Modele explicative ale sănătăţii şi bolii

I Modelul medical a apărut la nivelul de cunoştinţe a secolului al XlX-lea, concepţia mecanicistă fiind
dominantă la acea epocă. Esenţa modelului medical constă în legătura directă care se face între
simptom, boală şi leziune.

Simplificând la maximum, modelul medical afirmă că boala sau simptomul sunt legate direct de
natura şi gravitatea leziunii somatice. Astfel, boala era înţeleasă prin ceea ce se putea explica prin
leziune de ţesut, de organ sau în ultima instanţă celulară.

Din nefericire, perpetuarea acestui model a condus la apariţia unei medicini de organ şi a unei
ultraspecializări, cultul aparatelor şi a analizelor, cu deprecierea cunoaşterii personalităţii bolnavului

„Este de mirare, subliniază Delay şi Pichot că un asemenea model de boală să persiste de peste 100
de ani şi să rămână încă adânc imprimat în conştiinţa populaţiei dar şi a majorităţii medicilor”.

Modelul biomedical consideră deci boala drept consecinţa unor agenţi patogeni externi:

• traumatici

• biologici

• toxici

Interni:

• dezechilibre biochimice

Modelul biomedical consideră că boala:

 afectează doar persoana

 se caracterizează prin procese patologice clar definite (de exemplu, modificări biochimice)

 presupune un diagnostic precis delimitat

 are o etiologie predominant unifactorială

 necesită un tratament unic (de obicei medicamentos)

Eficacitatea acestui model este recunoscută în domeniul bolilor infecţioase.

Limite:

 separă fizicul de psihic şi social

 se focalizează doar pe organ, boală, ignorând personalitatea

 este unilateral şi mecanicist

 ignoră sănătatea şi indirect prevenţia

 nu ţine seama de numeroşi factori ce intervin în geneza bolilor

Din păcate modelul biomedical este dominant încă în învăţământul facultăţii de medicină, în sensul
că pacientul nu este inclus ca persoană în procedura medicală, nu i se recunoaşte calitatea de fiinţă
umană coparticipantă la actul medical.
Din punct de vedere al abordării simptomului, în modelul biomedical se încearcă decuplarea
simptomului. Acesta nu trebuie însă împiedicat să se manifeste, ci trebuie să nu mai fie necesar ca el
să se manifeste, trebuie să înţelegem ce anume vrea să ne indice simptomul.

Problema medicinii tradiţionale şi a modelului biomedical în special constă în incapacitatea de a face

acest pas, motivul principal îl constituie faptul că ea este prea fascinată de simptom. Şi de aceea, ea
stabileşte o identitate între simptom şi boală, ceea ce înseamnă că nu poate separa forma de
conţinut.

Astfel, „se tratează cu multă cheltuială şi o capacitate tehnică remarcabilă, organe şi părţi ale
corpului dar niciodată omul bolnav ca entitate biopsihosocială”(T.Dethlefsen, R.Dahlke, 2008).