taxă specială, aplicată în scopul protejării mărfurilor de origine indigenă la introducerea pe
teritoriul vamal a mărfurilor de producţie străină în cantităţi şi în condiţii care cauzează sau pot
cauza prejudicii materiale considerabile producătorilor de mărfuri autohtoni;
- taxă antidumping, percepută în cazul introducerii pe teritoriul vamal a unor mărfuri la preţuri mai
mici decât valoarea lor în ţara exportatoare la momentul importului, dacă sunt lezate interesele sau
apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri identice sau
similare ori apar piedici pentru organizarea sau extinderea în ţară a producţiei de mărfuri identice
sau similare;
- taxă compensatorie, aplicată în cazul introducerii pe teritoriul vamal a mărfurilor, la producerea
sau la exportul cărora, direct sau indirect, au fost utilizate subvenţii, dacă sunt lezate interesele sau
apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri identice sau
similare ori apar piedici pentru organizarea sau extinderea în ţară a producţiei de mărfuri identice
sau similare.
În literatura de specialitate, există o clasifiare mai diversă a taxelor vamale. Astfel, deosebim:
1. Taxe vamale de import – impozite percepute de stat asupra mărfurilor străine la intrarea în ţara
respectivă, sunt achitate de firmele importatoare şi sunt incluse în preţurile de desfacere pe piaţa internă
importătoare, fiind în cea mai mare parte suportate de consumatorii finali. Taxele vamale de import sunt cele
mai răspândite şi au cel mai ridicat randament fiscal deoarece, în condiţiile actuale a sporit considerabil
importurile de materii prime, material, produse manufacturate, mărfuri de consum [5, p.11]. În general, nivelul
taxelor de import este determinat de raportul cerere-ofertă din ţara importatoare şi de coordonatele politicii
economice si ale celei fiscale pe care aceasta o promovează[1, p.460]. Într-o altă accepţiune din această
categorie de taxe fac parte şi suprataxele vamale Acestea pot fi introduce în cazuri bine justificate, de exemplu
dezechilibru în bilanţe de plăţi. Aceste taxe se introduc pe o perioada limitată şi trebuie eliminate imediat ce
dispar cauzele introducerii lor.
2. Taxe vamale de export - se percep de către stat asupra mărfurilor indigene la exportul lor în
străinătate. Aceste taxe nu sunt utilizate mai ales de statele ce deţin monopolul unor resurse minerale sau
materii prime, ori monopolul de fabricaţie la unele produse manufacturoase, statele fiind interesate obţinera
unui venit suplimentar şi ridicarea preţului la produsele respective pe piaţa mondială.
4. Taxe vamale de tranzit - se percep de către stat asupra mărfurilor străine care trec pe teritoriul vamal
al ţării respective.Aceste taxe nu au o răspândire prea mare, sau, dacă se percep ele nu sunt prea ridicate,
întrucât, în general tranzitul aduce venituri însemnate ţărilor prin care trec mărfurile străine spre ţările
importatoare, ca urmare a folosirii căilor ferate sau a mijloacelor de transport, a porturilor, a magaziilor ţării
prin care tranzitează.
În vederea realizării sarcinilor taxelor vamale, statul recurge la cel mai efectiv instrument al său –
impunerea. Impunere, în general, presupune un complex de măsuri şi operaţii efectuate în baza legii, care au
drept scop stabilirea unei cote de impozit.
Cotele taxei vamale şi lista mărfurilor supuse acesteia sunt prevăzute în anexa 2 al Legii cu privire la
triful vamal. [1]. Taxa pentru efectuarea procedurilor vamale nu se percepe pentru mostrele şi exponatele aduse
de către agenţii economici autohtoni pentru tîrgurile şi expoziţiile internaţionale, organizate în teritoriul
zonelor economice libere.
Taxa vamală se calculează şi se percepe în baza valorii în vamă a mărfii până la/sau la momentul
prezentării declaraţiei vamale. În sensul art. 2 alin. (1) din Legea cu privire la tariful vamal nr. 1380-XIII din
20.11.1997, valoarea în vamă a mărfii este valoarea mărfii introduse pe/sau scoase de pe teritoriul vamal,
stabilită în scopul perceperii taxelor vamale şi a altor impozite. Sistemul de determinare a valorii în vamă a
mărfurilor se aplică pentru toate mărfurile introduse pe/sau scoase de pe teritoriul vamal. Modul de aplicare a
sistemului de determinare a valorii în vamă a mărfurilor se stabileşte de către Guvern în baza prevederilor
prezentei legi şi ale acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.La trecerea mărfii peste
frontiera vamală, declarantul anunţă valoarea în vamă a acesteia autorităţii vamale.
346
Modul şi condiţiile de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe şi scoase de pe teritoriul
vamal, precum şi forma declaraţiei se stabilesc de către Guvern în conformitate cu legislaţia şi cu acordurile
internaţionale la care Republica Moldova este parte
Există şi unele facilităţi tarifare cu privire la aplicarea taxelor vamale, astfel, sunt scutite de taxa
vamală:
1. mijloacele de transport folosite la transporturi internaţionale de pasageri şi de bagaje, de mărfuri,
precum şi obiectele de aprovizionare tehnico-materială, echipamentul, combustibilul, alimentele,
necesare pentru exploatarea acestor mijloace de transport în cursul deplasării sau procurate în
străinătate în legătură cu lichidarea defecţiunilor, în suma stabilită de actele legislative
corespunzătoare;
2. mărfurile de uz oficial introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal de către cetăţeni străini, în
conformitate cu legislaţia, precum şi cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte;
3. valuta naţională, valuta străină (cu excepţia celei folosite în scopuri numismatice), precum şi hârtiile
de valoare, în conformitate cu legislaţia;
4. mărfurile introduse pe/sau scoase de pe teritoriul vamal în calitate de ajutor umanitar, destinaţia lor
fiind confirmată de organul abilitat;
5. mărfurile introduse pe/sau scoase de pe teritoriul vamal în calitate de ajutor cu titlu gratuit (donaţii)
sau în scopuri filantropice pe linia statului, destinaţia lor fiind confirmată de organul abilitat; etc.[7,
cap.VI, art.27].
Sumele taxelor vamale plătite în plus la buget, ca rezultat al comiterii unor erori de calcul, al efectuării
plăţilor anticipate în mărimi ce depăşesc cele necesare sau ca rezultat al anulării plăţilor după modificarea
declaraţiei vamale, se restituie la contul plătitorului sau se trec în contul altor plăţi vamale şi fiscal dacă nu a
trecut mai mult de un an de la data supraplăţii.Pentru a obţine restituirea sumelor specificate sau trecerea lor
în contul altor plăţi, plătitorul depune o cerere la autoritatea vamală, în care indică supraplata respectivă. La
cerere se anexează certificatul fiscal teritorial, care confirmă restanţele plătitorului sau lipsa acestora faţă de
buget şi fondul social.[10, p.111].
Deci, am putea concluziona că taxele vamale reprezintă un impozit indirect, perceput de către stat,
asupra mărfurilor , la trecerea peste frontiera vamală, promovând astfel, cu prioritate producătorii interni.
Deasemena, ele sunt instrument de natură fiscală, reprezentând o sursă de venit la bugetul statului, contribuind
totodată eficient la formarea prețurilor (interne sau externe) și la orientarea comerțului.
Bibliografie:
1. Bercea F., Taxele vamale în finanţe publice, coordonator Iulian Văcărel, Rd. Didactică şi pedagogic,T.A.
Bucureşti,1999.
2. Caraiani G., Reglementări interne şi internaţionale privind văimuirea mărfurilor, Ed. Lumina Lex
,Bucuresti 1997.
3. Caraiani Gh., Manual pentru declaraţii şi experţi vamali, Ed.Lumina Lex, 2001
4. Codul vamal al Republicii Moldova, nr.1149-XIV din 20.07.2000. În: Monitorul Oficial, ediţie speciala din
01.01.2007
5. Condor I., Silvia Cristea Condor, Drept vamal şi fiscal, Ed.Lumiuna Lex, 2002.
6. Erhan I., Cîrnaţ T., Drept vamal comunitar, Ed.Chisinau, 2011.
7. Legea cu privire la tariful vamal nr.1380 din 20.11.2017, art.2, publicat în Monitorul Oficial al R.Moldova
nr.40-41 din 07.05.1998.
8. Mladen C., Drept vamal. Auxiliar curricular pentru specialitatea lucrător vamal, Bucureşti: Editura
Economică, 2000.
9. Moldovan A.T.m Drept vamal, Bucureşti: Editura C.H. Beck, 2006.
10.Pascalu I. BujorV.,“Note de curs Drept vamal (Ciclul I)”, Chişinău 2013
347
DECLARAȚIA VAMALĂ – PARTE COMPONENTĂ A
PROCEDURII DE VĂMUIRE
Ana-Maria TERTEA
Abstract: The customs declaration is one of the most important customs procedures that contribute to the
passage of goods and means of transport across the customs border of the Republic of Moldova. The
importance of the customs declaration in detail is that it aims at passing the goods and means of transport
across the customs border in accordance with customs legislation, avoiding the inappropriate declaration that
involves the imposition of inequalities. All persons have equal rights to import and export goods and means of
transport from the country. The goods to be crossed over the border of the Republic of Moldova are declared
to the customs authorities.
Cuvinte cheie: declarație vamală, frontieră vamală, mărfuri, mijloc de transport, organe vamale.
Preluarea și aplicarea unor proceduri de vămuire moderne în Republica Moldova vizează în modul cel
mai direct și procedura de declarare vamală, care este o formă de manifestare a intențiilor agenților economici
de a trece peste frontiera vamală mărfuri, dar și de specificare a relațiilor ce apar atât între organele vamale și
agenții economici (declaranți), cât și între aceștia și obiectele supuse declarării (mărfuri, bunuri și alte valori).
Declararea este un prim proces, destul de important, care exprimă intențiile uneia dintre părțile participante la
raportul juridic de drept vamal, dar și ulterioarele măsuri ce urmează a fi întreprinse față de bunul declarat,
cum ar fi: aplicarea măsurilor tarifare, netarifare, a celor cu caracter neeconomic etc.
Cadrul legislativ ce reglementează declarația vamală constituie: Codul vamal al Republicii Moldova
(cu toate modificarile si completarile pina la 23.02.2013), nr.1149-XIV din 20.07.2000, Monitorul Oficial al
RM editie speciala din 01.01.2007[2].; Ordin nr.346 din 24.12.2009 referitor la aprobarea Normelor tehnice
privind imprimarea, utilizarea si completarea declaratiei vamale in detaliu, Publicat: 31.12.2009 în Monitorul
Oficial Nr. 197-200 art Nr: 876 Data intrarii in vigoare: 01.01.2010[6].; Ordin nr.26 din 11.02.2004 referitor
la aprobarea normelor de completare a declaratiei vamale, Publicat: 09.04.2004 în Monitorul Oficial Nr.
056 art Nr: 142[7].; Ordin cu privire la aprobarea Metodologiei de prelucrare a declaratiei vamale in detaliu
nr.480-O din 18.12.2006, Monitorul Oficial nr.199-202/697 din 29.12.2006[8].
Legislația vamală a Republicii Moldova, și anume, art.19 din Codul vamal, stabilește că, toate
persoanele beneficiază de drepturi egale de a introduce în şi a scoate din Republica Moldova mărfuri şi
mijloace de transport şi nimeni nu poate fi lipsit de dreptul de a introduce şi de a scoate mărfuri şi mijloace de
transport sau nu poate fi limitat în acest drept, cu excepţia prevăzută de legislaţia în vigoare. În acelaşi timp,
conform aceluiaşi Cod vamal, bunurile care urmează a fi trecute peste frontiera Republicii Moldova sunt
declarate organelor vamale[2, art.19].
Astfel, declaraţie vamală este actul unilateral prin care o persoană manifestă, în formele şi modalităţile
prevăzute de legislaţia vamală, voinţa de a plasa mărfurile sub o anumită destinaţie vamală [2, art.1 p.23].
Declararea vamală, ca parte componentă a vămuirii, presupune un regim juridic separat prin care
urmează a fi determinat locul acesteia în cadrul vămuirii. Iar vămuirea este definită ca operațiune deosebit de
complexă, structurată pe mai multe etape, desfășurată după o procedură specifică, care explică la un nivel
practic complexitatea raporturilor juridice de drept vamal și a situațiilor sociale ce pot apărea în timpul
exercitării de către autoritatea vamală a drepturilor și obligațiilor acesteia, fiind luate în considerare
prerogativele fundamentale ale persoanelor, subiecte ale acestor raporturi oficiale de drept [5, p.216].
În literatura juridică nu există o părere unanim acceptată referitoare la conceptul de declarare. Astfel,
declarația vamală reprezintă un document scris, întocmit de deţinătorul mărfii sau un reprezentant al acestuia,
prin care se prezintă elementele necesare vămuirii mărfii, formulare diferite pentru export, import ori
tranzit.[10]
Autorii I.Erhan și T.Cârnaț [3, p.340-341] au analizat procedura declarării vamale din punctul de
vedere al reglementărilor vamale ale Uniunii Europene, unde conform art.104 din Codul vamal comunitar:
„Toate mărfurile destinate plasării sub un regim vamal, cu excepţia regimului de zonă liberă, fac obiectul unei
declaraţii vamale corespunzătoare acestui regim”. În condițiile date, prin „declaraţie vamală” se înţelege actul
348
prin care o persoană manifestă, sub forma şi în modalitatea prevăzută de legislația vamală, dorinţa de a plasa
mărfurile sub un anumit regim vamal, menţionând, dacă este cazul, procedura specifică care urmează a fi
aplicată.[9, p.17]
Autoarea C.Mladen menționează că „declarația vamală este actul juridic prin care declarantul solicită
un regim vamal pentru marfa prezentată, se angajează să-și îndeplinească obligațiile ce-i revin prin regimul
vamal declarat și furnizează informațiile necesare pentru luarea măsurilor și aplicarea dispozițiilor pentru
realizarea obligațiilor fiscale, a controlului comerțului exterior și a statisticii” [4, p.57].
Un alt cercetător autohton, O.Ciobanu, în teza de doctor „Fundamentele teoreticopractice în controlul
vamal” se referă la declararea vamală sub aspectul exercitării de către organele vamale a controlului vamal. El
consideră declararea vamală drept „act unilateral, prin care o persoană manifestă, în formele și modalitățile
prevăzute de legislația vamală, voinţa de a plasa mărfurile într-o procedură vamală. Declarația vamală în
detaliu este alcătuită dintr-un set ce cuprinde numărul de exemplare 10 corespunzător procedurii vamale și este
format din declarația vamală primară și, după caz, declarația(iile) vamală(e) complementară(e)” [1, p.84].
Spre deosebire de definițiile prezentate supra, autorul rus А.Ф. Ноздрачев [9, p.255] dă o definiție
mai amplă, specificând că prin declarație se înțelege cererea adresată organului vamal prin declarația vamală
sau prin alt mod prevăzut de legislația vamală, prezentată în scris, verbal, prin mijloace electronice sau într-o
formă concludentă, ce conține date despre mărfurile și mijloacele de transport, despre regimul lor juridic și
alte date necesare scopurilor vamale.
Însă există posibilitatea confundării termenilor „declarare” și „declarație”. Astfel, declarația din latină
semnifică „un act oficial prin care se comunică sau în care se stabilește ceva”. Se observă că între noțiunile
„declarare” și „declarație” există o anumită diferență: declarația, după cum s-a constatat, reprezintă un act
oficial, iar declararea – un proces, activitate, în rezultatul căreia poate fi elaborată, emisă o declarație. Astfel,
declarația este o exteriorizare a declarării[12, p.13].
Prin formă a declarării se înțelege manifestarea exterioară a unor acțiuni concrete săvârșite de către
subiecții declarării.
Conform art.174 Codul vamal al R. Moldova: Declararea se face în scris, verbal sau prin acţiune,
prin mijloace electronice sau prin alte modalităţi prevăzute de legislaţie. Forma şi procedura de declarare,
precum şi informaţiile necesare vămuirii sunt stabilite de Serviciul Vamal [2, art.174].
În literatura juridică de specialitate prin „formă al declarării vamale” se înțelege modalitatea de
expunere a dovezilor despre mărfuri și mijloace de transport necesare îndeplinirii scopurilor vamale în
concordanță cu cerințele și ordinea fixării lor pentru a fi transmise organelor vamale[9,p.47].
Autorii, I.Erhan și T.Cârnaț[3, p.342], menționează formele de declarare vamală, și anume:
- declaraţia vamală în scris, ce presupune prezentarea datelor către organul vamal, în baza unor
formulare stabilite de legislație. Astfel, agenții economici întocmesc declarația vamală în detaliu și declarația
valorii în vamă;
- declaraţia verbal, ce presupune acea formă de declarare care prevede oferirea de către titularul
mărfurilor sau al mijloacelor de transport, în formă verbală, factorului de decizie, organului vamal a tuturor
datelor cu privire la cantitatea, calitatea şi valoarea mărfurilor, obiectelor de uz personal care sunt deplasate
peste frontiera vamală;
- declaraţia vamală prin acţiune, ce constă în declarare expres vădită a mijlocului de transport auto
care scuteşte persoana fizică de completarea unor acte vamale, cu condiţia prezentării organelor vamale
amplasate în punctele de trecere a frontierei de stat a actelor de înmatriculare a transportului auto;
- declaraţia în formă electronică, ce presupune prezentarea datelor necesare administraţiilor vamale
prin intermediul sistemelor electronice, care se depune la organul vamal, utilizând sistemul informaţional
integrat vamal.
Declaraţia trebuie să fie întocmită şi prezentată în organul vamal de către declarant sau broker. Este
interzis colaboratorilor vamali să participe la redactarea declaraţiilor vamale.
Originalul semnăturii declarantului sau a brokerului trebuie să figureze pe exemplarul declaraţiei, care
rămîne la unitatea vamală şi care se reproduce prin duplicare pe celelalte exemplare ale declaraţiei.
Autorul român A.T. Moldovan [5, p.216] consideră că declarația vamală, poate fi făcută de orice
persoană care este în măsură să prezinte mărfurile în cauză sau să facă posibilă prezentarea acestora autorității
vamale competente, împreună cu toate documentele prevăzute pentru aplicarea dispozițiilor privind regimul
vamal pentru care se declară mărfurile. Când acceptarea unei declarații vamale impune obligații speciale unei
anumite persoane, declarația se face de acea persoană sau în numele acesteia.
Astfel, putem deduce că, declararea se efectuează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele
juridice. În activitatea vamală sunt implicate și recunoscute o serie de persoane fizice și juridice (agenți
economici), după cum urmează:
349
1. Persoanele fizice care trec frontiera în diferite scopuri: de serviciu; comerciale; turistice; pentru a
face studii; la lucru; în vizită particulară; se află în tranzit; în scopuri personale.
2. Persoanele juridice (agenții economici) care trec frontiera sunt de diferite categorii [9, p.55]:
- persoanele juridice – agenţi economici participanţi la activitatea economică externă a statului, care
importă mărfurile pe teritoriul vamal al statului pentru comercializarea lor;
exportă mărfurile produse pe teritoriul statului naţional pentru a fi comercializate în afara teritoriului vamal al
statului;
sunt proprietarii mărfurilor la trecerea acestora peste frontiera vamală a statului;
sunt posesorii mărfurilor la trecerea acestora peste frontiera vamală a statului;
sunt reprezentanţi ai mărfii la trecerea acesteia peste frontiera vamală a statului;
efectuează transportarea/trecerea mărfurilor, încărcăturilor, obiectelor peste frontiera vamală a statului;
efectuează transportarea mărfurilor, încărcăturilor aflate în tranzitul clasic internaţional prin teritoriul vamal
naţional al statului;
- persoanele juridice rezidenţi ai statului naţional – agenţi economici participanţi la activitatea
economică externă a statului, care se ocupă de prestarea serviciilor legale, ce reies din statele de funcţii, în
afara teritoriului vamal al statului;
- persoanele juridice străine – agenţi economici participanţi la activitatea economică externă a statului,
aflate temporar pe teritoriul statului întru prestarea de servicii ce reies din statutul lor juridic de specializare şi
prestare de servicii.
Declarația vamală se întocmește într-un singur exemplar pe un formular tipizat DV-6. De asemenea,
sunt stabilite și anumite cerințe pentru ca o declarație vamală să fie acceptată, și anume: să fie întocmită
conform cerințelor stabilite de legislație; bunurile trebuie să fie prezentate pentru control organului vamal
respectiv; concomitent cu depunerea declarației vamale sunt prezentate documentele necesare și organul vamal
trebuie să fie abilitat pentru efectuarea operațiunii solicitate. După procedura de declarare colaboratorul vamal
va examina marfa prin efectuarea controlului fizic al acesteia, și anume: va stabili cantitatea de materie primă
utilizată, producătorul, reputația acestuia pe piață, țara de origine, țara de destinație a mărfii. Ulterior
controlului fizic, colaboratorul vamal contrapune datele indicate în declarație cu cele examinate fizic[12, p.15].
Putem concretiza faptul că declarantul are anumite drepturi și obligații [2, art.178]. Astfel, acesta dispune de
următoarele drepturi:
- până la prezentarea declaraţiei vamale, să efectueze, sub supraveghere vamală, examinarea,
măsurarea, cântărirea mărfurilor şi mijloacelor de transport;
- să preleve, cu permisiunea organului vamal, probe şi mostre;
- alte drepturi generale prevăzute de legislația vamală.
În ceea ce ține de obligații, declarantul urmează să:
- declare mărfurile şi mijloacele de transport conform procedurii stabilite;
- prezinte, la cererea organului vamal, mărfurile şi mijloacele de transport pe care le declară;
- prezinte organului vamal documentele şi informaţiile suplimentare necesare vămuirii;
- plătească drepturile de import sau de export;
- acorde asistenţă organului vamal în efectuarea operaţiunilor de vămuire, inclusiv prin efectuarea
operaţiunilor de încărcare-descărcare şi a altor operaţiuni.
Termenul de depunere a declaraţiei vamale variază în dependență de subiectul declarării și categoria
mărfurilor transportate. Regula generală prevede că, în conformitate cu art.176 Codul vamal, declaraţia vamală
este depusă la organul vamal de frontieră în ziua lucrătoare imediat următoare zilei de trecere a frontierei
vamale, iar în cazul finalizării regimului vamal de tranzit, în decursul unei zile lucrătoare imediat următoare
zilei în care regimul vamal de tranzit a fost încheiat [2, art.176].
Atât timpul, cât și locul declarării depind de categoria mărfurilor și mijloacelor de transport declarate
și de subiectul declarării, fie el persoană fizică sau persoană juridică.
La momentul depunerii, declaraţia nu trebuie sa comporte nici o adaugire sau ştersătură. Existenţa
acestora conduce la respingerea documentului şi la necesitatea depunerii unei noi declaraţii.
Declararea vamală, ca parte indispensabilă a procedurii de vămuire, este o instituție importantă a
dreptului vamal, dat fiind rolul și scopul acesteia, fără de care nu am avea o finalitate a procedurii de vămuire.
350
În condițiile actuale trecerea mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontiera vamală se caracterizează
drept un procedeu frecvent cu impact asupra economiei naționale și care favorizează dezvoltarea unor noi
relații internaționale.
Bibliografie:
1. Ciobanu O. Fundamentele teoretico-practice în controlul vamal. Teză de doctor. Chișinău, 2015.

2. Codul vamal al Republicii Moldova (cu toate modificarile si completarile pina la 23.02.2013), nr.1149-
XIV din 20.07.2000, Monitorul Oficial al RM editie speciala din 01.01.2007
3. Erhan I., Cârnaț T., Drept vamal comunitar. Chișinău: Print-Caro SRL, 2011. 469 p.
4. Mladen C. Drept vamal românesc și comunitar. București: Editura Economică, 2003.
5. Moldovan A.T., Drept vamal. București: C.H. Beck, 2006. 544 p
6. Ordin nr.346 din 24.12.2009 referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea si
completarea declaratiei vamale in detaliu, Publicat: 31.12.2009 în Monitorul Oficial Nr. 197-200, art Nr:
876, Data intrarii in vigoare: 01.01.2010
7. Ordin nr.26 din 11.02.2004 referitor la aprobarea normelor de completare a declaratiei vamale,
Publicat: 09.04.2004 în Monitorul Oficial Nr. 056, art Nr: 142
8. Ordin cu privire la aprobarea Metodologiei de prelucrare a declaratiei vamale in detaliu, nr.480-O din
18.12.2006, Monitorul Oficial nr.199-202/697 din 29.12.2006
9. Rotundu Edgar, Teză de doctor: Declararea in dreptul vamal al RM, Cu titlu de manuscris, Chisinau 2017
10. Vămuirea mărfurilor. http://www.scribd.com/doc/228171381/Vamuireamarfurilor#scribd (vizitat la
25.11.2017)
11. Ноздрачев А.Ф., Таможенное право. Учебник / Отв. pед. Ин-т законодательства и сравнительного
правоведения при Правительстве Российской Федерации. Москва: Волтерс Клувер, 2007. 255 с.
12. http://www.cnaa.md/files/theses/2017/51578/edgar_rotundu_thesis.pdf
351
CONTROLUL VAMAL – ATRIBUȚIA EXLUSIVĂ A
ORGANELOR VAMALE
Ala ENACHI

Abstract: In our country like in others countries is necessary to have an important factor that is able to keep
a safe control for all people, among the many forms of customs control we find the body control, this control
form is applied in exceptional cases for persons. Body customs control is considerated an exceptional form
of customs control. Customs control of persons, goods, objects and other valuables crossing the customs
border of the Republic of Moldova is an administrative act. Today is not very easy to find all the illegal acts,
because people are so inventive, they hide the objects anywhere even inside their bodies and that is the
principal reason used by the customs authorities.
Cuvinte cheie: control vamal, organ vamal, control corporal, combatere, sigurață, frontieră, politică
vamală, post vamal, colaborator vamal.
Sporirea siguranței și legalității este unul din scopurile de bază a oricărui stat, astfel misiunea activității
vamale este de a contribui în mod desăvârșit la acest lucru. Astfel, în activitatea vamală o latură deosebită şi
destul de importantă o are înfăptuirea controlului vamal, care poartă un caracter exclusiv, fiind realizat numai
de organele vamale la orice etapă a activităţii vamale, în special, în cadrul procesului de trecere peste frontiera
vamală a mărfurilor, mijloacelor de transport şi persoanelor[1, p.15].
Codul Vamal al Republicii Moldova în art. 1 pct. 21 menționează: „control vamal ca un ansamblu de
acţiuni întreprinse de organele vamale pentru aplicarea şi respectarea legilor şi a reglementărilor pe care
organele vamale au sarcina să le aplice” [2]. Evidențiem că, reglementarea juridică a controlului vamal se
instituie și în normele dreptului internațional. În conformitate cu art. 1 lit. b) din Convenția Internațională
privind armonizarea controalelor mărfurilor la frontiere, adoptată la Geneva la 21 octombrie 1982, se prezintă
o definiție succintă, prin care „controlul vamal este un ansamblu de măsuri luate în scopul asigurării respectării
legilor şi reglementărilor pe care vama are obligaţia să le aplice” [3]. Codul Vamal al Uniunii în mod explicit
în secțiunea 7, art.46 menționează că: „controalele vamale pot consta, în special, în examinarea mărfurilor,
prelevarea de eșantioane, verificarea corectitudinii și a caracterului complet ale informațiilor furnizate într-o
declarație sau o notificare, precum și a existenței, autenticității, corectitudinii și valabilității documentelor,
examinarea contabilității operatorilor economici și a altor registre, controlul mijloacelor de transport, inspecția
bagajelor și a altor mărfuri transportate de către persoane sau aflate asupra acestora și efectuarea de anchete
oficiale sau alte acțiuni similare” [8].
În literature de specialitate, prin „controale vamale” se înțeleg operațiunile specifice efectuate de
autoritățile vamale în scopul asigurării aplicării corecte a legislației vamale sau a altor dispoziții care
reglementează intrarea, ieșirea, tranzitul, transferul, antrepozitarea și destinația finală a mărfurilor care circulă
între teritoriul vamal al Comunității și alte teritorii [5, p.364 ]. Sau, controlul vamal este una din formele de
realizare a politicii vamale a statului, având funcţia de asigurare a respectării de către persoanele fizice și
juridice ce trec mărfuri și mijloace de transport peste frontiera vamală a legislației vamale, în special, și a
legislației Republici Moldova, în general, precum și depistarea încălcărilor ce pot fi comise de către aceștia la
trecerea mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontiera vamală [4, p.40 ]. Dupa cercetătorul O. Ciobanu,
controlul vamal este un sistem de măsuri îndreptate la asigurarea respectării ordinii de trecere a mărfurilor și
a mijloacelor de transport peste frontiera vamală, pentru protecția frontierei de stat, a integrității economice a
statului, a drepturilor și intereselor subiecților activității economice externe, precum și la elucidarea,
contracararea și prevenirea încălcărilor regulilor vamale[ 1, p. 51].
Astfel, controlul vamal, ca atribuţie exclusivă a organelor vamale, este îndreptat spre asigurarea
respectării legislaţiei vamale a statului, precum şi a actelor internaţionale la care acesta este parte. Anume
modul cum este efectuat controlul vamal, operativitatea şi eficacitatea acestuia, influenţează direct accelerarea
traficului de mărfuri şi persoane peste frontiera vamală a Republicii Moldova, asigură respectarea, de către
toate persoanele, a legislaţiei vamale, duce la contracararea trecerii ilegale de mărfuri peste frontiera vamală,
352
depistarea încălcărilor şi fraudelor vamale etc. Aplicarea cât mai largă a controlului vamal ulterior devine
astăzi o necesitate evidentă[1, p.15].
Stabilirea esenței controlului vamal este imposibilă fără examinarea sistemului principiilor controlului
vamal. Acestea dirijează întreaga procedură a controlului vamal. Cercetătorul Erhan I. definește principiile
controlului vamal, și anume:
1. organele vamale aplică principiul controlului selectiv și urmează să se limiteze la a cele forme de control
vamal care sunt necesare pentru asigurarea respectării legislației;
2. la alegerea formelor de control vamal se efectuează analiza factorilor de risc ce pot duce la încălcarea
legislației în vigoare;
3. organele vamale urmează să aplice metoda analizei factorilor de risc pentru aprecierea categoriilor de
mărfuri, mijloace de transport, documente și persoane ce urmează a fi supuse controlului vamal, precum și
gradul de aplicare a acestuia;
4. în scopul perfecționării controlului vamal, organele vamale conlucrează cu agenții economici participanți ai
activității economice externe;
5. controlul vamal este efectuat în exclusivitate de organele vamale [4, p.44].
La trecerea mărfurilor peste frontiera vamală, un rol deosebit îl au organele vamale ca subiecți ai
controlului. Astfel, subiecții controlului vamal sunt:
- autoritățile vamale și funcționarii acestora;
- persoanele care transportă mărfuri peste frontiera vamală, și persoanele care acordă servicii contractuale
(broker vamal, transportator);
- persoane care acordă ajutor la efectuarea controlului vamal (experți, martori, specialiști, personal medical)
[12. p.241].
În această ordine de idei, trebuie să stabilim asupra căror obiecte se efectuiază controlul vamal de
către subiectele enumerate mai sus. Considerăm necesar să evidențiem următoarele categorii de obiecte ale
controlului vamal:
- mărfurile trecute peste frontiera vamală a Republicii Moldova în bagajul însoțit și neînsoțit, inclusiv prin
intermediul trimiterilor poștale internaționale;
- mijloacele de transport;
- documentele care conțin informații referitoare la mărfuri și mijloace de transport;
- activitatea persoanelor în calitate de brokeri vamali, transportatori, deținători ai depozitelor provizorii,
antrepozitelor vamale, magazinelor duty-free, precum și activitatea altor persoane în calitate suficientă care le
permite efectuarea anumitor acțiuni juridice din nume propriu cu mărfurile care se află sub supraveghere
vamală;
- respectarea restricțiilor stabilite la utilizarea și dispunerea de mărfuri;
- achitarea la timp și deplină a plăților vamale [10, p.229].
În cazul controlului vamal corporal în calitate de obiect al controlului vamal poate fi corpul persoanei
fizice care trece frontiera de stat [11, p.118].
Elementul funcțional al mecanismului controlului vamal îl formează sistemul formelor controlului
vamal. În literatura juridică prin „forme ale controlului vamal” se înțeleg acele direcții de activitate a
funcționarului public din organul vamal ce includ aplicarea unor metode, mijloace și procedee determinate în
scopul verificării respectării de către subiecții activității economicii externe a legislației vamale” [9, p.225].
Articolul 185 al Codului Vamal al Republicii Moldova în alin. 1, stabilește următoarele: „controlul vamal este
efectuat de colaboratorul vamal și constă în:
1. verificarea documentelor şi informaţiilor prezentate în scopuri vamale;
2. controlul vamal (controlul mărfurilor şi al mijloacelor de transport, controlul corporal ca o formă
excepţională de control vamal);
3. evidenţa mărfurilor şi a mijloacelor de transport;
4. interogarea verbală a persoanelor fizice şi a persoanelor cu funcţii de răspundere;
5. verificarea sistemului de evidenţă şi a dărilor de seamă;
6. controlul ulterior prin reverificarea declaraţiilor vamale;
7. controlul depozitelor provizorii, antrepozitelor vamale, zonelor libere, magazinelor duty-free, a altor
teritorii şi spaţii unde se pot afla mărfuri şi mijloace de transport supuse controlului vamal sau unde se
pot desfăşura activităţi supuse supravegherii vamale;
8. controlul ulterior prin audit postvămuire;
9. efectuarea altor operaţiuni prevăzute de prezentul cod şi de alte acte normative” [2].
353
Putem menționa că formele controlului vamal facilitează realizarea controlului și permit organelor
vamale să aleagă mijloacele, inclusiv mijloacele tehnice de efectuare a acestui control, pentru a atinge
obiectivele propuse.
Reieşind din cele expuse mai sus, pupem concluziona că, controlul vamal este o instituție de bază a
dreptului vamal și una din funcțiile importante ale organelor vamale. Misiunea controlului vamal este
condiționată de direcționarea acestuia spre apărarea valorilor constituționale și anume drepturile și libertățile
omului, precum și problemele securității naționale a țării. Un sistem efectiv de control vamal, care ar fi în
conformitate cu standardele internaționale, bazat pe principii fundamentate teoretic și practic, reprezintă un
factor determinant pentru integrarea Republicii Moldova în comunitatea europeană.
Bibliografie:
1. Ciobanu Octavian, Fundamentele teoretico- practice în controlul vamal, Teză de doctor în drept,
Chișinău 2015, PAG.
2. Codul Vamal al Republicii Moldova. Nr. 1149-XIV din 20.07.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, ediţie specială din 01.01.2007.
3. Convenția Internațională privind armonizarea controalelor mărfurilor la frontiere. Geneva. 21 octombrie
1982. http://www.customs.gov.md/ro/content/tratate-internationaledomeniul-vamal (vizitat la
23.02.2015)
4. Erhan I. Atribuțiile organelor vamale în domeniul implementării politicii vamale a statului. În: Revista
Națională de Drept, 2012, nr. 10, p. 40-48.
5. Erhan I., Cârnaț T. Drept vamal comunitar. Chișinău: Print-Caro SRL, 2011. 469 p.
6. Erhan I. Statutul juridic al organelor vamale în Republica Moldova: Probleme și soluții. Teză de doctor.
Chișinău, 2013. 214 p.
7. Erhan I. Statutul juridic al organelor vamale în Republica Moldova. Monografie. Chișinău: Print-Caro
SRL, 2015. 217 p.
8. Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de
stabilire a Codului vamal al Uniunii (reformare). În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 269/1,
10.10.2013.
9. Бакаев О.Ю., Матвиенко Г.В. Таможенное право России. Учебник. Москва: Юрист, 2007. 504 c
10. Бакаева О.Ю., Матвиенко Г.В. Таможенное право России, Учебник/Отв. Ред. Н.И. Химичева.
Москва: Юристь, 2003. 427 с. 75.
11. Бакаева О.Ю., Матвиенко Г.В. Таможенное право России. Курс лекций. Москва: Эксмо, 2009. 272
с.
12. Таможенное право. Учебник. Отв. Ред. О.Ю. Бакаева. Москва: Норма, 2009. 560 с.
354
CĂILE ȘI MODALITĂȚILE DE APĂRARE A DREPTURILOR FAMILIALE
Nadejda BIVOL
Abstract: This study is to highlight the ways and means of defending family rights that can be used by a
subject whose right has been violated. At the same time, this article aims to bring to light the ways of defending
family rights, which primarily seek to re-establish relations between family members as well as to resolve
conflicts that arise between them at the level of discussion and negotiation. Similarly, the role of national
courts in the protection of family relationships is discussed with an emphasis on the protection of children's
rights, as well as ways of defending family rights that the court can apply to the culpable subject.
Key-words: ways, means, family, rights, mediator, courts, authorities, sanction.
Privită sub aspect juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații ce
izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopție), precum și alte raporturi asimilate relațiilor de familie [1,
p.7].
Astfel, pentru păstrarea și realizarea drepturilor familiale, legiuitorul a instituit anumite căi și modalități
de apărare a acestor drepturi, atunci când ele sunt lezate.
De altfel, se disting câteva căi de apărare a drepturilor familiale:
 Prejudiciară – este calea stabilită de norma legală. În cazul apariției anumitor divirgențe sau
neînțelegeri dintre membrii familiei, aceștia pot apela la anumite autorități publice pentru soluționarea
conflictului apărut.
Un exemplu elocvent poate servi autoritatea tutelară în soluționarea conflictelor apărute între membrii
familiei în ceea ce privește litigiu între părinţi privind numele de familie şi/sau prenumele copilului, litigiile
dintre părinţi privind educaţia şi instruirea copiilor sau în cazul modului de exercitare a drepturilor părintești,
în situația în care părinții au divorțat și urmează a se stabili un grafic de întrevederi dintre părinte-copil etc.
Anume prin instituirea căii prejudiciare se urmărește soluționarea neînțelegerilor în familie la nivel de
discuție și cooperare între părți, în evitarea emoțiilor negative și situațiilor de stres, precum şi protecţia
drepturilor copilului.
 Extrajudiciară – de regulă, în cazul dat, se are în vedere apărarea drepturilor familiale cu ajutorul
medierii, exercitată de către mediatori, până la adresarea în instanța de judecată.
Instituția medierii este întâlnită și introdusă în sistemul de drept al RM, în scopul de a stinge diferendul
dintre părți prin conciliere, după cunoașterea reciprocă a avantajelor și dezavantajelor procesului pe care ar
urma să-l poarte. Din aceste considerente, mediere are ca rezultat lămurirea unor neânțelegeri și stingerea
parțilă a diferendului, astfel încât părțile recurg la instanțele judecătorești doar în privința acelor aspecte ce nu
au fost conciliate.
Parlamentul Europei recomandă medierea pentru că prezintă avantajul promovării modurilor de
reglementare amiabilă şi reduce costurilor financiare şi sociale ale separării sau divorţului, atât pentru familii,
cât şi pentru stat şi societate. Acordul obţinut trebuie să contribuie la o atmosferă paşnică şi o ameliorare
durabilă a relaţiilor între parteneri. Medierea familială este un dialog prin care cuplurile încearcă să schiţeze
împreună un plan în ceea ce priveşte viitorul lor şi al copiilor.
Mediatorul, ca şi facilitator al discuţiilor, are rolul de a aduce în centrul negocierilor dezideratele părţilor
astfel încât să încurajeze conturarea unui acord între cei implicaţi. În domeniul familial, deşi nu are
caracteristicile unor consultaţii terapeutice sau juridice, se doreşte o restabilire a comunicării eficiente între
părţi, prin care acestia aleg să-şi înfrunte şi să-şi clarifice neînţelegerile.
Medierea familială poate fi aplicată în orice litigiu dintre membrii aceleiaşi familii între care există legături
de sânge sau prin căsătorie, precum şi a celor între care există sau au existat legături de familie, asa cum
prevede legislaţia naţională. Egalitatea sexelor trebuie să fie garantată în medierea familială la fel ca şi în
sistemele de justiţie familială. Scopul medierii, uneori propusă chiar de către instanţele de judecată, este de a
se ajunge la o concluzie convenabilă pentru ambele părţi, fără a se pune în discuţie vina sau responsabilitatea.
Astfel, legiuitorul a prevăzut că pot fi supuse medierii neînţelegerile dintre soţi privind continuarea
căsătoriei, exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, întreţinerea copiilor
355
şi a altor membri ai familiei inapţi de muncă, precum şi orice alte neînţelegeri ce apar în raporturile familiale
[5, art.27].
În scopul apărării dreptul de proprietate a bunurilor deținute de către soți, precum și aplanarea cărorva
coflicte, aceștia pot include clauza de mediere în contractul matrimonial. În cazul dat, mediatorul va duce
tratative cu soții sau foștii soți privind partajarea proprietății comune în devălmășie.
 Judiciară – această cale fiind exercitată prin intermediul instanțelor de judecată. Astfel, instanțele de
judecată soluționează și apără drepturile familiale privitor la desfacerea căsătoriei, împărţirea bunurilor lor
proprietate în devălmăşie, plata pensiei de întreţinere a copiilor şi soţului inapt de muncă ce necesită sprijin
material, precum şi privind determinarea părintelui împreună cu care vor locui copiii minori comuni conform
prevederilor art.37-38 al Codul familiei.
În scopul protecției drepturilor celuilalt soț şi menţinerii relaţiilor familiale, instanțele de judecată pot
acorda un termen de împăcare în conformitate cu art.37 alin.(4) din Codul familiei, la cererea părţilor sau a
uneia dintre ele, are dreptul să amâne cercetarea pricinii de desfacere a căsătoriei, fixând soţilor un termen
pentru împăcare în limitele de şase luni.
În unele cazuri, instanța poate declara căsătoria nulă: care a fost încheiată cu încălcarea prevederilor art.11,
13, 14 sau 15 din Codul familiei, sau a fost încheiată când soţii sau unul dintre ei nu au avut intenţia de a crea
o familie (căsătorie fictivă). Căsătoria poate fi declarată nulă în cazul în care consimţământul pentru căsătorie
a fost dat de o persoană care, la momentul acela, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sale sau să le dirijeze.
Totodată, în cazurile de declarare a căsătoriei nule, conform art.44 alin.(3) lit.b) din Codul familiei, instanța
are scopul de a proteja soţul de bună-credinţă care este în drept să ceară, în modul stabilit de legislaţia civilă,
repararea prejudiciului moral şi material cauzat.
Un rol important al instanței este protejarea drepturilor copiilor minori, din aceste considerente la
depunerea cererii de divorț fără consimţământul soţiei în timpul sarcinii sau în primul an după naşterea
copilului, dacă acesta s-a născut viu şi trăieşte, în conformitate cu art.170 alin.(1) lit.d) din Codul de procedură
civilă. Mai mult ca atât, judecătorul, primind cererea cu privire la desfacerea căsătoriei, iar instanţa
judecătorească în cursul judecării cauzei clarifică dacă soţii au ajuns la o înţelegere despre întreţinerea şi
educarea copiilor în cazul divorţului. Dacă nu s-a ajuns la o asemenea înţelegere, judecătorul sau respectiv
instanţa judecătorească explică părţilor modul de soluţionare a litigiului cu privire la educaţia şi întreţinerea
copiilor.
În cazul lipsei acordului între soţi privind împărţirea bunurilor lor proprietate în devălmăşie, privind plata
pensiei de întreţinere a copiilor şi soţului inapt de muncă ce necesită sprijin material, precum şi privind
determinarea părintelui împreună cu care vor locui copiii minori comuni sau dacă se va dovedi că acest acord
lezează drepturile şi interesele copiilor minori sau ale uneia dintre soţi, instanţa judecătorească, concomitent
cu desfacerea căsătoriei în competența instanței intră și soluționarea acestor litigii.
Dacă în cadrul judecării pricinii cu privire la desfacerea căsătoriei între soţi a apărut neânţelegeri despre
transmiterea copiilor pentru educare în viitor, instanţele judecătoreşti, vor stabili cu cine dintre părinţi vor locui
copiii minori după divorţ, vor clarifica condiţiile de educare a lor la fiecare din părinţi, atrăgând la participarea
în proces autoritatea tutelară pentru a-şi da concluzia în scopul îndeplinirii obligaţiunilor încredinţate (art.74
C.P.C., art.73 C.F.). Aceste împuterniciri ale instanței de judecată au ca scop asigurarea și protejarea
drepturilor, intereselor celuilalt mebru al familiei și a copiilor.
Reieşind din sarcinile consolidării familiei, apărării drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale soţilor
şi copiilor, instanţele judecătoreşti analizează detaliat cazurile de desfacere a căsătoriei. În aceste scopuri ele
clarifică toate aspectele relaţiilor dintre soţi, motivele de desfacere a căsătoriei, cauzele adevărate ale
neînţelegerii dintre soţi. Aceste pricini se judecă, de regulă, cu participarea ambilor soţi [4, pct.13].
Pe lângă căile de apărare a drepturilor familiale, legiuitorul a prevăzut și anumite modalități de apărare a
drepturilor familiale prin care se înțeleg, acțiunile juridice aplicate în urma încălcării legislației, cât și în lipsa
încălcării acesteia în scopul preîntâmpinării încălcării drepturilor subiectelor raporturilor juridice familiale.
Conform doctrinei modalitățile de apărare a drepturilor familiale pot fi clasificate în felul următor [2, p.66].
1. Lipsirea permanentă sau temporară de dreptul subiectiv familial. Conform art.67 din Codul familiei,
părinții care se eschivează de la îndeplinirea obligațiilor părintești sau fac abuz de drepturile părintești pot fi
lipsiți de aceste drepturi printr-o hotărâre judecătorească.
356
Dreptul de a cere decăderea din drepturi părintești aparține celălulait părinte, tutorelui copilului, autoritatea
tutelară locală/teritorială. Ca efect al decăderii din drepturi părintești, părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti
pot avea întrevederi cu copilul lor numai cu permisiunea autorităţii tutelare teritoriale.
Atunci când numai unul dintre părinţii copilului este decăzut din drepturi, sarcina ocrotirii minorului este
preluată de către celălalt părinte. Dacă în mod obiectiv nu este posibilă înfăptuirea ocrotirii de către celălalt
părinte (care este decedat, dispărut, pus sub interdicţie sau, din orice motive, în neputinţa de a-şi manifesta
voinţa), precum şi în situaţia în care ambii părinţi sunt decăzuţi din drepturi, copilul va beneficia de ocrotire
alternativă și anume vor fi plasați în servicii de plasament în baza dispoziţiei autorităţii tutelare teritoriale. Un
asemenea mijloc de apărare a drepturilor familiale poate fi pe o perioadă determinată până la momentul
restabilirea drepturilor părintești, în condițiile art. 70 CF al RM sau acest mijloc poate fi instituit petru
totdeauna în cazul neândeplinirii cerințelor legale impuse.
Odată cu decăderea din drepturi părintești apare și sancțiunea pentru părinții decăzuți din drepturi și anume
posibilitatea de a fi întreținuți de către copii. Astfel, conform prevederilor art. 80 CF al RM legiuitorul invocă
faptul că copilul poate fi eliberat de obligaţia de a-şi întreţine părinţii inapţi de muncă care necesită sprijin
material dacă instanţa judecătorească va stabili că aceştia s-au eschivat de la îndeplinirea obligaţiilor părinteşti
faţă de acest copil, iar copiii ai căror părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti se scutesc de obligaţia
de întreţinere a acestora.
Art. 85 CF al RM reglementează cazurile de scutire a soțului (fostului soț) de obligarea de întreținere sau
limitarea în termen a acestei obligații atunci când soțul care cere întreținerea nu și-a îndeplinit obligațiile
familiale sau și le-a îndeplinit într-un mod necorespunzător cerințelor morale și legale, ca de exemplu
consumul în abuz de băuturi alcoolice sau substanţe stupefiante, soţul (fostul soţ) care necesită sprijin material
a avut o comportare amorală în familie sau s-a dovedit, pe cale judecătorească, că căsătoria a fost desfăcută
din culpa fostului soţ care necesită sprijin material.
2. Refuzul de a apăra dreptul prin intermediul organelor de stat. Conform art.65 din Codul familiei,
bunicii,
fraţii şi surorile copilului au dreptul să comunice cu acesta. Dacă părinţii copilului (unul dintre ei) le refuză
acest drept, autoritatea tutelară teritorială îi poate obliga să-l respecte. În cazul în care părinţii sau unul dintre
ei vor neglija hotărârea autorităţii tutelare teritoriale, persoanele interesate pot porni în instanţa judecătorească
o acţiune privind înlăturarea impedimentelor de comunicare cu copilul.
Instanța de judecată va respinge acţiunea privind înlăturarea impedimentelor de comunicare cu copilul a
bunicilor, fraţilor şi surorilor lui numai în cazul existenţei unui pericol pentru viaţa şi sănătatea copilului,
pentru dezvoltarea lui spirituală.
3. Încetarea raporturilor juridice familiale și restabilirea situației existente până la încălcarea
dreptului. Nulitatea căsătoriei duce la încetarea raporturilor juridice din momentul încheierii actului juridic.
Conform art.41 din Codul familiei, instanța de judecată va declara căsătoria nulă în cazul în care aceasta a fost
încheiată cu încălcarea prevederilor art.11, 13, 14 sau 15 din Codul familiei sau când căsătoria a fost încheiată
fără intenția de a crea o familie (căsătoria fictivă). În acest caz, se consideră că între subiecte niciodată nu au
existat raporturi juridice familiale și se restabilește situația anterioară încheierii actului juridic nevalabil.
Însă, o asemenea situație nefavorabilă nu este aplicabilă întodeauna ambilor subiecți ai raportului litigios,
legiuitorul a reglementat și situația când un soț este de bună-credință (art.44 alin.(3) din Codul familiei). Din
aceste considerente sancțiunea este aplicată doar pentru soțul de rea-credință, iar celuilalt îi revine dreptul de
a cere primului plata pensiei de întreținere, împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, până
la declararea nulității, recunoașterea totală sau parțială a contractului matrimonial, precum și repararea
prejudiciului material și moral ca urmare a declarării nulității căsătoriei.
4. Executarea silită a obligației. De regulă, printr-un asemenea mijloc de apărarea a drepturilor familiale
se urmărește încasarea forțată a pensiei de întreținere. Părinții sunt obligați să-și întrețină copiii minori și copiii
majori inapți de muncă care necesită sprijin material. Totodată, o asemenea cerință le revine și copiilor majori
de a-și întreține părinții aflați în dificultate financiară, precum și întreținerea fostului soț după divorț sau
obligația de întreținere dintre alți membri ai familiei. În toate cazurile, dacă subiectul întreținerii nu-și
îndeplinește obligațiile legale stabilite, cei îndreptățiți se pot adresa în instanța de judecată pentru a obține o
hotărâre judecătorească privind încasarea forțată a pensiei de întreținere.
357
5. La fel, Codul familiei mai prevede și aplicarea sancțiunilor. De exemplu, repararea prejudiciului
material și moral cauzat soțului de bună-credință ca urmare a declarării nulității căsătoriei, prevăzut în art.44
alin.(3) din Codul familiei. Ca sancțiune, în art.106 din Codul familiei se prevede și încasarea penalităților
drept consecință a nerespectării termenelor de plată a pensiei de întreținere. Astfel, în cazul când restanța la
pensia de întreţinere a rezultat din culpa persoanei obligate s-o achite în baza hotărârii instanţei judecătoreşti,
persoana în cauză va plăti creditorului întreţinerii o penalitate în mărime de 0,1 la sută din suma restanţei
pentru fiecare zi de întârziere.
În concluzie menționăm, căile și modalitățile de apărare a drepturilor familiale implementate în cadrul

sistemului de drept din Republica Moldova este unul destul de eficient din punct de vedere legislativ. Însă, în
ceea ce privește aplicarea acestor norme legale în practica apărării drepturilor familiale, se necesită o mai bună
pregătire a autorităților în domeniul dat, în special a mediatorilor. Fiind o instituție relativ nouă pentru
Republica Moldova și totodată destul de importantă, mediatorii urmează să aibă o pregătire mult mai avansată
în ceea ce privește aplanarea relațiilor de conflict între membrii familiei. Chiar dacă, aceștia nu sunt obligați
să aibă un rol de psiholog în cadrul relațiilor date, totuși ar fi binevenit ca ei să dețină o asemenea calitate și să
urmărească, în special, evitarea neînțelegerilor, soluționarea problemelor familiale la nivel de discuții și
cooperare dintre membrii familiei, în special acolo unde sunt copii minori, iar în final, drept scop primordial
să fie păstrarea familiei sau cel puțin a relațiilor dintre membrii familiei.
Bibliografie:
1. Albu Ioan, Dreptul Familiei, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1975, p.7.
2. Cebotari Valentina, Dreptul familiei, Ed.a III-a, Chișinău: 2014, p.66.
3. Codul Familiei al Republicii Moldova, nr.1316 din 26.10.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.47-48 din 26.04.2001.
4. Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de
către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cauzele de desfacere a căsătoriei nr.10 din 15.11.1993. pct.
13.
5. Legea cu prvire la mediere nr.137 din 03.07.2015. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.224-
233 din 21.08.2015. art. 27
358
MIJLOACELE DE APĂRARE ALE PÂRÂTULUI
ÎN CADRUL ACȚIUNII CIVILE
Maxim BÎZDÎGA
Abstract: This article deals with the subject of the defendant's defense in the civil action against him. It is well-
known that once the rights and legal interests of the natural or legal person have been violated, the latter may
resort to the defense of their rights through both extrajudicial and judicial proceedings. In this respect, the
legislator offers the defendant the opportunity to defend himself against the actions taken by the applicant, the
defendant not having a passive role in the civil action brought against him. Thus, such means as the reference
and the counter-action are discussed, while the structure of these civil procedural acts is also approached.
Keywords: civil proceedings, civil action, plaintiff, defendant, reference, counter-action, defense.
Acțiunea civilă este mijlocul legal și cel mai important de apărare a drepturilor și intereselor legale, ocrotite
de lege, prin intermediul căreia se inițiază activitatea instanței de judecată pe rolul căreia se află o anumită
cauză.
Cererea de chemare în judecată fiind parte componentă a acțiunii civile, servește a fi un mijloc de apărare
a persoanei căreia i-a fost lezat un drept sau interes legal. Persoana care înaintează o acțiune în instanța de
judecată este denumită reclamant, iar persoana împotriva căreia este înaintată acțiunea este denumită pârât.
În cererea de chemare în judecată, reclamantul indică circumstanțele de fapt și circumstanțele de drept pe
care își întemeiază pretențiile.
Pentru a nu deține un rol pasiv în acțiunea intentată împotriva sa, legiuitorul oferă pârâtului astfel de căi de
apărare cum ar fi referința și acțiunea reconvențională. Aceste căi de apărare reprezintă rigori legale care au
menirea de a desfășura un proces civil în care părțile să aibă posibilitatea de a-și formula, argumenta și dovedi
poziția în proces, de a-și expune opinia vis-a-vis de orice problemă de fapt și de drept ce are legătură tangențială
cu cauza examinată.
Articolul 26 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova prevede: Procesele civile se desfăşoară
pe principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale. Egalitatea părţilor în
drepturile procedurale este garantată prin lege şi se asigură de către instanţă prin crearea posibilităţilor
egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru susţinerea poziţiei asupra
circumstanţelor de fapt şi de drept, astfel încât nici una dintre părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă
[2,art.26].
1. Referința
Legislația în vigoare nu reglementează noțiunea de referință, însă prin referință se subînțelege un act
procesual ce urmează a fi depus de către pârât în instanță, referința având un rol de combatere sau de expunere
a obiecțiilor la cererea de chemare în judecată care a fost depusă de către reclamant.
Precum a fost menționat supra, pentru a nu defavoriza una dintre părți în raport cu cealaltă, în cadrul
pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul stabilește data până la care pârâtul urmează să prezinte
în judecată referința și toate probele necesare în vederea combaterii pretențiilor aduse de către reclamant. La
fel, legiuitorul menționează că depunerea referinței este obligatorie, în cazul nedepunerii referinței în termenul
acordat de către judecător, instanța va examina cauza bazându-se pe materialele anexate la dosar.
Neprezentarea referinței în termeni stabiliți nu va împiedica soluționarea pricinii în baza materialelor anexate
la dosar.
Totodată, Codul de procedură civila prevede expres care este conținutul unei referințe ce urmează a fi
prezentată în judecată. Astfel, art.186 alin.(3) din Codul de procedură civilă reglementează următoarele
elemente de conținut ale referinței: instanța la care se depune referința, numele sau denumirea reclamantului
și revendicările lui, răspunsul la pretențiile de fapt ale acțiunii și probele aduse împotriva fiecărei revendicări,
alte date importante pentru soluționarea pricinii, precum și demersurile pârâtului.
Obiecțiile prezentate în referință sunt de două tipuri [4,pct.3]:
 Obiecțiile material juridice ale pârâtului sunt îndreptate spre combaterea dreptului la admiterea
acțiunii și urmărește respingerea pretențiilor materiale ale reclamantului, contestând împrejurările de
fapt sau de drept înainte de reclamant.
359
 Obiecțiile procesual juridice sunt îndreptate spre combaterea dreptului la intentarea acțiunii și
reprezintă declarații prin care pârâtul invocă lipsa dreptului pentru pornirea sau desfășurarea de mai
departe a procesului, de aceea se exclude posibilitatea examinării pricinii de către instanță.
Prin posibilitatea acordată pârâtului de a-și expune poziția vis-a-vis de cererea de chemare în judecată se
realizează respectarea principiilor fundamentale prevăzute de normele procedurii civile, astfel fiind creată
posibilitatea egală cât reclamantului, atât și pârâtului de a ”vărsa lumina” asupra cauzei examinate de instanță.
2. Acțiunea reconvențională
Dacă prin intermediul referinței pârâtul se poate apăra într-un mod strict defensiv, urmând ca acțiunea
reclamantului îndreptată asupra sa să eșueze, adică să fie respinsă ca fiind neîntemeiată, abuzivă sau nefondată,
prin acțiunea reconvențională pârâtul se apără în mod ofensiv, formulând în acest sens pretenții proprii față
de reclamant.
Deși legiuitorul nu denumește într-un fel anume pârâtul care depune acțiunea reconvențională, doctrina
deseori folosește sintagma de reconvenient sau pârât – reconvenient [1,p.45].
Acțiunea reconvențională la fel este o acțiune civilă depusă de către pârât împotriva reclamantului, adică
împotriva acțiunii inițiale. Fiind analizat subiectul abordat prin prisma Codului de procedură civilă, constatăm
faptul că acțiunea reconvențională ca și referința este reglementată expres de legea organică menționată.
Articolul 172 alin.(1) din Codul de procedură civilă prevede că până la începerea dezbaterilor judiciare,
pârâtul are dreptul să intenteze împotriva reclamantului o acțiune reconvențională pentru a fi judecată odată
cu acțiunea inițială.
Este de reținut importanța acțiunii reconvenționale și anume: prin intentarea acesteia pârâtul este ”scutit”
de examinări îndelungate a pretențiilor sale în cazul în care acesta se adresează cu o acțiune separată după
examinarea acțiunii inițiale depuse de reclamant. Totodată, fiind examinate într-un proces pretențiile cât a
reclamantului, atât și a pârâtului prezentate în acțiunea reconvențională, ajungem în situația în care are loc un
proces just, obiectiv, echitabil, ca final având loc emiterea unui act de dispoziție al instanței ce este obiectiv și
care conține soluții pentru pretențiile ambelor părți.
Reieșind din cele menționate putem sublinia trăsăturile specifice acțiunii reconvenționale:
 este specifică doar pârâtului care ulterior capătă o dublă calitate (pârât - reclamant);
 se intentează în cadrul într-un proces care deja a fost pornit;
 fiind admisă, acțiunea reconvențională se examinează în paralel cu acțiunea inițială a reclamantului.
La fel este de menționat că, intentarea unei acțiuni reconvenționale asigură evitarea pronunțării unei hotărâri
judecătorești contradictorii și care va fi imposibil de executat.
Pe lângă avantajele enumerate, acțiunea reconvențională înregistrează și careva dezavantaje. În acest caz,
se creează situația în care se dublează volumul pretențiilor ce urmează a fi examinate, povara revenind
judecătorului care urmează să examineze circumstanțe de fapt și de drept pe marginea a două acțiuni intentate.
Deseori pot fi înregistrate cauze când, din cauza volumului mare de pretenții ce urmează a fi examinate, se
încalcă termenul rezonabil de judecare a cauzei, această situație la fel fiind atribuită în lista dezavantajelor
acțiunii reconvenționale.
Legislația în vigoare reglementează și lista exhaustivă a cauzelor în care acțiunea reconvențională poate fi
intentată. Articolul 173 alin.(1) din Codul de procedură civilă indică că judecătorul primește acțiunea
reconvențională dacă: a) aceasta urmărește compensarea pretenției inițiale; b) admiterea ei exclude, total
sau parțial, admiterea acțiunii inițiale; c) ea și acțiunea inițială sunt în conexiune, iar judecarea lor simultană
ar duce la soluționarea rapidă și justă a litigiilor.
De exemplu: locatorul depune o cerere de chemare în judecată împotriva locatarului privind încasarea
sumei de bani ce constituie suma pentru chiria lunară prevăzută în contractul de locațiune, locatarul la rândul
său depune o acțiune reconvențională prin care demonstrează că locatorul la fel se obligă să achite în beneficiul
locatarului o sumă de bani pe care cel din urmă le-a suportat cu titlul de reparație efectuată în imobilul
locatorului, astfel putem crea situația unei compensări, adică datoria cât a locatarului atât și locatorului se
stinge prin compensare. Aceasta fiind unul din exemple care reprezintă avantajele acțiunii reconvenționale.
Revenind la temeiurile depunerii cererii reconvenționale și anume la compensarea pretențiilor, este
important ca la momentul depunerii acțiunii reconvenționale, pârâtul se obligă să se ghideze de prevederile
Codului civil al R.M. ce țin de stingerea obligațiilor prin compensare. Însăși prin termenul de compensare se
desemnează situația în care are loc stingerea reciprocă a unei obligații și a unei creanțe opuse, certe, lichide și
exigibile. Fiind raportată la temeiul admiterii acțiunii reconvenționale, compensarea servește drept mijloc de
apărare a pârâtului împotriva acțiunii inițiale, astfel fiind admise ambele acțiuni, cât a reclamantului inițial atât
și a pârâtului, fiind compensate ambele obligații ale părților. Totodată la depunerea cererii reconvenționale,
360
pârâtul trebuie să țină cont de faptul dacă acțiunea sa nu se încadrează în unul din temeiuri prevăzute de Codul
civil al R.M. care exclude posibilitatea de a stinge obligația sa prin compensare, or potrivit articolului 659
alin.1 Cod civil R.M. nu este admisă compensarea creanțelor [3, art.659]:
 cu termenul de prescripție expirat; această regulă nu se aplică în cazul în care termenul de prescripție
a expirat după data la care creanța al cărei termen de prescripție a expirat putea fi compensată;
 privind repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea sănătății sau prin cauzarea morții;
 privind plata pensiei alimentare;
 privind întreținerea pe viață;
 dacă obiectul prestației este un bun insesizabil;
 când obligația s-a născut dintr-o faptă ilicită intenționată;
 în alte cazuri prevăzute de lege;
Referitor la temeiul depunerii acțiunii reconvenționale prevăzut în art.173 alin.(1) lit.b), și anume că
admiterea acțiunea reconvenționale exclude, total sau parțial, admiterea acțiunii inițiale menționăm în raport
cu primul temei unde va avea loc admiterea sau respingerea ambelor acțiuni, în al doilea caz se urmărește
admiterea totală sau parțială a acțiunii reconvenționale care va avea ca efect respingerea acțiunii inițiale, în
acest sens instanța va acorda câștig de cauză doar unei părți.
Legea procesual civilă a Republicii Moldova admite și posibilitatea excluderii parţiale a celor două acţiuni
civile. Adică, pentru a accepta spre examinare o acţiune reconvenţională, este suficientă doar excluderea
parţială a acţiunii principale. Instanţa de judecată va trebui să primească spre examinare acţiunea
reconvenţională într-un asemenea caz. Refuzul de a primi spre examinare acţiunea reconvenţională în baza
art.173 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă, este inadmisibil din mai multe motive: 1) se va încălca
dreptul pârâtului la apărare; 2) există riscul să apară două hotărâri ale instanţei de judecată care să nu se
poată concilia (hotărâri contradictorii). Din aceste considerente legiuitorul indică în art.173 alin.(2) „Dacă,
în cazurile menţionate la alin.(1) lit.a) și c), se constată că numai acţiunea principală poate fi judecată, instanţa
o judecă separat”. E lesne de observat că lit.b) în art.173 alin.(2) din Codul de procedură civilă nu este
prevăzută, deci separarea acestor acţiuni sau refuzul de a primi spre examinare pe cea reconvenţională sunt
contrare legii [1, p.47].
Ca urmare, ultimul temei de depunere a cererii reconvenționale prevăzut în art.173 alin.(1) lit.c) din Codul
de procedură civilă prevede că pârâtul poate intenta acțiunea reconvențională atunci când ea este în tangență
sau în conexiunea cu acțiunea inițială. După cum am menționat anterior în context, acțiunea reconvențională
poate avea ca avantaj examinarea rapidă și justă a pretențiilor ambelor părți, iar conexiunea pretențiilor
reclamantului și pârâtului se rezumă la faptul că ele rezultă din același raport juridic.
Legiuitorul a prevăzut și modalitatea de examinare a pretențiilor părților în cazul în care conexiunea dintre
pretențiile reclamantului și a pârâtului nu este întrunită, astfel potrivit art.261 lit.h) din Codul de procedură
civilă, la cererea participanților la proces, instanța poate suspenda procesul în cazul în care pricina nu poate fi
judecată înainte de soluționarea unei alte pricini conexe [2, art.261].
Ce ține de condițiile de formă și de conținut ale cererii reconvenționale, este de menționat că acesteia îi
sunt aplicabile regulile generale specifice unei cereri de chemare în judecată. Lista exhaustivă a elementelor
care trebuie să conțină o cerere de chemare în judecată este reglementată de art.166 alin.(2) din Codul de
procedură civilă. Astfel, în cererea de chemare în judecată se indică:
 instanța căreia îi este adresată cererea;
 numele sau denumirea reclamantului, domiciliul ori sediul lui, numărul de identificare de stat (IDNO)
– pentru persoane juridice și întreprinzători individuali și numărul de identificare personal (IDNP) –
pentru persoane fizice; dacă reclamantul este o persoană juridică, datele bancare, numele
reprezentantului şi adresa lui, în cazul în care cererea se depune de reprezentant dacă reclamantul
locuiește în străinătate, adresa din Republica Moldova unde urmează a i se face comunicările despre
proces;
 numărul de telefon, numărul de fax, poşta electronică sau alte date de contact ale reclamantului;
 numele sau denumirea pârâtului, domiciliul ori sediul lui;
 numărul de telefon, numărul de fax, poşta electronică sau alte date de contact ale pârâtului, în cazul în
care reclamantul dispune de aceste date;
 numele, prenumele, adresa, numărul de telefon, numărul de fax, poşta electronică sau alte date de
contact ale reprezentantului reclamantului;
 esenţa încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale
reclamantului, pretenţiile lui;
361
 circumstanţele de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile şi probele de care acesta
dispune în momentul depunerii cererii;
 pretenţiile reclamantului către pârât;
 valoarea acţiunii, dacă aceasta poate fi evaluată;
 date despre respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară dacă
pentru un astfel de litigiu îndeplinirea procedurii este prevăzută de lege sau de contractul părţilor;
 documentele anexate la cerere.
În concluzie menționăm că acțiunea reconvențională este un mijloc facultativ de apărare a pârâtului,
aceasta fiind depusă doar în cazurile expres prevăzute, pe când referința este un act procesual pe care
pârâtul se obligă să îl prezinte instanței în termeni stabiliți. Deci referința și acțiunea reconvențională
reprezintă două căi legale de apărare a pârâtului împotriva acțiunii intentate de către reclamant. Astfel,
pârâtului fiind atribuit un rol activ în soluționarea unei cauze prin formularea și argumentarea poziției în
proces.
Bibliografie:
1. Belei Elena, Buhnaci Virgiliu, Revista Institutului Național al Justiției – Acțiunea reconvențională în
procesul civil al Republicii Moldova, nr.4, 2014.
2. Cod de procedură civilă al Republicii Moldova, nr.225 din 30.05.2003, Monitorul Oficial nr.130-134/415
din 21.06.2013.
3. Cod civil al Republicii Moldova, nr.1107 din 06.06.2002, Monitorul Oficial nr.82-86/661 din 22.06.2002.
4. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-civil-partea-generala/actiunea-civila/
[Accesat: 30 noiembrie 2017].
362
PARTICULARITĂȚILE ÎNTOCMIRII HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI
ÎN PROCEDURILE CONTENCIOASE
Natalia CHIRIAC
Abstract: Eficienţa înfăptuirii justiţiei este asigurată prin calitatea actului de justiţie. Cel mai important act
jurisdicţional îndeplinit de judecător îl constituie hotărârea judecătorească. Astfel, este de neconceput
elaborarea de către instanța de judecată a unei hotărâri ce nu ar corespunde exigențelor stabilite de Codul
de procedură civilă al R. Moldova. Hotărârea judecătorească este o instituţie esenţială a oricărui sistem
juridic. Din acest motiv, o analiză amplă asupra acestui subiect prezintă real interes pentru doctrina și
practica judiciară. Relevanța prezentului studiu derivă din faptul că realizarea deplină a drepturilor
cetățeanului la apărarea judiciară este posibilă numai atunci când hotărârile judecătoreşti definitive şi
irevocabile sunt executate de către persoanele obligate, doar hotărârile judecătorești legale și întemeiate fiind
îndreptate spre apărarea drepturilor și a intereselor persoanelor. Legislația R. Moldova este în proces de
dezvoltare și îmbunătățire continuă, ceea ce determină necesitatea asigurării mai calitative a dreptului la
apărare. În legătură cu schimbările survenite în legislație, se modifică și cerințele privind forma și conținutul
actului de justiție. În acest sens, prezentul studiu își propune ca scop analiza legislativă și doctrinară a
hotărârilor judecătorești din punctul de vedere al cerințelor înaintate față de acestea. De asemenea, în lucrare
s-au identificat cuprinsul și conținutul acestui act de dispoziție al instanței de judecată, precum și categoriile
de hotărâri judecătorești existente în legislația R. Moldova.
Cuvinte cheie: procedura contencioasă, contencios administrativ, hotărâre judecătorească, act de dispoziție,
instanța judecătorească, exigențe, deliberare, caracter executoriu.
În dependență de existența sau inexistența litigiului, procedurile civile pot fi clasificate în două categorii:
proceduri contencioase (din această categorie fac parte: procedura generală și procedura în contenciosul
administrativ) și proceduri necontencioase (în această categorie sunt incluse: procedura specială, procedura în
ordonanță și procedura de declarare a insolvabilității) [11, p.24]. În prezentul studiu ne vom axa pe
particularitățile distinctive ale hotărârilor judecătorești emise în cadrul procedurilor contencioase, din care
considerent, pentru început vom defini acest tip de procedură.
În conformitate cu Dicționarul explicativ al limbii române, prin procedură contencioasă înțelegem
totalitatea normelor procesuale după care sunt soluţionate litigiile care se poartă între părţi cu interese contrarii
[8, p.825]. Procedura contencioasă are următoarele trăsături distinctive: a) se aplică numai dacă se afirmă
existenţa unui conflict între două părţi cu interese contrare; b) implică, de regulă, dezbateri publice, orale şi
contradictorii în şedinţa de judecată; c) în finalul judecăţii se urmăreşte actualizarea unor stări juridice
anterioare prin constatarea, declararea sau stingerea unor drepturi subiective, împreună cu obligaţiile lor
corelative; d) hotărârea pronunţată, odată devenită irevocabilă, se bucură de autoritatea lucrului judecat,
punând capăt litigiului. Caracteristicile menţionate îndeplinesc, prin contrariul lor, funcţii de diferenţiere,
oferind criterii potrivit cărora, în linii mari, se poate distinge între cauzele contencioase şi cele necontencioase.
Astfel, în baza celor expuse mai sus, prezentul studiu va fi axat pe particularitățile emiterii hotărârilor
judecătorești în cadrul procedurii generale și a contenciosului administrativ.
Definiția hotărârii judecătorești este reglementată succint în legislația procesuală a R. Moldova: „În
formă de hotărâre se emite dispoziţia primei instanţe prin care se soluţionează fondul pricinii” [6, art.14
alin.(2)]. Potrivit doctrinarilor, hotărârea judecătorească reprezintă actul de dispoziție al instanței de judecată
prin care se soluționează fondul oricărei pricini civile [11, p.242]. Fiind un act de dispoziţie al primei instanţe,
hotărârea judecătorească este un act procesual emis în formă scrisă cu caracter individual, autoritar şi
obligatoriu, adoptat de către instanţa de judecată în baza legislaţiei în vigoare în procesul examinării şi
soluţionării pricinilor civile [12, p.361]. Hotărârea judecătorească reprezintă scopul final spre care tind
părţile în litigiu şi în mod firesc acest act de dispoziţie al judecăţii produce o serie de efecte juridice [2, p.46].
Ne raliem la poziția E. Belei, potrivit căreia importanţa hotărârii judecătoreşti rezidă nu doar în faptul
de a fi soluţionat un raport juridic litigios, dar şi în rezonanţa socială pe care o produce. Instituind ordinea de
drept, o hotărâre judecătorească impune respect tuturor, astfel încât se consolidează conştiinţa juridică şi
363
încrederea oamenilor în justiţie. Deci, hotărârii îi revine un rol de apărare a drepturilor, libertăţilor şi intereselor
ocrotite de lege, precum şi un rol educativ [3, p. 91].
1. Exigențe înaintate față de hotărârea judecătorească
Prin exigențe înaintate față de hotărârea judecătorească înțelegem totalitatea cerințelor invocate de
legislația procesual civilă asupra conținutului, formei, precum și procedurii de adoptare şi pronunţare a acestui
act de dispoziție al instanței.
Pentru ca hotărârea judecătorească să-și producă efectele scontate, este necesar ca ea să corespundă
cerințelor legislației procesual civile, nerespectarea cărora pot servi temei de casare sau anulare a hotărârii
judecătorești de către instanțele ierarhic superioare.
Așa cum rezultă din Tabelul nr.1 de mai jos, cerințele înaintate față de hotărârea judecătorească pot fi
clasificate în: exigenţele procesuale referitoare la adoptarea şi pronunţarea hotărârii și cerințe faţă de conţinutul
hotărârii.
Tabelul 1. Cerințele înaintate față de hotărârea judecătorească
Exigenţe procesuale referitoare la

Cerințe faţă de conţinutul hotărârii
adoptarea şi pronunţarea hotărârii
1. Hotărârea nu rezultă decât de la autoritatea Hotărârea judecătorească trebuie să fie:
căreia i-a fost atribuită prin lege înfăptuirea 1. Legală, adică să fie adoptată în strictă conformitate cu normele legale
justiției. ce reglementează raportul juridic litigios. Se consideră că normele de
drept aplicate în soluționarea litigiului sunt încălcate atunci când sunt
aplicate eronat de către instanța de judecată și anume când instanța nu a
2. Instanța care pronunță hotărârea trebuie să
aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia
fie instituită în condițiile legii. să fie aplicată, a interpretat eronat legea, ori a aplicat eronat analogia legii
ori a dreptului.
3. Hotărârea trebuie să fie deliberată 2. Întemeiată, ceia ce presupune că instanța își întemeiază hotărârea
nemijlocit de judecătorii care au participat la numai pe circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele
examinarea pricinii în fond. cercetate în ședință de judecată. O hotărâre judecătorească este
întemeiată dacă: circumstanțele importante pentru soluționarea justă a
4. Deliberarea se cere a fi secretă, obligatoriu. pricinii sunt constatate și elucidate pe deplin; circumstanțele pricinii sunt
dovedite cu probe veridice și suficiente; concluziile instanței expuse în
5. Rezultatul deliberării trebuie să fie hotărâre corespund circumstanțelor pricinii. Temeinicia hotărârii se
confirmat în scris sub semnătura tuturor referă la elucidarea circumstanțelor și aprecierea dovezilor [7, p.71].
3. Necondiționată, adică nu cuprinde anumite condiții cu referire la
judecătorilor care au participat la examinare,
apariția sau stingerea unui drept, ori care impune executarea obligațiilor
chiar dacă au opinii separate. de către pârât numai în cazul în care va apărea un drept, spre exemplu
în cazul în care va dobândi un drept de proprietate prin contracte juridice
6. Hotărârea se pronunță în public. de înstrăinare asupra unui anumit bun ori alte situații.
4. Certă, prin determinarea exactă a existenței sau inexistenței dreptului
7. Hotărârea urmează a fi adusă la cunoștință încălcat ce trebuie apărat ori restabilit prin instanță și obligația ce trebuie
părților și altor participanți la proces [7, p.70]. executată. Hotărârea trebuie să conțină clar cui aparține dreptul încălcat,
cine este obligat la repararea prejudiciului, ce drept este încălcat,
precum și să conține o soluție clară atât pentru subiecții raportului
material litigios, cât și pentru ceilalți participanți la proces.
5. Deplină, adică să dea răspuns la toate pretențiile înaintate în acțiunea
inițială și cea reconvențională, precum și a rezolva problema repartizării
între părți a cheltuielilor de judecată.
2. Cuprinsul hotărârii
Înainte de a analiza dispoziţiile legale care reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti, trebuie
subliniat că acest act de procedură îmbracă întotdeauna forma scrisă, care este necesară pentru asigurarea
conservării hotărârii, comunicarea ei către părţi, cunoaşterea motivelor care au determinat pronunţarea soluţiei,
posibilitatea realizării controlului judiciar sau a exercitării căilor de atac de retractare, posibilitatea punerii ei
în executare [5, p.545].
Hotărârea judecătorească este adoptată în numele legii. Legea nr.155 din 05.07.2012 pentru modificarea
şi completarea Codului de procedură civilă al R. Moldova a adus schimbări inclusiv asupra conținutului
hotărârilor judecătorești. Astfel, începând cu 01 decembrie 2012, „Hotărârea judecătorească constă din partea
364
introductivă şi partea dispozitivă” [6, art.241 alin. (2)]. Aceste schimbări au fost introduse cu scopul de a
favoriza și facilita procesul de deliberare, întrucât legiuitorii au considerat că aceste două elemente sunt de
prisos și tărăgănează procesul de deliberare. Însă, persoanele interesate și anume pentru atacarea hotărârii cu
apel ori recurs pot solicita motivarea hotărârii. Motivarea se emite în termen de 15 zile de la solicitare. În
privința acestui termen sunt multe neînțelegeri deoarece termenul de declarare a apelului este de 30 zile de la
data pronunțării dispozitivului hotărârii, astfel s-ar putea omite termenul de declarare a apelului. Însă această
situație este rezolvată din motiv că apelantul poate depune la instanța care a emis hotărârea cererea de apel
nemotivată, iar după ce va obține și motivarea hotărârii – poate depune o cerere de apel motivată.
Hotărârea judecătorească este integrală (adică este constituită din: partea introductivă, partea
descriptivă, motivare şi dispozitiv) în următoarele situații:
a) participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărârii, solicită în
mod expres acest lucru. Termenul de 30 de zile este un termen de decădere.
b) participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărârii, depun cerere
de apel.
c) hotărârea judecătorească urmează să fie recunoscută şi executată pe teritoriul altui stat [6, art.236
alin.(5].
Fiecare parte a hotărârii se evidenţiază separat în textul acesteia.
În partea introductivă se indică locul şi data adoptării, denumirea instanţei care o pronunţă, numele
membrilor completului de judecată, al grefierului, al părţilor şi al celorlalţi participanţi la proces, al
reprezentanţilor, obiectul litigiului şi pretenţia înaintată judecăţii, menţiunea despre caracterul public sau închis
al şedinţei. De exemplu:
„HOTĂRÂRE
În numele Legii
21 martie 2017 mun. Chişinău
Judecătoria Chișinău sediul Buiucani
Instanţa compusă din:
Preşedintele şedinţei, Judecătorul A.B.
Grefier C.D.
Examinând în şedinţă publică pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui E.F. împotriva lui G.H.,
Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului sectorului Buiucani, privind desfacerea căsătoriei şi
determinarea domiciliului copilului minor, instanţa de judecată...”.
Elementul primordial al unei hotărâri este indicarea instanței care a emis-o, căci numai așa se poate de
determinat dacă a fost competentă ori nu în soluționarea cauzei civile și dacă hotărârea a fost pronunțată legal.
Totodată, prin indicarea numelui judecătorilor se poate de stabilit dacă judecătorii care au participat la
dezbateri sunt și acei care au participat la deliberare și sunt competenți în pronunțarea hotărârii. Viciile cu
privire la aceste particularități pot constitui temei de casare a hotărârii. Numele părților și calitatea acestora pe
care o au în proces sunt necesare de a fi indicate pentru identificarea lor. Dacă este greșit indicat numele unei
părți, fie din erori tehnice, aceasta nu duce la casarea hotărârii și nu îi atinge valabilitatea.
În partea descriptivă se indică succint pretenţiile reclamantului, obiecţiile pârâtului şi explicaţiile
celorlalţi participanţi la proces. Obiectul pretențiilor este cel arătat în cererea de chemare în judecată, cu
excepția cazurilor când aceasta a fost modificată sau completată pe parcursul judecății. Susținerile părților vor
cuprinde succint numai faptele și împrejurările care au importanță pentru soluționarea pricinii, precum și
argumentele de drept care au fost prezentate de părți în cadrul dezbaterilor. Se vor indica și dovezile pe care
părțile și-au întemeiat pretențiile și obiecțiile.
În partea de motivare se indică: circumstanţele pricinii constatate de instanţă, probele pe care se
întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea
unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa. Motivarea hotărârii, fiind în opinia autorului român G. Boroi
„opera judecătorului care trebuie să demonstreze în mod logic deplina concordanță dintre soluția din cauza
respectivă și realitate” [5, p.546], constituie una dintre cele mai esențiale garanții împotriva arbitrarului
judecătoresc, calității actului de justiție și oferă posibilitatea unui cerc larg de persoane de a cunoaște motivele
ce au determinat pronunțarea unei anumite hotărâri. Obligația motivării se impune spre a arăta că judecătorii
au examinat fiecare pretenție sau obiecție pe care au înaintat-o părțile și, totodată, spre a se da posibilitate
instanțelor superioare să controleze dacă judecarea s-a făcut cu respectarea legii.
365
Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei
pronunţate. O motivare corectă presupune: răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările
formulate, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a
principiilor şi a regulilor de drept substanţial şi procesual; referirea la realitatea faptelor şi la judecăţile
verificate în concret în speţa respectivă, prin evitarea motivărilor sprijinite pe formulări generale, abstracte;
consecvenţa şi principialitatea, care exclud existenţa considerentelor contradictorii (legea nu interzice
motivarea alternativă sau subsidiară, întrucât, în acest caz, un considerent nu îl exclude pe celălalt); respectarea
strictă a soluţiei dispozitivul hotărârii. Astfel, motivarea unei hotărâri nu reprezintă o problemă de volum, ci
una de conţinut. Instanţa trebuie să prezinte motivele care au determinat-o să pronunţe soluţia, iar nu stări
descriptive, fără relevanţă pentru rezolvarea pricinii (spre exemplu, nu este suficientă redarea în rezumat a
probelor administrate, ci trebuie să se înfățișeze temeiurile pentru care s-a respins o probă, pentru care din
două probe s-a ales una și s-a înlăturat cealaltă etc. [4, p.455].
Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau
parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărârii. De exemplu:
„H O T Ă R Ă Ş T E:
Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Ministerul Finanțelor împotriva I. R., V. R., T.
A., T. I. cu privire la evacuare din odaia nr.3 a căminului nr.2 al Ministerului Finanțelor situat în mun. Chișinău,
str. Petru Zadnipru, nr.4/3, fără acordarea altui spațiu locativ.
Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chişinău în termen de 30 zile de la data pronunțării
dispozitivului, prin intermediul Judecătoriei Chişinău sediul Ciocana.
Preşedintele şedinţei,
Judecătorul V. M.”
Dispozitivul este partea cea mai importantă a unei hotărâri judecătorești și cuprinde doar soluția adoptată
de instanță cu privire la pretențiile deduse judecății. Din dispozitiv face parte și soluția pronunțată de instanță
cu privire la repartizarea cheltuielilor de judecată și, totodată, el se cere a fi întocmit astfel încât pe baza lui să
se poată executa hotărârea.
Dacă în dispozitiv nu este indicată prestația concretă la care este obligat pârâtul, atunci această hotărâre
este incompletă și susceptibilă de casare, iar în cazul în care dispozitivul a fost întocmit neclar, părțile pot cere
explicarea acestuia de către instanța care a emis hotărârea.
De asemenea, dispozitivul conține și informații cu privire la căile de atac ale hotărârii. Astfel, persoanele
iau cunoștință cu ele și sunt informate operativ și eficient cu privire la dreptul de a ataca hotărârea.
În cazul în care instanţa judecătorească stabileşte modul şi termenul de executare a hotărârii, dispune
executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face o menţiune în acest sens.
Descrierea comparativă a hotărârilor judecătorești emise în procedura generală și a celor emise în
procedura contenciosului administrativ este efectuată în Tabelul 2 de mai jos.
Tabelul 2. Diferența dintre hotărârile judecătorești emise în procedura

generală de cele emise în procedura contenciosului administrativ
Criterii Procedura contenciosului administrativ

Procedura generală
de delimitare
Legislația Legea contenciosului administrativ [10], Codul
Codul de procedură civilă al R. Moldova [6]
aplicabilă de procedură civilă al R. Moldova [6]
 Hotărâre privind perceperea unei sume de  Hotărâre privind stabilirea excepţiei de
bani [6, art.243]; ilegalitate [10, art.13, art.28];
Clasificarea
hotărârilor, în
 Hotărâre de declarare a nulităţii unui  Hotărâre privind anularea actului [10,
dependență de document executoriu [6, art.244]; art.28];
obiectul litigiului
 Hotărâre privind încheierea sau modificarea  Hotărâre privind recunoaşterea dreptului
contractului [6, art.245]; pretins;
366
 Hotărâre de adjudecare a bunului său a  Hotărâre privind repararea pagubei ce a fost
contravalorii lui [6, art.246]; cauzată.
 Hotărârea cu privire la efectuarea de către

pârât a unor acte obligatorii [6, art.247];
 Hotărârea adoptată în interesul mai multor

reclamanţi sau împotriva mai multor pârâţi
[6, art.248].
 Hotărârea nu poate proveni decât de la autoritatea căreia legea i-a atribuit împuternicirea
înfăptuirii justiţiei.
 Instanţa care poate pronunţa hotărâri trebuie să fie constituită în condiţiile prevăzute de lege.
 Hotărârea trebuie să fie deliberată de către judecătorii care au participat nemijlocit la examinarea
pricinii în fond.
Cerințe înaintate  Hotărârea urmează a fi adoptată cel puţin cu majoritatea voturilor judecătorilor care au participat
față de hotărârea la examinarea pricinii.
judecătorească
[3, p.91]  Deliberarea în vederea adoptării hotărârii se impune a fi secretă.
 Rezultatul deliberării trebuie să fie confirmat în scris, sub semnătura tuturor judecătorilor care
au participat la examinare, chiar dacă unii au opinii separate.
 Hotărârea se pronunţă în public.
 Hotărârea va fi comunicată părţilor, precum şi altor participanţi la proces.
Cuprinsul partea introductivă, dispozitiv (la solicitare, hotărârea include și partea descriptivă și motivare)
hotărârii
Se publică pe site-ul judecătoriilor cu protejarea Hotărârea irevocabilă a instanţei de contencios
datelor cu caracter personal și se comunică administrativ privind anularea, în tot sau în
părților. parte, a actului administrativ ilegal a cărui
intrare în vigoare a fost condiţionată de
Publicarea
publicarea în sursa oficială, precum şi hotărârea
hotărârii
irevocabilă asupra excepţiei de ilegalitate se
publică în aceeaşi sursă. În hotărâri poate fi
indicată şi o altă publicaţie în care acestea
urmează a fi tipărite.
Apelul se declară în termen de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea
nu prevede altfel [6, art.362].
Căile de atac
Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale [6,
art.434].
Apelul suspendă executarea hotărârii pronunţate Recursul nu suspendă executarea hotărârii, cu
în primă instanţă, cu excepţia cazurilor prevăzute excepția cazurilor strămutării de hotare,
Suspendarea
de lege [6, art.363]. Hotărârile judecătorești care distrugerii de plantații și semănături, demolării
executării
urmează a fi executate imediat sunt prevăzute la de construcții sau de orice alt bun imobil,
hotărârii
art.256 din CPC. precum și în alte cazuri prevăzute de lege [6,
art.435].
Se emite suplimentar Titlu executoriu. Hotărârile judecătoreşti irevocabile, adoptate în
Caracterul
condiţiile Legii contenciosului administrativ,
executoriu
constituie titluri executorii.
Hotărârea judecătorească se execută, în modul Hotărârea se execută în termenul stabilit în
Executarea stabilit de lege, după ce rămâne definitivă, cu dispozitivul ei, iar în cazul în care termenul nu
hotărârii excepţia următoarelor cazuri, când se execută este stipulat – în cel mult 30 de zile de la data la
imediat după pronunţare:
367
 Hotărârea judecătorească prin care pârâtul este care hotărârea devine irevocabilă [10, art.32
obligat la plata: pensiei de întreţinere; alin.(2)].
salariului şi a altor drepturi ce decurg din
raporturi de muncă, precum şi a
indemnizaţiilor prevăzute de statutul
şomerilor, în mărimea unui salariu mediu;
reparaţiei prejudiciilor cauzate prin vătămare a
integrităţii corporale sau prin o altă vătămare a
sănătăţii ori prin deces, dacă reparaţia s-a
efectuat sub formă de prestaţii băneşti
periodice; unui salariu mediu pentru absenţă
forţată de la lucru, în cazul reintegrării în
serviciu.
 Hotărârea judecătorească privind reintegrarea
în serviciu a salariatului concediat sau
transferat nelegitim urmează a fi executată
imediat [6, art. 256].
3. Clasificarea hotărârilor judecătorești
În conformitate cu legislația națională, hotărârile judecătorești sunt clasificate în dependență de diferite

criterii, aceasta având un rol important la emiterea unei hotărâri calitative.
O primă clasificare este efectuată în dependență de obiectul litigiului. Importanța acestei ierarhizări
este dictată de faptul că în funcție de tipul hotărârii variază dispozitivul acesteia. Astfel, Codul de procedură
civilă enumeră următoarele tipuri de hotărâri:
1. Hotărârea privind perceperea unei sume de bani [6, art.243]. În hotărârea respectivă judecătorul
indică suma de bani pe care debitorul este obligat să i-o restituie creditorului, scrisă în cifre și cu literă și, de
asemenea, se indică și valuta în care se percepe suma de bani. Dacă debitorul este în întârziere la executarea
obligației și nu achită suma de bani în termen de 90 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, acesta este
obligat să achite penalități în conformitate cu art.619 din Codul civil al RM. Această penalitate se aplică
indiferent de vinovăția debitorului și este prevăzut expres în Codul de procedură civilă.
2. Hotărâre de declarare a nulității unui document executoriu [6, art.244]. La admiterea acțiunii privind
declararea nulității unui document executoriu, în al cărui temei perceperea se efectuează incontestabil, în
dispozitivul hotărârii se indică documentul care nu se pune în executare, numărul și data eliberării lui, precum
și suma a cărei decontare nu se admite.
3. Hotărâre privind încheierea sau modificarea contractului [6, art.245]. În dispozitivul hotărârii privind
litigiul de încheiere sau de modificare a unui contract se menţionează decizia asupra fiecărei clauze discutabile
din contract. În litigiul de încheiere a contractului se menţionează tipul contractului şi clauzele în temeiul
cărora părţile sunt obligate să încheie contractul. Dispozitivul hotărârii în litigiul intentat în vederea declarării
caracterului abuziv al unor clauze contractuale, elaborate pentru a fi utilizate în o multitudine de contracte, va
stabili nulitatea acestor clauze, obligaţia comerciantului de a le exclude din contractul în cauză, obligaţia de a
exclude aceste clauze din contractele cu acelaşi obiect, încheiate cu alţi consumatori, în vigoare la momentul
pronunţării hotărârii, precum şi interdicţia impusă comerciantului de a include astfel de clauze în contracte cu
acelaşi obiect care urmează a fi încheiate cu consumatorii.
4. Hotărâre de adjudecare a bunului sau a contravalorii lui [6, art.246]. Hotărârea de adjudecare a
bunului reprezintă atribuirea bunului scos la licitație celui care oferă o valoare mai mare și perceperea de la
debitor a sumei de bani respective. Dacă debitorul nu-și execută obligațiile în termen de 90 zile din data
rămânerii definitive a hotărârii instanței judecătorești, aceasta aplică o penalitate pentru fiecare zi de întârziere,
indiferent de vinovăția debitorului în conformitate cu art.619 Codul civil al R. Moldova.
5. Hotărâre cu privire la efectuarea de către pârât a unor acte obligatorii [6, art.247]. Aceste hotărâri
se referă la acțiunile în care reclamantul solicită executarea actelor de către pârât la care s-a obligat inițial, ce
nu țin de remiterea unui bun sau a unei sume de bani. În cazul în care pârâtul refuză executarea, acesta poate
fi obligat la plata prejudiciilor cauzate reclamantului prin neexecutare. Dacă actele necesită a fi efectuate doar
de către pârât, instanța poate stabili un termen exact de executare. În cazul întreprinderilor sau al organizațiilor
care sunt obligate să execute acte nelegate de remiterea unui bun sau a sumei bănești, aceste acte vor fi
executate de conducătorul organizației ori de către organul de administrare. În cazul în care aceștia refuză
executarea din motive neîntemeiate, instanța ori organul împuternicit de executarea hotărârii va aplica
368
metodele de constrângere necesare. La cererea persoanei interesate, conducătorul ori organul de administrare
vor fi obligați la plata prejudiciilor cauzate prin neexecutare.
6. Hotărâre adoptată în interesul mai multor reclamanți sau împotriva mai multor pârâți [6, art.248].
Hotărârea respectivă va conține modul în care aceasta se raportă fiecărui reclamant ori caracterul solidar al
dreptului de urmărire [6, art.248 alin.(1)], în cazul în care hotărârea este adoptată în interesul mai multor
reclamanți. Dacă hotărârea este adoptată împotriva mai multor pârâți, aceasta va conține modul de executare
al obligațiilor fiecărui pârât ori includerea răspunderii lor solidare.
Din punct de vedere al conţinutului, hotărârile pot fi integrale și parţiale (dispozitivul hotărârii).
Această ierarhizare are importanță din considerentul că hotărârile integrale sunt constituite din toate cele 4
componente: partea introductivă, partea descriptivă, motivare și dispozitiv, pe când hotărârile parțiale sunt
alcătuite doar din partea introductivă și dispozitiv.
O altă clasificare a hotărârilor judecătorești ține de forța juridică a hotărârii [11, p.253]. Importanța
acestei clasificări, rezultă din existența sau nu a posibilității de atac asupra unui tip de hotărâre, prin care s-ar
modifica sau nu soluția primei instanțe. Astfel, distingem:
1) Hotărâre definitivă. Rămân definitive hotărârile judecătorești emise în primă instanță, supuse apelului,
după examinarea pricinii în apel [6, art.254 alin.(1)]. Hotărârile definitive au puterea lucrului judecat
provizorie, care se va consolida ori desființa în funcție de soluția eventualului recurs. Ele păstrează această
putere chiar și atunci când se află în curs de judecare o contestație în anulare sau o cerere de revizuire. Orice
hotărâre definitivă are putere de lucru judecat până ce nu va fi înlocuită printr-o altă hotărâre.
2) Hotărâre irevocabilă. Rămân irevocabile hotărârile judecătorești: a) emise în primă instanţă, după
expirarea termenului de apel, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat calea de atac corespunzătoare; b)
emise de instanţa de apel, după expirarea termenului de recurs, dacă participanţii interesaţi nu au exercitat
calea de atac corespunzătoare; c) emise de instanţa de recurs, după examinarea recursului [6, art.254 alin.(2)].
Astfel, sunt irevocabile acele hotărâri care nu pot fi contestate nici cu apel, nici cu recurs, adică în privința lor
instanțele judecătorești nu se mai pot expune, litigiul de drept considerându-se din acel moment soluționat.
Scopul clasificării în dependență de modul de punere în executare [9, p.50] a hotărârilor judecătorești,
rezultă în identificarea rezultatului pe care dorim să-l obținem în urma emiterii unei hotărâri și modul prin care
materializăm acest rezultat. Astfel, în dependență de acest criteriu, hotărârile judecătorești pot fi:
1) Hotărâri executorii, care se pronunță într-o acțiune în realizarea dreptului, executarea obligațiilor de
către pârât, fie întoarcerea unei sume de bani, restituirea bunului ori înlocuirea acestuia, repararea prejudiciului,
anularea actului contestat, reintegrarea în serviciu, achitarea pensiei de întreținere, achitarea salariului mediu
în cazul absenței forțate de la muncă și alte acțiuni supuse executării de către pârât.
2) Hotărâri neexecutorii, care sunt pronunțate în constatarea anumitor drepturi ori fapte. Astfel de
hotărâri sunt: constatarea unui drept, constatarea și declararea incapacității persoanei fizice ori limitarea în
capacitate de exercițiu, declararea absenței fără veste ori a morții persoanei fizice, constatarea dreptului de
proprietate și altele.
Un alt criteriu de clasificare a hotărârilor judecătorești este în funcție de momentul executării. După
cum avem litigii cu obiecte diferit, la fel și hotărârile au termeni diferiți de executare. Clasificarea respectivă
ne ajută să conștientizăm că, putem obține rezultatul așteptat în termeni corespunzători tipului de litigiu:
1) Hotărâre cu executare tipică, care se execută în modul stabilit de lege, după expirarea termenului în
care persoanele interesate își pot exercita căile de atac;
2) Hotărâre cu executare imediată, care se execută imediat după pronunțare, fără curgerea termenului de
declarare a apelului ori recursului. Cum am menționat anterior, hotărârile care se execută imediat după
pronunțare sunt acele care se referă la plata pensiei pentru întreținere, plata unei anumite sume de bani pentru
vătămarea integrității fizice, reintegrarea în serviciu a salariatului concediat nelegitim ori transferat nelegitim
la o altă unitate, plata salariului mediu pentru salariatul obligat să absenteze forțat de la muncă, în conformitate
cu Codul de procedură civilă al R. Moldova.
Este destul de important ca pârâtul să cunoască și să conștientizeze că executarea benevolă este o opțiune
care cântărește în favoarea sa. În caz contrar, acesta suportă și cheltuielile rezultate din executarea hotărârii.
De aici venim cu clasificarea hotărârilor în funcție de modul executării:
1) Hotărâri de executare benevolă, unde pârâtul de bună voie execută hotărârea în termenul stabilit de
instanță ori în termenii generali de executare (perioada de 90 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești). În cazul executării benevole nu apar litigii ulterioare de executare a obligației.
2) Hotărâri de executare silită. În cazul în care debitorul ori pârâtul nu execută benevol hotărârea,
persoana interesată se poate adresa instanței care a emis hotărârea spre a elibera un titlu executoriu. Titlul se
prezintă executorului judecătoresc – unica persoană abilitată în executarea silită, care va dispune fie aplicarea
sechestrului fie alte măsuri pentru obligarea executării obligațiilor de către pârât.
369
3) Hotărâri de întoarcere a executării. După rejudecarea cauzei, instanța de judecată poate emite o nouă
hotărâre prin care dispune restituirea către pârât a tot ce s-a încasat de la el în beneficiul reclamantului în
temeiul hotărârii anulate. Nu se admite întoarcerea executării hotărârilor cu privire la plata pensiei de
întreținere, plata sumei de bani pentru vătămarea integrității fizice și psihice, reintegrarea în serviciu etc., cu
excepția cazului când reclamantul a prezentat acte și probe false în vederea susținerii pretențiilor sale.
Din punct de vedere al duratei acțiunii lor, hotărârile judecătorești pot fi: cu acțiune nelimitată în timp,
provizorii (vremelnice) sau intermediare. O hotărâre provizorie sau vremelnică ar putea fi revocată sau
modificată în chiar cursul procesului de către instanţa de judecată (în condiţiile legii și de principiul când se
schimbă situaţia de fapt avută în vedere), iar la finalul procesului hotărârea finală (hotărâre propriu-zisă) va
menţine măsurile astfel dispuse, le va modifica sau le va revoca (fie și implicit prin intermediul efectelor
directe ale soluţiei pronunţate. Astfel, se cunosc:
1) Hotărâri cu acțiune nelimitată în timp (regula generală), sunt cele care rezolvă însuși fondul procesului
și au de regulă o acţiune care nu este limitată în timp.
2) Hotărâri provizorii, care au caracter temporar și prin care se iau măsuri vremelnice în cursul procesului
(de exemplu, într-un proces de divorț, instanța poate lua măsuri provizorii privind stabilirea locuinței copiilor
minori, folosirea locuinței familiei; punerea bunului litigios sub sechestrul judiciar etc.). Hotărârea provizorie
poate fi revocată sau modificată chiar în cursul procesului, iar la sfârșitul acestuia, în funcție de împrejurări,
hotărârea finală o va menține, modifica sau desființa. Hotărârile provizorii, fiind independente de fondul
procesului, sunt susceptibile de exercițiul căilor de atac separat, mai înainte de hotărârea finală.
3) Hotărâri intermediare, acțiunea cărora durează atâta timp cât împrejurările avute în vedere la
pronunțarea lor au rămas neschimbate (în materia punerii sub interdicție, a pensiei de întreținere, a exercitării
autorităților părintești etc.) [5, p.544].
4. Redactarea, semnarea și comunicarea hotărârii judecătorești
Hotărârea se redactează de către judecător sau, după caz, în cazul completelor colegiale, de către unul
dintre membrii completului care a participat la soluţionarea cazului, conform desemnării preşedintelui. La
deliberare iau parte numai judecătorii în faţa cărora a avut loc judecarea cauzei, deliberarea făcându-se cu
respectarea principiului deliberării secrete a completului de judecată, fie compus din 3 judecători, 5 judecători
ori unul singur. În camera de deliberare este interzis accesul altor persoane, inclusiv a grefierului. Divulgarea
deliberărilor este interzisă prin lege, iar nerespectarea acestei cerințe duce la răspunderea judecătorului care a
divulgat deliberarea. Completul de judecată deliberează, sub conducerea preşedintelui şedinţei, toate
problemele prevăzute de lege care urmează să fie soluţionate, apreciază probele, determină circumstanţele şi
caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admiterea acţiunii. Fiecare
problemă urmează să fie pusă astfel încât să se poată da un răspuns afirmativ sau negativ [6, art.238].
Judecătorul care nu este de acord cu hotărârea majorităţii semnează hotărârea, dar este în drept să
expună în scris opinie separată, care se înmânează preşedintelui şedinţei şi se anexează la dosar. Opinia
separată nu se anunţă şi nu se citeşte în şedinţa de judecată [6, art.48 alin.(2)].
Rezultatul deliberării se consemnează în hotărârea integrală sau în dispozitivul ei, semnat de toţi
judecătorii care au participat la deliberare, inclusiv de judecătorul care are opinie separată. Modificările operate
în cuprinsul hotărârii se consemnează mai sus de semnăturile judecătorilor [6, art.238 alin.(4)].
La deliberarea hotărârii, instanţa judecătorească apreciază probele, determină circumstanţele are au
importanţă pentru soluţionarea pricinii, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi,
legea aplicabilă soluţionării pricinii şi admisibilitatea acţiunii. Dacă, în timpul deliberărilor, consideră necesară
clarificarea unor noi circumstanţe importante pentru soluţionarea pricinii sau cercetarea suplimentară a unor
probe, instanţa judecătorească emite o încheiere de reluare a dezbaterilor judiciare. După examinarea pricinii
în fond, instanţa audiază din nou susţinerile orale ale participanţilor la proces și replicile [6, art.240].
După pronunţarea hotărârii, instanţa care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice.
Totuși, instanţa judecătorească poate, la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile
din hotărâre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema
corectării unor astfel de greşeli se soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică
locul, data şi ora şedinţei de judecată. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greşelilor.
Încheierea prin care instanţa judecătorească se pronunţă asupra cererii poate fi atacată cu recurs [6, art.249].
Instanţa care a pronunţat hotărârea va emite, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, o hotărâre
suplimentară dacă:
a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii formulate de către părți sau de către intervenientul principal;
370
b) rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise
sau acţiunile pe care pârâtul trebuie să le îndeplinească;
c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe
asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile
de judecată a căror compensare li se cuvine [6, art.250 alin.(1)].
Problema pronunţării unei hotărâri suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărârii.
Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată, hotărârea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea
stabilită de prezentul cod. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor
însă nu împiedică examinarea problemei. Cererea de adoptare a unei hotărâri suplimentare nu se impune cu
taxă de stat. Încheierea judecătorească de respingere a cererii de emitere a unei hotărâri suplimentare se supune
recursului [6, art.250 alin.(2)-(4)].
Dacă sunt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau
dacă hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă, la cererea participanţilor la proces sau a
executorului judecătoresc, va da explicaţii asupra dispozitivului ori va omite dispoziţiile contradictorii fără a
modifica cuprinsul hotărârii. Explicarea hotărârii este admisibilă dacă nu a fost executată şi nu a expirat
termenul de executare silită. Explicarea hotărârii se face în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se
comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică explicarea hotărârii. Încheierea
judecătorească privind explicarea hotărârii se supune recursului [6, art.251].
Concluzii:
În Avizul nr.11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia

Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, se menționează,
calitatea hotărârilor judecătoreşti depinde nu numai de fiecare judecător implicat, ci şi de un anumit număr de
variabile care sunt în afara procesului de administrare a justiţiei, cum ar fi: calitatea legislaţiei, resursele
adecvate alocate sistemului judiciar, calitatea pregătirii juridice a specialiștilor care emit hotărârea, procedura
și instrumentarea dosarului, elementele inerente ale hotărârii etc. [1].
Hotărârii judecătorești îi revine un rol de apărare a drepturilor, libertăţilor şi intereselor ocrotite de lege,
precum şi un rol educativ, din moment ce ea impune respect tuturor, astfel încât se consolidează conştiinţa
juridică şi încrederea oamenilor în justiţie [3, p.91].
În baza rezultatelor prezentului studiu și în scopul abordării conceptuale a hotărârii judecătorești în
cadrul procedurilor contencioase, propunem următoarea definiție a hotărârii judecătorești: Hotărâre
judecătorească reprezintă actul procesual de dispoziție, emis în formă scrisă cu caracter individual, autoritar
şi obligatoriu, adoptat de către instanţa de judecată în baza legislaţiei în vigoare, prin care se soluționează
fondul oricărei pricini civile.
Bibliografie:
1. Avizul nr.11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE).

2. Belei E. Efectele juridice ale hotărârilor judecătoreşti. În: Revista Naţională de Drept, nr.2, 2010, pag.46-
49.
3. Belei E. Exigenţe faţă de hotărârea judecătorească. În: Revista Institutului Naţional al Justiţiei, nr.1-2,
2008, p. 91-95.
4. Boroi G. Codul de procedură civilă comentat și adnotat. Vol. I. București: All Beck, 2001, 592 p.
5. Boroi G., Stancu M. Drept procesual civil. Vol. I. București: Hamangiu, 2015, 575 p.
6. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, nr.225-XV din 30.05.2003. Republicat în: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.130-134/415 din 21.06.2013.
7. Cojuhari A. ș.a. Drept procesual civil. Partea specială. Curs universitar. Chișinău: USM, 2009, 440 p.
8. Dicționar explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, Academia română, Institutul de
lingvistică Iorgu Iordan – Al. Rosseti: Univers Enciclopedic Gold, 2016, 1376 p.
9. Durac Gh. Drept Procesual Civil. Iași: Junimea. 2004, 386 p.
10. Legea contenciosului administrativ, nr.793 din 10.02.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr.57-58 din 18.05.2000.
11. Pisarenco O. Drept procesual civil. Note de curs. Ed. a II-a. Chișinău: Tehnica-Info, 2012, 404 p.
12. Яркова В.В. Гражданский процесс. Москва: Волтерс Клувер, 2006, 703 p.
371
IS SLOWING DOWN OLDER IPHONES
AN ECONOMIC DECISION?
Ilie TIBICHI
University of European Studies of Moldova

Abstract: The iPhone is a line of smartphones made by Apple. The company has full control over its design
and marketing as it develops its own hardware and software. Recently it was discovered that Apple is purposely
slowing down older iPhones in order to extend the battery life. As the news broke out, customers started
demanding explanations and suing Apple for not being transparent. Many people regard this action as an
incentive to get consumers to buy a new device.
Keywords: Apple, iPhone, performance, device, battery, consumer, test, limit.
1. The performance limit
For a long time now many people believed that Apple may be slowing down older iPhones as an effort to
encourage the purchase of a new phone. The company has been silent in this regard until now. John Poole, the
founder of Primate Labs has posted the results of a test that proves the lowering of the phone’s performance
over time. Apple admitted this for the first time. They gave however an explanation that this actions were taken
last year in order to prevent battery related problems.
The news sparked a lot of negativity towards Apple. Some users are even suing the company for not
disclosing its actions to the public. It also received widespread criticism for industry analysts. Mr. Poole’s
theory that the slowdown was accomplished through software changes was later confirmed.
Apple released another statement that overall performance and prolonging battery life is for their main
goal to deliver the best experience for their customers [1].
Many long term iPhone fans are seeing the secrecy of performance limitation as a fraud stating that it was
in indirect push to make them believe it’s time to upgrade. Although the idea of saving battery life for those
users that decided to stick to their smartphones for a longer period of time is plausible, many believe that albeit
directly or indirectly at its core it forces them to consider a new device, thus for a better experience they are
required to make another spending. It was also not helped by the fact that the phones got even more expensive.
2. Price and choices
The year 2017 took this trend to new heights. Consumers demanding new designs and features, companies
pushing for new technologies, the upgrade in materials and so on, are driving the average price of a new
smartphone up on a steady pace. Without any hesitation it can be said that 1000$ for a new device is the current
norm [2].
Of course the consumers have a wide range of products to choose from, yet the appeal of a premium
smartphone has never been higher. This choice however is limited mostly to Android fans. Individuals looking
for an Apple device have their choice range limited to the minimum.
3. An Incentive or not?
For those who were really unimpressed with Apple’s actions it is easy to condemn the performance limiter
based on the sole assumption that it was an economic decision. However, if more facts are taken into account,
the results vary. Those who use older phones, do that mostly either for financial or accessibility reasons. Not
being able to afford is self-explanatory while the fear of upgrading due to limited tech knowledge or any other
reason is also a decidable factor.
372
Thus trying to prolong the battery life for this devices seems as a logical step. However, the inability to
choose between battery and performance is a very limiting. On top of it not knowing the reasons your phone
underperforms is a big damaging factor too. Does this matter for everyone though? A big percentage of
consumer just don’t care about numbers. As long as they can use the phone throughout the day without a
second charge it is fine. A lot of performance is needed mostly for heavier operations like playing video games
and editing media files.
A replaced battery will diminish the issue restoring a part of the performance. This operation however is
a constraining factor in itself too as the batteries are not user replaceable. Years back some phones even came
with 2 batteries in the pack and the ability to buy a new one was beyond easy. Apple however did not stick to
the trend of those times. Instead they created their own and everyone else started to follow. Recently more and
more companies went for a closed construction. This was in part to make the devices look better with a new
freedom in design and material choice, the ability to make the phone water and dust proof more easy, etc.
Taking everything into account, shows that the smartphone industry improved a lot and continues to do
so. New features require more spending for research and manufacturing. The pressure to deliver is pressing
for more investment.
Conclusion
Despite the current atmosphere, it is important to acknowledge the fact that slowing down the phone
doesn’t mean Apple is trying to make everyone buy a new one. The goal here is to get as much usability as
possible out of older devices. Apple needs to be more transparent though, and inform its clients in the future
if a similar action will be taken.
References:
1. https://learningenglish.voanews.com/a/apple-admits-iphone-slow-down/4179655.html (29.12.2017).
2. https://www.theverge.com/2017/9/20/16338022/iphone-x-google-pixel-2-price-change (29.12.2017).
373
RĂZBOI ȘI PACE
Victor CATAN
Abstract: This article is dedicated to the impact of the Moldovan-Russian agreement of 21 July 1992 on the
principles governing the armed conflict in the Transnistrian region of the Republic of Moldova. This inter-
state political-legal act signed by Russian President Boris Yeltsin and President of the Republic of Moldova
Mircea Snegur ensured the stopping of bloodshed in the war for the defense of the independence and territorial
integrity of our state and the creation of the conditions for settling the Transnistrian conflict peaceful.
The author of the article argues that the positive effect of the Agreement is that due to the political will
of the leadership of the Russian Federation and the Republic of Moldova, the Unified Control Commission
and the Military Command of the Tripartite Peacekeeping Forces (Russian, Moldavian and Transnistrian)
disengaging the armed forces involved in the conflict, stopping military violence, creating the security zones
along the Dniester River and in the city of Bender, and proceeding to liquidate the consequences of the war.
Although the provisions of the Moldovan-Russian Agreement were made within 3 months of signing, until now
the final settlement of the dispute has not been ensured. The Russian Federation being disinterested in helping
to resolve the peaceful armed conflict, turned its peacekeepers into military forces supporting the separatist
regime, and the Republic of Moldova is unable to ensure the withdrawal of its Russian army, illegally deployed
on its territory the territory of the Republic of Moldova and the replacement of Russian peacekeepers with
other peacekeeping forces.
For the final settlement of the Transnistrian conflict, the author of the publication submits some
proposals to the authorities of the Republic of Moldova.
Keywords: Moldovan-Russian agreement of 21 July 1992 on the principles governing the armed conflict in
the Transnistrian region of the Republic of Moldova, armed conflict, conflict, peaceful reconciliation, Unified
Control Commission, Military Command of Tripartite Peacekeeping Forces, Security Zone, unlawfully armed
Russian forces deployed on the territory of the Republic of Moldova, separatist regime, separatist paramilitary
groups, armed conflict, human rights and fundamental freedoms.
1. Introducere.
La 21 iulie 2017 se împlinesc 25 de ani de la semnarea Acordului moldo-rus privind principiile de
reglementare pașnică a conflictului armat din zona Transnistreană a Republicii Moldova[7]. Realizarea acestui
act politico-juridic încheiat între două state suverane Federația Rusă și Republica Moldova a dus la stoparea
vărsărilor de sânge în războiul pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a statului nostru, însă
procesul de soluționare a diferendului transnistrean a intrat în impas.
2. Rezultate obţinute şi discuţii.

În primăvara-vara anului 1992 efectivul Ministerului Afacerilor Interne, noului Minister al Apărării,
Ministeruliui Securității Naționale, dar și voluntarii civili au fost implicati intr-un adevărat război pentru a
apăra orânduirea constituțională a statului nostru de actiunile teroriste și banditești ale regimului separatist din
Tiraspol, instaurat și susținut politic și armat de către comandamentul Armatei a 14-a sovietice, iar de la 1
aprilie 1992 de către forțele armate ale Federației Ruse.
Conflictul armat din raioanele de Est ale Republicii Moldova a fost declanșat de către autoritățile
proimperiale sovietice în anul 1991 și este considerat ca un război de apărare a independenței și integrității
teritoriale a Republicii Moldova. Agresiunea militară a Armatei a 14-a a Federației Ruse și a formațiunilor
paramilitare a regimului separatist din Tiraspol a dus la nimicirea și rănirea a miilor de concetățeni. Zeci de
mii de băștinași au fost nevoiți să se refugieze din zona de conflict. De inamic au fost distruse podurile de
peste râul Nistru, sute de case, obiecte industriale și de menire socială. În faza finală a războiului când Armata
a 14-a rusă a trecut în ofensivă asupra organelor noastre constituționale, conducerea statului a fost nevoită să
ducă tratative cu reprezentanții Federației Ruse pentru a stopa violențele militare. Drept rezultat, la 21 iulie
1992 președintele Federației Ruse Boris Elțin și președintele Republicii Moldova Mircea Snegur au semnat
Acordul moldo-rus privind principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din zona Transnistreană a
Republicii Moldova. Liderul separatist Igor Smirnov doar a avizat actul.
374
După un sfert de veac de la semnarea Acordului, în baza analizei situației privind realizarea înțelegerilor
moldo-ruse ajungem la concluzia că părțile procesului de pacificare urmăreau scopuri diferite: conducerea
Republicii Moldova – de a stopa vărsările de sânge și a încerca să soluționeze diferendul transnistrean pe cale
pașnică, iar Federația Rusă de a se reabilita în fața comunității internaționale pentru agresiunea Armarei a 14-
a asupra orânduirii constituționale din Republica Moldova și ca prin rolul său de „pacificator” să asigure
consolidarea pretinsei republici moldovenești nistrene pentru a-și păstra prezența militară în regiune și a-și
promova interesele sale geopolitice.
Timp de 3 luni (iulie-septembrie 1992), Comisia Unificată de Control (CUC) și comandamentul militar
al forțelor de menținere a păcii au asigurat integral realizarea obiectivelor prevăzute în Acord, fapt despre care
la 16.09.1992 printr-o declarație comună a părților în Comisie a fost informată conducerea Federației Ruse, a
Republicii Moldova și liderii tiraspoleni. Sa propus inițierea tratativelor pentru reglementarea definitivă a
diferendului pe cale pașnică. Însă, din cauza crizei politice din Rusia din anii 1992-1993 (confruntările
conducerii Sovietului Suprem al URSS cu Președintele Federației Ruse, care au generat într-un conflict armat),
dar și a ineficienței diplomației moldovenești, așa și nu s-a purces la tratative pentru a trece la etapă finală de
soluționare a diferendului transnistrean.
De la sfârşitul anului 1992 membrii CUC din Rusia și comandamentul lor militar cad sub influența
politicii de la Kremlin și devin parteneri ai administrației separatiste. În zona de securitate de pe malul stâng
al râului Nistru și în orașul Bender (declarat cu regim sporit de securitate), aflate sub supravegherea
pacificatorilor ruși, sa permis dislocarea formațiunilor paramilitare transnistrene (unități armate, centre de
pregătire militară, trupe de grăniceri, efectiv de miliție cu destinație specială ș.a.), iar în locul posturilor de
pacificatori (ruși și transnistreni) sau alături de ele, se admite amplasarea trupelor de grăniceri și ale serviciilor
vamale transnistrene care îngrădesc circulația liberă a cetățenilor și a unităților de transport. Despre acestea și
altele încălcări ale regimului de securitate, delegația Republicii Moldova în CUC, în permanență a informat
conducerea părților, însă acțiuni concrete pentru demilitarizarea zonei de securitate și neadmiterea provocărilor
- nu s-au întreprins. Astfel, pe parcursul a 25 de ani, prin tolerarea încălcărilor Acordului moldo-rus din
21.07.1992, Federația Rusă s-a compromis și a pierdut credibilitatea ca parte a misiunii de menținere a păcii
în zona Transnistreană, transformând mandatul său de pacificator în unul de protector al regimului separatist.
Localnicilor din satele Cocieri, Coșnița, Doroțcaia ș.a., situate pe malul stâng al Nistrului, li se încalcă
dreptul la proprietatea privată asupra terenurilor de pământ aflate în zona de control a formațiunilor separatiste,
li se îngrădește dreptul de a avea acces la ele pentru a efectua lucrări agricole și a strânge recolta. La hotarul
administrativ al teritoriului disputat, libera circulatie a cetățenilor și a unităților de transport a devenit
imposibilă. Refuzul unui tânăr din s.Pîrîtă, raionul Dubăsari de a se opri la postul căștilor albastre de pe podul
de peste Nistru de lângă or.Vadul-lui-Vodă l-a costat viața, fiind împușcat mortal de către un militar rus.
Cetățenilor din regiune le sunt încălcate flagrant drepturile și libertățile fundamentale la viață, integritate fizică
și psihică, la o justiție legală. Deși limbile rusa, moldoveneasca și ucraineana au un statut formal de limbă
oficială, în Transnistria doar rusa este de facto oficială, iar școlile cu predare în limba moldovenească constituie
de mult timp o problemă sensibilă, copiii și părinții lor devenind victime ale regimului separatist din Tiraspol.
Situația acestor școli sa acutizat în septembrie 2014 când opt școli cu predare în limba oficială a statului au
fost la limita desființării. Dosarul privind încălcările dreptului la educație în Transnistria a ajuns la CEDO,
care a examinat cauza „Catan și alții contra Moldovei și Rusiei”, în care reclamanții (elevii a trei școli cu
predare în limba moldovenească și părinții lor) s-au plâns de închiderea școlilor lor și de persecuții din partea
regimului separatist. La 19 octombrie 2012 Curtea a decis că „în virtutea susținerii militare, economice și
politice continue oferite „RMN” (Republicii Moldovenești Nistrene), fără care ea nu ar fi putut supraviețui,
Rusia poartă răspunderea în baza Convenției pentru încălcarea dreptului la educație al reclamanților”[5] și
acesteia i s-a cerut să plătească reclamanților despăgubiri.
În cadrul unui seminar, organizat în aprilie 2014 de către Fundația Internațională pentru Drepturile
Omului cu genericul „Evaluarea nivelului de protecție a drepturilor omului în teritoriile disputate din Europa
de Est: Transnistria, Karabahul de Munte, Abhazia, Osetia de Sud și Crimeea”[9], au fost examinate
principalele încălcări ale drepturilor omului ce au loc în teritoriile disputate și posibilitatea (sau imposibilitatea)
asigurării protecției drepturilor omului în aceste teritorii. Experții au demonstrat că în teritoriile disputate,
inclusiv în Transnistria, se încalcă flagrant dreptul la cetățenie, dreptul la libera circulație, dreptul la viață și
securitate, dreptul la un standard adecvat de viață, sănătate și educație, dreptul la libertatea de exprimare și
asociere.
La tratativele de reglementare a conflictului armat, partea rusă promovează o politică tendențioasă
îndreptată spre consolidarea regimului separatist din Tiraspol, păstrarea instabilității în regiune și de
neadmitere a retragerii formațiunilor sale armate de pe teritoriul Republicii Moldova. Despre dezinteresul
Rusiei de a soluționa conflictul și a-și retragere forțele armate, cât și a armamentului de pe teritoriul Republicii
375
Moldova mărturisesc și dispozițiile alin.4 din art.2 al Acordului dintre Republica Moldova și Federația Rusă
privind statutul, ordinea și termenii de retragere a formațiunilor militare ale Federației Ruse temporar dislocate
pe teritoriul Republicii Moldova din 21.10.1994[8], în care este prevăzută retragerea de pe teritoriul tarii a
formațiunilor militare ruse în termen de de 3 ani de la intrarea în vigoare a Acordului. Însă potrivit următorului
alineat al aceluiași articol, impus în Acord de către partea rusă, retragerea forțelor armate este condiționată de
reglementarea politică a conflictului transnistrean și elaborarea statutului special al regiunii Transnistrene
după propriile sale scenarii.
La summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999 Rusia, și-a luat angajamentul să-și retragă forțele armate
din Republica Moldova, dar nici până în prezent nu și-a onorat obligațiile. La 23 octombrie 2010 ambasadorul
Federației Ruse în Republica Moldova Valerii Kuzmin a declarat că Moscova nu-şi poate retrage armata din
Transnistria, aşa cum prevede acordul semnat la summit-ul OSCE de la Istanbul, deoarece timpurile s-au
schimbat. În 1999 erau cu totul alte realităţi, iar retragerea trupelor ruseşti a devenit imposibilă. Cuzmin a
sugerat că aceasta nu este o ocupaţie a teritoriului sau un şantaj militar, ci o garanţie că acest conflict nu va
izbucni din nou. Declarațiile ambasadorului denotă faptul că Rusia nu are intenții nici de a aplana conflictul și
nici de a-și retrage forțele sale armate de pe teritoriul nostru, oricum nu ar interpretată această situație: șantaj
militar sau ocupație.
În 2003 Federaţia Rusă propune conducerii Republicii Moldova să semneze „Memorandumul Kozak”,
plan care prevedea, chipurile, o soluționare definitivă a conflictului dintre Republica Moldova și regimul
separatist din Transnistria prin constituirea unui stat moldovenesc federal asimetric și staționarea pe teritoriul
Republicii Moldova a trupelor rusești pentru încă 20 de ani (până în 2023). În memorandum se propunea un
parlament bicameral format dintr-o cameră inferioară, aleasă prin reprezentare proporțională. Toate legile
trebuiau însă aprobate de senat, a cărui repartizare era disproporționată în raport cu impartirea populației pe
teritorii: 13 senatori aleși de camera inferioară federală (de către toți subiecții federației), 9 de către autoritățile
Transnistriei și 4 de către autoritățile Găgăuziei (Conform recensământului din 2004, în Transnistria locuiau
14% din populația republicii, iar în Găgăuzia mai puțin de 4%). Memorandumul Kozak presupunea ca regiunea
transnistreană să aibă statut egal în federație cu restul țării care constituie peste 3 ml de cetățeni.
Manifestările în masă de la Chisinau pentru a nu admite lichidarea suveranității și independenței
Republicii Moldova, cât și necesitatea de a coordona proiectul memorandumului cu organizațiile europene l-
au convins pe șeful statului de atunci Vladimir Voronin să refuze de al semna. Pentru acest refuz, Rusia a
impus embargou la importul produselor din Republica Moldova și relațiile economice bilaterale unilateral au
fost întrerupte de partea rusă, fapt prin care agenții economici autohtoni au suportat pierderi de miliarde de lei.
Federația Rusă pentru a-și justifica prezența forțelor sale armate pe teritoriul Republicii Moldova,
continuă să dezinformeze opinia publică că, chipurile acestea îndeplinesc funcții de menținere a păcii în
regiune. Cu toate că acestea au altă destinație, decât cea de pacificator. Republica Moldova având un statut
constituțional de stat neutru nu poate admite dislocarea în teritoriul său a forțelor armate străine și în Acordul
moldo-rus din 21.07.1992 (Vezi art.4) sa prevut că formațiunile Armatei a 14-a a Federației Ruse, dislocate în
Republica Moldova, vor respecta strict neutralitatea față de procesul de menținere a păcii în regiune[7].
Guvernul rus în permaneță acordă ajutor economic, financiar și militar regimului separatist din Tiraspol,
întreprinde acțiuni pentru a descuraja eforturile statului nostru în reglementarea conflictului pe principiile
unanim recunoscute ale dreptului internațional: atribuirea localităților din stânga Nistrului unor forme și
condiții speciale de autonomie după statute speciale cu recunoașterea și respectarea suveranității,
independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Pentru a complica procesul de integrare a
Transnistriei în Republica Moldova încă din anul 1992 a fost pus în funcțiune un mecanism de șantaj economic
prin care Transnistria nu achită furnizorilor ruși consumul de gaze și energie electrică, cumulând până în
prezent o datorie de peste 5 miliarde de dolari SUA. Plățile consumătorilor locali pentru gaze și energie
electrică se distribuie pentru întreținerea administrației de la Tiraspol. Astfel, regimul separatist din
Transnistria este susținut, inclusiv și de către contribuabilii din Republica Moldova, iar suma datoriilor
transnistrene ar putea fi pusă pe contul cetățenilor noștri.
Este evident că prezența forțelor armate ale Federației Ruse pe teritoriul Republicii Moldova este un
factor destabilizator și foarte periculos atât pentru noi, cât și pentru alte țări din regiune. Modelul de intervenție
militară a forțelor armate ruse în Osetia de Sud, Abhazia și Ucraina oricând poate fi aplicat și în declanșarea
unui nou război în Republica Moldova.
În condițiile extremale de discriminare a statului și poporului nostru de către Rusia, politica de integrare
europeană a devenit obiectivul fundamental al politicii interne şi externe a Republicii Moldova, consfinţit în
programul de activitate al Guvernului şi în Strategia Naţională de Securitate. În viziunea autorităților naționale,
integrarea europeană reprezintă cea mai eficientă modalitate de a realiza modernizarea politică, economică şi
socială a ţării. Urmând această cale, Republica Moldova intenţionează să devină eligibilă pentru aderarea la
376
UE. Între timp, datorită Parteneriatului Estic, ţara noastră este pe calea asocierii politice şi integrării economice
cu UE. Asocierea politică va aduce cu sine un grad şi un ritm mult mai înalt de consultări şi coordonare politică,
pe subiecte de politică internă, regională şi internaţională.
Reieșind din cele expuse, dar și în susținererea declarațiilor reprezentanților noștri în Comisia Unificată
de Control, veteranilor războiului pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova
conseder oportun următoarele:
Dat fiind faptul că prevederile Acordului moldo-rus din 21.07.1992 au fost realizate în termen de 3 luni de la
semnare (16.09.1992), iar reprezentanții în CUC și comandamentul militar rus au discreditat rolul de garant al
Federației Ruse în procesul de menținere a păcii, este necesar de a iniția tratative cu organismele internaționale
pentru închierea unui nou acord privind reglementarea pașnică a diferendului transnistrean și înlocuirea
actualului format de menținere a păcii cu unul civil nepărtinitor.
De întreprins acțiuni diplomatice în asigurarea realizării rezoluției Samitului șefilor de state ale OSCE de la
Lisabona din decembrie 1996 privind retragerea necondiționată de pe teritoriul Republicii Moldova a forțelor
armate și a armamentului Federației Ruse nelegal dislocate pe teritoriul Republicii Moldova.
Autoritățile naționale de comun acord cu a celor din Ucraina și România să interzică pătruderea mercenarilor
ruși în teritoriul țării noastre pentru ai îpiedica ca aceștea să-și satisfacă serviciu miltar în detrimentul
Republicii Moldova și securității regionale.
Republica Moldova ca parte în SA „Moldova Gaz” să inițieze tratative privind recunoașterea de către
Transnistria a datoriilor sale de peste 5 miliarde de dolari SUA față de furnizorii de gaze și curent electric din
Federația Rusă și a evita punerea poverii de plăți pe contul consumătorilor din Republica Moldova.
A documenta și informa organismele internaționale despre rolul Federației Ruse în consolidarea regimului
separatist din Tiraspol, despre încălcările flagrante a drepturilor constituționale ale cetățenilor noștri din
Transnistria și neexecutarea hotărârilor Curții Europene pentru drepturile omului pe toate cazurile pronunțate
de Curte împotriva Rusiei.
Bibliografie
1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994.

2. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, adoptată la
Roma, la 4 noiembrie 1950. În vigoare pentru Republica Moldova de la 1 februarie 1998.
3. Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante,
adoptată de Adunarea generală a ONU prin rezoluţia nr.217 A) III) din 10 decembrie 1948.
4. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea generală a ONU prin rezoluţia nr.217
A) III) din 10 decembrie 1948.
5. Catan și alții contra Moldovei și Rusiei, Decizia din 19 octombrie 2012 a Înaltei Camere a CEDO /
http://agent.gov.md/wp-content/uploads/2015/04/CATAN-SI-ALTII-RO.pdf (vizitat la data de
01.12.2017)
6. Cauza Ilaşcu şi alţii contra Moldovei şi Rusiei, Hotărîrea din 8 iulie 2004 a Înaltei Camere a CEDO/
http://justice.md/file/CEDO_judgments/Moldova/ILASCU%20SI%20ALTII%20(ro).pdf
7. Acordul privind principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din regiunea Transnistreană a
Republicii Moldova din 21.07.1992
8. Acordul între Republica Moldova și Federația Rusă privind statutul de drept, ordinea și termenii de
retragere a formațiunilor militare ale Federației Ruse, temporar dislocate pe teritoriul Republicii
Moldova din 21.10.1994
9. Raport cu privire la seminarul regional din aprilie 2014, organizat de FIDH, privind evaluarea nivelului
de protecție a drepturilor omului în teritoriile disputate
https://promolex.md/old/upload/publications/ro/doc_1416394522.pdf.
377
CALCULUL STRUCTURILOR CONFORM EUROCOD 0 ȘI EUROCODE 1.
DIFERENȚE DE PROIECTARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
drd. ing. Vadim ȚURCAN
Abstract: În această lucrare se propune spre examinare aplicarea și utilizarea pentru calculul structurilor
civile și industriale a Eurocodului 0 și Eurocodului 1, cu accent pe diferențele de proiectare în comparație cu
normativele de proiectare pentru Republica Moldova. Cercetările efectuate ne oferă posibilitatea de a ne
adapta la utilizarea în activitatea de proiectare a normativelor Eurocod.
Cuvinte cheie: eurocod, fiabilitate, siguranță, construcții.
1. Introducere
Republica Moldova are drept scop, în cadrul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea
Europeană, implementarea și utilizarea Eurocodurilor, ca normative naționale de proiectare. Prin urmare în
scopul de a crea o bază solidă a Eurocodurilor (EN), este necesar de a desfășura cercetări atât asupra
normativelor cât și pentru elaborarea anexelor naționale ce conțin parametri determinanți la nivel de țară care
urmează să fie utilizați pentru proiectarea clădirilor și edificiilor civile. În această lucrare se va propune o
analiză comparativă între normativele de proiectare în vigoare pe teritoriul Republicii Moldova și Eurocod.
Scopul acestui articol este analiza eficienței implementării Eurocod-urilor în Republica Moldova.
2. Diferențe de proiectare între СНИП 2.01.07-85 și Eurocod 0 și Eurocod 1
Utilizarea normativelor de proiectare Eurocod (EC) trebuie sa devină o practică națională, conform
prevederilor Hotărârei de Guvern nr. 933 din 12.11.2014 cu privire la armonizarea reglementărilor tehnice și
a standartelor naționale în domeniul construcțiilor cu legislația și standartele europene. Astfel se propune ca
până în 2020 Republica Moldova să armonizeze legislația națională cu standartele europene. La etapa actuală
este necesar de implementat EC ca bază normativă națională.
Componența de a bază a unui document normativ EC reprezintă: a. Pagina de titlu (Național), Cuvânt
înainte (Național), EC Pagină de titlu, EC Text. EC Anexă. Anexa Națională Prin urmare Republica Moldova
trebuie să elaboreze anexele naționale pentru normativele Eurocod 0 – Eurocod 9.
Figura 1 Clasificarea Eurocodurilor după tipul de reglementare
Totodată este necesar ca în elaborarea anexelor naționale să se prevadă mai multe particularități ce țin de
geografia și condițiile climaterice în Republica Moldova. Mai mult ca atât este necesar de cercetat diferențele
de proiectare între normativele în vigoare și normative Eurocod.
378
În continuare este reprezentat o comparație între proiectarea la acțiunile vântului după СНИП 2.01.07-85
"Нагрузки и Воздействия” și SM EN 1991-1-4 - Eurocod 1: Acțiuni asupra structurilor Partea 1-4: Acțiuni
generale - Acțiuni ale vântului.
Tabel 1 Proiectarea la acțiunile vântului după СНИП 2.01.07-85 și SM EN 1991-1-4
Concluzii
După calculul efectuat putem observa o diferență în valoare de 75% a rezultatelor finale a încărcărilor ce
provin de la acțiunea vântului. Astfel obținem următoarele concluzii:
Este necesar de acordat o atenție sporită pentru elaborarea anexelor naționale pentru Eurocod 0 și Eurocod 1
Elaborarea programelor de calcul pentru coeficienții de calibrare în vederea determinărilor factorilor de
siguranță
Urgentarea procesului de adoptare în programului universitar în vederea proiectării structurilor conform
Eurocod
Bibliografie
1. Бать, А. А. СНиП 2.01.07-85 "Нагрузки и Воздействия". Москва : ЦНИИСК, 1985.

2. Eremeev, Petru și alții. CP A.01.02/L:2014 ”Aplicarea şi utilizarea Eurocodurilor”. Chișinău : ICȘC
”INCERCOM” Î.S., 2014.
3. Radu, Văcăreanu și alții. Eurocod 1: Acțiuni asupra structurilor Partea 1-4: Acțiuni generale - Acțiuni ale
vântului. București : Asociația de Standartizare din România, 2006.
4. Vacareanu, Radu. Siguranța structurilor la acțiuni seismice și climatice. 2011.
5. Dan Ghiocel, Dan Lungu. Acțiunea vîntului, zăpezii și variațiilor de temperatură în construcții. București :
Editura Tehnică București, 1972.
6. Lungu, Dan și Ghiocel, Dan. Metode Probabilistice în Calculul Construcțiilor. Bucuresti : Editura
Tehnică, 1982. C.Z. 624 04 516 21.
7. Markova Jana Assessment of Reliability and Overall Life Czech Technical University in Prague, Klokner
Institute
379
ЭВОЛЮЦИЯ КАРТОГРАФИЧЕСКИХ НАЗВАНИЙ ГОРОДА СОРОКИ И
НЕКОТОРЫХ ГОРОДОВ ПОДНЕСТРОВЬЯ.
Виталий ЯЦЮК
Институт культурного наследия АН Молдовы.
Резюме: Самое старое географическое упоминание поселения на месте города Сорока находится на
карте Клавдия Птолемея, опубликованной в середине II-го в. н.э. Поселение называлось Карсидава
(Carsidava) и распологалось на берегу реки Тирас. Следующее появление города Сорока под именем
Сиракио (Siracio) на знаменитой карте мира венецианского картографа Фра Мауро, опубликованной
в 1450 г. Здесь Сорока изображена как крепость. С 1467 г. на картах мира поселение появляется под
разными названиями: Скапенос (Scapenos), Сора (Sora), Срока (Sroka), Стока (Stoca), Серока (Seroca),
Сорка (Sorca) и др. С конца XVIII в. топоним Сорока закрепился среди европейских картографов. Изу-
чая серию картографических материалов, автор предлагает новые гипотезы о локализации городов
Поднестровья, в том числе поселения Орихов (Orihow), которое когда-то существовало на берегу
Днестра, в районе слияния рек Днестр и Реут.
Ключевые слова: Сорока, Орхей, Карсидава, Сакакаты, Фра Мауро, Сиракио, Ольхиония, Орихов.
История появления населенного пункта на географических картах показывает то значение, кото-

рое придается поселению в развитии региона. Самыми первыми на картах появляются поселения, яв-
ляющиеся своего рода верстовыми столбами, перекрестками торговых путей1. Исследование истории
появления города Сорока и городов Поднестровья на старых географических картах наглядно показы-
вает, насколько важную роль играло это место в развитии Европы и Молдавского княжества.
Сейчас можно с уверенностью сказать, что самое древнее географическое упоминание поселения
на месте современного города Сорока мы находим в «Руководстве по географии» Клавдия Птолемея2,
вышедшем в середине II-го века н.э. Поселение на реке Тирас обозначено под именем Карсидава
(Carsidava). На карте река отделяет римскую область Дачию от территории так называемой Сарматии.
Дачия описывается в третьей книге Географии, там же приведены таблицы с координатами населенных
мест в Птолемеевой системе координат. Расположение поселений показано на VIII-ой и на IX-ой картах
Европы3.
В поддержку теории, что на месте города Сорока находилось поселение Карсидава, говорит ряд
следующих исторических, картографических документов и археологических находок.
Известный картограф Петрус Каериус (Petrus Kaerius) оформлял карты в классическом стиле, на
латинском языке и в колористике „английских цветов”. Он изготовил в Амстердаме в 1650 г. Карту4
„Vetus Descriptuio Daciarum Necnon Moesiarum…”. На этой карте, в современных на то время геогра-
фических координатах, он отобразил римские провинции Дачию (Dacia) и Мезию (Moiesia). Таким об-
разом, он охватил территорию всей Румынии и Республики Молдовы, а также северной части Болгарии.
На карте все названия населенных мест приведены в соответствии с их названиями во времена Римской
империи и в соответствии с географией Клавдия Птолемея. На месте города Сорока на карте нанесена
крепость Карсидава.
Парижский Институт Географии, на основании исторических работ Птолемея, Геродота и Плиния,
опубликовал в 1826 и 1875 годах академические издания карт Балканского региона с историческими
названиями поселений5. Авторами этого атласа были Адриен Хьюберт Брю (Adrien Hubert Brue) и Э.
Левассер (E. Levasseur). На этих картах город Сорока назван тем же древним именем Карсидава.
Следует отметить, что Дмитрий Кантемир в 1716 г., в комментариях к своей книге „Описание Мол-
довы” писал о Сороках именно как о древнем поселении под названием Карсидава: „Soroca…în Des-
crierea Daciei, se află așezată prin a cea parte, unde a fost odinioară Carsidava”. (Сорока… в Описании
Дачии, находиться в той части, где когда-то была Карсидава – пер. рум.) 6
В 2009 г. международная команда математиков, программистов и геодезистов из рабочей группы
The Ptolomey workgroup оцифровала всю Географию Птолемея7, используя геоинформационное про-
граммное обеспечение. Реконструкцию8 этого географического описания с привязкой к современной
карте Европы можно увидеть на сайте http://history-maps.ru/pictures/all_1/max_922/.
380
Убедительным доказательством предположения, что древняя Карсидава располагалась в районе
города Сорока, являются множество находок археологов, в том числе римских золотых монет, датиро-
ванных вторым и третьим веками.
Византийский император Константин VII Багрянородный, в 948 г., в своей книге „Руководство об
управлении империей”, описывает шесть опустевших печенежских городов-крепостей9 вдоль Днестра,
с остатками римских христианских церквей. Одна из них, называемая Сакакаты (Sacacate), что в пе-
реводе означает «крепость на столбах», могла быть крепостью на месте Сорок.
Следующее появление Сорок в 1450 г., уже под именем Сиракио (Siracio), мы находим на знаме-
нитой географической карте мира венецианского монаха-картографа Фра Мауро (Fra Mauro) 10. Он
изготовил первую обширную карту всего известного на то время мира, на которой изобразил Евразию
и Африку, т.е. состояние географических знаний европейцев накануне открытия Америки. На этом же
документе, в устье реки Турла (Днестр), показана крепость Мокастро (Mocastro), известная также как
Четатя Албэ или Белгород-Днестровский. Согласно одной из теорий происхождения названия города
Сорока – оно произошло от слова sărac (бедный – рум.). На итальянской карте это слово могло вполне
преобразоваться в созвучное итальянскому языку Сиракио. Следует акцентировать внимание на то,
что Сорока изображена на карте именно как крепость. Таким образом, мы можем говорить о том, что
уже в 1450 г. Сорока, наряду с Белгородом, была известна географам Европы как крепость. Но была
она деревянной или каменной – вопрос остается открытым.
Первые карты средневековья, содержащие достоверные данные о географии Карпатско-днестров-
ского региона, относятся к пятнадцатому столетию. Среди них – картографические карты Европы
немецких ученых - гуманистов Николауса Кусануса (Nicolaus Cusanus,1401-1464 гг.), карта 1451 г. и
Николауса Германуса (Nicolaus Germanus,1420-1490 гг.), карта 1490 г. Николаус Кусанус первым из гео-
графов средневековья начал применять систему координат Птолемея – долготу и широту. Их карты,
представляют неоспоримую ценность, показывая расположение Валахии, Молдовы и Трансильвании,
а также серию топонимов и гидронимов11. На картах появились известные нам сегодня названия: Кар-
паты (Carpatus Mons), Днестр (Nester), Белгород-Днестровский (Moncastro, Byalograt), Килия (Chelia),
Хотин (Cofchin) 12.
Однако поселение в районе Сорок на этих двух картах, а также на картах Марка Беневентануса
(Marco Beneventanus) 1507 г. и Джованни Вавассоре (Giovanni Andreadi Vavassore) 1520 г., называется
Скапенос (Scapenos) или Скапенол (Scapenol). В переводе с латинского языка – это ствол колонны или
свая, что по смыслу весьма близко перекликается с тюркским названием Сакакаты, данным в 948 г. в
книге Константина VII Багрянородного, и означающем в переводе «крепость на столбах».
Начиная с XVI в. карты не только быстро тиражируются, но, что еще важнее, отражают существу-
ющие реальности. Известнейший математик и географ из города Базеля по имени Себастьян Мюнстер
(Sebastian Münster, 1489-1552 гг.), в 1540 г. выпускает новое издание Птолемеевой „Географии” 13, в
котором он наряду со старыми картами Птолемея впервые публикует новые подробные карты каждого
континента в отдельности. На этой карте впервые город Сорока появляется под именем созвучным се-
годняшнему его названию. Здесь поселение Срока (Sroka) обозначено как крепость на берегу реки
названной „Тирас или Нестер” (Tiras or Nester). Ниже по течению, тоже на правом берегу, показан знак
крепости под названием Орихов (Oryhow). Крепость Белгорода-Днестровского обозначена двумя назва-
ниями (Nester alba, Byalogrod).
Одним из самых подробных географических документов XVI в., на котором изображено поселе-
ние Сорока с максимально точной географической привязкой местоположения, можно считать карту
Европы 1555 г. Каспара Вопелиуса (CasparVopelius)14. На этой карте Сорока, названная как Срока
(Sroka), изображена среди 11-ти поселений, обозначенных вдоль реки Днестр, который именуется как
Нестер (Nester) и как Тирас (Tiras). Ниже по течению, по правому берегу, показаны рядом поселения
Устия (Usdiia) и Орихово (Orijhouvo), а выше по течению Хотин (Chotzim).
После 1540 г. названия днестровских крепостей на картах практически совпадают с нынешними,
с небольшими отличиями в одну-две буквы.
В 1685 г. Карел Аллард (Carel Allard), выпускает в Амстердаме карту „Totius Regni Hungariae
Maximaeque Partis Danubii Fluminis una cumadja centibu set finitimis Regionibus Novissima Delineatio”,
включающую Венгерское королевство, а также соседние с ним, расположенные вдоль течения Дуная
государства15. На этой карте, рядом с наименованием Срока, впервые появляется приписанная Карелом
Аллардом ссылка на некое древнее название этого поселения Ольхиония (Olchionia), не встречавше-
381
еся до этого и после ни на одной из известных карт. В сущности, это несколько искаженная транскрип-
ция географических наименований Polihomia, означающее „многоцветная”, или Alciona, означающее
„голубая”, взятая из ранних византийских грамот и вероятно использованная генуэзцами.
Начиная с Дмитрия Кантемира, с 1716 г. и вплоть до работ современных историков, это название
упоминается как название генуэзской фактории, вероятно существовавшей на месте города Сорока.
Однако ни на одной из известных сегодня карт XIII-XV вв., то есть периода расцвета торговли Генуэз-
ской республики в Черном море16, нет никаких упоминаний об Ольхонии. Да и сам Кантемир с боль-
шим сомнением пишет об этой информации, почерпнутой им из работ хрониста Николая Костина:
„…de unde, а aflat Niсolae Costin, scriitorul moldovean, сă еа ar fi fost numita, în vechime, 'Olchionia', n-
am putut da de urma...” (…откуда узнал Николай Костин, молдавский писатель, что она в древности
называлась 'Ольхиония', я не смог найти следов… - пер. рум.) 17
Могла ли быть карта 1685 г. Карела Алларда источником этой информации для Николая Костина?
Пока такой информации нет, как и неизвестно откуда сам Карел Аллард почерпнул эту информацию.
Но эта карта на сегодня является самым ранним обнаруженным мною документальным упоми-
нанием Ольхонии на месте города Сорока, она на 31 год старше книги Кантемира.
К концу XVIII века на картах утвердилась версия наименования Сороки на кириллице и Soroca в
варианте латинской транскрипции.
Особый интерес представляет изучение картографических источников в месте слияния реки Реут
и реки Днестр. Уже на карте Мюнстера, в 1540 г., здесь обозначена крепость Орихов (Oryhow). Следует
отметить, что Орихов или Ориов (Oriow) в тех или иных написаниях присутствует именно в месте
слияния Реута и Днестра на всех картах XVI-XVIII вв. Это название в конечном итоге превращается в
Орхей во второй половине XVIII в. и перемещается с берега Днестра на 50 км вверх по течению реки
Реут. На берегах Днестра вместо Орихова появляется название Устия. На карте Молдовы, выпущенной
вместе с книгой Кантемира в 1716 г., в устье Реута обозначен Ориов (Oriow), а выше по течению Реута,
на берегу большого озера город Орхей (Orhei). Очень интересна французская карта 1769 г., где оба
топонима Орихов и Устия присутствуют одновременно в устье Реута, на берегу Днестра, а также Орхей
на реке Реут18. На всех последующих картах на Днестре останется только топоним Устия. Похоже, что
истинным наследником наименования Орихов является нынешнее село Охринча, расположенное
напротив Устии на противоположном берегу Реута, называвшееся попеременно Orihow-Oreghiste-
Oreghitche-Orehiște-Ohriniia-Ohrincea.
Возможно ли, что одновременное существование Орхея и Орихова было связано с ошибкой кар-
тографов на протяжении 250 лет или это два разных поселения с похожими названиями? Многие исто-
рики по-прежнему считают, что существует только один Орхей, то есть современный город на берегах
Реута и так-называемый Старый Орхей – археологическое городище у села Требужены. Они считают,
что европейские картографы ошибались, а вместе с ними и Кантемир, когда на карте Молдовы показал
два поселения: Орхей, на берегу Реута и Орихов, на берегу Днестра19.
Известно, что в первый раз современный Орхей, упоминается в письмах Александру Лэпушняну
в 1554 г. Но Орихов, при слиянии Днестра и Реута, был отмечен как крепость на карте Мюнстера уже
в 1540 г. Похоже, что это совершенно разные поселения. Можно допустить, что после рейда Сулеймана
Великолепного в 1538 г. и в результате бесконечных набегов и разорений от кочевников, турок и каза-
ков, население ушло в XVI-XVII вв. с пограничного берега Днестра вглубь территории. Новое поселе-
ние назвали старым именем с небольшим изменением. А известный нам по раскопкам Старый Орхей
– это другое поселение, имевшее иное название21. Согласно последним данным археологов и истори-
ков, изучающих историю Старого Орхея, в XIV в. это место называлось по-тюркски Янги-шехр (Yangi-
şehr), а на арабском языке Шехр аль-джедид (Şehr al-cedid)21. В переводе это означает „Новый город”,
а это точно противоположно тому значению имени, что используется сегодня – Старый Орхей22.
Однако, если Старый Орхей – это «Новый город», то где-то поблизости был старый город. Ло-
гично предположить, что Орихов-Устия, стратегически расположенный в слиянии рек Реут и Днестр,
и был тот самый «Старый город», существовавший до так-называемого Старого Орхея. Возможно, по-
селение на берегу Днестра находилось здесь со времен Римской империи. Поэтому новое поселение,
основанное на 30 км выше по течению от реки Реут, и было названо Шехр аль-джедид, то есть «Новый
город».
При изучении исторических английских и французских атласов XVIII-XIX вв., изданных на ос-
нове исторических документов Птолемея, Геродота и Плиния23, именно в месте слияния Реута и Дне-
стра можно заметить поселение с вариантами латинских наименований Ordessus-Oricus-Oricum. По-
следнее название очень созвучно названию Орихов, появившемуся впервые на карте Мюнстера в 1540
382
г. Следует отметить, что топоним Ордессус (Ordessus) также присутствует на этих же картах, как назва-
ние реки Сирет в Румынии и поселение, на месте будущего города Одесса на побережье Черного моря.
Таким образом, картографические источники доказывают, что вероятнее всего „Старый город”
был в устье Реута, на правом берегу Днестра, а назывался он в разные времена по-разному: Ордессус-
Орикус-Орикум-Орихов-Устия.
Библиография.
1. Spinei, Victor, Comerţul şi geneza oraşelor din sud-estul Moldovei (secolele XIII-XIV), în Analele Brăilei,
Serie Nouă, I, Brăila, 1993, p. 171-236.
2. Ptolemy, Claudius, The Geography, Translated and edited by Edward Luther Stevenson, New York, 1991.
3. Popescu-Spinei, Marin, România în izvoare geografice și cartografice, București: Editura științifică și en-
ciclopedică, 1978, p. 40-41.
4.Интернет-ресурс https://www.raremaps.com/gallery/detail/29803lh/Vetus_Descriptio_Dacia-
rum_Nec_non_Moesiarum_Proof_State/Kaerius.html, 16.02.2017.
5. Интернет-ресурс http://www.oldmapsonline.org/map/rumsey/4607.013, 12.10.2017.
6. Cantemir, Dimitrie, Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei, București : Institutul Cultural
Român, 2006, p. 63.
7. Интернет-ресурс http://kartap4.narod.ru/pervokar.htm; http://www.pervokarta.ru, 10.02.2017.
8. Интернет-ресурс http://history-maps.ru/pictures/all_1/max_922/, 10.02.2017.
9. Константин, Багрянородный, Об управлении империей, Москва: Наука, 1991, с. 156-157, 391.
10. Интернет-ресурс
http://cartographic-ages.net/Cartographic_Images/249_Fra_Mauros_Mappamundi.html, 8.02.2017.
11. Moldovanu, D., Toponimia Moldovei în cartografia europeană veche (cca 1395-1789), în Tezaurul topo-
nimic al României. Moldova, Vol. I, Рartea a 4-a, Iași, 2005, p. XXV, CXLV, CXLII; Popescu-Spineni Marin,
Op. cit., p. 91-10.
12. Ţurcanu, Ion, Descrierea Basarabiei. Teritoriul dintre Prut și Nistru în evoluţie istorică (din primele secole
ale mileniului ii până la sfârșitul secolului al XX-lea), Editura Cartier, Chișinău, 2011, p. 320.
13. Интернет-ресурс https://www.vintage-maps.com/en/antique-maps/europe/poland/muenster-poland-eas-
tern-europe-1540-1574::1300, 8.02.2017.
14. Интернет-ресурс http://history-maps.ru/pictures/max/0/1114.jpg, 10.02.2017.
15.Интернет-ресурс https://www.raremaps.com/gallery/detail/34792/Totius_Regni_Hungariae_Maximae-
que_Partis_Danubii_Fluminis_una_cum/Allard.html, 14.02.2017.
16. Интернет-ресурс http://www.wikiwand.com/it/Repubblica_di_Genova#/Voci_correlate, 14.02.2017.
17. Cantemir, Dimitrie, Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei, București : Institutul Cultural
Român, 2006, p. 63
18.Интернет-ресурс http://www.mapywig.org/m/Other_maps/Old_maps/Carte_geographique_represen-
tant_le_th%C3%A9atre_de_la_guerre_1769_BCUWr-c8200034076-0001.jpg, 19.02.2017.
19. Интернет-ресурс http://wiki.eanswers.com/ro/Harta_Moldovei_-_Dimitrie_Cantemir, 14.02.2017
20. Căprăroiu, Denis, Oraşul medieval în spaţiul românesc extracarpatic (secolele X-XIV). O încercare de
tipologizare a procesului genezei urbane, Târgovişte: Editura Cetatea de Scaun, 2012, p. 139.
21. Bârnea, P., Reaboi, T., Nicolae, E., Telnov, N., Materiale arheologice relative la economia monetară din
epoca Hoardei de Aur descoperite la Orheiul Vechi, în Simpozion de numismatică, Chişinău 2000, Bucureşti,
2001, p. 141-149.
22. Postică, Gh., Cetatea Orheiului Vechi în lumina cercetărilor arheologice din anii 1996-2000, în Arheologia
Moldovei, XXVI, 2003, p. 101-106.
23.Интернет-ресурсhttp://www.oldmapsonline.org/map/rumsey/4607.013; http://www.oldmapson-
line.org/map/cuni/1026091, 12.10.2017
383
ЭТАПЫ РАЗВИТИЯ АРХИТЕКТУРЫ
АДМИНИСТРАТИВНЫХ ЗДАНИЙ ГОРОДА КИШИНЭУ
Тамара НЕСТЕРОВ, Светлана ОЛЕЙНИК
Академия наук Республики Молдова, Технический Университет Молдовы
Abstract: The article describes the stages of development of architecture of administrative buildings of the city
of Chisinau from the end of 19th century (building of the provincial administration) to the present day (busi-
ness centers). The description of the stages and their stylistic trends reflects the evolution of architectural
techniques, and also demonstrates a great variety of stylistic and compositional principles from eclecticism
and neoclassicism to modernism, postmodernism, deconstructionism and hi-tech.
Keywords: architecture, administrative buildings, architectural style, stages of development, compositional

principles, office building, business center, artistic expressiveness.
В ХIХ веке с развитием капиталистических отношений, строительством железной дороги,

созданием института земства и как следствие становлением Кишинэу губернским городом, начинается
его бурный рост с увеличением числа необходимых для его статуса административных зданий, архи-
тектура которых прошла определенные этапы формирования.
Первому этапу присуща общеевропейская тенденция широкого использования форм историче-
ских неостилей - от романского до готики и барокко. Возникший таким образом эклектизм, с помощью
декорирования и украшательства выполнял основные архитектурные требования, выдвигаемые
обществом в конце ХIХ века: стремление к монументальности и показной парадности общественных
зданий. Центр Кишинэу застраивается зданиями государственной значимости, определившими его
индивидуальность и сохранившимися до настоящего времени: Окружной суд (1883-1885гг., арх.
Генрих фон Лонски); Ревизионная Палата Бессарабской Губернии (1900г., арх. С.Залесский);
Кишинёвская городская дума (1901-1902гг., арх. М.Эллади, при консультации А.И.Бернардацци);
Казённая палата (1895-1903гг.); Губернское правление Бессарабии (1903-1904гг.); Городской банк
(1903-1911гг., арх. инженер М.Чекеруль-Куш); Главное управление железной дороги (1930-е гг.) и
другие здания, как. административное здание социального назначения (с 1915г., арх. М.Чекеруль-
Куш);
В соответствии с градостроительной доктриной того времени, административные здания возво-
дились вдоль красных линий центральных улиц, участвуя в формировании периметральной застройки
кварталов, воспринимаемые только со стороны улицы. При угловом расположении сооружения глав-
ный фасад со входом ориентировался на более значимую улицу или получал угловое решение. Формо-
образование зданий отличалось гармоничностью, строгостью пропорций и тщательностью прорисовки
деталей ризалитов, портиков, нарядных фронтонов, колоннад и пилястр классических ордеров. На этом
этапе произошло изменение трактовки поверхности фасада, который теряя плоское восприятие, при-
обрёл живописность за счёт высокого рельефа и крупных деталей декора. Пластике фасадов были свой-
ственны: выявление цокольной части сооружения, поэтажная «разрезка» и «рустовка» плоскости
стены, акцентирование подоконной плиты, вынос карниза и т.д.
Первая мировая война приостановила рост и развитие города, но в последующем межвоенном
периоде строительство административных зданий не прекратилось, хотя и замедлилось.
Второй этап строительства административных зданий охватывает восстановление и
реконструкцию застройки города, пострадавшей в годы второй мировой войны, в первую очередь
исторического центра. Исторические административные здания восстанавливались по фотографиям и
увражам с упрощением декора, а впоследствии, в 1950-е годы их количество было значительно
приумножено за счёт новых запроектированных зданий.
На этом этапе преобладала концепция парадной ансамблевой застройки центра города зданиями,
выполненными в духе неоклассицизма, с обязательным их расположением вдоль красных линий
наиболее значимых улиц. Это обеспечило архитектурно-планировочное единство составных частей
города, сформированных в различные периоды. В соответствии с генпланом на участке разрушенного
центра города: была предусмотрена «концентрированная» застройка административными зданиями,
изменившими облик центра города: Министерство внутренних дел (1947-1949гг., арх. Н.Гулавский,
384
В.Веригин); Министерство транспорта и шоссейных дорог (1952г., арх. С.Васильев, И.Э́ льтман);
Министерство пищевой промышленности (1951-1953гг., В.Войцеховский, П.Борисов); Министерство
лёгкой промышленности (1951-1953гг., арх. И.Шмурун); Министерство сельского хозяйства (1953г.,
арх. Т.Смирнова); Республиканский совет профсоюзов (1953г., арх. Р.Курц); Академия наук МССР
(1952-1955гг., арх. В.Меднек, А.Веденкин); Министерство финансов МССР (1956-1957гг., арх.
В.Войцеховский); Министерство связи и Главпочтампт (1954–1961гг., арх. В.Меднек) и др.
Как и прежде, расположение зданий основывалось на принципе периметральной застройки с
ориентаций главных фасадов на улицу. Формообразование сооружений опиралось на придание
монументальности сооружениям с помощью приёмов из арсенала классицизма: симметричность
композиции, трёхчастное членение фасада, полуциркульные окна или архивольты на верхнем этаже и
т.д. Парадный портик, увенчанный величественным фронтоном. играл роль главного украшения
сооружения. Следуя законам классической ордерной системы, фасады большинства зданий
обогащались колоннами, полуколоннами и пилястрами. В тектоническом решении наружных стен
широко применялась рустовка, каменная кладка первого этажа большего размера и более тёмного
цвета, что увеличивало визуальную устойчивость сооружения. В декоративном убранстве зданий,
наряду с классическими деталями, в геральдической эмблематике использовалась советская симво-
лика. Планировочному решению сооружений уделялось меньшее внимание, главным принципом ко-
торого, было жёсткое соблюдение симметрии всей композиции на основе коридорной системы.
Были предприняты попытки отражения в молдавской архитектуре её национальных особенно-
стей, как составной части многонациональной советской архитектуры. Но вместо разработки на базе
современных конструкций и функциональных требований новых архитектурных форм и типологиче-
ских приёмов, архитектура, как и всё художественное и литературное творчество того времени, стала
отражением стилистического направления социалистического реализма - «социалистического по сути,
и народного по форме». Понятие национальной архитектуры трактовалось как заимствование
элементов исторических памятников средневекового периода и народного жилища, а также историче-
ских форм всемирной архитектуры. В виду эклектичности и слабой теоретической изученности
природы национального формообразования, такой приём не дал ожидаемого результата. В 1955 году
особым постановлением Совета Министров СССР «Об устранении излишеств в проектировании и
строительстве» данная направленность формообразования советской архитектуры была подвергнута
критике за излишний декоративизм, пафосность и ложную монументальность, требующих трудоёмкой
ручной работы, замедляющей восстановление разрушенных войной городов. Главным же упреком, так
и не прозвучавшим явно, было то, что архитектура не отражала тенденции развития мировой
архитектуры, а нарочитая вычурность, несоответствующая функциональным и конструктивным
требованиям, отбросила назад развитие архитектуры как нашей республики, так и всего СССР.
Третий этап развития архитектуры административных зданий начинается после принятия по-
становления 1955 года, послужившего директивой коренных изменений в стилистической
направленности и идейно-художественном осмыслении архитектуры, опиравшихся на
индустриализацию строительства. Архитектура приблизилась к современности за счёт применения
новых конструктивных приёмов, формирующих жёстко геометричную тектонику модернистских
сооружений. Преобразования в строительном деле позволили заменить грузную каменную стену
лёгкими панелями и каркасом, и как думалось в начале, не нуждающимися в дополнительном декоре.
В результате изменился подход к архитектурной композиции административных зданий, ставшей по-
лем или творческой лабораторией, для поиска совершенно новой образности.
Несмотря на то, что основное внимание уделялось застройке новых жилых районов, в центре
города, продолжалось строительство административных зданий государственной важности: Дом
Правительства МССР (1964г., арх. С.Фридлин); Дом печати (1967г., арх. С.Шойхет, Б.Вайсбейн); Дом
связи (1967г., арх. В.Дубок); Проектный институт «Молдгипрострой» (1967г., арх. Р.Курц,
Р.Бекесевич); Райисполком Фрунзенского района (1969г., арх. Б. Шпак); Дом техники (1970г., арх. В.
Захаров) и др.
Архитектурное решение этих объектов представляло собой новый подход к формообразованию
зданий, основанный на простоте геометрического построения, чёткости линий, монохромном цветовом
решении с преобладанием белого цвета. Их композиция стала отражением функции здания и его
конструктивного решения, найдя своё выражение в сочетании прямоугольных призматических форм.
Освободившись от украшательства и декора, фасады получили новое звучание за счёт использования
оконного проёма, который, путём применения ленточного, панорамного и сплошного остекления,
поменяв пропорции, стал играть роль декоративно-конструктивного элемента фасада.
385
Четвёртый этап начинается с 1970-го года, как период повышения художественной
выразительности архитектуры в реализации нового генерального плана развития Кишинэу (1969 г.),
сочетающего реконструкцию центра города с комплексной застройкой новых жилых микрорайонов.
Благодаря тому, что в 1971 году городу выделили большие средства на финансирование строительства,
были созданы условия для повышения архитектурно-художественного уровня застройки,
строительства ряда объектов, отразивших столичное значение города. Была предпринята первая
попытка борьбы с безликостью и однообразием застройки предыдущего периода за счёт усложнения
архитектурной композиции и пластики фасадов зданий, а также применения современных
конструкций, отделочных материалов и более сложного цветового решения.
В ходе реконструкции центральной части города в градостроительное решение были добавлены
высотные акценты с применением выразительных средств архитектуры, присущих индустриальному
производству на основе использования разнообразных по рисунку, форме и пластике архитектурных
элементов, различных видов отделки и цветового решения. По плану застройки на зарезервированных
территориях центра города были возведены административные здания, большую часть которых
составляют сооружения повышенной этажности: Государственный банк МССР (1968-1973гг., арх.
Б.Вайсбейн, С.Шойхет, Г.Калюжнер); Министерство промстрой-материалов МССР (1974г., арх.
А.Колотовкин, Т.Ломова); ЦК КПМ (1976 гг., арх. А.Черданцев); Кишинёвский горком КПМ (1977г.,
арх. Г.Соломинов); Дом профсоюзов (1977г., арх. В.Кудинов); Институт истории партии МССР (1978
гг., арх. А.Черданцев и др.); Проектный институт КГСПИ (1978г., арх. А.Шкарупа); Всесоюзный
проектно-технологический институт (ВПТИ) (1974г.) и др.
Архитектурная композиция зданий отличалась своеобразием за счёт построенная тектоники
фасадов на контрастном сочетании различных ритмо-метрических закономерностей с плоскостью
глухой стены. Идея контраста продолжалась в применении вертикальных и горизонтальных объёмов
и членений, тёмных и светлых тонов, разнообразных отделочных материалов и фактур. В
композиционном построении фасадов получило распространение использование больших плоскостей
остекления и солнцезащитных конструкций из сборных модулей, ставших самостоятельным
декоративным элементом фасада. Цветовое решение сооружений в своей основной массе строилось на
нюансном монохромном или ахроматическом сочетании цветов.
Пятый этап развития архитектуры административных зданий, охвативший 1980-е годы,
характеризовался использованием различных архитектурно-стилистических приёмов в решении
вопросов реконструкции центра города с применением высотной точечной застройки, приведшей к
полной или частичной перепланировке кварталов, нарушая принципы периметральной застройки,
традиционной для этой части города. Создание более сложных глубинно-пространственных компо-
зиций привело к отказу от фронтального восприятия административных зданий, давая возможность
наблюдать проектируемый объект с разных сторон и развивать рекреационную зону вокруг него.
Центр города был обогащён высотными зданиями, ставшими ярко-выраженными
градостроительными акцентами, просматриваемыми с различных точек города, такими как: Дом
издательств (1980 г., арх. В.Захаров, Л.Гофман); Совет колхозов (1980г., арх. В.Вайсбейн, С.Шойхет,
А.Чмыхов); Комплекс зданий министерства связи МССР (1983г., арх. В.Шалагинов, А.Киреев,
Н.Дорофеев, С.Мухин); Верховный совет МССР (1989г., арх. Ю.Туманян, В.Яворский, А.Зальцман) и
др. Возведение этих зданий в новой технологии монолитного домостроения отразилось на их внешнем
облике, подавляющее большинство которых было построено на приоритете вертикальных членений,
визуально усиливающих высотность зданий.
Шестой этап начался с социальных преобразований в обществе, связанных с провозглашением
нашей страной независимости. Из-за сложностей экономического характера, приведших к спаду стро-
ительного производства, больше внимания уделялось не вопросам нового строительства, а реконструк-
ции и приспособлению морально устаревших зданий под новые функции, выдвигаемые временем.
Недостроенные объекты либо замораживались, либо достраивались с учётом требований, вызванных
изменением их типологии. Модернизации подвергалась не только внутренняя планировка зданий, но
и их внешний вид, получивший современную трактовку.
На этом этапе строится небольшое число крупных административных зданий, отражающих пе-
реосмысление архитектурных форм в тенденциях постмодернизма на базе использования новых стро-
ительных и отделочных материалов: Офисное здание банка Moldindconbank (1995г., арх. В.Модырка);
Посольство Российской Федерации (1999 г., арх. Г.Жинкин); Здание Petrol-bank (1990-е гг.) и др. В
поисках своеобразия и уникальности каждого объекта во главу угла была поставлена задача эстетиза-
ции образа административного здания путём обращения к новым и испытанным временем архитектур-
ным приёмам.
386
В тоже время, строительство в центре города небольших деловых объектов в виде «вставки»
редко увязывались с существующей застройкой по масштабу, стилистике, формам членений или цве-
товому решению. Нарушение органичности восприятия городской среды усиливалось типологическим
несоответствием новых административных зданий, больше похожих на индивидуальное жильё, рас-
считанное на строительство за городом. Помимо этого, приспособление жилых помещений первых
этажей под офисы привело к видоизменению фасадов зданий, которое также негативно сказалось на
восприятии их целостности и гармонии, выразившейся в стилистическом противоречии, цветовой ка-
кофонии и разрушении композиционного единства. Недостатки усугублялись нарушениями строи-
тельных норм и правил, отсутствием благоустройства прилегающей территории и нехваткой парковок.
К сожалению, эта проблема продолжает оставаться актуальной и в настоящий момент.
Седьмой этап развития архитектуры административных зданий можно отнести к 2000-м годам,
когда наблюдается качественное изменение ситуации в архитектуре за счёт увеличения капитальных
вложений и поступления иностранных инвестиций в строительство. Это привело к появлению деловых
центров, ставших типологическими лидерами среди административных зданий, по своей стилистике и
техническому оснащению соответствующих уровню развития современной архитектуры: офисное зда-
ние ASCOM Group (2013г., арх. С.Гарконица); офис компании Unionfenosa (2000-е гг.); офисное здание
Lunedor (2012г.); Бизнес-центр PANORAMA (2015г., арх. В.Гальчинский). Архитектурное формообра-
зование деловых центров, построенное на принципах целостности и лаконизма, стало более независи-
мым от конструктивной структуры и функционального зонирования, уделяя основное внимание по-
иску универсальной формы и своеобразию объёмного решения.
Большое число дискуссий вызвало появление первых крупных бизнес-центров класса «А»,
архитектура которых, отражая логику деконструктивизма и хай-тека, является воплощением
стилистического антагонизма с существующей городской средой: Бизнес-центр Accent Business Park
(2007г., арх. Г.Тельпиз); Международный Бизнес-центр SKYTOWER (2007г., арх. Г.Тельпиз);
Международный Бизнес-центр Le Roi (2008г., арх. Г.Тельпиз). Благодаря новым пропорциям объёмов,
современным отделочным материалам и яркому цветовому решению, сооружения входят в
противоречие с окружающей застройкой, одновременно начиная играть роль архитектурно-градостро-
ительной доминанты.
В противоположность им, в 2000-е годы появился целый ряд небольших по этажности офисных
зданий, дополняющих существующую среду и демонстрирующих сочетание нового прочтения
исторически заимствованных и современных композиционных приёмов: здание компании LUKOIL
(2002 г., арх. Г.Тельпиз); здание Î.S. CRIS Registru (2000-е гг); офисное здание Global Business Center
(2011г.); комплекс офисных зданий на ул.А.Пушкина (2007-2009г., арх. Д.Куликов); информационное
агентство ИНФОТАГ (2000-е гг., арх. Г.Жинкин) и др. Одновременно с этим, некоторые здания,
потеряв свою востребованность, вместе с реорганизацией внутреннего пространства приобрели обнов-
лённый и осовремененный внешний вид: здание банка MAIB (2006, арх. И.Карпов); офисное здание
КЕNТFORD - бывший КГСПИ (2000-е гг.); офисный центр – бывший ВПТИ (2000-е гг.); офис банка
Mobiasbank – бывшее здание гостиницы «Молдова» (2002г., арх. Г.Тельпиз).
Таким образом, анализ развития архитектуры административных зданий города Кишинэу - от
эклектики и неоклассицизма до модернизма, постмодернизма, деконструктивизма и хай-тека - демон-
стрирует постоянный поиск зодчими Молдовы оптимальных композиционных решений, развиваю-
щихся в русле мировых тенденций архитектуры, но ограниченных местными условиями, экономиче-
скими и социально-идейными возможностями.
1. Nesterov, T., Gangal, B., Rîbalco, E. Centrul istoric al Chişinăului la începutul secolului al XXI-lea. Re-
pertoriul monumentelor de arhitectură. Chişinău: ARC, 2010, 268 p.
2. Смирнов, В. Ф., Градостроительство Молдавии. Кишинев: Картя Молдовеняскэ, 1975.
3. БОГНИБОВ, Е.А. Пути развития архитектуры Советской Молдавии 1940 – середины 1970-х гг.
Диссертация на соискание учёной степени кандидата архитектуры, Москва, 1976.
4. Колотовкин, А. В., Шойхет, С. М., Эльтман, И. С. Архитектура Советской Молдавии. Москва:
Стройиздат, 1987.
5. Бендерский, Б.Н. Город и время. Архитектура Кишинёва ХVIII – XX вв. Кишинёв, 2004.
387
PICTURA FIGURATIVĂ DIN MOLDOVA ÎN PRIMII ANI POSTBELICI
(1945-1950)
Liliana PLATON
Abstract: The political changes from the 1940 s, have imposed a new ideological concept to the national
painting, being derived from the marxist-Leninism theories, from which „the socialist realist” manner. The
new fashion proposes to painting a return to neoclassical values, which would allow a deepening of semantic
content and a more complex compositional structure. The figurative trend from 1945 to 1950 has tended to
deepen the spiritual and the emotional qualities and to catch the typological feature of the characters.The
figurative composition has gradually aproached the historic and the revolutionary themes, describing them
through a narative and explanatory attitude towards the historic event, representing them as through the
emotional and spiritual way, as well as through the political one, which has been expressed through the
figurative point of view and which influences the work`s semantics.
Key words: figurative procedure, composition, structure, figurative, unifigurativ, bifigurativ,

multifigurativ.
Figurativul în opera picturală îndeplinește funcții de importanță majoră, în formalizarea structurii

compoziționale asigurând interpretarea ideii operei și tratarea semanticii acesteia.
Studiul implementării figurativului în pictura moldovenească din perioada anilor 1945-50, prezintă un
interes major, pentru aprecierea valorică a imaginilor picturale, ce demarează într-o fornulare specifică
modelată după climatul socio-cultural al timpului. Importanța expresiei figurative se datorează rolului pe care
îl îndeplinesc imaginile figurilor umane în structura constructiv-compozițională a tablourilor create la vremea
respectivă, aceasta își asumă responsabilitatea de formalizare și interpretare a ideii operei și de tratare a
semanticii acesteia.
În perioada imediat postbelică în pictura din RSSM, imaginea figurativă se atașază preponderent de forma
obiectivă a realității, prin care tinde să exprime trăirile psiho-emoționale a figurilor, condițiile și mediul social,
optând pentru crearea tablourilor ce exploarau temele istorico-revoluționare și cele ce reflectau munca
colhoznică colectivă. Procedeul plastic de reprezentare a figurii, se remodelează după conceptul estetic
marxist-leninist, ce stă la baza creării metodei „realizmului socialist”. Intențiile propun angajarea artei în
serviciul de „construire activă a socializmului”, în urma căruia, în prima etapă a evoluției „realismului
socialist”, sporește interesul pentru calitățile descriptiv-narative ale subiectelor „serioase”, în care se înscrie
și segmentul istorico-revoluționar, considerat „oportun în perfecționarea profesională a artistului” [3].
Prin formula nouă, figurativul își sporește interesul pentru calitățile descriptiv-narative, evoluând treptat
spre opțiuni explicative a subiectului, acționând sensul operei prin calități afective și semnificative a figurilor.
Un prim ecou al compoziției figurative postbelice îl descrie pânza „Blestemul” (1945) a lui M. Gamburd
[fig.1], ], care „creează o imagine epică a răzbunării ” [2] este reprezentată într-o organizare compozițională
clasică, formulată printr-o „structură traiectorial-liniară” complexă [5], care implică figurativul într-un
scenariu bine regizat. Grupul figurativ principal este plasat în prim-plan, într-o descriere generoasă a formelor
cu proporții mari extinse pe aproape întreg spațiul plastic, într-o intenție descriptiv-narativă care scot în vizor
trăirile emoționale produse de dezastrul istoric. În modelarea plastică a mișcărilor, gesturilor și expresiilor
portretistice, se recurge la un proces de „curățare” sau „filtrare” a descrierilor figurative, care acționează în
mod explicativ sensul subiectului. Figurile principale dispuse în centrul compoziției, concentrează la sine
întregul energitizm dramatic al scenei care pronunță dezlegământul semantic al scenei, operînd prin semne și
gesturi referitoare la calitățile sau valorile moral-spirituale ale oamenilor.
Ecoul tragediei sociale este reprezentat și în compoziția figurativă „Evacuarea” [fig. 2] de L. Grigorașenco.
În aciasă lucrare figurile se prezintă într-o expresie lipsită de claritate și caligrafie plastică, omogenizate tonal
cu umbra dealului, perceptibil prin panta diagonală pe care pare că „alunecă” [6] figurile. Aciastă mișcare
devine rimată și cadențată prin repetările figurilor ce traversează pînza pe diagonală. Procedeul plastic
figurativ, este intenționat modelat prin linii difuze, uneori suave scoțând în evidență tipologii expresive
cuprinse de groază, frică și îngrijorare, pentru o explicație mai veridică a atmosferei tragice și a trăirilor psuho-
emoționale ale fgurilor. În acelaș scop artistul fluidizează integritatea figurilor cu panta dealului, omogenizată
388
printr-o umbră densă aparent plină de praf, rezultată în urma mișcării figurilor. Însă totodată acțiunea și
emotivitatea procesiunii figurative din prim-plan este motivată prin fenomenul cauzal al luminii din ultim plan,
care dramatizează acțiunea figurilor și le oferă din punct de vedere coloristic un contrast care evidențiază
siluietele, pronunțând astfel organizarea compozițională, ritmică și descrierea afectivă a figurilor.
În cadrul subiectului revoluționar-istoric din perioada primilor ani postbelici, se pronunță reprezentativ
compoziția „Ștefan cel Mare înainte de bătălia de la Bârlad” [fig. 3] a lui D. Sevastianov. Lucrarea apelează la
o structură compozițională neoclasică, plasând scena figurativă principală într-o configurație triunghiulară, de
unde se evitențiază spectaculos figura voievodului plasată semnificativ în îrful de sus al triunghiului, dar și
„interesul maxim compozițional și coloristic” al scenei [2].. Demersul figurativ se limitează la o structură
ritmică de linii verticale ce se extind repetat pe o fâșie orizontală, incluzând și gruparea figurativă din ultimul
plan. La baza de jos a configurației triunghiulare cele două figuri laterale marginalizază compoziția figrurativă
și-i crează iluzia de rampă de lansare a privirii spre figura centrală. Aciastă figură se situiază pe planul doi al
compoziției, înălțat prin relieful spațiului, care face posibilă exprimarea mai solemnă, festivă și monumentală
a personalității voevodului, susținută și prin valorile coloristice și luminoase care reliefează foarte expresiv
tipologia figurii sale. Întregul procedeu figurativ prin valorile plastice și coloristice acționează și soluționează
descrierea profunzimii atmosferei și tensiunii emoționale a evenimentului istoric, în care se venerează și
potențialul organizator al domniorului.
O formulă specific neoclasică de reprezentare „spațial-temporală” [6]a expresivității figurative a fost în
acea perioadă clarobscurul, care permite scenelor o rezoluție plastică mai spectaculoasă, capabilă să conducă
mișcarea privirii pe un traseu regizat. Prin aciastă formulă sînt soluționate compozițiile angajate a lui I. Erșov
„Ostașul eliberator” (1947), a lui G. Sainciuc „Scrisoare de acasă” (1947-49), a lui M. Gamburd „Lichidarea
analfabetismului” (1946) ș.a.
Compoziția „Scrisoare de acasă” [fig. 4] propune o morfologie deductivă complexă, prin modelajul circular
al traiectoriei vizuale, ce pornește de la cele câteva forme obiective ale interiorului, apoi se leagă cu figurile
luminate din dreapta pânzei, care direcționează privirea spre figura centrală. Figurile din dreapta servesc figurii
centrale prin continuitatea dinamică a reliefului figurativ și echilibruul tonal analogic cu intenție de susținere.
Figura centrală își pronunță prioritatea prin calitățile plastice, coloristice și psiho-emoționale, concentrate pe
un monolog cu gândurile proprii, provenite dintr-un spațiu nativ, subînțeles prin ,,alunecarea” strălucitoare a
luminii pe fața sa și mimica ușor surâzândă, toate acestea îl distanțează spiritual de mediul real în care se află
și-l izolează afectiv de restul grupului. Figura sa rămâne într-un dialog cu scrisoarea, care de aciastă dată
îndeplineșe în mod semnificativ un rol de figură însuflețită, care prooacă emoțional figura centrală, dispunând-
o ca răspunzătoare sau principală. Spațiul clarobscur, generalizează și laconizează descrierea scenei, lăsând în
vizor doar expresivitatea modelărilor figurative, care prin posibilitățile sale majore de organizare constructivă,
plastică și afectivă, configurează conținutul semantic al operei.
Tot prin clarobscur este modelată expresivitatea figurativă și a compoziției „Lichidarea analfabetismului”
(1946-47) de M. Gamburd [fig. 5], configurată contrastant prin jocul de lumină-umră. Iluminarea puternică
scoate în vizor formula plastică a structurii constructive a figurilor, care interacționează cu tonurile întunecate
ale clarobscurului prin valorațiile volumetrice a formelor figurative. Procedeul figurativ apelează în acest caz,
la diverse soluții plastice și semnificative, ce scot în vizor tipologia figurativă națională, tendința socio-
cuturală și afecțiunea spiritual-emoțională a figurilor asociate metaforic prin formele și imaginile din jur.
Soluția plastică a compoziției pornește de la ideea tematică socială de intelectualizare a poporului, din care
artistul recurge la o pronunțare simbolică a subiectului, descriind cele două figuri aranjate compact una lîngă
alta, concentrate pe o acțiune comună destul de încordată. Procedeul figurativ evidențiază sensibilitatea
spiritual-emoțională a figurilor, aprofundată într-o tăcere și imobilitate completă, de unde doar mișcarea
stîngace a creionului pe foaie, sau atingerea mărgelelor de mîna fetei pot produce careva mișcări sau sunete.
Imoblitatea figurativă se manifestă prin formele constructive rigide, monumentalizate și ușor înăsprite prin
reliefarea expresivă a volumelor cutelor de pe haine și trăsăturilor portretistice, astfel încît se stotează orice
mișcare, alunecare sau relaxare a formelor, concentrate pe o luptă interioară cu propria-i neputință, subînțeleasă
ca o „cauza” a trecutului întunecat, de la care se detașază categoric figurile. Prezența lor statică și imobilă, este
ușor acționată de dinamica luminii, subliniată prin lungimea mesei, ce crează o iluzie de mișcare spiritualizată.
Deși se przintă ca o compoziție bifigurativă, figurile nu prezintă un dialog, ci doar o contribuție și acțiune
comună, descrisă prin traiectoriile liniare a privirilor ce crează un trunghi cu vîrful ascuțit fixat pe gruful
creionului. Caractrul reprezentărilor figurative devine sesizabil și prin formele
„parabolizate” din jurul figurilor, cum ar fi vasul cu flori de pe masă, ce descrie semnificativ condiția sociallă
și caracterul fetelor, prin tonul întunecat al ulciorului, se fac legături de proveniență din spațiul trecut prezentat
și el întunecat, iar caracterul ulciorului și al florilor, descriu caracterul tradițional național, unde culoarea
florilor prin nuanța caldă și blajină, sincronizează cu temperamentul harnic și pașnic al figurilor, însă
389
dimensiunea foarte scurtă a cozilor florilor, vorbește despre neputința și nivelul jos intelectual de care suferă
fetele sau societatea în general.
După 1948, atmosfera și climatului socio-politic din țară intenționează să implice artiștii într-un proces de
„restructurarea progresivă a artei” în spiritul realizmului socialist, de asemenea și „educarea poporului moldav
în spiritul comunist al conducererii staliniste” [1].. Condițiile de creare a compozițiilor figurative devin mai
aspre și mai ideologizate, propunându-se direcții tematice clare ce vizează „munca omului sovietic” sau „noul
caracter socialist”, dominant în majoritatea lucrărilor ulterioare de la sfârșitul deceniului IV
În aceste condiții este creată și compoziția lui M. Gamburd „Tipografia ilegală a ziarului „Iscra” la
Chișinău” [fig. 6], în care reușește să îmbine expresiv aranjamentul figurilor cu replica metaforică a luminii,
care acționează afectiv figurile. Aceasta apare de după soba din dreapta și se extinde cu o intensitate tonală
substanțială pe pereții interiorului, configurând umbre hiperbolizate ale figurilor, ce parafrazează starea
tensionat-emoțională a acțiunii și riscului figurilor. În timp ce regizarea figurativă se prezintă cu un rol inferior
față de profunzimea emoțională a spațiului limitat, aceasta manifestă atitudini convenționale rezervate și
calculate, supuse cerințelor ideologice, care, dacă ar fi plasate într-un alt anturaj spațial, nu ar descrie nimic
din acea stare emoțională încordată. Expresia luminii din spațiul interiorului reușește să însuflețească starea
spiritual-emoțională a figurilor și să sugereze sentimentul de taină sau ascunziș al scenei figurative, urmărită
din întuneric.
Într-o altă compoziție „Grigore Kotovski la tribunal” (1950), M. Gamburd sugerează o interacțiune
conflictuală de interese figurilor, prin valorile contrastante ale culorilor. Dispusă în fâșii intersectate, nuanța
de verde rece și roșu purpuriu, parafrazează încordarea și contradicția procesului de judecată, iar nuanțele calde
luminoase, concentrate spre figura centrală, sugerează semnificativ adevărul și dreptatea. În acelaș scop
semnificativ influiențează scena figurativă și calitățile tonale, prin care se iluminează semnificativ figura
centrală, creându-i-se un aspect de revoluționar nobil, umanist și „curat”, de un nivel moral-spiritual superior
tuturor disputelor conflictului. Prin aceste mijloace coloristice și plastice, artistul reușește o implicare afectivă
a figurativului, care rămâne angajat narațiunii ideologice a subiectului.
În concluzie, observăm că expresiile figurative din pictura RSSM din perioada postbelică demonstrează o
evoluție a limbajului plastic, neoclasic. Acest limbaj, pe parcursul perioadei date, suferă modificări ce influ-
ențează conținutul estetic, tematic și psiho-emoțional al figurativului, în consecința influențelor socio-ideolo-
gice. Procedeul figurativ se aprofundează în sfera subiectiv-ideologică, urmărindu-se scopul de pronunțare,
întru-un mod cât mai explicit, a sensului demersului descriptiv-narativ al scenei. În cadrul acestor tendințe,
procedura plastică figurativă reflectă diverse expresii semnificative, atinse prin intermediul asocierilor, com-
parațiilor sau interpretărilor artistice chemate să intensfice emotivitatea figurativă. Astfel, figurativul din
perioada imediat postbelică se implementează în canavaua picturală, în calitate de categorie fundamentală de
formalizare a structurii compoziționale, îndeplinind totodată și funcția de „semn” ce asigură interpretarea ideii
operei și tratarea semanticii acesteia.
Lista ilustrațiilor:
Fig. 1. „Blestemul” 1945, M. Gamburd Fig. 2. Evacuarea” 1947. L. Grigorașenco „
390
Fig. 3. Ștefan cel Mare înainte de bătălia de la Fig. 4. „Scrisoare de acasă”1947. G. Sainciuc
Bârlad” 1947. D. Sevastianov
Fig. 5. „Lichidarea analfabetismului” Fig. 6. „Tipografia ilegală „Iscra”

1946. M. Gamburd la Chișinău” 1949. M. Gamburd
Bibliografie
1. AOSPRM, F. r-2906, inv.1, d. 28, 1948, p.1

2. Гольцов, Д. и др.. Искуство Молдавии. Кишинёв: Картя молдовенеаскэ, 1967, 314 с.
3. Чезза, Л. Плоды с дерева дружбы. Кишинёв: Картя молдовенеаскэ, 1964, 85 с.
4. Spânu, C. Contribuții asupra demarcării tipologice a sistemelor subordonate ale structurii com-
poziționale și rolul constructiv-semantic al acestora în tabloul „Blestemul” de M. Gamburd. În: Arta
`98. Chișinău: Atelier, 1999, p. 22-23
5. Spânu, C. Spațiu și timp în pictura din Republica Moldova (anii 1940-1990). Monografie. Chișinău:
Știința, 1994, p.3
6. Spânu, C. Spațiu și timp în pictura din Republica Moldova (anii 1940-1990). Monografie. Chișinău:
Știința, 1994, p.14
391
TIPOLOGIA INSTITUȚIILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN R. MOLDOVA
Petru ZESTREA, Tatiana BUIMISTRU
Abstract: Studiind evoluția instituțiilor de învățământ din R. Moldova, s-a observat că proiectanții au pus un
accent deosebit în dezvoltarea funcțională a lor, ceea ce a dus la dezvoltarea câtorva tipuri de clădiri de
învățământ, fiind construite după proiecte tipizate. Totodată urmărind monumentele arhitectonice din țară,
vom observa că în lista monumentelor de arhitectură nu a nimerit nici o instituție de învățământ. Motivul care
a influențat aspectul arhitectural al instituțiilor școlare a fost lipsa surselor financiare din partea beneficia-
rului care a construit acele instituții, adică statul, care a căutat soluțiile cele mai optime de construcție a
clădirilor de învățământ.
Cuvinte cheie: tipologii, instituții școlare, învățământ, sistem de învățământ, zonare funcțională, sistematizare
planimetrică.
Primele școli în Chișinău au apărut în anul 1766, încă pe vremea Principatului Moldovei. Funcționau școli
atât în cadrul bisericilor și mânăstirilor, cât și cele deschise din inițiativa unor personalități cu un nivel de
cultură mai mare. Bineînțeles că acele școli erau destul de mici, cu una – două clase (vezi fig. 1), deoarece
durata studiilor era de 1-4 ani, dar și numărul copiilor care își permiteau să frecventeze școală era foarte mic.
Fig. 1 Școală construită la sfârșitul sec.XIX
Un alt factor ce a influențat considerabil forma spațial planimetrică, aspectul arhitectural, dar și structura de
rezistență a instituțiilor școlare sunt materialele de construcție utilizate în perioada respectivă.
De la apariția primelor școli până în prezent progresul tehnic, specializarea și diversificarea activităților
umane, au condus la creșterea exigențelor față de organizarea spațiului interior al instituțiilor de învățământ,
ceea ce a favorizat cristalizarea structurilor spațial-planimetrice, dar și ramificarea tipologiilor clădirilor.
Actualmente. conform Codului Educației R. Moldova „Idealul educațional al școlii din Republica Mol-
dova constă în formarea personalității cu spirit de inițiativă, capabile de autodezvoltare, care posedă nu nu-
mai un sistem de cunoștințe și competențe necesare pentru angajare pe piața muncii, dar și independență de
opinie și acțiune, fiind deschisă pentru dialog intercultural în contextul valorilor naționale și universale asu-
mate”. Deci, pentru a avea o societate puternică, cultă și bine dezvoltată, a apărut necesitatea organizării siste-
mul de învățământ obligatoriu, unde toți copii sunt educați și instruiți, formându-se ca personalități. Copii chiar
din primele zile de viață începe să se formeze ca personalitate, descoperind lumea, dar și tendința de a se
integra în societate frecventând creșa, grădinița, iar apoi celelalte niveluri și cicluri școlare până la vârsta de
18 ani.
Sistemul de învățământ în R. Moldova este organizat pe niveluri și cicluri în conformitate cu Clasificarea
Internațională Standard a Educației (ISCED–2011):
a) nivelul 0 – educația timpurie:
– educația antepreșcolară;
– învățământul preșcolar;
b) nivelul 1 – învățământul primar;
c) nivelul 2 – învățământul secundar, ciclul I: învățământul gimnazial;
d) nivelul 3:
392
– învățământul secundar, ciclul II: învățământul liceal;
– învățământul profesional tehnic secundar;
e) nivelul 4 – învățământul profesional tehnic postsecundar;
f) nivelul 5 – învățământul profesional tehnic postsecundar nonterţiar;
g) nivelul 6 – învățământul superior, ciclul I: învățământ superior de licență;
h) nivelul 7 – învățământul superior, ciclul II: învățământ superior de master;
i) nivelul 8 – învățământul superior, ciclul III: învățământ superior de doctorat.
Învățământul obligatoriu începe cu grupa pregătitoare din învățământul preșcolar și se finalizează cu în-
vățământul liceal sau învățământul profesional tehnic secundar și postsecundar. Dacă la sfârșitul sec XIX,
prima jumătate a sec. XX învățământul nu era obligatoriu și frecventau școala numai păturile de oameni mai
bogați, acuma învățământul este obligatoriu pentru toți copii, iar obligativitatea frecventării învățământului
obligatoriu încetează la vârsta de 18 ani.
Pe parcursul dezvoltării sistemului și structurii de învățământ, au apărut următoarele tipuri de instituții de
învățământ, după cum urmează:
a) instituție de educație antepreşcolară – creșă, centru comunitar de educație timpurie;
b) instituție de învățământ preșcolar – grădiniță de copii, centru comunitar de educație timpurie;
c) instituție de învățământ primar – școală primară;
d) instituție de învățământ secundar, ciclul I – gimnaziu;
e) instituție de învățământ secundar, ciclul II – liceu;
f) instituție de învățământ general cu programe combinate – complex educațional (școală primară-
grădiniță, gimnaziu-grădiniță);
g) instituție de învățământ profesional tehnic secundar – școală profesională;
h) instituție de învățământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterţiar – colegiu;
i) instituție de învățământ profesional tehnic cu programe combinate – centru de excelență;
j) instituție de învățământ secundar vocațional de arte, sport etc. – școală;
k) instituție de învățământ superior – universitate, academie de studii, institut, școală superioară,
școală de înalte studii etc.;
l) instituție specializată de învățământ de formare continuă – institut;
m) instituție de învățământ extrașcolar – școală (de arte: arte plastice, muzică, teatru; de sport etc.),
centru de creație, club sportiv;
n) instituție de învățământ special – instituție specială, școală auxiliară.
Din momentul când învățământul a devenit obligatoriu, dar și datorită creșterii rapide a numărului popu-
lației (experiența sec. XX), proporțional a crescut numărul și diversitatea instituțiilor de învățământ (vezi fig.2;
fig.3). Tot în perioada sec. XX s-a dezvoltat destul de rapid industria în domeniul construcțiilor, au apărut o
serie de materiale și tehnologii noi în construcții. Datorită necesității construcțiilor în masă în localitățile din
țară (orașe, sate) și volumului mare de lucru, specialiștii din domeniul construcțiilor au inițiat o politică de
industrializare a proceselor de construcție, proiectând clădiri din elemente prefabricate, de diferite destinații,
fiind turnate la uzine, iar apoi montate pe șantier. În așa mod au apărut un șir de instituții de învățământ stan-
dardizate, după proiecte tip (vezi fig.3), majoritatea fiind construcții din elemente prefabricate turnate la uzine,
iar ulterior montate pe șantier.
Fig. 2 Școală construită în a doua jumătate a sec.XX
Reieșind din respectarea normelor sanitare, care reglementează capacitatea normată a unei clase până la
25 elevi, a dus la:
393
 Majorarea numărului de clase;
 Majorarea numărului de încăperi auxiliare (administrație, profesori, personal auxiliar, etc.)
 Creșterea suprafeței construite a școlii;
 Creșterea regimului de înălțime – 2-3 nivele școlile primare și gimnaziale și până la 4 nivele
instituțiile de învățământ profesional tehnic și instituțiile de învățământ superior;
 Creșterea suprafeței de teren necesar pentru construcția școlii;
a) Capacitatea 192 copii, suprafața b) Capacitatea 320 copii, supra- c) Capacitatea 624 copii, su-
teritoriului 1,2ha fața teritoriului 1,7ha prafața teritoriului 2,0ha
d) Capacitatea 320 copii, suprafața e) Capacitatea 392 copii, supra- f) Capacitatea 480 copii, suprafața
teritoriului 1,7ha fața teritoriului 2,0ha teritoriului 1,7ha
g) Capacitatea 640 copii, suprafața h) Capacitatea 960 copii, supra- i) Capacitatea 624 copii, supra-
teritoriului 2,0ha fața teritoriului 2,8ha fața teritoriului 2,0ha
Fig. 3 Tipuri de școli construite în a doua jumătate a sec.XX
Structura funcțională a instituțiilor de învățământ joacă un rol foarte important în organizarea spațiilor
destinate pentru studii, administrative, laboratoare, etc. Pentru o organizare funcțională mai reușită încăperile
instituțiilor de învățământ se grupează în două categorii de bază:
a) Săli destinate pentru studii, cum ar fi:
 Clase
 Săli de studii
 Laboratoare
 Cabinete metodice
b) Încăperi școlare comune:
394
 Sala sportivă
 Sala festivă
 Cantina
 Ateliere
 Biblioteca
 Spațiile administrative și gospodărești
Bineînțeles că numărul sălilor de studii din instituția de învățământ sunt planificate funcție de numărul de
copii (capacitatea instituției) care vor învăța în acea instituție. Tot funcție de numărul elevilor se v-a stabili
numărul personalului didactic, administrativ și auxiliar ce vor deservi acești elevi. Din aceste norme și rezultă
numărul încăperilor administrative, didactice, laboratoarelor, atelierelor și încăperilor auxiliare.
Teritoriul destinat instituțiilor de învățământ de asemenea este divizat în zone funcționale cum ar fi: blocul
de studii cu cantină, sala festivă și sală de sport (vezi fig.2-3), zona de recreere pentru elevi de diferite vârste,
zone de instruire practică, cum ar fi sere și ateliere de producere, zona sportivă (terenuri de sport, bazin, piste
de alergat), zone verzi amenajate (grădini publice, parcuri, scuaruri, etc.), zona comunală (garaje, cazangerie).
Varietatea încăperilor după funcții din instituțiile de învățământ a dus la dezvoltarea câtorva scheme planime-
trice de bază, cum ar fi: liniare, perimetrale și blocate. Schemele liniare de obicei se folosesc la instituțiile de
învățământ de o capacitate mică, unde se comasează toate funcțiile într-un singură clădire și se evidențiază
prin proiectarea coridorului central. Schemele perimetrale se caracterizează prin curtea interioară, care se uti-
lizează ca zonă de recreație. Schemele tip blocate sunt cele mai reușite scheme, compuse din mai multe blocuri
de diferite funcții, cum ar fi bloc de studii, bloc administrativ, bloc de alimentație, bloc destinat pentru activități
sportive, etc. Soluția de planificare spațială a instituțiilor de învățământ depinde de zona de amplasare (ur-
ban/rural), capacitatea instituției, nivelul de studii, tipul activităților didactice, dotarea tehnico-materială, ni-
velul de siguranță, inclusiv și de caracteristicile sistemelor instalațiilor inginerești.
Pe parcursul funcționării și exploatării instituțiilor de învățământ, numărul elevilor diferă de la an la an,
uneori depășind capacitatea instituției, alteori fiind cu mult mai putini decât capacitatea. Este evident că nu-
mărul populației din țară va varia permanent, iar instituțiile de învățământ vor avea de suferit din cauza acestei
neomogenități a numărului de elevi. Dacă numărul elevilor v-a fi prea mare, atunci vom avea insuficiență de
săli de studii, de personal care deservește aceste instituții și invers, dacă numărul elevilor v-a fi prea mic, atunci
instituția de învățământ va avea mari cheltuieli, îndeosebi de întreținere, dar și pierderi a personalului de de-
servire, cum ar fi cadrele didactice și personalul auxiliar.
Soluțiile de sistematizare planimetrică a instituțiilor de învățământ trebuie să asigure posibilitatea de tran-
sformare și adaptare a spațiului interior pe parcursul exploatării, funcție de necesitățile demografice și condi-
țiile localității, faptul ce va permite crearea de condiții optime pentru organizarea procesului de instruire.
Bibliografie
1. Codul educației al R. Moldova din 17.07.2014

2. NCM C.01.03:2016 Proiectarea construcțiilor pentru scoli de învățământ general
3. NP 010-1997 Normativ privind proiectarea, realizarea și exploatarea construcțiilor pentru școli și licee.
4. И. А., Синянекий, Н. И., Манешина, Типология Зданий, Издательский центр «Академия», Москва
2014
5. С. Г., Змеул, Б.А., Маханько, Архитектурная Типология Зданий и Сооружений, Москва, «Архитек-
тура-С» 2004
395
АРХИТЕКТУРНЫЕ ОСОБЕННОСТИ
ЗДАНИЯ КИШИНЕВСКОГО ЦИРКА
Вера ЯВТУШЕНКО
Институт культурного наследия.
Резюме: Особенности архитектурного решения здания Кишиневского цирка заключается в том, что
предложенный для реализации типовой проект был полностью переработан. Архитекторы Шойхет
С.М. и Кириченко А.С. разработали индивидуальный проект, соответствующий архитектурной среде
города и особым техническим требованиям для сейсмической зоны. Во внешнем облике авторы ис-
пользовали национальную специфику – например, рисунки и орнаменты, встречающиеся на молдавских
коврах. Так появились трапециевидные панели и линии балкона с мраморной облицовкой. Имеется ряд
архитектурных и декоративных деталей, напоминающих о молдавском народном творчестве. Все
эти элементы были удачно стилизованы проектировщиками.
Ключевые слова: Кишиневский цирк, Семен Шойхет, Алла Кириченко.
К 530-летию города Кишинева, руководство СССР решило подарить городу несколько обществен-
ных зданий. Одним из них было здание цирка. В СССР существовал институт типовых проектов зда-
ний. Бюджет был ограничен и проектировщикам в категорической форме предложили взять типовой
проект, неоднократно использованный во многих городах страны. Этот проект был маловыразитель-
ный, с сокращенным составом помещений.¹ Архитектор Семен Шойхет и мэр города Кишинева И. Да-
маскин поехали к Екатерине Фурцевой (министр культуры СССР – прим. авт.) и убедили ее, что необ-
ходимо строить свой цирк, а не типовой. Долго выбиралось место для нового здания. Союзгосцирк хо-
тел, чтобы его строили в центре, за Центральным рынком, у автовокзала, чтобы была хорошая посеща-
емость или в самом центре столицы, напротив кинотеатра «Патрия», где по генплану города собира-
лись расположить оперный театр. Авторы были против такого решения и выбрали участок, располо-
женный за церковью Св. Константина и Елены, хорошо просматриваемый с разных точек города, что
особо выгодно для нового здания.
В институте «Молдгипрострой» была сформирована команда из молодых специалистов, которая
с увлечением принялась за работу. Главным архитектором проекта назначили Семена Шойхета, а глав-
ным инженером проекта стал Анатолий Снипелишский. Руководителем группы архитекторов являлась
Алла Кириченко. Прежде чем приступить к проектированию, авторы изучили необходимую норматив-
ную документацию, ознакомились с практикой строительства аналогичных объектов в СССР и за ру-
бежом.² Цирки обычно имели в плане круг или многоугольник, проработка дизайна фасада и крыши
формировало облик здания. Типовой проект 60-х годов представлял собой здание, состоящее из двух
блоков: зрелищного и хозяйственно-административного.
Рис. 1. Типовой проект №264-11-1. Цирк на 2000 мест. Вторая половина 1960-х годов.
Зрелищный блок представлял в плане восьмиугольник, а план хозяйственного блока был похож
на букву «П». Последний соединялся галереей со зрелищным блоком.3 Такой проект можно встретить
в российских городах Иваново, Кемерово, Киров, Омск, Рязань, Курск и др. Примерами для анализа
послужили также здание цирка в Москве на 3400 зрителей, и проект цирка в Сочи на 2000 зрителей,
построенные в 1971 г. Здание сочинского цирка являет собой цилиндрический объем. Хозяйственно-
396
административная часть расположена в стилобате, который находится ниже по рельефу.4 Интересным
композиционным и инженерным решением обладал цирк на 2300 мест в Новосибирске. Здание цирка
является круглым в плане. Амфитеатр и манеж смещен относительно центра здания. В результате чего
форма крыши изменилась на гиперболический параболоид.5 Использовав данный опыт, кишиневские
авторы разработали наилучшее решение в планировочном и технологических аспектах, чтобы сделать
возможным постановку на арене технически сложных театрализованных цирковых представлений, а
также организации соответствующих условий для зрителей и качественного размещения артистов и
животных.
Рис. 2. Здание кишиневского цирка6
Здание кишиневского цирка представляет собой уникальное общественное сооружение с ориги-

нальным архитектурным обликом и силуэтом. Оно состоит из зрелищного и хозяйственно-администра-
тивного блока. Зрелищный блок имеет четыре уровня. Каждый ярус в плане представляет собой круг.
Главный вход для зрителей расположен в цокольном этаже на отметке -4.500. На этом же уровне рас-
полагаются вестибюль, гардероб, билетные кассы, кассовый вестибюль, администрация, санитарные
узлы для посетителей и работников цирка, а также технические помещения для иллюзионистов и дру-
гих работников цирка. На втором уровне на нулевой отметке располагаются вход в зрительный зал,
буфет с подсобными помещениями, кольцевое фойе и выход на балкон. Зрительный зал цирка содер-
жит следующие элементы: манеж диаметром 13 м, амфитеатр, купол, эстрады, помещения для оркестра
и др. Манеж диаметром 13 м окружен барьером высотой и шириной 0,5 м. На третьем уровне на от-
метке +4.350 располагаются фойе-галерея, уборные для посетителей и другие технические помещения.
На четвертом уровне на отметке +11.000 находятся аппаратная, рабочие комнаты и другие подсобные
помещения.
Хозяйственно-административный блок имеет два уровня и два внутренних закрытых дворика.
Корпус можно разбить на несколько функциональных зон. Первая зона предназначена для животных.
Здесь находятся помещения для их содержания, кухня для приготовления пищи, ветлечебница с изо-
лятором, склад для хранения продуктов. Конюшни и помещения для животных расположены на одном
уровне пола с манежем и достаточно близко к артистическому проходу. Все эти помещения имеют
естественное освещение и отдельный выход наружу. Вторая зона предназначена для артистов и адми-
нистрации. Здесь располагаются комнаты для артистов, уборные, медпункт, мастерские по пошиву ко-
стюмов, парикмахерские, костюмерные, а также помещения администрации и архив. Третья зона со-
стоит из репетиционного манежа диаметром 13 м, а также помещения для реквизита. Наличие репети-
ционного манежа позволяет разрабатывать новые цирковые номера и разогреваться артистам перед
выступлением. Четвертая зона включает технические помещения: гаражи для грузовых и легковых ма-
шин, трансформаторную подстанцию, котельную и склад.
Представляет интерес композиционное решение этих блоков. Здание буквально «врезали» в склон
холма, сделав так, что со стороны хозяйственно-административного блока большая часть подсобных и
технических помещений, не требующих естественного освещения, находится в грунте. Снаружи этот
397
блок кажется одноэтажным. Благодаря использованию в отделке материалов светлых оттенков, стили-
зованных под косэуцкий камень, а также удачному благоустройству, хозяйственный блок как бы «пря-
чется», тем самым давая возможность зрелищному блоку привлечь все внимание на себя. Со стороны
зрелищного блока часть склона убрали, и зрители заходят в здание цирка с уровня отличного от уровня
манежа. Наклонные пилоны по периметру фасада создают очень простой, но в тоже время четкий ритм,
напоминающий рисунок на традиционном молдавском ковре или молдавский танец хору. Трапецие-
видные панели на линии балкона и на верхнем ярусе здания напоминают стилизованные узоры, ис-
пользовавшиеся в народном творчестве. Облицовка из местных природных материалов подчеркнула
отдельные детали и обогатила архитектуру. В 1988 г. над главным входом была размещена скульптур-
ная композиция, на которой изображена цирковая клоунада.7 Она завершила окончательный облик зда-
ния.
Особое внимание проектировщики обратили на архитектуру интерьеров. Здесь можно говорить о
настоящем синтезе искусств: архитектуры, скульптуры, декоративной керамики, настенной живописи.
Для работы были приглашены выдающиеся специалисты: скульпторы Лазарь Дубиновский и Валерий
Ротарь, художник Павел Обух, керамисты Луиза Янцен и Э. Сааков, а также мастера высокого класса:
лепщики, резчики по гипсу и облицовщики мрамором. Отделка интерьеров была выдержана в светлых
тонах.
Рис. 3. Настенные росписи, выполненные в технике энкаустики. Автор Павел Обух
Акцентами послужили хрустальные люстры, детали из золотистого металла, мозаичные изобра-

жения различных цирковых животных на полу вестибюля, яркая и динамичная монументальная рос-
пись в фойе, сделанная в технике энкаустики, керамические панно и различные художественные
вставки, выполненные молдавскими художниками. Такое оформление интерьеров в полной мере рас-
крывало тему цирка и создавало праздничное настроение. Проект был одобрен и согласован соответ-
ствующими организациями на самом высоком уровне.
Рис. 4. Скульптурные композиции из керамики. Авторы Л.Янцен, Э.Сааков
398
Очень напряженным был период возведения цирка. Строительство стопорилось из-за всякого рода
организационных проблем. Времени не хватало, чтобы избежать штрафных санкций, процесс возведе-
ния пошел ускоренными темпами. «Главный инженер генеральной подрядной организации «Граждан-
строй» М. Шейн понимал, что строители не успевают выдержать сроки, и каждый раз старался упро-
стить проект». 8 Но авторы проявили настойчивость. Здание было возведено согласно проекту и в срок,
в 1981 г.9
При проектировании архитекторы столкнулись с рядом трудностей. Частый шаг радиальных ри-
гелей межэтажного перекрытия не позволял сделать удобными парадные лестницы, ведущие из вести-
бюля в фойе. Они получались неудобными и маловыразительными. Требовалось расширить простран-
ство за счет конструкций, чтобы разместить лестницы необходимой конфигурации. Обсудив этот во-
прос с главным инженером института Павлом Шибко, авторы пришли к выводу, что для решения про-
блемы запаса прочности хватит и можно отказаться от двух ригелей.
25 апреля 1982 г. прошло торжественное открытие кишинёвского государственного цирка. На пер-
вом представлении сумели побывать специалисты, которые работали над проектом. В интервью Алла
Кириченко говорила: «…Так трогательно, когда еще помнишь первый штрих на бумаге и вот вы уже
видишь, как там выступают артисты…»10 «В дальнейшем, кишинёвский цирк давал за месяц от 36 до
57 представлений, в то время как остальные цирки СССР давали по 12-14 представлений в месяц.» На
его арене выступали артисты из разных стран СНГ, Германии, Китая, Финляндии и других стран. 11 В
1984 г. за сооружение этого уникального здания группа архитекторов и строителей получила Государ-
ственную премию МССР в области искусства и архитектуры. 12
В 2004 г. кишиневский цирк был закрыт на ремонт. Вследствие недостаточного финансирования
ремонтные работы были приостановлены. С этого времени здание начало разрушаться. Позднее, в 2014
г. были произведены ремонтные работы тренировочного манежа. 30 мая 2014 г. состоялось торже-
ственное открытие малой арены цирка. Теперь ее диаметр составляет 9,5 м, и она располагает 300 ме-
стами.13 В 2017 г. благодаря социальному проекту «Luminează circul», была отремонтирована главная
арена цирка. Eё торжественное открытие произошло 5 мая 2017 г. Здесь прошел благотворительный
концерт, деньги от которого пошли на дальнейшее восстановление здания. 14
Тридцать пять лет эксплуатации кишиневского цирка дали шанс оценить по достоинству это удач-
ное в конструктивном, технологическом и архитектурно-планировочном решениях сооружение. Про-
стота архитектурных форм, ритмичность отдельных элементов в сочетании с национальными моти-
вами создали уникальное выразительное здание, узнаваемое далеко за пределами страны.
1. Интернет-ресурс Рябков, Л., «Архитектор, проектировавшая столицу Советской Молдавии: Мне

хочется взорвать сегодняшний Кишинев!», https://www.kp.md/daily/26638.4/3656808/ взято
13.11.2017.
2. Интернет-ресурс Шойхет, С., «Цирк в городе Кишиневе … Это большая, увлекательная, порой
драматическая история», http://enews.md/articles/view/2144/ взято 13.11.2017.
3. Интернет-ресурс https://ru-sovarch.livejournal.com/615157.html взято 13.11.2017.
4. Интернет-ресурс «Цирки»,
http://vayaz.ru/news/proektirovanie_cirka_primery_i_osnovnye_trebovanija/2012-02-27-1012 взято
13.11.2017.
5. Интернет-ресурс «Цирк в Новосибирске»,
https://www.tourister.ru/world/europe/russia/city/novosibirsk/placeofinterest/26037 взято 15.11.2017.
6. Интернет-ресурс https://www.lumea.md/upfiles/users/image5_w.940.jpg взято 15.11.2017
7. Интернет-ресурс «С фасада Кишиневского цирка украли часть барельефа»,
https://point.md/ru/novosti/obschestvo/s-fasada-kishinevskogo-tsirka-ukrali-chast-barelefa взято 15.11.2017.
8. Интернет-ресурс http://enews.md/articles/view/2144/ взято 13.10.2017
9. Интернет-ресурс http://cyclowiki.org/wiki/Кишинёвский_государственный_цирк взято 10.10.2017
10. Интернет-ресурс Маймеску, Н., Булгак, Т., «Цирк, да и только! Интервью с автором проекта
кишиневского цирка Аллой Кириченко», http://enews.md/articles/view/1806/ взято 10.10.2017
11. Интернет-ресурс http://cyclowiki.org/wiki/Кишинёвский_государственный_цирк взято 10.10.2017
12. Интернет-ресурс http://www.dubossary.ru/page.php?108 взято 10.10.2017
13. Интернет-ресурс http://circ-chisinau.md/ru/about взято 10.10.2017
14. Интернет-ресурс http://www.realitatea.md/arena-mare-a-circului-din-chisinau-ar-putea-fi-renovata--
prin-intermediul-unui-proiect-social-cultural--lumineazacircul_55657.html взято 15.11.2017
399
CADRU LEGISLATIV PRIVIND PROTECȚIA MONUMENTELOR DE
ARHITECTURĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA ȘI ÎN ALTE STATE
Anatolie SÎLI, Tatiana BUIMISTRU
Abstract: The legislative framework for the protection of cultural-historical heritage of Moldova contains a
series of laws. Planning and research of heritage began in the late ‘70s of last century. In 1993 was compiled
"The register of Monuments of History and Culture of the Republic of Moldova", but was published only in
2010. In this period many monuments of national importance were destroyed, as well as of local importance,
that initially could be found in the registry. Thus, in the legislation there is a series of normative acts that
complement each other, only the interaction between them remains to be done efficiently.
Cuvinte cheie: patrimoniu cultural, lege, registru, sit, competențe, cadru legislativ,competențe,conservare.
Cadru legislativ al Republicii Moldova privind protejarea patrimoniului cultural - istoric este stipulată
în "Legea cu privire la ocrotirea monumentelor "( nr.1530-XII din 22.06.1993). Protejarea și valorificarea
patrimoniului cultural și natural sunt competențe ce țin atît de Parlament, Guvern, consiliile raionale, mu-
nicipale,orășenești și comunale și de organele lor executive preturile și primăriile
Conform prevederilor acestei legi Parlamentul este cel care elaborează politica de stat în domeniul evi-
denței, studierii, protejării, conservării și restaurării monumentelor ce constituie patrimoniul național este
elaborată de către Parlament, iar Guvernul realizează programul de stat privind ocrotirea, conservarea și
restaurarea patrimoniului, precum și un aspect foarte important constă în finanțarea acestui program de către
stat. De competența consiliilor raionale, municipale, orașenești și comunale țin: întocmirea Registrului mon-
umentelor de importanță locală; întocmirea programelor privind ocrotirea, conservarea și restaurarea
monumentelor de importanță locală, finanțarea acestor programe și acordarea de subvenții neramburs-
abile de la bugetele locale.
În Guvern sunt create structuri care au ca bază în activitate protecția și conservarea monumentelor, printre
acestea enumerîndu-se Consiliul Național al Monumentelor Istorice, Consiliul Național pentru Monumente
de For Public. De asemenea și Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor s-a evidențiat printr-
o activizare a acțiunilor îndreptate spre protejarea monumentelor Republicii Moldova.
"Legea cu privire la ocrotirea monumentelor "( nr.1530-XII din 22.06.1993) constituie pilonul de bază
a cadrului legislativ ce face referire la protejarea patrimoniului cultural și natural. În acest cadru se mai
conțin o serie de legi ca " Legea privind protejarea patrimoniului arheologic", " Legea muzeelor ", "
Legea cu privire la activitatea arhitecturală " care menționează o serie de aspecte cu privire la patrimoniul
cultural și natural.
Înafară de cadrul legislativ propriu, Republica Moldova a aderat și la conventii internaționale din dome-
niul protejării patrimoniului. Astfel în anul 1994 la 24 mai Republica Moldova a aderat la Convenţia
Culturală Europeană care a fost deschisă semnării membrilor Consiliului Europei, la Paris, 19 decembrie
1954 și a intrat în vigoare la 5 mai 1955. De asemenea un impact major în protejarea patrimoniului arhitec-
tural european îl au și prevederile Cartii Europeane a Patrimoniului Arhitectural, care a fost adoptată la 26
septembrie 1975.
"Legea cu privire la ocrotirea monumentelor "( nr.1530-XII din 22.06.1993) în capitolele sale evidențiază
importanța patrimoniului și actorii principali în conservarea și păstrarea acestuia. Însă o parte din termenii
utilizați în descrierea articolelor, noțiunilor principale nu erau pe deplin reliefate.
Astfel la moment a fost propus un proiect de lege care vine să detalizeze și să compenseze
prevederile,definițiile și noțiunile deja existente.
În acest sens noțiunea de "sit" în legea existentă era definita ca:
- siturile: lucrari ale omului sau opere rezultate din conjugarea actiunilor omului, precum si zonele in-
cluzind terenurile arheologice care au valoare nationala sau internationala din punct de vedere istoric,
estetic, etnografic sau antropologic.
400
La moment autorii vin cu o altă formulare a acestei noțiuni :
- sit – teritoriu, cuprinzând creaţii umane situate într-un cadru construit sau natural, inclusiv: centre istorice
ale localităţilor sau fragmente/zone de structură urbană istorică (situri construite); locuri ale memoriei
istorice/culturale: peisaje culturale şi naturale, locuri legate de evenimente istorice sau culturale semnif-
icative, de viaţa unor personalităţi remarcabile etc.
Astfel printr-o evidență strictă și o monitorizare permanentă a monumentelor se poate păstra intactă
valoarea pe care o reprezintă în ansamblu zonele în care se găsesc aceste monumente. Reieșind din cele
enunțate mai sus tot mai frecvent se utilizează această noțiune de "sit".
Același detaliu îl sesizăm la definirea noțiunii de monument. Definiția existentă are următoarea formulare:
- monumente sint obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorica, artistica sau stiintifica, care re-
prezinta marturii ale evolutiei civilizatiilor de pe teritoriul republicii, precum si ale dezvoltarii spirituale,
politice, economice si sociale si care sint inscrise in Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite
de stat (denumit in cele ce urmeaza Registrul monumentelor).
Definiția propusă în proiect este:
monument – construcţie/structură, împreună cu: terenul aferent istoric constituit, construcțiile auxiliare,
instalaţiile, componentele artistice, elementele de tâmplărie, feronerie, sculptură şi de mobilare interioară
sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice comemorative: funerare şi de
for public.
Precizările și descrierea exactă a noțiunilor în noul proiect de lege nu poate face altceva decît să sporească
calitatea cadrului legislativ în domeniul protejării monumentelor.
Este foarte importantă definirea acțiunilor ce pot fi realizarea în procesul și exploatare a monumentelor
pentru a reuși păstrarea lor pentru o perioadă lungă de timp:
- protejare - ansamblu de masuri cu caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic,
menit să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, stabilirea zonei de protecţie, evidenţa,
paza şi întreţinerea, proiectarea și operarea intervențiilor, prevenirea distrugerii/degradării/mutilării, con-
solidarea, conservarea/restaurarea, punerea în valoare a monumentelor istorice, protecția/regenerarea me-
diului lor istorico-arhitectural, integrarea monumentelor istorice în viața social-economică şi culturală a co-
lectivităţilor locale etc. intervenţii – totalitatea lucrărilor operate asupra monumentelor istorice, altele
decât activităţile de demolare şi distrugere (lucrări de conservare, reparaţie, restaurare sau de reabilitare
operate asupra monumentelor şi ansamblurilor, inclusiv cele de esenţă regenerativă operate asupra siturilor).
- reparaţie – complex de lucrări (cercetare ştiinţifică, proiectare şi operare a intervenţiilor proiectate)
efectuat în scopul menţinerii imobilului protejat în stare de exploatare, fără modificarea caracteristicilor lui
istorice.
- conservare – complex de lucrări (cercetare ştiinţifică, proiectare şi operare a intervenţiilor proiectate)
efectuat în scopul prevenirii înrăutăţirii stării monumentului istoric sau de remediere a unei înrăutăţiri deja
produse, inclusiv prin lucrări de consolidare (cu caracter temporar sau de durată), fără modificarea carac-
teristicilor arhitecturale şi structurale ale monumentului constatate la momentul clasării.
- restaurare – complex de lucrări (cercetare ştiinţifică, proiectare şi operare a intervenţiilor proiectate)
efectuat în scopul punerii în valoare, păstrării şi fortificării valorii istorico-culturale a imobilului protejat,
inclusiv prin restabilirea integrităţii fizice şi funcţionale a acestuia, inclusiv prin remedierea unor modi-
ficări/alterări suferite în timp.
- reabilitare – complex de lucrări (cercetare ştiinţifică, proiectare şi operare a intervenţiilor proiectate),
care comportă un caracter neinvaziv, efectuat în scopul adaptării imobilului protejat la necesităţile moderne
rezidenţiale sau de exploatare (instalare încălzire, canalizare, electricitate etc.), care nu depăşesc strictul
necesar şi nu afectează imaginea autentică şi valoarea istorico-culturală a monumentului istoric, incluzând
efectuarea lucrărilor necesare de conservare/restaurare a bunului de patrimoniu cultural.
Studiind practica altor state vedem că de exemplu:

- În Islanda prima lege privind conservarea patrimoniului a fost Legea privind protecția antichităților
(1907), în care se enumeră tot ce eraconsiderat a fi vestigii arheologice: biserici vechi, ferme și alte clădiri
care nu mai erau folosite pentru scopul lor inițial, precum și alte clădiri considerate vechi. Unele amenda-
mente la această lege au fost făcute în 1947, de ex. că anticariatul de stat, cu consimțământul ministrului
culturii, ar putea pune clădiri pe lista vestigiilor arheologice dacă ar avea o valoare culturală sau o altă valoare,
chiar dacă nu era atât de veche încât să fie considerată veche.
În 1969, Legea privind patrimoniul național a primit pentru prima dată paragrafe speciale privind patrimoniul
construit și a fost creat Comitetul pentru Patrimoniul Arhitectural (Húsafriðunarnefnd, AHB
401
(Architectural Heritage Board)), al cărui scop a fost să ofere sugestii ministrului despre valoarea și formarea
listelor patrimoniului. Astfel în liste au fost introduse în principal construcțiile de piatră din secolul al XVIII- lea
și cele mai mari și mai frumoase ferme. Un pas mare a fost făcut pentru protejarea patrimoniului construit în
1989, când a fost adoptată o nouă Lege privind patrimoniul național. Acolo se spune că toate clădirile
construite înainte de 1850 sunt introduse automat și toate bisericile au fost construite înainte de 1918.
Conform acestei legi, municipalitățile nu mai puteau crea lista clădirilor. În Legea Planificării (1997) a fost
obligatoriu să se efectueze o cercetare în domeniul construcțiilor înainte ca planul local să fie adoptat. Din
2000 până în 2005 a fost realizat un plan local pentru capitală, iar în lista sa de protecție a clădirilor din
Reykjavik au fost protejate multe clădiri arhitectonice și artistice din secolul al XX-lea. În 2001, a fost
adoptată noua Lege privind registrul clădirilor și, pentru prima dată, a fost aprobată o lege specială privind
moștenirea națională.
În 2011, ministrul culturii a introdus un nou proiect de lege pentru sectorul patrimoniului, care a fost
aprobat drept noul Act de Patrimoniu pentru Islanda (nr. 80/2012) și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013,
obiectivul principal al căruia este simplificarea legislației naționale administrarea patrimoniului arhitectural.
Astfel, Agenția patrimoniului arheologic și AHB au fost integrate în Agenția Patrimoniului Cultural al Islandei
(Minjastofnun Íslands). Agenția administrează, printre altele, Fondul patrimonial arhitectural și Fondul
patrimoniului arheologic.
- În Republica Coreea, conservarea patrimoniului cultural este încredințată Legii nr. 961 pentru conservarea
proprietății culturale (1962), care stabilește procedurile, rolurile și competențele pentru protejarea patrimoni-
ului material și imaterial. Legea recunoaște și extinde domeniul său de aplicare la patru categorii: proprietatea
materială (patrimoniul cultural fizic de valoare istorică și artistică); Proprietate imaterială (patrimoniul cultural
imaterial de valoare istorică și artistică); Monumente (situri istorice, arheologice sau scenice); în cele din
urmă, materialele folclorice (produse materiale și imateriale ale culturii populare).
Aplicarea legii este încredințată Administrației Patrimoniului Cultural (Cultural Heritage Administra-
tion,CHA), o agenție sub-ministerială independentă sub egida Ministerului Culturii și Turismului. APC adoptă
legi și reglementări specifice, controlează administrațiile locale și coordonează activitatea autorităților re-
sponsabile pentru studierea și îmbunătățirea categoriilor patrimoniului protejat.
De fapt, în timp ce cultura coreeană recunoaște necesitatea de a păstra patrimoniul istoric, protejarea
patrimoniului modern este o chestiune mai delicată, deoarece vine împotriva cerințelor uneia dintre cele mai
capitaliste și liberale societăți din lume. Reglementările care reglementează patrimoniul modern se concen-
trează în primul rând pe garantarea faptului că drepturile de proprietate nu sunt încălcate și, prin urmare,
conțin compromisuri importante cu proprietarii pentru a "încuraja colaborarea spontană în protejarea patrimo-
niului".
Cu toate acestea, sistemul de reglementare nu ar trebui să creadă că instrumentele de salvgardare sud-
coreene reflectă reglementări similare în Occident. Legislația coreeană oferă suficient spațiu pentru inter-
pretare, scutiri și excepții. Cultura estică nu recunoaște sau recunoaște doar în parte importanța unei clădiri
ca document material al trecutului; în schimb, se concentrează asupra rolului și funcției sale sociale, asupra
implicațiilor religioase și asupra importanței sale ca loc și nu ca obiect.
- În Elveția Articolul 78 din Constituția federală a Confederației Elvețiene (1999) prevede că protecția naturii
și a peisajului este responsabilitatea cantoanelor, fiecare dintre ele având propria sa legislație specifică.
Confederația, prin intermediul Comisiei Federale a Monumentelor Istorice (1915), oferă numai "recomandările
generale" și păstrează autoritatea de protecție asupra unui număr mic de obiecte de valoare specială, pentru
care funcționează ca o agenție de consultanță cu autoritățile cantonale responsabile pentru patrimoniul cultural
. Deși nu există limite legale privind vârsta și cronologia, există foarte puține clădiri din secolul al XX-lea
supuse controalelor de conservare la nivel federal.
Reglementările cantonale se referă la diversele subdiviziuni lingvistice ale țării, în special în cartierele
franceze și germane, acestea servind drept referințe legale ale țării privind conservarea, precum și furnizarea
îndrumărilor necesare privind intervențiile de conservare și restaurare.
Legea "Loi sur la Protection de Monuments, de la Nature et des Sites" (N. 405/1976), o versiune mult mai
extinsă a legilor introduse în anii '20, este măsura legală în vigoare în Cantonul de la Geneva.
Situația de la Geneva este deosebit de interesantă la nivel european datorită atenției acordate, atât din
punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere practic, complexelor rezidențiale din a doua jumătate a
secolului, o zonă de arhitectură contemporană foarte bine reprezentată în Canton.
Planul de sit este o măsură introdusă oficial în legea cantoanelor în anii 70 pentru conservarea complexelor
rurale și este primul instrument de protecție integrat, capabil să protejeze nu doar un perimetru dat ca o "zonă
locală" sau "centru istoric" (cu toată ambiguitatea pe care acești termeni o implică), dar și
țesătura construită, care se extinde până la părți exterioare.
Site-ul Planului este mai prescriptor decât măsurile federale sau controalele cantonale pentru zonele protejate (în
temeiul Loi d'application de la loi fédérale sur l'amenament du territoire, N. 130/1987, III, ch.1, art. 12.
402
- În Bulgaria activitățile legislative privind conservarea patrimoniului au început cu regulamentul temporar
pentru întreprinderile științifice și literare (1888), care protejează cu prioritate siturile antice. Legea privind in-
vestigarea monumentelor istorice și asistența întreprinderilor științifice și literare a fost promulgată în 1890.
Legea Monumentelor Istorice (1911) a recunoscut conservarea ca o activitate de importanță publică și au
fost înființate structuri administrative pentru punerea în aplicare a activităților de conservare. Unele dintre cele
mai importante contribuții ale acestui nou document au fost lărgirea sferei temporale și a diversității tipologice
și stabilirea primelor registre ale siturilor protejate. Cu primele liste de monumente istorice naționale (1927),
peste 300 de situri au fost supuse protecției legislative. După 1945, Bulgaria era sub conducere comunistă. În
lupta cu Occidentul, guvernul s-a bazat pe identitatea culturală și a sprijinit în mod intenționat conservarea
patrimoniului, înfiițând Institutul Național pentru Monumente ale Culturii (NIMC, 1957, Institutul Național
al Patrimoniului Cultural Imobil din 2009), responsabil pentru identificarea și adesea pentru conservarea, și
restaurarea monumentelor. Legea Monumentelor Culturii și Muzeelor (1969) definește monumentele culturii
drept "opere ale activității umane, care documentează cultura materială și spirituală și au o importanță ști-
ințifică, artistică și istorică" și au introdus mai multe categorii de semnificație: mondial, național, local , an-
samblu. Cu ajutorul său și cu rolul activ al NIMC, pentru o perioadă de 20 de ani au fost identificate mai mult
de 40.000 de monumente.
Ordonanța pentru înregistrarea monumentelor imobile (1998) a reglementat procedura de înregistrare ca un
"monument al culturii" și a introdus "tipurile de moșteniri imobile în funcție de apartenența lor la o anumită
perioadă istorică": Preistoria, Antichitatea, Evul Mediu , Renașterea națională și perioada modernă (până în
1945). Ordonanța stabilește, de asemenea, tipurile de monument în funcție de: structura spațială și domeniul
teritorial (individ și grup); sfere științifice și culturale (arheologice, istorice, arhitecturale, artistice, urbanistice,
parc și grădinărit, industriale, etnografice); locație cu privire la așezări.
În secolul al XXI-lea a fost formată o preocupare profesională și publică față de exemple arhitecturale speci-
fice ale modernismului bulgar din anii '50.
Legea patrimoniului cultural (2009) a lărgit domeniul temporar al siturilor protejate, adăugând cea mai re-
centă perioadă: "cele mai noi vremuri". Două schimbări importante au fost făcute în 2009 și 2011, cu adăugarea
categoriilor "peisaj cultural" și "cultural traseu "ca tipuri de patrimoniu, cu o sincronizare bună cu teoriile
actuale de conservare.
Un rezultat al limitelor temporale prelungite ale protecției legislative este punerea în listă a două ansambluri
urbane din Dimitrovgrad (1952-1956), un oraș planificat în întregime cu forță de muncă de brigadă voluntară.
Este o lucrare simbolică pentru planificarea statului în perioada totalitarismului și pentru tendințele
avangardiste colaterale în planificarea urbană. Planul implementat, care a reunit trei sate existente într-un oraș
cu industrie grea, zone rezidențiale și de agrement mari, este un fenomen unic în practica națională de planif-
icare, care a fost deja estimat și protejat ca un important vestigiu cultural și istoric.
Pentru păstrarea urmele cele mai noi timpuri este nevoie nu numai de o bază legislativă, ci și de conștientizarea
publică a valorii lor.
Bibliografie
1. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova de la realitate la necesitate, ( Chisinau 2011).

2. Registrului Monumentelor Imobile de Importanță Locală din Municipiul Chisinau,
IMP Chisinauproiect (Chisinau 2011).
3. Policy Brief Nr.2.07.2011.
4. http://www.monument.sit.md
5. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=333558
6. Ugo Carughi and Massimo Visone, Time Frames : Conservation Policies for Twentleth-Cen-
tury Architectural Heritage, 2017.
7. Tamara , Nesterov , Proiect de lege privind protectia patrimoniului, 2017.
8. P., Popov, “Most living monument of architecture – Dimitrovgrad”, Culture, 27 (July 13, 2007, AOL
in Bulgarian).
9. S., Georgiev, Legal system of cultural heritage in the Republic of Bulgaria (Sofia, 2008, in Bulgarian).
403
CERCETAREA COMPRESORULUI ROTATIV CU 2 TREPTE DE COM-
PRESIE CU INJECȚIE DE VAPORI
Dionisie BEŢ
Abstract: The purpose of the work is to study two-stage vapor injection of rotary compressor.
Cuvinte cheie: Ciclu frigorific, compresor, injecție de vapori, COP, EER.
1. Introducere
Ciclurile de compresie a vaporilor sunt utilizate pe scară largă în procesele de încălzire, răcire și
condiționare a aerului. O ușoară îmbunătățire a performanței în componentele unui ciclu de compresie a
vaporilor, cum ar fi compresorul, poate juca un rol semnificativ în economisirea consumul de energie pentru
aparatele de condiționare a aerului.
2. Descrierea problemei
Ciclul tip de comprimare a vaporilor constă dintr-un compresor, un condensator, o valvă de expansiune și
un evaporator (fig.1).
Fig. 1. Diagrama unui ciclu frigorific
Acest ciclu funcționează destul de bine în condiții moderate de temperatură a mediului ambiant. Reducerea
performanțelor sistemului devine destul de semnificativă atunci când temperatura exterioară scade mai mult
de -7°C pentru regimul de încălzire sau este mai mare decât +35°C pentru regimul de răcire.
Pentru regimul de încălzire, temperatura de evaporare din vaporizator ar trebui să fie inferioară celei din
mediul ambiant pentru a absorbi căldura din mediul ambiant, ceea ce conduce la o densitate scăzută a agentului
de răcire în orificiul de aspirație al compresorului. Ca rezultat, eficiența izentropică a compresorului la tem-
peratură joasă nu este ridicată, astfel, consumul de putere electrică al compresorului devine excesiv de mare.
Efectul global este că capacitatea de încălzire și COP-ul sunt reduse în comparație cu funcționarea la tem-
peraturi exterioare moderate.
Pentru regimul de răcire, temperatura de condensare în condensator trebuie să fie mai mare decât temper-
atura exterioară pentru a ceda căldura în mediul ambiant și, prin urmare, compresorul trebuie să comprime
agentul frigorific la o presiune și o temperatură mai ridicată pentru a se debarasa căldura de la condensator.
Acest fapt ridică, consumul de energie al compresorului, reducând astfel eficiența de răcire EER. Mai mult,
temperatura de refulare a compresorului este excesiv de mare la temperaturi exterioare ridicate, ceea ce ar
putea duce la degradarea uleiului din compresor și ar putea dăuna fiabilității funcționării sistemului.
Odată cu problemele menționate mai sus, a fost introdusă tehnica de injecție cu agent frigorific. O schemă
simplă a ciclului de injecție a agentului frigorific este prezentată în figura 2. Injecția este utilizată în mod
obișnuit pentru reducerea temperaturii de refulare extrem de ridicată a compresorului și pentru asigurarea
funcționării fiabile a sistemului.
404
a) b)
Fig. 2. a) Ciclul frigorific al unui compresor rotativ normal;
b) Ciclu friforific al unui compresor rotativ cu 2 trepte,
cu injecție de vapori
Mai jos este prezentată diagrama lgP-h a ciclului frigorific cu 2 trepte de compresie cu injecție de vapori
de presiune medie.
• 9 – 2 refularea vaporilor în condensator;

• 3 – 5 subrăcirea lichidului după 1 valvă de expansiune;
• 6 – 4 laminarea lichidului după a 2 valvă de expansiune;
• 1 – 9 aspirația în prima treaptă;
• 7 – 8 – 9 amestecarea vaporilor și aspirația în a 2-a treaptă;
Fig. 3. Diagrama lgP-h a ciclului friforific al unui compresor rotativ cu 2 trepte,

cu injecție de vapori
Acest sistem nou este dotat cu:

 2 căi de aspirație (separator de lichid și intercooler);
 2 camere de compresie cu 2 cilindri care funcționează concomitent.
Fig. 4. Construcția comparativă a unui compresor rotativ cu 2 trepte de compresie și a unui

compresor rotativ normal
Avantajele de bază ale compresorului rotativ cu 2 trepte:

 diapazon temperaturi de lucru: -30°C ... +54°C;
405
 majorarea capacității de încălzire cu aprox. 40%;
 majorarea capacității de răcire cu aprox. 35%;
 îmbunătățirea diapazonului temperaturii aerului refulat din vaporizator:
- răcire+12°C;
- încălzire +52°C;
 eficiență energetică SEER și SCOP majorată.
3. Cercetarea compresorului rotativ cu 2 trepte de compresie cu injecție de vapori

Compresorul are un cilindru de presiune joasă și un
cilindru de presiune înaltă, acționate sincron de același motor
electric.
Intercoolerul amplasat pe compresor are trei funcții:
separă faza lichidă și faza de vapori de agent frigorific, su-
brăcește gazul de aspirație în partea de pres. joasă și pentru a
răci lichidul după prima valvă de expansiune. Acest ciclu are
un consum redus de energie și o capacitate mai mare datorită
compresiei vaporilor de la pres. intermediară care este mai
mare decât pres. de evaporare.
Pentru efectuarea măsurărilor au fost utilizate: unitățile
interioare și exterioare ale aparatelor de condiționare a aerului montate în 2 încăperi de birou separate, dar
egale ca suprafață. Aparate și instrumente utilizate: furtune din cauciuc, stație manometrică, multimetru, ter-
mometre, tester electronic etc.
Am efectuat măsurările parametrilor de lucru pentru două aparate diferite de condiţionare a aerului cu
capacitatea nominală de 9000Btu/h, care funcţionează cu agent frigorific R410, cu tehnologie Inverter.
Măsurările au fost efectuate mai întîi în perioada rece, cu funcționarea aparatelor în regim de încălzire.
Vara s-au efectuat măsurări în regimul setat de răcire, în zilele cu temperaturile cele mai ridicate. Rezultatele
măsurărilor sînt prezentate sub formă de diagrame (fig. 5÷6).
Fig. 5. Coeficientul COP și puterea termică Qc a compresoarelor în regimul de lucru la încălzire
406
Fig. 6. Coeficientul EER și puterea frigorifică Qo a compresoarelor în regimul de lucru la răcire
4. Concluzii
Au fost studiate 2 tipuri de compresoare: compresor rotativ în două trepte cu injecție de vapori și compre-
sor rotativ normal;
 Am cercetat care este efectul injecției vaporilor la diferite regimuri de temperatură a mediului ambiant
și temperatură setată de lucru: încălzire sau răcire;
 Injecția de vapori contribuie cel mai mult la creșterea capacității de încălzire. Acest sistem nou crește
în mod eficient performanța aparatelor de condiționare a aerului în regiunile reci;
 Pentru ciclul de încălzire al compresorului rotativ cu 2 trepte, raportul maxim de îmbunătățire a
capacității de încălzire este în jur de 40~43% cu îmbunătățirea COP cu 55%, atunci când temperatura
mediului ambiant este de -10°C;
 Pentru răcire, raportul maxim de îmbunătățire a capacității este în jur de 4~5% cu îmbunătățirea EER
cu 65%, atunci când temperatura mediului ambiant este de +35°C;
Compresorul cu 2 trepte este o soluție necesară și actuală în sistemele de condiționare a aerului care sînt
exploatate în Republica Moldova.
Bibliografie
1. Cod al bunelor practici în domeniul frigului şi condiţionării aerului, Chişinău, 2010.

2. https://ru.wikipedia.org.
407
VARIAŢIA DISTANŢEI DE VIZIBILITATE LA DEPĂŞIRE ÎN FUNCŢIE
DE VITEZE DE CIRCULAŢIE A AUTOVEHICULELOR
Ghenadie POGORLEŢCHI, Ion BUZULAN
Abstract: This article analyzes the nature of the change in the value of the necessary visibility distance for safe
overtaking, depending on the speed of the cars: swift, slow and oncoming . The results obtained allow us to
draw the following conclusions: 1) if the speeds of the swift and oncoming cars are equal and the speed of
the slow car is 70 km / h, the visibility distance at overtaking increases with decreasing speeds of the swift
and oncoming cars and, conversely, if the speed of the slow car is 50 km / h, the visibility distance at overtaking
decreases with decreasing speed values of the swift and oncoming cars; 2) the value of the visibility distance
during overtaking varies within wide limits (from 671 to 1847 m), depending on the speed of the vehicles.
Cuvinte cheie: asigurarea vizibilităţii necesare ,vitezele autovehiculelor, distanţa de vizibilitate la depăşire.
Circulația vehicolelor în condiții de siguranță și confort impune asigurarea condițiilor de vizibilitate, care
să permită utilizatorului (conducătorului auto) efectuarea manevrelor de conducere pentru evitatarea
obstacolelor fixe sau mobile(alte vehicule) și să realizeze depășirile necesare desfășurării fluente a traficului
rutier [2, 3, 4]. Prin asigurarea vizibilității se înțelege crearea unor asemenea condiții de circulație încît
conducătorul autovehicului să vadă permanent drumul din fața sa pe o distanță care niciodată să nu scadă
sub o valoare considerată ca minimă.
Prin distanța de vizibilitate se înțelege distanța minimă, exprimată în metri, pînă la care conducătorul
autovehicului trebuie să vadă drumul din fața sa și implicit, obstacolele care apar pe drum. Stabilirea
distanței de vizibilitate poate fi efectuată în baza unor considerente legate de oprirea vehiculului în fața
obstacolului, de ocolirea unui obstacol (fix sau mobil) sau de depășirea unui obstacol mobil (unui
vehicul lent). Normativ în construcții pentru proiectarea drumurilor publice [1], care este în vigoare,
prezintă informația privind mărimile minime admisibile a distanțelor de vizibilitate în două cazuri:
1),, Fără benzi separate”; 2),, Cu benzi separate”. Mărimile minime admisibile a distanțelor de vizibilitate la
depășire lipsesc în normativul de construcții [1], necătînd că în majoritatea țărilor europene normative
pentru proiectarea drumurilor publice cuprind informația respectivă. Proiectarea drumurilor moderne
peste hotar prevede reducerea lungimei sectoarelor de drum cu vizibilitatea limitată, asigurînd în primul rînd
distanța de vizibilitate în cazul depășirei. Cerința tehnică respectivă este prezentată parțial în normativ
de construcții [1]: pentru asigurarea capacității de circulație a drumurilor, trebuie create posibilități de
depășire prin asigurarea vizibilității în spațiu ( în plan longitudinal ) pe sectoare cît mai lungi. Înainte de
finalizarea proiectului traseului se calculează suma lungimilor pe care este asigurată vizibilitatea pentru
depășire, recomandînduse ca această sumă să reprezinte din totalul lungimii drumului cel puțin:
1) 60% pentru drumurile de categoria tehnică I-b;
2) 50% pentru drumurile de categoria tehnică II;
3) 40% pentru drumurile de categoria tehnică III;
4) 30% pentru drumurile de categoria tehnică IV;
5) 25% pentru drumurile de categoria tehnică V [1].
Luând în considerare faptul că pondera accidentelor în traficul rutier din cauza încălcării regulilor de depă-
șire constituie 3,1% respectiv din cauza ieșirii pe banda de circulație de sens opus 18% [5], trebuie de deter-
minat mărimile distanței de vizibilitate la depășire pentru proiectarea drumurilor inofensive. Acest lucru a fost
efectuat în conformitate cu schema de calcul prezentată în fig. 3.54 [2]. Conform schemei de calcul distanța
de vizibilitate la depășire SV5 se determină prin formula următoare:
SV5 = L₁ + L₂ + L₃ (1)
unde : L₁ - distanța care parcurge autovehicolul nr.1 pentru a ajunge prin ocolire pe banda opusă în dreptul
autovehiculului nr.2, m;
408
L₂ - distanța care parcurge autovehiculul nr.1 pentru reintrarea pe banda sa de circulație,m;
L₃ - distanța care parcurge autovehiculul nr.3 (autovehicul opus care se mişcă cu viteza V3) luând în conside-
rare faptul că autovehiculul nr.1 trebuie să termine depășirea și să reintre pe banda sa de circulație pîna la
momentul de întilnire cu autovehiculul nr.3, m.
L₁ = V₁(l₂ + l₄) ̸ (V₁ - V₂) (2)
unde : V₁ - viteza autovehiculului nr.1, km/h;

V₂ - viteza autovehiculului nr.2, km/h;
l₂ - distanța dintre autovehiculele nr.1 și nr.2 înaite de începutul depășirei, m ;
l₄ - lungimea autovehiculului nr.2, m.
l₂ = V₁ tr / 3,6 + (Ce₁ V₁2- Ce₂V₂2) / 254 φl (3)
unde: tr - timpul de percepție – reacție a coducătorului autovehicului nr.1 (pentru drumuri cu două benzi de
circulație de categoria a II-a sau a III-a tr = 2 sec [2];
3,6 – coeficientul unităților de măsură care ține seama de faptul că viteza V₁ este exprimată în km/h, tr - în
sec, l₂ - în metri;
Ce - coeficientul de eficiență a frînării care este egal cu 1,3 pentru autoturisme (Ce₁ = 1,3) și 1,85 pen-
tru autobuze și autocamioane (Ce₂ =1,85) [2];
254 – coeficientul unităților de măsură care consideră că viteza este xprimată în km/h, distanța l₂ - în metri și
accelerația gravitației în m/sec²;
φl - coeficientul de aderență longitudinală, care corespunde condițiilor de frînare a automobilului pe
suprafața de rulare curată și umedă (φl =0,5 conform tabelului 3.5 [2]).
L₂ = V₁( l₃ + l₅) / ( V₁ - V₂) (4)
unde: l₃ - distanța dintre vehiculele nr.1 și nr.2 în cazul reintrării vehicului nr.1 pe banda sa de circulație, m;
l₅ - lungimea autovehiculului nr.1, m.
l₃ = lf2 + l0 (5)
unde: lf2 - distanța de frînare a automobilului nr.2, m

l0 - distanța de siguranță între autovehiculele nr.1 și nr.2, egală în general cu 5 - 10 m [2].
l₃ = Ce₂ V₂2 / 254 φl + l0 (6)
L₃ = (L₁ + L₂) V₃ / V₁ (7)
unde: V₃ - viteza automobilului nr.3, km/h.

Componentele invariabile prezentate în formulele (1-7) sunt: t r= 2 sec; Ce₁ = Ce₃ = 1,3; Ce₂ =
1,85; φl = 0,5; l₄ = 20,0m (lungimea autotrenului).
Componentele variabile în formulele (1-7) sunt V₁, V₂, V₃.
În acest caz se recomandă a adopta viteza de circulație a autovehiculelor nr.1 și nr.3 egală cu maxima per-
misă de regulamentul circulației rutiere [6]. Limitele maxime de viteză a autovehiculelor pe drumurile publice
în afara localităților sunt: 110 km/h – pe drumurile semnalizate prin indicatorul rutier 5.4 ,, Drum pentru auto-
mobile’’ , care informează conducătorii auto că drumul este destinat numai circulației automobilelor, autobu-
zelor și motocicletelor; 90 km/h - pe celelate drumuri [6].În funcție de categoria vehiculelor, în afara localită-
ților, limitele maxime de viteză sunt:
409
Tabelul 1
Variante
Viteza, km/h I II III IV
V1 110 100 90 80
V2 70 70 70 70
V3 110 100 90 80
SV5, m 1208 1283 1509 1847
Tabelul 2
Variante
V1 110 100 90 80
V2 70 70 70 70
V3 90 80 70 60
SV5, m 1098 1156 1341 1616
Tabelul 3
Variante
V1 110 100 90 80
V2 50 50 50 50
V3 110 100 90 80
SV5, m 806 771 755 772
Tabelul 4
Variante
V1 110 100 90 80
V2 50 50 50 50
V3 90 80 70 60
SV5, m 732 694 671 675
a) pentru autoturisme și autocamioane, la care masa maximă autorizată nu depășește 3,5 t, pe drumurile
semnalizate prin indicatorul 5.4 – 110 km/h, pe celelate drumuri – 90 km/h;
b) pentru microbuze, autobuze interubane , precum și pentru motociclete, pe toate drumurile – 90 km/h ;
c) pentru autobuse, altele decît cele indicate, camioane la care masa maximă autorizată depășește 3500 kg
care tractează o remorcă, pe drumurile semnalizate cu indicatorul 5.4 – 90 km/h, pe celelate drumuri
- 70km/h [6].
Rezultatele calculelor, folosind formulele (1-7), luând în considerare variația vitezelor V₁, V₂, V₃ și condi-
țiile rutiere în palier, sunt prezentate în tabelele 1- 4. Mărimea distanței de vizibilitate la depășire Sv₅ a fost
determinată în conformitate cu cerințele prezentate în Regulamentul circulaţiei rutiere [6]: 1) inaintea depășirii,
conducătorul autovehiculului trebuie să se asigure că: a) poate efectua depășirea fără a pune în pericol sau a
stănjeni circulația din sens opus, adică banda pe care urmează să se angajeze are un spațiu suficient și viteza
autovehiculului ce urmează a fi depășit permite executarea acestei manevre; b) poate să revină pe banda pre-
cedentă fără a stînjeni autovehiculul depășit; 2) imediat după executarea depășirii nu se reduce brusc viteza și
nu se oprește automobilul decît în cazuri excepționale; 3) conducătorul de autovehicul este obligat să revină
pe banda de circulația inițială, după ce a efectuat depășirea pe banda de sens opus; 4) conducătorului de
autovehicul ce urmează a fi depășit îi este interzis să creeze obstacole depășirii prin mărirea vitezei sau alte
acțiuni.
410
Concluzii:
1. Dacă V₁ = V₃, atunci L₃ = L₁ + L₂.

2. Reabilitarea drumurilor din rețeaua rutieră a Moldovei prevede ameliorarea stării suprafeței de rulare: se
mărește gradul de planietate și rugozitate a căii. Ca rezultat se mărește viteza de circulație a vehiculelor,
inclusiv și în cazul efectuării depășirelor. Suprafața de rulare în stare bună provoacă:
1) circulația cu viteza sporită nu numai autovehiculelor cu nr.1 și nr.3, ci și a autovehiculului cu nr.2;
2) mărire esențială a numărului de depășiri;
3) necesitatea de a prezenta mărimile de normativ a distanței de vizibilitate la depășire în NCM D.02.01.-
2015, luâd în considerare faptul că majoritatea drumurilor din rețeaua rutieră a RM au partea carosabilă cu
două benzi de circulație.
3. Confortul optic este caracteristica unui drum rezultată din suprapunerea tuturor elementelor geometrice
din plan, profil longitudinal și profiluri transversale.
4. Mărimea distanței de vizibilitate Sv₅ variază în limitele largi: de la 671,00 m (tabelul 4) pînă la 1847,00
m (tabelul 1);
5. Dacă V₁ = V₃ și V₂ = 70 km/h mărimea Sv₅ se mărește cu reducerea vitezelor V₁ și V₃ (tabelul 1), iar dacă
V₂ = 50 km/h, atunci Sv₅ se micșorează cu reducerea vitezelor V₁ și V₃ (tabelul 3).
6.Dacă V₁ > V₃ și V₂ = 70 km/h mărimea Sv₅ se mărește cu reducerea vitezelor V₁ și V₃ (tabelul 2).
7. Dacă V₁ > V₃ și V₂ = 50 km/h mărimea Sv₅ se reduce cu micșorarea vitezelor V₁ și V₃ (tabelul 4).
8. Trebuie de prelungit cercetări în scopul determinării caracterului de variație a distanței de vizibilitate Sv₅
în funcție de starea suprafeței de rulare a drumului.
Bibliografie
1. Normativ în construcţii NCM D.02.01:2015. Proiectarea drumurilor publice. Ministerul dezvoltării regio-
nale şi construcţiilor. Chişinău, 2015.
2. Pogorleţchi G. Drumuri I:Bazele proiectării drumurilor: Curs de prelegeri.- Chişinău:Editura „Tehnica-
UTM”, 2017.
3. Cososchi B. Drumuri:Trasee. - Iași: Editura Societății Academice „Matei – Teiu Botez”, 2005.
4. Hoda G.,Iliescu M. Căi de comunicație.- Cluj-Napoca: Editura U.T.Press, 2009.
5. Лончинский Б.Ф. Типичные дорожно-транспортные ситуации, предшествовавшие дорожно-
транспортным происшествиям.- Москва: Транспорт, 2000.
6. Regulamentul circulaţiei rutiere. Tipografia „Vite-Jesc” S.R.L. Chişinău, 2015.
411
IMPACTUL POLUĂRII AERULUI CU PRAF ASUPRA GRADULUI DE
CONFORT ÎN ZONELE REZIDENȚIALE
Iurie ȚURCANU, Nicolae CIOBANU
Rezumat: Progresul tehnico-științific pas cu pas ne duce la o viață mai simplă și mai comodă, însă există și
partea negativă a acestuia, și anume poluarea atmosferii. Prin poluarea aerului atmosferic se înțelege pre-
zența în atmosferă a unor substanțe care, în funcție de concentrație și/sau tip de acțiune, produc modificări
ale sănătății, generează un disconfort, în zona de activitate (publică) și zona de repaus (rezidențială), al fie-
cărui individ în parte, precum și alterează mediul de viabilitate al omului.
Cuvinte cheie: praf, fum, ceață, aburi, gaze, monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, oxizii de azot .
În acțiunea poluării aerului asupra sănătății distingem acțiunea directă, caracterizată prin efectul patogen
al poluanților în funcție de natură, concentrație și timpul de acțiune al acestora și acțiunea indirectă, rezultată
din efectul dăunător asupra mediului.
Poluanții sunt emiși în atmosferă sub forma unui amestec de praf, fum, ceață, aburi, gaze. Cei mai răspîn-
diți poluanți, emiși în aer de la sursele tehnogene sunt: monoxidul de carbon CO, dioxidul de sulf SO2, oxizii
de azot NOx, hidrocarburile CH, praful și plumbul.
Din punct de vedere al efectului direct, agenții patogeni pot fi clasificați în următoarele grupe:
poluanți iritanți; poluanți asfixianți; poluanți sistemici; poluanți cancerigeni, mutageni și teratogeni; poluanți
fibrozanți; poluanți alergizanți.
Calitatea aerului atmosferic în Republica Moldova depinde de sursele de proveniență și de natura agen-
ților de poluare, și in mare parte este influențată de emisiile provenite de la trei tipuri de surse de poluare:
- Sursele fixe, care includ centralele termoelectrice (CET-urile) și cazangeriile, întreprinderile industriale
în funcțiune;
- Sursele mobile, care includ transportul auto, feroviar, aerian, fluvial și tehnica agricolă;
- Sursele transfrontaliere de poluare.
1. Aspecte generale privind calitatea aerului atmosferic.
Moldova este o țară agrar-industrială, iar poluarea spațiului aerian de la sursele fixe și mobile nu este
aceiași pentru întreg teritoriul. Gradul de poluare a spațiului aerian urban este mai mare față de cel rural din
cauza existenței în orașe a întreprinderilor industriale mari, a obiectivelor termo-energetice, termice și a trafi-
cului intens al transportului auto. Pentru aceste obiective problema calității spațiului aerian este una prioritară.
Statistica demonstrează că calitatea aerului atmosferic în orașele mari, cum ar fi Chișinău, Bălți și altele,
este influențată preponderent de emisiile de la transport, CET-uri, întreprinderi mari, pe cînd în centrele raio-
nale și localitățile rurale – de la emisiile întreprinderilor mai mici, cazangeriilor și surselor casnice. La moment,
în Republica Moldova sînt înregistrate 5525 întreprinderi poluatoare a aerului atmosferic, 3 centrale termoe-
lectrice, 3052 cazangerii, 67 stații de testare tehnică, 697 – stații de alimentare cu carburanți, 24 – depozite de
produse petroliere.
Potrivit datelor „Chișinău-Gaz” S.R.L. în mun. Chișinău sunt înregistrate 113 276 consumatori casnici de
gaze naturale, dintre care 80 698 sunt casele particulare dotate cu instalații autonome de încălzire cu gaz din
or. Chișinău și 32 578 case particulare dotate cu instalații autonome de încălzire cu gaz din suburbiile munici-
piului Chișinău. Pe parcursul anului 2015 au fost utilizați în total 585 409 265 m3 de gaze naturale în mun.
Chișinău.
Este de menționat, că cantitatea de poluanți emiși în atmosferă de la toate sursele de poluare în anul 2015
a fost evaluată la nivel de 210 070,142 tone (fig.1.).
Pentru micșorarea nivelului poluării aerului atmosferic, agenții economici utilizatori de resurse naturale
utilizează diferite metode de perfecționare a proceselor tehnologice, ermetizare a instalațiilor tehnologice, uti-
lizare a instalațiilor moderne de purificare de noxele nocive, etc.
412
Fig. 1. Dinamica emisiilor de noxe de la sursele de poluare (mii tone) în perioada anilor 2009- 2015.
Este bine cunoscut faptul, că aerul, ca și alte componente ale mediului înconjurător, are capacitatea de a
se autoepura. Autoepurarea aerului atmosferic prezintă procesul prin care aerul atmosferic revine pe cale na-
turală la compoziția anterioară poluării și se realizează prin curenții de aer, sedimentare și precipitații.
Cantitatea considerabilă de poluanți emiși continuu în atmosferă și în concentrații diferite provoacă con-
secințe dezastruoase asupra mediului înconjurător și, în primul rând, asupra sănătății populației, ulterior gene-
rînd disconfort cît în zona de activitate (publică) cît și în zona de repaus (rezidențială), al fiecărui individ în
parte, precum si alterează mediul de viabilitate al omului.
2. Surse potențiale de poluare a aerului atmosferic.
Sursele principale de poluare a aerului atmosferic în Republica Moldova sunt prezentate de: producerea
energiei electrice la termocentrale, sistemele de încălzire a locuințelor, traficul auto, feroviar, aerian și activi-
tatea industrială. Poluanții cei mai importanți rezultați din aceste procese sunt: oxizii de carbon, sulf, azot,
particulele în suspensie, formaldehida, benz(a)pirenul etc.
Cea mai mare sursă de poluare atmosferică rămâne totuși arderea combustibilului. Prin impuritățile pre-
zente în combustibil, prin fum (arderea incompletă) sau prin oxizii de azot și sulf aerul este poluat în proporții
importante.
Sursele de poluare ale bazinului aerian din ecosistemul Republicii Moldova includ: sursele mobile – peste
660 mii unități de transport; sursele staționare – peste 5000 întreprinderi industriale.
2.1 Sursele fixe, staționare de poluare.

Actualmente, în Republica Moldova sunt înregistrate 5 525 întreprinderi poluatoare a aerului atmosferic,
3 centrale termoelectrice, 2 998 cazangerii. Conform rapoartelor prezentate de Agențiile și Inspecțiile ecolo-
gice, cantitatea totală de poluanți calculată și emisă în atmosferă de la sursele fixe pe parcursul anului 2015 a
constituit 21 792,733 tone, inclusiv: suspensii solide – 3 497,172 tone, dioxid de sulf – 1 457,765 tone, dioxid
de azot – 2 094,102 tone, oxid de carbon – 6 127,508 tone, hidrocarburi – 2 953,324 tone, compuși organici
volatili – 2000,693 tone, alte substanțe poluante – 3 662,169 tone.
Volumul de emisii ale poluanților în aerul atmosferic de la sursele fixe pe parcursul anilor 2008-2015
rămâne practic la același nivel și variază între 20 664 și 24 158 t/an. (fig. 2).
50
mii tone
40
30
20
10
0
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 , anii surse staţionare
Fig. 2. Dinamica emisiilor de la sursele staționare pe ani.

Un instrument important de reglementare în domeniul calității aerului atmosferic este sistemul de
autorizare a emisiilor de poluanți în atmosferă. Obligativitatea deținerii Autorizației pentru emisia poluanților
în atmosferă de la sursele fixe de poluare este prevăzută în art.12 din Legea nr.1422-XII din 17.12. 1997 privind
protecția aerului atmosferic.
413
Cantitatea emisiilor de poluanți în atmosferă de la sectorul termoenergetic în anul 2015 constituie 8
219,136 tone. Din volumul sumar de emisii cca 12,2 % revin centralelor termoelectrice.
Dinamica emisiilor de poluanți termoenergetici în atmosferă pe anii 2013-2015 este prezentată în tab.1
Tab.1
Intreprinderile Masa Substanțe
sectorului Anul emisiilor, SO2 CO NO2 solide Altele
Termo-Energetic tone
CET ,,Nord-Bălți” 2013 15,378 0 3,509 4,291 7,189 0,389
2014 34,778 0,047 23,720 10,594 0,417 0
2015 49,350 0,133 26,511 21,848 0,439 0,439
CET-I („Termoelectrica” 2013 77,135 0,043 24,595 51,842 0,503 0,152
S.A., СЕT sursa nr. 2, str. 2014 66,935 0,034 22,01 44,25 0,501 0,14
Vadul lui Vodă, 5) 2015 103,578 0,043 9,974 92,720 0,503 0,338
CET-II („Termoelectrica” 2013 586,210 0,014 231,172 354,095 0.858 0,071
S.A., СЕT sursa nr. 1- str. 2014 628,168 0,014 292,247 334,998 0,839 0,070
Meșterul Manole, 3) 2015 746,545 0,014 351,768 388,310 1,133 5,32
„Termoelectrica” S.A., 2013 107,970 0,053 8,321 58,618 1,880 39,098
Сentralele termice, str. 2014 106,4 0,053 7,362 55,1 2,224 41,661
Tudor Vladimirescu, 6 2015 103,466 0,236 6,765 53,033 1,819 44,613
Modificarea structurii este parte a acțiunilor incluse în planul de activități pentru îmbunătățirea eficienței
sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (S.A. „CET”) din mun. Chișinău, urmând, cu suportul
financiar al Băncii Mondiale, implementarea soluțiilor investiționale prioritare în sectorul termoenergetic al
capitalei pentru sporirea eficienței și a fiabilității S.A. „CET”.
Schimbarea cantității și structurii emisiilor poluante înregistrate în ultimii ani este generată de înlocuirea
combustibilului lichid și solid cu gaz natural.
La moment, în Republică sunt luate la evidență 2 998 cazangerii, dintre care 70 au fost construite pe
parcursul anului 2015, reamenajate 99 centre termice (cazangerii) și 17 au fost lichidate. Cantitatea de emisii
de poluanți în atmosferă de la acestea constituie 6 071,87 tone.
Din 2 998 cazangerii luate la evidență, 1 905 sunt gestionate de instituțiile bugetare și 1 093 de agenții
economici, 2 277 de cazangerii funcționează pe gaze naturale, 19 – pe păcură/motorină și 703 - pe combustibil
solid, dintre care 152 cazangerii utilizează ca agent termic peleți/ brichete .
Pe parcursul anului 2015 s-au utilizat 36 347,19 tone combustibil solid, 12 184,6 tone păcură/motorină, și 215
376,52 tone gaze naturale, 11 936,83 tone peleți / brichete.
2.2 Sursele mobile de poluare.
Obiectele termo-energetice și termice ale republicii sunt poluatorii principali ai spațiului aerian, emisiile
lor constituind cca 85% din cantitatea sumară de la sursele fixe, însă ponderea maximală în poluarea totală o
au sursele mobile.
Sursele mobile de poluare reprezintă transportul auto (autovehicule pentru transportul mărfurilor – 154
163 un., autobuze și microbuze – 21 344 un., autoturisme – 487 418 un.), feroviar (locomotive diesel 138 un.),
aerian ( aeronave civile pentru transportul pasagerilor – 21 un., aeronave civile pentru transportul mărfurilor –
2 un.) și fluvial (nave de mărfuri fără propulsie – 9 un., nave de pasageri cu autopropulsie – 1 un., remorchere,
împingătoare și împingătoare-remorchere – 8 un.).
Cantitatea de emisii a poluanților în atmosferă de la sursele mobile ajunge la 188 277,409 tone, sau cu 5
986,477 tone mai puțin față de anul 2014.
Este cunoscut faptul, că transportul constituie principala sursă de poluare a aerului atmosferic, emanînd
în aer cantități mari de hidrocarburi, oxid de carbon, dioxid de azot, dioxid de sulf, funingine, benz(a)piren,
precum și plumb.
414
Fig.3. Dinamica emisiilor de la sursele mobile.
3. Obiective și măsuri de protecție a aerului atmosferic.

În scopul realizării obiectivelor de protecție a aerului atmosferic se propun a fi întreprinse următoarele
acțiuni de ordin tehnic și organizatoric de diminuare a poluării aerului atmosferic, cum ar fi:
- modernizarea în continuare a utilajului și reutilarea centrelor termice cu trecerea la gaze naturale;
- implementarea pe larg a tehnologiilor nonpoluante și dotarea întreprinderilor cu mijloace performante
de purificare a emisiilor;
- elaborarea și implementarea sistemului complex de control al transportului auto la stațiile de testare
tehnică;
- utilizarea pe larg a transportului electric urban și electrificarea căilor ferate;
- limitarea importului și exploatării autovehiculelor vechi;
- promovarea și utilizarea bicicletelor ca mijloc de transport;
- elaborarea și implementarea sistemului de control al calității combustibilului;
- elaborarea și aprobarea normativelor de emisii limitat admisibile (ELA) de poluanți la toate sursele
de poluare a atmosferei și autorizarea emisiilor de poluanți în atmosferă;
- utilizarea surselor de energie regenerabilă (eoliană, solară, biomasă);
- dezvoltarea sistemului de colectare, sistematizare și prezentare a rapoartelor statistice privind calitatea
aerului atmosferic și de informare a societății.
4. Probleme și propuneri
Calitatea aerului atmosferic în R.M. poate fi ameliorată dacă vor fi intreprinse următoarele măsuri tehnolo-
gice:
A. Substituirea proceselor tehnoligice poluatoare de mediu.
B. Substituirea materiei prime poluante.
C. Utilizarea metodei umede de prevenire a poluării.
D. Captarea prafului prin - filtrare; - sedimentare; - centrifugare; - separare electrostatică - prin impact;.
Bibliografie
1. Hazard prevention and control in the work environment: Airborne dust. Occupational and Environmental
Health Department of Protection of the Human Environment World Health Organization, Geneva, 1999.
2. Strategia de dezvoltare cu emisii reduse a Republicii Moldova. Proiect final revazut, Chișinău, 2012.
3. Bumbu, I., Igiena mediului. Ciclu de prelegeri, Chișinău, 2013.
4. Protecția mediului în Republica Moldova. Anuarul Inspectoratului Ecologic de Stat - 2015,
Chișinău, 2016.
415
STRATEGII DE MODERNIZARE A REȚELEI DE
CĂI FERATE DIN R.M., CA ALTERNATIVĂ PENTRU UN TRANSPORT
URBAN ȘI INTERURBAN EFICIENT ENERGETIC
Iurie ȚURCANU, Nicolae CIOBANU
Rezumat: Transportul feroviar constituie o parte a sistemului unitar de transport al țării și, în interacțiunea
lui cu alte tipuri de transport, este destinat să asigure la timp și calitativ, în traficul feroviar intern și interna-
țional, necesitățile populației în transport și alte servicii, activitatea tuturor ramurilor economiei și securitatea
națională a statului, dezvoltarea eficientă a activităților de întreprinzător a întreprinderilor din ramură, for-
marea pieței serviciilor de transport.
Cuvinte cheie: calea ferată; linii de cale ferată; ecartamente, linii feroviare, trafic feroviar, infrastructura
feroviară, materialul rulant, sistemele de semnalizare, sistemele de tracțiune, nod de cale ferata, automotoare.
Sistemul feroviar din Republica Moldova a fost creat și dezvoltat pe timpurile Uniunii Sovetice, care nu
a fost renovat de atunci. Aceasta reprezintă problema majoră cu care se confruntă CFM-ul (Calea Ferată din
Moldova).
Comparînd sistemul feroviar moldovenesc cu cel european se găsesc o multitudine de varietăți ca: gaba-
ritele ecartamentelor, sistemul de electrificare (în Republica Moldova lipsește pe majoritatea liniilor de cale
ferată), sistemele de semnalizare, materialul rulant, sistemele de tracțiune ș.a.
Fiind cel mai sigur, eficient și ecologic sistem de transport, solicită o modernizare și revitalizare a întregii
rețele de cale ferată, pentru a face oferta mai atractivă pentru utilizatorii acestui tip de transport și nu în ultimul
rînd pentru a face mai fructuoasă întreținerea unor relații economice interstatale.
În societatea contemporană, existența oricărui stat ar fi imposibilă fără întreținerea unor relații economice
interstatale, acestea fiind susținute de un sistem de transporturi bine dezvoltat. Una din componentele relațiilor
economice internaționale este comerțul internațional, adică totalitatea schimburilor de bunuri, mărfuri și ser-
vicii dintre doua sau mai multe state.
Transportul de marfă și pasageri a intrat într-un declin puternic dupa 1989. Principalele cauze pentru
aceste deprecieri sunt costurile mari de transport, lipsa de combustibili și starea proastă a infrastructurii tran-
sportatoare din R. Moldova. O mare parte a rețelei de transport din R. Moldova se află într-o situație neadec-
vată: infrastructura gărilor și autogărilor, precum și starea tehnică a liniilor de cale ferată și a drumurilor nu
corespund standartelor europene, iar transportul fluvial nu este valorificat în masură deplină.
Transportul feroviar constituie o parte a sistemului unitar de transport al țării și, în interacțiunea lui cu alte
tipuri de transport, este destinat să asigure la timp și calitativ, în traficul feroviar intern și internațional, nece-
sitățile populației în transport și alte servicii, activitatea tuturor ramurilor economiei și securitatea națională a
statului, dezvoltarea eficientă a activităților de întreprinzător a întreprinderilor din ramură, formarea pieței
serviciilor de transport.
Baza tehnico-materială a transportului feroviar se dezvoltă din contul mijloacelor proprii ale întreprinde-
rilor acestuia, precum și al mijloacelor bugetului de stat și bugetelor locale, prin atragerea împrumuturilor
interne și externe.
Sistemul feroviar din Moldova a fost creat și dezvoltat, în primul rînd, în interesul Uniunii Sovietice și al
căilor ferate sovietice (MPS- Ministerul Căilor Ferate) ca un tot întreg. Infrastructura acestuia a servit drept
unul din ”portalurile” feroviare spre vest. Principalele căi ferate au fost construite prin traversarea multiplă a
Ucrainei, lucru care pe atunci nu prezenta nici o problemă. Transportul feroviar de mărfuri în cadrul Moldovei
era la un nivel foarte scăzut și nu se dezvolta din motive naturale - Moldova are doar 305 km de la sud la nord.
Materialul rulant aferent transportului de mărfuri nu era alocat căilor ferate din Moldova, deoarece centraliza-
rea operațiunilor în cadrul MPS era de nivel național. Locomotivele deserveau în mare parte teritoriul moldo-
venesc, deoarece acesta a rămas să fie partea neelectrificată a infrastructurii MPS.
Tranzitul mărfurilor era timp de mai mulți ani sursa principală de venit, dar în prezent este aproape ine-
xistentă. O bună parte din acest flux a trecut la transportul maritim. Există mai multe căi concurente spre Galați:
416
de la Ismail (Ucraina), Constanța (România), Burgas (Bulgaria) deservite de companii române și ucrainene.
Principalul motiv, pe lîngă influiența crizei financiare asupra cererii, este politica tarifară nechibzuită.
La moment, sistemul național de transport feroviar din Moldova constă din 1045,5 km de linii de bază
neelectrificate (aproximativ 40 km cu șine duble), 90 stații și 648,5 km de căi de rulare. Ecartamentul este de
1520 mm lățime. În afară de aceasta, 10,8 km de linii ferate principale și 32,3 km de căi de rulare au lățimea
de 1435- în zonele de trecere la frontieră din Ungheni și Giurgiulești. Cifrele nu includ calea ferată nouă Cahul
- Giurgiulești care oficial nu este dată în exploatare.
Conform datelor prezentate de Întreprinderea de Stat ,,Calea ferată a Moldovei”, care în ultimii ani a
întreprins acțiuni concrete în vederea reînoirii efectivului rulant extrem de uzat. Pe parcursul anului 2015 au
fost utilizate 15 432 tone motorină, 1 732 tone cărbune și 502 tone benzină. Cantitatea de emisii a poluanților
în atmosferă în rezultatul arderii combustibilului consumat constituie 2 808,247 tone, inclusiv: oxid de carbon
– 946,184 tone, dioxid de azot – 645,262 tone, hidrocarburi – 316,3 tone, dioxid de sulf – 232,484 tone, alde-
hide – 525,29 tone, substanțe solide – 142,727 tone.
Principalele probleme legate de infrastructură căilor ferate din R.M. pot fi rezumate în felul următor:
- Căile ferate vecine au ecartamente diferite și sunt electrificate (CFM nu este) fapt ce prezintă o problemă
pentru tranzit;
- Unele sectoare și stații importante sunt amplasate în Transnistria;
- Sectoarele liniei feroviare nord-sud ce se conectează la principalele coridoare internaționale se află pe
teriotoriul Ucrainei;
- Infrastructura este în măsură mare finanțată neadecvat. Principalul motiv este densitatea foarte scăzută a
traficului.
Modernizarea și revitalizarea traficului feroviar implică orientarea spre viitor a politicilor în transporturi,
în sensul căiilor ferate, ca fiind cel mai sigur și ecologic sistem de transport motorizat terestru.
Consecințele grave ale creșterii traficului rutier, cu efecte uneori ireversibile, daca se va lua în considerație
numărul de victime de pe șoselele din Europa, consumurile specifice de energie mult superioare celor din
traficul feroviar, și nu în ultimul rînd la efectele emisiilor de noxe cu afectarea climei, determină implicarea
societății civile pentru a convinge factorii politici și de decizie de a acționa pentru revitalizarea căilor ferate,
pînă nu este prea tîrziu.
Modernizarea infrastructurii și a instalațiilor aferente, folosirea unui material rulant modern cu facilitați
pentru accesul persoanelor cu dezabilități locomotorii și spații pentru transportul bicicletelor, o mai bună in-
formare a publicului asupra materialului rulant, instalații de supraveghere video, automate de emitere a bilete-
lor, adaptarea programului de circulație la nevoile populațieiși organizarea circulației la intervale fixe de timp
în funcție de trafic (în tact), cu asigurarea legăturilor de corespondență cu celelalte sisteme și mijloace de
transport (autobuze și trenuri de pe liniile principale), sunt unele din măsurile care ar fi ca noua ofertă să fie
atractivă, iar publicul s-o folosească peste cele mai optimiste așteptări.
Parcul CFM nu a fost format și dezvoltat în conformitate cu cererea actuală de transport. De fapt, CFM a
moștenit diversitatea de material rulant utilizat în fostul sistem feroviar sovietic. De atunci parcul nu a fost
modernizat în mod sistematic. Multe din motoarele în folosință nu corespund standartelor moderne pentru
emisii și sunt puțin econome în ce privește consumul de energie.
În același timp, vîrsta medie a parcului se apropie de limita randamentului economic, lucru ce necesită
investiții majore de modernizare în următorii cîțiva ani, precum și o cerere adecvată a sumelor anuale pentru
depreciere.
Noile trenuri germane Automotoare (tenurile urbane) oferă o creștere evidentă a calității. Acestea sunt
climatizate, platformele de urcare în tren sunt joase și există suficient loc pentru biciclete, cărucioare pentru
copii și bagaje. Supravegherea cu camere video permite pastrarea standardelor ridicate de curățenie și sigu-
ranță. Prin trenurile speciale organizate de aceasta societate, ea câștigă și mai multă simpatie. Vezi figura Fig.1.
În vederea îmbunătățirii confortului, locomotivele vechi pot fi supuse unei reproiectări. Pentru extinderea
capacității, se pot achiziționa cîteva automotoare noi Diesel. Automotoarele ar oferi, în comparație cu vechile
trenuri trase de locomotive, mai mult confort și o viteză mai mare. Astfel s-ar scurta durata călătoriei. Punctu-
alitatea, curățenia și siguranța, chiar și în lunile de iarnă, constituie rețeta de succes a căii ferate. Amenajarea
unui sistem de informare a călătoriei este buna venită. Un alt factor de succes este simplificarea structurii
tarifului și corelarea cu Uniunea Transportatorilor. Biletele s-ar cumpara simplu, de la automatele de bilete din
tren.
417
De exemplu automotoarele de pe linia Prignitz (Germania) folosesc un combustibil pe bază de ulei ve-
getal. Adaptarea necesară la motoarele Diesel a fost fectuată în atelierele proprii. Printre avantajele acestui
combustibil se numără, pe lîngă prețul ceva mai scăzut față de motorina Diesel tradițională, și calitățile de
protecție a mediului. În timpul arderii, acest combustibil eliberează doar cantitatea de bioxid de carbon (CO2)-
neutru, pe care plantele au nevoie să o absoarbă pentru a crește. Aceasta duce la îmbunătățirea bilanțului pentru
mediu al trenului. Aceste realizări au fost premiate în anul 2001 la EUROSOLAR, Asociaţia Europeană pentru
energiile regenerabile (Europäische Vereinigung für Erneubare Energien e.V.), cu premiul german “Solar-
preis”.
Fig.1. Vederi exemplu Automotoare (trenuri urbane si interurbane pe distanțe scurte)
Liniile noi electrificate arată de mai multe ori un „efect de scântei”, prin care electrificarea pentru siste-
mele de transport feroviar pentru călători duce la salturi semnificative în patronaj / venituri.
Motivele pentru a include locomotivele electrice fiind văzute ca fiind mai moderne și atractive pentru
plimbare, mai rapide și mai line în prestarea serviciilor, precum și faptul că de multe ori electrificarea merge
mîina în miînă cu o infrastructură generală și revizia / înlocuirea materialului rulant, ceea ce duce la o mai
bună calitatea a serviciilor (într-un mod care, teoretic, ar putea fi, de asemenea, realizată prin a face actualizari
similare dar fara electrificare).
Altele avantaje în rezultatul electrificării căilor ferate și utilizării in masă a transportului electric
urban:
- costuri mai mici pentru construcția, funcționarea și menținerea locomotivelor și unităților multiple;
- raportul mai mare putere-greutate, care rezultă din:
1. mai puține locomotive:
2. accelerație mai rapidă;
3. limită practic mai mare de putere;
4. limită mai mare de viteză;
- reducerea poluarii fonice (funcționare silențioasă)
- accilerație mai rapidă ajută pentru a rula repede mai multe trenuri pe pista urbană și rurală;
- independența costurilor de funcționare față de fluctuația prețurilor la combustibili;
- reducerea poluării mediului, în special în zonele urbane foarte populate, chiar dacă energia electrică este
produsă de combustibilii fosili.
418
Dezavantajele includ:
- Costul electrificării: electrificare necesită de construit o întreagă infrastructură în jurul pieselor existente
la un cost semnificativ. Costurile sunt extrem de ridicate atunci cînd apar tunelurile, podurile și alte ob-
stacole, semnalizarea feroviară trebuie să fie modificată.
- Sarcina rețelei electrice: adăugînd un nou mare consumator de energie electrică poate avea efecte adverse
asupra rețelei electrice și poate necesita o creștere a puterei grilei de producere.
- Aspect: structura liniilor aeriene și cablurile pot avea un impact semnificativ asupra peisajului, comparativ
cu o cale ferată neelectrificată sau cu a treia linie de electrificare care are doar ocazional echipament de
semnalizare deasupra nivelului solului.
- Fragilitatea și vulnerabilitatea: sistemele de electrificare suspendate pot oferi perturbări grave din cauza
defectelor mecanice minore sau efectelor vânturilor puternice care face ca mișcarea terenului să se încurce
pantograful cu catenara, extrăgînd firele de pe suporturile lor. Prejudiciul nu este adesea limitat la aprovi-
zionarea doar a unei piste, ci se extinde și la pistele adiacente, astfel, provocînd blocarea întregului traseu
pentru o perioada considerabilă de timp. Sistemul feroviar al trei-lea paote suferi modificări și perturbări
în vremea rece din cauza gheții ce se formează pe șina conducătorului.
- Furtul: valoara ridicată a resturilor de cupru și instalațiilor nepăzite și izolate fac cablurile aeriene o țintă
atractivă pentru hoții de fier vechi. Încercările de a fura cabluri directe de 25 kV se pot termina fatal cu
moartea hoților de la electro-cutare.
Din aceste motive se propune utilizare pe larg a trenurilor automotoare fără linii aeriene electrice, pe bază
de acumulatoare cu alimentare și încărcare în stațiile terminus, pe distanțe scurte, trenuri urbane și interurbane.
Vezi Fig.2.
Fig.2. Vedere exemplu Automotoare (trenuri urbane si interurbane pe distanțe scurte)
Bibliografie
1. Miller-McCune, Start Slow With Bullet Trains. Proiect final revazut, 2012.
2. Raport Tehnic - Transportul Feroviar . Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în Eleaborarea unei
Strategii de Transport și Logistică, Chișinău, 2012.
3. Cumbernauld may be on track for railway line electrification. Cumbernauld News, 2012.
4. 16 exemple de suces cu trenurile pe distanțe scurte. Broșură editată de Allianz pro Schiene, Berlin, 2014.
419
CERCETAREA CORELAȚIILOR DINTRE PARAMETRII TEHNICI ȘI PER-
FORMANȚELE FUNCȚIONALE ALE BULDOEXCAVATOARELOR
Mircea ANDRIUŢĂ, Grigore MUNTEANU
Abstract: În lucrare sunt prezentate rezultatele cercetării corelațiilor dintre caracteristicile tehnice și perfor-
manțele funcționale ale buldoexcavatoarelor produse de firme cu renume mondial.
Cuvinte cheie: încărcător, excavator, criterii de performanță, capacitatea cupei, categoria terenului, lucrări
de terasamente.
Introducere
Lucrările de terasamente în construcții sunt unele din cele mai voluminoase, dificile și costisitoare, iar
ponderea acestora în costul total al obiectivelor este considerabilă, ajungând până la 90% în construcțiile hi-
drotehnice.[1]
Prin aceasta se explică interesul permanent al inginerimii și tineretului studios față de problemele legate
de sporirea productivității și a eficienței mașinilor și lucrărilor de terasamente. Una din cele mai importante în
acest sens reprezintă problema argumentării alegerii din multitudinea celor existente a mașinilor de săpat pen-
tru executarea lucrărilor în anumite condiții de sol și în termenul stabilit. Actualmente aceste probleme se
rezolvă prin metode cunoscute prin utilizarea informațiilor din agende tehnice și materiale normative în vi-
goare [2],[3] care au fost elaborate prin ani ’80-’90 ai secolului XX și nu conțin informații privind mașinile
moderne produse în ultimii ani.
În lucrare se prezintă rezultatele unei încercări de stabilire a corelațiilor dintre parametrii tehnici și perfor-
manțele funcționale ale buldoexcavatoarelor moderne, care vor contribui la rezolvarea problemelor nominali-
zate mai sus.
1. CERCETAREA CORELAȚIILOR DINTRE PARAMETRUL TEHNIC PRINCIPAL AL BUL-

DOEXCAVATOARELOR ȘI PERFORMANȚELE FUNCȚIONALE ALE ECHIPAMENTU-
LUI DE ÎNCĂRCĂTOR.
Informația privind buldoexcavatoarele moderne se difuzează pe mai multe căi: prospecțiunile și cataloa-
gele firmelor producătoare; informația din internet a firmelor realizatoare de mașini pe piața mondială, inclusiv
în R. Moldova; broșurile difuzate de către producătorii mașinilor și realizatori.
Însă și producătorii și realizatorii mașinilor difuzează informația foarte succint și incomplect.
În tabelul 1.1. se prezintă informația publicată de unele firme privind buldoexcavatoarele înzestrate cu
echipament de încărcător.[8]
Analiza datelor din coloanele 3,4, 7 și 8 din tabelul 1.1. permite să constatăm următoarele:
- de regulă firmele indică tipul mașinii și cupa de o anumită capacitate;
- nici o firmă nu indică, pentru care categorie de sol este destinată cupa data;
- unele firme nu indică nici masa cupei, care indirect vorbește despre categoria solului ce poate
fi excavat cu această cupă.
420
Tabelul. 1.1. Caracteristicile afișate ale echipamentului de încărcător frontal al buldoexcavatoarelor
produse de unele firme cu renume mondial.
Nr. Firma/Tipul Masa mași- Capacitatea Lățimea cupei, Înălțimea de descărcare,

nii, kg cupei dată (calculată), dată (calculată), dată (calculată), m
m3 mm
1 2 3 4 7 8
1 CASE 580N EP 7164 0,67 (0,9) 2080 (2200) 2,630 (2,66)
2 580N 7525 0,84 (0,96) 2360 (2270) 2,690 (2,69)
3 590Super M 8180 1,00 (1,04) 2360 (2350) 2,760 (2,76)
KOMAT’SU
4 WB 93R-5 8070 1,03 (1,03) 2320 (2350) 2,720 (2,73)
5 WB 97S-5 8700 1,10 (1,10) 2420 (2420) 2,840 (2,77)
6 WB 70A-1 5650 0,70 (0,73) 1850 (2000) 2,480 (2,54)
NEW HOLLAND
7 B100C 8120 1,00 (1,03) 2250 (2340) 2,780 (2,73)
8 B115C 8870 1,20 (1,12) 2400 (2440) 2,650 (2,78)
9 LB 110B 8500 1,00 (1,08) 2250 (2400) 2,790 (2,76)
10 TEREX 860SX 7355 1,00 (0,94) 2311 (2250) 2,662 (2,68)
11 860Elite 7370 1,20 (0,94) 2387 (2250) 2,741 (2,68)
12 TLB 890 8150 1,20 (1,03) 2386 (2340) 2,850 (2,73)
13 TX 760B 6887 1,00 (0,88) 2310 (2180) 2,700 (2,64)
14 VOLVO BL 61 8168 1,00 (1,04) 2350 (2350) 2,661 (2,74)
15 BL 71 8594 1,00 (1,09) 2350 (2400) 2,716 (2,77)
16 CAT 428E 7570 1,00 (0,97) 2406 (2280) 2,634 (2,70)
17 420F 6983 0,96 (0,90) 2262 (2200) 2,746 (2,66)
Analiza vizuală a tabelului 1.1. arată că informația publicată poartă un caracter mai ales comercial.
Pentru stabilirea corelațiilor dintre parametrul principal –masa mașinii, M în kg - și performanțele funcți-
onale ale mașinilor cu echipament de încărcător informația din tabelul 1.1. s-a prelucrat după un program
statistic special. Oportunitatea utilizării metodelor statistice de rezolvare a problemelor inginerești a fost de-
monstrată prin cercetările efectuate la UTM [4],[5],[6],[7].
În rezultat s-au elaborat modelele matematice pentru determinarea capacității cupei q, in m3, înălțimii ma-
xime de descărcare Hd, în m și lățimii cupei Bc, în mm, în funcție de masa mașinii M, în kg, prezentate în
tabelul 1.2.
Tabelul 1.2. Modelele matematice pentru deteriminarea performanțelor

echipamentului de încărcător frontal.
Informația privind modelul matematic Caracteristicile statistice

Devierea relativă me-
Nr. Performanța vizată Forma modelului (nr. de ordine Coeficientul de co- die a rezultatelor cal-
a modelului) relare multiplă, R culelor de la datele ta-
belare, ɛ
1 2 3 4
−8,476 0,945
1 Capacitatea cupei, m 3
𝑞=𝑒 ·𝑀 (2.1) 0,648 0,09
−0,777 0,197
2 Înălțimea de descărcare, m 𝐻𝑑 = 𝑒 ·𝑀 (2.2) 0,668 0,02
−3,18 0,448
3 Lățimea cupei, mm 𝐵𝑐 = 𝑒 ·𝑀 (2.3) 0,763 0,03
Analiza datelor coloanei 4 a tabelului 1.2. arată că precizia determinării valorilor numerice ale parametrilor
q, Hd și Bc se găsește în limitele de ± 2-9%, ceea ce se admite în calculele inginerești în domeniul lucrărilor și
mașinilor de terasamente. Însă informația din coloana 3, privind valoarea numerică a coeficientului de corelare
multiplă, mărturisește despre posibila variație a rezultatelor calculelor în limite mai considerabile (se știe că
coeficientul de determinare a rezultatelor calculelor este egal cu pătratul coeficientului de corelare multiplă
[4]). Aceasta ne vorbește despre necesitatea exercitării cercetărilor de mai departe a acestor corelații cu extin-
derea pe cât e posibil a masivului de informație tehnică.
421
2. CERCETAREA CORELAȚIILOR DINTRE PARAMETRUL TEHNIC PRINCIPAL AL BUL-
DOEXCAVATOAREOR ȘI PERFORMANȚELE FUNCȚIONALE ALE ECHIPAMENTU-
LUI DE EXCAVATOR HIDRAULIC CU LINGURĂ INVERSĂ.
Informația privind echipamentul de excavator este prezentată în tabelul 2.1.
Tabelul. 2.1. Caracteristicile echipamentului de excavator

ale buldoexcavatoarelor firmelor cu renume mondial.
Nr. Firma/Tipul Masa mași- Capacitatea Lățimea cupei, Adâncimea de săpare,
nii, kg cupei dată (calculată), dată (calculată), dată (calculată), m
m3 mm
1 2 3 4 5 6
HIDREMA
1 102B 9500 0,17 (0,22) 600 (583) 4,409 (4,90)
2 62SS 3700 0,06 (0,067) 350 (340) 2,751 (2,92)
3 CAT 420F 6983 0,18 (0,149) 610 (600) 4,311 (4,14)
4 VOLVO BL61 8168 0,19 (0,18) 610 (617) 4,280 (4,51)
5 TEREX TX 760B 6887 0,177 (0,15) 610 (595) 4,448 (4,11)
CASE
6 580N EP 7171 0,13 (0,15) 457 (507) 4,460 (4,20)
7 580N 7525 0,18 (0,163) 610 (600) 4,550 (4,30)
În rezultatul analizei multifactoriale a informației din tabelul 2.1.s-au elaborat modelele matematice pentru
determinarea capacității cupei q, in m3, adâncimii maxime de săpare Hs, în m și lățimii cupei Bc, în mm, în
funcție de masa mașinii M, în tone, prezentate în tabelul 2.2.
Tabelul 2.2. Modelele matematice pentru determinarea performanțelor

echipamentului de excavator hidraulic cu lingură inversă.
Informația privind modelul matematic Caracteristicile statistice
Nr. Performanța vizată Forma modelului (nr. de ordine a Coeficientul de co- Devierea relativă me-
modelului) relare multiplă, R die a rezultatelor cal-
culelor, ɛ
1 2 3 4
−4,342 1,253
1 Capacitatea cupei, m 3
𝑞=𝑒 ·𝑀 (3.1) 0,9 0,15
2 Adâncimea de săpare, m 𝐻𝑠 = 𝑒 0,353 · 𝑀0,55 (3.2) 0,91 0,06
3 Lățimea cupei, mm 𝐵𝑐 = 𝑒 4,91 · 𝑀0,685 (3.3) 0,975 0,033
Analiza datelor din tabelul 2.2. arată că valorile numerice ale coeficienților de corelație multiplă sunt destul
de înalte, ceea ce presupune precizia suficientă a rezultatelor calculelor cu modelele elaborate. Semn de între-
bare poate să apară numai în privința valorii numerice a coeficientului de deviere a capacității calculate a
cupelor (rândul 1, coloana 4). Aceasta vorbește despre mărimea la limită a masivului de informație privind
numărul tipodimensiunilor de buldoexcavatoare examinate (sunt examinate 7 tipuri de mașini). Însă, conform
metodei cunoscute a profesorului Zelenin de determinare a numărului necesar de probe paralele în studiile
422
statistice, la devierea de 15% și precizia admisibilă de 10% numărul minim de probe paralele constiutue 7.
Aceasta afirmă că calculele cu modelul (3.3) se execută cu admisibilă precizie.
Concluzii
În rezultatul analizei efectuate s-au elaborat, în premieră, două seturi de modele statistice pentru aprecierea
principalelor performanțe funcționale ale buldoexcavatoarelor în funcție de caracteristica tehnică principală a
mașinilor –masa lor.
Despre veridicitatea modelelor elaborate vorbesc valorile numerice ale caracteristicilor statistice, care se
gasesc în limitele admisibile pentru calcule inginerești.
Relațiile elaborate vor ajuta la rezolvarea problemelor legate de alegerea mașinilor pentru executarea lu-
crărilor de terasamente și la executarea calculelor productivității și normelor de deviz pentru aceste mașini.
Corelațiile obținute pot fi utilizate de către studenții U.T.M. la proiectarea lucrărilor și a echipamentelor
de lucru de încărcator și excavator.
Bibliografie
1. Д. П., Волков, Машины для земляных работ, Mосква Машиностроение 1992;

2. ЕНиР Сборник Е2. Земляные работы. Выпуск 1.
3. СНиП 3.02.01-87, Земляные сооружения, основания и фундаменты, Mосква 1988;
4. В., Вознесенский, Статистические решения в технологических задач, Картя молдовеняскэ 1969;
5. Е.Н., Львовский, Статистические методы построения эмпирических формул, Москва 1988;
6. М., Андриуцэ, Формирование режущих рабочих органов землеройных машин на базе
статестической теории процесса их взаимодействия с грунтом, Москва 1996;
7. M., Andriuță, S., Andrievschi, A., Lozan, Gr., Munteanu, Determinarea capacității de ridicare a macaralei,
Conferința Jubiliară Tehnico-Științifică a Colaboratorilor, Doctoranzilor și Studenților consacrată celei
de-a 50-a aniversare a U.T.M. 20-21 octombrie 2014, Vol II, Chișinău 2015;
8. https://www.lectura-specs.com/en/specs/construction-machinery/backhoe-loaders;
423
STADIUL ACTUAL DE DEGRADARE COROZIVĂ A CONSTRUCŢIILOR
DIN BETON ARMAT ŞI METODELE ACTUALE
DE ASIGURARE A DURABILITĂŢILOR
Frunza Alexandru
Rezumat: Coroziunea reprezintă o formă de transformare a materiei în natură şi constă în fenomene fizico-
chimice de deteriorare a elementelor de construcţie, supuse acţiunii unor agenţi agresivi, ca urmare a unor
reacţii chimice sau electrochimice. Coroziunea este un fenomen deosebit de complex, generat şi influenţat
simultan de o mulţime de factori, depinzând de natura şi caracteristicile mediului agresiv şi a materialelor de
construcţie, de solicitarea mecanică, alcătuirea constructivă, sistemele de protecţie anticorozivă întrebuinţate
etc. Acţiunea corozivă se declanşează de obicei la suprafaţa elementelor de construcţie şi avansează treptat
spre interiorul lor. Înlăturarea efectelor coroziunii este deosebit de dificilă din punct de vedere tehnic şi
presupune investiţii semnificative din punct de vedere financiar.
Cuvinte cheie: durabilitate, beton armat, constructii din beton, coroziune, mediu agresiv.
Degradarea constructiilor poate fi definita ca pierderea treptata a calitatilor fizice si functionale ce

caracterizeaza aptitudinea pentru exploatare a acestora. Procesul de degradare se manifesta, de cele mai multe
ori, incepand de la suprafetele de contact ale constructiilor cu mediul inconjurator. In cazul cladirilor, asemenea
manifestari se refera la decolorarea treptata a zugravelilor si vopsitoriilor, la murdarirea acestora, la zgarierea
sau ciobirea tencuielilor, la umezirea si patarea suprafetelor, la aparitia eflorescentelor, petelor de rugina, a
putregaiului, a urmelor lasate de insectele xilofage etc.
De remarcat necesitatea intelegerii diferentei intre degradare si defect: prima este consecinta interac-
tiunii constructiei cu mediul. A doua este consecinta unei greseli umane. In cazul podurilor, manifestarile de
suprafata ale inceputului de degradare in ceea ce priveste exteriorul suprastructurii sunt completate cu aspecte
legate de infrastructura din zona contactului fluctuant intre apa si materialul reazemelor podului, precum ero-
ziunea betonului, ruginirea pieselor din otel etc. Progresiunea degradarii spre interiorul componentelor con-
structive poate afecta, cu timpul, siguranta constructiilor implicate prin modificarea relatiilor socotite drept
admisibile dintre solicitari si rezistente, astfel incat, in puncte critice, sa apara ruperi de continuitate ale mate-
rialelor ce garantau echilibrul static sau dinamic previzionat; este cazul aparitiei fisurarii, premergatoare rupe-
rii, forma cea mai primejdioasa a evolutiei procesului de degradare.
Fisurarea constructiilor poate fi determinata de multiple cauze printre care se citeaza tasarea inegala a
terenului de fundare, ce produce o redistribuire a solicitarilor in structura de rezistenta, comportamentul diferit
al materialelor in structurile compozite sub actiunea variatiilor termice, inghetul-dezghetul apei din porii sau
fisurile elementelor constitutive, coroziunea armaturilor din elementele de constructie insuficient protejate,
oboseala materialelor constitutive solicitate dinamic in mod frecvent s.a.m.d. Fisurarea constructiilor repre-
zinta un semnal serios de risc pentru siguranta constructiva/structurala, ducand, in ultima instanta, la prabusirea
constructiei in ansamblu sau partial.
Viteza de degradare a constructiilor poate fi marita in cazul existentei unor defecte initiale datorate
greselilor din fazele de concepere, proiectare, executie sau chiar exploatare a acestora (lipsa continuitatii reze-
marii pe verticala, pozitionare gresita a armaturii sau calcarea ei in timpul executiei, eliminarea unor compo-
nente constructive dupa darea in exploatare s.a.). Toate acestea duc la aparitia unor constructii a caror infatisare
frizeaza esteticul, dar si siguranta utilizarii lor, constituind, in ultima instanta, o dovada a neglijentei din partea
proprietarilor, dar si a autoritatilor publice obligate sa vegheze la siguranta publica si curatenia mediului.
Problema coroziunii, tratată până nu demult ca un aspect accidental, cu caracter special, a devenit astăzi o
problemă curentă, ce tinde să capete o importanţă tehnică şi economică din ce în ce mai mare.
Dezvoltarea industriei a adus, alături de înmulţirea obiectivelor industriale, folosirea unor medii chi-
mice de concentraţii mari, deci cu agresivitate mărită, a unor presiuni şi temperaturi foarte ridicate sau foarte
scăzute, a unor procese tehnologice cu şocuri de temperatură etc. De asemenea, problemele legate de economie
au condus la reducerea perioadelor de oprire pentru întreţinere şi reparaţii. Toate acestea au avut drept efect
mărirea efectelor distructive ale coroziunii.
424
Ca urmare directă, atât în Republica Moldova cât şi în alte ţări, problema coroziunii preocupă atât pe proiectanţi
cât şi pe cercetători, beneficiari şi constructori. Astfel, numărul de materiale şi tehnologii moderne creşte me-
reu, şi, mai ales, tinde să se îmbunătăţească mereu.
În astfel de condiții obiectivul principal este studiul fundamental asupra coroziunii şi a factorilor care o produc.
Aceasta înseamnă, în primul rând, definirea fenomenului. Au fos încercate mai multe definiţii care să cuprindă
cât mai complet toate cauzele şi aspectele care produc distrugerea materialelor. Unii autori au căutat să defi-
nească coroziunea ca un fenomen de atac şi dezintegrare a structurii materiei sub influenţa lichidelor agresive
şi gazelor umede (trebuie incluse şi metalele şi sărurile în stare de topitură). Alţi autori au căutat o formulare
mai simplă, şi, poate prin aceasta şi mai generală, considerând coroziunea ca un caz de alterare a proprietăţilor
fizice, mecanice şi chimice ale unui material, datorită unor cauze exterioare, umiditatea fiind prezentă în toate
cazurile.
În mod deliberat nu au fost incluse în noţiunea de coroziune degradările survenite datorită eroziunii, acţiunii
unor temperaturi foarte ridicate, lubrifierii etc.
Pornind de la definiţie şi pentru a intra în studiul de amănunt al fenomenului, în vederea analizei şi stabilirii
posibilităţilor de a găsi remedii contra coroziunii, s-a căutat o clasificare a cauzelor principale ale degradărilor
(pentru simplificare şi sistematizare).
1.Coroziunea betonului
Coroziunea betonului este un proces fizico-chimic de degradare sau de distrugere a acestuia sub actiuni
chimice agresive ale mediului de exploatare. Durabilitatea betonului in aceste conditii depinde atat de compo-
zitia si compactitatea betonului cat si de natura, durata si intensitatea actiunilor agresive chimice. In cazul
elementelor de beton armat este necesar ca betonul prin calitatea sa si grosimea stratului de acoperire, sa asigure
si protejarea armaturii fata de mediul coroziv. Substantele agresive pentru beton pot actiona sub forma de
solutii, gaze (CO2 sau SO2 din atmosferele industriale in prezenta umiditatii devin agresive), aerosoli (in zona
litoralului), uleiuri, grasimi, sau ca rezultat al actiunii microorganismelor. Distrugerea betonului in medii agre-
sive chimic se produce in primul rand prin degradarea pietrei de ciment prin procese de decalcifiere sau ex-
pansiune. Cand solutiile agresive au caracter acid pot fi distruse si agregatele calcaroase, formandu-se saruri
solubile de calciu. Solutiile acidului fluorhidric distrug si agregatele silicioase. Distrugerea prin expansiune
poate fi determinata si de reactii alcalii-agregate reactive. Procesul de coroziune a betonului este influentat de
factori fizici ca: temperatura si variatia de temperatura a mediului agresiv, variatia de nivel si viteza de depla-
sare a mediului agresiv, eroziunea, fenomenele de cavitatie, precum si factori fizico-chimici ce solicita conco-
mitent betonul (starea de tensiune din beton). In functie de natura substantelor agresive si de concentratia
acestora, mediile agresive naturale si industriale se clasifica pe grupe de agresivitate (clasificarile sunt preva-
zute in normative si se iau in consideratie la stabilirea compozitiei betonului si a metodelor de protectie anti-
coroziva a acestuia).
Durata de exploatare a unui element din beton armat sau precomprimat poate fi pusă în
evidenţă prin explicarea procesului de coroziune, care este apreciat a avea doua perioade (vezi Figura 1.)
Figura 1. Model teoretic privind durata de exploatare a unui element din beton armat
425
- perioada de iniţiere ce se datorează prezenţei activatorilor procesului de coroziune care sunt ionii de clor (Cl-
) şi bioxidul de carbon (CO2);
- perioada de propagare a coroziunii in barele de oţel, care este pusă în evidenţă, experimental, prin degajarea
de oxigen la catod, temperatură, rezistivitatea betonului, etc.
Durata de exploatare a unei structuri de beton este, în consecinţă, determinată de perioada de iniţiere şi de
perioada în care procesul de coroziune a metalului (armăturilor) atinge un grad de distrugere care nu afectează
siguranţa minimă a construcţiei (vezi Figura 1).
Perioada de iniţiere poate fi stabilită în funcţie de penetraţia ionilor de clor şi de procesul de carbonatare a
betonului, adică funcţie de acoperirea cu beton a armăturilor sau adâncimea de carbonatare, concentraţia ionilor
de clor şi difuziunea materialului care la rândul ei depinde şi de dozajul de ciment. Întrucât carbonatarea este
factorul care conduce la iniţierea coroziunii armăturilor, foarte mulţi cercetători au abordat acest subiect, în
continuare fiind prezentate câteva studii în această direcţie. Astfel, adâncimea de carbonatare x în mm, poate
fi exprimată ca o funcţie de timpul t (durata de acţiune), în ani:
x2 = a2 t (1)
în care:a este un parametru depinzând de: permeabilitatea betonului care este în funcţie de raportul (A/C) ,
dozajul de ciment, tipul cimentului, dimensiunea granulelor de agregat, modul de tratare a betonului, umiditate,
conţinutul de bioxid de carbon din aer.
2.Protectia betonului impotriva coroziunii
Durabilitatea betoanelor expuse actiunii agresive moderate a unor substante chimice poate fi asigurata
in mod obisnuit prin alegerea corespunzatoare a componentilor sai si prin realizarea unei compactitati maxime.
Alegerea corespunzatoare a cimentului este o conditie esentiala, recomandandu-se, in functie de natura medi-
ului agresiv, utilizarea unor anumite tipuri de cimenturi .Agregatele folosite trebuie sa fie rezistente la actiunea
agresiva a mediului si sa fie compatibile cu cimentul utilizat pentru a nu provoca degradarea betonului prin
reactia alcalii-agregate. Pentru asigurarea impermeabilitatii betonului fata de substantele agresive se iau masuri
pentru marirea compactitatii acestuia prin dozaj corespunzator de ciment, agregate cu granulozitate buna, ra-
port apa/ciment minim, utilizare de aditivi, compactare foarte buna la punerea in lucrare, tratare ulterioara
corespunzatoare etc. Sunt stabilite conditii tehnice orientative impuse betoanelor exploatate in contact cu medii
agresive In situatii speciale, de agresiune chimica intensa, aceste masuri nu sunt suficiente si pentru asigurarea
durabilitatii betonului sunt necesare masuri suplimentare, cum ar fi:
Fluatarea consta in tratarea suprafetelor de beton cu solutii de fluorosilicati de zinc, de magneziu, de

aluminiu. Fluorosilicatii reactioneaza cu hidroxidul de calciu din beton formand in final fluoruri (de calciu,
zinc) insolubile si rezistente la actiunea agentilor agresivi si gel de bioxid de siliciu care colmateaza porii si
capilarele betonului, asigurand compactitatea si impermeabilitatea. Cu efecte asemanatoare se pot folosi fluo-
rurile solubile in apa. Pentru marirea eficacitatii se preconizeaza aplicarea tratamentului in straturi multiple
prin pensulare, pulverizare. Grosimea stratului compact obtinut este de aproximativ 2–4 mm. Fluatii sunt sub-
stante toxice, vatamatoare pentru organism, atat prin contact cu suprafata pielii, cat si prin inhalare. In aceste
conditii este obligatoriu ca muncitorii care lucreaza cu aceste produse sa fie echipati corespunzator, iar locul
de munca sa fie bine ventilat.
Ocratarea este un procedeu de tratare sub presiune a suprafetelor de beton cu tetrafluorura de siliciu
gazoasa (SiF4), formandu-se produsi de reactie greu solubili si cu efect de protectie contra coroziunii multor
agenti agresivi (sulfati, uleiuri, saruri, acizi). Ocratarea se aplica numai la prefabricate, in special numai la
tuburi de presiune, de canalizare, piloti, placi, traverse, rezervoare, bazine din beton.
Carbonatarea suprafetei pieselor de beton se realizeaza prin tratarea sub presiune cu CO2 gazos transfor-
mand, pe o adancime de cativa milimetri, hidroxidul de calciu in carbonat de calciu. Se mareste astfel rezistenta
betonului la actiunea dizolvanta a apei si a apelor usor agresive. Carbonatarea nu se recomanda betoanelor
armate (sau se limiteaza strict la cativa milimetri) deoarece modificand pH-ul betonului se favorizeaza corozi-
unea armaturii.
Protejarea prin pelicule a suprafetei constructiilor din beton simplu sau armat este unul din mijloacele
cele mai utilizate datorita simplitatii si eficientei. Protectia prin pelicule este de natura fizica si de aceea trebuie
426
asigurata, in primul rand, buna aderenta la suport. Totodata, peliculizarea trebuie sa constituie o bariera imper-
meabila si durabila. Natura peliculelor protectoare vopsele, grunduri, chituri pe baza de polimeri, numarul si
grosimea lor sunt in functie de natura agresivitatii si a constructiei.Pentru protectia betonului impotriva umidi-
tatii solului si a agresivitatii apelor naturale, se utilizeaza eficient materialele bituminoase aplicate la cald
(bitum, masticuri) sau la rece (solutii, emulsii, suspensii) si gudroane (produse bituminoase rezultate din disti-
larea carbunelui) dizolvate in solventi sau ca atare.
Aplicarea de straturi protectoare pe suprafata betonului se executa in cazul unor actiuni agresive intense.
Aceste protectii se realizeaza prin aplicarea lor pe suprafata betonului, cu ajutorul adezivilor, a unor folii (elas-
tice sau rigide), din polimeri organici care sunt impermeabile si rezistente chimic. In unele cazuri se pot realiza
in acest fel si lucrarile de finisaj. Protejarea constructiilor din beton prin placari sau inzidiri este un procedeu
care prin natura materialelor folosite asigura atat rezistentele chimice cat si cele mecanice impuse de mediul
agresiv si conditiile de exploatare specifice. Pentru placari si inzidiri se utilizeaza: caramizi ceramice antiacide,
caramizi de gresie antiacida, placi ceramice glazurate, materiale antiacide naturale (gresie, granit, bazalt), fa-
ianta, placi de sticla etc, fixate cu mortare si chituri antiacide.
Protectia prin adaugarea la prepararea betonului a unui polimer, care, impreuna cu cimentul formeaza
un liant complex. In timpul intaririi, polimerul din emulsie trece in stare rigida, formand membrane care inchid
porii betonului si limiteaza absorbtia si difuzia lichidelor si gazelor, asigurand astfel o buna protectie la coro-
ziune.
Impregnarea betonului intarit se poate face cu produse variate, cele mai utilizate fiind solutiile de polimeri
sau monomeri care apoi polimerizeaza in prezenta de intaritori sau prin incalzire sau iradiere. Dintre monomerii
sau polimerii sintetici utilizati pentru impregnarea betoanelor pot fi enumerati: metilmetaacrilatul, poliesterii,
rasinile epoxidice, acrilonitrilii. Se mareste astfel gradul de impermeabilitate si rezistenta la agresiuni chimice;
se utilizeaza mai ales la tuburile din beton pentru transportul apelor, la constructiile submarine, la rezervoare
speciale, la pardoseli supuse uzurii si agresivitatii chimice.
Lucrarile de protectie a betonului impotriva coroziunii cer o atentie deosebita atat in timpul executiei
cat si in ceea ce priveste comportarea lor in timpul exploatarii constructiei, pentru ca eventualele degradari sa
fie semnalate si remediate imediat, asigurand astfel durabilitatea lor.
Bibliografie
1. Guidelines on Sustainable Human Settlements Planning and Management, New York and Generva,
Economic Commission for Europe – United Nations, 1996.
2. GREED, CLARA H. Intoduction Town Planning, Longman Group UK Limited, 1993.
3. Coroziunea betonului. Cauze şi fenomene, Revista Construcţiilor, 2008.
4. Seismic Rehabilitation of Existing Buildings, colectivul Institutului de Inginerie Structurală (SEI) al
Societăţii Americane de Inginerie civilă (ASCE), Ed. American Society of Civil Engineers, Reston,
Virginia, SUA, 2007,
5. Ioani, A.; Filip, M., Elemente din beton armat avariate şi consolidate: caracteristicile structurale şi
comportarea în timp. Sesiunea ştiinţifică aniversară Construcţii – Instalaţii Braşov, Universitatea
Transilvania, Braşov, 2002,
427
SISTEMUL ADAPTIV DE VENTILARE CA O SOLUŢIE PENTRU ÎNCĂPE-
RILE VOLUMINOASE
Marina RÎMAR, Vera GUŢUL
Abstract: În acest articol sunt examinate conceptele de bază pentru proiectarea unui sistem de ventilare cuplat
cu climatizare adaptiv, multizonal pentru clădiri voluminoase. Astfel de sisteme permit menţinerea unui echi-
libru optim între calitatea aerului interior şi cheltuielele de energie, permit formarea şi menţinerea unui mi-
croclimat confortabil/admisibil în zona de lucru şi influenţează pozitiv asupra bunăstării oamenilor.
Cuvinte cheie: Debit de aer, aer proaspăt, ventilare adaptivă, concentraţia de CO2, climatizare multizonală.
În prezent infrastructura modernă a oraşului se caracterizează prin creşterea volumului interior al clădirilor
publice şi administrative. Cele mai multe dintre astfel de încăperi au săli mari: de expoziţie, de conferinţă,
spaţii comerciale ş.a.
Asigurarea parametrilor optimali şi admisibili ai microclimatului în încăperi este o sarcină importantă a
sistemelor moderne de ventilaţie şi de condiţionare. Sistemele tradiţionale de ventilare şi climatizare sunt prin-
cipalii consumatori de energie electrică în sistemele de inginerie a clădirilor. Pentru a reduce costurile de ener-
gie pentru ventilaţie şi condiţionare, este recomandabil să se aplice sistemele de ventilare adaptive (după ne-
cessitate). Astfel de sisteme de ventilare şi climatizare asigură parametrii confortabili de microclimat în zona
de lucru, în funcţie de ocuparea reală a încăperii de către oameni.
Majoritatea încăperilor voluminoase au zone cu sarcină termică variabilă în funcţie de numărul de oameni,
care sunt prezenţi în încăpere. De multe ori, o astfel de divizare a încăperii în zone, poartă un caracter con-
venţional. În realitate divizarea încăperii în zone cu diferite destinaţii lipseşte. Complexitatea de a proiecta
instalaţiile de ventilare în astfel de încăperi depinde de mai mulţi factori: necesitatea menţinerii parametrilor
termici zonali, asigurarea regimului de aer individual pentru fiecare zonă ş.a. Vizitarea încăperilor în aceste
încăperi este arbitrară, depinde de diferite tipuri de evenimente comerciale şi promoţionale, de perioada anului,
de orele de vizitare şi mulţi alţi factori. În urma analizei [1] au fost evidenţiaţi factorii care caracterizează
încăperile voluminoase şi care sunt prezentate în fig.1.
Fig. 1 Factorii caracteristici încăperilor voluminoase
În calitatea direcţiei principale de dezvoltare şi de economisire a energiei în sistemele de ventilare/clima-

tizare pentru încăperi voluminoase se vor examina sistemele de ventilare/climatizare multizonale adaptive
(convenţional încăperea voluminoasă se împarte în zone).
428
Prin termenul "sistem adaptiv" se subînţelege adaptarea funcţionării sistemului de ventilare în funcţie de
schimbarea numărului de persoane şi locului de aflare în încăpere. În acelaşi timp, datorită controlului inteli-
gent al fluxului de aer obţinem economii de energie în orice timp, mai ales atunci când necesitatea de ventilaţie
este scăzută sau absentă.
Pe de altă parte, orice acţiune care poluiează aerul în încăpere, conduce la necesitatea de a crea un schimb
de aer mai mare pentru eliminarea rapidă a aerului poluat. Prin urmare, sistemul de ventilare adaptiv optimi-
zează consumul de energie şi asigură calitatea aerului interior în mod complet automat.
Astfel de sisteme au posibilităţi mai mari privind reglarea schimbului de aer în încăperi în comparaţie cu
sistemul de ventilare tradiţional. Particularitatea sistemului este adoptarea la prezenţa omului în încăpere,
aceasta presupune decentralizarea şi funcţionarea sistemului multizonal luând în consideraţie dinamica pro-
ceselor de schimb de căldură şi masă, care au loc în încăperile voluminoase.
Calculul schimbului de aer pentru supermarkete se efectuează după balanţa de căldură şi aer din încăpere
şi se verifică după numărul de schimburi de aer, luînd în consideraţie debitul minim de aer proaspăt (L).
L= Noam x m, m3/h
Debitul minim de aer proaspăt specific (m) constituie – 20 m3/h pentru un cumpărător și 60m3/h pentru
o persoana de serviciu [5].
Numărul de vizitatori (Noam), se recomandă în funcție de suprafața sălei de vînzări:
• pentru magazine de mobilier, aparate de uz casnic, echipamente de birou, articole sportive, cărți, biju-
terii - se presupune că unui vizitator îi revine 6 m2.
• pentru alte produse nealimentare și alimentare - 5 m2.
Numărul de locuri de muncă fixe, pentru casieri în supermarketuri se recomandă:
• un loc de muncă la 100 m2 în magazinele alimentare;

• un loc de muncă pentru 160 m2 în magazinele nealimentare.
Deci, pentru determinarea debitului minim de aer proaspăt pentru sistemele de ventilare este important de
cunoscut numărul de oameni din încăperi.
În baza cercetărilor de marketing [2] în urma unei analize statistice efectuate pentru un centru comercial
din or. Moscova a fost obținut graficul de distribuție pe ore a valorilor reale de fregvență pentru fiecare zi a
săptămînii, prezentat în fig.2.
Fig. 2. Distribuția pe ore a valorilor reale de fregvență pentru fiecare zi a săptămânii din centrul comercial
Un grafic similar poate fi întocmit pentru orice centru comercial. Curbele reale depind de mai mulţi
factori, cum ar fi: amplasarea centrului comercial în raport cu drumurile principale, numărul de persoane din
zona în care se află și locația în oraș și alte. Dar caracterul curbelor nu se va schimba semnificativ.
429
Din analiza curbelor din fig.2 se observă că numărul de persoane care vizitează centrul comercial la înce-
putul zilei de lucru crește lent, apoi numărul de oameni treptat creşte în orele de prînz şi puţin descreşte pe la
17-18 ore şi treptat descreşte numărul cumpărătorilor spre închidere.
Suprafața centrului comercial examinat constituie: F=2200м2.
Pentru încăperea dată numărul de oameni de calcul, luînd în consideraţie recomandările prezentate va fi:
Noam = 2200 /6 = 370 de vizitatori.
Deci, debitul minim de aer proaspăt necesar este:
L= 370x60=22200m3/h.
Din fig.2. observăm că numărul real de oameni din centrul comercial în timpul săptămânii la anumite
momente depășește această valoare şi anume în intervalul de timp de la 12 – 15 ore. În același timp, cea mai
mare parte a timpului de lucru numărul de oameni din încăpere este mai mic decât valoarea calculată, ceea ce
înseamnă că în anumite ore debitul de aer refulat este mai mare și în alte ore debitul de aer va fi insuficient
pentru a asigura normele igienico - sanitare pentru vizitatori.
În urma analizei se poate face concluzia că, atunci când se utilizează sistemele de ventilare/climatizare
tradiționale, funcţionarea lor deseori este insuficientă atât din punct de vedere economic cât și din punctul de
vedere al creării condițiilor de confort. Atunci cînd în încăpere se află un număr maxim de oameni sistemul
tradițional de ventilare nu va asigura condițiile normate de aer, iar la un număr mic de oameni în încăpere se
introduce un debit de aer mai mare decît cel necesar, ceea ce duce la cheltuieli nejustificate.
Pentru a reduce cheltuielile nejustificate de energie pentru încăperi voluminoase se propune:
 sistema de ventilare generală cuplată cu climatizare multizonală, adaptivă, care va întroduce aerul în
încăpere într-un volum proporțional numărului de oameni, diferențiat pe zone convenţionale ale încă-
perii voluminoase.
Sistemul de ventilare adaptiv propus trebuie să prevadă:
 posibilitatea de menținere a parametrilor necesari în tot volumul încăperii cu debite minime;
 debitele de aer trebuie să fie luate în funcție de gradul de ocupare a încăperii;
 parametrii aerului refulat trebuie să fie variabili pentru diferite zone a încăperii;
 o eficiență maximă cu cost redus.
Debitele de aer al sistemelor de ventilaţie utilizate pentru asigurarea calităţii aerului sunt independente de
perioada anului. Schimbul de aer depinde de numărul de persoane din încăpere, de activităţile lor, de procesele
tehnologice (emisii de poluanţi de la echipamente de uz casnic şi de birou, materiale de construcţii, mobilier
etc.). În timpul proiectării şi exploatării principalele surse de poluare trebuie identificate şi eliminate sau trebuie
redusă influenţa lor.
În calitatea indicatorului calității aerului poate fi adoptată concentrația de CO2. În funcție de concentrația
de (CO2), care de regulă se măsoară în conducta de aer aspirat sau într-un punct reprezentativ al încăperii, se
reglează debitul de aer în corespundere cu valorile admisibile [3,4].
În conformitatea cu normativul [5] concentraţia de bioxid de carbon în aerul interior al încăperei, care
corespunde condiţiilor optime de calitate a aerului trebuie să fie - nu mai mare de 600 ppm; concentraţia admi-
sibilă de bioxid de carbon - nu mai mare de 1000 ppm.
Debitul de aer exterior întrodus în încăpere de către sistemul de ventilaţie calculat pentru o persoană,
pentru asigurarea calităţii optime sau admisibile a aerului depinde de gradul de activitate fizică a persoanei
(lucrul uşor, mediu, greu), de concentraţia de bioxid de carbon în aerul exterior şi de eficienţa distribuţiei
aerului în încăpere. Valorile debitului minim de aer proaspăt pentru o persoană este prezentată în tabelul 1.
Tabelul 1. Debitul minim de aer exterior pentru asigurarea condiţiilor optimale (numărător) şi admisibile (nu-
mitor) de calitate a aerului interior, în m3/h · persoană
Concentraţia de bioxid de car- Nivelul activităţii fizice
bon în aerul exterior, ppm CO2 Stare de repaus Munca uşoară Munca fizică grea
300 49/23 75/35 375/175
400 65/25 100/37,5 500/187
500 130/26 200/40 1000/200
Valorile schimbului de aer corespund modelului tradiţional de ventilare prin amestec (mixing ventilation).
430
Concluzii:
Un sistem de ventilare cuplat cu climatizare adaptiv, multizonal pentru încăperile voluminoase va permite
menţinerea parametrilor de microclimat necesar şi va asigura calitatea aerului interior cu cheltueli de energie
minime.
Bibliografie
1. Rîmar, M., Guţul, V. Studiul bibliografic privind asigurarea calităţii aerului şi confortului în clădiri publice
voluminoase. Probleme actuale ale urbanismului şi amenajării teritoriului. În: Culegere de articole Vol. II. 17
-19 noiembrie 2016. UTM. Chişinău. p.154-159.
2. Арифметика покупательных потоков // Оборудование. - 2005г. - с. 42-46
3. Lawrence, T. Системы вентиляции, регулируемые по уровню потребности // АВОК.– 2005.– № 5.
4. Warden, D. Регулирование расхода приточного воздуха по концентрации СО2 // АВОК.– 2005.– №2.
5. ГОСТ 30494-2011 «Параметры микроклимата помещений. Здания жилые и общественные».
431
IMPORTANȚA PROTEJĂRII PATRIMONIULUI ARHITECTURAL
Anatolie SÎLI, Tatiana BUIMISTRU
Abstract: Architectural monuments, being either separate constructions or a large spatial complex, represent
a part of the town that depends directly on the relations within it’s system.
Valorification and renovation of architectural monuments must be a continuous process and should become a
priority for the whole society.
Cuvinte cheie: monument, lege, registru, sit, vechime, valoare,demolare,conservare.
În Republica Moldova asemeni altor state locuinţele constituie un sector deosebit de important, sub aspect
economic şi social. Reflectarea timpului în mediul urban și rural comportă o semnificaţie culturală importantă,
determinînd formarea imaginii arhitecturale a localităților, ce include continuitatea cu trecutul şi orientarea spre
viitor, a imaginii ce influenţează psihologia socială.
Orice monument arhitectural, fie construcţie aparte sau un complex spaţial larg, reprezintă o parte a
lovalității ce depinde nemijlocit de relaţiile în sistemul acesteia. De aceea, păstrarea monumentului trebuie
sa fie determinată de activităţi orientate atît asupra monumentului însuşi cît şi asupra ambianţei asociate cu
acesta fizic, funcţional şi vizual.
Monumentul este o construcție sau o parte de construcție, împreună cu instalațiile, componentele artistice,
elementele de mobilare interioare sau exterioare care fac parte integrată din acestea, precum și lucrări
artistice comemorative, funerare și de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care
constituie mărturii cultural-istorice remarcabile din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, ar-
tistic, etnografic, religios, social, științific sau tehnic. ( Irina Oberlander Târnoveanu, “Un viitor pentru
trecut”).
Monument – construcţie/structură, împreună cu: terenul aferent istoric constituit, construcțiile auxiliare,
instalaţiile, componentele artistice, elementele de tâmplărie, feronerie, sculptură şi de mobilare interioară sau
exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice comemorative: funerare şi de for
public ( Proiect de lege "Legea Protejării Monumentelor Istorice"). Analizând aceste 2 definiții observăm că
atunci când studiem un monument nu e suficient analiza doar a construcției, ci și situl sau terenul aferent. De
aceea, păstrarea monumentului trebuie sa fie determinată de activităţi orientate atât asupra monumentului
însuşi cît şi asupra ambianţei asociate cu acesta fizic, funcţional şi vizual. Conform normelor actuale inter-
naţionale (Carta de Veneţia) ar trebui ocrotite nu doar anumite clădiri ci şi zone întregi — termen
“situri”: “Noţiunea de monument istoric cuprinde nu doar creaţia arhitectonică izolată, ci şi situl urban sau
rural care ne oferă mărturia unei civilizaţii particulare, a unei faze reprezentative a evoluţiei, sau a unui
eveniment istoric. Noţiunea se referă nu doar la opere mari ci şi la opere modeste care au căpătat, cu timpul,
o semnificaţie culturală.” (Art. 1) (Carta de Veneţia). Valorificarea şi renovarea monumentelor istorice
trebuie sa aibă loc continuu. Rigorile de valorificare a monumentelor se schimbă şi tot mai preţioase pentru
generaţiile viitoare devin mărturiile trecutului, sunt descoperite noi valori, ale căror mărturii sunt monu-
mentele istorice.
De asemenea asupra multor monumente se realizează intervenţii ce duc la pierderea valorii arhitecturale și
estetice.Astfel ar trebui puse sub protecţie de exemplu și vestigiile medievale ale reţelei străzilor localităților
istorice. Ca o construcţie să capete statutul de monument trebuie să corespundă mai multor criterii :
- vechimea ;
- raritatea ;
- reprezentativitatea;
- valoare memorială.
Chiar dacă în Republica Moldova au fost puse deja bazele legislative necesare ocrotirii patrimoniului (au
fost adoptate "Legea privind ocrotirea monumentelor" din 22.06.1993, "Legea culturii" din 27.05.1999 ş.a.),
şi în pofida faptului că în anul 2002 Parlamentul republicii a ratificat Convenţia privind protejarea
432
patrimoniului mondial cultural şi natural cunoaşterea şi înţelegerea valorii acestui patrimoniu atît de către
populaţia republicii cât şi de către oaspeţii ce vizitează Moldova, lasă mult de dorit.
Intervențiile neautorizate, demolările și alte acțiuni ce duc la pierderea valențelor de monument sunt încă destul
de frecvent întâlnite în Republica Moldova.
Nu sunt protejate zonele din jurul monumentelor care chiar şi sunt ocrotite de stat, în flagrantă contradicţie
cu normele internaţionale:
- “Conservarea unui monument implică păstrarea mediului la scara sa. Când mediul tradiţional subzistă,
acesta va fi conservat. Toate construcţii noi, toate demolările şi toate îmbunătăţirile ce ar putea altera
relaţiile de volume şi culori, trebuie interzise.” (Art. 6) (Carta de Veneţia);
- “Monumentul este inseparabil de istoria ai cărei martor este şi de asemenea de mediul în care acesta este
situat.” (Art. 7) (Carta de Veneţia).
Monumente demolate sau încălcări în protejarea patrimoniului sunt prezentate în imaginile de mai jos:
or. Chișinău, str. 31 August 1989, nr.32 or. Chișinău, intersecție

str. București și Armenească
or. Chișinău, str. Columna 51
Bibliografie
1. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova: de la realitate la necesitate, ( Chisinau 2011).

2. Registrului Monumentelor Imobile de Importanță Locală din Municipiul Chisinau, IMP Chisinaupro-
iect (Chisinau 2011).
3. Policy Brief Nr.2.07.2011.
4. http://www.monument.sit.md
5. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=333558
433
CONTRIBUȚIA ARHITECTULUI VALENTIN VOIȚEHOVSCHI
LA CREAREA ANSAMBLULUI CATEDRALEI EPISCOPALE
SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA DIN BĂLȚI
Elena BIVOL
Institutul Patrimoniului Cultural
Rezumat: Catedrala episcopală Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bălţi a fost ridicată între anii 1924
– 1934, în episcopia Eparhiei al Hotinului cu reşedinţa în Bălţi. În faţa catedralei, pe axa ei principală, este
amplasat un baptisteriu al cărui arhitect a fost Valentin Voiţehovschi, care a utilizat un model importat din
Argeş. V. Voiţehovschi activa ca arhitect-profesionist deja în perioada studenţească, cînd a făcut studiile la
Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. El a proiectat baptisteriul catedralei din Bălţi odată cu
finisarea construcţiei catedralei (1934). Stilul preferat al arhitectului fiind cel neoromânesc.
Cuvinte cheie: catedrală, baptisteriu, stilul neoromânesc, Valentin Voițehovschi.
Apariția complexului Catedralei Sfinții Împărați Constantin și Elena din Bălți (fig.1) se datorează mai
multor personalităţi notorii: ctitorului Visarion Puiu, primul episcop al Hotinului, arhitecţilor Adrian Gabrie-
lescu (autorul proiectului) şi Andrei Ivanov, antreprenorului şi constructorului architect Nicu Ciocos, ingine-
rului constructor Emil Prager, precum şi tânărului architect Valentin Voițehovschi.1
În martie 1923 la Bălţi a fost înfiinţată episcopia Hotinului. Ca episcop al Hotinului, Visarion Puiu s-a
ocupat de buna organizare a patrimoniului bisericesc, în grija sa fiind toate construcţiile eclesiastice ce se aflau
în raza episcopiei, precum şi cele din judeţele Bălţi, Soroca şi Hotin. Astfel au fost edificate şi renovate mai
multe edificii de cult, printre care şi cele din oraşul Bălţi. Noua episcopie nu dispunea de fonduri financiare şi
de sediu, episcopul mulţumindu-se timp de aproape un deceniu cu o gazdă particulară. Din donaţiile enoriaşilor
şi prin contribuţia Ministerului Cultelor este finalizată construcţia bisericii de pe lângă închisoare, începută în
1915, aceasta devenind cel de-al doilea obiectiv de cult din oraşul Bălţi. Graţie eforturilor a lui Visarion Puiu
a fost înfiinţată şi o tipografie, unde pe parcursul anilor au fost editate cărţi pentru credincioşi, foi duminicale
şi ziarul eparhiei. În 1924 se sfinţesc pietrele de temelie ale Catedralei Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi ale
reşedinţei episcopale (fig.2). Sub îndrumarea arhitecţilor veniţi din Regat, cu mari greutăți şi cheltuieli, aceste
construcţii au fost finalizate şi sfinţite în 1935 – fapt remarcabil şi deosebit de important pentru istoria Bisericii
basarabene. Iniţial sfinţirea era preconizată pentru 14 octombrie 1934, însă la dorinţa monarhului român şi din
cauza atentatului asupra regelui Alexandru I unificatorul Iugoslaviei sfinţirea s-a amânat pe data de 2 iunie
1935. La această ceremonie fastuoasa au fost prezenţi Majestatea Sa Regele Carol al II-lea si prințul moştenitor
Marele Voievod Mihai. Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bălţi prezintă o construcţie de plan
treflat cu pridvor, înconjurat de coloane în zona intrării. De asupra pridvorului şi a pronaosului există un spaţiu
înconjurat din trei părţi cu arcade. Axa principală a faţadei de vest este articulată în partea superioară cu un
fronton arcuit. Sistemul constructiv este format dintr-o fundație din beton armat și o carcasă de piatra, zidăria
fiind din piatră brută, placaj din piatră. Turla principală a edificiului de cult se înalţă la 46 m, fiind într-o
armonie perfectă cu întreaga construcţie.2
Baza turlei principale se desfăşoară în trei părţi, în formă de cascadă cu mai multe bolţi plasate succesiv.
În interiorul edificiului, impresionant prin dimensiunile sale, se disting pilaştrii monumentali care sprijină cu-
pola centrală şi arcurile bolţilor, toate executate din beton armat. Catapeteasma este lucrată din lemn de stejar
şi sculptată cu ornamente în formă de struguri şi frunze de viţă-de-vie. Pictura în frescă a catedralei a fost
realizată în mai multe etape, fiind respectat stilul clasic bizantin utilizat la bisericile greceşti din Sf. Munte
Athos. Însă în cazul nostru pictura este mai luminoasă. Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bălţi
este acoperită în întregime cu plăci de aramă. La slujbă puteau asista concomitent peste 1000 de credincioşi.
Catedrala prezintă nu numai un lăcaș sfânt de închinăciune, dar și o operă de artă cu valoare simbolică, de
afirmare a neamului românesc la această margine de ţară. Ea era construită în stil neoromanesc apărut la
începutul secolului al XIX-lea în România datorită arhitecţilor români, care şi-au făcut studiile in Franța. Fiind
influenţați de arhitectura Parisului şi inspirați de decorul autohton, ei au contribuit la apariţia acestui stil, numit
şi „stilul lui Ştefan cel Mare” – un amalgam din Art Nouveau şi elemente arhitecturale şi decorative bizantine,
occidentale, naţionale ş.a. Principalul promotor al stilului neoromânesc a fost arhitectul Ion Mincu. 3
434
În faţa Catedralei Sfinții Împărați Constantin și Elena din Bălți, chiar în axa ei principală, a fost amplasat
un baptisteriu (fig.3). Autorul lui este architectul basarabean Valentin Voiţehovschi, care l-a proiectat după
modelul practicat la biserica mănăstirii Curţii de Argeş. Construcţia a fost finalizată în 1934. Baptisteriul, de
plan pătrat, dispune de 12 coloane cu capiteluri, câte trei în fiecare colţ. Arcele golurilor între coloane au
forma trilobată. De asupra cornişei proieminente se află un parapet cu accente sculpturale în zona muchiilor.
Pereţii baptisteriului sunt individualizaţi prin ornamente reliefate şi o mulură orizontală cu arcuire de asupra
golurilor. Cupola, de formă semisferică, este acoperită cu plăci de aramă. Baptisteriul constituie o capodoperă
a arhitecturii religioase, cu o tendinţă stilistică monumentală, dar în acelaşi timp elegantă. Aici sunt prezente
elemente de decor împrumutate din arhitectura medievală românească şi cea italiană. În centrul baptisteriului
îngrădit cu un gard sculptat se află o fântână.4
Din sursele istorice cunoaştem că proiectarea şi construcţia catedralei Sfinții Împărați Constantin și Elena
din Bălți a decurs timp de zece ani din mai multe motive, schimbându-se periodic componenţa inginerilor şi
arhitecţilor. Însă acest fapt nu a influenţat negativ asupra arhitecturii întregului complex, fiind atestată o coe-
xistenţă stilistică armonioasă între arhitectura edificiului de cult şi cea a baptisteriului.
Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Bălți Reşedinţa episcopală din Bălți
(fig 1). (fig 2).
Baptisteriul
Catedralei Sfinții Împărați Constantin și Elena din Bălți
(fig 3).
Bibliografie
1. Catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena” din Bălți. http://ephbalti.md/filme/catedrala-sf-imp-
constantin-si-elena-din-balti.2015.04.22, (accesat 05.09.2017).
2. Mitropolitul Visarion Puiu. https://ro.wikipedia.org/wiki/Visarion_Puiu,(accesat 14.10.2016).
3. Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin si Elena din Bălţi.
http://neoromanesc.blogspot.com/2011/03/catedrala-sfintii-imparati-constantin.html, accesat 20.09.2016
4. Войцеховский Валентин.http://m.moldovenii.md/ru/people/1088, (accesat 10.10.2016).
5. Григорий, Босенко, Архитектор Валентин Войцеховский : профессор, заслуженный деятель
искусств МССР . авт., дизайн : Григорий Босенко. – К. : [S. n.], 2009. – 48 с.
435
CONCEPTUALIZAREA SPAȚIILOR INTERIOARE MODERNE
Inga MAȚCAN-LÎSENCO
UniversitateaTehnică a Moldovei
Rezumat: Nu se rezumă mediul interior la însușirile proprii perceperi - aceasta ne fiind izolată în limitele
identității personale. Pentru o realizare cît mai reușită a spațiului este necesar cunoașterea noțiunii, percepe-
rea dar și constituirea acestuia astfel mișcîndu-se implică prezența unei dinamici, încrucișări mobile (tendințe,
tensiuni) și „comunică direct”contribuind la crearea capacității de expunerii potrivite a timpului drept gru-
pare de forme și proprietăți utile specifice clădirii.
Cuvinte cheie: concept, spațiul interior, proprietățile spațiilor interioare, specificația spațială.
„Când lucrez la o problemă nu mă gândesc dacă e frumoasă. Mă gândesc doar cum să rezolv problema.
După ce termin problema și rezultatul nu este frumos înseamnă că soluția nu a fost ceea corectă”
(Richard Buckminster Fuller)
1. INTRODUCERE
Suprafaţa interioară pe larg se prezintă drept o definită întindere care include şi diverse obiecte în care se
desfăşoară diverse activităţi şi procese. Suprafaţa interioară în sens restrâns poate fi prezentat drept o grupare
estético-tehnologică ce constituie efecuarea acțiunii vitale, amplasarea ergonomică a obiectelor. Suprafaţa
întinderii posedă articulaţii diversificate în dependenţă de plasarea şi poziţionarea componentelor-forme
fiecare poziţionare posedă o specificaţie spațială diversă.
2. SPAȚIU NOȚIUNE, PERCEPERE ȘI ORGANIZARE

Pentru oamenii de știință un subiect controversat poate fi considerat proprietățile (presupuse) a mediului
interior ce constituia un controversat subiect. Necesită o abordare aparte - conceptualizarea spațiului interior
în plan estetic, filosofic, praxiologic.
Planul filosofic. Spațiul interior contemporan este considerat o grupare filosofică, ce determină forme
universale și obiective de existență a materiei în mișcare. Stabilește însușirea infinită al spațiului interior și
eternitatea timpului, integritatea cu materia. Acesta are la număr trei dimensiuni direcționale, spre deosebire
de categoria înrudită a timpului, ce are o singură dimensiune.
Termenul - spațiu interior nu poate fi cercetat izolat de durata timpului, deoarece aceste procese constituie
o integritate inseparabilă – spațio-temporalitatea. Concomitent configurația urmărește să fie un răspuns la
exigențe stabilite ale vieții, aceasta este subjugată de mai mulți factori și exteriorizează specificul timpului.
Durata timpului dar și suprafața interioară se deosebește după trei grupări: concepție, percepere,
veredicitate. În timp și spațiu designul se prezintă drept obiect real, însă în cel conceptual o variantă probabilă
sau un prototip a celui veridic, în suprafața interioară și timpul perceptual designului interior se recunoaște în
configurația unei imagini virtuale (posibile).
Se datorează tipologia conceptului a spațiului teoriei relativității a lui Albert Einstein - continuitatea spațiu-
timp; imensitatea este mărginită de către constanta viteza luminii; simultaneitatea este relativă – două procese
(fenomene) concomitente într-un ansamblu de relație sunt succesive doar în cazul cînd sunt raportate la un alt
ansamblu de referință.
Perceperea rațională și științifică e redusă în justificarea complexității spațiului, astfel s-a recurs la acostarea
contemplată a acestuia, euristică și holistică (definirea și perceperea) și la cea psihologică și sociologică
(teoriile arhitecturii), suplimentate de către noțiuni filosofice și doctrinele semantice: astfel apar și concepte
de axialitate, centralitate, calitate a spațiului, vid spațial, plin-gol, interior-exterior .
Spațiul – constituie în concordanță cu principiile moderne un magnetic cîmp, în interiorul căruia sunt
corpuri (golurile, masele), în care se exteriorizează – esența – dferite intercalări care sunt determinate de
energia zonelor. „Spațiul – trebuie cercetat ca intercalare a organismului (individului) și a ambianței lui”.
În prezent, noțiunea de spațiu este prezentat ca o zonă constituită din goluri și plinuri (corpuri), un spațiu
mobil, puternic subiectivat.
Spațiul real ca configurație de bază a existenței se definește prin extensiunea și corelație a întinderilor,
liniilor, volumelor acestora care poartă caracteristică tridimensională. Spațiile interioare sunt de ne cuprins,
integru, structuralist.
436
Spațiul interior nu se prezintă drept o configurare intuitivă sensibilă dar o grupare precisă a produsului în
acțiune (mișcare) în expluatarea sa. Astfel din acest “unghi” spațiul devine o entitate fiind dependentă de per-
ceperea și acceptarea sa de către exploatatori.
3. PROIECTAREA SPAȚIILOR INTERIOARE

O preocupare activă și multilaterală poate fi considerată proiectarea spațiului interior. Se prezintă drept o
activitate într-o măsură aproximativ identică praxiologic-tehnologică, examinare științifică, și nu în ultimul
rînd creativă (artistică).
Executarea fiecărui proiect a spațiului de interior va fi subordonat finalităților, criteriilor și obiectivelor
indicate în documentația necesare, care trebuie stabilite într-o sistematizare specifică.
Individual este nevoie de examina, analiza:
● simbioza și contrastul configurației drept document de realizare (vizualizare) a conceptului prin
intermediul formării elementelor formelor;
● individualizarea estetic-practică;
● stabilirea și formarea diverselor stării de spirit (relaxare, muncă activă etc.);
● întretăierea diverselor zone, gabarite.
Este necesar să se ia în calcul complexul zonelor și raportul între ele în ambianța unei construcții:
● zone de comunicare;
● zone de accesibilitate;
● zone de contiguitate;
● zone care se resping;
● zone de indiferență.
Proiectarea organizată se efectuiază pe o traiectorie stabilită:
● selectarea unui optim procedeu prin intermediul creării diverselor versiuni compoziționale, cercetarea
rezolvări similare în sursele din domeniu;
● cearea optimei versiuni de soluționare a sarcinii;
● determinarea domeniul de necesitate practică și al eficacității estetice;
● efectuarea proiectului: executarea planurilor necesare (arhitectural, pardosea, tavan, mobilier, sistemului
de iluminare, electricitate, secțiuni, tăieturi, electicitate, vigualizarea etc.) grafic și cromatic.
CONLUZIE
Treapta de bază a existenței individului poate fi considerată spațiul; acesta fiind sesizat, examinat, valorif-
icat, exploarat drept procedeu individual.
Suprafața interioară cercetată științific nu poate poseda o conformitate fixă, fiindcă baza raționamentul,
semnificația de a fi acestuia e conformitatea unor exigențe în continuă transformare de ordin culturalo-spir-
ituale ale indivizilor.
Fasonate în mod artistic, zonele interioare denotă o tentă ultrasensibilă dar nu în ultimul rînd și
transcendentă.
Bibliografie
1. Enescu, M., Probleme ale arhitecturii contemporane. Ed. Meridiane, Bucureşti, 2000.
2. Enescu, E., Sporirea funcţionalității eficiente şi aspectele sociale ale clădirilor contemporane. Ed.
Phoenix, Braşov, 2012.
3. Focillon, H., Funcțiune și formă. Ed. Meridiane, Bucuresti, 2010.
4. Gropius, W., Idee și construire. Funcțiune și formă. Ed. Meridiane, București, 2000.
5. Horșia, H., Spații, forme, culori în arta contemporană. Ed. Meridiane, București, 1989.
6. Kudreavțev, T., Psihologia gîndirii tehnice. Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2001
7. Mihali, C., Inventarea spațiului: arhitecturi ale experienței cotidiene. Ed. Paideia, București, 2001.
437
IMPORTANŢA ARTEI DECORATIVE ÎN INTERIORUL CONTEMPORAN
Inga MAȚCAN-LÎSENCO
Abstract: Această lucrare explică importanţa artei decorative în crearea unui interior contemporan val-
orificînd detaliile cît şi delimitarea spaţiilor pentru obţinerea unei unităţi complexe şi a unui interior cu climat
psihologic sănătos, armonios şi cu o amprentă personalizată unică prin intermediul descrierii unor sfaturi
utile ce va permite aplicarea ideilor şi capacităţilor materialelor utilizate şi adaptarea lor la condiţiile social-
economice.
Cuvinte cheie: Arta decorativă, decorarea interioarelor, interior contemporan decorat.
1. INTRODUCERE
Arta decorativă are un rol foarte important, datorită ei se face posibilă punerea în valoare a detaliilor
necesare şi originale ale interiorului, crearea unei idei generale finisate. Arta decorativă crează o dispoziţie
bună şi comfort. Rolul ei este de a dezvolta gustul esthetic. Progresele mereu au mers paralel cu procesele
psihloigice ale omului. Preocupările pe care le vedem tot mai accentuat faţă de designul interior ne vorbesc
despre necesitatea tot mai mult simţită a unei îndrumări în domeniul decorării ca parte indiscutabilă a desig-
nului contemporan.
Dezvoltarea fără precedent a ştiinţei şi tehnologiei a condus la creşterea inevitabilă a nivelului de cultură
generală în masă, s-a ajuns ca “societatea să expună exigenţe şi cerinţe ridicate asupra înfrumuseţării ambien-
tale”. Bazele compoziţiei, studiul formei, pictura, compoziţia ca obiecte universitare au ca scop dezvoltarea
capacităţilor intelectuale şi creatoare a studenţilor pentru ridicarea nivelului de cunoştinţe la nivel profesionist
pentru a corespunde cerinţelor ridicate. Formarea culturii estetice în procesul studierii acestor obiecte are la
bază dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi creatoare unei personalităţi creative pentru întrebuinţarea lor în
activitatea de muncă a viitorului designer sau decorator.
2. IMPORTANŢA SELECTĂRII MATERIALELOR ÎN ARTA DECORATIVĂ

Cerinţele faţă de arta decorativă-contemporană sunt foarte ridicate deoarece prin intermediul lor este creat
spaţiul interior în acest mod atrăgînd un interes ridicat ceea ce duce la alegerea sporită a materialelor din care
sunt confecţionate acestea, ce sunt divizate în două grupe:
- Materialele de natură organică şi minerală (corpuri fuzibile, substanţe sulfurice, pietre de natură organică
s.a.) – numeroase studii demonstrează că acestea crează o percepere emoţională pozitivă, efectecle mani-
festîndu-se la nivel vizual, deoarece prin utilizarea acestora artistul pune în valoare estetica caracterizată prin
proprietăţile lor: luciu, culoare, densitate, fragilitate, transparenţă şi duritate (piese de mobilier, decorarea ta-
vanelor, pardoselelor şi pereţilor etc.).
- Materialele artificiale şi nonmetalice (sticlă, plastic, pietre sintetice s.a) – prezintă un interes în designul
contemporan oferind posibilităţi mai variate (capătă variaţii proprietăţi fizice şi chimice) şi datorită cărora
putem pune în valoare detaliile necesare şi originale ale designului (obiecte de decor, iluminare, pereţi des-
părţitori etc.). După proprietăţile sale fizico-chimice materialele artificiale posedă unele criterii: luciu, colorit
şi prelucrare depăşindu-le pe cele de natură organică, funcţionalitatea lor rămîne aceiaşi dar valoarea lor e mai
scăzută. Creaţiile din materiale artificiale ajută la delimitarea spaţiului, crearea unei idei complexe unice.
Alegerea materialelor combinate oferă autorului posibilităţi mai mari pentru a echilibra compoziţia in-
tegrînd componenţele unui ambiant arhitectural în design astfel încît să se creeze o unitate a ansamblului de
figuri şi forme prin aceasta întelegîndu-se atît întregul, cît şi un fragment.
Prin intermediul artei decorative - contemporane putem obţine mai multe efecte optice în funcţie de moda-
litatea de iluminare, obţinîndu-se diferite „artificii psihologice” ce crează o atmosferă deosebită, comfort şi
linişte.
3. MODALITĂŢI DE EXECUTARE ŞI DECORARE A COMPOZIŢIILOR DECORATIVE

Tehnica executării a lucrărilor decorative - contemporane se alege în dependenţă de materialul selectat prin
metode şi tehnologii complicate şi variate: trafilare, cioplire, laminare, prelucrare termică, modelare, sudare,
438
tăiere, turnare, stanţare, traforare, răzuire, înnălbire, oxidare, înnegrire, poliere, nituire - pentru a obţine
efectul necesar.
Metodele de topire şi turnare permit corectarea defectelor, laminarea se reglează ca materialul să se alun-
gească şi să se lăţească, trafilarea este întrebuinţată pentru obţinerea barelor subţiri sau sîrme, stanţarea – este
operaţiunea care permite tăierea, fără aşchiere. Nituirea este o operaţiune de îmbinare nedemontabilă şi se
utilizează pentru decorare şi mijloc de asamblare, polizarea - permite prelucrarea pieselor cu discuri abrazive,
tehnica patinării şi colorării se utilizează pentru obţinerea unor noi nuanţe, culori uneori cu efecte multicolore
cu ajutorul diferitor aliaje şi substenţe chimice.
Confecţionarea compoziţiei decorative se efectuiază pe două căi: manuală (individuală) şi cu înterebuinţa-
rea diferitor tehnici mecanizate (serie). Modalitatea confecţionării individuale a artei decorative prezintă au-
torului larga libertate de fantezie, experiment total – în alegerea materialului pentru confecţionarea şi rezolva-
rea concretă, în alegerea mijloacelor de decorare şi design, din această cauză etapele pot fi variate în depen-
denţă de numarul tehnicilor şi mijloacelor utilizate la crearea unei lucrări.
În piesele “confectionate manual” e individualitatea autorului care a creat-o. În acest context este necesar,
să menţionăm faptul că, în prezent modalitatea individuală nu se poate numi 100% manuală deoare ce autorul,
în etapele realizării lor, deseori întrebuinţează semifabricate, executate prin trafilare, stanţare, turnare a semi-
fabricatelor s.a.
Pentru confecţionarea şi decorarea pieselor de decorare a interiorului este necesară studierea diferitor exem-
ple şi indicaţii practice ce au fost executate în prealabil (unde sunt descrise etapele de executare).
În dependenţă de concepţia lucrării se alege materialele necesare. Indiferent de materialele ce se întrebu-
inţează nu este posibil confecţionarea unei compoziţii contemporane fără a ne informa şi a studia, practica,
principiile ce ţin de partea tehnologică şi confecţionare a fiecărui material în parte. Metodele de realizare din
materiale variate vor fi la fel diferite deoarece fiecare materie primă posedă proprietăţile sale proprii irepetabile
ce ţin de proprietăţile fizice şi chimice de aspectul exterior în combinarea lor armonioasă crează o frumuseţe
deosebită.
Concluzii
Formele lucrărilor, artei decorative îşi aduc aportul la procesul formării unui vocabular specific ce acţio-
nează asupra stărilor de spirit uman, în rezultat arta decorativă cu specificul său paticipă la satisfacerea nece-
sităţilor omului material şi spiritualin domeniul decorării interiorului, deoarece interiorul crează şi formează
ambianţa omului.
Înaintea creării unei opere cu spirit decorativ contemporan autorul trebuie să-şi pună ca scop cerinţe bine
definite: crearea unei forme noi; îmbunătăţirea proprietăţilor pieselor prin intermediul meterialelor şi tehnicilor
moderne.
Arta decorativă este o artă a volumelor în spaţiu care încadrează un interior sau exterior prin expunerea
spaţială a diferitor obiecte reale, tridimensionale. În acest context se face posibilă compensarea convenţiilor
sociale de „percepere de la distanţă” a pieselor de decorare ce posedă proprietatea de transmitere a tridimensi-
onalităţii obiectelor înlocuind parţial perceperea tactilă.
Bibliografie
1. Clouzot, Henri., Art Deco Decorative Ironwork Ed: Dover 2015
2. Jodidio, Philip., Architecture Now! 5 Ed: Taschen 2007
3. Ecological Houses Ed: TheNeues 2012
4. Yelavich, Susan., Contemporary World Interiors Ed: Phaidon 2012
439
CEMENTLESS POROUS CONCRETE
Albina ELETCHIH
Summary: Introduction. Сharacteristic of the resulting air-mechanical foam. Effect of a sealing compound
type on the properties of the foam. Influence of the material composition of molding masses on the properties
of alkali-silicate compositions. Effect of filler type on the properties of alkali-silicate compositions. 3 tables.
Characterization foam concrete on the basis of the combined filler. Сharacterization of the studied of alkali-
silicate compositions. Conclusion.
Keywords: Foam concrete, cementless porous concrete, alkali-silicate composition, ash hydroremoval, ratio
between the sealing compound and powder component, multiplicity of foam, low expansion foam, foam density,
average density, diameter of the spread, microspheres, filler type, blowing agent.
1. Introduction
Cellular concrete technology combines high demands for raw components with the ability to use a wide
variety of materials, including technogenic origin. As a binder for the cellular concrete used: Portland cement
(non-autoclaved technology); alkali-siliceous astringent (autoclave technology). The high cost of Portland ce-
ment, the technical complexity of autoclaving necessitate the use of alternative cementless binders.
Purpose of work - research the effect of the material compound of the molding material on the formation
of a cellular structure of alkali-silicate compositions.
The object of study - foam concrete from alkali-silicate binder based on waste heat power engineering. For
the formation of the porous structure of materials used foaming agents of various origins: synthetic - powder
labeled «F1» and Protein Foam Concentrate "Unipor."
2. Effect of a sealing compound type on the properties of the foam

Comparative characteristics of the foams at a mixing of different composition (water, liquid glass) - with
synthetic foam concentrate «F1», shows that foams based on liquid glass are characterized by greater density
and less resistance. The above features are due to a mixing high density (Table 1).
Table 1 - Effect of a mixing type on the properties of the foam

Liquid Foam
Liquid Foam Density, Multiplicity of During from the time
outflow, shrinkage,
mixing kg / m3 foam of mixing, minute
% %
10 29 8
30 50 23
Water 85 12
50 60 38
70 67 48
10 15 20
Liquid 30 48 52
210 5
glass 50 69 72
70 79 82
3. Influence of the material composition of molding masses on the properties of alkali-silicate composi-
tions
Foaming suspensions of different material composition (Table 2) shows the dependence porization from
the physical properties of filler and a ratio between sealing compound and powder component (S / P). With
the increase in the share of liquid glass increases the mobility of the molding mixture, grow and the average
density of foam concrete. The optimum concentration of the foaming agent depends on the type of filler. Al-
kali-silicate composition containing various excipients, characterized by a wide interval of indicators proper-
ties.
440
Table 2 - Effect of the material composition of molded masses on the properties
of alkali-silicate compositions
The diameter of the
The average density,
Type of filler S/P spread mass,
kg / m3
mm
1,35 55 720
Ash hydroremoval 1,10 50 500
0,85 45 463
1,25 55 400
Microspheres 1,00 50 375
0,80 45 350
4. Effect of filler type on the properties of alkali-silicate compositions

The combination of materials is predetermined the need to obtain foam concrete with lower density and
heightened strength values. Fillers different values of average density and particle sizes; determines the rheo-
logical properties of the compositions, affects the character of porization and hardening molding compounds.
A result of studies is revealed preferred combination of fillers, %: ash hydroremoval - 80; microsphere - 20
(Table 3).
Table 3 - Effect of filler type on the properties of alkali-silicate compositions

Compressive strength (MPa) / aged,
Composition of the filler, % days
Average density
(samples size 20x20x20 mm)
kg / m3
Ash of
Microspheres 3 7 28
hydroremoval
100 – 530 4,4 6,2 9,6
– 100 415 1,8 2,5 3,3
80 20 450 5,3 8,1 8,5
50 50 438 3,3 4,3 4,5
Foam concrete based the combined filler is characterized by fine, uniformly distributed porosity, low den-
sity and heightened strength values.
5. Conclusion
Expanding opportunities for the optimization of the rheological properties of molding compounds ensures
the formation of sustainable foam with petty closed and uniformly distributed porosity.
The availability of the raw material base, low power consumption of technological processes and high
characteristics of materials demonstrate the advisability of producing cementless porous concrete.
Bibliography
1. Комар, А.Г., Величко, Е.Г. О некоторых аспектах управления структурообразованием и

свойствами шлакосиликатного пенобетона. Строительные материалы, 2001, № 7.
2. Иванов, Н.К., Иванов, К.С. Модифицирующее влияние добавок опаловых пород на шлакощелочные
газобетоны. Строительство, 2004, № 7.
3. Большаков, В.И. Технологические аспекты производства мелкоштучных ячеистобетонных изделий
из ячестого бетона неавтоклавного твердения. Строительные материалы и изделия, 2002, № 2.
4. http://www.rusnauka.com/17_AVSN_2012/Stroitelstvo/4_112736.doc.htm
5. http://subscribe.ru/archive/home.build.penobeton/200702/21123917.html
441
MODIFICAREA DIMENSIUNILOR PARTICULELOR ÎN PROCESUL
AMESTECĂRII ÎN MALAXORUL CU ORGANE DE LUCRU
ÎN FORMĂ DE BARE
Victor DÂHANOV, Serghei ANDRIEVSCHI

Rezumat: S-a cercetat dependența dimensiunilor particulelor de nisip de numărul de rotații al arborelui ma-
laxorului cu organe de amestecare în formă de bare radiale și s-a demonstrat că la majorarea numărului de
rotații al arborelui are loc micșorarea dimensiunilor particulelor.
Cuvinte cheie: Malaxor,bare, nisip, amestecare, uzură.
Calitatea și caracterul suprafeței granulelor de nisip au o influență decisivă asupra rezistenței articolelor
de construcție [1]. Când suprafața este netedă și strălucită aderența cimentului cu nisipul va fi mai mică decâ
la o suprafață mată sau cu aspirități. Rugozitatea și porozitatea suprafeței agregatului determină în cea mai
mare măsură aderența materialului cu piatra de ciment.
Este cunoscut procesul de măcinare suplimentară a nisipului înainte de prepararea amestecului, care con-
duce la formarea microdefectelor suprafeței particulelor și îmbunătățirea aderenței granulelor de nisip cu ci-
mentul și majorarea rezistenței mecanice a articolelor fabricate.
Pentru curățarea suprafeței granulelor se folosețte spălarea sau activarea în hidroactivatoare. Curățarea
particulelor și formarea unei suprafețe active contribuie la majorarea forțelor de aderență dintre agregatul
mărunt și ciment.
În procesul optimizării calității agregatului mărunt trebuie să ne bazăm pe rolul a trei cei mai semnificativi
factori: componența granulometrică, forma granulelor și rugozitatea suprafeței lor.
În malaxoarele cu palete cu amestecare prin cădere liberă și forțată glomerulele naturale de nisip , argilă și
carbonați nu se distrug. În procesul amestecării componentelor în malaxoarele cu organe de lucru în formă de
bare [2] s-a observat că particulele de nisip se fărămițează și se supun uzurii, însă cercetările acestui fenomen
nu s-au efectuat.
Utilizarea fenomenului de fărămițare, de schimbare a rugozității particulelor de agregat mărunt în mala-
xoarele cu bare va contribui la majorarea rezistenței mecanice a articolelor fabricate. Având în vedere durata
extrem de mică necesară pentru prepararea amestecului în malaxoarele cu bare se poate obține un amestec
ieftin și performant.
Metodica cercetărilor [3,4]. Pentru obținerea dependenței dimensiunilor particulelor de nisip de numărul de
rotații al arborelui malaxorului s-a determinat cantitatea de nisip rămasă pe sitele standardizate pentru nisipul
din depozit trecut prin sita cu dimensiunea ochiului 2,5 mm, apoi după efectuarea a 20, 40, 60, 80, 100 rotații
ale arborelui malaxorului. S-a utilizat malaxorul cu organe de amestecare în formă de bare situate în șah pe
suprafața arborelui. Pasul longitudinal al barelor - 60 mm, numărul de rânduri longitudinale de bare - 6, dia-
metrul barelor – 10 mm, coeficientul de umplere a tobei cu nisip - 0,35. Cântărirea nisipului rămas pe site s-a
efectuat utilizând cântarul de tipul ALEX S&E BC – 1,501.3. Limitele masei cântărite: max – 1,5 kg, min –
0,002 kg. Fabricat în Moldova în anul 2011.
Rezultatele cercetărilor sunt prezentate în tabel și în figura de mai jos. Pe sita cu ochiuri de 1,25 mm can-
titatea de nisip, în general, se micșorează cu creșterea numărului de rotații. În nisipul fără amestecare se conțin
8,11 % de așa particule din volumul total al probei. La majorarea numărului de rotații al arborelui cantitatea
de nisip se micșorează treptat. Micșorarea totală constituie 8,11 – 5,26 =2,85 %, ceea ce dovedește faptul că
are loc mărunțirea particulelor și trecerea lor spre sita următoare.
Pe sita 063 observăm următoarele efecte (figura). Cantitatea de nisip în proba fără amestecare este
442
Cantitatea de nisip în % rămasă pe sită
Numărul rotați- Dimensiunile ochiurilor sitei, mm
ilor arborelui 1,25 0,63 0,315 0,14 fundul
malaxorului
0 8,11 35,91 42,6 11,63 1,74
20 6,04 26,24 46,25 18,35 3,13
40 5,17 22,5 48,72 20,51 3,71
60 6,15 22,55 48,23 20,46 2,60
80 5,16 24,83 49,7 16,46 3,85
100 5,26 28,07 51,29 13,29 1,49
destul de mare și constituie 35,91 %. La rotirea arborelui cu organele de amestecare particulele își modifică
dimensiunile, și trec pe următoarea sită. De aceea cantitatea de nisip cu creșterea numărului de rotații se mic-
șorează destul de semnificativ: după 20 rotații micșorarea constituie 9,67 %, iar după 40 rotații – 13,41 %.
Fărămițarea diminuează puțin, apoi crește la rotații mari.
Pe sita cu ochiuri cu dimensiunea de 0,315 mm la majorarea numărului de rotații ale arborelui cantitatea
nisipului mărunțit crește. Spre exemplu, după 20 rotații ale arborelui cantitatea de nisip se mărește cu 3,65 %,
iar după 40 rotații – cu 6,12 %. Rotirea de mai departe a arborelui conduce la majorarea cantității de nisip
mărunțit. La o sută de rotații cantitatea de nisip a crescut cu 8,69 %. Deci, ipoteza că în malaxorul cu bare
particulele de nisip pot fi mărunțite s-a demonstrat.
Pe sita cu ochiuri de 0,14 mm cu majorarea numărului de rotații ale arborelui se mărește cantitatea de parti-
cule. La majorarea numărului de rotații peste 60 cantitatea nisipului pe această sită se micșorează din cauza
îngreunării procesului de fărămițare a particulelor deacuma fărămițate.
Pe fundul cutiei inferioare volumul particulelor mărunte crește cu mărirea numărului de rotații ale arborelui
malaxorului până la 80. La număr mai mare de rotații cantitatea de nisip se micșorează. Însă aceste cantități
sunt mici și pot fi comparate cu abaterile medii pătratice la sitele cu conținut mare de particule.
55
Cantitatea nisipului în sita %
50
45
40
35
0 20 40 60 80 100 120
Numărul rotaţiilor arborelui
Dependența cantității de nisip care a rămas pe sita cu ochiuri de 0,315 mm funcție de numărul de rotații al
arborelui malaxorului
Concluzii:
1. La trecerea barelor malaxorului prin nisip are loc micșorarea dimensiunilor particulelor;
2. Micșorarea particulelor conduce la activarea suprafeței lor.
Bibliografie
1. Amestecuri de agregate. Ro.scribd. com/doc/225754251/4.
2. Brevete de invenție ale Republicii Moldova nr. 2301, 383Y.
3. GOST 6613-86. Rețele țesute din sârmă cu ochiuri pătrate.
4. GOST 8736-77. Nisip pentru lucrări de construcție. Condiții tehnice.
443
ANALIZA BUGETULUI PUBLIC NAȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA
ÎN VEDEREA ASIGURĂRII DEZVOLTĂRII DURABILE
Zinaida TETELEA, Rina ȚURCAN
Abstract: Dezvoltarea economică a unei țări depinde în cea mai mare măsură de gestionarea corectă a
bugetului acesteia. În acest context un interes deosebit prezintă examinarea organizării bugetul public
național, analiza dinamică și structurală a veniturilor și cheltuielilor aferente bugetul public național, ceea
ce constituie pilonul de bază în prezenta lucrare.
Cuvinte cheie: bugetul public național, venituri, cheltuieli, deficit bugetar, venituri fiscale, încasări nefiscale.
1. Organizarea bugetului public național.

Bugetul poate fi definit ca un fond centralizat de mijloace bănești pus la dispoziția statului ,în care se
încasează veniturile și din care se efectuează cheltuieli din partea statului.
Bugetul public național al Republicii Moldova include bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
fondurile obligatorii de asigurări de sănătate ,bugetele locale.
Ministerul Finanțelor este responsabil pentru elaborarea bugetului, prin contribuția ministerelor de resort
și a altor agenții. Acest exercițiu este gestionat, în mod obișnuit, de către Direcția Generală de Sinteză Bugetară
a ministerului Finanțelor.
Următoarea figură reflectă Organizarea Bugetului public național al Republicii Moldova.
Figura 1. Organizarea Bugetului public național al Republicii Moldova

Sursa: www.mf.gov.md
Anual, în conformitate cu calendarul bugetar, Ministerul Finanțelor emite circulația cu privire la

elaborarea și prezentarea propunerilor la proiectul Bugetului de Stat pe anul bugetar următor .Circulația
bugetară se remite în adresa Autorităților Publice Centrale cu scopul de a le îndruma în procesul de elaborare
a propunerilor la proiectul Bugetului de Stat. Ca structură și conținut circulara anuală privind elaborarea
proiectului Bugetului de Stat include [4]:
 Dispoziții generale, care oferă referințe la cadrul legal și normativ în ce privește procesul de elaborare
a Bugetului de Stat, precum și termenele limită pentru prezentarea informației;
444
 Prognoza principalilor indicatori macroeconomici pe termen mediu (ex. rata inflației, rata de schimb
a monedei naționale);
 Sumarul priorităților de politici pentru următorul an bugetar și pe termen mediu ;
 Limitele de resurse și cheltuieli de la Bugetul de Stat pe Autorități Publice Centrale;
 Particularități specifice de estimare a relațiilor interbugetare, în special privind transferurile de la
bugetul de stat către BASS FAOAM, precum și privind transferurile cu destinație specială de la Bugetul de
Stat către bugetele locale;
 Particularități specifice și cerințe adiționale cu privire la elaborarea și prezentarea propunerilor de
buget .
2. Examinarea statistică a bugetului public național.

Bugetul public național precum orice tip de buget cuprinde un șir de venituri care îi formează și un șir
de cheltuieli pentru care acesta este utilizat.
În următoarea figură este prezentată evoluția venitului și cheltuielilor bugetului public național al
Republicii Moldova în perioada 2009-2015.
Figura 2. Evoluția venitului și cheltuielilor bugetului public național al Republicii Moldova în perioada
2009-2015
Pe parcursul perioadei analizate, veniturile și cheltuielile bugetului public național al Republicii

Moldova tind să crească. Astfel, veniturile din bugetul public național al Republicii Moldova au crescut de la
23517,7 milioane lei în 2009 la 43681,1 milioane lei în 2015, adică creșterea veniturilor pentru această perioadă
a fost de 86%. În principiu, veniturile bugetului public național al Republicii Moldova pe perioada analizată
tind să crească, crescând anual cu 3-17%. Analiza dinamicii veniturilor înregistrate în bugetul public național
confirmă că veniturile cresc anual în mediu cu 9%.
În schimb, cheltuielile bugetului public național al Republicii Moldova au crescut de la 27354,3 milioane
lei în 2009 la 46395,8 milioane lei în 2015, o creștere de 70%. Trebuie remarcat faptul că o sută de cheltuieli
ale Bugetului Public Național al Republicii Moldova au o tendință de creștere constantă, în creștere de la an la
an cu 5-15%. Creșterea simultană a veniturilor și cheltuielilor bugetului public național al Republicii Moldova
este o situație normală pentru dezvoltarea economiei de stat. Evaluarea pozitivă este situația când veniturile
cresc cu o rată mai mare decât cheltuielile. În situația bugetului public național al Republicii Moldova, rata de
creștere a veniturilor depășește în medie rata de creștere a cheltuielilor, însă situația nu este una favorabile
deoarece întreaga perioadă cheltuielile sunt mai mari în raport cu veniturile.
Este important nu numai să se evalueze dinamica veniturilor și cheltuielilor bugetului public național al
Republicii Moldova, ci să se compare între ele acești indicatori pentru a determina tipul de buget: deficit sau
excedent bugetar. Din graficul prezentat se poate observa în mod clar că înălțimea coloanei de cheltuieli
depășește, pentru toți anii, înălțimea coloanei de venit, adică bugetul Republicii Moldova este caracterizat prin
deficit.
În următoarea figură este prezentată evoluția deficitului bugetului public național al Republicii Moldova
în perioada 2009-2015.
445
Figura 3. Evoluția deficitului bugetului public național al Republicii Moldova
în perioada 2009-2015
Se observă că cel mai mare deficit reprezintă anul 2009 în valoare de -3836.60 mil.lei ,cel mai mic deficit
revine anului 2013 în valoare de 1751.80 mil. lei .Deficitul bugetului public național în anul 2015 a constituit
circa 71% din nivelul deficitului înregistrat în anul 2009.
Deficitul bugetului public național este rezultatul relaxării fiscale din ultimii doi ani (ponderea
veniturilor directe este în scădere), dar și a majorării unor cheltuieli sociale. Ministerul finanțelor acoperă
deficitul bugetului public național din împrumuturi externe și venituri din privatizarea patrimoniului public. În
următoarea figură este prezentată structura veniturilor din bugetului public național al Republicii Moldova în
perioada anului 2015.
Figura 4. Structura veniturilor bugetului public național al Republicii Moldova în anul 2015
În structura veniturilor bugetului public național al Republicii Moldova, pe grupe de venituri în 2015
principala pondere o dețin veniturile fiscale cărora le revine circa 87,25%, în timp ce încasări nefiscale dețin
doar 4,84%. Totodată în structura veniturilor există și o categorie de alte venituri cărora le revine 7,91% din
venitul total.
Reieșind din considerente că principala componentă a veniturilor bugetului public național al Republicii
Moldova constă din veniturile fiscale, e important de examinat perspectivele de majorare a veniturilor statului.
446
Figura 5. Structura veniturilor fiscale în bugetul public național al Republicii Moldova în anul 2015
În structura veniturilor fiscale ale bugetului public național al Republicii Moldova după categoriile de
venituri fiscale în anul 2015, ponderea cea mai mare este impozitele interne pe mărfuri și servicii, care au
reprezentat 49,18% din veniturile fiscale ale bugetului public național. Pe al doilea loc în această structură se
plasează contribuțiile de asigurări sociale obligatorii de stat sunt de 24,33%. Următoarea poziție aparține
veniturilor sub formă de impozit pe venit, care reprezintă 14,57%. Veniturile din primele de asigurări
obligatorii de asistență medicală și impozitele asupra comerțului internațional și operațiunilor externe
constituie 7,49% și 3,49% respectiv. Cel mai mic grup de venituri fiscale a bugetul public național al Republicii
Moldova constă din impozitele pe proprietate, reprezentând doar 0,94%.
Încasările fiscale în bugetul public național sunt reglementate prin politica fiscală a statului. Politica
fiscală are rol de alocare în momentul în care statul trebuie să intervină în economie pentru a corija eșecurile
pieței prin identificarea formelor acestora și de asemenea prin alocarea eficientă a resurselor pentru evitarea și
reducerea lor. Atunci când se are în vedere corectarea procesului de alocare/realocare a resurselor cu ajutorul
politicii fiscale, prezența statului în economie se resimte prin efectuarea analizei principalilor factori care
conduc la o dereglare a pieței. Acești factori sunt reprezentați de bunurile publice, bunurile de merit/nemerit,
externalitățile, puterea de monopol și asimetriile și imperfecțiunile informaționale.
Controlul ineficient asupra colectării impozitelor, care permite ascunderea veniturilor (problema
economiei subterană) contribuie la faptul că sistemul bugetar încasează mai puțini bani.
Soluționarea problemei legate de deficitul bugetului public național poate fi rezolvată prin două metode:
reducerea cheltuielilor bugetului public național; creșterea veniturilor bugetului public național.
Prima modalitate este mai dificil de implementat, deoarece cheltuielile publice sunt deja destul de
limitate. Prin urmare, o modalitate mai eficientă de a rezolva deficitul bugetului public național implică
creșterea veniturilor.
În vederea asigurării dezvoltării economică a Republicii Moldova una din principalele probleme care
urmează de rezolvat constă în soluționarea problemei deficitului bugetar și rolul statului este hotărâtor în acest
sens.
Bibliografie
1. LEGE Nr. 279 bugetului de stat pentru anul 2017 din 16.12.2016, publicată la 27.12.2016 în Monitorul
Oficial Nr. 472-477 art. Nr: 943.
2. Țurcan R., Statistica generală și economică, Note de curs, Chișinău U.T.M. 2012, p.80
3. www.statistica.md
4. http://mf.gov.md/ro/buget/circulara-bugetara
5. http://www.allmoldova.com
447
ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND INTEGRAREA MONETARĂ
INTERNAȚIONALĂ
Veaceslav BÂRDAN
Abstract: Integrarea economică avansată nu poate fi realizată fără o integrare monetară, aceasta, de fapt,
reprezintă forma finală de integrare economică, dar nu și obligatorie. Acest fapt, până la moment, i-a reușit
doar Uniunii Europene. Cunoașterea experienței acestei grupări ar fi utilă pentru alte inițiative integraționiste
regionale care ar putea astfel să-și maximizeze beneficiile și să evite unele riscuri.
Cuvinte cheie: Integrare economică, zonă monetară, bloc valutar, uniune monetară, monedă comună.
În octombrie 1999 Premiul Nobel pentru economie a fost acordat profesorului Robert Alexander Mundell
de la Universitatea Columbia din New York. Oficial distincția a fost înmânată cu formularea: „pentru analiza
politicilor monetar-creditare și bugetar-fiscale în condițiile de diferite regimuri ale cursului valutar și pentru
analiza zonelor valutare optime”. După cum a menționat Academia Regală Suedeză de Științe „cercetările lui
Mundell au avut o influență de durată și de perspectivă, fapt ce a unificat formal, dar accesibil, analiza,
interpretarea intuitivă și concluziile practice ale politicilor economice. Mundell a obținut soluționarea
problemelor cu o precizie uimitoare, aproape de proroc, a prezicerilor viitorului dezvoltării sistemului valutar
internațional și a piețelor de capital. Aportul lui Mundell în știință reprezintă o reamintirea excelentă a
importanței studiilor teoretice”.
Alegerea Academiei de Științe nici pe departe n-a fost întâmplătoare. În 1999 a avut loc formarea
multașteptatei Uniuni Economice și Monetare, aceasta și determinând alegerea academicienilor. Pe parcursul
întregii sale cariere Robert Mundell a activat în calitate de consultant la diferite agenții și organizații
internaționale inclusiv ONU, FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, o serie de guverne din America
Latină și Europa, Conducerea Sistemul Federal de Rezerve, Trezorieria SUA și Guvernul Canadei. Cea mai
mare atenție Mundell a acordat-o totuși monedei comune europene și sistemului valutar internațional. În anul
1970 el a fost consultant al Comitetului monetar al Comisiei Economice Europene, iar în 1972-1973 – membru
al Grupului de Cercetare pentru studierea problemelor Uniunii Economice și Monetare în Europa. În una din
cele mai critice perioade a istoriei mondiale, din 1964 până în 1978 Mundell a fost membru al Grupului de
Cercetare privind Reforma Monetară Internațională.
Meritul incontestabil al acestuia constă în pregătirea unuia din primele proiecte a monedei comune în
Europa. Mai întâi de toate Robert Mundell este cunoscul ca „părintele” teoriei zonelor valutare optimale (engl.
optimum currency area, ОСА) formulată la începutul anilor ’60 ai secolului precedent. Imediat după creare
teoria a fost pusă la baza alegerii raționale a politicii de curs valutar.
În continuare teoria zonelor valutare optimale a jucat un rol important în analiza politicii monetar-
creditare în ansamblu, la fel și interacțiunea dintre politicile monetare și fiscale. În prezent teoria lui Mundell
este aplicată la analiza politicilor economice promovate de state, integrarea monetară, crearea Uniunilor
monetare și organizarea sistemului valutar-finaciar internațional. Opera începută de R. Mundell s-a transformat
în Occident într-o teorie nouă și bine dezvoltată - Monetary Economics.
Zona monetară optimă reprezintă o regiune unde se realizează cea mai mare eficiență economică prin
utilizarea unei monede comune, iar în cazul ineficienței utilizării monedei unice, conform acestei teorii, este
fundamentată necesitatea unificării monedelor sau introducerii unei noi monede.
Teoretic zona monetară optimă poate fi mai mare decât teritoriul unui stat, la fel și mai mic. Drept
exemplu, conform acestei teorii, s-ar putea presupune existența rațională a două zone monetare în cadrul SUA
– în estul și în vestul țării.
448
Principiile existenței unei zone monetare optime sunt:
● mobilitatea forței de muncă în cadrul unei regiuni;
● diversificarea producției în cadrul acestui teritoriu;
● mobilitatea capitalului, precum și labilitatea prețurilor și salariilor;
● mecanism fiscal automatizat de redistribuire a mijloacelor bănești în sectoarele economice ce duc lipsă.
Factorii ce determină integrarea monetară a statelor. Integrarea monetară reprezintă forma finală de
integrare economică, dar nu și obligatorie. La crearea uniunii monetare trebuie de tins spre eficiența maximă
a acesteia, care se evaluează prin coraportul beneficiilor și costutilor pentru fiecare din participanți. Efectele
pozitive constau în extinderea comerțului exterior, formarea pieții comune fără careva omiteri și restricții,
reducerea costurilor tranzacțiilor realizate, astfel ca exportatorii și importatorii să nu suporte pierderi legate de
convertirea monedelor. Concomitent are loc reducerea nivelului minim de rezerve de aur și valută a fiecărei
din țările participante.
Mai jos ne propunem să examinăm câteva noțiuni de bază utilizate în teoria integrării monetare: zonă
monetară, blocuri valutare și uniuni monetare.
Zona monetară (currency area) reprezintă un grup din două sau mai multe state suverane cu relații
monetare închise. Relațiile monetare închise se pot forma din trei forme de integrare:
1. Integrarea monetară. Stabilizarea reciprocă a cursurilor de schimb a monedelor naționale care
poate avea loc datorită fixării cursurilor de schimb, dolarizării oficiale sau introducerea monedei
comune.
2. Integraea piețelor financiare. Anularea limitării circulației de capital între state și unificarea
efectivă a piețelor financiare naționale.
3. Integrarea politică. Comasarea instituțiilor guvernamentale și unificarea reglementărilor
guvernamentale pentru elaborarea și realizarea în comun a politicilor monetar-creditare și valutare.
Zona monetară poate apărea grație oricărei din cele trei forme de integrare enumerate sau din combinarea
lor. Istoria a demonstrat existența multiplelor variante posibile, începând de la asociații libere cu reglementări
monetare separate și încheiind cu moneda comună. Pentru fiecare stat luat în parte decizia de intrare într-o
zonă valutară de orice tip depinde de coraportul dintre potențialele avantaje și dezavantaje de la aderarea la
această zonă.
Fiecare tip de zonă valutară oferă anumite avantaje concrete:
1. Integrarea monetară. Crește utilitatea banilor în calitate de:
- mijloc de schimb, prin reducerea costurilor de tranzacționare;
- mijloc de acumulare, eliminarea riscurilor valutare și economisirea pe baza hedging-ului;
- mijloc de calcul, din posibilitatea suprapunerii (comparării) prețurilor.
2. Integrarea piețelor finaciare. Creșterea bunăstării reale datorată creșterii eficacității intermedierii
financiare.
3. Integrarea politică. Amplificarea influenței politicilor monetar-creditare și valutare, la fel și
economisirea rezervelor valutare.
Principalul neajuns al zonei monetare pentru fiecare stat în parte constă în diminuarea independenței
creditar-monetare. Principala problemă analitică, care a fost pusă încă în primele lucrări teoretice privind
zonele monetare, consta în faptul că orice guvern tinde să realizeze trei sarcini incompatibile: stabilitatea
cursului de schimb, mobilitatea capitalului și autonomia monetar-creditară. În condițiile de curs de schimb
fixat și de mobilitate a capitalului orice tentativă de realizare a independenței monetar-creditare, mai devreme
sau mai târziu se finisează cu dezechilibrul plăților externe și cu un val speculativ de mișcare a capitalului.
Pentru a păstra stabilitatea cursului de schimb a monedei naționale autoritățile sunt nevoite să restricționeze
orice mișcare de capital sau autonomia propriei politici monetar-creditare. Dacă autoritățile sunt mai puțin
dispuse să sacrifice politica monetar-creditară, atunci nu le rămâne decât să renunțe la scopul de stabilitate a
cursului de schimb a monedei naționale și de a introduce cursul de schimb flotant.
Dat fiind faptul că diferite guverne, în politica monetar-creditară, preferă scopuri diverse, nu este de
mirare că în istorie au existat atâtea zone monetare neomogene. De obicei zonele monetare se finisează de
obicei cu crearea uniunilor monetare. Astfel în istoria omenirii sunt cunoscute o mulțime de uniuni monetare.
Factorul consolidant al acestor uniuni este moneda comuna care este utilizata in calitate de măsură a valorii,
449
mijloc de acumulare și de schimb, iar în raport cu statele ne-membre, au fixat un curs unic de schimb. Mulți
specialiști recunoscuți în domeniul uniunilor monetare consideră că trebuie de făcut distincția între uniunile
monetare naționale (UMN) și uniunile monetare internaționale (UMI). De exemplu, Michel Bordo de la Biroul
Național de Cerectări Economice a SUA și Lars Jounang de la Școala Economică din Stokholm au fost primii
care au stabilit că stabilitatea uniunilor monetare în mod critic depind de faptul dacă sunt multinaționale sau
interne. Se consideră că întro UMN suveranitatea politică și monetar-creditară se află în aceleași mâini. Altfel
spus, frontierele naționale corespund cu frontierele zonei valutare. Într-o serie de țări cnezate, state și simple
teritorii, inițial aveau propriile monede, cu toate că ele făceau parte dintro formațiune statală națională. Pe
parcurs toate acestea au trecut la moneda comună formând astfel o UMN. Drept exemplu ar servi uniunea
monetară britanică ce cuprinde Anglia, Scoția, Wales și Irlanda de Nord. Băncile comerciale scoțiene continuă
să emită propriile bancnote ce pot fi preschimbate pe bancnotele emise de banca centrală a Marii Britanii. În
SUA fiecare Banc Federal de Rezerve emite dolari care sunt mijloace legale de plată în restul statelor. Îndată
după cel de-al doilea război mondial în zonele de ocupație americană, franceză și britanică a Germaniei
funcționau așa-numitele Bănci Centrale ale Landurilor, care se bazau pe principiile de funcționare a Sistemului
Federal de Rezerve a SUA. UMN au, de regulă, autorități monetare unice și o bancă centrală comună.
UMI se construiesc pe bază de cooperare în domeniul monetar-creditar și a politicilor valutare a câtorva
teritorii independente, care în comun fixează cursurile valutare ale propriilor monede. UMI începe să se
dezvolte atunci când statele suverane fixează cursurile valutare în așa fel încât monedele naționale capătă o
autosubstituire deplină. Punctul final al evoluției UMI, ca și în cazul UMN, este crearea unei singure monede.
De regulă UMI nu dispune de autorități monetare unice. Un astfel de exemplu de uinune ar servi Uniunea
Monetară Scandinavă, care avea o unitate de măsură – coroana scandinavă și cuprindea trei membri: Suedia,
Danemarca și Norvegia. Toți membrii uniunii aveau propria banca centrală, care emitea propria coroană ce
circula în toate statele uniunii. Această uniune a existat până în 1924.
Deosebirile dintre UMN și UMI sunt foarte esențiale, deoarece, după cum arată istoria, perspectivele de
supraviețuire depind mult de faptul dacă este o uniune moetară națională sau internațională.
Perioada de înflorire a uniunilor monetare a cuprins secolul XIX și începutul secolului XX. Anume atunci
au fost create UMN în SUA, Italia și Germania. Din punct de vedere a analizei stabilității uniunilor monetare
cea mai mare atenție o merită Uniunea Monetară Latină și Uniunea Monetară Scandinavă.
Blocurile valutare reprezintă un grup de state ce s-au unit în scopul reglementării cursurilor valutare prin
legarea acestora de o anumită monetă a uni stat-participant.
Blocurile valutare au apărut în perioada Marii recesiuni economice din anii 1929-1933. În total au existat
3 blocuri valutare: blocul sterlin (apărut în 1931), blocul dolarului (1933) și blocul aur (1933), membrii
ultimului bloc se refereau la standardul aur.
Membrii blocului sterlin era format din statele-membre ale Comunității britanice (cu excepția Hong-
Kong, Canada și Newfoundland), de asemenea Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Germania,
Egipt, Iraq, Iran (în total 21 de state). Japonia, de facto, făcea parte din acest bloc, însă nu și-a oficializat
statutul de membru.
În blocul dolarului intra Canada și o serie de state latinoamericane.
Membrii ai blocului de aur (destrămat în 1936) au fost: Franța, Belgia, Olanda, Elveția, Italia și Polonia.
Integrarea monetară presupune și existența unor aspecte mai puțin avantajoase. Dacă economiile statelor,
aflate într-o uniune monetară, n-au fost suficient de bine sincronizate aceasta poate provoca dezechilibre
economice serioase. Unificarea monetară presupune limitarea posibilităților de reglementare economică
deoarece multe din acestea sunt transferate la nivel supranațional. Aceasta se poate observa și în cadrul unor
state din Uniunea Europeană, unde pregătirea insuficientă a a economiilor de a introduce o monedă
supranațională n-au adus rezultatele pozitive scontate. Așa state ca Grecia și Spania, în pofida suportului
financiar acordat, până în prezent nu se pot isprăvi cu rata înaltă a șomajului, deficitul bugetar și nivelul înalt
al datoriei publice. De aici rezultă că pentru a fi eficientă pentru toți participanții o uniune monetară necesită
o pregătire minuțioasă. Cea mai importantă cerință față de crearea unei zone valutare optime constă în
liberalizarea circulației serviciilor, capitalurilor și forței de muncă, economiile deschise și apropierea
tempourilor inflației. Integrarea sferelor economice, și în special a celei monetare, trebuie să fie anticipată de
acțiuni pregătiroare, analiza condițiilor de dezvoltare a economiei și elaborarea detaliată a unui plan de acțiuni.
450
Alternativa cursurilor valutare fixe pentru grupele de state o reprezintă formarea uniunilor monetare
(currency union), când statele decid să să creeze o monedă comună. Membrii Uniunii monetare cooperează în
domeniile economice și politice. Acordul dintre fostele 13 colonii ce au semnat Constituția SUA ce au renunțat
la propriile monede și au creat o monedă comună, reprezintă unul din primele exemple de creare a uniunilor
monetare.
O uniune monetară eficientă, de regulă, necesită mai mult decât o cooperare între băncile centrale. Pentru
o uniune funcțională politica monetară trebuie să fie promovată de o singură instituție. Deoarece, de obicei,
statele renunță cu mare greu la propria monedă și politică monetar-creditară, uniunile monetare sunt o raritate.
În cazul când din punct de vedere politic este posibilă crearea uniunii monetare, aceasta dispune de cel puțin
două avantaje față de cursurile fixe. În primul rând, costurile cu comerțul de mărfuri și active între țările cu o
monedă comună sunt și mai mici decât în cazul cursurilor fixe. În al doilea rând, dacă monedele naționale
cedează locul monedei comune atacurile speculative asupra monedelor naționale nu mai sunt posibile.
Uniunea monetară împarte principalul neajuns al sistemului cursurilor de schimb fixe: pe de o parte, ea
solicită tuturor membrilor să urmeze o politică monetar-creditară comună, deoarece dacă unul din membrii
uniunii se confruntă cu o recesiune economică, iar altul este îngrijorat de inflație, politica monetar-creditară
comună nu poate soluționa concomitent problema ambelor state. Pe de altă parte, la un curs de schimb flotant
fiecare stat și-ar promova propria politică monetar-creditară independent de celălat stat [2].
Bibliografie:
1. Bârdan V., Integrare economică şi economie europeană (Note de curs). – Chişinău: Editura
„Tehnica-UTM” 2014, 344 p.; ISBN 978-9975-45-333-2.;
2. Абель Э., Бернанке Б., Макроэкономика, Издательство „Питер”, 2010, 768 c.;
3. Корниенко О. В., Мировая экономика, СПб.: Издательство „Питер”, 2009. - 256 с. - ISBN:
978-5-388-00587-8;
4. Моисеев С. Р., Валютная интеграция: создание и распад союзов, Деньги и кредит № 10-2015,
Москва, Издательский дом „Финансы и кредит” c. 15-19;
5. Моисеев С. Р., Международные валютно-кредитные отношения, Москва, Издательство
„Дело и Сервис”, 2003. 576 с.;
6. Хмыз О. В., Валютные союзы снова в моде, Банковское дело. - 2009. - № 1. - С.40-43.
451
STATISTICA POPULAȚIEI OCUPATE ÎN REPUBLICA MOLDOVA PRIN
PRISMA DEZVOLTĂRII ECONOMICE A ȚĂRII
Ana NEGARA, Rina ȚURCAN
Abstract: În activitatea economică din ansamblul factorilor de producție, unul dintre cei mai importante
elemente îl reprezintă forța de muncă. Pe de altă parte la nivel de societate este foarte important de a examina
numeric populația activă și populația ocupată, diferența cărora duce la apariția fenomenului de șomaj. În
acest context, politica statului trebuie orientată spre îmbunătățirea ocupării populației în diverse activități
prin crearea locurilor de muncă decente care vor asigura o creștere nivelului de trai a populației în ansamblu.
Cuvinte cheie: populație activă, populație ocupată, șomeri, rata șomajului.
Dinamica ocupațiilor populației precum și modificările în structura populației active pe ramuri de

activitate, de la o perioadă la alta, semnifică transformări în caracterul economiei naționale și reflectă laturi
esențiale ale politicii economice. În acest context prezintă interes examinarea în dinamică a numărului
populației active a țării.
Conform Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova (BNS), populația activă din punct de
vedere economic (sau forța de muncă) cuprinde toate persoanele de 15 ani și peste, care furnizează forța de
muncă disponibilă pentru producția de bunuri și servicii în timpul perioadei de referință, incluzând populația
ocupată și șomerii.
Următoarea figură reflectă evoluția populației active a Republicii Moldova în perioada 2005-2016.
Figura 1. Evoluția populației active a Republicii Moldova în perioada 2005-2016

* Informația este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
Datele prezentate atestă că în perioada 2005-2012 numărul populației active a Republicii Moldova
înregistrează o tendință de scădere continuă de la 1422,3 mii persoane până la 1214,5 mii persoane, ceea ce
constituie o reducere cu circa 14,6%. Pe parcursul anilor 2012-2016 se constată o mică creștere a numărului
populației active de la 1214,5 mii persoane până la 1272,8 mii persoane, adică cu 4,8%, însă creșterea dată
este considerabil mai mică față de a cea diminuare a indicatorului care a avut loc în perioada anterioară.
Aplicarea indicatorilor statistici permite să concludem că în perioada analizată numărul mediu anual al
populației active constituie circa 1281,29 mii persoane, ținând cont că numărul total al populației este de circa
3,5 milioane persoane.
seria ce atestă evoluția populației active a Republicii Moldova în perioada 2005-2016:
452
y=1360,91–12,25t (1)
În baza ecuației liniei trendului, și anume în baza coeficientului de regresie concludem că numărul
populației active în Republica Moldova scade anual cu circa 12250 persoane.
Figura de mai jos reflectă structura pe sexe a populației active a Republicii Moldova.
Figura 2. Structura pe sexe a populației active a Republicii Moldova în anul 2016

Distribuția populației active pe sexe confirmă că populația activă a Republicii Moldova în anul 2016
constă din 640,6 mii bărbați și 632,2 mii femei.
Structura populației active a Republicii Moldova în anul 2016 este destul de echilibrată, astfel ponderea
bărbaților este neesențial mai mare față de ponderea femeilor și constituie 50,33% din numărul total al
populației active.
Populația activă pe lângă cea ocupată mai include și șomerii, care conform criteriilor BIM sunt
persoanele de 15 ani și peste, care în cursul perioadei de referință îndeplinesc simultan următoarele condiții:
 nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri;
 sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diverse metode pentru a-l găsi:
înscrierea la oficiile forței de muncă sau la agenții particulare de plasare, acțiuni pentru a începe o activitate
pe cont propriu, publicarea de anunțuri și răspunsuri la anunțuri, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate etc.;
 sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă.
În această categorie de populație sunt incluse, de asemenea:
 persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care așteaptă să fie rechemate la lucru sau care
au găsit un loc de muncă și urmează să înceapă lucrul la o dată ulterioară perioadei de referință;
 persoanele care în mod obișnuit fac parte din populația inactivă (elevi, studenți, pensionari), dar care
au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă și sunt disponibile să înceapă lucrul.
Într-o variantă ideală toată populația activă a țării ar trebui să fie încadrată în câmpul muncii, în așa fel
ar lipsi totalmente fenomenul de șomaj. În funcție de nivelul de dezvoltare a țării, numărul locurilor de muncă
existente sau nivelul de remunerare a muncii contribuie la o situație în care o parte a populației nu este încadrată
în câmpul muncii.
Pe plan structural se constată mutații sensibile care se explică prin procesul de îmbătrânire demografică
a populației. Prin proces de îmbătrânire demografică se înțelege modificarea structurii populației pe vârste, în
favoarea grupelor de vârstă înaintată.
În contextul celor expuse, prezintă interes examinarea evoluției populației ocupate în Republica
Moldova în aceeași perioadă de referință precum și populația activă. Figura 3 prezintă evoluția populației
ocupate în Republica Moldova în perioada 2005-2016.
453
Figura 3. Evoluția populației ocupate în Republica Moldova în perioada 2005-2016
Datele prezentate atestă că în anii 2010 și 2012 populația ocupată înregistrează limitele de jos,
constituind 1143,4 și 1146,8 mii persoane respectiv. Pe parcursul anilor 2012-2016 se constată o mică creștere
a numărului populației ocupate de la 1146,8 mii persoane până la 1219,5 mii persoane, adică cu 6,3%, însă
creșterea dată este considerabil mai mică față de a cea diminuare a indicatorului care a avut loc în perioada
anterioară. Aplicarea indicatorilor statistici permite să concludem că în perioada analizată numărul mediu anual
al populației ocupate constituie circa 1208,59 mii persoane.
seria ce atestă evoluția populației ocupate a Republicii Moldova în perioada 2005-2016:
y=1265,01–8,68t (2)
În baza ecuației liniei trendului, și anume în baza coeficientului de regresie concludem că numărul
populației active în Republica Moldova scade anual cu circa 8680 persoane.
Din totalul populației ocupate bărbaților le revine circa 49,66%, iar femeilor - circa 50,34%.
În baza celor analizate concludem că anual în Republica Moldova, atât numărul populației active cât și
a celei ocupate este în descreștere. Numărul populației active scade anual cu cca. 12 mii persoane, iar numărul
populației ocupate scade cu aproximativ 9 mii persoane.
Indicator prin care se măsoară dimensiunile și intensitatea neocupării forței de muncă se numește
șomajul. La rândul său rata șomajului se determina ca un raport procentual între doi indicatori absoluți, primul
exprimând dimensiunea neocupării – șomerii iar al doilea măsurând numărul populației de referință, de regulă
populația active, formula de calcul fiind:
Ș
𝑅ș = 𝑃 × 100% (3)
𝑎
unde:
Ș – numărul de șomeri;
Pa – numărul populației active.
În următoarea figură este prezentată evoluția ratei șomajului în Republica Moldova în perioada 2005-
2016.
454
Figura 4. Evoluția ratei șomajului în Republica Moldova în perioada 2005-2016*
Rata șomajului în Republica Moldova în perioada 2005-2016 nu are o tendință unică și evoluează sub
forma de zig-zag. Cele mai înalte niveluri ale ratei șomajului au fost înregistrate în anii 2006 și 2010,
constituind 7,4%. Limita de jos a ratei șomajului a fost atinsă în anul 2008, constituind doar 4,0%. Pe parcursul
anilor 2010-2016 nivelul șomajului scade treptat, atingând în ultimul an nivelul de 4,2%. În linii generale rata
inflației înregistrează o tendință de scădere pe parcursul perioadei analizate, ceea ce este confirmat și prin
inclinația liniei trendului. Diminuarea ratei inflației este apreciată pozitiv și, de regulă, fiecare țară tinde să
diminueze șomajul, printre cele mai utilizate măsuri fiind:
 asigurarea unei creșteri economice sănătoase pentru crearea de locuri de munca și asigurarea
deplinei utilizări;
 creșterea duratei de formare a tinerilor prin scoli de cultura generala, profesionale, postliceale și
universități;
 recalificarea șomerilor în funcție de necesitățile economiei;
 introducerea orarului flexibil în special femeilor care se ocupă și de educarea copiilor.
 programe pentru creșterea mobilității salariaților.
În linii generale, rata șomajului permite de a face o concluzie pozitivă despre dinamica acesteia, însă în
economia Republicii Moldova sunt destul de multe probleme ascunse care la rândul său au contribuit la afluxul
forței de muncă spre țările cu veniturile salariale mul mai mari în raport cu țara noastră.
Bibliografie:
1. Cismași L.-M., Sîrghi N., Macroeconomie, Editura Mirton, Timișoara, 2015, 250 p.
2. Ciurlău C.-F., Boajă D.-M., Macroeconomie, Editura Universitaria, Craiova, 2013, 458 p.
3. Hămuraru M., Țăruș V., Teorie economică: Macroeconomie: Concepte și aplicații, Editura Lexon-Prim,
Chișinău, 2015, 288 p.
4. Lazoc A., Weisz J., Macroeconomie, Editura Eurostampa, Timișoara, 2012, 103 p.
5. Pânzaru S., Macroeconomie, Editura Academiei Forțelor Aeriene "Henri Coandă", București, 2007, 222p.
455
TENDINȚELE DEZVOLTĂRII COMERȚULUI EXTERIOR AL
REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE
Daniela CEBOTARI, Iuliu ȚURCAN
Abstract: Comerțul exterior este un indicator important care atestă dezvoltarea relațiilor economice
internaționale a unei țări. În contextul integrării europene comerțul exterior al Republicii Moldova a suportat
unele modificări esențiale în dinamica și structura sa. În acest articol este examinată evoluția fluxurilor
comerciale de import-export ale Republicii Moldova, o atenție deosebită fiind acordată analizei balanței
comerciale a țării.
Cuvinte cheie: Comerțul exterior, export, import, balanța comercială.
1. Introducere
Comerțul exterior, ca formă de schimb a bunurilor materiale între popoare, a apărut încă în antichitate, ca
urmare a aprofundării diviziunii sociale a muncii și specializării producției. Treptat, el a atras in sfera sa de
activitate majoritatea absolută a țărilor lumii și este definit de specialiști ca fiind ansamblul exporturilor și
importurilor de mărfuri într-un interval de timp determinat.
Importanța comerțului exterior constă în faptul că el contribuie la modificarea structurii materiale a
produsului total brut, ritmurilor de creștere a produsului intern brut și volumului valoric al acestuia. Altfel
spus, comerțul exterior a devenit unul dintre factorii determinanți ai creșterii economice și soluționării
problemelor sociale ale populației fiecărei țări.
2. Examinarea comerțului exterior al Republicii Moldova
Comerțul exterior este extrem de important pentru Republica Moldova, dat fiind faptul că piața locală este
relativ limitată, iar baza de materii prime și cea de resurse energetice interne nu sunt suficiente pentru
satisfacerea necesităților țării. Totodată, așezarea geografică a Moldovei, existența acordurilor de comerț liber
cu Comunitatea statelor independente și cu țările din cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est
permit extinderea pieței de desfacere. În acest context prezintă interes examinarea indicatorilor comerțului
exterior al Republicii Moldova prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1.
Evoluția indicatorilor comerțului exterior al Republicii Moldova în anii 2010-2016
Ritmul de
Indicatorii 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 creștere
2016/2010
Exportul total,
1541486 2216815 2161880 2428303 2339530 1966837 2044611 1,33
inclusiv:
Tarile CSI 624003 919265 928120 923220 735648 492295 414185 0,66
Tarile Uniunii
728938 1083006 1013418 1137286 1245980 1217587 1331898 1,83
Europene (UE-28)
Alte tari 188544 214544 220342 367797 357902 256956 298527 1,58
Importul total,
3855288 5191271 5212928 5492393 5316959 3986820 4020357 1,04
inclusiv:
Tarile CSI 1256852 1713416 1623721 1672308 1449246 1018111 1027442 0,82
Tarile Uniunii
1704240 2256292 2318614 2472112 2567695 1954251 1973712 1,16
Europene (UE-28)
Alte tari 894197 1221563 1270594 1347974 1300018 1014459 1019203 1,14
Sursa: www.statistica.md, accesat pe 01.11.2017
456
Analiza datelor statistice atestă că volumul valoric al exportului de mărfuri al Republicii Moldova a crescut
în anii 2010-2016 de cu 30%, iar al importului – practic nu s-a schimbat, sporind doar cu 4%. Faptul că ritmul
de creștere a exportului este mai înalt în raport cu ritmul de creștere a importului în aceeași perioadă de referință
se apreciază pozitiv.
Totodată s-a schimbat distribuția geografică a fluxurilor comerciale. În intervalul de timp analizat volumul
valoric al exportului în țările Uniunii Europene s-a majorat cu 83%, exportul în alte țări ale lumii a crescut cu
53%, pe când exportul în țările CSI s-a redus cu 34%. În ceea ce privește volumul valoric al importul, acesta
a sporit din țările Uniunii Europene cu 16%, din alte țări ale lumii a sporit cu 14%, pe când importul din țările
CSI s-a redus cu 18%.
Evoluția schimburilor comerciale cu străinătatea a fost însoțită de schimbări semnificative în exporturile
și importurile Republicii Moldova, astfel fiind evidentă o dezvoltare spre țările Europene.
Sub influența diferiților factori interni și externi, atât obiectivi, cât și subiectivi, în sfera comerțului exterior
al Republicii Moldova are loc tendința de creștere a exporturilor cu un ritm considerabil mai mare față de
ritmul de creștere a importurilor. O astfel de tendință are un impact pozitiv asupra sporirii venitului național al
țării și, respectiv, al nivelului de trai al populației. Problemele în evoluția exporturilor sunt condiționate, în
primul rând, de cantitatea insuficientă, calitatea și competitivitatea mărfurilor moldovenești destinate vânzării
pe piețele externe.
Exporturile țării noastre constau preponderent din: produse vegetale; produse alimentare; băuturi alcoolice
și nealcoolice; tutun; piei brute, piei tăbăcite, blănuri și produse din acestea; materiale textile și articole din
acestea; încălțăminte; articole din piatră, ipsos, ciment, ceramică, sticlă și din materiale similare; mașini și
aparate; echipamente electrice; aparate de înregistrat; mijloace și materiale de transport; instrumente și aparate
optice; medico-chirurgicale ș.a.
Figura 1. Structura exportului Republicii Moldova pe grupe de produse conform Clasificării Standard de
Comerț Internațional în anul 2016
În structura exporturilor ponderea produselor alimentare și animale vii constituie 24,37%, articole
manufacturate diverse constituie 23,07%, mașini și echipamente pentru transport constituie 15,89%, băuturile
și tutunul constituie 8,39%.
La capitolul exporturi, cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova sunt: România cu o pondere de
25,1%, Rusia cu o pondere de 11,4%, Italia cu o pondere de 9,7% și Germania cu o pondere de 6,2%. Volumul
cumulativ al exportului în aceste țări a constituit în anul 2016 – 52,4% din volumul total al exporturilor pentru
perioada dată. Republica Moldova cumpără diverse mărfuri din: China, Austria, Polonia, Franța, Suedia ș.a.
457
Dar cea mai mare pondere o ocupa România cu 13,72%, Federația Rusă 13,31% și China 9,70%. În condițiile
în care multe resurse naturale sunt limitate, iar unele totalmente lipsesc (gaze, combustibil, metal), țara noastră
va avea nevoie să sporească continuu importurile de anumite mărfuri. Importurile includ: produse alimentare;
băuturi alcoolice; combustibili; produse chimice; materiale plastice și multe alte.
Figura 2. Structura importului Republicii Moldova pe grupe de produse în anul 2016

Cea mai semnificativă pondere în structura importurilor revine mașinilor și echipamentelor pentru transport
21,50%, mărfurilor manufacturate clasificate mai ales după materia prima le revine 21,22%, materialele brute
15,66% , materiale derivate 15,30% și produsele alimentare și animale vii o pondere de 10,96%. Teoretic este
nejustificat situația în care un șir de mărfuri importante ar putea fi fabricate de întreprinderile autohtone,
deoarece resurse materiale și umane sunt suficiente, astfel de mărfuri ar putea fi: oțeturi, săpunuri, preparate
pentru spălat, lână, pălării, umbrele, bastoane, jucării, flori artificiale ș.a. Inundarea pieței autohtone cu astfel
de articole reflectă într-o măsură sau alta nivelul de degradare a mândriei naționale. Totodată trebuie de ținut
cont și de nivelul de trai scăzut în Republica Moldova, astfel încât veniturile modeste ale populației îndreaptă
alegerea consumatorilor de cele mai multe ori spre produse mai ieftene care de cele mai multe ori sunt
importate din China.
3. Aprecierea balanței comerciale a Republicii Moldova

Un indicator important care reflectă legătura dintre valoarea exporturilor și importurilor este balanța
comercială. Balanța comercială reprezintă un tablou economico-statistic în care se înregistrează și se compară
sistematic valoarea totală a exportului și a importului unei tari. O balanță comercială pozitivă se obține în cazul
în care exporturile țării predomină asupra importurilor, în caz contrar – balanța comercială va fi una negativă.
În figura 3 este prezentată evoluția balanței comerciale a Republicii Moldova în perioada 2005-2016.
Țara noastră este una din mulțimea țărilor Balanța comercială a căreia pe parcursul întregii perioade
analizate 2005-2016 este sub nivelul zero. În anul 2005 balanța comercială a Republicii Moldova a constituit
-1201,4 milioane USD, pe parcursul următorilor patru ani situația agravându-se din ce în ce mai tare. Picul de
jos a balanței comerciale a fost atins în anul 2008, când efectul negativ al crizei economico-financiare mondiale
a dus la micșorarea considerabilă a exporturilor, pe când importurile în acest an nu au avut de suferit atât de
mult, deoarece Republica Moldova a resimțit impactul crizei respective cu o mică întârziere, aflându-se în
stare de criză economico-politică cronică. Dacă în anul 2009 situația ceva s-a îmbunătățit și balanța comercială
458
a devenit mai mare, sporind până la nivel de -1995,3 milioane USD. În perioada 2009-2013 balanța comercială
a Republicii Moldova se înrăutățea în continuu și a atins nivelul de -3064,1 milioane lei. Pe parcursul anilor
2013-2016 balanța comercială a Republicii Moldova a preluat o tendință de creștere, îmbunătățindu-se până la
nivel de -1975,0 milioane USD. Astfel, în anul 2016 balanța comercială a Republicii Moldova s-a înrăutățit cu
64% față de nivelul existent în anul 2005 și totodată situația e mai bună în raport cu anul 2008, când situația a
fost cea mai critică.
Figura 3. Dinamica balanței comerciale a Republicii Moldova în perioada 2005-2016, milioane USD
Evoluția balanței comerciale a țării este influențată atât de volumul importului, cât și de volumul
exportului. Balanța comercială nu permite de aprecia exact și obiectiv cât de gravă este situația creată. Pentru
o țară, exporturile și importurile căreia sunt de zeci sau sute de ori mai mari decât ale țării noastre o balanță
comercială de (-2000) – (-3000) milioane USD, ar fi o variantă acceptabilă. În așa fel, e important de a examina
nu doar balanța comercială, ci și gradul de acoperire a importurilor cu exporturi.
În situația existentă reducerea treptată a soldurilor negative ale balanței comerciale constituie unul dintre
obiectivele prioritare ale guvernanților și agenților economici participanți la comerțul exterior
Republica Moldova are o balanță comercială negativă destul de mare pentru dimensiunile și rezultatele
activității țării noastre, care pe parcursul întregii perioade analizate este negativă, pe parcursul ultimilor ani,
fiind înregistrată o tendință de îmbunătățire a acesteia în baza reorientării exporturilor spre țările Uniunii
Europene.
Bibliografie
1. Găină A.-M., Comerț internațional, Editura Universitaria, Craiova, 2014, 169 p.
2. Gribincea A., Cazacu V., Frumusachi E., Comerț internațional: Note de curs, Chișinău, 2016, 99 p.
3. Ilie G., Comerț internațional și politici comerciale, Editura Universitară, Ediția a 2-a, București, 2015,
360 p.
4. Țâu N., Strategii promoționale ale relațiilor economice internaționale, Chișinău, 2009, 313 p.
5. http://www.statistica.md
459
ANALIZA FLUXURILOR MIJLOACELOR BĂNEŞTI ALE
ÎNTREPRINDERILOR DE CONSTRUCŢII DIN REPUBLICA MOLDOVA
Alina STRATILA, Patricia GANGA
Abstract: rezultatele activităţii operaţionale a întreprinderii, gradul de stabilitate financiară şi solvabilitate,

avantajele competitive necesare dezvoltării actuale şi viitoare depind de completitudinea şi oportunitatea
asigurării cu resursele monetare a furnizării, producerii şi comercializării produselor.
Cuvinte cheie: încasări băneşti, plăţi băneşti, fluxul net de numerar, analiza factorială a fluxurilor de
mijloace băneşti.
1. Introducere
Desfăşurarea activităţii economice a întreprinderii permanent generează mişcarea mijloacelor băneşti,

care reprezintă încasările (afluxurile) şi plăţile (retragerile) mijloacelor băneşti efectuate în cursul perioadei de
gestiune respective [1].
Diferenţa dintre suma încasărilor şi plăţilor constituie fluxul net de numerar.
Analiza fluxurilor de numerar serveşte drept bază pentru evaluarea şi estimarea solvabilităţii
întreprinderii, permiţând să fie evaluată mai obiectiv situaţia financiară a acesteia. Pe baza analizei fluxurilor
de mijloace băneşti se face o evaluare a nivelului de suficienţă a mijloacelor băneşti necesare pentru
funcţionarea normală a întreprinderii, se studiază factorii de variaţie a fluxului net de numerar, se identifică
motivele pentru discrepanţa dintre rezultatele financiare şi fluxurile nete de numerar.
2. Aprecierea generală a fluxurilor de mijloace băneşti
Analiza modificărilor survenite în mărimile absolute ale fluxurilor de mijloace băneşti ale întreprinderilor
de construcţii din RM pentru perioada anilor 2015-2016 este prezentată în tabelul 1.
Tabelul 1. Evoluţia fluxurilor mijloacelor băneşti, mii lei.
Tipuri de activitate 2015 2016
Activitatea operaţională (959 445) (206 341)
Activitatea investiţională 798 171 954 651
Activitatea financiară 137 204 (534 521)
Flux net total (24 070) 213 789
Sursa: elaborat de autori în baza [2].
Informaţiile din tabelul 1 afirmă existenţa tendinţelor pozitive în situaţia cu fluxurile mijloacelor băneşti
ale întreprinderilor de construcţii.
Se înregistrează o reducere a fluxului net negativ din activitatea operaţională cu 753104 mii lei (206341
- 959445).
În pofida apariţiei fluxului net negativ din activitatea financiară în valoare de 534521 mii lei, fluxul de
numerar pozitiv din activitatea de investiţii în valoare de 954651 mii lei pe deplin a compensat efectul negativ
din activitatea operaţională şi cea financiară. Ca rezultat, în întreprinderile de construcţii în anul 2016 a existat
un excedent de încasări în numerar faţă de plăţile în numerar în valoare de 213789 mii lei
Fluxul de numerar pozitiv din activitatea de investiţii arată lipsa de atenţie corespunzătoare din partea
conducerii organizaţiilor de construcţii privind renovarea mijloacelor fixe, care, în mod normal, ar fi reflectate
într-un flux de numerar negativ din activitatea de investiţii.
De aceea, conducerii întreprinderilor de construcţii i se recomandă renovarea sistematică a capacităţilor
de producţie pentru a evita dificultăţile în procesul de desfăşurare a activităţii operaţionale din cauza nivelului
insuficient al potenţialului tehnic.
460
3. Analiza structurală a fluxurilor de mijloace băneşti
Informaţiile privind provinienţa încasărilor de numerar şi utilizarea ulterioară a acestora, precum şi

contribuţia fiecărui element constitutiv al fluxului de numerar la formarea fluxului general sunt prezentate în
tabelul 2.
Tabelul 2. Analiza separată a structurii încasărilor şi plăţilor mijloacelor băneşti.
2015 2016
Fluxurile mijloacelor băneşti
Suma, mii lei Cota, % Suma, mii lei Cota, %
Încasări băneşti
1.Încasări din vînzări 12971944 73,93 13363170 70,91
2.Alte încasări operaţionale 1953594 11,13 2512762 13,33
3.Încasări din vînzarea activelor imobilizate 529 165 3,02 648 012 3,44
4.Dobînzi încasate 11 810 0,07 10 294 0,05
5.Dividende încasate 579 0,0 1 633 0,01
6.Alte încasări investiţionale 368 354 2,10 382 593 2,03
7.Încasări sub formă de credite şi împrumuturi 1557800 8,88 1721059 9,13
8.Încasări din operaţiuni de capital 5 024 0,03 60 431 0,32
9.Alte încasări financiare 147 811 0,84 146 534 0,78
Total încasări băneşti 17546081 100,00 18846488 100,00
Plăţi băneşti
1.Plăţi pentru stocuri şi servicii procurate 12385899 70,49 12410411 66,61
2.Plăţi către angajaţi şi oragane de asigurare socială 1377754 1418706
şi medicală 7,84 7,61
3.Dobînzi plătite 111 227 0,63 107 872 0,58
4.Plata impozitului pe venit 165 669 0,94 197 131 1,06
5.Alte plăţi operaţionale 1844434 10,50 1948153 10,46
6.Plăţi aferente intrărilor de active imobilizate 111 739 0,64 87 883 0,47
7.Plăţi aferente rambursării creditelor şi 1225645 2108654
împrumuturilor 6,98 11,32
8.Plata dividendelor 347 786 1,98 353 891 1,90
Total plăţi băneşti 17570153 100,00 18632701 100,00
Structura fluxurilor de numerar în întreprinderile de construcţii în anul 2016 este prezentată în figura 1.
Structura încasărilor bănești, % Structura plăților bănești, %
5 6 6 7 1. Plăţi pentru stocuri şi servicii procurate

1. Încasări din vînzări(70,9 %) 5 (66,6 %)
4
3 2. Alte încasări operaţionale (13,3 %)
2. Plăţi către angajaţi şi organe de
asigurare socială şi medicală (7,6 %)
4 3. Plata impozitului pe venit (1,0 %)

3. Încasări din vînzarea activelor
2 imoibilizate (3,4 %)
3 4. Alte plăți operaționale (10,5 %)
4. Alte încasări învestiționale (2,0 %)

5. Plăţi aferente rambursării creditelor şi
2 împrumuturilor (11,3 %)
5. Încasări sub forma de credite şi
împrumuturi (9,1 %) 6. Plata dividendelor (1,9 %)
6. Alte încasări (1,3 %)

1 1 7. Alte plăţi (1,1 %)
Structura încasărilor băneşti Structura plăţilor băneşti

Figura 1. Structura încasărilor şi plăţilor băneşti în anul 2016.
Sursa: elaborată de autori.
Din tabelul 2 şi informaţiile furnizate în figura 1, rezultă că elementul de bază care formează fluxurile de
numerar pozitive pentru companiile de construcţii în perioada analizată sunt încasările în numerar din vânzări.
Datorită acestui canal de intrare a mijloacelor băneşti au fost formate de 73,9 % din valoarea totală a
numerarului în anul 2015 şi 70,9 % - în anul 2016.
461
De asemenea, o contribuţie esenţială au avut astfel de canale ca alte încasări operaţionale şi încasări sub
formă de credite şi împrumuturi. Ponderea acestor canale în totalul fluxului de numerar a fost în anul 2016 -
13,3 % şi 9,1 % respectiv, din suma totală a încasărilor de numerar.
Compoziţia plăţilor băneşti are un caracter relativ stabil, cu o predominanţă de plăţi către furnizori, plăţi
aferente rambursării creditelor şi împrumuturilor şi alte plăţi operaţionale. Cota direcţiilor menţionate de ieşire
a mijloacelor băneşti în anul 2016 a constituit respectiv 66,6 %, 11,3 % şi 10,5 % din totalul plăţilor în numerar.
4. Analiza factorială a fluxurilor de mijloace băneşti
Înfluenţa variaţiilor de încasări şi plăţi de numerar asupra modificării fluxului net total este determinată
prin analiza factorială a fluxului de mijloace băneşti prin metoda balanţieră, având în vedere existenţa unei
relaţii aditive între indicatorul rezultativ şi factorii care îl influenţează în conformitate cu următoarea formulă:
FNMB = (ÎMBO - PMBO) + (ÎMBI - PMBI) + (ÎMBF - PMBF) + (ÎMBE - PMBE), (1)
unde:
FNMB- fluxul net total de mijloace băneşti;
ÎMBO - încasările băneşti din activitatea operaţională;
PMBO- plăţile băneşti din activitatea operaţională;
ÎMBI - încasările băneşti din activitatea de investiţii;
PMBI - plăţile băneşti din activitatea de investiţii;
ÎMBF - încasările băneşti din activitatea financiară;
PMBF - plăţile băneşti din activitatea financiară;
ÎMBE - încasările băneşti excepţionale;
PMBE - plăţile băneşti excepţionale.
Calculul influenţei factorilor asupra fluxului de numerar net al întreprinderilor de construcţii pentru
perioada 2015-2016. este prezentat în tabelul 3.
Tabelul 3. Calculul influenţei factorilor asupra fluxului net de mijloace băneşti, mii lei.
Fluxul mijloacelor băneşti pe tipuri de Influenţa asupra
activităţi 2015 2016 Abateri fluxului net
1 2 3 4 5
Activitatea operaţională
Încasări din vânzări 12971944 13363170 +391226 +391 226
Plăţi pentru stocuri şi servicii procurate 12385899 12410411 +24512 -24 512
Plăţi către angajaţi şi organe de asistenţă
socială şi medicală 1377754 1418706 +40952 -40 952
Dobânzi plătite 111227 107872 -3355 +3 355
Plata impozitului pe venit 165669 197131 +31462 -31 462
Alte încasări 1953595 2512762 +559167 +559 167
Alte plăţi 1844434 1948153 +103719 -103 719
Flux net din activitatea operaţională (959445) (206341) +753101 +753101
Activitatea de investiţii
Încasări din vânzarea activelor imobilizate 529165 648012 +118847 +118 847
Plăţi aferente intrărilor de active imobilizate 111738 87883 -23905 +23 905
Dobânzi încasate 11810 10294 -1516 -1 516
Dividende încasate 579 1633 + 1054 + 1 054
Alte încasări(plăţi) 368354 382593 +14239 +14 239
Flux net din activitatea de investiţii 798171 954651 +156480 +156 480
Activitatea financiară
Încasări sub formă de credite şi împrumuturi 1557800 1721059 +163259 +163 259
Plăţi aferente rambursării creditelor şi
împrumuturilor 1225645 2108654 +883009 -883 009
Plata dividendelor 347786 353891 +6105 -6 105
Încasări din operaţiuni de capital 5024 60431 +55407 +55 407
Alte încasări(plăţi) 147811 146534 -1277 -1 277
Flux net din activitatea financiară 137204 (534521) -671724 -671 724
Fluxul net total (24070) 213789 +237860 х
462
Din datele din tabelul 3 rezultă că în anul 2016 s-a înregistrat o creştere a încasărilor băneşti faţă de anul
2015, ceea ce a dus la o creştere a fluxului net. În special, ca urmare a creşterii altor venituri operaţionale,
fluxul net a crescut cu 559167 mii lei, din contul creşterii încasărilor băneşti de la vânzări şi încasări sub formă
de credite şi împrumuturi - cu 391226 şi 163259 mii lei respectiv.
Cea mai importantă influenţă asupra modificării fluxului net de numerar total al companiilor de construcţii
în comparaţie cu anul 2015 a avut creşterea plăţilor de numerar aferente creditelor şi împrumuturilor. Datorită
acestui factor, fluxul net de numerar a scăzut cu 883009 mii lei. De asemenea, majorarea altor plăţi operaţionale
a afectat negativ indicatorul analizat. Sub influenţa acestui factor, fluxul net total a scăzut cu 103719 mii lei.
Ritmul de reştere a încasărilor a depăşit ritmul de creştere a plăţilor. Ca rezultat, fluxul net de numerar
total a crescut cu 237860 mii lei în anul 2016 faţă de anul 2015.
5. Concluzii
1. În perioada anilor 2015-2016 se observă tendinţele pozitive în circulaţia fluxului de numerar al

companiilor de construcţii. În special, există un exces de încasări totale faţă de totalul plăţilor din activitatea
economico-financiară cu 237860 mii lei.
2. Au avut loc schimbări pozitive în gestionarea fluxurilor de numerar ale activităţii operaţionale. Ca
urmare a reducerii decalajului dintre valoarea plăţilor şi încasărilor (în anul 2015 plăţile au depăşit încasările
cu 6,4 %, în anul 2016 – 1,3 %), a avut loc o creştere a gradului de uniformitate a formării fluxurilor de
numerar. În acelaşi timp, conducerea companiilor de construcţii încă nu a reuşit să acopere nevoile reale ale
activităţii operaţionale cu încasările de numerar corespunzătoare.
3. Menţinerea în viitor a tendinţei actuale de finanţare a activităţii economico-financiare poate conduce
la o creştere a stabilităţii financiare a întreprinderilor de construcţii. În acest scop, este necesar să se elaboreze
măsuri pentru accelerarea atragerii mijloacelor băneşti şi încetinirea plăţilor.
Bibliografie
1. Ţiriulnicova N. ş.a. Analiza rapoartelor financiare: [manual]. Chişinău: Asociaţia Obştească “ACAP
RM”, 2011. – 400 p. ISBN 9975-9565-6-4.
2. Biroul Naţional de Statistică. Situaţia fluxurilor de numerar.
Disponibil: http://statistica.md [Accesat 01 Noiembrie 2017].
463
POLITICA DE PRODUS A ASIGURĂRILOR BANCARE
Sandra PRUNICI, Stela CUCOȘ

Abstract: Marketingul serviciilor financiar bancare se particularizează, în esența, prin specificul politicii de
produs. Spre deosebire de celelalte servicii, aceasta include produse bancare și servicii bancare ale căror
caracteristică de bază o formează relativa separație a prestației de livrare. Cu alte cuvinte, în acest sector,
firma oferă o serie de produse și servicii care sunt livrate în momentul întîlnirii clientului cu prestatorul de
servicii. Astfel, astăzi se dezvoltă tot mai mult produse de asigurare a clienților pentru diferiți factori,
evenimente sau fenomene.
Cuvintele cheie: produs, bancă, marketing, asigurări, servicii, bani, politică de produs, mix de marketing.
1. Introducere
Asigurările pot fi clasificate, pentru o mai bună înţelegere şi urmărire a particularităţilor acestora, în
funcţie de diferite criterii, dintre care menţionăm: tipul şi natura riscurilor asigurate, modul de realizare a
raporturilor juridice de asigurare, domeniul asigurării, riscul asigurat, teritoriul pe care se acordă acoperirea
prin asigurare, natura şi tipul raporturilor care se stabilesc între asigurat şi asigurător.
2. Cadrul teoretic
Una din ideile dominante în practica și teoria merketing-ului modern poate fi considerată dezvoltarea
conceputului de ”mix de marketing”. În general, acest termen se referă la cele patru elemente sau dimensiuni
principale în jurul cărora se axează activitatea de marketing și anume: produs (product), preț (price), promovare
(promotion) și distribuție (place). Evident că numărul elementelor care compun mixul de marketing poate fi
extins, ajungând după anumiți specialiști la un număr de 12 elemente: produs, preț, marcă, distribuție, vânzare
directă, publicitate, promovare la locul vânzării, condiționare, expunere pe rafturi, servicii complementare
produsului, logistică, procurarea informațiilor. Principala deficiență a utilizării unui număr mare de elemente
în abordarea mixului de marketing rezidă în dificultatea mare în a utiliza eficient și concomitent aceste
elemente. [3, pag.53]
Politica de produs are în vedere conduita pe care o firmă o adoptă cu privire la dimensiunea, structura şi
evoluţia gamei de produse şi servicii pe care compania le oferă. Are în vedere riscurile la care sunt supuse
persoanele ce alcătuiesc piaţa ţintă, marimea factorilor socio-culturali ce pot influenţa decizia potenţialilor
clienți de a încheia o asigurare. Politica de produs prevede decizii de tipul ce categorie de produse de asigurare
trebuie oferite, servicii aferente acestor produse şi modul de prezentare al acestora. Produsul de asigurare poate
fi definit din punct de vedere al marketingului ca fiind suma serviciilor de bază şi serviciilor colaterale celor
de bază. Conduita trebuie să se raporteze permanent la cerinţele pieţei şi tendinţei de manifestare a
concurenţilor.
Din punct de vedere al Asociației Americane de Marketing prin produs se înțelege ”orice poate fi oferit
pe piață și se privește consumului sau achiziția care include obiecte fizice, servicii, organizații” [Drummond
și ensor, 2005]
Strategia politicii de produs se face ținând cont de gradul de inovaţie al produsului si de dimensiunea
gamei de produs. Dimensiunea gamei de produs poate duce la creşterea sau scăderea numărului de produse.
Această reducere sau creştere a numărului de produse de asigurare este făcută de o companie de asigurare după
ce s-a efectuat o evaluare a raportului între potenţialul firmei şi cerinţele pieţei. [1, pag.78]
Adresându-se unei pieţe segmentate compania poate opta pentru o strategie de selecţie a produselor.
Strategia, presupune fie eliminarea produselor cu grad ridicat de uzură morală şi a celor pentru care cererea
este mică, fie simplificarea gamei de produse prin reducerea numărului de produse de asigurare ce fac parte
din aceeaşi clasa. Adoptarea acestei strategii determină o specializare a reţelei de vânzare de care dispune
compania, agentul specializându-se pe vânzarea unui anumit tip de produse de asigurare, astfel se poate
răspunde la exigenţele unor segmente clar conturate de clienţi. Strategia își propune o consolidare a
indicatorilor economico-financiari şi a locului firmei în cadrul pieţei.
Extinderea pieţei unor companii de asigurări se poate face prin strategia de creştere a dimensiunii
portofoliului de produse de asigurare. Diversificarea produselor reprezintă o modalitate de punere în practică
a strategiei. Diversificarea poate fi orizontală, creşterea numărului de produse în cadrul unei categorii de
produse de asigurare sau diversificare laterală, adică dezvoltarea unor noi produse de asigurare. Intr-o
464
companie de asigurari deciziile cu privire la categoria de produse ce urmează a fi practicate gravitează în jurul
domeniului în care firma s-a specializat.
Conceptul de asigurare din punct de vedere al marketingului se face în funcţie de modul în care
consumatorii percep produsul. Putem să privim „produs asigurare” ca pe o mulţime de activităţi destinate
satisfacerii nevoilor consumatorilor. Acest produs poate fi considerat un produs global ce cuprinde:
1. produsul de bază- cel care satisface nevoia primară a consumatorilor cum ar fi asigurarea sau
reasigurarea contra unui risc potenţial.
2. produsul auxiliar- reprezentat de condiţiile minime care se adaugă la produsul de bază, cel fără de care
serviciul nu s-ar fi cumparat, sunt necesare pentru ca serviciul să poată fi prestat.
3. produsul suplimentar- cel care permite diferenţierea produsului. O companie de asigurări se poate
diferenţia prin promtitudinea onorării cererilor de despăgubire.
4. produsul potenţial este format din toate caracteristicile ce pot fi adaugate produsului astfel încât să
poată satisface cât mai bine cerinţele clienţilor.
Strategiile de produs sunt acele direcţii de acţiune pe care compania de asigurări şi le stabileşte pentru a-
şi îndeplini obiectivele. Strategiile de produs se pot clasifica în funcţie de următoarele criterii: calitatea
serviciilor, gradul de noutate, dimensiunea gamei sortimentale. Calitatea serviciilor se referă la modul în care
cerinţele consumatorilor sunt satisfăcute de către serviciile oferite ale compania de asigurări.
Imaginea companiei este puternic influenţată de felul în care consumatorii percep calitatea serviciilor şi
de aceea strategiile calităţii ocupa un loc important în cadrul politicii de produs. Imaginea companiei poate fi
usor alterată dacă apar diferenţe între calitatea promisă a serviciilor şi cea livrată, între calitatea percepută şi
cea receptată.
Aceste diferenţe pot fi generate de necunoasterea asteptărilor consumatorilor, nerespectarea promisiunilor
cu privire la calitate, comunicarea defectuoasă, etc. În funcţie de situaţia cu care se confruntă la momentul
respectiv, compania de asigurări poate opta pentru diferite strategii.
Strategia de adaptare calitativă reprezentand adaptarea calităţii la exigenţele fiecărui segment de
consumatori şi se poate concretiza prin oferirea unor pachete de asigurări proprii.
Strategia menţinerii calităţii. În situaţia în care compania de asigurări are o poziţie puternică, cu o imagine
favorabilă, menţinerea calităţii serviciilor întăreşte această poziţie pe piaţă.
Strategia diferenţierii calitative. Diferenţierea se obţine adăugând valoare serviciilor de bază. Pe măsura
ce riscurile devin tot mai complexe, acoperirea împotriva acestora a devenit o prioritate, de aceea societăţile
de asigurări se ocupă de crearea de noi servicii. [1, pag.79]
Societăţile trebuie să aducă pe piaţă produse inovatoare de o calitate mai bună, adaptate la riscurilor noi
apărute pe piaţă, cât şi la cererea de pe piaţă. Aici intervine gradul de noutate al produselor.Compania poate
crea noi servicii diferite de cele cunoscute cu o nouă tehnologie, un risc ridicat şi un profit mare. Această
opţiune se numeste inovaţie majoră.
Startup business propune satisfacerea nevoilor existente ale clienţilor prin oferirea de noi produse plecând
de la cele vechi. Produse noi fiind introduse pe pieţele deja deservite. Compania va introduce în portofoliul
său, noi produse de care au nevoie clienţii actualizând informaţii ce le deţinea despre aceştia.
Asigurările pot fi clasificate, pentru o mai bună înţelegere şi urmărire a particularităţilor acestora, în
funcţie de diferite criterii, dintre care menţionăm: tipul şi natura riscurilor asigurate, modul de realizare a
raporturilor juridice de asigurare, domeniul asigurării, riscul asigurat, teritoriul pe care se acordă acoperirea
prin asigurare, natura şi tipul raporturilor care se stabilesc între asigurat şi asigurător. În litaratura de
specialitate, întâlnim mai multe criterii, ca de exemplu: [2, pag.23-25]
1. După tipul şi natura riscurilor asigurate, distingem două categorii principale şi anume:
 asigurări de viaţă;
 asigurări non-viaţă (generale).
Această împărţire ţine seama de trăsăturile riscurilor asigurate pentru cele două grupuri mari de asigurări.
Deosebirile dintre ele provin din natura relaţiei contractuale, durata şi tipul de risc. Astfel, în cazul asigurărilor
de viaţă riscul care se asigură este decesul.
Dat fiind că acest eveniment este cert, s-ar putea invoca faptul că decesul nu se poate încadra în conceptul
de risc. Totuşi, el este un risc asigurabil deoarece contractul de asigurare se încheie pentru o anumită durată,
iar momentul în care se produce decesul este incert. De aceea, elementul de incertitudine se referă la momentul
producerii riscului şi nu la riscul însuşi.
La asigurările non-viaţă, pe perioada contractuală evenimentul asigurat se poate produce sau nu. Este deci
vorba de riscurile pure care au gradul de incertitudine pentru a putea fi asigurate. O altă deosebire se referă la
durata contractului. În timp ce asigurarea de viaţă este un contract pe o durată mare (de obicei, minim 5 ani),
465
contractele de asigurări non-viaţă sunt încheiate pe termen scurt (de regulă pentru 1 an sau pentru un anumit
eveniment care poate dura chiar câteva ore, cum ar fi lansarea unei navete spaţiale). De asemenea,
administrarea contractului, tipurile de rezerve care trebuie create, modul de stabilire a primelor de asigurare şi
a rezervelor şi, în general, întregul sistem de administrare sunt foarte diferite. Această clasificare este frecvent
întâlnită în legislaţia diferitelor ţări, în legislaţia Uniunii Europene, în special datorită motivelor arătate mai
sus care determină şi limite diferite de capital pentru constituirea societăţilor de asigurări pentru cele două
categorii.
2. După modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare, se disting două categorii de asigurări:
 asigurarea prin efectul legii (obligatorie);
 asigurarea contractuală (facultativă).
Asigurarea prin efectul legii, sau obligatorie, este stabilită prin reglementările legale şi se realizează
automat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind bunurile sau persoanele care intră sub
incidenţa acestora. Ea are la bază anumite interese care aparţin societăţii în ansamblu şi nu necesită acordul de
voinţă al persoanelor fizice sau juridice vizate. În cele mai multe ţări, ca şi în România, forma de asigurare
obligatorie este asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule. În alte
ţări întâlnim şi alte tipuri de asigurări obligatorii, cum ar fi asigurări de răspundere profesională şi altele.
3. După domeniul asigurării, distingem patru categorii, şi anume:
 asigurări de bunuri;
 asigurări de persoane;
 asigurări de răspundere civilă;
 asigurări de interes financiar.
Asigurările de bunuri cuprind proprietăţile susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamităţi naturale,
accidente, incendii sau orice alte riscuri. Sunt incluse asigurările de clădiri, utilaje, maşini şi instalaţii, aparatură
electronică, bunurile din locuinţe, mărfuri, bani şi alte valori,animale şi altele.
Prin asigurările de persoane se asigură viaţa, integritatea sau sănătatea asiguratului supuse ameninţării
unor evenimente care pot provoca decesul, invaliditatea sau boala acestuia. În funcţie de riscul asigurat, în
asigurarea principală distingem două categorii de asigurări, respectiv asigurări de viaţă şi asigurări de persoane,
altele decât cele de viaţă (accidente, călătorie, sănătate etc).
Asigurările de răspundere civilă au ca obiect o valoare patrimonială egală cu despăgubirea pe care ar urma
să o plătească asiguratul (persoană fizică sau juridică) unor terţi prejudiciaţi. Există o gamă largă de astfel de
asigurări, cum ar fi: asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule,
asigurarea de răspundere profesională, asigurarea de răspundere a transportatorului pentru pasageri, pentru
bagajele acestora sau pentru mărfurile transportate, asigurarea de răspundere a constructorului, asigurarea de
răspundere a chiriaşului etc.
Prin asigurările de interes financiar se obţine protecţia pentru asigurarea de pierdere a profitului,
asigurarea de credite, asigurare pentru riscul de neplată, asigurarea de fidelitate şi altele.
4. După riscul asigurat, asigurările sunt:
 asigurări pentru riscuri cu caracter natural: inundaţii, trăsnete, explozii, cutremure de pământ, ploi
torenţiale, grindină, inundaţii, furtuni, uragane, alunecări sau prăbuşiri deteren;
 asigurări pentru secetă, grindină la culturile agricole;
 asigurări pentru boli, epizotii şi accidente ale animalelor;
 asigurări de accidente, precum derapări, răsturnări, coliziuni şi prăbuşiri de poduri şitunele, alte
accidente ale mijloacelor de transport;
 asigurări de deces- prin care se asigură riscul de deces, urmând ca în cazul acestui eveniment
beneficiarul (beneficiarii) poliţei să încaseze suma asigurată;
 asigurări de răspundere civilă - pentru acoperirea prejudiciilor provocate de asiguraţi terţilor ca urmare
a unor accidente, neglijenţă, eroare.
5. După teritoriul pe care se acordă acoperirea prin asigurare, deosebim:
 asigurări interne;
 asigurări externe.
6. După natura şi tipul raporturilor care se stabilesc între asigurat şi asigurător:
 asigurare directă;
 asigurarea indirectă.
466
3. Concluzii
Deosebirea fundamentală dintre acestea constă în elementul de extraneitate care este prezent numai în
cazul asigurărilor externe. El se referă la domiciliul într-o altă ţară al uneia din părţile contractante sau al
beneficiarului asigurării, la obiectul asigurării şi la riscul preluat de asigurător, care se pot afla sau produce în
afara teritoriului ţării în care se încheie contractul. Principalele categorii de asigurări externe sunt legate, în
principal, de asigurările de transport, cum ar fi: asigurarea mărfurilor, asigurarea navelor maritime şi fluviale,
asigurarea aeronavelor, asigurarea construcţiilor - montajului în străinătate şi a răspunderii constructorului etc.
Tot mai mult, datorită liberalizării serviciilor de asigurare, în această categorie se includ şi asigurările de bunuri
care, fiind localizate într-o ţară, se asigură la o societate din altă ţară.
Bibliografie:
1. ,,Mixul de Marketing Bancar”, Emanuel Odobescu, București, 2009, pag.78-79

2. Curs ,, Asigurări”, Andreea Olaru, 2013, pag.23-25
3. Curs de Marketing (Secția Publicitate/CRP), Dr. Horia Mihai Raboca, București, 2011, pag.53-82
467
PLANURI ALTERNATIVE PRIVIND EVALUAREA ȘI MONITORIZAREA
RISCULUI DE CREDIT PENTRU SITUAȚII NEPREVĂZUTE
Lidia BEJENARU, Natalia ŞTEFÎRŢĂ
Abstract: Între plasamentele instituţiilor de credit, pe primul loc se află creditele. Modul în care banca
alocă fondurile pe care le gestionează poate influenţa în mod hotărâtor dezvoltarea economică atât la nivel
local, cât şi naţional. Pe de altă parte, orice instituţie de credit îşi asumă, într-o oarecare măsură, riscuri
atunci când acordă credite şi, în mod cert, toate băncile înregistrează în mod curent pierderi la portofoliul de
credite, atunci când unii debitori nu îşi onorează obligaţiile. Oricare ar fi însă nivelul riscurilor asumate,
pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate dacă operaţiile de creditare sunt organizate şi gestionate
cu profesionalism.
Cuvinte cheie: credit bancar, risc de creditare, politică bancară de creditare, situații neprevăzute.
1. Introducere
În desfășurarea procesului de creditare, văzut ca o parte de o importanță deosebită în procesul normal de
desfășurare a activității curente a instituțiilor de credit, pot să intervină sincope cu implicații majore asupra
viabilității unităților.
În procesul de acordare a creditelor, o deosebită atenţie trebuie acordată gestiunii riscului de credite, care
trebuie orientat spre minimizarea acestuia. În acest sens, este necesar a lua în considerare atît riscul agregat (al
întregului portofoliu de credite), cît şi riscul individual (pe fiecare tip de credit din portofoliu), astfel, încât
aceste riscuri să fie corelate, ceea ce ar permite administrarea corectă a portofoliului de credite.
Este important faptul ca riscul individual de creditare să fie evaluat în momentul acordării creditului,
deoarece cu cît mai adecvat va fi evaluat riscul, cu atît mai puţin probabilă va fi realizarea lui. În această
privinţă, este necesară evaluarea corectă a credibilităţii clienţilor bancari atît din punct de vedere al raportării
financiare, cît şi din punct de vedere al posibilităţii de acoperire a valorii creditului prin garanţii. Aici, este
cazul să aplicăm cele mai eficiente şi mai performante metode de diagnosticare a clienţilor bancari, de evaluare
a riscului de faliment şi a riscului de creditare, de estimare a valorii garanţiilor.
În ceea ce priveşte riscul de credit, acesta trebuie evaluat prin comparaţie cu beneficiile pe care banca se
aşteaptă să le obţină din acordarea creditelor, cea mai importantă funcţie a managementului bancar fiind cea
de control şi analiză a calităţii portofoliului de credite, întrucât slaba calitate a creditelor constituie una din
principalele cauze ale falimentului bancar.
Banca trebuie să dispună de sisteme eficiente de revizuire şi raportare care să informeze conducerea
superioară a băncilor despre modul în care sunt implementate politicile de creditare, calitatea şi caracteristicile
portofoliului de credite ale băncii, reflectând poziţia de piaţă şi cererea pentru o bancă, strategia sa de afaceri
şi de risc şi capacitatea sa de a acorda credite.
Mărimea riscului de credit reprezintă suma care poate fi pierdută în cazul nerambursării sau restanţierii
creditului. Pierderea maximală posibilă se limitează doar la volumul creditului nerambursat Restanţierele nu
aduc pierderi directe, însă indirecte, determinate de cheltuielile la dobânzi plătite creditorilor băncii
(deponenţii) sau de pierderea dobânzilor (avantajul alternativ) de la plasarea repetată în activitatea băncii a
sumelor rambursate în termen. Expunerea la riscuri este valabilă pe toată perioada creditării. Riscul apare de
la momentul eliberării creditului şi este prezent până la rambursarea finală a acestuia. [1, pag. 18-20]
2. Cadrul teoretic
Situațiile neprevăzute pot să apară din următoarele motive:
 incapacitatea contrapanidelor de a-şi onora obligaţiile contractuale din motive obiective sau subiective;
 înregistrarea unui nivel de expuneri faţă de o contrapartidă care poate fi încadrată în categoria
expunerilor mari, peste nivelul acceptat de normele şi reglementările în vigoare;
 înregistrarea unui volum însemnat de expuneri faţă de persoanele aflate în relaţii speciale;
 concentrarea excesivă a expunerilor faţă de un număr mic de persoane;
 creşterea nejustificată a procentelor dobânzilor active practicate pentru creditele în sold sau cele noi în
scopul creşterii veniturilor;
 derularea unor activităţi de creditare în proporţie mare raportat la volumul şi calitatea resurselor atrase;
468
 imposibilitatea derulării normale a activităţii de creditare datorită lipsei lichidităţilor necesare;
 nerespectarea normelor şi reglementărilor in vigoare în procesul de acordare, urmărire şi rambursare a
creditelor acordate;
 existenţa unor dezechilibre grave între scadenţele activelor şi pasivelor.
Serviciul de administrare a riscurilor urmăreşte situaţiile neprevăzute în cadrul procesului normal de
identificare, urmărire şi gestionare a riscului de credit. Dacă se constată cel puţin una din situaţiile neprevăzute
prezentate mai sus, aspectul în cauză este adus la cunoştinţa Comitetului de administrare a riscurilor, în formă
scrisă. [2, pag. 89]
Măsuri acoperitoare
Pentru acoperirea riscului de creditare pentru situaţiile de neconformitate se pot întreprinde două mari
categorii de măsuri, şi anume:
a) Constituirea de provizioane specifice de risc suplimentare.
În vederea atenuării unor şocuri care pot fi provocate de scoaterea în afara bilanţului a creditelor
neperformante, instituţiile de credit pot să hotărască sau pot fi obligate de Consiliul de administraţie al Băncii
Centrale, la propunerea Comitetului de administrare a riscurilor, să constituie provizioane specifice de risc
peste nivelul și limitele stabilite de reglementările Băncii Naţionale a Moldovei. Nivelul provizioanelor
specifice de risc de credit suplimentare poate fi de maxim 100% din nivelul creditului analizat (credit +
dobândă).
La stabilirea procentului de 100% se are in vedere şi soldul provizioanelor specifice de risc constituite
anterior.
b) Iniţierea de măsuri pentru a se asigura rezolvarea situaţiilor neprevăzute.
Comitetul de administrare a riscurilor constituit la nivelul Băncii Centrale poate propune, în baza analizelor
efectuate, Consiliului de administraţie, luarea următoarelor măsuri în situaţia în care una sau mai multe
instituţii de credit se regăsesc în cel puţin una din situaţiile neprevăzute de mai sus:
 limitarea operaţiunilor de creditare în situaţia în care se manifestă dezechilibre majore între sursele
atrase şi plasamentele efectuate;
 interzicerea acordării unor drepturi salariale suplimentare în scopul refacerii necesarului de lichidităţi;
 interzicerea acordării de credite în situaţia în care se constată o expunere mare nejustificată faţă de un
grup mic de clienţi;
 obligarea unităţilor de a lua de urgenţă măsuri în scopul diminuării expunerilor mari peste limitele
prevăzute de reglementări;
 obligarea unităţilor de a proceda la reducerea ecartului dintre dobânzile active şi pasive;
 interzicerea acordării de facilități titularilor de credite, în special, rescadenţări, reeşalonări sau
refinanţări;
 efectuarea de inspecţii la faţa locului de către organele de control ale centralei în scopul verificării
operaţiunilor de creditare efectuate;
 deplasarea la faţa locului a unei echipe formate din executorii proprii pentru intensificarea
operaţiunilor de recuperare a creanţelor restante;
 luarea oricăror alte măsuri considerate necesare în scopul intrării în normalitate a desfăşurării activităţii
de creditare.
Astfel, pornind de la acest punct de vedere, cea mai importantă funcţie a conducerii băncii este de a
controla calitatea portofoliului de credite.
Cauze:
Slaba calitate a creditelor este principala cauză a falimentelor bancare, delimitând următoarele posibile
aspecte:
 neatenția în formularea normelor de creditare;
 existenţa unor condiţii de creditare prea generoase, cuplate cu lipsa unor normative clare;
 nerespectarea normelor interne de creditare de către personalul băncii;
 concentrarea riscantă a creditelor pe anumite piese/produse bancare;
 slabul control exercitat asupra personalului (inspectorilor);
 creşterea excesivă a valorii portofoliului de credite, peste posibilităţile rezonabile ale băncii de a
acoperi riscurile;
 sisteme defectuoase sau inexistente de detectare a creditelor cu probleme;
 necunoasterea fluxurilor de trezorerie a clienţilor;
 creditarea preferenţială (sub condiţiile de piaţă).
Pentru a depăşi deficienţele sistemice şi procedurale de acest gen, care duc la creşterea pierderilor la
portofoliul de credit, băncile trebuie să conceapă şi să implementeze politici de creditare performante şi să
469
angajeze/ pregătească un personal de un professionalism ireproşabil, care să înţeleagă şi să respecte disciplina
acestor norme. Pentru aceasta este necesar să existe un feed–back permanent prin care conducerea băncii să
fie informată despre eficacitatea procesului de control al calităţii creditelor, astfel încât cele cu probleme să fie
detectate şi corectate din timp. [3, pag. 47]
Pentru ca o politică bancară de creditare să se dovedească şi utilă, nu doar un exerciţiu academic, ea
trebuie să îndeplinească condiţii de formulare corectă şi conţinut complet. Se poate aprecia ca fiind corectă
acea politică de creditare care a acordat prioritate atingerii următoarelor obiective:
 selecţia unor credite sigure şi cu o probabilitate maximă de rambursare;
 selecţia unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune banca;
 încurajarea extinderii creditelor ce corespund nevoilor pieţelor pe care operează banca.
Elementele determinante ale gestiunii riscului individual de creditare sunt: capacitatea de plată, capitalul
– averea debitorului, garanțiile, condițiile de mediu. Dintre acești factori, primul este cel mai important.
Întrucât acordarea de credite reprezintă o activitate complexă, care nu poate fi desprinsă de contextul
economic şi juridic în care instituţia de credit este amplasată, se impune abordarea riscurilor specifice care pot
condiționa aceste operațiuni. [4, pag. 113]
3. Concluzii
Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece dintr-o activitate nu se poate obţine profit fără
risc. Prin urmare, orice entitate încearcă să-şi maximizeze profitul prin gestionarea riscului specific domeniului
său de activitate şi prin evitarea sau transferarea riscului pe care aceasta nu doreşte să-l preia.
Este evident că o strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atât programe, cât şi proceduri de
gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimizarea probabilităţii producerii acestor riscuri şi a
expunerii potenţiale a băncii. Acest lucru rezultă din obiectivul principal al acestor politici, anume acela de
minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, după cum obiectivul central al
activităţii bancare îl constituie obţinerea unui profit cât mai mare pentru acţionari.
Bibliografie
1. Manea, Postolache. Creditul bancar. C.H. Beck, București, 2009.
2. Dedu, V. Gestiune Bancară. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, pag. 89.
3. Roxin, L. Gestiunea Riscurilor Bancare. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, pag.
47.
4. Coman, F. Control şi audit bancar. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, pag. 113.
470
ANALIZA INDICATORILOR FINANCIARI, CE CARCATERIZEAZĂ
DIFERITE ASPECTE ALE SITUAŢIEI FINANCIARE A COMPANIILOR DE
CONSTRUCŢII DIN REPUBLICA MOLDOVA
Alina STRATILA, Alina GOLAN
Abstract: evaluarea complexă a situaţiei financiare a oricărei întreprinderi este cea mai importantă
precondiţie pentru dezvoltarea stabilă a unei producţii profitabile şi competitive. Situaţia financiară a
întreprinderii se caracterizează printr-un ansamblu de indicatori, ce reflectă procesul de formare şi utilizare
a mijloacelor financiare ale întreprinderii.
Cuvinte cheie: lichiditatea bilanţului contabil, sursele de finanţare a activelor, stabilitatea financiară a
întreprinderii.
1. Introducere
Situaţia financiară a unei întreprinderi - este o combinaţie de indicatori economici şi financiari, ce

caracterizează capacitatea întreprinderii de dezvoltare durabilă, inclusiv şi îndeplinirea obligaţiilor sale
financiare. În prezent există zeci de indicatori de acest gen [1].
Pe baza omogenităţii, ele pot fi grupate în câteva grupuri financiare, analiza cărora permite o evaluare
detaliată a situaţiei financiare a întreprinderii.
În cadrul acestui studiu, este interesant să se evalueze starea financiară a întreprinderilor din domeniul
construcţiilor prin calcularea unui grup de indicatori ai lichidităţi şi a unui grup de indicatori ai stabilităţii
financiare (indicatori ai structurii surselor de finanţare a activelor).
Calculul coeficienţilor de lichiditate permite să se evalueze capacitatea întreprinderii de a achita la timp
şi integral datoriile pe termen scurt.
Calcularea coeficienţilor structurii pasivelor furnizează informaţii privind ponderea capitalului propriu al
întreprinderii şi gradul de dependenţă de capitalul împrumutat.
Din punct de vedere al unor specialişti, calculul acestor grupuri de indici financiari permite caracterizarea
pe deplin a situaţiei financiare atât pentru perioadele de scurtă durată, cât şi pentru perioadele de lungă durată
[2].
Figura 1. Indicatorii evaluării situaţiei financiare a întreprinderii.

Sursa: Elaborată de autori.
471
2. Estimarea situaţiei financiare a întreprinderilor de construcţiilor pentru perioada de scurtă durată.
Principalul indicator pentru evaluarea situaţiei financiare a unei întreprinderi pentru perioada de scurtă
durată este lichiditatea bilanţului. Principală condiţie a lichidităţii bilanţului este excedentul formal al activelor
circulante faţă de datoriile curente. Cu cât este mai mare acest exces, cu atât este mai favorabilă actuala situaţia
financiară a întreprinderii.
Date iniţiale pentru calcularea coeficienţilor de lichiditate ale companiilor de construcţii pentru perioada
anilor 2015-2016 sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1. Date iniţiale pentru calcularea coeficienţilor de lichiditate.

Indicatori 2015 2016 Ritmul creşterii, %
Active circulante, mln lei 16218 18125 111,8
Mijloace băneşti, mln lei 1033 1385 134,1
Investiţii financiare curente, mln
621 896 144,3
lei
Creanţe, mln lei 6236 6231 99,9
Datorii curente, mln lei 10074 11063 109,8
Sursa: Elaborat de autori în baza [3].
Valoarea coeficienţilor de lichiditate este prezentată în tabelul 2.
Tabelul 2. Valoarea cоеficienţilor de lichiditate.

Denumirea coeficientului 2015 2016 Intervalul optim
Lichiditatea curentă 1,609 1,638 2,000-2,500
Lichiditatea intermediară 0,783 0,769 0,700-0,800
Lichiditatea absolută 0,102 0,125 0,200-0,250
Sursa: Elaborat de autori în baza datelor tabelului [1].
Reieşind din datele tabelului 2 rezultă că întreprinderile de construcţii au avut un nivel scăzut de încredere
din partea creditorilor în perioada analizată.
În pofida faptului că a existat o tendinţă pozitivă de creştere a celui mai general şi adesea folosit indicator
- lichiditatea curentă (coeficientul a crescut cu 0,029 puncte), valoarea acestui indicator pentru perioada 2015-
2016 nu se încadrează în intervalul optim de 2-2,5. Acest fapt indică un grad scăzut de acoperire a obligaţiilor
pe termen scurt cu activele curente.
Coeficientul de lichiditate intermediară se situează în intervalul optim de 0,700-0,800, însă structura
activelor circulante nu este una optimală - cea mai mare parte a activelor rapid realizabile sunt creanţele, o
parte din care este dificil de recuperat la timp.
La un nivel scăzut în comparaţie cu intervalul optim este coeficientul de lichiditate absolută, unul dintre
cele mai stringente criterii pentru evaluarea lichidităţii. În pofida evoluţiei pozitive a acestui indicator datorită
depăşirii ritmului de creştere a mijloacelor băneşti faţă de ritmul de creştere a datorilor curente (tabelul 1), în
perioada analizată, întreprinderile de construcţii nu au reuşit să asigure un nivel suficient de coerenţă între
fondul mijloacelor băneşti şi scadenţele celor mai urgente obligaţii.
3. Estimarea situaţiei financiare a întreprinderilor de construcţii pentru perioada de lungă durată

Una dintre cele mai importante caracteristici ale situaţiei financiare a întreprinderilor de construcţii din
perspectiva unui termen lung este componenţa şi structura surselor de finanţare a activităţii economice.
Este raţional să se ia în considerare evoluţia capitalului disponibil al întreprinderilor de construcţii pentru
perioada anilor 2015-2016 (tabelul 3).
Tabelul 3. Analiza valorii şi dinamicii surselor de finanţare a activelor.

Indicatori 2015 2016 Ritmul creşterii, %
Capital propriu, mln lei 7310 8036 109,9
Datorii curente şi pe termen lung, mln
17773 19453 109,5
lei
Total pasive, mln lei 25083 27489 109,6
Sursa: Elaborat de autori în baza [3].
472
Informaţiile din tabelul 3 arată că există o tendinţă pozitivă de creştere a surselor de finanţare a activelor:
în perioada analizată au crescut cu 9,6%. Situaţia actuală este apreciată pozitiv, deoarece confirmă o extindere
a activităţii antreprenoriale şi o creştere a potenţialului economic.
Creşterea capitalului întreprinderilor de construcţii se datorează atât creşterii valorii capitalului propriu,
cât şi datoriilor curente şi pe termen lung, care au crescut cu 9,9 % şi, respectiv, cu 9,5 % în anul 2016.
Depăşirea ritmului de creştere a capitalului propriu faţă de ritmul creşterii datoriilor curente şi pe termen
lung demonstrează aspectele pozitive în evoluţia capitalului propriu a întreprinderilor de construcţii.
Pentru a aprecia situaţia financiară a unei întreprinderi din punctul de vedere al dezvoltării pe termen lung,
în practica analitică se calculează indicatorii structurii surselor de finanţare pentru întreprinderile de
construcţii, 2015-2016 anii.
Tabelul 4. Analiza coeficienţilor structurii surselor de finanţare a activelor.
Denumirea coeficientului 2015 2016 Intervalul optim
Coeficientul de autonomie 0,291 0,292 0,500-1,000
Coeficientul de atragere a resurselor
0,708 0,707 0,500-0,000
împrumutate
Coeficientul de corelaţie dintre sursele
2,431 2,420 1,000-0,000
împrumutate şi proprii
Rata solvabilităţii generale 1,411 1,413 2,000-∞
Rata generală de acoperire a capitalului 3,431 3,420 2,000-1,000
Sursa: Elaborat de autori în baza datelor tabelului 3.
Datele din tabelul 4 demonstrează un nivel destul de ridicat al dependenţei financiare a companiilor de
construcţii de mijloacele împrumutate. Această concluzie rezultă din faptul că în structura pasivelor prevalează
sursele împrumutate atrase. Astfel pentru anul 2015 capitalul propriu a constituit 29,1 %, iar pentru anul 2016
- 29,2 % din totalul surselor de formare a patrimoniului. În pofida faptului că în dinamică există o schimbare
spre creştere a ponderii surselor proprii, ambele rezultate semnificativ diferă de nivelul stabilit de specialiştii
(nu mai puţin de 50,0 %). În aceste condiţii, patrimoniul format din sursele proprii nu este suficient pentru
acoperirea tuturor obligaţiilor faţă de creditori.
Rezultatele analizei altor indicatori ai structurii surselor de finanţare a activelor vor fi absolut identice.
În special, suma mijloacelor împrumutate ce revine la 1 leu al capitalului propriu a constituit în anul 2015
- 2,43 lei/leu, în 2016 - 2,42 lei/leu, ceea ce depăşeşte semnificativ nivelul critic al acestui raport - 1.
Valoarea ratei generale de acoperire a capitalului propriu pentru perioada anilor 2015-2016 de asemenea,
indică situaţia dificilă a întreprinderilor de construcţii în ceea ce priveşte independenţa financiară, deoarece
există un excedent semnificativ faţă de nivelul critic stabilit la 200% (în anul 2015 - 343,1 %, în anul 2016 -
342,0 %).
4. Concluzii
1. Situaţia financiară a întreprinderilor de construcţii pentru perioada analizată este nesatisfăcătoare.
Afirmaţia dată se face pe baza generalizării concluziilor privind grupurile de indicatori analizate.
2. În pofida excedentului real al activelor curente faţă de datoriile pe termen scurt, valoarea coeficienţilor
de lichiditate nu se încadrează în intervalul optim. Există o structură inadecvată a activelor curente.
Întreprinderile de construcţii nu îşi pot rambursa datoriile din contul activelor curente, termenul de
transformare în numerar al cărora coincide cu termenul de rambursare a datoriilor.
3. Creşterea valorii capitalului întreprinderilor de construcţii nu a influenţat pozitiv asupra modificării
structurii surselor de finanţare a activelor. Raportul existent dintre capitalul propriu şi cel împrumutat indică
instabilitatea financiară, când riscul investiţiilor în afacere este sporit. Toţi indicatorii de stabilitate financiară
nu respectă valorile recomandate.
Bibliografie
1. Ţiriulnicova N. ş.a. Analiza rapoartelor financiare: [manual]. Chişinău: Asociaţia Obştească “ACAP
RM”, 2011. – 400 p. ISBN 9975-9565-6-4.
2. Хотинская Г.И., Харитонова Т.В. Анализ хозяйственной деятельности предприятия: учебное
пособие. – М.: Издательство «Дело и Сервис», 2004. – 240 с. ISBN 5-8018-0221-5.
3. Biroul Naţional de Statistică. Banca de date statistice. Statistica economică. Antreprenoriat. Surse de date
administrative: Activitatea agenţilor economici după mărime şi genuri de activitate. Disponibil:
http://statistica.md [Accesat 01 Noiembrie 2017].
473
POLITICA FISCALĂ, ARMA CEA MAI EFICACE
ÎN PERIOADA DE RECESIUNE
Nicoleta JULEA, Natalia ȘTEFÎRȚĂ
Abstract: Deci, factorii de decizie trebuie să ia în considerație faptul că indiferent dacă avem un buget
excedentar sau unul deficitar,urmărindu-se reducerea șomajului prin creșterea cheltuielilor
guvernamentale,ca singură soluție valabilă,acesta presupune obligatoriu renunțarea la idea unui buget
echilibrat.
Cuvinte-cheie: cheltuielilor guvernamentale, impozite și taxe, multiplicator.
1.Introducere
Creșterea cheltuielilor statului (G) poate stimula economia, deoarece se măresc cheltuielile agregate.
O asemenea creștere se reflectă multiplicat în venitul național:
1 1
∆Y=∆G(1−𝑏), î𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒(1−𝑏) 𝑒𝑠𝑡𝑒 multiplicatorul. (1)
Problema principală însă este modul de finanțare a cheltuielilor guvernamentale (cu condiția că oferta
de monedă să rămînă neschimbată). Desigur,cînd spunem aceasta nu avem în vedere emisiunile monetare,
fiindcă pe lîngă faptulcă o asemenea evoluție aparține politicii monetare,ea nu este dictată de guvern,ci de
Banca Centrală,care este independentă. De aceea avem în vedere celelalte două surse de finanțare a
cheltuielilor guvernamentale: prin impozite și taxe (mărimea lor) și prin datorie internă. De fapt,numai în
legătură cu aceste două surse ne putem da seama de efectul pur al politicii fiscale.
Să presupunem că Trezoreria emite (pune-n vînzare)valori financiare(bonuri,titluri,obligații) în
valoare de 10 mln.u.m și că utilizează suma respectivă în finanțarea cheltuielilor statului. Oferta monetară nu
s-a schimbat,că cele 10 mln.u.m reprezintă o ofertă monetară limitată la perioadele pentru care au fost emise
aceste valori financiare.Pe de altă parte,Trezoreria concurează cu alți ofertanți (emitenți) de valori
financiare.De aceea,este posibil ca Trezoreria să ofere o rată mai mare a dobînzii pentru a atrage cumpărătorii
pentru valorile sale de 10 mln.u.m.Însă cum am spus,aceasta,prin creșterea ratei dobînzii,conduce
la”demobilizarea”investitorilor și consumului (cheltuielile) populației.
2.Cadrul teoretic
În figura 1 este prezentat grafic impactul cheltuielilor guvernamentale în modelul echilibrului
1
general(modelul ISLM).Astfel,o creștere în G impinge curba IS spre dreapta cu valoarea ∆G[1−b],ceea ce
înseamnă că la orice rată a dobînzii venitul național va crește cu volumul lui G înmulțit cu multiplicatorul.În
1
grafic,v.n crește de la Ye->Y3 unde Y3-Yi=∆G[1−𝑏]. Însă,schimbarea produsă pe piața mărfurilor (curba IS )
dezechilibrează piața monetară: în C avem o lipsă de lichiditate,astfel că valorile sunt (re) vîndute pentru a se
obține lichidități.Deci,prețul lor scade,cresc dobînzile, influențînd,cum spuneam, negativ investițiile și
consumurile. În B avem un nou echilibru (Y1,d1), dar care în comparație cu vechiul echilibru din A(Ye,de)se
află la un nivel superior al v.n. și al ratei dobînzilor.
Efectul multiplicator nu apare însă în mod deplin,deoarece:Y1-Ye<Y3-Ye, ceea ce este absolut corect,
căci: efectul expansionist(multiplicator) al creșterii G este pațial anulat de scăderea investițiilor și consumului
prin creșterea dobînzilor.
Același lucru este valabil și într-o situație opusă: la scăderea în G,curba IS se mișcă spre stînga tot cu
o valoare multiplicată. Rata dobînzii scade,ceea ce conduce la mărimea consumului și investițiilor,cu efectele
pozitive cunoscute asupra producției. Așadar,și în cazul scăderii G,efectul de contractare economică este
parțial anulat de o creștere a investițiilor și consumului.
Un fapt evident și dovedit clar de realitate,scăderea nivelului impozitelor și taxelor (T),spre deosebire
de scăderea G,influențează în mod direct cheltuielile agregate prin intermediul funcției de consum.
474
Figura 1:Modelul ISLM
Sursa:[Radu Vasile:Monedă și Politica fiscală,editura Uranus,București,2012,(cap.1,pag.32)]
Astfel,în figura 2 curba Ca=(Co+10+Go)+bY,se mișcă numai cu b(∆Co)=b(∆T). De exemplu,dacă

impozitele scad cu 100 u.m funcția de consum se mișcă,din punct de vedere grafic,în sus cu b(b=ImaC) și nu
cu valoarea totală de 100 u.mDeci, ca se mișcă numai cu b(∆T). Multiplicatorul de impozite apare astfel:-b(1-
−1
b) sau(1−𝑏)−1unde valoare absolută a primului b este mai mică decît a celui de-al doilea.Semnul negativ al
multiplicatorului-impozite se datorează faptului că,prin creșterile impozitelor(în termeni reali), se micșoreaza
produsul național net real (sau v.n real) și invers:este deci o relație invers proporțională. În fig.2 se poate
observa cum curba IS mișcă spre dreapta cu o distanță egală cu valoarea scăderii impozitelor cu multiplicatorul
impozitelor.[1.pag.23]
Punctul (nou) de echilibru este C(Y1,d1) și corespunde deci,unui nivel mai mare a ratei dobînzii față
de A,vechiu punct de echilibru, ambele fiind însă o intersecție a curbelor ISLM.În C și nivelul v.n (p.n.n) real
este mai mare decît în A,dar nu atît de mare cît ar fi putut fi dacă rata dobînzi iar fi fost mai mica (punctul
B).Nivelul v.n (p.n.n) real a crescut,deoarece reducerile de impozite au stimulat cheltuielile agregate,chiar și
indirect prin creșterea consumului.
În B,unde Y2>Y1,la o afertă de monedă data,apare astfel o lipsă de lichiditate:dorința de lichiditate va
aduce la (re) vînzarea valorilor financiare,ceea ce va duce la scăderea prețurilor lor și deci,cum am notat de
atîtea ori,la creșterea ratei dobînzilor,proces ce va continua pînă ce se ajunge la un alt punct de echilibru(C).
La o creștere a impozitelor (și taxelor), curba IS “se va mișca” spre stînga cu valoarea creșterii impozitelor,
îmulțită cu multiplicatorul de impozite. Efectele continuă ca mai sus, dar în sens opus: se produce reducerea
activităților economice,deși nu cu întregul efect al multiplicatorului impozite. Scăderea activității
economice,ca urmare a marimii poverei fiscale,va reduce cererea de monedă L1, apărînd exces de lichidități
la acea rată a dobînzii. Lichiditățile în exces sunt utilizate pentru cumpărări de valori financiare,astfel că prețul
acestora crește, iar rata dobînzilor scade:consumul și investițiile sunt astfel favorizate, deci contractarea
economică, ca urmare a creșterii impozitelor, este și ea parțial anulată de scaderea ratei dobînzilor cu efectele
ei pozitive.
Pe de altă parte,efectul multiplicatorului-impozite este mai mic decît multiplicatorul-cheltuieli
guvernamentale. Un instrument principal apare deci a fi deficitul bugetar(deficit spending).
El permite ca printr-o anumită combinație între G și scăderea lui T (impozite și taxe )și curba IS să
fie”împinsă” suficient ”de sus” pentru a se ajunge la o diminuare a șomajului,deci atingerea unui obiectiv
macroeconomic. În cazul cînd recesiunea apare atunci cînd există deja un deficit bugetar,o asemenea politică
va conduce la o marire a dificitului bugetar.
Dacă vrem însă să combatem inflația, tot prin intermediul politicii fiscale, atunci trebuie mers pe o altă
cale,opusă celei anterioare și anume reducerea cheltuielilor guvernamentale și o mărire a impozitelor și taxelor.
O asemenea politică, denumită de obicei ”deausteritate”, realizează o diminuare, uneori drastică, a
deficitului bugetar, dacă s-a pornit de la un deficit bugetar și la excendent,dacă s-a plecat de la buget ehilibrat.
475
Pentru a nu crea confuzie de termeni,menționăm că înțelegem printr-o politică fiscală autoritară,o politică dusă
în mod deliberat și conștient,fie de parlament,fie de executiv,urmărind reducerea (sau chiar eliminarea
șomajului)și stabilizarea prețurilor. Asemenea politică implică în același timp schimbări în rata impozitelor,în
programele de transfer de venituri și în cheltuielile guvernamentale de bunuri și servicii.
Ea presupune și impune de fapt,cum arată practică din toate țările dezvoltate,o legislație
specifică,adecvată atingerii acestor obiective.Există însă,în același timp,și schimbări“naturale” în cheltuielile
guvernamentale,în impozite și taxe,care nu sunt și nu trebuie să fie obiect de politică deliberată,deci a unei
legislații anume,dar care însă au un rol important în stabilitatea economică.
În toate statele dezvoltate se aplică acest impozit asupra veniturilor personale.Statisticile arată că
nivelul impozabil a crescut pînă la 50% în țări. Cum funcționează acest impozit,ca un factor stabilizator
economic ”natural”? Ca să răspundem,să abordăm cîteva situații.
Să presupunem că într-o economie cu ocuparea deplină a forței de muncă,începe o fază de recesiune
(șomaj,salariile celor rămași ca angajați se micșorează,volumul afacerilor scade). O persoană cu un venit anual
de 35000 u.m este impozitat cu 45%.Însă din motivul amintit mai sus,venitul se diminuează la 20000 u.m. El
va trece automat la altă “clasă” de impozitare:38%[2.pag.24-34]
Figura 2:Curba IS
Sursa:[ Radu Vasile:Monedă și Politica fiscală,editura Uranus,București,2012,(cap.1,pag.35)]
Venitul brut a scăzut (de la 35000 u.m la 20000 u.m),dar venitul net,cel de după deducerea
impozitului,nu a scăzut la fel de mult (de la 45% la 38%). În ce constă deci superioritatea impozitului progresiv
pe venit?Mai întîi,pentru că prin el se diminuează mult impactul pe care o situație economică dificilă o are
asupra indivizilor și veniturilor personale.În al doilea rînd,se creează o anumită siguranță,prin faptul că puterea
de cumpărare,deci capacitatea de consum,se menține la un nivel acceptabil și capabil să susțină o cerere
agregată suficient de mare,care este cheia relansării economice. Se produce trecerea la o clasă superioară de
impozitare.
Aceasta înseamnă că acum venitul net nu a crescut la fel mult ca cel brut,ceea ce face ca să se împiedice
o “încălzire” exagerată a pieței (adică intensificarea peste măsură a cererii agregate) cu efecte destabilizatoare,
ca de exemplu, crearea de presiuni inflaționiste prin apariția unui exces de cerere, ceva determina creșterea
prețurilor (inflație prin cerere).
Așadar, impozitul progresiv pe venituri este în mod evident un stabilizator economic natural diminuînd
impactul unor schimbări prea bruște,prea abrupt,într-un sens sau altul,asupra economiei.[3.pag.18-19].
476
Și compensațiile (indemnizațiile) de șomaj au fost gîndite tot ca un stabilizator natural economic, avînd
același rol,de diminuare a impactului acelor schimbări “violente”în economie,mai precis în cererea agregată.
Într-o fază de recesiune,evident că se produce o creștere a numărului de șomeri.
Prin indemnizațiile de șomaj se mai diminuează scăderea gravă a veniturilor șomerilor, păstrîndu-se
un nivel suficient al puterii de cumpărare. Invers, în perioadele de boom economic,cînd numarul șomerilor se
diminuează mult,volumul indemnizației de șomaj scade mult.
3.Concluzii
În concluzie,dispărînd asemenea indemnizații nu se mai adaugă nimic semnificativ puterii de
cumparare,ceea ce nu duce la aceeași creștere prea accentuată a cererii,cu efectele deja amintite. Susținătorii
deficitului bugetar au ca principal argument faptul că prin el este stimulată economia.
Să presupunem însă că se intră într-o fază de recesiune,pornindu-se de la un buget echilibrat și de la
ocuparea deplină a forței de muncă; se produce deci o scădere a veniturilor, inclusiv a venitului național. Pe
de altă parte,la aceeași rată a impozitelor se produce scăderea veniturilor datorată recesiunii și
deci,rentabilitatea impozitelor se diminuează.
Dacă nu s-ar dori adoptarea de către stat a vreunei măsuri intervenționiste,poziție să zicem specifică
unei concepții pur liberale, un buget echilibrat devine în asemenea perioadă, prin forța
lucrurilor,deficitar,veniturile devenind mai mici ca cheltuielile. Dar, și aici apare ca o idee esențială a ceea ce
trebuie să se înțeleagă prin deficit bugetar: deficitul de mai sus nu are nimic stimulativ pentru economie, fiind
un deficit să-i zicem de “casă” și el nu face parte dintr-o anume potică de liberată, gîndită și corelată a
guvernului care reacționeză astfel la situații critice, ci este doar un simplu rezultat al recesiunii, față de care
guvernul în cauză de fapt nu a acționat cu nimic.
Bibliografie
1. Aaron,Henry S.și Pechman,J.A(editori):How Taxes Affect Economic Behaviour, Washington

DC,2013.
2. Radu Vasile:Monedă și Politica fiscală,editura Uranus,București,2012.
3. Alchidian,A.A și Allen,W.R:Exchange and Production,ed. a 3-a,2011.
477
CONTABILITATEA CREDITULUI BANCAR
Maria CIUMAC, Natalia SCOBIOLA
Abstract: Din punct de vedere economic, în cadrul creditului delimităm următoarele specii: creditul
comercial, creditul de trezorerie creditul de consum și vînzări în rate, creditul pentru finanțarea operațiunilor
de comerț exterior, creditul pentru finanțarea stocurilor și pentru echipamente, creditul pentru invesțiții
imobiliare. Supuse analizei noastre în continuare va fi creditul comercial și anume creditul de scont și
factoringul.Totodată, această analiză este efectuată din punct de vedere contabil, bazîndu-se pe conturi
contabile bancare, precum și studierea acestora.
Cuvinte cheie: credit bancar, credit comercial, credit de scont, factoring.
1. Introducere
Creditele comerciale sunt rezultatul cesiunii de creanţe sub forma scontului şi a factoringului.
Scontul comercial reprezintă operaţiunea prin care, în schimbul unui efect de comerţ -cambie, bilet la ordin -
instituţia de credit pune la dispoziţia clientului său valoarea efectului, mai puţin agio, fără a aştepta scadenta
efectului respectiv.
2. Cadrul teoretic
Factoringul este contractul încheiat între o parte, denumită aderent, furrnizoare de mărfuri sau
prestatoare de servicii, şi o societate bancară sau o instituţie financiară specializată, denumită factor, prin care
aceasta din urmă asigură finanţarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul
cedează factorului, cu titlu de vânzare, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru
terţi. Aderentul poate apela la factoring doar pentru creanţele plătibile la termen scurt (de regulă până la 120
zile şi doar excepţional 180 zile), iar operaţiunea poate fi efectuată şi cu recurs asupra vânzătorului.Se elimină
astfel riscul insolvabilităţii partenerului comercial al aderentului, un atare risc asumându-şi factorul. În cazul
operaţiunii de factoring fără recurs, factorul îşi va asuma acest risc, eliminând astfel cheltuielile din contul de
profit şi pierdere implicate de riscul insolvabilitate. Factorul efectuează toate operaţiunile legate de facturile
aderentului, le procesează introducându-le în sistemul său informaţional, alături de încasarea acestora.La finele
fiecărei luni acesta întocmeşte rapoarte financiare complexe privind operaţiunile efectuate. Mobilizarea
creanţelor scadente la termen are loc în cuantum de cel mult 80% din valoarea totală a creanţei, diferenţa
decontându-se la scadenţă din valoarea plăţii dispuse de către aderent prin intermediul factorului.
Agio = Scont + Comision
Scont = (Valoare nominală x taxă de scont x nr. zile)/360 x 100
Contabilitatea creditelor comerciale se ţine cu ajutorul contului de gradul 1420 “Credite acordate
comerțului”.
1421 ,, Credite pe termen scurt acordate comerțului
1422 ,, Credite pe termen mediu acordate comerțului
1423 ,, Credite pe termen lung acordate comerțului
1426 ,, Contra-cont Ajustarea valorii creditelor la cost amortizat acordate comerțului
1427,,Contra-cont Reduceri pentru piederi din deprecierea creditelor acordate comerțului și a plaților
aferente lor”. Conturile 1421-1423 sunt destinate pentru evidența creditelor acordate pe termen pentru
dezvoltarea și menținere stării economice a comerțului.
În Debitul contului se reflectă:
- Suma creditelor acordate;
- Trecerea creditelor din alt cont al creditelor pe termen determinat.
În creditul contului se reflectă:
- Rambursarea creditelor;
- Trecerea creditelor în alt cont al creditelor pe termen determinat;
- Trecerea la scăderi a creditelor și a plăților aferente lor;
- Stingerea creditelor la transmiterea gajului în posesiunea bancii.
478
Soldul contului este debitor ce reprezintă suma datoriilor la creditele acordate în domeniul
comerțului.Contul 1426 este destinat pentru evidența sumelorcare ajuntează valoarea nominală a creditului
acordat comerțului, care ajustează valoarea acestuia la costul amortizat.În creditul contului se înregistrează
sumele ce diminuaiază valoarea creditului, ajustînd-o la costul amortizat.În Debitul contului se înregistrează
sumele ce majorează valoarea creditului, ajustînd-o la costul amortizat.Soldul contului este credituor și
repezintă sumele care ajustează valoarea nominală a creditului acordat comerțului la costul amortizat, dar în
unele cazuri poate fi și debitor.Contul 1427 este destinat pentru evidența reducerilor pentru pierderi din
deprecieri (pierderea de valoare) creditelor acordate comerțului și din deprecierea plăților aferente lor, altele
decît principalul (dobînzi, comisioane etc.).
În creditul contului se reflectă: formarea/majorarea reducerilor pentru pierderi din deprecierea
creditelor; în debitul contului: diminuarea reducerilor pentru pierderi din deprecierea creditelor.
Soldul contului este creditor și reprezintă mărimea reducerilor pentru pierdere din deprecierea
(pierderea de valoare) creditelor acordate comerțului, precum și din deprecierea plăților aferente lor, altele
decît principalul (dobanză, comisioane etc.) la data de raportare.Apărut din nevoia de finanţare a agenţilor
economici confruntaţi permanent cu lipsa lichidităţilor, creditul de scont reprezintă o cesiune de titluri de
valoare-efecte de comerţ-către o instituţie de credit care, în schimbul unui comision, pune la dispoziţia
clientului său contravaloarea respectivelor titluri.Succesul unui astfel de demers este condiţionat în principal
de doi factori-existenţa lichidităţilor în portofoliul instituţiei de credit care să-i permită achitarea creanţelor
clientului înainte de scadenţă;-profitabilitatea acestei activităţi pentru instituţia de credit.
Venitul instituţiei de credit din activitatea de scontare se concretizează în:
- dobânzile aferente perioadei de creditare a agentului economic;
-taxe de consultanţă şi verificări de bonitate a agenţilor economici solicitanţi a creditului de scont;
-alte taxe stabilite de instituţia de credit;
-comisioanele percepute de entitatea de credit în funcţie de clauzele contractului de scont.
La rândul său, comisionul institutiei de credit este condiţionat de:
-valoarea creanţelor achiziţionate;
- termenele de decontare;
-clauzele contractului de scont.
Contabilitatea operaţiunilor de scontare este asigurată de contul: 1755 ,,Dobânda (scont/primă) ce
urmează a fi primită din operațiunile cu instrumente financiare derivate”.Acest cont este destinat pentru
evidența dobanzilor calculate (scont/primă) ce urmează a fi primită în monedă națională sau valută străină din
operațiunile cu instrumente financiare derivate.
În debitul contului se înregistrează sumele dobanzilor calculate (scont/primă) ce urmează a fi primită
în monedă națională sau valută străină din operațiunile cu instrumente finaciare derivate.
În creditul contului se înregistrează sumele dobanzilor calculate (scont/primă) ce urmează a fi primite
în monedă națională sau valută străină din operațiunile cu instrumente finaciare derivate trecute în contul de
conversie și regularizarea la data decontării.Soldul contului este debitor și reprezintă sumele dobanzilor
calculate (scont/primă) ce urmează a fi primite în monedă națională sau valută străină din operațiunile cu
instrumente financiare derivate.Libertatea comerţului-în dimensiunile sale moderne a condus la extinderea şi
diversificarea formelor contractuale la care recurg operatorii economici în scopul maximizării profitului.
Diversificarea şi dezvoltarea contactelor comerciale, amploarea schimburilor de bunuri şi servicii pun,
cu şi mai mare acuitate, problema nevoii de mijloace financiare. În contextul necesităţii crescânde de finanţare
a activităţii agenţilor economici care nu dispun de lichidităţi, factorul preia creanţele de la aderent şi îi pune la
dispoziţie acestuia disponibilitățile aferente creanțelor preluate, mai putin valoarea comisioanelor negociate.
Factoringul reprezintă operaţiunea prin care un client, numit aderent, transferă proprietatea creanţelor
pe care le deţine din facturi comerciale către o altă entitate, numită factor (instituţie de credit sau instituţie
financiară nebancară), în vederea obţinerii de finanţare imediată.În demersul iniţiat factorul are rol de
finanţator,astfel că dacă contractul de factoring poate fi considerat o modalitate rapidă de finanţare, implicit
operaţiunea este generatoare de credite pe termen scurt.
Aderentul urmăreşte astfel să-şi încaseze preţul facturilor înainte de scadenţă, iar factorul urmăreşte
să obţină un beneficiu, de obicei un anumit procent din facturile pe care le decontează în avans.
În viziunea profesioniştilor contabili factoringul este clasificat în funcţie de dreptul de regres pe care
instituţia de credit/instituţia financiară nebancară îl poate exercita asupra aderentului, în:
- factoring cu regres - în caz de neplată factorul îşi recuperează sumele neîncasate de la aderent prin
exercitarea dreptului de regres şi anume prin debitarea contului curent al aderentului sau valorificând garanţia;
- factoring fără regres - apare atunci când factorul plăteşte aderentului un procent din contravaloarea
479
acceptată a facturilor (factoring disponibil), restul fiind încasat la scadenţă sau într-un termen prestabilit de la
aceasta.
Fluxul informaţional al tranzacţiilor de factoring implică parcurgerea următoarelor etape:
b) reglementarea tranzacţiei de factoring dintre aderent şi factor(societatea de factoring) printr-un
contract de factoring încheiat între cele două părţi;
c) vânzarea efectivă a creanţelor aderentului şi încasarea acestora mai puţin costurile şi comisioanele
cuvenite factorului şi agreate prin contract;
d) recuperarea creanţelor de către societatea de factoring la termenele fixate de la cumpărător -
debitorul de factoring.
Cum rentabilitatea activităţii factorului depinde în mare măsură de bonitatea clienţilor şi debitorilor
de factoring, se va stabili astfel o limită maximă de finanţare a aderenţilor, în permanenţă urmărindu-se
respectarea acesteia.
Succesiunea operaţiilor de factoring este următoarea:
a) primirea facturilor aderentului,
b) încasarea comisioanelor de către factor;
c) dobândă percepută de factor pentru operaţiunea de factoring;
d) încasarea creanţei de la debitorul de factoring;
e) restituire garanţie.
Contabilitatea operaţiunilor de factoring este asigurată de cotul: 1494 ,,Factoring”Acest cont este
destinat pentru evidența resurselor creditare plasate în operațiunile de factoring. Factoringul reprezintă
procurarea de către bancă de la întreprinderea-furnizor a dreptului de cerere și încasare a creanțelor (facturilor)
pentru mărfurile livrate și serviciile prestate de aceste.În debitul contului se înregistrează crediteleacordate
clienților a rezultat al cumpărării datoriilor lor debitoare.În creditul contului se înregistrează rambursarea
creditelor. Soldul contului este debitor și reprezintă suma ambiilor procurate și păstrate pînă la scadență.
Bibliografie
1. Planul de conturi al evidenței contabile în bancile licențiate din Republica Moldova, aprobat de
Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova,Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.33-34/54 din
22.05.1977.
2. Manea Postolache. Creditul bancar. C.H. Beck, București,2009.
3. Jesús Huerta de Soto.Moneda, creditul bancar şi ciclurile economice.București, 2007.
480
СТРАХОВАНИЕ КРЕДИТНЫХ РИСКОВ ПРИ ИПОТЕЧНОМ
ЖИЛИЩНОМ КРЕДИТОВАНИЙ
Наталья СКОБИОЛА, Наталья ШТЕФЫРЦЭ, Игорь БАЦАЛАЙ
Аннотация: Страхование ипотечных кредитных рисков (или ипотечное страхование) обеспечивает

защиту кредитора или инвестора от убытков, возникающих в связи с неисполнением заемщиком
обязательств по кредиту (невыплатой кредита), когда выручки от реализации заложенного в
обеспечение кредита имущества недостаточно для удовлетворения требований кредитора.
Ключевые слова: создание фонда на покрытие непредвиденных убытков, страхование ипотечных

кредитных рисков, страховой случай.
1.Введение
Статистика стран, имеющих развитые ипотечные рынки, свидетельствует о том, что чем выше
доля кредита в стоимости залога, тем больше кредитный риск. В этом случае возрастает, во-первых,
риск неплатежа заемщика (особенно на начальном этапе, когда, при возникновении сложностей с
возвратом кредита, заемщик рискует меньшим размером собственных средств, вложенных в виде
первого взноса), а во-вторых, риск того, что в случае обращения взыскания на предмет залога и
реализации его с торгов банку не удастся компенсировать свои потери (остаток невыплаченного долга,
проценты по кредиту, расходы, связанные с обращением взыскания, продажей имущества с торгов, и
другие издержки, возникающие у кредитора в связи с дефолтом заемщика), особенно в условиях
снижения стоимости залога.
В странах, где ипотечный рынок только начинает развиваться, банки стремятся застраховать
себя от возможных потерь, ограничивая долю кредита в залоге (LTV) на уровне 50–60%. В то же время
в последние десятилетия растет тенденция к установлению LTV выше 80 и даже 90%. LTV выше 70–
80% означает расширение клиентской базы, увеличение числа заемщиков и объемов кредитования за
счет предоставления кредитов гражданам, имеющим необходимые для погашения кредита стабильные
доходы, но не имеющим больших накоплений для внесения первоначального взноса при приобретении
жилья. Однако банки предпочитают предоставлять подобные кредиты только при условии страховки
своих возможных потерь в случае дефолта заемщика.
2.Теоретический анализ
Что же такое страхование ипотечных кредитных рисков и для чего оно предназначено?
Страхование ипотечных кредитных рисков (или ипотечное страхование) обеспечивает защиту
кредитора или инвестора от убытков, возникающих в связи с неисполнением заемщиком обязательств
по кредиту (невыплатой кредита), когда выручки от реализации заложенного в обеспечение кредита
имущества недостаточно для удовлетворения требований кредитора.
Ряд стран (США, Канада и др.) в последние десятилетия предприняли ряд шагов, чтобы
повысить доступность ипотечных жилищных кредитов для более широкого круга заемщиков, включая
семьи с невысокими доходами, молодые семьи, а также других лиц, для кого необходимость
накопления 30–40% первоначального взноса служит единственным ограничением при получении
кредита и покупке дома.В основном это касается покупателей первого жилья, поскольку если у семьи
уже есть какое-либо жилье, то его продажа обычно может покрыть расходы на уплату первого взноса
при приобретении нового жилья.
Программы страхования кредитных рисков в настоящее время развиваются в различных
странах: США, Канаде, Новой Зеландии, Великобритании, Гонконге, Южной Африке – и различаются
по объемам.
Создание в 1934 г. Правительством США Федеральной жилищной администрации (ФЖА)
стало удачным примером выхода из тяжелейшего по своим последствиям кризиса, поразившего
481
банковскую систему и подорвавшего платежеспособность большинства заемщиков, шагом, оказавшим
положительное воздействие на развитие и рост первичного и вторичного рынков ипотечных кредитов.
Благодаря ипотечному страхованию кредитный риск, изначально полностью лежавший на
кредиторе, стал гораздо более управляемым фактором, что способствовало увеличению объема
выдаваемых кредитов и расширению круга заемщиков в пользу менее обеспеченных слоев населения.
При условии получения страховки от ФЖА банк может выдать кредит до 95–97% стоимости
заложенного жилья, будучи уверенным, что в случае дефолта заемщика все его потери будут
полностью покрыты страховщиком.
Бесспорной заслугой ФЖА стало не просто создание условий банкам для снижения кредитных
рисков, но и внедрение методик и руководств по предоставлению и обслуживанию ипотечных
кредитов, разработке и внедрению самоамортизирующихся (аннуитетных) кредитных инструментов,
увеличению сроков кредитного периода до 30 лет, введению стандартных требований и
унифицированных форм кредитных документов, ставших ориентиром для банков.
Наибольшее значение страхование ипотечных рисков приобретает в случае неблагоприятного
изменения экономической ситуации в стране или регионе, которое влечет за собой возникновение так
называемого «катастрофического риска», т.е. риска, выходящего по своим масштабам за рамки
некоторого нормального или обычного уровня дефолтов по ипотечным кредитам.
Говоря о некотором «нормальном» уровне дефолтов, мы подразумеваем невыполнение
обязательств по кредиту в связи с возможным ухудшением финансового положения заемщика, в
результате чего возникает необходимость в обращении взыскания и реализации заложенного
имуществ.
Полностью исключить риск дефолта заемщиков практически невозможно, в портфеле банка
всегда найдется какое-то количество проблемных или невозвратных кредитов.Банки-кредиторы, как
правило, умеют достаточно успешно управлять кредитным риском как на стадии отбора заемщиков,
так и на стадии обслуживания кредита. Минимизация кредитных рисков — одна из основных задач
банка, с этой целью разрабатываются инструктивные положения и руководства по предоставлению и
обслуживанию кредитов.
В отличие от этого среднестатистического риска невозврата «катастрофический» риск
заключается в возникновении массовых дефолтов по кредитам в результате экономического спада в
масштабе региона или страныю В результате возникает комбинация кредитных рисков, связанных с
неплатежеспособностью заемщиков, и рисков, связанных с невозможностью реализации предмета
залога по достаточно высокой цене.
«Страховой случай» возникает в случае невнесения заемщиком платежей по кредиту и
обращении взыскания на предмет залога.
Однако фактический объем убытков кредитора будет зависеть от того, насколько возможно
удовлетворить его требования в полном объеме за счет средств, полученных от реализации
заложенного в обеспечение кредита имущества.
Возможными путями минимизации этого риска являются меры по улучшению экономической
ситуации в данных регионах страны и страхование большого количества ипотечных кредитов для
диверсификации рисков.
За последние 30 лет рынок ипотечного страхования ипотечных кредитных рисков в США стал
выгодной и надежной сферой деятельности для частного бизнеса. В настоящее время одновременно с
государственными страховыми компаниями стали успешно действовать частные страховые компании,
и сегодня на этом рынке работают 7 частных компаний по страхованию ипотечных кредитных рисков.
При этом следует отметить, что частные страховые ипотечные компании страхуют кредиты не
на 100%, как это делает ФЖА, а, как правило, только на 25–50%. Это, с одной стороны, удешевляет
стоимость страховки, а с другой – не снимает полностью кредитного риска с банка. В этом случае
страхуется так называемый верхний слой кредита, кредитные риски делятся между банком, выдавшим
кредит, и страховой компанией.
Анализируя влияние системы страхования ипотечных кредитных рисков на развитие системы
ипотечного жилищного кредитования, нельзя не отметить, что внедрение данной системы требует
тщательной правовой финансовой и методической проработки и его успех зависит от целого ряда
факторов.
Рассмотрим основные принципы, реализованные в действующем законодательстве США, по
регулированию деятельности одной из наиболее развитых систем ипотечного страхования в мире.
«Монофункциональность». В соответствии с законодательством США в сфере регулирования
деятельности частных страховых компаний компании, занимающиеся страхованием ипотечных
482
кредитов, в соответствии с уставом должны заниматься только данным видом деятельности. Это
требование было выработано после волны банкротств компаний, занимавшихся страхованием
ипотечных кредитных рисков, с целью повышения их устойчивости и минимизации рисков.
Специальное законодательство определяет строгую специализацию частных ипотечных страховых
компаний, вводя ограничение на разрешенные виды их деятельности.
Создание фонда на покрытие непредвиденных убытков. Главным отличительным требованием
к частным ипотечным страховым компаниям является требование о создании резервного фонда на
покрытие непредвиденных убытков. В соответствии с законодательством в США частный ипотечный
страховщик обязан резервировать в этом фонде до половины полученных страховых платежей на срок
10 лет.
Минимальные требования к резервированию средств. Общий объем резервного капитала
ипотечного страховщика должен возрастать пропорционально общему объему «сопряженных рисков»
по застрахованным ипотечным кредитам.Требования к резервированию средств ипотечными
страховщиками могут также меняться в зависимости от допускаемого соотношения размера кредита и
стоимости обеспечения.
Конфликт интересов. Компании, занимающиеся ипотечным страхованием, не могут
принадлежать банкам и другим институциональным ипотечным кредиторам или контролироваться
ими, а в случае, если это имеет место, вводятся ограничения их возможностей по страхованию
кредитов, выданных головной или аффилированной кредитной организацией.
3.Выводы
Учитывая значительный объем требований по выплате страховой суммы, которые могут быть
предъявлены ипотечному страховщику, в договоре страхования ипотечного кредита обычно
предусматриваются следующие основные условия:
 кредит должен быть выдан и находиться на обслуживании организации, одобренной
страховщиком;
 страхователь не вправе расторгнуть договор страхования до окончания срока
кредитования;
 страховое покрытие, как правило, включает расходы банка, связанные с проведением
процедуры обращения взыскания на предмет залога и его реализацией; возможные расходы
банка, связанные с поддержанием надлежащего технического состояния залогового жилого
помещения до момента его реализации (внесение необходимых коммунальных и других
платежей, необходимых для эксплуатации и содержания в надлежащем состоянии
заложенного жилого помещения); оплату юридических услуг; другие возможные расходы
банка, возникшие у него в результате дефолта заемщика и проведения процедур, связанных
с обращением взыскания и реализацией предмета залога, предусмотренные в договоре
страхования; сумму платежей в соответствии со ставкой процента за пользование
кредитом, включая пени и штрафы; остаток невыплаченной суммы основного долга.
1. Меркулов В.В. Мировой опыт ипотечного жилищного кредитования и перспективы его

использования в России. – СПб.: Издательство «Юридический центр Пресс», 2003.
2. Модель вторичного рынка ипотечных кредитов: опыт США. - М.: Фонд «Институт экономики
города», 1995.
3. История бухгалтерского учета. Соколов Я. В., Соколов В. Я.,Россия, 2006.
483
HEAD-HUNTINGUL-METODĂ NECONVENŢIONALĂ DE RECRUTARE
Ala OBERŞT, Ana MUNTEANU
Abstract: Head-huntingul reprezintă un proces inovativ de recrutare, care a reuşit să ocupe o cotă
considerabilă şi să se afirme pe piaţa mondială datorită prestării serviciilor de o calitate excepţionala si
măririi substanţiale a profitului în cadrul companiei. Deşi e un proces îndelungat, anevoios şi costisitor,
investiţia se merită şi se amortizeaza într-un timp scurt. Un bun head-hunter e un maestru în comunicare,
convingere, diplomaţie. Acesta cercetează în mod continuu piaţa muncii, are acces la baze de date, se
infiltreaza în cadrul mai multor companii. Perspectivele head-hunting-ului sunt de acapărare a unui volum
mai mare al pieţei de recrutare, ceea ce va contribui şi va influenţa performanţa întreprinderilor naţionale.
Cuvinte-cheie: head-hunting, progres, profit, recrutare, dezvoltare.

Introducere
Actualmente pe piaţa forţei de muncă se resimte tot mai acut o criză pe mai multe nivele ierarhice şi de
specializare, astfel a apărut necesitatea întroducerii unei metode noi, mult mai eficiente de recrutare, cum ar fi
head-huntingul.
În trecut, în Oceania și o buna parte din Africa existau niște oameni ce erau numiti „vânători de capete”,
deoarece misiunea lor era să identifice potențialele victime din triburile dușmane, după anumite criterii, iar
mai apoi să le vâneze cu tenacitate și perseverență pentru a aduce șefilor de triburi capetele vânaților drept
trofeu [6].
Revenind în zilele noastre termenul de head-hunter nu are legătura cu actul de cruzime și sălbăticie, lumea
modernă folosește această metaforă pentru cei ce vizeaza atragerea „trofeelor” umane, a celor ce se dovedesc
a fi adevărate valori pentru companiile în care lucrează.
Headhunting-ul este un proces de recrutare și selecție, discret, personalizat, cu un grad ridicat de
specializare, în care recruiterul identifică un potențial candidat pentru o companie în scopul acoperirii unei
funcții importante. Prin urmare, head-huntingul se axează pe identificare şi cooptare a angajaţilor performanţi,
acesta se diferenţiază de un simplu proces de recrutare prin metodologia de lucru şi prin faptul că se adresează,
de obicei poziţiilor de "middle management" şi "top management". În primul rând, organizaţia care vrea să
realizeze head hanting-ul trebuie să ofere foarte bune condiţii pentru atragerea specialiştilor care la moment
nu sunt cointeresaţi în schimbarea locului de muncă. De aceea angajatorul trebuie să ia în considerare
motivarea candidatului.
Iniţial, se căutau ingineri constructori, ingineri proiectanţi, însa acum se poate aplica în orice domeniu.
Sistemul clasic de recrutare prevede publicarea anunţurilor de angajare, selecţia candidaţilor, inteviuri. În cazul
head-huntingului termenul de „interviu” este strict interzis. Totul seamănă cu o discuţie degajată în cafenea,
în care cel abordat trebuie să se simtă maximal confortabil, la un nivel egal cu head-hunterul. În ţările
dezvoltate, aproape toţi head-hunterii importanţi sunt foşti manageri de succes din diverse domenii, care au
ales să aibă un sfârşit de carieră mai incitant.
Daca vorbim de o structurare a domeniilor în funcție de obiectul de activitate al firmei-client, lideri detaşaţi
în utilizarea head-huntingului ramân companiile din sectoarele bancar, distribuţie, farmaceutic, asigurări,
media, telecomunicaţii sau resurse umane.
Deficitul de personal calificat se face simţit tot mai acut pe piaţa muncii din ţara noastră. Din acest motiv,
cele mai multe dintre companii se văd nevoite să apeleze la firme de recrutare specializate în head-hunting
pentru a-şi găsi oamenii. Efectul direct al acestei modalităţi de identificare a posibililor angajaţi este creşterea
salariilor în rândul „celor vânaţi„. Nici vânătorii nu au de pierdut, încasând sume importante pentru munca
depusă.
Metoda de recrutare head-hunting se poate defini astfel ca o metodă proactivă, deoarece prin aceasta se
pot atrage candidaţi buni care în mod normal nu sunt în căutarea unui job.
Între o firma de recrutare obișnuită și una de headhunting exista câteva diferențe clare:
 în primul rând difera modul în care se face identificarea candidaților:firma de recrutare folosește
toate metodele aflate la îndemână, metode precum anunțurile în presa, internetul, târgurile de job-
uri, pe când o firma de headhunting foloseste exclusiv abordarea directa;
 în al doilea rand, o firma veritabila de headhunting recruteaza personal strict pentru poziții de
conducere sau pentru job-uri foarte specializate.
484
Headhunterii își câștigă existența prin identificarea celor mai buni candidati pentru un anumit post vacant.
Pentru a-i identifica pe cei mai buni, aceștia trebuie să înțeleagă sectorul, industria în care lucreaza. De
asemenea trebuie să aiba o rețea vastă de contacte în acel sector și cunostințe despre ceea ce îi motivează pe
oameni sau de ce cariere sunt interesați.
Recrutarea se începe cu stabilirea listei cu candidaţi potenţiali. Se recomandă studierea personalului din
firme care au acelaşi domeniu de activitate. Atragerea specialiştilor din firme mari în firme mai mici va fi mai
grea şi angajatorul trebuie să ofere condiţii atractive pentru candidaţi. Mai uşor se poate realiza atragerea din
firme mai mici, deoarece trecerea într-o firmă mai mare şi mai recunoscută sau pe un post mai înalt deja îi
motivează pe candidaţi foarte mult. Apoi se trece la colectarea informaţiilor despre candidaţii potenţiali: firma
unde lucrează, postul pe care îl ocupă, salariul, telefonul, studiile, experienţa, realizările, datele personale etc.
De mai multe ori este foarte grea obţinerea acestor informaţii. Pentru aceasta se apelează la persoane
(„informatori”) care pot da nişte informaţii despre candidat (prieteni, rude, colegi la serviciu). Colectarea
informaţiilor trebuie realizată pe ascuns, pentru ca să nu afle conducerea firmei de unde se atrage personalul.
Unii „vânători” vin în sediul firmei în calitate de „clienţi” şi prin simple întrebări află foarte multe informaţii
(adresa, telefonul candidatului care prezintă interes etc.). Se mai cercetează publicaţiile din lumea afacerilor,
listele absolvenţilor unor şcoli prestigioase, se colectează recomandări.
Etapele unui proces de head-hunting includ următoarele [3]:
1) Are loc întâlnirea cu clientul şi se stabilește, în funcţie de afacerile pe care le conduce şi atractivitatea
domeniului, ceea ce îşi doreşte. Înca de la început se precizează cu claritate ce de fapt se doreşte.
2) Se stabileşte împreună cu clientul o lista cu companii în care pot fi găsiţi candidaţii potriviţi şi se
urmăresc poziţiile ocupate de aceştia.
3) Se contactează „persoanele din acel target list” şi se discută cu ele. Un factor important de luat în calcul,
în firmele de head-hunting termenul „interviu” este evitat.
4) După o primă întrevedere cu candidaţii se discută din nou cu clientul. După analiza primelor două
intrevederi, ţinând cont de cerinţele fiecărei părţi, discuţiile sunt reluate.
5) Cei mai buni candidaţi sunt prezentaţi clientului şi au loc întrevederi pentru a stabili cu exactitate care
sunt cerinţele şi responsabilităţile fiecărei părţi.
6) Este ales cel mai bun candidat care semnează contractul de angajare cu respectivul client.
7) După încheierea propriu-zisă a procesului de head-hunting, firma are obligaţia de a păstra legatura atât
cu clientul cât şi cu noul angajat pentru a se asigura de buna desfăşurare a lucrurilor.
Potrivit sursei [2] etapele procesul de desfăşurare a head-huntingului în cazul aplicării head-huntingului
prin executive search, se impune parcurgerea mai multor etape într-o anumită ordine şi consecutivitate. În
general, această abordare cuprinde cinci etape, pe care trebuie să le urmeze head-hunterul:
Etapa I – Contractarea. Această etapă are o semnificaţie deosebită în procesul de head-hunting şi are un
impact deosebit asupra rezultatului final. În cazul în care firma de head-hunting nu înţelege clar doleanţele
organizaţiei solicitante asupra profilului viitorului angajat, atunci toate eforturile depuse de head-hunteri s-ar
putea solda cu eşec. Majoritatea clienţilor firmelor de head-hunting nu ştiu exact ce fel de persoană vor să
angajeze şi care ar fi recompensa pe care ar fi dispuşi să o plătească pentru munca prestată.
Etapa a II-a – Căutarea candidaţilor. Această etapă constă în stabilirea „organizaţiilor-ţintă” şi în
identificarea potenţialilor candidaţi. În calitate de „organizaţii-ţintă” pot fi considerate:
• organizaţiile concurente;
• organizaţiile apropiate de sfera afacerilor organizaţiei solicitante;
• organizaţiile din alte sfere de activitate.
Căutarea candidaţilor poate să dureze de la 2 săptămâni până la 6 luni sau chiar mai mult, în funcţie de
specificul postului vacant al clientului. Această etapă se finalizează cu întocmirea unei liste cu potenţialii
candidaţi care este prezentată clientului.
Etapa a III-a – Evaluarea candidaţilor. Această etapă începe cu contactarea la telefon a candidaţilor
agreaţi de către client. De obicei, dialogul începe cu prezentarea head-hunterului, precum şi comunicarea
ofertei de care ar putea fi interesat.
Reacţiile candidatului la astfel de oferte ar putea fi diferite:
• candidatul nu doreşte o întâlnire cu head-hunterul, fapt pentru care acesta nu ar trebui să insiste să-l
convingă, ci, într-o manieră amiabilă, să finalizeze discuţia orientându-se ulterior spre alt candidat;
• candidatul ar solicita să fie contactat ulterior la alt număr de telefon;
• candidatul acceptă o întâlnire imediată cu head-hunterul.
Potrivit practicii în domeniu, 80% din candidaţi acceptă să aibă o întâlnire cu head-hunterul. De obicei,
întâlnirea sau discuţia cu candidatul se desfăşoară la sediul firmei de head-hunting sau în alte locaţii (restaurant,
cafenea).
485
Etapa a IV-a – Motivarea candidaţilor. Etapa dată are drept scop studierea motivaţiilor candidaţilor şi
identificarea stimulilor care vor determina transferul candidatului în altă organizaţie. Această etapă poate să
dureze până la 2-3 săptămâni.
La această etapă, apare întrebarea: „Care ar fi elementele motivaţionale oferite de organizaţia solicitantă
pentru care specialistul ar accepta transferul? Pentru cea mai mare parte a specialiştilor-candidaţi de o
asemenea anvergură, principalul motiv îl constituie „provocarea”, adică oportunitatea de dezvoltare a
propriilor cunoştinţe şi abilităţi profesionale, precum şi realizarea unor performanţe deosebite ce oferă noi
satisfacţii profesionale.
Etapa a V-a – Integrarea noului angajat în organizaţie. Integrarea noului angajat în organizaţie nu
reprezintă o etapă dificilă pentru head-hunteri. În primul rând, aceasta se datorează faptului că portretul
psihologic al angajatului selectat este compatibil cu cel al managerului organizaţiei, iar sistemul de valori al
acestuia corespunde culturii organizaţionale. În al doilea rând, angajatul respectiv dispune de abilităţi de
comunicare, fapt ce-i oferă posibilitatea unei cooperări mult mai eficiente, atât cu superiorul, cât şi cu
subordonaţii.
Integrarea managerilor superiori se realizează diferit faţă de celelalte categorii de angajaţi din organizaţie.
Activitatea head-hunterilor nu finalizează odată cu semnarea contractului de angajare între părţile interesate,
ci trebuie să menţină relaţia atât cu candidatul, cât şi cu organizaţia solicitantă, implicându-se, când este
necesar, nu doar în calitate de intermediar.
Potrivit literaturii de specialitate, firma de head-hunting investeşte cel puţin 3 mii de euro în cazul abordării
executive research. În general, banii sunt cheltuiţi pentru [2]:
• serviciile telefonice, uneori sunt contactaţi peste 250 de potenţiali candidaţi;
• întreţinerea networkingului cu candidaţii, invitaţii la restaurant, teatru sau concerte;
• testarea candidaţilor, se face, de obicei, la solicitarea clientului;
• salariile consultanţilor etc.
La sfârşitul anului 2007 piaţa mondială de head-hunting a fost estimată la 20 mln.euro, în prezent acesta
reprezintă aproximativ 15% din volumul pieţei totale de recrutare, închiriere de personal sau alte servicii legate
de HR [3].
Atât pe piaţa internă cât şi în companiile din străinătate firmele de head-hunting se conduc de sistemul de
tarifare în trei tranşe: o treime la semnarea contractului, o treime la prezentarea candidaţilor şi o treime la
semnarea contractului de angajare. Plata se efectuează doar în cazul găsirii candidatului potrivit şi încheierii
contractului de angajare. Evident este faptul că clientul beneficiază de o garanţie de obicei de la 6 până la 12
luni. În cazul în care angajatul nu corespunde cerinţelor, nu este suficient de bun, rezultă că compania de head-
hunting nu şi-a onorat obligaţiunile şi este impusă să facă o nouă recrutare fară a mai fi plătită.
Există situaţii în care garanţiile date nu se aplică: atunci când au loc reorganizări în cadrul companiei sau
angajatul a primit o ofertă mai favorabilă, iar clientul nu a fost în stare să-l reţină. Este responsabilitatea
exclusivă a clientului de a motiva şi a păstra noul angajat, agenţia de head-hunting în asemenea caz nu-şi asumă
nici o responsabilitate.
Un alt punct forte al head-huntingului este aria mare de cuprindere, făcând pe cont propriu angajarea, firma
se adresează numai candidaţilor disponibili, care intenţionează să-şi schimbe locul de muncă. Head-hunterii
au acces la candidaţii potenţiali care nu sunt preocupaţi la momentul respectiv de schimbarea carierei şi nu
urmăresc anunţurile de oferte de serviciu. Ei pot contacta în mod direct persoanele calificate pentru un anumit
post, ceea ce face ca numărul candidaţilor potenţiali să fie mai mare.
Este asigurată obiectivitatea atât a candidaţilor cât şi a organizaţiei în care aceştia vor putea lucra, reuşind
astfel să recomande cele mai potrivite candidaturi pentru posturile respective.
Un proces de head-hunting poate dura de la trei zile până la câţiva ani. Nu e strategic ca o firmă de head-
hunting să prezinte imediat candidatul, deoarece clientul se va întreba de ce a plătit atâţia bani pentru un
serviciu atât de simplu. Se va prezenta candidatura după câteva săptămâni, maxim o lună.
Salariul unei persoane angajate prin head-hunting creşte cu minim 15%-50%, de asemenea i se oferă un
pachet de beneficii exclusive. Aparent, costurile în cazul recrutării pe cont propriu sunt mai mici, dar în realitate
cheltuielile pentru anunţuri şi timpul dedicat procesului de recrutare şi selecţie de personal, se apropie de
salariul plătit head-hunterilor, însă frecvent candidaţii angajaţi nu sunt de calitatea superioară.
Este de menţionat faptul că companiile trebuie să acorde mai multă atenţie modului în care managerii işi
conduc echipele şi îşi dezvoltă angajaţii. Cele mai importante elemente pentru care angajatii nu pleacă din
companie sunt: o relaţie bună cu managerul şi apartenenţa la echipă şi companie, și nu salariul.
Instituţiile publice din Occident sunt conştiente de avantajele head-hunting-ului şi nu neglijează deloc
această metodă de a-şi creşte eficienţa. Lucrurile stau exact invers in Republica Moldova, unde vânătoareea
de creiere este inaccesibilă sectorului de stat în primul rând din cauza legislaţiei restrictive, care impune
486
organizarea unui concurs. Este evident faptul că mentalitatea şi legislaţia trebuie să se schimbe şi să analizeze
cererea de pe piaţă, unde ierarhia de interes se modifică o dată cu schimbările din economie.
Un bun head-hunter trebuie să fie perseverent, persuasiv, să posede abilităţi deosebite de comunicare şi o
experienţă de minim 5 ani în domeniu. În urma analizei mai multor opinii a specialiştilor în domeniu, am
indentificat că cele mai importante calităţi sunt: accesul la informaţie, accesul direct la oamenii cheie de pe
piaţa respectivă şi cunoaşterea pieţii. Un head-hunter se infiltrează în cadrul mai multor companii, are acces
direct la bazele de date, comunică cu top-managerii, este la curent cu situaţia internă şi urmăreşte cu atenţie
comentariile şi postările pe site-urile de specialitate.
Astfel, el este în stare să identifice cei mai buni şi competenţi candidaţi într-o perioadă cât mai redusă de
timp. El trebuie să fie orientat spre rezultate şi să nu piardă din vedere obiectivele sale, să aiba o structura
mentală cât mai logica. Acesta îl poate ajuta pe angajator să-şi definească mai clar necesităţile, să revizuiască
fişa postului şi să alcătuiască profilul candidatului adecvat postului şi culturii organizaţionale.
Un alt element de bază în procesul de head-hunting este confidenţialitatea, se tinde spre evitarea
conflictelor, tensiunilor şi resentimentelor în cazul părăsirii companiei. În relaţiile cu concurenţii, clienţii,
furnizorii, informaţia despre apariţia unui post vacant din diferite cauze poate avea o influenţă negativă. Se
face impresia greşită despre ineficienţa conducerii. Seducerea angajaţilor altor organizaţii pare mai acceptabilă
dacă se face prin intermediul unei terţe părţi. Head-huntingul este o artă, nu o meserie, se pune accent pe
abilităţile de: comunicare, diplomaţie, convingere.
Concluzii
Pe măsura dezvoltării pieţei muncii şi a sporirii competitivităţii, creşte tot mai mult interesul pentru
adevăraţii profesioniştii, adică acele persoane care şi-au demonstrat capacităţile, abilităţile şi cunoştinţele
profesionale prin performanţele obţinute la diferite posturi de muncă. Anume, astfel de persoane sunt cel mai
mult vizate pe piaţa muncii şi spre care se orientează organizaţiile axate pe performanţă. Head hunting-ul este
un process laborios și costisitor. De aceea este indicat sa fie efectuat cu oamenii potriviți. Alegerea head hunter-
ului potrivit este, de cele mai multe ori, ceea ce face diferența intre o campanie de recrutare de succes și un
eșec.
Avantajele head-huntingului sunt extrem de numeroase: noul angajat va avea mai puţine probleme de
adaptare profesională, va cunoaşte domeniul şi metodologia de lucru datorită competenţelor şi conoştinţelor
pe care le deţine, va fi în stare să manifeste rezultate într-o perioadă extrem de redusă în timp, asigurând
companiei un avânt în ceea ce priveşte dezvoltarea şi competitivitatea pe piaţă. Cheltuielile în această
„investiţie” vor fi amortizate rapid.
Bibliografie
1. BAIEŞU M., Prelegeri la disciplina“MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE”Chişinău:
Editura ASEM, 2002
2. BÎRCĂ A., Aplicarea head-huntingului în procesul de recrutare a managerilor superiori şi a
specialiştilor deficitari pe piaţa muncii, Analele ASEM, ediţia a XI-a. Nr.1 / 2013
3. https://www.wall-street.ro/slideshow/Careers/38854/Head-Hunting-ul-de-la-A-la-Z.html?full
4. http://www.advice-hr.ro/content/moda-head-hunting-ului-se-extinde-de-la-multinationale-la-
firmele-romanesti.htm
5. http://www.zf.ro/profesii/anuntul-de-angajare-s-a-demodat-se-face-head-hunting-pentru-pozitii-
de-inginer-3039069/
6. http://www.saggiogroup.eu/ro/head-hunting
487
SALARIUL CA PRINCIPALA FORMĂ DE VENIT A POPULAȚIEI
REPUBLICII MOLDOVA
Olga CIORBA, Iuliu ȚURCAN
Abstract:. În vederea creșterii nivelului de trai a populației este important de a asigura o corelare corectă a
veniturilor în raport cu cheltuielile populației., Ținând cont că cheltuielile populației sunt mai mult influențate
de piață și de oferta existentă pe piață, veniturile populației este un indicator ce depinde într-o mare măsură
de fiecare persoană în cauză. În acest context, salariul reprezintă principala formă a veniturilor populației și
prezentul articol este dedicat analizai statistice a acestui indicator.
Cuvinte cheie: Salariu, venit, câștig salarial, salariul mediu lunar brut, salariul mediu lunar net.
În condițiile economiei de piață, s-a ajuns la concluzia că noțiunea de muncă în combinare cu ceilalți
factori de producție capitalul și natura, are o însemnătate deosebită. Astfel, prețul muncii muncitorului,
reprezintă salariul, care este o categorie economică, legată în primul rând de productivitatea muncii, dar și o
categorie socială, care asigură securitatea socială a populației.
Potrivit Codului Muncii, salariul reprezintă orice recompensă sau câștig evaluat în bani, plătit angajaților
de către angajator sau de organul împuternicit de acesta, în temeiul contractului individual de muncă, pentru
munca executată sau ce urmează a fi executată [1]. Câștigul este acel salariu care i se cuvine și este plătit
salariatului după reținere, de către angajator, a contribuțiilor obligatorii, a impozitului pe salarii și a alor
rețineri.
Sursa de plată a salariilor personalului din unitățile economice constituie o parte din venitul obținut din
activitatea economică. Suma totală de plată a salariilor constituie fondul de salarizare al întreprinderii. Fondul
de salarizare se formează lunar și anual. El trebuie să fie suficient pentru plata salariilor la timp tuturor
angajaților organizației.
În condițiile de piață, întreprinderile își aleg de sine stătător formele salarizării angajaților. Mărimea
salariului pentru fiecare angajat se stabilește în contractul individual de muncă încheiat între conducerea firmei
și angajat. La momentul încheierii contractului de muncă, firma este obligată să informeze angajatul despre
toate condițiile salarizării muncii lui stipulate în contractul încheiat.
În condițiile economiei de piață nu există o reglementare strictă în salarizarea personalului. Fiecare firmă
are dreptul să-și perfecționeze sistemul de salarizare și astfel să asigure o motivație mai înaltă a angajaților în
scopul sporirii eficienței activității economice.
Totodată, trebuie să avem în vedere faptul că salarizarea angajaților la toate unitățile economice, indiferent
de forma de proprietate, trebuie să se efectueze în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul salarizării.
Salarizarea muncii este organizată în mod specific în sectorul real și sectorul bugetar al economiei. În acest
context:
 Sectorul real reprezintă totalitatea unităților cu autonomie financiară inclusiv a celor care beneficiază
de dotații bugetare, indiferent de subordonarea ramurală, tipul de proprietate și forma de organizare
juridică.
 Sectorul bugetar reprezintă totalitatea unităților finanțate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele unităților administrativ-teritoriale și din mijloacele speciale, indiferent de
subordonarea ramurală.
Conform legislației în vigoare pentru organizarea salarizării, unitățile din sectorul real pot aplica sistemul
tarifar de salarizare, sisteme netarifare de salarizare. În sectorul bugetar există o rețea tarifară unică de
salarizare a salariaților.
În figura 1 este prezentată evoluția salariului mediu lunar brut în Republica Moldova în perioada 2007-
2016. Salariu mediu lunar brut în Republica Moldova în perioada 2007-2016 are o dinamică pozitivă,
caracterizându-se printr-o creștere continuă. În așa fel, în perioada analizată salariul mediu lunar brut a crescut
de la 2065 lei în anul 2007 până la 4997,8 lei în anul 2016, ceea ce constituie o creștere cu 2932,8 lei, adică de
2,42 ori.
488
Figura 1. Evoluția salariului mediu lunar brut în Republica Moldova în perioada 2007-2016
Ritmul mediu de creștere a salariului mediu lunar brut în Republica Moldova constituie 1,103 ori, adică
anual salariul mediu lunar brut sporește cu circa 10,3% cel mai înalt ritm anual de creștere a salariului mediu
lunar brut în Republica Moldova din perioada analizată este în anul 2008, constituind o creștere cu 22,5% în
raport cu nivelul anului precedent. Cel mai redus ritm anul de creștere a salariului mediu lunar brut în Republica
Moldova este constatat în anul 2011 cu o creștere doar de 2,3%. În următorii ani ritmul anual de creștere
variază în limitele 8,5-10,1%.
Din graficul prezentat se observă că evoluția salariului mediu lunar brut în Republica Moldova, în perioada
analizată are o tendință de creștere, însă cu un ritm anual de creștere modest dacă de luat în considerare nivelul
anul al inflației care devalorizează puterea de cumpărare a banilor.
În următoarea figură este prezentată evoluția comparativă a salariului mediu lunar brut în Republica
Moldova pe sectoarele economiei în perioada 2013-2016.
Figura 2. Evoluția comparativă a salariului mediu lunar brut în Republica Moldova pe sectoarele
economiei în perioada 2013-2016
Examinând în comparație evoluția salariului mediu lunar brut în Republica Moldova pe sectoarele
economiei în perioada 2013-2016, sectorul real arată o creștere a salariului în această perioadă de la 3804,4 lei
în 2013 până la 5237,2 lei în 2016, ceea ce constituie o creștere cu 1432,8 lei. În sectorul bugetar se observă
de asemenea o creștere a salariului de la 3329, 1 lei în 2013 până la 4382 lei în 2016, adică o creștere cu 1052,9
lei. În baza datelor prezentate se observă faptul că salariul mediu lunar brut în sectorul real al economiei
489
depășește salariul mediu lunar brut din sectorul bugetar, fenomen care este specific nu doar pentru economia
Republicii Moldova, ci și pentru majoritatea țărilor din lume.
Raportul dintre salariul mediu lunar brut în sectorul real și salariul mediu lunar brut în sectorul bugetar
variază pe parcursul perioadei analizate, din 2013 până în 2015 variază în limitele 14,2-13,2%, având o tendință
de diminuare, însă în 2016 avem o diferență de 19,5%. În așa fel, întrebarea în cadrul cărui sector este mai
avantajoasă angajarea, rămâne fără un răspuns concret.
Cu toate că în zilele noastre tot mai mult accent se pune pe egalizarea drepturilor între femei și bărbați, în
ceea ce privește nivelul de remunerare a muncii, acesta este repartizat în mod diferit, ceea ce se explică prin
influența mai multor factori de influență.
În următoarea figură este prezentată evoluția comparativă a salariului mediu lunar brut în Republica
Moldova pe sexe în perioada 2013-2016.
Figura 3. Evoluția comparativă a salariului mediu lunar brut în Republica Moldova pe sexe a economiei
Din graficul prezentat se observă că nivelul salariului mediu lunar brut al bărbaților și al femeilor în
Republica Moldova în economie, în perioada 2013-2016 are o tendință de creștere. În perioada analizată
salariul mediu lunar brut al femeilor a crescut de la 3459,6 lei în 2013 până la 4631,4 lei în 2016, adică cu
1171,8 lei, iar salariul mediu lunar brut al bărbaților a crescut de la 3913,8 în 2013 până la 5414,4 în 2016,
ceea ce constituie o creștere cu 1500,6.
Examinând în comparație evoluția salariului mediu lunar brut în Republica Moldova pe sexe a economiei
în perioada 2013-2016, cel mai înalt nivel al salariului mediu lunar brut anual îl au bărbații, in mediu de 1,14
ori, ceea ce se explică prin faptul că:
 Domeniile de vârf sunt ocupate mereu de bărbați, femeile fiind mereu pe eșaloanele următoare.
 Orele de muncă. Femeile muncesc mai puțin decât bărbații. În medie bărbații lucrează circa 6 ore pe
zi/an, în timp ce femeile doar 5,30 ore pe zi/an și totodată numărul femeilor care muncesc în cursul zilelor
libere este mult mai mic decât al bărbaților care muncesc sâmbăta și duminica.
 Negocierea cu angajatorul, este un alt factor pentru care femeile sunt mai puțin plătite decât bărbații.
Femeile nu știu să negocieze la fel de bine ca și bărbații, atunci când vine vorba despre salariu. Chiar dacă
există o negociere deschisă femeile, în 85% din cazuri, acceptă un salariu inferior bărbaților pentru o poziție
similară.
 Femeile care au copii cu vârsta până la 18 ani în acela mai dese cazuri au un salariu mai mic față de
femei fără copii sau cu copii adulți. Statutul de mamă al unei femei determină orice angajator să reducă salariul
femeii, ceea ce este legat în special de gradul mai înalt de utilizare a concediilor de boală.
În afara variației salariului între sectorul real și cel bugetar al economiei, între femei și bărbați, o variație
înaltă a salariului se constată între domeniile de activitate. În tabelul ce urmează este prezentată repartiția
salariului nominal mediu în Republica Moldova pe domenii de activități.
490
Tabelul 1.
Repartiția salariului nominal mediu în Republica Moldova pe domenii de activitate în anul 2016
Media anuala,
Domenii de activitate
lei
Activități economice - total 5084,0
Agricultura, silvicultura și pescuit 3321,4
Industrie 5353,7
Industria extractivă 4535,0
Industria prelucrătoare 4877,8
Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat 8930,9
Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare 4981,0
Construcții 5064,5
Comerț cu ridicată și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor 4558,0
Transport și depozitare 4746,3
Activități de cazare și alimentație publică 3454,8
Informații și comunicații 11027,5
Activități financiare și de asigurări 10338,9
Tranzacții imobiliare 4779,6
Activități profesionale, științifice și tehnice 6806,8
Activități de servicii administrative și activități de servicii suport 4144,3
Administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii 6144,2
Învățământ 4017,7
Sănătate și asistență socială 5010,0
Arta, activități de recreere și de agrement 3130,1
Alte activități de servicii 9081,0
Sursa: www.statistica.md
În repartiția salariului nominal mediu în Republica Moldova pe genuri de activități în anul 2016 cel mai
înalt nivel îi revine întreprinderilor din informații și comunicații cu o medie anuală de 11027,5 lei și
întreprinderile din activități financiare și de asigurări cu o medie anuală de 10338,9 lei. În anul 2016 în
Republica Moldova media anuală a salariului nominal mediu a înregistrat un nivel mai jos, arta, activități de
recreere și de agrement cu salariul nominal mediu anual de 3130, 1 lei, agricultura, silvicultura și pescuitul cu
salariul nominal mediu anual de 3321,4 lei și activități de cazare și alimentație publică cu un salariu nominal
mediu anual de 3454,8 lei. O variație înaltă a salariilor în funcțiile de domeniile de activitate asigură o repartiție
neuniformă a fluxurilor de absolvenți în vederea construirii carierii. În așa fel, tot mai puține persoane tind să
se angajeze în domeniul agriculturii care a fost pe parcursul istoriei ramură tradițională a Republicii Moldova
și tot mai mulți tineri se îndreaptă spre domeniul tehnologiilor informaționale sau activități financiare care
actualmente se atribuie la cele mai bine plătite domenii atât în Republica Moldova cât și la nivel global.
Analiza efectuată a constatat un nivel scăzut al salarizării în Republica Moldova și o variație destul de
înaltă a salariilor între domeniile de activitate care la rândul său stimulează afluxul de creier din țară, ceea ce
se fa resimți puternic peste 10-20 ani. În acest context este important de a reînvia economia națională care va
asigura crearea locurilor de muncă bine plătite și dezvoltarea economică a țării în ansamblu.
Bibliografie:
1. Legea Nr. 48 privind sistemul de salarizare a funcționarilor publici din 22.03.2012
2. FSCM Moldova, Salarizarea muncii, drepturile și garanțiile sociale, Chișinău 2013
3. Posțan L., Iurcu S., Plata muncii în Republica Moldova, Institutul muncii. 01.08.2015
4. Țurcan R., Statistica generală și economică, Note de curs, Chișinău U.T.M 2012
5. www.statistica.md Statistica salarizării
6. www.femeia.ro De ce femeile sunt mai prost plătite decât bărbații?
491
LEASINGUL – SOLUŢIE MODERNĂ
PENTRU RECRUTAREA DE PERSONAL
Ala OBERŞT, Valeria RUSU
Abstract: Leasingul de personal este o metodă neconvenţională, dar eficientă de recrutare a personalului,
la care tind să apeleze în prezent tot mai multe întreprinderi. Reprezintă un serviciu care constă în livrarea
de forţă de muncă unei organizaţii la cerere, pentru o perioadă limitată. În practică leasingul de personal s-
a concretizat în mai multe forme şi variante: staff leasingul, leasingul temporar, outstaffing-ul şi outsourcing-
ul. Actorii principali în arena leasingului de personal sunt: agentul de muncă temporară, angajatul temporar
si utilizatorul care formalizează relațiile prin semnarea contractului de muncă temporar şi contractului de
prestări servicii.
Cuvinte-cheie: recrutare, leasing de personal, staff leasing, leasing temporar, outstaffing, outsourcing.
Introducere
Termenul "leasing" provine de la verbul englez “to lease”, care se traduce prin „a închiria”. Leasingul de
personal reprezintă o metodă neconvenţională dar eficientă de recrutare la care, în prezent, apelează tot mai
multe organizaţii [1, p.74]. Acesta reprezintă “un serviciu care constă în livrarea de forţă de muncă unei
organizaţii la cerere, pentru o perioadă limitată, timp în care angajaţii rămân pe statele de plată ale
"organizaţiilor de leasing", personalul care functionează pe acest principiu nu este angajat direct al companiei
pentru care prestează servicii, ci al companiei de resurse umane [2, p.7]. Astfel, organizaţia beneficiară, care
semnează contractul, are la dispoziţie personal calificat, găsit de o firmă de recrutare (leasing) ce se ocupă şi
de partea administrativă a procesului.
În actele normative ale Republicii Moldova termenul de „leasing” datează cu anul 1991 însă leasingul a
dobândit o reglementare proprie tocmai în anul 1996, prin Legea nr.731 cu privire la leasing. Neoficial însă,
posibilitatea folosirii contractului dat a existat şi până la apariţia legii nominalizate, deoarece Codul civil din
1964 permitea încheierea oricăror contracte, chiar dacă acestea nu erau prevăzute de lege. Legislatia Republicii
Moldova nu prevede aşa formă de raporturi juridice - leasing de personal. În Republica Moldova acesta
reprezintă un element nou pe piaţa muncii.
Din considerentul că Legislaţia noastră nu prevede aşa formă de raporturi juridice “leasing de personal”,
s-a ajuns la necesitatea studierii experienței României, potrivit actelor legislative românești, leasingul de
personal (munca temporară) reprezintă “o relație de muncă între trei parți contractante: agentul de muncă
temporară, angajatul temporar si utilizatorul. Leasing-ul de personal se regăseşte şi în Codul Muncii al
României sub sintagma "munca prin agent de muncă temporară". Art. 88 din Codul Muncii al României,
defineşte noţiunea de leasing de personal după cum urmează: “munca prin agent de muncă temporară este
munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă
temporară şi care este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea
acestuia din urmă.” Agentul de muncă temporară este obligat să aibă o acreditare de la Ministerul Muncii
(menționăm precum că această este pe durată nedeterminată) și o garanție financiară.
În momentul în care condițiile sunt îndeplinite, nu există riscuri nici pentru utilizator, nici pentru agentul
de muncă temporară: totul este legal și transparent. Leasing-ul de personal este o soluţie flexibilă şi eficientă
pentru a acoperi nevoia de personal în perioade de vârf ale activităţii sau pentru înlocuirea temporară a unor
angajaţi permanenţi.
În condiţiile economiei concurenţiale, organizaţiile sunt orientate spre aplicarea diferitor metode de
recrutare a personalului pentru a deveni competitive, combinând astfel metodele convenţionale şi cele
neconvenţionale. Metodele de recrutare diferă în funcţie de nivelul şi specificul poziţiilor deschise. "Pentru
poziţiile de top-management metoda cea mai folosită este head hunting-ul. Pentru poziţiile de middle-
management şi poziţiile foarte specializate se recurge de asemenea destul de des la companiile de head-
hunting. Pentru restul poziţiilor metodele cele mai des întâlnite sunt: recomandările interne, site-urile de
recrutare, târgurile de job-uri, companiile de recrutare, leasing-ul de personal"[3].
492
Metodele de angajare diferă şi în funcţie de mărimea companiei, dificultatea şi domeniul poziţiilor pentru
care se fac angajări. În acest sens, leasingul de personal este una din metodele de recrutare care oferă
organizaţiilor posibilitatea de a reduce cheltuielile cu angajaţii şi atragerea, totodată, a candidaţilor cu nivelul
de calificare necesar.
La sfârșitul secolului al XX-lea, în Europa de Vest, munca temporară s-a dezolvat într-un ritm exponențial
astăzi devenind o unealtă de bază a managementului resurselor umane. Principiul de bază este de a oferi o
flexibilitate maximă în gestiunea resurselor umane. În ţările cu economie concurenţială, leasingul de personal
a început să se extindă şi să se dezvolte mai intens la începutul anilor ‘80 ai secolului al XX-lea după ce a fost
creat suportul legislativ şi juridic necesar. În Europa de Vest şi SUA mai mult de 90% din companii folosesc
periodic servicii de leasing de personal, iar numărul companiilor specializate în leasingul de personal crește
anual de 1,5 ori [4]. Contractul de leasing a personalului se încheie pe o perioadă scurtă de timp, de până la 9
luni. Prin urmare, leasingul de personal reprezintă o alternativă a raporturilor de muncă stabilite între angajaţi
şi managementul superior al organizaţiei.
Pentru foarte multe organizaţii, dinamica activităţii nu este una liniară. Există perioade mai puţin bune şi
perioade de boom, când nevoia de personal este foarte mare şi, ca efect, contribuie la recrutări masive. Având
în vedere faptul că perioadele de creştere nu sunt de lungă durată, departamentele de resurse umane ale
organizaţiilor îşi creează un şir de probleme din cauza fluctuaţiei personalului şi al măririi peste medie a
volumului de muncă. În afară de aceasta, administrarea bruscă a unui surplus de personal, apoi renunţarea la
acesta poate crea dificultăţi în buna funcţionare a organizaţiei, astfel leasingul de personal se prezintă ca o
soluţie eficientă, în asemenea condiţii.
De asemenea, recurgerea la leasingul de personal are loc în cazul în care marile organizaţii au o politică
riguroasă de aprobare şi bugetare a unor noi posturi de muncă, iar flexibilitatea este mai redusă comparativ cu
organizaţiile de dimensiuni mai mici. Dacă durează suficient timp până la aprobarea noii poziţii sau a noului
post de muncă, iar organizaţia are nevoie de angajatul respectiv pentru a asigura buna funcţionare a acesteia,
o variantă este de a lua persoana respectivă şi de a o trece pe statul de plată al altei organizaţii. În afară de
aceasta, recrutarea personalului prin metoda de leasing s-a extins şi din alte considerente:
1) datorită dificultăţilor cu care se confruntă organizaţiile de dimensiuni mai mici la atragerea
specialiştilor de înaltă calificare, a căror activitate nu este permanentă în cadrul organizaţiei, iar
menţinerea acestora în statele sale de personal reprezintă o povară financiară. Identificarea şi
atragerea unui specialist de înaltă calificare pentru o anumită perioadă şi în termene restrânse sunt
destul de dificile. De aceea, leasingul de personal a apărut cu scopul acoperirii nevoilor de angajaţi
cu diferite meserii şi specialităţi pentru un timp nedeterminat;
2) atragerea temporară a persoanelor ce deţin anumite meserii sau specializări se impune pentru a
substitui angajaţii permanenţi pe durata concediului anual de odihnă, a concediului de boală sau a
concediului pe cont propriu al acestora, dacă nu există alte persoane care ar putea prelua sarcinile
de muncă ale acestora;
3) organizaţiile aplică leasingul de personal cu scopul reducerii plăţii impozitului din fondul de
salarizare şi al simplificării raporturilor de muncă cu angajaţii respectivi. În cazul dat, se impune
atragerea temporară a angajaţilor care deţin anumite meserii sau specializări în vederea îndeplinirii
volumului de muncă necesar;
4) leasingul de personal s-a dezvoltat în favoarea organizaţiilor multinaţionale, care doresc să înceapă
activitatea cât mai curând într-o ţară străină, şi care aleg alternativa leasingul de personal pentru
atragerea tuturor categoriilor de angajaţi necesari activităţii pe care o dezvoltă.
În contextul celor expuse considerăm oportună evidențierea necesităților de utilizare a Leasing-ul de
Personal, după cum urmează:
 Pentru perioada de probă a unor angajaţi și/sau înlocuirea temporară a altora (pe perioda concediului
de îngrijire a copilului, medical, odihnă, studii etc.);
 Când este dificil de prognozat evoluţia producţiei sau volumul viitor de muncă, leasing-ul de personal
poate oferi confort şi siguranţă în ceea ce priveşte costurile cu personalul;
 Angajaţii permanenţi nu mai pot face faţă cerinţelor pieţei (momente de vârf in activitate-Boom);
 Firma este în curs de înfiinţare;
 Asigurarea necesarului de angajaţi peste schema de personal existentă.
493
Datorită utilizării tot mai frecvente a acestei metode de recrutare din partea organizaţiilor, durata de
angajare prin leasing variază de la câteva zile până la 2-3 ani şi mai mult, ceea ce a dus la o clasificare a
leasingului de personal din prisma a două criterii.
Astfel, în funcţie de durata de angajare prin metoda de leasing deosebim:
• staff leasing – presupune situaţia când agenţia de recrutare sau organizaţia de leasing încheie un contract
individual de muncă cu angajatul respectiv, după care acesta este direcţionat spre o organizaţie oarecare unde
urmează să-şi desfăşoare activitatea profesională, durata de timp variind de la trei luni la 2-3 ani şi mai mult;
• leasing temporar – este aplicată, de obicei, pentru realizarea unor lucrări sau proiecte pe termen scurt,
de la câteva zile până la 2-3 luni. Aceasta vizează anumite categorii de persoane preocupate de: organizarea
diferitor expoziţii sau conferinţe, realizarea cercetărilor de marketing etc.
În funcţie de mecanismul juridic de recrutare prin metoda de leasing, relevăm:
• outstaffing-ul de personal – presupune transferul unui număr sau a unei categorii de angajaţi din cadrul
organizaţiei spre organizaţia de leasing. Concomitent, are loc excluderea angajaţilor respectivi din statele de
plată ale organizaţiei, prin disponibilizarea acestora, în vederea reangajărilor în organizaţia de leasing. Aceasta
din urmă, la rândul său, încheie contracte individuale de muncă cu noii angajaţi devenind angajator oficial al
acestora. Astfel, angajaţii respectivi stabilesc noi raporturi legale de muncă cu organizaţia de leasing, dar
continuând să activeze pentru organizaţia anterioară, îndeplinindu-şi sarcinile şi responsabilităţile de muncă
prevăzute pentru posturile ocupate;
• outsourcing-ul de personal – reprezintă o formă de împrumut a muncii pentru o anumită perioadă în care
organizaţia transferă angajaţii săi spre o altă organizaţie în vederea realizării anumitor activităţi, reglementate
printr-un contract încheiat între cele două părţi. Iniţial, outsourcing-ul de personal era aplicat pentru
îndeplinirea unor lucrări de proiectare, construcţie sau reparaţie. Ulterior, această formă s-a extins asupra unui
spectru mult mai larg de activităţi, prin care organizaţiile pot împrumuta angajaţi de diferite meserii şi
specializări de la alte organizaţii.
Recrutarea personalului prin metoda de leasing este destul de dificil de aplicat, deoarece presupune
stabilirea unor raporturi juridice între diferite categorii de organizaţii. Recrutarea prin metoda leasingului de
personal are la baza încheierea a 2 tipuri de contracte:
1) contractul de muncă temporar: încheiat între salariat şi compania de leasing personal (în care sunt
menţionate toate clauzele ca la un contract de muncă obişnuit, condiţiile de desfăşurare a activităţii, durata,
identitatea şi sediul angajatorului, cuantumul și modalităţile de plată a salariului, condiţiile de prelungire a
contractului);
2) contractul de punere la dispoziţie: încheiat între compania de leasing personal şi utilizator (în care sunt
menţionate: durata misiunii, caracteristicile specifice postului, în special calificarea necesară, locul executării
misiunii şi programul de lucru, condiţiile concrete de muncă, echipamentele individuale de protecţie şi de
muncă pe care salariatul temporar trebuie să le utilizeze; orice alte servicii şi facilităţi în favoarea salariatului
temporar; valoarea comisionului de care beneficiază agentul de muncă temporară precum şi remuneraţia la
care are dreptul salariatul; condiţiile în care utilizatorul poate refuza un salariat temporar pus la dispoziţie de
un agent de muncă temporară)[5].
Recrutarea prin metoda de leasing se realizează după un mecanism destul de complex care trebuie respectat
cu stricteţe. Procesul de recrutare prin această metodă se derulează prin prisma a trei etape succesive.
În faza iniţială, organizaţiile de leasing recrutează candidaţi în funcţie de cerinţele organizaţiei beneficiar.
Unele organizaţii de leasing atrag persoane pentru a le include în statele de personal al acestora în funcţie de
nevoile pieţei muncii, fără a avea vreo solicitare din partea vreunei organizaţii. Având în vedere faptul că
angajaţii recrutaţi prin leasing ar putea avea acces la informaţii confidenţiale în organizaţiile de leasing, după
care urmează a fi închiriaţi de alte organizaţii beneficiare, aceştia sunt selectaţi şi verificaţi cu atenţie, pentru
a se evita scurgerile de informaţii. Ulterior, persoanele selectate sunt incluse în statele de plată ale organizaţiei
de leasing, fiind considerate angajaţi cu drepturi depline. În această fază, noii angajaţi semnează un contract
de muncă cu organizaţia de leasing, în care le sunt stipulate drepturile şi obligaţiunile. De asemenea, noii
angajaţi iau cunoştinţă de conţinutul codului de etică al angajatului închiriat.
În faza finală, persoanele recrutate de organizaţia de leasing sunt puse la dispoziţia organizaţiei beneficiare
în vederea îndeplinirii sarcinilor de muncă stabilite în prealabil şi în termenele prestabilite. În acest fel,
organizaţia beneficiară care închiriază angajaţii temporari nu are nici o legătură juridică cu aceştia,
responsabilitatea pentru munca prestată revenind organizaţiei de leasing.
494
De regulă, între organizaţia de leasing şi organizaţia beneficiară este încheiat un contract în care sunt
stipulate obligaţiile părţilor implicate. Potrivit contractului încheiat, atât organizaţia de leasing, cât şi cea
beneficiară îşi asumă anumite obligaţii[6].
Obligaţiile organizaţiei de leasing se referă la faptul că aceasta trebuie să informeze organizaţia beneficiară
despre:
• evoluţia procesului de angajare;
• conţinutul contractelor de muncă cu angajaţii temporari;
• expirarea misiunii angajatului temporar cu minimum 24 de ore în prealabil;
• prevederile şi reglementările legale presupuse de eventualele modificări ale contractului de leasing.
În afară de aceasta, organizaţia de leasing are anumite obligaţii faţă de angajat, şi anume:
• solicitarea de la viitorul angajat a tuturor actelor şi documentelor necesare angajării, precum şi
administrarea lor pe durata angajării, conform prevederilor legale;
• achitarea salariului stabilit conform contractului de muncă;
• asigurarea derulării şi încetării contractului de muncă în condiţiile prevăzute de legislaţie.
Obligaţiile organizaţiei beneficiare sunt atât faţă de angajaţi, cât şi faţă de organizaţia de leasing.
Obligaţiile acesteia faţă de angajaţi constau în faptul că trebuie să asigure condiţii de muncă conform
prevederilor legale.
Faţă de organizaţia de leasing, aceasta este datoare:
• să-i furnizeze, în timp util, informaţiile necesare în vederea realizării, derulării şi finalizării contractului
de leasing;
• să o informeze despre eventualele modificări în condiţiile de leasing;
• să o informeze despre aspectele legate de misiunea angajatului temporar, ce pot influenţa contractul de
leasing, şi anume: intenţia de modificare a duratei misiunii, intenţia de modificare a condiţiilor de angajare,
intenţia de încetare a contractului etc.
Conform contractului încheiat, organizaţia beneficiară transferă către organizaţia de leasing suma de bani
care cuprinde:
 fondul de salarii al angajaţilor închiriaţi sau împrumutaţi;
 mărimea impozitelor şi a taxelor aferente;
 onorariul pentru serviciile oferite.
Organizaţiile care utilizează leasingul de personal pentru atragerea persoanelor necesare obţin anumite
beneficii, cum ar fi:
 reducerea costurilor fixe aferente angajaţilor;
 acoperirea rapidă a oricărui post vacant din cadrul organizaţiei şi menţinerea unui flux operaţional
optim fără pierderi şi fără suprasolicitarea propriilor angajaţi;
 extinderea rapidă a afacerii în noi zone geografice din ţară sau din străinătate;
 posibilitatea selectării din rândul personalului obţinut prin leasing a unor angajaţi permanenţi care
şi-au demonstrat valoarea, iar perioada de împrumut fiind considerată ca una de probă, de învăţare
şi adaptare;
 reducerea sarcinilor şi responsabilităţilor în materie de angajare din partea subdiviziunii de resurse
umane din cadrul organizaţiei, aceasta permite subdiviziunii respective redirecţionarea eforturilor
spre administrarea şi elaborarea de noi proiecte legate de motivarea angajaţilor;
 crearea unui mediu competiţional în cadrul organizaţiei.
Cu toate avantajele şi beneficiile obţinute în urma aplicării leasingului de personal, organizaţiile nu trebuie
să omită eventualele riscuri sau probleme potenţiale ce ar putea avea efecte negative asupra activităţii acestora:
 în cazul recrutării prin leasing pe o perioadă determinată, persoanele respective ar putea avea o
anumită stare de anxietate faţă de incertitudinea unei munci temporare;
 angajaţii temporari ar putea să nu fie suficient de motivaţi în vederea realizării sarcinilor de muncă
şi a responsabilităţilor stabilite în prealabil;
495
 cultura organizaţiei şi obiectivele acesteia sunt mai dificil de transmis unei persoane care nu se
identifică cu grupul permanent, fapt ce necesită un efort suplimentar pentru explicarea importanţei
lor în cadrul organizaţiei pentru care vor activa în perioada prestabilită.
În cazul Republicii Moldova, utilizarea acestei metode este oportună, iniţial, pentru organizaţiile a căror
activitate are caracter sezonier ca exemplu în agricultură. Astfel, organizaţiile respective ar putea solicita
serviciile organizaţiilor de leasing pentru a-şi acoperi necesităţile de personal în anumite perioade sau pot
presta servicii de arendă a propriilor angajaţi către alte organizaţii în acele perioade ale anului când activitatea
lor este redusă.
Concluzii
Leasingul de personal conduce la diversificarea metodelor de recrutare de pe piaţa muncii, devenind astfel
o tendinţă puternică, una pe care din ce în ce mai multe companii mari o iau în calcul. Faptul că organizaţiile
apelează tot mai des la leasingul de personal ne demonstrează eficacitatea şi efectele pozitive ale acestuia
asupra activităţii oricărei organizaţii.
Pe de altă parte, leasingul de personal reprezintă o oportunitate de angajare pentru cei aflaţi în căutarea
unui loc de muncă. Contractul de leasing ar trebui perceput şi ca o şansă, un început pentru cei care nu reuşesc
să-şi găsească unui loc de muncă permanent. Avantajele muncii temporare, adică ale leasingului de personal
sunt numeroase, şi pot fi analizate atât din punctul de vedere al utilizatorului, cât şi din punct de vedere al
angajatului. Considerăm, precum că definiţia leasingului de personal se memorează şi se identifică prin aceste
3 beneficii general-principale, care rezumă totalitatea avantajelor la nivelul celui care solicită şi apelează la
acest tip de serviciu, deoarece este de fapt principalul “participant” care are cele mai mari aşteptări în urma
implementării acestei metode de recrutare, şi anume, beneficiază de o mână de lucru numeroasă şi de calitate,
optimizează costurile la resurse umane, externalizează gestiunea administrativă (când se apelează la un agent
de muncă temporară, se externalizează şi toate formalitaţile administrative legate de contractele de muncă,
pontaje, plata salariilor şi cheltuielile sociale, declaraţii etc.).
Evident, sunt păreri împărțite, care susțin precum că în perioada de criză economică, doar companiile
foarte profitabile îşi mai permit luxul de a lucra cu agenţi de muncă temporară, pentru că exista cheltuieli mari
la mijloc. Sunt şi voci care spun că tocmai criza şi dificultăţile financiare ar trebui să determine organizaţiile
să lucreze cu agenţi de muncă temporară. Adevarul se află undeva la mijloc. Dacă organizaţiile au contracte
avantajoase, dacă lucrează cu agenţi care le asigură profesionişti excepţionali, se prea poate ca aceştea să fi
făcut investiţia cea mai inteligentă pentru afacerile lor.
Bibliografie
1. BAIEŞU M., Prelegeri la disciplina“MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE”Chişinău:
Editura ASEM, 2002 , pag. 67-77
2. BÎRCĂ, A., Aplicarea leasingului în activitatea de recrutare a personalului Revista / Journal
„ECONOMICA” nr. 2 (84) 2013, pag. 6-15
3. BALNTONI,I., www.curierulnational.ro/Specializat/2011-08-17. (accesat 01.11.17)
4. http://ru.wikipedia.org/wiki/Лизинг_персонала (accesat 31.10.17)
5. http://legislatiamuncii.manager.ro (accesat 31.10.17)
6. http://legislatie.just.ro/ (accesat 31.10.17)
7. http://www.codulmuncii.ro/en (accesat 31.10.17)
496
DEZVOLTAREA INDUSTRIEI REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONDIȚIILE
INTEGRĂRII EUROPENE
Mihaela FURTUNĂ, Iuliu ȚURCAN
Abstract: Industria este ramura de bază a producției materiale, care are o influență decisivă asupra nivelului
dezvoltării economice a societății. Industria asigură transformarea surselor de energie și a materiei prime în
mijloace de producție și bunuri materiale de larg consum. Pentru o dezvoltare cu succes a economiei unei țări
e important ca ponderea industriei să fie una decisivă după valoarea producției fabricate și comercializată,
precum și după numărul locurilor de muncă creată. Prezentul articol are drept scop determinarea locului
întreprinderilor industriale în economia națională.
Cuvinte cheie: Industrie, întreprinderi, producție, industria alimentară.
O sarcină deosebit de importantă a industriei este asigurarea populației cu mărfuri de larg consum și a
economiei naționale cu mijloace de producție. Cele mai dezvoltate țări din lume dețin o industrie bine pusă pe
picioare care aduce venituri considerabile, creând multiple locuri de muncă.
Rolul întreprinderilor industriei prelucrătoare este foarte important pentru asigurarea dezvoltării țării. În
tabelul 1 este prezentată repartiția și structura întreprinderilor ce activează în Republica Moldova în anul 2015
după genuri de activitate.
Tabelul 1.
Structura întreprinderilor ce activează în Republica Moldova în anul 2015 după genuri de activitate
Numărul de Structura,
Coduri și Genuri de activitate
întreprinderi %
Agricultura, silvicultura și pescuit 3168 6,19
Industria extractivă 117 0,23
Industria prelucrătoare 4482 8,75
Producția și furnizarea de energie electrica și termică, gaze, apă caldă 100 0,20
Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, etc. 365 0,71
Construcții 2994 5,85
Comerț cu ridicata și cu amănuntul 20313 39,66
Transport și depozitare 2690 5,25
Activități de cazare și alimentație publică 1748 3,41
Informații și comunicații 1986 3,88
Activități financiare și asigurări 1054 2,06
Tranzacții imobiliare 3486 6,81
Activități profesionale, științifice și tehnice 4191 8,18
Activități de servicii administrative și activități de servicii suport 1400 2,73
Administrație publică și apărare, asigurări sociale obligatorii 12 0,02
Învățământ 407 0,79
Sănătate ș asistență socială 1032 2,01
Arta, activități de recreere și de agrement 566 1,11
Alte activități de servicii 1105 2,16
TOTAL pe activități 51216 100
Sursa: Sistematizat de autor în baza datelor www.statistica.md
497
Întreprinderea industrială sau, cum le clasifică Biroul Național de Statistică întreprinderea din industrie
prelucrătoare este veriga organizatorică unde are loc fuziunea dintre factorii de producție prezentate prin
resurse umane și material-organizatorice cu scopul de a produce și desface bunuri economice în structura,
cantitatea și calitatea impusă de cererea e pe piața și obținerea de profit.
În structura numărului de întreprinderi ce activează în Republica Moldova în anul 2015 după genuri de
activitate întreprinderilor industriei prelucrătoare îi revine circa 8,75% numărul de întreprinderi în acest sector
constituind 4482 de întreprinderi. Pentru o dezvoltare mai intensă a economiei naționale ponderea acestei grupe
de întreprinderi trebuie să fie considerabil mai mare.
E important de analizat evoluția numărului de întreprinderi în industria prelucrătoare a Republicii Moldova
în perioada 2005-2015 care este prezentată în figura 1.
Figura. 1. Evoluția numărului de întreprinderi în industria prelucrătoare a Republicii Moldova în

perioada 2005-2015
În evoluția numărului de întreprinderi în industria prelucrătoare a Republicii Moldova în perioada 2005-

2009 se constată o tendință de creștere de la 4316 până la 5254 de întreprinderi, adică cu 21,73%. Începând cu
anul 2009 tendința de creștere a numărului de întreprinderi în industria prelucrătoare a Republicii Moldova
este înlocuită printr-o tendință de micșorarea a cestuia. În așa fel, în perioada 2009-2015 numărul de
întreprinderi în industria prelucrătoare a Republicii Moldova s-a redus de la 5254 de întreprinderi până la 4482
de întreprinderi, ceea ce constituie o diminuare cu circa 14,7%, diminuarea fiind destul de considerabilă pentru
economia țării. Dacă se va compara numărul de întreprinderi în industria prelucrătoare a Republicii Moldova
în anul 2015 el depășește cu 3,85% nivelul anului 2005, ceea ce de facto constituie o creștere destul de redusă
pentru o perioadă de 11 ani de zile.
Reducerea numărului de întreprinderi în industria prelucrătoare a Republicii Moldova în perioada 2009-
2015 este legată în primul rând de instabilitatea politică și economică prin care trece țara noastră. Nu în ultimul
rând atractivitatea unui domeniu de activitate depinde de eficiența acestuia, adică de raportul dintre efectele
care asigură activitatea într-un sector și eforturile depuse pentru a desfășura activitatea respectivă. Figura 2
reflectă evoluția venitului din vânzări a întreprinderilor în industria prelucrătoare a Republicii Moldova în
perioada 2005-2015. Evoluția venitului din vânzări a întreprinderilor în industria prelucrătoare a Republicii
Moldova în perioada 2005-2015 se caracterizează print-o tendință de creștere, doar că această creștere nu este
continuă și există unele excepții. În așa fel, în anul 2009 a avut loc reducerea venitului din vânzări cu 19,55%
față de nivelul anului 2008. Diminuarea venitului din vânzări a întreprinderilor în industria prelucrătoare a
Republicii Moldova în anul 2009 este legată de efectele negative a crizei economico-financiare care a cuprins
economia mondială, diminuând considerabil volumele de produse comercializate pe teritoriul țării și peste
hotarele ei.
În perioada 2009-2015 venitul din vânzări a întreprinderilor în industria prelucrătoare a Republicii
Moldova înregistrează o tendință de creștere continuă, sporind de la 22207,4 mii lei până la 43130,3 mii lei,
adică cu 94,2%.
498
Figura 2. Evoluția venitului din vânzări a întreprinderilor în industria prelucrătoare a Republicii Moldova
Creșterea venitului din vânzări a întreprinderilor în industria prelucrătoare a Republicii Moldova în

perioada 2005-2015 este destul de modestă dacă de luat în considerare rata inflației care este specifică valutei
naționale.
Scopul de bază a agenților economici presupune maximizarea profitului, însă nu toate întreprinderile
reușesc să obțină profit. În următoarea figură se prezintă o evoluție comparativă a numărului de întreprinderi
în industria prelucrătoare a Republicii Moldova care au obținut profit și care au suportat pierderi în perioada
2005-2015.
Figura 3. Evoluția comparativă a numărului de întreprinderi care au obținut profit și au suportat pierderi
în Republica Moldova în perioada 2005-2015
După cum arată evoluția comparativă a numărului de întreprinderi care au obținut profit și au suportat
pierderi în Republica Moldova în perioada 2005-2015 pe parcursul întregii perioade examinate domină
numărul de întreprinderi care au suportat pierderi. Cea mai mică diferență dintre numărul de întreprinderi care
au obținut profit și au suportat pierderi a fost atinsă în anul 2008 când pierderi au suportat cu 1,36% de agenți
economici mai mult în raport cu numărul celora ce au obținut profit. O altă extremitate este înregistrată în anul
499
2010 când pierderi au suportat cu 37,91% de agenți economici mai mult în raport cu numărul celora ce au
obținut profit.
În linii generale evoluția comparativă a numărului de întreprinderi care au obținut profit și au suportat
pierderi în Republica Moldova în perioada 2005-2015 poate fi apreciată negativ, deoarece pe parcursul întregii
perioade examinate domină numărul de întreprinderi care au suportat pierderi. Riscurile înalte, investiții mari
pentru dezvoltarea afacerii și eficiența modestă împiedică dezvoltarea întreprinderilor industriei prelucrătoare
în țara noastră. Obiectivul politicii industriale a UE este creșterea competitivității industriei europene pentru
ca aceasta să își poată menține rolul de forță motrice a creșterii durabile și a ocupării forței de muncă în Europa.
Au fost adoptate diverse strategii pentru asigurarea unor condiții-cadru mai bune pentru industria UE. În
vederea redresării economiei naționale Republica Moldova ar putea prelua bunele practici ale Uniunii
Europene care au asigurat o dezvoltare economică a țărilor membre. Obiectivul principal al politicii industriale
a Uniunii Europene constă în creșterea competitivității industriei europene pentru ca aceasta să își poată
menține rolul de forță motrice a creșterii durabile și a ocupării forței de muncă în Europa. În acest sens au fost
adoptate diverse strategii pentru asigurarea unor condiții-cadru mai bune pentru industria Uniunii Europene.
Principalele ramuri ale industriei prelucrătoare în țările din Uniunea Europeana sunt: producția de
automobile, mașini, echipamente electrice și produse chimice. Potrivit raportului Comisiei Europene rolul
industriei prelucrătoare din Europa a scăzut în ultimii ani. De la începutul crizei economice, s-au pierdut peste
3,8 milioane de locuri de muncă din producție. Tendința urmează a fi inversată, printr-o serie de măsuri recent
adoptate, care au în vedere creșterea competitivității în industria europeană, astfel încât contribuția ei la PIB-
ul Uniunii Europene să urce de la 15%, în prezent, la 20%, în 2020.Metodele avansate de fabricație includ
soluțiile de creștere a productivității, scurtarea ciclurilor de fabricație, creșterea preciziei de funcționare,
diminuarea consumului de energie și materiale, reducerea volumului de deșeuri și a poluării generate de
procesele de fabricație, integrarea tehnologiilor digitale în procesele de producție. Politica industrială a Uniunii
Europene are caracter orizontal și vizează asigurarea unor condiții-cadru favorabile competitivității industriale.
Ea este, de asemenea, bine integrată în alte politici ale Uniunii Europene în diferite domenii: comerț, piața
internă, cercetare și inovare, ocuparea forței de muncă, protecția mediului și sănătatea publică.
Politica industrială a Uniunii Europene vizează îndeosebi:
 să accelereze adaptarea industriei la schimbările structurale;
 să încurajeze un mediu favorabil inițiativei și dezvoltării întreprinderilor din întreaga Uniune și, în
special, a întreprinderilor mici și mijlocii;
 să încurajeze un mediu propice cooperării dintre întreprinderi;
 să favorizeze o exploatare mai bună a potențialului industrial al politicilor de inovare, cercetare și
dezvoltare tehnologică.
Instrumentele politicii industriale a Uniunii Europene, care coincid cu cele ale politicii în domeniul
întreprinderilor, vizează crearea condițiilor generale care să le permită antreprenorilor și întreprinderilor să ia
inițiative și să exploateze ideile pe care le au și oportunitățile existente. Politica industrială ține seama de
cerințele și caracteristicile specifice ale fiecărui sector economic în parte. Rapoartele anuale privind
competitivitatea la nivel european examinează punctele forte și punctele slabe ale economiei Uniunii
Europene, în general, și ale industriei europene, în particular, și pot sta la baza elaborării unor inițiative în
materie de politici trans-sectoriale sau sectoriale.
Reieșind din considerente că industria prelucrătoare este acea industrie activitatea căreia necesită investiții
mai mari și se caracterizează printr-un nivel sporit al riscurilor pentru a atrage agenții economici în acest
domeniu de activitate, el trebuie să devină atractiv din punct de vedere a nivelului eficienței pe care să o
asigure. În acest context anume statul trebuie să intervină prin intermediul strategiilor și programelor sale,
preluând bunele practici europene astfel asigurându-se dezvoltarea industriei în Republica Moldova și o
creștere economică a țării.
Bibliografie:
1. Bugaian L., Managementul producției la întreprinderile industriei alimentare, Editura AȚM, Chișinău,
2008.
2. Gheorghiță M., Economia întreprinderilor industriale, Editura Cuvîntul-ABC, Chișinău, 2011.
3. http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro
500
CEA MAI „PUFOASĂ” AFACERE DIN REPUBLICA MOLDOVA
Ana EXARENCO, Valentina CHILDESCU
Abstract: Chinchila este un mamifer rozător care face parte din familia Lagostomidelor (Mamalia,
subclasa Theria, grupa Eutheria, ordinul Rodentia, subordinul Hystricomorpha, familia Chinchiliade) și este
originar din America de Sud. Este un animal de talie mică și nu măsoară mai mult de 25–30 cm, având o
greutate medie, la maturitate, de 400-600 grame. Este un animal uşor de crescut, de întreţinut şi de înmulţit,
cu o blană frumoasă care dă valoarea mamiferului pentru cei care vor să înceapă o afacere profitabilă cu
aceste rozătoare.
Cuvinte-cheie: antreprenoriat, plan de afacere, creşterea chinchilelor, venit, profit.
1. Inroducere
Creşterea chinchilelor (șinșilelor) este predestinată obţinerii blănurilor ce au o mare valoare pe piaţă.
Se observă o creştere a cererii de blănuri de chinchilla, datorită producătorilor de blănuri care caută cât mai
mulţi furnizori de materii prime. Petru confecționarea unei haine lungi de chinchilla sunt necesare 100-150 de
blănuri și costă între 10.000 – 15.000 euro în țările UE independent de marimea şi calitatea blanei.
Date statistice referitor la numarul de crescători de chinchilla inregistraţi oficial din Republica
Moldova la moment nu există, însă presa românească scrie că sunt în jur de 15 crescători de șinșile în R.
Moldova pentru anul 2014, iar prima fermă a apărut în 2007. Cei mai mari furnizori de blănuri prețioase de
șinșila din Europa sunt Germania și Polonia. În Germania există și o bursă a blănurilor de șinșila unde valoarea
anuală a vânzărilor ajunge la 600 de milioane de euro.
Numele Chinchilla (șinșila) vine de la triburile de indieni care locuiau în Anzii Cordilieri din America
de Sud și care se numeau „chincha”. Chinchilla a fost vânată încă de la cucerirea teritoriilor de către spanioli
(sec. XVI), în mod excesiv, ajungându-se în faza de „specie pe cale de dispariție”. În 1923, un inginer american,
Ferrel Mathias Chapman, fascinat de frumusețea acestui animal, hotărăște să crească și să înmulțească
chinchilla în captivitate. După aproximativ 10 ani, o parte din animale îi sunt furate și exportate în Europa.
Ulterior, chinchilla a început sa fie exportată oficial și în unele țări africane. În prezent, există peste 70 milioane
exemplare, numărul crescătorilor fiind în continuă creștere.
Ca aspect exterior, chinchilla se aseamană cu veverița și cu iepurele. Greutatea ei la maturitate variază
între 400 și 600 gr și are o lungime de 28/30 cm (masculii sunt mai mici în greutate și dimensiune față de
femele). Durata de viata a chinchillelor este de 10-15 ani.
Principala regulă de microclimat care trebuie respectată este lipsa curenţilor de aer. Chinchila este
foarte sensibilă la cel mai mic curent de aer. Pentru a preveni îmbolnăvirea sunt necesare măsuri speciale în
acest sens. Deşi chinchilele pot trăi în adăposturi diferite, totuşi un adăpost iluminat natural este de preferat.
Un alt factor important în creşterea chinchilei este, pe cât posibil, lipsa zgomotului. Sunt foarte rezistente,
mortalitatea în ferme fiind sub 2%. Sfaturi pentru a păstra sănătatea chinchillei:
 lăsaţi-le să se odihnească în ceea mai mare parte a zilei;
 asiguraţi-vă că hrana şi fanul sunt proaspete (fără urme de mucegai sau râncede);
 schimbaţi apa, dacă se poate zilnic;
 administraţi-le fân pentru evitarea creşterii excesive a dinţilor;
 evitaţi hrana bogată în grăsimi, zahăr, ulei.
2. Condițiile de creștere și îngrijire

La iniţierea acestui tip de afacere, trebuie să fie luaţi în calcul anumiţi parametri ce vor condiţiona ca
afacerea dată să fie cu adevarat de succes.
Încaperea. La construirea încăperilor sau la amenajarea unor încăperi deja existente, trebuie să se țină
cont de iluminarea, încălzirea, ventilarea sau condiționarea corespunzatoare. Temperatura optima nu trebuie
sa varieze decat doar nu mai mult de 17°C-21°C si umiditatea de 50-65%, incaperea bine aerisita cu o
iluminare naturala, intru-cat aceste specii sunt nocturne, iar ziua nu sunt atat de active.
Hrana. Chinchilla este un animal vegetarian ce mănâncă în general fân și furaj special. Hrana
chinchillelor se bazează pe granule speciale și pe fân. Nu se recomandă hrănirea chinchillei cu produse
vegetale în stare proaspătă (frunze de varză, morcov etc.), deoarece există riscul deranjării tractului digestiv.
501
Fânul sau lucerna sunt foarte importante în alimentația chinchillei, acestea asigurând un echilibru în alimentația
animalului. Se recomandă cel puțin de 2 ori pe săptămână să fie hrănit animalul cu fân suplimentata cu
mancarea de baza- granulele vegetale, de 3ori pe saptamana mixt de granule vegetale combinate cu fructe
uscate (mere uscate, stafide) ceea ce asigura o crestere a blanitei sanatoase si de calitate. Chinchilla are nevoie
de apă proaspată în permanență, de preferat să fie filtrată.
Reproducerea. Împerecherea în familie (1 mascul + 5 femele) se realizează în general de 2-3 ori pe an.
Gestația durează 111 zile, după care animalul poate făta între 1-6 pui. Alăptarea durează 40-50 de zile.
Chinchilla femelă este pregătită pentru împerechere de la vârsta de 7 luni, iar masculii la peste 8 luni. Greutatea
puilor la naștere poate varia între 25-60 de grame.
Avantajele creșterii chinchillei:
 Cererea permanentă pentru blana de chinchilla pe piața internațională (Italia, Germania, Turcia,
Grecia) garantează vânzarea puilor 100% indiferent de cantitate.
 Minim cheltuieli de întreținere pe lună (energia electrică pentru crearea climei necesare în
încăpere și pentru ventilare; hrana compusă din furaj granulat, fân și suplimente sub forma de
fructe uscate).
 Nu este nevoie de foarte mult timp pentru îngrijirea lor – aproximativ o oră/zi pentru hrănire și
îmbăierea în nisip.
 Prețul furajelor importate este accesibil, calitatea fiind înaltă.
 Curățenia se face o dată pe săptămână și ia circa 30 minute la un număr de 10 familii.
 Nu este nevoie de cunoștințe speciale în domeniul zootehniei.
3. Planificarea afacerii cu chinchilla.

Un plan de afaceri ajută o activitate economică să privească înainte, să aloce resurse, să se concentreze
asupra punctelor-cheie şi să fie pregătită pentru a soluţiona probleme şi a folosi oportunităţi. Din păcate, mulţi
antreprenori înţeleg planul de afacere doar ca pe o necesitate pentru a începe o afacere nouă sau pentru a efectua
împrumuturi.
Planul de afaceri este vital pentru conducerea unei întreprinderi, chiar dacă aceasta nu are nevoie de noi
împrumuturi sau investiţii. Întreprinderile au nevoie de planuri pentru a se dezvolta dinamic şi în concordanţă
cu priorităţile stabilite. Astfel, planul de afaceri reprezintă un document care oferă întreprinderii o imagine
generală asupra activităţii sale. El are o aplicabilitate vastă, în continuare fiind descrise funcţiile sale principale.
a. Este un instrument de management şi planificare – prin intermediul planului de afaceri antreprenorul
poate conduce şi controla întreg procesul de demarare a afacerii sale.
b. Este un instrument de monitorizare şi de evaluare a afacerii – ca instrument de management, planul
de afaceri îl ajută pe antreprenor să monitorizeze şi să evalueze modul în care afacerea se dezvoltă. El este un
instrument dinamic, care poate fi modificat pe măsura acumulării experienţei şi a cunoştinţelor;
c. Este un instrument de comunicare externă – planul de afaceri este folosit pentru a atrage capital
investiţional, împrumuturi şi parteneri de afaceri. În cazul în care se doreşte obţinerea unui credit sau a unei
finanţări nerambursabile, prezentarea planului de afaceri, care să demonstreze că afacerea are potenţial pentru
a aduce profit, este absolut indispensabilă;
d. Este un instrument de promovare – planul de afaceri arată modul de evoluţie a întreprinderii,
obiectivele trasate şi rezultatele obţinute, etapele următoare necesare a fi parcurse.
Ca şi în viaţa de zi cu zi, pentru a avea success fiecare persoană îşi poate stabiliti ce vrea să facă, ce etape
vrea să parcurgă şi când. Din studiile sociologice rezultă că majoritatea oamenilor de succes sunt oameni
ambiţiosi, care ştiu ce vor (deci au un plan, un ţel) şi luptă pentru atingerea obiectivelor propuse. Acelaşi lucru
trebuie să se întâmple şi cu o firmă. Ea trebuie să aibă un plan de afaceri pe care trebuie să îl respecte. El
trebuie să arate ce se vrea să fie firma respectiva „când o să fie mare“, de ce are nevoie pentru atingerea
obiectivului propus şi care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgă.
O firmă de succes este, în general, o firma care are un plan de afaceri clar, cu obiective bine definite şi
unde toţi cei implicaţi (de la angajaţi până la patroni) au capacităţile şi ambiţia de a atinge aceste obiective.
Aşa cum în viaţă sunt multe oportunităţi, dar trebuie să se aleagă doar ceea ce se doreşte a face şi care
este calea care se potriveşte cel mai bine, şi o întreprindere trebuie să se concentreze pe acele domenii care îi
sunt specifice, pentru care are experienţa şi resursele necesare.
O componentă importantă a planului este prezentarea calculelor financiare. Acest compartiment deține
un rol foarte important în structura planului de afaceri, fiind că demonstrează în baza unor calcule exacte
eficacitatea afacerii planificate. De obicei atunci când se fac calculele financiare, se urmărește evoluția acestora
pe un anumit interval de timp (3-7 ani). Planul financiar reflectă:
 Cât va costa crearea întreprinderii (dacă este vorba despre o întreprindere nouă);
502
 De câți bani este nevoie în primul an de activitate?
 Situația financiară curentă (în caz că întreprinderea există deja pe piață);
 Rezultatele preconizate (venitul estimat în primii ani de activitate);
 Analiza fluxului de numerar;
 Situația previzională a profiturilor și pierderilor;
 Strategia financiară;
 Analiza pragului de rentabilitate;
 Situația veniturilor și a cheltuielilor;
 Bilanțul contabil previzionat, etc.
Dacă se va solicita vreun împrumut, atunci în planul financiar trebui să fie reflectată suma concretă,
destinația acestor bani, dar și perioada de rambursare.
Cât privește afacerea cu creșterea chinchillei un plan succint ar include mai întâi de toate identificarea
furnizorului de pui, cuști ș.a. Achizitionarea de chinchilla direct de la producator, implică o valoare de 450
euro per familie (6 membri).
Prețul include:
 Animalele;
 Cuștile;
 Coliere pentru femele;
 Adăpătoare pentru apă;
 Furajul și nisipul pentru o lună;
 Consultanță de creștere;
 Transportul până la destinație
Rentabilitatea acestei afaceri este considerată a fi destul de înaltă. Un aspect important al acestei afaceri
este că investiția se recuperează relativ rapid, 100% din al doilea an de activitate, datorită perioadei reduse de
gestație (111 zile) la chinchilla. Importanța economică a chinchillei rezidă din faptul că are o blană extrem de
fină, foarte căutată și apreciată pe piața de specialitate. Argumentarea este reflectată în tabelul 1. După cum
am menţionat în prima parte a acestui articol o femelă de chinchilla poate făta de 2-3 ori pe ani, câte 1-6 pui la
o fătare, astfel de la o familie (5 femele) putem obține 20 de pui pe an. Dacă dispunem de 10 familii (50 de
femele), respectiv vom aveam minim 200 de pui pe an.
Tabelul 1.
Aprecierea eficacităţii economice a creşterii chinchillei
Tipul de cheltuieli Suma, euro
1. Investiţie iniţială
 procurarea unei familii, inclusiv cu coliere pentru femele 385
 o cușcă dotată cu hrănitoare, cuvă pentru băiță și adăpătoare de apă 65
Total 450
2. Cheltuieli pentru întreţinerea animalelor timp de un an
 Furaj (procurat de la furnizorii de pui) 35
 Lucernă 3
 Nisip special pentru băiță 5
 Multivitamine 1,5
 Suplimente (mere uscate, stafide etc.) 2
 Energie electrică, încălzire, alte cheltuieli 25
Total 71,5
3. Venituri obţinute de la întreţinerea unei familii în decursul unui an
 20 pui/an x 32,5 euro (preț mediu de realizare pentru un pui viu) 650
Sursa: elaborat de autori în baza materialelor studiate
Creșterea șinșilelor este, probabil, unica afacere unde nu există concurenți. Există doar lipsa de această
blană prețioasă. Deaceea, pentru a vinde mai ușor blana, este nevoie de colegi-parteneri de afacere pentru a
aduna mai ușor un lot mare (200-300 de bucăți). Cel mai curios moment în această afacere este următorul: la
creșterea numărului de participanți pe piață și a cantității de mărfuri crește și concurența, iar prețurile scad.
Aici situația e inversă. Cu cât e mai multă marfă (blană), cu atât mai repede se formează lotul comercial și mai
repede decurge vânzarea. Și prețurile pentru blana de șinșilă cresc în continuare. De exemplu, la o licitație de
503
blănuri în Copenhaga în februarie anul 2000 au fost expuse spre vânzare 1345 de blănuri de șinilă la preț de
75,8$ bucata. În septembire anul 2011 la aceeași licitație au fost expuse 13125 de blănuri la 98,84$ bucata.
Concluzionâd putem afirma cu certitudine că creşterea chinchillei este cu adevărat o afacere plăcută şi
profitabilă şi poate fi desfăşurată inclusiv atât de studenţi cât şi de pensionari.
Bibliografie:
1. Antreprenoriat: iniţierea afacerii / Larisa Bugaian, Valentina Catanoi, Ala Cotelnic [et al.]; red. şt.
coord. Larisa Bugaian. – Ch.: „Elena-V.I.” SRL, 2010.
2. SĂNDULESCU I. M. Planul de afaceri. Ghid practic, ediţia a III-a. Bucureşti: Editura CH Beck,
2006.
3. http://mybusiness.md/ro/comunicate-de-pres/item/3524-afacere-cu-chinchilla-in-moldova
4. http://mybusiness.md/ro/categories/item/2281-%C8%99in%C8%99ila-nu-e-doar-blana-dar-
%C8%99i-marja-de-400-500
504
PRELUAREA CELOR MAI BUNE PRACTICI ALE UNIUNII EUROPENE ÎN
VEDEREA SOLUȚIONĂRII PROBLEMELOR COMERȚULUI INTERIOR
DE BUNURI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Arina IFTODII, Rina ȚURCAN
Abstract: Reieșind din considerente că în condițiile economiei de piață principala problemă a agenților
economici constă în comercializarea producției, prezentul articol este dedicat analizei tendințelor dezvoltării
comerțului intern a Republicii Moldova. Ramura comerțului intern este una dominantă în structura economiei
Republicii Moldova, astfel încât, în condițiile relațiilor de piață ea influențează producția de bunuri și servicii,
starea economiei, indicatorii de performanță, și nu în ultimul rând nivelul de trai al populației.
Cuvinte cheie: Bunurile, mărfurile, comerțul interior, comerțul cu amănuntul, unități comerciale.
Conform legislației Republicii Moldova activitatea de comerț reprezintă activitate de întreprinzător inițiată
în baza raporturilor stabilite în domeniul comercializării mărfurilor produse, prelucrate sau procurate, precum
și în domeniul executării diverselor lucrări și prestării serviciilor, având ca scop satisfacerea intereselor
economice private și asigurarea unei surse de venit [1]. Transformările moderne ale pieței în activitatea de
tranzacționare a țării au asigurat dezvoltarea pieței de consum cu un nivel de saturație suficient de mare cu
bunuri, prevalența achiziției și vânzării gratuite, un nivel ridicat de concurență atât în general, cât și în regiunile
Moldovei.
Pe teritoriul Republicii Moldova se deosebesc următoarele forme de organizare a comerțului [1]:
 comerț cu ridicata – activitate desfășurată de comercianții care cumpără produse în scopul revânzării
acestora către alți comercianți sau utilizatori profesionali (producători agricoli, industriași, prestatori
de servicii, meșteșugari);
 comerț cu amănuntul – activitate desfășurată de comercianții care vând produse direct
consumatorilor pentru uzul personal al acestora (consumul final);
 comerț cash and carry – formă de comerț cu autoservire pe baza legitimației de acces, păstrând
regimul diferențiat de preț cu ridicata/cu amănuntul.
În următoarea figură este prezentată evoluția comerțului cu amănuntul pe toate categorii de mărfuri în
Republica Moldova.
Figură 1. Evoluția comerțului cu amănuntul pe toate categorii de mărfuri în Republica Moldova în perioada
2010-2016
Conform datelor biroului național de statistică în perioada 2010 - 2016, indicatorii comerțului intern au
crescut de la 25096,5 până la 48517,0 milioane lei, ceea ce constituie o creștere de 23420.5 milioane lei sau
505
de 93%. În afară de aceasta se observă cea mai înaltă creștere a indicatorului în 2016 față de nivelul anului
precedent, în valoarea comerțului intern a sporit cu 14,3%. Linia trendului atestă o tendință fermă de creștere
a valorii comerțului cu amănuntul pe toate categorii de mărfuri în Republica Moldova în perioada analizată.
Sub aspect juridic, noțiunea de comerț definește transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau
serviciilor, precum și prestațiile de servicii realizate între diferitele stadii ale producției sau direct între
producător și consumator care, de asemenea, se considera ca reprezintă acte de comerț. În următoarea figură
este prezentată evoluția comparativă a comerțului cu amănuntul pe categorii de mărfuri în Republica Moldova
în perioada 2010-2016.
Figură 2. Evoluția comparativă a comerțului cu amănuntul pe categorii de mărfuri în Republica Moldova

Analizând datele pe categorii de produse, este evident că în ultimii trei ani cheltuielile populației pentru
produsele alimentare au crescut cu 28 procente, în timp ce pentru produsele nealimentare a scăzut cu 6,25
procente. În consecință, în ultimii 6 ani, majoritatea cheltuielilor populației sunt alcătuite din produse
alimentare, deoarece în această perioadă costurile au crescut de la 32 procente pană la 37,44 procente.
În perioada 2010-2016 comerțul cu amănuntul a mărfurilor alimentare a sporit de la 8049,2 milioane lei
până la 18164,9 milioane lei, ceea ce constituie o creștere de circa 2,25 ori. În ceea ce privește comerțul cu
amănuntul a mărfurilor nealimentare a sporit de la 17047,3 milioane lei până la 30352,1 milioane lei, ceea ce
constituie o creștere de 78%. În acest caz concludem că comerțul cu amănuntul a produselor alimentare a
înregistrat ritmuri mai înalte de creștere în raport cu comerțul cu amănuntul a produselor nealimentare.
În privința comerțului cu amănuntul pe regiuni putem spune că cea mai mare pondere îl deține municipiul
Chișinău în care volumul comerțului constituie 35 352 589,7 mii lei și îi revine în așa fel 73% din valoarea
totală a comerțului cu amănuntul în țară. Comerțul cu amănuntul în regiunea centru constituie 11%, regiunea
de nord – 10% și regiunea de sud constituie doar 4% din valoarea totală a comerțului cu amănuntul în Republica
Moldova.
În continuare se va examina în evoluție și după structură numărul de unități comerciale ce activează în
Republica Moldova. Figura 3 reflectă evoluția numărului de unități comerciale în Republica Moldova în
perioada 2010-2015.
506
Figură 3. Evoluția numărului de unități comerciale în Republica Moldova în perioada 2010-2015
Numărul de unități comerciale în Republica Moldova în perioada 2010-2015 nu înregistrează o tendință

unică. Cel mai mic număr de unități comerciale în țară a fost înregistrat în 2012 și a constituit 5340 de unități.
Începând cu 2012 indicatorul începe să crească și ajunge la nivelul de 8794 unități în 2015, astfel încât în
perioada 2012-2015 numărul unităților de comerț a crescut cu 39,28%. În linii generale, linia trendului atestă
o diminuare a numărului de unități comerciale în Republica Moldova, fapt care poate fi apreciat negativ.
Un interes deosebit prezintă repartizarea în profil teritorial a unităților de comerț cu amănuntul ce activează
pe teritoriul Republicii Moldova care este prezentată în tabelul ce urmează.
Tabelul 1.
Repartiția numărului de unități de comerț cu amănuntul pe regiuni a Republicii Moldova
Raioane/Regiune Numărul de unități comerciale
Municipiul Chisinau 3332
Nord 2226
Centru 1932
Sud 827
U.T.A Gagauzia 477
Total pe republică 8794
Luând în considerare că cea mai mare parte a comerțului cu amănuntul este realizată de magazine, putem
evalua structura lor în Republica Moldova. Cel mai mare număr de magazine este situat în municipiul
Chișinău- 3332 unități comerciale, ceea ce constituie o pondere de 38% din numărul total. Dacă examinăm
repartiția pe regiunile țării, regiunea Nord deține cel mai mare număr de unități comerciale, și anume 2226 de
unități, ceea ce constituie o pondere de 25% din numărul total. Cea mai slab dezvoltată rețea de unități
comerciale se înregistrează în regiunea de sud a țării în care activează 827 de unități comerciale, deținând doar
9% din numărul total.
Astfel, studiul de mai sus arată că piața consumatorilor joacă un rol important atât în asigurarea nivelului
ridicat și a calității vieții populației din regiune, cât și în procesul de reproducere a economiei sale. Formarea
piețelor regionale dezvoltate pentru bunurile de consum este un proces destul de complex și de lungă durată,
care implică schimbări structurale în producția, circulația și consumul de bunuri. Prin urmare, în fiecare regiune
ar trebui dezvoltat un concept pe termen lung pentru dezvoltarea pieței regionale a consumatorilor, inclusiv
mai multe etape cu posibile scenarii alternative și opțiuni de dezvoltare, alegerea cărora va fi determinată de
condițiile specifice ale situației sociale și economice din regiune.
507
Constrângerile și problemele, care creează impedimente în dezvoltarea comerțului interior, sunt sintetizate
în câteva secțiuni [2, p.14]:
 Imperfecțiunea cadrului normativ și instituțional – presupune unele interpretări duble și discrepanțe în
domeniul comercializării produselor și serviciilor, imperfecțiuni în cadrul normativ ce ține de politica vamală
și fiscală situație care creează bariere în dezvoltarea mediului de afaceri din comerț.
 Comerțul ilicit - reprezintă un fenomen negativ în dezvoltarea pieței interne de consum și presupune
practicarea activității în comerț (import, distribuire, vânzare, cumpărare de bunuri) în afara legii.
 Non-competitivitatea produselor plasate pe piața internă de consum - tot mai multe produse plasate pe
piață sunt nesigure și contravin normelor prevăzute de reglementările tehnice în vigoare.
 Dezechilibrul în amplasarea infrastructurii comerciale - dezechilibrul existent în amplasarea și
dezvoltarea infrastructurii comerciale în municipii și în restul localităților, precum și ritmul scăzut de extindere
a acesteia în localitățile rurale.
 Deficitul de cadre calificate antrenate în activitățile din comerț se înregistrează mai cu seamă în rândurile
celor cu studii medii profesionale: casieri, vânzători, specialiști pentru prestări servicii, operatori, bucătari,
croitori etc.
Dezvoltarea comerțului interior al Republicii Moldova trebuie axată pe astfel de oportunități, cum ar fi:
 Intensificarea relațiilor cu UE în scopul preluării celor mai bune practici în domeniul comerțului;
 Simplificarea procedurii de legalizare a activităților în comerț;
 Aplicarea tehnologiilor moderne în comerț prin sporirea investițiilor străine.
Contribuția comerțului în Produsul Intern Brut al țării demonstrează că plusvaloarea în economie o aduce
comerțul, astfel fiind absolut necesară susținerea acestui sector. Comerțul interior al Republicii Moldova
necesită stringent perfecționarea instrumentelor juridice de reglementare a comerțului interior și alinierea
acestuia la principiile practicate în Uniunea Europeană, diversificarea și eficientizarea canalelor de distribuție
a produselor agroalimentare, care vor spori veniturile și bunăstarea populației rurale, consolidarea concurenței
loiale și, ca urmare, reducerea prețurilor la produse și servicii și îmbunătățirea calității acestora, ocuparea forței
de muncă, în special în localitățile rurale, prin extinderea rețelei comerciale. Perfecționarea continuă a
personalului va spori esențial calitatea serviciilor comerciale, asigurând în mai mare măsură protecția
drepturilor și intereselor consumatorilor.
Realizarea unui cadru de reglementare în domeniul comerțului interior, perfecționat și ajustat la cerințele
și rigorile impuse atât de piața internă, cât și de cea externă, astfel încât să asigure condiții de bună funcționare
a întregii economii a țării.
Înlăturarea problemelor existente în sectorul comerțului interior ar spori considerabil veniturile în bugetul
de stat, îmbunătățind indicatorii economici ce atestă dezvoltarea economiei Republicii Moldova.
Bibliografie:
1. Legea Nr. 231 cu privire la comerțul interior din 23.09.2010, publicată: 22.10.2010 în Monitorul
Oficial Nr. 206-209.
2. Strategia de dezvoltare a comerțului interior în Republica Moldova pentru anii 2014-2020.
3. Guyon, X.: Statistique et econometrie. Ellipses, Paris, 2001
4. Gheorghe M. Pistol, Luminita Pistol, Gheorghe Albu, Gelu Manea Comerțul interior. Teorie și
practică. 973-709-027-6, 2004.
5. Florescu, C. (coordonator), Bazele comertului interior, vol. I, ASE, Bucuresti, 1979.
6. Patriche, D., (coord.) Stanescu, I., Grigorescu, M., Felea, M., Bazele comertului, Editura
Economica, Bucuresti, 1999
508
PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII ANTREPRENORIATULUI ÎN
REPUBLICA MOLDOVA ÎN BAZA PRACTICILOR EUROPENE
Natalia TALPA, Rina ȚURCAN
Abstract: Termenii de “antreprenoriat” și “antreprenor” au devenit din ce în ce mai utilizați în întreaga lume
deoarece antreprenoriatul tinde să fie asociat cu dezvoltarea economică și bunăstarea unei națiuni. Activitatea
antreprenorilor are un impact puternic asupra lumii deoarece, chiar dacă nu ei sunt cei care inventează
lucruri noi, până la urmă ei sunt cei care fac ca lucrurile să se miște și lumea să progreseze. Ei sunt cei care
introduc noi tehnologii, promovează noi produse, stimulează descoperirea de noi resurse și mobilizează
capitalul, creează locuri de muncă etc.
Cuvinte cheie: Antreprenoriatul, afacerea, întreprinzător, activitate, business, inovații, profit, comerț.
1. Introducere
Antreprenoriatul este un gen de activitate economică, care determină în mare parte ritmul și calitatea
dezvoltării social-economice a unei țări. Antreprenoriatul asigură baza pentru crearea unei noi valori, sporește
ocuparea forței de muncă și satisfacerea nevoilor populației. Întreprinderile angajate în producere influențează
concomitent dezvoltarea businessului în alte domenii de activitate, precum și trecerea la o economie
inovatoare, dezvoltarea businessului mic și celui mijlociu.
Una dintre caracteristicile antreprenorului este capacitatea de a crea noi idei prin care să răspundă la
anumite necesități prin exploatarea oportunităților ce apar în mediul economic și cel social. Pentru ca ideile să
fie transpuse în practică, ele trebuie aplicate într-un mod și în condiții inovatoare de afacere, care, de regulă,
sunt diferite de modalitățile existente de realizare a businessului.
Antreprenoriatul este un tip distinct de activitate economică, care are următoarele caracteristici: activism
și inițiativă, independență și responsabilitate, capacitate de a risca, spirit inovator, dorința obținerii profitului.
Totodată, noțiunile "business" și "antreprenoriat" sunt sinonime. De asemenea, întreprinzătorul poate să fie
atât proprietarul, cât și administratorul afacerii. Deși funcțiile lor pot varia, în esență activitatea de bază
corespunde caracteristicilor antreprenoriatului.
2. Activitatea agenților economici din Republica Moldova

Dezvoltarea economică a oricărei țări depinde de mediul antreprenorial. Agenții economici sunt cei care
creează noi locuri de muncă, introduc tehnologii moderne, își perfecționează activitatea și fac defalcări majore
în bugetul statului.
În următoarea figură se prezintă dinamica numărului agenților economici din Republica Moldova în
perioada anilor 2010-2015.
Figura 1. Evoluția numărului agenților economici din Republica Moldova în perioada 2010-2015
509
Din graficul de mai sus observăm că numărul agenților economici din Republica Moldova are o tendință
de creștere cu 9,7% mai mult în anul 2015 față de anul 2010 și o scădere cu 4,7% față de anul 2014. Un
antreprenor de succes ar trebui să dețină următoarele caracteristici:
1. Disciplina. Acești oameni sunt extrem de concentrați asupra atingerii obiectivelor și elimină orice
obstacol sau factori disturbatori ce le stau în cale. Au strategii bine puse la punct și dezvoltă tactici pentru a le
duce la îndeplinire. Antreprenorii de succes sunt suficient de disciplinați încât să facă toți pașii necesari în
vederea atingerii obiectivelor.
2. Încredere. Antreprenorul de succes nu se întreabă dacă va avea sau nu succes sau dacă merită să
ajungă acolo sus. Acesta este suficient de încrezător în forțele proprii încât știe că afacerea sa va avea succes.
Acesta emană încredere prin tot ceea ce face.
3. Întreprinzător. Antreprenorii de succes știu că dacă ceva trebuie făcut, cel mai bine este să înceapă
chiar ei lucrul respectiv. Aceștia stabilesc standarde înalte pentru angajați și le oferă un exemplu demn de
urmat. Sunt proactivi, nu așteaptă aprobarea nimănui.
4. Pasiune. Pasiunea este o trăsătură esențială a unui antreprenor de succes. Aceștia își iubesc cu
adevărat munca și sunt dispuși să depună eforturi suplimentare pentru a atinge succesul deoarece sunt motivați
de pasiune, nu de răsplata financiară. Un antreprenor de succes dorește întotdeauna să se îmbunătățească și să-
și dezvolte compania.
5. Comunicare. Antreprenorii de succes au abilități de comunicare excelente. Aceștia știu cum să își
vândă produsele și serviciile și cum să-și motiveze angajații. Știu cum să scoată în evidență beneficiile
produselor și serviciilor oferite și să îi îndrume pe cei din jurul lor către succes.
În diagrama următoare vom prezenta numărul de întreprinderi care au avut profit în anii 2010-2015.
Figura 2. Numărul de întreprinderi ce au obținut profit în Republica Moldova, în perioada 2010-2015

În baza figurii de mai sus observăm că numărul de întreprinderi din Republica Moldova care au obținut
profit în perioada anilor 2010-2015 are o tendință de creștere, ceea ce poate fi considerat pozitiv.
În diagrama de mai jos vom prezenta numărul de întreprinderi care au avut pierderi în anii 2010-2015.
Figura 3. Numărul de întreprinderi ce au obținut pierderi în Republica Moldova,

510
În baza figurii de mai sus observăm că numărul de întreprinderi din Republica Moldova care au obținut
pierderi în perioada anilor 2010-2015 are o tendință de creștere nesemnificativă, ceea ce poate fi considerat
negativ. Antreprenoriatul aduce multe beneficii pentru întreprinzători și pentru societate, dar nu se potrivește
tuturor oamenilor. Înainte de a începe propria afacere, trebuie să ne familiarizăm ce este antreprenoriatul și ce
înseamnă a fi întreprinzător, pentru a decide daca ni se potrivește sau nu. Antreprenorul este persoana dispusa
să-și asume riscuri (pericole) și să dedice efort și timp pentru a începe propria sa afacere.
În continuare se propune de a analiza numărul de întreprinderi și venitul lor pe genuri de activitate în
perioada anului 2015, în Republica Moldova.
Tabelul 1.
Numărul de întreprinderi și venitul lor pe genuri de activitate în perioada anului 2015
Numărul de Venitul din vânzări,
Genul de activitate
întreprinderi milioane lei
Agricultura, silvicultura 3168 11835,5
Industria extractiva 117 824,9
Industria prelucrătoare 4482 43130,3
Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă
100 23240,9
caldă și aer condiționat
Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de
365 2343,6
decontaminare
Construcții 2994 15056,0
Comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea
20313 127836,0
autovehiculelor și a motocicletelor
Transport și depozitare 2690 16284,2
Activități de cazare și alimentație publică 1748 16284,2
Informații și comunicații 1986 11686,6
Activități financiare și asigurări 1054 7340,9
Tranzacții imobiliare 3486 3797,4
Activități profesionale, științifice și tehnice 4191 3743,2
Activități de servicii administrative și activități de servicii suport 1400 3290,8
Administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii 12 146,8
Învățământ 407 1547,7
Sănătate și asistență socială 1032 6033,3
Artă, activități de recreere și de agrement 566 1157,1
Alte activități de servicii 1105 468,8
Sursa: www.statistica.md
Conform datelor tabelului de mai sus observăm că cele mai multe întreprinderi sunt înregistrate în
domeniul comerțului cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor
– 20313 unități, la fel și venitul de vânzări este cel mai mare în această categorie – 127836,0 mil. lei. Pe locul
al doilea s-au plasat întreprinderile din domeniul industriei prelucrătoare – 4482 unități, cu venitul de vânzări
în valoare de 43130,3 mil. lei.
3. Totalizarea rezultatelor activității întreprinderilor micului business.

Întreprinderea este o unitate economică de producție, de prestații de servicii sau de comerț. Întreprindere
este orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor
în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și
vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență.
Conform legislației Republicii Moldova:
- Este întreprindere micro agentul economic ce corespunde următoarelor criterii: număr mediu scriptic
anual de salariați de cel mult 9 persoane, sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 3 milioane de lei și
valoare totală anuală de bilanț a activelor ce nu depășește 3 milioane de lei.
511
- Este întreprindere mică agentul economic ce corespunde următoarelor criterii: număr mediu scriptic anual
de salariați de cel mult 49 de persoane, sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 25 milioane de lei și
valoare totală anuală de bilanț a activelor ce nu depășește 25 milioane de lei.
- Este întreprindere mijlocie agentul economic ce corespunde următoarelor criterii: număr mediu scriptic
anual de salariați de cel mult 249 de persoane, sumă anuală a veniturilor din vânzări de cel mult 50 milioane
de lei și valoare totală anuală de bilanț a activelor ce nu depășește 50 milioane de lei.
Figura 4. Structura colectivității întreprinderilor după mărime în Republica Moldova în anul 2015.
În baza figurii de mai sus observăm că în Republica Moldova în anul 2015 ponderea cea mai mare o dețin
microîntreprinderile – 74,55%, întreprinderile mici – 19,46%, iar întreprinderile mijlocii – 3,17%.
Examinând mai detaliat performanțele ocupării forței de muncă în cadrul Întreprinderilor mici și mijlocii
în Uniunea Europeană putem releva o mare diversitate în sectoare în anul 2015 față de 2014:
 În câteva sectoare mici (cum ar fi „publicitatea și cercetarea pieței”, „servicii juridice și de
contabilitate”, „administrarea birourilor și alte servicii de afaceri”, „servicii pentru clădiri și amenajare a
teritoriului” și „activitățile legate de ocuparea forței de muncă”) se înregistrează o creștere de peste 5% a
locurilor de muncă, fiecare din aceste sectoare reprezentând cel mult 3% din totalul forței de muncă ocupată
din Uniunea Europeană;
 În schimb, printre sectoarele mai mari cum ar fi „comerțul cu amănuntul”, „comerțul cu ridicata” și
„construcții” care constituie împreună circa 30% din totalul forței de muncă ocupată în rândul Întreprinderilor
mici și mijlocii, înregistrează o creștere a ocupării forței de muncă de aproximativ 2%.
Cercetările efectuate au demonstrat că activitatea de antreprenoriat în Republica Moldova este desfășurată
preponderent de către întreprinderile micului business care se confruntă cu un șir de dificultăți. Problemele
majore cu care se confruntă antreprenoriatul în țara noastră se confirmă prin dominarea întreprinderilor care
suportă pierderi, numărul celor profitabile fiind considerabil mai mic. În vederea susținerii activității de
antreprenoriat țara noastră ar trebui să urmeze practicile europene, astfel încât să fie elaborate și aplicate
multiple politici și strategii capabile să asigure dezvoltarea acestuia.
Bibliografia:
1. Legea RM nr. 845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi.
2. Bugaian L., Catanoi V., Cotelnic A., Antreprenoriat: inițierea afacerii, UTM, Editura „Elena-V.I.” SRL,
Chișinău, 2010.
3. Nastasi C., Antreprenoriat, Universitatea “Ştefan cel Mare”, Suceava, 2009.
4. Șuleanschi S., Olaru V., Pădure D., Bazele antreprenoriatului, Winrock Intern., Led Liechtenstein
Development Service, Editura Garomont-Studio, Chișinău, 2013.
5. Annual Report on European SMEs 2015/2016, SME recovery continues, European Commission,
http://ec.europa.eu/eurostat.
512
AMBALAJUL ÎN RELAŢIE CU PROTECŢIA
CONSUMATORULUI
Lilia CHIRIAC, Valeria RUSU
Abstract: Într-o economie de piaţă, cu o concurenţă acerbă, ambalajele sunt elemente de promovare a
produselor. Fără ambalare, mărfurile ar fi în dezordine şi ineficiente. Ambalajul trebuie să promoveze
produsul şi să contribuie la întărirea “imaginii de marcă” pentru produs, dar, să nu inducă în eroare
cumpărătorii. Consumatorul joacă un rol important în mecanismul de piaţă, constituind elementul de referinţă
al acţiunilor întreprinse de producător şi de comerciant. Necesitatea protejării acestuia a apărut în societăţile
democratice cu o economie de piaţă caracterizată printr-o puternică concurenţă şi printr-o ofertă foarte
variată de bunuri şi servicii. În ultimii ani, siguranţa produsului dar şi a consumatorilor a devenit o funcţie
foarte importantă a ambalajului. Ambalajul are şi un dublu rol de promotor al vânzării şi de purtător al
informaţiei.
Cuvinte-cheie: ambalaj, consumator, produs, informare, protecţie, calitate.
În fața globalizării crescute a piețelor şi sub influenţa progresului tehnico-ştiinţific şi al concurenţei,

supraveţuirea afacerilor, devine o preocupare permanentă pentru agenţii economici. Un astfel de mediu obligă
companiile să adopte diverse strategii pentru o mai bună poziționare. Din această perspectivă, ambalajul a
devenit una dintre deciziile strategice pentru companiile care doresc să-și consolideze sau să-şi îmbunătățească
poziția competitivă pe piaţă. În condiţiile economiei de piaţă liberă concurenţială, ambalajele sunt privite în
special ca elemente de promovare a produselor. Fără ambalaj, produsele ar fi în dezordine şi ineficiente.
Actualmente, la nivelul întregii planete, se consideră că aproximativ 99% din producţia de mărfuri se
comercializează în stare ambalată [1, p.88].
Pentru companie, este important să știe de ce și cum să proiecteze ambalajele pentru a răspunde așteptărilor
consumatorilor, şi aceste aspecte se merită cunoscute pentru a şti cum să schiţeze discursul promoţional. Astfel,
din punctul de vedere al companiei şi al consumatorilor, ambalajele trebuie să atingă mai multe obiective: să
identifice marca, să transmită informații descriptive și persuasive despre produs, să faciliteze transportul și să
protejeze produsul, să asigure și să faciliteze consumul şi utilizarea produsului. Termenul de ambalare şi
ambalaj sunt concepte relativ recente şi nu este ușor să îi formulăm o definiție exactă. Ambalajul poate fi
analizat din mai multe puncte de vedere: tehnic, economic şi comercial. Din punct de vedere tehnic, ambalajul
este definit ca un ansamblu de materiale, destinat protecţiei calităţii şi integrităţii produselor şi facilitării
operaţiilor de circulaţie tehnică a mărfurilor. Din punct de vedere economic, ambalajul poate fi apreciat ca un
produs finit oarecare, care încorporează materii prime, cheltuieli materiale şi efort uman. Din punct de vedere
comercial, ambalajul permite asigurarea în cele mai bune condiţii a manevrării, conservării, depozitării, şi
transportului produselor [1, p.87]. În “Petit Robert” (1989), ambalajul este definit ca „un înveliş din materiale
şi forme diferite în care se ambalează un produs pentru transport sau vînzare”. Deci, potrivit definiţiei
menţionate anterior constatăm că ambalajele pot fi: pentru transport, pentru prezentare sau pentru desfacere.
Definiţii asemănătoare sunt propuse şi de Institutul Francez al Ambalajului şi Ambalării în „Petit glossaire de
l' emballage”. Potrivit acestuia, ambalajul constituie „obiectul destinat să învelească sau să conţină temporar
un produs sau un ansamblu de produse pe parcursul manevrării, transportului, depozitării sau prezentării, în
vederea protejării acestora sau facilitării acestor operaţii”, iar ambalarea „operaţia de obţinere a primului
înveliş aflat în contact direct cu produsul” [3, p.51].
Ambalajul este privit din perspectiva unei trilogii : un mijloc, un produs (ca obiect al tranzacţiei), parte a
strategii de marketing (componentă a politicii de produs). Deasemenea părerile se împart, iar ambalajul,
potrivit diferitor terţi, este privit şi ca un element al mixului de marketing, nu doar ca element al politicii de
produs. În ţara noastră, conform legii 231 cu privire la comerţul interior art.19 (3) „Ambalajul produsului
trebuie să asigure integritatea şi protecţia calităţii acestuia, să fie uşor de manipulat, să promoveze vânzarea
produsului, fiind totodată conform cu prevederile legale referitoare la protecţia muncii, mediului şi securitatea
consumatorilor”.
În prezent se impune tot mai mult realizarea unor ambalaje din materiale antipoluante, care îndeplinesc o
serie de criterii: consum minim de materiale, posibilitatea de distrugere a ambalajului dupa utilizare, lipsa
513
substanţelor nocive prin distrugerea materialului. Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului este strâns legată
de evoluţia modului de viaţă şi de consum. Bazată pe tehnologii de vârf, ambalarea este însoţită de costuri
importante, şi prezintă impact asupra mediului înconjurător şi asupra consumatorului. Ambalajul trebuie să
promoveze produsul şi să contribuie la întărirea „imaginii de marcă” pentru produs, dar, să nu inducă în eroare
cumpărătorii.
În calitate de purtător al cererii de mărfuri, consumatorul joacă un rol important în mecanismul de piaţă,
constituind elementul de referinţă al acţiunilor întreprinse de producător şi de comerciant [4]. De multe ori
reprezentarea intereselor consumatorului este deficitară. Complexul de intervenţii sociale – guvernamentale –
cu privire la această problematică îşi găseşte expresia în conceptul de “protecţie a consumatorilor” care este o
latură importantă a politicii sociale şi o componentă de bază a programelor de protecţie socială. Necesitatea
protejării consumatorilor a apărut în societăţile democratice cu o economie de piaţă caracterizată printr-o
puternică concurenţă şi printr-o ofertă foarte variată de bunuri şi servicii.
Originile consumerismului contemporan se află în „Carta drepturilor consumatorului” propusă de
preşedintele Kennedy la 15 martie1962, în cadrul unui mesaj adresat Congresului American [4]. Astfel, 15
martie 1962 reprezintă momentul istoric al nașterii mișcării mondiale a consumatorilor, iar în prezent este
celebrată ziua internaţională a consumatorului. Această Cartă a servit drept model pentru multe din legislaţiile
naţionale şi regionale cu privire la consum, formulate în deceniile şapte şi opt, în diverse colţuri ale lumii.
Protecţia consumatorului este una din axele principale de acţiune ale Uniunii Europene şi a statelor membre.
În Uniunea Europeană, începând cu anul 1972, la Paris au fost adoptate o serie de directive ce au în vedere în
principal securitatea produselor, reclama înşelătoare, responsabilitatea producătorilor pentru produsele defecte,
denumirea şi etichetarea produselor, clauze înşelatoare, contracte, etc. Directiva 92/59 din 1992 privind
siguranţa generală a produselor, impune obligativitatea comercializării exclusiv a produselor sigure, care nu
prezintă nici un risc în condiţii de utilizare normală.
Constituţia Republicii Moldova garantează dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios din punct de
vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive, de
asemenea răspândirea informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă şi de
muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic (art.37 din Constituţia RM adoptată la
29 iulie 1994). Adoptarea în anul 1993 a Legii Republicii Moldova nr. 1453-XII din 25.05.93 Cu privire la
protecţia consumatorilor a fost un pas important în acest domeniu şi a pus bazele cadrului juridic şi
reglementează raporturile juridice dintre consumatori şi agenţii economici producători sau comercializatori de
produse şi servicii. La 13.03.2003 a fost adoptată o nouă Lege privind protecţia consumatorilor, nr. 105
Monitorul Oficial 126-131/507, 27.06.2003 care continuă reglementarea relaţiilor în acest domeniu sub aspect
mai modern. Protecţia drepturilor consumatorilor de către stat se realizează prin elaborarea şi aprobarea la
nivel de stat a politicii în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor.Deosebim trei obiective de bază ale
politicii de protecţie a consumatorilor,care le regăsim în titlurile Capitolelor II, III, V, ale Legii Republicii
Moldova Nr. 105 din 13.03.2003, privind protecţia consumatorilor,aceste principia figurează în mai multe
state:
1)Protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, se precizează obligaţiile agenţilor economici de
a comercializa produse numai în cadrul termenului de valabilitate stabilit. Se interzice comercializarea de
produse sau prestarea de servicii ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor în
condiţii normale de utilizare sau producerea şi comercializarea produselor falsificate sau contrafăcute.
2)Protecţia intereselor economice ale consumatorilor, care se referă la dreptul consumatorilor de a lua
singuri decizia privind achiziţionarea de produse şi servicii, de a beneficia de o redactare clară a cauzelor
contractuale şi a indicaţiilor de utilizare şi de a fi despăgubiţi pentru eventualele daune provocate de produse
sau servicii.
3)Informarea şi educarea consumatorilor, este un domeniu de mare importanţă în sistemul de protecţie a
consumatorilor. Legea prevede dreptul de a fi informaţi în mod corect asupra caracteristicilor esenţiale ale
produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici, astfel încât să poată alege raţional, în conformitate
cu interesele lor.
Conform Departamentului de Standardizare şi Metrologie, Informaţia Nr. 196 din 28.03.2002, Informaţie
pentru consumator: Producătorul (vânzătorul) este obligat să prezinte consumatorului informaţia necesară şi
autentică privind produsele alimentare ce asigură posibilitatea alegerii lor corecte; Informaţia pentru
consumator trebuie să fie prezentată nemijlocit cu produsul alimentar prin text şi/sau marcare pe ambalaj,
etichetă, pagină anexată printr-o metodă acceptată pentru anumite tipuri de produse alimentare; Textul de pe
ambalaj, etichetă, pagina anexată şi inscripţiile din marcaj se scriu în limba română. Textul şi inscripţiile pot
fi dublate şi în alte limbi; Informaţia prezentată în textul de pe ambalaj, etichetă, pagina anexată trebuie să fie
clară, completă şi autentică, încît consumatorul să nu fie indus în eroare privind conţinutul, proprietăţile,
514
valoarea nutritivă, natura, originea produsului, modul de preparare şi consum, precum şi alte informaţii ce
determină direct sau indirect calitatea şi securitatea produsului alimentar, să nu poată considera în mod greşit
produsul dat drept un alt produs care este asemănător ca formă sau care are indicatorii organoleptici identici;
Data fabricării, data valabilităţii, în caz de codificare, precum şi altă informaţie codificată trebuie descifrate şi
prezentate în informaţie clar.
Producătorul este cel ce fabrică un produs finit pentru consumatori şi conform Legii Nr. 105 din 13.03.2003
privind protecţia consumatorilor, producătorul este obligat să ofere consumatorilor doar produse calitative ce
corespund cerinţelor prescrise şi/sau declarate,cee ace înseamnă,că toată informaţia care o furnizează produsul,
consumatorului, prin ambalaj, etichetă,marcă trebuie să fie licită, reală şi să nu fie eronată, pentru a respecte
toate standartele impuse în acest sens.
În ultimii ani, siguranţa produsului dar şi a consumatorilor a devenit o funcţie foarte importantă a
ambalajului. Totuşi ambalajul îndeplineşte următoarele funcţii de bază: funcţia de protecţie; funcţia de
raţionalizare; funcţia de marketing. Cea care are contact direct cu consumatorul este funcţia de marketing, care
reflectă ideea că ambalajul are un dublu rol: de promotor al vânzării şi de purtător al informaţiei către
consumator. Elementele care contribuie la realizarea funcţiei de promovare a vânzărilor şi informare a
consumatorului pe care o au ambalajele sunt: modul de confecţionare, sistemul de marcare şi etichetare, dar
mai ales estetica ambalajului, adică aspectele referitoare la formă, culoare,etichetă şi armonia grafică a
ambalajului. Aceste elemente trebuie armonizate corespunzător pentru a atrage atenţia cumparatorului, însă
ele trebuie să reflecte exclusiv realitatea.
Grafica are rolul cel mai important din punct de vedere estetic, iar eticheta din punct de vedere informativ.
Necesităţile comerciale actuale impun o grafică simplă, estetică şi expresivă. Ea trebuie să să prezinte marfa
într-o formă atrăgătoare care să aibă efect imediat, să informeze în mod sugestiv şi să fie uşor descifrabilă,
pentru a ajuta consumatorul, dar nu să-l inducă în eroare. Se consideră azi, că imaginea este limbajul universal,
înţeles de locuitorii din orice parte a planetei.
Pe etichete sau direct pe ambalaj consumatorul trebuie să găsească toate menţiunile despre marfă stabilite
ca fiind obligatorii, menţiuni suplimentare specifice fiecărei grupe merceologice, precum şi menţiuni
facultative cu caracter promotional. O etichetă profesională înglobează şi desene, lustraţii, simboluri, etc,
aplicate pe ambalaj. O importanţă deosebită o are eticheta de informare şi instrucţiunile de folosire ţi
eventualele avertizări ale consumatorului, în cazuri speciale de utilizare. Există chiar un limbaj universal, prin
simboluri grafice foarte intuitive, a eventualelor interdicţii propuse de producător, privind utilizarea
produselor. Scopul etichetării este acela de a da consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile
şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor, din
punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care
ar putea fi supuşi. Informaţiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii la achiziţionarea
produselor.
Tabelul 1
Informaţii comerciale şi legale ale ambalajului
Informații comerciale Informații juridice
Numele de marcă Conținutul produsului
Logo Compoziția produsului
Numele și adresa Dimensiunea produsului
producătorului/distribuitorului
Instrucțiuni de utilizare Data ambalării
Codul de bare Termenul limită de consum
Sursa: www.public.iutenligne.net/marketing/Lacoeuilhe/IEL_Packaging.pp
Forma ambalajului este influenţată atât de particularităţile constructive şi tehnologice, cât şi de

posibilitatea de utilizare a materialului. Obţinerea unei forme estetice se poate realiza numai pe baza studierii
destinaţiei practice a funcţiei ambalajului dat. Culoarea reprezintă un mijloc eficace de atragere a atenţiei. Se
apreciază că pentru realizarea unei armonii este necesară folosirea a trei culori, deoarece întotdeauna două
culori o solicită şi pe a treia, chiar dacă aceasta este numai culoarea de fond pe care se detaşează primele două.
În prezent majoritatea produselor alimentare se desfac în stare ambalată şi ca urmare aspectul estetic al
ambalajului se integrează în noţiunea complexă de calitate a alimentului. Senzaţiile vizuale provocate de un
ambalaj conduc la o aprobare sau o respingere a produsului, în totalitate. Ca urmare, ambalajul este elementul
de legatură între consumator şi produs. Prin estetica ambalajului se revine în ajutorul cumpărătorului, dându-i
posibilitatea să facă o diferenţiere în funcţie de gustul lui. Ambalajele estetice provoacă la cumparator, simţul
de încredere şi igienă pentru marfa prezentată. Ambalajul favorizează identificarea produsului, înlesnind
515
atragerea de cumpărători potenţiali, pe care îi învaţă cum să folosească, să păstreze produsul şi cum să apere
mediul înconjurător de poluarea produsă de ambalajele uzate sau de componenţii de descompunere ai acestora.
Importanţa ambalajului este evidenţiată de principiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească pe parcursul
circuitului străbatut de produs între furnizor-distribuitor-reţeaua comercială-consumator final. Ambalajul
poate avea o importanţă minoră, cum este în cazul materialelor de construcţii sau o importanţă majoră, cum
este în cazul produselor alimentare.
Calitatea produselor este influenţată de calitatea ambalajului. Un ambalaj necorespunzător poate conduce
la deprecierea produsului. Un ambalaj ideal trebuie sa indeplineasca mai multe cerinţe: să protejeze produsul,
să prezinte caracteristicile tehnice care să favorizeze operaţiile de circulaţie tehnică, să fie uşor, comod şi
totodată prin modul în care este conceput să fie uşor de recunoscut, să atragă atenţia cumpărătorului în mod
spontan, să sugereze o idee precisă despre produs, să prezinte calitatile produsului. Şi când vorbim de calitatea
unui produs,aceasta înglobează, totul, începând cu materia primă ultilizată pentru fabricarea produsului în sine,
până la materia primă utilizată pentru ambalaj. Deoarece există o vastă varietate de materiale utilizate pentru
producerea ambalajelor, însă nu toate satisfac şi corespund cerinţelor consumatorului. Există cazuri în care
totul este perfect, forma, culoarea, grafica, informaţiile prezentate pe ambalaj, astfel consumatorul decide să
achiziţioneze produsul respective, însă odată ajuns acasă este dezamăgit, deoarece agentul economic nu a luat
în calcul dacă produsul respective poate fi cu uşurinţă despachetat, şi reînpachetat, pentru că este un aspect
foarte important, ca timpul de despachetare a unui produs să fie minim, şi cel mai important să nu afecteze pe
lângă aspectul moral, aspectul fizic al consumatorului. Pentru că un produs poate dăuna vieţii consumatorului
nu doar prin prisma componentelor din conţinutul produsului, ci şi prin ambalaj, care poate răni fizic
consummator la deschidere, pot fi tăioase, foarte rigide, şi toxice, adică calitatea nu este corespunzătoare. Un
exemplu în acest context pot servi ambalajele rigide din plastic, sau ambalajele cu blister, care de cele mai
multe ori sunt foarte greu de deschis, consumatorul trebuie să depună efort şi timp pentru a ajunge să vadă
produsul.
Ambalajul reprezintă o interfaţă cu care consumatorul vine în contact direct, de aceea ambalajul trebuie
gândit pentru a atrage cumpărătorii şi pentru a declanşa actul de cumpărare. De aceea, ambalajul a fost denumit
şi „vânzător mut” al produsului. Ambalajul trebuie să asigure un impact vizual pozitiv. Astfel, pentru a avea
şansa de a fi cumpărat de consumator, un produs trebuie mai întai sa fie vazut şi să poata fi selectat din
ansamblul produselor care ocupă raftul. Pentru produsele alimentare vândute prin autoservire, ambalajul de
prezentare reprezintă singura legătură între client şi produs. Din această cauză, ambalajul trebuie să
îndeplinească însuşiri care să-i confere putere de promovare vânzătorului.
În concluzie, forma de prezentare a mărfii are aproape aceeaşi importanţă ca şi produsul în sine, deci
caracteristicile estetice ale ambalajului trebuie considerate ca şi elemente strategice ale societăţilor
producătoare cu o importanţă din ce în ce mai mare. Ambalajul trebuie să convingă consumatorul de calitatea
produsului (fără ca aceasta să fie eronată). Protecţia consumatorului este un subiect global, fiind influenţată
de contextul vânzărilor prin autoservire, şi ea trebuie obligatoriu să fie asigurată de producători, şi vânzători,
indiferent de sfera de activitate, aceştea trebuie să asigure piaţa cu produse calitative, sănătoase, care nu
prezintă risc pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorului, şi aceste aspecte trebuie să le întrunească în
mod obligatoriu şi ambalajul, deoarece anume el este factorul decisiv în decizia de cumpărare, el este sursa
primelor impresii, şi cel care arată personalitatea, poziţionarea, valorile şi avantajele mărcii.
Bibliografie
1. ŞARGU L., Bazele Ştiinţei mărfurilor, Suport de curs, USEM, Chişinău 2015, 132 p.
2. ARDELEAN D., LADISLAU K. Introducere în merceologie şi problematica calităţii, Note de curs,
Editura Daya, Satu Mare, 2008, 150 p.
3. Bazele Merceologiei, Universitatea Ovidius, Constanţa, 89 p.
4. BURTICĂ G., NEGREA A., Bazele Merceologiei, Manual de studiu individual, Timişoara, 2006,
135 p.
5. http://consumator.gov.md
6. http://lex.justice.md
516
АУТСОРСИНГ, КАК РЕШЕНИЕ ПОВЫШЕНИЯ
КОНКУРЕНТОСПОСОБНОСТИ ФИРМЫ
Татьяна СТУКАЛОВА
Резюме: На современном этапе в развитых странах мира тенденция применения государственными

и частными организациями аутсорсинговых схем начинает принимать массовый характер. При этом
зарубежные компании развитых стран начинают передавать сторонней организации отдельные
бизнес-процессы и стратегические функции управления, связанные с финансовыми операциями.
Аутсорсинг - продукт современных тенденций развития мировой экономики, противоположных
тенденциям монополизации. Это методология адаптации управления организацией к условиям рынка,
позволяющая быстро входить в новый бизнес, используя все имеющиеся возможности внешней среды,
а в отдельных случаях и ресурсы конкурентов.
Ключевые слова: аутсорсинг, конкурентоспособность, матрица аутсорсинга, аутсорсинговая

бизнес-модель (АБМ), управленческое решение
Возрастающая потребность предприятий, компаний и институтов улучшить качество

предоставляемых услуг или продуктов с одновременным уменьшением их себестоимости и времени,
необходимого для создания данной услуги или продукта требует разнообразить взаимоотношения с
субъектами экономических отношений. Одним из способов, позволяющим достигнуть качественных
результатов, является аутсорсинг.
Аутсорсинг – это форма организации деятельности компании, непосредственно связанная с
процессом глобализации. Либерализация торговли и сферы услуг, диффузия технологий, ноу-хау и
продуктов труда людей, вовлеченных в процесс производства продуктов и услуг вне зависимости от
национальных границ, формируют не только новую среду современного бизнеса, но и создают
определенные проблемы во взаимоотношениях экономических субъектов.
Термин «аутсорсинг» (outsourcing) происходит от английских слов «outside resource using» -
«использование внешних ресурсов». В международной бизнес-практике этот термин определяет
последовательность организационных решений, суть которых состоит в передаче некоторых, ранее
самостоятельно реализуемых организацией функций или видов деятельности внешней организации
или «третьей стороне». Аутсорсинг часто называют «феноменом XX в.», а также «величайшим
открытием бизнеса последних десятилетий», так как лишь с конца 80-х гг. XX в. это понятие вошло в
практику бизнеса и получило действительно широкое распространение. Термин outsourcing для
определения новой концепции управления был введен в 1989 г., когда компания EastmanKodak наняла
сторонние организации для приобретения, запуска и сопровождения своих систем обработки
информации.
Не смотря на то, что аутсорсинг считается тенденцией современности, однако, привлечение услуг
и ресурсов специализированной фирмы для решения отдельных вопросов, связанных с деятельностью
компании, практиковалось еще в начале XX в., в сфере услуг юридических фирм в США и
Великобритании.
Истоки практического аутсорсинга как метода производственной кооперации и высокой технологии
управления в промышленности относятся к периоду «противостояния» двух менеджеров - Генри
Форда (1863-1947) и Альфреда Слоуна-мл. (1875-1966) и возглавляемых ими гигантов автомобильной
промышленности – компаний Ford и General Motors. Великий менеджер Генри Форд был побежден не
менее великим менеджером Альфредом Слоуном-мл., а компания General Motors стала и до сих пор
является одной из самых могущественных компаний мира, объем производства которой давно
превысил 100 млрд. долл. в год. Новацией в проекте Слоуна стала методология аутсорсинга,
примененная им за 70 лет до появления этого термина в научной литературе в 1990 г., по крайней мере,
в двух направлениях деятельности руководителя:
 в организации систем управления компаниями;
 в организации производства.
Выделяют 4 основные этапа развития аутсорсинга:
517
1) 1880-1920-е гг. – этот этап развития аутсорсинга характеризуется вынужденным
сотрудничеством и кооперацией. Особенно активно это сотрудничество было распространено в сфере
юридических услуг;
2) 1930-1980-е гг. - этап характеризуется широким использованием аутсорсинга как метода
кооперации в промышленности, появлением нового сектора услуг – аутсорсинг в области IT-
технологий, банковских и логистических услуг;
3) 1990-2010-е гг. - на данном этапе происходит формирование глобальных информационных сетей,
что способствует развитию рынка оффшорного программирования и развитию логистического
сервиса, происходит внедрение аутсорсинга в бизнес процессы, ряд крупных производителей проводит
реструктуризацию своих предприятий и переходит к полному производственному аутсорсингу;
4) 2010-настоящее время. В условиях современной глобализации происходит развитие глобального
аутсорсинга, сетевых производственных структур, распространение практики аутсорсинга в сельском
хозяйстве.
Современный бизнес невозможно представить без аутсорсинга, что связано со следующими
основными причинами:
 большинство современных компаний стремится к использованию всех новейших достижений
науки, техники и технологии, чтобы выпускать качественную и конкурентоспособную продукцию,
наилучшим образом отвечающую потребностям покупателей;
 современные технологии, знания и опыт находятся, как правило, в руках специалистов,
которые с выгодой для себя и клиента предоставляют необходимые услуги компаниям на условиях
аутсорсинга. Это удобно для обеих сторон, так как каждая из них может сосредоточить собственные
ресурсы на развитии своих сильных сторон и перспективных направлений деятельности. Это приводит
к существенному сокращению расходов на производство конечного продукта, так как каждая сторона
выполняет именно ту работу, которую лучше всего умеет делать, не прикладывая дополнительных
усилий и не вкладывая дополнительных средств в освоение новых видов деятельности. Наконец, это
соответствует интересам потребителей, так как они получают продукт наилучшего качества по
доступной цене.
Среди основных направлений аутсорсинга в странах Восточной Европы можно выделить
следующие (согласно данным исследования рейтингового агентства РБК среди российских компаний):
* Уборка офиса, уборка территории, организация питания сотрудников, курьерская служба

** Реклама, пиар, дизайн, мониторинг публикаций в СМИ, услуги по организации различных мероприятий (корпоративные
праздники, семинары и пр.)
Рис. 1 Самые популярные виды аутсорсинга Рис. 2 Рейтинг вероятности передачи на

в 2009 году в России аутсорсинг внутренних функций, %
По результатам ответов респондентов – менеджеров предпринимательских структур, применяющих

аутсорсинг – к специфическим факторам рынка при этом относятся:
 неразвитость рынка аутсорсинговых услуг (95% респондентов);
 отсутствие действенных механизмов защиты прав собственности на интеллектуальный
продукт (93% респондентов);
 высокий риск рейдерских захватов бизнеса и низкий уровень доверия в российской бизнес-
среде (85% респондентов);
 дефицит компетентных кадров аутсорс-менеджеров (81% респондентов);
518
 отсутствие апробированных управленческих технологий формирования аутсорсинговой
бизнес-модели (75% респондентов).
По мнению Роберта Монзка из Мичиганского университета, существуют семь перспективных
тенденций, влияющих на стратегию введения аутсорсинга:
1. Глобализация - интеграция стратегии обеспечения обслуживания клиента, совместное с
ключевыми поставщиками поддержание конкурентоспособности в вопросах качества, стоимости,
доставки, времени и т.д.; модификация структуры/каналов снабженческой базы;
2. Информационные технологии - глобальная стратегическая цепь, связь с важными поставщиками
с помощью электронных средств связи;
3. Учет требований внешнего клиента - интеграция базы снабжения в цепь снабжения внешнего
клиента;
4. Технология процесса производства - союзы стратегических поставщиков с ведущими в отрасли
поставщиками технологии;
5. Возрастание сложности работы - необходимость создания обширной базы
обеспечения/стратегий поиска источника и точных критериев оценки эффективности относительно
стратегических целей;
6. Юридические вопросы/ защита окружающей среды - решение вопросов защиты окружающей
среды наряду с вопросами снабжения;
7. Пересмотр/ модификация - пересмотр внешних процессов, модификация устаревших моделей,
использования внешних источников снабжения.
На практике применяются различные виды аутсорсинговых бизнес-моделей (АБМ), выбираемых
предпринимательской структурой для целей операционной деятельности. К ним относятся:
1) по объему передаваемых аутсорс-провадерам периферийных функций и привлекаемых из внешней
среды ресурсов:
 косорсинговая АБМ, когда принимается управленческое решение о передаче ряда неключевых
функций с исполнением других функций собственными внутриорганизационными звеньями;
 завершенная АБМ, основанная на максимальной концентрации ресурсов на стратегическом ядре
бизнеса и построения интегрированной бизнес-среды в процессе передачи аутсорс-партнеру всех
периферийных функций;
2) по степени дифференциации ключевых функций, входящих в стратегическое ядро бизнеса: одно-,
двух – или мультипрофильная АБМ;
3) по видам периферийных функций, замещаемых аутсорсером: функциональный вариант АБМ с
замещением одной или нескольких функций (учетной, маркетинговой, кадровой, информационной,
производственной, логистической, научно-технологический и других периферийных функций);
4) по числу передаваемых периферийных функций: мультифункциональная, монофункциональная
АБМ;
5) по критерию замещения функций исполнительного органа управления субъектом
предпринимательства:
 экзогенная АБМ, основанная на передаче аутсорсеру управленческой функции (управляющей
компании, или управляющему директору);
 эндогенная АБМ, предполагающая наличие во внутриорганизационной структуре единоличного
или коллегиального исполнительного органа (Генерального директора или Совета директоров);
6) по степени инновационности услуг аутсорсера:
 инновационная АБМ, когда аутсорсер располагает инновационными технологиями оказания услуг;
 рутинная АБМ, когда аутсорсер оказывает квалифицированные услуги по принятым на данном
рынке аутсорсинговых услуг стандартам;
7) по длительности контрактных отношений с аутсорсером: краткосрочная (контракт до 1 года),
среднесрочная (от 1 года до 3 лет), долгосрочная АБМ (от 3 лет);
8) по принадлежности аутсорсера к глобальному или локальному рынку:
 оффшорная АБМ, когда привлекается иностранный аутсорс-провайдер, оперирующий на
глобальном рынке;
 оншорная АБМ, когда привлекается локальный аутсорсер;
9) по прозрачности ведения бизнеса потребителя и провайдера аутсорсинговых услуг: легальный
вариант создания и функционирования или теневые разновидности АБМ.
Одним из основных подходов по определению функций, которые целесообразно передавать на
аутсорсинг является построение матрицы аутсорсинга BKG ProfitTechnology. По вертикальной оси
519
матрицы рассматривается степень соответствия способностей организации ее стратегическим целям.
Чем выше степень соответствия организационных способностей целям предприятия, чем больше вклад
этих способностей в формирование ключевых компетентностей, чем уникальнее эти компетентности,
тем в большей степени предприятию или другой коммерческой структуре следует развивать и
сохранять эти способности.
С другой стороны, чем меньше способности предприятия соответствуют стратегическим целям,
чем меньше их вклад в ключевые компетентности, тем безопаснее для организации отдавать эти
способности на аутсорсинг.
Горизонтальная ось определяет позиции
организационных способностей
менеджеров предприятия в сравнении с
конкурентами. Если организационные
способности у предприятия хуже, чем на
рынке, следует ориентироваться на
внешние источники знаний. Если
организационные способности компании
лучше, чем у конкурентов, то больше
внимания следует уделить защите
связанных с этими способностями знаний,
их сохранению в информационных
системах и эффективному использованию в
предприятии.
Рис.3 Матрица аутсорсинга
В результате разнесения по полям матрицы, вырабатываются управленческие решения:

a) покупать ли эту работу (услугу, компетенцию и т.д.) на внешнем рынке, и соответственно,
уничтожать в собственной иерархической структуре - поле «покупай» (или «передавай на аутсорсинг
сторонней структуре»);
b) создавать ли альянсы и совместные предприятия с носителями знаний и умений для того, чтобы
научиться делать соответствующую работу (продукт, услугу и т.д.), обучать ли персонал - поле
«учись»;
c) развивать или инвестировать в компетенции, работы, направления, подразделения и т.д. - поле
«развивай»;
d) являются ли работы, услуги, направления, подразделения и т.д. стратегически важными,
нуждаются ли они в защите от недружественных действий конкурентов и т.д. - поле «защищай».
В заключении следует отметить, что в настоящее время аутсорсинг позволяет предприятиям бороться
с рыночной конкуренцией, в частности, ценовой со стороны третьих фирм. Он позволяет уменьшить
вложения предприятий в развитие основных фондов, связанных с второстепенными и непрофильными
функциями. Использование аутсорсинга позволяет улучшить определенные финансовые показатели
деятельности предприятия, так как отпадает необходимость инвестирования средств в отдельные виды
деятельности.
Литература:
1. Игнатьев А.В., Тихонов Е.Н. Консалтинг и аутсорсинг как факторы повышения
конкурентоспособности предприятия в условиях экономики знаний. Современные исследования
социальных проблем (электронный научный журнал), №6 (14), 2012. http://ej.soc-journal.ru/
2. Ильдеменов А.С. Операционный менеджмент. Учебник, - М.: Изд-во Синергия, 2012 г.
3. Михайлов Д.М. Аутсорсинг: Новая система организации бизнеса: Учеб. пособие / Михайлов
Д.М. М.: КНОРУС, 2012 г.
520
ÎN CĂUTAREA AVANTAJULUI COMPETITIV PENTRU
ÎNTREPRINDERILE DIN SECTORUL DE CONFECȚII
AL REPUBLICII MOLDOVA
Cornelia CRUCERESCU, Corina CASTRAVEŢ
Univesitatea Tehnica a Moldovei
Abstract: În lucrarea dată s-a efectuat o analiză panoramică a sectorului de confecții al Republicii Moldova.
Este o prezentare succintă a importanței sectorului în economia națională cât și a subsectoarelor constituente,
sunt descrise modelele de afaceri practicate. Se menționează rolul cooperării întreprinderilor de confecții în
vederea depistării dificultăților în sector și contribuirea la soluționarea lor, identificarea posibilităţilor de
construire a avantajului competitiv al sectorului.
Cuvinte cheie: sectorul confecții, cooperare ramurală, cooperare internațiomală, harta grupurilor strategice,
brand propriu, servicii in lohn, avantaj competitiv
1. Introducere
Dezvoltarea economică a unui sector este condiționată de avantajul competitiv al lui, care se formează
prin existența resurselor specifice (umane, materiale, de cunoștințe, de capital, infrastructură); cumpărători
pretențioși care forțează companiile să inoveze mai accelerat și să creieze produse mai competitive; prezența
unei rivalități intense deoarece crează premize pentru inovare și sporirea competitivității; ramuri înrudite si de
suport producătoare de intrări care sunt importante pentru inovare și internaționalizare. Rolul statului și a
asociațiilor de parteneriat este de a contribui la crearea premizelor favorabile într-un sector în măsură ca
întreprinderile să atingă avantaj competitiv.
2. Analiza panoramică a sectorului de confecții autohton

Sectorul industriei uşoare din Republica Moldova reprezintă o componentă esenţială pentru economia
naţională. Sectorul industriei uşoare din RM angajează peste 22 000 de persoane (4,6% din totalul pe ţară) şi
reprezintă 10,3% din producţia industrială a ţării. Cifra de afaceri a întreprinderilor industriei uşoare a însumat
peste 5 miliarde lei în anul 2016.
O pondere majoră a întreprinderilor din sector, cca 61% activează în zona centrală a ţării (Chişinău,
Ialoveni, Orhei, Străşeni), 21% sunt localizate în partea de nord (Bălţi, Soroca, Floreşti) şi restul 18% în zona
de sud (Cahul, Taraclia, UTA Găgăuzia).
Sectorul industriei uşoare din Republica Moldova poate fi divizat în 4 sub-sectoare principale:
 Fabricarea produselor textile
 Fabricarea de articole de îmbrăcăminte
 Producţie de piei, articole din piele
 Fabricarea încălţămintei
Sectorul este format din cca 550 de întreprinderi, dintre care:
 Fabricarea produselor textile - 120 întreprinderi la care activează 4 244 angajaţi
 Fabricarea de articole de îmbrăcăminte - 356 întreprinderi la care activează 14 635 angajaţi
 Producţie de piei, articole din piele şi fabricarea încălţămintei - 76 întreprinderi la care activează 3 761
angajaţi.
Sub-sectorul de îmbrăcăminte ocupă cea mai mare pondere atât ca număr de întreprinderi, cât şi ca număr
de angajaţi şi vânzări generate. Sectorul de îmbrăcăminte este una din cele mai vechi ramuri ale economiei
naţionale şi continuă să rămână competitivă. Preţul, calitatea, flexibilitatea de a prelua comenzi mici sunt
punctele forte ale sectorului îmbrăcămintei din RM. Producţia autohtonă este destul de competitivă pe piaţa
locală din cauza prezenţei pe piaţă a produselor importate din China de o calitate mai joasă.
521
3. Cooperarea internaţională
Sectorul industriei uşoare generează 16,4% din total
exporturi, principalele destinaţii fiind Italia, Germania, Industria
România, Franţa, USA, UK şi ţările CIS. Întreprinderile Uşoară;
exportă articole sub marca proprie şi prestează servicii în 16,4 %
lohn. Printre brandurile renumite pentru care produc
întreprinderile autohtone sunt Versace, Armani, Primark,
Max Mara, Prada, Nike, Dolce & Gabbana, Moncler,
Calvin Klein. Alte
Motivele pentru care întreprinderile străine aleg categorii;
Republica Moldova sunt: 83.6 %
 Costul mic de producere şi al forţei de muncă
 Flexibilitatea de a prelua comenzi mici Figura 1. Ponderea industriei uşoare în
 Termenii scurţi de livrare. exportul total al țării, 2017.
 Acces uşor la pieţele mari
 Experienţă vastă în domeniu
Printre cele mai solicitate metode de cooperare internaţională se pot menţiona alianţele strategice, care
prezintă forme diferite de cooperare între întreprinderile de confecţii autohtone şi partenerii străini cu păstrarea
independenţei juridice a acestora. Acestea se practică pentru complimentarea de resurse şi interese într-un
domeniu relativ restrâns: un produs sau familie de produse, o arie geografică sau un segment de piaţă, un aspect
funcţional (ex: proiectare, producere, distribuţie) sau schimb de informaţii şi experienţe utile.
Avantajele cooperării cu partenerii străini sunt:
 Nu necesită investiţii mari din partea producătorilor autohtoni
 Transferul de tehnologii noi
 Acumularea de experienţă performantă
 Crearea locurilor de muncă
 Posibilităţi sigure de ieşire pe pieţele externe
4. Cooperarea ramurală
În anul 2016 a fost fondată Asociaţia Patronală a Industriei Uşoare (APIUS). În prezent Asociaţia
întruneşte cca 100 de membri, întreprinderi producătoare de îmbrăcăminte pentru doamne, bărbaţi şi copii,
întreprinderi producătoare de încălţăminte şi articole de marochinărie, accesorii.
Asociaţia are drept scop:
 promovarea concurenţei loiale din sectorul industriei uşoare la nivel local şi internaţional,
 dezvoltarea colaborării în cadrul comunităţii de afaceri în domeniul industriei uşoare din Republica
Moldova,
 încurajarea investiţiilor în domeniul respectiv,
 îmbunătăţirea abilităţilor de afaceri din cadrul acestui sector,
 colaborarea cu organele statului pentru a îmbunătăţi perspectivele sectorului industriei uşoare.
În vederea completării informaţiei despre sector ne-am propus studierea lui utilizând principiile de
construire a hărţii grupurilor strategice. Studiul dat a fost efectuat în baza a 100 de întreprinderi din sectorul
confecţiilor din industria uşoară ce activează în Republica Moldova. A fost efectuată analiza în baza a 4 criterii:
 Numărul de angajaţi
 Amplasarea geografică
 Sortimentul de producţie
 Modelul de afaceri
522
Numar de întreprinderi
Îmbrăcăminte 74 13 10
pentru
Sortiment
Îmbrăcăminte 10
pentru bărbaţi
Îmbrăcăminte
15
pentru copii
Îmbrăcăminte 16 6 5
pentru doamne
Model de afaceri
Brand Servicii în Brand propriu
propriu LOHN şi Servicii în
LOHN
Figura 2. Harta grupurilor strategice 1: Sortiment – Model de afaceri
Sursa: elaborat de autori
Conform hărţii grupurilor strategice 1 putem constata că numărul întrepridnerile ce produc sub brand
propriu haine pentru doamne deţin o pondere majoră în grupul de întreprinderi analizat.
Numar de
întreprinderi
Peste 250 2 10 2 4
Nr. de angaţi
50-249 7 45 4
sub 49
3 20 2
Nord Centru Sud Tiraspol

Aria geografică
Figura 3. Harta grupurilor strategice 2: Număr angajaţi – Aria geografică
Sursa: elaborat de autori
523
Conform hărţii grupurilor strategice 2, elaborată în baza numărului de angajaţi şi a amplasării
geografice, se constată că întrepinderile cu 50-249 angajaţi ce produc în zona Centru a ţării sunt într-un număr
semnificativ în grupul analizat.
Concluzii:
Dacă să concluzionăm, care este totuşi avantajul competitiv al ramurii, trebuie să o facem pe două direcţii:
fabricarea sub brand propriu și prestarea serviciilor lohn. Aceste două activități care aparent aplică aceleași
tehnologii de fabricare sunt implicate diferit în crearea valorii adăugate și sunt orientate spre diferiți clienți.
Existența resurselor specifice ramurii relativ ieftine pe plan internațional cum ar fi cele umane, unele materiale,
de cunoștințe, infrastructură, reprezintă avantajul competitiv important care face sectorul industriei ușoare
atrăgător pentru partenerii străini din punct de vedere a operațiunilor de procesare a produselor de confecții.
Sub presiunea cerințelor pretențioase față de calitate, întreprinderile au fost forțate să inoveze mai accelerat și
să creieze produse mai competitive. Atractivitatea afacerii și sporirea cererii la serviciile lohn a contribuit la
apariția multor întreprinderi noi și crearea locurilor de muncă, fapt ce a provocat și o competitivitate mai
intensă, care de asemenea a fost benefică pentru inovații și calitate.
Experiența acumulată prin colaborarea cu companiile externe este aplică cu succes de către unele
întreprinderi de confecții autohtone la fabricarea producţiei sub brand propriu. Spre deosebire de produsele
fabricate prin sistemul lohn, care sunt comercializate prin reţele de distribuţie ale partenerilor străini, pentru
cele cu brand propriu, întreprinderile autohtone au creat rețele proprii de distribuție (centre comerciale,
magazine proprii, tarabe, mai rar - vânzări pe internet) și mai sunt în căutarea celor mai bune soluţii. Calitatea
şi preţul sunt puncte forte ale producţiei autohtone cu brand propriu dar avantajul competitiv mai este
determinat și de forța comercială, mai ales pe piața externă. Piața locală este relativ mică pentru a dezvolta o
afacere durabilă, cu efecte de scară şi experienţă. Ieșirea pe piețele externe este o rezervă de sporire a
avantajului competitiv. Cooperarea ramurală are o contribuție însemnată in promovarea imaginei de “fabricat
in moldova” pe piaţa internaţională. Recent a fost semnat acordul de parteneriat dintre Asociația Patronală din
Industria Ușoară (APIUS) și Consiliul European de Modă (European Fashion Council). Statutul de membru și
cooperarea cu această importantă structură europeană deschide noi oportunități de promovare a brandurilor
moldovenești pe plan internațional prin participarea companiilor la diverse evenimente de afaceri, prezentări
de colecții, reuniuni cu profesioniștii și buyerii, includerea în bazele de date profesionale, participarea la
misiuni de afaceri și beneficierea de acţiuni de lobby ş.a.
O altă sursă de avantaj competitiv este condiţiile pieţei de aprovizionare privind preţurile ţi calitatea
aprovizionărilor precum şi puterea de negociere foarte puternică a furnizorilor. Acest avantaj ar putea fi
valorificat prin modele noi de aprovizionare implementând cooperarea la nivel de ramură.
De rând cu cele menţionate, întreprinderile de confecţii în calea lor spre avantaj competitiv au de rezolvat
un şir de alte impedimente majore în dezvoltarea industriei uşoare cum ar fi:
 Insuficienţa forţei de muncă calificată
 Fluctuaţia cadrelor în industria uşoară
 Valoarea adăugată joasă a produsului
 Cota mică a producţiei autohtone comparativ cu importurile
 Gradul de uzură fizică şi morală a echipamentelor
 Dotarea cu soft-uri specializate
Bibliografie:
1. Lynch R., Strategia corporativă, Chişinău, editura ARC, 2002.
2. Nicolescu O. Strategii manageriale de firmă. – Bucureşti: Editura Economică, 1998.
3. http://www.statistica.md
4. http://www.miepo.md/news/companiile-din-industria-u%C8%99oar%C4%83-se-vor-promova-pe-
pie%C8%9Bele-interna%C8%9Bionale-pe-platforma
5. http://www.apius.md
524
ОСНОВНЫЕ ПОДХОДЫ К ОЦЕНКЕ НЕДВИЖИМОСТИ ПРИ
ИПОТЕЧНОМ КРЕДИТОВАНИЙ
Стела КУКОШ, Наталья ШТЕФЫРЦЭ, Игорь БАЦАЛАЙ
Аннотация: Существенное место в системе ипотечного кредитования отводится оценке

объектов недвижимости. Ипотечное кредитование требует проведения объективной оценки
предмета залога. В установлении рыночной стоимости залога заинтересованы как заемщик, так и
банк, предоставляющий ипотечный кредит.От принятой цены залога зависит сумма кредита,от
правильности оценочной стоимости-величина рисков кредитования. Объективная оценка предмета
залога лежит в основе определения суммы страхования, влияет на установление договорной цены на
жилье при оформлении сделки купли-продажи.
Ключевые слова: залоговой стоимости, сравнительный метод, затратный метод, доходный метод.
1.Введение
Подходы к оценке недвижимости, выступающей объектом залога, применяемые в различных
странах, характеризуются некоторыми особенностями. Так, в Германии в практике ипотечного
кредитования применяется понятие залоговой стоимости, в США при определении рыночной
стоимости объекта залога учитываются данные трех подходов к оценке. В российской практике
оценщики преимущественно ориентируются на рыночные оценки, однако принимают во внимание и
результаты других подходов к оценке.
Целью оценки недвижимости в общем случае является определение стоимости недвижимости.
Это необходимо:
 при проведении андеррайтинга любого кредита, обеспеченного залогом недвижимости, т.е.
ипотекой, с точки зрения оценки его обеспеченности;
 при продаже ипотечных кредитов на вторичном рынке;
 для определения страховой стоимости недвижимости;
 для обоснования рыночной стоимости недвижимости при купле-продаже или обмене;
 для определения налогооблагаемой стоимости недвижимости (при наличии налога на
недвижимость);
 при оценке инвестиционных проектов;
 для осуществления экономического анализа деятельности предприятий и организаций;
 при определении размеров компенсаций, вытекающих из судебных решений.
2.Теоретический анализ
Существуют разные методы и приемы, которые могут быть использованы при оценке.
Различают три основных метода оценки недвижимости:
 сравнительный;
 затратный;
 доходный.
Сравнительный метод предполагает сравнительный анализ рыночных продаж, т.е.
сопоставление рыночных аналогов. Этот метод основан на принципе замещения, смысл которого в
том, что информированный покупатель не заплатит за недвижимость больше, чем стоит аналогичный
объект недвижимости на рынке.
Стоимость объекта оценки определяется на основе цен реальных недавних продаж. Данный
метод используется в качестве основного при оценке жилья для целей андеррайтинга ипотечных
жилищных кредитов.
Основными этапами оценки недвижимости с помощью сравнительного метода являются:
 исследование рынка и сбор информации о совершенных сделках;
 отбор информации с целью повышения ее достоверности; подтверждения того, что сделки
были совершены в свободных рыночных условиях;
 подбор сравнимых объектов для анализа;
525
 проведение сравнительного анализа.
Затратный метод предполагает оценку стоимости полного воспроизводства или стоимости
полного замещения оцениваемой собственности, за вычетом из нее суммы оцененного износа зданий
и сооружений. Этот метод применяется при технико-экономическом обосновании нового
строительства, определении варианта наилучшего и наиболее эффективного использования земли, при
страховании.
В современной российской практике расчет восстановительной (текущей) стоимости объекта
осуществляется с применением официально утвержденных индексов, коэффициентов пересчета
сметной стоимости строительно-монтажных работ в текущие цены и др.
Основные этапы процедуры оценки затратным методом:
 расчет стоимости возведения нового аналогичного здания, получение восстановительной
стоимости;
 определение величины физического и морального износа зданий;
 уменьшение восстановительной стоимости на сумму износа для получения реальной
стоимости здания;
 добавление к рассчитанной реальной стоимости здания стоимости земли.
Доходный метод означает оценку текущей стоимости собственности с точки зрения
планируемого дохода от использования и возможной дальнейшей продажи собственности. Он
применяется при оценке инвестиций и коммерческой недвижимости.
Основные этапы оценки с помощью данного метода:
 оценка валового потенциального дохода на основе анализа текущих цен, ставок и тарифов
на рынке аренды и платных услуг для сравнимых объектов;
 оценка потерь от загрузки и невзысканных арендных платежей на основе анализа рынка,
характера его динамики применительно к оцениваемой недвижимости (эта сумма
вычитается из валового дохода, итоговый показатель является
действительным/эффективным валовым доходом);
 расчет издержек по эксплуатации оцениваемой недвижимости на основе анализа
фактических издержек по ее содержанию и типичных издержек на данном рынке (эта
величина вычитается из эффективного валового дохода);
 пересчет полученного чистого дохода в текущую стоимость.
В соответствии с действующими нормативными правовыми актами под рыночной стоимостью
объекта оценки понимается наиболее вероятная цена, по которой данный объект оценки может быть
отчужден на открытом рынке в условиях конкуренции, когда стороны сделки действуют разумно,
располагая всей необходимой информацией, а на величине цены сделки не отражаются какие-либо
чрезвычайные обстоятельства. Это подразумевает, что сделка осуществляется в условиях, когда:
 одна из сторон сделки не обязана отчуждать объект оценки, а другая сторона не обязана
принимать исполнение;
 стороны сделки хорошо осведомлены о предмете сделки и действуют в своих интересах;
 объект оценки представлен на открытый рынок в форме публичной оферты;
 цена сделки представляет собой разумное вознаграждение за объект оценки, и
принуждения к совершению сделки в отношении сторон сделки с чьей-либо стороны не
было;
 платеж за объект оценки выражен в денежной форме.
При проведении оценки оценщик должен использовать затратный, сравнительный и доходный
подходы к оценке, причем конкретные методы оценки он может определять самостоятельно.
Итоговой величиной стоимости объекта оценки признается величина стоимости объекта,
полученная как итог обоснованного оценщиком обобщения результатов, связанного с расчетом
стоимости объекта оценки при использовании различных подходов к оценке и методов оценки.
При осуществлении оценки жилья для целей ипотечного кредитования должны быть учтены
особенности долгосрочного характера обязательства, связанного с ипотечным кредитом. Основу
оценки должен составлять метод сравнительных продаж, при этом обязательна корректировка оценки
с учетом прогнозируемого изменения стоимости жилья, связанного с различными факторами
(местоположение, экологическая ситуация, перспективы развития района и др.). При использовании
метода сравнительных продаж могут быть применимы либо сравнение прямых рыночных продаж,
либо оценка с точки зрения рыночных аналогов.
526
Метод включает сбор данных о рынке продаж и предложений по объектам недвижимости,
сходным с оцениваемым. Затем цены на аналогичные объекты корректируются с учетом параметров,
по которым объекты отличаются друг от друга. После корректировки полученные цены могут быть
использованы для определения рыночной стоимости оцениваемого объекта.
Важным требованием при осуществлении оценки является независимость оценщика.
Предполагается, что оценщик не может быть лицом, имеющим имущественный интерес в объекте
оценки или состоящим в близком родстве с заказчиком оценки. Причем размер оплаты оценщику за
проведение оценки не может зависеть от итоговой величины стоимости объекта оценки.
В соответствии с действующими законодательными нормами оценка признается
недействительной, если:
 в отношении объекта оценки оценщик имеет вещные или обязательственные права вне
договора;
 оценщик является учредителем, собственником, акционером, кредитором, страховщиком
юридического лица, либо юридическое лицо является учредителем, акционером,
кредитором, страховщиком оценочной фирмы.
Не допускается также вмешательство заказчика либо иных заинтересованных лиц в
деятельность оценщика, если это может негативно повлиять на достоверность результата оценки
объекта, в том числе ограничение круга вопросов, подлежащих выяснению или определению при
проведении оценки данного объекта.
С учетом сказанного выше, банк, предоставляющий кредит под залог жилой недвижимости, не
может выступать оценщиком этой недвижимости, так как он получает обязательственные права на
объект оценки. Банк может иметь в своем штате оценщика для целей проверки правильности отчетов
об оценке, составляемых независимыми оценщиками.
Целью оценки при ипотечном кредитовании является проведение андеррайтинга ипотечного
кредита с точки зрения оценки его обеспеченности.
Оценочная фирма или оценщик (индивидуальный предприниматель) проводит оценку жилой
недвижимости в с ледующем порядке:
 заключение с заемщиком договора об оценке;
 установление количественных и качественных характеристик объекта оценки;
 анализ рынка, к которому относится объект оценки, т.е. рынка жилья;
 выбор метода (методов) оценки в рамках каждого из подходов к оценке и осуществление
необходимых расчетов;
 обобщение результатов, полученных в рамках каждого из подходов к оценке, и
определение итоговой величины стоимости объекта оценки;
 составление и передача заказчику отчета об оценке.
В процессе оценки жилой недвижимости производятся:
 сбор и обработка информации о технических и эксплуатационных характеристиках объекта
оценки; информации, необходимой для установления количественных и качественных
характеристик объекта оценки с целью определения его стоимости, а также другой
информации, связанной с объектом оценки;
 изучение рынка жилья с целью сбора информации о совершенных сделках, предложениях
по продаже жилья;
 фильтрация информации с целью повышения ее достоверности, оценка соответствия
сравниваемых сделок реальным рыночным условиям;
 корректировка цены оцениваемого объекта с учетом различных факторов, влияющих на
возможное изменение стоимости жилья в перспективе;
 установление окончательной оценки объекта жилой недвижимости.
3. Выводы
Для получения более объективного результата оценщики изучают как можно большее
количество продаж сравнимых объектов. По крайней мере, должно быть проведено не менее трех
сравнительных оценок.
Документом, содержащим сведения о проведенной оценке и ее результатах, является отчет об
оценке. Банки в числе обязательных документов требуют от заемщика предоставления документа об
оценке жилой недвижимости в виде типового отчета об оценке, сделанного по установленной форме.
527
Стандартизация методики и формы отчета об оценке жилья нацелена на снижение рисков при оценке
стоимости предмета залога, повышение обоснованности предоставляемых ипотечных кредитов.
В соответствии с принятыми требованиями отчет об оценке должен содержать:
 дату составления и порядковый номер отчета;
 основание для проведения оценщиком оценки данного объекта;
 место нахождения оценщика и сведения о выданной ему лицензии на осуществление
оценочной деятельности по данному виду имущества;
 точное описание объекта оценки, а в отношении объекта оценки, принадлежащего
юридическому лицу, — реквизиты юридического лица и балансовую стоимость данного
объекта оценки;
 стандарты оценки для определения соответствующего вида стоимости объекта оценки,
обоснование их использования при проведении оценки данного объекта, перечень
использованных при проведении оценки объекта данных с указанием источников их
получения, а также принятые при проведении оценки объекта допущения;
 последовательность определения стоимости объекта оценки и ее итоговую величину, а
также ограничения и пределы применения полученного результата;
 дату определения стоимости объекта оценки;
Типовой отчет об оценке квартиры должен также включать следующую основную
информацию:
 основные параметры и характеристики оцениваемой квартиры (адрес, общая и жилая
площадь, количество комнат и их площадь, характеристика удобств, описание дома,
местоположение и т.д.);
 описание внутренней отделки и инженерного оборудования квартиры (внутренняя
планировка квартиры, общее состояние квартиры, дополнительные улучшения и т.п.);
 анализ сравнимых продаж и оценку факторов, корректирующих стоимость квартиры;
 итоговую оценку рыночной стоимости оцениваемой квартиры.
1. Копейкин А.Б.,Рогожина Н.Н.Страхование кредитных рисков при ипотечном жилищном
кредитовании (страхование ипотечных рисков). – М.: Фонд «Институт экономики
города», 2005.
2. Косарева Н.Б., Страйк Р., Развитие ипотечного жилищного кредитования в России – М.:
Институт экономики города, 1994.
3. Фадеев Л.Б., Формирование и использование прибыли предприятия. Россия, 2009.
528

Conferinta Vol 2 2017

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conferinta Vol 2 2017

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

 Facultatea Tehnologia Alimentelor (p. 3 –50)

Conferinţa Tehnico-Ştiinţifică a Colaboratorilor, Doctoranzilor şi Studenţilor,

Bun de tipar 30.05.18 Formă electronică

U.T.M., 2004, Chişinău, bd.Ştefan cel Mare, 168

ISBN 978-9975-45-543-5 © UTM, 2018

Universitatea Tehnică a Moldovei

II. Materiale şi metode

III. Rezultate şi discuţii

Regim termic Regim termic

Universitatea Tehnică a Moldovei

Cuvinte cheie: proces tehnologic, rezistenţă, bioxid de sulf, păstrare

II. Materiale și metode

Fig. 1. Mecanismul de acționare a metabisulfitului

III. Rezultate și discuții

Tabelul 1. Determinarea pierderilor pe toată perioada păstrării

0,3±0,01 0,18±0,01 0,2±0,01 0,11±0,01 0,7±0,02 0,418±0,01

0,6±0,01 0,71±0,01 0,4±0,01 0,47±0,01 1,4±0,01 1.66±0,02

0,3±0,01 0,22±0,01 0,2±0,01 0,15±0,01 0,7±0,02 0,52±0,01

Total 1,2±0,02 1,11±0,01 0,8±0,01 0,74±0,01 2,8±0,02 2,60±0,02

Notă: PNM –Perisabilitatea Naturală a Masei, RT – Rabat Tehnologic

Fig. 2. Pierderile de masă a strugurilor de masă soi Moldova

Cercetările teoretice și experimentale realizate în cadrul cercetării au condus la formularea concluziilor:

Universitatea Tehnică a Moldovei

2.2. Metode de cercetare

2.2.1. Etapa de obținere a miezului acoperit cu pelicule alimentare

Decojirea Sortarea miezului conform Uscarea miezului la t= 37 ° C timp de 24 ore

II. Prepararea soluției de formare a peliculei alimentare biodegradabile

Dizolvarea IPS Denaturarea proteinei pe Adăugarea Adăugarea

Fig.1 Schema de pregătire a probelor pentru cercetare

Nadejda BREAHNA, Maria STURZA, Adelina DODON dr., conf. univ.,

Universitatea Tehnică a Moldovei

1. Materiale și metode de analiză

Tabelul 1. Caracteristici de calitate a făinii de migdale

Calitatea materiilor auxiliare corespunde cerințelor indicate în documentele normativ-tehnice.

Fig. 1. Proba martor

Aspect exterior Proba martor (PM)

Proba 3 +1,5 % adaos de

Fig. 3. Diagrama de profil a biscuiților Macarons

Proba martor (PM)

Fig. 5. Variaţia umidității a biscuiților Macarons

Conform figurii 5, conținutul de umiditate a biscuiților Macarons cu adaos de spirulină se modifică în

Universitatea Tehnică a Moldovei

unde: Pmnp – punctajul mediu neponderat (media aritmetică a rezultatelor);

Determinarea acidităţii titrabile (GOST 3627)

Aliona DUHLICHER, Pantelemon FRĂSÂNEANU, Grigore DUHLICHER

Universitatea Tehnică a Moldovei

T.1. Contribuţia genurilor de activităţi în crearea PIB a RM pe perioada 1995…2016

T.1.1. Nomenclatorul activităţilor Economiei şi a domeniului Industriei RM

T.3. Indicii agregați a valorii producției a Industriei de Panificație a RM în perioada 1995…2016

Volumul indicatorilor în anii din dinamică

Volumul indicatorilor în anii din dinamică

T.5. Indicii agregați ai preturilor producției Industriei de Panificație a RM în perioada 1995…2016

Volumul indicatorilor în anii din dinamică

1. Duhlicher A. și alții. Aspecte și proceduri contemporane de analiză a economiei – direcție de sporire a

Universitatea Tehnică a Moldovei

Cuvinte cheie: pH-ul , Eh-ul , potential redox , OVP-metru, microhidrină, antioxidante

3. Metode materiale şi aparate

Izvor (Bolohan) Roz intens ++

Recomandări pentru a împiedica poluarea apei

Université Technique de Moldavie

Unité Mixte de Recherche AGROCAMPUS OUEST – INRA

Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Coopertist-Comercială din Moldova1

Rezumat: Obiectivul acestei cercetări a fost determinarea indicilor fizico-chimici și microbiologici ai