Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Proiect Morometii
Proiect Morometii
Competente specifice :
- explicarea conceptul de roman
- identificarea trăsăturile romanului obiectiv,
-recunoasterea, în texte date,a tipului de narartor, perspectivei narative şi
tehnicile narative
- identificarea, în romanul studiat,de trăsături ale realismului.
- precizarea temei romanului
- comentarea scenelor semnificative ale volumului I
Starategia didactică:
Bibliografie: -Preda, Marin, Moromeţii, vol.I, II, Ed. Cartex Serv, Bucureşti, 2006
-Limba şi literatura română, manual pentru calasa a XII-a, Ed. Art, Costache
F. Ioniţă, M:N: Lascăr, A. Săvoiu
-Limba şi literatura română, manual pentru clasa a XII-a, Ed. Corint, Eugen
Simion (coordonator)
- Simion, Eugen, Scriitori români de azi, Ed. Cartea Românească, Bucureşti,
1978
DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE
Momentul 1
* Prezentarea power point scenelor semnificative din filmul MOROMETII
Momentul 2
*Prezentarea sarcinilor de învăţare
*Elevii ,impartiti in grupe, primesc fişe de lucru, cuprinzând citate semnificative din
romanul studiat, aparţinând lui Marin Preda, pornind de la care să-şi formuleze păreri
personale şi justificate. (conform anexei).Se discuta raspunsurile.
ROMANUL POSTBELIC
Trăsături OBIECTIV CITATE
Naratorul
Perspectiva
Narativă
Perspectiva
spatiala
Perspectiva
temporala
Tema
Tehnici
narative
Problematica Confruntarea omului cu timpul cu istoria
Citiţi cu atenţie următoarele fragmente şi apoi răspundeţi cerinţelor mai jos formulate.
,, În Câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial. Timpul
avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari. Era începutul
verii. Familia Moromete se întorsese mai devreme de la câmp. (…)
Dar cu toată aparenta sa nepăsare, Moromete nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe
prispă sau pe stănoagă. Nici nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Din
Moromete cunoscut de ceilalţi rămase doar capul lui de humă arsă, făcut odată de Din
Vasilescu…. Trei ani mai târziu, izbucnea cel de-al doilea război mondial. Timpul nu
mai avea răbdare.” ( Moromeţii, vol. I, Marin Preda)
Cerinţe:
„ Moromete nu-i raspunse.Incepu sa dea ocol salcamului, cautand un anumit loc unde sa
inceapa a-l lovi.O clipa el mai ramase ganditor, apoi deodata ridica securea si-o infipse cu
putere in coaja copacului. Din gat ii iesi un icnet adanc si lovitura tasni de la radacina
copacului, se lovi de uluci si se intoarse indarat, facand sa rasune viroaga.[...]
Din inaltimea lui, salcamul se caltina, se impotrivi, balabanindu-se cateva clipe, ca si
cand n-ar fi vrut sa paraseasca cerul, apoi deodata porni spre pamant, starnind linistea
diminetii ca o vijelie; se prabusi si imbratisa gradina cu un zgomot asurzitor.Vaile
clocotira si toti cainii de prin imprejurimi incepura sa latre.
Dupa aceea se facu tacere. Se luminase de tot si printre sirul de salcii se vedeau chiar
cum sclipesc cateva raze rosii de soare. [...]
Salcamul taiat strajuia insa prin inaltimea si coroana lui stufoasa toata partea aceea a
satului;acum totul se facuse mic.Gradina, caii, Moromete insusi, aratau bicisnici.”
Cerinte:
„Cât ieşeau din iarnă şi până aproape de sfântul Niculaie, Moromeţii mâncau în tindă, la
o masă joasă şi rotundă, aşezaţi în jurul ei, pe nişte scăunele cât palma. (…) Cei trei fraţi
vitregi, Paraschiv, Nilă şi Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca şi când ar fi fost
gata în orice clipă să se scoale şi să plece afară. De cealaltă parte, stătea întotdeauna
Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei fraţi, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae,
pe Ilinca şi pe Tita, copii făcuţi cu Moromete. (…) Moromete stătea parcă deasupra
tuturor. Locul lui era pe pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe
fiecare. Toţi ceilalţi stăteau umăr lângă umăr, înghesuiţi, masa fiind prea mică. Moromete
n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deşi numărul copiilor crescuse.”
Cerinţe:
„In fata fierariei se afla o poiana mare cu pamantul batatorit, plina de caiele rupte,
de unghii de cal, cuie si belciugarii arse. Fierarul batuse in pamant stalpi grosi pentru
legatul cailor naravasi.Adunarile cele mai zgomotoase aveau loc in poiana fierariei mai
ales duminica dimineata, dar daca de la ele lipseau Moromete si Cocosila, nu erau prea
reusite; Moromete era abonat la Miscarea, Iocan la Curentul, iar Cocosila primea
Dimineata si daca veneau fara ziare asta insemna pentru ceilalti ca Moromete si Cocosila
erau suparati si n-aveau chef sa discute politica.
Totusi rareori poiana era goala, chiar daca Moromete si Cocosila nu erau acolo, se
gaseau destui ambitiosi care incercau sa le tina locul.[...]
Incepu apoi sa citeasca, deodata, cu un glas schimbat si necunoscut, parca ar
fi tinut el un discurs celorlalti.Avea intr-adevar in glas niste grosimi si subtirimi
ciudate cu opriri care scormoneau intelesuri nemarturisite sau incheieri definitive
care trebuiau sa zdrobeasca de convingere pe cei care ascultau.”
Cerinte:
„ Cand intra pe poarta curtii, Moromete nu se uita sa vada ce s-a intamplat, pentru ce
il chemase fata de la fierarie. Stiuse inca de aseara. Pe prispa casei stateau doi oameni si
il asteptau.[...]
Moromete se intoarse apoi spre gradina cu spatele la agent si la insotitorul acestuia
si striga iarasi, ca si cand cei doi de pe prispa nici n-ar fi existat.[...]
-Hai,nea Ilie,hai, nea Ilie! Se grabi Jupuitu, pocnind incuietoarea gentii.
-Pai nu ti-am spus ca n-am?!zise Moromete nevinovat.Ce sa-ti fac eu daca n-am!De
unde sa dau?N-am!
-Ce dracu, nea Ilie!striga agentul infuriat. Nu vezi ca ti-am taiat si chitanta?Nu mai
ma fierbe atat ca statul nu ma plateste sa-mi pierd vremea prin curtile oamenilor...
-Uite-te la asta!se mira Moromete cu oarecare veselie. Ce, te tin eu?
-Nea Ilie, a taiat chitanta!zise si insotitorul grav.
-Vaz si eu ca a taiat-o, se dezvinovati Moromete.
-Plateste, Moromete!striga agentul infuriat.Ce dracu, ne jucam de-a baba-oarba?
Moromete se uita la agent si incerca sa zambeasca.
-Ei da, plateste!Dar de unde sa-ti platesc?N-auzi ca n-am! „
Cerinte:
“ Omul se scoală, trezeşte copii, înhamă caii şi umblă de colo până colo prin curte. Nu
este nimic de făcut, plecarea în prima zi de secere pare să fie un lucru obişnuit, totuşi
căruţa şi caii înhămaţi aşteaptă în bătătură de mult timp; omul şi copiii sunt gata;
secerile şi bota cu apă sunt puse în căruţă; mâncarea gătită de cu seară asemeni; nu se
ştie însă pentru ce căruţa stă timp atât de îndelungat în mijlocul bătăturii. Omul se
învârteşte pe loc, se uită prin grădină, străbate curtea, intră în casă şi strigă la femeie
fără rost, întrebând-o dacă a pus mâncarea în căruţă; muierea se supără şi-i răspunde că
a pus-o de mult, dar bărbatul nu ascultă, nu aude, iese afară cu un aer grav, foarte grăbit
şi foarte îngrijorat.[...]
In aceasta asteptare cel mai vrednic dintre copii incepe sa masoare cu pasul
stantiile,partile deloc pe care fiecare va trebui sa le duca inainte pana la terminare.De la
aceasta masuratoare tatal este scutit. El trebuie sa lege snopii si sa-i aseze in clai. Odata
masuratoarea facuta, cel mai vrednic dintre copii incepe deodata sa taie spicele si sa
arunce manunchiurile in urma.Pe toata intinderea campiei oamenii incep apoi sa intre in
inima spicelor : secerisul a inceput.”
Cerinţe: