PSIHOLOGIE MEDICALA

CURS NR 1

Psihologia persoanei bolnave

„Nu exista boli, ci bolnavi.” Hippocrat

Definitie-conform opiniei lui Paul Porescu Neveanu-psihologia medicala este obiect de studiu al
psihologiei bolnavului si al relatiilor sale cu ambianta , legaturile sale subiective cu personalul medico-
sanitar si cu familia , al rectiei psihice a bolnavului fata de agresiunea somatica si /sau psihica (posibila
generatore de boala) si mijloacele psihice de tratament.
-este un subdomeniu al psihologiei sanatatii , destinat in primul rand studiului factorilor psihologici in
experienta bolii.
OMS - a definit sanatatea nu doar prin absenta bolii ci si prin existenta unei stari de bine si confort
psihologic, somatic si social al individului :
- dpv patologic: stare de integritate somatică
- dpv clinic: lipsa simptomelor
- dpv bolnav: stare de bine

Boala- fenomen biologic, social si cultural

Boala este un fenomen social:

- prin definiţie – diferă de la comunitate la comunitate şi în funcţie de perioada istorică;
- prin origine – munca, status-rolul, nivelul de trai, nivelul cultural şi igienic al societăţii
respective influenţează starea de boală;
- prin consecinţe – la nivel relaţional, microsocial, macrosocial (ex.epidemiile);
- prin atitudinile colective pe care le suscită.
Biologic, boala este o stare a organismului sau unei părţi a unui organism în care funcţiile sunt
afectate sau deranjate, datorită unor agenţi din mediul intern sau extern.
Clinic, boala nu este doar o sumă de simptome sau acuze pur somatice, ci este un proces care
afectează viaţa psihologică a subiectului, ca reacţie a lui la boală.
Ca particularizare a stării de boală, boala psihică interesează întreaga fiinţă umană, în componenta
sa biologică, axiologică şi socială. Ea implică o restructurare a personalităţii în raport cu afecţiunea şi cu
mediul, astfel încât generează noi modele comportamentale. Diferenţa dintre starea de sănătate psihică şi
cea de boală psihică nu este una de grade, de nuanţe, ci una de calitate. Boala psihică este expresia
dinamică a interferenţei complexului de factori negativi, biologici, psihologici şi sociali.
Orice fiinţă umană este preocupată în mod intim de boală, ca ameninţare potenţială, ca realitate pe
care o poate trăi sau ca suferinţă a unei fiinţe dragi. Boala dobândeşte în mod necesar sens doar în istoria
unui subiect:
- acest sens al bolii poate decurge din bulversările şi efectele rupturii în continuitatea vieţii,
generate de apariţia bolii;
- declanşarea bolii semnifică răspunsul unei personalităţi la confruntarea cu o situaţie trăită ca
traumatică şi la bulversările sau dezorganizările echilibrului său psihic, care urmează situaţiei
traumatice.
Această relaţie intimă a bolnavului cu boala, tradusă prin aşa-numita „complicitate” a bolnavului
cu boala sa, se exprimă şi se organizează în funcţie de personalitatea bolnavului şi de reprezentarea bolii,
generate de cultură.
În orice cultură (societate) există o anumită reprezentare a bolii şi, deci, a normalului şi
patologicului. Jeammet vorbeşte despre 2 curente mari în ceea ce priveşte reprezentarea socială a bolii:

1
 a) o concepţie ontologică a bolii, care conferă bolii o existenţă autonomă, boala existând
independent de organismul care o suportă şi atacând organismul din exterior;
b) boala ca reacţie, a organismului şi a individului în totalitatea lor, la o perturbare a echilibrului
acestuia. Boala ar fi, deopotrivă, expresia personalităţii bolnavului şi a dezechilibrelor sale interne, ea
constituind, deja, „un efort de adaptare”. Boala nu este în mod necesar inamicul care trebuie învins, ci
necesită o alianţă terapeutică sau, cel puţin, o înţelegere a rolului pe care ea îl joacă în stabilirea unui nou
echilibru al organismului.
În practica medicală, cele două curente apar ca fiind complementare. Prima concepţie asupra bolii
este mai optimistă, conducând la atitudini mai combative decât cea de-a doua: trebuie respins din
organism microbul, parazitul, reprezentarea răului. Activitatea terapeutică este văzută ca un război şi
găsirea unui duşman comun susţine alianţa dintre medic şi pacient. Dar realitatea medicală vine să
nuanţeze uneori această poziţie comodă, utilă uneori, dar periculoasă dacă este singura folosită.
Cea de-a doua concepţie este mai exigentă în acest plan. Răul este în noi, dar avem posibilitatea
„naturală” de a ne restabili starea de echilibru. Pentru aceasta, trebuie să cunoaştem ceea ce ne perturbă
din interior şi jocul de forţe care acţionează în noi. Individul este implicat în tulburarea sa, dar şi în
vindecarea sa. Incidenţele practice ale acestei concepţii sunt foarte importante. Ea comportă, însă, şi
riscuri, putând duce la poziţii contrare, dar în fapt similare: sentimentul de atotputernicie a psihicului
(cel care vrea, nu este bolnav), cu negarea importanţei factorilor genetici, biochimici, fiziologici, sau, din
contra, un sentiment de fatalitate şi de laisser-faire. În cele două cazuri, aceste atitudini trimit la o
poziţie psihologică comună: refuzul relativităţii şi a limitelor puterii noastre, reflectând absenţa doliului
iluziei infantile a realizării posibile a tuturor dorinţelor noastre. Optimismul irealist şi pesimismul din
principiu, care previne orice decepţie posibilă, sunt cele două atitudini reacţionale posibile la o poziţie
inconştientă comună. Corolarul este refuzul riscului şi al înfruntării dificile şi conflictuale a unei realităţi
care ne scapă, în parte, de sub control.

Boala implică:
- trăire subiectivă neplăcută, o suferinţă umană (illess)
- o serie de tulburări somatice, fizice (disease)
- specifice (ex. Palpitaţiile la bolnavi cardiaci, sputa mucopurulentă în broşite, etc)
- nespecifice (insomnii, astenie, anxietate etc)
- consecinţe socio-profesionale
- limitarea capacităţii de muncă,
- pierderea rolurilor sociale, a drepturilor şi obligaţiilor sociale,
- schimbări relaţionale, maxime la persoanele internate

RĂSPUNSURI EMOŢIONALE ÎN FAŢA BOLII:

- iritabilitate, furie
- negare parţială sau totală
- depresie
- anxietate
- resemnare etc

RĂSPUNSURI COMPORTAMENTALE ÎN FAŢA BOLII

- infantilizarea cu regresie comportamentală şi emoţională (egocentrism, dependența de anturaj,
predominanţa afectelor, a agresivităţii, depresiei, gândirii magice etc)
- evaziunea şi fuga de responsabilităţi
- exaltarea Eului (narcisism primar), mai ales la cei cu un nivel cultural şi intelectual mai redus
- contagiunea informaţională favorizată de scăderea simţului critic şi anxietăţii
- într-ajutorarea umană

2
 Semnificatia psihologica a bolii
Boala nu poate fi reductibila la caracterul ei strict medical. Fiind in suferinta ea presupune o anumita
“traire” si o anumita “atitudine’ subiectiva din partea bolnavului care intereseaza intreaga sa personalitate.
S u f e r i n t a n u e s t e n i c i o d a t a i z o l a t a s a u s i n g u r a . C o m u n i c a r e a s u f e r i n t e i inaugureaza
actul medical. Ea stabileste intalnirea dintre medic si bolnav. Din a c e s t e c o n s i d e r e n t e ,
s u f e r i n t a n u e s t e e c h i v a l e n t a c u b o a l a . S u f e r i n t a reprezinta ,,situatia” traita de
bolnav ca pe o stare particulara proprie, intima acestuia. Boala este rezultatul medicalizarii
suferintei de catre medic. Suferinta este interioara, pe cand boala este suferinta exteriorizata,
obiectivata. Pe aceste considerente trebuie sa discernem, dincolo de aspectul pur medical al bolii, si o
dimensiune antropologica a acesteia (F.Laplantine).
P s i h o l o g i a m e d i c a l a , s e axeaza in principal pe suferinta, ca fenomen sufletesc ,,limita”.
Efortul de a constitui ,,modele ale bolii” consta in a identifica, in prezenta unui discurs,
nucleul de semnificatie exprimat, plecandu -se de la o optiune etiologica sau terapeutica
(F.Laplantine).

Caracteristicile principalelor ,,modele ale bolii” sunt:

1) Modelul ontologic presupune faptul ca boala este un ,,accident ontologic“ in existenta sau psiho-grafia
persoanei umane.
2) Modelul relational, implica o tulburare a raportului ,,normal/patologic” si se manifesta prin
urmatoarele forme:
a) boala ca ruptura a echilibrului dintre om si el insusi,
b) boala ca ruptura a echilibrului dintre om si natura,
c) boala ca ruptura a echilibrului dintre om si mediul sau social.
3) Modelul exogen considera boala ca pe un accident datorit a actiunii unui element strain,
real sau simbolic, care actioneaza asupra persoanei umane din exteriorul acesteia
4) Modelul endogen consta in inversarea modelului precedent in contrar
5) Modelul aditiv, considera boala ca pe o “prezenta straina” care a penetrat in interiorul persoanei umane
6) Modelul substractiv, este opusul modelului aditiv.
7) Modelul malefic, considera boala ca reprezentand o stare de ,,rău
absolut” , o stare nociva, nedorita de persoana.
8) Modelul benefic, reprezinta opusul modelului precedent. Boala devine o sursa de
cunoastere a persoanei cu o valoare particulara.

Modelul biopsihosocial

Engel (1977) elaboreaza modelul biopsihosocial pentru studiul interactiunii dintre minte si corp.
Acest model postuleaza ca orice stare de boala sau de sanatate este consecinta a interactiunii
factorilor biologici, psihologici si sociali.
In medicina contemporana modelul biomedical este din pacate predominant. El a influentat gandirea
in practica medicala de sute de ani si sustine ca orice boala se explica prin procese somatice aberante,
precum dezechilibre biochimice, anomalii neurofiziologice. Factorii psihologici si sociali sunt considerati
independenti de acest proces al bolii.
Modelul biomedical este reductionist :
* se focalizeaza exclusiv asupra proceselor organice implicate in boala,
* considera mintea si corpul entitati distincte si
* ia in considerare mai mult boala decat sanatatea
Exista factori psihologici si sociali care explica de exemplu din sase oameni predispusi la anumite boli,
numai doi fac boala, iar modelul biomedical nu acorda atentie factorilor psihologici si sociali care
3
influenteaza tratamentul si vindecarea. Relatia medic-pacient este de asemenea neglijata de modelul
biomedical, desi aceasta relatie conduce adesea la rezultate diferite in conditiile aceluiasi tratament
medical competent.
In activitatea clinica exista cateva implicatii ale modelului biopsihosocial.
* Modelul arata ca diagnosticul ar trebui pus tinandu-se cont de interactiunea tuturor factorilor in
producere starii de sanatate sau boala.
* Prescriptia pentru tratament ar trebui de asemenea sa tina cont de cele trei seturi de factori.
Pentru asta, lucrul in echipa este extrem de important.
*Modelul biopsihosocial abordeaza expilcit relatia medic – pacient care poate imbunatati mult si
utilizarea de catre pacient a serviciilor medicale si eficacitatea tratamentului si timpul de vindecare.
Putem intelege obiceiurile, comportamentele sanatoase ori nocive numai in contextul lor psihologic
si social. De exemplu in cazul unui om de afaceri de 40 de ani care a suferit un infarct miocardic, modelul
clasic biomedical ar aborda problema stabilind tratamentul medicamentos adecvat. Modelul
biopsihosocial s-ar interesa de obiceiurile și practicele acestui om, care au contribuit la instalarea
infarctului de miocard. Tratamentul s-ar focaliza pe exercitii fizice, reabilitare, traning in tehnici pentru
reducerea stresului si recomandarea unui program care sa-l ajute sa se lase de fumat. In plus o astfel de
evaluare poate privi si catre mediul său social. S-ar putea de exemplu descoperi ca petrece prea putine
momente alaturi de cei semnificativi pentru el si i s-ar recomanda sa intensifice interactiunile sociale
pozitive ca scop aditional in reabilitarea lui.

Conceptul de somatizare
Termenul de „somatizare” a fost introdus de Stekel la inceputul sec. XX si descrie „…o nevroza
adanc inradacinata si inrudita cu mecanismul mental al conversiei”. Somatizarea este, in general definita
ca procesul prin care oamenii cu probleme psihosociale si emotionale isi articuleaza problemele in mod
principal prin simptome fizice. Conceptul de somatizare presupune ca individul sa ceara ajutor pentru un
simptom fizic si sa aiba o dereglare psihologica diagnosticabila.
In practică, definitia este de asemenea utilizata pentru descrierea acelor indivizi care se prezinta cu
simptome neexplicabile medical, dar care nu au probleme psihologice, ci, mai degrabă, au pareri
anormale, ciudate sau nesanatoase in legatura cu durerile inexplicabile in piept si sindromul colonului
iritabil.
Robbins si Kirmayer (1991) au distins trei tipuri de somatizare:
-somatizarea ca simptome neexplicate medical
-somatizarea ca o grija inrudita cu ipohondria, tendinta de a te ingrijora in legatura cu faptul ca o
persoana sufera sau este vulnerabila la boli fizice grave
-somatizarea ca prezenta somatica a unei dereglari psihologice
Cele trei variaza in spatiul simptomelor somatice, al nelinistii in legatura cu simptomele reale sau
imaginare si in cel al dereglarilor psihologice.
Clasificarea tulburarilor somatoforme contine patru idei principale folositoare in intelegerea
problemelor individului :
1. Individul trece printr-o gama de simptome sau probleme fizice.
2. In timp ce unele din aceste simptome se pot apropia de cele ale unei boli serioase, individul este
posibil sa nu sufere de acestea.
3. In ciuda acestora, individul crede ca factorii fizici explica partial sau in intregime simptomele.
4. Este probabil ca o arie larga de factori psihologici sa fie implicati in cauzarea, mentinerea sau
exacerbarea simptomelor.
Un numar mare de oameni trec prin simptome neexplicate din punct de vedere medical: de exemplu ,
aproape 15%-20% din populatia tarilor vestice poate suferi de sindromul colonului iritabil la un moment
dat, iar durerile atipice in piept sunt prezente la aproape jumatate din pacientii clinicilor cardiace si de
urgenta.

4
 La o prima privire comportamentul unui individ care poate intruni criteriile pentru o dereglare
somatica este aparent normal: se plange de suferinte fizice si consulta doctorul pentru analize, tratamente
si pentru a intelege ce are. Multi dintre noi au consultat la un moment un doctor in legatura cu un simptom
care s-a dovedit mai tarziu a fi benign si inofensiv. Cu toate acestea, privit in ansamblu, individul poate
avea o viata plina de nemultumiri din punct de vedere fizic si poate utiliza frecvent medicamente fara
prescriptie, acestea sugerand probleme si in cazul individului dar si in cazul managementului medical.
Persoana se poate consulta si poate discuta despre problemele sale fizice in mod frecvent, folosind nu
numai sistemul medical conventional ca o sursa de sfat si asigurare, dar si prietenii si familia, mass- media
si practicantii de medicina alternativa. Parerile altora si rezultatele analizelor si controalelor repetate nu
influenteaza cu mult simptomele sau comportamentul individului. Problemele sunt de multe ori aparente
in timpul adolescentei si acompaniate de greutati sociale si personale de-a lungul vietii.

Comportamentul de bolnav

Conceptia despre boala a parcurs un lung drum pentru a se desprinde in timpurile moderne de
conceptiile irationale care confundau vindecarea cu magia.
Boala este conceptualizata in mod diferit, in functie de contextul aparitiei, momentul de viata,
trasaturile de personalitate, mediul socio-cultural, bagajul informational si antecedentele pacientului.
Uneori, conceptia despre boala este realista, bazata pe informatii stiintifice; alteori insă, conceptia despre
boala e grevata de imixtiunea unor prejudecati aberante sau chiar obscurantism. Din ratiuni didactice,
aceste conceptii pot fi descrise separat , desi in situatii concrete ele sunt traite ca un amalgam :
* boala este considerata un eveniment de viata (desi inoportun si nedorit ) ce intra in categoria „situatiilor
normale”. Oricine se poate imbolnavi, oricare individ a mai trecut prin experiente de boala intercurenta
sau experiente fiziologice dureroase (travaliul de la nastere). O astfel de conceptie realizeaza o mobilizare
adecvata a fortelor de rezistenta somatica si psihica a pacientului impotriva bolii si consecintelor sale;
* boala este vazuta ca o entitate de sine statatoare, care exista independent de organismul care o
gazduieste si care ataca din exterior. In acest sens, boala capata simbolul unui dusman care coabiteaza cu
persoana si o distruge; Multi pacienti se considera victime fara vina si de aceea isi mobilizeza toate fortele
intr-o atitudine de combatere a ,,raului”.
* boala este vazuta ca o situatie rusinoasa, de slabiciune, de inferioritate, deoarece presupune intotdeauna
suferinta fizica si psihica, determinand implicit o afectare functionala si o pierdere de rol social. Se
traduce, pe plan subiectiv, prin emotii negative de tip complex de inferioritate, stima de sine scazuta,
rusine. Boala restrange autonomia individului, ii limiteaza libertatea de alegere;
* stigmatizarea nu apare intotdeauna, dar atunci cand este prezenta poate fi pusa in legatura cu o boala
venerica (SIDA, sifilis) sau puternic invalidanta, care poate conduce la dependenta de ingrijiri medicale
(cancerul, hemiplegiile, paraplegiile)
* boala, mai ales cand aceasta este de lunga durata sau maligna, este interpretata ca o pierdere, provocand
o reactie psihologica, apropiata de reactia de doliu. „O pierdere iremediabila” e considerata pierderea
anumitor organe, ca in mastectomie, histerectomie, situatie fata de care femeile reactioneaza prin depresie.
In schimb, alte operatii (gastrectomie) nu simbolizeaza in aceeasi masura pierderea unei caracteristici
definitorii pentru aceea persoana.
* in conceptia crestina, boala este vazuta ca o „pedeapsa meritata”, atunci cand aceasta este consecinta
unui pacat. Daca bolnavul considera ca este fara pacat si sufera de o „pedeapsa nemeritata” divinitatea il
salveaza de la alte situatii sau posibiltati de pacatuire. Consecinta fatalismului religios poate fi o atitudine
de resemnare, de pasivitate in fata bolii, de neinterventie in vointa divina;
* tot cu sens spiritual, unele persoane confera prezentei bolii in existenta lor o valoare supraumana –
„semn al vointei divine”. Aceste persoane coabiteaza cu boala, o includ in persoana si in destinul lor. De
cele mai multe ori, comportamentul este fatalist si pasiv, nu apeleaza la mijloace moderne de vindecare ,
ci doar la rugaciune si meditatie spirituala.

5
* boala poate fi considerata chiar un „beneficiu „pentru persoanele care au interesul sa-i manipuleze
constient pe cei din familie sau din anturaj, cu scopul concret de a obtine avantaje emotionale sau
economice.

COMPORTAMENTUL DE BOLNAV (ILLNESS BEHAVIOR)- presupune capacitatea

individului de a-şi percepe starea de boală, de a o interpreta adecvat şi de a lua decizii care facilitează
însănătoşirea. Oscileaza între un pol de normalitate şi unul de exagerare, catastrofizare
- Factori de menţinere a comportamentului de bolnav:
- Trăsăturile de personalitate (depresia, hipocondria, anxietatea)
- Educaţia (învăţaţi să se plângă sau dimpotrivă, să nu spună nimic)
- Modelul cultural
- Starea socio-economică (asigurările de sănătate, etc)
- Beneficiile secundare
- frica de moarte, etc
In functie de atitudinea fata de boala, de reactia sau de raspunsul individului fata de boala,
comportamentul de bolnav poate fi de doua tipuri: adaptativ sau dezadaptativ:
*adaptarea la boala si la situatia generata de boala este sarcina cea mai importanta pe care trebuie sa o
indeplineasca psihismul persoanei bolnave.
* respingerea e un raspuns obisnuit in faza de instalare a bolii, manifestandu-se prin ignorarea unor
simptome somatice (ex.durerea abdominala difuza), etichetate ca minore sau interpretate eronat. Daca
pentru inceput respingerea bolii, nerecunoasterea bolii are un caracter adaptativ, de reducere a anxietatii si
panicii, pe masura ce negarea bolii tinde sa se permanentizeze, reactia psihologica devine mai adaptativa
si are potentia de periculozitate pentru viata bolnavului.
* dependenta de boala se manifesta la acei indivizi care exagereaza simptomele bolii si diminueaza
efectele favorabile ale tratamentului , la cei care utilizeaza boala ca mijloc de autovalorizare, pentru a
beneficia de atentia celor apropiati .
* reactiile depresive sunt cele mai frecvente, mai ales din momentul in care persoana bolnava incepe sa
inteleaga, in intregime, semnificatia si consecintele bolii. Odata instalata depresia, ea devine un factor de
agravare a bolii somatice.

Statutul si rolul social al persoanei bolnave

Rolul de bolnav incepe sa fie jucat dupa declansarea maladiei, odata cu dobandirea (obiectiva) a
statutului de bolnav.
Rolul de bolnav implica un comportament specific, definit prin;
-scutirea de responsabilitati care deriva din rolurile sociale , profesionale , familiale;
-cererea ajutorului celorlalti, comportament care poate oscila intre asumarea exagerata a rolului de bolnav
si respingerea ajutorului din cauza instalarii complexelor de inferioritate;
-obligatia bolnavului de a considera starea sa indezirabila si de a coopera pentru vindecare;
- obligatia pentru bolnav de a cere ajutor specializat, competent pentru vindecare, ceea ce implica
acceptarea diagnosticului si mai ales a tratamentului.
Factorii care contribuie la conturarea personalitatii pacientului –varsta , sexul, factorii genetici,
particularitatile tipologico-caracteriale , inteligenta , bagajul de informatii, instruirea , competentele
profesionale, statutul marital, -joaca un rol foarte important in trairile emotionale declansate de boala.
Aparitia bolii nu este acceptata in acelasi mod de catre toti indivizii. Unii indivizi, echilibrati
emotionali si cu nivel de cultura medicala satisfacator, recunosc si accepta boala in mod rational si au un
comportament prosanogenetic. Alti indivizi, cu trasaturi de personalitate – anxiosii, suspiciosii,
obsesionalii, depresivii - desi accepta boala, o fac intr-un mod disproportionat, exagerand mult contextul
organo- lezional si consecintele acestuia.

6
 Acceptarea bolii
- presupune o atitudine de dependenta si conformitate fata de echipa medicala, fata de procedurile de
investigare si tratament.
Negarea bolii
-presupune o atitudine de refuz a bolii reactionand prin mecanisme inconstiente de aparare;
Ignorarea bolii
-desi observa schimbari in functionarea organismului nu acorda importanta, amana decizia de control, in
speranta ca totul este trecator si lipsit de gravitate.

Mecanismele de aparare in boala

„Mecanismele de aparare sunt procese psihice inconstiente cere vizeaza reducerea sau anularea
efectelor neplacute ale pericolelor reale sau imaginare, remaniind realitatea interna si/sau externa si ale
caror manifestari –comportamente , idei sau afecte – pot fi constiente sau inconstiente ”.(Serban Ionescu)
Mecanismele de aparare, in cazul aparitiei unei imbolnaviri, sunt raspunsuri psihologice care ajuta
persoana să se protejeze de anxietatea generata de realitatile externe. Dintre acestea, putem mentiona
regresia , represia , negarea defensiva , proiectia.
In mod obisnuit, dupa o prima faza de revolta, de negare defensiva, urmeaza faza de integrare
progresiva a evidentei bolii in viata personala a pacientului. Adoptarea unor mecanisme mai eficiente de
aparare (cum ar fi intelectualizarea, sublimarea) presupune timp si maturizare psihologica.
Regresia
Orice boala, orice traumatism antreneaza o reactie de protectie naturala, deoarece orice organism are
tendinta de a se retrage in caz de agresiune sau suferinta. La omul bolnav , aceasta retragere in sine
antreneaza aparitia unui comportament infantil caracterizat prin egocentrism, reducerea punctelor si a
domeniilor de interes, dependenta de anturaj si prevalenta unui mod de gandire de tipul gandirii magice.
Regresia afectiva si comportamentala duce la adoptarea unor comportamente infantile, prin exteriorizarea
teatrala a suferintelor, prin folosirea tonului tiranic sau dimpotriva, plangaret, prin atitudinea copilaroasa
fata de cei din jur. Exprimarea afectelor negative se face prin crize de nervi (de plans, de furie, de
agresivitate), prin anxietate si depresie, prin amenintari cu sinuciderea.
Negarea defensiva
Mecanismul negarii maladiei prin diverse grade de negare a bolii si, implicit , a consecintelor sale, pana la
refuzul complet al existentei acesteia. De cele mai multe ori negarea defensiva nu se manifesta intr-o
maniera deschisa si explicita, ci, de cele mai multe ori, printr-un refuz inconstient , camuflat , al evidentei
bolii. La randul lui, camuflajul se manifestă prin lipsa de complianță la exigentele tratamentului sau prin
persistenta unor deprinderi periculoase (fumatul) sau a regimului intens de activitate profesionala, chiar si
la persoane care sufera de boli grave cardiovasculare (ex.infarct).
Represia
Represia, initial denumita refulare , este mecanismul prin care gandurile, amintirile legate de evenimentul
traumatizant sunt refulate , adica sunt excluse din campul constiintei.
Represia, ca mecanism de aparare , actioneaza pentru a exclude din campul constiineti actuala un continut
neplacut generator de anxietate, cum ar fi constientizarea unei stari de boala. De aceea , in medicina se
intalnesc multi pacienti care consulta medicul penrtu un anumit tip de simptome, cu potential alarmant in
ceea ce priveste prognosticul (de ex. dureri precordiale, rectoragii).
Proiectia
Pacientul , in cautarea unei modalitati eficiente de a evita reactia catastrofica , transfera aspectele realitatii
Self-ului (inclusiv prezenta bolii) asupra unei alte persoane.Astfel, el este in stare sa sustina ca i se vrea
raul , ca medicul l-a imbolnavit prin tratamentele administrate sau ca nu i s-au acordat medicamentele cele
mai adecvate. In cazul aparitiei delirului paranoid de persecutie , pacientul este convins ca familia s-a
inteles cu medicii ca sa fie omarat.
Intelectualizarea

7
 In contextul bolii , intelectualizarea apare ca urmare a separarii intrapsihice a emotiilor de gandire ,
generand astfel reprimarea fie a cognitiilor , fie a trairilor emotionale legate de boala. Aparent , pacientul
nu este emotionat de aflarea diagnosticului si nici de prognosticul bolii sale-chiar daca e vorba de cancer.
Pacientul vorbeste despre boala sa in termeni stiintifici , se documenteaza din multiple surse , pare a
constientiza sansele de supravietuire pe care le are. Dar, in spatele acestei masti , exista emotii profunde ,
care sunt reprimate in asa masura, incat nu pot capata expresie emotionala personala.
Sublimarea
Sublimarea este un mecanism matur de aparare , prin care conflictele intrpsihice – inclusiv angoasa de
moarte – sunt transformate in scopuri superioare . Instinctele autodistructive , anxietatea , depresia sunt
convertite in activitati artistice , creative , umanitare

Bibliografie

Cosman D.,2010, Psihologie Medicala, Editura Polirom

Iamandescu,I.B.,1997, Psihologie Medicala,Editura Infomedica
Sanders,D.,1996,Counseling for Psychomatic Problems, sage Publication
Stoudemire,A.,1990,Biopsihosocial Assessment and Casa Formulation ,Clinical Psychiatry for Medical
Students
Seligman,M.E.P. & Csikszentmihalyi,M.,2000,Positive psychology, An Intrduction American Psychology
Tudose,F.,2000,O abordare moderna a psihilogiei medicale , Editura Infomedica
Taylor,S.,1999,Health Psychology,Boston McGraw-Hill

8
9