EXPLORAREA PARACLINICĂ A PACIENTULUI CU PATOLOGIE

CHIRURGICALA

Progresul tehnologic al ştiinţelor fundamentale (chimie, fizică, biologie) a condus la o

permanentă evoluţie a mijloacelor de investigaţie paraclinică - în special în domeniul imagis-
ticii şi a tehnicilor de endoscopie, multe din acestea îmbinând demersul diagnostic cu un gest
terapeutic.
Trebuie reamintit că anamneza şi examenul clinic contribuie la stabilirea a 2/3 din to-
talul diagnosticelor chirurgicale (Borlase 1993), restul de 1/3 fiind precizate prin determinări
mai mult sau mai puţin sofisticate.
În practică trebuie alese doar acele investigaţii utile fiecărui caz în parte care pot con-
firma diagnosticul clinic, preciza pe cel etiopatogenic şi pot “limpezi” logica medicală în ca-
drul diagnosticului diferenţial.
Strategia acestor explorări apreciază raportul risc/beneficiu între bilanţul minim absolut
necesar unor intervenţii apreciate obiectiv şi statistic ca “minore” şi analizele sofisticate, uneori
extrem de costisitoare, în situaţia unor diagnostice real dificile şi operaţii de amploare.
Aspectele medico-legale trebuie în mod onest prevăzute atât în cadrul justificării actului chi-
rurgical (mai ales în condiţii de urgenţă sau diagnostic incert) cât şi al caracterului invaziv al
unor explorări, legate uneori de riscuri.
Există actualmente un număr considerabil de teste hematologice, biochimice, bacterio-
logice, virusologice (şi pentru paraziţi sau micoze), hormonale, enzimatice, imunologice etc.
Acestea sunt fericit completate în numeroase cazuri de metodele imagistice, de la cele mai
vechi – radiologia simplă sau cu substanţe de contrast – până la moderna rezonanţă magnetică
nucleară (RMN) şi explorările endoscopice.
Multitudinea de explorări existente în prezent necesită o grupare a acestora în investigaţii
de bilanţ, unele obligatorii înaintea oricărui act operator şi investigaţii efectuate în scopul
precizării diagnosticului.
In plus în cazul intervenţiilor de urgenţă este justificată efectuarea analizelor de rutină,
diferit de operaţiile elective (efectuate “la rece”) când explorarea urmează de regulă un algo-
ritm bine stabilit.

1
 EXPLORAREA PARACLINICĂ A PACIENTULUI CU PATOLOGIE
CHIRURGICALA

Examinarea bolnavului trebuie începută cu explorarea clinică şi paraclinică pentru a se

putea stabili diagnosticul de certitudine.
Anamneza şi examenul clinic contribuie la stabilirea a 2/3 din totalul diagnosticelor
chirurgicale (Borlase 1993), restul de 1/3 fiind precizate prin determinări mai mult sau mai
puţin sofisticate.
În practică trebuie alese doar acele investigaţii utile fiecărui caz în parte care pot con-
firma diagnosticul clinic, preciza pe cel etiopatogenic şi pot “limpezi” logica medicală în ca-
drul diagnosticului diferenţial.
Strategia acestor explorări apreciază raportul risc/beneficiu între bilanţul minim absolut
necesar unor intervenţii apreciate obiectiv şi statistic ca “minore” şi analizele sofisticate, uneori
extrem de costisitoare, în situaţia unor diagnostice real dificile şi operaţii de amploare.
Aspectele medico-legale trebuie în mod onest prevăzute atât în cadrul justificării actului
chirurgical (mai ales în condiţii de urgenţă sau diagnostic incert) cât şi al caracterului invaziv
al unor explorări, legate uneori de riscuri.
Există actualmente un număr considerabil de teste hematologice, biochimice, bacterio-
logice, virusologice (şi pentru paraziţi sau micoze), hormonale, enzimatice, imunologice etc.
Acestea sunt fericit completate în numeroase cazuri de metodele imagistice, de la cele mai
vechi – radiologia simplă sau cu substanţe de contrast – până la moderna rezonanţă magnetică
nucleară (RMN) şi explorările endoscopice.
Multitudinea de explorări existente în prezent necesită o grupare a acestora în
investigaţii de bilanţ, unele obligatorii înaintea oricărui act operator şi investigaţii efectuate
în scopul precizării diagnosticului.
In plus în cazul intervenţiilor de urgenţă este justificată efectuarea analizelor de rutină,
diferit de operaţiile (efectuate “la rece”) când explorarea urmează de regulă un algoritm bine
stabilit.

EXPLORAREA PARACLINICĂ CONSTĂ ÎN:

 EXPLORAREA SANGVINĂ, care se realizează prin:

a) Examenul citologic, constă în determinarea numărului de eritrocite, leucocite, trombocite,

precum şi formula leucocitară (are importanţă în diagnosticul unor boli infecţioase şi alergice);
b) Examenul biochimic, precizează cantitativ: hemoglobina, ureea sangvină, glicemia,
ionograma serică (Na, K,Cl,Ca), colesterolul, bilirubina transaminazele, amilazele etc. În
funcţie de rezultate se corectează dezechilibrele hidroelectrolitice;
c) Examenul bacteriologic, urmăreşte identificarea germenului patogen din sânge;
d) Teste de sângerare şi cuagulare;
e)Puţine afecţiuni chirurgicale pot necesita o investigaţie genetică (totuşi diabetul, hemofilia
etc având un impact major asupra actului operator necesită o cât mai completă explorare).
f) Reacţia Bordet-Wassermann (dacă este pozitivă, este contraindicată intervenţia
chirurgicală).
g) Investigaţiile bacteriologice (mai mult decât cele virusologice) impun identificarea pe
frotiuri şi culturi a diverşilor germeni microbieni, prezenţi în secreţii normale sau patologice.
Antibiograma şi studiul patogenităţii stabilesc diagnosticul etiologic şi precizează antibio-
terapia cea mai adecvată.
h) În unele suferinţe chirurgicale este necesară cercetarea unei etiologii parazitare (hidatidoza)
sau fungice (actinomicoza).

2
 EXPLORAREA TUBULUI DIGESTIV, se realizează prin:

a) Examenul radiologic, care este foarte important pentru diagnostic şi constă în:
- radiografia abdominală simplă, pentru evidenţierea de calculi biliari, ocluzie, peritonite;
- examen radiologic baritat, poate evidenţia starea patologică esofagiană, gastrică,
duodenală, a intestinului subţire;
- irigografia, evidenţiază leziuni ale colonului şi ale rectului;
- colecisto- şi colecistocolangiografia, pentru explorarea căilor biliare extrahepatice;
- arteriografia, pentru diagnosticul unor procese tumorale.
b) Explorările endoscopice, în afara vizualizării directe a leziunilor permit şi biopsierea în
vederea examenului histopatologic:
- esofagoscopia, pentru diagnosticarea afecţiunilor esofagiene;
- gastroscopia, oferă informaţii asupra stomacului şi duodenului;
-colonoscopia, dă informaţii asupra leziunilor patologice ale colonului
- rectosigmoidoscopia, explorează sigmoidul;
- anoscopia, pentru diagnosticarea leziunilor anale şi perianale;
- laparoscolpia, este o metodă de investigaţie a organelor abdominale, digestive şi genitale.
c) Ecografia, foloseşte ultrasunetele a căror reflecţie este diferită în funcţie de densitatea
ţesutului întâlnit. Este utilă în explorarea căilor biliare extrahepatice, a ficatului, splinei,
pancreasului, a ascitei şi abceselor;
d) Explorarea cu izotopi radioactivi: scintigrama hepatică, hepatobiliară şi pancreatică;
e) Tomografia computerizată (CT) aduce informaţii mai precise asupra regiunilor analizate;
f) Rezonanţa magneto-nucleară (RMN);
g) Explorări biopsice;
h) Alte explorări: tubajul duodenal, examen de materii fecale, coprocultura, analiza secreţiei
gastrice ş.a.

 EXPLORAREA CARDIOVASCULARĂ, este necesară înaintea oricărei intervenţii

chirurgicale pentru a se evita apariţia unor accidente. Se realizează prin:

a) Explorări radiologice: radiografia toracică, flebografia jugulară, cateterismul inimii,

flebografia şi arteriografia membrelor inferioare, aortografia, arteriografia altor organe;
b) Explorări cu ajutorul curenţilor: electrocardiograma (ECG), fonocardio-grama;
c) Ecografia cardiacă;
d) Probe pentru determinarea eficienţei circulatorii: termometria cutanată, oscilometria, proba
de efort şi poziţie, ş.a.
e) Probe cu izotopi radioactivi pentru determinarea: timpului de circulaţie, circulaţiei
periferice, volumului sangvin activ circulant, debitul cardiac.

 EXPLORAREA PULMONARĂ, trebuie făcută la orice bolnav chirurgical, prin:

a) Teste care apreciază eficienţa ventilaţiei pulmonare: volumul expirator maxim pe secundă
(VEMS); spirometria preoperatorie;
b) Explorări radiologice: radioscopia, radiografia pulmonară, bronhografia;
c) Explorări endoscopice: bronhoscopia, relevă modificări patologice ale traheei şi bronhiilor;
d) Alte metode: ecografia, tomografia, scintigrafia;
e) Examenul bacteriologic al sputei, este util pentru bolnavii pulmonari cronici şi la cei cu
TBC;
f) Cercetarea gazelor din sânge: oximetria (determină O2 în sângele arterial) carboximetria
(determină dioxidul de carbon), rezerva alcalină.

3
 EXPLORAREA RINICHILOR ŞI A CĂILOR URINARE se poate efectua:

a) Radiologic prin: radiografie simplă, urografie, ureteropielografie, cistografie (explorează

direct vezica urinară);
b) Instrumentar prin: uretroscopie, cistoscopie;
c) Funcţional prin: examen fizico-chimic şi microscopic al urinei; proba Addis-Hamburger
(debitul urinar pe minut); examenul funcţional indirect al rinichiului prin examinarea sângelui
(acidul uric, ureea sangvină, creatinina, ionograma serică);
d) Ecografie;
e) CT, RMN, scintigrama, arteriografia;
f) Examen bacteriologic: urocultură, determinarea bacilului K. în urină.

4
 EXAMENELE RADIOLOGICE (imagistice)

Radiologia convenţională, (descoperită de W. K. Roentgen în 1895), constituie

principalul mijloc diagnostic în patologia osoasă şi traumatologică, în explorarea de rutină a
aparatului respirator, evidenţierea diverselor depozite sau ţesuturi calcificate (litiaza urinară şi
mai puţin biliară), prezenţa unui conţinut aeric anormal (pneumotorace, pneumoperitoneu).
Sunt precizate actualmente reguli stricte de folosire a examenului radiologic pentru
evitarea iradierii inutile atât a pacientului cât şi a medicului şi obţinerea unui raport benefi-
ciu/risc cât mai favorabil.
O radiografie utilă trebuie să folosească doze şi timp de expunere, proiecţia sursei de
iradiere şi poziţia bolnavului cele mai adecvate.

EXAMENELE RADIOLOGICE

DEFINIŢIE
Examenele radiologice sunt investigaţii imagistice realizate cu ajutorul radiaţiilor X, care
sunt vibraţii electromagnetice cu lungime de undă foarte scurtă care au capacitatea de a penetra
substanţele foarte dense şi de a produce imagini sau umbre ce pot fi înregistrate pe film
fotografic.

PRINCIPII GENERALE
 Examenele radiologice se realizează în servicii speciale de către personal instruit
 Echipamentele folosite utilizează tehnici de înaltă rezoluţie - ecrane TV, înregistrări
digitale, imprimante laser, pentru a obţine imagini cât mai amănunţite
 Ţesuturile moi şi osoase au densitate diferită astfel încât cantitatea de radiaţii care le
străbate variază iar imaginile pot fi clare sau mai puţin clare.
 Oasele fiind dense nu sunt străbătute de radiaţii şi sunt radioopace în timp ce ţesuturile moi
sunt străbătute de radiaţii şi dau imagini ca nişte umbre mai mult sau mai puţin conturate.
 Datorită diferenţei de densitate în timpul examinării se realizează un contrast natural prin
aer, lichid, ţesut gras, ţesut osos:
- Plămânii şi o parte din tubul digestiv conţin aer - determină imagini transparente
- Unele organe au o capsulă de grăsime care creează o umbră mai mult sau mai puţin
densă
- Oasele conţin săruri minerale şi sunt radioopace
 Pentru vizualizarea unor detalii se pot administra substanţe de contrast care se introduc pe
cale orală, rectală, injectabilă în funcţie de organul, segmentul, sistemul care urmează să
fie examinat. Substanţele de contrast sunt: radioopace sau radio transparente.
 Nu există o substanţă de contrast sigură, inofensivă. Toate pot determina reacţii adverse
care sunt studiate şi pot fi prevenite sau combătute.

Responsabilităţi
Medicul clinician:
- stabileşte indicaţiile şi contraindicaţiile;
- explică pacientului derularea procedurii;
- obţine consimţământul;
- participă la unele examene (ex: HSG);

Asistentul medical:
- participă la pregătirea specifică a pacientului pentru examen în funcţie de organul sau aparatul
examinat;
- pregăteşte materialele care vor însoţi pacientul la serviciul de radiologie;

5
- însoţeşte pacientul la serviciul de radiologie, stabileşte modul de transport;
- supraveghează pacientul după examen;
- se preocupă de obţinerea rezultatelor pentru a fi prezentate medicului.

Observații
- Examenele radiologice se execută la serviciile de radiologie de către personal specializat şi
special instruit;
- Asistenţii medicali din secţie şi cei din serviciile de radiologie trebuie să identifice reacţiile
de sensibilitate faţă de substanţele de contrast:
- Reacţii din partea aparatului cardiovascular: paloare, diaforeză, tahicardie sau bradicardie,
palpitaţii, aritmie, edem pulmonar acut, şoc, insuficienţă caridacă congestivă, stop cardiac;
- Reacţii din partea aparatului respirator: strănut, tuse, rinoree, wheezing, criză de astm bronşic,
laringospasm, edem laringian, cianoză, apnee şi stop respirator;
- Manifestări cutanate: eritem, senzaţii de căldură, urticarie, prurit, dureri la locul injectării,
edem angineurotic;
- Manifestări gastrointestinale: greaţă, vomă, gust metalic, crampe abdominale, diaree, ileus
paralitic;
- Manifestări neurologice: anxietate, cefalee, ameţeli, vertij, agitaţie, dezorientare, stupoare,
comă, convulsii;
- Manifestări urinare: dureri în flancuri, hematurie, oligurie, albuminurie, insuficienţă renală
acută;
- Asistenţii medicali trebuie să acţioneze prompt la recomandarea şi sub supravegherea
medicului sau conform unui protocol semnat de medic.

6
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA EXAMENELOR RADIOLOGICE

OBIECTIVELE:
 Examinarea cu ajutorul radiaţiilor X a unor organe/aparate cu sau fără substanţă de contrast
în funcţie de capacitatea de absorbţie a ţesuturilor.
 Înregistrarea imaginilor pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei bolii.

NECESAR MATERIALE:
 Substanţa de contrast dacă este cazul
 Materialele pentru administrarea substanţei de contrast
 Medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor, instrumente pentru
administrare

ETAPE

PREGĂTIREA PSIHICĂ
 Explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic
 Informaţi pacientul asupra riscului şi beneficiilor pe care le implică procedura
 Obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de către medic
 Informaţi asupra duratei examenului
 Verificaţi încă o dată data ultimei menstruaţii la femeile tinere.

PREGĂTIREA FIZICĂ
 Se atrage atenţia, dacă este necesar postul alimentar şi durata acestuia sau obligativitatea
de a urma un anumit regim
 Se efetuează pregătirea specifică organului sau aparatului examinat, combaterea gazelor,
efectuarea clismei sau a spălăturii
 Se administrează antihistaminice la recomandarea medicului
 Se apreciază starea pacientului pentru a stabili modul de transport la serviciul radiologic.
 Pacientul este rugat să-şi îndepărteze obiectele metalice dacă acestea sunt plasate în câmpul
de examinare.

PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII

 Identificaţi pacientul; verificaţi recomandarea în F.O. sau pe biletul de trimitere.

 Verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările
 Pregătiţi materialele care vor fi transportate la radiologie pentru administrarea substanţelor
de contrast
 Însoţiţi pacientul şi ajutaţi-l să se dezbrace (dacă este cazul); predaţi pacientul colegei de
la radiologie pentru administrarea substanţei de contrast

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

 Se ajută pacientul să se aşeze pe pat

 Se monitorizează: T°C, P, TA, R, eliminările.
 Se observă aspectul tegumentelor pentru a depista manifestări alergice(eventual)
 Se asigură repausul, se administrează lichide pentru a elimina mai repede substanţa de
contrast

7
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Se curăţă materialele refolosibile
 Se colectează materialele folosite conform P.U.
 Se aşează materialele curate în dulapuri
 Spălaţi mâinile

NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
 Data efectuării examenului şi comportamentul pacientului
 Dacă pacientul trebuie să revină la radiologie

EVALUAREA PROCEDURII

Rezultate aşteptate/dorite:
 Pacientul prezintă stare generală bună, exprimă confort
 Nu sunt semne de alergie/sensibilitate la substanţa de contrast

Rezultate nedorite/ce faceţi

 Pacientul prezintă fenomene de hipersensibilitate (prurit intens, roşeaţă şi edem al feţei,
cefalee, dispnee cu greţuri şi vărsături) care pot apare mai târziu, după efectuarea
examenului.
 Se anunţă medicul (dacă nu este prezent), se administrează medicaţia recomandată
 Se monitorizează pacientul:
 Pacientul acuză dureri de-a lungul venei şi gust metalic
 Explicaţi pacientului că manifestările sunt trecătoare

8
 METODELE RADIOLOGICE DE DIAGNOSTIC

 Radioscopia - este metoda cea mai expeditivă de examinare radiologică.

Bolnavul este aşezat între sursa de raze Rontgen şi ecran.
Avantaje: imaginea este citită imediat.
Dezavantaje: - Imaginea radioscopică este săracă în detalii
Gradul de iradiere al pacientului şi personalului medical este foarte mare.

 Radiografia – reprezintă fixarea imaginii radiologice pe o placă fotografică.

Avantaje: - este un document obiectiv care poate fi păstrat pentru comparaţii ulterioare
Este mai bogată în detalii
Timpul de iradiere la o radiografie este mai mic

9
 PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI
MEDICAL LA EFECTUAREA RADIOGRAFIEI PULMONARE SI TORACE
STANDARD

 Este un examen radiologic static care permite vizualizarea prin „transparenţă” a plămânilor,
în principal, dar şi a conturului inimii precum şi a oaselor cutiei toracice (coaste şi
claviculă).
Indicații
 In caz de simptome pulmonare persistente (tuse, expectoreţie);
 Hemoptizie;
 Bilanţul preoperator;
 Localizarea exactă a punctului pentru toracocenteză în caz de pleurezie închisă;
 Viraj tuberculinic la Reacţia Mantoux.
Contraindicaţii
 Gravide.
Principii tehnice
 Pentru a reda transparenţa structurilor pulmonare şi bronşice, clişeele radiografice vor fi
efectuate cu raze X (Roentgen) de intensitate mică.
 Radiografia pulmonară se face din două incidenţe: din faţă, în timpul inspiraţiei şi apoi din
profil în condiţii de obscuritate.
 Examinarea se face în poziție ortostatică, pacientul ține mâinile pe șolduri;
 Unii bolnavi gravi vor fi ținuți sau sprijiniți de asistentă în următoarele poziții (pentru
radiografia toracică):
 Cu fața spre ecran pentru incidența postero-anterioară;
 Cu spatele la ecran pentru incidența antero-posterioară;
 Incidențe oblice – anterioară stângă cu fața în unghi de 30° OAS;
 Oblic anterioară dreaptă, cu fața spre ecran în unghi de 30° și umărul drept înainte –
OAD;
 Oblică-posterioară stângă – OPS;
 Oblică-posterioară dreaptă – OPD cu spatele spre ecran în unghi de 30° și umărul drept
spre examinator;
 Incidențe laterale dreapta și stânga → pacientul va ține mâinile pe cap;
 Expunerile se vor face în apnee după o inspirație profundă.
 În cazuri grave → pacientul va sta în poziție șezândă.
Pregătirea pacientului
 Se dezbracă în regiunea superioară a corpului;
 Se îndepărtează obiectele metalice de la gât care pot da false imagini;
 Se explică în mare în ce constă procedura, pentru a obţine colaborarea pacientului;
 Se cere pacientului să execute comenzile medicului radiolog atunci când i se cere (să inspire
profund, să rămână în apnee, fara să-şi schimbe poziţia).
Interpretarea rezultatelor
Rezultate normale
 Interpretarea clişeului este făcută de medic la negatoscop (un panou iluminat electric).
 Pe negatoscop, structurile mai puţin dense apar colorate în negru, iar structurile dense
(oasele) apar în alb. Se apreciază: conformaţia toracelui, înclinaţia şi spaţiile intercostale,
silueta mediastinală, transparenţa pulmonară.
Rezultate patologice
 Opacităţi (infiltrate) în masă – în pneumopatii virale, TBC pulmonară;
 Opacităţi segmentare – în pneumonie, atelectazie;
 Epanşamente (lichide) pleurale – în pleurezii purulente, serofibrinoase, hemotorax;
 Transparenţe difuze – în emfizemul pulmonar;
 Transparenţe localizate – în caverne tuberculoase drenate, în pneumotorax.

10
 RADIOGRAFIA SIMPLĂ A CRANIULUI

- Nu necesită nici o pregătire prealabilă;

- Se execută incidența față și profil.

EXAMENUL RADIOLOGIC AL SISTEMULUI OSTEO-ARTICULAR

Pregătirea pacientului
Scop: studierea morfologiei oaselor şi a funcţionalităţii unor articulaţii pentru stabilirea
diagnosticului de luxaţii, fractură, tumori, distrofie osoasă.
Deoarece oasele sunt radiopace, nu sunt necesare materiale speciale.
Pregătirea pacientului
- Dacă există hemoragii se va face hemostază;
- Se dezbracă regiunea cu precauţie, dacă zona este lezată;
- Se îndepărtează bijuteriile sau alte obiecte radiopace sau care sunt în câmpul de
examinare (mărgele, lănţişoare, ceas, telefoane după caz);
- Se îndepărtează pansamentele, unguentele care ar putea influenţa imaginea radiologică;
- Se calmează durerea prin administrarea unui analgezic dacă în timpul examenului zona
examinată este mobilizată (fracturi, luxaţii, inflamaţii articulare acute);
- Dacă membrul lezat nu poate fi menţinut fără atele, se pot folosi atele radiotransparente;
- In cazul radiografiilor oaselor bazinului, la recomandarea medicului se face o clismă
evacuatoare;
- Pacientul este ajutat să adopte în timpul examinării poziţia indicată de medic.
Îngrijirea după examen
- Ingrijirile sunt în funcţie de afecţiunea de bază şi acuzele pacientului.

RADIOGRAFIA ABDOMINALĂ PE GOL

- Se face fără pregătire prealabilă la bolnavii suspectați de abdomen acut;
- Aduce informații în perforațiile tubului digestiv și în ocluzia intestinală.

XERORADIOGRAFIA
Inregistrarea imaginii pe o suprafaţă de seleniu.
Avantaje:
- Imagine clară datorită contrastului ridicat putând fi interpretate zone mai mici.
- Este utilă pentru extremităţi şi mai ales pentru ţesuturi moi
- Expunerea este de scurtă durată
SERIOGRAFIA
Execută radiografii ţintite şi în serie cu ajutorul seriografelor.

RADIOKIMOGRAFIA
Inregistrarea radiografică a mişcărilor organelor interne care se văd radioscopic (inima,
vasele mari) sau a celor care se văd cu substanţa de contrast (stomac, duoden, uter etc.)

ELECTROKIMOGRAFIA
Inregistrează mişcările cardiace şi ale densităţii pulmonare.

11
 EXAMINARI CU SUBSTANŢE DE CONTRAST
TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ (CT)

Pentru a cărei descoperire Honnsfield şi Carnucck au fost recompensaţi cu premiul Nobel

pentru medicină.
Se bazează pe faptul că sursa de radiaţii X şi detectorii electronici opuşi acesteia se rotesc cu
360° în jurul pacientului. Fiecare component al fasciculului este modificat funcţie de densitatea
ţesutului pe care îl traverseaza. Se obţine o serie de secţiuni transversale ale diverselor porţiuni
ale corpului care analizate de un computer realizează o traducere în imagini a diverselor
densităţi tisulare vizibile pe un ecran şi înregis-trabile pe film.
Tomografia computerizată este folosită pentru a investiga diferite părţi ale corpului precum
toracele, abdomenul, pelvisul sau craniul.
De asemenea, poate realiza imagini ale organelor, precum ficatul, pancreasul, intestinele,
rinichii, glandele suprarenale, plămânii şi inima. Poate oferi informaţii şi asupra vaselor
sanguine, oaselor şi coloanei vertebrale. În timpul scanării se poate folosi şi fluoroscopia,
metodă ce foloseşte un fascicul stabil de raze X, pentru a vizualiza motilitatea şi aspectul
diferitelor părţi ale organismului
CT-ul oferă detalii importante asupra anatomiei normale şi patologice a diverselor organe şi
mai ales în procesele expansive, unele profund situate şi greu accesibile altor explorări.
Acuitatea metodei este sporită de folosirea unor substanţe de contrast administrate
intravascular.
În timpul testului pacientul va sta întins
pe o suprafaţă plană (masă) care este
legată la scaner; acesta are formă
cilindrică.
Scanerul trimite pulsuri de raze X spre
acea parte a corpului ce se doreşte
investigată.
O parte a aparatului este mobilă, astfel
încât poate efectua imagini din mai
multe poziţii.
Imaginile sunt memorate în computer.
Tomografia computerizată este folosită pentru a investiga diferite părţi ale corpului precum
toracele, abdomenul, pelvisul sau craniul. De asemenea, poate realiza imagini ale organelor,
precum ficatul, pancreasul, intestinele, rinichii, glandele suprarenale, plămânii şi inima. Poate
oferi informaţii şi asupra vaselor sanguine, oaselor şi coloanei vertebrale. În timpul scanării se
poate folosi şi fluoroscopia, metodă ce foloseşte un fascicul stabil de raze X, pentru a vizualiza
motilitatea şi aspectul diferitelor părţi ale organismului.

Avantaje:
- Risc de toxicitate redus prin cantitate redusa de substanţă de contrast
- Risc de complicaţii scăzut, se poate face ambulator.
- Imagini îmbunătăţite pe CD şi reproduse pe un monitor TV.
- Nu se foloseşte la bolnavii cu stare gravă sau cu angină pectorală
- În cazul examinării membrelor inferioare sau a zonei abdominale mărimea
câmpului observat necesită mai multe injecţii cu substanţă de contrast.
Dezavantaje:
- Iradierea pacientului şi costul ridicat.

12
 REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ
(RMN)

Constituie o tehnică imagistică modernă de

vârf. Principiul metodei constă în plasarea
pacientului într-un câmp magnetic puternic
care determină “alinierea“ tuturor protonilor
(nuclei de hidrogen, majoritatea componenţi
ai apei din ţesuturi şi organe).
Aplicarea ulterioară a unei radiaţii
electromagnetice oscilantă induce rezonanţa
protonilor şi emiterea unor semnale radio
caracteristice. Acestea sunt înregistrate
electronic şi prelucrate de un computer care
le transformă în imagini vizualizate în diverse incidenţe.
Metoda este folosită în special în patologia cerebrală şi a măduvei spinării dar şi în studiul
funcţiei cardiace şi a vitezei şi volumului fluxului vascular în vasele mari.

 Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)

- Tehnică non invazivă prin care se obţin imagini transversale ale anatomiei corpului prin
expunerea într-un câmp magnetic, fără radiaţii
- Obţinerea imaginilor se bazează pe conţinutul diferit în apă al ţesuturilor

RISCURILE IRADIERII
 Modificări genetice
- Expunerea organelor genitale la radiaţii poate determina modificări ale AND-ului din
cromozomi, urmate de mutaţii

 Modificări somatice
- Pot apare în cazul iradierii excesive sau repetate → pericolul există şi atunci când iradierea
se face în timp urmările manifestându-se mai târziu
- Riscul este crescut în cancer

 Măsuri de securitate
- Purtarea echipamentului de protecţie de către personalul care participă la examen.
- Evitarea expunerii repetate la radiaţii.
- Nu se efectueaza la gravide

13
 TOMOGRAFIA PE BAZĂ DE EMISIE POZITRONICĂ
(PET-CT)

Este una dintre cele mai moderne metode de obţinere a imaginii funcţionale în scop medical.
Metoda consta in imbinarea investigatiei PET (tomografie pe baza de emisie pozitronica) cu
investigarea CT (tomografie computerizata).
Aparatele se deosebesc în mod
funcțional și astfel oferă infromații
vizuale diferite.
Informațiile de la PET și de la CT
se completează excelent. Pentru a
conecta aceste două tehnologii,
PET-ul a fost dezvolatat în PET-C-
ul combinat.
Examenul alcătuieşte, în primul
rând, felii perpendiculare
(asemănător CT-ului) pe axa
lungimii întregului corp. Ulterior, pe baza acestor secţiuni se pot forma imagini, în direcţia
dorită, chiar tridimensionale.
Pentru pacient există un avantaj, pe lângă diagnosticarea optimă, deoarece acum este necesară
numai o singură operațiune de cercetare și prin aceasta timpul consultării este scurtat definitiv.
Rezultatul evaluat in urma investigatiei PET/CT, care e cea mai moderna metoda de
diagnosticare a cancerului, a schimbat de multe ori atitudinea terapeutica planificata.
Metoda este cea mai eficienta posibilitate de depistare precoce a multor tipuri de cancer.
Cu ajutorul sau se poate diferentia cu mare siguranta daca modificarea este de natura benigna
sau maligna. Este posibila detectarea unei modificari chiar de o marime de numai cativa
milimetri.
 PET
Tomografia cu emisie de pozitroni este o operațiune de medicină nucleară de diagnostic (este
aplicată cu succes de mai mult de cincisprezece ani). Pentru această consultare sunt introduse
în corp cantități minime de substanțe marcate radioactiv, așa numite tracer-e. Distribuirea
acestora, care este influențată de funcționarea celulelor corpului si este făcută vizibilă cu
ajutorul camerei PET.
 CT
Tomografia de computer este o operațiune de radiografiere stabilită, cu care pot fi cercetate
strat cu strat regiuni ale corpului și pot fi reprezentate ca imagini tip secțiune. Astfel sunt
generate înregistrări foarte detaliate ale corpului cu o reprezentare anatomică exactă zonei
cercetate.
Metoda
In leziuni canceroase metabolismul tesuturilor se schimba, in primul rand prin cresterea
acumularii glucozei, care este nutrientul universal a celulelor.
Examinarea ne arata aceasta captare excesiva a glucozei.
Inainte de examinare, in organismul pacientului se introduce un material special, cu proprietati
de radiotrasor – numit FDG, adica → glucoza marcata cu un izotop radioactiv.
Odata cu glucoza si izotopul se acumuleaza in celule canceroase, iar radiatia emisa de acesta
permite detectarea si localizarea modificarilor patologice, pe care camera PET le infatiseaza.
Cu cât mai multă substanță administrată ajunge în celulă, cu atât celula devine mai vizibilă.
Majoritatea celulelor de tumoare consumă mai mult zahăr decât celulele sănătoase.
Atunci când acestea sunt ,,hrănite” cu glucoză marcată radioactiv, ele emit o radiație mai
ridicată și asftel se pot deosebi bine de țesutul sănătos în imagini PET. Părți ale țesutului cu un
schimb rapid de materie și cu consum ridicat de zahăr apar pe imaginile PET ca și pete deosebit
de închise, iar în imagini color apar ca și pete deosebit de luminoase.

14
Studiile au arătat că precizia constatării unui PET-CT este evident mai ridicată în comparație
cu operațiunile separate PET și CT.
PET-CT poate clarifica într-o singură operațiune, dacă o tumoare a generat deja metastaze
sau nu. În timpul tratamentului curent se poate verifica deja prin intermediul PET-CT deja
după unul sau mai multe cicluri de chimioterapie, dacă tratamentul a avut succes. Dacă
consumul de zahăr scade în metastaze, atunci tratamentul are efect. Dacă acesta rămâne mai
departe ridicat, atunci se pot considera alternative din timp, pentru a îmbunătăți șansele
pacientului. În post-tratament o cercetare PET-CT are rolul de a verifica dacă o tumoare a
crescut înapoi sau dacă s-a format ulterior metastaze.
Cercetările PET-CT se pot aplica la reprezentarea următoarelor îmbolnăviri de tumoare
grave:
 Carcinom bronșitic (cancer de plămâni); Carcinom mamar (cancer de sân)
 Carcinom de colon (cancer de intestin gros);Melanom (cancer de piele negru)
 Limfom malign (cancer de glande limpfatice); Tumoare gât/cap (printre altele și cancer
de laringe).Carcinom de esofag (cancer de glandă de esofag)
 Carcinom de pancreas (cancer pancreatic); Carcinom de glandă tiroidă (cancer de
glandă tiroidă);Carcinom cervical, carcinom de endometru (cancer de col uterin)
 Carcinom ovarian (cancer ovarian); Carcinom de vezică urinară (cancer de vezică
urinară); Carcinom de prostată (cancer de prostată)
Avantaje
 În PET-CT sunt unite avantajele PET și a CT și astfel oferă prin aceasta o diagnoză
de cancer precisă.
 Cea mai bună siguranță de diagnoză la cea mai redusă cantitate de radiație și cel mai
scurt timp de consultare.
 Prin consultarea PET-CT se poate determina poziția exactă, dimensiunea, activitatea
și dezvoltarea îmbolnăvirii cu cancer în întregul corp.
Cât iradiază PET-CT?
Deși este o combinație între două metode de cercetare care generază imagini, sarcina de
iradiere este mai joasă decât în cazul unei tomografii de computer normale. Substanțele
radioactive administrate au un timp de descompunere foarte scurt. Cea mai des folosită
substanță, FDG, așa numita deoxi-glucoză de fluor, este vorba de 110 minute. Timpul de
descompunere este acea unitate de timp, în care radioactivitatea este redusă la jumătate. Sarcina
de iradiere este astfel redusă foarte rapid. Deoarece aceste substanțe sunt absorbite în organele
țintă, sunt suficiente cantități reduse de tracer. Componentele tracer-ului (zahăr) sunt asimilate
normal în metabolism și nu afectează organismul.
Cantitatea de iradiație la PET trebuie potrivită, ca și la toate operațiunile de cercetare cu
raze ionizatoare, în relație cu informația căutată.
Doza de iradiere la un PET cu glucoză radioactivă (FDG) este de cca. 5-7 mSv (milliSieverts).
Componenta CT al PET-CT genereaza circa 2-13 mSv. În comparație, doza de iradiere la un
CT cu contrast întărit este de circa 20 mSv. Expunerea a radiație printr-o consultare PET-CT
corespunde astfel adesea aproximativ dozei triple a expunerii naturale anuale de raze, la care
populația europeană este expusă în medie (cca. 3 mSv pe an). Riscul aparenței efectelor
secundare prin iradiere este din acest motiv neglijabil de mic.

Efecte secundare

Nu sunt cunoscute efecte alergice sau toxice ale FDG. Numai doza extrem de redusă a FDG-
ului administrat, care este la nivelul de picomol până la nanomol, exclude aceasta.

Sarcina și perioada de alăptare însă, reprezintă o contraindicație.

15
 SUBSTANTE DE CONTRAST

SULFAT DE BARIU - radioopac

o Se foloseşte pentru examinarea radiologică a tractului gastro-intestinal(esofag, stomac,
intestin, colon)
o Se prepară sub forma unei suspensii coloidale (este insolubil)
Forme medicamentoase farmaceutice:
- Polibar - ACB - pulbere pentru suspensie, o pungă unidoză cu 397 gr pentru suspensie rectală
- E-Z- CAT - suspensie orală care conţine sulfat de bariu 4,9% (flacoane cu 225 ml).
- E-Z - HD - pulbere pentru suspensie orală conţinând sulfat de bariu 98%, flacoane cu 340gr
- Sulfat de bariu Pro Rontgen - pulbere pentru suspensie orală, pungă transparentă cu 90 gr (Ba
SO4 - 80gr)

SUBSTANŢE CU IOD
 Gastrografin - soluţie apoasă gastro enterică folosită când sulfatul de bariu nu se poate
administra - flacon cu 100ml, conţine 37 gr iod
 Odiston 75 % - fiole de 10 ml, soluţie injectabilă 75%, se păstrează la temperatura camerei,
ferit de lumină. Se face testarea sensibilităţii înainte de injectarea soluţiei (1ml lent i.v., se
aşteaptă 1- 2', apoi se injectează restul strict intravenos). Modifică rezultatul scintigrafiei
tiroidiene timp de 2 -6 săptămâni
 Urografin 76% - soluţie injectabilă, fiole de 20 ml (1 ml conţine 370 mg iod). Folosit mai
ales pentru urografii
 Iodidum (Lipiodol) - 190 mg, capsule moi, Blistere cu 3 capsule pentru bronhografie,
histerosalpingografie, uretrografie, colangiografie intraoperatorie
 Iodixanolum - soluţie hidrosolubilă produsă sub denumirea de Visipaque 150mg/ml
(flacoane de 50, 200ml) 270mg/ml (flacoane de 20, 50, 100, 200ml) şi 370mg/ml(flacoane
de 20, 50, 100ml, 200ml). Se foloseşte pentru examinarea radiologică la adulţi: angiografie,
urografie, flebografie, CT
 Iohexolum - soluție apoasă injectabil intravenos, intraarterial, intratecală, intracavitar.
Produs farmaceutic sub denumirea de Omnipaque, fiole sau flacoane cu concentraţii de
140, 180, 240, 300, 350mg iod/ml. Se foloseşte pentru: cardioangiografie, arteriografie,
urografie, flebografie, CT, mielografic, colangiopancreatografie endoscopică,
histerosalpingografie.

Substanţe gazoase radiotransparente (O2, H2, aer, CO2, NO, N2 )

 folosite pentru examinarea creierului, articulaţiilor, spaţiului subarahnoidian, spaţiului
pleural, caviatatea peritoneală, spaţiului pericardic

16
 REACŢII ADVERSE POSIBILE LA SUBSTANŢELE DE CONTRAST

 Pot apare din partea unor sisteme şi aparate, reacţiile având intensitate diferită:
uşoară, medie, gravă.
 Reacţiile din partea aparatului cardiovascular:
- Paloare, diaforeză
- Tahicardie, bradicardie, palpitaţii, aritmie
- Edem pulmonar acut
- Şoc
- Insuficienţă cardiacă congestivă
- Stop cardiac
 Reacţii din partea aparatului respirator
- Strănut, tuse, rinoree
- Wheezing
- Criză de astm bronşic
- Laringospasm, edeme laringiene
- Cianoză, apnee
- Stop respirator
 Manifestări cutanate
- Eritem
- Senzaţie de căldură
- Urticarie
- Prurit
- Dureri la locul injectării
- Edem angioneurotic
 Manifestări gastrointestinale
- Greaţă, vomă, gust metalic
- Crampe abdominale, diaree
- Ileus paralitic
 Manifestări neurologice
- Anxietate
- Cefalee
- Ameţeli, vertij
- Agitaţie
- Dezorientare
- Stupoare
- Comă
- Convulsii
 Manifestări urinare
- Durere în flancuri
- Hematurie
- Oligurie
- Albuminurie
- Insuficienţă renală acută

17
 PRECAUŢII SPECIALE PENTRU SUBSTANŢE IODATE
 Reacţiile adverse sunt mai frecvente între 20 şi 50 de ani şi scad după 70 de ani.
 Se acordă un plus de atenţie persoanelor predispuse
 Dacă un pacient a avut o reacţie alergică trebuie informat, riscul de a face din nou fiind de
3-4 ori mai mare
 Istoricul privind alergia trebuie consemnat în dosarul nursing/planul de îngrijire
 Substanţele de contrast iodate se administrează pe nemâncate sau după cel puţin 90 de
minute de la servirea mesei. Fac excepţie urgenţele.
 Pentru prevenirea accidentelor grave(stopul cardio-respirator) este necesar să fie pregătite
materiale pentru resuscitare
 În cazul reacţiilor moderate se administrează prompt antihistaminice orale la recomandarea
medicului
 Nu se asociază administrarea sulfatului de bariu cu substanţe de contrast iodate
 Injectarea substanţei de contrast iodate poate să determine modificări ale funcţiilor vitale
 Înainte şi după examen se măsoară TA, P, R, pentru a sesiza eventualele modificări
(tahicardie, bradicardie, aritmie, creşterea sau scăderea TA, tulburări respiratorii).
 Pacientul este instruit să consume o cantitate mare de lichide pentru a favoriza eliminarea
iodului din organism.
 Pregătirea pacientului pentru examen trebuie făcută corect pentru a evita necesitatea
repetării şi riscul de iradiere sau de apariţie a reacţiilor adverse la substanţele de contrast.
 Se respectă protocolul de pregătire în funcţie de examenul cerut
 Obţinerea consimţământului informat evită o serie de neajunsuri

TESTAREA LA IOD
 Inainte de injectarea substanței radioopace se va testa toleranţa organismului la iod prin
injectarea foarte lentă a unui mililitru de substanță pe cale intravenoasă;
 In caz de sensibilitate la iod vor apărea: prurit intens, roșeață și edem al feței, cefalee sau
chiar dispnee, grețuri și vărsături → în acest caz se renunță la administrarea substanței;
 Reacția alergică se va combate urgent cu substanțe antihistaminice;
 Medicul va avea la îndemână medicatia pentru soc anafilactic: adrenalina, hemisuccinat de
hidrocortizon, antihistaminice, aparat pentru oxigenoterapie, soluție de perfuzat
(substanțele se administrează intravenos);
 Dacă toleranța este bună, se va trece la administrarea substanței încălzite la temperatura
corpului;
 La adulți se administrează 1-2 fiole de 20 ml, injectate lent, aproximativ în 10 minute, în
poziție de decubit dorsal pe masa de radiografie;
 După injectare se execută imediat radiografiile;

RISCURILE IRADIERII
 Modificări genetice
• Expunerea organelor genitale la radiaţii poate determina modificări ale ADNlui din
cromozomi, urmate de mutaţii
 Modificări somatice
• Pot apare în cazul iradierii excesive sau repetate; pericolul există şi atunci când iradierea
se face în timp urmările manifestându-se mai târziu.Riscul este crescut în cancer şi la
gravide în primul trimestru de sarcină
 Măsuri de securitate
• Purtarea echipamentului de protecţie de către personalul care participă la examen.
• Evitarea expunerii repetate la radiaţii.
• Se obţin informaţii despre o eventuală sarcină
• În caz de dubiu sau sarcină confirmată examenul nu se efetuează

18
 EXAMINAREA CU IZOTOPI RADIOACTIVI
SCINTIGRAFIA

Este examinarea cu izotopi radioactivi (radionuclizi)

Se realizează prin injectarea unui radiotrasor care emit radiaţii a, ß,
µ ; sunt puse în evidenţă cantitativ şi calitativ cu ajutorul
detectoarelor.
Substanţele radioactive se distribuie în ţesuturi, organe sau sisteme
în funcţie de tropismul/ afinitatea sau specificitatea lor, se fixează
în organul respectiv si astfel se detecteaza modificărilor structurale ale unor organe.
Nivelul radioactivităţii emise şi imaginea obţinută oferă date utile despre funcţia normală şi
patologică şi morfologia ţesutului respectiv.
Identifica defectele de perfuzie sanguină al organului respectiv.
Principii generale
 Examenele cu izotopi se fac numai în departamentul de medicină nucleară.
 Se bazează pe existenţa unor diferenţe de concentraţie a materialului radioactiv în ţesuturile
normale şi anormale din ariile corpului de investigat.
 Permite vizualizarea organelor şi a unor regiuni care nu pot fi văzute prin examenele
radiologice.
 În zonele afectate apar aşa numitele leziuni înlocuitoare de spaţiu în special tumorale care
sunt bine evidenţiate.
 Zonele cu activitate crescută sunt considerate patologice.
 Echipamentele computerizate de detectare a radiaţiilor (contor de scintilaţie) evidenţiază şi
fotografiază organele studiate şi furnizează informaţii asupra mărimii, formei, poziţiei şi
activităţii funcţionale.
Tipuri de examene
 Scintigrafia cardiacă - se realizează prin injectarea unui radiotrasor (Technetium 99m,
Thaliu 201) şi studiază perfuzia miocardică.
 Scintigrafia hepatobiliară- se studiază funcţiile ficatului şi vezicii biliare, permeabilitatea
duetului biliar. Se realizează cu Technetium 99m.
 Scintigrafia hepatosplenică - dă relaţii despre poziţia, forma şi dimensiunile ficatului şi
splinei. Substanţa radioactivă este albumina coloidală marcată cu sulfura de Technetinum.
Originea unor sângerări digestive cu etiologie neprecizabilă cu mijloacele curente poate
fi stabilită prin reinjectarea unei cantităţi de sânge prelevat de la pacient şi marcat cu
techneţium.
 Scintigrafia osoasă - permite diagnosticarea unei leziuni osoase (traumatică, neoplazică,
etc). Substanţa de contrast - Technetium 99m administrată i.v.
 Scintigrafia paratiroidiană - evaluează paratiroidele la pacienţii cu hipercalcemie severă,
localizează adenoamele paratiroidiene. Se realizează cu Technetium 99m sau iod 123.
 Scintigrafia pulmonară de perfuzie şi ventilaţie - evaluează funcţia pulmonară şi
evidenţiază afecţiuni pulmonare (tromboembolism, TBC, pneumonia, emfizem pulmonar,
tumori pulmonare, astm bronşic, atelectazie pulmonară). Pentru scintigrafia de perfuzie
substanţa radioactivă se administrează i.v. iar pentru cea de ventilaţie pacientul inhalează
radiotrasorul. Izotopi folosiţi: Technetiu 99m, iod 131, Xenon 133, Krypton 81m.
 Scintigrafia renală - evaluează structura şi funcţia renală, detectează malformaţii
congenitale, tulburări de circulaţie renală, tumori renale.
 Scintigrafia tiroidiană - evidenţiază adenomul, cancerul, tiroidita, boala Graves, hiper şi
hipotiroidia. Foloseşte Technetiu 99m administrat oral sau iod 123 administrat i.v. în
funcţie de caz.
 Scintigrafia mamară - diferenţiază cancerul mamar de hiperplazia mamară şi foloseşte ca
substanţă de contrast Tc - 99m, administrată intravenos.

19
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA EXAMINĂRII CU IZOTOPI RADIOACTIVI

OBIECTIVE
 Detectarea modificărilor structurale şi funcţionale ale unor organe
 Depistarea tulburărilor perfuziei tisulare la nivelul organelor şi ţesuturilor
 Diferenţierea tumorilor maligne de cele benigne
 Monitorizarea evoluţiei tumorilor şi a răspunsului la tratamente (iradiere, chimioterapie)
MATERIALE NECESARE
 Se face de către personalul de la serviciul de medicină nucleară
 Sunt necesare:
- Substanţe marcate cu izotopi radioactivi indicate pentru examenul cerut
- Substanţe pentru limitarea fixării izotopilor (radiotrasorilor) în alte organe (dacă este cazul)
- Materiale necesare administrării radiotrasorilor
- Materiale de protecţie
PREGĂTIREA PACIENTULUI
CULEGEREA DATELOR
 Se face de către medic, se completează de asistentă
 Se obţin informaţii privind existenţa sarcinii la femeile tinere, examenul fiind contraindicat,
deoarece radiaţiile sunt nocive pentru copil
 Femeile la vârsta fertilă sunt sfătuite să ia contraceptive, se face examen ginecologic
 Alăptarea contraindică administrarea radiotrasorilor dacă beneficiile nu depăşesc riscurile.
 Când examenul se impune, este sfătuită să nu alăpteze 2-3 zile
 Se consemnează informaţii despre antecedentele de alergie ale pacientului dacă
radionuclidul conţine iod
 Se verifică încărcătura radioactivă dacă pacientul a făcut în ultimele 24-48 de ore examene
radiologice cu sulfat de bariu sau alţi radionuclizi deoarece pot influenţa rezultatele
 Examenele cu Ba înaintea scintigrafiei hepatosplenice sau cu octreotid modifică rezultatele
şi determină defecte scintigrafice
 Se notează prezenţa eventualelor proteze în organism care pot împiedica traseul radiaţiilor
gamma
 Se notează vârsta şi greutatea actuală pentru calcularea dozei de radionuclizi
 Se evaluează starea pacientului pentru a stabili dacă:
 Se poate deplasa singur sau are nevoie de un fotoliu rulant
 Necesită administrare de O₂
 Prezintă sondă şi pungă de colectare a urmii
 Prezintă canulă intravenoasă sau sondă nazogastrică
 Este diabetic
 Trebuie să ia medicamente
 Necesită alte examene scintigrafice. Scintigrafia tiroidiană se face înaintea examenelor
radiologice cu substanţe care conţin iod
 Dacă are mai puţin de 18 ani se anunţă serviciul de medicină nucleară pentru stabilirea
tehnologiei adecvate procedurii de examinare.
PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII
PREGĂTIREA PSIHICĂ
Se explică riscurile şi beneficiile examenului înainte de testare
Beneficii:
 Radioactivitatea se înmagazinează pentru puţin timp, eliminarea substanţelor făcându-se
prin urină şi fecale
 Technetiu - cel mai utilizat trasor se reduce după 6 ore şi dispare în 24 ore. După eliminare,
pacientul nu mai este purtător de radioactivitate
20
 Metastazele sunt depistate cu 6-12 luni înainte faţă de examenele radiologice obişnuite
 Iradierea este mai mică decât în cazul examinărilor radiologice Riscuri:
 Un pericol radioactiv există totdeauna, dar este limitat deoarece se folosesc doze foarte
mici
 Examenul prezintă limite, localizarea tumorilor poate fi dificilă când ţesutul normal din
jurul leziunii absoarbe radionuclidul şi contururile sunt neclare
 Se obţine consimţământul informat
 Se comunică durata examenului
 Se informează pacientul dacă în timpul examenului trebuie să stea nemişcat pentru a nu
modifica rezultatele
 Se informează pacientul dacă se impun restricţii alimentare sau de fumat
 Se anunţă pacientul că injectarea radiotrasorului poate produce uşor disconfort
PREGĂTIREA FIZICĂ
 Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările
 Se face testarea sensibilităţii dacă se folosesc radioizotopi cu iod
 Se îndepărtează obiectele metalice, bijuteriile din câmpul de examinare
 Se întrerupe medicaţia (cu acordul medicului) până la încheierea studiilor - la femeile de
vârstă fertilă pentru siguranţă se face examenul ginecologic
 Se admin. medicaţia preprocedurală pentru reducerea fixării radiotrasorilor în ţesuturile din
jur
PARTICIPAREA LA EXAMEN
 Se identifică pacientul
 Se însoţeşte pacientul la serviciul de medicină nucleară în vederea administrării
radiotrasorului şi efectuării examenului
 Este ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masă
 Admininistrarea izotopilor (radiotrasorului) se face de către personalul de la serviciul de
medicină nuclear
ÎNGRIJIREA ULTERIOARA A PACIENTULUI
 Examenul nu este traumatizant .
 Pacientul este sfătuit să consume mai multe lichide pentru a favoriza eliminarea
substanţelor radioactive
 Dacă este necesar, pacientul va fi readus la serviciul de medicină nucleară pentru noi
înregistrări
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
 Foaia de observaţie a pacientului se aşează în dosar
NOTAREA PROCEDURII
 Medicul notează în foaia de observaţie rezultatul examenului sau completează buletinul de
analiză.
 Asistenta medicală îşi notează în planul de îngrijire
EVALUAREA REZULTATELOR
Bilanţ pozitiv→ rezultateasteptate
 Pacientul este liniştit, colaborant
 Nu se produc incidente în timpul injectării
 Imaginile obţinute arată formă, dimensiuni, poziţie şi funcţii normale, captare uniform
Bilanţ negativ-intervenţii → rezultate neasteptate
 Zone de hipo sau hiper captare care corespund aşa numitelor zone calde şi reci (noduli,
chisturi, tumori, ischemie, tromboze)

21
PARTICULARITĂŢI PENTRU DIFERITE TIPURI DE EXAMENE SCINTIGRAFICE

 SCINTIGRAFIA CARDIACĂ

Indicaţii
 Infarctul miocarid;
 Evaluarea funcţiei ventriculare;
 Evaluarea perfuziei miocardice.
Se folosesc technetiu 99, taliu 201 care se administrează i.v. cu 15 minute sau 4 ore înaintea
examenului;

Scintigrafia de perfuzie
 Injectarea se face în timpul efortului a unui radiotrasor (technetiu 99 ml, taliu 201);
 Inregistrarea se face câteva minute mai târziu;
 Studiază funcţia de pompă cardiacă şi modificarea peretelui miocardic.

Scintigrama infractului miocardic

 Se realizează cu technetiu 99 m;
 Localizează leziunea, dimensiunea şi extinderea la 24-96 ore de la debut;
 Pentru a facilita excreţia biliară a radiotrasorului se administrează lapte după injecţia cu
technetiu (izonitril).

Pregătirea pacientului
 Nu mănâncă cel putin 4 ore;
 Nu fumează cel puţin 4-6 ore;
 Se întrerupe medicaţia (cu acordul medicului) cel puţin cu 24 ore înainte;
 Este informat că testul dureaza în medie 30 minute;
 Trebuie să consume multe lichide pentru a favoriza eliminarea trasorului.

Scintigrafia cu galiu
 Studiază existenta unor boli inflamatorii (pneumonie, pielonefrită, TBC, tumori
beningne/maligne):
 Se face clisma evacuatorie;
 Se injectează galiu;
 Dupa 4-6 ore se scanează întreg corpul fiind aşezat alternativ în decubit dorsal, ventral
şi lateral;
 Se face reexaminare dupa 24, 48 şi 72 de ore.
 Testul durează 30-60 minute.

 SCINTIGRAFIA HEPATOBILIARĂ
 Foloseşte ca radiotrasor technetiu 99m administrat i.v.
 Apreciază funcţiile ficatului şi vezicii biliare, permite vizualizarea vezicii biliare, identifică
disfuncţia sfincterului Oddi.
 Pentru stimularea contracției ampulei Vater se administrează i.v. morfină sulfat care
reproduce simptomatologia tipică colicii biliare.
 Ritmul obţinerii imaginilor depinde de prezenta sau absenţa vizualizării vezicii biliare,
ductului biliar comun sau duodenului.

 SCINTIGRAFIA HEPATOSPLENICĂ
 Dă relaţii cu privire la poziţie, formă şi dimensiunile normale.
 Poate detecta tumori metastaze hepatice şi splenice, traumatisme hepatice sau splenice,
ciroza hepatică.

22
 Procedura constă în administrarea i.v. a unui radiotrasor (albumina coloidală marcată cu
sulfură de tehnetiu). Cea mai mare parte de radio nuclid se concentrează în ficat.
 Nu necesită pregătire preprocedurală şi îngrijire după examen.

 SCINTIGRAFIA CU OCTREOTID
 Se realizează pentru identificarea şi localizarea tumorilor/metastazelor neuroendocrine,
monitorizarea tumorilor neuroendocrine.
 Foloseşte octreotrid (un analog de somatostatina, marcat cu I123 sau Iridiu111).
 Medicul stabileşte dacă e cazul să se întrerupă tratamentul cu cel puţin 2 săptămâni înaintea
examinării.

Participarea asistentului medical la procedură

 Timp de 3 zile se administrează pacientului câte 5 picături Lugol pentru a preveni captarea
nuclidului de către tiroidă;
 Se administrează radionuclidul i.v.;
 După o oră se scanează întreg corpul cu detectorul de raze. Pacientul se aşează succesiv în
decubit dorsal, lateral, ventral şi se obţin filme;
 După 2 ore se dă un prânz gras, pentru a facilita excreţia biliară;
 Dupa 4 ore se administrează un purgativ;
 Se repetă scanarea la 2,4, 24, 48 de ore după injectare.

 SCINTIGRAFIA OSOASĂ
 Evidenţiază prezenţa neoplasmelor sau metastazelor osoase, fracturilor, bolii artrozice,
poliartritei reumatoide, osteomotlitei, necrozei osoase, bolii Paget.
 Permite diagnosticarea şi evaluarea extensiei fracturilor, neoplasmelor şi metastazelor
osoase;
 Se folosește technetium 99, care se administrează i.v. cu 1-3 ore înainte de înregistrare;
 Pacientul va fi culcat în decubit dorsal şi scanat;
 Se sfătuieşte pacientul ca între injectare şi examinare să bea cel puţin 2 litri de apă pentru
eliminarea trasorului
 Scanarea durează 30-60 minute.

 SCINTIGRAFIA PARATIROIDIANĂ
 Evidentiază adenoame, cancere, hiperplagia de paratiroidă.
 Foloseşte 2 metode scintigrafice administrate cu technetium 99m şi iod 131 şi cea dea doua
numai cu technetium.
 Înregistrarea imaginilor se face după 15 minute şi respectiv 3 ore de la injectare.
 Nu se administrează substante de contrast care coţin iod pentru că modifică rezultatele.

 SCINTIGRAFIA PULMONARĂ DE PERFUZIE/VENTILAŢIE

 Se obţine consimţământul scris al pacientului.
 În scintigrafia de perfuzie se administrează i.v. albumina, marcată cu
radiotrasor.âPacientul este aşezat pe rand în decuibt dorsal, lateral şi ventral timp în care
detectorul de raze înregistrează pe filme radiologice.
 Scintigrafia de ventilaţie foloseste Xenon 133 sau Kripton 81m care se inhalează.
 Se îndepărtează toate bijuteriile sau obiectele metalice din jurul toracelui.

 SCINTIGRAFIA RENALĂ
 Evaluează structura şi funcţia renală, detectează malformaţii congenitale, tulburări de
circulaţie renală, tumori renale.
Tipuri de scintigrafii renale:
 Scintigrafia de perfuzie;

23
  Scintigrafia structurală;
 Renogramă (studiază captarea și excreţia unor substanţe cu care apreciază răspunsul
tensiunii arteriale la tratament);
 Radiotrasorul se injectează i.v.
 Se foloseşte technetium 99m.
 Înaintea testului pacientul trebuie să bea cel puţin 2 pahare de apă şi să urineze.
 Durata testelor variaza între 1-4 ore.
 Dupa test pacientul trebuie să bea multe lichide pentru eliminarea substanţei radioactive.
 Testul este slab iradiant, nedureros.

 SCINTIGRAFIA TIROIDIANĂ
 Evidentiază: adenomul, cancerul, tiroidita, boala Graves, hiper şi hipo tiroidia.
 Se foloseşte Technetium 99m.
 La pacienţii cunoscuţi cu cancer de tiroidă la care s-a aplicat tratament, examenul se face
anual cu iod 123 pentru a identifica eventualele metastaze.
 Cu câteva săptămâni înainte pacientul nu face explorări cu substanţe iodate, nu consumă
alimente care conţin iod.
 Cu avizul medicului pacientul întrerupe unele tratamente cu antitusive, polivitamine,
antitiroidiene care pot influenţa funcţia tiroidiană.

 SCINTIGRAFIA MAMARĂ
 Se foloseşte atunci când mamografia nu este concludentă şi pentru stadializarea cancerului.
 Radiotrasorul (technetiu 99m) are afinitate pentru ganglionii axilari, metastazali.
 Injectarea substanţei se face în sânul controlateral sânului suspect;
 Inregistrarea se face după 10 minute de la injectare;
 Nu se efectuează procedura înaintea menstrelor deoarece se produce o hiperplazie benignă
şi creşte captarea;
 Pentru a facilita excreţia urinară este necesară creşterea consumului de lichide
Este recomandat ca persoanele care au efectuat examene cu izotori:
 Să nu vină în contact cu copiii 24 ore;
 Să nu consume o cantitate mare de apă;
 După folosirea wc-ului să tragă apa de 2-3 ori.

24
 EXAMENE CU ULTRASUNETE
(ECHOGRAFICE)

DEFINIŢIE
Ultrasonografia este examinarea neinvazivă pentru vizualizarea structurilor din ţesuturile moi
ale corpului, prin înregistrarea reflectării undelor sonore îndreptate către ţesuturi.

PRINCIPII GENERALE
 Utilizează unde de înaltă frecvenţă pentru examinarea poziţiei,
formei, funcţiei unor structuri anatomice, existenţa, dezvoltarea
şi mişcările fetusului;
 Se bazează pe reflectarea diferită a undelor sonore în funcţie de
structura ţesuturilor;
 Fluxul prin arterele carotide se manifestă prin modificarea
frecventă a ecourilor reflectate de către celulele sangvine în
mişcare;
 Undele reflectate sunt procesate electronic şi prezentate pe un
display de imagine;
 Înregistrarea se poate face pe film polaroid, film radiografic,
casete video, slide-uri sau înregistrări digitale cu imagini alb -
negru sau color;
 Leziunile patologice au densitate şi elasticitate diferită comparativ cu ţesutul normal din
jur. Nu pot fi examinate organe pline cu aer (plămâni, intestin);
 Contactul între transductor şi piele se asigură prin aplicarea unui gel; - Transductorii rectali
(pentru prostată şi rect) şi vaginali (pentru examinarea organelor genitale la femei) sunt
acoperiţi într-un sac de latex şi permit înregistrarea imaginilor prin eliminarea suprapunerii
gazelor sau a altor structuri.
AVANTAJE
 Procedura este neinvazivă, fără risc de radiaţii.
 Necesită pregătire minimă din partea pacientului
 Folosită în obstetrică, examinarea este sigură pentru gravidă şi fetus;
 Se poate repeta fără efecte cumulative
 Se efectuează şi fără spitalizare;
 Examenele ultrasonografice pot fi folosite pentru organe care nu funcţionează normal,
evidenţiind modificările de strucură;
 Sunt utile pentru studierea organelor în mişcare;
 Nu necesită substanţă de contrast sau izotopi;
 Postul nu este necesar în cele mai multe situaţii.
 Rata acurateţii atinge 98.8% mai ales la pacienţii slabi
 Examenul nu este influenţat de funcţia organului

DEZAVANTAJE
 Examinatorul trebuie sa aibă competenţă şi experienţă;
 Structurile care conţin aer (plămâni,intestine) nu pot fi examinate cu ultrasunete;
 Pentru copii (agitaţi), pacienţi necolaboranţi, obezi este nevoie de pregătire specială;
 Sunt dificultăţi de examinare la pacienţii operaţi unde se impune protecţia plăgii deoarece
gelul trebuie aplicat pe pielea intactă iar cicatricele pot modifica rezultatul

25
TIPURI DE EXAMENE
 Ecocardiografia transesofagiană - examen endoscopic şi ultrasonor care permite
vizualizarea cordului din poziţia retrocardiacă, eliminând interferenţele ultrasunetelor cu
alte structuri: ţesutul subcutanat, oasele toracelui, plămâni. Transductorul ecografic este
introdus în esofag cu ajutorul endoscopului
 Ecocardiografia transtoracică - permite vizualizarea şi aprecierea funcţiilor cordului,
detectează şi evaluează bolile cardiace congenitale, valvulopatiile câştigate, măsoară
dimensiunile cordului.
 Ecografia abdominala - permite vizualizarea aortei abdominale, ficatului, vezicii şi căilor
biliare, pancreasului, rinichiului, ureterelor şi vezicii urinare
 Ecografia Doppler arteriovenoasă - evaluează
permeabilitatea vaselor sangvine, direcţia şi fluxul sangvin
cu ajutorul ultrasunetelor refelectate de eritrocitele aflate în
mişcare
 Ecografia pelvină - evaluează organele genitale şi
identifică uterul fibromatos, boli inflamatorii pelvine, chiste
ovariene (în ginecologie); identifică sarcina simplă şi
multiplă, malformaţii congenitale, anomalii placentare,
determină vârsta şi evoluţia sarcinii (în obstetrică); se
foloseşte perinatal, prenatal şi neonatal.
 Ecografia de prostată şi rect - evaluează prostata,
veziculele seminale, rectul şi ţesutul perirectal;
 Ecografia tiroidiană - examen neinvaziv care permite diferenţierea nodulilor tiroidieni de
chisturi, tumori. Are valoare mai mare când e folosită în combinaţie cu palparea glandei.
 Examenul ecografic Duplex al arterelor carotide - studiază circulaţia în arterele carotide,
amplitudinea pulsului carotidian, viteza de circulaţie şi direcţia fluxului sanguin.
 Ecografia ochiului - permite examinarea părţilor posterioare atunci când mediile
transparente sunt opace. Este utilă în urmărirea dezlipirii de retină
 Ecografia mamară - decelează formaţiuni tumorale, solitare, cu un diametru mai mari de
1 cm. Face diferenţierea între formaţiunile chistice şi tumorale.

26
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA EXAMENELOR CU ULTRASUNETE (ECHOGRAFICE)

OBIECTIVE
 Vizualizarea în timp real a organelor abdominale (artera aorta abdminală, ficat, vezică
şicanalele biliare, pancreasul, rinichii, ureterele, vezica urinară). - Evaluarea motilităţii
unor organe, a formei, dimensiunilor, structurii, poziţiei.
 Evaluarea structurilor inaccesibile sau slab vizualizate prin alte tipuri de examene
(examene radiologice)
 Evidenţierea prezenţei, vârstei şi ritmului de creştere a sarcinii, sarcini multiple,
malformaţii fetale sau alte anomalii.
 Monitorizarea terapeutică.

AVANTAJE
Nu prezintă risc de radiaţii
 Pregătirea pentru examen este minimă
 Nu are influenţă nocivă asupra fătului în caz de sarcină
 Nu este necesară spitalizarea
 Nu necesită substanţe de contrast cu iod
 Se poate repeta fără riscuri

DEZAVANTAJE
 Nu pot fi evaluate structurile pline cu aer (plămân, intestin)
 La pacienţii obezi undele ultrasonore sunt atenuate, s-ar putea să fie necesară repetarea
examenului
 Se comunică durata examinării
 Se explică tehnica procedurii şi modul de colaborare, folosirea gelului, păstrarea poziţiei.
 Se obţin informaţii despre eventuale alergii la latex

Se obţine consimţământul informat

NESESAR MATERIALE
 Gel pentru realizarea contactului cu tegumentul
 Prosop textil sau din hârtie
 Foaia de observaţie a pacientului sau biletul de trimitere (când examenul se face ambulator)

PREGĂTIREA PACIENTULUI

PSIHICĂ
 Se informează asupra necesităţii şi inofensivilâţii examenului
 Se prezintă avantajele şi dezavantajele
FIZICA
 Se iau masuri de îndepărtare a gazelor în cazul în care acestea se interpun în faţa fluxului
undelor ultrasonic
 Se inspectează zona pentru a nu exista răni sau bandaje. (Examenul nu se poate face, fiind
necesară aplicarea gelului pe pielea integră).
 Dacă se impune examinarea la un pacient operat se examinează plaga
 Se iau măsuri în cazul examinării copiilor pentru a sta liniştiţi, la nevoie se sedează.
 Unele examene necesită post alimentar (echografia vezicii biliare, echografia
transesofagiană).

27
 Examenele radiologice cu bariu se fac dupa examinare echografica pentru a nu influenţa
imaginea
 Pentru echografia pelvină, vezica urinară trebuie să fie plină
 În cazul echorgafiei Doppler nu se fumează
 Este necesară sedarea preprocedurală în echocardiografia transesofagiană în care se
efectuează şi teste de coagulare.

PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII

 Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările
 Se aşează pacientul în poziţie adecvată, solicitată de medic în funcţie de organul examinat
 Se supraveghează copiii să stea nemişcaţi în timpul examenului
 Examinatorul are grijă să asigure contactul permanent între transductor şi tegument, la
nevoie se mai aplică gel.
 Se înregistrează imaginile pe film, pe CD sau se fac înregistrări digitale
 Se îndepărtează gelul la sfârşitul examinării
 Se transportă la salon dacă este spitalizat

ÎNGRIJIREA ULTERIOARA A PACIENTULUI

 Nu este necesară, examenul fiind netraumatizant, se poate face şi ambulator
 Se acordă îngrijirile impuse de starea generală a pacientului şi de afecţiunea pentru care
este spitalizat
 Se urmăreşte dacă nu apar cumva fenomene alergice la latex în ecografia transvaginală şi
în echografia de prostată şi rect

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

Foaia de observaţie a pacientului se aşează în dosar

NOTAREA PROCEDURII IN DOCUMENTELE

 Se notează în foaia de observaţie rezultatul examenului sau se completează în buletinul de
examen
 Asistenta medicală notează examenul în planul de îngrijire şi dacă este necesară repetarea
acestuia (la cât timp).

EVALUAREA PROCEDURII:
Bilanţ pozitiv:
 Formă dimensiuni, poziţie, structură şi funcţii normale

Bilanţ negativ-intervenţii:
 Imagini neconcludente în echografia abdominală dacă s-au făcut examinări cu Bariu sau
există gaze, zone hipo sau hiperecogene, modificări de formă, volum, poziţie

28
 PARTICULARITĂŢI PENTRU DIFERITE TIPURI DE EXAMENE ECHOGRAFICE

 ECHOGRAFIA TRANSESOFAGIANĂ
 Examen endoscopic şi ultrasonor pentru vizualizarea cordului din poziţia retrocardiacă
eliminând interferenţele cu alte structuri: ţesut subcutanat, oasele toracelui, plămâni.
 Medicul plasează transconductorul ecografic în esofag cu ajutorul endoscopului.
 Pacientul nu trebuie să mănânce cel puţin 8 ore.

Participarea asistentului medical la procedură

 Se montează un cateter intravenos;
 Se sedează pacientul;
 Se aplică electrozi pentru ECG, se monitorizează cordul;
 Se monitorizează TA prin aplicarea unei manşete a tensiometrului;
 Se montează un pulsoximetru;
 Se aşează pacientul în decubit lateral stâng;
 Se anesteziază faringele şi se introduce endoscopul prin cavitatea bucală până la esofag;
 Se face examinarea;
 Se monitorizează atent pacientul încă o oră;
Ecografia transesofagiana poate vizualiza: infarctul miocardic, cardomiopatia, defecte
septale.

 ECHOGRAFIA TRANSTORACICĂ
 Permite vizualizarea şi aprecierea funcţiilor cordului.

Participarea asistentului medical la procedură

 Pacientul este aşezat în decubit dorsal;
 Se aplică pe torace un gel care să faciliteze transmiterea ultrasunetelor;
 Se examinează cordul;
 Se îndepartează gelul.
 Nu necesită îngrijire după procedură.

 ECHOGRAFIA ABDOMINALĂ
 Permite vizualizarea aortei abdominale ficatul, vezicii şi căilor biliare, pancreasului,
rinichilor, ureterelor şi vezicii urinare.
 Nu necesită substanţă de contrast, procedura este utilă pentru femeile gravide, pacienţi
alergici sau cu insuficienţă renală.
 Pacientul nu mănâncă înaintea testului.
 Poziţia pacientului este în funcţie de organul vizat, de obicei decubit dorsal.
 Prezenţa gazelor şi braiului în abdomen distorsionează imaginea.

 ECHOGRAFIE DOPPLER ARTERIO-VENOASĂ

 Evaluează permeabilitatea vaselor de sange, direcţia şi viteza fluxului sangvin,
ultrasunetele fiind reflectate de eritrocite.

Participarea asistentului medical la procedură

 Se descoperă membrele de investigat şi se aplică gelul conductor;
 Fluxul venos poate fi reprodus ca un sunet șuierător (dacă vena este trombozată nu se
percepe nici un zgomot);
 Zonele de ocluzie şi gradul de obstrucţie sunt identificate prin scanare Duplex;
 Pentru examenul arterelor se poate opri circulaţia venoasă prin aplicarea manșetelor de
tensiometru la coapsă, gambă, și gleznă;

29
 Transductorul se plasează imediat sub manşeta umflată (presiunea fiind la un nivel superior
TA sistolice înregistrate în extremintatea normală);
 Se eliberează lent presiunea din manşetă şi se notează valoarea cea mai mare a TA la care
apare aspectul caracteristic de semnal Doppler şuierator;
 Procedura se repetă pentru fiecare nivel.

 EXAMENUL ECHOGRAFIC DUPLEX AL ARTERELOR CAROTIDE

 Vizualizează arterele carotide, măsoară amptitudinea pulsului carotidian, apreciază viteza
şi direcţia fluxului sanguin.

Participarea asistentului medical la procedură

 Pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul fixat pentru a împiedica mişcarea laterală;
 Se aplica gelul şi se face examinarea;
 Testul evidenţiază ocluzia sau stenoza arterei carotide.
Este indicat ca atunci când:
 Există semne neurologice (tulburări acute de vorbite, de vedere, semi-pareză, parestezii,
atacuri ischemice tranzitorii);
 Pacientul acuză cefalee;
 Se percep sufluri pe artera carotidă.

 ECHOGRAFIA PELVINĂ
 Dă relaţii asupra prezenţei şi evoluţiei sarcinii şi asupra patologiei aparatului genital la
femei.
 Se poate realiza pe două căi:
 abdominală;
 vaginală.

 ECHOGRAFIA ÎN OBSTETRICĂ
 Dă relaţii asupra existenţei sarcinii, locului de nidaţii (cavitatea uterină sau în afara
acesteia), inserţii placentare (placenta praevia, sarcina unică sau multiplă, prezentație,
vârsta sarcinii, asupra dezvoltării în raport cu vârsta sarcinii, feţi macrozomi sau retard de
creştere intrauterină). Testul este inofensiv pentru făt.
 În primul trimestru, echografia se realizează pe cale transvaginală, în trimestrul 2 şi 3 se
preferă calea abdominală.
 Pacienta se aşează în decubit dorsal.

Calea abdominală
 Necesită uneori vezică plină pentru a se putea diferenţia de sacul gestional.
 Dacă vezica este goală cu o oră înaintea examenului se oferă pacientei 3 pahare mari de
apa şi este rugata sa nu mictioneze până la terminarea examenului.
 În trimestru 2 şi 3 de sarcină prezenţa scheletului fetal permite biometria şi depistarea unor
eventuale anomalii.
 Efectuarea examenului presupune aplicarea gelului pe zona abdominală.

Calea vaginală
 Nu necesită pregătire, vezica poate fi goală.
 Sonda vaginală este prevăzută cu un capișon care conţine un gel apos, fără să se întrepună
aer între extremitatea sondei şi capișon.
 Metoda se prefera în cazul persoanelor obeze, cu multiple cicatrici abdominale.

 ECHOGRAFIA PELVINĂ ÎN GINECOLOGIE

 Se efectuează de regulă pe cale transvaginala.

30
 Permite vizualizarea uterului şi a ovarelor (formă, structură, poziţie).
 Trompele nu sunt vizibile decât în cazuri patologice.
 Este utilă pentru diagnosticarea fibromului uterin, polipilor, chisturilor de ovar,
evidenţierea abdomenului îngroşat, identificarea cancerelor.

 ECHOGRAFIA DE PROSTATĂ ŞI RECT LA BĂRBAŢI

 Permite evaluarea prostatei, veziculelor seminale, rectului şi ţesutului perirectal.
Participarea asistentului medical la procedură
 Se face o clismă evacuatorie cu aproximativ o oră înainte, prezenţa materiilor fecale poate
altera vizualizarea;
 Pacientul este aşezat în decubit lateral stâng sau decubit dorsal;
 Pentru examinarea endorectală aparatul este plasat într-un sac de latex lubrifiat.
 Explorarea poate vizualiza:
 Hipertrofia beningă de prostată, cancerul de prostată sau rect, prostatita, tumoare de
vezicule seminale.

 ECHOGRAFIA SCROTALĂ
 Poate vizualiza tumori testiculare beninge sau maligne, orhita, hidrocelul, varicocelul,
epididimul, hernia scrotala, criptoshidia, infarctul testicular, torsiunea testiculara.
 Se poate folosi pentru ghidarea acului de biopsie în cazul unei suspiciuni de cancer de
testicul.
 Testul este netraumatizant, nu necesită pregătire specială, se poate face în orice moment al
 zilei, durează aproximativ 20 minute.

 ECHOGRAFIA TIROIDIANĂ
 Diferenţiază chiste de noduli tiroidieni, monitorizează răspunsul la tratament, poate fi
folosită şi la gravide.
 Pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul în hiperextensie.
 Nu necesită pregătire specială.

 ECHOGRAFIA OCHIULUI
 Permite examinarea părţilor exterioare atunci când mediile transparente sunt opace şi este
utilă în urmărirea dezlipirii de retină.

 ECHOGRAFIA MAMARĂ
 Examen fără risc permite studierea structurilor sânului, decelează formaţiuni tumorale cu
diametrul mai mare de 1 cm.
 Face diferenţierea între formaţiuni chistice şi tumorale (tumori solide sau lichide), oferă
criterii semiologice pentru malignitate sau benignitate, permite ghidarea puncţiei
citologice.

31
 EXAMENE ENDOSCOPICE

DEFINIŢIE
Vizualizarea şi examinarea directă a organelor sau cavităţilor cu ajutorul endoscoapelor -
aparate cu fibre optice şi un sistem de lentile ataşate unui tub flexibil sau rigid.

OBIECTIVE
 Examinarea cavităţilor şi organelor pentru stabilirea diagnosticului
 Îndepărtarea unor corpi străini
 Aspirarea secreţiilor
 Recoltarea unor tragmente de ţesut în vederea biopsiei
 Hemostaza cu laser
 Efectuarea unor manevre chirurgicale

TIPURI DE EXAMENE

 ARTROSCOPIA
Vizualizarea directă a interiorului articulaţiei pentru
examinarea şi efectuarea unor proceduri chirurgicale
(eliminare de menisc sau pinten osos, reparare de
ligamente, recoltarea biopsiei)

 BRONHOSCOPIA
Vizualizartea laringelui şi arborelui traheobronşic în scop diagnostic, biopsierea leziunilor
suspecte, aspirarea sputei din bronhii pentru efectuarea culturilor.
În scop terapeutic prin bronhoscopie se realizează: controlul sângerării din bronhii,
îndepărtarea corpilor străini, aspirarea secreţiilor în caz de obstrucţie sau atelectazie
postoperatorie, iradierea endobronşică cu iridiu.

 CITOSCOPIA
Vizualizarea directă a uretrei şi a vezicii urinare în vederea stabilirii diagnosticului,
efectuarea biopsiei de prostată, recoltarea urinei direct din uretere, identificarea sursei de
hematurie.
În scop terapeutic se foloseşte pentru rezecţia tumorilor mici, plasarea cateterelor în
pelvisul renal, hemostază, pentru iradierea tumorilor.

 HISTEROSCOPIA
Vizuarizarea directă a cavităţii uterine cu ajutorul unui endoscop subţire introdus pe cale
vaginală prin colul uterin.

32
 ESOFAGOGASTRODUODENOSCOPIA
(ENDOSCOPIA GASTROINTESTINALĂ SUPERIOARĂ, GASTROSCOPIA)
Permite vizualizarea directă a mucoasei tractului gastrointestinal superior.
Prin esofago-gastroscopie se poate efectua o biopsiere a formaţiunilor suspecte,
îndepărtarea corpilor străini, oprirea sângerării.

 LAPAROSCOPIA
Vizualizarea directă a organelor abdominale şi pelvine pentru stabilirea diagnosticului şi
realizarea unor intervenţii chirurgicale cu minimum de disconfort şi recuperare rapidă.

 MEDIASTINOSCOPIA
Vizualizarea directă a spaţiului cuprins între stern şi cei doi plămâni unde se află traheea,
esofagul, cordul şi marile vase, timusul şi ganglionii limfatici.
Permite efectuarea biopsiei ganglionilor limfatici.

 TORACOSCOPIA
Vizualizarea pleurei, plămânilor şi mediastinului pentru identificarea şi stadializarea
neoplasmului, evidenţierea metastazelor, emfizemului, infecţiei pulmonare şi obţinerea
fragmentelor tisulare pentru biopsii. ↓

33
 RECTOSIGMOIDOSCOPIA
(SIGMOIDOSCOPIA, PROCTOSCOPIA, ANOSCOPIA)
Examinarea endoscopică a anusului, rectului şi sigmoidului şi obţinerea fragmentelor de
ţesut pentru biopsie; îndepărtarea polipilor, obliterarea hemoroizilor. ↓

 COLPOSCOPIA
Vizualizarea vaginului, colului uterin (cervixului) şi vulvei pentru evaluarea unor leziuni
şi obţinerea fragmentelor din zonele suspecte pentru biopsie.

 COLONOSCOPIA
Vizualizarea mucoasei întregului colon, valvei ileocecale şi ileonului terminal pentru
evidenţierea cancerului de colon, polipilor, inflamaţiilor intestinale, malformaţiilor,
hemoroizi şi pentru efectuarea unor manevre chirurgicale endoscopice.

34
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA EXAMENELOR ENDOSCOPICE

OBIECTIVE
 Examinarea cavităţilor unor organe
 Îndepărtarea corpilor străini
 Recoltarea biopsiei
 Efectuarea intervenţiilor chirurgicale

NECESAR MATERIALE
 Aparatul endoscopic
 Măşti, mănuşi, ochelari
 Tampoane, comprese
 Spray anestezic, medicamente recomandate de medic
 Tăviţă renală
 Materiale pentru biopsie
 Material de dezinfecţie
 Sursa de lumină

ETAPE

PREGĂTIREA PSIHICĂ
 Identificaţi pacientul
 Identificaţi cunoştinţele pacientului referitoare la examen
 Explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic şi riscul
 Explicaţi modul de desfăşurare al examenului
 Obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de medic
 Informaţi pacientul că se face anestezie şi descrieţi senzaţiile pe care le poate avea
 Informaţi asupra duratei examenului

PREGĂTIREA FIZICĂ
 Se atrage atenţia pacientului asupra regimului sau a restricţiilor alimentare
 Se verifică dacă au fost respectate
 Se goleşte cavitatea de examinat, dacă este copil se face spălarea dacă medicul recomandă
 Se face test de sensibilitate la xilină cu o zi înainte
 Se fac testele de coagulare
 Se administrează sedative cu o seară înainte, la recomandarea medicului

PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII

 Se identifică pacientul.
 Se verifică recomandarea în foaia de observaţie
 Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările, privind pregătirea specific
 Se evaluează resursele fizice şi starea pacientului pentru a stabili modalitatea de transport
la camera de endoscopie sau la sala de operaţie
 Se pregătesc materialele care însoţesc bolnavul (foaia de observaţie, dosarul de nursing)
 Se însoţeşte pacientul la camera de endoscopie
 Se ajută pacientul să se dezbrace şi să se aşeze pe masa de examinare
 Se asigură poziţia corespunzătoare examenului
 Se servesc medicului instrumentele şi celelalte materiale în funcţie de examenul
recomandat şi scopul acestuia
 Se schimbă poziţia pacientului la cererea medicului şi se supraveghează starea acestuia
 Se informează medicul cu privire la modificările observate

35
 Se ajută pacientul să coboare după masa de endoscopie şi să se îmbrace

ÎNGRIJIREA ULTERIOARA A PACIENTULUI

 Se ajută pacientul să se aşeze pe pat
 Se supraveghează şi se notează funcţiile vitale
 Se atenţionează să nu mănânce un timp variabil în funcţie de examen
 Se discută cu pacientul despre jena resimţită pe traiectul introducerii aparatelor şi se explică
ce trebuie să facă
 Se asigură repausul alimentar după examen în funcţie de anestezie şi organul examinat
 Se verifică eliminările (după caz) pentru a identifica sângerarea, mai ales după biopsie

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

 Se curăţă materialele folosite şi se pregătesc pentru sterilizare
 Se aşează materialele în dulapuri speciale
 Se colectează materialele de unică folosinţă în containere speciale, conform P.U.
 Se trimit la laborator materialele recoltate pentru biopsie
 Spălaţi mâinile

NOTAREA PROCEDURII
 Data, ora efectuării examenului
 Numele persoanei care a efectuat examenul
 Comportamentul pacientului

EVALUAREA PROCEDURII

Bilanţ pozitiv
 Pacientul prezintă stare generală bună, nu acuză discomfort
 Observaţiile făcute în timpul examenului sunt liniştitoare pentru pacient

Bilanţ negativ-intervenţii
 Pacientul acuză jenă - Se explică pacientului că va dispare în ziua următoare şi se sfătuieşte
ce are de făcut în funcţie de organul examinat
 Sângerarea traseului
 Se anunţă medicul pentru a stabili conduita
 Se pregătesc la îndemână medicamente hemostatice şi materiale pentru administrare
 Prezintă febră, dispnee, dureri abdominale
 Se explică pacientului că febra dispare în 24 de ore
 Se anunţă medicul dacă pacientul prezintă dispnee, dureri abdominale

36
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA ARTROSCOPIEI

 Artroscopia este metoda endoscopică prin care se poate vizualiza direct interiorul cavității
articulare.

Scop/indicaţii
 Efectuarea unor proceduri chirurgicale: eliminare de menisc sau pinteni osoși, reparare de
ligamente, biopsie;
 Etabilirea diagnosticului în poliartrita reumatoidă boală artrozică, afecțiuni ale meniscului,
chisturi, sinovită.

Materiale necesare
 Artroscop cu anexe;
 Material pentru anestezie locală;
 Trustă chirurgicală;
 Manual pentru sutură;
 Material pentru dezinfecţie;
 Câmp steril cu deschidere centrală;
 Mănuşi sterile;
 Tavă sau măsuță pentru materiale.

Pregătirea pacientului:
 Se explică pacientului necesitatea procedurii;
 Se obţine consimţământul;
 Se anunţă pacientul să nu mănânce noaptea dinaintea examinării;
 Se informează pacientul că procedura durează 15-30 minute;
 Se explică pacientului că se va face anestezie, disconfortul fiind minim;
 Se alege pozitia în funcție de articulația la care se intervine (cea mai afectată articulație este
cea a genunchiului).

Participarea asistentului medical la efectuarea procedurii

 Se identifică pacientul;
 Se verifică recomandarea medicală;
 Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
 Se asigură poziţia cerută de medic;
 Se depilează locul dacă este cazul, se face dezinfecţie;
 Se serveşte medicului materialul pentru anestezie;
 Se acoperă zona cu un câmp steril;
 Medicul realizează o mică incizie prin care se introduce atroscopul în spaţiul articular
imaginile fiind urmărite pe monitor;
 Asistentul medical supraveghează starea pacientului şi raportează medicului orice
manisfestare
 Serveşte mediclului materialele solicitate;
 La sfârsitul intervenţiei, după scoaterea artroscopului, medicul aplică fire de sutură pe locul
inciziei;
 Zona este acoperită cu un pansament steril/compresiv.

Îngrijirea pacientului după artroscopie

 Se monitorizează fucţiile vitale şi se observă semne de infecţie (febră, tumefacţie, durere
intensă, eritemul, scurgerea în continuare a lichidului prin incizie);

37
 Pacientul este informat că articulaţia va fi dureroasă câteva zile, poate apărea tumefacţia şi
se vor lua următoarele măsuri:
 Piciorul va fi poziţionat mai sus;
 Să se evite flectarea genunchiului;
 Să aplică ghiaţă, comprese reci pentru reducerea edemului;
 Să folosească mijloace de sprijin (baston, cârje) când se deplasează;
 Se anuntă medicul dacă durerea este intensă, articulaţia se inroşeşte, tumefacţia este
accentuată, sau apare febră.
 Firele se scot după 7-10 zile;

38
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA ESOFAGOGASTRODUODENOSCOPIEI
(EDS)
 Esofagogastroduodenoscopia este examinarea endoscopica a porţiunii superioare a tubului
digestiv (esofag, stomac, duoden).
 Poate fi examinată numai o porţiune (esofagoscopie, gastroscopie, duodenoscopie) sau
toate cele 3 segmente.

Scop/indicaţii
 Stabilirea diagnosticului în tumori benigne sau maligne, hernia heatală, esofagita, gastrită,
duodenită, varice esofagiene;
 Diagnosticarea infecţiei cu helicobacter pylori;
 Biopsia formațiunilor suspecte;
 Evaluarea duăa digestia de substanţe corozive;
 Identificarea surseri de sângerare;
 Intervenţia chirurgicală cu ajutorul laserului.

Materiale necesare
 Fibroscop lung flexibil prevăzut cu 3 canale (un canal pentru vizualizare, unul pentru
insuflare de aer, şi aspirare de lichid, și al treilea pentru introducerea diverselor anexe sau
instrumente);
 Anexele fibroscopului;
 Recipiente pentru recoltări;
 Flacoane cu soluţie conservantă daca se face biopsie;
 Medicamente pentru anestezie şi pentru combaterea accidentelor conform recomadării
medicului: xilocaina spray, stomacaina spray, novocaina 1%, xilina pentru badijonare
locală;
 Material de protecţie: maşti, ochelari, şorturi impermeabile;
 Comprese sterile;
 Manuşi sterile;
 Tăviţă renală.

Pregătirea pacientului
 Incepe din momentul anunţării necesitătii examenului;
 Se încurajează pacientul, se lămuresc unele temeri;
 Se explică modul de derulare a procedurii şi de cooperare;
 Dacă se recoltează pentru biopsie este necesar un bilanţ al hemostazei;
 Medicul trebuie să se asigure că pacientul nu ia anticoagulante sau antiagregante;
 Se obţine consimţământul;
 Pacientul este anunţat că în seara dinainte şi în dimineaţa examenului să nu mănânce;
 Dacă funcţia evacuatorie a stomacaului este încetinită, în seara premergătoare examenului
se face o spălătura gastrică;
 Se administrează medicaţie preprocedurală la pacientul axios (seara şi dimineaţa) conform
indicaţiei medicului.

Participarea asistentului medical la procedură

 Examinarea se face în laboratorul de endoscopie;
 Pacientul este aşezat pe masă în decubit lateral stâng;
 Se servesc medicului materiale necesare pentru anestezie;
 Se introduc fibroscopul încet până în stomac;
 Pentru vizualizare cavităţilor digestive se insuflă aer;
 Se explorează fiecare segment;

39
 La sfârşitul procedurii se aspiră excesul de aer şi secreţiile gastrointestinale;
 Produsele recoltate se pregătesc pentru laborator.

Îngrijirea pacientului după procedură

 Pacientul rămâne sub supraveghere la laboratorul de endoscpie 30 minute;
 Nu mănâncă, nu bea 2 ore până la restabilirea reflexului de deglutiţie;
 Este posibil să acuze uşoară disfagie şi disfonie;
 Este informat că manisfestările dispar, se recomandă gargară şi inhalaţii cu mentol;
 Senzaţia de balonare este normală după esofagogastroduodenoscopie.
 Daca nu dispare, pacientul nu elimină mucusul şi aerul, acuză dureri se anunţă medicul care
poate să recomande aspiraţie cu sonda gastrică;
 Se supraveghează scaunul;
 Se măsoară temperatura;
 Se observă respiraţia;
 Dacă apar sângerare, febră sau dureri abdominale se anunţă medicul.

40
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA BRONHOFIBROSCOPIEI

 Este un examen endoscopic ce constă în explorarea mucoasei traheei şi a bronhiilor cu

ajutorul unui endoscop ce conţine fibre optice (bronhofibroscop).

Indicaţii
 Hemoptizie;
 Expectoraţie prelungită sau sanguinolentă;
 Corpi străini intrabronşici;
 Tumori mediastinale.

Contraindicaţii
 Alergie la anestezicele locale;
 Tratamente anticoagulante în curs.

Incidente şi accidente
 Accidente alergice la anestezicele locale;
 Agitaţia pacientului şi întreruperea examenului prin intoleranţă la bronhoscop.

Principii generale
 Se utilizează bronhoscoape flexibile, de calibru mic, bine tolerate de pacient, care permit o
explorare profundă;
 Examinarea se face într-o cameră specială după ce pacientului i s-a efectuat enestezia
locală.

Pregătirea materialelor
Se vor pregăti materialele respectând regulile de asepsie:
 Bronhoscopul cu anexele sale (pense pentru prelevări de ţesut, pentru îndepărtarea corpilor
străini) sterile;
 Recipiente sterile etichetate cu numele pacientului pentru prelevări de secreţii bronşice;
 Un vaporizor cu xilină pentru anestezia faringolaringiană;
 Medicamente pentru intervenţie rapidă în caz de şoc;
 Seringi şi ace de unică folosinţă.

Pregătirea pacientului
 Se explică pacientului scopul și derularea procedurii;
 Se obţine consimţământul informat.

Participarea asistentului medical la efectuarea bronhofibroscopiei

 Se cercetează testele de coagulare şi se administrează, la indicaţia medicului,
anticoagulante pentru a preveni hemoragia în caz de prelevare de ţesut bronşic;
 Se instruieşte pacientul să rămână “à jeun” şi să nu fumeze în dimineaţa examinării;
 Se administrează premedicaţia conform indicaţiei medicului: antitusive, antisecretorii,
anxiolitice / tranchilizante (cu condiţia ca pacientul să nu aibă glaucom sau adenom de
prostată, fiindcă conţin atropină şi produc midriază şi retenţie de urină);
 Se îndepărtează protezele dentare, dacă există;
 Se introduce fibroscopul pe gură (după anestezia faringo-laringiană) sau pe una din fosele
nazale;

41
 Medicul priveşte pe monitor imaginea internă mărită a căilor respiratorii şi dictează
modificările;
 Asistentul medical notează pe buletinul de analiză modificările identificate de medic;
 Se fac prelevări de secreţii pentru examen bacteriologic, citologic, biochimic şi de ţesut
pentru examen anatomopatologic.

Îngrijirea pacientului după procedură

 Se insistă ca pacientul să nu bea nimic 2-3 ore după examen fiindcă există riscul unei căi
false din cauza anesteziei;
 Se supraveghează tusea şi expectoraţia, pentru a surprinde o eventuală hemoptizie;
 Se observă culoarea tegumentelor şi se măsoară frecvenţa respiraţiei şi pulsului.

42
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA PLEUROSCOPIEI (TORACOSCOPIE)

 Pleuroscopia/toracoscopia) este examinarea endoscopică a cavităţii pleurale, a suprafeţei

plămânului, după constituirea pneumotoraxului artificial (insuflarea aerului în cavitatea
pleurală).

Scop/indicaţii
 Vizualizarea directă a pleurei parietale şi viscerale, plămânilor şi mediastinului;
 Drenarea revărsatelor pleurale, obţinerea de fragmente tisulare;
 Diagnosticarea neoplasmului pulmonar/pleural, metastazelor pulmonare, infecţiilor pleuro-
pulmonare.

Materiale necesare
 Pleuroscop (toracoscop);
 Aparat pentru introducerea aerului;
 Câmpuri sterile, comprese sterile;
 Mănuşi sterile;
 Ace şi seringi pentru anestezie, soluţie anestezică;
 Material de dezinfecţie: soluţie dezinfectantă, tampoane;
 Trusă antişoc (pentru prevenirea accidentelor);
 Flacoane eprubete pentru produse recoltate (biopsie, lichid).

Pregătirea pacientului
 Se explică pacientului derularea procedurii pentru reducerea temerior legate de examenare;
 Pacientul va fi sedat în preziua şi ziua examinării;
 Se explică necesitatea şi modul de colaborare;
 Se obţine consimţământul;
 Pacientul este informat că se vor parcurge 2 etape: constituirea pneumotoraxului şi
examinarea propiuzisă;
 Nu mănâncă cel puţin 8 ore înainte;
 Cu o oră înainte de institurea pneumotoraxului la indicaţia medicului şi în funcţie de starea
pacientului se administrează un tranchilizant (meprobamat, medazepam, diazepam).

Participarea asistentului medical la procedură - pneumotorax

 Pacienutul este culcat pe canapea în decubit lateral pe partea sănătoasă;
 Braţul de deasupra este ridicat deasupra capului, flectat aşa încât palma să atingă urechea;
 Se dezinfectează regiunea indicată, se oferă medicului materiale pentru realizarea
anesteziei;
 Se face puncţia şi se adaptează aparatul pentru pneumotorax cu ajutorul căruia se introduc
300-400 ml aer în cavitatea pleurala;
 Se urmăreşte permanent starea pacientului;
 Pacientul este aşezat în decubit dorsal;
 După 10-15 minute este ajutat să se ridice în poziţie şezând;
 Se supraveghează respiraţia care trebuie să fie ritmică şi liniştită;
 Se anunţă medicul dacă: respiraţia devine greoaie, pacientul acuză durere, se cianuzează,
TA scade, pulsul este accelerat filiform (pericol de şoc pleural);
 Pacientul poate acuza o jenă discretă pe partea unde s-a creat pneumotoraxul;
 Dacă nu apar incidente la recomandarea medicului se poate face un control radiologic.

43
Participarea asistentului medical la procedură - pleuroscopie
 Pacientul este condus la sala de operaţie;
 Este aşezat în poziţie semişezând sprijinit pe partea sănătoasă;
 Braţul de partea examinată va fi ridicat, palma este aşezată pe ceafă;
 Poziţia este fixată de asistenta care sprijină braţul şi supravegheaza permanent pacientul;
 Toracoscopul este introdus printr-un trocar de către medic, asistenta serveşte materialele
solicitate;
 Medicul efectuează examinarea şi eventual recoltează lichid sau fragmente pentru biopsie;
 Se scoate trocarul şi se reexpansionează plămânul;
 Materialele recoltate se etichetează şi se trimit la laborator;
 La nivelul plăgii se aplică fire sau agrafe şi un pansament steril;
 Peste pansament, la recomandarea medicului se pot aplica la nivelul toracelui fâşii de tifon,
circular.

Îngrijirea pacientului după procedură

 Se efectuează radiografie pulmonară de control;
 Se monitorizează pacientul: pot apărea accese de tuse, hematon al peretelui toracic;
 La recomandarea medicului se administrează analgezice, sedativ, calmante ale tusei.

44
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA COLONOSCOPIEI

 Colonoscopia este examenul vizual direct al colonului cu ajutorul unui coloscop flexibil,
lung de 135-185 cm care permite observarea/vizualizarea colonului sigmoid, descendent,
transvers şi ascendent până la cec.

Scop/indicaţii
 Stabilirea diagnosticului în suspiciune de cancer de colon, polipi colonici, hemoroizi;
 Boli intestinale inflamatorii;
 Rectoragii;
 Excizia polipilor colonici;
 Obţinerea biopsiilor tisulare.

Materiale necesare
 Materiale de protecţie: aleză, muşama, mănuşi de unică folosinţă:
 Materiale pentru colonoscopie:
 Colonoscopul cu anexe în funcţie de scopul examenului;
 Pensa pentru biopsie;
 Eprubete, recipiente cu soluţii conservatoare pentru materialul recoltat;
 Materiale pentru anestezie sau medicamente pentru reducerea sensibilităţii şi anxietăţii;
 Vaselină sterilă pentru lubrifiere;
 Materiale pentru asepsie şi antisepsie:
 Soluţii dezinfectate cerute de medic;
 Câmpuri sterile prevăzute cu deschidere centrală;
 Comprese sterile.

Pregătirea pacientului
 Se explică pacientului necesitatea examenului şi modul de colaborare;
 Este informat asupra senzaţiilor neplăcute (durere, presiune) pe care le poate avea la
introducerea şi înaintea colonoscopului;
 Dacă examenul este însoţit de intervenţie chirurgicală (biopsie, rezecţie de polipi) se face
un bilanţ al hemostazei;
 Rezultatul examenului depinde în mare măsură de pregătirea/curăţirea colonului care se
realizează prin:
 Regim alimentar fără reziduri 3 zile înainte de examen: se evită legumele (conţin fibre şi
cresc deşeurile fecale), fructele crude sau uscate, cerealele, brânza fermentată, sosurile;
 Regim alimentar recomandat: produse lactate, carne albă (peşte, pasăre fără sos, făinoase,
pâine veche, biscuiţi, produse dulci şi produse grase);
 Se administrează purgativ – FORTRANS – care se prezintă sub formă de pudră solubilă (4
plicuri care se dizolvă în 4 litri de apă).
 Soluţia este ingerată în priza unică, 4 litri cu o seara înainte în 4 ore, sau fracţionat 2 litri
seara şi 2 litri dimineaţa. Se recomandă ca ultimul pahar să fie băut cu 3-4 ore înainte de
examen.
 Pacientul este atenţionat că soluţia are un gust foarte dulce, poate produce grețuri şi
vărsături.
 cu o seară înainte pacientul poate poate servi o masă foarte uşoară – să nu mănânce cel
puţin 4 ore înainte de examinare;
 Este atenţionat să nu ia fier sau cărbune timp de 8 zile înainte de examinare;
 După ce pacientul este informat asupra riscurilor se obţine acordul scris;
 Dacă examinarea este asociată cu intervenţia chirurgicală se consultă un anestezist, se
montează o linie venoasă;

45
 Se îndepartează proteza dentară dacă se face anestezie generală;
 Examinarea nu se face, nefiind concludentă, dacă pacientul a facut un examen cu sulfat de
bariu în ultimele 48 ore.

Participarea asistentului medical la procedură

 Se identifică pacientul;
 Se verifică recomandarea medicală;
 Se verifică dacă pacientul a respectat indicaţiile privind curăţirea colonului;
 Se aşează pacientul în decubit lateral stâng cu genunchii flectaţi;
 Se acoperă zona ano-perineală cu un câmp steril prevăzut cu deschidere centrală;
 Se lubrifiază vârful tubului cu vaselină sterilă şi se introduce încet prin anus cu mişcări
uşoare de rotaţie;
 Tubul colonoscopului este introdus încet sub controlul monitorului de care este legat;
 Pentru destinderea pereţilor colonului în vederea examinării se introduce aer;
 In timpul examinării asistenta linişteşte pacientul, îi recomandă să se relaxeze și să
colaboreze;
 Urmăreşte funcţiile vitale;
 Schimbă poziţia pacientului dacă medicul solicită;
 Serveşte medicului piesele anexe în funcţie de scopul şi indicaţia examenului;
 Primeşte materialele extrase şi le pregăteşte pentru expedierea la examene de laborator.

Îngrijirea pacientului după colonoscopie

 Dacă s-a făcut anestezie generală, pacientul rămâne în sală până la trezire;
 Se supraveghează pulsul, TA, To, dureri abdominale;
 Se hidratează pacientul dacă acuză slăbiciune;
 Pot apărea: dureri abdominale, febră, frisoane, scaun cu sânge, situaţii în care este necesară
continuarea spitalizării;
 Senzaţia de balonare determinată de introducerea aerului dispare treptat.

46
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA RECTOSIGMOIDOSCOPIEI

 Rectosigmoidoscopia este endoscopia porţiunii inferioare a intestinului gros.

Scop/indicaţii
 Vizualizarea de hemoroizii, polipi intestinali, colită ulceroasă, boala Crahn, sindromul
colonului iritabil;
 Recoltarea unor fragmente pentru biopsii.

Materiale necesare
 Rectosigmoidoscopul;
 Vaselină sterilă;
 Tampoane de vată;
 Mănuşi sterile;
 Câmp steril cu orificiu central;
 Soluţie saturată de MgSO4;
 Mediu de cultură pentru examene bacteriologice;
 Pensă pentru biopsie;
 Pensă anatomică;
 Flacon cu formol pentru fragmentul de biopsie.

Pregătirea pacientului
 Pacientul consumă un regim alimentar fără reziduri: se evită legumele (conţin fibre şi cresc
deşeurile fecale), fructele crude sau uscate, cerealele, brânza fermentată, sosuri;
 Se face clisma evacuatorie înaltă;
 Cu 2-3 ore înaintea examenului se face o nouă clismă înaltă sau prin sifonaj pentru a
îndepărta complet resturile de materii fecale şi exudatele patologice;

Participarea asistentului medical la procedură

 Se dezbracă regiunea inferioară a corpului;
 Se aşează pacientul în poziţie genupectorală cu uşoară lordoză a regiunii lombare;
 Se acoperă pacientul cu un câmp steril cu deschidere centrală în zona anusului;
 Se unge tubul rectoscopului cu vaselină;
 Se oferă medicului mănuşi sterile pentru a efectua un tuseu rectal, apoi se oferă alte mănuşi
sterile pentru a manevra rectoscopul;
 Medicul introduce rectroscopul după ce a fost lubrifiat;
 Se insuflă aer dacă medicul solicită;
 Se pregătesc tampoane cu sulfat de magneziu şi se oferă medicului şi dacă le solicită în
vederea combaterii spasmelor din zonele examinate;
 Dacă este nevoie, resturile de materii fecale sunt îndepărtate cu tampoane uscate;
 Se preiau produsele recoltate şi se pregătesc pentru a fi trimise la laborator.

Îngrijirea pacientului după procedură

 Se face toaleta regiunii anale;
 Se îndepărtează mucozitățile și resturile de substanță lubrifiantă;
 Dacă s-a efectuat biopsie, este posibil să se observe o ușoară sângerare;
 Se anunță medicul în caz de sângerare, febră sau durere mare.

47
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA CISTOSCOPIEI

 Cistoscopia este examinarea endoscopică a cavităţii vezicii urinare, uretrei, și ureterelor.

Scop/indicaţii
 Inspectarea şi biopsierea prostatei;
 Colectarea problelor de urină direct din ureter;
 Identificarea sursei de hematurie;
 Plasarea cateterelor ureterale în pielografia retrogradă;
 Realizarea unor intervenţii chirurgicale (rezecţia unor tumori, rezecţia prostatei
hipertrofiate).

Materiale necesare:
 Cistoscopul cu anexe în funcţie de scop şi indicaţie;
 Câmpuri sterile, mănuşi sterile, halat, mască;
 Seringă Guyon cu olivă, sterilă;
 Soluţie pentru anestezie – novocaină 0.5% 40-50 ml;
 Seringă de 20 ml sterilă;
 Pense sterile;
 Două sonde uretrale radiopace lungi de 60-70 cm;
 Sonde uretrovezicale sterile;
 Soluţii dezinfectante;
 Eprubete pentru colectarea urinei;
 Două taviţe renale.

Pregătirea pacientului
 Se explică pacientului necesitatea examinării;
 Se obţine consimţământul;
 In unele cazuri medicul recomandă antibiotice cu o zi înainte şi 3 zile după procedură;
 Cu 30 minute înainte se administrează un sedativ pentru reducerea anxietăţii
 Dacă se face anestezie generală, nu bea, nu mănâncă 12 ore;
 Este anunţat să nu mănânce/bea 500 ml înainte de examen pentru a asigura fluxul urinar;
 Este invitat să îşi golească vezica;
 Este aşezat pe masă în poziţie ginecologică;
 Se efectuează toaleta organelor genitale şi perineului cu apă şi săpun;
 Daca medicul recomandă se face clismă evacuatoare;
 Este atenţionat că la trecerea cistoscopului are senzaţia de micţiune.

Participarea asistentului medical la efectuarea procedurii

 Se identifică pacientul;
 Se verifică recomandarea medicală;
 Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
 Se aşează pacientul pe masa de examinare;
 Se face dezinfecţia meatului urinar;
 Medicul face anestezia locală: la femei se face anestezie locală, la barbati având în vedere
lungimea şi traseul uretrei se face rahianestezie, anestezie generală sau intravenosasă;
 Se verifică funcţionalitatea sistemului;
 Se lubrifiază tubul cistoscopului cu vaselină sterilă;
 Se face o spălătură vezicală cu soluţie cu acid boric 3% până când lichidul eliminat este
curat;
 Se umple vezica cu 150 ml apă sterilă sau cu o soluţie slab dezinfectată la bărbaţi, 250ml

48
 la femei;
 Se înlocuieşte canula cu sistemul optic, se racordează sistemul de iluminat;
 Se oferă medicului anexele cistoscopului în funcţie de scop;
 Se oferă eprubete pentru produsele recoltate;
 In timpul examinării asistenta urmăreşte starea pacientului şi raportează medicului dacă
constată modificari ale funcţiilor vitale.

Îngrijirea pacientului după cistoscopie

 Pacientul este transportat la salon în funcţie de starea generală şi de anestezia practicată (cu
fotoliu rulant, cu targa);
 Poziţia în pat este în funcţie de anestezie;
 Se monitorizează semnele vitale timp de 24 ore;
 Se observă semne de hemoragie;
 La recomandarea medicului se pot face spălături post procedurale cu soluţii izotone
recomandate;
 Se continuă dacă este cazul administrarea de antibiotice;
 Pacientul va fi informat că pot aparea: accese febrile trecătoare, frisoane, dureri lombare.
La recomandarea medicului se administrează antispastice, analgezice;
 Este posibilă retenţia de urină;
 Se recomandă creşterea consumului de lichide;

 Dacă pacientul prezintă dureri de spate sau arsură la micţiune, acestea sunt pasagere şi se
calmează după administrarea de analgezice;
 Se recomandă pacientului să stea în repaus deoarece pot apărea ameţeli.

Observații
 La femei citoscopia se poate face şi ambulator;
 La sfârsitul examinării pacienta va fi instruită să se autoobserve: urina poate fi roz, dar dacă
este roşie sau conţine cheaguri se anunţă medicul.

49
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA LAPAROSCOPIEI

 Laparoscopia sau celioscopia reprezintă explorarea cavităţii peritoneale cu ajutorul unui

laparoscop introdus prin peretele abdominal, printr-un trocar.

Scop/indicaţii
 Examinarea directă a suprafeţei ficatului, splinei, colecistului, căilor biliare extrahepatice,
tubului digestiv, organelor genitale şi pereţilor abdominali;
 Efectuarea unor intervenţii cu minim disconfort post operator.
Materiale necesare
 Câmpuri şi mănuşi sterile;
 Medicamente sedative: fenobarbital, meprobamat , atropină; seringi, ace pentru
administrare;
 materiale de dezinfecţie: tinctură de iod şi tampoane;
 Bisturiu, pense hemostatice;
 Laparoscop;
 Antibiotice, ser fiziologic;
 Taviţă renală;
 Aparat pentru pneumoperitoneu;
 Materiale pentru anestezic.

Pregătirea pacientului
 Se anunţă pacientul, se explică modul de desfăsurare a examenului;
 Pacientul este sfatuit ca în ziua dinaintea examenului să consume regim hidric;
 Seara şi dimineaţa se face clisma evacuatorie;
 Cu 30 minute înainte de examen se administrează fenobarbital o fiolă sau 400mg
meprobamat si 0.5mg atropină;
 Se îndepărtează pilozitatea abdominală;
 Se transportă pacientul în sala de examen.

Participarea asistentului medical la procedură

 Pacientul este aşezat în decubit dorsal;
 Se fixează pe masă;
 Medicul realizează anestezie peridurală sau generală;
 Se efectuează pneumoperitoneul prin introducerea a 3-6 litri CO2, pană se atinge o presiune
de 12 mm Hg dupa care acul se retrage;
 La locul inţepăturii se face o incizie prin care se introduce un trocar cu diametrul de 8-12
mm;
 Prin trocar, după scoaterea mandrenului, se introduce laparoscopul;
 Se inspectează cavitatea abdominală;
 Pentru biopsie medicul introduce încă un trocar prin care se introduce o pensă lungă sau un
electrocauter;
 După terminarea manevrelor, se scot laparoscopul şi pensă de manevră, se elimină CO2 din
cavitatea peritoneală, se îndepărtează canulele trocar.

 Se suturează plăgile prin care trocarele au fost introduse, apoi se pansează.

 În timpul intervenţiei, asistentul medical:
 Serveşte medicului materialele solicitate;
 Primeşte materialele folosite;
 Primeşte probele recoltate.

50
Îngrijirea pacientului dupa procedură
 Se îmbracă;
 Se trimite la salon;
 Nu mănâncă 2 ore, consumă numai lichide;
 Se pune pungă cu gheaţă;
 Daca pacientul nu are scaun, se face clismă;
 Firele de sutură se îndepărtează a cincea zi;
 Se măsoară T, TA, puls.

51
PREGĂTIREA PACIENTULUI ȘI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EXAMINAREA RADIOLOGICĂ A TUBULUI DIGESTIV
(TRANZITUL BARITAT)
Scop
 Stabilirea diagnosticului în gastrite cronice, ulcer, gastroduodenal, tumori ale tubului
digestiv
 Evidenţierea varicelor esofagiene, hernie hiatali şi a refluxului gastro-esofagian

Indicatii
 Examinarea radiologică a stomacului şi intestinelor se indică la bolnavii cu tulburări gastro-
intestinale.
 Necesită o pregătire prealabilă conştiincioasă.

Contraindicatii
Examinarea radiologică gastro-intestinală va fi contraindicată la bolnavii caşectici, în stare
gravă, adinamici, la cei care suferă de tromboze, ileus, perforaţia tubului digestiv, hemoragie
gastro-intestinală acută, peritonită acută, precum şi în prima jumătate a sarcinii.

Medicul radiolog execută examenul.

Asistentul medical:
 Pregăteşte pacientul conform recomandărilor medicului curant;
 Pregăteşte materialele şi însoţeşte pacientul la serviciul de radiologie;
 Pngrijeşte pacientul după examen.

Segmentele tubului digestiv nu sunt vizibile radiologic fără substanţă de contrast.

! Organele abdominale cavitare, având o putere egală de absorbţie a razelor Roentgen, nu pot
fi puse în evidenţă decât după umplerea lor cu o substanţă de contrast.

Pregătirea pacientului
 Pacientul este anunţat cu două zile înainte de procedură;
 Se explică pacientului în ce constă examenul;
 Cu l-2 zile înaintea examinării, bolnavul va fi pregătit printr-un regim alimentar uşor de
digerat şi neflatulent, format din supe, ouă, pâine prăjită, unt, făinoase, produse lactate.
 Se va evita administrarea de purgative şi se va suspenda cu 2-3 zile înainte administrarea
medicamentelor cu conţinut de bismut, iod, fier, calciu sau bariu pe cale bucală, deoarece
acestea împiedică vizibilitate organelor de examinat, prin opacifierea stomacului şi a
intestinelor.
 Este atenţionat ca înainte cu cel puţin 8 ore şi în dimineaţa examenului să nu mănânce, să
nu fumeze (creşte secreţia gastrică);
 In seara din ajunul examinării se va face o clismă evacuatoare.
 In dimineaţa examenului este condus la serviciul de radiologie având asupra lui substanţa
de contrast (BaSO4);
 Este atenţionat ca în timpul examenului să urmeze indicaţiile medicului;
 Este informat că suspensia baritată are gust de cretă.
 Examinarea se execută pe nemâncate, în orele de dimineaţa, pentru că mai târziu se adună
în stomac secreţiile care diluează substanţele de contrast şi acoperă pliurile mucoasei, care
nu mai pot fi analizate
 In caz de hipersecreţie de suc gastric sau de stenoză pilorică, când lichidul adunat nu
permite examinarea stomacului, acesta trebuie evacuat printr-un tubaj gastric cu sondă
Einhorn, efectuat înaintea examinării,

52
 In mod obişnuit însă se va evita executarea unui sondaj gastro-duodenal înaintea
examenului radiologic, pentru că acesta irită mucoasa şi produce el însuşi o hipersecreţie
nedorită.
 La fel se va interzice bolnavului să fumeze, pentru că aceasta măreşte secreţia gastrică.
 Unele medicamente schimbă tonicitatea şi motilitatea gastrică, din care cauză înaintea
examenului nu se va da bolnavului nici un fel de medicament.

 Pentru examenul radiologic gastro-intenstinal se vor folosi substanţe opace de contrast cu

număr atomic ridicat, care au o putere de absorbţie mare dar nu sunt toxice. O astfel de
substanţă este sulfatul de bariu.
 Pregătirea suspensiei cere atenţie, căci există săruri de bariu resorbabile, toxice pentru
organism. La unele preparate de bariu s-au adăugat diverse corective de gust, însă acestea
pot provoca o secreţie gastrică mărită, deci utilizarea lor nu este de dorit. De cele mai multe
ori se folosesc suspensiile de bariu în apă.
 Pentru o examinare sunt necesare suspensii de bariu de diferite concentraţii.
 Pentru examenul gastric se foloseşte o suspensie mai subţire (bariu/apă/1/2), iar pentru
examinarea mucoasei gastrice sau a esofagului, o suspensie de bariu mai concentrată, în
proporţii de bariu/apă =3/2.
 Pregătirea substanţei de contrast se face în felul următor:
 Se introduc într-un pahar sau cană 150 g sulfat de bariu sau un pachet original (sulfat
de bariu pentru Roentgen) şi se adaugă o mică cantitate de apă caldă, cu care se
amestecă praful până se formează o pastă omogenă, fără grunji.
 Se completează apoi paharul până la 250 —300 g şi se amestecă cu ajutorul unei linguri
de lemn.
 O suspensie mai groasă, folosită pentru examenul esofagului, se obţine prin adăugare
de 100 —150 g de apă la 150 g de bariu.
 Bariul depune destul de repede pe fundul vasului şi înainte de a se da bolnavului va fi
resuspendat prin amestecare cu o lingură.
 Pentru a evita accidentele se va folosi bariu din ambalaje originale, etichetate.
 Bolnavii beau în general suspensia baritată fără nici o aversiune; sunt însă unii care prezintă
greţuri, de aceea li se va cere să respire adânc de câteva ori, până când greţurile dispar.
 Asistenta introduce bolnavul dezbrăcat sub ecran şi-i dă în mâna stângă cana cu bariu.
 La comanda medicului, bolnavul va înghiţi cantitatea necesară de bariu.
 Stomacul sănătos elimină bariul înghiţit în 2-3 ore şi umple ansele intestinului subţire.
 După 6-8 ore, coloana de bariu ajunge la cec
 După 24 de ore, umple colonul în întregime.
 Bolnavul va fi rechemat, conform indicaţiei medicului, după 2, 8 şi 24 de ore, pentru a
urmări sub ecran evacuarea stomacului, umplerea intestinului subţire şi a colonului.
 De aceea până la terminarea examenului complet, bolnavul nu are voie să ia purgative sau
să i se facă clismă.
 Examinarea stomacului se mai poate face şi prin metoda contrastului gazos.
 Ea se realizează, fie prin insuflarea de aer în stomac. cu ajutorul unei sonde, fie prin
administrarea unui amestec care generează gaze.
 Amestecul gazogen utilizat este format din acid tartric şi bicarbonat de sodiu.
 Dupa 2ore de la examinare bolnavul poate să mănânce → controalele repetate nu trebuie
să fie executate pe nemâncate.
 Asistenta are sarcina de a ţine evidenţa bolnavilor rechemaţi pentru examinări radiologice
şi a comunica, prin condica de predare a schimbului următor, ora exactă la care trebuie să
se prezinte la serviciul de radiologie.
 După terminarea examinării se va da bolnavului un purgativ, de obicei o lingură de ulei de
parafină, căci bariul produce uneori constipaţie.
 Scaunul va fi colorat în alb, ceea ce trebuie comunicat bolnavului, pentru ca să nu se sperie.

53
 La copiii mici se va folosi bariul corectat cu cacao sau cu gust de lămâie.
 Bariul sugarilor se va prepara cu ceai sau cu lapte şi nu cu apă şi se va administra cu
biberonul.
 Cantitatea de suspensie bariu/apă necesară pentru ei este de 100 g, pentru copiii mici 100-
150 g, iar pentru copiii mai mari 150-200 g, toate în diluţie de l:2.
 Substanţa de contrast se dă copiilor cu lingura.
 Pentru examinarea intestinului subţire, bolnavul poate fi rechemat de mai multe ori încă
în primele ore. în acest timp, asistenta se va îngriji ca bolnavul să nu primească nimic de
mâncat sau băut şi să nu i se administreze medicamente.
 În unele cazuri se folosesc metode speciale pentru introducere a substanţei de contrast în
tubul digestiv al bolnavului.
 Astfel, suspensia de bariu poate fi introdusă direct în jejun printr-o sondă duodenală, în
vederea acestui scop se va introduce sonda Einhorn, după metoda obişnuită până dincolo
de duoden, înaintarea sondei se controlează sub ecran radiologic.
 Când diviziunea 75-80 ajunge în dreptul arcadei dentare se introduce prin sondă, cu ajutorul
unei seringi, substanţa de contrast direct în jejun.
 Tot pentru examinarea intestinului subţire se utilizează metoda introducerii fracţionate a
bariului, bolnavul înghiţind din 10 în 10 minute câte o înghiţitură din substanţa opacă.
 Prin urmărirea înaintării bariului în colon se poate examina apendicele.
 Timpul cel mai potrivit pentru acest lucru este la 24 de ore de la administrarea perorală a
suspensiei baritate.
 Uneori, suspensia de contrast se amestecă cu o lingură de sare amară, care diluează
substanţa de contrastat din cec, intensifică peristaltismul cecului şi uşurează umplerea
apendicelui.

Îngrijirea pacientului după examenul radiologic

 Pacientul este informat că scaunul are culoare albă 1-2 zile după examen;
 Pacientul este informat că este posibil să apară constipație, caz în care se administrează o
lingură ulei de parafină, sau un laxativ;
 Dacă medicul recomandă, pacientul revine la serviciul de radiologie după 2, 8 sau 24 ore;

54
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA EXAMENARII RADIOLOGICE A FARINGELUI SI ESOFAGULUI

1. Examenul pe gol al regiunii cervicale, mediastinale-posterioare, până la diafragm se face de

rutină şi poate evidenţia un megaesofag (imagine hidroaerică caracteristică pe topografia
faringelui si esofagului) şi corpii străini radioopaci;
Uneori se observă spontan tumorile faringelui si esofagului voluminoase (benigne sau maligne)
ce opacifiază spaţiul clar.
2. Examenul cu substanţă de contrast
 Uzual, contrastul ce se foloseşte este suspensia baritată clasică 150 g pulbere/ 250 ml apă,
dar sunt diverse preparate de firmă cu densităţi crescute şi aditivi (carboximetilceluloză) ce
cresc aderenţa bariului la mucoasă.
 In cazul tulburărilor de deglutiţie, arsurilor faringo-esofagiene recente şi suspiciunii clinice
de fistule eso-mediastinale sau eso-bronşice, în locul bariului se foloseşte o substanţă iodată
hidrosolubilă cu amelioratori de gust în compoziţie (Gastrografin-Schering); in aceste
cazuri, administrarea bariului este interzisă datorită complicaţiilor majore (mediastin,
bronhopneumonii).

Examenul radiologic la nou născut şi la sugar se face cu o cantitate redusă de suspensie

La nou-născut şi sugar este necesar un sistem de construcţie specială care permite menţinerea
copilului în poziţie verticală; suspensia baritată (Gastrografin) se administrează cu biberonul
în amestec cu lapte; în unele cazuri, este necesară administrarea pe sondă naso faringiană.
 Opacă (1-2 linguri) după ce in prealabil au fost infometaţi timp de 2-3 ore, adăugată la un
biberon de lapte sau ceai;
 Amestecul poate fi introdus printr-o sondă nazofaringiană;
Examinarea stenozelor postcaustice la copilul mic se face cu substanţă de contrast iodată
(când există suspiciune de fistulă);

Indicaţiile examenului
 la sugar şi nou născut: suspiciunea de malformaţii (atrezie), vărsături;
 la copii: corpi srăini - probabili;
 la adult: disfagie, sialoree, arsuri retrostemale, hematemeză, regurgitaţii;
 în studiul modificărilor organelor din vecinătate (cord, mediastin - pulmon, aortă, coloana
vertebrală dorsală);
 la orice vârstă - după arsuri esofagiene post-caustice (la 3-4 săptămâni), controlul
postoperator al neoesofagului chirurgical şi anastomozelor;
 ca preambul obligatoriu la orice examinare cu bariu a stomacului şi duodenului;
 în timpul şi după procedurile intervenţionale (dilataţii, proteze).

Pacientul se poziţionează:
Vertical - cu raza X orizontală, apoi se îngurgitează suspensia opacă în decubit şi
Trendelenburg (aceste poziţii stimulează peristaltismul, evidenţiază mai bine mucoasa şi
eventual refluxul gastroesofagian, herniile hiatale mici, ca şi tulburările de motilitate)
In decubit, pasta baritată fie că se îngurgitează pe tub de plastic, fie pacientul înghite suspensia
reţinută în orofaringe după administrarea în poziţie verticală.
Pentru studiul dinamicii esofagiene se recomandă pacientului (după înghiţirea pastei baritate)
să execute mişcări respiratorii ample: inspirul maximal reduce lumenul esofagului la nivelul
hiatusului, încetineşte tranzitul şi evidenţiază bine ampula epifrenică. Deglutiţia „în gol”
provoacă peristaltismului, favorizând evacuarea contrastului şi examinarea în strat subţire,
aprecierea supleţii pereţilor.
Antispasticele realizează încetinirea tranzitului, a peristalticei, aspect hipoton, favorizând
examinarea reliefului mucos şi evidenţierea refluxului gastro-esofagian.

55
Metoclopramid im sau iv, poate produce relaxarea sfincterului cardial, a spasmului esofagian,
realizând concomitent o stimulare a peristaltismului (efect de favorizare a golirii) util în
diferenţierea cardiospasmului de alte leziuni (organice).
Proba Valsalva (expir forţat cu glota închisă, după inspir forţat) evidenţiază:
 diverticulii faringo-esofagieni (Zenker) in faza incipientă;
 tumori ale hipofaringelui şi ale gurii esofagului;
 normal, in timpul acestei probe, pereţii faringelui se destind, sinusurile piriforme se
destind de asemenea, iar tranzitul bolului se incetineşte;
Tehnica Brombart-Hillemand:
 Efectuată după ce esofagul a fost examinat cu substanţă de contrast şi stomacul sa umplut;
 Bolnavul este aşezat in incidenţă laterală stangă şi flectează trunchiul la 90° astfel incat să
atingă cu degetele mainii incălţămintea, fără a indoi genunchii (poziţia de legare a
şiretului);
 Pentru a evidenţia o eventuală hernie hiatală bolnavul face şi un inspir forţat;
 Cu această ocazie refluxul gastro-esofagian se produce mai uşor, crescand presiunea intra-
abdominală şi intragastrică şi devine evidentă o eventuală hernie hiatală;
 Varicele esofagiene devin mai proeminente;

Este importantă şi studierea radioscopică şi radiografică a spaţiului anatomic învecinat

(mediastin, cord, diafragm etc), ceea ce conferă examenului radiologie, un plus de utilitate
diagnostică şi acurateţe.

56
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA EXAMENARII RADIOLOGICE A STOMACULUI

Evidenţierea stomacului in vivo cu ajutorul suspensiei baritate constituie o metodă rutinieră de

diagnostic radiologie.

Indicaţiile
Sunt foarte numeroase: suferinţa dureroasă cronică în etajul de reflux, simptomele dispeptice -
greaţă, vărsături etc.; hematemeze şi/sau raelena în antecedente; urmărirea postoperatorie a
stomacului operat; examinarea cazurilor la care ecografia decelează metastaze hepatice de
origine neprecizată etc.

Contraindicaţii
Nu se execută examen baritat al stomacului în hemoragii digestive recente (24-48 h de la
hematemeză) în suspiciunea clinică a unei perforaţii suspensia baritată este total interzisă, dar
se poate administra o substanţă iodată hidrosolubiiă (tip Gastrografin).

Pregătirea pacientului
 Examen â jeun - dimineaţa (8-11 preferabil).
 In cazul fenomenelor de stenoză pilorică decompensată, se recomandă evacuarea
stomacului de resturi şi lichide de stază (mecanic, pe sondă sau prin administrare de
substanţe emetizante).
 Se explică pacientului cum va decurge examinarea (poziţii, bascularea mesei radiologice,
îngurgitarea suspensiei baritate etc).
 Se dezbracă pacienţii de obiecte vestimentare cu componente opace (nasturi, catarame,
fermoare etc).
 Interogatoriul asupra simptomatologiei, datelor de anamneză, o mică inspecţie generală
(starea clinică şi palparea abdomenului) preced obligatoriu examinarea radiologică.

Materiale necesare
 Suspensiile baritate se prepară ad-hoc, prin amestecul pulberii de sulfat de bariu chimic pur
cu apa călduţă sau sunt gata preparate de firme specializate; se preferă cele cu substanţe
aditive care măresc adezivitatea la peretele gastric a suspensiei (metilceluloză etc.)
(Micropaque, Pronto-barium etc).
 Alte materiale: Sonde gastrice (radioopace) calibrul 10-12. Pentru probe farmacodinamice
şi metoda dublului contrast, se folosesc substanţe farmaco-dinamice şi pulberi efervescente
formatoare de CO2:
 Metoclopramid (Paspertin, Reglan) - lf. la 2f. (pentru creşterea tonusului, peristalticii şi
evacuare);
 Pulbere efervescentă compusă din acid + bază (acid tartric sau citric şi bicarbonat sodiu)
(Gastrovison); aceste pulberi se administrează odată cu suspensia baritată, dar separat
acidul de bază, amestecul lor făcându-se în interiorul stomacului.

Tehnica de examinare
 Examinarea începe în ortostatism; dacă starea pacientului nu permite orto-statismul, se
examinează în poziţie semierectă (masa înclinată la 45°).
 Se obţine întâi o imagine abdominală pe gol, de ansamblu, prin care se examinează:
- poziţia diafragmului şi mişcările sale respiratorii;
- camera cu aer a stomacului;
- nivelul lichidului gastric;
- organele parenchimatoase în raport cu stomacul (ficat, splină).

57
Metoda de examen baritat clasică
Etapa I
 Bariu pasaj eso-gastric: prima înghiţitură de bariu se aşteaptă în fluoroscopie - la cardia,
preferabil în poziţie OAD 45° -, când se observă bine joncţiunea eso-gastrică, cardia şi
unghiul Hiss.
 Se administrează în continuare 3-4 înghiţituri (50-100 ml) de suspensie baritată, în
ortostatism examinându-se porţiunea verticală (Magen Strasse) în strat subţire (relieful
mucoasei);
 Se execută eventual radiografii în poziţii AP şi oblice.
Etapa a ll-a
 Se culcă masa cu pacientul la orizontal - cu spoturi fluoroscopice în poziţie intermediară
(45°); pacientul în decubit dorsal, decubit ventral, apoi decubit lateral drept şi stâng, rotaţia
se efectuează eventual de 2 ori, obţinându-se o tapetare cu strat subţire de bariu a mucoasei,
cu evidenţierea reliefului mucoasei. Impreună cu aerul existent spontan în stomac,
mobilizat în lumen în special în decubite laterale, se obţine chiar o dubla tapetare.
 In decubit dorsal cu reclinare a mesei în poziţia Trendelenburg (20-30°, cu capul mai jos
decât picioarele) se obţine o umplere cu bariu a fornixului şi un dublu contrast -strat subţire
al antrumului. Se execută radiografii ţintite în poziţiile fixate fluoroscopic (faţă, oblic,
lateral).
Etapa a lll-a
 Se ridică din nou masa la verticală şi eventual se foloseşte compresiunea dozată
(compresorul existent la stativul fluoroscopie, nici într-un caz palparea manuală de către
radiolog, chiar cu mâna protejată, cu mănuşă plumbată) în special pentru obţinerea
reliefului mucoasei în regiunea antrală.
Etapa a IV-a
 Se continuă administrarea de suspensie baritată dacă mai este necesar, în special pentru
examinarea în continuare a duodenului, studiul peristaltismului, evacuării gastrice.
Astfel se obţine o repleţie sau semirepleţie a stomacului şi, la nevoie (în funcţie de
examinare în strat subţire), se apelează din nou la poziţii de decubit, oblice, laterale.
Achiziţia imaginilor
 Examenul trebuie făcut rapid - cu timpul de fluoroscopie cât mai scurt (spoturi, cu imagine
„îngheţată" ce se analizează fără emisiune de Rx).
Metoda de examinare fluoroscopică se combină cu radiografii de ansamblu ale stomacului
pe filme şi la nevoie seriografii ţintite (4 imagini pe 24/30 cm sau pe 15/40) pe leziunile
decelate, eventual cu compresiune dozată.

Tehnica de examinare a stomacului cu dublu contrast

Indicaţii
Principala indicatie este decelarea tumorilor mici (benigne şi canceroase).
Contraindicaţii
Nu se foloseşte ca primă intenţie la ulceroşi cunoscuţi (risc de perforaţie), nici la controlul
stomacului operat (în special recent).
Materiale
 Substanţă antispastică (Scobutil 2f.) iv sau Glucagon iv lf. (0,5 mg);
 Sondă Einhorn pentru insuflarea directă (sau alt tip de sondă nasogastrică); sau Gastrovison
(echivalent), 2 plicuri efervescente (acid + bază);
 Pacient în decubit, pe masa de scopie.
Tehnica
 Se începe prin abordul unei vene periferice (ac - cateter) şi se injectează 1 fiola antispastic
sau 0,5 mg Glucagon (contraindicat în glaucom şi adenom mare de prostată). Se obţine
hipotonia în 2-3 minute.

58
 Se administrează suspensie baritată cea 30-50 ml (3-4 înghiţituri) ridicând masa la 45° sau
administrând suspensia pe tub de plastic în decubit.
 Se execută mişcări de coborâre (Trendelenburg) şi ridicare la 45° cu pacientul în decubit,
procubit, apoi decubite laterale, pentru tapetarea mucoasei întregului stomac.
 Se administrează Gastrovisonul (în varianta cu pulbere efervescentă) sau se introduce
sonda de insuflaţie pe care se vor insufla 400-500 de aer.
 Metoda cea mai folosită în lume (şi mai uşor acceptată de pacient) este metoda administrării
de pulbere efervescentă şi nu sonda.
 După insuflaţie, se examinează fluoroscopic şi se execută radiografii ţintite (seriografie sau
fluorografie) în toate poziţiile şi incidenţele.

Examinare gastrica cu dublu contrast - ortostatism

Examinare gastrica cu dublu contrast – decubit ventral

Decubit lateral stang, oblic 45° si Trendelenburg

Decubit lateral drept – oblicla 30° inclinare a mesei

59
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA EXAMINARII RADIOLOGICE A DUODENULUI

Examinarea cu suspensie baritată a duodenului se efectuează împreuna şi dupa examinarea

stomacului.
Bulbul şi cadrul duodenal se opacifieaza de obicei după umplerea stomacului cu o cantitate
adecvata de suspensie, prin evacuarea trans-pilorică spontana, favorizată de poziţii speciale ale
pacientului (de exemplu, decubit laleral drept)
Indicatii
Suspiciunea clinică de ulcer duodenal, diverticul, studiul cadrului duodenal in procese de
vecinătate.
Tehnica
Opacifierea clasica a duodenului se obţine după trecerea suspensiei opace prin pilor şi decubit
lateral drept sau la nevoie, de masajul moderat al antrului (cu compresorul localizator al
aparatului)
Poziţiile optimale de vizualizare şi radiografiere ale bulbului duodenal.
 OAD la 45° → Oblic anterioară dreaptă, cu fața spre ecran în unghi de 30° și umărul drept
înainte
 decubit lateral drept - 30°-40°;
 OAS - pentru realizarea dublului contract → oblic anterioară stângă cu fața în unghi de 30°
Se efectuează seriografie ţintită, eventual cu compresiune dozata (compresor mic) ce
evidenţiază bine relieful mucoasei feţelor bulbului.

Examenul codrului duodenal

Se poale face prin pasajul spontan al bariului. în poziţiile optimale de decubit dorsal si ventral.
Duodenografia hipotonă este folosita rar in prezent, datorită progresului vizualizării directe
(ecografice si CT) a pancreasului prin această metoda se evidenţiază modificările peretelui
duodenal în procese de vecinătate.

Tehnica duodenografiei hipotone

 Sondă Miller-Abott dirijată fluoroscopic în duodenul 1; pe sonda se administrează xilină
1% pentru anestezia mucoasei a unei pareze musculare şi deci a hipotoniei.
 Suspensia baritata se introduce apoi în cantitate mică (10-20 ml) pe sondă, urmată de
insuflate cu aer,
 Altă variantă tehnica este folosirea antispasticelor şi pulberilor efervescente introduse in
stomac ca pentru dublu contrast gastric; dirijarea gazului spre duoden este obţinută prin
poziţia optimală de decubit lateral stâng
 In unele cazuri selectate se poate folosi în urgenţa opacifierea cu Gostrografin (sau alt
preparat iodat hidrosolubil)

60
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA EXAMINARII RADIOLOGICE A INTESTINULUI SUBŢIRE

Indicaţii
Opacifierea cu suspensie baritată a intestinului subţire constituie şi în prezent metoda de
evidenţiere imagistică de elecţie, în special deoarece endoscopia digestivă nu are încă aplicaţii
în acest teritoriu.
Datorită lungimii şi poziţiei anselor intestinale ce se suprapun în anumite zone, examinarea
este dificilă, cu posibile erori.
Durata mare a examinării (4-6 ore), ca şi iradierea ridicată contribuie de asemenea la
dificultatea examinării.
Aportul relativ modest în patologia intestinului subţire, cu excepţia a 3-4 afecţiuni - face ca
indicaţiile metodei să se restrângă la un număr redus de cazuri: - anomalii intestinale
(diverticul Meckel, stenoze, duplicaţii, limfangiectazia chistică, diverticuloza), boala Crohn,
tuberculoză, celiakie (Spruc endemică), tumori benigne şi maligne primitive (inclusiv
limfoamele), metastaze (melanom malign, cancer de colon)

Contraindicaţii: ileus paralitic complet, abdomen acut/subacut sunt contraindicaţii absolute.

Metodele de opacifiere a intestinului subţire

Examenul clasic - prin pasaj spontan al suspensiei baritate
 Examenul intestinului continuă după examenul gastric - duodenal, prin urmărire 4-5 ore
prin radiografii abdominale, efectuate la fiecare 30-40 de minute.
 Diferite alte modalităţi de umplere per orală cu bariu a intestinului, pentru scurtarea
timpului examinării şi micşorarea numărului de radiografii:
 metoda Pansdorf - administrarea fracţionată a 300 ml suspensie în 60 minute (câte 20
ml la 10 minute);
 metoda Pancrazzi - câte 100 ml cu 3 ore înainte, 1 oră înainte şi ultima cantitate la
începutul examenului (cu examinarea stomacului şi duodenului).
 Tot pentru grăbirea tranzitului se mai poate administra apă de la gheaţă (+4°) ce
scurtează durata pasajului la 60-90 minute.
 Administrarea suspensiei baritate şi de aer pe sondă, după tehnica Sellink, este denumită
şi enteroclisis şi este rar folosită.
 Tehnica constă din intubarea dirijată a duodenului terminal sau a primei anse jejunale
(flexura duodeno-jejunală Treitz) cu o sondă specială cu balon gonflabil blocant şi
orificii laterale pe capătul terminal (Sonda Bilbao-Dotter).
 După umflarea balonului ce împiedică refularea bariului în duoden, se injectează
suspensie baritală diluată (30% volum/greutate).
 Se radiografiază şi se realizează astfel un bun contrast al contururilor.
 După evidenţierea jejunului, substanţa opacă este împinsă în ileon cu ajutorul unui litru
de apă călduţă, care va realiza în timpul trecerii prin jejun, cu restul de suspensie
baritată, un dublu contrast.
 Ulterior, se obţine progresia apei şi în ileon, rezultând a 3-a etapă, a dublului contrast
ileal şi vizualizarea ileonului terminal cu joncţiunea ileo-cecală.
Complicaţii, accidente
 Intubaţia intestinală (Sellink) poate genera sângerări (naso-faringiene-esofagiene),
tulburări de ritm cardiac sau rar perforaţii în cazul stenozelor maligne.

61
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA EXAMINARII RADIOLOGICE A COLONULUI

Opacifierea cu substanţă de contrast a colonului prin clismă baritată este singura metodă
fiabilă în prezent pentru studiul radiologie.
Opacifierea se face:
 Pe cale bucală (descendentă) după examinarea segmentelor superioare (stomac, intestin)
sau după administrarea unei doze de substanţă de contrast cu 8-10 ore înainte de examen;
 Pe cale ascendentă prin administrarea substanţei de contrast prin clisma baritată la serviciul
de radiologie.
 Opacifierea pe cale orală, inerentă după administrarea bariului pentru examnul eso-
gastro-duodenal,nu are valoare practică datorită umplerii discontinue, a lipsei de
evidenţiere a mucoasei, ceea ce conduce la erori grave, în special prin omisiunea
tumorilor de mici dimensiuni.

Indicaţii
Hemoragii neelucidate, melena (fără explicaţii în tubul digestiv superior), suspiciunea clinică
de tumori (cancer, polipi), colită ulcero-hemoragică, boala Crohn.
 Subocluzia joasă şi ocluzia joasă, fără semne de peritonită, nu constituie o contraindicatie,
ci o indicaţie a clismei baritate (după radiografia nativă în ortostatism a abdomenului), dacă
starea pacientului (în urgenţă) o permite.

Contraindicaţii
 Abdomen acut cu semne de peritonită, perforaţie (preumoperitoneu).
 Radiografia abdominală nativă în ortostatism (poziţionat cu cel puţin 1-2 minute înainte de
radiografiere în ortostatism, ca aerul să aibă timp de acumulare sub diafragm!) şi ecografia
abdominală (lichid peritoneal) trebuie să preceadă clisma baritată în urgenţă.
 Megacolonul toxic, asociat de regulă puseului acut de rectocolită, este o contraindicaţie
absolută (risc de perforaţie).
 Ocluzia completă (abdomen nativ) contraindică tehnica dublului contrast prin insuflarea
colonului, iar contrastul folosit trebuie să fie diluat (bariu) sau se foloseşte Gastrografin
1/1 în apă caldă (sau alt contrast hidrosolubil).
 După biopsie clisma este contraindicată pentru 5-7 zile.

62
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA LA EFECTUAREA IRIGOSCOPIEI
CLISMA EXPLORATORIE - IRIGOSCOPIA

Definiţie
Irigoscopia este examenul radiologic al colonului cu administrarea substanţei de contrast –
sulfat de bariu în suspensie pe cale rectală, prin clismă. Examenul se mai numeşte şi clismă
baritată.

Scop
 Observarea modificărilor anatomice ale colonului, după o pregătire a colonului – evacuarea
completă a acestuia de materii fecale şi umplerea lui cu substanţă de contrast.

Materiale necesare
 Materiale necesare efectuării clismei – vezi clisma
 Sulfat de bariu în suspensie - 300-500 g BaSO4 în 1000-1500 ml apă la 37° C sau 200 g
sulfat de bariu amestecat cu 300 g bolus alba în 1000ml apă la 37° C), ulei de ricin, sonda
Strauss

Pregătirea pacientului
 Se anunţă pacientul cu 2-3 zile înainte, explicându-i-se necesitatea tehnicii, administrându-
i-se un regim de cruţare neiritant, neexcitant, neflatulent format din: brânză de vaci,
smântână, ouă fierte, carne slabă fiartă, orez fiert, pâine uscată.
 Cu o zi înaintea examinării, se administrează un regim hidric cu piureuri
 In ziua examinării pacientul nu va consuma lichide, nu va mânca, nu va fuma.

Tehnica irigoscopiei
 Se efectuează, după masă, o clismă evacuatoare, şi apoi, se administrează 2 linguri de ulei
de ricin (clisma singură elimină numai resturile de materii fecale din rect şi sigmoid).

Participarea asistentului medical la procedură

 Se conduce pacientul la serviciul de radiologie unde va fi ajutat să se dezbrace şi va fi aşezat
pe masa de examinare
 Cu respectarea normelor impuse la serviciul de radiologie, clisma se face pe masa de
examen, suspensia fiind introdusă lent pentru a reduce senzaţia de defecaţie – la indicaţia
medicului radiolog.
 Se întrerupe curentul de lichid ori de câte ori bolnavul are senzaţie de defecare sau la
indicaţia medicului (clisma se execută sub ecran radiologic).
 Se întrerupe introducerea substanţei de contrast când bariul a ajuns în cec, se închide rectul
cu sonda Strauss, după insuflarea de aer cu pompa şi după introducerea substanţei opace.
 Medicul examinează radiologic modificările anatomice ale colonului.
 Se îndepărtează materialele folosite

Îngrijirea pacientului
 După tehnică se solicită pacientului să elimine substanţa de contrast (după terminarea
examinării) sau se face o clismă evacuatoare, în caz contrar
 Se face toaleta regiunii perianale, se îmbracă pacientul şi se conduce la pat.se notează
examinarea în foaia de observaţie.
 Irigoscopia se completează la nevoie cu irigografia.

Metoda Fischer – examenul radiologic cu dublu contrast

 Colonul mai poate fi explorat şi prin metoda cu dublu contrast Fischer.

63
 Când colonul se umple prin clismă baritată (după terminarea acesteia) pacientul va fi
solicitat să evacueze parţial substanţa de contrast sau , închizând rectul cu sonda Strauss,
al cărei balon introdus în rect va fi umplut cu aer; se introduc apoi în colon 100 ml aer, cu
presiune moderată, sub ecran radiologic pentru control
 Atenţie! Aerul introdus sub presiune poate perfora colonul.

Observaţii
 Irigoscopia şi irigografia pun în evidenţă în rectocolita ulcerohemoragică lipsa de
haustraţii colice, îngustarea calibrului colic şi aspectul de tub rigid, imagini lacunare
datorită prezenţei polipilor sau imagini de “plus de umplere” în ulceraţiile mari.
 De asemenea se pot observa uneori stenoze colice, unice sau multiple.

64
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EXAMINAREA RADIOLOGICA A COLECISTULUI ŞI CĂILOR BILIARE

Vezica biliară şi căile biliare sunt vizibile radiologic numai cu substanţa de contrast care
contine iod.

Materiale necesare
 Substanța de contrast.
Pentru prevenirea accidentelor produse de sensibilitatea la iod, se iau măsuri de preventie
pregătind anti histaminice, HHC, glucoză pentru perfuzie, trusă pentru perfuzie, seringi, ace
pentru injectii i.v.

Pregătirea pacientului
 Pacientul nu necesită pregătire alimentară.
 Testarea sensibilitatii la iod se face prin oftalmoreacţie sau prin injectare i.v. a 1 ml
substanţă de contrast.
 Dacă apar semne de sensibilitate, roşeaţă, edem al feţei, cefalee, dispnee, greţuri, vărsături
se combat cu perfuzii cu antihistaminice, perfuzii cu glucoza şi noratrinal.

Efectuarea examenului
 Pacientul este condus la servciul de radiologie;
 Daca nu sunt semne de sensibilitate, se administrează foarte lent, în decurs de 10 minute,
substanţă de contrast;
 Se execută radiografii. Căile intrahepatice şi extrahepatice se opacifiază în 15-30 minute;
 Dacă nu se evidenţiază căile biliare, la 40 minute după terminarea injecţiei, se
administrează 2-3 linguri sirop de codeină, 2% într-o singură doză.

Colecistografia cu opacifiere
Colecistografia cu opacifiere pe cale orală presupune
 Pregătirea alimentară cu 2-3 zile înainte (regim usor digerabil, fără celuloză şi uşor
concentrate) iar în preziua examenului se administrează alimente grase (ouă, smântână, unt
cu pâine) pentru a favoriza golirea vezicii biliare;
 Inainte de administrare se face testarea sensibilităţii;
 Administrarea substanţei de contrast se face conform indicaţiilor lăsând timpul necesar ca
aceasta să fie absorbită şi concentrată în colecist.

Observații
Examenul se face foarte rar fiind înlocuit cu echografie.

65
PREGĂTIREA PACIENTULUI ȘI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EXAMINAREA RADIOLOGICĂ A APARATULUI RENAL

 Examinarea cu ajutorul radiaţiilor X are rinichilor şi căilor urinare.

Scop/indicaţii
 Evidenţierea conturului rinichilor, cavităţilor pielocaliceale, a căilor urinare, prezenţa
calculilor radiopaci sau radiotransparenţi a tumorilor;
 Stabilirea diagnosticului în malformaţii congenitale, boala chistică renală.

Tipuri de examen
 Radiografia renală simplă;
 Pielografie;
 Urografie;
 Cistografie;
 Arteriografie renală;
 Retropneumoperitoneu;
Componentele aparatului renal nu sunt vizibile fără substanţe de contrast.

Responsabilităţi
Medicul curant
 Recomandă examenul şi stabileşte contra indicaţiile;
 Obţine consimţământul;
Asistentul medical
 Participă la pregătirea pacientului şi a materialelor;
 Insoţeşte pacientul la serviciul de radiologie şi îl supraveghează după aceea.

66
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA RADIOGRAFIEI RENALE SIMPLE

Materiale necesare
 Cărbune mineral;
 Ulei de ricin;
 Materiale pentru clismă evacuatorie.

Pregătirea pacientului
 Se anunţă şi se explică pacientului importanţa examenului;
 Se explică pacientului necesitatea consumării unui regim alimentar şi a unor medicamente
pentru combaterea gazelor:
 2-3 zile se recomanda regim alimentar fără fibre (fructe, legume, zarzavaturi) şi neflatulent,
fără ape gazoaze;
 In preziua examenului pacientul consumă un regim hidric (supe, limonade, ceai, apă plată);
 In seara dinaintea examenului consumă numai ceai şi pâine prajită;
 In dimineaţa examenului nu mănâncă şi nu consumă lichide;
 Cu două zile înaintea examinarii se administrează cărbune medicinal şi triferment căte 2 tb
de 3 ori pe zi;
 In seara dinaintea examenului se administrează 2 linguri ulei de ricin (sau alt purgativ
recomandat) iar dimineaţa se face clismă evacuatoare;
 Se recomandă pacientului să-şi golească vezica.

Participarea asistentului medical la procedură

 Se explică pacientului că examenul este netraumatizant.
 Pacientul ste însoţit la serviciul de radiologie.
 Îngrijirea dupa examen nu este necesară.

67
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA PIELOGRAFIEI
(UROGRAFIE EXCRETORIE)

 Este examinarea radiologică a rinichiului şi pelvisului renal, ureterelor şi vezicii urinare cu

ajutorul substanţei de contrast administrată pe cale intravenoasă.

Scop/indicaţii
 Vizualizarea rinichilor şi căilor urinare;
 Pentru diagnosticarea pielonefritei și a malformaţiilor congenitale ale tractului urinar;
 Suspiciune de tumoră renală;
 Hipertensiune arterială de cauză renovasculară.

Materiale necesare
 Aceleaşi ca pentru radiografia renală simplă la care se adaugă:
 Substantă de contrast Odiston 30%, 60% sau 75%;
 Medicamente de urgenţă în cazul sensibilităţii la iod.

Pregătirea pacientului
 Se face la fel ca pentru radiografia renală simplă;
 Pacientul este avertizat să reducă ingestia de lichide (pentru ca substanta de contrast să se
concentreze la nivelul rinichiului);
 In dimineaţa examenului nu manancă, nu bea pentru a scadea volumul de urină;
 Inaintea efectuării injecţiei cu substanţa de contrast se face clismă evacuatorie.

Participarea asistentului medical la procedură

 Pacientul este condus la radiologie;
 Este dezbrăcat şi aşezat pe masa în decubit dorsal;
 Se realizează o radiografie pe gol;
 Se face testarea la iod prin injectare lent iv a 1 ml substanţă de contrast timp în care se
observă starea pacientului pentru a depista reacţia hiperergica (roşeaţa şi edemul feţei,
cefalee, dispnee, greţuri şi vărsături);
 Daca apar asemena manifestari, administrarea se întrerupe şi se administrează medicaţia de
urgenţă;
 Daca organismul tolerează, se administrează: 20ml Odiston 75% la adulţi (sau 25ml din
soluţie 60%), iar la copii, în funcţie de vârstă se administrează 5-15ml soluţie 75%;
 Se fac radiografii la 1’, 5’, 10’, 15’, 20’, 30’ urmărind progresia substanţei de la nivelul
rinichiului în vezica urinară. Se goleşte vezica şi se face încă o radiografie.

Îngrijirea după procedură

 Nu sunt necesare îngrijiri special.
 Pacientul este sfatuit să bea multe lichide.

68
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA PIELOGRAFIEI RETROGRADE

 Este examinarea radiologică a sistemului colector renal (calice, pelvis, ureter) prin
injectarea substanţei de contrast direct în uretere sub control cistoscopic.

Scop/indicaţii
 Examinarea radiologică a ureterelor pacienților la care urografia este contraindicată
 Suspiciune de obstrucţie
 Rinichi nefunctional

Materiale necesare
 Aceleaşi ca pentru urografie;
 Substanţa de contrast: Odiston 30% sau iodura de Na 10%.

Pregătirea pacientului
 Se obţine consinţămantul;
 Aceeaşi pentru radiografia renală simplă;
 Nu mănâncă 8 ore.

Participarea asistentului medical la procedură

 Pentru reducerea dinsconfortului se poate administra un sedativ;
 Se face cistoscopie, sub controlul cistoscopului se introduc 5-10 ml substanţă de contrast
uşor încălzită pentru fiecare ureter;
 Introducerea soluţiei se face cu presiune moderată, pacientul fiind supravegheat, se pot
produce rupturi ale bazinului sau reflux pielorenal. Este transportat la radiologie cu targa;
 Se efectuează radiografii dupa 5 minute de la injectarea substanţei de contrast;
 Se încearcă recuperarea unei părti din substanţa de contrast prin aspirare.

Îngrijirea după examen

 Se monitorizează semnele de sângerare sau infecţie. Primele urini pot fi roz, dacă apar
resangerarea sau urina conţine cheaguri se anunţă medicul;
 Se urmareşte eliminarea, se poate instala retenţia;
 poate acuza o jena uşoară în abdomenul inferior, senzaţie de presiune asupra vezicii,
spasme ale vezicii urinare;
 Medicul recomanda supozitoare antispastice sau analgezice;
 Este sfătuit să consume multe lichide.

69
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA CISTOURETROGRAFIEI (CISTOGRAFIE)

 Este explorarea radiologică a vezicii urinare cu substanţa de contrast.

Scop/indicaţii
 Indentificarea etiologiei unor afecţiuni;
 Infecţii urinare frecvente;
 Incontinenta urinara;
 Disurie.

Metode de examinare
 Radiografia simplă, fără substanţă de contrast evidenţiază calculii intravezicali. nu necesită
pregătire;
 Cistografia cu substanţă de contrast care se poate introduce prin sondaj sau se acumulează
în vezică dupa urografie (opacifiere descendentă);
 Pneumocistografia – vezica se umple la început cu aer şi apoi se injectează substanţa de
contrast.

Materiale necesare
 Sonda vezicală sterila Foley sau Nelaton sterilă;
 pensa pentru clampare;
 Substanţa de contrast: iodura de Na 10% sau Odiston 30%;
 Seringa Guyon;
 Manuşi;
 Acid baric soluţii sterile;
 Materialele se aleg în funcţie de metodă.

Pregătirea pacientului:
 Se anunţă pacientul şi se explică procedura și necesitatea examenului;
 Se goleşte intestinul gros, se face clismă (rectul plin şi gazele împiedică vizibilitatea);
 Pacientul este condus la radiologie.

Participarea asistentului medical la procedură

În funcţie de metodă:
 Cistografia cu substanță de contrast introdusă prin sondaj DONC:
 Se face sondaj vezical, se goleşte vezica şi se face spălătură cu acid boric;
 Cu seringa Guyon se introduc în vezică 100-200ml din substanţa de contrast;
 Se închide pensa;
 Pacientul este rugat să nu urineze decât după sfârşitul examenului;
 Pneumocistografie:
 Se restrânge consumul de lichide 10-12 ore înainte;
 Se goleşte vezica şi se spală;
 Cu seringa Guyon se introduc 100-150ml aer;
 Se închide sonda;
 Prin înţeparea sondei se injectează în vezică substanţa de contrast;
 Opacifierea descendentă:
 După urografie substanţa de contrast se concentrează în vezică după 1-2 ore când se
poate face radiografia.
Îngrijirea după procedură
 Se recomandă consumul unei cantităţi mari de lichide.

70
PREGATIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA
EFECTUAREA ARTERIOGRAFIEI RENALE

 Este explorarea rinichiului prin administrarea substanţei de contrast prin artera renală
sau femurală.

Participarea asistentului medical la procedură

 Pregătirea pacientului se face ca pentru celelalte examinări renale;
 Radiografiile se fac la 2-3 secunde, 6 şi 8 secunde de la începerea administrării substanţei
de contrast.

Pregatirea pacientului pentru examinarea radiologică prin pneumoperitoneu

 Este examenul radiologic care evidenţiază contururile rinichilor după introducerea aerului
în spaţiul retroperitonal.

Participarea la examen
 Aerul se introduce cu aparatul de pneumotorax;
 Pacientul nu mănâncă în dimineaţa examenului;
 In seara precedentă se face clisma evacuatoare;
 Medicul introduce în loja renala 1000-1200 ml gaz după care se execută radiografia;
 La locul puncţiei se aplică un pansament steril.

71
 DIAGNOSTICUL MORFOLOGIC, HISTOLOGIC SAU CITOLOGIC

Reprezintă etapa finală, decisivă pentru identificarea unui proces patologic, terapeutica
optimă şi prognosticul unui bolnav.

Diagnosticul histopatologic se stabileşte prin BIOPSIE care poate fi:

 Biopsie deschisă, obţinută printr-o intervenţie chirurgicală şi care la rândul ei poate fi
incizională - obţinerea unui fragment (felie) din ţesutul patologic împreună cu o porţiune
adiacentă normală sau excizională - extirparea întregii leziuni şi o margine de ţesut
perilezional;
 Biopsie închisă (percutană) utilizează ace speciale (Tru-cut) care dirijate după topografia
şi profunzimea organului sau ţesutului de biopsiat sau mai bine ghidate radiologic,
ecografic sau laparoscopic recoltează mici fragmente tisulare;
 Biopsia endoscopică recoltează mici specimene (uneori multiple, obţinute printr-o singură
tentativă sau prin repetare) cu ajutorul unui endoscop flexibil prevăzut cu un forceps
special. Există actualmente dispozitive sofisticate care pot recolta prin aspiraţie/secţiune
fragmente tisulare din teritorii greu accesibile (capsula Crosby pentru intestinul subţire).
 Biopsia extemporanee examinează specimene recoltate intraoperator răcite şi secţionate
într-un criostat, la – 25°C, cu ajutorul unui microtom (frozen sections) formulând
diferenţierea dintre benignitatea şi malignitatea unei leziuni ca şi caracterul normal (disease
- free) al limitelor unei rezecţii chirurgicale în special în neoplasme.
Examinarea prin această tehnică necesită un specialist anatomopatolog experimentat pentru
a evita rezultatele fals – negative sau fals – pozitive.

Diagnosticul citologic
Defineşte un grup celular recoltat prin exfoliere, periaj, amprentare şi mai ales aspiraţie - în
cadrul puncţiei biopsie cu ac subţire (PBAS) ca normal, hiperplastic, suspect sau cert neoplazic.
Interpretarea frotiului recoltat se face imediat şi se bazează pe elementele celulare (nucleu,
nucleoli, cromatină). Deseori îndoielnică, explorarea poate fi repetată.

72