UNIVERSITATEA TEHNICĂ “GHEORGHE ASACHI” DIN IAŞI

FACULTATEA DE INGINERIE CHIMICĂ ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

“CRISTOFOR SIMIONESCU”

DEPARTAMENTUL DE INGINERIE ORGANICĂ, BIOCHIMICĂ ŞI ALIMENTARĂ

SPECIALIZAREA: PRODUSE FARMACEUTICE SI COSMETICE

REFERAT
Dozarea acidului acetilsalicilic

Coordonator: Executant:
Asist.dr.ing. Alexandra Tucaliuc Ing. Ioana-Adriana Gheorghiu

Anul 2018-2019
 Cuprins:

1. Aspirina (acidul acetilsalicili) – generalitati, istoric…………………….3

2. Obtinerea aspirinei………………………………………………………5
3. Dozarea aspirinei………………………………………………………..7
4. Bibliografie……………………………………………………………...9

2
 1. Aspirina (acidul acetilsalicili) – generalitati, istoric

1897 este considerat anul nasterii Aspirinei. In 1897 un chimist german, Felix Hoffmann,
care lucra pentru cunoscuta companie Friedrich Bayer et Co., descopera acidul acetilsalicilic,
Aspirina, care a devenit cel mai cunoscut medicament. Istoria aspirinei incepe insa cu peste 3500
de ani in urma. Cu 1500 de ani i.e.n. egiptenii foloseau infuzia de frunze uscate de mirt pentru
durerile reumatice.
1000 de ani mai tarziu Hippocrates prescria un suc extras din scoarta de salcie pentru
febra si dureri. Substanta activa din acest suc, care usura durerea, este cunoscut azi sub
denumirea de acid salicilic. De asemenea se stie astazi ca acil salicilic este continut in frunzele
de mirt pe care egiptenii le utilizau in tratamentul durerii.
Extras in 1829 din scoarta de salcie de catre un farmacist cunoscut ca Leroux, acidul
salicilic nu putea fi folosit corespunzator deoarece provoca dureri abdominale severe.
Combinarea acidului salicilic de catre Hoffmann cu alte componente chimice pentru inlaturarea
durerilor abdominale a dus la descoperirea acidului acetilsalicilic, Aspirina pe care o cunoastem
astazi.
            Aspirina are multe efecte deja binecunoscute, dar inca se mai descopera noi proprietati.
Analgezic (inlatura durerea) - este folosita in cazul durerilor moderate, cefalee, nevralgii, dureri
musculare, dureri articulare, dureri postoperatorii.
            Antipiretic (antitermic), Antiinflamator - indicata in reumatismul articular acut sau alte
afectiuni articulare inflamatorii acute, Antiagregant plachetar - Aspirina previne agregarea
plachetelor sanguine (care au rol in oprirea sangerarilor). Din acest motiv este folosita in
prevenirea trombozelor (coagularea sangelui in artere sau vene) avand un rol important in
prevenirea infarctului miocardic.
            In ultimii ani, Aspirinei i-au fost atribuite noi efecte: prevenirea cancerului de pancreas,
scaderea riscului de recidiva a cancerului de colon sau rectal, prevenirea anumitor tipuri de
cataracta, prevenirea migrenelor severe.
            Aspirina nu trebuie administrata la pacientii cu afectiuni gastro-intestinale (gastrita, ulcer
gastro-duodenal, hemoragii digestive), afectiuni grave hepatice sau renale, hipersensibilitate la
Aspirina, hemofilie. Nu se administreaza cu 5-7 zile inainte de interventii chirurgicale si la copiii
mai mici de un an.
Se administreaza cu prudenta la persoanele care anterior au suferit gastro-intestinale, bolnavii cu
insuficienta renala, astm bronsic, in cursul sarcinii si la copiii mici.
            Aspirina, sau acidul acetilsalicilic, este un medicament antiinflamator non-steroidian din
familia salicilatilor, folosit in general ca un analgezic minor, ca antipiretic, sau ca antiinflamator.
In plus, aspirina in doze mici are un efect anticoagulant si este folosit pe termen lung ca sa
diminueze riscul de infarct.
Numele de Aspirin reprezinta denumirea sub care compania Bayer din Germania a
produs pentru prima data acest medicament. Astazi, termenul este folosit in mod curent pentru
desemnarea acestui medicament, incluzand chiar variantele care nu sunt produse de Bayer.
Exista insa tari in care cuvantul Aspirin se refera numai la versiunea produsa de Bayer - orice
alta versiune a medicamentului purtand numele de 'acid acetilsalicilic'.
Pentru ca s-a dovedit rolul aspirinei in etiologia Sindromului Reye, medicamentul nu mai
este folosit pentru a trata simptomele de gripa la copii. Un alt efect negativ a aspirinei, mai ales

3
in doze mari, este iritarea mucoasei gastroduodenale, ce poate duce la hemoragii digestive
superioare in episoadele acute.
Acest neajuns a fost compensat prin folosirea aspirinei tamponate, un amestec de acid
acetilsalicilic si saruri ale calciului (in special carbonat). Cercetarile moderne au dat acidului
acetilsalicilic noi valente terapeutice cum ar fi: antitrombotic (acid acetilsalicilic in concentratie
de 75 sau 325 mg), antiagregant plachetar in profilaxia infarctului miocardic acut, al anginei
pectorale instabile, ischemiei acute, si accidentelor cerebrovasculare ischemice.
Hipocrate, medicul grec dupa care s-a numit Juramantul lui Hipocrate, a scris in secolul al V-lea
despre o pudra amara extrasa din scoarta de salcie care avea puterea de a usura durerile si de a
reduce febra. Acest remediu este mentionat in texte antice din Sumeria, Egipt si Assiria.
De asemenea, Amerindienii foloseau scoarta de salcie pentru a usura durerile de cap,
febra, durerile de muschi si reumatismul. Preotul Edmund Stone, din Chipping Norton, Anglia, a
notat in 1763 ca scoarta salciei este un remediu eficace impotriva febrei
Extractul activ al scoartei, numit salicina, dupa numele latin pentru salcia alba ( Salix
alba), a fost izolat in forma sa cristalina in 1828, de catre farmacistul francez Henri Leroux si
chimistul italian Raffaele Piria, care au reusit sa separe acest acid in forma sa pura. Salicina este
foarte acida cand este intr-o solutie apoasa saturata, avand un nivel pH de 2,4, de aici numele de
acid salicilic.
In 1839 s-a observat ca acidul salicilic cauza probleme digestive, cum ar fi, de exemplu,
iritarea stomacului sau diaree. In 1897, un cercetator de la compania Friedrich Bayer, din
Germania, a inlocuit unul dintre grupele functionale hidroxil din acidul salicilic, cu o grupa
acetil, care reducea semnificativ efectele negative. Acesta a fost primul medicament de sinteza si
inceputul industriei farmaceutice.
Cine a descoperit acidul acetilsalicilic este o problema destul de controversata. Oficial,
inventatorul aspirinei a fost Felix Hoffmann. Pe de alta parte, Arthur Eichengrün a spus in 1949
ca el a planuit si dirijat sinteza aspirinei, pe cand rolul lui Hoffmann a fost doar sinteza initiala a
medicamentului, folosind procesul lui Eichengrün.
Versiunea lui Eichengrün a fost ignorata de istorici si chimisti pana in 1999, cand Walter
Sneader de la Departamentul de Stiinte Farmaceutice de la Universitatea din Strathclyde
(Glasgow, Regatul Unit) a reexaminat cazul si a ajuns la concluzia ca Eichengrün a avut dreptate
si ca intr-adevar el este cel care ar trebui recunoscut pentru inventia aspirinei. Compania Bayer
nu recunoaste aceasta varianta nici pana in ziua de astazi.
Cam tot atunci, un alt farmacist, de data aceasta elvetian, pe nume Pagenstecher, distila
florile de sanziene, atat de frumos mirositoare. Din lichidul de distilare, dupa racire, se ridicau la
suprafata picaturi uleioase de aldehida salicilica, lichid care amintea de mirosul sanzienelor.
Dupa un sfert de veac de incercari, H. Guerland reuseste sa reproduca prin sinteza, si
pornind de la fenol, acidul salicilic, pentru care Löwing folosise insa o substanta naturala.
Fenolul se obtinea, prin distilarea uscata a carbunilor de pamant pentru producerea gazului de
iluminat.
Pe de alta parte, farmacistul alsacian, din Strassbourg, Charles- Frédéric Gerhardt, s-a
apucat sa acetilieze acidul salicilic. Folosind anhidra acetica si iarasi acidul sulfuric a obtinut
ceea ce la analiza chimica s-a dovedit a fi acidul acetilo-salicilic. Acesta, acidul salicilic,
aldehida salicilica din sanziene si substanta lui Leroux, care intre timp capatase denumirea de
salicina, toate aveau aceeasi structura chimica de baza.

4
 2. Obtinerea aspirinei

Aspirina este acidul acetilsalicilic cu formula:

acid 2- acetiloxibenzoic
In antichitate, frunzele si scoarta salciei albe erau cunoscute pentru actiunea lor impotriva
febrei si a durerilor (proprietati antiperetice si analgezice). Principiul activ din aceasta planta este
acidul salicilic (acidul o-hidroxibenzoic).
            Aspirina se obtine prin acilarea grupei –OH fenolice din acidul salicilic cu anhidrida
acetica, folosind drept catalizator acidul sulfuric.
In antichitate, frunzele si scoarta salciei albe erau cunoscute pentru actiunea lor impotriva febrei
si a durerilor (proprietati antiperetice si analgezice). Principiul activ din aceasta planta este acidul
salicilic (acidul o-hidroxibenzoic).
            Aspirina se obtine prin acilarea grupei –OH fenolice din acidul salicilic cu anhidrida
acetica, folosind drept catalizator acidul sulfuric.

Calea catre obtinerea aspirinei fusese strabatuta. Mai trebuia consacrarea.

Aceasta a avut loc abia in 1876 cand L. Rien si S. Striker  au demonstrat sa acidul acetilo-
salicilic, administrat bolnavilor reumatici care febricitau, faceau sa scada temperatura intocmai
ca si salcia, dar de mai mare intensitate. Substanta, care pana atunci satisfacuse numai fantezia
unor cercetatori de laborator, devine, peste noapte, un medicament. Si inca un medicament bun!
Era ceruta din ce in ce mai mult. Bolnavii o cereau,medicii o prescriau, dar numai cativa
farmacisti puteau sa acetileze acidul salicilic.

5
 Atunci, in anul 1893, Felix Hofmann, chimist la firma Bayer din Leverkusen, a reusit sa
elaboreze un proces tehnologic pentru obtinerea acidului salicilic acetilat, astfel ca acesta sa fie
preparat in cantitati indestulatoare, la scala industriala.
Si deoarece, pe aceasta cale, devenea un articol comercial i s-a dat o denumire adecvata.
Pentru ca era obtinut prin acetilarea acidului salicilic si, initial, acesta fusese preparat pin
oxidarea aldehidei salicilice din Spirea, a fost botezat  ASPIRINA.
Celebra aspirina, de atunci, din 1893, a fost fabricata si utilizata in cantitati care,
probabil, acum nu mai pot fi socotite.
            Scoasa din taina milioanelor de celule infime din care este alcatuita salcia si de unde la
inceput nu se lasa furata naturii decat cristal cu cristal, acum, pentru alinarea durerii, ea se
incarca in vagoane.
Mai intai vagoanele vin in fabrica. Ele au plecat din rafinarii de petrol, din paienjenisul
de conducte, coloane si retorte sau din constelatia de lumini cu flacari uriase arzand rosu pe
orizont, noaptea. Aduc in cisternele lor pantecoase fenol. Acesta se intalneste, in cuptoarele
duduind sub presiunea arzatoare al focului, cu dioxidul de carbon (CO2 ), acidul cel mai
raspandit din lume. In loc de presiune dioxidul de carbon, se lipeste de fenol si din contopirea
unui gaz si a unui lichid se nasc, in procesul termic cristalele matasoase a acidului salicilic.
            Am pornit de la natura si acum, noi oamenii, copiindu-i modele, fabricam in retortele
noastre mii si mii de tone de substante naturale. Bubuitul cuptoarelor in care moleculele de fenol
si dioxidul de carbon  sunt inghesuite la 125˚ si 6 atmosfere se aude de departe. Ca sa nu mai
vorbim de huruitul motoarelor de suieratul aburilor ce scapa sub presiune, de atmosfera care
ustura la ochi sau de fierbinteala recipientelor in care se naste acidul.
            Dus in alte parti ale fabricii(acidul), este fiert in alambicuri uriase, cu anhidrida acetica,
in prezenta catalizator, adevarati carausi de grupari active. De oxidrilul acidului salicilic
catalizatorul coase o molecula de acid acetic si aspirina este gata. Mai ramane sa fie separata,
purificata si sa-i indepartam tot „gunoiul” de reziduuri de reactie, recristalizata si ambalata. In
saci mari de plastic ia drumul fabricilor de medicamente, unde substanta aspirina, va intampina o
alta serie de aventuri pentru a deveni aspirina medicament.
Este dusa mai intai la o moara spre a fi macinata fin. Este apoi amestecata in niste tobe ce
se invartesc in doua directii concomitent cu liantii, cu gonflati si cu dezagregantii. Pulberea
omogena ca o faina alba, este umectata, framantata, trecuta apoi prin site subtiri spre a fi
transformata in granule de aceeasi marime si consistenta, ca un gris.
Granulele uscate  trec apoi prin masina de comprimat, unde, cazand cu putere,
poansoanele cu o dunga proeminenta pe diametru, azvarle din matrita, o pastila de aspirina, cu o
linie ce o imparte in doua jumatati. In lacasul matritei, poansonul a adunat particulele fine de
aspirina, pe care cele de liant le-au lipit, dar impreuna cu alte particule de gonflant si dezagregat.
            Apoi milioane de comprimate de aspirina sunt ambalate cate zece in fasii de hartie scrise
cu culoare verde si trimise catre toate fabricile din tara. De aici le vom cumpara noi. Le vom lua
pentru a ne trata de diverse maladii. In cazul unor dureri reumatice, nevralgii, mialgii, in stari
inflamatorii, mai ales de origine reumatica sau si in stari febrile, ca antipiretice.

6
 3. Dozarea acidului acetilsalicilic

Acidul acetilsalicilic (acidul 2 – acetiloxibenzoic ), se prezinta sub forma de cristale

aciculare incolore sau pulbere alba cristalina, greu solubil in apa la rece ( 1:300 ), solubil in
etanol ( 1:6), cloroform (1:17), eter (1:20), solutii de hidroxizi sau carbonati alcalini. In prezenta
aerului, acidul acetilsalicilic hidrolizeaza partial; de aceea, in analiza substantei se verifica
prezenta acidului salicilic liber.
                 Principiul metodei:
Dozarea acidului acetilsalicilic are la baza reactia de saponificare cu NaOH in mediu
hidroalcoolic, la rece ( pH – 8,44):

Se titreaza apoi excesul de NaOH cu solutie standard de HCl in prezenta fenolftaleinei

(viraj de la rosu la slab roz ):

NaOHexcex   +    HCl   =  NaCl    +  H20

Procedeul de lucru:

1.00g acid acetilsalicilic se dizolva in 10 ml etanol intr-un vas cu dop rodat. Se adauga
50,0 ml solutie standard NaOH 0,5 M, se acopera vasul si se lasa in repaus o ora. Excesul de
NaOh se retiteaza cu solutie standard de HCl 0.5 M in prezenta fenolftaleinei pana la viraj de la
rosu la slab roz. In paralel se titreaza proba martor.
                   Dozarea acidului acetilsalicilic si a acidului salicilic liber
            Se titreaza in mediu hidroalcoolic la rece (5 – 10oC) aciditatea determinata de gruparea
carboxil libera cu o solutie standard de NaOH, folosind ca indicator fenolftaleina; pH-ul la
punctul de echivalenta, pentru solutii 5 · 10-1 M, este 8,09:

7
 Apoi in aceeasi proba se saponifica gruparea ester cu un exces determinat de NaOH 5 ·
10-1 M prin incalzire la reflux:

Excesul de NaOH se retitreaza cu solutie standard de acid folosind ca indicator fenolftaleina:

NaOHexcex   +    HCl   =  NaCl    +  H20

Procedeul de lucru:

1.00g acid acetilsalicilic se dizolva in 10 – 15 ml etanol (neutralizat in prealabil la

fenolftaleina). Dupa dizolvare completa se adauga 40 – 50 ml apa, cateva picaturi solutie de
fenolftaleina, se raceste la 5 – 10oC si se titreaza cu solutie standard NaOH 5 · 10-1 M ( V2 ), se
monteaza un refrigerent ascendent si se incalzeste la reflux aproximativ 10 minute. Dupa racire
se retitreaza excesul de NaOH cu solutie standard HCl 5 · 10-1 M pana la virajul indicatorului de
la roz la incolor. Se noteaza cu V3 volumul de solutie standard HCl 5 · 10-1 M folosit la aceasta
titrare.

8
 4. Bibliografie

1. Alexandrescu Elena,   Manual Chimie clasa a XIIa, Editura, LVS Crespuscul, 2002.

2. Manciu C., Analiza Chimica in controlul medicamentului, Editura Medicala Bucuresti, 2005

3. Negru N., MedEx 2006, Editura MedicArt, 2005.

4. Vladescu Luminita., Manual Chimie clasa a X a, Editura Art Bucuresti,  2005.

5. www.referatele.com