Acidul acetilsalicilic (aspirina)

Istoria descoperirii
Aspirina își are originile în antichitate, deși a fost fabricată și comercializată abia în 1899.
Medicamentele fabricate din salcie sau alte plante bogate în salicilați, apar în
farmacologia egipteană de pe vremea faraonilor, cât și în alte documente antice,
sumeriene și asiriene. Inclusiv amerindienii utilizau pentru combaterea febrei, durerilor
sau inflamațiilor reumatismale, ceai din extract de scoarță de salcie.

Însăși Hipocrate, recunoscut drept părintele medicinei moderne, menționează în

scrierile sale, utilizarea unei pulberi extrase din coajă și frunze de salcie ca remedii
pentru a reduce febra si diminua durerile.
Sinteza
În 1828, s-a reușit izolarea extractul de salcie, în forma sa cristalină cu numele de
salicină.
În 1839 se descoperă că soluția de salicină cu un pH de 2,4, foarte acidă de altfel,
cauzează diaree și este un iritant pentru stomac, drept urmare, la sfârșitul secolului XIX,
un cercetător al companiei germane Bayer, Felix Hoffmann înlocuiește cu succes una
dintre componentele acidului salicilic, diminuându-i-i astfel efectele secundare.
 + → + CH 3COOH

ACID SALICILIC A CID ACETILSALICILIC

Utilizare
Aspirina este utilizată cel mai des ca analgezic
(combaterea durerilor și a febrei) și ca
antiinflamator. În momentul în care apare o injurie
la nivelul unui țesut, organismul eliberează
prostaglandină, care are rolul de a trimite un semnal
la nivelul creierului, care contribuie la declanșarea
senzației de durere și inflamație la locul injuriei.
Aspirina suprimă producția de prostaglandină.
Studiile bazate pe pacienți demonstrează că
administrarea unei doze reduse de aspirină zilnic,
poate încetini sau chiar preveni instalarea demenței
și a Alzheimer-ului și reduce riscul de dezvoltare a
cancerului.
 Acidul picric
Acidul picric este unul dintre cei mai acizi fenoli, fiind cunoscut și sub denumirea de
trinitrofenol – TNF
Este printre primele substanțe explosive folosite din anii 1886. Acidul a fost descoperit
de chimistul francez Eugène Turpin (1848-1927).
Sinteză
Acidul picric se obține prin sulfonarea cu acid sulfuric concentrat a fenolului, urmată de
o tratare cu acid azotic.
Utilizare
Acidul era folosit la fabricarea unor
coloranți și grenadelor în cel de al
doilea război mondial. Acidul picric
este toxic, produce reacții alergice
în contact cu pielea, motiv pentru
care nu a mai fost utilizat. Ca
explozibil a fost înlocuit cu TNT.
Acidul picric a intrat în istorie prin explozia de la Halifax (Canada) din 1917,
explozie provocată prin coliziunea a două vapoare, una din ele transporta 35 tone
debenzol, 63 tone de nitrat de celuloză, 2300 tone de acid picric și 200 tone de
TNT.
În incident a fost implicată nava franceză SS Mont Blanc care transporta material
exploziv și care s-a ciocnit cu o navă norvegiană fără încărcătură, care era destinată
participării la războiul din Belgia. În urma coliziunii, pe nava franceză izbucnește un
incendiu urmat de o explozie, care cauzează moartea a cel puțin 1.635 de persoane și
rănirea în jur a 9.000 de persoane. Explozia a fost atât de puternică încât presiunea
detonației a declanșat un șoc de intensitatea unui cutremur intens iar suflul exploziei
a smuls din pământ copacii din apropiere, a îndoit șinele de cale ferată și a cauzat
dărâmarea unor clădiri pe o rază de câteva sute de metri.
Este considerată ca fiind una dintre cele mai puternice explozii din istorie înaintea
exploziilor nucleare.