Curs 4. 4.1.

Racemizarea

Interconversia formelor enantiomere. Racemizarea

Termenul racemizare descrie procesul statistic, macroscopic, prin care un compus optic activ este
transformat ireversibil într-un amestec racemic, care prin definiţie conţine cei doi enantiomeri în proporţii
egale.
Dacă se porneşte de la un compus optic pur, starea de echilibru este atinsă în momentul în care jumătate din
molecule şi-au inversat configuraţia. Constanta de viteză a reacţiei macroscopice se notează krac şi este
aceeaşi pentru transformările (R)→rac şi respectiv (S)→rac.

Termenul enantiomerizare descrie un proces care are loc la nivel molecular definit ca transformarea
reversibilă a unui enantiomer în celălalt. Inversia de configuraţie (R)→(S) respectiv (S)→(R), descrisă prin
constanta de viteză kenant, decurge prin intermediul unuei stări de tranziţie sau a unui intermediar. Se poate
deduce uşor că valoarea kenant este dublul krac.

Viteza cu care au loc racemizările poate fi măsurată şi prin timpul de înjumătăţire, adică timpul în care
jumătate din moleculele unui enantiomer s-au racemizat.
 Curs 4. 4.1. Racemizarea

Pentru ca transformarea unui enantiomer în perechea sa să aibă loc este necesară furnizarea energiei de
activare pe care o reclamă interconversia. În funcţie de înălţimea barierei energetice care trebuie depăşită,
enantiomerii vor fi mai greu sau mai uşor racemizabili. Dacă bariera energetică este prea joasă (85-105
kJ/mol la temp. camerei), enantiomerii se racemizează spontan, neputând fi separaţi (scindaţi).

EXEMPLE:
a) Racemizarea amfepramonei şi catinonei

Atât amfepramona (2.62, R = Et), un

compus cu acţiune anorectică, cât şi
metabolitul său (2.63, R = H) al cărui
enantiomer (S) - catinona - este un
stimulant analog amfetaminelor, se
racemizează în soluţii apoase. S-a
determinat experimental că în
ambele cazuri viteza de racemizare
depinde de pH-ul soluţiei, crescând
de peste 1000 de ori de la pH = 2.3
la pH = 7.5. De asemenea, la pH
constant şi aceeaşi tărie ionică viteza
de racemizare creşte cu concentraţia
tamponului fosfat. În cazul acestor
compuşi racemizarea decurge în
cataliză bazică printr-un mecanism
SE1.
 Curs 4. 4.1. Racemizarea

b) Racemizarea (-)-(S)-hiosciaminei
Atropina (2.65) reprezintă un amestec racemic al alcaloidului cu puternică activitate biologică (-)-(S)-
hiosciamină ((S)-2.64) şi al enantiomerului său mult mai puţin activ (-)-(R)-hiosciamină ((R)-2.64). În plante nu
se găseşte atropina ca atare ci amestecuri în diferite proporţii cuprinse între 100:0 (în plantele tinere) şi 51:49.
În medicină se utilizează însă soluţiile de atropină, stabilă configuraţional, deoarece în soluţie (S)-hiosciamina
se racemizează lent, procesul fiind însoţit şi de scăderea activităţii terapeutice a preparatului.

c) Racemizarea oxazepamului
Compusul cu acţiune sedativă şi hipnotică oxazepam (2.66) conţine un stereocentru la C(3) a cărui
configuraţie se inversează rapid prin ruperea legăturii N-C(OH). La 37 oC şi pH neutru, timpul de înjumătăţire
al oxazepamului este de 1-4 minute, această durată fiind mult mai mică decât durata de acţiune
farmacologică a compusului. Astfel oxazepamul poate fi tratat ca un compus unitar având două configuraţii a
căror interconversie decurge foarte rapid.
Curs 4. 4.1. Racemizarea

Interconversia compuşilor cu mai multe centre chirale. Epimerizarea

Compuşii cu mai multe centre chirale sunt interconvertibili printr-un proces denumit epimerizare doar atunci
când unul dintre aceşti centri chirali este labil configuraţional.
Epimerii fiind compuşi diastereoizomeri, energia lor internă este diferită şi deci echilibrul de interconversie
este atins la proporţii ale epimerilor în amestec diferite de 50:50. În consecinţă şi constantele de viteză la
epimerizare k(R,R)→(R,S) şi k(R,S)→(R,R) vor fi diferite.
 Curs 4. 4.1. Racemizarea

EXEMPLU:
Pilocarpina (2.71), un alcaloid utilizat în oftalmologie, epimerizează prin inversia configuraţiei la C(2) şi se
transformă într-o formă inactivă, isopilocarpina (2.72). De asemenea pilocarpina hidrolizează reversibil la acid
pilocarpic (2.73) prin deschiderea inelului lactonic, iar isopilocarpina hidrolizează la acid isopilocarpic (2.74),
compuşi care sunt stabili configuraţional şi nu epimerizează.

S-a determinat experimental că la pH = 5.7 şi temperatura de 40 oC timpii de înjumătăţire la epimerizare şi

hidroliză sunt 630 şi respectiv 80 de zile, iar la 80 oC aceştia devin 8 şi respectiv 2.4 zile. Din punct de vedere
farmaceutic aceste date arată că atât epimerizarea cât şi hidroliza pot conduce la scăderea activitătii
preparatelor conţinând pilocarpină, fiind necesară monitorizarea atentă a temperaturii de sterilizare precum şi
a condiţiilor de păstrare.
 Curs 4. 4.1. Racemizarea

STABILITATEA CONFIGURAŢIONALĂ A STEREOCENTRILOR

Trebuie reţinut faptul că noţiunile de stabilitate şi respectiv labilitate configuraţională sunt relative. Pentru
domeniul chimiei farmaceutice sunt relevante două scale de timp:
•scala de timp farmacologică se referă la timpul în care o substanţă cu activitate biologică rezidă într-un
organism, în condiţii fiziologice (37 oC, pH = 7.4); astfel, un timp de înjumătăţire la racemizare de ordinul
câtorva luni nu va influenţa proprietăţile farmacologice, iar timpii de înjumătăţire de ordinul minutelor (de ex.
oxazepamul) au relevanţă doar în studiul interacţiilor medicament-receptor sau medicament-enzimă.
•scala de timp farmaceutică este importantă în procesul de fabricare a preparatelor farmaceutice şi respectiv
al depozitării şi păstrării acestora; în aceste cazuri au relevanţă timpii de înjumătăţire la racemizare de ordinul
săptămânilor, lunilor sau chiar anilor (de ex. hiosciamina şi pilocarpina).
 Curs 4. 4.2. Prochiralitatea

PRINCIPIILE PROTOSTEREOIZOMERIEI
Fragmentele având aceeaşi compoziţie atomică dintr-o moleculă considerată ca întreg pot fi identice după
toate criteriile, caz în care se numesc homotope, sau pot fi diferenţiate caz în care se numesc heterotope.
Fragmentele stereoheterotope sunt acelea care deşi au aceeaşi constituţie diferă prin vecinătăţile moleculare.
Aceste fragmente se clasifică la rândul lor în enantiotope şi diastereotope.
 Curs 4. 4.2. Prochiralitatea

Considerând cei doi atomi de H ai 1,1-dicloroetenei (8.1), se poate uşor observa că vecinătăţile moleculare
ale celor doi atomi sunt identice şi deci aceştia sunt homotopi. Cu alte cuvinte vecinătatea moleculară a celor
doi atomi reprezintă un spaţiu în care distanţele intramoleculare (săgeţile punctate) faţă de ceilalţi atomi din
moleculă sunt identice.
Utilizând principiile de simetrie moleculară fragmentele (grupele) homotope sunt definite ca fragmente
identice care sunt interschimbabile prin aplicarea operaţiei de rotaţie faţă de o axă de simetrie Cn (1<n<∞).

În cazul toluenului (8.2), cei trei atomi de H ai

grupării metil pot fi consideraţi homotopi doar
dacă se consideră că rotaţia liberă faţă de
inelul benzenic este suficient de rapidă
relativ la scala de timp a observaţiei. În cazul
în care toluenul ar fi “îngheţat” în conformaţia
reprezentată în figură, atomul de H din planul
inelului benzenic ar avea o vecinătate
moleculară diferită de atomii plasaţi în afara
planului.

Pentru recunoaşterea relaţiei de stereotopie

care poate exista între două grupe identice
se aplică testul de substituţie ce constă în
înlocuirea pe rând a celor două grupe
identice cu o altă grupă diferită, achirală (de
exemplu H se înlocuieşte cu D). Dacă cele
două structuri rezultate sunt identice
(superpozabile prin rotaţie şi translaţie),
grupările considerate sunt homotope.
 Curs 4. 4.2. Prochiralitatea

Se poate observa că un compus de tip (8.3) având un atom central tetracoordinat şi patru substituenţi achirali
A, A, B şi C nu posedă o axă de simetrie, cei doi liganzi A fiind interschimbabili doar printr-o operaţie de
rotaţie-reflexie Sn în urma căreia rezultă o structură identică cu cea iniţială. Cele două grupări A sunt denumite
stereoheterotope.
Dacă se înlocuieşte unul din liganzii A cu un alt ligand achiral A’ (A’≠A), structura rezultată (8.4) există sub
forma unei perechi de enantiomeri. Mai mult, vecinătăţile moleculare ale celor doi liganzi A sunt enantiomere
deoarece într-un caz priorităţile celorlalţi liganzi scad în sens orar iar în celălalt caz în sens antiorar.

Acest tip de grupări stereoheterotope

sunt denumite enantiotope şi sunt
definite prin utilizarea descriptorilor
“pro-R” respectiv “pro-S”.
 Curs 4. 4.2. Prochiralitatea

Două grupări identice situate în poziţii identice în moleculă se definesc ca diastereotope dacă nu sunt
interschimbabile prin nici o operaţie de simetrie iar înlocuirea uneia cu o altă grupare achirală sau chirală
conduce la structuri diastreoizomere.
În clorura de vinil (8.7), atomii de H geminali sunt diastereotopici, prin înlocuirea unuia dintre ei cu un atom D
rezultând o alchenă cu configuraţia (E) sau (Z). Pentru diferenţierea celor doi atomi de H se utilizează
descriptorii “pro-E” şi respectiv “pro-Z”.

(2R)-1-Fenilpropan-2-olul (8.8) conţine un stereocentru la C(2) şi un centru de prochiralitate la C(1) având doi
atomi de H stereoheterotopi. Dacă unul dintre aceştia este înlocuit cu D, la C(2)rezultă un nou stereocentru,
compusul (8.9) existând sub forma unei perechi de diastereoizomeri, mai precis de epimeri. Pentru cei doi H
se vor utiliza descriptorii “pro-R” respectiv “pro-S”.
 Curs 4. 4.2. Prochiralitatea

Conceptul de prochiralitate se poate aplica şi în cazul feţelor structurilor plane (sau plane doar în sens
statistic, ca în cazul derivaţilor ciclohexanilor).

De exemplu formaldehida (8.11) are

două feţe definite de gruparea
carbonil C=O. Se poate uşor observa
că cele două feţe apar identice
atunci când sunt privite de doi
observaţori plasaţi de o parte şi de
cealaltă a planului grupării carbonil,
fiind deci homotope.

În cazul acetaldehidei (8.12) însă,

cele două feţe ale planului sunt
enantiotope. Observatorul plasat în
stânga va vedea că priorităţile celor
trei substituenţi (O>Me>H) scad în
sens antiorar şi această faţă este
denumită faţă “Si”. Din contră,
observatorul aflat în partea dreaptă
vede că priorităţile substituenţilor
scad în sens orar, această faţă fiind
denumită faţă “Re”.
 Curs 4. 4.2. Prochiralitatea

Noţiunea de prochiralitate este importantă pentru înţelegerea stereoselectivităţii transformărilor biochimice, în

special a reacţiilor enzimatice.
Modelul propus de Easson şi Stedman pentru interacţiile enzimă-substrat (“regula celor trei puncte”) este
ilustrată cu ajutorul unui substrat prochiral având un stereocentru cu doi liganzi X şi Y şi doi atomi de H care
pot fi atacaţi de gruparea reactivă Z’ din situsul catalitic al enzimei. Substratul se poate fixa în situsul catalitic
printr-una sau ambele grupări X sau Y, interacţionând cu grupările complementare X’ şi Y’ ale enzimei.
Rezultă astfel două moduri de ataşare a substratului în situsul catalitic (dintre care unul este mai favorabil din
punct de vedere energetic) care conduc la interacţii diferite între cei doi atomi de H prochirali şi situsul reactiv
Z’. Modul de ataşare mai favorabil energetic expune atomul de H pro-R, iar celălat expune atomul de H pro-S.
 Curs 4. 4.2. Prochiralitatea

EXEMPLU:
Oxacarbazepina (8.54) este un compus cu acţiune anti-epileptică pentru care principala cale de metabolizare
în organismul uman implică reducerea grupării C=O de către enzimele din clasa aldo-ceto reductazelor
(AKR). S-a observat că reacţia de reducere decurge enantioselectiv, alcoolul cu configuraţia S ((S)-8.55)
rezultând în cantitate de câteva ori mai mare faţă de enantiomerul său ((R)-8.55). Rezultă astfel că atacul
anionului H- provenit de la enzimă are loc preponderent pe faţa Re a compusului (8.54), adică din spatele
planului moleculei în figura de mai jos.
Curs 4. 4. Metode de analiză 4.3. Polarimetria

POLARIMETRIA
A. Principiul metodei
 Curs 4. 4. Metode de analiză 4.3. Polarimetria

Rotaţia specifică [a]

T- temperatura
- lungimea de undă a luminii (D pentru liniile 589.0 şi 589.6 ale Na)
a – rotaţia citită la polarimetru
c – concentraţia (g/100 mL soluţie)
l – lungimea drumului optic (dm)

Exemplu:

r – densitatea substanţei (g/mL)

Pentru lichide pure (sau solide):

Rotaţia moleculară [F] M – masa moleculară a substanţei (g/mol)

Puritatea optică [a0]T – rotaţia specifică a enantiomerului pur

Excesul enantiomeric (ee) R – cantitatea de enantiomer R

S – cantitatea de enantiomer S
Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice

CROMATOGRAFIA DE GAZE (GC)

A. Principiul metodei
Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice
Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice
 Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice

B. Tipuri de faze staţionare chirale

Pentru separarea enantiomerilor prin cromatografie de gaze se utilizează aproape în exclusivitate ca selectori
chirali ciclodextrinele alchilate/acilate regioselectiv.

Exemple:

1. Hexakis-(2,3,6-tri-O-pentil)-a-ciclodextrină
•n = 1, R2 = R3 = R6 = pentil
•utilizare: carbohidraţi, polioli, dioli, alcooli, cetone, halogenuri de alchil
2. Octakis-(2,6-di-O-pentil-3-O-butiril)-g-ciclodextrină
•n = 3, R2 = R6 = pentil, R3 = butiril
•utilizare: a-aminoacizi, esteri ai a- si b-hidroxiacizilor, alcooli (TFA),
dioli (TFA), cetone, amine, halogenuri de alchil, lactone
3. Heptakis-(2,3-di-O-metil-6-O-t-butildimetilsilil)-b-ciclodextrină
•n = 2, R2 = R3 = metil, R6 = t-butildimetilsilil
•utilizare: g-lactone, ciclopentanone, terpeni, esteri, tartraţi
4. Octakis-(2,3-di-O-acetil-6-O-t-butildimetilsilil)-g-ciclodextrină
•n = 3, R2 = R3 = acetil, R3 = t-butildimetilsilil
•utilizare: cetone ciclice, cetone aromatice, epoxizi, esteri aromatici,
amide aromatice
 Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice

C. Exemple de utilizare a cromatografiei de gaze

Ibuprofen Fenilpropionat de metil

Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice

Amfetamină, mexiletină, foledrină, tranilcipramină

(derivatizate cu TFAA)
Cloropropionat
de i-butil
Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice

2,3-Epoxi-3-metil-1-butanol trans-1,2-Ciclohexandiol
Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice

CROMATOGRAFIA DE LICHIDE DE ÎNALTĂ PERFORMANŢĂ (HPLC)

A. Principiul metodei
Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice
 Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice

B. Tipuri de faze staţionare chirale

1. Celuloză modificată cu grupări tris(3,5-

dimetilfenilcarbamat)
- separarea bazată pe interacţii polare şi de tip p-p
- utilizare: compuşi biologic activi, poluanţi chirali
(pesticide, PCB), catalizatori şi compuşi bioanorganici

2. Ciclodextrine
- separarea bazată pe formarea complecşilor de
incluziune, interacţiuni dipol-dipol şi legături de H (mai
puţin în cazul fazelor permetilate)
- exemple de faze staţionare: b-ciclodextrină, a-
ciclodextrină permetilată, b-ciclodextrină permetilată, g-
ciclodextrină permetilată
- utilizare: pesticide, epoxizi, barbiturice, steroizi,
separarea diastereoizomerilor

3. Complecşi ai aminoacizilor cu ioni de Cu(II)

- separarea bazată pe formarea de complecşi ternari
diastereomeri cu ionii de Cu(II)
- utilizare: a-aminoacizi, acizi a-hidroxicarboxilici, N-
alchil-a-aminoacizi
 Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice

4. N-(3,5-Dinitrobenzoil)-D-fenilglicină
- separarea bazată pe interacţiuni dipol-dipol, formarea
de legături de H, interacţiuni de transfer de sarcină şi
efecte sterice
-utilizare: separarea enantiomerilor şi a
diastereoizomerilor unor compuşi farmaceutici,
pesticide, etc.; controlul purităţii optice

5. Albumină serică bovină (BSA)

- separare bazată pe interacţiunea selectivă a proteinei
cu compuşi cu masă moleculară mică, principiile
bioafinităţii incluzând interacţii hidrofobe, interacţii
polare şi efecte sterice
- utilizare: derivaţi de aminoacizi, aminoacizi aromatici,
barbiturice, benzodiazepine, b-blocante, derivaţi de
cumarină, etc.
 Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice

C. Exemple de utilizare a cromatografiei de lichide

Mephobarbital Fenilglicină
Curs 4. 4. Metode de analiză 4.4. Metode cromatografice

Naproxen
Acid lactic