Viața Sf.

Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia la anul 354 din părinți nobili: tatăl său,
Secundus, era un ofițer de rang înalt în armata imperială. Tatăl său a murit la scurt timp după
nașterea sa, astfel încât el a fost crescut de mama sa, Antuza, care era creștină. A fost botezat în 370
și hirotesit citeț. Și-a început educația pe lângă educatorul păgân Libanius, apoi a studiat teologia cu
Diodor din Tars (unul din conducătorii a ceea ce mai târziu s-a numit Școala din Antiohia), timp în
care practica o aspră asceză. Nemulțumit de acestea, devine pustnic (cca. 375 d. Hr.) și rămâne
retras până când sănătatea sa precară îl silește să se întoarcă în Antiohia.
Atunci a fost hirotonit diacon în 381 de către Sfântul Meletie al Antiohiei, iar mai apoi preot
în 386 de către episcopul Flavian I al Antiohiei[1]. Se pare că aceasta a fost perioada cea mai
fericită din viața sa. De-a lungul a doisprezece ani, a devenit foarte cunoscut datorită elocvenței cu
care vorbea în public. În acest sens, trebuie amintite explicațiile sale referitoare la diferite pasaje și
învățături morale din Sfânta Scriptură. Cele mai valoroase lucrări ale sale sunt Omiliile la diferite
cărți ale Bibliei. Sfântul Ioan insista foarte mult asupra milosteniei. De asemeni, el se îngrijea foarte
mult de nevoile duhovnicești și materiale ale săracilor. A predicat mult împotriva abuzurilor de
bogăție și de dreptul de proprietate. În multe privințe, faptul că avea atât de mulți ascultători nu era
de mirare. Întrucât avea o înțelegere directă a Scripturilor (foarte deosebită de tendința alexandrină
de interpretare alegorică), aceasta însemna că majoritatea temelor abordate în cuvântările lui erau
prin excelență sociale, explicând cum ar trebui să trăiască creștinii.
Un incident petrecut în timpul slujirii sale în Antiohia ilustrează poate cel mai bine influența
predicilor sale. Cam în vremea în care ajunge în Antiohia, episcopul trebuie să intervină pe lângă
împăratul Teodosie I în favoarea cetățenilor care participaseră la o revoltă în timpul căreia statuile
împăratului și ale familiei sale fuseseră mutilate. De-a lungul Postului Mare, în anul 397, Sf. Ioan
ține 21 de predici în care arată poporului greșelile pe care le făcuse. Se pare că acestea au avut o
influență durabilă asupra multora: se știe că mulți păgâni s-au convertit la creștinism în urma
acestora. Cu această ocazie, răzbunarea împăratului Teodosie nu a fost atât de aspră pe cât putea fi:
acesta s-a mulțumit să schimbe statutul legal al cetății cu unul inferior.
În anul 397, Sf. Ioan a fost chemat (oarecum împotriva voinței sale) să devină episcop de
Constantinopol. El a fost mâhnit de faptul că protocolul curții imperiale îi conferea privilegii mai
mari decât ale celor mai mari dregători laici. Pe când era episcop, a refuzat net să găzduiască orice
fel de petreceri luxoase. Aceasta i-a adus popularitatea în rândul poporului, dar nu și pe cea a
bogaților și clerului. Curând după venirea sa în oraș, el spunea: "poporul îl laudă pe înaintaș ca sâ îl
poată critica pe urmaș". Reforma clerului pe care acesta o întreprinde i-a adus nemulțumiri în rândul
acestuia. El le-a cerut predicatorilor itineranți să se întoarcă, fără nici o plată, la bisericile unde
fuseseră rânduiți să slujească.
 Perioada petrecută acolo a fost mult mai tulbure decât cea din Antiohia. Teofil, Papă al
Alexandriei dorea să aducă și Constantinopolul sub influența sa și s-a opus numirii lui Ioan în
scaunul constantinopolitan. Fiind un opozant al învățăturilor lui Origen, el l-a acuzat pe Sf. Ioan că
ar fi susținut prea mult învățăturile lui Origen. Teofil mustrase patru monahi egipteni (cunoscuți
drept "Frații cei înalți") pentru că susțineau învățăturile lui Origen. Aceștia fug din Alexandria și
sunt primiți de Ioan. Acesta își mai face un dușman în persoana Eudoxia (soția împăratului
Răsăritului, Arcadie) care considera (probabil nu fără motiv) că vehementa critică a Sf. Ioan la
adresa extravaganței veșmintelor feminine se referea la ea.
Sf. Ioan era neînfricat în arătarea greșelilor celor mari. Teofil, Eudoxia și ceilalți dușmani ai
săi s-au aliat împotriva lui. Aceștia au convocat un sinod în anul 403 pentru a-l condamna pe Sf.
Ioan, sub acuzația de origenism. Ca urmare a acestui sinod, este depus și exilat. Împăratul Arcadie îl
recheamă însă aproape imediat, din cauza nemulțumirii poporului. Mai avusese loc și un "cutremur"
în iatacul imperial (se crede că a fost vorba fie un cutremur de pământ, fie de faptul că împărăteasa
pierduse o sarcină sau dăduse naștere unui prunc mort), ceea ce fusese interpretat ca un semn al
mâniei lui Dumnezeu. Pacea a fost de scurtă durată. O statuie de argint a împărătesei Eudoxia a fost
ridicată în apropierea catedralei Aghia Sophia. Ioan critică atunci ceremoniile de consacrare a
acesteia. Vorbește împotriva împărătesei pe un ton dur: "Iarăși Irodiada se îndrăcește, iarăși de
tulbură, iarăși joacă și saltă, iarăși caută capul lui Ioan" (aluzie la ceea ce se întâmplase cu Sfântul
Ioan Botezătorul). Este din nou exilat, de data aceasta în Caucaz, în Georgia.
Papa Romei, Inochentie I a protestat împotriva surghiunirii Sf. Ioan, dar fără folos. Ioan a
scris o serie de scrisori care încă aveau o mare influență în Constantinopol, astfel încât a fost exilat
și mai departe, la Pityus (pe malul răsăritean al Mării Negre). Nu a ajuns însă la destinație, deoarece
a trecut la Domnul în timpul călătoriei. Ultimele sale cuvinte au fost: "Slavă lui Dumnezeu pentru
toate!"

Opera Sfântului Ioan Hrisostom

În ce priveşte opera, putem spune că acesta lasă posterităţii o operă uriaşă, inegalabilă atât ca
dimensiuni, cât şi prin conţinut, cuprinzând 18 volume în ediţia Migne (vol. 47-64), comparabilă
doar cu cea a lui Origen sau a Fericitului Augustin. Dintre anticii antiohieni, Sfântul Ioan este
singurul ale cărui scrieri au dăinuit, în timp, aproape în întregime. Acest privilegiu este datorat
personalităţii autorului, dar nu într-o mai mică măsură, valorii lor. Nici un scriitor oriental nu a
obţinut în asemenea măsură admiraţia şi aprecierea posteriorităţii.

Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, dintre cele mai bogate şi alese ale literaturii mondiale, s-au
păstrat aproape în totalitate. Opera sa conţine tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvântări,
epistole, precum şi cărţi de cult, dintre care cea mai celebră, rămâne, fără îndoială, Slujba Sfintei
Liturghii, după care se oficiază Liturghia în cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe.
Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici susţinute de Sfântul Ioan în Antiohia şi
Constantinopol. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Ioan, ci stenografiate de
tahigrafi în timp ce el le vorbea credincioşilor, iar înaintea editării acestora, erau verificate şi
corectate de Sfântul Ioan. Toate scrierile Sfântului Ioan atrag şi uimesc într-atât încât îl cuceresc cu
totul pe cititor. Operele sale literare sunt un izvor nesecat nu doar pentru teologi, ci şi pentru
arheologi şi pentru istoricii culturii.