Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Case Traditionale - Indrumar Restaurare
Case Traditionale - Indrumar Restaurare
tradiţionale
din Mărginimea Sibiului
ÎNDRUMAR PRACTIC DE RESTAURARE ȘI ÎNTREŢINERE
Autori:
Conferenţiar doctor arhitect Liviu Gligor
Inginer Daniela Coman
Parteneri:
Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu
Ordinul Arhitecţilor filiala Sibiu-Vâlcea
Iulie 2011
1
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
CUPRINS
Partea I-a
Introducere
Despre valoarea caselor tradiţionale şi de ce merită ele păstrate
Cum pot fi refolosite casa tradiţională şi anexele gospodăreşti
Dotări şi modernizări care pot asigura condiţiile de confort necesare
folosirii unei case tradiţionale ca locuinţă permanentă
Care sunt stricăciunile care apar mai des la o casă tradiţională şi
cum pot fi ele remediate uşor şi ieftin
Casele tradiţionale din Mărginimea Sibiului – descriere
Partea a II-a
2
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
Partea I-a
Introducere
Prima şi a doua măsură sunt destul de accesibile publicului larg; materialele şi alcătuirile
constructive pentru pereţi, ca şi anumite tipuri de tâmplării pentru goluri care se găsesc
pe piaţă asigură un grad înalt de etanşeitate. Dar odată realizat acest deziderat, al etanşă-
rii, cea de-a treia măsură la fel de importantă - şi anume ventilarea controlată a spaţiilor
interioare - presupune o dotare şi un mod evoluat de organizare a locuinţei şi a existenţei
active în interior care nu sunt deocamdată la îndemâna tuturor.
Spaţiile etanşeizate, dacă sunt incorect ventilate, păstrează umiditate în exces şi acest
lucru favorizează dezvoltarea de microorganisme - bacterii, fungii, mucegaiuri - care
crează un microclimat nesănătos în interiorul locuinţelor. Sursa umidităţii din interior
nu este doar degajarea de aburi la baie sau bucătărie, aşa cum s-ar putea crede; însăşi
3
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
4
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
minime, ferestrele şi uşile sunt mici iar forma generală a construcţiei este compactă şi
foarte economică - consecinţa faptului că cea mai mare parte a activităţilor se petre-
ceau în afara casei, în aer liber. Acoperişul simplu şi economic, în doi sau uneori patru
versanţi, având unghiul de înclinaţie determinat de materialul folosit pentru acoperire
- paie, trestie, lemn sau argilă arsă (ţigla) - adăposteşte un pod folosit pentru depozitare.
Pe cât de modeste, aceste construcţii sunt mai ales prin formă şi alcătuire mai valoroase
decât se poate aprecia la prima vedere, pentru că:
• Amplasamentul, locul pe care stă casa, este cunoscut şi verificat în zonă pe parcur-
sul timpului ca loc bun de construcţie - protejat de vânturi puternice, ape sau zăpezi
mari. Sunt destule situaţiile când amplasarea unei construcţii noi pe un teren unde
nu s-a construit până atunci scoate la iveală tot felul de neajunsuri greu de verificat
pe termen scurt: mişcări de teren, umiditate sezonieră excesivă, deplasări puternice
de aer, acumularea unor ape de suprafaţă. Multe dintre dezastrele anunţate astăzi
în presă sunt consecinţele cunoaşterii insuficiente a limitelor naturale construibile
tradiţionale, numite în localităţile rurale vatra satului. Casa face parte integrantă, ca
piesă principală, dintr-un ansamblu construit în care şura şi grajdul sunt anexele cele
mai importante. Amplasarea lor pe lot şi faţă de vecinătăţile naturale şi construite
nu este întâmplătoare, ci componenta unui echilibru microclimatic şi constructiv
constituit în timp îndelungat. Acest lucru se reflectă în optimizarea consumurilor
energetice pe termen lung dar şi într-un mediu de viaţă sănătos.
• Tehnica de construcţie a caselor tradiţionale se bazează pe experienţa directă a oa-
menilor asupra comportării în timp a materialelor dintr-o anumită zonă geografică,
modul de punere în operă fiind îmbunătăţit şi verificat pe parcursul mai multor ge-
neraţii. Acest lucru a determinat perfecţionări şi corecţii care au îndepărtat progre-
siv întâmplarea şi au dat locul experinţelor verificate, pentru că mijloacele materiale
şi condiţiile de mediu au rămas pentru multă vreme aproape neschimbate.
• Arhitectura caselor tradiţionale - aşezarea pe teren, forma compactă, golurile mi-
nime, organizarea interioară a spaţiului, podul conceput ca spaţiu închis dar aerisit
deasupra - permite o ventilare continuă, încălzirea rapidă a odăilor şi pierderi de
căldură reduse.
• Orientarea şi planul de dreptunghi alungit a casei permit expunerea la soare, în mod
controlat, a uneia dintre laturile lungi ale construcţiei - în general prin intermediul
prispei sau pridvorului, un spaţiu deosebit de util care asigură legătura armonioasă
între interior şi exterior. În aceste condiţii termoizolarea - păstrarea căldurii iarna şi
a răcorii pe timp de vară - se realizează în mod spontan prin alcătuirea volumetrică
a construcţiei şi a asociaţiilor de materiale cu care a fost ridicată.
• Materialele înglobate în casele tradiţionale sunt, în general, lemnul, pământul şi pia-
tra. Aceste materiale primare sunt procurate din apropierea construcţiilor, fiind deci
perfect armonizate climatului din zonă, iar prelucrarea şi utilizarea lor este parte
integrantă a tradiţiilor locului şi rezultat al unei experienţe de mai multe generaţii.
Buna lor conservare în timp le demonstrează calităţile şi este rezultatul unui mod
corect de utilizare şi corectă întreţinere.
5
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
• Lemnul vechi de peste 100 de ani, neatacat de cari şi ferit de umiditate excesivă,
se conservă timp îndelungat.
• Ţiglele ceramice vechi, fără deformări sau crăpături şi care „sună bine”, pot fi re-
folosite cu încredere la acoperişuri pentru că vor rezista încă mult timp doar cu
înlocuiri parţiale, pe măsură ce materialul cedează. Înlocuirea lor este o operaţie
simplă la îndemâna oricui.
• Lemnul, varul, piatra şi argila sunt materiale care utilizate ca atare nu eliberează
noxe, sunt „sănătoase”, contribuie la stimularea schimburilor de aer între exterior
şi interior, la reglarea naturală a umidităţii din încăperi şi sunt agreabile la atinge-
re şi la privire. Faptul că sunt luate din aceiaşi sursă, adică din natură, le asigură
armonizarea reciprocă şi o diversitate inepuizabilă de culori, lipsită de monoto-
nie şi foarte particularizată - imposibil de obţinut pe cale industrială.
• Folosirea materialelor aproape de starea lor naturală reduce mult consumurile
de energie, şi deci costurile; în plus, materialele sunt refolosibile şi complet reci-
clabile.
Toţi aceşti factori se constituie în argumente pentru păstrarea, restaurarea corectă şi
utilizarea în continuare ca spaţii de locuit a caselor tradiţionale. Dacă construcţia este
în bună stare atunci este util şi practic să fie luată în considerare menţinerea ei printr-o
soluţie de compromis acceptabilă. Modernizările necesare îmbunătăţirii confortului pot
fi făcute inteligent şi ieftin, păstrând armonia cu natura şi mediul construit înconjurător.
Lucrările pentru reparaţie şi întreţinere sunt uşor de practicat, chiar de către proprietari.
Multe din casele tradiţionale, chiar dacă nu sunt clasate ca monumente istorice, sunt
amplasate în zone protejate şi declarate rezervaţie de arhitectură – este cazul tuturor
celor 18 sate ale Mărginimii Sibiului dar şi a satelor de pe Valea Hârtibaciului şi Valea
Târnavei. În această situaţie decizia de a menţine sau demola este de competenţa auto-
rităţilor publice, iar atunci când interesele locatarilor intră în conflict cu această decizie
se pot găsi soluţii alternative. Consultarea unui arhitect autorizat de Ministerul Culturii
să lucreze cu clădiri vechi, protejate prin lege, este întotdeauna de dorit şi de cele mai
multe ori necesară.
6
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
7
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
8
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
Ilustraţia de mai jos este preluată din cartea „Mărginenii Sibiului” a lui Cornel Irimie
(Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1985 - pag.139) şi reprezintă planul unei
gospodării din Tălmăcel.
După cum se vede, casa are formă de dreptunghi, cu latura scurtă spre uliţă şi se dezvoltă
în adâncimea lotului. Intrarea în casă se face din curte, din pridvorul (sau prispa) D, în
tindă (A). De aici, la stânga şi dreapta se deschid camerele „de locuit” (C şi B) - respectiv
odaia de la stradă şi cea orientată spre fundul curţii.
În limbaj tradiţional odaia de la stradă se numea pur şi simplu „casa” - era cea mai ge-
neroasă ca dimensiuni şi cel mai frumos împodobită - iar odaia de către curte se numea
„celar”.
1.Locuinţa:
A=tinda,
B=celar, C=casa,
D=privariu
2. Şura:
E=grajd
pentru vite şi oi
F=fânar, G=grajd
pentru cai
3. Alte anexe:
H=coteţ pentru
găini, I=closet,
J=depozit de gunoi,
K=fântâna
Anexele din fundul curţii au dimensiuni mai generoase decât casa şi pot fi folosite pentru
extinderea spaţiului de locuit. Desigur că pentru acest lucru este nevoie de modificări
majore în interiorul construcţiei însă volumetria poate fi păstrată. Faţada către curte
va suferi doar modificări minime - urmând ca ferestrelele noului spaţiu de locuit să fie
armonizate cu cele existente. Suplimentarea iluminării spţiului şi eventual un nou acces
în imobil pot fi realizate pe faţada din spate.
În acest fel se pot găsi soluţii pentru a răspunde cerinţelor confortului contemporan fără
a impieta asupra imaginii de ansamblu a gospodăriei. Un arhitect specializat în restau-
rări şi atestat de Ministerul Culturii poate oferi idei pertinente pentru astfel de cazuri. În
toate cazurile însă, înainte de orice intervenţie, o consultanţă gratuită la Direcţia pentru
Cultură şi Patrimoniu - Biroul monumente istorice, este foarte utilă şi poate asigura o
economie importantă de timp, bani şi energie.
9
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
Care sunt stricăciunile care apar mai des la o casă tradiţională şi cum
pot fi ele remediate uşor şi ieftin
Evaluarea corectă a stării de conservare a unei construcţii tradiţionale este în general de
competenţa unui profesionist. Situaţiile sunt foarte diverse şi uneori ceea ce se vede poa-
te înşela un ochi mai puţin exersat în domeniu. Există într-adevăr cazuri mai deosebite,
în care măsurile de intervenţie necesare pot fi complexe şi costisitoare; destul de frecvent
însă construcţia este mai puţin degradată decât pare la prima vedere.
Sunt câteva zone ale construcţiei unde în timp apar frecvent stricăciuni din cauza lipsei
lucrărilor periodice de întreţinere. Remedierile pot fi făcute de multe ori cu mijloace şi
cheltuieli minime; situaţia se schimbă în bine dacă reparaţiile se combină cu locuirea -
chiar şi temporară - a casei.
1. Acoperişul şi podul
Prima condiţie ca o casă să nu se degradeze în timp este sa aibă un acoperiş bun. Men-
ţinerea în stare bună a acoperişului este esenţială pentru protejarea întregii construcţii.
1.1 Învelitoarea
O casă tradiţională poate fi acoperită cu ţigle „solzi” din pământ ars, cu şiţă, şindrilă
sau draniţă şi mai rar cu paie, stuf sau trestie. Ţiglele, şiţa, şindrila sau draniţa stricate în
timp de vânt, ploi şi zăpezi, acoperite de muşchi sau cele care lipsesc, paiele, stuful sau
trestia rărite chiar şi pe suprafeţe mici, produc stricăciuni care înaintează repede şi atacă
structura acoperişului, tavanul şi pereţii. În contact cu apa, atât lemnul cât şi pământul
(materialele cel mai frecvent folosite în construcţiile tradiţionale) se strică relativ repede.
Este deci foarte importantă înlocuirea părţilor lipsă sau degradate din învelitoarea aco-
perişului, de îndată ce se observă o stricăciune cât de mică. Acest gest fereşte şarpanta
(construcţia de susţinere a acoperişului), tavanul, pereţii de dedesubt şi pardoselile, de
apa provenită din ploi şi zăpezi, permiţând conservarea casei timp îndelungat în condiţii
foarte bune.
Dacă însă reparaţiile nu se fac la timp stricăciunile avansează rapid iar remedierea lor
devine complicată: creşte cantitatea de materiale şi de lucrări pentru care este necesar
personal specializat - deci cresc costurile.
De cele mai multe ori după reparaţii complicate şi înlocuiri importante de materiale se
pierde unitatea ansamblului şi ceea ce a fost valoros în casă, fără a mai putea fi recuperat
vreodată. Reparaţiile învelitorilor din şiţă, şindrilă, paie, trestie sau stuf cer un meşteşug
pe care îl mai cunosc destul de puţini oameni, mai ales în zonele unde se mai produc
aceste materiale. Muzeele în aer liber, acolo unde sunt expuse construcţii tradiţionale,
au încă personal specializat în astfel de reparaţii şi păstrează contacte cu meşteri experi-
mentaţi în acest tip de lucrări.
Spre deosebire de acestea, învelitorile ceramice sunt foarte uşor de întreţinut pentru că
înlocuirea ţiglelor este o operaţie simplă, pe care o poate face oricine - este suficient să fie
10
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
extrasă ţigla deteriorată şi înlocuită cu una nouă - operaţie care durează 2-3 minute. În
plus, acest material este recomandabil pentru calităţile pe care le-a demonstrat în timp
şi pentru că ajută la păstrarea imaginii tradiţionale a casei.
Un locatar grijuliu are întotdeauna o rezervă de 10-20 de ţigle în podul casei. Este reco-
mandabil ca în cazul în care există o porţiune mare de învelitoare deteriorată, ţiglele noi
să fie intercalate cu ţigle vechi aflate în bună stare, evitând astfel obţinerea unei zone cu
contrast de culoare pe acoperiş.
1.2 Lucarnele
Sunt ochiuri deschise în acoperiş pentru aerisirea permanentă a podului. Specifice zonei
Sibiului sunt lucarnele în formă de „pleoape”, prin care casele parcă privesc trecătorii şi
lumea din jur. Au o construcţie mai deosebită, delicată, şi participă la imaginea estetică
a construcţiei - de aceea se recomandă să fie păstrate ca atare. Pentru a preveni intrarea
păsărilor şi pentru a reduce mişcările de aer se pot monta plase sau chiar ferestre în ramă
de lemn, cu aerisire, respectând forma golului.
1.3 Coşurile de fum
Apar pe acoperişuri şi sunt orientate în funcţie de vântul dominant din fiecare loc. De
aceea, dacă se strică şi cade un coş de fum acesta trebuie refăcut după forma şi orientarea
celor din vecinătate. În general coşurile de fum sunt suficient de înalte pentru a depăşi
coama acoperişului. Unele gospodării tradiţionale însă evacuează fumul în pod, direct
din tinda deschisă, fără a avea coş de fum. În aceste cazuri, astăzi, pentru utilizarea în de-
plină siguranţă a casei trebuie construite coşuri de fum după standardele contemporane.
Golul închis de pereţii coşului se dimensionează după capacitatea sobelor de la care preia
fumul şi în funcţie de combustibilul folosit – în principiu, curenţii de aer ascendenţi cre-
aţi în coş trebuie să transporte afară tot fumul rezultat din ardere. De aceea reconstrucţia
unui coş de fum care să funcţioneze bine este de competenţa unui zidar sau sobar.
1.4. Podul
Principala utilizare a podului era ca loc de depozitare însă la unele gospodării tradiţio-
nale era folosit şi ca afumătoare. Podul este în general necompartimentat şi bine aerisit
datorită închiderilor cu scândură ale celor două timpane, către stradă şi către curte. Prin
uscarea lemnului se formează în timp rosturi de 1-2 cm între scânduri, fără să afecteze
însă capacitatea de protecţie a suprafeţelor de închidere. De aceea se recomandă men-
ţinerea soluţiei constructive de închidere a timpanelor cu scândură. Datorită înlocuirii
şindrilelor cu ţiglele ceramice solzi, mai ales începând cu secolul al XIX-lea, înclinaţia
acoperişurilor a devenit mai mică ( 35° - 45° ) iar greutatea învelitorii a crescut; însă ţigle-
le ceramice au avantajul de a putea fi înlocuite cu uşurinţă dacă se deteriorează. Pentru
reparaţii sau înlocuiri parţiale ale şarpantei, ideal este să se folosească piese vechi din
lemn aflate în stare bună, de la construcţii dezafectate. Aceste materiale „lucrează” mult
mai puţin în timp şi sunt compatibile cu cele originare ale casei. Dacă totuşi nu există
această posibilitate, toate piesele noi din lemn trebuiesc tratate împotriva carilor, ciuper-
11
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
12
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
13
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
De exemplu, atunci când refac o poartă mulţi proprietari înlocuiesc lemnul cu tablă sau
plăci de policarbonat - ceea ce trebuie evitat datorită contrastului dintre aceste materiale
şi cele vechi ale casei, care îmbătrânesc diferit. Este recomandabil ca porţile care nu mai
corespund să fie refăcute din lemn, după modelele vechi. Dacă nu se cunoaşte modelul
vechi, porţile tradiţionale care s-au conservat în vecinătate pot reprezenta surse de inspi-
raţie pentru cea care se doreşte a fi înlocuită.
5. Pridvorul (prispa) şi traforurile
Pridvorul este partea cea mai interesantă a casei pentru că aici exteriorul şi interiorul se
întâlnesc. Parapetul, treptele şi stâlpii de susţinere a acoperişului sunt componente cu
rol funcţional dar şi decorativ, piesele de lemn fiind tăiate şi împodobite cu modele tipice
zonei. Fiind protejat sub acoperiş, pridvorul se conservă foarte bine la acţiunea apelor
şi nu are nevoie de reparaţii majore. În cazul în care casa are probleme la soclu şi pereţi,
pridvorul poate fi demontat, recuperat şi completat acolo unde este nevoie prin reface-
rea părţilor deteriorate, iar în final reasamblat la locul său.
Reparaţiile în acestă zonă presupun înlocuirea părţilor din lemn deteriorate. Cauza cea
mai frecventă a stricăciunilor este un acoperiş defect. De aceea prima operaţie trebuie să
fie repararea acoperişului şi apoi înlocuirea materialului lemnos stricat cu piese care să
se armonizeze modelului originar. Este indicat ca înlocuirile părţilor din lemn ale prid-
vorului să se facă respectând formele şi decoraţiile originare - modelele pieselor trafo-
rate. Simplificările acestor piese nu se recomandă pentru că lipsa decoraţiilor păgubeşte
casa de ceva elegant, frumos şi foarte particular. De obicei copiile conforme originalului
pot fi confecţionate uşor, cu mijloace simple.
Treptele şi pardoseala din lemn se conservă cel mai bine fără straturi de protecţie, în
atmosfera ventilată a pridvorului, chiar la udări şi uscări repetate. Iniţial lemnul pus în
operă, expus la exterior, nu era protejat în nici un fel. Această practică este şi astăzi vala-
bilă în Munţii Apuseni şi în alte zone unde se construiesc case cu pereţi din lemn masiv.
Totuşi, pentru protejarea lemnului expus la intemperii şi pentru integrarea sa cromatică
cu cel vechi, se poate folosi o soluţie preparată din ceară de albine, parafină, ulei mine-
ral, diluată cu white-spirt la care se poate adăuga, după caz, pigment pentru culoare. O
protecţie simplă, ieftină şi eficientă care păstrează lemnul şi închide porii, este tratarea
cu ulei de in sicativat, uşor de procurat din comerţ.
Protejarea suprafeţei lemnului se realizează cel mai bine prin vopsire. Acolo unde su-
prafeţele din lemn sunt vopsite se recomandă vopseaua pe bază de ulei, conform celei
existente. Prin diluare cu ulei de in sicativat si white-spirt se pot obţine tonuri mai slabe
sau mai intense. Se poate păstra astfel aparentă fibra lemnului şi se poate realiza o bună
armonizare cu suportul existent. Expunerea îndelungată la soare combinată cu variaţia
umidităţii, mişcarea aerului şi eroziunea adâncesc fibra lemnului. Este deci recomandat
ca suprafeţele din lemn ale pridvorului să fie protejate periodic cu vopsea de ulei res-
pectând culoarea veche, armonizată cu cea a faţadelor şi a materialelor componente ale
întregii construcţii.
14
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
6. Ferestrele şi uşile
Tâmplăria caselor tradiţionale este făcută din lemn de meşteri ai locului. Tehnicile vechi
de producere a obiectelor utilitare şi a mobilierului ţărănesc se folosesc şi la confecţiona-
rea uşilor şi ferestrelor, ale părţilor ornamentale ale prispei sau pridvorului, ale scărilor,
streşinilor şi porţilor. Pentru îmbinări se folosesc cuie din lemn şi clei de oase. Balama-
lele, clanţele, broaştele, zăvoarele şi alte părţi metalice ale tâmplăriei sunt făcute din fier
forjat, de către fierarii locali. Aceste piese pot fi recuperate de la tâmplăriile vechi ce nu
se mai pot repara, şi apoi refolosite. Lucrătura ferestrelor, uşilor şi pridvorului unei case
tradiţionale spune foarte mult despre vechimea construcţiei şi înfrumuseţează casa atât
la exterior cât şi la interior, unde se combină în ochii privitorului cu obiectele de mobilier
şi instrumentele gospodăreşti.
De obicei tâmplăria exterioară este din lemn natur, protejat cu ulei de in diluat cu te-
rebentină (astăzi se foloseşte terpinol sau white-spirt). Ramele ferestrelor şi uşile pot
fi acoperite cu vopsea de ulei într-o singură nuanţă, obţinută cu culori de pământ (pig-
menţi pe bază de oxizi de fier). În general tâmplăria se conservă bine şi poate fi uşor
întreţinută prin refacerea periodică a stratului de vopsea. Înlocuirea ei este recomandată
numai dacă lemnul este putrezit pe porţiuni mari - care nu permit reparaţii locale - sau
dacă lemnul este deformat şi nu mai închide pe contur. Înlocuirea trebuie făcută tot cu
piese din lemn, care respectă forma, dimensiunile şi decorurile celor originare. Piesele
din fier forjat se refolosesc, eventual recondiţionate dacă este cazul.
Pentru confecţionarea pieselor noi de tâmplărie este indicat să se apeleze la un meşter
din zonă pentru că în oraşe stilul de lucru şi tehnologiile sunt diferite şi de obicei pro-
dusele noi nu se mai potrivesc cu cele vechi. Pentru creşterea capacităţii de izolare a
ferestrelor prima măsură care trebuie luată este să se asigure o bună închidere pe contur.
Montarea unor garnituri de cauciuc nu este întotdeuna recomandată pentru că etanşa-
rea excesivă poate produce condens în interiorul casei. Dacă ferestrele sunt duble atunci
capacitatea de izolare este mai bună.
Obloanele, acolo unde există, au un rol foarte important în suplimentarea capacităţii de
izolare termică, fonică şi în general de protecţie a casei şi trebuiesc păstrate. Se poate lua
în considerare montajul unor obloane noi, mai ales în condiţiile în care acestea au existat
cândva. Modelul trebuie luat dintre cele probate pe parcursul timpului în împrejurimi.
În plus, pe cercevelele de la interior se pot monta sisteme termoizolante, formate din
două foi de geam asociate prin lipire prin intermediul unui profil de aluminiu, cu spaţiu
vidat sau umplut cu gaz inert pentru evitarea condensului. Rama va avea nevoie de o
frezare suplimentară care se poate face după grosimea alcătuirii temoizolante – cea mai
mică grosime este de 12 mm, satisfăcătoare pentru ochiurile de geam relativ mici ale
caselor tradiţionale.
Deşi prin sticla simplă folosită la ochiurile de geam se pierde căldură, dimensiunile mici
ale ferestrelor fac ca aceste pierderi să fie mai reduse. De aceea, rămâne la decizia lo-
catarilor dacă să le înlocuiască sau nu cu un sistem mai izolant. Sticla veche este un
material mai rudimentar, cu imperfecţiuni şi cu suprafeţe mai puţin netede decât ale
15
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
sticlei contemporane. De aceea ea dă o lumină specială, uşor difuză, iar reflexiile luminii
solare sunt mai atenuate. Efectul acesta oferă armonie interiorului şi generează un „ceva”
pe care nu-l observăm imediat dar care place: senzaţia de tihnă şi confort din casă sau
imaginea plăcută din exterior.
Sticla contemporană, mai clară, cu suprafaţa foarte netedă, dă reflexii mai puternice în
lumina soarelui care uneori deranjează privirea, stânjenesc observaţia şi pot reduce con-
fortul optic al privitorului. Chiar şi dacă se sparge, sticla veche a unei ferestre poate - şi
chiar se recomandă - să fie refolosită la un alt ochi mai mic de fereastră sau la un tablou.
7. Soclul
Legătura casei cu pământul este un loc spre care privirea se îndreaptă imediat, aproape
fără voie. Aceasta zonă a construcţiei este importantă pentru că protejează casa de apele
ploilor, de zăpezi, de eroziunea vântului şi de lovirile de orice fel. La şes, casele cu un
singur nivel au soclul scund, făcut din pământ bătut şi lemn, mai rar din piatră pentru că
nu se găseşte în cantităţi suficiente în apropiere. La casele cu două niveluri însă pereţii
soclului trebuiesc construiţi din piatră, pentru rezistenţă. În zonele de deal şi de munte
soclul este construit din piatră, este mai înalt, preia denivelările terenului şi protejeaza
casa de zăpezile mari. Un soclu înalt permite construirea unei pivniţe care se întinde
sub toată casa sau doar sub o parte a ei, după forma terenului. Fiind permanent expus
umezelii din pământ, din zăpezi, stropit de apele de ploaie, atins de animale, de oameni
şi de vehicule, soclul absoarbe umiditate şi suferă acţiuni mecanice. Tencuiala se strică,
se desprinde şi cade. Mortarul de legătură se sfărâmă la umeziri şi îngheţuri repetate,
provocând desprinderea pietrelor din zidărie. O fundaţie umedă sau insuficient de adânc
îngropată grăbeşte stricarea soclului. Foarte dăunătoare sunt reparaţiile mai noi făcute
cu mortar de ciment.
La casele unde există pivniţă şi sub camera dinspre stradă, soclul se păstrează mai bine
pentru că peretele se ventilează parţial prin subsol. Consistenţa terenului şi panta din
imediata vecinătate a soclului au mare importanţă pentru protecţia acestuia. Terenul
trebuie să permită cât mai puţin infiltarea apei şi să aibă pantă mare, de 10-15 cm pentru
un metru lungime, care să îndepărteze de casă apele de suprafaţă. Acestea trebuiesc con-
duse prin rigole cât mai departe de construcţie, folosind pantele naturale ale terenului
din apropiere. Un strat de argilă de 20 cm grosime, bătut bine, care se aşează ca un trotu-
ar de protecţie de minim 60 de cm lăţime de jur împrjurul casei imediat lângă soclu, dă
rezultate foarte bune. Pământul argilos poate fi îmbunătăţit cu var stins apoi compactat.
Un efect şi mai bun se obţine dacă pe patul de argilă se montează piatră de râu, aşezată
cât mai apropiat. Rezistent şi eficient este şi un trotuar din piatră naturală spartă sau ro-
tundă, montată pe nisip stabilizat cu var. În lipsa acestor posibilităţi, un trotuar de beton
simplu cu rosturi pentru dilatări şi contracţii la fiecare metru lungime, lat de minim 60
cm şi gros de 8-10 cm, este o soluţie mai puţin estetică dar eficientă. Dacă se foloseşte
în compoziţie un pietriş mai mare şi se spală suprafaţa betonului înainte de întărire, se
poate obţine un aspect mult îmbunătăţit, în armonie cu soclul de piatră. Dacă soclul este
tencuit, este foarte important ca stratul de tencuială să nu intre în contact cu suprafaţa
16
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
terenului; cea mai simplă soluţie este să se practice o întrerupere pe înălţimea de minim
5 cm, pentru ca umezeala din sol să nu urce în stratul de tencuială al soclului şi pereţilor.
Dacă streaşina nu este suficient de lată, este bine ca apele de pe acoperiş să fie colectate
prin jgheaburi şi burlane. Apa astfel colectată trebuie îndepărtată de soclu prin rigole sau
canalizare, în nici un caz scursă lângă casă - aşa cum din păcate de prea multe ori se în-
tâmplă. Scurgerea permanentă a apelor din burlane lângă casă aduce umiditate în pereţi
şi spală terenul, pământul de lângă fundaţie migrează şi nu mai susţine construcţia. În
timp apar crăpături în ziduri, acestea se deplasează de la verticală şi se rup, provocând
astfel distrugeri grave casei.
8. Fundaţia
Daca construcţia are o temelie bună se poate conta pe stabilitatea ei în timp. Locul cu
teren bun de fundare - vatra satului - se cunoaşte prin tradiţie în orice aşezare. Acolo
s-au construit locuinţele, iar pe restul terenului s-au dezvoltat culturi agricole. Pentru
a decide dacă un loc este bun sau nu pentru construcţie, observaţiile asupra comporta-
mentului în timp al clădirilor din vecinătate pot fi utile dar sunt insuficiente.
Cunoaşterea condiţiilor de teren presupune un studiu geotehnic făcut de un geolog au-
torizat. Studiul stabileşte adâncimea de fundare necesară în acel loc, adâncime care de-
pinde de calitatea terenului, de nivelul apelor din sol şi de cota de îngheţ din zonă. În
cazul în care fundaţia unei construcţii existente nu a rămas stabilă în timp cauzele pot fi
multiple: terenul de fundare necorespunzător, modul în care a fost construită fundaţia,
faptul că timp îndelungat apele nu au fost îndepărtate în mod corect din jurul casei, etc.
Soluţiile pentru repararea unei fundaţii diferă de la caz la caz dar întotdeauna sunt de
competenţa unui inginer expert de rezistenţă care trebuie solicitat de către proprietar.
Casele tradiţionale au de cele mai multe ori fundaţii zidite din piatră sau din cărămidă.
Uneori, construcţiile din lemn sunt fundate pe piloţi tot din lemn. În acest caz lemnul
piloţilor se poate strica la suprafaţa terenului, dacă suferă udări şi uscări repetate timp
îndelungat. Soclul din piatră poate fi realizat din zidărie uscată, adică fără mortar. Este
o soluţie constructivă mai greu de aplicat, pentru că potivirea corectă a pietrelor cere
multă migală, însă are avantajul că fără mortar de legătură apa din sol nu urcă în pereţi.
Fundaţiile la casele mai vechi de o sută de ani realizate din zidărie de piatră sau de că-
rămidă cu mortar nu sunt izolate împotriva apelor şi de aceea umiditatea din sol urcă
treptat în pereţi. Umiditatea poate urca nu numai prin materialul de zidărie ci şi prin
tencuială. Umiditatea din pereţi dispare treptat dacă se îndepărtează umiditatea din sol
din vecinătatea casei. Aceasta provine de obicei din apele de suprafaţă care se scurg ne-
controlat.
În acest caz, măsurile simple pentru protejarea soclului prezentate anterior vor rezolva
problema însă este nevoie de timp mai îndelungat pentru ca umezeala din pereţi să se
evapore, după ce sursa a fost îndepărtată. Stricăciunile vor dispărea mai repede dacă se
înlocuiesc materialele atinse de umiditate. În aceste situaţii se procedează de obicei la
desprinderea tencuielii umede, lăsarea peretelui descoperit o perioadă ca să se usuce,
17
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
apoi refacerea tencuielii fără ciment. Cimentul este un material care reţine umiditatea
în pereţi.
În cazuri rare surse de apă din sol apar ulterior ridicării construcţiei – de exemplu, mi-
grarea spre suprafaţă a unei pânze freatice. În aceste situaţii, pentru înlăturarea umidită-
ţii din pereţi sunt necesare lucrări mai complexe şi mai costisitoare - atât la fundaţie cât
şi la pereţii afectaţi. În general este necesară introducerea unei hidroizolaţii orizontale
între fundaţie şi soclu, combinată cu o hidrolizolaţie verticală montată în pământ, la
exteriorul construcţiei. Introducerea hidroizolaţiilor noi la o construcţie existentă, solu-
ţiile, lucrările şi detaliile tehnice de execuţie necesare sunt de competenţa specialiştilor
în construcţii iar decizia în fiecare caz în parte trebuie luată după consultarea şi la reco-
mandarea comună a geologului, inginerului de rezistenţă şi arhitectului.
9. Stricăciuni şi reparaţii la interior
9.1 Pardoseala este făcută în general din duşumea de răşinoase aşezată pe grinzişoare
din lemn, pe un pat de pământ bătut sau de nisip. Dacă există zone stricate este de pre-
ferat să se înlocuiască doar local scândura cu una mai veche, refolosită, din alta parte.
Lemnul sănătos vechi nu se mai usucă atât de mult şi distanţele dintre scânduri rămân
mici. Dacă totuşi nu există acestă posibilitate, trebuie ştiut că lemnul nou - chiar dacă
este uscat artificial - „lucrează” în timp iar rosturile pot să se modifice odată cu încălzirea
construcţiei. Pardoseala poate fi refăcută după modelul celei vechi sau într-o formă mai
modernă, important este să fie realizată din materiale naturale calde. Finisajul duşumele-
lor poate fi făcut cu ulei de in sau lac incolor mat. În mod tradiţional lemnul duşumelelor
rămânea neprotejat şi se întreţinea prin spălare cu apă şi săpun de casă, folosind o perie
de rădăcină. Astăzi, la o pardoseală nouă din duşumele de lemn natur se recomandă
aplicarea unui strat protector pentru a evita depozitarea prafului în fibra lemnului şi a
permite o întreţinere mai uşoară. Reparaţiile la pardoseli trebuiesc făcute după ce toate
celelalte intervenţii la interior s-au încheiat pentru a proteja lucrările deja terminate şi a
evita distrugerile nedorite.
9.2 Pereţii interiori ai caselor tradiţionale sunt acoperiţi cu tencuieli de pământ în două
straturi: unul mai brut - grundul - şi unul de finisaj - tinciul.
Grundul se prepară din pământ galben amestecat cu apă şi paie tăiate la 4-5 cm. Funcţie
de calitatea pământului galben, uneori se adaugă în amestec şi bălegar de cal - care este
un foarte bun liant şi conţine iarbă fin măcinată cu rol de armătură; contrar aparenţelor,
nu lasă nici un fel de miros neplăcut. Grundul se aplică pe o reţea de nuiele de alun tăiate
în două pe lungime şi bătute în cuişoare fine pe lemnul peretelui. Consistenţa grundu-
lui trebuie să fie suficient de moale pentru ca acesta să poată fi aplicat cu uşurinţă şi să
adere la perete fără să curgă. Stratul de grund nu trebuie să fie foarte gros, pentru că la
uscare crapă şi se poate desprinde de pe perete. Stratul următor, tinciul, se aplică numai
după uscarea completă a grundului. Tinciul este mai fin, nu conţine armătură şi are în
compoziţie pământ galben şi apă. Consistenţa tinciului trebuie să fie puţin mai moale
decât cea a grundului şi se aplică în general într-un strat subţire după uscarea completă
a grundului. În imediata vecinătate a ferestrelor şi uşilor materialul se finisează cu grijă,
18
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
fără detalii pretenţioase. Grundul poate avea crăpături de suprafaţă la uscare dar tinciul
le închide. Tinciul se finisează prin drişcuire iar finisajul final se face cu o bidinea muiată
în apă. Va rezulta o suprafaţă fină, pe care varul aderă foarte bine. De obicei, suprafaţa
netedă a tinciului bine uscat se văruieşte cu bidineaua în minim 3 straturi succesive, tot
mai diluate. În soluţia de var se poate introduce un pigment pentru colorare. Pentru ca
după uscare văruiala să nu se ia pe mână, la o găleată de var dizolvat în apă se adaugă
două gălbenuşuri de ou sau clei de oase.
9.3 Planşeul peste încăperile casei este construit din grinzi de lemn de răşinoase cu
suprafeţele îndreptate fin, pentru că rămân vizibile. Suprafaţa grinzilor se păstrează ca
atare, fără acoperire prin vopsire, sau se finisează cu ulei de in. De obicei peste grinzile
planşeului, în pod, nu se mai aşeza alt planşeu. Dacă apare necesitatea unei termoizolaţii
suplimentare, având în vedere că podul este ventilat şi în directă legătură cu exteriorul,
planşeul podului se poate dubla. Există în comerţ diverse materiale termoizolante, însă
sunt recomandate cele naturale obţinute din lână, bumbac sau aglomerări de aşchii de
lemn, tratate insecticid şi ignifug.
9.4 Tavanul se montează deasupra grinzilor planşeului din scânduri suprapuse şi distan-
ţate, acoperindu-se la margine una pe cealaltă. Marginile scândurilor de jos sunt prelu-
crate manual pe rotund şi cu o adâncitură în lung. Acest detaliu micşorează umbra pe
care o lasă diferenţa de nivel între scândurile de sus şi cele de jos şi permite ascunderea
capetelor cuielor de montaj. Suprafaţa tavanului din lemn nu se vopseşte dar se poate
aplica o soluţie de protecţie pe baza de ulei de in, terpinol sau white-spirt şi puţin pig-
ment. La marginea tavanului, acolo unde capetele scândurilor ating peretele, văruiala de
pe perete se extinde 10-15 cm pe tavan. Se obţine astfel o închidere bună şi o rezistenţă
sporită în zona de contact dintre scândurile tavanului şi finisajul pereţior.
9.5 Sobele care se întâlnesc în casele tradiţionale sunt construite pentru funcţionarea cu
lemne. În Mărginimea Sibiului lemnul este la îndemână şi este deocamdată cel mai ieftin
combustibil utilizat pentru încălzire. Sobele vechi din zidărie de cărămidă sunt în multe
cazuri modele bune de reprodus şi piese decorative rare. Sistemul de funcţionare şi de
întreţinere este simplu. Aceste sobe produc prin arderea lemnului o atmosferă plăcută,
bine echilibrată în caldură şi umiditate.
În situaţia în care sobele vechi nu mai există sau sunt stricate, este bine să se ia în con-
siderare refacerea acestora. Reconstrucţia sobelor este o investiţie relativ mică şi inte-
resantă pentru că se pot obţine diverse forme şi dimensiuni adaptate încăperilor casei,
posibilă pentru că există încă destui meşteri sobari la îndemână şi rentabilă în timp da-
torită cheltuielilor reduse prin arderea lemnului în comparaţie cu gazele naturale sau
energia electrică.
Dacă sunt încăperi care nu au fost prevăzute cu sobe, acestea pot fi construite modifi-
când corespunzător coşul de fum al casei sau chiar construind unul nou. Introducerea
unui sistem de încălzire centralizată cu radiatoare (calorifere) provoacă un haos în echi-
librul constructiv, funcţional şi estetic al unei case tradiţionale, şi poate produce stică-
ciuni greu de remediat.
19
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
20
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
LEGENDA
1. Soclu
2. Peretele faţadei principale
3. Timpan
4. Faţada laterală
5. Accesul în pivniţă
6. Prispa sau pridvor
7. Streaşina sau cornişa
8. Învelitoare-acoperiş
9. Coama
10. Coş de fum
Partea a II-a
Casa de lemn din comuna Poplaca nr. 69
Exemplu practic de restaurare
Locuinţa de la numărul 69 din comuna Poplaca, judeţul Sibiu, este unul dintre cele trei
imobile care au constituit obiectul proiectului cultural „Protejarea patrimoniului con-
struit tradiţional din satele judeţului Sibiu”, finanţat de Uniunea Arhitecţilor din Româ-
nia şi desfăşurat în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România filiala Sibiu-Vâlcea
şi cu Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu.
Proiectul s-a încheiat în luna aprilie 2010 şi a pus în evidenţă - sub forma unei documen-
taţii tehnice de construcţie - măsurile de intervenţie necesare conservării şi restaurării
casei din Poplaca pentru a putea fi locuită în condiţii de confort ameliorate.
Un al doilea proiect, „Case uitate din Mărginimea Sibiului”, a oferit fondurile necesare
pentru lucrările de restaurare propriu-zise şi pentru publicarea şi distribuirea prezen-
tului material. Prezentarea în sinteză a principalelor etape ale lucrărilor de intervenţie
efectuate, cât şi a rezultatului în imagini, urmăreşte să facă cunoscut un caz ce poate fi
preluat creativ şi multiplicat, în încercarea de a conserva patrimoniul cultural inestima-
bil al satelor din România.
21
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
22
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
• Montarea unui jgheab de lemn pentru colectarea apelor pluviale pe una din laturi,
acolo unde acest lucru era necesar pentru a împiedica stropiri si infiltraţii de apă în
soclu.
• Repararea parţială a tâmplăriilor vechi şi înlocuirea celor neconforme, introduse mai
recent, conform modelelor originare ale casei. S-au înlocuit astfel parţial scândurile
traforate ale parapetului prispei şi paziei, păstrând piesele care mai erau în stare
bună. S-au refăcut total, respectând modelele, poarta, portiţa de la pivniţă şi cea de
la intrarea în pridvor, uşa de la intrare şi una dintre ferestre. Toată tâmplăria nouă a
fost tratată cu baiţ pentru exterior.
• Reconstruirea sobei din prima încăpere, păstrând şi înglobând în ea ceea ce a mai
rămas din cea originară – vatra şi hornul.
• Construirea unei sobe noi în încăperea de la stradă, pentru îmbunătăţirea confortu-
lui locuinţei. Sobele funcţionează cu lemne şi au fost construite după modele tradiţi-
onale, din cărămidă arsă lipită cu pământ, au fost tencuite cu mortar de var şi văruite
pe exterior.
• Înlocuirea pardoselii din interior cu una nouă din duşumele de răşinoase – cea veche
fiind în stare foarte proastă.
• Refacerea tencuielilor interioare. Materialul folosit a fost pământ galben şi bălegar
de cal. Noua tencuială a fost aplicată pe şipci, după înlocuirea celor deteriorate şi
completarea lor acolo unde a fost cazul.
• Repararea tâmplăriei – uşi, ferestre – prin completarea părţilor lipsă şi repararea
închizătorilor, astfel încât să se amelioreze capacitatea de izolare termică.
• Zugrăvirea interioarelor în alb cu var şi vopsirea tâmplăriei cu verde, după culoarea
originară care a fost descoperită sub straturile mai noi de vopsea.
• Refacerea integrală a instalaţiei electrice şi suplimentarea acesteia pentru iluminatul
pridvorului, podului şi pivniţei.
Intenţia călăuzitoare a aceastei intervenţiii a fost de a demonstra că o asemenea casă,
corect restaurată, poate fi locuită în condiţii relativ bune de confort. Finalitatea demer-
sului este să atragă şi să convingă şi alţi proprietari că aceste construcţii merită păstrate
şi locuite.
La lucrări au participat şi locatarii. Aceştia au asigurat o parte din materiale, au transpor-
tat cu căruţa pământul şi molozul rezultat din lucrări, au preparat mortar şi au executat
lucrări simple de tencuieli şi vopsitorie, au participat la construcţia sobelor - totul sub
îndrumarea profesioniştilor. În acest fel, locatarii au învăţat cum trebuie întreţinută şi
reparată casa pe viitor.
Expunerea care urmează ilustrează etapele de intervenţie şi soluţiile constructive aplica-
te, de la exterior spre interior, în ordinea lor firească de desfăşurare. Prezentarea acestei
întreprinderi vrea să încurajeze, să susţină şi să multiplice acest gest prin noi iniţiative de
restaurare care să genereze o acţiune consistentă şi durabilă.
23
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
1. Exteriorul
1.1 Acoperişul şi podul
1.1.1 Învelitoarea casei din Poplaca este realizată din ţiglă ceramică tip solzi, care s-a
conservat relativ bine. Totuşi, lăţişorii erau deterioraţi şi multe ţigle erau deplasate, aşa
că învelitoarea a fost demontată, ţiglele au fost curăţate cu peria, reaşezate pe lăţişori noi
şi prinse cu sârmă.
Ţiglele deteriorate au fost înlocuite cu altele folosite, dar în stare bună, pentru a păstra
imaginea de ansamblu a construcţiei. Ţigla nouă cu formă si culoare diferită, ar fi creat
pete de culoare pe acoperiş. Câteva din piesele coamei lipseau şi au fost aduse unele
cu acelaşi model, tot de la o construcţie veche; toate au fost reaşezate cu mortar nou şi
coama a fost în întregime refăcută.
1.1.2 Lucarna tip „pleoapă” a fost păstrată. Scheletul din lemn al acesteia nu a avut ne-
voie de reparaţii.
1.1.3 Coşul de fum, construit din zidărie de cărămidă, porneşte din pod. În acest caz
odaia „de locuit” nu era încălzită. Singura sobă a casei era foarte modestă, de tip vatră.
Fumul se colecta printr-un canal din tuburi ceramice cu secţiune pătrată si era evacuat
direct în pod. Acest lucru a contribuit substanţial la conservarea pieselor şarpantei, care
nu au avut nevoie de reparaţii. Pentru a îmbunătăţi confortul locuinţei a fost necesară o a
doua sobă. Coşul de fum a fost refăcut astfel încât să preia fumul de la două sobe.
1.1.4 Podul a fost folosit în ultimii ani doar ca loc de depozitare şi este necompartimen-
tat. Lucarna şi cele două timpane cu multiple goluri au permis o ventilare foarte bună.
Deteriorările locale ale învelitorii au afectat câteva piese ale şarpantei care au fost înlo-
24
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
cuite. Consolidări punctuale cu câteva piese noi au fost introduse pentru a prelua mai
bine încărcări accidentale cu zăpadă. Toate piesele noi au fost tratate cu un amestec de
sulfat de cupru, bicromat de potasiu şi acid boric, avînd proprietăţi antifungice, preven-
tiv insecticide şi ignifuge.
Planşeul podului a fost dublat astfel încât să preia sarcinile celui vechi, fragilizat de cari.
Planşeul cel vechi a fost păstrat doar cu rol decorativ la interior. Instalaţia electrică a
casei a fost refacută cu materiale care asigură protecţia împotriva focului. Amplasarea
acesteia între cele două planşee a înlesnit iluminarea artificială a podului şi a permis evi-
tarea unor trasee nedorite în spaţiile interioare.
Pentru că scândurile timpanului din faţă erau foarte degradate, acestea au fost complet
înlocuite iar streaşina a fost refăcută, aşa cum se vede în fotografii.
Lemnul a fost apoi protejat prin băiţuire cu white-spirt în care s-a dizolvat ceară de al-
bine, parafină, ulei mineral şi puţin pigment pentru culoare.
1.2.2 Peretele faţadei principale este construit din lemn masiv acoperit cu tencuială de
pământ şi spoit cu var. Refacerea tencuielii exterioare a început cu desprinderea parţială
a celei vechi, lăsând la locul lor părţile aderente. Pentru această operaţie s-a folosit un
şpaclu subţire cu care s-a răzuit cu grijă peretele.
S-a aplicat apoi un strat de grund preparat din pământ galben amestecat cu fân tăiat la
2-3 cm, bălegar de cal şi apă. Acest strat a fost drişcuit, iar după uscare a fost aplicat un
tinci din pământ galben şi apă. Peste tinciul umed s-a aplicat imediat, cu bidineaua, un
strat de var diluat.
După uscare peretele a fost spoit cu două straturi mai consistente de var - al doilea aplicat
după uscarea completă a primului - în care s-a amestecat pigment albastru-ultramarin
pentru a obţine nuanţa tipică Mărginimii Sibiului.
26
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
1.2.3 Soclul este construit din zidărie de piatră. Partea dinspre stradă este tencuită cu
mortar de pământ şi var gras şi acoperită cu văruială – la fel ca faţada. Pentru că sub
partea din faţă a casei există pivniţă, soclul s-a conservat bine în această zonă şi a fost
nevoie doar de refacerea tencuielii şi spoire. Între tencuiala nouă şi teren a fost lăsat un
rost de aproximativ 5 cm.
27
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
1.2.4 Poarta de intrare în curte are foile din lemn şi a fost refăcută în totalitate, după
modele mai vechi aflate în vecinătate. Pentru protejarea de intemperii şi pentru inte-
grarea sa cromatică, lemnul porţii a fost băiţuit cu white-spirt în care s-a dizolvat ceară
de albine, parafină, ulei mineral şi puţin pigment pentru culoare.
28
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
1.3.2 Pridvorul. Reparaţiile în această zonă au presupus refacerea după modelele exis-
tente a pardoselii pridvorului şi a peretelui frontal care închide accesul în pod. Scara de
29
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
1.3.3 Peretele faţadei dinspre curte al casei, porţiunea de până la prispă, era în stare
proastă pentru că în acea zonă curtea este umbrită iar apa de ploaie nu era colectată
de pe acoperiş. Umezeala din sol a migrat în soclu şi pereţi iar tencuiala s-a desprins.
Peretele a fost retencuit şi a fost montat la acoperiş un jgheab colector care deversează
în stradă.
Porţiunea de perete protejată de prispă s-a conservat bine datorită acoperişului şi
streşinii. În această zonă s-au regăsit cele mai multe informaţii privind culoarea şi ma-
terialul de finisaj al faţadei dar şi informaţii despre modul în care a fost construită casa.
Ferestrele de pe acest perete s-au conservat de asemenea foarte bine însă uşa de intrare
nu mai era cea originară, se afla în stare foarte proastă şi a fost înlocuită. Uşa cea nouă a
fost produsă de un tâmplar local, după modelul uşii interioare care era conservată mult
mai bine.
30
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
1.3.4 Soclul din zidărie de piatră de pe această latură a casei arăta foarte rău, fără mor-
tar în rosturi şi cu pietre căzute de la locul lor.
Deşi la o primă vedere se putea crede că trebuie demolat şi refăcut în întregime, s-au
găsit soluţii de consolidare şi reabilitare. S-a început prin a curăţa în adâncime mortarul
vechi din rosturi, apoi s-au reaşezat la loc pietrele căzute şi s-au completat golurile care
permiteau acest lucru cu pietre mai mici. Rosturile s-au refăcut cu mortar de var gras şi
nisip în proporţie de 1:3.
A fost o operaţie migăloasă şi de durată, care s-a desfăşurat sub supravegherea şi cu
participarea arhitectului, şi la care au ajutat un grup de elevi de la Colegiul Brukenthal
din Sibiu.
Grup de elevi ai colegiului „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, sub îndrumarea arhitectului Liviu Gligor
31
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
1.3.5 Accesul în pivniţă se făcea pe pantă de pământ, pe sub pridvor unde se formează
un loc umbrit şi adăpostit care separă pivniţa de exterior.
Locul acesta este ferit de scugerile apelor de suprafaţă, protejat de ploi şi continuu ven-
tilat prin grilajul de lemn al portiţei exterioare. Această situaţie a fost menţinută şi după
intervenţiile de reparaţie la soclu şi la peretele exterior. Lucrările au constat în repararea
pereţilor şi tencuielilor, pietruirea pantei de acces precum şi refacerea portiţei exterioare
din laţi.
32
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
1.4 Faţada dinspre vecini este o suprafaţă de perete plin, având o singură fereastră
protejată cu oblon de lemn. De obicei această parte a casei este orientată către cea mai
nefavorabilă expunere la vânturile dominante şi la ploi, de aceea tencuiala era în stare
foarte proastă. Tencuiala veche a fost desprinsă aproape în totalitate şi refăcută cu acelaşi
amestec şi proceduri ca faţada principală. Pe viitor, acest perete trebuie conservat prin
văruiri anuale.
Streaşina de pe aceasta latură a casei este continuă iar scurgerea apelor se face în mod
tradiţional, “la picătură”. Din fericire pe lotul vecin nu erau construcţii în imediata apro-
piere, ci o grădină. Cu acceptul vecinilor vegetaţia a fost îndepartată de casă şi s-a con-
struit un trotuar de protecţie de-a lungul faţadei, în pantă spre exteriorul casei, din
pământ galben bătut şi pietre. Tencuiala soclului a fost întreruptă la aproximativ 5 cm
de suprafaţa terenului.
Fereastra era în stare foarte proastă şi a fost înlocuită cu una asemănătoare iar oblonul a
fost recondiţionat şi protejat cu vopsea de ulei.
33
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
1.5 Faţada din spate. Lotul pe care este construită casa este foarte mic. În criză de spaţiu
suplimentar, locatarii au ridicat o construcţie nouă lipită de casa veche. Rostul construc-
tiv dintre cele două clădiri nu a fost rezolvat corect şi în consecinţă parte din grinzile
de lemn ale peretelui casei vechi s-au deteriorat în
această zonă, datorită apei de ploaie şi umezelii din sol
care a afectat tencuiala veche şi apoi lemnul. Înlocuirea
părţilor compromise s-a făcut pe porţiuni, dinspre inte-
riorul casei, păstrând o parte din materialul lemnos de
la colţuri (zona de îmbinare tip „coadă de rândunică”).
A fost asigurată scurgerea corectă a apelor între cele
două construcţii, astfel
încât să fie înlăturate
sursele de umezeală.
Timpanul faţadei din-
spre curte era mai bine
conservat şi a fost înlo-
cuit doar parţial, tot cu
scânduri de răşinoase.
A fost refăcut profilul
traforat de la streaşină
cu material existent. Pe acest perete al casei existau
două ferestre care au fost şi ele restaurate. Deşi spre
exterior au fost acoperite de construcţia nouă, pe inte-
rior sunt percepute acum ca fiind închise cu obloane de
lemn. Această soluţie de compromis a permis păstrarea
autenticităţii tindei.
1.6 Fundaţiile. Pentru consolidarea construcţiei s-au făcut subzidiri pe conturul casei,
conform concluziilor expertizei de rezistenţă. Acolo unde a fost posibil, lucrările s-au
făcut din pivniţă. Pereţii pivniţei au fost apoi reparaţi, tencuiţi şi spoiţi cu var. Pardoseala
de pământ a fost nivelată şi a fost reparată şi tratată cu baiţ uşa de intrare în pivniţă.
Instalaţia electrică a pivniţei a fost refăcută complet.
2. Interiorul
2.1 Pardoseala casei casei din Polpaca este făcută din duşumea de răşinoase aşezată
pe grinzişoare din lemn, pe pat de pământ bătut. Pentru că era în stare foarte proastă,
parţial putrezită, s-a montat o pardoseală nouă, tot din scândură de răşinoase.
2.2 Pereţii interiori erau acoperiţi cu tencuială de pământ. Deoarece era parţial
desprinsă, şi pentru a permite refacerea reţelei de lăţişori suport, tencuiala veche a fost
înlăturată în totalitate. O parte din lăţişori lipseau iar alţii erau distruşi de umezeală, în
special cei de pe peretele corespunzător faţadei din spate.
Tencuiala nouă a fost preparată din pământ galben amestecat cu fân tăiat la 2-3 cm,
bălegar de cal şi apă. Acest strat a fost drişcuit, iar după uscare a fost aplicat un tinci fin
din pământ galben şi apă. Tinciul umed a fost finisat cu bidineaua muiată într-o soluţie
de var diluat.
După uscare peretele a fost spoit cu trei straturi de var - fiecare aplicat după uscarea
completă a celui anterior. În ultimul strat s-a amestecat clei de oase. Acolo unde capetele
scândurilor ating peretele, văruiala de pe perete s-a extins 10 cm şi pe tavan.
2.3. Tavanul este montat deasupra grinzilor planşeului din scânduri suprapuse şi
distanţate, acoperindu-se la margine una pe cealaltă. Marginile scândurilor de jos sunt
prelucrate manual pe rotund şi cu o adâncitura în lung, ascunzând capetele cuielor de
montaj. Suprafaţa tavanului este băiţuită şi s-a păstrat în stare foarte bună, fiind necesară
doar o curăţire cu peria şi o reîmprospătare a stratului de baiţ.
2.4. Ferestrele şi uşile casei casei din Poplaca sunt de lemn. Cele originare s-au conser-
vat foarte bine; acestea au avut nevoie doar de curăţire şi revopsire, precum şi de înlo-
cuirea unor ochiuri de geam crăpate. Uşa de la intrarea în tindă a trebuit însă înlocuită
pentru că nu mai era cea originară şi nu închidea bine.
35
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
A fost realizată de tâmplarul din Poplaca, după modelul uşii interioare, şi vopsită în
verde – ca tot restul tâmplăriei. Culoarea verde a fost cea mai veche găsită sub straturile
mai recente de vopsea.
Uşa veche de intrare în tindă Uşa nouă de intrare în tindă Uşa interioară recondiţionată
Ferestrele dinspre stradă, reparate Ferestra dinspre vecini, protejată cu oblon, reparată
36
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
2.5. Sobele
Iniţial casa era prevăzută doar cu o vatră în tindă, odaia de la stradă fiind neîncălzită. De
la vatra veche se mai folosea doar hornul, iar pentru încălzire şi gătit se montase o mică
sobă din fontă. Soluţia a fost o sobă nouă în tindă, din cărămidă, care să înglobeze vatra
veche şi să fie dotată cu o plită pentru gătit.
Pentru îmbunătăţirea confortului termic al locuinţei a fost construită a doua sobă cu
lemne, tot din cărămidă, în odaia de la stradă. Coşul de fum existent a fost refăcut astfel
încât să preia ambele sobe.
Soluţia pentru încălzire şi gătit, înaintea intervenţiei Vatra veche, recuperată şi înglobată în soba nouă
Soluţia pentru încălzire şi gătit, după intevenţie Soba nouă în camera dinspre stradă
37
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
Concluzii
sau cinci reguli de bază pentru repararea
şi locuirea corectă a caselor tradiţionale
1. Casele tradiţionale trebuie reparate cu aceleaşi materiale din care au fost con-
struite, folosind aceleaşi tehnici de construcţie.
Această primă regulă trebuie respectată cu stricteţe pentru că un material contemporan
face parte dintr-un sistem, adică dintr-o serie de materiale şi operaţii pregătitoare care
depind unele de altele. Să luăm exemplul unui mortar pentru tencuieli care se cumpără
la sac gata preparat, se amestecă cu apă şi se foloseşte. Acest material nu se poate aplica
pe orice suport, ci are nevoie de un strat pregătit anterior, corespunzător indicaţiilor
producătorului; acest strat uneori cere un al doilea material special.
De obicei, duritatea mai mare şi compactitatea mortarelor contemporane folosite pentru
tencuieli produce fisuri, crăpături, şi desprinderi de material la contactul cu părţile vechi,
existente, ale unei construcţii făcute cu tencuieli tradiţionale de var gras şi nisip. În plus,
întărirea rapidă a mortarului de tencuială nu mai permite corectarea erorilor care pot
apărea în timpul lucrului, deci manopera trebuie asigurată de un lucrător specializat.
Intervenţiile făcute cu materiale noi sunt deci mai costisitoare datorită faptului că se
foloseşte un set de materiale în loc de unul singur, şi orice prelucrare industrială pentru
procesarea şi aducerea materiei prime în stare de utilizare directă creşte preţul de vân-
zare al produsului finit. De asemenea, pentru punerea în operă a materialelor contem-
38
Îndrumar practic de restaurare şi întreţinere
porane trebuie folosită mână de lucru calificată. Materialele tradiţionale se vând după
procesări minime ale materiei prime, şi au preţ mai redus. Anumite etape din pregătirea
acestora pentru punerea în lucru se pot parcurge în gospodărie, de exemplu stingerea
varului şi depozitarea lui în groapă până în următorul sezon de construcţie.
Mortarele de var gras pot fi lucrate timp mai lung înainte de a se întări şi permit unui
lucrător mai putin calificat, de exemplu proprietarului, să lucreze singur şi să corecteze
ceea ce nu i-a reuşit în mod satisfăcător.
2. Reparaţiile la construcţiile tradiţionale se fac de preferinţă cu materiale sănătoase
recuperate de la alte construcţii asemănătoare.
Un anumit mod de a construi este răspândit pe o zonă care depăşeşte limitele unei
localităţi. Acest lucru permite recuperarea materialelor de construcţie din apropiere, de
la construcţii dezafectate. De asemenea toate materialele de construcţie tradiţionale se
pot depozita timp îndelungat şi se pot apoi folosi sau refolosi.
• Varul şi mortarul de var devin cu atât mai bune cu cât stau la păstrare mai mult.
• Uscarea naturală a lemnului timp de câteva sezoane îi creşte valoarea. Lemnul vechi
sănătos recuperat dintr-o construcţie dezafectată este recomandat pentru reparaţii
pentru că nu se mai deformează ca cel nou prin uscare, şi se poate obţine la un preţ
mai mic.
• Ţiglele ceramice recuperate de la o construcţie demolată - dacă nu sună a gol, nu
au fisuri vizibile sau ciobituri – pot fi refolosite cu încredere pentru că sunt rezis-
tente, au deja culoarea patinată şi nu distonează cu cele vechi ale acoperişului; este
suficientă o curăţire temeinică cu peria.
3. Intervenţiile cu înlocuiri de material pot şi trebuie să fie limitate la zona stricată.
Modul de construcţie tradiţional permite în multe cazuri desfaceri, demontări şi în-
locuiri parţiale, cu recuperarea materialelor şi refolosirea lor. Întreţinerea corectă şi
continuă a construcţiilor tradiţionale evită intervenţii şi înlocuiri masive. Acest lucru
este întotdeuna de dorit pentru că lucrările sunt mai simple şi se garantează păstrarea
autenticităţii ansamblului, a valorii sale culturale şi materiale. Înlocuirile nejustificate de
material originar sunt inutile, costisitoare, şi de multe ori dau rezultate tehnice şi estetice
îndoielnice.
4. Schimbarea microclimatului interior al unei case tradiţionale poate afecta grav
echilibrul constructiv şi aspectul acesteia.
Încălzirea cu sobe cu lemne a unei case tradiţionale a făcut ca toate materialele din care
este construită casa să se “obişnuiască” unele cu celelalte, să se “aşeze” într-un anumit
echilibru pe parcursul timpului. Înlocuirea sobelor cu un sistem de încălzire centrală
implică adaptarea construcţiei la noua situaţie şi pot aduce modificări constructive
nedorite, uneori ireversibile. În plus, este nevoie şi de un spaţiu special pentru cazanul
de preparare a agentului termic şi pentru componentele instalaţiei. Poziţia corpurilor de
încălzire este alta decât a sobelor. Umiditatea din încăperi se reduce substanţial şi vor
39
CASE TRADIŢIONALE DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI
apărea deformări accentuate ale tuturor pieselor din lemn. Aerisirea naturală pe par-
cusul zilei şi a nopţii se produce prin neetanşeităţile ferestrelor vechi, chiar şi atunci
când acestea sunt închise. Înlocuirea lor cu altele complet etanşe schimbă microclimatul
încăperilor, sporind umiditatea interioară. Dacă umiditatea nu este controlată - fie prin
aerisiri dese şi regulate, fie printr-un sistem de climatizare - consecinţele pot fi muce-
gaiuri, ciuperci, stricarea materialelor şi obiectelor din interior şi chiar probleme de
sănătate pentru locatari.
5. Intervenţiile la construcţiile tradiţionale nu trebuie să modifice dimensiunile,
forma, volumetria, golurile uşilor şi ferestrelor.
Modificările făcute la pereţii de compartimentare, ferestre, uşi sau acoperiş, au în
timp consecinţe în ceea ce priveşte echilibrul constructiv general al casei. Rezistenţa
construcţiei la expunerea la soare, vânt, ploi, zăpezi şi mişcări mecanice poate să nu mai
fie aceiaşi în urma unor modificări majore. Aceste consecinţe sunt greu de estimat atunci
când se ia decizia unor intervenţii arbitrare.
Cu cât se înţelege şi se păstrează mai bine echilibrul casei dobândit pe parcursul timpu-
lui prin întreţinere şi folosire continuă, cu atât construcţia va fi mai confortabilă şi mai
durabilă.
40