In vreme de razboi

Nuvela "In vreme de razboi" de I.L. Caragiale a fost publicata prima data intr-o
revista mai putin cunoscuta, si anume "Gazeta sateanului". A fost preluata si retiparita de catre
fiul scriitorului, Luca I. Caragiale. Apartine, alaturi de "Faclie de Paste", "Pacat", "Grand
Hotel", "Victoria Romana", unei serii literare inedite, derivata realism, naturalismul.
Nuvela psihologica "In vreme de razboi" se afla la granita dintre creatia realista, care
infatiseaza relatia dintre mediu, personaj si comportament, propunandu-si sa dea cititorului
impresia ca universul fictional este oglinda exacta a realitatii, si creatia naturalista, care arata
ereditatea si mediul in relatie cu patologia.
Tema o constituie evolutia unei obsesii pana la nebunie, respectand toate simptomele
acestei boli, protagonistul fiind urmarit prin analiza crizelor de constiinta si comportament, ca
intr-o adevarata fisa medicala.
Textul este alcatuit din trei parti, fiecare la randul ei avand un numar de scene inegale
ca intindere, delimitate de autor fie prin blancuri, fie prin asteriscuri, facand ca textul sa apara
fragmentat. Aceasta modalitate ii da naratorului posibilitatea de a dinamiza actiunea, selectand
momentele care se dovedesc a fi cu adevarat importante in evolutia protagonistului. Scriitorul isi
subintituleaza opera "schita" dar nu face referire la genul acesteia, ci la faptul ca in nuvela este
schitat caracterul personajului principal, prin alegerea celor mai semnificative scene.
Actiunea se desfasoara pe parcursul a cinci ani, in care este urmarita viata
carciumarului Stavrache. Totul incepe in primavara anului 1877, cand carciumarul afla ca fratele
sau, popa Iancu, este capetenia unei bande de talhari care teroriza imprejurimile de ani de zile.
"Cetasii fusesera prinsi", iar el reusise sa scape printr-un noroc. Era insa o chestiune de timp
pana va fi si el prins si arestat si din aceasta cauza cauta salvare la fratele sau mai mare. Acesta il
sfatuieste sa se ofere ca voluntar in razboi dar, evident, sub o alta identitate, cea a domnului
Iancu Georgescu "un tanar foarte voinic,frumos si curat, ras proaspat - o infatisare demna si
severa"
Conflictul este unul interior, in constiinta carciumarului, care intelege ca singura
modalitate de a pune stapanire pe averea fratelui sau este ca acesta sa moara. Motivul grijilor si
spaimelor este de fapt contradictia dintre dorinta de a-si ucide fratele si reprimarea acesteia.
Caragiale analizeaza aici cu ajutorul mijloacelor artei literare ceea ce psihologii numesc
"Complexul lui Cain".
Incipitul este brusc, oferind totusi cititorului datele esentiale pentru a intelege textul:
loc, timp, personaje, intriga.
Prima reactia a lui Stavrache la marturisirea fratelui sau este exploziva si sincera "Sa
fugi! sa piei! sa te-neci mai bine decat sa puie mana pe tine! in fundul ocnii iti putrezesc oasele!".
Onoarea familiei a fost patata iar vinovatul trebuia sa plateasca.
Sosirea primei scrisori il tulbura, in asa fel incat ii contrazice credinta ca fratele
acestuia era pierdut, asa cum sperase inca de la bun inceput. De aceea s-a inchis in camera sa la
deschiderea scrisorii, pentru a nu-i putea vedea nimeni reactia. Cea de-a doua scrisoare insa ii
ofera ceea ce isi doreste, si anume siguranta ca fratele sau este mort. Carciumarul pleaca imediat
la un avocat pentru a afla cum poate cineva sa intre "in stapanirea averii unui frate bun, care n-
are alt mostenitor".
Cele doua cosmaruri ale lui Stavrache par a fi provocate de nesiguranta cu privire la
moartea fratelui sau, chiar daca a doua scrisoare il convinge de acest lucru.
Rolul fetitei venite la bar dupa cumparaturi modeste, este de a demonstra uriasa
patima pentru bani a carciumarului. Omul atat de calculat, chiar si in acele momente speciale,
care tine socoteala si unei bucati uscate de covrig uitate pe tejghea si care incearca sa insele un
copil chiar si cand trebuie sa masoare "de un ban gaz si de doi bani tuica", este capabil sa faca
orice pentru a intra in posesia unei mosteniri.
Sosirea lui popa Iancu la han este asemanatoare cu cea din vis, intamplandu-se tot in
plac nocturn. Incordarea hangiului sporeste rapid si treptat, lucru evidentiat de narator: "hangiul
asculta", "hangiul zambi", "hangiul incepu sa rada". Finalul nuvelei consemneaza nebunia
hangiului si resemnarea mezinului "N-am noroc!".