VACCINURI

Vaccinurile sunt produse biologice care conţin bacterii vii cu virulenţã atenuatã,
bacterii omorâte, toxine modificate (anatoxine), virusuri infecţioase dar cu virulenţã
atenuatã, respectiv virusuri inactivate şi care, introduse pe o cale adecvatã în
organismul uman sau animal, stimuleazã reactivitatea imunitarã, generând o stare de
protecţie temporarã faţã de agentul infecţios din care au fost preparate.

Preparatul vaccinal trebuie sã fie eficient, adicã sã inducã un rãspuns imun

protector, a cãrui memorie sã se pãstreze în timp şi, pe de altã parte, sã prezinte un
grad înalt de siguranţã, adicã sã nu determine efecte secundare defavorabile.

Administrarea unui vaccin se face pe baza unei strategii bine definitã. Scopul
vaccinãrii poate fi eradicarea, eliminarea sau limitarea unui proces infecţios.

Eradicarea semnificã dispariţia agentului patogen, consecutiv acţiunii de

vaccinare.

Eliminarea corespunde dispariţiei manifestãrilor patologice, deşi agentul

patogen se pãstreazã în populaţia umanã sau animalã.

Limitarea semnificã posibilitatea controlului unei maladii infecţioase pânã la un

nivel la care nu mai reprezintã o problemã de sãnãtate publicã.

În general, vaccinurile se administreazã înainte de a se produce infecţia cu

tulpina sãlbaticã a agentului patogen. Face excepţie vaccinul rabic, care se
administreazã dupã ce s-a produs o presupusã infecţie. Faptul este posibil, deoarece
infecţia rabicã are o perioadã lungã de incubaţie şi permite ca preparatul vaccinal sã
inducã un rãspuns imun eficient, care modificã evoluţia infecţiei cu o tulpinã de virus
"de stradã".

Dupã conţinutul lor, vaccinurile pot fi monovalente, adicã includ antigenele unei
singure tulpini bacteriene sau virale (de exemplu, vaccinul stafilococic), bi-, tri- sau
polivalente, care conţin antigene provenind de la douã, trei sau mai multe specii de
microorganisme sau tulpini virale (de exemplu, vaccinul diftero-tetano-pertusis).

Dupã provenienţa agenţilor patogeni utilizaţi la prepararea unui vaccin, se

disting autovaccinuri şi stocvaccinuri. Autovaccinul este vaccinul preparat cu o
tulpinã a unui microorganism sau a unui virus, izolatã de la un bolnav şi destinat a fi
folosit numai pentru vaccinarea pacientului de la care s-a fãcut izolarea.
Stocvaccinurile se obţin din amestecul mai multor tulpini de agenţi infecţioşi şi sunt
destinate imunizãrii întregii populaţii susceptibile.

Vaccinuri de origine bacterianã

 

Vaccinurile vii constau din suspensii de bacterii vii, dar cu virulenţã atenuatã,

astfel încât sã nu determine o infecţie aparentã, dar sã rãmânã capabile sã iniţieze
un proces infecţios inaparent, cu efect imunizant. Vaccinurile vii conţin celule viabile,
slab virulente şi care, dupã administrare, induc o imunitate solidã, comparabilã celei
consecutive trecerii prin boalã, dar produc  cel mult semne minime de îmbolnãvire.
Indiferent de locul inoculãrii, agentul infecţios din vaccinul viu nu rãmâne localizat, ci
se rãspândeşte în organism, pãtrunzând şi multiplicându-se în aceleaşi ţesuturi în
care se localizeazã şi în cazul infecţiei naturale, dar infectând un numãr mic de celule
sensibile şi multiplicându-se lent, agentul infecţios din vaccin nu declanşeazã o boalã
clinicã, ci numai o infecţie de formã atenuatã, care este însoţitã de modificãri umorale
şi de reactivitate imunitarã.

Pentru prepararea vaccinurilor vii se utilizeazã mutante bacteriene cu virulenţã

atenuatã, selecţionate prin cultivarea unor tulpini sãlbatice în condiţii speciale: de
exemplu, cultivarea la o temperaturã superioarã celei optime în cazul bacilului
cãrbunos – Bacillus anthracis, sau prin acţiunea unor substanţe chimice şi utilizarea
unor medii de cultivare care oferã condiţii nefavorabile (vaccinul BCG).

Vaccinurile omorâte constau din suspensii bacteriene omorâte prin încãlzire la

temperaturi ridicate (60o), ori sub acţiunea formolului sau a fenolului şi care conţin
una din aceste substanţe ca prezervant. Din aceastã categorie fac parte vaccinul tifo-
paratific A şi B (TAB), vaccinul pertusis (din Bordetella pertusis), vaccinul stafilococic.
Proprietãţile imunogene ale vaccinurilor bacteriene omorâte se menţin intacte.

Anatoxinele (toxoizii) sunt preparate biologice cu proprietãţi imnogene, derivate

din toxine. Uneori, toxinele se transformã spontan în derivaţi lipsiţi de toxicitate, dar
pãstreazã proprietãţile de imunogenitate şi specificitate ale toxinei native.
Mecanismul molecular al inactivãrii toxinelor nu este cunoscut. Inactivarea este un
proces lent şi progresiv, dependent de pH, temperaturã, prezenţa ionilor sau a
proteinelor contaminante, de procesul învechirii preparatului. Un factor major al
inactivãrii pare a fi proteoliza parţialã a moleculelor de toxinã sub acţiunea
proteazelor contaminante, dar şi schimbarea conformaţiei moleculei, polimerizarea
sau clivarea unui fragment molecular pot acţiona în acelaşi sens.

Inactivarea toxinelor şi transformarea lor în produse atoxice are loc în condiţii

dirijate, sub acţiunea formolului 4% o, la 37o şi rezultã anatoxine. Fenomenul a fost
descoperit de Ramon (1925). Beta-propiolactona, 2-4-dinitrofluorbenzenul şi
glutaraldehida au aceleaşi efecte asupra toxinelor.

Pentru a fi utilizatã ca vaccin, o anatoxinã trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele

condiţii: a) sã fie imunogenã şi sã inducã sinteza anticorpilor la un titru suficient
pentru a neutraliza in vivo, toxina nativã; b) sã fie complet lipsitã de toxicitate; c) sã
nu aibã proprietãţi alergizante. Anatoxina idealã ar putea fi produsã de
microorganisme manipulate genetic sau prin mutaţii ale genei codificatoare a toxinei.
Ea ar fi o proteinã netoxicã, dar cu aceleaşi proprietãţi de imunogenitate cu ale
toxinei native, capabilã sã inducã sinteza anticorpilor neutralizanţi.

Condiţiile optime pentru obţinerea anatoxinelor sunt proprii fiecãrei toxine şi au

fost optimizate empiric, dar mecanismele moleculare ale inactivãrii nu se cunosc. În
general, condiţiile optime pentru obţinerea anatoxinelor sunt urmãtoarele:
 - concentraţia proteicã trebuie sã fie de 1 mg/ml, iar cea de formol, de 1,3
mg/ml;

- temperatura de detoxifiere este de 37-40 o;

- pH-ul optim este de 7,8-8,2 pentru toxinele diftericã şi tetanicã şi 5,5 pentru
cea botulinicã;

- durata contactului cu formolul este de 3-5 sãptãmâni.

Detoxifierea începe simultan cu adãugarea formolului. Procesul de detoxifiere

este evident dupã un minut şi creşte exponenţial timp de 24 de ore, când toxicitatea
are valoare foarte scãzutã şi tinde spre 0, la 5 zile. Forma netoxicã poate reveni total
sau parţial la forma toxicã. De aceea este necesarã prelungirea contactului cu
formolul, o perioadã mai lungã de timp. Molecula de anatoxinã are o structurã
stabilizatã, prin formarea legãturilor noi între formol şi resturile de aminoacil, dar în
acelaşi timp, prin acţiune prelungitã, formolul are rolul unui agent de reticulare pentru
cã favorizeazã formarea legãturilor între moleculele proteice identice, ceea ce explicã
polimerizarea unor anatoxine.

Anatoxinele bacteriene, ca şi exotoxinele sunt foarte imunogene pentru om, cal,

caprã, iepure, cobai, în special dupã asocierea cu adjuvanţi (fosfat de Ca). Ele se pot
administra ca vaccinuri pentru imunizarea activã sau se folosesc pentru imunizarea
animalelor în vederea obţinerii serurilor imune utilizabile în seroterapie. 

Vaccinuri virale  

Vaccinurile virale sunt de trei categorii:

1) Vaccinuri cu virus activ (infecţios) atenuat;

2) Vaccinuri cu virus inactivat (neinfecţios).

Ambele categorii sunt vaccinuri unitare.

3) Vaccinuri subunitare.