IZOMERIA

COMPUSILOR ORGANICI
TIPURI DE IZOMERIE
 Cunoaşterea formulei moleculare este suficientă
pentru caracterizarea unor compuşi organici
simpli, dar nu individualizează substanţe mai
complexe.
 Substanţele care au aceeaşi formulă
moleculară, dar prezintă proprietăţi fizice şi
chimice diferite se numesc izomeri (izo =
acelaşi, meros = părţi).
 Izomeria poate fi:
1) De constructie
a) Izomerie de catena
b) Izomerie de pozitie
c) Izomerie de functiune
2) Stereoizomerie
a) Izomerie de rotatie(conformationala)
b) Izomerie geometrica(diastereoizomerie)
c) Izomerie optica (enantiomerie)
IZOMERIA DE CATENA
 Izomeria de catenă se datorează modului de
legare a atomilor de carbon între ei. De exemplu,
în cazul moleculei de pentan, C5H12 sunt posibili
trei izomeri:

N-pentan; Izopentan; Neopentan

IZOMERIE DE POZITIE
 Izomerii de acest tip se deosebesc prin poziţia
ocupată de un substituent sau o dublă legătură în
moleculă. De exemplu, dacă în molecula n-
pentanului se înlocuieşte un atom de hidrogen cu
un atom de clor, acesta poate ocupa poziţii
diferite în moleculă şi se obţin următorii izomeri
de poziţie:
În cazul hidrocarburii nesaturate pentenă,
poziţia ocupată de dubla legătură are drept
consecinţă existenţa a patru izomeri:
 Izomeria de poziţie apare şi în cazul a doi sau
mai mulţi substituenţi în funcţie de poziţiile lor
relative.
De exemplu, izomerii: orto, meta, para ai
derivaţilor disubstituiţi ai benzenului:
IZOMERIA DE FUNCTIUNE
 Compuşii care au aceeaşi formulă moleculară,
dar conţin grupe funcţionale diferite se numesc
izomeri de funcţiune. De exemplu, formulei
moleculare C4H8O îi corespund următorii izomeri
de funcţiune:
STEREOIZOMERIA
 Stereochimia sau chimia spaţială se ocupă de modul de aranjare
a atomilor unei molecule în spaţiul tridimensional, deci de
structura spaţială a moleculei. În funcţie de aranjamentul
spaţial al atomilor unei molecule, se pot distinge diverse tipuri
de izomerie sterică (stereoizomerie). Se numesc izomeri sterici
sau stereoizomeri compuşii chimici cu aceeaşi compoziţie şi
constituţie, care diferă prin modul de orientare a atomilor
moleculei în spaţiul tridimensional.
 Cele trei tipuri de izomerie sterică: conformaţională (de rotaţie),
optică (enantiomerie) şi diastereoizomerie (geometrică), pot
apare izolat sau chiar toate la aceeaşi substanţă, în funcţie de
complexitatea moleculei.
 IZOMERIA GEOMETRICA
 Acest tip de izomerie se întâlneşte cel mai des la compuşii
nesaturaţi. În modelul tetraedric, o legătură dublă între doi atomi
de carbon se reprezintă unind cele două tetraedre printr-o muchie,
ceea ce determină rigiditatea sistemului şi împiedicarea rotaţiei
libere a atomilor de carbon implicaţi în legătură. Împiedicarea
rotaţiei în jurul axei C=C se explică prin hibridizarea de tip sp 2 a
atomilor de carbon care determină aşezarea într-un plan a
substituenţilor legaţi de aceşti atomi. În funcţie de poziţia lor faţă
de planul dublei legături, apar izomeri geometrici cis (substituenţii
identici se află de aceeaşi parte a legăturii duble) şi trans
(substituenţii identici se află de o parte şi de alta a dublei legături)
 Când o structură este compusă dintr-o legătură dublă cu
patru substituenţi diferiţi abC = Ccd, nomenclatura
izomerilor geometrici se bazează pe aceleaşi reguli de
stabilire a priorităţii substituenţilor ca şi în cazul atomului de
carbon asimetric. Se examinează perechile de substituenţi a,
b şi c, d şi se alege din fiecare pereche cel cu prioritatea cea
mai avansată, în funcţie de mărimea numărului atomic Z.
Dacă substituenţii astfel aleşi se găsesc de aceeaşi parte a
dublei legături, se adaugă la denumirea substanţei prefixul E.
De exemplu, în cazul 3-fenil-2-pentenei, dintre substituenţii
C2H5 şi C6H5 ai unuia din atomii de carbon ai dublei legături,
prioritatea cea mai mare o are C6H5, iar la celălalt atom de
carbon, prioritate are grupa CH3 faţă de H. În consecinţă,
cele două 2-fenilpentene izomere se denumesc astfel:
 Izomerii cis-trans se deosebesc prin proprietăţile
lor fizice şi chimice. De exemplu, pentru cele
două dicloretene, diferenţele între proprietăţile
fizice ale izomerilor cis şi trans se pot observa
din constantele lor fizice:
 Izomerii cis-trans se deosebesc şi prin alte proprietăţi
fizice cum ar fi: punctul de fierbere, densitatea şi indicele
de refracţie, care sunt mai mari la izomerul cu moment
electric mai mare (care, de obicei, este izomerul cis).
Având în general molecule mai simetrice decât izomerii
cis, izomerii trans formează reţele cristaline mai stabile
şi, în consecinţă, au puncte de topire mai înalte şi
solubilităţi mai scăzute decât izomerii cis. În general,
izomerii trans (având un conţinut în energie mai mic)
sunt mai stabili decât izomerii cis. De aceea, izomerii cis
se transformă în izomeri trans, la încălzire sau sub
influenţa unor catalizatori, izomerizare care are loc cu
degajare de energie. Transformarea inversă a izomerilor
stabili (trans) în cei nestabili (cis) se poate realiza prin
absorbţie de energie radiantă (lumină).
 Metoda clasică pentru determinarea
configuraţiei sterice a izomerilor cis-trans se
bazează pe stabilirea unor relaţii chimice cu un
compus ciclic. De exemplu, acidul maleic (cis) se
transformă uşor, la încălzire, într-o anhidridă
internă, în timp ce acidul fumaric (trans) nu
formează anhidridă:
 Când nu se pot aplica metode chimice pentru determinarea
configuraţiei sterice, se recurge la metode fizice, cum ar fi
măsurarea momentului electric. Izomerii cis au un moment
electric mai mare decât izomerii trans, iar în cazul
moleculelor simple, cu substituenţi identici, izomerul trans
are momentul electric egal cu zero (de ex., trans-
dicloretena). O altă metodă fizică constă în măsurarea
distanţelor interatomice prin metoda razelor X sau a
difracţiei electronilor, când, cu puţine excepţii, distanţa
între substituenţii identici este mai mare la izomerul trans
decât la izomerul cis.