Buda Gabriela Andreea - 931

BALTAGUL

STRUCTURA OPEREI LITERARE

Titlul: Este unul simbolic, întrucât în mitologia autohtonă baltagul este arma magică
şi simbolică menită să îndeplinească dreptatea, este o unealtă justiţiară. Ea este, în basmele
populare, furată de forţele malefice (zmei) şi redobândită de personajul pozitiv. Principala
trăsătură a baltagului este că, atunci când este folosit pentru înfăptuirea dreptăţii, acesta nu se
pătează de sânge. Cuvântul „baltag” poate veni şi de la grecescul „labrys”, care înseamnă
secure cu două tăişuri, dar şi labirint.

Incipitul: Este o legendă pe care o spunea Nechifor Lipan „la cumătrii şi la nunţi”, de
la care era nelipsit în vreme de iarnă şi această poveste îi vine în minte nevestei lui, Vitoria,
din memorie afectivă. Legenda este o prezentare a locuitorilor din „munţii ţărilor de sus”, a
trăsăturilor de caracter generate de traiul în locuri stâncoase, a vieţii aspre a muntenilor,
cărora Dumnezeu le hărăzise să stăpânească ce au şi în plus le dăruise „o inimă uşoară ca să
vă bucuraţi cu al vostru”. Acesta deschide romanul pe un ton liturgic, preluând parcă
misiunea de a continuatextul biblic al Genezei şi de a dezvălui întâmplările care au urmat la
crearea lumii, pe plaiurile dimprejurul nostru Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a
pus rânduială şi semn fiecărui neam

Tema: Ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul ţăranului moldovean ca

păstrător al lumii vechi, al tradiţiilor şi al specificului naţional, cu un mod propriu de a gândi,
a se simţi şi a reacţiona în faţa problemelor cruciale ale vieţii, apărând principii de viaţă
fundamentale, statornicite din vremuri imemoriabile.

Motivul: Firul epic se ţese prin împletirea unor motive ce sporesc valoarea artistică a
operei: motivul drumului, motivul visului, motivul baltagului, motivul transhumanţei,
motivul comuniunii om-natură, motivul soarelui, motivul animalului credincios. Motivul
central este cel al labirintului, acesta fiind o metaforă a căutării.

MOMENTELE SUBIECTULUI:
1
 Buda Gabriela Andreea - 931

Subiectul operei: Este liniar având la bază cele cinci momente principale:
expoziţiunea (capitolele I-IV) cu elemente anticipative de intrigă (visul, semnele cu iz păgân).
Din expoziţie aflăm locul şi timpul concret al acţiunii: satul Măgura Tarcăului şi acţiunea
care începe toamna târziu, în noiembrie.

Expozitiunea: În expoziţiune ne este prezentată o scurtă descriere a satului şi un succint

portret al Vitoriei: „avea ochii căprui în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului”.
Aflăm şi un amănunt edificator: „fusul se învârtea harnic, dar singur” ceea ce reliefează
îngrijorarea femeii, frământările interioare profunde.

Intriga: Se constituie din hotărârea Vitoriei de a pleca în căutarea soţului ei, deoarece
„Sfăntu Andrei era aproape şi el încă nu se întorsese”.

Desfăşurarea acţiunii: Vitoria este hotărâtă, precum chiar ea spune: „Astăzi e o sfântă
luni şi începem împlinirea hotărârii”. Mai întâi merge la biserică, se împărtăşeşte, duce
daruri, apoi vinde o parte din produse hangiului David din Călugăreni, ca să facă rost de bani
pentru drum, pe care îi lasă în grija preotului Dănilă până a doua zi, pentru a nu fi prădată.
Vitoria pleacă la drum până la Dorna însoţită de hangiul David şi după ce trec de Bistriţa, fac
popasul de seară la Bicaz, la hanul lui Donea, unde află de trecerea lui. Nechifor, ca a doua zi
să ajungă la Călugăreni, la hanul însoţitorului lor, unde înnoptează. La Fărcaşa, următorul
punct al acestui itinerar al adevărului, drumeţii îl întâlnesc pe subprefectul Anastase Balmez,
care cercetează diferite pricini, dar şi pe moş Pricop, fierarul, care îşi aminteşte de trecerea lui
Lipan prin acele locuri.
În dumul lor la Borca, asistă la o cumetrie, unde munteanca respectă obiceiurile care au
loc într-o astfel de ocazie, iar la Cruci trebuie să facă faţă veseliei unor nuntaşi. În ţara
Dornelor, Vitoria admiră peisajul şi oamenii şi află că târg de oi n-a fost astă-toamnă decât la
atra Dornei. În drumul lor spre acest loc află că Nechifor Lipan a cumpărat în luna noiembrie,
prima duminică, trei sute de oi, din care a vândut apoi o sută doi gospodari şi au coborât
împreună spre Neagra.
Acum Vitoria şi Gheorghiţă refac drumul celor trei ciobani, de existenţa cărora află la
marginea celei din urmă Dorne de la hangiul Macavei. Prezenţa acestora este semnalată la
Broşteni şi Borca, de unde părăsesc apa Bistriţei apucând-o spre stânga. Următorul popas
este la Sabasa, la domnul Toma, şi de aici peste muntele Stânişoara, ajung lîngă satul Suha.
Aici, Vitoria şi Gheorghiţă află de la hangiul Iorgu Vasiliu că în preajma zilei de Sfântul
2
 Buda Gabriela Andreea - 931

Mihail şi Gavril, a făcut popas o turmă de trei sute de oi însoţită de doi ciobani: Calistrat
Bogza şi Ilie Cuţui. Munteanca îşi dă seama că în acest perimetru Nechifor Lipan a fost ucis
de cei doi însoţitori şi începe să cerceteze pe cont propriu, dar mai încolo apelând la ajutorul
autorităţilor. Între timp, ea îl găseşte pe câinele Lupu, pripăşit în curtea unui gospodar din
Sabasa şi cu ajutorul lui va descoperi osemintele soţului într-o prăpastie.

Punctul culminant: Vitoria îndeplineşte cerinţele datinilor creştine şi ale cinstirii

mortului. Prin inteligenţă, intuiţie, abilitate şi diplomaţie femeia reuşeşte să reconstruiască
cele petrcute, dându-şi seama de adevăr. La praznic, Vitoria îi invită pe cei doi presupuşi
ucigaşi, dar şi pe preot şi pe subprefect. Ea reface punct cu punct momentele crimei, ceea ce-l
uimeşte şi-l înfurie pe Calistrat Bogza care, ieşindu-şi dein fire, se repede asupra lui
Gheorghiţă căruia îi dăduse in prealabil baltagul său. Lovit de băiat cu arma şi atacat de
câinele lui Nechifor Lipan, Bogza îşi recunoaşte vina înainte de a muri. Ilie Cuţui, complicele
lui, îşi recunoaşte şi el fapta şi este arestat.

Deznodământul: Cuprinde priveghiul, scena înmormântării şi a praznicului, timp în care

sunt descoperiţi şi pedepsiţi ucigaşii. Tot aici, prozatorul a considerat importantă introducerea
unor informaţii referitoare la împlinirea datoriilor către cel mort şi la hotărârea Vitoriei de a
nu-i da voie Minodorei să se căsătorească cu „fiul acela înalt şi cu nasul mare al dăscăliţei”.

Finalul: Prezintă ieşirea personajului principal din împărăţia morţii şi reluarea ritmurilor
fireşti ale existenţei. Mandatul justiţiar al Vitoriei s-a împlinit, ritualul integrării cosmice a
celui dispărut s-a finalizat, deci viaţa poate să meargă înainte în familia Lipanilor, condusă
acum de Gheorghiţă. Putem observa că finalul intră în raport de simetrie cu incipitul, prin
destinul exponentului exemplar al oamenilor de la munte, Vitoria.

Epilog: Deznodământul este urmat de un fel de epilog, o frază amplă în care Vitoria,
trezită de griji multe, îi spune lui Gheorghiţă ce au de făcut în continuare, pentru ca viaţa să-
şi urmeze cursul ei firesc. Romancierul estompează astfel dramatismul faptelor, punctează
ieşirea din planul mitic, căci toate ritualurile au fost săvârşite şi sufletul mortului şi-a găsit
liniştea.

COMPOZIŢIA OPEREI LITERARE:

3
 Buda Gabriela Andreea - 931

Metoda narativă: Naraţiunea sadoveniană este cadenţată prin împărţirea în unităţi

ritmice, în secvenţe. Ritmul este o constantă a construcţiei epice şi poate fi regăsit nu numai
în pasajele narative sau descriptive, ci şi în cele dialogate. Modul de expunere dominant este
naraţiunea. Dialogul are şi el rol în caracterizarea indirectă a personajelor iar descrierea
prezintă locurile şi aspectul fizic al personajelor. Actul narativ se realizează ca o succesiune
de propoziţii în structura cărora recunoaştem acelaşi model sintactic repetat. "Baltagul" are o
acţiune complexă şi mai complicată decât a schiţei sau a nuvelei. Acţiunea se întinde pe
parcursul a 16 capitole în care autorul relatează acţiunile Vitoriei in căutarea şi cunoaşterea
adevărului în legătură cu soţul ei plecat de mult timp de acasă.

Procedee: După cum afirmă G. Călinescu, romanul Baltagul este o sinteză de procedee
epice şi dramatice asociate unui lirism epic tipic prozei poetice. Eugen Lovinescu
menţionează că pentru un roman structura narativă din Baltagul este prea redusă, lăsând mai
mult spaţiu descrierii, tablourilor de natură, cu toată relevanţa lor simbolică, putând fi reduse
„ într-o schemă mai conştientizată”.
Printre procedeele de sorginte dramatică se numără dialogul, utilizat ca mijloc
decaracterizare ( dialog propiu-zis : Vitoria şi Gheorghiţă, , cu ponderea cea mai mare, de
naturăinformal, sau Vitoria cu Minodora, aba Maranda; Vitoria şi părintele Daniil, autorităţi,
dialog propiu-zis formal;) dar şi monologul, deşi cu o pondere redusă, se exclude astfel din
categoriaromanelor psihologice.
Procedeele epice propiu-zise utilizate sunt naraţiunea şi descrierea. Ca narator, în romanul
Baltagul, se delimitează două tipuri: narator principal ( pe tot raseul epic) şi narator secundar
(prezent în incipit, legenda). Mărcile descriptive sunt portretul şi tabloul. Descrierea de tip
tablou se construieşte prin acumulările de simboluri, a drumului prin călătorii, a tablourilor de
natură ce ne prezintă trecerea anotimpurilor, descrierea etnografică (a comunităţii), şi de
interior de locuinţă ( casa preotului Daniil,a Vitoriei, a babei Maranda). Descrierea de tip
portret se clasifică în cea de tip fizic şi moral.
Portretul fizic pune accent pe fizionomie, e schematic , dar se acumulează treptat detalii,
se prezintă şi ţinuta vestimentară,dar nu face proces fizic comparativ. Portretul moral se
desprinde din acţiunile personajelor şi din modul lor de comportament şi fel de a gândi.
Stările afective ale personajelor, deşi slab reprezentate sunt induse de către narator cititorului.

PERSONAJELE OPEREI

4
 Buda Gabriela Andreea - 931

O trăsătură specifică romanului şi prezentă în ‘Baltagul’ este numărul, mare de personaje.

Astfel, există personaje principale (Vitoria, Nechifor Lipan, Gheorghiţă), secundare
(Minodora, preotul Daniil Milies, baba Maranda, negustorul şi hangiul David, ceilalţi hangii
şi soţiile lor, Calistrat Bogza, Ilie Cutui s.a.) sau episodice (moş Pricop, funţtionarii de la
prefectură din Piatra, funcţionarul de la Dorna etc). Indiferent de locul pe care il ocupă în
operă, aceste personaje au o importanţă deosebită în desfăşurarea evenimentelor deoarece
contribuie fiecare în felul său la descoperirea adevărului, aduc lumină în investigţiile pe care
Vitoria le intreprinde. De asemenea, ele conturează două lumi – una ‘cea de sus’ , cea
arhaică, alta, ‘cea de jos’, unde munteanca intalneşte alte rânduieli decât cele cunoscute de ea.
Prin intermediul acţiunii şi al personajelor, Mihail Sadoveanu oferă şi o imagine amplă şi
profundă a vieţii, aspect ce ilustrează o altă trăsătură specifică a romanului. Astfel, el
zugrăveşte modul de viaţă patriarhal, al oamenilor de la munte, unde obiceiurile şi tradiţiile
sunt păstrate cu sfinţenie.