Sunteți pe pagina 1din 4

Hibridizarea orbitalilor atomici

Multe dintre moleculele despre care am discutat în capitolul precedent conţin legături
identice care leagă un atom central cu doi până la şase alţi atomi. Aceste legături identice se
formează din orbitali atomici ai atomului central şi pot fi puse în evidenţă prin hibridizare,
concept introdus în anul 1935, de către Linus Pauling. Orbitalii atomici neechivalenţi pot fi
hibridizaţi, rezultând orbitali hibrizi echivalenţi ale căror orientare reflectă geometria
moleculei sau ionului. Această teorie se referă în principal la orbitalii atomici, dar este
folositoare pentru a afla de ce legăturile din multe molecule sunt echivalente şi de ce orbitalii
atomici ai unui atom central al unei molecule interacţionează cu orbitalii celorlalţi atomi.

8.3 Metanul, CH4, şi Etanul, C2H6 (hibridizarea sp3)


O moleculă de metan, CH4, este compusă dintr-un atom de carbon înconjurat de patru
atomi de hidrogen, formând un tetraedru(vezi Figura 8.12). Totuşi, un atom de carbon are
doar doi electroni liberi în starea de energie minimă. Configuraţia electronică a unui atom de
carbon este 1s22s22p2, pe care o vom scrie ca 1s22s22p12p12p0 pentru a sublinia faptul că doi
dintre orbitalii 2p conţin un singur electron iar al treilea e gol. Cu această configuraţie ne-am
putea aştepta să se formeze doar două legături covalente, dar de obicei se formează patru, ca
şi la metan. De unde are carbonul patru electroni echivalenţi pentru a forma cele patru legături
covalente? Prin excitarea(transferarea) unuia dintre electronii de pe orbitalul 2s spre orbitalul
2p gol, rezultând configuraţia 1s22s12p12p12p1. Energia necesară pentru excitarea electronilor
e mult mai mică decât energia pierdută în cursul formării legăturii, deci energia de după
excitarea electronilor şi formarea legăturilor e mai mică decât era înaintea acestor operaţiuni;
scăderea energiei corespunde unei stări mai stabile.
Distribuţia electronilor în starea de energie minimă şi după excitare poate fi
reprezentată, pentru atomul de carbon, după cum urmează. Fiecare orbital e reprezentat de un
cerc, iar fiecare electron, de o săgeată.

Cele patru legături carbon-hidrogen din metan sunt de lungimi şi puteri egale şi sunt îndreptaţi
spre colţurile unui tetraedru regulat. Când un atom de carbon e legat cu patru atomi care
formează un tetraedru, orbitalul 2s şi cei trei orbitali 2p ai atomului de carbon se hibridizează
pentru a forma patru orbitali hibrizi echivalenţi, ale căror lobi sunt îndreptaţi spre colţurile
tetraedrului(Figura 8.11). Aceştia se numesc orbitali hibrizi sp3, pentru a desemna hibridizarea
unui orbital s şi a trei orbitali p; hibridizarea sp3 duce întotdeauna la o amplasare tetraedrică
a celor patru orbitali.
Când se formează o moleculă de metan, fiecare dintre cei patru atomi de hidrogen îşi
pune în comun electronul(indicat de o săgeată colorată) cu electronul din unul dintre cei patru
orbitali sp3 hibrizi.

Deci, orbitalul 1s al fiecăruia dintre cei patru atomi de hidrogen se suprapune peste unul
dintre cei patru orbitali ai atomului de carbon pentru a forma o legătură sp3-s sigma(σ ). Din
acest proces rezultă patru legături covalente echivalente, foarte puternice între un atom de
carbon şi patru atomi de hidrogen, formând molecula de metan, CH4.

Structura etanului, C2H6, e similară cu cea a metanului prin faptul că fiecare carbon din
etan are patru atomi vecini aranjaţi la colţurile unui tetraedru – trei atomi de H şi un atom de
C(Figura 8.13). În etan, un orbital sp3 al unui carbon se suprapune de la un capăt la altul peste
un orbital sp3 din al doilea atom de carbon pentru a forma o legătură σ . Fiecare dintre ceilalţi
trei orbitali sp3 din fiecare atom de carbon se suprapune peste un orbital s al atomului de
hidrogen pentru a forma alte legături de tip σ . Structura şi conturul general al orbitalilor de
legătură ai etanului sunt reprezentate în Figura 8.13. Etanul este format din două tetraedre cu
un colţ comun.
Un orbital sp3 hibrid poate să lege şi o pereche necomună de electroni. De exemplu,
atomul de azot din amoniac e înconjurat de trei perechi de legătură de electroni şi o pereche
necomună, toate aranjate în colţurile unui tetraedru. Deci atomul de azot poate fi privit ca
fiind hibridizat sp3, având un orbital hibrid ocupat de perechea necomună.

Structura moleculară a apei e compusă de asemenea dintr-un aranjament tetraedric a


două perechi necomune şi două perechi de electroni de legătură, deci putem spune că atomul
de oxigen e hibridizat sp3, cu doi dintre orbitalii hibrizi ocupaţi de perechi necomune şi doi de
perechi de legătură.
Orice atom cu aranjament tetraedric al perechilor necomune şi al perechilor de
legătură poate fi privit ca fiind hibridizat sp3. Totuşi, este important de reţinut faptul că
hibridizarea nu poate avea loc decât atunci când orbitalii atomici implicaţi au energii foarte
similare. Este posibilă hibridizarea orbitalilor 2s şi 2p, sau 3s şi 3p, de exemplu, dar nu a celor
2s şi 3p.

8.4 Clorura de beriliu, BeCl2(hibridizarea sp)


Configuraţia electronică a beriliului, Be, este 1s22s2, şi s-ar părea că în starea de
energie minimă atomul nu poate să formeze legături covalente deloc. Totuşi, în starea de
excitare, un electron din orbitalul 2s trece la orbitalul 2p, configuraţia devenind 1s22s12p1,
ceea ce înseamnă că două perechi necomune de electroni sunt disponibile pentru a forma
legături covalente cu atomi care pot pune în comun electroni.

În stare gazoasă, BeCl2 e o moleculă liniară , Cl – Be – Cl: toţi cei trei atomi sunt
dispuşi în formă liniară. Atomul din mijloc dintr-un set liniar de trei atomi se hibridizează,
astfel încât orbitalul s de valenţă şi unul dintre orbitalii de valenţă p se combină pentru a da
doi orbitali hibrizi echivalenţi, sp, cu o geometrie lineară (Figura 8.14). În BeCl2 aceşti
orbitali se suprapun cu orbitalii p ai atomului de clor pentru a forma legături de tip σ .
Alţi atomi care prezintă hibridizare sp sunt: atomul de mercur din molecula liniară de
HgCl2 şi atomul de zinc din Zn(CH3)2, care conţine un aranjament liniar C – Zn – C.

8.5 Trifluorura de Bor, BF3(hibridizarea sp2)


Un atom înconjurat de un aranjament trigonalo-planar de perechi necomune şi perechi
de legătură poate forma orbitali hibrizi sp2 direcţionaţi spre colţurile unui triunghi echilateral.
Un orbital s şi doi orbitali p se combină pentru a forma aceşti orbitali hibrizi sp2.
Structura moleculei de BF3 sugerează hibridizarea de tip sp2 pentru borul din acest
compus. Experimental s-a descoperit că există trei legături echivalente de tip B – F în
trifluorura de bor. Toţi cei patru atomi ai acestei molecule sunt amplasaţi în plan, cu atomul
de bor în centru şi cei trei atomi de fluor la colţurile unui triunghi echilateral(o structură
trigonalo-planară, Figura 8.15).
Configuraţia electronică a borului în starea de energie minimă este 1s22s22p1. În timpul
unei reacţii chimice cu florul, un electron 2s de bor pare a fi excitat către un orbital 2p,
rezultând configuraţia 1s22s22p12p1. Orbitalul 2s şi doi dintre orbitalii 2p se hibridizează
pentru a forma trei orbitali hibrizi sp2.
Alţi atomi care permit hibridizarea sp2 sunt: atomul de bor din BCl3, atomul de azot din
NO3- şi ClNO, atomul de sulf din SO2 şi atomul de carbon din CH3+.
8.6 Alte tipuri de hibridizare
Un atom cu aranjament trigonalo-bipiramidal sau octaedric al perechilor de electroni
de legătură şi al celor necomune nu poate forma orbitali hibrizi doar cu cei patru orbitali s şi p
de valenţă. Pentru a susţine cinci perechi de electroni într-un aranjament trigonalo-
bipiramidal, un atom trebuie să hibridizeze cinci orbitali atomici – orbitalul s, trei orbitali p şi
unul dintre orbitalii d din stratul său de valenţă – rezultând cinci orbitali hibrizi sp3d. Cu un
aranjament octaedric cu şase perechi de electroni, un atom hibridizează şase orbitali –
orbitalul s, cei trei orbitali p şi doi dintre orbitalii d din stratul său de valenţă – rezultând şase
orbitali hibrizi sp3d2.
Într-o moleculă de clorură de fosfor, PCl5(Figura 8.17), sunt cinci legături P – Cl, deci
cinci perechi de electroni de valenţă în jurul atomului de fosfor, îndreptaţi către capetele unei
bipiramide trigonale. Configuraţia electronică a unui atom liber de fosfor este
1s22s22p63s23p13p13p13d0. Pentru a forma un set de orbitali hibrizi sp3d pe atomul de fosfor din
PCl5, unul dintre electronii săi de valenţă trebuie excitat spre un orbital d şi apoi orbitalii
ocupaţi numai de un electron trebuie să participe la hibridizare pentru a duce la formarea a
cinci orbitali sp3d.

Alţi atomi care prezintă hibridizare sp3d sunt cel de sulf din SF4(Figura 8.8) şi atomul
de clor din ClF3[Figura 8.4(a)] şi din ClF4+.

Atomul de sulf din fluorura de sulf(VI), SF6, prezintă hibridizare de tip sp3d2.O
moleculă de fluorură de sulf(VI) are şase atomi de fluor în jurul unui singur atom de sulf.
Pentru a lega şase atomi de fluor, atomul de sulf trebuie să dea şase orbitali de legătură.
Configuraţia electronică a sulfului în starea de energie minimă este
1s22s22p63s23p23p13p13d03d0. Excitarea unui electron de valenţă de tip s şi a unuia de tip p spre
un orbital d duce la configuraţia 1s22s22p63s13p13p13p13d13d1, iar hibridizarea orbitalilor
ocupaţi de către un singur electron duce la formarea unui set de şase orbitali hibrizi sp3d2
orientaţi spre colţurile unui octaedru.

Alţi atomi care prezintă hibridizare sp3d2 sunt cel de fosfor din PCl6-, atomul de iod din
IF6+, IF5+, ICl4-(Tabelul 8.2) şi IF4-[Figura 8.9(a)] şi atomul de xenon din XeF4.

8.7 Prezicerea orbitalilor hibrizi


Hibridizarea este un model care descrie modul în care apar orbitalii hibrizi şi în care se
deplasează electronii în regiunile dintre atomii legaţi într-un aranjament dat. În secţiunile
precedente am descris orbitalii hibrizi pentru distribuirea comună a perechilor de electroni de
legătură şi a perechilor necomune. Acestea au fost desemnate după determinarea geometriei
din jurul atomului hibridizat. Orbitalii hibrizi au puţină valoare predictivă – nu putem prezice,
de exemplu, că atomul de oxigen din apă trebuie să folosească orbitali hibrizi sp3.

8.8 Etilena, C2H4, si acetilena, C2H2(legătura π )


Dacă aplicăm teoria VSEPR asupra structurii Lewis a etilenei, C2H4,

fiecare atom de carbon ar trebui să fie înconjurat de un atom de carbon şi de doi atomi de
hidrogen, formând o mulţime trigonalo-planară. Totuşi legăturile σ din fiecare atom de
carbon ar trebui sa fie formate folosind un set de orbitali hibrizi sp2 direcţionaţi către vârfurile
unui triunghi. Aceşti orbitali formează legăturile simple C–H şi o parte din legătura dublă
C=C, legătura σ . A doua parte din legătura C=C, care o face de ordinul 2, rezultă din
orbitalul 2p care nu este implicat în hibridizarea sp2.
Doar doi orbitali 2p se hibridizează cu orbitalul 2s, deci un orbital 2s rămâne
nehibridizat. După cum puteţi vedea în Figura 8.20, orbitalul p nehibridizat(reprezentat cu
verde) este perpendicular pe planul celor doi orbitali sp2. Deci, când doi atomi sp2 hibridizaţi
ai carbonului intră în contact, un orbital sp2 de pe fiecare dintre ele se poate suprapune pentru
a forma o legătură de tip σ , în timp ce cei doi orbitali 2p nehibridizaţi se pot suprapune.
Această suprapunere duce la formarea unei legături pi (π ) de tipul discutat în Capitolul 7.
Suprapunerea pentru formarea unei legături π nu este la fel de eficientă ca aceea care duce la
formarea unei legături de tip σ . Cei doi atomi de carbon din etilenă sunt deci legaţi prin două
tipuri de legături – una σ şi una π - rezultând o legătură dublă.
De remarcat este că într-o moleculă de etilenă, cei patru atomi de hidrogen şi cei doi
atomi de carbon sunt toţi în acelaşi plan. Dacă cele două planuri ale orbitalilor hibrizi sp2 sunt
înclinate, legătura π va slăbi din moment ce orbitalii p care o formează nu pot să se
suprapună efectiv dacă aceştia nu sunt paraleli. O configuraţie planară a moleculei de etilenă
este cea mai stabilă formă.
După cum am văzut în cazul BeCl2, dacă numai un orbital 2p se hibridizează cu un
orbital 2s, rezultă doi orbitali sp hibrizi. Acest aranjament lasă doi orbitali 2p nehibridizaţi
(Figura 8.21). Când orbitalii hibrizi sp din doi atomi de carbon se combină, ei se suprapun
pentru a forma o legătură de tip σ . Orbitalul sp rămas de pe fiecare carbon poate fi folosit
pentru a forma o legătură cu un alt atom, precum hidrogenul, formând o moleculă liniară
precum acetilena, H–C≡ C–H. De asemenea, după cum indică Figura 8.22, cele două grupuri
de orbitali p nehibridizaţi sunt poziţionaţi astfel încât ei se suprapun şi deci formează două
legături π . Cei doi atomi de carbon din acetilenă sunt deci legaţi unul de celălalt de o
legătură de tip σ şi una de tip π , rezultând astfel o legătură triplă.