AMG II – Boli infectioase si nursing specific

Semne și simptome prezente în afecțiunile infecto-contagioase

- Tipuri de febră
- Tipuri de exantem
- Tipuri de angină
- Tipuri de adenopatii
- Sindromul hepato-splenomegalic
- Tulburări neurologice

1. Sindromul febril
Tipurile de febră:
a. Febra continuă - temperatura este ridicată 39°-40° C, cu mici variaţii între dimineaţă şi seară, de
0,5°-1° C (febra tifoidă, tifos exantematic, pneumonie)
b. Febra remitentă - caracterizată prin oscilaţii febrile mai mari între 37° şi 39° C, fără ca
temperatura minimă să scadă sub 37° C (infecţii supurative - stafilococii, streptococii)
c. Febra intermitentă - cu oscilaţii foarte mari ale temperaturii 36,5°-40° C survenind zilnic sau cu
perioade afebrile de una-două zile între accesele febrile (malarie, septicemii). în acest tip de febră,
temperatura minimă atinge valorile normale.
d. Febra recurentă - avem perioade febrile cu temperatură continuă (39°-40° C) de patru-şase zile
intercalate de perioade afebrile de aceeaşi durată.
e. Febra ondulantă - perioade febrile în care temperatura urcă încet şi se menţine în platou - 38°-39°
C - timp de 7-10 zile, scade în liză şi după o perioadă afebrilă, unda febrilă se repetă (bruceloza).
f. Febra de tip invers - temperatura minimă se înregistrează seara, iar temperatura maximă
dimineaţa (tuberculoza pulmonară)
                In cadrul sindromului febril (unde febra este simptomul principal) apar şi alte tulburări
(manifestări de dependenţă):
- Astenie, inapetenţă, greaţă, cefalee, ameţeli, herpes labial, convulsii (frecvent la copii), delir,
tulburări ale metabolismului, ale aparatului cardiovascular, renal, respirator, ale funcţiilor secretorii
şi excretorii
In timpul sindromulului febril se produce o creştere exagerată a proceselor de ardere cu nevoie
crescută de oxigen şi o creştere a eliminării de bioxid de carbon, ceea ce explică polipneea.
     Perturbarea metabolismului hidroelectrolitic - duce la: deshidratare, tulburări în echilibrul
acido-bazic (acidoza metabolică)
Paralel cu creşterea temperaturii - se produce o tahicardie.
Există unele boli unde nu există această concordanţă ci se constată o bradicardie relativă (ex. febra
tifoidă).

1
AMG II – Boli infectioase si nursing specific

2. Sindromul eruptiv (exantem, eritem)

In multe boli infectioase apar modificari de aspect si culoare la nivelul tegumentelor si
mucoaselor. Aceste modificari sunt denumite cu un termen generic - erupții.
Eruptiile aparute la nivelul tegumentelor se numesc exanteme; cele aparute la nivelul
mucoaselor se numesc exanteme.
Elementele constitutive ale eruptiilor sunt denumite leziuni elementare: macula, papula,
nodulul, vezicula, bula, flictena, pustula, ulceratia, scuama, crusta.
Macula (pata) este o modificare de culoare a tegumentului, fara alte schimbari (de relief sau
consistenta). Poate fi pigmentara sau vasculara.
Macula pigmentara este o modificare permanenta a coloratiei pielii, datorita unei distributii
anormale a pigmentului melanic. Poate fi hiperpigmentara, datorita unui exces de melanina (nevi
pigmentari, cloasma gravidelor, efelide: pistrui), sau hipopigmentara, prin diminuarea sau chiar lipsa
pigmentului melanic (albinism, vitiligo). Macula vasculara este o modificare tranzitorie a coloratiei
pielii datorita unui aflux de sange. Pot fi hiperemice (congestive) sau purpurice.
Purpura este rezultatul transvazarii sangelui in derm. Petele sunt de culoare rosie vie. In raport cu
dimensiunea lor distingem:
-petesii – leziuni punctiforme hemoragice
-echimoze- pete hemoragice intinse.
Papula este o mica ridicatura circumscrisa pe suprafata pielii, cu diametrul cuprins intre 1 si 5 mm,
avand un continut solid.
Nodulul este o leziune cu continut solid, avand diametrul mai mare de 5 mm.
Vezicula este o mica ridicatura epidermica cu diametrul de 1-3 mm, de obicei rotunda, cu continut
lichidian (clar, tulbure, hemoragic).
Bula (flictena) este o ridicatura a epidermului, rotunda sau ovala, cu continut lichidian avand
dimensiuni mai mari decat vezicula (de la un bob de mazare la un ou); continutul poate fi clar,
tulbure sau hemoragic.
Pustula este o ridicatura a epidermului avand un continut lichidian purulent.
Eroziunea este o pierdere substantiala de substanta, interesand numai epidermul. Nu lasa cicatrice,
survine in urma evolutie veziculelor, pustulelor si bulelor.
Ulceratia – pierdere de substanta, mai profunda decat eroziunea interesand si dermul, lasa cicatrice.
Fisura – lipsa liniara de substanta ce apare in jurul orificiilor naturale sau la nivelul pliurilor.
Ragada – lipsa liniara de substanta, adesea profunda, in jurul orificiului bucal.
Crusta – este rezultatul uscarii unor exudate, puroi sau sange la nivelul epidermului

2
AMG II – Boli infectioase si nursing specific

3. Anginele bacteriene

Etiologie:
- streptococ β-hemolitic grup A - 30% din anginele bacteriene
- stafilococ, pneumococ, meningococ
- bacili G (-): H. influenzae
- anaerobi: Bacteroides
- Mycoplasme, Chlamydii
- bacilul difteric - angină cu false membrane

Patogenie:
1. angine primare
- infecţii exogene (aerogene)
- autoinfecţii cu tulpini condiţionat patogene cu ↓ apărării locale sau generale
2. angine secundare (simptomatice)
- tabloul clinic al anumitor boli infecţioase
- anumite boli hematologice - leucemii
- factori iritanţi chimici:
- substanţe caustice
- ntoxicaţii cu metale grele
- badijonări locale cu substanţe iritante

Clinic:
- debut brusc cu:
- frisoane,febră (39°C)
+/- cefalee,vărsături
- odinofagie (deglutitie dureroasa), disfagie
- dureri abdominale esp. la copii
- adenopatii latero-cervicale
- halenă fetidă

Examen local al faringelui clasifică anginele astfel:

1 angină eritematoasă - streptococi de grup A

- eritem intens, relativ bine delimitat

2 angină eritemato-pultacee - depozite albicioase cu puroi la nivelul criptelor amigdaliene

3 angină flegmonoasă
- se poate deschide spontan în faringe poate determina asfixia la copii

4 angină pseudomembranoasă - difterie, dar şi infecţia cu EBV (mononucleoza infecţioasă)

difterie: - membrane greu detaşabile

3
AMG II – Boli infectioase si nursing specific

- sângerări după detaşare - membrane uşor detaşabile

- se refac rapid - nu sângerează
- consistenţă foarte crescută - friabile
- nu se refac repede
mononucleoză infecţioasă:
5 angină ulcero-necrotică
- distrugere tisulară - halenă fetidă
- se poate acoperi de false membrane - bacil cărbunos, TBC, sifilis
- se realizează ulcere penetrante - poate fi şi secundară - scarlatine severe +
- adenopatii pronunţate febră tifoidă

6 angina Ludwig (flegmonul planşeului bucal)

- asocieri bacteriene (streptococ, stafilococ, anaerobi)
- tumefierea regiunii sublinguale şi a gâtului
- deglutiţie dificilă, trismus, stridor

7 angină gangrenoasă - anaerobi (bacteroides,clostridium)

Complicaţii:
1. precoce 2. tardive
- otite - reumatism articular acut
- sinuzite - glomerulonefrită
- mastoidite
- flegmon periamigdalian
- limfadenite supurate
- tromboflebite

Diagnostic pozitiv: - detectarea purtătorilor de streptococi

1. date epidemiologice sănătoşi
- scarlatină, difterie 2. date clinice
3. metode de laborator - titru ASLO
- stabilirea etiologiei: - VSH, fibrinogen, PCR
- frotiuri din exudat nazal şi faringian - leucocitoză + neutrofilie
- hemoculturi - formele severe
- teste serologice

4
 4. Tipuri de adenopatii
Ganglionii limfatici sunt organe specializate ale sistemului imunitar cu structura
specifică la nivelul cărora macrofagele, celulele T şi B cooperează între ele în vederea
realizării răspunsului imunitar în raport cu un antigen cel mai adesea semnalizator al unui
agent infecţios.
Diagnosticul adenopatiilor, (mărirea patologica de volum a ganglionilor sau a
grupelor ganglionare) atât periferici, accesibili ex. clinic, (amigdale, submandibulari,
laterocervicali, axilari, epitrohleeni sau inghinali), cât şi cei profunzi (abdominali sau
toracici), se bazează pe ex. clinic.
Diagnosticul diferenţial al adenomegaliilor, are în vedere dg. diferenţial cu alte
formaţiuni tumorale - în funcţie de localizarea adenopatiilor, atât ex. clinic cât şi investigaţiile
paraclinice sunt importante.
Diagnosticul etiologic sau etiopatogenic al mecanismului de apariţie, al adenopatiilor
implică atât mecanisme infecţioase: tuberculoza ganglionară, viroze cu tropism ganglionar
(mononucleoza infecţioasă), cât şi mecanisme inflamatorii, imune sau autoimune (sarcoidoza
sau lupusul eritematos sistemic).
Afecţiunile maligne care determina adenopatii sunt metastazele neoplaziilor ‘‘solide”,
şi afecţiunile maligne primitive ale ganglionilor limfatici însoţite sau nu de splenomegalie,
hepatomegalie, interesarea măduvei hematopoietice, descărcare în sângele periferic,
interesarea SNC, a seroaselor, a organelor parenchimatoase.
Tipuri de adenopatii:
•adenopatia cervicala cu caracter acut, cu semne de inflamaţie locală cu sau fara supuraţie şi
fistulizare orientează spre o limfadenită inflamatorie acută.
•adenopatia cervicală cu evoluţie cronică cu tendinţă la supuraţie şi fistulizare lăsând
cicatrici tegumentare deformante orientează spre o adenopatie TBC.
•adenopatia masivă cervicală, supraclaviculară orientează spre un limfom malign sau
metastază a unor neoplazii intra toracice sau gastrice.
•adenopatia cervicală cu caracter acut, la tineri, în absenţa infecţiilor în sfera ORL
sugerează mononucleoza infecţioasă; cînd acest tip de adenopatie persistă se suspicionează
sarcoidoza sau un limfom malign.
•adenopatia cervicală unilaterală cu evoluţie cronică mai ales la persoanele în virstă
necesită căutarea unei neoplazii în sfera ORL.
•adenopatia generalizată cu evoluţie acută poate fi datorată infecţiilor sistemice, reacţiilor
medicamentoase. Asocierea febrei şi a simptomelor generale orientează spre mononucleoza
infecţioasă sau HIV.
•adenopatia generalizată, persistentă cu evoluţie cronică de cele mai multe ori inofensivă
apărută la vîrstnici sugerează o LLC.
•adenopatia regională de obicei cervicală de consistenţă elastică, mobilă, nedureroasă,
însoţită de fenomene generale, orientează spre un LH.
•adenopatie localizată cu ganglioni duri, aderenţi, dureroşi, crescînd rapid în volum
sugerează o adenopatie metastatică.
 5. Sindromul hepato-splenomegalic
Splenomegalia poate apare în cadrul unui complex simptomatic sau, ca o primă
manifestare a bolii.
Splina este un organ cu structură reticulo-histiocitară, imunitară, conectat în sistemul
sangvin circulator. Mărimea normală este de 12 cm lungime şi 7 cm lăţime, iar
splenomegalia moderată este dificil de detectat clinic.
Splina are mai multe funcţii:
•este un organ specializat în răspunsul imun, mai ales asociat cu funcţia de clearance a
bacteriilor şi antigenilor particulaţi sangvini.
•are rol in sechestrarea şi îndepărtarea celulelor sangvine anormale.
•vasculatura splenică joacă rol în reglarea circulaţiei portale.
•la adultul normal hematopoeza se desfăşoară la nivel medular, în situaţii patologice cînd
măduva este înlocuită sau nu răspunde la stimuli, splina poate fi loc major pentru -
hematopoeză.
La o splenomegalie apreciem mai multe caracteristici: mărime, suprafaţă, consistenţă,
mobilitate, sensibilitate.
Splenomegalia gigantă, de consistenţă dură, eventual nodulară, pledează pentru
neoplazii hematologice sau intrinseci splenice.
Splina moale, dureroasă, moderată ca mărime, asociată cu febră şi alte simptome
generale, pledează pentru stări septice, boli autoimune, sau alte condiţii patologice ne-
neoplazice.
Splenomegalia tumorală se poate însoţi de complicaţii care să explice durerile,
semnele clinice de ocluzie intestinală, hidronefroza stângă, revărsat lichidian pleural stâng,
ascită, abdomen acut chirurgical.
Datele paraclinice aduc date asupra etiologiei şi etiopatogeniei splenomegaliei si
asupra complicaţiilor acestora, precum si indicaţii asupra terapiei celei mai adecvate.
Puncţia splenică este contraindicată, dg. histopatologic al splenomegaliei tumorale se
poate pune numai după splenectomie.
Diagnosticul diferenţial al splenomegaliilor, are în vedere deosebirea de alte tumori
localizate în hipocondrul stâng şi dg. etiologic sau etiopatogenic al apariţiei splenomegaliei
tumorale, care poate fi prin mecanisme infecţioase sau formaţiuni benigne (chiste hidatice,
TBC splenic), inflamaţii sau neoplazii – hemopatii maligne cu localizare splenică (limfoame
splenice) sau metastaze splenice.
Deşi există o mare varietate de boli care se însoţesc de creşterea splinei, există citeva
mecanisme fiziopatologice de creştere a splinei şi anume:
•hiperplazie reticuloendotelială şi imună în stări infecţioase: endocardita bacteriană, boli
autoimune sau hemolize non-imune.
•alterarea fluxului sangvin splenic consecutiv stazei sangvine portale în ciroze hepatice sau
tromboza venei porte.
•neoplasme care invadează primar splina (limfom splenic, angiosarcom) sau secundar
(leucemii, limfoame, metastaze)
•hematopoeză extramedulară splenică (de tip embrionar)
•infiltrarea splinei cu material anormal, în amiloidoză şi boala Gaucher.
•ocuparea splinei prin chiste, hemangioame etc.
 Investigarea paraclinică a unei spenomegalii este asemănătoare cu a unei adenopatii,
multiple afecţiuni benigne sau maligne au ca semne clinice adenopatia şi splenomegalia.
In lipsa unei orientări clinico-biologice se impune laparatomia exploratorie cu
splenectomie şi confirmare histologică.

6. Tulburări neurologice

Sindromul infecţios şi meningian:

      -febra înaltă 39°-40° C; frisoane
      -vărsături
      -cefalee
      -hiperestezie cutanată
      -fotofobie
Caracteristic pentru sindromul meningian sunt semnele de contractură musculară:
-rigiditatea cefei (rezistenţă la încercarea de flectare a capului)
-uneori - opistotonus
-atitudine de „cocoş de puşcă" (decubit lateral, ghemuit, cu genunchii la piept și ceafa în
extensie)
-semnul Kernig (incapacitatea pacientului de a întinde picioarele complet; flexia trunchiului
duce la flexia reflexă a genunchilor)
-semnul Brudzinscki (flectarea capului duce la flexia reflexă a genunchilor)

Sindromul encefalitic:
-semne de infecţie generală cu: febră mare 39°-40° C, frisonete, ameţeli, vertij
-semne corticale: agitaţie, delir, halucinaţii, somnolenţă profundă, deseori stări convulsive,
stare semicomatoasă sau comatoasă