Cap 2 PDF

Curs 2. 2. Enantiomeria 2.1.
Tipuri de chiralitate moleculară
Clasificarea tipurilor de chiralitate moleculară se face în funcţie de elemente geometrice ca punct, dreaptă,
plan - aranjamentul chiral ia naştere prin dispunerea spaţială a atomilor în jurul acestor elemente.
Există mai multe tipuri de chiralitate:
•centrală – cea mai comun întâlnită în chimia organică
•axială
•planară
•elicoidală
A. CHIRALITATEA CENTRALĂ
Acest tip de chiralitate rezultă din aranjarea spaţială chirală a liganzilor în jurul unui punct (atom) numit
centru de chiralitate.
Ligandul reprezintă atomul sau gruparea de atomi legată de atomul central (centrul de chiralitate), fără a
exista limitări privitoare la natura legăturii. Numărul liganzilor defineşte numărul de coordinare.
Curs 2. 2. Enantiomeria 2.1. Tipuri de chiralitate moleculară
1. Stereocentri tetra- şi tricoordinaţi
Structurile chimice tetraedrice conţin un atom central X situat în centrul geometric al tetraedrului la care sunt
ataşaţi patru liganzi (A,B,C şi D) ocupând colţurile tetraedrului.
Dacă cei patru liganzi sunt diferiţi (2.1) atunci structura chimică respectivă este chirală (grup punctual de
simetrie C1). Compuşii având această structură există sub forma a doi stereoizomeri care formează o
pereche de enantiomeri.
O situaţie comparabilă este întâlnită şi în cazul centrilor de chiralitate tricoordinaţi (2.2), care posedă trei
liganzi ataşaţi la atomul central X. Dacă atomul central posedă o pereche de electroni neparticpianţi (de ex. S
sau N), aceasta va funcţiona ca ligand virtual, ocupând cel de-al patrulea colţ al tetraedrului. În cazul in care
cei trei liganzi A, B şi C sunt diferiţi iar atomul central X conferă suficientă stabilitate acestui aranjament
spaţial, cei doi enantiomeri pot fi izolaţi şi caracterizaţi.
Exemple de structuri chirale stabile şi instabile configuraţional:
(R)-[2H1,2H2,2H3]neopentanul (2.6) este chiral datorită distribuţiei disimetrice de masă în urma substituirii
hidrogenului cu deuteriul. Carbanionii (2.7) posedă o pereche de electroni neparticipanţi într-un orbital sp3
care poate funcţiona ca ligand virtual dar racemizează foarte uşor. Radicalii (2.8) şi carbocationii (2.9) au
atomul central hibridizat sp2, geometria lor fiind trigonală (cei trei liganzi A, B şi C sunt în acelaşi plan), deci
sunt achirali indiferent de natura liganzilor.
În cazul sărurilor de oxoniu (2.11) apare o inversie de configuraţie foarte rapidă (similar cu aminele) şi ca
urmare sunt instabile configuraţional. În schimb sărurile de sulfoniu (2.12) şi sulfoxizii (2.13) prezintă
stabilitate configuraţională, enantiomerii acestora putând fi separaţi.
În cazul aminelor (2.14) apare un proces de inversie de configuraţie (inversie piramidală) a cărui viteză la
temperatura camerei face imposibilă separarea enantiomerilor, chiar şi atunci când atomul de azot face parte
dintr-un ciclu (2.15). Inversia piramidală este împiedicată însă atunci când atomii de azot sunt capete de punte
în sisteme biciclice, ca în cazul enantiomerului (S,S) al bazei Tröger (2.16).
Spre deosebire de aminele terţiare, aminoxizii (2.17) şi sărurile cuaternare de amoniu (2.18) sunt stabile
configuraţional, la fel ca şi fosfinele (2.19) şi sărurile de fosfoniu (2.20).
INVERSIA PIRAMIDALĂ
Pentru moleculele tetraedrice inversia configuraţiei se realizează formal prin interschimbarea a doi liganzi,
ceea ce în mod practic corespunde ruperii şi refacerii unor legături chimice. Consumul energetic ridicat
necesar acestui proces asigură stabilitatea configuraţională a acestor compuşi.
În cazul moleculelor cu centri de chiralitate tricoordinaţi cum sunt aminele, inversia configuraţiei se poate
realiza fără ruperea de legături chimice, ceea ce implică un consum energetic redus şi deci şi stabilitatea
configuraţională scăzută a acestor compuşi.
Inversia de configuraţie (inversie piramidală) se realizează trecând printr-o stare de tranziţie plană, achirală,
care conţine heteroatomul în starea de hibridizare sp2. Cei doi stereoizomeri (a) şi (b), denumiţi invertomeri,
trec dintr-unul în celălalt cu viteză foarte mare chiar şi la temperaturi foarte joase (de ex. în cazul amoniacului
s-au calculat 2.4·1010 inversii/secundă).
2. Determinarea configuraţiei relative a stereocentrilor. Convenţia Fischer-Rosanoff

Prin noţiunea de configuraţie absolută se înţelege precizarea aranjării spaţiale a liganzilor ataşaţi la un centru
de chiralitate.
Configuraţia relativă exprimă relaţia configuraţională de identitate sau neidentitate între două elemente de
chiralitate. Cu alte cuvinte configuraţia relativă reprezintă relaţia determinată experimental între configuraţiile
a două molecule, chiar dacă nu se cunoaşte configuraţia absolută a vreuneia dintre acestea.
Conform convenţiei Fischer-Rosanoff s-a atribuit în mod arbitrar glicerinaldehidei dextrogire configuraţia
corespunzătoare formulei de proiecţie (2.22). Acest compus a fost denumit D-glicerinaldehidă (“D” semnifică
faptul că substituentul –OH este plasat în formula de proiecţie în partea dreaptă a stereocentrului).
În mod similar enantiomerul D-glicerinaldehidei a devenit L-glicerinaldehida, reprezentată în formula (2.23).
În cazul altor compuşi care nu fac parte din seria carbohidraţilor utilizarea convenţiei Fischer-Rosanoff este
mai dificilă. De exemplu (+)-D-glicerinaldehida poate fi transformată în acidul (-)-lactic (2.24) prin reducerea
grupării carbonil urmată de oxidarea grupării hidroxil dar se poate transforma şi în acid (+)-lactic (2.25) prin
oxidarea grupării carbonil urmată de bromurarea grupării hidroxil şi în final reducere.
Pentru a clarifica acest gen de situaţii se utilizează convenţia de proiecţie Fischer (convenţia D-L), care nu
face referire la înrudirea chimică a compuşilor. Conform acesteia, dacă în formula de proiecţie Fischer
stereocentrul corespunzând atomului de C având locanta maximă are substituentul plasat în partea dreaptă
compusul respectiv face parte din seria D, în caz contrar acesta făcând parte din seria L.
Aminoacizii naturali (2.26) fac parte din seria L şi au în general un singur stereocentru, de exemplu L-serina
(R = CH2OH). În cazul treoninei (2.27) există însă 2 stereocentri iar configuraţia relativă a stereocentrului
corespunzător atomului de C cu numărul de poziţie maxim (C3) este D. Pentru a păstra un sistem de
nomenclatură consecvent acest compus a fost denumit Ls-treonină, unde notaţia “s” semnifică seria serinei
(similar notaţia “g” se întâlneşte în cazul seriei glicerinaldehidei).
EXEMPLU:
În anul 1951, prin determinarea configuraţiei absolute a (+)-tartratului de rubidiu şi sodiu (Bijvoet), s-a dovedit
experimental că structura atribuită de Fischer în 1891 pentru (+)-D-glicerinaldehidă este corectă.
Klyne, W.; Buckingham, J. “Atlas of Stereochemistry – Absolute Configurations of Organic Molecules”,

Chapman & Hall, 1974
3. Determinarea configuraţiei absolute a stereocentrilor. Convenţia Cahn-Ingold-Prelog (CIP)
Această convenţie publicată în anul 1966 are la bază compararea speciilor chirale cu un standard chiral, şi
anume sensul de rotaţie al acelor de ceas.
Configuraţia unui stereocentru poate fi:
•R (rectus = dreapta)
•S (sinister = stânga)
Convenţia CIP stabileşte o ordine de succesiune (prioritate) a liganzilor ataşaţi de centrul chiral pe baza unor
reguli standard de succesiune.
Conform convenţiei CIP, un stereocentru cu patru liganzi A,B,C şi D a căror prioritate scade în ordinea
A>B>C>D este privit dinspre faţa tetraedrului care conţine liganzii cu priorităţile cele mai mari (A, B şi C),
colţul tetraedrului care conţine ligandul cu prioritatea cea mai mică (D) fiind cel mai îndepărtat de privitor.
Dacă succesiunea priorităţilor liganzilor descreşte în sensul acelor de ceas configuraţia stereocentrului este
R, iar în caz contrar aceasta va fi S.
REGULI STANDARD DE SUCCESIUNE

Prima regulă atribuie prioritate liganzilor în funcţie de numărul atomic Z (crescător) al atomilor legaţi direct de
centrul de chiralitate.
Prioritatea izotopilor scade în sensul scăderii masei atomice (de ex. D > H), iar perechea de electroni
neparticipanţi (ligand fantomă) în cazul stereocentrilor tricoordinaţi se consideră ca având Z = 0.
În cazul în care cel puţin doi atomi ataşaţi direct de stereocentru sunt identici, pentru stabilirea priorităţii se
compară substituenţii legaţi de aceşti atomi identici.
În cazul legăturilor multiple se folosesc reprezentări duplicative; atomii duplicaţi se trec între paranteze,
tetracoordinarea lor fiind realizeazată cu ajutorul unor atomi fantomă având Z = 0. O legătură dublă este
astfel echivalentă cu două legături de acelaşi fel iar o legătură triplă este echivalentă cu trei legături de
acelaşi fel.
Inelele aromatice sunt considerate structuri Kekulé. În cazul inelelor benzenice (2.49) se ajunge la acelaşi
rezultat indiferent de structura de rezonanţă luată în considerare.
Pentru inelele heterociclice, spre exemplu (2.50), se iau în considerare pe rând cele două structuri de
rezonanţă posibile. În locul atomilor (C sau N) se trec numerele atomice ale acestora (6 sau 7). Fiecărui atom
duplicat i se atribuie un număr atomic formal care este media numerelor atomice aşa cum rezultă din analiza
ambelor structuri de rezonanţă (în acest caz media este 6.5).
STEREOIZOMERIA COMPUŞILOR CU MAI MULTE CENTRE CHIRALE

Compuşii care posedă în moleculă un element de chiralitate prezintă activitate optică, putând exista sub
forma a doi enantiomeri.
Compuşii organici cu n centre de chiralitate pot exista sub forma a 2n izomeri optici reprezentând 2n-1 perechi
de enantiomeri. Din cei 2n izomeri optici, toţi cei care nu se află unul faţă de altul în relaţie de enantiomerie
sunt diastereoizomeri. Fiecare izomer are deci 2n-2 diastereoizomeri.
Linaloolul (2.51) este un compus natural care posedă un stereocentru şi se gaseşte sub forma a doi
enantiomeri. În plante, prin oxidarea celor doi enantiomeri se formează linalool oxidul furanoid (2.52), compus
cu doi stereocentri pentru care există patru stereoizomeri:
•o pereche de enantiomeri cis- : (2R, 5S) şi (2S, 5R)
•o pereche de enantiomeri trans-: (2S, 5S) şi (2R, 5R)
Aldohexozele în formă aciclică au 4 stereocentri, existând sub forma a 24 = 16 stereoizomeri. Dintre aceştia,
8 derivă din D-glicerinaldehidă şi fac parte din seria D, ceilalţi 8 fiind derivaţi de la L-glicerinaldehidă. Fiecare
stereoizomer are câte un enantiomer şi este în relaţie de diastereoizomerie faţă de ceilalţi 14.
O categorie importantă de diastereoizomeri sunt epimerii, adică acei diastereoizomeri care diferă între ei prin
configuraţia unui singur stereocentru. De exemplu D-aloza (2.34) are patru epimeri: D-altroza (2.35), D-
glucoza (2.21), D-guloza (2.37) şi L-taloza.
Mentolul este un produs natural cu trei stereocentri, deci există sub forma a 23 = 8 stereoizomeri grupaţi în
patru perechi de enantiomeri. Fiecare stereoizomer are un enantiomer şi şase diastereoizomeri.
Moleculele aciclice cu n stereocentri posedă simetrie constitutivă atunci când stereocentrii plasaţi echidistant
faţă de centrul geometric al moleculei sunt substituiţi cu liganzi identici.
Aceşti compuşi au 2(n-1)+2(n-2)/2 stereoizomeri atunci când n este par şi 2(n-1) stereoizomeri atunci când n este
impar.
Acidul tartric (2.57) are doi stereocentri substituiţi identic. Forma dextrogiră are configuraţia (2R,3R) iar cea
levogiră (2S,3S). Enantiomerii (2R,3S) şi (2S,3R) nu există însă în realitate sub formă de pereche deoarece
molecula acestora are un plan de simetrie s şi este deci achirală. Acest stereoizomer achiral este denumit
formă mezo.
Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul 1,2-dihidroxiciclohexanului (2.58).

Acidul trihidroxiglutaric (2.59) are trei stereocentri şi deci 4 = 23-1 stereoizomeri. Cei doi stereoizomeri (2S,4S)
şi (2R,4R) formează o pereche de enantiomeri, configuraţiile absolute la C(2) şi C(4) fiind diferite. Atomul de
carbon C(3) are în schimb doi substituenţi identici şi este deci achiral.
În cazul celor doi stereoizomeri care au configuraţii identice la C(2) şi C(4) se observă că deşi atomul de
carbon C(3) are patru substituenţi diferiţi molecula este achirală deoarece posedă un plan de simetrie s. În
acest caz se poate vorbi de doi stereoizomeri distincţi, achirali, denumiţi tot forme mezo.
Atomul de carbon C(3) este un centru pseudoasimetric deoarece are patru substituenţi diferiţi dar este situat
într-un plan de simetrie al moleculei.
Conform regulilor de prioritate, ligandul (R) are prioritate mai mare faţă de ligandul (S) şi deci centrului
pseudoasimetric i se poate atribui o configuraţie absolută conform convenţiei CIP. Deoarece formele mezo
sunt achirale, configuraţiile centrilor pseudoasimetrici se notează cu simbolurile (r) respectiv (s).
Convenţia CIP este aplicabilă şi în situaţiile în care într-o moleculă cu mai mulţi stereocentri nu se cunoaşte
configuraţia absolută a acestora, ci doar configuraţia lor relativă. În acest caz se utilizează descriptorii (R*) şi
(S*) (“R stelat” şi “S stelat”) astfel: stereocentrului corespunzător atomului cu locanta minimă i se atribuie în
mod arbitrar configuraţia (R*) iar celorlaţi stereocentri configuraţii (R*) sau (S*) conform configuraţiei lor
relative faţă de primul stereocentru.
B. CHIRALITATEA AXIALĂ
Compuşii cu chiralitate axială se caracterizează prin aranjamentul spaţial al liganzilor în raport cu o axă
imaginară numită axă de chiralitate.
Acest tip de chiralitate se poate deduce din cea centrală prin alungirea centrului de chiralitate X într-o
dimensiune, direcţia de alungire reprezentând chiar axa de chiralitate X-Y.
Condiţiile de apariţie a chiralităţii axiale sunt mai puţin stringente ca în cazul chiralităţii centrale – X-Y devine
axă de chiralitate dacă la ambele capete există doi substituenţi A şi B diferiţi între ei, A≠B.
Aplicarea convenţiei CIP în cazul chiralităţii axiale

Pentru aplicarea convenţiei R-S în cazul chiralităţii axiale se introduce o regulă de prioritate suplimentară: se
consideră că cei doi liganzi situaţi la capătul axei apropiat de observator au prioritatea mai mare faţă de
liganzii situaţi la capătul îndepărtat.
Presupunând că A>B şi C>D şi privind dinspre capătul axei la care sunt ataşaţi liganzii A şi B se poate
observa că priorităţile descresc în sensul acelor de ceas, deci configuraţia va fi R. Este evident că se va
ajunge la un rezultat identic dacă se priveşte dinspre celălalt capăt. Înaintea descriptorului se poate adăuga
prefixul “a” pentru a indica chiralitatea axială.
EXEMPLE:
Dintre compuşii cu structură rigidă care prezintă chiralitate axială se pot aminti alenele (3.6), alchiliden-
cicloalcanii (3.7) şi spiranii (3.8).
Dacă A=C şi B=D, se poate observa apariţia unei axe de rotaţie C2 ca unic element de simetrie şi deci aceşti
compuşi vor aparţin grupului punctual de simetrie C2. Un exemplu de astfel de compus este acidul (-)-(aR)-
glutinic (3.9).
ATROPIZOMERIA. CHIRALITATEA CONFORMAŢIONALĂ

Atropizomeria este un tip de stereoizomerie care apare ca urmare a împiedicării rotirii în jurul unei legături
simple care defineşte axa de chiralitate. Deoarece activitatea optică în cazul atropizomerilor apare datorită
unor diferenţieri de natură conformaţională, acest gen de chiralitate se mai numeşte chiralitate
conformaţională.
Pentru a putea aplica convenţia CIP la atropizomeri se definesc liganzii de referinţă ca fiind perechile de
grupări legate direct de axa de chiralitate şi care se situează în cele două plane care se intersectează de-a
lungul acestei axe.
În cazul derivatului de bifenil (3.13), liganzii de referinţă sunt perechile de atomi C(2) şi C(6) la un capăt al
axei şi C(2’) şi C(6’) la celălalt capăt. Se poate observa că priorităţile sunt C(2) > C(6) datorită apropierii
atomului C(2) de gruparea –OH fenolică şi C(2’) > C(6’). Configuraţia absolută va fi deci (R).
Deoarece axa de chiralitate a atropizomerilor este o legătură simplă în jurul căreia rotaţia liberă este
împiedicată, trecerea unui enantiomer în celălalt (racemizarea) are loc atunci când este depăşită o barieră de
energie a cărei valoare depinde de volumul substituenţilor ataşaţi de liganzii de referinţă.
Pentru ca atropizomerii să fie separabili la temperatura camerei (să nu se racemizeze cu viteză apreciabilă)
valoarea barierei energetice trebuie să depăşească aprox. 85 kJ/mol.
Atropizomeria este relevantă şi în contextul chimiei farmaceutice. De exemplu compusul Sch 40120 (3.21)
este un agent antipsoriatic al cărei moleculă prezintă o axă de chiralitate. Împiedicarea rotaţiei este modestă
(se datorează H) deci bariera de energie la racemizare are o valoare de numai 90 kJ/mol şi corespunde unui
timp de înjumătăţire de 3.2 min. la 37 oC.
Compusul NBI 42902 (3.22), un antagonist al receptorului pentru GRH (“gonadotropin-releasing hormone”)
are o barieră energetică la racemizare de 96 kJ/mol (timpul de înjumătăţire este de 46 min. la 37 oC). În
schimb BMS-207940 (3.23), un antagonist al receptorului pentru endotelină, conţine două axe de rotaţie
dintre care una (Axa 2) permite rotaţia liberă (probabil 103-106 rot./s). Cealaltă axă însă (Axa 1) conduce la
apariţia a doi atropizomeri destul de stabili (timpul de înjumătăţire la racemizare aprox. 16 ore).
C. CHIRALITATEA PLANARĂ
Existenţa chiralităţii planare implică o diferenţiere într-o singură dimensiune în raport cu un plan, numit plan
de chiralitate.
Condiţia de apariţie a planului de chiralitate este prezenţa a patru atomi coplanari (A, B, X şi Y, cu A≠B şi
prioritatea A>B) şi un alt atom Z plasat deasupra sau dedesubtul planului în care sunt situaţi atomii A,B,X,Y şi
a cărui rotaţie în jurul axei X-Y este împiedicată. Atomul Z, denumit atom pilot, este ales astfel încât să aibă
prioritatea cea mai mare conform regulilor de prioritate.
Privind molecula din punctul în care se află atomul pilot şi considerând că prioritatea scade în ordinea Y>X>A
(deoarece Y este legat direct de atomul pilot, X îl succede, etc.), sensul de descreştere a priorităţilor defineşte
configuraţia absolută a compusului.
Exemple de compuşi cu chiralitate planară sunt compuşii tip ansa (3.25) (ansa = mâner) şi paraciclofanii
(3.26).
D. CHIRALITATEA ELICOIDALĂ
Chiralitatea elicoidală este un tip de chiralitate care se datorează elicităţii întregului schelet al unei molecule.
Modelul macroscopic al acestui tip de chiralitate îl constituie elicea, care este inerent chirală (elicea de
dreapta nu este superpozabilă cu elicea de stânga de aceeaşi dimensiune şi cu acelaşi pas).
O elice este de dreapta dacă privită de-a lungul axei se îndepărtează de observator în sensul acelor de
ceasornic; configuraţia absolută a elicei de dreapta se notează cu (P) (de la “plus”). Elicea enantiomeră este
elicea de stânga, cu configuraţia absolută (M) (de la “minus”).
Structura elicoidală joacă un rol esenţial în arhitectura proteinelor. De exemplu în structura tridimensională a
mioglobinei (3.35), prima proteină a cărei structură a fost elucidată prin difracţie cu raze X, se pot observa
regiunile de elice a, toate având elicitate (P).
Conformaţia de elice a este stabilizată prin legături de hidrogen intramoleculare între grupările –NH- şi –CO-
poziţionate în spire adiacente, după cum se observă în cazul poli-alaninei (3.36), o polipeptidă sintetică.
Acidul dezoxiribonucleic (ADN) este o biomacromoleculă esenţială a cărei funcţii depind de conformaţia sa
elicoidală. Există trei structuri dublu elicoidale ale ADN-ului bicatenar:
•ADN-B (3.38) este structura cea mai comună în soluţie apoasă şi în celule;
•ADN-A (3.37) reprezintă structura dominantă în probe de ADN deshidratat şi se este similară cu structura
ARN bicatenar; atât ADN-B cât şi ADN-A sunt elice de dreapta;
•ADN-Z (3.39) este o structură mai puţin întâlnită, fiind proprie ADN-ului metilat şi ADN-ului legat de anumite
proteine; ADN-Z este o elice de stânga, această configuraţie jucând un rol în reglarea procesului de
transcripţie.
DIASTEREOIZOMERIA Z-E A COMPUŞILOR CU LEGĂTURI DUBLE

Sistemul de nomenclatură Z-E presupune stabilirea ordinii de prioritate a liganzilor de la cele două capete ale
dublei legături:
•dacă liganzii cu prioritatea cea mai mare sunt situaţi de aceeaşi parte a legăturii duble se utilizează
descriptorul (Z) (zusammen = împreună)
•dacă liganzii cu prioritatea cea mai mare sunt situaţi de o parte şi de alta a legăturii duble se utilizează
descriptorul (E) (entgegen = opus)
Trebuie remarcat că (Z) nu corespunde întotdeauna cu descriptorul “cis” utilizat în vechea nomanclatură.
Diastereoizomeria compuşilor cu legături C=N şi N=N

Cap 2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap 2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 2. 2. Enantiomeria 2.1.

Tipuri de chiralitate moleculară

1. Stereocentri tetra- şi tricoordinaţi

Exemple de structuri chirale stabile şi instabile configuraţional:

2. Determinarea configuraţiei relative a stereocentrilor. Convenţia Fischer-Rosanoff

Klyne, W.; Buckingham, J. “Atlas of Stereochemistry – Absolute Configurations of Organic Molecules”,

3. Determinarea configuraţiei absolute a stereocentrilor. Convenţia Cahn-Ingold-Prelog (CIP)

REGULI STANDARD DE SUCCESIUNE

STEREOIZOMERIA COMPUŞILOR CU MAI MULTE CENTRE CHIRALE

Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul 1,2-dihidroxiciclohexanului (2.58).

Aplicarea convenţiei CIP în cazul chiralităţii axiale

ATROPIZOMERIA. CHIRALITATEA CONFORMAŢIONALĂ

DIASTEREOIZOMERIA Z-E A COMPUŞILOR CU LEGĂTURI DUBLE

Diastereoizomeria compuşilor cu legături C=N şi N=N

S-ar putea să vă placă și